Universitatea “Dunărea de Jos” din Galaţi Facultatea de Economie

şi Administrarea Afacerilor

Proiect la disciplina „Comerţ internaţional”

Comerţul exterior şi politica comercială a
în perioada 2016-2021

Student Panait Nicoleta-Mihaela

Specializare Afaceri Internationale
Anul de studiu 2

Cadrul didactic coordonator: conf.dr. Mihaela-Carmen MUNTEAN

Galaţi 2022

Cuprins
Capitolul 1. Prezentare generală a Finlandei Nr. pag.
1.1. Poziţie geografică, istorie, apartenenţa la organizaţii internaţionale
1.2. Date statistice macroeconomice
1.3. Structura economiei naţionale
Capitolul 2. Comerţul exterior al Finlandei
2.1. Volumul valoric al comerţului exterior şi soldul balanţei comerciale
2.2. Structura fizică a exporturilor şi importurilor
2.3. Orientarea geografică a exporturilor şi importurilor
2.4. Principalele ţări partenere în comerţul exterior (la export şi import)
2.4.1. Principalele ţări partenere la export
2.4.1. Principalele ţări partenere la import
Capitolul 3. Politica comercială a Finlandei
3.1. Politica comercială tarifară
3.2. Politica comercială netarifară
3.3. Politica comercială promoţională şi de stimulare a exporturilor
3.4. Regimurile vamale în …
Concluzii
Bibliografie

1.1. Poziţie geografică, istorie, apartenenţa la organizaţii internaţionale

Finlanda (în finlandeză Suomi; în suedeză Finland; pronunție finlandeză: /ˈsuo̯ mi/), denumită oficial
Republica Finlanda, este o țară nordică situată în regiunea finoscandică a Europei de Nord. Se
învecinează cu Suedia la vest, cu Norvegia la nord și cu Rusia la est, în timp ce Estonia se află la sud,
peste Golful Finlandei.
În Finlanda trăiesc circa 5,6 milioane de oameni, majoritatea fiind concentrată în regiunile sudice.[4] În
termeni de suprafață, este a opta țară din Europa și cea mai rarefiat populată țară a Uniunii Europene.
Din punct de vedere politic, este o republică parlamentară, cu un guvern central aflat în capitala
Helsinki, și cu guverne locale în cele 336 de commune și o regiune autonomă, Insulele Åland. Circa un
milion de locuitori trăiesc în Zona Metropolitană Helsinki (formată din Helsinki, Espoo, Kauniainen și
Vantaa) și o treime din PIB se produce acolo. Alte mari orașe sunt Tampere, Turku, Oulu, Jyväskylä, Lahti
și Kuopio.

Istorie

Din secolul al XII-lea și până la începutul secolului al XIX-lea, Finlanda a constituit provincia estică a
Suediei. Apoi a devenit Mare Ducat autonom în cadrul Imperiului Rus până la Revoluția Rusă. Aceasta s-
a soldat cu declararea independenței Finlandei, urmată de un război civil în care „roșiii” pro-bolșevici au
fost învinși de „albii” pro-conservatori cu ajutorul Imperiului German. După o scurtă tentativă de a
înființa o monarhie, Finlanda a devenit republică. Experiența Finlandei în al Doilea Război Mondial s-a
centrat pe trei conflicte armate separate: Războiul de Iarnă (1939–1940) și Războiul de Continuare
(1941–1944) împotriva Uniunii Sovietice; și Războiul Laponiei (1944–1945) împotriva Germaniei Naziste.
În fiecare război, Mareșal Mannerheim era comandantul general al armatei finlandeze. După sfârșitul
războiului, Finlanda a aderat la Națiunile Unite în 1955, la OECD în 1969, la Uniunea Europeană în 1995
și la zona euro de la începutul ei în 1999. În această perioadă, a construit un amplu stat social. Finlanda
s-a industrializat târziu, rămânând țară predominant agrară până în anii 1950. După aceea, dezvoltarea
economică a fost rapidă, astfel încât, cu un venit pe cap de locuitori de 49.000 de dolari (2011),Finlanda
este una dintre cele mai bogate țări din lume. Conform unor măsuri,[8][9] Finlanda are cel mai bun
sistem de educație din Europa și este considerată una dintre cele mai pașnice și mai competitive din
punct de vedere economic țări din lume. S-a clasat și ca una dintre țările lumii cu cea mai mare calitate a
vieții.
Secolele al XII-lea și al XIII-lea au reprezentat vremuri violente în nordul Mării Baltice. Cruciada Livoniană
era în curs de desfășurare, iar triburile finlandeze, cum ar fi Tavastienii și Karelienii, se aflau în conflicte
frecvente cu Novgorod și unul cu celălalt. De asemenea, în secolele XII și XII au avut loc câteva cruciade
din regiunea catolică din zona Mării Baltice împotriva triburilor finlandeze. Ca urmare a cruciadelor și a
colonizării unor zone de coastă finlandeze cu populația creștină suedeză în Evul Mediu, Finlanda a
devenit treptat parte din Regatul Suediei și sfera de influență a Bisericii Catolice. În secolul al XVIII-lea,
războaiele dintre Suedia și Rusia au condus de două ori la ocuparea Finlandei de către forțele ruse
(1714-1721 și 1742-1743). În ciuda eforturilor depuse de elita și nobilimea Finlandei de a rupe legăturile
cu Suedia, nu a existat o adevărată mișcare de independență în Finlanda până la începutul secolului al
XX-lea. La 29 martie 1809, după ce a fost cucerită de armatele lui Alexandru I al Rusiei în războiul
finlandez, Finlanda a devenit un mare ducat autonom în Imperiul Rus până la sfârșitul lui 1917. În 1906,
votul universal a fost adoptat în Marele Ducat al Finlandei. Relația dintre Marele Ducat și Imperiul Rus s-
a înrăutățit atunci când guvernul rus a făcut demersuri pentru a restrânge autonomia Finlandei. După
Revoluția din februarie 1917, poziția Finlandei în cadrul Imperiului Rus a fost pusă la îndoială.
Parlamentul, controlat de social-democrați, a adoptat așa-numitul Act of Power pentru a acorda
atribuții superioare Parlamentului. Acest lucru a fost respins de guvernul provizoriu rus care a decis să
dizolve Parlamentul. Guvernul de dreapta a declarat independența la 6 decembrie 1917.

