CAPITOLUL III

ANALIZE, STUDII NECESARE ŞI REGLEMENTĂRI

LEGISLATIVE PRIVIND AMENAJAREA TERITORIUELUI
 SEMNIFICAŢIA PICTOGRAMELOR

 = INFORMAŢII DE REFERINŢĂ/CUVINTE CHEIE

= TEST DE AUTOEVALUARE

= BIBLIOGRAFIE

= TEMĂ DE REFLECŢIE

= TIMPUL NECESAR PENTRU STUDIUL UNUI CAPITOL SAU

SECŢIUNE
 1. Cuprins
2. Obiectiv general
3. Obiective operaţionale
4. Timpul necesar studiului capitolului
5. Dezvoltarea temei
6. Bibliografie selectivă

Cuprins

 Analize teritoriale
 Analiza spatiului fizic
 Analiza actiunii antropice
 Analiza spatiului construit
 Raportul dintre analiza si planificare
 Instrumente de lectura a teritoriului
 Hartile de vulnerabilitate si de planificare
 Metode de analiza teritoriala
 Concepte care stau la baza echiparii si valorificarii teritoriului
 Metoda matriciala de analiza a teritoriului
 Continutul raportului impactului asupra mediului
 Studii necesare sistematizarii, organizarii si amenajarii teritoriului

 Obiectiv general: Dobândirea de cunoştinţe privind conceptia moderna de

analiza teritoriala si de amenajarea a teritorului numai pe baza elementelor de analiza
teritoriala

 Obiective operaţionale: Însuşirea procedurilor de amenajare a teritorului in

functie da rezultatele analizelor teritoriale, pentru orice studiu de caz.

= 6 ore
 CAPITOLUL III
ANALIZE, STUDII NECESARE ŞI REGLEMENTĂRI
LEGISLATIVE PRIVIND AMENAJAREA TERITORIUELUI

3.1. Analize teritoriale

Plecând de la concepţia modernă asupra teritoriului ca fiind un sistem integrat al aspectelor fizice şi
antropice, studiile de analiză şi lectură a teritoriului sunt definite ca fiind metode de investigare ce nu se
limitează exclusiv la recunoaşterea parţială sau specifică a anumitor aspecte determinate, ci cuprind în
forma cea mai complexă teritoriul în sine.
În situaţia în care o portiune de teritoriu care se găseşte într-un proces de evoluţie continuuă, analizele
teritoriale trebuie să individualizeze procesele de transformare ale acestuia, precum şi relaţiile de
interactiune dintre diferitele componente. Societatea umană trebiue permanent să-şi pună următoarea
intrebare: Care este stadiul actual al teritoriului, având în vedere procesele rapide de transformare
accelerată din ultimul secol?
În acest sens, teritoriul trebuie gândit ca fiind suportul fizic al unui sistem de activităţi şi funcţiuni, ce
a fost dezarticulat, de părţile sale monofuncţionale şi care în acelaşi timp este un sistem economic şi
productiv care în decursul timpului nu a fost in relaţie cu mediul înconjurător sau nu s-a ţinut cont de
protecţia lui.
În multe situaţii teritoriul a fost redus ca şi concept, adică a fost considerat ca fiind spaţiul fizic de
desfăşurare a activităţilor umane, adică este un spaţiu artificializat. La scară planetară teritoriul a fost
transformat în totalitatea lui, prin construirea unor cartiere rezidenţiale în spaţiile verzi sau protejate,
dezvoltarea marilor centre metropolitane, suprafeţele agricole au fost înlociute cu plaforme betonate
industriale sau de locuinţe, iar în multe zone au avut loc şi transformări sociale, culturale determinate de
penetrarea teritoriilor de către alte popoare cu altă cultură, religie, etc.
În ultima perioadă de timp au triumfat mai mult interesele agronomice în rezolvarea problemelor de
planificare a teritoriului agricol şi de planificare a resurselor sale .Trebiue facută o analiză permanentă a
comportamentului evolutiv al solului în raport cu schimbările de destinaţie ale acestuia sau cu folosinţele
lui.
Trebuie permanent să se facă evaluarea degradării mediului în funcţie de gradul de utilizare a
teritoriului, de stabilire a limitelor de obţinere a producţiilor agricole, astfel încat sa nu fie afectat mediul
înconjurător.
 În concluzie se poate spune că există un sistem complex de relaţii între spaţiul fizic, spaţiul construit
şi acţiunea antropică, care determină procese complexe de transformare a teritoriului prin artificializarea
lui.
3.1.1. Analiza spaţiul fizic
Artificializarea totală a sistemului agricol intensiv, având ca model industrializarea şi cresterea
nelimitată a producţiei cu orice preţ, alimentată permanent de o creştere accelerată a tehnologiei de lucru,
dar şi de folosire nelimitată a resurselor, au determinat şi determină efecte mari şi greu de anticipat şi de
evaluat asupra teritoriului, pe o perioadă mare de timp.
S-a ajuns azi, ca la scară planetară, ţările dezvoltate din punct de vedere industrial şi nu numai, să
aibă o permanentă preocupare de a găsi măsurile cele mai adecvate de protecţia mediului înconjurător.În
ultima perioadă de timp catastrofele naturale manifestate, s-au multiplicat ca număr ,dar mai ales au
crescut în intensitate şi ca impact asupra mediului.
Agricultura industrializată a avut şi are un impact deosebit asupra mediului înconjurător, deoarece
gândirea umană specifică ultimelor decenii a avut la bază un singur concept, calculul cost – beneficiu şi
obţinerea de profit indiferent de consecinţe.
Procesele distructive ale spaţiului fizic sunt :
• epuizarea resurselor minerale din sol;
• urbanizarea;
• degradarea calităţii apei precum şi epuzarea resurselor de apă;
• defrişarea pădurilor;
• degradarea terenurilor agricole şi silvice prin eroziune de suprafaţă şi de adâncime;
• alunecări de teren;
• seceta agricolă, aridizare şi desertificare.
Degradarea şi distrugerea spaţiului fizic (teritoriului) constituie o contradicţie relevantă a societăţii
postindustriale, deoarece societatea umană este constransă să refacă,să reconstruiască condiţiile naturale
şi materiale de supravieţuire.

3.1.2. Analiza acţiunii antropice

Convergenţa raporturilor sociale după o singură direcţie şi anume modelul unic de producţie şi
consum, că singură soluţie de dezvoltare pe baza legilor mondiale de piaţă, a determinat :
• dezrădacinarea de la comunitate a locurilor edificate după lungi procese de teritorializare şi de
relocalizare în situuri străine circuitului funcţional al localităţii;
• distrugerea culturilor specifice (productive, lingvistice, etnice) , pentru construcţia culturii
industriale şi postindustriale;
 • reducerea progresivă şi marginilizarea activităţiilor autonome, conexe şi integrate la calitatea
locului, în favoarea activităţiilor străine locurilor;
• creşterea separaţiei între activitatea agricolă.industrială şi terţiară.
Acţiunea antropică se configurează în general ca o substituire a unei culturi abstracte, persuasive,
omologată, indiferent de locul unde se desfasoară, în defavoarea unei alte culturi diferenţiată,legată intim
de locul în care a fost generată.Această substituţie a avut forme diferite în funcţie de fazele de dezvoltare,
şi întodeauna a condus permanent la substituirea locuitorului cu producătorul şi/sau cu rezidentul,
traversând o drastică reducere conceptuală şi functională a principiilor de viaţa specifice locului.
Este din ce în ce mai evident procesul continuu de distrugere a spaţiului fizic, de distrugere a
echilibrelor seculare, în favoarea contsrucţiilor umane şi de extragere a resurselor de mediu.Abandonarea
garnizoanelor culturale şi substituirea acestora cu funcţii străine locului, reprezintă o îngorare e
echilibrelor ecosistemelor, ce determină în perspectivă decadenţa teritoriului respectiv.

