Lapbook DACII

Lapbook-ul este un proiect în care informaţiile sunt aşezate în manieră economică a

spaţiului, putând fi plasate pe suporturi de diferite forme de hârtie colorată, unele lângă altele,
suprapuse sau pliate. Acest tip de proiect este atractiv prin forma sa de dosar de dimensiuni
mai mari. Pentru crearea sa am folosit:

- un carton colorat A3 pliat în trei părţi egale astfel încât să obţin 2 coperte una lângă
cealaltă;

- hârtie colorată A4;

- foarfecă;

- lipici;

- imprimantă (opţional).

Am decis împreună cu elevii mei să realizăm proiecte de grup despre popoarele

studiate la disciplina istorie (dacii, romanii, slavii, grecii). Le-am transmis criteriile de
realizare:

-Notaţi informaţii despre poporul ales cu privire la:

- aşezarea geografică

- perioada în care s-a format poporul respectiv;

- conducători de seamă;

- lupte, victorii şi înfrângeri;

- portul lor;

- obiceiuri;

- aspectul locuinţelor şi al altor clădiri;

- credinţa religioasă;

- Împărţiţi munca între membrii echipei! Consultaţi-vă înainte de a nota informaţiile şi

mai ales cu privire la formele utilizate. Creaţi o schiţă a proiectului!

- Valorificaţi spaţiul folosind diferite forme pliabile (utilizaţi forme întâlnite pe

Pinterest, căutare: Lapbook)

- Creaţi copertele notând poporul, numele autorilor, clasa şi data realizării!

- Scrieţi îngrijit (puteţi scrie la calculator şi printa)!

Iată câteva fotografii ale lapbook-ului ,,Dacii” şi materialele folosite:
 După mărturiile izvoarelor literare antice, dacii (geții) erau blonzi, așa
cum spune Strabo, cu pielea albă, cu ochi albaștri, ca și ceilalți nordici
europeni. Atât Trofeul cât și Columna lui Traian îi arată potriviți de
statură, nici înalți, nici scunzi. Bărbații poartă părul lung și au toți barbă,
nicăieri nu îi găsim altfel reprezentați. Pe frunte și la tâmple părul e tăiat.
Femeile, judecând după Columnă par a fi fost înalte, zvelte și în general
frumoase. Părul îl aveau pieptănat cu cărare la mijloc și stâns în spate,
făcut coc. Îmbrăcămintea bărbătească se alcătuia din pantaloni nu prea
largi, cam în felul cioarecilor și o cămașă strânsă la mijloc cu o curea. Pe
deasupra purtau iarna un cojoc ceva mai lung, cu blană pe dinăuntru și
destul de strâmt. Așa sunt pe Trofeu. Pe Columnă poartă peste cămașă o
matie scurtă, fără mâneci, prinsă de umăr cu o fibulă sau copcă. Nobilii își
acopereau capul cu un fel de căciulă din lână sau pâslă, asemănătoare
căciulilor frigiene, în timp ce oamenii simplii umblau cu capul gol. Pe
vreme rea toți aveau o glugă. În picioare aveau opinci, prevăzute iarna cu
mâțe sau crampoane de fier. Femeile sunt înfățișate pe Trofeu având o
cămașă cu mâneci scurte și fustă. Pe Columnă poartă o haină stilizată ca un
”chiton grecesc”, dar mai lungă ca aceasta, o mantie dreaptă, iar pe cap au
o broboadă înnodată la spate, sub conci.
 LEGENDA STEAGULUI DACILOR
Cel mai viteaz si mai intelept rege al dacilor, stramosii
nostri, a fost Decebal. Inca de pe cand era baietas era curajos,
drept, cinstit, milos cu cei in suferinta. Si nu numai cu
oamenii, ci si cu animalele se purta cu grija si mila.
Intr-o zi, umbland cu prietenul sau Duran prin padurile
din preajma Sarmizegetusei, a gasit un pui de lup cazut intr-o
prapastie. Era mic, abia facea ochi si in cadere isi rupsese un
picior. Tremura, scheuna, parea gata sa moara. Decebal l-a dus
in cetate, i-a legat piciorul rupt intre lopatele si l-a adapostit
intr-o sura. Cand s-a vindecat, a crescut mai mare si mai voinic
decat un caine ciobanesc. Era domesticit, bland cu cei buni si
aprig cu cei rai. Avea parul sur, aspru, gat gros, picioare
puternice si coltii ascutiti. Cand se infuria, scotea un scheunat
subtire, ca un suier, de care toti cainii si chiar oamenii se
inspaimantau. Poate de aceea Decebal l-a numit Suier si l-a
invatat sa adune vanatul sagetat de el in padure.
Odata, pe vreme de iarna cu nameti mari, Decebal s-a
razletit de ceata vanatorilor. Si iaca, intr-o poiana, s-a napustit
asupra lui o ceata de lupi flamanzi. In primele clipe Suier si-a
sticlit ochii, parca bucuros ca-si vede fratii. Decebal langa
tulpina unui fag, si-a tras sabia cu varful curbat, sa se apere de
fiare. L-a chemat pe Suier sa-i fie de ajutor. Lupul imblanzit i-a
venit la picioare. Dar haita de lupi a inconjurat copacul. Primul
lup care a atacat a fost prins in curbura sabiei de tanarul print si
crestat in ceafa. Ceilalti lupi se pregateau sa sara… Deodata
Suier s-a repezit intre lupi incepand o lupta apriga cu ei,
scurmand si spulberand zapada. Dar lupii erau numerosi si au
prins sa-l sfasie cu coltii. Decebal urcat in fag ii strapungea cu
sagetile si haita s-a retras in padure urland a paguba.
Scorilo, tatal lui Decebal, s-a minunat de curajul fiului
sau.
– Tata, Suier m-a salvat!…
Atunci toti l-au vazut pe Suier zacand intre cei patru
lupi sagetati care inrosisera zapada.
Suier n-a mai trait. A murit privindu-si stapanul pe care
l-a aparat cu credinta. Tanarul i-a cerut unui mester fierar sa-i
faureasca din arama un cap de lup, cu gura cascata, un cap ca al
lui Suier. Un cojocar a cusut din pielicele de ied un fel de
punga lunga de trei coti, care prinsa de capul de lup de arama
pus intr-o prajina de fier suiera in bataia vantului.
Asa s-a facut steagul de lupta al dacilor.

