UNIVERSITATEA „OVIDIUS” DIN CONSTANȚA

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ALE NATURII ȘI

ȘTIINȚE AGRICOLE

PROGRAM DE STUDII GEOGRAFIE

LUCRARE DE LICENȚĂ

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:

LECT. UNIV. DR ANCA-NICOLETA ALBU

ABSOLVENT:

SIMONA-BIANCA MORARU

CONSTANȚA

IULIE 2021
 UNIVERSITATEA „OVIDIUS” DIN CONSTANȚA

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ALE NATURII ȘI ȘTIINȚE AGRICOLE

PROGRAM DE STUDII GEOGRAFIE

MUNȚII MĂCIN – REPERE FIZICO-GEOGRAFICE ȘI

ECOTURISTICE

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:

LECT. UNIV. DR. ANCA-NICOLETA ALBU

ABSOLVENT:

SIMONA-BIANCA MORARU

CONSTANȚA

IULIE 2021

2
Cuprins
INTRODUCERE ..................................................................................................................................... 4
CAPITOLUL 1. CADRUL NATURAL ................................................................................................. 5
1.1 Așezarea geografică....................................................................................................................... 5
1.2 Structura geologică ........................................................................................................................ 6
1.3 Relieful .......................................................................................................................................... 7
1.4 Clima ........................................................................................................................................... 13
1.5 Rețeaua hidrografică.................................................................................................................... 15
1.6 Caracteristici bio-pedo-geografice .............................................................................................. 16
CAPITOLUL 2. PARCUL NAȚIONAL MUNȚII MĂCIN ................................................................. 21
2.1 Aspecte generale.......................................................................................................................... 21
2.2 Înființarea Parcului Național Munții Măcin ................................................................................ 21
2.3 Arii naturale protejate .................................................................................................................. 22
CAPITOLUL 3. ASPECTE ECOTURISTICE ..................................................................................... 24
3.1 Definirea ecoturismului ............................................................................................................... 24
3.2 Principiile ecoturismului ............................................................................................................. 24
3.3 Profilul ecoturistului .................................................................................................................... 26
3.4 Extinderea activităților ecoturistice ............................................................................................. 27
3.5 Ecoturismul în România .............................................................................................................. 27
3.6 Zona ecoturistică Munții Măcin .................................................................................................. 30
CAPITOLUL 4. TIPURI DE TURISM PRACTICABILE ÎN MUNȚII MĂCIN ................................ 31
4.1 Turismul recreativ ....................................................................................................................... 31
4.2 Turismul cultural ......................................................................................................................... 34
CAPITOLUL 5. BAZA DE CAZARE ȘI INFRASTRUCTURA ........................................................ 39
5.1 Baza de cazare ............................................................................................................................. 39
5.2 Infrastructura ............................................................................................................................... 41
CAPITOLUL 6. TRASEUL TEMATIC „POVEȘTILE MĂCINULUI”.............................................. 45
6.1 O zi în Munții Măcinului ............................................................................................................. 50
CAPITOLUL 7. CONCLUZII .............................................................................................................. 53
BIBLIOGRAFIE ................................................................................................................................... 55

3
 INTRODUCERE

Localizați în partea de nord-vest a Podișului Dobrogei de Nord, Munții Măcin stârnesc

un interes aparte datorită faptului că reprezintă cea mai veche unitate de relief din România,
formați în orogeneza hercinică. Datorită speciilor de floră și faună numeroase și cu o importantă
valoare, unele fiind protejate de lege, ce viețuiesc pe acest teritoriu se propune ca zona să fie
arie protejată național, astfel se întemeiază Parcul Național Munții Măcin, în 2003 când se
stabilesc pentru ultima dată limitele actuale și suprafața parcului.
Zona reprezintă un important punct turistic pentru țara noastră, mai ales din punct de
vedere al biodiversității, al peisajelor caracteristice reliefului, al turismului cultural și religios,
dar și faptul că Munții Măcin reprezintă o „punte” între Delta Dunării și litoralul românesc de
la Marea Neagră. Însă cu toate aceste plusuri, zona încă nu este destul de bine dezvoltată din
punct de vedere turistic (locuri de cazare, infrastructură, alimentație, semnalizarea corectă și
precisă a traseelor turistice și a obiectivelor, etc.), astfel că nici turismul nu este unul intensiv.
Lucrarea prezintă șapte capitole, unde se prezintă aspecte fizico-geografice cadrul
natural), caracteristici ale ecoturismului, inclusiv ecoturismul și formele de turism practicabile
în Munții Măcin, infrastructura rutieră și de cazare din zona studiată și de asemenea am ales un
traseu practicabil și accesibil de toate tipurile de turiști, unul educativ-informativ pe care să îl
descriu, bineînțeles eu însămi am parcurs și observat traseul.
Informațiile și figurile din cuprinsul lucrării sunt din propria arhivă, din lucrări
științifice sau ziare/reviste.
Cercetările făcute asupra reliefului Munților Măcin au început la sfârșitul secolului
XX de către: Murgoci – 1912, Brătescu – 1928, Coteț – 1966; Ielenicz – 1988. Primele hărți
geomorfologice generale sunt constituite de: Coteț – 1960, Nedelcu și Dragomirescu – 1965.
Cercetări asupra turismului nu sunt atât de numeroase, principala lucrare este a lui Albotă –
1987, ce a conceput primul ghid turistic și prima hartă turistică cu marcajele aferente traseelor
turistice din Munții Măcin. Aceștia sunt doar câțiva dintre numeroșii geologi ce au studiat zona
din diferite puncte de vedere.

4
 CAPITOLUL 1. CADRUL NATURAL

1.1 Așezarea geografică

Munții Măcin se întind pe o suprafață de 568,8 km2, se desfășoară pe suprafața

Parcului Național Munții Măcin, fiind localizați în cadrul țării în partea Sud-Estică, în cuprinsul
extremității Podișului Dobrogei de Nord-Vest, în cadrul județului Tulcea (Fig.1).
Coordonatele geografice sunt stabilite astfel: 28°07ˈ și 28°27ˈ longitudine estică și
45°01ˈ și 45°21ˈ latitudine nordică.
Limitele arealului sunt definite atât din prisma caracteristicilor morfologice, cât și a
celor tectonice, astfel în nord limita este constituită de lunca și fluviul Dunărea (aspect
morfologic), iar sub aspectul tectonic, falia Galați – Sfântul Gheorghe. În vest, limita o
formează atât lunca, cât și Brațul Măcin al Dunării. Limita estică corespunde văilor: Taița,
Luncavița și Lodzova, însă sub aspect tectonic, limita este plasată pe falia Luncavița – Consul,
falie de șariaj. Limita sudică este constituită morfologic de râului Ilia, iar tectonic de către falia
Peceneaga – Camena. În cadrul arealului se află cele mai mari altitudini ale Dorbrogei,
respectiv: Vârful Țuțuiatu sau Greci cu o înălțime de 467 de metri, Dealul Moroianu - 430
metri, Priopcea - 410 metri și Ţeica - 402 metri.

Fig.1 Așezarea geografică a arealului.

Sursa: Relația relief-turism în Munții Măcin, Gavrilă. I., 2012, p.4

5
 Autorul Albotă M. în lucrarea „Munții Noștri„ din 1987, compară, la o scară mai mică,
bineînțeles, creasta Culmii Pricopan ca fiind la fel de impunătoare și stâncoasă ca și creasta
Munților Făgăraș. Deși altitudinea depășește cu puțin 400 metri, masivul oferă un relief
grandios, fiind format din roci foarte vechi. De menționat este diferența de nivel, de aproximatv
450 de metri, formtă dintre poalele munților (șesul) și crestele cele mai înalte și impunătoare.
Crestele masivului muntos, supuse fiind la agenții externi (ariditate, precipitații sau vânt) au
fost tocite până la baza acestuia, consecința fiind reducerea de aproximativ zece ori în altitudine
(M. Albotă, 1987, p.9).

1.2 Structura geologică

Dobrogea aparține mortfostructural de unitățile de ptaformă, spre deosebire de Carpați

ce fac parte din unitatea de orogen, astfel fiind deosebiri între cele doua unități, mai ales privind
evoluția paleogeografică. Deși arealul ocupă o suprafață oarecum restânsă, structura geologică
(Fig.2) se caracterizează printr-o mare diversitate, privind atât vârsta, cât și geneza. Munții
Măcin aparțin Orogenului Nord Dobrogean, fiind reprezentat de un orogen alpin timpuriu ce s-
a dezvoltat pe fundament cutat și afectat de activitatea orogenezelor hercină, caledonică și
assyntică. A fost definitivat în perioada mișcărilor neocimerice sau, mai sigur, în perioada
mișcărilor austrice timpurii.
Din punct de vedere geologic, Munții Măcinului sunt caracterizați de o varietate
litologică. Principalele tipuri de roci sunt rocile metamorfice, sedimentare și magmatice.
Acestea cuprind:
- Rocile metamorfice: sunt reprezentate de șisturile cristaline mezometamorfice de
vârstă Proterozoică (se regăsesc în Dealul Orliga – amfibolite, gnaise, micașisturi,
cuarțite) și de vârstă Paleozoică ( în Creasta Megina – gnaise și amfibolite).
- Rocile sedimentare sunt reprezentate de 3 formațiuni: a) de Cerna (calcare, pirită,
ardezii), această formațiune a fost plasată Silurianului datorită unor resturi descoperite
de macrofaună; b) de Bujoare (calcare, gresii, ardezii), formațiunea corespunde
Devonianului; c) de Carpelit (gresii, conglomerate), formațiune atribuită
Carboniferului; roci sedimentare Mezozoice (calcarele, calcare conglomerate); roci
sedimentare de vârstă Cuaternară (leoss-uri, depozite leossoide).
- Rocile magmatice: șisturile cristaline și rocile sedimentare care formează zona de
studiu sunt străpunse de roci magmatice precum granitul și granodioritul din epoca
Paleozoică. Granitele sunt caracteristice dealurilor Negoiu, Piatra Mare, David,

6
 Carapcea etc., dar apar și în creasta Pricopanului, vârfurile Moroianu și Greci fiind
reprezentate de cuarț diorit, grandiorit, porfir. Se poate găsi și granit alcalin care
compune Iacobdeal și dealul Piatra Roșie.