În Uniunea Europeană, Finlanda este membră a zonei euro și, în plus, a tratatului
Schengen1 ianuarie 1995,  NATO Response Force in 2008. Pe lângă organizațiile deja
menționate, Finlanda este membră a Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare, a
Fondului Monetar Internațional, a Organizației Mondiale a Comerțului, a Corporației Financiare
Internaționale, a Asociației Internaționale de Dezvoltare, a Băncii Reglementărilor Internaționale, a
Organizației Asiei pentru Dezvoltare. Bank, Banca Inter-Americană de Dezvoltare, Consiliul Europei
și Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică.

1.2. Date statistice macroeconomice

Economia Finlandei se caracterizează printr-un nivel ridicat de industrializare, o piață internă mică și
deschidere către comerț. Este o economie mixtă, care combină o piață liberă cu un model nordic de stat
al bunăstării. În 2020, produsul intern brut (PIB) din Finlanda s-a ridicat la peste 236 de miliarde de euro.
Producția economică mare pe cap de locuitor este similară cu cea a altor economii vest-europene, cum
ar fi Germania, Austria și Suedia. La începutul anilor 2000, Finlanda era una dintre cele mai performante
economii din UE, dar criza financiară globală a lovit puternic exporturile și cererea internă a țării. În
ultimii ani, creșterea economică în Finlanda a rămas pozitivă, dar modestă în comparație cu alte țări din
UE.
Potrivit datelor preliminare, rata de creștere a PIB-ului Finlandei a fost estimată la -2,8 la sută în 2020.
Începând cu criza financiară din 2008-2009, Finlanda a întâmpinat dificultăți în a reveni cu țările similare
în ceea ce privește competitivitatea, productivitatea și rata de ocupare a industriei de export. Scăderea
PIB de 8,1% în 2009 a fost cea mai gravă de la „marea depresie” de la începutul anilor 1990. Chiar dacă
creșterea economică a fost pozitivă din 2016 încoace, bugetul public general a rămas în deficit. În mod
corespunzător, datoria națională a crescut dramatic în ultimul deceniu, atingând un maxim istoric de
69,2 la sută în 2020. În 2019, deficitul bugetului general a fost de aproximativ 12,9 miliarde de euro.

Fiind o economie deschisă condusă de export, comerțul exterior este vital pentru țara nordică. În 2020,
exporturile de bunuri și servicii au reprezentat 36% din PIB-ul Finlandei. În consecință, Finlanda este, de
asemenea, vulnerabilă la șocurile externe și la conjunctura economiei internaționale. Coloana
vertebrală a economiei finlandeze a fost în mod tradițional silvicultură, în special exporturile de lemn,
hârtie și pastă chimică. Deși produsele din industria forestieră reprezintă încă aproximativ 18% din
veniturile din export, produsele din industria chimică reprezintă acum o pondere mai mare din comerțul
de export. Mai mult, Finlanda excelează în sectoarele tehnologiilor TIC, jocurilor de noroc, tehnologiei
curate și biotehnologiei. Importurile constau în principal din produse industriale, materii prime de uz
industrial, bunuri de larg consum și echipamente de transport.
Creșterea economică a Finlandei încetine deja până la sfârșitul anului 2019, dar criza coronavirusului
(COVID-19) a aruncat economia în recesiune în timpul celui de-al doilea trimestru al anului 2020. Cu
toate acestea, economia finlandeză s-a descurcat mai bine decât se prevedea în previziunile timpurii de
primăvară. 2020. Se estimează că producția totală a Finlandei va scădea cu aproximativ șase procente și
va reveni la creștere în 2021 și 2022, pe măsură ce cererea va crește. Potrivit datelor lunare, rata
inflației a fost negativă în perioada aprilie-iunie 2020, ceea ce înseamnă că prețurile generale de consum
au scăzut ușor, în ciuda măsurilor de izolare din cauza COVID-19. În timp ce consecințele în general ale
pandemiei de COVID-19 rămân incerte, impactul negativ asupra ocupării forței de muncă va fi probabil
de lungă durată.

