Schitul Sfantul Nectarie - Manastirea Noua Sinca Veche

In mica mea excursie in Tara Fagarasului (22 km de Fagaras), am poposit pe Dealul Plesu unde
exista un drum care duce la Schitul Sfantul Nectarie, ce poarta hramul « Nasterea Maicii Domnului
», intr-un loc in care altadata zburdau caprioarele, iepurii si vulpile... Aici se poate ajunge atat
dinspre sosea, cat si dinspre Templul Ursitelor, despre care am povestit aici, trecand de izvorul «
Buna Vestire » si mergand pe cararea special amenajata in acest sens. Drumul printre pini si alei
strajuite de impletituri de alun este absolut incantator!
Schitul est asezat in varf de deal si se aseamana cu o casa taraneasca, cu prispa si cu o multitudine
de flori in jardiniere si in consola.
Lacasul face parte din asezamantul istoric-cultural « Bucuria Neasteptata » Sinca-Veche Brasov,
dupa cum se desprinde si din placuta de la intrare.
Paraclisul Sfantul Nectarie, unde se roaga credinciosii, este de fapt o camera mai mare, zugravita in
alb si care este infrumusetata de icoane dispuse pe pereti, altarul fiind separat de naos de trei arcade
acoperite cu draperii cu insemne ortodoxe. Nu exista practic o usa imparateasca.
Am remarcat icoanele Sfintei Paraschiva, Sf. Ecaterina, Sf. Arhangheli Mihail si Gavril si Sf. Ioan
Botezatorul. Vitraliile sunt pictate cu sfinti si motive florale in partea superioara.
In partea dreapta a altarului se afla icoana si o parte din moastele Sf. Nectarie, acest mare sfant
tamaduitor si facator de minuni. Particele din sfintele moaste se mai gasesc si in Biserica Radu
Voda din Bucuresti.
O bisericuta simpla si nesemnificativa ca marime, dar mare prin ceea ce adaposteste intr-ansa. In
fata icoanei imparatesti a Mantuitorului se mai afla o icoana a Sf. Nectarie Taumaturgul.
Intre paraclis si celelalte incaperi se afla un magazin bisericesc deschis de unde se pot cumpara
icoane, carti si brosuri bisericesti si diferite lucruri facute manual de maicute, remarcand aici
preturile foarte mici in comparatie cu obiectele similare de pe la alte manastiri.
« Schitul Sfantul Nectarie » (site oficial: aici) este construit din lemn si cuprinde atat paraclisul, cat
si cinci chilii, precum si alte dependinte.
Multa lume am vazut perindandu-se pe la schit. Am remarcat si un cuplu de cersetori care pe mine
m-au uimit, sincer si cred ca isi fac veacul prin zona. Dupa ce ne-au « acostat» civilizat in speranta
ca vor primi ceva de la noi si vazand ca incercam sa luam niste conuri de pini cazute in iarba pentru
fetita cea mica, se se joace cu ei, ne-au abordat si ne-au spus ca putem face tot felul de lucruri cu
ele, mai ales de sarbatorile crestine, daca ii vom stropi cu lac si bronz... Vorbeau atat de frumos si
cu caldura, incat am ramas uimita. In afara de asta, ne-au povestit pana si despre piramidele din
Egipt cateva povesti uimitoare, reale sau ba... In orice caz, a fost ceva pitoresc, iar cand am plecat
si-au luat ramas bun in cel mai civilizat mod, lasandu-ne impresionati.
Cadrul natural in care este amplasat Schitul Sfantul Nectarie, trebuie sa confere o atmosfera
deosebita pelerinilor care vin in timpul sarbatorilor importante pentru a se ruga Sfantului sa capete
tamaduire. Si daca ne gandim ca in imediata apropiere se afla « Templul Iubirii Divine », sau «
Manastirea Rupestra », cum mai este numit, unde crestinii se reculeg in asteptarea unor minuni
dumnezeiesti, atunci putem spune ca o vizita aici este cu folos...
Templul Ursitelor, o legenda vie

