AMINOACIZI, PEPTIDE, PROTEINE

Aminoacizi
La hidroliza proteinelor în diverse condiţii de mediu (în cataliză acidă, bazică, enzimatică)
rezultă aminoacizi.
Proteinele (de la proteos, gr. = primul) sunt biomoleculele organice cele mai abundente,
reprezentând circa 50% din greutatea uscată a celulelor vii, care se află în toate organitele
celulare. Ele sunt expresia informaţiei genetice, diferite ca structură, cu funcţii biologice
importante (pot funcţiona ca enzime, hormoni, anticorpi, proteine transportoare, proteine
contractile, antibiotice, toxine etc). Din punct de vedere chimic, toate proteinele, indiferent de
complexitatea lor, sunt produşi de policondensare neramificaţi ai aminoacizilor, uniţi covalent
prin legături peptidice realizate după eliminarea apei între grupele amino şi carboxil din
structura acestora.
Fiecare aminoacid are denumire comună, în unele cazuri derivată de la sursa din care a fost
prima dată izolat sau de la anumite proprietăţi (de ex. asparagina din sparanghel - asparagus,
acidul glutamic din gluten, glicina de la gustul dulce, gr. glykos, tirozina de la gr. tyros
însemnând brânză). De asemenea, fiecare aminoacid are şi denumire ştiinţifică în care este
considerat derivat al acidului carboxilic constituent, precizându-se poziţia grupei amino prin
indice numeric sau litere ale alfabetului grecesc.
Caracteristici ale aminoacizilor
a. Aminoacizii din structura proteinelor, denumiţi aminoacizi proteinogeni, sunt α-
aminoacizi, având grupa amino în poziţia α (poziţia vecină grupei carboxil), cele două grupe
fiind legate la acelaşi atom de carbon, atomul de carbon α.
b. Aminoacizii proteinogeni din organismele superioare au configuraţia absolută L, D-
aminoacizii fiind întâlniţi în unele peptide antibiotice şi în peptide de origine bacteriană.
Convenţia propusă de Fischer se referă la configuraţia absolută a celor patru substituenţi în
jurul atomului de carbon cu patru substituenţi diferiţi. Aminoacizii sunt repartizaţi în seria sterică
D sau L, în funcţie de asemănarea lor cu capii celor două serii, D-gliceraldehida şi L-
gliceraldehida (Fig.1.1). Este necesar ca la formarea unei proteine cu o structură stabilă,
repetabilă, să participe doar aminoacizii unei singure serii. Celulele din organismul uman pot
sintetiza numai aminoacizi din seria L, deoarece enzimele care catalizează reacţiile de sinteză
sunt stereospecifice.
c. Aminoacizii diferă între ei prin natura radicalului R, ce poate avea structură, mărime şi
sarcină electrică diferită, influenţând solubilitatea aminoacizilor în apă.
R R

H2N C H H C NH2

COOH COOH
L-aminoacid D-aminoacid
CHO CHO

HO C H H C OH

CH2OH CH2OH
L-gliceraldehida D-gliceraldehida
Fig.1.1 Relaţia de structură a aminoacizilor cu L şi D-gliceraldehida
d. Aminoacizii proteinogeni codificaţi genetic sunt denumiţi adesea aminoacizi standard
pentru a-i deosebi de aminoacizii rezultaţi prin modificarea unor aminoacizi standard după
1
sinteza lanţului polipeptidic - aminoacizi nonstandard, precum şi de aminoacizii ce se găsesc în
organismele vii, dar care nu intră în structura proteinelor - aminoacizii neproteinogeni.
Fiecărui aminoacid standard i s-a atribuit o prescurtare de trei litere sau un simbol de o
literă utilizate pentru a indica pe scurt secvenţa aminoacizilor într-o proteină (Tabel 1.1).
e. Pentru toţi aminoacizii standard, cu excepţia glicinei, atomul de carbon α este centru
chiral, având valenţele satisfăcute de patru grupe diferite (C-asimetric), ce pot ocupa două
aranjamente spaţiale diverse care se comportă ca obiectul cu imaginea sa în oglindă, formând doi
enantiomeri. Aminoacizii sunt optic activi, putând roti planul luminii polarizate fie spre stânga –
levogir, fie spre dreapta – dextrogir). Aminoacizii treonină şi izoleucină au două perechi de
enantiomeri pentu că au doi atomi de carbon asimetrici în structura lor.