Decebal – scrie
istoricul Cassius Dio –
„era priceput în ale
războiului şi iscusit la
faptă; ştiind cînd să
năvălească şi cînd să se
retragă la timp, meşter în a
întinde curse, viteaz în
luptă, ştiind a se folosi cu
dibăcie de o victorie şi a
scăpa cu bine dintr-o
înfrîngere“.
Decebal este prezentat în hainele
obişnuite ale dacilor, cu o mantie şi
cunoscutul pileus, specific nobililor
daci. Are chipul acoperit de o barbă
deasă şi pare să poarte părul foarte
scurt, chiar ceafa rasă, spre deosebire Decebal era un vecin
deosebit de periculos, cu
de cometai, „pletoşii“ poporului său.
Numele său a suscitat interes. Istoricii care romanii au avut de-a
spun că de fapt se numea Diurpaneus face încă din vremea
şi a fost supranumit Decebal. Există împăratului Domiţian, în
păreri care spun că de fapt Decebal mai multe războaie
era numele, iar Diurpaneus porecla succesive.
sau supranumele. Unii istorici au
avansat faptul că Decebal ar însemna
„cel viteaz”.
Decât să fie adus ca prizonier
la Roma, Decebal se sinucide
folosind pumnalul scurt, sica. Trupul
său este însă ciopârţit, iar Claudius
Maximus îi taie capul şi mâna
dreaptă a regelui dac şi le duce în
faţa lui Traian.
 El a reușit să unească
Burebista a făcut parte din triburile geto-dacice și să își
aristocrația dacică, era un tarabostes, întindă regatul de la Pontul
iar întemeierea statului dac a făcut Euxin, până în Câmpia
Întemeietorul statului
parte din interesele majorității Panonică, și de la Munții
dac, Burebista, a trăit între
artistocrației. Numele lui Burebista îl Haemus, până la mlaștinile
82 - 44 î.Hr.
indică ca membru al aristocrației: deși Pripetului. Regatul lui
sunt multe opinii, Burebista ar Burebista se întindea pe o
însemna „strălucit”, „nobil”, suprafaţă uriaşă, înglobând
„binecunoscut”, „primul între teritoriul de astăzi al Ungariei,
bărbați”, „puternic”. o parte a Cehiei, Slovaciei, o
parte a Poloniei, Bulgariei
şi Serbiei.
După dispariția lui Burebista,
regatul său se destramă în patru
regate, iar mai apoi în şase. Unii
istorici afirmă că aceasta e dovada că
asasinarea a avut loc în urma unei
revolte stârnite de căpeteniile care
doreau să fie stăpâni supremi asupra
teritoriilor lor.
 Comoara lui Decebal

