JOHANN HEINRICH PESTALOZZI(1746-1827)

REPERE BIOGRAFICE

S-a născut la Zurich, într-o familie care provenea din Italia. Tatăl său a fost medic, dar s-a
stins din viață când Pestalozzi avea cinci ani .Este crescut cu devoțiune în familie de mama sa
și de menajeră. De aici ,poate, și pledoaria sa de mai târziu pentru educația în familie . După
terminarea studiilor elementare urmează cursurile de la Collegium Carolinum din Zurich cu
gândul de a deveni pastor.

Pestalozzi își va întrerupe studiile și va încerca să se pună în slujba servirii poporului

.Sub influența fiziocraților ( care credeau că singura cale de sporire a avuției este munca în
agricultură), dar fără o experiență practică în domeniu, pedagogul nostru se ambiționează să
înființeze o fermă model la Neuhof (1770 ) pentru a-i învăța pe țărani agricultura modernă.
Încercarea sa eșuează din cauza complicațiilor financiare. Spiritul său întreprinzător și
idealurile umaniste îl împing spre alte încercări: în 1774 înființează un fel de așezământ socio-
educativ unde a adunat un grup de copii nevoiași ce erau educați prin muncă și activități
intelectuale de bază (citit, scris, socotit ). Ceea ce este interesant rezidă în aceea că leagă
activitatea productivă de cea educativă. Pentru prima dată în istoria pedagogiei ,Pestalozzi
realizează o solidaritate programatică dintre cele două trasee formative. Cum autofinanțarea
nu constituia un principiu viabil pentru funcționarea acestui stabiliment educativ, el va fi
desființat în 1780. Între timp, Pestalozzi se va preocupa de activitățile educative și va reflecta
mai adânc la aceste probleme. În 1780, publică prima sa lucrare pedagogică Ora de
seară a unui Sihastru . După un an va fi publicată altă lucrare de importanță capitală
Leonard și Gertruda ,un adevărat roman paideutic care îi va impune pe autor în conștiințele
luminate ale vremii.

După revoluția burgheză din Elveția, ca urmare a creșterii numărului de copii orfani, i se
încredințează organizarea și conducerea unui important orfelinat la Stanz.

În 1801, Pestalozzi scrie și dă tiparului lucrarea Cum își învață Gertruda copiii. După
unele sincope de funcționare ,institutul său de educare și formare este transferat în 1805 la
Yvedon , unde va funcționat circa 20 de ani . Alături de școala elementară și cea medie , el va
mai înființa și o școală pentru fete, iar seminarul de pregătire a învățătorilor se va dezvolta
foarte mult.

În 1826 publică ultima sa lucrare, Cântecul lebedei, o incitantă retrospectivă

valorizatoare a faptelor și ideilor sale pedagogice.

Alte lucrări: Cercetările mele în legătură cu mersul naturii în dezvoltarea neamului

omenesc Manual pentru a învăța silabisirea și citirea , Cartea mamelor sau îndrumător
pentru mame , cum să-și învețe copiii să observe și să vorbească.

Premise ale gândirii pedagogice

Sistemul său de gândire pedagogică se întemeiază pe observație, reflecție pedagogică și

experimentare practică, nemijlocită a ipotezelor sale. Ocupându-se de organizarea
învățământului elementar, el a promovat îmbinarea armonioasă dintre munca productivă și
instrucția propriu zisă. A militat pentru o metodologie nouă de predare bazată pe legile
dezvoltării intelectuale.

După Pestalozzi , omenirea parcurge trei vârste:

1) vârsta naturală când sunt dominante relațiile sincere nevinovate ;

2) vârsta socială ,relațiile dintre oameni fiind bazată pe constrângere;
3) vârsta morală ce se întemeiază pe tăria morală și autodeterminare .

În concepția sa, trei forțe stau la temelia naturii umane : puterea intelectuală, cea morală
și cea fizică . Puterea intelectuală îl determină pe om să afle adevărul și să posede știința;
puterea morală îl determină să fie demn, puterea fizică îi dă posibilitatea să muncească și să
acționeze. Pestalozzi se poziționează pe aliniamentele filozofice neoumaniste admițând
ca forțe de unire a elementelor umanității sentimentul iubirii și credința în Dumnezeu .
Forțele invocate există mai întâi doar ca potențe, ce se vor actualiza numai prin educație .

Ca și Leibniz, el se încrede în supoziția autodezvoltării forțelor în om, în capacitatea

acestora de a ieșit din starea de inerție , actualizându-se progresiv .

Educația- în concepția lui -înseamnă acțiunea de a dezvolta într-un mod organizat forțele
intelectuale ,morale și fizice la om . Raționalitatea și caracterul premeditat sunt notele proprii
ale actului educativ. Pestalozzi a fost un visător cu un acut simț al realismului și actualității.

A luat act de viață nefericită și frustrantă a indivizilor care erau ghidați de pasiuni
incontrolabile( cf. Mayer, 1966, p. 289 ) și a propus căi de ieșire din aceste stări .
Dresajul omului prin cultura superficială și metoda mecanică sunt înlocuite de Pestalozzi cu
formarea armonioasă în concordanță cu nevoile și resursele umane . Perspectiva deschisă de
scrisă de el se înscrie în două planuri : unul teoretic ,de sondare a sufletului omenesc pentru
aflarea legilor de dezvoltare a acestuia, și altul practic , de creare a așezămintelor de
învățământ, de verificare a metodelor și principiilor de educare.

Pestalozzi este un deschizător de drumuri , lăsat moștenire numeroase idei fertile recuperate
și îmbogățite de alți mari pedagogi.

Bibliografie: C. Cucoș, Istoria pedagogiei, Idei și doctrine pedagogice fundamentale, Ediția

a II -a revăzută și adăugită, Polirom 2017.