1.3 Structura economiei naţionale

Economia Finlandei este, fără îndoială, una dintre cele mai performante de pe piața mondială.
Cu o economie puternic industrializată, Finlanda este cea de-a 26-a economie a lumii conform
statisticilor din 2018. Finlanda este o economie cu industrii diverse, inclusiv agricultura,
producție, rafinare și servicii. Sectorul serviciilor este cel mai mare, reprezentând aproximativ
73% din activitatea economică. Produsul intern brut (PIB) în anul 2017 a fost în valoare de
251,88 miliarde de dolari. Valoarea PIB-ului Finlandei reprezintă 0,41% din cel mondial.
Finlanda are un venit pe cap de locuitor (40.638 €) comparabil cu cel al altor economii
europene, cum ar fi Franța, Germania, Belgia sau Marea Britanie. Cel mai important sector al
economiei este sectorul serviciilor, cu 66% contribuție în PIB, urmat de industria prelucrătoare
cu 31%. Producția primară reprezintă 2,9% din PIB. Finlanda deține resurse naturale diverse:
lemn, minereuri (fier, crom, cupru, nichel și aur) și resurse de apă dulce. Silvicultura, fabricile
de hârtie și sectorul agricol sunt importante pentru locuitorii din mediul rural, astfel încât
orice schimbare a politicilor care afectează aceste sectoare este sensibilă politic pentru
politicienii dependenți de voturile din mediul rural. Zona Helsinki generează aproximativ o
treime din PIB-ul Finlandei. Inițial, cea mai mare parte a dezvoltării economice s-a bazat pe
două grupuri mari de industrii cu preponderență la export, industria metalurgică și industria
lemnului.
Industria lemnului include silvicultura, prelucrarea lemnului, celuloză și hârtie și este o
dezvoltare logică bazată pe resursele forestiere extinse ale Finlandei (77% din suprafață este
acoperită de păduri, cea mai mare parte din acestea fiind utilizată din surse regenerabile). În
industria celulozei și hârtiei, multe dintre cele mai mari companii mondiale se află în Finlanda
(Ahlstrom, Board Metsä și UPM). Începând cu anii ΄90, industria finlandeză, care de secole se
bazase pe lemnul din vechile păduri ale țării, a devenit din ce în ce mai dominată de industria
electronică și servicii, deoarece globalizarea a dus la declinul industriilor tradiționale.
Outsourcing-ul a dus la transferul mai multor fabrici în străinătate, industria finlandeză
concentrânduse mai mult pe cercetare și dezvoltare și pe înalta tehnologie. Economia
finlandeză s-a diversificat, dezvoltându-se în domenii cum ar fi industria electronică (de
exemplu, Nokia), metrologie (Vaisala), combustibili pentru transport (Neste), produse chimice
(Kemira), consultanță tehnică (Pöyry) și nu mai este dominată de cele două sectoare
tradiţionale. De asemenea, structura s-a schimbat, sectorul serviciilor crescând, iar producția
fiind redusă în importanță; agricultura este doar o parte minoră a economiei. În ciuda acestui
fapt, producția pentru export este încă mai proeminentă decât în Europa de Vest, făcând
astfel Finlanda mai vulnerabilă la tendințele economice globale.