Fig.2 Harta geologică a Munților Măcin. Sursa: foile 1:50000 - Măcin și Priopcea (editate de
Institutul Geologic al României)

1.3 Relieful

Relieful rezultat în urma orogenezei hercinice, fiind degradat treptat, a rezultat o

câmpie ce taie partea bazală a reliefului, în care sistemul de cute și corpuri magmatice erau
prezente luând forma unor benzi aproximativ paralele pe direcția nord vest – sud est. Datorită
mișcărilor neotectonice din pliocen, zona a suferit ușoare ridicări, astfel fiind supusă unei
reformări care a avut efecte diferite în funcție de natura și rezistența rocilor. Formațiunile de
roci ce prezentau o sensibilitate mai mare pentru eroziune au fost cele sedimentare, astfel fiind
mai ușor de modelat, au format în lungul loc văi și depresiuni. Între acestea formate au rămas

7
interfluviile pe rocile mai dure, greu de modelat de către mișcări, granitele, șisturile cristaline
și cuarțitele.
Munții Măcinului alcătuiesc cea mai tipică unitate de orogen hercinic din România, unde
culmile sunt așezate paralel, cu orientarea NV-SE (Fig.3), fiind poziționate în cotul unde
Dunărea îl formează în partea nord – vestică a județului, sub denumirea de Cotul Pisicii.

Fig.3 Orientarea pantelor (QGIS)

Atât evoluția îndelungată, litologia, cât și structura au determinat ca înclinarea

versanților să fie redusă, de la 2° până la 30°, predominant fiind valoarea de 11°, în zona văilor
– 2°, iar pantele cu înclinarea cea mai mare le reprezintă zonele cele mai înalte ale arealului
(Fig.4). Relieful Munților Măcin se caracterizează prin prezența unor niveluri suprapuse, prin
existența munților insulari acoperiți de aluviunile depuse, a văilor-culoare ce sunt inegale în
comparție cu apele, râurile pe care le drenează.

8
 Fig.4 Înclinarea pantelor (QGIS)

Conform „Analele Universității București” (2003), Popescu N. și Ielenicz M. clasifică

unitățile și subunitățile, reprezentate și în figura 5, zonei studiate, astfel:
1. Culmea principală. Prezintă o poziție centrală, unde este sistemul orografic axial al
arealului. Se întinde pe o lungime de 48 km – la Nord-Vest Dealul Bugeacului, la Sud-
Est Dealul Crapelit. Situată între depresiunile Luncaviței și Taiței superioare la est și
golfurile depresionare Jijila, Greci, Mircea Vodă la vest, se disting trei segmente ce le
diferențiază masivitatea, altitudinea și gradul de fragmentare, aceste caracteristici luând
naștere ca rezultat al proceselor de modelări subaeriene după perioada Paleozoică.
a) Culmea Bugeacului, cu altitudini de 100-125 metri, fiind alcătuită de rocile
epimetamorfice caledoniene (filite sau cuarțite), acestea sunt străpunse de granite
paleozoice, acoperite de o cuvertură sedimentară de leoss. Vârful Văcăreni cu 163 metri
altitudine este dominat de cele din urmă roci menționate, fiind „dominatorul” culmii
care este una joasă și unitară.
b) Culmea Țuțuiatu. Această culme reprezintă segmentul cu cele mai înalte alditudini din
Munții Măcin, fiind totodată și cel mai unitar și masiv. Este formată din roci sedimentare
din perioada Paleozoică, fiind slab metamorfozate, însă puternic cutate, străpunse de
intruziunile granitice. Se regăsesc platouri mici, cu altitudini ce nu depășesc 300-350
metri, însă sunt dominate de vârfuri ce depășesc înălțimea de 400 de metri. Sunt de

9
 menționat: Vf. Țeica (402 metri), Vf. Pietrosul Mare (426 metri), Moroianu (428 metri)
și Vf. Țuțuiatu (467 metri Fig.6).

Fig.6 Vf. Țuțuiatu. Sursa: arhivă personală, septembrie 2020, Munții Măcin

c) Culmile Carapcea – Carpelit. Sunt localizate în sudul Munților Măcin, fiind compuse
dintr-o unire de măguri, interfluvii secundare, înșeuări. Culmile secundare sunt
desprinse lateral din culmea principală: Culmea Carapcea (343 metri) și Dealul Carpelit
(250 metri), sunt alcătuite din roci sedimentare din Paleozoic – formațiunea de Carpelit.
Culmea Carapcea formată din cuarțite, calcare, gratine gnaisice, însă și acestă culme e
dominată de vârfuri ce iau forma unor insule: Muchia Lungă (221 metri), Dealul Cerna
(226 metri), Colina Dălchii (260 metri).
2. Culmile sud-estice. Sunt situate între Depresiunea Taiței Superioare și valea Lodzovei,
formate, în general, de filite, cuarțite și granite paleozoice. Sunt alcătuite din doua culmi
paralele, fiind despărțite de valea Islamului: Coșlugea (334 metri) și Boclugea (411
metri).
3. Culmile vestice, fiind separate de Culmea Centrală prin intermediul golfurilor
depresionare Jijila, Greci, Cerna, iar la vest de glacisurile loessoide dunărene, sunt
separate sectoare ce sud direcțioante de la Nord-Vest spre Sud-Est.
a) Dealul Orliga. Este localizat în nord – vestul culmei, are altitudini joase între 80 și 100
metri, format din cuarțite, micașisturi și amfibolite. Acesta domină regiunile Luncii
Dunării cu altitudini joase de 4-5 metri, precum și Depresiunea Jijiila (40-50 metri).

10
b) „Culmea Pricopanului este formată din mezometamorfite proterozoice (în Dealul
Sărăriei, 152 m), formaţiuni sedimentare paleozoice, slab metamorfozate şi puternic
cutate (formaţiuni de Carapelit), şi din granite gnaisice paleozoice. Are aspectul unei
creste în lungul căreia se înşiruie vârfuri ruiniforme (Vf. Cheia – 260 m, Vf. Pricopan –
370 m) ce au versanţi abrupţi cu stâncării şi grohotişuri.” (Popescu N., 2003, p. 9)
c) Dealurile Megina – Priopcea sunt rezultate dintr-o împreunare de culmi și platouri de
eroziune, cu orientarea culmilor NV-SE, fiind subjugate de vârfuri. Sunt dispuse între
depresiunile Greci, Cerna, legătura de Culmea Centrală este realizată de o curmătură
largă de 260-270 metri, localizată între Dealul Stâna Oncii cu altitudine de 376 metri și
Dealul Ahrenziu de 313 metri. Varietatea reliefului este definită de structură și
petrografie. Dealul Megina ia înfățișarea de platou domol ondulat, datorită poziției sale
între două linii de falie. Este format din „roci mezaometamorfite proterozoice
(micașisturi, cuarțite, amfibolite) și granite gnaisice” (Popescu N., 2003, p. 9), are
altitudini cuprinse între 280 și 300 metri. Se continuă în partea vestică cu o culme ce are
orientarea NV-SE, Culmea Priopcea. Prezintă un relief mult mai stâncos și îngust care
este format din roci epimetamorfice din Caledonian cum ar fi cuarțitele sau filitele
sericitoase, șisturi, calcare, cuarțite siluriene și gresii, șisturi, silicolite din perioada
Devonian.
4. Măguri reziduale ce sunt rămase separat pe marginile dunărene, vestică și nordică ale
munților, atestă adâncirea și prelungirea structurilor dobrogene și prezența unor
inselberguri, actual fiind acoperite incomplet de o pătură de leoss, ce stăpâneau vastele
arii de pedimentație costituit în interiorul și în marginea Munților Măcin. Acestea sunt
expuse de la nord la sud, astfel: Cetatea Măcinului de 42 metri – din granite paleozoice,
Carcaliu de 95 metri – din magmatite paleozoice, Piatra Râioasă de 98 metri – din
cuarțite paleozoice, Iglița de 46 metri – din cuarțite siluriene, Iacobdeal de 341 metri –
granite paleozoice. Poziționată în centrul Depresiunii Cerna, Piatra Roșie este formată
din granite paleozoice și are o altitudine de 209 metri. Inselbergurile localizate în Lunca
Dunării sunt de precizat: Popina Mare și Mică ce sunt alcătuite din granite și porfire,
poziționate pe latura nordică a fostului Lac Crapina; Movila Balta și Popina Ascunsă –
pe latura sudică a lacului; Blasova cu altitudinea de 43 metri formată din gresii
paleozoice (formațiunea de Carpelit), fiind localizată în partea de nord-vest de
localitatea Turcoaia.

11
5. Depresiunile marginale și depresiunile interioare. Au orientarea generală NV-SE,
fiind stabilită de direcționarea aliniamentelor structurale. În partea de vest și de nord a
Munților Măcin se regăsesc depresiunile marginale dunărene, ce au aspect de golf
depresionar care străpunge profund în arealul muntos, însă se deshid larg direcționate
către Lunca Dunării. Întânlim depresiunile:
a) Depresiunea Luncavița. Aceasta înaintează în lungul vaii Luncavița și este văzută ca și
un golf care desparte Munții Măcin de Podișul Niculițel. Este formată din împreunarea
unor pedimente marginale de vale, învelite de o pătură de leoss, care se prelungește la
nord prin intermediul pedimentului Luncaviței – 50-60 metri, învelit de leoss și de
inselberguri rezultate pe granite sau diabaze.
b) Depresiunea Jijilei. Este sub forma unui golf, format din pedimente marginale de vale
de 50-80 metri care se continuă spre Balta Brăilei.
c) Depresiunea Greci. Este alcătuită din doua golfuri care străbat lungul văilor Dumbrava
și Plopilor și desparte Culmea Centrală de culmile vestice Pricopan-Megina.
d) Depresiunea Cerna – Mircea Vodă. Este cea mai caracteristică împreunare de
pedimenete și inselberguri localizate pe marginea de vest a Munților Măcin. Este
formată din două golfuri ce străbat văile Iaila și Cerna, ale căror pedimente marginale
se unesc într-unul unitar, spre vest, învelit de leoss. Compartimentul Mircea Vodă este
proeminent la legătura dintre culmile montane din nord și culmile alcătuite din calcare
marnoase cretaticice din Muchiile Cernei, dominând depresiunea printr-un înclinat de
cuestă intens fracționat de torenți. Depresiunea poate fi considerată una de eroziune
diferențială. Compartimentul Depresiunii Cernei cu diviziunile dintre Culmea
Bujorului, Priopcea, Megina, Dălchii și Iacobdeal, succedă structura și tectonica
Munților Măcin.
6. Depresiuni interioare sau intracolinare. Sunt localizate în sud-estul arealului, cea mai
caracteristică pentru această diviziune este Depresiunea Taița Superioară – Horia, se
întinde pe un aliniament structural cu direcția NV-SE și se prelungește din Depresiunea
Luncavița. Aici predomină caracterul de culoar tectono-eroziv, se extinde mult în limita
de sud la atingerea cu Podișul Niculițel și Podișul Babadag. Este formată din lunci
întinse, prelungit marginal prin pedimente învelite de o cuvertură de leoss și acumulări
leossoide ce devansează 10 metri grosime. Se împarte în lungul văilor Islamul și
Lodzova, cea din urmă centrată pe aliniamentul constrâns de falia Luncavița-Consul.