3.1.3. Analiza spaţiului construit

Reprezintă localitatea istorică cât şi infrastructura acesteia, necesare dezvoltării teritoriale prin
intermediul dezvoltări industrializării şi implicit a urbanizării, după anumite criterii strict funcţionale.Pe
de altă parte ocuparea teritoriului de la periferiile metropolitane, dar şi agricultura industrializată au
transformat permanent teritoriul, într-un areal industrializat ce anulează sistemul istoric sinergetic dintre
amenajările urbane şi mediu.
Imensul patrimoniu edilic şi urbanistic din zonele de deal şi munte,localităţiile mici şi medii, au
suferit o degradare continuuă datorită proceselor de marginalizare, astfel că au fost abandonate vechile
centre şi localităţi de la periferie. Tehnicile de lucru şi materialele noi de construcţie folosite au înlocuit
elementele de bază ale patrimoniului istoric, cu un peisaj urbanistic nou, indiferent de calitatea locurilor
naturale.

3.1.4. Raportul dintre analiză şi planificare

Numeroasele tentative de dezvoltare a teritoriului din anii cei mai recenţi, chiar în ţările dezvoltate,
prezintă carenţe de metode şi tehnici originale pentru analizele teritoriale.Căutarea oportunităţilor de a
găsi noi metode de analiză a resurselor fizice şi de clasificare a modurilor de folosintă a teritoriului,
presupune de fapt de a găsi formula de definiţie a raportului dintre analiză şi plan.
Analizele teritoriale foarte rapide riscă un exces de determinare,adică există pericolul efectuării unor
analize neclare care să influienţeze soluţiile de intervenţie, sau soluţiile de planificare a teritoriului
analizat.
 Trebuie astfel stopat conceptul de vocaţie a unui teritoriu, deoarece sunt privilegiate anumite teritorii
sau regiuni în detrimentul altor regiuni, care ulterior sunt marginalizate.

3.1.5. Instrumente de lectură a teritoriului

Necesitatea de descriere şi reprezentare a teritoriului, constituie o exigentă ce se dezvoltă în paralel cu
cunoaşterea continuuă a teritoriului. Înca din epoca preistorică au fost descrise anumite teritorii,
oraşe,localităţi,etc..Populaţia preistorică a făcut aceste descrieri ca nişte concepţii simbolice sau de natură
religioasă, scrierea lor făcându-se cu ajutorul cunoştiinţelor antropologice.
O dată cu naşterea ideei de proprietate, a necesităţii existenţei comerţului pentru bunurile obţinute pe
proprietatea respectivă, a necesităţii existenţei căilor de comunicaţie, pentru creşterea mobilităţilor pentru
populaţie, au determinat exegenţa existenţei unei reprezentări corecte a teritoriului, a câmpiilor, delaurilor
şi colinelor,munţilor, a cursurilor de apă, a localităţilor,a căilor de comunicaţie terestre şi marine,etc.
Astfel că in sec. Al IV-lea apar primele reprezentări teritoriale reale, primele descrieri teritoriale au
fost regiunile, reprezentate pe tăvi de bronz, marmură, etc..Începând cu secolele XV şi XVI şi în mod
special secolul XVIII cartografia devine ştiinţa de reprezentare a teritoriului, bazată pe tehnici moderne de
reprezentare,care se dezvoltă în paralel cu ştiinţele geomterice, topografice, geografice,etc..
Reprezentarea teritoriului se face cu ajutorul hărţilor topografice care au scara de reprezentare de
până la 1:100 000 inclusiv, hărţilor geografice care au o scară de reprezentare de 1:500 000 inclusiv, sau
pot fi reprezentări tematice sau reprezentări generale la alte scări: 1:25 000; 1:10 000;1:5 000.
De exemplu morfologia teritoriului este reprezentată prin curbele de nivel, ce unesc toate punctele de
aceiaşi cotă, hidrografia este reprezentată de cursuri de apă permanente şi temporare, surse de apă, etc.,
peisajul natural este reprezentat prin toate categoriile de folosinţă ale terenurilor: teritorii agricole,
plantaţii de pomi fructiferi şi vită de vie, păşuni, fâneţe, păduri, etc.
Din punct de vedere cartografic teritoriul este reprezentat prin elementele sale de peisaj natural, cu
ajutorul simbolurilor, şi elementele ce descriu operele create de către om, adică localităţi, platforme
industriale, căi de comunicaţii, construcţii hidrotehnice, terase, lucrări de irigaţii, cariere, zone
arheologice etc..
Cartografia modernă are la bază metode moderne perfecţionate de lectură a teritoriului, utilizând
teledetecţia aeriană sau mai ales cea satelitară.Din punct de vedere al protecţiei teritoriului şi a mediului
înconjurător, apare o nouă formă de reprezentare bazată pe noţiunea de hărţi tematice. Aşa cum spune
însăşi denumirea lor, hărţile tematice descriu o singură temă relativă faţă de un anumit teritoriu, cum ar fi
de exemplu hărţile turistice care evidenţiază în manieră prospectivă şi suprapusă planimetria centrului
oraşului respectiv, edificile istorice mai importante, traseele turistice, obiective sportive de vară sau/şi de
iarnă, etc..
 La fel putem spune despre harta tematică automobilistică, unde teritoriul este reprezentat în special de
reţeaua de autostrăzi, drumuri internaţionale şi naţionale,judeţene,comunale, unde sunt trecute distanţele
kilometrice, intrările şi/sau ieşirile din autostrăzi, legături, alte elemente de identificare, etc..
Hărţile tematice geologice se elaborează la scară 1:100 000 şi evidentiază caracteristicile
geolitologice ale teritoriului, utilizând o anumită simbolistică de reprezentare în special prin culori, unde
se reprezintă perioada de formare, zonele fosilifere, izvoare de apă, izvoare termale, zone cu alunecări de
teren, etc..
Hărţile tematice de folosinţă solului se reprezintă la scară 1:200 000, hărţile tematice pedologice,
climatice (precipitaţii, temperaturi), de vegetaţie, etc. se reprezintă la scară 1:1 000 000.