In urma cu 7-8 ani, am aflat, la stirile tv, de existenta Templului Ursitelor la Sinca Mare, in Muntii
Fagarasului. Se spunea ca, in anumite zile din an, mai ales in noaptea de Sf. Gheorghe, daca intri in
grota, caci practic templul se rezuma la o grota din lut, vei auzi glasuri de iele, zane sau alte fapturi
nepamantene, murmurand cantece de jale, ba unii spun ca le-ar fi vazut chiar, dansand, despletite si
salbatice, in rochii albe de voal... Mi-am propus sa ajung acolo, cu orice pret. Si pentru ca ne
indreptam, impreuna cu niste prieteni, spre Craiova, ca sa petrecem Sarbatorile Invierii Domnului la
tara, la socrul meu, ne-am oprit 4 zile la Busteni, sa ne mai tragem sufletele ostoite de-atata
zbucium citadin. Intr-una din cele 4 zile, am pornit spre Sinca Mare. Localitatea in sine se afla in
centrul tarii, la 50 de km de Brasov, 25 km de Fagaras, 30 km nord de Zarnesti. Drumul n-a fost
chiar scurt, dar am avut posibilitatea inedita sa admiram sariturile salbaticelor capre negre, in toata
splendoarea lor. Erau atat de agere, incat n-am reusit sa le imortalizam in poze, spre marea noastra
dezamagire. Apoi am strabatut satele invecinate, cu portile lor impunatoare din stejar masiv, care
fereau intimitatea gospodariilor sasesti, de privirile indiscrete ale trecatorilor.
Dar iata-ne ajunsi la templu, unde ne-a intampinat un "ghid" ciudat, care cu figura lui aproape
napamanteana, completa misterul peisajului. Ne-a condus in templu, care de afara parea mai
degraba ca un bordei sapat in coasta dealului. Se zice ca cine doarme chiar si cateva minute in
templu sau in apropierea lui capata forte noi si devine mai puternic.
Grota, scobita in poalele dealului, impresioneaza ochiul prin forma ei stranie. Locul este impodobit
cu icoane, flori de munte si candele care nu apuca sa se stinga niciodata. Turnul interior, pe unde
intra lumina zilei, este inalt de 10 metri si seamana cu o turla fara acoperis, iar la capat, lumina
patrunde printr-o forma curbata ce seamana cu simbolurile Yng si Yang. Localnicii spun ca pe
acolo coboara energiile si ca dedesubt, in pamant, ar exista un tunel de comunicare pana la Cetatea
Rasnovului. Ghidul ne-a relatat faptul ca, de-a lungul timpului, unii sateni mai curiosi au incercat sa
strabata acel tunel, cu gandul imbogatirii, dar s-au intors din drum, neajungand nimeni pana la
capat, pentru ca, in maxim o luna, sa moara suspect. Altii spun ca in tunel ar exista zacaminte de
uraniu cu care s-ar fi contaminat acei bieti curiosi rapusi de blestemul averilor ingropate...
Ni s-a prezentat Steaua lui David, chipul unui dac incrustat in peretele lutos al grotei, cele doua
altare care induc ideea unui templu pagan si nu in ultimul rand, Ochiul Magic, o incrustatie in zid
unde trebuie sa-ti introduci mana dreapta si sa-ti rostesti in gand dorinta care te macina cel mai tare.
Prietena mea era foarte suparata pe fiica ei care nu dorea sa o faca bunica decat peste vreo 4-5 ani,
cand isi va rezolva niste probleme. La randul meu, eram foarte trista ca, desi nu trecuse nici un an
de cand imi condusesem mama pe ultimul ei drum, rapusa de cumplitul cancer, acum sora mea mai
mica tocmai se operase si astepta rezultatul in doua saptamani, fiind si ea suspecta de aceeasi boala
neiertatoare. Eram pregatita pentru alta dorinta, dar nu se mai punea problema mea. Sotii nostri ne
faceau naive, credule, dar nu au pregetat sa-si bage si ei mainile in locul implinirii dorintelor, deci
n-au jucat corect! Dar asa-s barbatii, una zic si alta fac.
Printre altele, mai citisem pe internet cum ca, daca fotografiezi grota, vei observa mici globuri
luminoase care se spune ca sunt forme de energie pozitiva. Dupa primele fotografii realizate, am
observat pe camera foto, existenta acelor mici globuri albe de lumina. Sotul meu, ca de-obicei, mi-a
sugerat sa privim lucrurile ca niste ingineri ce suntem, din punct de vedere fizic. S-a legat de faptul
ca din turnul templului care facea legatura cu exteriorul, atarna legat un bec aprins si aparitia
globurilor in fotografii se datora reflexiei luminii intr-un anumit unghi. Asa am privit lucrurile, insa
dupa ce ne-am intors de la Manastirea Sf. Nectarie care priveghea templul din varful dealului, ca o
batrana cu lumanarea aprinsa la capataiului unui muribund, am mai intrat o data, am stins becul si
am facut poze, insa am constatat ca au aparut in imagini mai multe globuri, mai ales in incaperea a
doua, unde nu patrundea lumina nici macar din turn, de afara.
Totodata, daca tot am revenit, m-am dus la Ochiul Magic sa-mi pun si dorinta mea personala, caci
pe prima o epuizasem, insa am gresit, caci soarta s-a jucat cu mine si, pe langa faptul ca nici in ziua
de azi nu mi s-a implinit a doua dorinta, soarta mi-a jucat feste dure, in sensul ca am umblat mult,
am consumat mult timp si energie, dar cand eram aproape de finalizare, trebuia sa apara ceva sa-mi
doboare toate sperantele, deci, daca veti merge, vreodata acolo, nu va puneti decat o singura dorinta.
In ceea ce o priveste pe sora mea, e o. k. Si cu prietena mea, vreti sa stiti ce s-a-ntamplat? Luna
viitoare suntem invitati la botez!
Nu pot sa inchei acea experienta unica, fara sa va povestesc si despre micuta si frumoasa Manastire
cu hramul Sf. Nectarie, la care se ajunge dupa ce iesi din templu, pe niste scari sapate-n pamantul
lutos. Din cand in cand, drumul e presarat cu cateva banci pentru calatorul ostenit de drum, iar o
minunata impletitura de crengi tinea loc de balustrada. Daca linistea din jur nu era sparta de susurul
paraului ce-si facea loc printre crengi si pietris, pe sub dealul ce urca la manastire, ai zice ca templul
e mai degraba o poarta spre o alta lume, mai pura, unde parca si pasarile amutisera, neîndraznind sa
tulbure linistea mormantala care te-ndeamna la reculegere si-ti pune ordine in ganduri, pentru ca,
astfel pregatit, sa pasesti pragul manastirii.
Cand ne-am apropiat de manastire, am avut senzatia ca semana mai degraba cu un stup cu albine.
Maicute harnice ca niste albinute, frecau cu ravna geamurile, usile si podelele, fiind intr-o continua
pregatire, asteptand cu speranta si cu chipurile plina de o seninatate molipsitoare, Invierea
Domnului. In manastire se afla o parte din moastele Sf. Nectarie, ocrotitorul bolnavilor de cancer.
Chiar nu stiam de existenta acestei superbe manastiri, a fost ca o surpriza divina, ca o rasplata la
efortul nostru de a le trece pragul.
Toata excursia s-a rezumat la o experianta fantastica si, chiar daca nu sunteti fanii paranormalului,
va sugerez sa incercati macar, sa va spalati ochii cu frumusetile de-acolo si sa sorbiti balsamul
binefacator la aeruli si al linistii coplesitoare!
Share 
Inainte sa ajung aici am citit cat am putut despre acest loc si imi inchipuiam ca este totusi altceva
decat am vazut si ca trebuie sa cobor chiar in adancurile pamantului pentru a explora templul...
Legenda asemuie templul sau grota cu un loc magic, plin de mistere, in care toate lucrurile devin
posibile si ca nu are legatura cu crestinismul. Ma intrebam daca ar fi bine sa intru in el sau nu...
Cum se ajunge insa la acest monument istoric? Venind dinspre Sinca Noua am urmat indicatorul de
Grota», am facut stanga din drumul principal si am parcat masina in parcarea amenajata in acest
sens. Apoi, am trecut pe langa o cruce imensa din piatra si am urcat pe o poteca putin abrupta pana
am ajuns in dreptul grotei.
Altfel spus, aceasta se afla la 45 de km de Brasov si 22 km de Fagaras, in zona muntilor Fagaras.
Grota propriu zisa, numita Manastirea Rupestra, insa denumita popular Templul Ursitelor sau
Templul Iubirii Divine, ori mai oficial “Manastirea Sapata in Piatra” sau “Templul de la Sinca
Veche » este acoperita de un grilaj din lemn invelit in ceolofan, care nu mi s-a parut cea mai fericita
solutie de protejare a ei. O data ce ai pasit inauntru, planul este drept, nu se coboara in strafundurile
pamantului... , poate unde grota pare ca este in interiorul unui deal (Dealul Plesu).
Totul in jur e numai piatra, dar o piatra scrijelita, neuniforma si cu striatii diverse, aidoma unei
scoarte de copac, templul fiind sapat intr-o pestera aflata in deal.
In fata noastra apar mai multe incaperi, iar pe partea stanga, se afla cateva icoane, iconite si acatiste.
Cred ca acestea au fost puse in mare parte de catre credinciosii care pasesc aici, deoarece am
remarcat si fotografii personale, biletele, batiste si esarfe. Poate ca sunt puse in acest loc pentru a le
imprima posesorilor puterile cu care se presupune ca este inzestrata grota? Pe langa acest loc,
biletele si acatiste erau inghesuite si in unele nise ale acesteia.
In partea dreapta de la intrare se afla un panou explicativ cu informatii despre Asezamantul istoric
ortodox-cultural « Bucuria Neasteptata » Sinca Veche, din care face parte si aceasta grota, lucru
care m-a surprins, nu as fi crezut ca este vorba de un lacas de cult ortodox.
Din acest asezamant mai face parte Fantana aflata in exterior chiar pe locul in care izvoraste apa din
stanca si care este denumita « zvorul Tamaduirii», deoarece apele sale sunt tamaduitoare, fiind
sfiintite cu ocazia slujbelor religioase, « Troita tuturor sfintilor » aflata in fata Grotei, ca loc de
inchinare si in jurul careia se doreste amenajarea unui mic amfiteatru pentru slujbele ce se vor tine
afara, Casa calugarilor, precum si Manastirea Buna Vestire.
Revenind la grota, despre care se spune ca implineste dorintele celor care pasesc in ea cu ganduri
curate, sau ca implineste ori schimba ursite, pot spune ca am remarcat diverse figuri pe peretii slab
luminati de cateva lumanari si cruci imprimate, dar nu stiu daca au fost facute special la amenajarea
acesteia sau au fost gasite acolo, ca de altfel si figura de barbat ce se afla in « incaperea » ce
reprezinta probabil unul dintre altarele grotei si in mijlocul careia se afla infipta o cruce.
Lumea care intra aici era tacuta, in general. Unii cautau ceea ce lasasera anterior, probabil sa ia
acasa pentru indeplinirea rugaciunilor lor. Altii stateau cu ochii inchisi rugandu-se probabil, pentru
sanatate, bunastare sau dragoste, ori meditau...
Inauntru era bezna, era liniste. Oamenii paseau calm, in tacere. Priveau, incercau sa descopere ceva
neobisnuit poate, ca si mine. Am patruns in fiecare incapere cautand acel ceva care m-a indemnat sa
ajung aici. Niste “camarute” mici din piatra, te invitau inauntru. La un moment dat am simtit ca sunt
intr-un cavou…Era racoare inauntru si peretii din piatra ma apasau. Daca stateai pe loc, era
suficient sa te rotesti dupa propriul ax si sa cuprinzi totul cu privirea destul de aproape, asa de
ingusta e fiecare incapere. Uneori ieseam si intram din nou in fiecare incercand sa descopar, poate,
ceva ce imi scapase.
Nu stiu daca ma asteptam sa simt ceva aici, stiu doar ca la cateva minute dupa ce am intrat m-a luat
o durere de cap nefireasca si care m-a tinut aproape toata ziua!
Nu se stie cand a aparut aceasta grota, sau care a fost scopul ei. Sunt sute, sau mii de ani de atunci?
Este o asezare predacica? Pare o biserica bizara din piatra cu doua altare si o forma asimetrica. Oare