12
 ,
Fig.5 Unitățile și subunitățile Munților Măcin.
Sursa: Relația relief-turism în Munții Măcin, Gavrilă. I., 2012, p.5

1.4 Clima

Din punct de vedere climatic, zona Parcului Național Munții Măcin se regăsește într-
un „climat temperat continental excesiv” (Albotă M., 1987, p. 23), însă și cu influențe aride si
marine. Arealul propriu-zis este încadrat într-un climat continental, fiind considerat ca „cel mai
cald, senin, secetos și vântos climat din țară” (PLANUL DE MANAGEMENT AL PARCULUI
NAȚIONAL MUNȚII MĂCINULUI, AL ROSCI0123 MUNȚII MĂCINULUI ȘI AL
ROSPA0073 MĂCIN-NICULIȚEL, 2016, p. 67).
Arealul se caracterizează și prin influențele submediteraneene în zonele cu altitudini
mai înalte, dar și prin caracteristice de stepă pe care le prezintă partea sudică a zonei studiate.

13
Clima prezintă veri foarte calduroase și secetoase, iar iernile geroase, însă nu foarte bogate în
precipitații, mai ales sub formă de ninsoare. Anotimpurile de tranziție (primăverile și toamnele)
sunt lungi și sărace în precipitații (Fig.7).
Termic vorbind, temperaturile medii anuale se încadrează între 10-11° C, în luna
ianuarie temperatura medie este de -1- (-2° C), iar în luna iulie de 21-22° C.
Din punct de vedere al cantităților de precipitații, acestea nu depășesc 400-500 mm/an,
numărul de zile când se semnalează precipitații este cuprins între 50-75 zile/an, fiind cea mai
aridă zonă montană din România. Stratul de zăpadă este depus pe o perioadă de aproximativ
30-40 de zile, iar grosimea acestuia are o medie de 5 cm.
Vântul este un alt factor important în cuprisul meteorologic, cele mai „active” vânturi
sunt cele din direcția nordică de 15%, iar cele din direcția de vest și sud cu 10%, neproducând
pagube asupra arborilor sau vegetației.
Fenomenele meteorologice care ar putea avea efecte semnificative asupra arealului
sunt: secete, averse cu vijelii și descărcări electrice.

Fig.7 Temperatura medie și precipitații în 2020. Sursa:

https://www.meteoblue.com/ro/vreme/historyclimate/climatemodelled/muntii-
macin_rom%C3%A2nia_7289808

14
 1.5 Rețeaua hidrografică

Zona arealului studiat are scurgerea râurilor la sud, vest, nord în Dunăre (Jijila,
Luncaviţa, Cerna, Sorniac), iar la est și sud-est în Marea Neagră (Taița). Rețeaua de ape
curgătoare își colectează apa din pericpitații, în principal, însă din cauza climatului arid și
secetos rețeaua este săracă, cu debite mici, dimensiuni mici, care pe timpul perioadei
călduroase, mare parte din ea seaca. În perioadele umede și ploioase (primăvara), pe versanții
mai stâncoși și abrupți se formează mici cascade cu caracter temporar.
Taița reprezintă cel mai însemnat râu din Munții Măcin. Acesta își are izvorul în
Dealul Cornetului (Culmea Niculițel), iar vărsarea se face în Lacul Babadag. Însumează o
lungime de 52 km, iar pe teritoriul arealului străbate 23 km, suprafața baziului său hidrografic
este de 580 km2. Râul are ca și afluenți pârâiele, pe stânga: Pârlita, Islam, Lodzova, Alba; iar
pe dreapta: Valea Covandria (pe tot parcursul acestuia).
Cerna, un mic pârâu ce își adună apele din sud-vestul Munților Măcin, traversând
Depresiunea Cerna, vărsându-se în Lacul Cerna (sau Traian). De pe latura vestică a zonei
centrale a arealului sunt adunate văi torențiale (cum ar fi: Adâncă, Plopilor, Morsu, Ditcova),
cu un caracter permanent, fiind colectate în Depresiunea Greci și purtate spre Brațul Măcin de
către un pârâu cu dimensiuni reduse, pe partea sudica a comunei Greci.
Jijila, râu ce este limitat de către Culmea Pricopanului și colectează apele versanților
nordici, sud-vestici și nord-estici ai culmii. Râul are o lungine de 11 km, iar bazinul hidrografic
o suprafață de 33 km2. Cursul de apă traversează sudul localității Jijila și are vărsarea în Lacul
Jijila.
Luncavița însumează o lungime de 8 km și o suprafață a bazinului hidrografic de 56
km2. Cuprinde două văi ce adună apele Munților Măcin din zona vârfurilor Chietrosu, Căpușa,
Țuțuiatul și Ioaneșul, și apele Dealurilor Niculițelului (prin intermediul Văii Glonțului), iar prin
unirea acestor doua vai sunt create și amenajate doua iazuri. Pârâul își poartă apele în
Depresiunea Luncavița, traversând-o de la sud la nord, prin comuna cu același nume (Albotă
M., 1987, p. 27-28).
Lacurile colectează apele ce curg din zona munților.
Lacul Cerna (Traian), colectează apele Cernei și Mircea Vodă (Ialia). Suprafața
bazinului este de 2,13 km2, iar adâncimea maximă este de 2,5 m, fiind acoperit de vegetație
specifică acvatică.
Ghiolul Iglița, în apropierea comunei Turcoaia și a fost special ajustat pentru
piscicultură.

15
 Lacul Jijila, suprafața bazinului este de aproximativ 12 km2, iar adâncimea maximă
este de 2 m. Adună apele din Valea Jijilei și este localizat între dealurile: Bugeacului și Orliga.
Fostul lac Crapina, localizat în zona nordică a munților, în apropierea localităților
Văcăreni și Luncavița. Lacul a fost secat, iar în prezent se practică agricultura (culturi de
porumb, pepeni).
Lacul Sărat este amenajat pentru activități de agrement (canotaj, pescuit).
Lacul Slatina a fost desecat ca terenul sa fie folosit în scopul agriculturii, pentru
instalarea unei orezării.

1.6 Caracteristici bio-pedo-geografice

Flora. Arealul studiat marchează extremitatea nordică a zonei submediteraneene a

Peninsulei Balcanice. Suprapunerea Munților Măcin cu Parcul Național (fiind o arie protejată)
oferă zonei un plus din punct de vedere al biogeografiei. Zona reprezintă limitele a mai multor
specii cum ar fi: limita sudică – specii din Europa Centrală (Scutellaria orientalis, Stipa
ucrainica ), precum și din zona caucaziană; limita nordică pentru speciile cu caracter
mediteraneean, balcanic și pontic (Silene compacta), limita vestică – specia Potentilla bifurca,
specifică zonei euroasiatice. Toate aceste specii sunt pe cale de dispariție și foarte rare. Munții
Măcin adăposteză în aria lor și asociația Gymnospermio altaicae - Celtetum glabratae, cu
specia Celtis glabrata (arborele sâmbovina dobrogeană), zona fiind singura din lume unde se
găsește această specie vegetală, una care este pe cale de dispariție.
Multitudinea de specii vegetale a regiunii însumează aproximativ 1900 de specii,
adică circa 50% din flora României, pe o suprafață de doar 0,05% din totalul țării, unde 72
specii sunt protejate de lege (ca fiind rare sau fragile) și 27 specii de plante fiind permanente în
cadrul zonei.
Specialiștii încadrează zona pădurilor din Munții Măcin la etajul pădurilor mezofile,
mai cu precizie în subzona gorunului, predominant fiind chiar „gorunul (Quercus Petraea
Liebl), gorunița (Q. dalechampii Ten), și gorunul ardelean (Q. polycarpa Shur). Speciile
menționate se găsesc în amestec cu alte specii arboricole: mojdrean (Fraxinus ornus), cărpinița
(Carpinus orientalis), stejarul brumăriu (Quercus pendunculiflora).
Datorită modificărilor antropice unele păduri s-au modificat în teișuri (Titilia
corodata, T. tomentosa) sau cărpinete (Carpinus betulus Fig.8A)). În cadrul munților întânlim
și: gorun, stejar pufos (Carpinus betulus), tei (Fig.8B), ulm (Ulmus minor), frasin (Fraxinus
Fig.8C), mojdreanul, cărpinița (Carpinus orientalis Fig.8D), arțarul, jugastrul (Acer campestre)

16
și părul pădureț (Pirus Piraster)” (Albotă M., 1987, p.28). Pentru arborete trebuie să precizăm
și Rezervația Valea Fagilor, fiind rezervație naturală botanică.

Fig.8 A. Carpen, B. Tei, C. Frasin, D. Cărpinița. Sursa: arhivă personală, Munții Măcin, aprilie-mai
2021

Arbuștii sunt reprezentați prin speciile de: porumbar (Prunus spinoza), păducel (Crataegus
monogyna), scumpie (Cotinus coggygria), soc (Sambucus nigra Fig.9), măceș (Rosa canina),
corn (Cornus mas).

17
 Fig.9 Soc. Sursa: arhivă personală, Pădure Niculițel, mai 2021

Specii de plante ierboase: mărgica (Melica uniflora), cununița (Coronilla

scorpioides), ghiocelul grecesc (Glanthus graecus Fig.10A), ciucușoara (Allysum saxatile
Fig.10B), bujorul românesc (Paeonia peregrina Fig.10C).

Fig.10 A. Ghiocelul grecesc, B. Ciucușoara, C. Bujorul românesc. Sursa: arhivă personală A. Pădure
Niculițel, martie 2021; B. Munții Măcin, aprilie 2021; C. Pădure Niculițel, mai 2021

18
 Pădurile Munților Măcin sunt gestionate de doua ocoale silvice: Măcin și Cerna,
păduri de unde se adună cantități semnificative de floare de tei ce se folosește în industria
farmaceutică.
Fauna. Fauna Munților Măcin este direct influențată atât de climat (întânlim
viețuitoare specifice stâncăriilor, zonelor aride), cât și de vegetație (arealul cuprins de păduri
oferă adăpost pentru viață și reproducere).
Dintre mamifere (47 specii de mamifere) sunt de menționat cele mai întânlite:
căprioara (Capreolus capreolus), pe o arie restrânsă, fiind o ocrotire mai atentă asupra acestei
specii; mistrețul (Sus scrofa), este un animal puternic cu dimensiuni mari (poate avea greutatea
și de 350 kg); lupul (Canis lupus), vulpea (Vulpes vulpes), iepure (Lepus europeaus), dihor
(Putorius putorius), animal ce evită pădurea; veveriță (Sciurus vulgaris).
Păsările (181 specii), însă cele mai întânlite sunt: potârnichea (Perdix perdix), ocrotiă
fiind de lege; șoimul dunărean (Falco sherrug), turturica (Streptopelia turtur), guguștiuc
(Streptopelia deacaocto), rândunica (Hirundo rustica).
Reptilele (11 specii) sunt: gușterul vărgat (Lacerta virdis), fiind șopârla cu
dimensiunile cele mai mari de la noi; șopârla dobrogeană sau de stepă (Lacerta taurica), se
regăsește și în Banat și partea sudică a Olteniei; vipera cu corn dobrogeană (Vipera ammodytes
montandoni) preferă coastele stâncoase; broasca țestoasă dobrogeană (Testudo graeca ibera
Fig.11) este ocrotită și un monumet al naturii; balaurul (Elaphe quatorlineata sauromates), este
protejat de lege.