Potrivit legendelor, Decebal şi-ar fi ascuns comoara într-un loc

tainic, sub albia Sargeţiei.

„Decebal abătuse râul cu ajutorul unor prizonieri şi săpase acolo

o groapă. Pusese în ea o mulţime de argint şi de aur, precum şi alte
lucruri foarte preţioase, aşezase peste ele pietre şi îngrămădise pământ,
iar după aceea aduse râul din nou în albia lui. Tot cu oamenii aceia
Decebal pusese în siguranţă, în nişte peşteri, veşminte şi alte lucruri la
fel. După ce făcu toate acestea, îi măcelari, ca să nu dea nimic pe faţă”,
relata Dio Cassius.

Autorul „Istoriei Romanilor” mai scria că romanii au descoperit o

parte din comori, după ce Biciclis, un get care ar fi ştiut locul
ascunzătorilor, a fost luat prizonier şi ar fi dat în vileag povestea.
Comorile au ajuns în Roma, odată cu alte prăzi care au totalizat peste
160 de tone de aur şi 300 de tone de argint.
 ZAMOLXE sau ZAMOLXIS se presupune ca a trăit in jurul anului 1400 î. Hr. El
a calatorit prin lume ajungand pana in Egipt ajungand sclav al lui Pitagora. A învăţat
despre astronomie, prevestiri, medicină. Intors inapoi pe meleagurile natale, el a juns
vicerege. Din aceasta pozitie a pus sa i se amenajeze o pestera pe muntele cunoscut
mai tarziu sub denumirea de Kogaion. El s-a retras aici in solitudine, arar primind pe
rege si pe fruntasii daci. Pentru a da o lectie poporului care se pare ca nu il mai
asculta, el a disparut timp de patru ani, iar cand a revenit, poporul care isi daduse de
seama de pierderea suferita, l-a zeificat. Zamolxe a ajuns sa fie considerat zeul cerului
senin si al soarelui, el controland locurile unde ajungeau dacii dupa moarte.

GEBELEIZIS era zeul geto-

dacic al cerului innourat , al furtunii si al
fulgerelor, in onoarea sau impotriva
căruia dacii trăgeau cu arcurile (dupa
unii spre a purifica fata zeului ceresc
risipindu-i norii, dupa altii spre a-i
reprosa norii excesivi, aducatori de
grindina si de trasnete primejdioase
pentru păduri, gospodarii, grâne si pentru
vita de vie).
KOGAIONON, mitologicul
munte dacic, a fost sediul lui
Zamolxis sau locuinta marelui preot
dac. Semnalat de greci, muntele nu a
fost identificat. Presupunerile au adus
in discutie celebre varfuri muntoase
ca Gugu, Ceahlaul, Dealul Gradistii,
Omul.

Bendis era zeita a Lunii, a

padurilor, a farmecelor, a noptii, a
maternităţii şi a familiei.
Herodot menţionează zeiţa
Bendis ca fiind imprumutată de traci
de la daci.