3.1.6. Hărţile de vulnerabilitate şi de planificare ale unui teritoriu trebuie să cuprindă toate hărţile
tematice amintite anterior, cu toate detaliile necesare obţinerii unei reprezentări prospective, care să
reprezintă planul teritorial de dezoltare .
Asa cum s-a subliniat anterior cartografia modernă se bazează pe metode moderne de lectură a
teritoriului şi anume pe ridicările aeriene sau satelitare. Elaborarea cartografică a teritoriului este mult mai
rapidă şi mai precisă utilizând metodele fotografierii, fotointerpretării şi fotogrametriei, faţă de metodele
clasice de lectură a teritoriului.
Avantajele fotografieirii aeriene, şi deci a lecturii steroscopice, sunt enorme faţă de metoda clasică,
determinate pe de o parte de precizia mare a măsurătorilor, iar pe de alta parte cu ajutorul radiaţiilor în
infraroşu, se pot evidenţia tipurile de culturi, stadiul de creştere al acestora, sanatatea culturilor, folosinţa
solului, sursele de apă, zonele umede, zonele de secetă, zonele poluate, caracteristicile geologice, etc.
În ultima perioadă de timp s-a dezvoltat o metodă nouă de reprezentare şi anume cea de teledetecţie
satelitară. Avantajele principale ale metodei constă în posibilitatea de reprezentare simultană a unor
porţiuni mari de teritoriu, actualizarea datelor despre teritoriu în timp real, dar mai ales utilizarea
observaţiilor satelitare în Sistemele Informatice Teritoriale. Această posibilitate de a efectua observaţii
permanente asupra teritoriului se face ajutorul sateliţiilor, de o mare importanţă sunt serviciile aduse de
către sateliţii de teledetecţie LANDSAT (SUA), JERS(Japonia), SPOT şi ERS(Europa ,ESA) ,IRS
(India),etc.
Observaţiile repetate asupra unui teritoriu, la o distanţă de timp destul de mică (câteva luni), permite
efectuarea unei analize complete a ciclurilor vegetative de exemplu sau de prevenire a unor dezastre, de
observare a diferitelor grade de poluare a teritoriului. De asemenea atunci când se fac observaţii pe
perioade lungi de timp, se pot individualiza fenomenele ce se produc la scară mare, cum ar fi cele
geologice sau tectonice.
3.1.7. Metode de analiză teritorială
Primele cercetări fundamentale cu privire la teritoiu, care să reprezintă o bază şţiintifică pentru
orice fel de studiu, trebuie să aibă :
• un caracter permanent;
• un caracter sistemic asupra tuturor componentelor teritoriului (fizice, istorice,sociale,
economice,etc.);
• la un prim nivel de aproximare, oricare din capitolele de cercetare nu va avea un caracter
privilegiat în raport cu alte capitole;
• o bază de date cu date provenite numai din surse oficiale;
• o metodologie proprie de recoltare, elaborarea calculelor şi de reprezentare a rezultatelor.
Corecta şi completa aplicaţie a modelului de cercetare primară, presupune individualizarea
caracterului predominant al teritoriului luat în studiu. În particular cu privire la teritoriile rurale, e nevoie
de individualizarea următoarelor aspecte :
• funcţia urbanistică a teritoriului respectiv;
• tendinţa (potenţialul) de dezvoltare, direcţii de expansiune, dinamică productivă, etc.;
• dotările structurale şi infrastructurale (centrele de locuit, servicii, transport, etc.);
• situatia urbanistică a teritoriului;
• totalitatea folosinţelor teritoriului;
• caracterul productiei agricole, specifica teritoriului agricol.
Datele provenite din surse oficiale, ce reprezintă cea mai mare parte din datele utilizate în cercetarea
primară, trebuie să facă referirie la mediul teritorial aferent suprafeţelor administrative, dar pot fi utilizate
şi alte informaţii precise despre alte teritorii aflate în afara celor administrative. Astfel de cercetări
primare pot fi comparate cu acele cercetări teritoriale agricole, unde fiecare teritoriu este delimitat după
criterii de tip fizic (limite orografice, hidrografice, limite de folosinte, etc.), care este diferit de teritoriul
administrativ.
Cercetările primare dezvoltate asupra unui teritoriu pot fi compuse din una sau mai multe cercetări
secundare asupra aceluiaşi teritoriu, sau pot avea un caracter sectorial, adică privitoare la un mod mai
precis de cercetare al unui singur aspect sau a unui număr limitat de aspecte ale teritoriului.
Este greu de sugerat o metodologie universală de dezvoltare a cercetărilor secundare, validă pentru
fiecare sector de interes sau pentru fiecare realitate teritorială. Trebuie formulat un plan ―ad-hoc― de
cercetare secundară, după ce au fost dezvoltate cercetările primare şi au fost fixate obiectivele de
cercetare ştiinţifică.
 Cercetările secundare o dată dezvoltate, integrează rezultatele cercetăriilor primare şi furnizează
informaţiile de bază pentru studierea sectorului teritorial. Este utilă cunoaşterea permanentă a raporului
dintre cercetările primare şi cele secundare sau de detaliu.
Dată fiind complexitatea realităţii teritoriale, este greşită abordarea analizei teritoiale având la bază
informaţii obţinute din cercetarea secundară, fără ca în prealabil să fi existat căutări primare. O eroare de
acest tip, poate determina consecinţe negative asupra cercetării unui teritoriu sau a unui sector din
teritoriu, în sensul ca între componentele teritoriului (sectorului), pot lua naştere relaţii imprevizibile, în
lipsa unor căutări primare. De exemplu în analiza unui teritoriu din punct de vedere al folosinţelor cu
caracter agricol, trebuie să se ţină seama de realitatea fizică, istorică, socială şi economică a teritoriului,
care se counosc în urma cercetării primare.
O metodă interesantă de analiză a teritoriului este aşa numită analiză de bază, care presupune analiza
factorilor teritoriali şi de mediu după un mod de lectură încrucişat a parametrilor ce interesează aria de
studiu. Cu acest instrument de contabilitate teritorială, teritoriul devine un spaţiu de cuantificare a
resurselor sale, unde trebuie să se cunoască distribuţia acestora, modul de utilizare a resurselor, dar mai
ales trebuie stabilită cu precizie resursa care are scop prioritar.
Această metodă se poate explica cu ajutorul hărţilor tematice, cu privire la morfologia şi structura
fizică a teritoriului (altimetrie, climatologie, geologie, pedologie, hidrologie, etc.). Pe grupe de hărţi
tematice se analizează toate resursele existente în teritoriu, se cuantifică impactul asupra mediului la orice
acţiune antropică asupra unei resurse, iar în final se face analiza întregului sistem (teritoriu).
De exemplu pentru analiza teritoriului agricol, resursa de bază o reprezintă solul faţă de care se
exercită o acţiune antropică. Se analizează potenţialul solului, raportat la acţiunea antropică pozitivă,
precum şi legăturile negative date de acţiunea antropică, în special de edificabilitate. Polivalenţa metodei
ne permite să stabilim care sunt limitele teritoriale în raport cu gradul de utilizare al lor.
O importanţă deosebită o are completarea studiilor de analiză teritorială cu informaţii demografice şi
socio-economice, elemente care completează planul de proiect. Metoda de analiză a teritorului pe baza
hărţilor tematice, constituie o platformă necesară şi utilă care garantează o lectură finalizată pentru
protecţia mediului înconjurător, dar considerată ca fiind insuficientă.
Experienţele şi metodologia de bază, precum şi alte metode de analiză sistemică a resurselor, au
schimbat modul de abordare a unui studiu de impact asupra teritoriului agricol şi deci asupra mediului
înconjurător. Necesitatea de salvare a echilibrelor ecologice şi de conservare a resurselor limitate cum
sunt apa şi solul, presupun analize serioase pentru toate teritoriile supuse acţiunii umane şi previziuni
pentru dezvoltările ulterioare, care să cuprindă toate relaţiile existente între amenajările umane şi mediu,
precum şi compatibilitatea cu anumite intervenţii admisibile.
 Noutatea metodei este dată de tehnologia obţinerii informaţiilor, actualizarea zilnică a acestora, dar
mai ales stabilirea unor criterii precise de utilizare a informaţiilor. Marile cerinţe impuse de ştiintele care
se ocupă cu studiul teritoriului, sunt determinate de raţionalizarea şi organizarea sistemică a teritoriului,
precum şi de lucrările de recuperare, reproiectare, a elementelor ce identifică o comunitate, de locul care
îi apartine.
Noua concepţie de recuperare a resurselor existente, propune două câmpuri de cercetare :
1) construcţia unor sisteme informative la scară largă;
2) analiza complexă a situ-rilor la scară locală.
Aceste analize teritoriale pun pe prim plan exigenţele salvării echilibrelor ecologice, de protecţie şi
valorificare a peisajului, de recunoaştere a culturii, a istoriei unei comunităţii şi de exigenţele utilizării
raţionale a solurilor ca resursă de producţie. Metoda permite cunoaşterea complexă a teritoriului, a
sistemului productiv şi de dezvoltare, a celui cultural, concepute ca un organism unitar, care presupune
recunoaşterea elementelor invariabile şi gradele de adaptabilitate.
Pentru o analiză teritorială completă sunt necesare urmatoarele etape :
• faza de cercetare;
• faza de programare
Faza de cunoaştere cuprinde :
• lectura teritoriului ( analiza componentelor structurale şi a factorilor antropici);
• structura şi distribuţia amenajărilor productive şi a gradului de urbanizare;
• structura socio-economică, serviciile, infrastructura, etc..
Elementele de lucru ale metodei :
• cartografia terenului, scara 1:25 000 – 1:50 000 – 1:100 000, suficientă pentru o primă
aproximaţie, ca rezultat al unor hărţi tematice pentru toată regiunea;
• teritoriul se împarte în unităţi teritoriale elementare de 25 ha, scara 1: 25 000 – 1:50 000 – 1:100
000;
• elaborarea hărţilor tematice: altimetrică, climatologică, geologică, pedologica, hidrologica, etc.,
care se raporteaza la harta de baza ;
• suprapunerea hărţilor tematice două câte două, după criteriul de prelevanţă, şi obţinerea hărţii
rezultante care definesc vulnerabilitatea teritoriului analizat (figura .1 )
 `
VULNERABILITATEA
TERITORIALĂ