la ce a servit? A fost dintr-un inceput un loc de rugaciune sau de veneratie? Crestin sau pagan?
Exista un tunel de comunicare cu Cetatea Rasnovului? In interior se afla si inscriptii intr-o limba
necunoscuta... De asemenea, in turnul interior in forma de con pe unde se revarsa lumina zilei se
regasesc semenele Yin si Yang si steaua lui David stilizata daca este a ne luam dupa cum apare
scrijelita in piatra. Ma intreb daca aici patrunde ploia ca in Pantheon!
La inceputul secolului s-ar fi descoperit cristale in templu, presupunandu-se ca erau folosite de
preotii daci, iar despre fata pe care am vazut-o si eu cercetatorii sustin ca ar fi a lui Isus, Zamolxis
sau a unei zeitati (sursa: click aici) si ca templul ar avea puteri supranaturale, iar cei care il viziteaza
pot avea vise premonitorii. Din cunostintele mele, nu imi amintesc sa il fi vazut pe Isus infatisat din
profil, numai din fata sau dintr-o parte, cum apare atunci cand poarta crucea sau rastignit pe cruce,
adica vazandu-i-se clar ambii ochi. Aici figura de barbat apare din profil si pare mai mult o
caricatura.
« In vechime, Grota Ursitelor a fost transformata in loc de refugiu si rugaciune pentru calugarii
ardeleni haituiti de Maria Tereza si obligati sa treaca la catolicism » (sursa click aici).
De Sf. Gheorghe, Lasata Secului, inainte de Pasti si la Schimbarea la Fata, se respecta o traditie aici,
in speranta ca fetele nemaritate isi vor afla ursita, de aici si denumirea populara de « Templul
Ursitelor ».
Citisem inainte pe undeva ca aici apar uneori si globuri de lumina, ori anumite siluete... , tocmai de
aceea ma gandeam ca locul trebuie sa fie plin de incarcatura misterioasa si cosmica!
Mie una dintre imaginile surprinse pe peretii grotei mi-a sugerat scena botezului!
Daca se vor implini rugaciunile celor care pasesc in interiorul grotei, daca se vor indeplini dorinte
sau vor avea loc minuni, numai timpul care trece nestingherit va da un raspuns tuturor...
Oricum, aici este o biserica (site oficial click aici), chiar daca neobisnuita, in care se tin slujbe de
sarbatorile importante, avand o incarcatura religioasa si emotionala ridicata pentru crestini. Slujba
de Inviere traita aici se spune ca ar avea un impact extraordinar, in care legatura omului cu
divinitatea este maxima.
In « Duminica Tuturor Sfintilor » a fost “Sarbatoarea Bisericilor sapate in piatra de la Sinca
Veche”, unde dupa Sfanta Liturghie a avut loc un concert de muzica bizantina.
Pentru cei care ajung aici dinspre Hanul Sanzienelor, despre care am povestit aici, trebuie sa aflati
ca de la han pana in soseaua ce leaga Sinca Noua de Sinca Veche sunt 5 km, apoi strabateti iar 5 km
pana in intersectia in care un indicator va indruma ca mai sunt 3 km pana la Manastirea Rupestra, in
total fiind 13 km.
Cetatea Fagarasului
Atrasă de reclama care s-a făcut în presa locală, m-am dus şi eu duminica trecută la Făgăraş,
încurajată de reuşita festivalului medieval de la Sighişoara. În acelaşi timp aveau loc şi Zilele
Cetăţii Făgăraş aşa că m-am gândit că împuşc doi iepuri. Am ajuns la Făgăraş la prima oră pentru
a putea vizita cetatea în linişte şi pe răcoare. Ţineam neapărat să vizitez Muzeul Cetăţii
Făgăraşului pe care nu îl mai văzusem de mult timp. La intrarea în cetate un afiş anunţa
evenimentele ce urmau să aibă loc dar era încă devreme. Aflu că turul începe doar la ora 9 dar
partea bună este că accesul este liber cu ocazia acestui eveniment şi se pot vizita şi câteva turnuri
care sunt de obicei închise publicului. Aşadar schimb planurile şi plec în recunoaştere în cetate.
Cetatea Făgăraşului se găseşte în inima oraşului şi zidurile sale impunătoare se zăresc de la distanţă.
Prin anii 1300 s-a construit prima fortăreaţă din lemn înconjurată de o movilă de pământ şi un şanţ,
urmând ca de-a lungul timpului aceasta să cunoască multe transformări, extinderi şi consolidări. În
prezent cetatea este construită din piatră şi cărămidă şi are două curţi: una interioară, unde se găsea
reşedinţa princiară şi unde este amenajat muzeul şi o curte periferică. Un eveniment important are
loc în anul 1599 când Mihai Viteazu intră triumfal în vechea cetate. În vremurile de restrişte
voievodul îşi găseşte aici adăpost împreună cu familia iar în cinstea Doamnei Stanca, soţia
domnitorului, care a fost ţinută ostatică împreună cu cei doi copii între zidurile cetăţii şi care a
devenit roabă după uciderea lui Mihai, a fost ridicat un bust foarte frumos chiar în centru, în
apropierea Casei de Cultură.
Sunt singură în curtea cetăţii şi profit de ocazie pentru a admira în tihnă reşedinţa princiară.
Clădirea simplă, pe două caturi, cu multe ferestre şi culoare cu bolţi înalte este încă impunătoare
deşi timpul a lăsat urme adânci. Zidurile sunt pătate, tencuiala stă să cadă pe alocuri. Îmi atrage
atenţia o mică terasă care iese în exterior fără să aibă, însă, vreun zid de protecţie, vedeţi foto. Într-
un colţ al curţii este amenajat un eşafod iar în apropierea fântânii a fost ridicată chiar şi o
spânzurătoare. Deşi este zi, torţe aprinse sunt frumos rânduite spre intrarea la muzeu. Încep să
sosească, treptat şi micii meşteşugari dar cei mai harnici şi-au deschis deja spaţiile expoziţionale. Se
pot cumpăra articole de artizanat, costume populare, obiecte religioase, toate sfinţite, icoane
frumoase pictate pe sticlă dar şi turtă dulce sau miere ecologică de albine. Pentru copii s-a amenajat
o stână medievală cu ponei iar vizavi de aceştia nechează nerăbdători armăsarii cavalerilor.
Pornesc încet la plimbare prin curtea cetăţii observând, din exterior, turnurile fortăreţei. Trec întâi
pe lângă Turnul Temniţă, care a funcţionat încă de la începuturile sale ca temniţă a cetăţii dar care
a fost şi carceră a închisorii politice comuniste. Urmează, apoi, Turnul Pestriţ, Turnul Negru
construit de Mircea cel Bătrân şi Vlad Ţepeş, Turnul Roşu, cel mai vechi turn al cetăţii, turn
locuinţă la început şi care a rămas apoi locuinţa principilor şi Turnul Tomori. La baza turnurilor
sunt amplasate, din loc în loc, corturi medievale dar cavalerii nu şi-au făcut încă apariţia. De pe
latura de sud a castelului se poate observa cel mai bine modul în care a evoluat fortificaţia de-a
lungul timpului şi modul în care se îmbină diferitele stiluri arhitecturale. Spre deosebire de
festivalul medieval de la Sighişoara, la Făgăraş terasele cu de-ale gurii se întind chiar pe lângă
zidurile cetăţii, pe platformele care oferă o privelişte frumoasă spre lacul care înconjoară
fortificaţia. Din păcate, localurile nu s-au deschis nici chiar la amiază dar meniul afişat era mai mult
decât apetisant: burtă de balaur în pâine, ospăţul cavalerului, ţepeluş cu sos de lapte bătut.
Am timp suficient la dispoziţie aşa că pot studia în voie zidurile groase de apărare dar şi cele
interioare care sunt încă în stare foarte bună şi urc pe fiecare platformă din cele patru colţuri ale
cetăţii. Arunc câte o privire prin câte un ochi din zid, unde odinioară erau gurile de tragere şi îmi
dau seama de vizibilitatea excelentă care există asupra împrejurimilor. Cetatea Făgăraşului este într-
adevăr un monument impresionant. Mai multe detalii a scris şi cc_iordachescu click aici
Nu rataţi nici Muzeul Cetăţii Făgăraşului, care poartă numele fondatorului său, Valeriu Literat,
preot, istoric dar şi profesor la Liceul „Radu Negru” din Făgăraş. Casa în care a locuit acesta se află
în centru, eu am găsit-o întâmplător, atrasă de clădirea impunătoare a sinagogii evreieşti. Din păcate
aceasta din urmă părea abandonată şi a trebuit să mă mulţumesc să o privesc doar din exterior.
Muzeul Cetăţii Făgăraşului are trei secţiuni: Istoria Ţării Făgăraşului, Etnografia Ţării Oltului şi
Galeria de Sculptură a lui Virgil Fulicea. Patrimoniul muzeului cuprinde o varietate de colecţii:
numismatică, carte românească veche, ceramică, interioare din vechile case de la ţară, port popular,
ţesături dar şi icoane pe sticlă specifice zonei. Nu lipsesc nici ouăle încondeiate, obiectele specifice
diferitelor bresle de meşteşugari, este expus chiar şi un război de ţesut.
În acest weekend s-a putut vizita şi Turnul Pestriţ unde se găseau încăperile de locuit, printre care
dormitorul prinţeselor dar acestea erau cu desăvârşire goale. Nu exista nicio piesă de mobilier şi
nimic nu trădează prezenţa domniţelor de altădată. Camerele sunt mari dar în afară de podeaua şi
tavanul din lemn nu se mai găseşte nimic. Din Turnul Pestriţ se trece printr-un culoar în Turnul
Temniţă iar apoi se coboară pe o scară îngustă în temniţa cea mai de jos unde ajungeau cei mai
periculoşi condamnaţi şi care a devenit între anii 1948-1960 carcera închisorii politice comuniste.
Nici în acest turn nu există niciun obiect expus, sunt doar nişte afişe care ne indică faptul că ne
găsim în camera cu cătuşe şi cleşti de tortură şi locul unde erau păstrate aceste instrumente. Când
am ajuns în temniţa deţinuţilor politici m-au trecut toţi fiorii. Era o încăpere întunecoasă, în care de-
abia puteai respira, pe pereţii căreia se puteau vedea diferite semne şi mesaje codate scrijelite de cei
închişi aici. De aici ajungem în casa temnicerului pe unde se intră în carceră iar apoi ieşim direct în
curtea interioară a cetăţii. Între timp se făcuse aproape amiază şi spre muzeu se îndreptau grupuri
numeroase de vizitatori, din câte am dedus, mai mulţi localnici. Pentru mine a fost o experienţă
interesantă, mi-am putut face o imagine despre cum arătau cele două turnuri în interior, chiar dacă
interioarele erau pustii. Am înţeles că există mai multe proiecte de reabilitare şi reorganizare a
turnurilor şi bastioanelor, precum şi a muzeului, dar deocamdată totul este doar pe hârtie.
Tot pe hârtie a rămas şi programul evenimentului care fusese modificat, iar turnirul cu cai şi
duelurile cavalerilor deveniseră doar antrenamente. Aveam să aflu că întrecerile „adevărate” urmau
să aibă loc doar spre seară. Eram totuşi curioasă să văd şi cum se pregătesc cavalerii de luptă, cum
îşi dresează caii şi m-am dus pe terasa exterioară cetăţii de pe malul lacului unde era amenajată
tabăra de luptă. Băieţii puneau accentul în primul rând pe îmblânzirea cailor, era un armăsar care
lovea foarte nervos pământul cu copitele, puteţi urmări câteva fragmente aici: click aici şi aici click
aici Eu i-am urmărit câteva minute dar căldura arzătoare începea să îşi facă simţită prezenţa aşa că
am hotărât să mai fac o plimbare prin parcul ce înconjoară cetatea, la umbra sălciilor bogate. Lacul
era surprinzător de curat astfel încât am avut un tablou minunat cu cetatea care se oglindea pe luciul
apei, vedeţi foto.
Când am ajuns din nou în faţa cetăţii antrenamentelele erau încă în desfăşurare dar pentru că
următoarele puncte din program urmau să aibă loc mai târziu am părăsit cu regret cetatea. Eu mă
bucur că s-a organizat acest eveniment, cred că spre seară spectacolele au fost mai interesante, deşi
media a fost zgârcită în amănunte şi sper să mai aibă loc şi alte evenimente similare, pentru că
Cetatea Făgăraşului este un monument care merită promovat şi nu este cu nimic mai prejos decât
Castelul Bran sau Castelul Peleş.
Moara cu Noroc, cea mai frumoasa si veche moara de apa din Tara Fagarasului