Ocupația de bază a dacilor era Viticultura juca un rol

agricultura. În expediția lui Alexandru major. Pe vremea lui Burebista, la
Macedon la nord de Dunăre, soldații săi au
trebuit să treacă prin întinse lanuri de grâu, îndemnul acestuia, dacii ar fi
iar oamenii săi au fost nevoiți să culce distrus viile care produceau peste
spicele cu lancea. Lexicograful bizantin al nevoia generală.
lui Suidas citează pe Criton care ne spune
că Decebal în timpul războaielor cu Traian
i-a însărcinat pe unii nobili cu apărarea
cetăților iar pe ceilalți să aibă grijă de
bunul mers al agriculturii. Lucrarea
pământului era vitală pentru existența
statului dac.
 Vitele erau numeroase, dacii Herodot spune că nu puteai
făcând deseori comerț cu ele. Rasa să treci la nord de Dunăre
cailor getici era celebră. Regele scit deoarece te împiedica muțimea
Atheas care domnea peste estul
Câmpiei Muntene, Bugeac și
roiurilor de albine. Trecând peste
Dobrogea, a murit în timpul luptelor cu evidenta exagerare trebuie să
Filip al II-lea. Învingătorul a luat constatăm mulțimea prisăcilor din
20.000 de iepe pentru îmbunătățirea
rasei. Scriitorii antici amintesc și de
oile dacilor, de la care dacii obțineau
lână pentru îmbărăcăminte și lapte.
Dacia.

În lunca Dunării, în Baltă, în Se exploata sarea, iar în

Deltă, pe lângă marile cursuri de
apă, dacii erau pescari. Trecerea
armatei lui Alexandru cel Mare pe
malul stâng al Dunării s-a făcut în
bărci ale localnicilor, făcute din
trunchiuri scobite, cu care ei
mergeau la pescuit.
Apuseni aurul. Se lucra bronzul, fierul,
argintul. Produceau singuri coasele și
secerile din bronz, topoarele, fiarele de
plug, cleștele de fier, săbiile de fier,
obiecte cult și moblilier, podoabe de tot
felul, mai ales din argint (în special
vase). La sfârșitul secolului IV î. Hr. au
bătut monede ce le imitau pe cele
grecești și macedonene, iar mai târziu
pe cele romane.

Din lemn făceau obiecte casnice Izvoarele ne spun că exportau

și unelte agricole. Din lut făureau vase,
unele împodobite cu figuri umane.
materii prime: grâne, pește, ceară, miere ,
piei și blănuri și foarte probabil sare, lemne
toate nu numai cu destinația Greciei sau
Câmpiei Panonice, ci chiar Egiptul.
Importau de la greci vin și untdedelemn. În
munții Făgărașului s-au descoperit amfore
mari din Thassos, Rhodos și Chios. Pentru
uzul nobililor se aduceau țesături fine,
stofe scumpe.
După căderea Sarmisegetuzei s-au
găsit într-o peșteră, ascunse, hainele și
stofele scumpe ale lui Decebal.

Casele se făceau la câmpie din nuiele

împleteite pe pari și muruite cu pământ.
Aveau formă de bordei, adică jumătate
îngropate în pământ. La munte sau deal era
utilizat mai mult lemnul, folosindu-se bârne
încheiate. Acoperișul era tot din lemn, așa
cum ne arată și Columna. Aveau formă
pătrată, cu două camere și erau înconjurate de
un gard de scânduri, ascuțite la vârf. Unele
din aceste case sunt reprezentate stând pe
stâlpi înalți. E vorba de stâlpii de piatră care și
azi în regiunea de munte sau deal se pun la
colțurile casei, construindu-se apoi pe ei
scheletul de lemn al clădirii. Și gardul cu
vârful ascuțit este prezent în zilele noastre.
 Pregătirea primului război : 101 – 102 d. Hr.
Impăratul Traian a pregătit îndelung, şi cu mare grijă, războiul
pentru cucerirea Daciei. A adus la Dunăre zeci de mii de soldaţi, înarmaţi
cu săbii, cu suliţe , cu arcuri, cu platoşe şi coifuri din bronz, cu maşini de
aruncat pietre şi “ berbeci “ de spart zidurile cetăţilor.

Inţelegând marea primejdie ce se abătea asupra Daciei şi a poporului său,

Decebal a întărit oastea şi cetăţile; a căutat prieteni şi aliaţi printre vecini,
să-l ajute a ţine piept puternicei armate romane.