Fig.11 Broasca țestoasă dobrogeană. Sursa: arhivă personală, Pădure Niculițel, mai 2021

19
 „Dintre speciile rare şi protejate pe plan naţional sau mondial enumerăm:
lepidopterele - Polia cherrug (endemism descris numai în această zonă), Chersotis laeta
măcini şi Chersotis fibriola niculescui ; reptilele – ţestoasa dobrogeană (Testudo graeca ),
balaurul dobrogean (Elaphe sauromates), şarpele lui Esculap (Elaphe longissima), vipera cu
corn (Vipera ammodytes montadonii), păsările - şoimul dunărean (Falco cherrug), şorecarul
mare (Buteo ruffinus), pietrarul (Oenanthe isabelina), existent la limita vestică a arealului
mondial, mierla de piatră (Monticola saxatilis), prigoria (Merops apiaster), piţigoiul de livadă
(Parus lugubris) etc.” (http://www.parcmacin.ro/cadrul-natural/-
/asset_publisher/jU7Y/content/fauna).
Solurile. Solurile se întânlesc sub mai multe tipuri datorită anumitor factori: structura
petrografică cu un grad mare de varietate, vegetația, clima și structura litologică duc la prezența
a numeroase tipuri de soluri. Clasele predominante de soluri, din areal sunt: molisolurile (34%)
și cambisolurile (66%). O repartizare a solurilor în Munții Măcin realizată de Albotă M., în
lucrarea „Munții Noștri – Măcin” din 1987, arată astfel: soluri brune podzolite, prezente la est
de culmea principală, ce traversează vârfurile Căpușa, Țuțuiatu, Moroianu; „litosolurile și
cernoziomurile levigate podzolite si soluri silvestre cenușii închise” specifice pentru zona de la
vest de culmea principală; aloviuni și lacoviști la baza arealului, la legătura cu lunca Dunării;
soluri castanii pe latura nordică. Cele mai fertile soluri se regăsesc pe latura nordică dinspre
lunca Dunării, pe versanții cu altitudini mai scăzute, acestea fiind cernoziomuri levigate si soluri
bălane.

20
 CAPITOLUL 2. PARCUL NAȚIONAL MUNȚII MĂCIN

2.1 Aspecte generale

Parcul Național Munții Măcinului face parte din Rețeaua Natura 2000, fiind unicul parc
național din Europa ce a fost constituit pentru a proteja și promova biodiversitatea din
bioregiunea stepică.

Parcul ocupă o suprafață de 11.151.82 hectare și face parte din următoarele situri ce sunt
protejate la nivel European: ROSCI 0123 Munții Măcinului, ROSPA 0073 Măcin-Niculițel.

Parcul Național este suprapus pe cea mai veche unitate geologică din țară, fiind formată în
cadrul orogenezei hercinice. În cuprinsul parcului sunt identificate „24 de habitate prioritare,
unde se regăsește și pădurea de fag dobrogeană care este unică în lume”. Mai sunt adăugate în
cuprinsul acestuia și biodiversitatea zonei, în care pe doar 0,05% din suprafața României, se
identifică cu aproximație 50% din flora României (1900 plante) și 50% din avifaună. Parcul
cuprinde 11 trasee turistice. (https://romaniasalbatica.ro/ro/parc-national/muntii-macinului)

Parcul este o arie naturală protejată, cuprinsă în categoria a doua a IUCN. Parcul național
se definește printr-o zonă ocrotită condusă în principal pentru apărarea ecosistemelor și pentru
relaxare și agrement.

2.2 Înființarea Parcului Național Munții Măcin

Conform site-ului oficial Parcul Național Munții Măcin, înființarea este bazată pe
următoarele legi și ordini:

- „Ord. 68 MAPAM / 26.01.1998 privind declararea Parcului Național Munții

Măcinului;
- Legea nr. 5 din 2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional
- Secţiunea a III-a - zone protejate, specifică în suprafaţă de 11 321 ha în întregime
pe suprafaţa judeţului Tulcea, la pozitia P , zona protejată de interes naţional cu
denumirea Munţii Măcinului;
- H.G. 230/2003 privind delimitarea rezervaţiilor biosferei, a parcurilor naţionale şi
naturale şi constituirea administraţiilor acestora, clasifică aria protejată Munţii

21
 Măcinului ca parc naţional şi stabileşte limitele acestuia în Anexa nr.1, conform
căreia, în urma însumării suprafeţelor delimitate prin Hotărâre, a rezultat că Parcul
Naţional Munţii Măcinului are o suprafaţă de 11 227,11 ha;
- Ordinul 552/2003 privind aprobarea zonării interioare a parcurilor naţionale şi a
parcurilor naturale, din punct de vedere al necesităţii de conservare a diversităţii
biologice;
- HG 1529/1.11.2006 modifică limita parcului naţional prin scoaterea din perimetrul
acestuia, în zona Culmea Pricopanului, a unei suprafeţe de 77,96 ha, rezultând o
suprafaţă finală de 11 149,15 ha;
- În Şedinţa Consiliului Ştinţific a fost analizată şi aprobată propunerea Administraţiei
de rectificare a suprafeţei parcului prin includerea DJ 222A în perimetrul parcului,
rezultând o suprafaţă totală de 11 151,82 ha”. (http://www.parcmacin.ro/informatii-
generale/-/asset_publisher/Y5Fa/content/istoric)

2.3 Arii naturale protejate

Arii naturale protejate din cuprinsul Parcului Național Munții Măcinului.

1. Pădurea Valea Fagilor. Se află la o altitudine de numai 300-400 metri și se extinde pe o

suprafață de 150 hectare. Este situată la 10 km sud de comuna Luncavița și la 2 km de
Cetățuia. Rezervația reprezintă „un relict terțiar sugerând legătura ce a existat cândva
între pădurile dobrogene și cele carpatice” ( Albotă M., 1987, p. 69). Este situată intr-o
vale umedă și îngustă, fiind adăpostită de arșițe, astfel creându-se mediul ambiant pentru
vegetarea fagului european (Fagus sylvastica), fagul tauric (Fagus taurica), carpenul
(Carpenus betulus), teiul argintiu (Tilia tomentosa).
2. Punctul fosilier Dealul Bujoarelor. Rezervația naturală geologică este ocrotită prin lege,
fiind pusă în pericol de exploatările de cuarțite. Rezervația însumează circa 8 hectare.
Dealul este alcătuit din cuarțite cenușii și gresii ce au grosimi de până la la 100 cm,
acestea fiind în contact cu straturi mai subțiri, de câțiva centimetri, de șisturi argiloase
cenușii-argiloase. În ultimele straturi amintite se regăsesc fosilele. Punctul fosilier a fost
format în perioada Devonian Inferior (Albotă M., 1987, p. 70).
3. Rezervația Moroianu, rezervație ce este clasată pe categoria I – IUCN, are o suprafață
de 293,7 ha. Este reprezentată de o culme stâncoasă ce este acoperită de vegetație.
Reprezintă o importantă valoare științifică pentru reprezentarea pe un teritoiu foarte

22
 restrâns a numeroase habitate, specii, ce în alte zone pot fi admirate doar separat. De la
baza spre vârful culmii se regăsesc: habitate umede, pădure balcanică și mediteraneeană,
silvostepă, stepă ponto-sarmatocă și stancării (Fig.12).
4. Muntele Consul – ocupă o suprafață de 328 ha.
5. Dealul Sarica – ocupă o suprafață de 100,1 ha.
6. Crasan – Teke – ocupă o suprafață de 244 ha.
7. Edirlen – ocupă o suprafață de 25,5 ha.
8. Mănăstirea Cocoș – ocupă o suprafață de 4,6 ha.
9. Chervant – Priopcea – ocupă o suprafață de 568 ha.
10. Dealul Mândrești – ocupă o suprafață de 5 ha.

Fig.12 Etajarea habitatelor din Rezervația naturală Moroianu. 1 – Zona habitate umede, 2 – Pădure
balcanică, mediteraneeană, 3 – silvostepă, 4 – stepă ponto sarmatică, 5 – stâncării. Sursa: arhivă
personală, Munții Măcin, aprilie 2021

Toate ariile protejate menționate mai sus sunt clasate în categoria a IV- a a IUCN, excepție
făcând Rezervația Moroianu.

23
 CAPITOLUL 3. ASPECTE ECOTURISTICE

3.1 Definirea ecoturismului

O definiție de specialitate a ecoturismului este dată în anul 1988, în cadrul Programului

din Belize iniţiat de Rio Bravo Conservation &Management Area: „ecoturismul este o formă
de turism cu impact scăzut asupra mediului, bazat pe aprecierea acestuia şi unde se depune un
efort conştient în vederea reinvestirii unei părţi adecvate din venituri pentru conservarea
resurselor pe care se bazează. Este o formă de turism durabil şi care asigură beneficii populaţiei
locale.”

Definiția propusă de IUCN, ecoturismul este văzut ca: „o călătorie cu respect faţă de
mediu şi vizitarea ariilor naturale `neatinse`, cu scopul de a admira natura şi de a se simţi bine.”

O altă caracterizare este oferită de autorul Puiu N. „ecoturismul este o formă de turism
desfășurată în arii naturale, al cărui scop îl reprezintă cunoașterea și aprecierea naturii și culturii
locale, care presupune măsuri de conservare și asigură o implicare activă, generatoare de
beneficii pentru populația locală”. (Puiu N., 2000, p. 76)

În accepția AER (Asociația de Ecoturism din România), ecoturismul reprezintă o formă

de turism, în care turistul are ca scop principal de a observa și a aprecia natura și tradițiile locale
legate de aceasta. În ecoturism, turistul trebuie să îndeplinească condiții precum:

- Contribuirea la conservarea și ocrotirea naturii;

- Utilizarea resurselor umane locale;
- Să aibă rol educativ de a cultiva respectul față de natură;
- Impactul negativ să fie minim spre zero cu privire la mediul natural și socio-cultural.

