Finlanda

Suomen tasavalta
Republiken Finland
Republica Finlanda

Drapel Stemă

Imn național
Maamme / Vårt land
(Țara noastră)

Capitală Helsinki
• Populație 588.941 locuitori (2010)
• Coordonate 60°10′15″N 24°56′15″E60.17083°N
24.93750°E

Limbi oficiale finlandeză și suedeză

Sistem politic republică parlamentară

Președinte Sauli Niinistö

Prim Ministru Jyrki Katainen

Independență din Rusia bolșevică

– autonomie 29 martie 1809
– declarată 6 decembrie 1917
– recunoscută 3 ianuarie 1918

Suprafață Loc 65
• Totală 338.432 km²
• % apa 9,4

Populație Loc 112

• Totală 5,421,827 locuitori
• Densitate (2012)
16,0 loc./km²

PIB (nominal) Loc 31

• Total (2006) $199 de miliarde
• PIB per $37.988
capita

PIB (PPC) Loc 52

• Total (2006) $176.4 de miliarde
• PIB per $33.700
capita

IDU (2004) 0,947 (loc 11) – înalt

Monedă euro (€, EUR) = 100 eurocenți

Fus orar UTC+2

• vară UTC+3

Membru al: ONU, UE, CSB, Consiliul Nordic

Toate statele lumii

Finlanda (în finlandeză Suomi; în suedeză Finland),
denumită oficial Republica Finlanda, este o țară
nordică situată în regiunea finoscandică a Europei
de Nord. Se învecinează cu Suedia la vest, cu
Norvegia la nord și cu Rusia la est, în timp ce
Estonia se află la sud, peste Golful Finlandei.

În Finlanda trăiesc circa 5,4 milioane de oameni,

majoritatea fiind concentrată în regiunile sudice. În
termeni de suprafață, este a opta țară din Europa și
cea mai rarefiat populată țară a Uniunii Europene.
Din punct de vedere politic, este o republică
parlamentară, cu un guvern central aflat în capitala
Helsinki, și cu guverne locale în cele 336 de
comune și o regiune autonomă, Insulele Åland.
Circa un milion de locuitori trăiesc în Zona
Metropolitană Helsinki (formată din Helsinki,
Espoo, Kauniainen și Vantaa) și o treime din PIB se
produce acolo. Alte mari orașe sunt Tampere,
Turku, Oulu, Jyväskylä, Lahti și Kuopio.

Din secolul al XII-lea și până la începutul secolului

al XIX-lea, Finlanda a constituit provincia estică a
Suediei. Apoi a devenit Mare Ducat autonom în
cadrul Imperiului Rus până la Revoluția Rusă.
Aceasta s-a soldat cu declararea independenței
Finlandei, urmată de un război civil în care „roșiii”
pro-bolșevici au fost învinși de „albii” pro-
conservatori cu ajutorul Imperiului German. După o
scurtă tentativă de a înființa o monarhie, Finlanda
a devenit republică. Experiența Finlandei în al
Doilea Război Mondial s-a centrat pe trei conflicte
armate separate: Războiul de Iarnă (1939–1940) și
Războiul de Continuare (1941–1944) împotriva
Uniunii Sovietice; și Războiul Laponiei (1944–1945)
împotriva Germaniei Naziste. După sfârșitul
războiului, Finlanda a aderat la Națiunile Unite în
1955, la OECD în 1969, la Uniunea Europeană în
1995 și la zona euro de la începutul ei în 1999. În
această perioadă, a construit un amplu stat social.
Finlanda s-a industrializat târziu, rămânând țară
predominant agrară până în anii 1950. După aceea,
dezvoltarea economică a fost rapidă, astfel încât,
cu un venit pe cap de locuitori de 49.000 de dolari
(2011), Finlanda este una dintre cele mai bogate
țări din lume. Conform unor măsuri, Finlanda are
cel mai bun sistem de educație din Europa și este
considerată una dintre cele mai pașnice și mai
competitive din punct de vedere economic țări din
lume. S-a clasat și ca una dintre țările lumii cu cea
mai mare calitate a vieții.

Clima

Parcul Național Repovesi din sud-estul Finlandei.