Desfăşurarea primului război daco – roman

Intr-adevăr , în anul 101 , Traian a dezlănţuit războiul împotriva
dacilor. Armata lui a trecut Dunărea în Dacia şi a înaintat, prin Banat,
spre Sarmizegetusa. Cu Decebal în frunte , dacii i-au aşteptat aproape de
intrarea în munţi, la Tapae . Bătălia a fost sângeroasă . Romanii au biruit ,
pentru că erau mai mulţi decât dacii şi mai bine înarmaţi.

Decebal a încheiat pace, lăsând romanilor o parte din Oltenia şi din

Banat.

Pacea dintre cele două războaie daco-romane

Pacea n-a durat decât trei ani. Traian a pus pe un vestit meşter,
arhitectul Apolodor din Damasc , să construiască un mare pod peste
Dunăre , la Drobeta (azi Drobeta-Turnu-Severin ), peste care să-şi treacă
mai uşor armatele în Dacia. Văzând pregătirile romanilor, Decebal şi
oştirea lui aveau un singur gând : să-şi apere ţara.In mare grabă , dacii au
sporit întăriturile :au zidit noi cetăţi de piatră , de lemn şi de pământ.

Desfăşurarea celui de-al doilea război daco – roman: 105 – 106 d.

Hr În anul 105 , o nouă şi mare armată romană trecea podul peste
Dunăre .In frunte se afla împăratul Traian , iar alături de el , cei mai buni
ge- nerali ai Imperiului.
Se spune că , vrând să întârzie înaintarea romanilor spre Sarmizegetusa
,
Decebal a dat poruncă să se taie mulţi arbori dintr-o pădure care străjuia
drumul. Au lăsat doar trunchiurile înalte cât un stat de om , le-au îmbrăcat
în cămăşi şi le-au pus căciuli în capătul de sus. Apoi , au rezemat arme de .
aceste trunchiuri de copaci. Din depărtare , romanii au crezut că erau
într-adevăr soldaţi. S-au temut de mulţimea lor şi s-au retras. Curând , şi-au
dat seama că era un vicleşug al dacilor şi au reluat înaintarea.

Una câte una , cetăţile dacilor au căzut în mâinile romanilor. Istoricii

povestesc, cu multă admiraţie , despre bărbăţia cu care s-au bătut dacii
pentru
fiecare colţişor din pământul lor. Decebal se afla tot timpul în fruntea
oştenilor săi. Bătălia cea mai grea s-a dat la Sarmizegetusa ; pe zidurile
cetăţii au urcat s-o apere şi femeile dace.

Totuşi , după un îndelung , greu şi sângeros război, în anul 106 Traian a

zdrobit îndârjita rezistenţă a dacilor.
 Decebal s-a retras în munţi, gândind să strângă iar oaste şi să-l
înfrunte, din nou, pe Traian. Soldaţii romani l-au urmărit să-l ia prizonier şi
să-l ducă la Roma. Dar, mândru şi demn, Decebal n-a vrut sa fie umilit; şi-a
înfipt singur sabia în trup, luându-şi viaţa.

Pacea dintre cele două războaie daco-romane

După biruinţă, Traian a transformat o parte a Daciei în provincie
romană – Dacia romană – şi a alipit-o la Imperiul Roman. A adus mulţi
locuitori din alte părţi ale imperiului şi i-a aşezat în provincia Dacia.

Pe cuprinsul ei a pus să se construiască drumuri pavate şi să se

zidească din piatră, tabere pentru soldaţi. De asemenea, a întemeiat oraşe,
cum au fost:Drobeta ( Drobeta – Turnu – Severin ), Apullum ( Alba – Iulia
) sau Napoca ( Cluj – Napoca ). La Roma a construit o măreaţă columnă,
înaltă de 40 metri, pe care au fost sculptate scene din războiul daco-roman,
iar în Dobrogea a înălţat Tropaeum Traiani – monumentul de la
Adamclisi.

Cu vremea, locuitorii aduşi din Imperiul Roman în provincia Dacia au

muncit alături de daci, cu hărnicie, să facă bogată ţara pustiită de război. Au
cultivat mai bine câmpiile, au scos mai mult aur şi sare din munţii Daciei,
au împodobit oraşele cu clădiri frumoase.