3.2 Principiile ecoturismului

Ecoturismul și principiile acestuia, fiind acceptate și promovate de către AER, au la bază

modele internționale de ecoturism: „Nature and Ecoturism Accreditation Program” dezvoltat
de catre „Asociația de Ecoturism din Australia și Nature’s Best” și sistemul de acreditare
promovat de către Asociația de Ecoturism din Suedia. AER consideră că după aceste principii

24
trebuie sa funcționeze cei care vor să pună bazele unei zone ecoturistice sau să amplifice
produse ecoturistice:

1. Concentrarea pe zonele naturale. Ecoturismul pune accentul pe practica directă și

personală desfășurată în cadrul naturii, bazându-se pe utilizarea acesteia, respectiv pe
particularitățile geomorfologice, biologice, culturale și fizice ale acesteia. Astfel,
accentul pus pe natura este capital în planificarea, evoluarea și managementul
ecoturismului.
2. Analiza produsului ecoturistic. Atât pentru turiști, cât și pentru colectivitatea locală,
ecoturismul prezintă posibilități de practici în natură, ducând la o înțelegere, cinstire și
încântare de a găsi, apăra natura și cultura tradițională locală. Produsele de ecoturism
trebuie sa atragă vizitatorii ce doresc a se conecta cu natura, ce doresc să descopere
nivele noi de înțelegere, observare, apreciere și plăcere. Cei care dezvoltă sau
coordonează activități de ecoturism sunt de obicei ghizi turistici caificați, care trebuie
să ofere informații corecte despre valorile naturale și zonele vizitate, să interacționeze
cu turiștii, astfel încât să le poată îmbogăți cunoștințele și nivelul de întețelgere asupra
aspectelor vizitate și să vină în întâmpinarea nevoilor și intereselor turistului. De altfel,
și comunitățile locale trebuie să fie înștiințate asupra informațiilor ce se oferă în cadrul
programului de ecoturism dezvoltat în zona lor de locuire.
3. Principiul durabilității din punct de vedere al protejării naturii. Activitățile ecoturistice
trebuie planificate în funcție de conservarea și protejarea naturii, astfel ca tursimul să
fie durabil și impactul produs asupra naturii să fie redus la minim.
4. Ecoturismul – ajutor la conservarea naturii. Ecoturismul oferă modalități constructive
pentru buna administrare și conservare a ariilor protejate, de exemplu prin ajutor
financiar pentru reabiliatarea sau amenajarea ariilor naturale sau prin strângerea și
colectarea deșeurilor lăsate de catre turiști.
5. Ecoturismul – ajutor pentru dezvoltarea comunităților locale. Ecoturismul prezintă
contribuții pe lungă durată în privința dezvoltării comunităților locale, aceasta de cele
mai multe ori făcând parte din produsul ecoturistic. Beneficiile de care se bucură
ecoturismul revin în parte intergrantă și comunităților locale, astfel că beneficiile locale
se nasc prin utilizarea ghizilor locali, achiziționarea de bunuri și servicii locale. De
altfel, conservarea mediului natural și a comunității locale și reducerea minimă a
impactului negativ a ecoturismului aduc contribuții pozitive pe termen lung în ceea ce
privește comunitatea locală.

25
 6. Ecoturismul intesifică gradul de mulțumire a turiștilor. Ecoturismul se adaptează
nevoilor și așteptărilor turiștilor, astfel încât gradul de mulțumire a produsului
ecoturistic este esențial să fie dezvoltat pentru a ajunge la așteptările turistului, sau, chiar
sa fie peste așteptările acestuia.
7. Un marketing corect, ce oferă așteptări realiste. Marketingul oferă turiștilor infomații
corecte și complete care au menirea de a crește respectul față de mediul natural, cultural
al zonelor vizitate de turiști si gradul de mulțumire al acestora.

3.3 Profilul ecoturistului

Ecoturiștii învelesc spectrul de călători care sunt stimulați să călătorească, să

experimenteze, care sunt interesați de mediul locului pe care îl vizitează și de comunitățile
locale. Ei sunt atrași în mod special de sate, locurile rurale și tradiționale cu peisaje pitorești.

Ecoturiștii aspiră la „vacanțe cu conținut”, tocmai din acest motiv aceștia caută să trăiască
diverse expriențe unice, emoții noi, să descopere talente, plăceri, aptitudini de care nu erau
conștienți că le dețin, astfel aleg ca formă de turism – ecoturismul – deoarece turismul în masă
nu le poate oferi această gamă de experiențe. Aceștia au așteptări ca la destinație să fie
intâmpinați de locuri culturale și medii naturale neatinse, intacte, de noi informații, dornici să
le afle despre destinație. Dat fiind faptul ca ei respectă și protejează mediul, au așteptări de la
furnizorii de produse turistice să fie la fel de atenți cu mediul natural și să conștientizeze
importanța respectării principiilor de mediu.

Pe baza unor studii ce privesc comportamentul unui ecoturist, plăcerile și dorințele acestuia,
a rezultat faptul ca ecoturiștii au un grad de profesionalitate și educație ridicat, venituri ridicate,
care le dă posibilitatea și dispoziția de a cheltui pentru un sejur extins (Eagles & Cascagnette,
1995; Wight, 1996, 2001).

Lindberg (1991) a împărțit ecoturiștii în patru categorii, în funcție de comportamentul și

motivațiile lor:

1. Ecoturiștii „hardcore”: cei care în călătoriile lor au ținte științifice;

2. Ecoturiștii „de masă”: persoane ce vizitează locuri naturale renumite;
3. Ecoturiștii „ocazionali”: turiștii ce intră în contact, în mod neintenționat, cu natura, pe
parcursul unei calatorii sau vacanțe;

26
 4. Ecoturiștii „dedicați”: cei ce călătoresc în locuri ocrotite pentru a-și face o idee mai clară
și exactă despre istoria naturală locală.

3.4 Extinderea activităților ecoturistice

Dezvoltarea activităților de ecoturism aduce o serie de beneficii pentru comunitatea

locală și cadrului ariilor protejate, respectiv:

- Determină noi locuri de muncă pe plan local, astfel generațiile tinere sunt încurajate să
rămână în comunitățile natale, fiind influențate în mod pozitiv de creșterea nivelului de
trai și a veniturilor;
- Dezvoltarea infrastructurii și serviciilor turistice activează activitatea economică rurală
(cazare, transport, alimentație, ghiduri turistice, suveniruri);
- Activarea dezvoltării infrastructurii reprezintă un beneficiu și comunității locale;
- Relațiile interculturale capătă o calitate superioară, în contextul în care turiștii caută să
descopere tradițiile și obiceiurile locale și culturale ale unui loc etnografic, astfel
comunitatea gazdă iși înviorează toate aceste tradiții;
- Activitățile de conservare sunt sprijinite de ecoturism prin faptul că se încearcă
convingerea guvernelor și a comunităților cu privire la importanța mediului natural.

3.5 Ecoturismul în România

Condițiile fizico-geografice ce cuprind formele de relief: munți, câmpii, rețele hidrografice

majore, zone umede și un sistem de deltă, fiind printre cele mai fascinante sisteme, (Delta
Dunării), fac ca România sa fie unica țară de pe continentul european unde se regăsesc 5 din 9
regiuni biogeografice ce aparțin Uniunii Europene, și anume: (continentală – 53% din suprafața
țării, alpină – 23%, stepică – 17%, panonică – 6% şi pontică – 1% - Fig.), astfel țara noastră
prezintă un capital natural extrem de variat, diversitatea biologică fiind exprimată în ecosisteme
și la nivel de specii. Ariile protejate (ecosistemele naturale și seminaturale) reprezintă circa
47% din suprafața teritoriului țării, conform Fundaţia Centrul Naţional pentru Dezvoltare
Durabilă, Natura 2000 în România, Bucureşti, 2012, pag 6.

Conform Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020, în România au fost

constatate 738 de tipuri de habitate, unde: 13 sunt de coastă, 143 sunt specifice zonelor umede,

27
196 specifice pentru pășuni și fânețe, 206 habitate forestiere, 90 specifice dunelor și zonelor
stâncoase, iar 135 specifice terenurilor agricole. Rezultatul general se datorează multidinii în
ceea ce privește fauna și flora. Cele din urmă, se regăsesc pe teritoriul țării prezente cu diferite
influențe: asiatice în partea nordică, mediteraneene în sudul teritoriului, componente specifice
continental-europene se regăsesc în partea nord-vestică.

România se evidențiază prin suprafața de mai mare de jumătate a Munților Carpați ce

se află pe spațiul țării, Carpații fiind o importantă ecoregiune din Europa, prin Delta Dunării
care reprezintă pentru spațiul european cea mai importantă zonă umedă. Deosebit de important
este și aspectul pădurilor virgine, țara noastră deținând aproximativ 77% păduri virgine, din
totalul suprafaței de păduri a regiunii Carpatice.

De asemenea, alăturat cadrului natural este și potențialul etnografic și folcloric fiind de o

mare importanță pentru spațiul românesc. Potențialul ecoturistic al spațiului este completat și
de aspectele acestea originale și autentice, deoarece prin tradiții și obiceiuri, arhitectura
populară, folclor și port popular sau sarbatori specifice face ca ecoturismul să se dezvolte.

Urmărind Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 cu referire la regimul ariilor naturale
protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, fiind aprobată prin Legea
nr. 49/2011, aria naturală protejată se definește ca fiind: „zona terestră şi/sau acvatică în care
există specii de plante şi animale sălbatice, elemente şi formaţiuni biogeografice, peisagistice,
geologice, paleontologice, speologice sau de altă natură, cu valoare ecologică, ştiinţifică ori
culturală deosebită, care are un regim special de protecţie şi conservare, stabilit conform
prevederilor legale”.

Pentru a se asigura măsuri speciale de protecţie şi conservare în situ a bunurilor

patrimoniului natural, se instituie un regim diferenţiat de protecţie, conservare şi utilizare,
potrivit următoarelor categorii de arii naturale protejate:

a) „de interes naţional: rezervaţii ştiinţifice (categoria I IUCN), parcuri naţionale

(categoria II IUCN), monumente ale naturii (categoria III IUCN), rezervaţii naturale
(categoria IV IUCN), parcuri naturale (categoria V IUCN), (Fig.13);
b) de interes internaţional: situri naturale ale patrimoniului natural universal, geoparcuri,
zone umede de importanţă internaţională, rezervaţii ale biosferei;
c) de interes comunitar sau situri "Natura 2000": situri de importanţă comunitară, arii
speciale de conservare, arii de protecţie specială avifaunistică;

28
 d) de interes judeţean sau local: stabilite numai pe domeniul public/privat al unităţilor
administrativ teritoriale, după caz.” (Strategia naţională de dezvoltare a ecoturismului
în România - context, viziune și obiective - 2016-2020, București)

O altă parte importantă o ocupă ariile protejate din rețeaua comunitară Natura 2000,
astfel:

- 148 situri SPA (Arii de Protecţie Specială Avifaunistică), ce reprezintă aproximativ

14,91% din teritoriul României;
- 383 situri SCI (Situri de Importanţă Comunitară), reprezentând circa 16,76% din
teritoriul României.

De menționat este faptul că SPA-urile se suprapun cu o parte din SCI-uri.