Ilustratie muzicala - fond sonor/video pentru review:

În inima Ţării Făgăraşului, ascunsă bine vederii, într-o aşezare pierdută în timp, se află una dintre
bogăţiile puţin cunoscute ale ţinutului, Moara cu Noroc. Dacă nu eşti atent, poţi trece cu uşurinţă
pe lângă indicatorul care o semnalizează în drumul principal, pe partea dreaptă cum vii dinspre
Şercaia-Vad. Satul Ohaba este străbătut de Drumul Național DN73A care leagă Predealul de
Șercaia, trecând prin Pârâul Rece- Râșnov- Zărnești-Poiana Mărului- Șinca Nouă şi este așezat la
poalele Munților Făgăraș, între comunele Șinca Veche, Șercăița și Vad. Facem aşadar dreapta, mai
mergem puţin şi, după ce ezităm puţin, trecem podeţul de lemn cu maşina şi apoi, la indicaţiile unui
localnic, o luăm din nou la dreapta iar apoi la stânga. Pe pajiştea din faţa pensiunii paşte netulburată
o văcuţă. Nici nu se sinchiseşte de noi, doar un căţel în curte anunţă prezenţa noastră.
Curtea este inundată de verdeaţă şi flori de toate culorile: muşcate, petunii, begonii. Ne tragem
răsuflarea la umbra viţei de vie şi inspirăm aerul curat de munte. Este linişte. Doar râul se aude cum
coboară vijelios pentru a învârti roata morii la fel ca acum aproape 140 de ani. Suntem nerăbdători
să vedem cea mai frumoasă şi veche moară de apă din Ţara Făgăraşului. Pe timpuri, fiecare sat
avea moara sa dar, treptat, ingenioasele mecanisme ţărăneşti s-au deteriorat sau au dispărut pur şi
simplu. Doar Moara cu Noroc a rezistat vitregiilor vremii, fără reparaţii, fiind în stare de
funcţionare şi acum, de unde şi denumirea sa. Din anul 1873, dată însemnată pe uneltele de la
moară, aceasta asigură făina de grâu şi de mălai pentru toată zona satului Ohaba. Oamenii vin însă
să macine tot mai puţin. Feciorii satului au plecat la oraş sau în străinătate iar vârstnicii nu mai au
putere să lucreze pământul. S-au împuţinat şi animalele, în special văcuţele şi bivoliţele sau
driganele cum sunt numite în partea locului. Înainte, moara nu stătea o clipă, era un du-te-vino
continuu, doar duminica ce se mai odihnea. Acum însă oamenii preferă să cumpere pâinea, chiar
dacă nu se poate compara cu pâinea de casă, făcută din făina de la moară. Şi unde mai pui că
această făină nu conţine conservanţi sau alte ingrediente moderne şi se păstrează mai multă vreme,
datorită procesului lent de fabricaţie. Cele două pietre de moară, cântărind o tonă fiecare, au fost
aduse nu se ştie cum, tocmai de la Lyon, din Franţa, care a exportat cremene în întreaga Europă.
În moară este curat. Fiecare obiect este aşezat la locul lui. Într-un colţ sunt frumos rânduiţi sacii cu
făină, alături de lăzi de diferite dimensiuni şi alte unelte trebuincioase morarului. Toate au un aspect
arhaic şi o vechime considerabilă dar sunt în stare bună. Dau să urc treptele din lemn pentru a vedea
râul care aduce apa la moară dar podeaua scârţăie din toate încheieturile. Sunt necesare reparaţii
urgente dar aflu mai târziu că proiectul este mult prea mic pentru a putea atrage fonduri. Aşa se face
că proprietarii se chinuie să susţină singuri această bijuterie. Nu ştiu cât va mai ţine podeaua cele
două pietre uriaşe, curelele care acţionează roata sunt şi ele tocite. Moara este un sistem de roţi
dinţate din lemn şi curele care sunt puse în mişcare de firul de apă care cade de la 4-5 metri înălţime
pe roata cea mare. Iarna se confecţionează o colibă de coceni deasupra roţii pentru ca aceasta şi apa
să nu îngheţe. Apa vine de la Şercăiţa, se ramifică, iar o parte ajunge şi la moară. Puteţi urmări
câteva imagini aici: click aici Mai jos de moară era un gater care mergea tot acţionat de apă, dar
proprietarii nu mai vor să-l pună în funcţiune din cauza costurilor prea mari. Pentru a se vizita
moara se plăteşte o taxă de vizitare de 5 lei pentru adulţi şi 3 lei pentru copii.
Moara cu Noroc este însă o moştenire de familie, dragostea pentru morărit s-a transmis din
generaţie în generaţie, iar familia Popa nu poate abandona lupta aşa de uşor. A rezistat moara în
vremuri mult mai grele, a scăpat cu sacrificii personale şi de la naţionalizare, aşa că doamna Popa
nu se îndură să lase de izbelişte moara moştenită de la părinţi. Pentru a mai acoperi costurile,
proprietarii au amenajat câteva camere unde se poate rămâne peste noapte. Preţul este modic: 30lei
de persoană pe noapte. În total sunt 2 camere duble cu acces la o baie şi un apartament cu o mică
bucătărie şi baie proprie. Camerele sunt simple, dar curate şi îngrijite. Apartamentul este amenajat
în stil rustic şi este decorat cu ştergare, farfurii pictate sau alte obiecte populare care recreează
atmosfera autentică transilvăneană, doar televizorul ne aminteşte de vremurile prezente. În cadrul
pensiunii este amenajată şi o sală de mese încăpătoare unde sunt expuse şi alte obiecte ţărăneşti care
au dispărut din gospodării, de exemplu o roată de tors, o furcă şi un caier. Mai multe despre
pensiune puteţi citi aici click aici
La intrarea în moară este amenajat şi un mic magazin unde se pot cumpăra diverse obiecte tricotate
de mână de doamna Virginia Popa dar şi produse de panificaţie. Noi am cumpărat tăiţei de casă,
foarte buni, şi sirop din muguri de brad.
În zonă se pot vizita mai multe obiective dintre care cele mai cunoscute sunt rezervaţia naturală
Dumbrava Vadului unde, în preajma Sfinţilor Constantin şi Elena se aşterne un covor uriaş de
narcise, Mănăstirea de la Sâmbăta dar şi Băile Perşani click aici, Mănăstirea de la Şinca,
Păstrăvăria de la Hanul Roua Sânzienelor, cabana Bârlogul Urşilor click aici. Nimic nu
aminteşte faptul că în satul Ohaba a copilărit Radu Anton Roman , scriitorul gurmand care a
devenit celebru datorită emisiunii sale de televiziune Bucătăria lui Radu . Mai puţin se ştie şi că
debutul său ca scriitor a fost marcat de volumul de poezii , Ohaba, ţara asta dedicat locurilor natale
pe care le iubea din toată fiinţa sa şi unde revenea cu drag.
Am plecat de la moară cu tristeţe dar cu speranţa că cineva se va îndura până la urmă şi se vor face
reparaţiile necesare pentru a ne bucura în continuare de această minune a tehnicii ţărăneşti.
Rog să se ataşeze ca fundal muzical melodia “Morăriţa”: click aici
Fiţi fericiţi, cu toţii şi, nu uitaţi, bucuria vine din suflet şi din lucrurile mărunte!
Share 
Baile Persani, litoralul de la munte

Ilustratie muzicala - fond sonor/video pentru review:

Pe la Perşani trec destul de des, mai ales vara, dar niciodată nu m-am oprit din drum pentru că, nu-i
aşa, ni se pare mult mai spectaculos şi interesant tot ceea ce este cât mai departe de casă…Vara
aceasta, însă, atrasă şi de sloganul celor de aici “Apă sărată şi nămol, la Perşani ca-n
Techirghiol” am hotărât să încerc şi tratamentul natural de aici pentru că sănătatea şi starea noastră
de bine trebuie să fie mai presus de orice.
Complexul “Băile Perşani” se găseşte chiar în drum, cum spunea @dorgo aici click aici vorbind
despre băile termale din judeţul Braşov, pe şoseaua dintre Codlea şi Făgăraş. Complexul este
situat pe partea stângă cum vii dinspre Braşov, chiar în apropierea sensului giratoriu, la 47 de
kilometri de Braşov. Maşina se poate lăsa în parcarea din faţa restaurantului dar în weekend şi în
special la orele prânzului aceasta devine neîncăpătoare, aşa că se poate parca maşina şi în parcarea
de peste drum.
Accesul în complex se face prin terasa restaurantului după care se coboară pe scările din partea
stângă. Biletul de intrare costă 12 lei pentru un adult, 8 lei pentru copiii peste 3 ani şi 10 lei pentru
pensionari. Biletul este valabil o zi întreagă şi se poate părăsi complexul, cu condiţia să îl ştampilezi
la ieşire. Noi am plecat la orele prânzului şi am revenit după-amiaza fără nicio problemă.
Complexul este în prezent total schimbat. Dacă acum câţiva ani puteai vedea doar nişte iarbă şi o
baltă cu nămol, acum acesta a fost modernizat. Pe de o parte a bazinului cu apă sărată se găsesc pe
iarbă, la umbră, frumos aşezate pe rânduri, şezlonguri din pânză, iar pe cealaltă parte, şezlonguri
rabatabile din plastic şi umbreluţe mari de plajă. De reţinut că şezlongurile sunt gratuite, nu se
plăteşte nimic suplimentar. Dimineaţa este mai puţin aglomerat, dar nici după-masa nu s-au ocupat
în totalitate.
Ştrandul este amenajat în aer liber şi funcţionează doar pe perioada verii. Acesta este renumit pentru
apele minerale clorurate, bicarbonate, sodice şi calcice, uşor feruginoase şi care dau culoarea
maronie a apei. Nu ştiu la cât timp se schimbă apa din bazin dar vreau să sper că aspectul închis al
apei se datorează exclusiv proprietăţilor apei. În orice caz, la intrarea în complex eşti avertizat că
este obligatorie folosirea duşului atât la intrarea cât şi la ieşirea din bazin şi că este totodată interzis
accesul cu nămol în bazin. Bazinul este destul de lung, la intrarea principală are în jur de 1, 35m, în
capătul opus fiind mai adânc. Cei mici nu au fost uitaţi şi pot intra în bazinul mic, care comunică cu
cel mare dar este separat printr-un grilaj, astfel încât copiii nu pot trece dintr-o parte în cealaltă. Apa
în bazinul mare are o temperatură potrivită, mai caldă este în bazinul pentru cei mici. La intrarea în
bazin există scări de acces, în stare destul de bună, singurul punct în minus ar fi suprafaţa
alunecoasă de pe fundul bazinului. După cum spuneam, apa este închisă la culoare, fără impurităţi,
doar la marginea bazinului mai vezi câte o frunză plutind. Pereţii bazinului arată puţin mai inestetic,
probabil din cauza apei naturale, dar pe mine nu m-a deranjat. Apa te ţine la suprafaţă, nu mi s-a
părut totuşi la fel de sărată ca la Ocna Sibiului. Spun asta pentru că spre deosebire de Ocna aici am
putut înota destul de uşor.
Punctul de atracţie al complexului este nămolul sapropelic. Acesta se găseşte în capătul opus al
complexului, pe fundul unor bălţi mai mari. Aici, toată lumea, cu mic cu mare, se unge din cap până
în picioare cu nămol şi apoi se usucă la soare, pe iarbă, până capătă o crustă asemănătoare cu pielea
de elefant. Bălţile sunt frumos îngrădite cu gard din răchită iar în apropiere, trecând peste un podeţ
artificial din lemn, ajungi într-o oază de verdeaţă cu iarbă multă şi un copac în mijloc şi băncuţe pe
margine. Testele efectuate la un institut specializat din Neuchatel, Elveţia, au arătat proprietăţile de
netăgăduit ale nămolului de la Perşani pentru tratarea diverselor boli ale oaselor, reumatismului, dar
şi a altor afecţiuni. Se spune chiar că nămolul din Perşani este mai puternic decât cel din
Techirghiol care este tot mai afectat de procesul de îndulcire a lacului şi medicii de pe litoral îşi
trimit pacienţii din Ardeal la “tratament” la Perşani. Cert este că sunt persoane vârstnice, în special,
care vin aici regulat pentru curele cu nămol şi spun că se simt foarte bine.
Recunosc că am fost plăcut impresionată de felul în care este amenajat complexul. Se vede mâna de
gospodar. Pe lângă bazinul mare, cu ape minerale, mai există un bazin mai mic cu apă rece şi care
avea un aspect mult mai inestetic, nu ştiu exact la ce servea. Oamenii care cunosc bine locul mi-au
spus că este bine să te speli de nămol tot în balta de unde l-ai luat, nu la duş, mai ales că apa la
duşuri este foarte rece şi nămolul se duce greu. Cei care cunosc acest aspect veniseră dotaţi cu
bureţi de baie, cârpe. Eu nu am ştiut cum stau lucrurile, la Techirghiol te puteai clăti uşor în lac, dar
aici locul nu este aşa de generos. Proprietarul s-a gândit la cele mai mici detalii şi a amenajat şi
cabine de schimb, cu un mic cuier înăuntru, foarte utile. Inedit mi s-a părut faptul că în complex
există şi un loc unde îţi poţi prepara singur grătarul şi un foişor unde poţi lua masa. Totuşi, este
interzisă aprinderea focului în alte locuri, un aspect perfect normal. Demn de apreciat este şi faptul
că nu este interzis accesul cu mâncare şi băutură şi oamenii veneau cu lădiţe frigorifice, preţurile de
la restaurant fiind la băuturi, cel puţin, destul de mari: 4 lei sticla de 2 l de apă minerală, 8 lei- 2l de
cola. Cu toate acestea, restaurantul nu ducea lipsă de clienţi, la loc de cinste era, pe un panou,
specialitatea bucătarului: piept de pui marinat cu cartofi franţuzeşti şi castraveţi noi muraţi - 21, 5
lei.
Rezervatia naturala de narcise [Dumbrava Vadului]
Nu pot lasa sa treaca luna narciselor fara sa va vorbesc despre”coprine” - acesta este numele pe care
il dau satenii din satul Vad (de Fagaras) gingaselor flori ce inunda in luna mai padurea de stejari,
dumbrava, de la marginea satului lor (3 km dupa indicatorul din centrul satului), numita “ampla et
famosa” intr-un document din secolul al XVIII-lea.
Copil fiind, la 50 km departare de acest loc, vedeam oameni pe motociclete, vehiculul atunci la
moda, ducand buchete uriase din ceva ce nu puteam distinge. Mai tarziu aveam sa aflu ca erau
vizitatorii ce se intorceau din Dumbrava Vadului, si nu cu mana goala, ci cu boboci pregatiti sa se
deschida doar acasa, in vaze. Cum era sa stiu eu atunci ca o buburuza sagalnica in viitor urma sa-si
ia zborul taman in acea directie. Am ajuns in dumbrava dupa ani, am faut cunostinta cu “coprinele”
(unul dintre multele cuvinte din graiul locului pe care aveam sa le invat), am aflat lucruri interesante
de la guresii ”ghizi” improvizati. Astazi satul are un site unde fiii sai isi fac simtita prezenta.
Venind dinspre Sibiu, dupa Fagaras in a doua localitate - Sercaia - prin intersectia de langa
Primarie, la dreapta, este alternativa prin Rasnov spre Brasov sau spre Bran; la 4 km pe sosea
asfaltata se afla satul ce trebuie traversat aproape pe toata lungimea sa pentru a o lua din nou la
dreapta inspre dumbrava (3 km drum asfaltat). Urmand soseaua, dupa Vad este semnalat satul
Ohaba unde se gaseste cea mai veche moara din partea locului, acum avand si posibilitate de
gazduire la pensiune. La intersectia din capatul satului urmand drumul spre dreapta nu departe, la
Bucium, intr-un cadru pitoresc se afla o manastire noua, una din salba de manastiri ortodoxe de la
poalele Fagarasilor, culminand cu ctitoria lui Constantin Brancoveanu - Manastirea de la Sambata
de Sus (si ea loc de buna cazare). Revenind la intersectia de la Ohaba calatoria poate continua si
spre stanga, pe sosea umbrita, spre Zarnesti unde iti incanta privirile cu semetie Piatra Craiului, sau
te tenteaza rezervatia de ursi.
La mijloc de mai sau o saptamana mai tarziu, in functie de vreme, satul prinde a urui de zgomot de
motoare grabind sa prinda un loc bun la marginea dumbravii. Accesul in padure este interzis, la fel
culesul florilor. Pe coama de deal, pe langa padure si urcand usor, ajungi pe o pajiste umbrita de
mesteceni ce isi susura bucuriile si tristetile la fiecare adiere de vant. O scena ii astepta pe doritorii
de spectacol, un canton silvic strajuieste, fie turistii, fie-in absenta lor - turmele de “drigane”
(bivolite, sursa unui lapte mai gustos ca in orice reclama TV) ce pasc pasnic si bucolic. Au fost si
vremuri mai putin restrictive, atunci localnicii stiau sa te conduca spre incredibile poieni ce se
intindeau pe sub stejarii ramurosi; ce imagine, ce mireasma, ce triluri de pasari in spatiul rupt de
realitate, ca o gradina a Edenului unde Atotputernicul Creator ti-a ingaduit scurt popas - cat cuprinzi
cu ochii imaculat covor alb rostogolindu-se in departare, disparand brusc la o cotitura, pentru a
reaparea sub alte coroane stufoase, amagindu-te sa mergi mai departe, si mai departe, unplandu-ti
plamanii de aer imbalsamat si sufletul de frumos. E mai trista dumbrava fara “coprine”; vara vin
compensatoriu aromate fragute, ce isi itesc fructele rosii dintre firele de iarba crescuta cu darnicie.
Sunt momente cand ti-ai dori sa fii pictor spre a impartasi si altora din prea plinul tau de simtire.
Daca ai avea timp sa asculti, satenii ar sti sa-ti vorbeasca de vremuri trecute, de figuri de seama ce
s-au perindat pe aici. Exista o familie in sat ce poarta numele Iminovici, de unde opinia ca inaintasii
poetului national, Eminescu, s-ar trage de aici; emisiuni televizate si articole de presa controversate,
nu au lipsit.
Daca fiecarui loc i-ar fi ingaduit sa isi aleaga un blazon, aici, la Vad (judetul Brasov), cu siguranta
am gasi o narcisa si, cu siguranta s-ar starni si cate o sfada intre atatea alte locuri daruite de natura
cu suavele flori de primavara, ce ar ravni la blazon inflorat.
Share 
  Muzeul « Badea Cârtan »
 