Industria electronică Rădăcinile industriei electrotehnice din Finlanda se întorc la sfârșitul

secolului al XIXlea, când Gottfried Strömberg și-a construit primele generatoare și motoare
electrice. Compania pe care a înființat-o este acum o parte integrală și profitabilă a grupului
Asea Brown Boveri (ABB). Industria electronică din Finlanda este unul dintre cei mai
importanți factori economici de dezvoltare a țării. Creșterea industriei electronice poate fi
atribuită investițiilor uriașe în cercetare și dezvoltare (R&D). Datele publicate de Institutul
pentru Statistică al UNESCO în 2016 au pus Finlanda printre cei mai mari investitori în
domeniul cercetării și dezvoltării, cu o cheltuială de aproximativ 3,2% din PIB. Nokia a fost
probabil unul dintre cei mai notabili jucători finlandezi din industria electronică. Există totuși
multe alte companii finlandeze care au obținut un succes semnificativ în domenii precum
tehnologia medicală, automatizarea industrială și tehnologia meteorologică. Alte companii
finlandeze - precum Instru, Vaisala și Neles (acum parte a Metso) - au reușit domeniil
automatizării industriale.
Industria construcţiilor de maşini Finlanda diferă de celelalte țări cu producţii importante în
domeniu, cum ar fi Germania și Japonia, deoarece accentul se pune pe mașinile industriale.
Industria auto este compusă în principal din producătorii de mașini forestiere, tractoare,
camioane, vehicule militare și autobuze. Finlanda este de asemenea renumită pentru că are o
industrie robustă de construcții navale. Unele dintre cele mai mari și foarte renumite nave de
croazieră din lume au fost construite în Finlanda. Există cel puțin opt șantiere navale în toată
țara, care au aproape 20000 de angajați. În total, industria prelucrătoare are aproximativ
400.000 de angajați. Similar industriei electronice, industria construcţiilor de maşini din
Finlanda (și, în special, construcția de nave) a înregistrat o creștere semnificativă datorită
investițiilor masive în cercetare și dezvoltare. De asemenea, sprijinul guvernamental
reprezintă o mare parte din această creștere. Valmet și Wärtsilä sunt unele dintre cele mai
notabile companii din această industrie. Doar Wärtsilä deține o cotă de piață de 47% și este
producătorul celor mai mari motoare diesel din lume. 90% din produsele din industria
construcțiilor de nave sunt exportate. Ingineria tehnologică acoperă, de asemenea, producția
de ascensoare și macarale, unde Kone Plc și urmașii săi KCI Konecranes sunt lideri mondiali.
Kone a fost fondată în 1910 ca o secție a Strömberg Group și, sub proprietatea și conducerea
familiei Herlin, a devenit unul dintre cei mai mari trei producători de lifturi din lume. 8 Un
accent important a fost pus pe proiectarea și fabricarea mașinilor de prelucrare a lemnului.
Metso este cel mai important producător mondial de mașini de fabricare a hârtiei, care astăzi
sunt unități imense și tehnologic complexe. Compania de inginerie Wärtsilä, înființată în 1834,
este astăzi unul dintre principalii producători mondiali de motoare diesel. Assa Abloy, lider
mondial în fabricarea încuietorilor și sistemelor de închidere, a început în cadrul Wärtsilä. Alte
nume cunoscute includ Cargotec, un furnizor de frunte al echipamentelor de manipulare a
încărcăturii (de exemplu, Hiab, Multilift), tractoare Valtra, transportoarele de personal
blindate Pasi, văzute atât de des în operațiuni de menținere a păcii, cât și de camioanele grele
Sisu fabricate pentru o serie de utilizări speciale.
Industria chimică Această industrie își are rădăcinile în secolul al XVII-lea, în care gudronul a
fost o afacere remarcabilă la vremea respectivă. În prezent, industria chimică produce o gamă
largă de produse care sunt utilizate de alte sectoare industriale, în special în agricultură și
silvicultură. Cei mai mari jucători din această industrie sunt producătorii de materiale plastice,
vopsele, produse farmaceutice, produse petrochimice, produse petroliere, produse chimice și
produse biotehnice. Industria chimică din Finlanda furnizează aproximativ 25% din producția
industrială și exporturile țării. Industria chimică reprezintă doar 34.000 de locuri de muncă
directe. Neste Oil este cea mai mare și mai profitabilă companie din industria chimică iar
punctul forte constă în expertiza sa în rafinarea țițeiului rusesc și în producția de produse
petroliere ecologice. Kemira este astăzi un grup internațional care se concentrează în primul
rând pe produse chimice pentru industria forestieră și tratarea apei. Producția petrochimică
este în prezent dominată de compania Borealis.
În industria farmaceutică, compania lider Orion investeşte foarte mult în dezvoltarea de
produse, iar filiala finlandeză a companiei germane Bayer Schering (fostă Leiras) este unul
dintre cei mai importanți dezvoltatori și producători. Un alt reprezentant al industriei chimice
finlandeze, deși probabil mai puțin evident, este Nokian Tires, cunoscut pentru anvelopele
sale de iarnă Hakkapeliitta (parte a companiei Nokia înainte de 1988).
Industria forestieră În prezent, silvicultura din Finlanda reprezintă aproximativ o cincime din
exporturile Finlandei. În anii ΄70 industria celulozei și hârtiei a fost responsabilă pentru
aproximativ 50% din totalul exporturilor finlandeze. În ciuda reducerii exporturilor de produse
forestiere, celuloză și hârtie, acestea rămân o industrie importantă, cu peste 50 de unităţi de
producţie la nivel național. În plus, unele dintre cele mai mari corporații internaționale din
domeniul celulozei și hârtiei au sediul central în Finlanda. UPM și Stora Enso sunt exemple de
astfel de corporații. Producția lor globală a fost estimată la peste 10 milioane de tone.
Industria forestieră este responsabilă pentru aproximativ 15% din locurile de muncă din
Finlanda. Unitățile de producție din industria forestieră au crescut constant în mărime, ceea
ce a dus la creșterea concentrației de proprietate. Finlanda are trei mari corporații
internaționale de profil - Stora Enso, UPM și M-Real - fiecare dintre ele având conducere
finlandeză. 9 Stora Enso a fost creată ca o fuziune între o mare companie finlandeză și una
suedeză, în timp ce UPM a crescut de-a lungul anilor prin fuziunea și achiziția multor alte
companii finlandeze mai mici din industria forestieră. Acționarii principali ai M-Real sunt