De interes internațional, pe suprafața teritoriului se află arii protejate cu un grad de

importanță ridicat, după cum urmează:

- Rezervații ale Biosferei (Delta Dunării, Pietrosul Rodnei și Retezat);

- Singurul sit al României (Rezervația Biosferei Delta Dunării);
- Unicul geoparc din România care este inculs în Rețeaua Europeană a Geoparcurilor și
în Rețeaua Globală (UNESCO) a Geoparcurilor (Geoparcul Dinozaurilor Țara
Hațegului).

Fig.13 Parcuri naționale, Parcuri naturale, Rezervații ale biosferei, pe bioregiuni. Sursa: Strategia
naţională de dezvoltare a ecoturismului în România - context, viziune și obiective - 2016-2020,
București

29
 3.6 Zona ecoturistică Munții Măcin

În cadrul arealului menționat, ecoturismul, împreună cu drumeția și escalada, reprezintă

activitatea turistică cea mai efectuată din zonă. Datorită ariilor protejate din cadrul aerealului,
a numărului mare de specii faunistice și floristice, Munții Măcin se află printre cele mai vizitate
destinații ecoturistice ale țării. Ecoturismul se practică în aria Parcului Național Munții Măcin.

30
CAPITOLUL 4. TIPURI DE TURISM PRACTICABILE ÎN MUNȚII MĂCIN

Cu toate că zona Munților Măcin nu este foarte cunoscută și individualizată, morfologia

acesteia a creionat atât turismul recreativ, cât și turismul cultural. Pentru turismul recreativ se
observă o creștere simpatizanților de drumeții și escalade, iar în cazul turismului cultural –
practicarea turismului religios.

4.1 Turismul recreativ

Drumeția (Fig.14) se desfășoară pe traseele special amenajate, indicate în spațiul montan,

pe parcursul acestor trasee se pot observa principalele obiective naturale aflate în arealul
parcurs. Datorită altitudinilor moderate și a gradului redus de înclinare a versanților, traseele
sunt ușor de parcurs de către persoane neexperimentate sau mediu pregătite în acest sens, de
toate vârstele, gradul de dificultate al traseelor fiind redus și mediu. Media de parcurgere a unui
traseu este de o jumătate de zi sau o zi. Acestea pot fi parcurse pe cursul întregului an.

Fig.14 A. Marcaje trasee din comuna Greci, B. Indicatoare trasee din punctul de plecare din
comuna Greci. Sursa: arhivă persoanlă, Comuna Greci, octombrie 2020

Escalada. Zona este recunoscută la nivel național pentru practicarea escaladei datorită
tipului de rocă ce o alcătuiește în principal – granitul. Sunt trasee special amenajate pentru
desfășurarea activității: 24 în cariere inactive și 49 în pereții naturali (în special în Culmea
Greci).

31
 Turismul ecvestru (Fig.15) poate fi practicat, însă există doar un singur traseu destinat
acestui tip de turism, în Culmea Megina și parcurge urmatoarele vârfuri: Arsu – Șura Mare
– Arheuziu – Archizel – Lifante – Pietrele Albe – Megina. Există și padoc în localitatea
Cerna, unde dispune de cai și de ghizi turistici. Este deschis pe tot parcursul anului, atât
padocul, cât și traseul, însă pentru realizarea activității este necesară programare telefonică.

Fig.15 A. Padoc Cerna (cai pregătiți pentru trasee), B. Vedere spre traseul destinat. Sursa:
arhivă personală, Comuna Cerna, octombrie 2020

Zborul cu parapanta (Fig.16). Decolarea cu parapanta se practică, cel mai adesea, de pe

Vârful Priopcea. Este o zonă favorabilă pentru astfel de zbor, datorită anumitor caracteristici:
curenții de aer descendenți, zona este lipsită de vegetația care impune obstacole, vârful ce este
aplatizat și neted, ce are un aspect de platou, acordă o vizibilitate bună în toate direcțiile. Zone
favorabile mai constituie și: Dealurile Bujoare și Culmea Buceag.

32
 Fig.16 Practicarea zborului cu parapanta. Sursa: arhivă personală, Culmea Priopcea, octombrie
2020

Cicloturismul (Fig.17)se practică în cardul arealului, însă nu sunt trasee destinate în

acest sens, marcate sau omologate. Traseele pentru acest tip de turism se suprapun pe șosele
rutiere sau forestiere, poteci etc (însumează 120 km practicabili). În Munții Măcin sunt
trasee cu grad de dificultate ușor, mediu, greu, astfel pot parcurge a gamă largă de turiști
neexperimentați sau puțin pregătiți pentru astfel de trasee. Acest tip de turism este deschis
întregul an turiștilor.

Fig.17 Cicloturist – drum european E87. Sursa: arhivă personală, Comuna Jijila, octombrie
2020

Pescuitul sportiv recreativ. Se practică pe lacurile special amenajate (Lacul Horia

Hamcearca Fig.18), bazine piscicole și artificiale. Datorită multitudinii de bazine și a
ihtiofaunei bogate se permite practicarea acestei activități în arealul studiat.

33
 Fig.18 Lacul Horia-Hamcearca amenajat pentru pescuit. Sursa: arhivă personală, DJ222A,
octombrie 2020

Vânătoarea este interzisă pe aria Parcului Național Munții Măcin, însă se poate desfășura
în pe teritoriul a cinci fonduri de vânătoare: Cerna, Hamcearca, Nifon, Jijila și Greci.

4.2 Turismul cultural

Turismul științiific se practică în cele doua rezevații naturale: Valea Fagilor și Moroianu.
În general, acest tip de turism este utilizat de un număr mic de persoane, cele cu un grad ridicat
de pregătire, dat fiind faptul că trebuie anunțat și primit avizul de la Administrația Parcului
Național Munții Măcin.

Turismul religios. Dobrogea de Nord este ofertantă în ceea ce privește acest tip de turism,
având multe mănăstiri, lăcașe de cult (prin prisma multiculturalității), bazilica paleocreștină de
la Niculițel (unică în Europa), însă numărul persoanelor interesate de acest tip de turism este
mic. Principala atracție religioasă din zona Munților Măcin este Mănăstirea „Izvorul
Tămăduirii” – Măcin. Potrivit Administrației Parcului Național Munții Măcin, obiectivul
primește un număr de 1000-1500 turiști. De asemena, mănăstiri recunoscute și vizitate din areal
mai sunt și: Cocoș (Fig.19), Celic Dere, Saon și Valea Teilor sau mănăstirea din „pădure”.

Turismul istoric. În cadrul acestui tip de turism sunt de menționat:

- Cetățile: romane de la Troesmis de vest și de est (localizate la nord la aproximativ 3 km

de Turcoaia, pe malul drept al Brațului Măcin), Cetatea romano-bizantină Dinogeția
(localizată în Popina Bisericuța din balta Dunării) și Cetatea romană Noviodunum –
situată în orașul Isaccea (Fig.20), rămășițele acesteia atestă că a reprezentat baza flotei
fluviale romane;
- Hanul Vechi din Măcin, reprezentând urmele vechiului oraș;
- Geamia din Măcin, monument istoric din perioada stăpânirii otomanilor;
- Casa memorială Panait Cerna, este localizată în comuna Cerna, unde s-a născut poetul
Panait Stanciof (Cerna);
- Bazilica paleocreștină de la Niculițel, localizată în comuna Niculițel, este unica bazilică
din Europa, tot în comună se întanlește și „bisericuța îngropată”.

34
 Fig.19 Mănăstirea Cocoș. Sursa: arhivă personală, DJ229C, mai 2021

Fig.20 Cetatea Noviodunum. Sursa: arhivă personală, iunie 2021, Oraș Isaccea

Festivaluri și tradiții. În cadrul localităților din apropierea arealului studiat se desfășoară

anual mai multe festivaluri și evenimente, ceea ce face ca zona să fie și mai atractivă din punctul
acesta de vedere al turismului cultural. Astfel, se prezintă:
35
- Olăriile de la Niculițel (Fig.21), un obicei străvechi ce are loc în duminica când se lasă
secul de carne (Olăria Mică) și a doua duminică, Lăsatul Secului de ouă și brânză (Olăria
Mare), înainte de Postul Paștelui. Tinerii se organizează în grupuri, cărând pe dealurile
ce înconjoară satul: cauciucuri, coceni, urmând ca seara să le ardă, iar cauciucurile să le
învârtă deasupra capului, legate cu sârmă. Semnificația este că prin arderea vegetației
uscate de pe dealuri se purifică gospodăriile, ca anul ce urmează să fie bogat și
îmbelșugat. Olăriile reprezintă, în viziunea locanicilor, renaștere, purificare și spălare
de păcate.

Fig.21 Olăriile de la Niculițel. Sursa: https://meaptulcea.wordpress.com/2014/02/27/niculitel-

oraria-mare-la-lasatul-secului/

- Maraton Munții Măcin (Fig.22), s-au organizat 6 ediții, punctul de plecare și final este
în localitatea Greci. Timpul limită este de 8 ore, iar traseul este următorul: Greci – Valea
Morsu – Șaua Țuțuiatu – Vf. Țuțuiatu – Vf. Carabalu – traseu Dealul cu Drum – Popas
Valea Seacă – Valea Piscu Înalt – Vf. Jalba – Vf. Căpușa – Vf. Chelului – Vf. Îmbulzita
– Vf. Suluk Mic – Vf. Piatra Râioasă – Șaua Șerparu – forestier spre Vf. Suluk Mare –
forestier Valea Comorii – Greci.

36
 Fig.22 Maraton Vf. Suluk Mare. Sursa: Silvia Dinu, mai 2019

- Ziua Europeană a Parcurilor, 24 mai. Ziua este marcată în comuna Greci prin diferite
activități de conștientizare a importanței conservării a naturii și a protejării
patrimoniului natural.
- Concurs de mountainbike „Măcin Mountain Fun” (Fig.23). Sunt 2 zile de desfășurare
ce cuprinde 3 curse. O zi este rezervată și copiilor, unde traseul nu prezintă un grad de
dificultate ridicat. Este deschis pentru toți iubitorii de ciclism montan.

Fig.23 Măcin Mountain Fun. Sursa: https://www.bikeworks.ro/

- Festivalul Borșului de pește din Delta Dunării (Fig.24). Dacă sunteți în vacanță prin
Munții Măcinului, pe la sfârșitul verii - începutul toamnei, nu ezitați să participați la
acest festival gastronomic desfășurat în comuna Crișan și nu numai. Festivalul se
desfășoară în mai multe localități din Delta Dunării în perioada august-septembrie. În
cadrul evenimentului au loc prezentări gastronomice, dar și concursuri de gătit

37
 organizate pentru turiști. Se desfășoară și momente artistice specifice etniilor ce
conviețuiesc în Delta Dunării.

Fig.24 Festivalul Borșului de pește. Sursa: https://ziarulamprenta.ro/cultura/festivalul-

borsului-lipovenesc-de-jurilovca-si-sarbatoarea-borsului-de-peste-din-delta-dunarii-crisan-un-
start-perfect-pentru-septembrie/39642/

- Explorer MTB CHALLENGE (Fig.25). Reprezintă cel mai important eveniment de

mountain bike din Dobrogea. Concursul se desfășoară în luna august și are loc în
Cetățuia – Luncavița. S-au organizat opt ediții până în prezent.