    Amplasat în zona centrala a satului Oprea Cârtisoara , ansamblul muzeal este structurat de doua
componente principale : vechiul conac Teleki si casa bătrâneasca, azi casa memoriala, în care se
presupune ca a copilărit Badea Cârtan. Muzeul a fost deschis în 1968, iar colecţiile sale sunt
deosebit de valoroase. Pot fi admirate obiecte etnografice, inventar manufacturier (mai ales sticla «
de glajarie », cu piese din secolele al XVIII-lea si al XlX-lea), o splendida colecţie de icoane.
     Personalitate marcanta a timpului sau, Gheorghe Badea Cârtan (1849-1911), cărturar si patriot
român, a cutreierat cu desaga pe umăr cancelariile europene, adunând cantităţi enorme de cârti si
publicaţii româneşti pe care le trecea, cu riscul de a fi închis, în Transilvania. Biblioteca aflata în
muzeu adăposteşte doar o parte din comorile ce au trecut munţii în desagii lui Badea Cârtan.

Colecţia de port popular de la Bucium

 
     Casa în care se afla colecţia este ea însasi o piesa reprezentativa pentru arhitectura noastră
populara. Gradina, livada, cuptorul de pâine, prezenta tradiţionalelor unelte de plugarie si de
prelucrare a cânepii si a inului, conferă muzeului înfăţişarea unei gospodarii ţărăneşti autentice.
Colecţia cuprinde costume populare, ţesături tradiţionale specifice zonei si mobilier ţărănesc
sculptat sau pictat cu rafinament.

Muzeul portului popular din Copăcel

 
    Infiinţat doar de câţiva ani; muzeul, realizat ca o gospodărie ţărăneasca specifica zonei,
adăposteşte o valoroasa colecţie de costume populare vechi si obiecte etnografice - textile, obiecte
de uz casnic, ceramica, mobilier, războaie de ţesut.
 
« Poiana narciselor »

     Rezervaţia cea mai cunoscuta în Tara Făgăraşului este rezervaţia botanica „Poiana narciselor"
din Dumbrava Vadului , cu o suprafaţa de 400 ha si considerata printre cele mai înalte rezervaţii de
acest fel din Europa. Situata la poalele Munţilor Fagaras, în apropierea localităţii Sercaia, aceasta
rezervaţie peisagistica din perimetrul unei foste păduri de stejar (veche de peste 100 de ani), cu
poieni mari, se caracterizează prin neobişnuita abundenta a narciselor (Narcissus Stelaris) în lunile
mai - iunie. Prezenta narciselor în Pădurea Vadului în număr foarte mare este determinata de slaba
umbrire si de solul podzolic ce a favorizat înmlastinarea terenului. Pe lângă narcise, rezervaţia
protejează si alte specii rare -bulbucii de munte (Trolius Europaeus), tamâioara (Viola Elatior),
stânjenelul siberian.
     In luna mai, în preajma sărbătorii Sfinţilor împăraţi Constantin si Elena (21 mai), se desfăşoară
aici «Festivalul narciselor ».
 
Zone balneare

     O staţiune balneoclimaterica sezoniera de interes local sunt Băile Persani. Ştrandul cu ape
minerale clorurate, bicarbonate, sodice, calcice si nămolul sapropelic pot fi exploatate din plin în
timpul verii. Baiie Rodbav oferă condiţii naturale de tratament si odihna, dispunând de izvoare
iodate, bromurate si sodice. Staţiunea dispune de un pavilion pentru tratament la cada, de un bazin
în aer liber si de un restaurant; sunt create posibilităţi pentru practicarea sportului.

Complexul de industrii textile din Lisa - „La Vâltori"

 
     Situata în apropiere de Fagaras, spre munţi, localitatea Lisa este atestata documentar în secolul al
XIN-lea. Etimologia aşezării deriva de la îngrăditura de mărăcini sau de nuiele numita „leasă", cu
care localnicii stăvileau cursul apelor pentru a-l dirija spre fanate sau alte culturi.
Printr-un proiect de anvergura, realizat cu fonduri Phare, în aceasta localitate a fost restaurat si
reabilitat un complex de industrii textile, introdus apoi în circuitul turistic etnocultural din Tara
Făgăraşului. Acest sit de tehnica populara este reprezentativ pentru spectrul ocupational din zona si
este format în principal din: darac si război de ţesut, doua viitori, cos de îngroşat si cos de tras
(pentru finisarea si flausarea straielor), piua si grătare pentru uscare. Vizitatorii au posibilitatea de a
observa diversele procese si procedee de prelucrare a straielor (piese textile cu gabarit mare, atât ca
suprafaţa cit si ca greutate, având rol utilitar si decorativ în gospodărie).
 Tara Făgăraşului, zona turistica cu zestre naturala, culturala si istorica de interes internaţional, cu
valori unice ale comunităţilor săteşti, poate oferi vacante de neuitat. lata doar câteva sugestii de
locuri ce merita vizitate, de evenimente la care ati putea participa:
 
     Pensiunea « Piscul Alb »
    
     In apropierea Sebeşului de Jos - unul din satele de la poalele Munţilor Fagaras - un colt de natura
a fost transformat într-un loc de popas si odihna : "Piscul Alb" . Locul poarta numele acesta încă din
bătrâni, datorita faptului ca muntele era tot timpul însorit.
Peisajul este de-a dreptul încântător : munţii, acoperiţi (chiar si în iunie) cu zăpezi ; o pădure
seculara de fagi ; un râu cu păstrăvi care curge prin ograda gospodăriei. Porţile mari de lemn, peluza
cocheta, fântâna cu roata si lanţ, ferestrele mari si semineul de piatra completează frumuseţea aparte
a acestui colt de natura. Pensiunea oferă turiştilor o gama variata de specialităţi ardeleneşti,
majoritatea alimentelor vegetale sau animale fiind furnizate de gospodăria proprie sau de ţăranii si
ciobanii din zona.
Relieful - muntii
          Semeti, iau în stapânire pamântul, zornaindu-si în adâncul lui inelele de cremene. Zarea e
pecetluita acolo unde ei îsi aseaza fiinta, iar lumea, ferecata pâna în temelii.
Geo Bogza - Cartea Oltului
 