proprietari de păduri, dintre care există câteva sute de mii, deoarece pădurile din Finlanda
sunt în mare parte în proprietatea fermierilor și descendenților acestora. Toate cele trei mari
corporații au fabrici mari și filiale în străinătate. În fabricile de celuloză de astăzi din Finlanda,
atât materiile prime, cât și energia sunt folosite atât de eficient încât fibrele de lemn brute
produce energie electrică. De fapt, o instalaţie de celuloză este un fel de centrală electrică,
deoarece generează mai multă energie decât consumă. Spre deosebire de separarea chimică
a fibrelor de lemn, procesul de separare mecanică necesar pentru a face hârtie, consumă
cantități enorme de energie. Lemnul este, desigur, cea mai importanta materie prima pentru
mobilier, cel mai mare producator din Finlanda fiind Isku si cel mai cunoscut Artek, care
comercializeaza mobila proiectată de Alvar Aalto.
Industria minieră din Finlanda a cunoscut o transformare semnificativă în ultimii ani.
Descoperirea minereurilor de cupru și nichel în anii de început ai secolului al XX-lea a
determinat țara să se dezvolte în acest domeniu. Guvernul a investit foarte mult în
prospectare, iar mai mulți jucători interni au participat la activități de explorare extinse. Cu
toate acestea, explorarea a încetat practic și, de-a lungul timpului, operațiunile miniere au
fost preluate de companii străine. Finlanda este totuși un exportator major de cupru, nichel,
zinc, crom și oțel. Există, de asemenea, exportul de produse finite, inclusiv țevi din oțel,
materiale de acoperire și placări. Multe din minele mari din Finlanda au fost închise, astfel
încât majoritatea materiilor prime trebuie importate acum. Din acest motiv, companiile tind
acum să se concentreze asupra procesării cu grad ridicat a metalelor, cum ar fi fabricarea
țevilor de cupru. În ultimii ani s-a înregistrat totuși o renaștere a interesului pentru
prospectarea minereurilor. Cel mai important depozit de minereu exploatat astăzi este în
Kemi, în nordul Finlandei, unde cromul este produs pentru aliajele de oțeluri inoxidabile
fabricate de Outokumpu. Afacerea cu produse din cupru a companiei Outokumpu face parte
acum din gigantul suedez Boliden. Rautaruukki (cunoscut acum sub denumirea sa comercială,
Ruukki) fabrică o gamă largă de produse metalice, inclusiv oțel.
energetică Finlanda nu dispune de surse interne de energie fosilă și trebuie să importe
cantități importante de petrol, gaze naturale și alte resurse energetice, inclusiv uraniu pentru
energia nucleară. Consumul de energie pe cap de locuitor în Finlanda este cel mai ridicat în
Uniunea Europeană. Printre acestea se numără industriile cu un consum ridicat de energie
(jumătate din consumul de energie este înregistrat de industrie), standarde ridicate de viață,
climă rece (25% din consumul de energie este pentru încălzire) și distanțe mari (16% din
consum este înregistrat în transporturi). Producția de energie din Finlanda este împărțită
astfel: 24% petrol, 21% combustibil lemnos, 18% energie nucleară, 14% cărbune și 11% gaz
natural. Turba, energia 10 hidroelectrică și cea eoliană sunt neglijabile prin comparație cu
celelalte, la fel ca și importurile de energie electrică. Generarea de energie electrică a fost
împărțită între fostul Imatran Voima (acum Fortum), centralele municipale și companiile
private (mai ales în industria forestieră). Astăzi, imaginea s-a schimbat. Fortum este acum o
companie cotată la bursă și a achiziționat afaceri în alte țări nordice și, de asemenea, în
Federaţia Rusă. Multe companii municipale de electricitate, pe de altă parte, au fost vândute,
de exemplu, companiilor de energie electrică din Suedia și Germania, iar proprietarii
industriali au vândut și ei o parte din centralele lor electrice. Piața nordică de energie, în care
energia este tranzacționată pe bursele NASDAQ OMX Commodities Europe și Nord Pool Spot,
a oferit prețuri competitive în comparație cu alte țări din UE. Începând cu anul 2007, Finlanda
are printre cele mai scăzute prețuri industriale pentru energia electrică din UE. În 2016, piața
energiei a fost de aproximativ 110 TWh și cererea de vârf în jur de 25 GW în timpul iernii.
Industria și construcțiile au utilizatat 51% din consumul total de energie, cifră relativ ridicată
care reflectă dezvoltarea industriei din Finlanda. Resursele de hidrocarburi sunt limitate la
cărbune și lemn. Aproximativ 10-15% din electricitate este produsă de hidrocentrale, puțin în
comparație cu Suedia sau Norvegia. În 2016, energia regenerabilă (în principal hidroenergia și
diferite forme de energie verde) a fost la un nivel de 31% în comparație cu media UE și de
12,3% din consumul final de energie. Finlanda are patru reactoare nucleare private care
produc 18% din energia țării și un reactor de cercetare în campusul Otaniemi. Cel de-al
cincilea reactor construit de AREVA-Siemens - cel mai mare din lume la 1600 MW și un punct
focal al industriei nucleare europene – s-a confruntat cu multe întârzieri și este în prezent
prevăzut a fi operațional până în 2020, la un deceniu după punerea în funcțiune planificată. O
cantitate variabilă (5-11%) de energie electrică este importată din Rusia (aproximativ 3 GW),
Suedia și Norvegia. În prezent, consorțiul franco-german format de Areva și Siemens
construiește a cincea centrală nucleară din Finlanda, la Olkiluoto, pe coasta de vest. O a șasea
și chiar a șaptea instalație nucleară au fost propuse de compania de energie cu capital de stat
Teollisuuden Voima și de Fennovoima. Ambele sunt companii formate dintr-o coaliție de
parteneri industriali și municipali; Fennovoima include și compania energetică germană EON.
Multe comunități concurează pentru a deveni locația uneia dintre aceste noi centrale
electrice, deși există și opoziția locală, desigur
. Industria uşoară Deși designul nu a fost niciodată de importanță economică majoră, sectorul
ocupă totuși un număr relativ mare de persoane și a fost foarte important pentru imaginea
țării. Fabricarea de ceramică, sticlă și tacâmuri este acum concentrată în compania Iittala, care
deține și numele de marcă Arabia și Hackman. Pe lângă Fiskars și producătorii de mobilă
menționați deja, alte companii de design cunoscute includ producătorii de imbrăcaminte
Luhta și Marimekko și un număr de producători de încălțăminte. Ultimele menționate sunt
încă în mare parte afaceri de familie.

