Sunteți pe pagina 1din 2

România a pierdut aproape 100 de mii de locuitori într-un an de

pandemie, de șapte ori mai mult decât în anul precedent.

Potrivit datelor INS, România avea la 1 iulie 2021 o populație (după domiciliu)
de 22,04 milioane de locuitori, cu 95 de mii mai puțin decât în iulie 2020. În
intervalul iulie 2019 – iulie 2020, România pierdea 13 mii de locuitori, de șapte
ori mai puțin comparativ cu iulie 2020 – iulie 2021, interval în care a fost
pandemie.

Scăderea populației după domiciliu poate fi determinată atât de fenomenul de


emigrare, cât și de înmulțirea deceselor. De altfel, în noiembrie 2020, s-au
dublat decesele cauzate de bolile apartului respirator, între care este inclusă și
Covid-19.

INS subliniază că s-a accentuat și fenomenul de îmbătrânire demografică,


întrucât ponderea celor cu vârste de peste 65 de ani a crescut cu 0,2 puncte
procentuale față de iulie 2020, în timp ce cea a tinerilor cu vârste între 0 și 14
ani s-a menținut. Concret, în prezent sunt cu 621 de mii de persoane peste 65
de ani mai multe decât tineri (0-14 ani), potrivit Institutului de Statistică, sau
119 persoane vâstnice la 100 de persoane tinere. Anul trecut, indicele era de
118 la 100 (579 de mii de persoane peste 65 de ani mai multe decât tineri).
Vârsta medie a locuitorilor țării a fost de 42 de ani, cu 0,1 ani mai mare decât
în urmă cu un an. Vârsta mediană (dacă populația țării ar fi împărțită în două
părți egale) a fost de 42,4 ani, în creştere cu 0,3 ani faţă de 1 iulie 2020.
La 1 iulie, locuiau în mediul urban 12,41 de milioane de cetățeni (56,3% din
total), în scădere cu 0,6% față de 1 iulie 2020. Femeile au o pondere de 51,2%
din totalul populației, adică de 11,28 de milioane.

S-ar putea să vă placă și