VULNERABILITATEA VULNERABILITATEA
HIDRO-GEOTEHNICĂ VEGETAŢIONALĂ ŞI A
SPAŞIULUI CONSTRUIT

VULNERABILITATEA VULNERABILITATEA VULNERABILITATEA VULNERABILITATE

GEOPEDOLOGICĂ RESURSELOR DE APĂ VEGETAŢIONALĂ A SISTEMULUI
CONSTRUIT

APE DE APE FOLOSINŢA ARII PROPUNEREA

GEOPEDOLOGIA SUPRAFAŢĂ SUBTERANE SOLULUI PROTEJATE DE INSTRUMENTE
PANTE
AMENAJARE URBANISTICE

Figura .1. - Metoda geoierarhică de suprapunere a planurilor tematice

FACTORI
3.2. Concepte care stau la baza echipării si valorificării teritoriului
1 . Conceptul de hazard
Hazardul natural reprezintă probabilitatea de schimbare rapidă a unei stări sau condiţii
stabile într-un sistem, sau probabilitatea apariţiei unui fenomen periculos, ce se manifestă pe o
anumită perioadă de timp şi pe un anumit teritoriu.
Hazardul poate reprezenta un risc, în măsura în care afectează interesele unei comunităţi
umane, care este vulnerabilă la acel hazard. Hazardul mai poate include şi condiţii latente care pot
reprezintă pericole viitoare. El se manifestă ca evenimente singulare, combinate sau întrepătrunse
secvenţial în cauze şi efecte. Orice hazard poate fi caracterizat prin localizare geografică, intensitate
, frecventâ şi probabilitate.
Hazardul ar putea fi eliminat dacă s-ar putea concepe o prognoză exactă a spaţiului,
magnitudinii, frecvenţei şi timpului de producere a evenimentelor, prin înţelegerea complexei
interacţiuni între sistemele teritoriale, geomorfologice, atmosferice, hidrologice etc. şi a efectelor
rezultate din modificarea de către om a unor parametri naturali. Şi în aceste condiţii ar rămâne
însă problema cum să se adapteze eficient un anumit grup social, date fiind scopurile sale
particulare, la succesiunea complet previzibilă a evenimentelor naturale. În mod obişnuit,
fenomenele extreme din natură şi societate, ca manifestări ale dinamicii unor sisteme complexe,
nu pot fi prevăzute decât ca probabilităţi al căror moment efectiv de apariţie rămâne o
necunoscută.
2.Conceptul de risc ecologic
Riscul ecologic reprezintă un pericol posibil sau probabilitatea de a înfrunta o primejdie
şi/sau de a suferi o pagubă. Implicit noţiunea de risc o presupune pe cea de hazard.
Evenimente naturale care pot reprezenta riscuri pentru societate sunt acele evenimente care
depăşesc capacitatea imediată de contracare, absorbţie sau prelucrare din partea comunitaţilor
umane şi sunt, de cele mai multe ori, evenimente extreme. În categoria unui eveniment natural
extrem poate intra orice eveniment sau îmbinare de evenimente care prezintă o variaţie de
moment (o aversă) sau de durată (eroziunea accelerată, deşertificarea) relativ mare faţă de valorile
obişnuite.
Evenimente naturale extreme reprezintă rezultatul cel mai vizibil al proceselor complexe prin
care omul interactionează cu sistemele teritoriale, fizice, sociale şi biologice, fapt pentru care mult
 timp s-a pus accentul în analiza riscului natural, doar pe studiul strict şi limitat în timp al acestor
fenomene excepţionale şi a modului cum influenţează forma teritoriului si viaţa oamenilor.
Se admite ca riscul nu poate exista în afara prezentei umane, fata de anumite evenimente pe care
nu le poate controla, implicând totodată iniţativa şi capacitatea de alegere a fiinţei umane. El
poate fi exprimat ca produs între probabilitatea apariţiei unui eveniment cu un potenţial mare de
afectare a teritoriului si de lezare a intereselor comunităţii .
Din perspectiva evoluţiei sistemelor complexe, riscul (Rei) este funcţie de hazard şi de
vulnerabilitate, fiind definit ca probabilitate de afectare a unui anumit element (e) din cadrul
teritoriului, în urma producerii unui eveniment cu o intensitate mai mare decât (i):
Rei = f(Hi, Ve);
unde Hi este hazardul înţeles ca probabilitate de apariţie într-o anumită perioadă a unui
eveniment cu o intensitate mai mare decât i, iar Ve, vulnerabilitatea sau predispoziţia la risc.
De asemenea riscul ecologic mai poate fi definit, ca fiind proportional cu vulnerabilitatea
teritoriului (V) la incrementul de presiune (dp), determinat de actiunea proiectului care
provoaca transformarea teritoriului (fig.2 ) .