Sectorul IMM
Finlanda are un număr total de 283.563 întreprinderi (cifre 2016, cu excepția agriculturii),
dintre care 98,8% sunt IMM-urile care angajează mai puțin de 50 de persoane. 93,3% dintre
acestea au mai puțin de 10 angajați. Rolul IMM-urilor în ocuparea forței de muncă finlandeze
și în economie este destul de semnificativ. Dintre toți angajații din sectorul privat, până la 65%
lucrează pentru companii care au mai puțin de 250 de angajați. Aceste întreprinderi
generează aproximativ 50% din cifra de afaceri combinată a tuturor întreprinderilor
finlandeze. IMM-urile sunt responsabile pentru mai mult de 16% din veniturile din export ale
Finlandei. Proporția întreprinzătorilor din Finlanda este sub media UE și OCDE. Același lucru
este valabil și în ceea ce privește numărul de persoane care intenționează să-și înființeze
propriile companii. Faptul că mai puțini oameni din Finlanda intenționează să aleagă
antreprenoriatul ca o carieră, în comparație cu alte țări, este oarecum surprinzător deoarece
multe sondaje arată că spiritul antreprenorial este considerat înalt în Finlanda. Forţa de
muncă Numărul salariaților din sectorul privat se ridică la aproape 2 milioane, din care circa o
treime cu studii superioare. Salariul mediu al unui angajat din sectorul privat pe oră ajustat la
puterea de cumpărare este similar cu cel.e din Italia, Suedia, Germania și Franța. Cei mai mari
angajatori din sectorul privat din Finlanda sunt Itella, Nokia, OPPohjola, ISS, VR, Kesko, UPM-
Kymmene, YIT, Metso și Nordea. Conform statisticilor oficiale privind forța de muncă, numărul
persoanelor angajate a fost în iulie 2018 cu 75.000 mai mare decât în urmă cu un an. Numărul
șomerilor a fost de 183.000, ceea ce a fost cu 24.000 mai mic decât acum un an. Rata
șomajului a fost de 7,3%, iar rata de ocupare a forței de muncă a fost de 71,9%.