Clasificarea aminoacizilor
Aminoacizii proteinogeni pot fi grupaţi în cinci clase, în funcţie de natura şi proprietăţile
radicalului R, mai ales de polaritatea acestuia sau tendinţa de a interacţiona cu apa la pH
fiziologic. Polaritatea radicalului variază în limite largi, de la total nepolar (hidrofob, insolubil în
apă) la puternic polarizat (hidrofil, solubil în apă) (Tabel 1, Fig. 1.2).
Aminoacizii cu radical alifatic nepolar sunt aminoacizi monoaminomonocarboxilici cu
radical hidrofob (Rh). Radicalii alaninei (acid α-aminopropionic), valinei (acid α-
aminoizovalerianic), leucinei (acid α-aminoizocaproic) şi izoleucinei (acid α-amino-β-
metilvalerianic) tind să se aglomereze în structura proteinelor prin interacţiuni hidrofobe.
Glicina (glicocol, acid α-aminoacetic) are radical foarte mic şi nu contribuie semnificativ la
interacţiunile hidrofobe. Această clasă mai cuprinde metionina (acid α-amino-β-metiltiobutiric),
un tioaminoacid, cu o grupă tioeter nepolară.
Şi aminoacizii aromatici au radical relativ nepolar. Aceştia sunt fie aminoacizi cu ciclu
omogen (fenilalanina şi tirozina) sau heterociclici (triptofanul). Aceştia pot să participe la
interacţiuni hidrofobe. Tirozina (acid α-amino-β-parahidroxifenilpropionic) şi triptofanul (acid
α-amino-β-indolilpropionic), datorită grupei hidroxil, respectiv atomului de azot din inelul
indolic, sunt mai polari decât fenilalanina (acid α-amino-β-fenilpropionic).
Aminoacizii cu radical polar neîncărcat electric au un radical mult mai hidrofil, deoarece
conţin grupe funcţionale ce formează legături de hidrogen cu apa. Această clasă include
hidroxiaminoacizii serină (acid α-amino-β-hidroxipropionic) şi treonină (α-amino-β-
hidroxibutiric), tioaminoacidul cisteină (α-amino-β-tiopropionic), iminoacidul heterociclic
prolină (acid pirolidon-2-carboxilic), asparagina şi glutamina, amidele a doi aminoacizi
monoaminodicarboxilici. Grupele hidroxil ale serinei şi treoninei, cea sulfhidril a cisteinei şi
grupele amido ale asparaginei şi glutaminei conferă polaritatea.
Aminoacizii cu radical polar bazic sunt reprezentaţi de aminoacizii diaminomono-
carboxilici care au sarcină pozitivă la pH 7 şi sunt mult mai hidrofili. Aceştia sunt lisina (acid
α,ε-diaminocaproic), cu o grupă amino în poziţia ε a catenei alifatice, arginina (acid α-amino-δ-
guanidovalerianic), grupa guanido fiind pozitivă şi histidina (acid α-amino-β-imidazol-
propionic), caracterul bazic fiind determinat de imidazol.
Aminoacizii cu radical polar acid sunt aminoacizii monoaminodicarboxilici reprezentaţi de
acidul aspartic (acid α-aminosuccinic) şi acidul glutamic (acid α-aminoglutaric), aminoacizi
care au o sarcină negativă netă la pH 7.
Proteinele pot să conţină şi resturi de aminoacizi cu radicali rezultaţi prin modificarea
aminoacizilor după încorporarea într-o polipeptidă. Cei mai importanţi sunt: aminoacizii
majoritari din structura colagenului, 4-hidroxiprolina şi 5-hidroxilizina; 3-metilhistidina, 6-
N-metillizina din unele proteine musculare (miozina) şi din histone, acidul γ-carboxiglutamic din
factorii de coagulare şi alte proteine capabile să lege calciu (Fig.1.3).
În diversele tipuri de celule s-au mai identificat alţi 300 aminoacizi adiţionali care nu intră
în structura proteinelor, dar îndeplinesc funcţii biologice importante, denumiţi aminoacizi
neproteinogeni.

2
 Mai importanţi dintre aceştia sunt ornitina şi citrulina, ce intervin în sinteza argininei şi a
ureei, acidul γ-aminobutiric (GABA), important neurotransmiţător, homocisteina, homoserina,
intermediari metabolici importanţi, β-alanina, aminoacid ce intră în structura carnozinei, a
acidului pantotenic din coenzima A şi proteina transportoare de grupe acil (Fig.1.4).