     Relieful muntos ocupă aproximativ 35% din suprafaţa zonei, iar cel depresionar şi deluros aproximativ
65%. Juxtapunerea masivului muntos cu şesul depresoinar al Făgăraşului creează contraste altimetrice şi
clinometrice scoţând mult în relief acest masiv, afirmându-l spectaculos în peisaj, motiv pentru care
geograful francez Emmanoil de Martone i-a pus denumirea de „Alpi ai Transilvaniei” (Les Alpes des
Transylvanie).
     Ansamblul morfostructural şi morfometric este difernţat în trei categorii de unităţi: munţi, depresiune
şi dealuri.
     Amplitudinea hipsometrică (diferenţa de nivel) este maximă -2544 m- Vârful Moldaveanu şi minimă
400 m în talvegul Oltului, în aval de Ucea de Jos.
     Munţii Făgăraşului sunt cei mai înalţi munţi din ţară (2544 m Vârful Moldaveanu, 2553 Vârful
Negoiu) şi fac parte din Carpaţii Meridionali. Aceşti munţi se evidenţiază printr-un peisaj alpestru,
îndeosebi în lungul cerstei principale, care se întinde pe mai mult de 70 Km, între valea transversală a
Oltului şi Culoarul Branului, cu un profil alpin zimţat. În ansamblu, Munţii Făgăraşului pezintă un profil
transversal disimetric, cu povârnişul accentuat la nord şi plecare mai lentă spre sud. Deşi sunt alcătuiţi în
întregime din şiruri cristaline, care dau forme greoaie, eroziunea galaciară din pleistocen a dăltuit circuri
şi văi glaciare grandioase, care se ţin lanţ pe culmea principală între vîrful Suru –2282m şi Berivoiul Mare
–2303m, atât pe povârnişul nordic cât şi pe cel sudic, apropierea lor creând creste crenelate, numite
popular „custuri” (ale Călţunului, ale Caprei), la care se adaugă o mare varietate de microforme
crionivale, actuale sub formă de turnuri, colţi, strungi (Strunga Dracului), câmpuri de pietre, potcoave
nivale, nişe etc. Culmea Făgăraşului este unitară, nefragmentată de văi transversale, cu un puternic abrupt
spre nord. Numeroase văi coboară vijelios pe versantul nordic, creând săritori, cascade (Bâlea), cursuri
adâncite în formă de U (Valea glaciară a Bâlei) şi apoi, sub 2000 m altitudine, în formă de V, cu versanţi
spre nord, nord-est, nord-vest, cu numeroase cotloane în care zăpezile iernii dăinuie până târziu în
primăvară sau chiar până în vară şi unde se poate practica schiul (Valea Bâlei).
     La mare altitudine, în circurile glaciare, se întâlnesc fecvent adevărate ochiuri de mare, lacuri glaciare,
de un pitoresc unic (cele mai mari fiind: Bâlea şi Capra –de o parte şi de alta a Piscului Vânătoarea lui
Buteanu, de 2506 m altitudine; Podragu Mare, sub Vârful Arpaşul de 2475 m altitudine; Avrig, sub Vârful
Ciortea, de 2426 m).
     Fragmente din platforma Borăscu, la 2000 m altitudine, constituie adevărate plaiuri cu păşuni alpine,
folosite pentru păşunatul estival. Munţii Ţaga –Poiana Mărului, continuă la est, la o altitudine mai
coborâtă (Ţaga 1640 m), culmea principală a Făgăraşului care se termină de fapt cu Vârful Comisului
(1883 m) la obârşia Bârsei şi Sebeşului. Văile acestor două râuri învecinate prin obârşii constituie o limită
clară spre vest, după care, Bârsa înconjoară pe la sud şi est această grupă de munţi, alcătuiţi ca şi
Făgăraşul din şiruri cristaline cu migmatite cu gnaisuri. Spre nord, culoarul larg al Vlădenilor, o adevărată
câmpie interioară şi valea Şinca separă ca o arie de discontinuitate ce o prelungeşte pe cea a marii
Depresiuni a Braşovului, aceşti munţi de Munţii Perşani, aflaţi mai la nord, cu o structură geologică total
diferită (cu predominarea conglomeratelor şi cu şiruri cristaline de epizonă, adică de slabă metamorfozare,
fundamental deosebite de cele puternic metamofozate şi cu infuziuni granitice ale Munţilor Ţaga) şi cu alt
tip de relif. O caracteristică a acestor munţi o dă etajarea culmilor: o parte mai înaltă în jur de 1400 m la
vest de Bârsa Fierului, cu martori ce se apropie sau depăşesc 1600 m, nivel care ar putea fi asimilat cu
suprafaţa de denudare Râul Şes şi partea estică, mai joasă, aproximativ de 900-1000m, cu numeroase
poieni şi cu o amplă risipire de aşezări izolate, de înălţimi, care aparţin suprafeţei Poiana Mărului,
asemănătoare cu cea de la Poiana Braşov, ori din partea de nord a Platformei Bran, cu aceeaşi risipire de
aşezări omeneşti. Numai în latura estică se înalţă spre nivelul general al culmilor Măgura Codlei -1291m,
cu relief mai variat datorită apariţiei conglomeratelor senoniene şi a calcalelor jurasice.
     Depresiunea Făgăraşului, considerată în ansamblu o mare câmpie piemontană, etajată, este de fapt o
depresiune de contact cu relief în trei trepte.
     Prima din aceste trepte, cea mai înaltă, este formată din şirul dealurilor şi muscelelor submontane cu
înălţimi de 650-950 m şi de o vârstă mai veche decât munţii, dar şi decât enormele depuneri ce alcătuiesc
partea superioară a celei de-a doua trepte –câmpia de acumulare piemontană.
     A doua treaptă, cea mai largă, a amfiteatrului Făgăraş este brăzdată de numeroşi afluenţi din stânga ai
Oltului care au săpat văi largi în care depun o mare cantitate de pietrişuri, îndeosebi în timpul viiturilor.
Între aceste văi, numite de localnici „şesuri”, coboară spre nord „poduri” late, interfluviale.
     A treia treaptă a depresiunii, cea mai joasă, este lunca Oltului, care coboară la 450 m altitudine
absolută la intrarea în depresiune, după defileul Racoşului până la circa 390 m în amonte de Turnul Roşu.
În luncă unde Oltul este puternic mendrat, sunt evidente urmele schimbărilor de curs şi fenomenele de
înmlăştinire. Mare râu, mereu împins spre nord de deasa reţea de afluenţi din stânga, este însoţit pe malul
sudic de o terasă înaltă da circa 20 m, terasă care, după concluziile cercetărilor arheologice de până acum,
a fost intens locuită în epocile vechi.
     Cu o denivelare de peste 200m, pe dreapta Oltului, se ridică povârnişul abrupt al marginii de sud a
Podişul Târnavelor (interfluviul Hârtibaciu-Olt) care coboară est-vest de la circa 700 m până la circa 600
m. Interfluviul amintit este delimitat în largi sectoare de văile râurilor Felmer, Cincşor şi Şomartin,
afluenţi din partea dreaptă ai Oltului, care au creat culoare străbătute de drumuri ce leagă între ele satele
înşirate de-a lungul văilor respective.
     Culmile nordice (numite si contraforturi), mai numeroase, sunt scurte pana la circa lOkm lungime,
accidentate, paralele între ele si se ramifica foarte puţin. Din cele 26 culmi nordice mai lungi de 4km, 17
ajung la marginea Depresiunii Făgăraşului, S se termina în apropierea depresiunii si doar 4 sunt mai
scurte. Caracteristicile de mai sus sunt evidenţiate cel mai bine la culmile ascuţite din partea centrala, pe
care localnicii le-au denumit muchii sau piscuri. între Valea Sâmbetei si Valea Serbotei se găsesc 12
culmi, dispuse în următoarea ordine de la est la vest: Muchia Dragusului, Muchia Zanoaga, Muchia Vistea
Mare, Muchia Gârdomanu, Muchia Tarata, Piscul Podragului, Muchia Albotei, Muchia Buteanu, Piscul
Bilei, Piscul Doamnei sau Piscul Laitii, Piscul Săraţii si Piscul Serbotei.
     Culmea Făgăraşului este unitara, nefragmentata de vai transversale, puternic abrupta spre nord.
Numeroase vai coboară vijelios pe versantul nordic, creând cascade (Bâlea), cursuri adâncite în forma de
U (valea glaciara a Balei) si apoi, sub 2000m altitudine, în forma de V, cu numeroase cotloane în care
zăpezile iernii dăinuie până târziu în primăvara sau chiar până în vara si unde se poate practica schiul
(Valea Sâmbetei, Valea Balei). în jumătatea inferioara văile devin înguste si adânci, în schimb culmile se
latesc.
     Ridicările scoarţei au făcut ca la sfârşitul pleistocenului (cuaternar) partea înalta a Munţilor Făgăraşului
sa se afle deasupra limitei zăpezilor permanente si ca urmare, aici sa se instaleze gheţari. Zona glaciara a
cuprins ambii versanti. Pe versantul nordic ea s-a întins între Valea Groapelor, la est, si Valea Găvanului
la vest.
     Intre Vârful Lutele (2176m) la est si Vârful Lăcustele (Găvanul, 2153m) la vest, pe o lungime de circa
SSkm - cu excepţia unei singure sei, Curmătura Zâmei (1923m) - creasta principala se menţine la o
 altitudine superioara limitei de 2100m.
     Doar gheţarul din Valea Urlea - Pojorta a fost ceva mai lung. Gheţarul din Valea Arpaselului a coborât
la altitudinea cea mai joasa din Carpati, atingând 1250m. în ultima faza glaciara au predominat gheţari de
tip pirinean, care au lăsat în urma lor circuri glaciare suspendate. în urma gheţarilor au rămas stânci
rotunjite si multe depozite morenice. Cele mai frumoase si mai impresionante urme ale gheţarilor sunt
custurile dintre circuri - care imprima nota de măreţie a Munţilor Fagaras - si lacurile glaciare.
     In cuprinsul Munţilor Fagaras se afla 8 din cele 14 vârfuri ale munţilor României care ating altitudinea
de 250urn: Moldoveanu (2S44m), Negoiu (2S3Sm), Coltul Vistei Mari (2S27m), Lespezi (2517m),
Vânătoarea lui Buteanu (2S07m), Hârtopu (2506), Cornu Caltunului (2S0Sm) si Dara (2S00m). Tot aici
se găsesc peste 42 de vârfuri cu altitudini cuprinse între 240um si 2500m .
     Din vremuri străvechi, potecile de acces la munte au evitat văile înguste si au urmat culmile, pe care le-
au părăsit în zona glaciara -unde acestea au devenit custuri greu accesibile - si au coborât în circurile si
văile glaciare alăturate, largi si uşor
de străbătut cu piciorul.  
 

