Sunteți pe pagina 1din 2

Fişă de lucru, Istorie, cls. V, Prof.

Zidaru Ionuţ Gabriel


Recapitulare Aplicaţii Geto-Dacii
1. Citeşte textul şi răspunde cerinţelor:
“Se spune ca un get pe numele Zalmoxis ar fi sclavul lui Pitagora si ca ar fi deprins de la acesta cunostinte
astronomice, iar o alta parte ar fi deprins-o de la egipteni, caci cutreierarile sale l-ar fi dus acolo(…) Mai intai,
s-ar fi facut preot al zeului cel mai slavit la ei, iar dupa aceea a si primit numele de zeu, petrecandu-si viata
intr-o pestera.” STRABON, Geographia ​
a) Stabiliti rolul pe care l-a detinut Zalmoxis in spiritualitatea geto-dacilor
b) Numiti alte doua zeitati din panteonul geto-dac
c) Cine a fost cel mai renumit slujitor al cultului zalmoxian?
2. Citeşte textul şi răspunde cerinţelor:
“Boerebistas, barbat get, luand conducerea neamului sau a ridicat pe oamenii acestia, ticalositi de nesfarsitele
razboaie, i-a indreptat prin abstinenta si sobrietate si ascultare de porunci, asa incat in cativa ani a intemeiat o
mare stapanire si a supus getilor cea mai mare parte din populatiile vecine; ba a ajuns sa fie temut chiar de
romani.”a) Notati anii domniei lui Burebista b) Care a fost rolul preotului Deceneu in timpul domniei lui
Burebista c) Notati semnificatia numelui Burebista
3. Priviţi harta de mai jos şi identificaţi triburile geto-dace şi teritoriul locuit de aceştia.

4. Ce aflăm despre geto-daci din izvoarele istorice scrise? Care sunt primele marturii
despre geto-daci. ,,Înainte de a ajunge la Istru, Dariu supune mai întâi pe geţi care se
cred nemuritori, căci tracii care au în stăpânirea lor Salmydessos şi care locuiesc la
miazănoapte de Apollonia şi de oraşul Mesambria i s-au închinat lui Darius fără nici un
fel de împotrivire. Geţii însă, care luaseră hotărârea nesăbuită de a-l înfrunta, au fost
robiţi pe dată, măcar că ei sunt cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci. “
(Herodot, Istorii) “…dacii au aceeaşi limbă ca şi geţii…”; “Geţii sunt cei
care se întind spre Pont şi spre răsărit, dacii cei care locuiesc în partea opusă…”
(Strabon, Geografia)
“Eu îi numesc daci pe oamenii pomeniţi mai sus, cum îşi spun ei şi cum le zic romanii,
măcar că ştiu prea bine că unii dintre greci îi numesc geţi, fie pe drept, fie pe nedrept.
Căci eu îmi dau bine seama că geţii locuiesc dincolo de Haemus (Balcani) de-a lungul
Istrului”. (Cassius Dio, Istoria romană)
5. Citiţi textul de mai jos şi răspundeţi la următoarele cerinţe:
“Decebal era priceput în ale războiului şi iscusit la faptă, ştiind când să năvălească şi când să
se retragă la timp, meşter a întinde curse, viteaz în luptă, ştiind a se folosi cu pricepere de o
victorie şi a scăpa cu bine dintr-o înfrângere”. (Cassius Dio, Istoria romană)
a. Ce calităţi ale regelui dac menţionează autorul?
b.. Explică atenţia pe care autorul o acordă felului în care Decebal ştia să poarte un război.
c. Încearcă să scrii o continuare a acestui text, în care să povesteşti despre războaiele purtate
de Decebal cu Traian.
6. Citiţi textul de mai jos şi răspundeţi la următoarele cerinţe:

,,Geţii sunt cei mai viteji şi drepţi dintre traci. Iată cum se cred nemuritori geţii. Ei cred că nu
mor şi că acel care dispare din lumea noastră se duce la zeul Zalmoxis. Tot la al cincilea an, ei
trimit la Zalmoxis un sol, tras la sorţi, cu porunca să-I facă cunoscute lucrurile de care, de
fiecare dată, au nevoie. Unii dintre ei primesc porunca să ţină trei suliţe cu vârful în sus, iar alţii
apucă de mâini şi picioare pe cel ce urmează să fie trimis la Zalmoxis şi, ridicându-l în sus, îl
aruncă în suliţe. Dacă, străpuns de suliţe, acesta moare, geţii socot că zeul lor este binevoitor.”

a. Cum îi descrie Herodot pe geţii.

b. Cum înţelegeau geţii conceptul de nemurire.

c. Precizaţi zeul suprem al geto-dacilor.


7. Citiţi textul de mai jos şi răspundeţi la următoarele cerinţe:
“Burebistas, bărbat get, luând conducerea neamului său, a ridicat pe oamenii aceştia ticăloşiţi
de nesfârşitele războaie şi i-a îndreptat prin abstinenţă, sobrietate şi ascultare de porunci, aşa
încât în câţiva ani a întemeiat o mare stăpânire şi a supus geţilor cea mai mare parte a
populaţiilor vecine; ba a ajuns să fie temut şi de romani”. (Strabon, Geografia)
a. Cum il descrie Strabon pe Burebista.
b. Cum a pus Burebista bazele statului dac. ​
8. Citiţi textul de mai jos şi răspundeţi la următoarele cerinţe:

,,Daco-geţii erau organizaţi în triburi şi uniuni de triburi. Triburile erau formate din maimulte
familii. Conducerea triburilor era deţinută de tarabostes (pileati), şefi politici şi militari care
formau aristocraţia. O altă clasa socială era cea a oamenilor de rând, comati (capillati).
Dezvoltarea societăţii dacice şi ameninţarea romană i-au determinat pe daci să se unească pentru
a-şi forma un stat propriu. Astfel, regatul dac a fost întemeiat în secolul I î.Hr., de Burebista.
Dupa moartea acestuia (44 î.Hr.), statul s-a fărâmiţat.”
a. Cum erau organizaţi geto-dacii.
b. Care erau clasele sociale.
c. Menţionaţi motivele care i-au deterinat pe geto-daci să se unească.

S-ar putea să vă placă și