ACŢIUNI DE TRANSFORMARE A TERITORIULUI

POLUARE AGRICOLĂ
POLUARE INDISTRIALĂ
PRESIUNE
ANTROPICĂ
P

VEGETAŢIE
COMPONENTE APĂ
Re = P x V AMBIENTARE
SOL

V
VULNERABILITATE

Figura 2 - Relaţia risc ecologic-vulnerabilitatea teritoriului

 Riscurile se pot clasifica după:
sursă :
• generate de fenomene naturale ;
• generate de activitatea umană
după efecte :
• principale sau iniţiale
• secundare
c) după manifestarea lor
• temporală
• permanente
d) după valoarea pagubelor etc.
Modul de manifestare, determină tipul şi categoria de impact asupra mediului. Riscurile episodice au
particularităţi şi implicaţii deosebite. Ele pot fi hazarduri majore excepţionale (naturale sau antropice) —
cutremure de pământ, alunecări de teren, inundatii, incendii, explozii, etc.
3. Conceptul de vulnerabilitate
Vulnerabilitatea unui teritoriu, indiferent de natura sau mărimea sa, poate fi definită ca fiind
capacitatea acestuia de a fi afectat în urma unui hazard. Cu alte cuvinte, vulnerabilitatea presupune
disfunctionalităţi potenţiale la nivel intern, rezultate din procese de transformare şi adaptare, ca reacţie la
perturbăţii aşteptate de mediu.
Vulnerabilitatea unui teritoriu este strâns legată de rezistenţa sa la schimbare (sensibilitatea
teritoriului), respectiv de măsura în care transformările de mediu conduc la transformări în atributele sale
şi de capacitatea de adaptare la noi stări şi condiţii de mediu, în funcţie de expunerea la transformările
globale sau locale.
Vulnerabilitatea indică o predispoziţie intrinsecă oricărui teritoriu, respectiv gradul sau de instabilitate
potenţială, de expunere la risc. Vulnerabilitatea presupune implicit şi gradul de receptare internă a
intervenţiilor externe şi a dinamicii interne ..
Vulnerabilitatea mai poate fi exprimată şi ca o funcţie a riscului, gradului de expunere şi a capacităţilor
de adaptare:
V = f(R,A,C),
unde R reprezintă riscul, respectiv probabilitatea apariţiei unui hazard, A indică mărimea arealului
şi/sau numărul populaţiei supuse riscului, C = capacitatea de utilizare a resurselor locale, fara
probabilitatea producerii unor evenimente de risc.

3.3 Metoda matricilă de analiză a teritoriului

 Evaluarea calităţii mediului este o operaţie complexă, ce implică satisfacerea unor exigenţe ce sunt
variabile în timp şi spaţiu, în funcţie de utilizarea resurselor naturale, în raport cu respectarea echilibtului
ecologic. Problema de impact de mediu, ca element de evaluare a efectelor produse de către o acţiune
(proiect de transformare), asupra mediului, a scos în evidenţă necesitatea unor criterii de evaluare şi de
planificare a resurselor
Metoda matricială este cea mai simplă metoda de identificare a impactelor posibile, cu rezultate
foarte bune în practica curentă. Matricea de identificare ca orice matrice de calcul are reprezentate pe linii
acţiunile date de proiectul de transformare, iar pe coloane se trec elementele mediului înconjurător.
Intersecţia dintre elementele cadrului natural şi acţiunea de transformare dată de proiect, se notează
codificat cu un grup de litere şi cifre,care reprezintă o apreciere calitativă a impactului,iar în anumite
cazuri se poate transforma într-o apreciare cantitativă. (Tabel 1)

Scara de valori numerice şi evaluări relative calitative Tabel 1

Intensitate saui Definiţie Explicaţie
importanţă
0 Non confruntabilă Nu este semnificativă confruntarea dintre
cele două activităţi
1 Importanţă egală Cele două activităţi au aceeaşi importanţă

3 Importanţă uşoară Atribuirea usoară a unei greutăţi în

5 Foarte importantă
7 Importanţă demonstrată
9 Importanţă absolută
2, 4, 6, 8 Valori relative
favoarea unei activităţi faţă de cealaltă
Greutate puternică acordată unei activităţi
în defavoarea celeilalte
O activitate este foarte importantă faţă de
cealaltă
Importanţă absolută a unei activităţi faţă de
cealaltă
Când se impune un compromis

Studiile de analiză a teritoriului reprezintă de fapt evaluarea impactului asupra mediului şi

în mod implicit elaborarea raportului asupra impactului de mediu. Evaluarea impactului de
mediu parcurge mai multe faze de lucru, după metodologia folosită de legislaţia în vigoare din
România si din UE.

3.4. Conţinutul raportului impactului de mediu (RIM)

• Descrierea proiectului – scopul proiectului va fi descris prin caracteristici fizice, scară ,
cantităţii, procese de producţie ;
• Descrierea amplasamentului ;
 • Reziduurile – tipul şi cantitatea reziduurilor sau a deseurilor, rata producţiei prognozate,
dispunerea drumurilor în teritoriu ;
• Descrierea mediului – extinderea teritorială probabilă a mediului afectat.
• Condiţii de bază – o descriere a mediului afectat în mod curent şi a celui potenţial,
determinat de acţiunea dată de proiect ;
• Definirea – impactului potenţial determinat de proiectul de dezvoltare ;
• Identificarea impactului – vor fi folosite metode care permit identificarea tuturor
impactelor semnificative ;
• Predicţia intensităţii impactului – dimensiunea (mărimea) impactului determinată de
acţiunea dată de proiect asupra mediului.