Mănăst. Sâmbăta de Sus

          "...satul este icoana vesniciei, a paradisului în care Dumnezeu a asezat pe primii oameni cu
porunca: 'Cresteti si va înmultiti si stapâniti pamântul ' ".
I.P.S. Serafim Joanta - Arhiepiscop de Berlin
 
     Aflata pe valea râului Sâmbăta, la poalele Munţilor Fagaras, mănăstirea este renumita ca loc de
reculegere, mângâiere si întărire sufleteasca pentru credincioşii si vizitatorii ce se roagă ori
poposesc în acest sfânt locaş.
     Istoria mănăstirii începe din secolul al XVII-lea, când satul si moşia din Sâmbăta de Sus intra în
stăpânirea lui Preda Brâncoveanu, boier de loc din sudul Carpatilor. în anul 16S4, acest boier
construieşte o bisericuţa din lemn pe valea râului. Pe locul acesteia, în jurul anului 1696, Constantin
Brâncoveanu , domn al Tarii Româneşti între anii 1688-1714, a zidit în piatra o bisericuţa si o
mănăstire. în încercarea de a întări ortodoxia româna din Transilvania si de a da mărturie în timp
despre unitatea de neam si credinţa a românilor de pe ambele versante ale Carpatilor, domnitorul
Constantin Brâncoveanu întemeiază aici o mănăstire ortodoxa, aduce călugări si dascăli din Tara
Româneasca, înfiinţează o scoală de gramatici, un atelier de pictura si o tiparniţa. Imediat după
martiriul ctitorului (trădat si decapitat la Constantinopole în 1714, cu toţi cei patru fii ai sai), a
început si cel al bisericii. Un timp s-a mai ţinut cont de rugăminţile doamnei Marica, soţia
domnitorului, si de existenta moştenitorilor acestuia. Bastion al apărării ortodoxiei în Tara
Făgăraşului, mănăstirea va fi dărâmată în anul 178S, din ordinul generalului Preiss. Chiliile au fost
distruse complet, iar biserica a fost adusa în stare de ruina. în decursul celor 140 de ani de părăsire
în bătaia vînturilor, a ploilor si a zăpezii, de la data distrugerii se cunosc mai multe încercări de
restaurare a mănăstirii; merita amintite eforturile Mitropolitului Andrei Saguna, ale Episcopului
Ilarie Puscariu sau ale călugăritei Măria Boros.
     Cinstea de a deveni al doilea ctitor al Mănăstirii Brâncoveanu îi revine Mitropolitului Dr.
Nicolae Bălan, care a început restaurarea bisericii în anul 1926. Sfinţirea a fost făcuta în anul 1946,
după război, în interiorul bisericii s-a păstrat pictura veche; arhitectura bisericii se încadrează în
stilul brâncovenesc, apărut la sfârşitul secolului al XVII-lea si începutul secolului al XVIII-lea în
Tara Româneasca. La exterior, decoraţia în piatra a încadrărilor de la usi si de la ferestre dau o
deosebita frumuseţe acestui monument. Brâul de cărămida aşezat în zimţi, acoperişul de şindrila si
proporţiile perfecte ne înfăţişează un monument vrednic de epoca domnitorului Constantin
Brâncoveanu. Pictura din pridvorul bisericii e în întregime noua, iar deasupra uşii se poate vedea
pisania săpata în piatra. Mai jos de biserica, la cea. 50 metri, Mitropolitul Nicolae Bălan a
reconstruit si vechea clopotniţa a mănăstirii care a adăpostit, pana în 1997, cele cinci clopote foarte
bine armonizate. în anii 1976-1977 s-a aşezat o noua poarta sculptata în lemn de stejar si s-a
încheiat lucrarea de restaurare a paraclisului brâncovenesc, decorat în interior cu picturi
neobizantine. Fântâna „Izvorul Tămăduirii", atestata documentar din secolul al XVI-lea, cea mai
veche piesa din incinta mănăstirii, a fost si ea restaurata.
     Al treilea ctitor al Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus este /.AS. Dr. Antonie
Plămădeala, ales în anul 1982 Arhiepiscop al Sibiului, Mitropolit al Transilvaniei, Crisanei si
Maramureşului. Sub îndrumarea sa a fost rezidită din temelie incinta mănăstirii, lucrare începută în
anul 1985; s-au făcut reparaţii capitale si s-a restaurat pictura de la vechea biserica brâncoveneasca.
în jurul acesteia s-a ridicat din temelii incinta în stil brâncovenesc, în forma de patrulater, potrivit
tradiţiei ortodoxe. Corpul de clădiri aşezat pe latura de nord cuprinde, la parter, o trapeza
încăpătoare, bucătarii si chilii, la etaj, casa brâncoveneasca, o mare biblioteca, un arhondaric, iar la
mansarda muzeul unde sunt expuse icoane vechi pe sticla si lemn si obiecte de patrimoniu. Pornit
de la colecţia personala a Î.P.S. Dr. Antonie Plămădeala, muzeul deţine astăzi una dintre cele mai
bogate colecţii de picturi vechi pe sticla, aparţinând secolelor XVIII-XIX, în mare majoritate
executate în maniera popular-naiva, în care predomina stilul brâncovenesc.
     După 208 ani de la dărâmarea ei, Mănăstirea Brâncoveanu a reînviat în ziua de 15 august 1993,
la sărbătoarea „Adormirea Maicii Domnului", când s-a sfinţit biserica noua ce poarta hramul
Sfinţilor Martiri Brâncoveni, ca si întreaga mănăstire. în prezent obştea mănăstirii este de 35 de
vieţuitori fiind condusa de părintele stareţ Arhim. Ilarion Urs.
     Un mare renume a adus mănăstirii atelierul de pictura pe sticla. Nu trebuie sa uitam ca scoală de
zugravi, întemeiata de Brâncoveanu la Sâmbăta, a împământenit aici stilul brâncovenesc, mai întâi
în picturi murale la bisericile din aceasta parte a tarii, iar apoi în pictura pe sticla, al cărei leagăn de
formare a fost Tara Făgăraşului. Astăzi, atelierul de pictura pe sticla în care se lucrează într-o
maniera noua picturi tradiţionale pe sticla si creaţii noi, este cea mai importanta scoală de pictura
din tara, scoală condusa de Părintele Arhidiacon Calinic Morar.
     Sa amintim clădirea „Academiei de la Sâmbăta", ce se înalta acum lângă incinta mănăstirii si în
cadrul căreia funcţionează Centrul Ecumenic, având un rol important în creşterea gradului de
sensibilizare, informare si cunoaştere a reprezentanţilor Bisericii Ortodoxe Române cu privire la
Uniunea Europeana.
     In amintirea acelui izvor miraculos de la Constantinopole, izvor ce dăinuieşte si azi si mai
săvârşeşte inca minuni, Vinerea Izvorului Tămăduirii a devenit, cu vremea, o sărbătoare a Maicii
Domnului -iubita ca un « Izvor » binefăcător revărsat peste oameni. Maica revarsandu-se peste noi,
prin mijlocirea apei.
     Istoria zbuciumata a Mănăstirii Brâncoveanu incepe si ea cu legenda unui izvor tămăduitor.
Izvor găsit de oameni acum 500 de ani intr-o poiana : « un paradis de verde si vis la poalele
Făgăraşului ». de cum l-au găsit, au inceput tămăduirile miraculoase pentru cei ce i-au băut apa. Si i
s-a spus Izvorul Tămăduirii...
     Abia 100 de ani mai târziu, uimit de puterile apei, Constantin Brâncoveanu a ridicat aici, in
1696, o splendida bisericuţa in piatra si o mănăstire. După moartea ctitorului sau, mănăstirea a mai
scăpat o vreme, dar tunurile imperiale aveau sa o spulbere in 1785, lasand-o prada vitregiilor naturi
timp de aproape 150 de ani. Si doar credincioşii din satele vecine, cu preoţii lor in frunte, aveau sa
mai vina in continuare, cu incapatanare, la ruinele ei, an de an, de Izvorul tămăduirii, sa se roage.

Biserici fortificate

          "...satul este icoana vesniciei, a paradisului în care Dumnezeu a asezat pe primii

oameni cu porunca: 'Cresteti si va înmultiti si stapâniti pamântul ' ".
I.P.S. Serafim Joanta - Arhiepiscop de Berlin
 
     In cursul ocupării progresive a Transilvaniei de către coroana ungara, regele Geza al II-
lea (1141-1161) a hotărât aducerea în regiune a coloniştilor germani, numiţi mai târziu saşi.
Stabiliţi în Podişul Hârtibaciului, ei au influenţat stilul arhitectonic al majorităţii satelor
aflate în acest perimetru. în tara lor de origine coloniştii întelesesera deja ca, în caz de
război, este de preferat sa părăseşti satul si sa-ti salvezi viata si bunurile mulţumită unei
fortificaţii uşor de atins. Astfel ca, în general, satele au fost ridicate pe un deal uşor de
protejat, având biserica situata în centru. Acest tip de localitate a stat la baza dezvoltării
fortificaţiilor de biserici, construite si în câteva din satele Tarii Făgăraşului.
     Biserica fortificata evanghelica din Avrig a fost înălţata între anii 126S-1270 sub forma
unei bazilici romanice, ulterior (secolele XVI-XVIII) suferind modificări. în secolele XIV-
XV a fost înconjurata cu ziduri, din aceasta epoca datând un portal valoros în stil romanic,
împodobit cu sculpturi medievale. Ceasul montat în turnul din vest a fost donat de Samuel
Brukenthal în 1770, iar altarul în stil baroc datează din 182S.
     Mănăstirea cisterciana ale cărei ruine se afla la Carta a fost construita în 1202 si
reprezintă primul monument al goticului timpuriu din Translivania. Şantierul cistercian de
aici a exercitat o puternica influenta asupra arhitecturii din sud-estul Transilvaniei.
Devastata si incendiata în timpul năvălirilor tătare din 1241-1242, mănăstirea a fost
recontruita din piatra; avariata de turci în 1421 si 1432, mănăstirea a fost desfiinţată în 1474
din ordinul lui Matei Corvin. Biserica a fost refăcuta în 1519, în prezent corul si absida
servind ca biserica de parohie pentru comunitatea săseasca din comuna.
     In localitatea Cincsor întâlnim o alta biserica fortificata evanghelica. Aici s-a utilizat
sistemul constructiv fachwerk în care pereţii unui edificiu sunt realizaţi dintr-un schelet de
bârne, care este apoi umplut fie cu pământ amestecat cu paie, bătătorit si fixat cu sipci, fie
cu cărămida. Acest sistem de construcţie a fost caracteristic, în epoca gotica, locuinţelor de
oraş din Europa Apuseana si Centrala. Folosit destul de mult si în Transilvania, în prezent
se mai întâlneşte doar la parapetele unor biserici fortificate curn este si cea din Cincsor,
căreia îi conferă un caracter de raritate din acest punct de vedere.
     In localitatea Cincu exista o biserica romanica, una dintre cele rnai interesante si mai
vechi construcţii de acest fel din ultimele decenii ale veacului al XHI-lea. O strana situata
în cor indica datarea bisericii imediat după anul 1260. Corul si absida situate în centru, lipsa
nişelor, capitelul împodobit cu ornamentaţii în forma de frunze mari, răsucite sunt
caracteristice monumentelor din aceasta grupa. Urmele vechilor ferestre romanice si o friza
cu arcuri ce înconjura clopotniţa se mai pot vedea si astăzi. Tribunele din navele laterale
datează din 1693. Cele doua ziduri exterioare de apărare au forma eliptica, neregulata.
Turnurile pătrate din centura de apărare nu se mai păstrează.
     Biserica fortificata din satul Cobor datează din secolele XIV-XV si a avut iniţial trei
turnuri de apărare. Turnul care se păstrează a cunoscut numeroase modificări în urma
repetatelor reparaţii. Centura de fortificaţie, conservata destul de bine, are o înălţime de 4 m
si este prevăzuta cu creneluri. înfăţişarea de astăzi a monumentului este departe de cea
iniţiala, acesta fiind reconstruit în mare parte după incendiul din 1802.
     Bazilica de la Halmeag este datata după anul 1260. împreuna cu biserica evanghelica din
Toarcla (13SS), ea face parte dintr-un grup caracterizat prin prezenta nişelor la capătul
navelor laterale, a corului si a absidei centrale. Bazilica are doua turnuri, iar în partea
vestica o tribuna orientata spre nava centrala; portalul din vest si firida din cor sunt
elemente ale stilului romanic. Stilistic, monumentul are elemente care îl apropie de
catedrala romano-catolica din Alba-Iulia. Din complexul de fortificaţii se mai păstrează o
mica parte.
     Si alte localităţi din Tara Făgăraşului prezintă vestigii ale unor biserici fortificate
evanghelice, care au suferit însă, mai mult sau mai puţin, transformări datorate trecerii
timpului sau acţiunilor omului. Merita totuşi amintite bisericile din Soars (a doua jumătate a
veacului al XV-lea), Rodbav (sfârşitul secolului al XV-lea) sau Sacadate (secolul al Xiv-
lea). Si în Ticusu Vechi se mai păstrează doua turnuri si porţile din nord si est ale centurii
de fortificaţii de la o biserica evanghelica.

