Adrian Bogdan

Anul 1 Teologie

Casa lui Asterion

JORGE LUIS BORGES

“Si regina nascu un fiu care se numi Asterion.”

Astfel incepe scurta povestire a lui Jorge Luis Borges, povestire care reia mitul lui Tezeu si al
Minotaurului, de data aceasta istorisita din punctul de vedere a lui Asterion, care nu este altul
decat Minotaurul cretan, cel care a trăit într-un labirint construit de regele Dedal.
Povestea se deschide cu un monolog al acestui personaj extravagant, Asterion. Astfel, ni se
prezintă un Asterion cu mai multă gândire și reflecție umană decât în mitul original, oferindu-ne
o nouă întorsătură a mitului. El începe prin a spune:
„ Ştiu că sînt învinuit de trufie, şi, poate, de mizantropie, şi, poate, de sminteală. Asemenea
învinuiri (pe care le voi pedepsi la timpul potrivit) sînt de-a dreptul ridicole. ”
Protagonistul principal reflecteaza asupra casei lui, labirintul, asupra intrarii si iesirii din labirint,
pe care il vede infinit. Privește atent apusul, templul și marea. Cu toate acestea, atunci când
priveste fețele si vede atitudea oamenilor care trăiesc în afara labirintului, se simte obligat să se
izoleze în casa sa, unde își petrece timpul jucând diferite jocuri. Marea sa imaginație și
pricepere pentru jocuri este ceea ce îl ajută să îndure singurătatea; se joacă de-a v-ați
ascunselea, în timp ce alergă prin galeriile și pasajele întinse ale labirintului; uneori se joacă
prefăcându-se că adoarme și alteori chiar adoarme, dar jocul lui preferat este să se prefacă că
vine un alt Asterion în vizită și amândoi se plimbă prin labirint.
Pe parcursul povestirii, autorul menționeaza mai multe aspecte ale mitului original, cum ar fi
faptul că la fiecare nouă ani, nouă bărbați vin in labirint să fie eliberați de rău, iar apoi își lasă
trupurile în locuri diferite. Asterion începe să reflecteze asupra propriei sale morți, asupra
căminului său și asupra exteriorului și asupra poporului său. Intelegem ca el îl așteaptă cu
nerăbdare pe mântuitorul său, pe celălalt Asterion care il va salva de la viata lui chinuita si
singuratica. El consideră moartea ca un fel de eliberare de relele lumii și crede aceasta atat
pentru el, cat si pentru oamenii care intră în labirint.
Observam credința lui Asterion în „mântuitorul” său. În lumea lui dezolată, lipsită de
interacțiune umană, Asterion incearca să caute totusi sens în contactul cu oamenii. El așteaptă
„mântuirea”, salvarea, sub orice formă, numărând zilele și anii. Putem crede că Asterion
cunoaște realitatea cruda a existenței sale și asteapta răscumpărarea finala a morții.
Potrivit mitului clasic, Tezeu intră în labirint si ucide Minotaurul, o victorie eroică a binelui
asupra răului. In narațiunea lui Borges, insa, victoria lui Tezeu pare banală și goală, întrucât
Asterion își îmbrățișează destinul fără rezistență, asa cum aflam in finalul neasteptat:
“Îţi vine să crezi, Ariadna? spuse Tezeu. Minotaurul nici măcar nu s-a apărat.”