Capitolul 2. Comerţul exterior al Finlandei

2.1. Volumul valoric al comerţului exterior şi soldul balanţei comerciale

Regimul comerțului exterior finlandez este dat de apartenența Finlandei la Uniunea

Europeană şi la Organizația Mondială a Comerțului. Elaborarea şi monitorizarea politicilor
comerciale naţionale se fac în conformitate cu reglementările comunitare în materie şi
rezultatele negocierilor multilaterale din cadrul OMC. Din momentul aderării la Uniunea
Europeană, au devenit operaţionale şi aplicabile toate regulile şi reglementările UE in materie
de import, tariful de import al UE din ţări din afara Uniunii fiind aplicabil şi în Finlanda. Odată
cu aderarea României la UE, produsele româneşti pot fi importate liber în Finlanda, fără nici
un fel de restricţii. Finlanda este foarte bine integrată în economia globală, iar comerțul
internațional produce o treime din PIB. Cele mai mari fluxuri comerciale sunt cu Germania,
Federaţia Rusă, Suedia, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Țările de Jos și China.
Politica comercială este gestionată de Uniunea Europeană, unde Finlanda este în mod
tradițional printre susținătorii comerțului liber, cu excepția politicii agricole. Finlanda este
singura țară nordică care s-a alăturat zonei euro.
2016 2017 2018 2019 2020 2021
Import
Export 34.8 37.5 38.5 39.9 36.2
Total
Sold

Principalele grupe de produse exportate în anul 2017: echipamente electrice și optice, mașini
și utilaje, echipamente de transport, lemn, cherestea și hârtie, produse chimice, produse
metalice. Principalele destinații ale exporturilor finlandeze în 2017: Germania (13,1% din
valoarea totală a exporturilor), Suedia (10,6%), SUA (7,6%), Olanda (6,7%), Federația Rusă
(5,7%), China (5,2%) și Marea Britanie (4,8%). Principalele grupe de produse importate în anul
2017: petrol și produse petroliere, produse chimice, echipamente de transport, produse din
fier și oțel, produse ale industriei electronice și computere, produse chimice, produse textile,
cereale și produse alimentare. Principalele țări de proveniență ale importurilor: Germania
(16,9% din valoarea totală a importurilor), Suedia (16,1%), Federația Rusă (11,1%), Olanda
(8,6%).

2.2. Structura fizică a exporturilor şi importurilor

Finlanda, membră a UE din 1995, s-a redefinit de la o economie liniștită bazată pe agricultură
și silvicultură la un centru global pentru tehnologie și design care stabilește tendințe. Țara
este foarte integrată în economia globală, comerțul internațional reprezentând o treime din
PIB. Puterea comercială a Finlandei depășește cu mult populația sa modestă de 5,5 milioane.
Conform datelor Sistemului de Informații privind Politica Comercială, în 2020 PIB-ul Finlandei
era de 271 de miliarde de dolari, cu un PIB nominal pe cap de locuitor de 48.981 de dolari
(puțin mai mare decât Canada sau Germania). Este singura țară nordică care folosește euro.

Finlanda se clasează în mod obișnuit în topul anchetelor internaționale privind educația,

calitatea vieții, competitivitate și transparență. Se află în epicentrul „Noului Nord” al Europei –
o intersecție unică de geografie, infrastructură, educație, bună guvernare și industrii de înaltă
tehnologie. Helsinki, a doua cea mai nordică capitală din lume, are legături ușoare pe calea
ferată, maritimă și aeriană cu Tallinn, Sankt Petersburg și Stockholm.

Finlanda are o graniță lungă de 833 de mile și o istorie complicată cu Rusia. În ciuda ocupării
de către Rusia a regiunii Crimeea din Ucraina și a sancțiunilor și contrasancțiunilor care
afectează comerțul bilateral, Finlanda menține o relație comercială importantă cu vecinul său
mai mare și mai populat. Multe companii finlandeze au operațiuni de afaceri de succes în
Rusia.

Uniunea Europeană reprezintă mai mult de 60% din comerțul total al Finlandei. Cele mai mari
fluxuri comerciale bilaterale ale Finlandei (fie în interiorul sau în afara UE) sunt cu Germania,
Rusia și Suedia. Sectoarele cheie de export ale Finlandei sunt transporturile, electronicele,
silvicultura, mașinile și produsele chimice. Politica comercială este gestionată de Uniunea
Europeană, unde Finlanda, dependentă de comerț, a fost în mod tradițional un susținător al
politicilor de liber schimb.