Principalul factor ce influențează clima Finlandei

este poziția țării între paralelee de 60 și 70 de
grade latitudine nordică, în zona de coastă a
continentului Eurasiatic. În clasificarea climatică
Köppen, întreaga Finlandă se află în zona de climă
subpolară caracterizată de veri calde și ierni
geroase. În interiorul țării, gradul de temperare
variază considerabil între regiunile sudice de
coastă și nordul extrem, prezentând și
caracteristici de climă oceanică și climă
continentală. Finlanda este suficient de aproape de
Oceanul Atlantic pentru a fi permanent încălzită de
Curentul Golfului (Gulf Stream). Acesta se combină
cu efectele moderatoare ale Mării Baltice și al
numeroaselor lacuri, astfel explicându-se clima
neobișnuit de caldă în comparație cu alte regiuni
de la aceeași latitudine, cum ar fi Alaska, Siberia și
Groenlanda de Sud.

Iernile din sudul Finlandei (când temperatura medie

zilnică rămâne sub 0 °C) durează de regulă 100 de
zile, iar zăpada acoperă pământul de la sfârșitul lui
noiembrie până la jumătatea lui aprilie. Chiar și în
cele mai temperate regiuni din sud, lungile și
geroasele nopți de iarnă fac temperatura să scadă
până la -30 °C. Verile climatice (perioade cu
temperatura medie peste 10 °C) durează în sudul
Finlandei de la sfârșitul lui mai până la jumătatea
lui septembrie, și în interiorul continentului, cele
mai calde zile din iulie pot ajunge la 35 °C. Deși
mare parte din Finlanda se află pe centura
taigalelor, regiunile sudice de coastă sunt adesea
clasificate ca hemiboreale.
Parcul Național Pyhä-Luosto, Laponia.

În nordul Finlandei, în deosebi în Laponia, iernile

sunt lungi și reci, în vreme ce verile sunt calde, dar
scurte. În cele mai grele zile de iarnă în Laponia
temperatura scade până la -45 °C. Iarna durează în
nord circa 200 de zile, zăpada acoperind solul de la
jumătatea lui octombrie până la începutul lui mai.
Verile în nord durează doar două-trei luni, dar
maximele se pot apropia chiar și acolo de 25 °C în
perioadele de căldură mare. Nicio parte a Finlandei
nu este acoperită de tundra arctică (en), doar
tundră alpină (en) se poate găsi în fjellurile
Laponiei.

Clima Finlandei este potrivită pentru cultivarea

cerealelor doar în sudul extrem, în vreme ce în nord
se poate practica doar creșterea animalelor.

Un sfert din teritoriul Finlandei se află în interiorul

cercului polar de nord, nopțile albe putând fi
observate din ce în ce mai mult pe măsură ce se
merge spre nord. În extremitatea nordică a
Finlandei, Soarele nu apune timp de 73 de zile
consecutive în timpul verii, și nu răsare timp de 51
de zile în timpul iernii.

Lacul Pielinen văzut de pe un deal din Parcul

Național Koli.
Regiuni

Finlanda este formată din 19 regiuni, denumite

maakunta în finlandeză și landskap în suedeză.
Regiunile sunt guvernate de consilii regionale ce
servesc ca forumuri de cooperare pentru comunele
unei regiuni. Principalele sarcini ale regiunilor sunt
planificarea și dezvoltarea regională, precum și
dezvoltarea afacerilor și educației. În plus,
serviciile publice de sănătate sunt de obicei
organizate pe linii regionale. Actualmente, singura
regiune în care se țin alegeri pentru consiliile
regionale este Kainuu. Celelalte consilii regionale
sunt alese de consiliile locale, fiecare comună
trimițând reprezentanți proporțional cu populația.

Pe lângă cooperarea intermunicipală, care este

responsabilitatea consiliilor regionale, fiecare
regiune are un Centru pentru Ocuparea Forței de
Muncă și Dezvoltare Economică, responsabil cu
administrarea locală a forței de muncă, agriculturii,
pescuitului, pădurilor și afacerilor antreprenoriale.
Forțele de Apărare Finlandeze au oficii regionale
responsabile cu pregătirea pentru apărarea
regiunilor și pentru administrarea recrutărilor în
serviciul militar.
Regiunile reprezintă variații dialectale, culturale și
economice mai bine decât fostele provincii, care
erau simple diviziuni administrative organizate de
guvernul central. Regiunile se suprapun parțial și
se bazează pe regiunile istorice ale Finlandei, zone
ce reprezintă mai bine cultura locală și ariile
dialectale.

Statul finlandez a înființat în 2010 șase Agenții

Administrative Regionale de Stat, fiecare
responsabilă cu una dintre regiuni, denumite alue
în finlandeză și region în suedeză; Ålandul a fost
desemnată ca o a șaptea astfel de supraregiune.
Ele au preluat o parte din atribuțiile fostelor
provincii (lääniurile), care au fost desființate.