Turism ecvestru
          "În contrast de necrezut cu vitregia istoriei (...) este frumusetea tarii prin care Oltul
se duce spre apus." Geo Bogza - "Cartea Oltului"
 
     In Tara Făgăraşului, Herghelia de la Sâmbăta de Jos este singura herghelie din România unde rasa
pur sânge de Lipitani -renumita atât în tara cât si în străinătate - este crescută si îngrijită de peste un
secol.
Scurt istoric. Sediul central al hergheliei se afla pe terenul castelului Bruckental, ce a fost ridicat în
1760, în timpul împărătesei Măria Tereza. Herghelia de la Sâmbăta de Jos s-a înfiinţat în 1874.
Păşunile alpine de la poalele Munţilor Fagaras, cu condiţiile climaterice favorabile si parametrii de sol
asemănători cu cei din Carst, din zona Lipizza, au făcut sa se aleagă aceasta zona. La aceasta se adaugă
asemănarea dintre rasa veche transilvăneană si rasa Lipitan.
     In al doilea deceniu al secolului XX, România pierde rasa de lipitani de la Sâmbăta, în urma mutării
întregii herghelii - dotare si efectiv de cai - în Ungaria. Timp de trei ani, caii Lipitani de la Sâmbăta au
reprezentat Ungaria. Nu după mult timp, la Sâmbăta s-a înfiinţat o noua rasa de Lipitani. De atunci,
aceasta rasa de pur sânge nu a rnai fost în pericol de a se desfiinţa. în anii 1980, herghelia de la
Sâmbăta avea un efectiv de 600 de capete, rasa curata, fiind cea mai mare herghelie din lume.
     In prezent, la herghelia de la Sâmbăta de Jos se afla aproximativ 300 de cai, din care 70 iepe de
prasila si 12 armăsari pepinieri. Amintim de asemenea caii de turism ecvestru, caii de sport, caii de
monta si tineret. Obiectivul de la Sâmbăta de Jos se ocupa nu numai de creşterea cailor, ci si de
activităţi colaterale precum reproducerea si dresajul cailor sau producerea hranei animalelor.
     Rasa Lipitan. Lipitanii trebuie sa se încadreze în anumite standarde legate de înălţime, culoare si
aspect. înălţimea standard a unui armăsar la vârsta de 6 ani ar trebui sa fie între 152 - 1S4 cm. La
fatare, rnânzii au o culoare închisa - de regula bălan sau vânat - însă în perioada când au între 6-10 ani,
ei devin albi. Lipitanii ajung la maturitate destul de târziu, având o medie de viata cuprinsa între 28-33
de ani. La herghelia de la Sâmbăta de Jos exista lipitani negri, vânat rotaţi, murgi si roibi. în timpul
zilei, iepele- mama se scot la pasune, iar lipitanii pentru turism ecvestru si dresaj sunt antrenaţi zilnic.
Poziţionare geografica. Sâmbăta de Jos este situata la o altitudine de 400 m, la o distanta de 10 km de
masivul Fagaras. Pentru a ajunge la Herghelia Sâmbăta de Jos, se urmează drumul european E 58. La
45 km de Sibiu, înspre Braşov, se afla un indicator.
 
     "Fântânita Craiesei". La numai câţiva km de oraşul Fagaras, în imediata apropiere a H&rgheliei
Sâmbăta de Jos, se întinde o regiune frumoasa, de aproximativ 17 hectare de lacuri. Aceasta regiune
adăposteşte unul dintre cele mai interesante complexuri turistice din zona : " Fântânita Craiesei ".
Datorita oazelor de apa ce mărginesc complexul turistic, locuitorii Tarii Făgăraşului au numit aceasta
zona " La Lacurile Beclean ".
 
     Scurt istoric. Nimeni nu cunoaşte exact originea amenajărilor de la "Fântânita Craiesei". Istoricii
atesta prezenta, în aceasta regiune, a unei sectii aparţinând domeniilor Imperiului Habsburgic si care,
ulterior, în perioada interbelica, a devenit secţie a domeniilor regale.
    
     In prezent, complexul deţine un hotel-pensiune si un restaurant ce oferă turiştilor specialităţi
culinare cu specific românesc. Punctul principal de atracţie turistica îl constituie însă tradiţia locului în
ceea ce priveşte turismul ecvestru, si anume posibilitatea practicării si învăţării echitatiei. In plus,
lacurile - populate cu peste de producţie -oferă oaspeţilor sai oportunitatea de a pescui păstrăv si crap.

Palatul Brukenthal, Avrig (Freck)

România Drumuri > E68/DN1 Sibiu-Braşov
Palatul de vară al baronului Samuel von Brukenthal (1721-1803), guvernator al
Transilvaniei, a fost construit între 1780 şi 1785 după modelul palatului
Schönbrunn din Viena. Clădirea în stil baroc are formă de U cu un corp central şi
2 aripi laterale. Aici a fost expusă renumita colecţie a baronului Brukenthal
formată din 212 tablouri şi 129 gravuri, în prezent găsindu-se la Muzeul
Brukenthal. Din păcate, după moartea baronului clădirea, având mai mulţi
proprietari nepăsători, s-a degradat cu repezeciune.
Astăzi doar tavanele decorate amintesc de luxul de altădată. Palatul a deţinut şi
unul dintre cele mai frumoase parcuri, organizat în terase care coboara spre
lunca Oltului. Suprafaţa de peste 20 hectare a fost amenajată după modelul
grădinilor franţuzeşti, cu fântâni arteziene, o scară splendidă şi mai multe alei
laterale, vaze, bănci, statui de piatră, şi o oranjerie, în care se cultivau curmali,
migdali, nucşoară, pepeni şi ananas.
În grădină probabil fazanii trăiau în libertate. În partea Olandeză se cultiva o
varietate luxuriantă de flori, mirodenii şi zarzavaturi, iar în grădina Engleză s-a
realizat un peisaj cu pajişti largi, pomi izolaţi şi pâlcuri de copaci. După 1803,
odată cu trecerea baronului în nefiinţă, şi parcul a intrat într-un somn adânc...
nu a mai fost îngrijit, vegetaţia a crescut în voie, şi astăzi este mai mult o pădure
decât un parc.
Promisiuni sunt, se pare că şi investitori....din Germania... întrebarea este când
se vor materializa aceste proiecte, drept foarte costisitoare, care să trezească
parcul din somnul ei de peste 100 de ani...

Cetatea lui Negru Vodă, Breaza

România Drumuri > E68/DN1 Sibiu-Braşov
La cca. 5 km de Breaza se află urmele unei cetăţi feudale. Se pot distinge urmele
celor două turnuri. Turnul din partea de nord cu ziduri de 2,2 m are un diametru
interior de 2,5 m. Turnul celălalt, mai greu de identificat, este circular în exterior,
dar în interior descie un hexagon cu laturi inegale. Zidul constuit probabil la
sfârşitul secolului XIII pe alocuri atinge şi 2 m. Cetatea a fost părăsită, probabil
în sec. XV. Lumea o atribuie lui Negru-Voda. Tot aici au fost găsite şi vestigiile
unei cetăţi dacice din secolul I i.e.n.

Castelul Brukenthal, Sâmbata de Jos

România Drumuri > E68/DN1 Sibiu-Braşov
Castelul Brukenthal din incinta hergheliei din Sâmbăta de Jos a fost construit în
1750 de contele Jozef von Brukenthal, fratele lui Samuil von Brukenthal.
Castelul are o construcţie solidă, zidurile lui ajung la 1.2 m, are 35 de încăperi, în
care au fost ridicate sobe de teracotă foarte frumoase, pardoseala este din stejar,
iar oamenii povestesc că pe un perete există şi o frescă frumoasă acoperită prin
anii ’70 cu un strat de zugrăveală. Construirea castelului a durat mulţi ani, iar
terenul ( cca.1700 ha) a fost a fost atribuit în arendă contelui de către
împărăteasa Maria Thereza, pentru o perioadă de 99 de ani. Pentru a-şi arăta
recunoştinţa, Brukenthal a ridicat castelul, nu există însă dovezi că Maria
Thereza ar fi fost vreodată la Sâmbăta. Localnicii povestesc chiar despre o relaţie
pasională între cei doi, au apărut de-a lungul timpului multe legende. Unii spun
că, împărăteasa niciodată nu a trecut de pragul castelului, alţii susţin că Maria
Thereza şi-a petrecut cîteva veri la castel, dar s-a plictisit repede de conte. Şi cu
toate că nu sunt dovezi...se putea întâmpla orice...