Fig.25 Explorer MTB CHALLENGE. Sursa: https://www.ziarulzigzag.ro/sport-tineret/luncavita-

in-care-sepoate-a-8-a-oara-mtb-explorer-challenge/

38
 CAPITOLUL 5. BAZA DE CAZARE ȘI INFRASTRUCTURA

5.1 Baza de cazare

În zona Munților Măcin se găsesc locuri de cazare sub formă de pensiuni (Fig.26) în
localitățile: Greci (cele mai multe aici fiind, datorită poziționării localității la poalele munților),
Luncavița (împreună și cu Cetățuia), Măcin și Nifon, localități aflate în apropierea zonei.

Pensiuni în zona Munților Măcin

9
8
7
6
5
4
3
2
1
0
Greci Luncavița Nifon Măcin

Fig.26 Pensiuni în zona Munților Măcin

Pensiunile oferă spații și servicii moderne: conexiune la internet, loc amenajat pentru copii,
locuri pentru diverse activități (grătar, spații pentru lectură sau relaxare), posibilitatea de a
închiria biciclete, locuri de parcare pentru automobile și biciclete, terase și grădini.
Pensiunea Valea Mierii (Fig.27) este localizată în satul Nifon, la 2 km de acesta. În
cadrul pensiunii se întânlește o tiroliană, închiriere de biciclete, teren de fotbal, spații de iarnă
și de vară pentru grătar. De asemenea, de aici se ajunge foarte ușor la punctele de plecare spre
traseele turistice din Munții Măcin, lacul de pescuit Hamcearca-Horia, este la o distanță de
numai 10 km. Pensiunea are și o mini-fermă, unde cresc iepuri și găini, spre bucuria și
încântarea copiilor.

39
 Fig.27 Pensiunea Valea Mierii. Sursa: arhivă perasonală, Nifon, octombrie 2020

Pensiunea Plai Dobrogean (Fig.28), localizată în comuna Greci, la un km de traseele

turistice „Poveștile Măcinului”, „Cozluk” și de locul de picnic din comună, oferă spații de joacă
pentru copii, locuri de parcare și grădină.

Fig.28 Pensiunea Plai Dobrogean. Sursa: arhivă personală, mai 2021

Tot în localitatea Greci există și un camping – Turtle Camp – localizat într-o livadă,
locația iți oferă posibilitatea de a campa cu cortul, însă locul este amenjat cu băi, locuri de
parcare, bucatărie, curent electric, conexiune la internet.
Pe lângă pensiunile ce oferă locuri de cazare se găsesc două importante popasuri
pentru această zonă.
Popasul Laura, localizat pe drumul național 22D, la aproximativ 4 km de localitatea
Greci, e locația perfectă pentru a staționa aici în drum spre trasee sau după parcurgerea acestora
și vizitarea zonei (Fig.29). Popasul nu are locuri de cazare, ci doar servicii de restaurant și locuri
de parcare.

40
 Fig.29 Popas Laura. Sursa: arhivă personală, octombrie 2020

Popas Căprioara (Fig.30) este situat între localitățile Cerna și Horia, pe drumul
național 22D. Popasul oferă servicii de luat masa și locuri de relaxare (foișoare amenajate în
cadrul acestuia).

Fig.30 Popas Căprioara. Sursa: arhivă personală, octombrie 2020

5.2 Infrastructura

Căile de acces modernizate (Fig.31), însă nu în totalitate, înconjoară din toate părțile
zona Munților Măcin, acestea făcând posibil accesul în localitățile din apropierea zonei și în
punctele de plecare ale traseelor sau obiectivelor turistice.

41
 Fig.31 Căile rutiere de acces spre Munții Măcin. Sursa: Google Maps

Din Galați trecerea se face pe Dunăre, ajungând în localitatea I.C. Brătianu pe drumul
național 22E (fiind modernizat și asfaltat complet) până în localitatea Garvăn, apoi se iese pe
drumul european E87 ajungând în orașul Măcin, parcurgând o distanță de 26 km (I.C. Brătianu
– Măcin). Drumul european E87 este în totalitate asfaltat și facilitează accesul în localitățile din
nordul și nord-vestul munților.

Din Brăila trecerea se face tot pe Dunăre, se ajunge în localitatea Smârdan, pe drumul
european E87, până în orașul Măcin, distanța parcursă fiind de 12 km.

Din martie 2021 punctul vamal din orașul Isaccea (Fig.32), ce face legătura cu Ucraina,
pe Dunăre, a fost deschis și turismului, astfel, zona, printr-o promovare corespunzătoare, poate
fi vizitată și de turiști străini. Distanța din Isaccea până în comuna Greci este de 54 km,
parcurgand-o pe drumul european E87 și județean 22K.

Din orașul Măcin, drumul național 22D face legătura dintre localitățile de la vestul și
sudul Munților Măcin. Astfel prin intermediul altor drumuri auto sunt legături cu: localitatea
Carcaliu (drum județean 222L); Greci (222K), pe acest drum județean există și o pistă pentru
biciclete (Fig.33); localitatea Turcoaia (drum județean 222H), Cerna; Mircea Vodă; Horia. Din
Horia se desprinde drumul județean 222A, pe latura estică a munților, ce are spre nord

42
localitățile: Balabancea, Hamcearca, Nifon și ajunge până în Luncavița. Drumul este asfaltat și
modernizat recent (Fig.34).

Fig.32 Punctul vamal Isaccea. Sursa: arhivă personală, iunie 2021, Oraș Isaccea

Fig.33 Pista pentru biciclete drum județean 222K. Sursa: arhivă personală, Comuna Greci, aprilie 2021

43
Fig.34 Drumul județean 222A reabilitat. Sursa: arhivă pesonală, Comuna Hamcearca, octombrie 2020

De la aproximativ 1 km nord de localitatea Nifon se desprinde drumul județean 229C

ce face legătura cu Mănăstirea Cocoș. De la mănăstire spre comuna Niculițel se parcurg 7 km
pe același drum. Legătura dintre Nifon și Mănăstirea Cocoș nu este asfaltată și modernizată
(Fig.35).

Fig.35 DJ229C, Sursa: arhivă personală, DJ229C, aprilie 2020

44
 CAPITOLUL 6. TRASEUL TEMATIC „POVEȘTILE MĂCINULUI”

Traseul tematic „Poveștile Măcinului” (Fig.36) este un traseu de intensitate medie ,

astfel că poate fi parcurs de toate categoriile de turiști (experimentați sau neexperimentați, copii
sau adulți). De asemenea, pe parcursul traseului am întânlit și grupuri de copii ce erau în
drumeție. Traseul se parcurge pe o durata de circa 3-4 ore cu tot cu pauze de admirat peisajul,
interpretarea și citirea panourilor descriptive asupra traseului. Punctul de plecare se face din
localitatea Greci, din zona de picnic, traseul fiind marcat de cercul albastru. Este situat între
două văi: la intrarea pe traseu – Valea Racova, iar la ieșire – Valea Ditcova.

Traseul este bine organizat, astfel pe parcursul acestuia se întânlesc 8 puncte de interes,
puncte ce descriu Parcul Național, ajută la înțelegerea formării munților, aspecte asupra climei
și adaptarea speciilor de plante și animale la condițiile de stepă. Din punctul meu de vedere,
acest traseu are un rol educativ în cunoașterea zonei și comunității locale, lucru caracteristic
ecoturismului.

Fig.36 Harta traseului „Poveștile Măcinului”. Sursa: http://www.parcmacin.ro/trasee-turistice/-

/asset_publisher/vV55/content/traseul-tematic-povestile-macinului

45
 Totodată traseul are „rolul” de a pune accentul pe diferențierea habitatelor prezente în
areal.

Astfel, traseul începe din zona de plecare (Fig.37), unde se întânlește și un panou
descriptiv asupra Parcului Național Munții Macinului, harta traseelor turistice din parc și
marcajul specific traseului.

Fig.37 Intrare pe traseu. Sursa: arhivă personală, Munții Măcin, aprilie 2021

În scurt timp de la intrarea pe traseu ajungem la punctul 2 specific traseului. Aici se află
pădure de cărpiniță, specială pentru acest habitat arid, deoarece cărpinița este iubitoare de apă,
însă aceasta s-a adaptat la condițiile nefavorabile, prin răsfirarea și situarea în suprafață a
rădăcinilor, astfel încât sa capteze apa mult mai ușor. Tot aici întanlim si Valea Racova (Fig.38).

46
 Fig.38 Valea Racova. Sursa: arhivă personală, Munții Măcin, aprilie 2021

După parcurgerea punctului 2, ne găsim la punctul 3 care ne vorbește despre peisajul

care se deschide în fața noastră (Fig. 39) – localitatea Greci împreună cu terenul agricol, granitul
de Măcin (Fig.40) și pădurile de stejar.

Fig.39 Peisaj punctul 3. Sursa: arhivă personală, Munții Măcin, aprilie 2021

47
 Fig 40 Granitul de Măcin. Sursa: arhivă personală, Munții Măcin, aprilie 2021

Punctul 4 explică cum speciile floristice s-au adaptat la condițiile meteorologice aride
și secetoase. Câteva specii de plante sunt: garofița pitică (Dianthus gelidus), măciuca ciobanului
(Echinops bannaticus Blue Globe), urechiuțe (Sempervivum ruthenicum), șugărelul alb
(Teucrium polium). Acestea au frunze sub formă de țepi sau frunze foarte subțiri ce reduc evapo-
transpirația, astfel se reține apa în interiorul plantei.

Din acest punct se observă direct Vf. Cartalu - 393 m (Fig.41).

Fig.41 Vf. Cartalu. Sursa: arhivă personală, Munții Măcin, aprilie 2021

Punctul 5 oferă informații și vedere asupra Rezervației Moroianu (vezi p. 23).

Rezervația este specială, aceasta prezentând de la bază către vârf: habitate umede, padure

48
balcanică, mediteraneaană, silvostepă, stepă ponto sarmatică și stâncării, toate zonele având
specii de faună și floră specifice zonelor.

Punctul 6 (Fig.42) prezintă câteva dintre speciile de animele caracteristice zonei și

modul lor de adaptare la condițiile habitatului Munților Măcin. Amintim: broasca țestoasă,
pisica sălbatică (Felis silvestris), lupul și dihorul pătat.

Fig.42 Panou informațional punctul 6. Sursa: arhivă personală, Munții Măcin, aprilie 2021

Punctul 7 aduce în vedere o scurtă istorie, din punct de vedere geologic, Munților Măcin.
Astfel, istoria începe acum 370-270 milioane ani, perioadă în care s-au format munții hercinici
ce au avut altitudini comparabile cu cele ale Carpaților de azi. Urmează scufundarea lor în
trepte, ca mai apoi, în timpul mișcărilor chimerice (în urmă cu 200-160 milioane ani) sa fie
reînălțați, odată cu întreg relieful Dobrogei de Nord, având o formă apropiată cu cea din prezent.