Tabel 1. Caracteristici ale aminoacizilor proteinogeni standard

Aminoacid Simbol Mr pK1(COOH) pK2(-NH3+) pKR pI Apariţia în
proteine %
Aminoacizi cu R alifatic
Glicină Gly, G 75 2,34 9,60 5,97 7,2
Alanină Ala, A 89 2,34 9,69 6,01 7,8
Valină Val, V 117 2,32 9,62 5,97 6,6
Leucină Leu, L 131 2,36 9,60 5,98 9,1
Izoleucină Ile, I 131 2,36 9,68 6,02 5,3
Metionină Met, M 149 2,28 9,21 5,74 2,3
Aminoacizi cu R
aromatic Phe, F 165 1,83 9,13 5,48 3,9
Fenilalanină Tyr, Y 181 2,20 9,11 10,07 5,66 3,2
Tirozină Trp, W 204 2,38 9,39 5,89 1,4
Triptofan
Aminoacizi cu R
polar(RP)
Serină Ser, S 105 2,21 9,15 5,68 6,8
Treonină Thr, T 119 2,11 9,62 5,87 5,9
Cisteină Cys, C 121 1,96 10,28 8,18 5,07 1,9
Prolină Pro, P 115 1,99 10,96 6,48 5,2
Asparagină Asn, N 132 2,02 8,80 5,41 4,3
Glutamină Gln, Q 146 2,17 9,13 5,65 4,2
Aminoacizi cu Rp bazic
Lisină Lys, L 146 2,18 8,95 10,53 9,74 5,9
Histidină His, H 155 1,82 9,17 6,00 7,59 2,3
Arginină Arg, R 174 2,17 9,04 12,48 10,76 5,1
Aminoacizi cu Rp acid
Acid aspartic Asp, D 133 1,88 9,.60 3,65 2,77 5,3
Acid glutamic Glu, E 147 2,19 9,67 4,25 3,22 6,3

3
 CH2 -COOH CH3 -CH-COOH CH3 -CH-CH-COOH
NH2 NH2 CH3 NH2
glicina α-alanina valina

CH3 -CH-CH2 -CH-COOH CH3 -CH2 -CH-CH-COOH CH3 -S-CH2 -CH2 -CH-COOH

CH3 NH2 CH3NH2 NH2

leucina izoleucina metionina

CH2 -CH-COOH CH2 -CH-COOH

CH2 -CH-COOH
NH2 NH2
NH2
N
H
OH
fenilalanina tirozina triptofan

CH2 -CH-COOH H N CH -COOH

CH2 -CH-COOH CH3 -CH-CH-COOH
H2 C CH2
SH NH2 OH NH2 OH NH2 CH2
cisteina serina treonina prolina

O=C-CH2-CH-COOH O=C-CH2-CH2-CH-COOH
NH2 NH2 NH2 NH2
asparagina glutamina
N CH2-CH-COOH
H2N-CH2-CH2-CH2-CH2-CH-COOH H2N-C-NH-(CH2)3-CH-COOH
N NH2
NH2 NH NH2
H
lisina arginina histidina
HOOC-CH2 -CH-COOH HOOC-CH2 -CH2 -CH-COOH
NH2 NH2
acid aspartic acid glutamic

Fig. 1.2 Aminoacizi proteinogeni standard

H N CH -COOH
H2N-CH2-CH-CH2-CH2-CH-COOH H2 C CH2
OH NH2 C
H OH
5-hidroxilizina
4-hidroxiprolina

CH3-NH-CH2-CH2-CH2-CH2-CH-COOH HOOC-CH-CH2-CH-COOH

NH2 COOH NH2

6 N-metil lisina
acid γ -carboxiglutamic

Fig.1.3 Aminoacizi proteinogeni nonstandard

4
 H2N-CH2-CH2-COOH H2N-CH2-CH2-CH2-CH-COOH H2N-C-NH-(CH2)3-CH-COOH
NH2 O NH2
β alanina ornitina citrulina
H2N-CH2-CH2-CH2-COOH HS-CH2-CH2-CH-COOH HO-CH2-CH2-CH-COOH
NH2 NH2
acid γ - aminobutiric homocisteina homoserina
Fig.1.4. Aminoacizi neproteinogeni