În 2020, Statele Unite au fost a treia cea mai mare piață pentru exporturile finlandeze și a
șasea cea mai mare sursă de importuri a Finlandei. Comerțul bidirecțional cu bunuri și servicii
între Statele Unite și Finlanda a fost de aproximativ 9,2 miliarde de dolari. Comerțul
bidirecțional cu mărfuri a totalizat aproximativ 6,5 miliarde de dolari, exporturile de mărfuri
din SUA către Finlanda totalizând 1,6 miliarde de dolari, în principal produse informatice și
electronice, minerale și minereuri, echipamente de transport, produse chimice și mașini
neelectrice. Exporturile de bunuri finlandeze către Statele Unite au totalizat 4,9 miliarde de
dolari, în principal produse chimice, mașini neelectrice, produse petroliere și din cărbune,
hârtie și echipamente de transport. Comerțul bidirecțional cu servicii a totalizat 2,7 miliarde
de dolari, exporturile de servicii din SUA către Finlanda totalizând 1,5 miliarde de dolari, iar
exporturile de servicii finlandeze în Statele Unite ajungând la 1,3 miliarde de dolari.
 2.3. Orientarea geografică a exporturilor şi importurilor

55 % din exporturile Finlandei se efectuează în UE (Germania 14 %, Suedia 10 % și Țările de
Jos 7 %). În afara UE, 9 % din exporturi se realizează către Statele Unite și 5 % către
China.Finlanda exporta cel mai mult in Germania 13%, Suedia 9,66%, SUA 9,14%, Tarile de Jos
6,46%, Rusia 5,13%.
2.4.1. Principalele ţări partenere la import
Importurile Finlandei provin în proporție de 72 % din celelalte state membre ale UE (Germania
și Suedia 17 %, Țările de Jos 9 %). Printre importurile din afara UE, se remarcă cele din Rusia
(10 %) și din China (4 %).

Capitolul 3. Politica comercială a Finlandei

Finlanda este puternic integrată în economia globală, iar comerțul exterior constituie o
treime din PIB. Comerțul cu Uniunea Europeană constituie 60% din acest total. Cele mai
mari fluxuri comerciale sunt cu Germania, Rusia, Suedia, Regatul Unit, Statele
Unite, Țările de Jos și China. Politica comercială este gestionată la nivel european, nivel la
care reprezentanții Finlandei s-au pronunțat în favoarea comerțului liber în toate domeniile
cu excepția agriculturii. Finlanda, împreună cu Estonia, sunt singurele țări nordice care au
aderat la zona Euro.

3.1. Politica comercială tarifară

Tariful Integrat al Uniunii Europene – TARIC 
TARIC este o baza de date destinata sa indice dispozitiile legale unionale aplicabile (masuri
tarifare şi netarifare) pentru un anumit produs, atunci când acesta este importat pe teritoriul
vamal al UE sau, dupa caz, când acesta este exportat către ţări terţe.

TARIC se bazează pe Nomenclatura Combinată (NC - codificare la 8 cifre) care constituie

nomenclatura de bază pentru Tariful Vamal Comun, utilizată în procesul de vămuire a
mărfurilor precum şi pentru întocmirea statisticilor de comerţ al Uniunii cu ţări terţe
(EXTRASTAT) şi a statisticilor de comerţ între Statele Membre (INTRASTAT).

Baza de date TARIC este utilizată de administraţiile vamale din Statele Membre pentru
procesarea declaraţiilor vamale de import / export din / către ţări terţe; fiind, totodată, un
instrument util de informare pentru operatorii economici.

TARIC cuprinde dispoziţiile referitoare la domeniul vamal, conţinute în legislaţia unională

specifică privitoare la: Sistemul armonizat de denumire şi codificare a mărfurilor (S.A.),
Nomenclatura combinată (N.C.), taxe vamale aplicabile; suspendări de taxe vamale;
contingente tarifare; regimul tarifar preferenţial (inclusiv pe bază de contingente tarifare
preferenţiale); sistemul generalizat de preferinţe tarifare (SGP) aplicabil ţărilor în curs de
dezvoltare; taxe anti-dumping sau compensatorii (antisubvenţie); prohibiţii la import şi export;
restricţii la import şi export; coduri adiţionale; restituţii la export; referiri cu privire la
reglementarile unionale prin care s-a introdus o masură tarifară sau netarifară; alte măsuri
tarifare şi netarifare aplicabile în procesul de vămuire a mărfurilor.

Baza de date TARIC-RO conţine, în plus faţă de baza de date TARIC, măsurile naţionale

referitoare la restricţiile impuse prin diverse acte normative naţionale cu implicaţii în activitatea
vamală.

Pentru fiecare măsură (tarifară şi netarifară) este prezentat actul normativ unional sau naţional
care instituie măsura respectivă, eventualele documente cerute, note de subsol explicative.