Ultimul punct, 8, pune în evidență importanța zonelor umede, mai ales pentru o zonă
secetoasă, cum este cea studiată. Zonele umede au puterea de a reduce riscul eventualelor
inundații datorită plantelor hidrofile (iubitoare de apă) care absorb cantități mari de apă, reduc
din impactul resimțit al secetelor, și nu în ultimul rând, sunt o sursă de apă, hrană și adăpost
pentru fauna din zonă. În acest punct are cursul de apă și Valea Ditcova (Fig.43). Astfel, traseul
se termină, iar turiștii sunt informați asupra peisajului și locului pe care l-au parcurs în câteva
ore cu privire la lucrurile care îl fac mai special și pentru care merită vizitat.

49
 Fig.43 Valea Ditcova. Sursa: arhivă personală, Munții Măcin, aprilie 2021

6.1 O zi în Munții Măcinului

Într-o excursie sau mini-excursie, Munții Măcin sunt destinația perfectă pentru o oază
de liniște și de relaxare. Aceștia sunt înconjurați de localități liniștite, fără prea mult zgomot sau
poluare, astfel îți poți petrece timpul vizitând și aflând tradițiile și obiceiurile locale ale
comunităților. Pe parcursul traseelor este recomandat să porți cu tine: ținută adecvată (sport),
rucsac cu apă, mâncare ușoară, șapcă și chiar și o hartă turistică.

Pentru a te putea bucura din plin de frumusețile oferite de natură te poți caza într-una
din pensiunile sau camp-urile puse la dispoziție pentru turiști. Un exemplu de cazare este
Pensiunea Plai Dobrogean ce îți oferă o vedere perfectă asupra Munților Măcin, fiind localizată
la marginea localității Greci. O altă opțiune de cazare este Valea Mierii care este localizată în
mijlocul pădurii, aproape de localitatea Nifon, unde de asemenea poți desfășura mai multe
activități. Fiind deja cazat, masa se poate servi la cele două popasuri importante: Laura (Greci)
și Căprioara (Cerna) sau în micile restaurante locale ce care se află în fiecare localitate.

50
 Astfel, ceea ce rămâne este să explorezi, să vizitezi zona și sa afli lucruri noi despre
aceasta.

Într-o zi se poate face un traseu cu dificultate mică sau medie (de exemplu Fântâna de
leac, Poveștile Măcinului sau Valea Jijilei) plecând din localitatea Greci, Măcin sau Jijila. Dacă
la ora 8:00 se pleacă pe traseu, până la ora 12:00, apoi se poate lua masa, cu o oră sau două de
relaxare.

Pentru a continua ziua se pot vizita: Casa Memorială Panait Cerna (Fig 44) unde se află
și o expoziție ce redă specificul zonei, programul de vizitare fiind miercuri-duminică, orele
10:00-18:00; Mănăstirea Cocoș, fiind un important punct turistic religios din zonă, localizat în
pădurea Niculițelului, numele de „cocoș” venind de la dealul pe care este situată, Dealul
Cocoșului, aici nu există program de vizitare, fiind deschis pe tot parcursul anului și nici taxă
de intrare; în continuarea traseului se poate vizita Bazilica paleo-creștină Niculițel (Fig.45),
aceasta a fost constuită pe morminte martirice, 4 dintre martiri fiind descoperiți: Zotikos,
Attalos, Kamasis si Philippos, aceștia sunt sunt sărbătoriți în fiecare an pe data de 4 iunie.

Fig.44 Casa memorială Panait Cerna. Sursa: arhivă personală, octombrie 2020, Comuna Cerna

51
 Fig.45 Bazilica paleo-creștină Niculițel (4 iunie 2021 – sărbătoarea martirilor). Sursa: arhivă
Episcopia Tulcii, iunie 2021

La sfârșitul zilei, pentru întoarcerea la cazare se poate merge prin pădure, pe drumul
județean 229C, ajungând la intersecție se poate merge spre Luncavița, trecând și prin Cetățuia,
drumul fiind prin pădure, astfel putându-te delecta cu peisajul sau prin Nifon, ajungând mai
repede în localitatea Greci. Toate punctele importante, obiectivele și căile de acces se regăsesc
în figura 46.

Fig. 46 Obiective turistice în Munții Măcin (QGIS)

52
 CAPITOLUL 7. CONCLUZII

Munții Măcin sunt localizați în cadrul județului Tulcea, în nord-vestul Podișului

Dobrogei de Nord, suprapuși Parcului Național Munții Măcin. Aceștia alcătuiesc unitatea de
orogen hercinic din țara noastră, fiind cei mai vechi munți din România. Culmile sunt dispuse
paralel, pe direcția NV-SE.
Principalele tipuri de roci găsite aici sunt: metamorfice (Seria de Orliga – amfibolite,
gnaise, cuarțite), sedimentare ( reprezentate de formațiunile de Cena, Bujoare și Carpelit) și
magmatice (granit, granodiorit).
Relieful este reprezentat de principalele unități: culmea principală, de est, de vest,
măguri reziduale, depresiuni marginale și interioare și depresiuni intracolinare.
Climatul este unul temperat continental, cu influențe aride și marine. Prezintă veri
secetoase și aride, iar iernile sunt sărace in precipitații sub forma ploilor și zăpezilor, la fel ca
și anotimpurile de tranziție (lungi și sărace în precipitații).
Rețeaua hidrografică este săracă, aceasta având râuri, majoritatea temporare, ce seaca
vara din cauza precipitațiilor scăzute și secetei. Scurgerea râurilor se face în Dunăre (la sud,
vest, nord), iar în Marea Neagră la est. Cel mai important râu din acest sector este Taița. Lacurile
colectează apele curgătoare (Lacul Traian sau Cerna).
Flora specifică este alcătuită din specii de carpen, tei, cărpinița, mojdrean (arbori),
soc, păducel (arbuști), iar specii ierboase: ghiocelul, bujorul românesc, cununița. Flora
însumează 1900 de specii pe teritoriul Munților Măcin, adică circa 50% din flora României.
Fauna specifică: mistrețul, lupul, iepurele (mamifere), potârnichea, turturica, rândunica
(păsări), vipera cu corn, broasca țestoasă dobrogeană, șopârla dobrogeană (reptile). Clasele cele
mai întanlite de soluri sunt molisolurile (34%) și cambilosurile (66%).
Ecoturismul reprezintă călătoria care are loc în natura, respectând-o și ocrotind-o,
având ca scop admirarea naturii și relaxarea.
În Munții Măcin, turismul este practicat sub forma turismului natural și cultural.
Turismul natural ia forma drumeției, escaladei, cicloturismului, turismul ecvaterestru,
pesuitului recreativ și zborului cu parapanta. Turismul cultual este practicat sub forma celui
științific, religios și istoric. În ultima perioada turismul religios și drumeția au căpătat un mai
mare interes din partea turiștilor.
Baza de cazare nu este atât de dezvoltată pe cât ar trebui, ținând cont de importanța
zonei, însă sunt pensiuni, cabane sau camp-uri în localitățile din prejurul arealului unde au toate
utilitățile necesare unui sejur. Arterele rutiere sunt bine organizate, dar nu suficient de

53
dezvoltate, însă în ultima perioadă s-a început asfaltarea și modernizarea acestora (și arterelor
secundare).
Parcul Național Munții Măcin corespunde categoriei a doua IUCN, iar în cuprinsul
acestuia sunt 10 arii protejate, printre care: Valea Fagilor, Rezervația Științifică Moroianu și
Punctul Fosilier Dealul Bujoarelor.
Astfel, prin cele prezentate se denotă faptul ca Munții Măcinului au o valoare
științifică, peisagistică și estetică cu un potențial mare în turism.

54
 BIBLIOGRAFIE

Albotă M. G. (1987). Munții Noștri – Munții Măcin. Editura Sport-Turism, București, p. 8-70
Blumer A., Iacobaș P. (2009). Strategia de management a vizitatorilor în Parcul Național
Munții Măcin, p. 6-12, 22-28
Doiniță N., Ivan D. (1993). Vegetația României. Editura Tehnică Agricolă, Iași, p. 82-85
Gavrilă I. G., Anghel T. (2013) Geomorphosites inventory in the Măcin Mountains (South-
eastern România). GeoJournal of Tourism and Geosites.Vol. 11/Nr. 1, p. 43-48, ISSN 2065-
0817
Gavrilă I. G., Anghel T. (2012). The tourism potential of vegetation within Măcin Mountains
(Dobrogea, România). Geographia Napocensis. Nr 1. , p. 49-56
Gavrilă I. G. (2012). Rezumat Teză de doctorat. Relația Relief – Turism în Munții Măcin. Cluj
– Napoca, p. 4-5, 25-28
Ielenicz M., Pătru I. (2005). Geografia Fizică a României. Editura Universitară, București,
ISBN 973-7787-47-1, p. 26-42
Ionesi L. (1994). Geologia unităților de platformă și a orogenului nord-dobrogean. Editura
Tehnică, București, ISBN 973-31-0531-7, p. 151-161
Juravle D., (2009). Geologia României - Volumul I. Geologia terenurilor est-carpatice
(Platformele și Orogenul nord-dobrogean). Editura Stef, Iași, ISBN 978-973-1809-55-7, p. 92-
94
Planul de Management al Parcului Național Munții Măcinului, al ROSCI0123 Munții
Măcinului și al ROSPA0073 Măcin-Niculițel (2016), p. 67-74
Popescu N., Ielezicz M., Marin I., Ciulache S., Vasile T., Zaharia L., Pișotă I. (2003). Analele
Universității București – Geografie, p. 1-7
Posea G. (2005). Geomorfologia României: reliefuri, tipuri, geneză, evoluţie, regionare, ediția
a doua. Editura Fundației România de Mâine, București, ISBN 973-725-213-6, p. 26, 97
Rădoane N. (2002). Geografia fizică a României. Editura Universității din Suceava, Suceava,
ISBN 973-8293-19-7, p. 24-26, 256-257
Puiu N., Bran F., Simon T. (2000). Ecoturism. Editura Economică, ISBN 973-590-302-4, p. 76
Tudorache D. (2015). Strategia națională de dezvoltare a ecoturismului în România – context,
viziune și obiective – 2016-2020. București, p. 12-21, 32-35
Descoperă ECO-ROMÂNIA (2021). Despre ecoturism. Link: https://www.eco-
romania.ro/ecoturism/despre-ecoturism/. Accesat la 01.06.2021
Parc Național Munții Măcin (2021). Link: http://www.parcmacin.ro/. Accesat la 01.06.2021

55
56