Aminoacizi esenţiali şi neesenţiali

O parte dintre cei 20 aminoacizi nu pot fi sintetizaţi de către toate organismele, ei fiind
denumiţi aminoacizi esenţiali. Principalii aminoacizi esenţiali sunt valina, leucina, izoleucina,
treonina, metionina, lisina, fenilalanina şi triptofanul, necesarul din aceşti aminoacizi fiind luat
din alimente. Căile prin care se sintetizează aceşti aminoacizi la bacterii, fungi şi plante diferă
semnificativ. Alţi doi aminoacizi, histidina şi arginina, sunt consideraţi semiesenţiali, fiind
sintetizaţi în cantitate insuficientă pentru dezvoltarea normală a organismului, organismele în
creştere trebuind să-i ia din alimente. Ceilalţi aminoacizi sunt neesenţiali, organismele
prezentând diverse căi de sinteză a acestora.
Aminoacizi glucogeni şi cetogeni
Aminoacizii pot fi clasificaţi în glucogeni şi cetogeni dacă scheletul lor de atomi de carbon
dă naştere la precursori ai gluconeogenezei (procesul de sinteză a glucozei din precursori
neglucidici) sau la precursori ai corpilor cetonici.
Aminoacizi glucogeni: glicină, alanină, cisteină, serină, treonină, tirozină, asparagină, acid
aspartic, arginină, glutamină, acid glutamic, histidină, prolină, metionină, valină, fenilalanină,
triptofan, izoleucină.
Aminoacizi cetogeni: leucină, lizină, fenilalanină, triptofan, tirozină, izoleucină;

Aminoacizii – sisteme tampon

Aminoacizii pot să acţioneze atât ca acizi, cât şi ca baze. Când un aminoacid este dizolvat
în apă se formează un ion dipolar sau amfiion. Acesta poate ceda sau accepta protonul (Fig.1.5).

+ +
+ -H + - -H -
H3N-CH-COOH H3N-CH-COO H2N-CH-COO
+ +
+H R +H R
R

Fig.1.5. Caracterul amfoter al aminoacizilor

Aminoacizii au caracter amfoter (sunt amfoliţi). Pentru fiecare aminoacid există o valoare
a pH-ului (denumită pH izoelectric sau punct izoelectric (pI)) la care aminoacidul nu are sarcină
electrică netă, fiind prezent ca amfiion. La valori de pH mai mici decât pI, aminoacidul este
încărcat pozitiv şi aflat în câmp electric se va deplasa spre polul negativ (catod), iar la pH mai
mare decât pI va fi negativ, deplasându-se spre polul pozitiv (anod).

Proprietăţile chimice ale aminoacizilor

Aminoacizii pot să prezinte reacţii chimice determinate de existenţa grupelor carboxil şi
amino, precum şi reacţii caracteristice diferitelor grupe funcţionale conţinute (-OH, -SH, radical
fenil în fenilalanină, tirozină şi triptofan, grupa guanido a argininei, etc).

5
A. Reacţii datorate prezenţei grupelor –COOH. Aminoacizii pot da reacţiile prin care se
formează derivaţi ai grupei funcţionale (amide, amide substituite, esteri) şi amine.
Reacţia cu amoniacul - sinteza amidelor acizilor glutamic (glutamina) şi aspartic (asparagina).
O
R- CH- C O OH + NH 3 R- CH- C + H2 O
NH 2
NH 2 NH 2

aminoacid amidã
Reacţia de decarboxilare
R-CH-C O OH R-CH 2 - NH 2 + CO2
NH 2
aminoacid aminã
În organism prin decarboxilare, catalizată de enzime denumite decarboxilaze, se pot
forma amine biogene sau toxice (Tabel 2).
Tabel 2 Amine biogene şi toxice
Aminoacid Amina rezultată la decarboxilare
Histidina Histamină (vasodilatator, reacţii alergice)
Cisteină Cisteamină (precursor al taurinei din acizi biliari conjugaţi)
Serină Colamină (precursor al acetilcolinei, lecitinei, sfingomielinei)
Acid γ-aminobutiric (GABA) (neurotransmiţător inhibitor)
Acid glutamic Cadaverină (amină toxică, procese de putrefacţie)
Lisină Putresceină (amină toxică, procese de putrefacţie, precursor al unor
Ornitină compuşi cu rol în împachetarea ADN)
B. Reacţii datorate grupei –NH2. În organism aminoacizii pot da reacţii alchilare (introducere
de radicali alchil, mai ales metil), acilare, dezaminare, transaminare. Aminoacizii pot forma
săruri cu acizii minerali şi organici: clorhidraţi, sulfaţi – săruri solubile în apă, picraţi,
fosfowolframaţi – săruri insolubile, folosite la izolare.
Reacţia de alchilare
CH3I CH3I +
H2 N-CH2 -COOH CH3 -NH-CH2 -COOH (CH3)3 -N-CH2 -COOH
SAM SAM
glicocol (in vivo) sarcozină (in vivo) betaină
SAM = S-adenozilmetionină, donor de grupe metil. Compuşii au funcţii biologice importante.
Reacţia de acilare (conjugare)
În organism glicocolul poate participa la reacţii de conjugare, cu rol în detoxifierea
organismului permiţând transformarea unor compuşi endogeni sau a unor xenobiotice (compuşi
străini organismului) puţin solubili în forme mai uşor eliminabile.
H2 N-CH2 -COOH + C 6H5 -CO ~ SCoA C 6H5 -CO NH-CH2 -COOH + CoASH