Evaluarea impactului semnificativ (Figura 3)

• Alternative – se iau în considerare alternativele probabile la proiectul propus.
Alternativele propuse trebuie să contină posibilele impacte asupra mediului.
• Măsuri de diminuare a impactului – trebuie găsite măsurile de diminuare a impactelor
semnificative..
• Monitoring – se face predicţia anumitor impacte posibile şi se urmăreşte efectul
determinat de măsurile de diminuare propuse. Se întocmeşte un plan de monitorizare
adecvat şi eficient
 Analiza proiectului si amplasamentului
pentru identificarea impactului potential

Analiza variantelor

Consultari cu organizatii din afara

Stabilirea impactelor celor mai

semnificative

Elaborarea proiectului de domeniu al EIM

Consultari cu privire la proiectul de

domeniu

Finalizarea domeniului si continuarea

analizei

Figura 3 - Fazele principale ale evaluării impactului de mediu

Selectarea proiectului, semnificaţia impactului şi scopul acestuia (Figura 4)

Proiectele prezentate se analizează, se face o selecţie a lor în acord cu legislaţia de mediu şi
se alege proiectul (acţiunea) cu impactul cel mai redus asupra mediului. Descrierea impactelor
posibile,dar mai ales a impactului minim determinat de un proiect de transformare a teritoriului,
este sarcina cea mai grea pentru echipa de specialişti. Definirea unui impact semnificativ în
cadrul proiectului trebuie să se facă cu multă atenţie luându-se în considerare avantajele
proiectului, consecinţele negative, sănătatea publică şi securitatea umană,precum şi
caracteristicile specifice teritoriale.
Scopul evaluării impactului de mediu, este acela de a preciza obiectivul analizelor de mediu
prin examinarea studiilor şi identificarea impactelor mai importante. Un alt scop este de
participare a publicului în deciziile de amenajare a teritoriului, după care se realizează studiile de
impact şi promovarea proiectelor cu impacte minime.
 Elaborarea proiectului

Aducerea la cunostinta
autoritatii competente

Trierea în vederea stabilirii necesitatii

evaluarii impactului asupra mediului

Consultatii Stabilirea domeniului

(organizatii din afara
public)

Studii referitoare la mediu:

Pregatirea si prezentarea informatiilor
asupra mediului autoritatii competente

Analiza informatiilor asupra

mediului

Luarea deciziei de catre

autoritatea competenta

Monitorizarea dupa luarea deciziei

Figura 4 – Procesul de selectie

Identificarea impactului

Se cunosc trei metode pentru identificarea dimensiunilor impactului. Prima metoda se referă la
selectarea şi stabilirea listei standardelor, aşa numitul checklist. Acest checklist presupune existenţa unor
măsuri de prevenire asupra şirului de impacte asociate, determinate de proiect. Cu ajutorul checklistului
se poate face ordonarea impactelor dar şi sinteza efectelor lor.
De exemplu avem un checklist, privind impactele potenţiale ecologice asupra unui bazin hidrografic ,
determinate de un proiect de irigaţii :

Caracteristici fizice şi chimice

SOL
A caracteristici pedologice X
B caracteristici morfologice X
APA
A ape superficiale X
B ape subterane
C calitatea apei X
PROCESE DE TRANSFORMARE
A eroziune X
B sedimentare
 C absorbtie X

CONDIŢII BIOLOGICE

FLORA
A culturii X
FAUNA
A păsări
B peşti şi moluşte X
C insecte X
D microfauna X

FACTORI CULTURALI

FOLOSINŢA SOLULUI
A zone cu exces de umiditate
B agricultura X
TIMP LIBER
A pescuit X
B navigaţie
C activitate balneara
FACTORI ESTETICI ŞI UMANI
A. caracteristicile peisajului X
B parcuri şi rezervaţii

RELAŢII ECOLOGICE
A salinizare X
B eutrofizare X
C saturarea solului X

În checklist se pot introduce n indicatori posibili care pot produce un impact asupra mediului.
Notarea cu X în dreptul categoriilor de impact (I, II, III, IV,) semnifică faptul că există un
impact posibil, care poate fi pozitiv sau negativ .
A doua metodă este matricea de calcul care este o matrice bidimensională prin ordonarea
listei acţiunilor pe axa verticală, iar pe axa orizontală se trec transformările suferite de mediu.
Matricea de calcul utilizată, este matricea Leopold elaborată de către L.B.Leopold în 1971
(figura.5).
Aceasta metodă de calcul are limite serioase, atât teoretice cât şi practice. Matricea
analizează impactele directe dintre cauză şi efect, adică dintre acţiunea perturbatoare dată de
proiect şi factorii de mediu afectaţi.
În realitate caracteristicile specifice de mediu pot fi afectate de un număr diferit de impacte,
în funcţie de natura acţiunii sau de tipul proiectului de transformare. Asupra unui teritoriu
 acţionează simultan mai mulţi factori cauzali, astfel că impactul determinat de proiectul de
transformare este unul cumulativ, care este foarte greu de identificat prin metoda matricială.
În situaţia în care fenomenele (impactele) care se produc la scară comprensorială sunt din ce
în ce mai complexe, atunci se utilizează procedeul reţelei (network), dezvoltat de către Sorensen
în 1971, pentru identificarea lor. Procedeul reţelei (network), poate fi utilizat pentru
identificarea impactelor de ordin secundar, tertiar, şi de ordin superior.

1. Identificarea tuturor acţiunilor A. Modificările regimului

(mentionate pe verticală matricei) ca
părţi ale proiectului propus
2. Sub fiecare acţiune propusă se trage o

g. controlul râului şi modificarea scurgerii

bară la intersecţia cu fiecare enumeraţie
dacă impactul este posibil
a.Introducere de floră şi faună exotică

3. Acum completată matricea în colţul de

stanga sus al fiecărei căsute, se plasează d. degradarea suprafeţei terenului
e. degradarea apelor subterane
un număr de la 1 la 10 care indică
magnitudinea impactului posibil. În faţă
c.modificări ale habitatului

fiecărei căsute (număr) se marchează cu f. modificarea drenajului

(+) impactul pozitiv. În partea dreapta jos

m. zgomot si vibraţii
j. modificarea climei

l. suprafaţa afectată
(colţ) a boxei se trece numărul de la 1 la
b. control biologic

10 indicând importanţa impactului h. canalizare

posibil (ex. Regulamentul zonal, local),

k. incendii
10 reprezentând cea mai mare importanţă
i. irigaţii

şi 1 cea mai mică (dar nu 0)

4. Textul care insoţeşte matricea trebuie
să prezinte impactul semnificativ
ACTIUNI PROPUSE
a Resurse minerale
b Material de construcţie
A. Caracteristici fizice si chimice

c Soluri
d Forma terenului
1.Terenul

e Câmpurile de forţa şi radiaţia

de fond
f Trăsăturile fizice
a Suprafaţa
b Ocean a b c d e
c Subteran a 2/1
d Calitate b 8/8 3/1
2. Apa

e Temperatură
f Refacere
g Zăpadă, ghiaţă şi permafrost
a Calitate (gaze, particule)
.Atmosf

b Climat (micro, macro)

era

c Temperatură
a Inundaţii
b Eroziune
4. Procese

c Depuneri (sedimentare,
precipitare)
d Soluţii (dizolvate)
 e Absorbţii (schimb de ioni)
f Compactare şi tasare
g Stabilitate (alunecari,
prabusiri)
h Stres+tensiune (cutremur)
i Mişcari aer (curenti)

