Lucrări de întreţinere aplicate plantelor 

floricole

Îngrijirea plantelor floricole cuprinde o serie de lucrări, obligatorii sau facultative, cu rolul
de a obține plante viguroase, cu înflorire abundentă sau cu diferite caracteristici decorative
deosebite. În aceasta categorie intră următoarele lucrări: suprimarea părților aeriene, tunsul
plantelor, tutorarea, înlocuirea speciilor în timpul sezonului de vegetație, aplicarea
îngrășămintelor, irigarea, mobilizarea solului și combaterea buruienilor, combaterea
dăunatorilor biotici, pregătirea pentru iarna.

Suprimarea parților aeriene se realizează pentru: obținerea unor forme caracteristice,

reglementarea înfloritului, stabilirea unui echilibru între părțile aeriene și cele subterane.

Se aplică diferențiat în funcție de specie și caracteristicile acesteia, de perioada înfloririi, dar

și în funcție de capacitatea de refacere a plantei. Astfel la speciile care înfloresc primăvara
devreme, această operație se aplică după trecerea florilor și vestejirea parților aeriene, la
speciile perene cu înflorire de vară sau de toamnă părțile aeriene se înlătură primăvara
devreme. În funcție de organele aeriene înlăturate se deosebesc: ciupitul, copilitul, bobocitul,
suprimarea tijelor florale vestejite.

Ciupitul  reprezintă înlăturarea mugurelui terminal fie al tulpinii principale, fie al tulpinilor
sau lujerilor laterali cu creștere viguroasă, pentru a genera creșterea mugurilor laterali
inferiori. Scopul ciupitului este fie obținerea de tufe bogate sau garnisirea unor ramificații, fie
stimularea ramificării la unele specii ce se ramifica greu. Ciupitul se executa cu unghia, la 2-3
mm deasupra celei de a III-a până la VI-a pereche de frunze (sau nod) pornind de la bază sau
de la ultima ramificație.

Pentru obținerea de tufe bogate, această lucrare se poate aplica de 2-3 ori pe sezonul de
vegetație. Ciupitul determină o întârziere a înfloririi, de aceea este necesar ca ultima operație
de ciupit să se desfășoare astfel încât să existe suficient timp pentru formarea de muguri
floriferi și pentru înflorire. Se aplica la crizanteme, urzicuța (Coleus sp.), Petunia sp.,
Pelargonium sp., hortensie, gura leului).

Suprimarea tijelor florale vestejite se realizează pentru înlăturarea aspectului inestetic al

acestora dar și pentru stimularea unei noi înfloriri. Nu se aplică la speciile cu fructe decorative
sau la exemplarele de la care se vor recolta semințe.

Tunsul plantelor se aplică la speciile de mozaic sau la speciile folosite pentru borduri și

garduri vii, la care trebuie menținută o anumită formă și înălțime. Prin această operațiune se
înlăturata toate părțile supraterane la o anumita înălțime, cu 1-3 cm mai mare de tunsul
precedent. Această operație se repeta la 10-15 zile la plantele de mozaic și mai rar la cele de
bordura și garduri vii.

Tutorarea  se realizează la speciile urcătoare, sau la speciile de talie mijlocie sau înaltă, cu
tulpini subțiri care nu se mențin în poziție verticală, mai ales în perioada de înflorire
abundentă. Tutorii pot fi din lemn, trestie, mase plastice, metal de dimensiuni și tipuri diferite,
în funcție de specia respectivă, dar se are în vedere ca acestea să nu fie exagerate sau
inestetice (Clematis, Lathyrus, Ipomoea). Unele specii pot fi susținute prin rețele de fire
(nailon sau sfoara), rețele ce pot fi ridicate odată cu dezvoltarea tulpinilor florifere (gladiole,
dalii).

Înlocuirea speciilor în timpul sezonului de vegetație. La amenajarea florală a unui spațiu

verde se propun specii (2-3 specii pe aceeași suprafață) ale căror perioade de înflorire se
succed, pentru a se realiza un efect estetic pe o perioada cât mai mare. Pentru aceasta speciile
se vor înlocui unele cu altele, după trecerea perioadei de înflorire, excepție făcând speciile
perene cu bulbi (zambile, lalele, ghiocei, narcise, brândușe de primăvara) ce înfloresc
primăvara devreme și care pot rămâne în sol 2-3 ani.

Exemplarele speciilor necesare înlocuirii se pregătesc din timp în zone speciale (răsadnițe,
sere, solarii, pepiniere) și se transplantează cu tot cu balot de pământ. Plantările repetate și
valoarea materialului sunt costisitoare, fapt ce determină folosirea speciilor perene în
proporție însemnată în diferite compoziții floristice.

Aplicarea îngrășămintelor se face în stadiile de maxima dezvoltare a plantelor, în cantități

foarte mici la sfârșitul verii și deloc în timpul stării de repaus.

Irigarea. Este o lucrare de o deosebita importanță în perioadele deficitare în precipitații,

în  funcție de care se stabilește și frecvența și norma de udare (funcție de specie,
temperatura mediului înconjurător, intensitatea luminii, umiditatea și mișcarea aerului, solul,
gradul  de dezvoltare și faza de creștere a plantei). Irigarea se poate realiza prin aspersiune,
recomandată pentru teritoriile mari având  ca avantaje: umezirea și a atmosferei, spălarea și
răcorirea plantelor, antrenarea odată cu picăturile de apa a oxigenului, bioxidului de carbon și
a altor gaze, mărind capacitatea de  solubilizare a elementelor minerale din sol; cu furtunul
pentru suprafețe mai restrânse sau  cu stropitoarea.
 Mobilizarea solului și combaterea buruienilor. Afânarea solului se realizează în
terenurile cu plante perene, măcar odată pe an, în martie–aprilie, după ce încep să apără la
suprafața solului părțile aeriene ale acestora, și  peste vară, astfel încât să nu fie vătămate
rădăcinile, bulbii sau rizomii.

Combaterea buruienilor se realizează ori de câte ori este nevoie, uneori chiar săptămânal,
manual sau cu ajutorul săpăligilor. Buruienile au o rapiditate de creștere foarte mare și
imprimă aranjamentelor florale sau chiar gazonului un aspect neplăcut. Combaterea mecanica
este mai dificil de aplicat, ca și cea cu ajutorul erbicidelor. În ultima vreme se adoptă din ce în
ce mai des, acoperirea solului din jurul grupurilor de arbuști sau a speciilor floricole de talie
mare și mijlocie, cu scoarța de copac (pin maritim) fragmente. Acest strat menține solul umed,
permite trecerea apei și a aerului spre sol și nu permite apariția buruienilor.

Combaterea dăunatorilor se realizează prin observarea atentă, periodică a diferitelor

exemplare floricole,  pentru depistarea din timp a eventualilor dăunatori (afidele fiind cele mai
frecvente) și  pentru aplicarea la timp a diferitelor metode de combatere chimica sau biologică.

Pregătirea pentru iarna. Diferă în funcție de specie, la geofitele semirustice, sensibile la

temperaturile scăzute, organele subterane (bulbi, tuberculi, rizomi, rădăcini tuberizate) se scot
toamna din sol și se pun la păstrare în camere reci (4 0– 100 C) până primăvara. La speciile
perene ce rezistă rigorilor iernii se recomandă acoperirea acestora cu pământ (mușuroire),
frunze, sau talaj, pentru o protecție suplimentara peste iarnă.
Nota
Identificați lucrările de îngrijire din imaginile de mai sus .
Completați lucrarile de îngrijire cu alte imagini specificați tipul
lucrarii.