glicocol benzoil CoA acid hipuric

Dezaminarea oxidativă
În organism dezaminarea oxidativă este catalizată de enzime, aminoacid oxidaze.
dezaminare oxidativã R-C = O
R-CH-NH2 + NH3
COOH COOH
aminoacid α−cetoacid
Reacţia face legătura între metabolismul glucidic şi cel proteic.
6
Conjugarea cu grupe carbonil. Prin condensarea grupelor amino ale resturilor de aminoacizi
din structura proteinelor cu grupe carbonil (de ex. din glucoză, acetaldehidă) se formează iniţial
baze Schiff care apoi se transformă în aducţi proteine-glucoză. Astfel de exemple sunt
hemoglobina glicozilată, proteinele glicate, compuşi folosiţi pentru monitorizarea evoluţiei
pacienţilor cu diabet zaharat.

Transaminarea. Prin această reacţie grupa amino de pe un aminoacid este transferată pe un

cetoacid rezultând cetoacidul corespunzător aminoacidului iniţial şi un nou aminoacid sub
acţiunea unor enzime denumite transaminaze.
transaminaze
R1-CH-COOH + R2-C-COOH R2 C COOH + R1-CH-COOH
NH2 O O NH2
Cei mai importanţi donori de grupe amino sunt acidul aspartic şi acidul glutamic, iar
acceptori de grupe amino sunt cetoacizi, de tipul acid piruvic, acid ∝-cetoglutaric şi acid
oxalilacetic.
Transaminaza ALT (GPT, TGP) catalizează următoarea reacţie:
GPT
H3C-CH-COOH + HOOC-CH2-CH2-C-COOH H3C C COOH + HOOC-CH2-CH2-CH-COOH
NH2 O O NH2
ALT = alanin aminotransferaza
GPT = glutamat piruvat transaminaza
TGP = transaminaza glutamic piruvică
Transaminaza AST (GOT, TGO) catalizează reacţia:
GOT
HOOC-CH2-CH-COOH + HOOC-(CH2)2-C-COOH HOOC-CH2-C-COOH + HOOC-(CH2)2-CH-COOH
NH2 O O NH2
AST = aspartat aminotransferaza
GOT = glutamat oxalilacetat transaminaza
TGO = transaminaza glutamic oxalilacetică

Repartizarea transaminazelor în ţesuturi şi organe este diferită: ALT= ficat, rinichi, inimă,
muşchi, pancreas, iar AST= inimă, ficat, muşchi, rinichi, splină.

C. Reacţiile date de anumite grupe de la nivelul radicalului pot fi reacţii de esterificare cu

acid fosforic (fosforilare) pentru grupele –OH ale serinei, tirozinei şi treoninei, reacţii de oxidare
pentru grupele –SH din cisteină cu formare de punţi disulfurice, reacţii specifice aminoacizilor
aromatici (reacţia xantoproteică) etc (vezi structura insulinei).
D. Hidroxilări ale unor resturi de prolină, lisină din structura proteinelor ce conţin
7
aceşti aminoacizi. Reacţia se desfăşoară în prezenţa vitaminei C, a ionilor Fe2+ după schema:
Proteină - AA + O2 + α-cetoglutarat = Proteină - AA-OH + succinat

Punţi disulfurice în structura insulinei

E. Carboxilarea resturilor de acid glutamic cu formare de acid γ-carboxiglutamic,
aminoscid proteinogen nonstandard existent în proteinele capabile să complexeze ioni de calciu
(proteine GLA din structurile dentare, factori ai coagulării, de ex. trombina). Reacţia se
desfăşoară cu participarea vitaminei K după schema:

Proprietăţile spectrale ale aminoacizilor

Multe detalii despre structura şi proprietăţile aminoacizilor au fost elucidate din
determinări spectroscopice. Aminoacizii nu absorb în vizibil, absorb în infraroşu, iar
fenilalanina, tirozina şi triptofanul absorb semnificativ în ultraviolet, cu maxime între 250 -280
nm (Fig. 1.6). De asemenea, aminoacizii aromatici produc şi o relativă fluorescenţă.

Fig.1.6. Spectrele de absorbţie în UV ale aminoacizilor aromatici