Figura 5 – Matricea lui LEOPOLD

2.5. Studii necesare sistematizării, organizării şi amenajării teritoriului

Fără a intra în detalii vom sintetiza principalele studii care trebuie să anticipeze problemele
de organizare şi amenajare ale teritoriului.
Studiile climatice se folosesc la stabilirea: categoriilor de folosinţă, bonitarea terenurilor
agricole şi silvice, alegerea culturilor etc. Interesează din punct de vedere climatic, temperaturile
medii anuale, medii lunare şi pe anotimpuri; precipitaţiile totale, pe luni, anotimpuri şi pe
perioadele de vegetaţie; vânturile, cu precizarea direcţiei, intensitatea frecventei, precum şi
agresivităţile factorilor climatici, temperaturi excesive, grindină, furtuni etc., care dau nota de
specificitate a sistemului de agricultură şi de organizare a acesteia.
Studiile pedologice sunt de maximă importanţă şi includ componentele descrise la termenul
de sol. interesează raionarea caracteristicilor: fizice, chimice, hidrofizice şi de fertilitate, în
scopul delimitării şi dimensionării unităţiilor de lucru şi amplasamentul categoriilor de folosinţă
şi amplasamentul culturilor agricole.
Relieful reprezintă configuraţia terenului fundamentat în studiile de geomorfologie.
Interesează sub aspectul reliefului: macrorelieful (munţi, dealuri, câmpii, lunci); mezorelieful
(văi, cumpene de apă); microrelieful (crovuri, mameloane, grinduri, zone plane, zone colinare);
panta şi expoziţia terenului; precum şi formele de eroziune de suprafaţă şi adâncime.
Hidrologia şi hidrogeologia reprezintă apele de suprafaţă şi subterane, cu precizarea
debitelor nivelelor, dimensiunile albiei majore şi minore, fenomene de inundaţii, lucrări
hidrotehnice în albie, lucrări de mal şi lucrări antierozionale în bazinul hidrografic.
Toate studiile mai sus enumerate stau la baza stabilirii categoriilor de folosinţă,
sistematizării, organizării şi amenajării teritoriului.

6. Preocupări mondiale privind mediul, amenajarea teritoriului şi dezvoltarea rurală

 În trecut, atât preocupările locale, cât şi cele mondiale privind folosirea resurselor, în
concordantă cu stabilitatea ecologică şi protecţia mediului nu au constituit priorităţi absolute, în
etapa actuală de dezvoltare economică şi socială, Conferinţa de la Rio a fost cea mai mare
întrunire a conducătorilor lumii din toate timpurile. Au participat 182 şefi de state şi guverne.
Pentru această conferinţă ţările participante au întocmit rapoarte privind starea şi problemele
specifice de mediu. Au mai pregătit rapoarte mai multe organisme ale O.N.U., Comunitatea
Europeană, Banca Mondială pentru Dezvoltare. Au avut loc mai multe şedinţe pregătitoare la
Geneva, New York şi Nairobi, în care au fost analizate documentele ce urmau să fie aprobate şi
semnate de ţările participante.
Între 3 şi 12 iunie 1992 a avut loc prima etapă de lucru, la care au participat miniştrii
mediului sau conducătorii unor organisme similare şi reprezentanţii unor instituţii
neguvernamentale sau internaţionale, în a doua etapă, 12-13 iunie, a avut loc întâlnirea la cel mai
înalt nivel a şefilor de state şi guverne, numită Earth Summit, la care România a fost reprezentată
prin preşedintele statului. Cuvântările acestora au avut un pronunţat caracter politic.
Documentele Conferinţei - Rio de Janeiro - 1992
Au fost prezentate cinci documente de o deosebită importanţă, dintre care numai două au fost
semnate. Acestea sunt două declaraţii, două convenţii şi Agenda 21 după cum urmează:
1. Declaraţia de la Rio cuprinde o serie de principii după care omenirea trebuie să se
conducă în relaţiile de interacţiune om-mediu. Printre altele, se stipulează că orice activitate de
investiţii trebuie să fie însoţită de un studiu de impact asupra mediului, plata de daune de către
cei care produc efecte de poluare, elaborarea de legi pentru protecţia mediului, informarea
populaţiei asupra stării mediului ş.a.
2. Agenda 21, un document în care sunt analizate posibilităţile de punere în aplicare a
principiilor din primul document, dimensiunile sociale şi economice ale problemelor mediului,
conservarea şi gestionarea resurselor. De fapt, acest document reprezintă un program care oferă
un model de acţiune interdisciplinar, pentru conservarea mediului şi gestionarea resurselor
necesare dezvoltării în deceniile următoare. Autorii acestuia au fost călăuziţi de o serie de idei
ca: o lume prosperă, o lume justă, o lume locuibilă, o lume fertilă, o lume curată.
Astfel, o lume prosperă se referă la faptul că pentru dezvoltare şi păstrarea mediului sunt
necesare alte scheme de dezvoltare decât cele tradiţionale. O lume justă se referă la faptul că
peste un miliard de locuitori ai planetei trăiesc sub limita minimă de existenţă decentă şi luptă
pentru supravieţuire. O altă temă se referă la lumea locuibilă, în sensul că, în prezent,
aproximativ trei miliarde de oameni locuiesc în aşezări urbane şi se prevede că la sfârşitul
secolului vor fi cinci miliarde.
Aceasta va duce la o poluare extremă, la dificile probleme de aprovizionare, la paralizarea
serviciilor urbane, lipsa condiţiilor sanitare, oraşele sunt şi vor deveni şi mai mult centre de
presiune ecologică. Cea mai importantă temă abordată este cea a unei lumi fertile cuprinzând
problemele legate de agricultură, apă potabilă, energie, păduri, diversitate biologică,
biotehnologie, poluare marină şi zone montane etc. Ideea lumii curate se referă în special la
poluarea cu deşeuri menajere, industriale şi radioactive.
Pentru fiecare din aceste teme s-au indicat obiectivele activităţilor specifice, direcţiile
cercetărilor ştiinţifice şi tehnologice, instrumentele legislative naţionale şi internaţionale şi
necesarul financiar pentru punerea în operă a acestor prevederi.
3. Convenţia privind schimbările climatice globale are consecinţe imediate, fiind un
aranjament ferm al ţărilor semnatare de reducere a emisiilor de CO2, astfel ca în anul 2000 să nu
depăşească nivelul anului 1990.
Fără aceste măsuri se prevede că efectul de seră va conduce la încălzirea climei, cu
consecinţe grave, ca extinderea zonelor deşertice şi creşterea nivelului general al oceanelor,
urmare a topirii ghetii din calotele glaciare.
4. Convenţia privind diversitatea biologică cuprinde prevederi pentru stabilirea unor zone
de protecţie şi măsurile generale pentru protejarea ecosistemelor, precum şi pentru transferul de
tehnologii către ţările sărace.
5. Declaraţia de principii asupra conservării şi exploatării pădurilor se referă la
conservarea pădurilor tropicale, exploatate intensiv şi care, la sfârşitul secolului, ar putea
dispărea, dacă se va continua în acelaşi ritm.
Asupra acestui document nu s-a ajuns la nici un acord, stăvilirea tăierilor fiind considerată ca
un atentat la dreptul statelor în curs de dezvoltare de a-şi folosi resursele.

