Limba ebraica este o limbă semitică.

Noţiunea de “semitic” a fost creată în anul 1781 de filologul August Ludwig von
Schlözer, profesor la Göttingen. Noţiunea face referire la personajul biblic Sem,
prezentat în Vechiul Testament ca strămoş al arameilor, asirienilor, elamiţilor,
caldeilor şi lidienilor.

Limbile semitice fac parte din familia limbilor afro-asiatice (hamito-semitice).

La origine, Ebraica a fost  un dialect canaanit, înrudit cu limba feniciana, scris cu

caractere feniciene şi aflat în uzul triburilor israelite antice. In Biblie apare sub
numele de “limba din Canaan” sau din Iudeea.

Termenul “limba ebraica” aflat pentru prima data in prologul cartii apocrife
Eclesiasticul (scrisa la 132 i.Hr.), este folosit si de istoricul iudeu Iosif Flavius in
primul secol al erei crestine si apare mai tarziu in scrierile rabinice. Termenul “limba
evreiasca”, folosit de Luca în Fapte 21,40 si 26,14 se refera la aramaica si nu la
ebraica. Aramaica era limba curenta folosita in vremurile Noului Testament.

Termenul biblic folosit pentru limba vorbita de izraelitii Vechiului Testament este
“limba Canaanului” (Isaia 19,18) sau “limba iudaica” (2 Regi 18,26; Neemia
13,24).

Primele inscrisuri in aceasta limba au fost descoperite in peninsula Sinai si constau

intr-un fel de “grafiti” scrijelite pe peretii unor pesteri din sud-vestul peninsulei (le-am
prezentat intr-o postare anterioara). Aceste texte se numesc “Sinitice” si au aparut
aproximativ cu 500 de ani inaintea primelor texte considerate ebraice.

Primul text ebraic descoperit

a fost “Calendarul din
Ghezer”. Acest “calendar” a
fost descoperit in localitatea
antica Ghezer (Gezer)
aproximativ 30 Km. nord-vest
de Ierusalim, considerat
primul text ebraic cunoscut
pana in zilele noastre.
Calendarul, de o marime de
11.1 x 7.2 cm, este scrijelit pe
o placuta de calcar si contine
6 perioade de doua luni
fiecare, unde sunt descrise
lucrarile agricole necesare in
fiecare perioada.
LIMBA ARAMAICĂ

Limba aramaică este o limbă aproape moartă, vorbită în special în Antichitate.

Câteva capitole din cărțile lui Ezra (4:8 – 6:18; 7:12-26) și Daniel (2:4 – 7:28), un
verset din cartea lui Ieremia (10:11) și un cuvânt din Geneză (31:47) sunt scrise în
aramaică și nu în vechea ebraică, ca de altfel și Gamara, o parte din Talmud.
Aramaica se înrudește cu ebraica așa cum spaniola se aseamană cu portugheza.
Diferențele dintre aramaică și ebraică sunt mai mari decât acelea dintre dialecte; de
aceea cele două sunt privite ca două limbi distincte.

Locul de baștină al aramaicii a fost Mesopotamia. Triburile de aramei, caldeii, au

locuit fie la sud de Babilon, în jurul orașului Ur, fie in Mesopotamia Superioară între
râul Chebar (Khabur) și marea cotitură a Eufratului care are zona Haran în centru.
Probabil datorită faptului că Avram, Isac și Iacov au avut legături cu Haranul, Moise
spune că Iacov a fost "arameu" (Deuteronom 26:5). De acolo din nordul
Mesopotamiei aramaica s-a răspândit către sud, pe teritoriul întregii Siria de azi. Când
cetățile siriene, a căror populație vorbea aramaica, au fost distruse de asirieni în
secolul VIII i.Hr., populația lor a fost mutată în diferite părți ale imperiului asirian.
Acest fapt a determinat răspândirea rapidă a aramaicii, care era tot atât de ușor de
învățat ca și cele mai multe dintre celelalte limbi ale vechiului orient apropiat. În
final, aramaica a devenit lingua franca, o limbă internațională a unei lumi civilizate, și
limba oficială mai întâi pentru imperiul neo-babilonian și apoi și pentru Imperiul
Persan.La momentul actual,limba aramaică mai este vorbită în viața de zi cu zi în mici
comunități din Orientul Mijlociu (în Siria-satul Ma'aloulah,precum și în Liban,Iraq
sau Cipru-creștinii maroniți);de asemenea are o mai largă răspandire ca limbă
liturgică în aceleași zone.

n timpul lui Hristos limba maternă a populației Palestinei era aramaica. Expresiile
aramaice din Noul Testament arată clar că aceasta era limba folosită de Hristos.
"Talitha cumi" (Marcu 5:41), "Ephphatha" (Marcu 7:34) și "Eli, Eli, lama
sabachthani?" (Marcu 15:34) sunt câteva dintre expresiile aramaice folosite de
Hristos. În timpul lui Hristos, în sinagogi, Biblia era încă citită în limba ebraică, însă
mulți oameni, în special femeile, nu o înțelegeau. Din această cauză, cei care citeau în
sinagogi au introdus obiceiul să traducă scripturile în aramaică. Mai târziu au apărut
traduceri scrise ale Vechiului Testament în aramaică, numite Targumuri. În perioada
pre-creștină ebraica vorbită era deja ieșită din uz și ea a suferit doar modificări
artificiale; însă aramaica s-a păstrat ca limbă vorbită până în ziua de azi, și este încă
folosită în anumite zone mici ale Orientului apropiat, unde este cunoscută sub numele
de siriacă.