2.7. Baza legislativă a activităţii de îmbunătăţiri funciare în contextul valorificării

resurselor organizării teritoriului şi protecţiei factorilor de mediu
 Principalele legi privind fondul funciar şi protecţia factorilor de mediu sunt: legea fondului
funciar, legea îmbunătăţirilor funciare, legea protecţiei mediului şi legea cadastrului şi
publicităţii imobiliare şi legea organizării teritoriului şi urbanismului.
1. Legea fondului funciar - Defineşte fondul funciar al României ca fiind totalitatea
terenurilor de orice fel, indiferent de destinaţie, de titlul pe baza căruia sunt deţinute, sau de
domeniul public ori privat din care face parte.
Toţi deţinătorii de terenuri agricole sunt obligaţi să asigure cultivarea acestora şi protecţia
solului şi apelor. Protecţia şi ameliorarea solului se realizează prin lucrări de prevenire şi de
combatere a proceselor de degradare şi poluare a solului provocate de fenomene naturale sau
cauzate de activităţi economice si sociale. Lucrările necesare în acest scop se stabilesc pe bază de
studii şi proiecte întocmite la cerere, corelat cu lucrările de amenajare şi organizare a teritoriului.
Statul sprijină aceste lucrări, suportând parţial sau total cheltuielile pe baza notelor de
fundamentare, însuşite de organele agricole judeţene şi aprobate de Ministerul Agriculturii şi
Alimentaţiei.
Terenurile care prin degradare şi poluare şi-au pierdut, total sau parţial, capacitatea de
producţie pentru culturile agricole sau silvice trebuie constituite în perimetre de ameliorare.
Folosirea temporară sau definitivă a unor terenuri agricole sau silvice în alte scopuri decât
producţia agricolă sau silvică se face numai în condiţiile prevăzute de lege.
2. Legea îmbunătăţirilor funciare (nr. 159/24 iulie 1996) - Amenajările de îmbunătăţiri
funciare sunt lucrări complexe hidrotehnice şi agropedoameliorative de utilitate publică de
interes naţional sau local, fiind finanţate de la bugetul de stat sau din alte surse ale S.N.I.F.
Proiectarea, executarea şi exploatarea amenajărilor de îmbunătăţiri funciare se face în
corelare cu lucrările de gospodărire a apelor, hidroenergetice, silvice, căi de comunicaţie, în
acord cu interesele proprietarilor de terenuri şi cu documentaţiile de urbanism şi de amenajare ale
teritoriului ţinând seama de cerinţele de protecţie a mediului.
Pentru fiecare amenajare de îmbunătăţiri funciare finanţată de la bugetul de stat trebuie
întocmită cartea tehnică a construcţiei şi regulamentul de exploatare prin grija investitorului.
3. Legea protecţiei mediului (nr.137/29.12.1995) - Protecţia mediului este un obiectiv de
interes public major şi se bazează pe principiile şi elementele strategice ce conduc la dezvoltarea
durabilă a societăţii.
 Principiile şi elementele strategice care stau la baza protecţiei mediului, în scopul asigurării
unei dezvoltări durabile, sunt:
• principiul precauţiei în luarea deciziilor;
• principiul prevenirii riscurilor ecologice şi ale producerii daunelor;
• principiul conservării biodiversităţii şi a ecosistemelor specifice cadrului biologic natural;
• principiul poluatorul plăteşte;
• înlăturarea cu prioritate a poluanţilor care periclitează nemijlocit şi grav sănătatea
oamenilor;
• utilizarea durabilă a resurselor;
• menţinerea, ameliorarea calităţii mediului şi reconstrucţia zonelor deteriorate etc.
Orice investiţie nouă sau modernizarea celor existente se poate face doar după obţinerea
acordului de mediu, eliberat de autorităţile pentru protecţia mediului. Activităţile care nu
implică lucrări de construcţii-montaj necesită numai autorizaţie de mediu. Acordul sau
autorizaţia de mediu se eliberează după obţinerea celorlalte avize necesare, potrivit legii.
Pentru activităţile existente care nu îndeplinesc condiţiile de autorizare este necesară
întocmirea bilanţului de mediu.
Evaluarea impactului asupra mediului constă în parcurgerea următoarelor faze: preliminară,
propriu-zisă, de analiză şi validare. Evaluarea impactului asupra mediului este obligatorie în
cazul lucrărilor prin a căror execuţie se poate modifica mediul natural.
Legea protecţiei mediului prevede crearea unui sistem de monitorizare generală si locală cu
referire la sol, subsol, apă, aer, ecosisteme acvatice şi terestre. Prin protecţia mediului se
urmăreşte reconstrucţia zonelor degradate, menţinerea zonelor de habitat natural, protecţia
mediului, protecţia resurselor, conservarea biodiversităţii, ocrotirea florei şi faunei zonale.
La protecţia mediului, conform legii, participă populaţia şi organeie locale, organismele
guvernamentale şi neguvernamentale şi se desfăşoară în colaborare cu alte ţări şi organisme
internaţionale.
4. Legea cadastrului şi publicităţii imobiliare (nr.7/26.03.1996) - Vizează evidenţa tuturor
bunurilor imobiliare şi funciare de pe cuprinsul unităţilor, localităţilor şi teritoriului naţional.
Tipurile de cadastru, componentele, şi activităţile desfăşurate în virtutea legii cadastrale se vor
detalia într-un capitol intitulat „noţiuni despre cadastru şi publicitatea imobiliară".
 5. Legea amenajării teritoriului şi urbanismului - Această lege prevede utilizarea raţională
a resurselor naturale ale solului şi subsolului; structura şi dinamica populaţiei şi forţei de muncă;
dezvoltarea armonioasă a reţelei de localităţi; echiparea tehnică a teritoriului, protecţia sau
reabilitarea mediului natural şi a spaţiului construit; stabilirea zonelor în care se preconizează
desfăşurarea operaţiunilor majore de amenajare.
Planurile zonale de amenajare a teritoriului inter-orăşenesc şi comunal mai conţine şi
prevederile referitoare la direcţiile de dezvoltare în teritoriu a localităţilor, împărţirea teritoriului
în zone funcţionale majore, zone pentru care se preconizează desfăşurarea operaţiunilor de
urbanism şi zone pentru care este necesară elaborarea de planuri de urbanism.
La definirea şi afirmarea activităţilor de organizare a teritoriului, un rol important îl au
următoarele documente:
• Declaraţia Universală a Drepturilor Omului;
• Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu, care subliniază: dezvoltarea localităţilor,
protejarea mediului, amplasarea industriilor, prevenirea catastrofelor etc.;
• Carta Mondială a Solurilor;
• Carta Europeană a Amenajării Teritoriului prin care se subliniază caracterul demografic
global, funcţional şi prospectiv al amenajării teritoriului;
• Convenţia pentru Protecţia Patrimoniului Arhitectural;
• Carta Europeană a Bazinului Dunării;
• Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Mediu şi Dezvoltare, care prevede măsuri de
combatere a sărăciei şi dezvoltarea economică durabilă etc.
6.Codul silvic - Reprezintă legea de bază privind protecţia şi apărarea împotriva actelor de
agresivitate.
7.Legea drumurilor - Această lege cunoscută ca fiind legea 82/1998, defineşte reţeaua de
drumuri, stabileşte categoriile de drumuri şi modul de proiectare, execuţie şi
exploatare.Important pentru preocupările din lucrarea de faţa, este rolul antierozional al reţelei de
drumuri corect concepută.