„Vreau să fiu invizibilă!

Așa gândea Tia, o fetiță furioasă pe tatăl ei. De ce era furioasă? Pentru că de

o vreme tati, cum îi zicea ea, nu mai avea timp de joacă. Da, nu se mai juca

aproape deloc cu ea. Toată ziua se ocupa de AFACERE iar când nu era la

birou ca sa facă afaceri, vorbea despre afaceri la telefon. Tia își imagina că

AFACEREA asta era ca o caracatiță vișinie, cu multe tentacule și o gură

uriașă, care îi stă lui tati pe cap și îi mânăncă timpul și energia. Tati se

întorcea acasă obosit, cu cearcăne sub ochi și nu mai avea chef de nimic.

Nici măcar să râdă.

Mai demult, când Tia era mai mică, tati nu făcea atât de multe afaceri dar se

juca mult cu ea. Uneori desenau împreună. Tati desena frumos, dar Tia și

mai frumos. Preferatele ei erau portretele de familie: în desene apăreau ea,

mami și tati, toți râzând cu gura până la urechi. Alteori jucau „ascunselea”.

Pe atunci stăteau într-un apartament mic, nu într-o casă mare ca acum, și

erau puține locuri în care Tia se putea ascunde. Dar tati se făcea că o nu

găsește și se întreba cu vocea tare: unde o fi fata mea?” Tia sărea atunci din

ascunzătoare, îi punea palmele pe ochi tatălui și îl întreba: Cine e?” El

răspundea „Tiaaaaa!” și apoi o pupa și o gâdila minute în șir. În casa mare

se jucaseră doar de vreo două-trei ori. Întotdeauna Tia se ascunsese într-un

dulap uriaș din mansardă, care nu era folosit. Tati era cât pe ce s-o găsească

de fiecare dată pentru că o auzea pe fetiță râzând fericită. Dar când să

1
deschidă ușa dulapului și s-o îmbrățișeze ca pe vremuri… îi sunase

telefonul și abandonase joaca.

Ș i tot mai demult, tati îi citea seara povești. Iar înainte ca fetița să adoarmă,

își spuneau unul altuia cât de mult se iubesc: până la infinit!

Acum se mai juca doar cu mama… Tati arareori ajungea să o sărute înainte

de culcare. Îi trimitea de la birou jucării tot mai multe, tot mai mari, tot mai

frumoase dar ea avea nevoie de altceva. Avea nevoie de el. De tati. Ș i tati

parcă nici nu o mai vedea.

De aceea era furioasă. Ș i de aceea voia să devină învizibilă. Ca să afle dacă

tati o va căuta, dacă îi va duce lipsa, dacă îi va duce dorul. Poate așa, dacă

nu o va mai vedea o vreme, va dori din nou să stea mai mult cu ea și să se

joace împreună.

A doua zi Tia împlinea 7 ani. Își invitase prietenii la o mare petrecere cu

animatori, pictură pe față, chiar și un magician. Pe tati îl pusese să îi

promită că nu va rata petrecerea ei, iar el promisese.

Dar nu apăruse la începutul petrecerii.

– L-ai sunat pe tati? Când vine?, a întrebat-o Tia pe mama ei.

– Acum am vorbit cu el, puiul meu, a zis că are de terminat o afacere și vine

imediat.

Magicianul își făcea deja numărul: le scotea copiilor mingi din nas și

monede din urechi, a tăiat bucăți de hârtie care apoi au reapărut întregi, a

2
făcut chiar ca unele lucruri să dispară. Toți copiii au aplaudat și au râs,

numai Tia nu. Tot privea spre ușă.

Apoi a fost adus tortul, toată lumea i-a cântat Tiei La Mulți Ani și

petrecerea s-a terminat. Fără tati…

Într-un colt al sălii, Magicianul își strângea lucrurile. A văzut că Tia e tristă

și a întrebat-o:

– De ce o fetiță frumoasă și deșteaptă ca tine e tristă de ziua ei?

– Nu e tati aici…

– Dar unde e?

– Face afaceri. Mi-a promis că vine și nu a venit.

– Sunt sigur că tatăl tău și-a dorit să fie aici. Dar, vezi tu, Tia, uneori părinții

sunt nevoiți să muncească mult ca să vă ofere tot ce aveți nevoie…

– Eu am nevoie de el! Dar parcă nici nu mă mai vede… Ș tii ce mi-aș dori cel

mai mult de ziua mea? Să fiu invizibilă! Ca să mă caute! Dacă m-ar căuta,

mi-aș da seama că mă mai iubește.

Magicianul s-a gândit o clipă și i-a spus.

– Tia, ești sigură că îți dorești asta?

– Da, sunt sigură!

– Eu pot să te fac invizibilă. Dar tatăl tău nu va mai putea să te vadă ori să

te audă până când nu își va da singur seama de ce ai dispărut. Până când

nu va realiza că îți este dor de el. Va putea să te atingă, să te simtă, dar atât.

3
Ș i nu vei avea voie să spui nimănui de ai devenit invizibilă pentru el, nici

măcar mamei tale. Dacă o vei face, tată tău nu te va mai putea vedea

niciodată. Te întreb din nou: ești sigură că vrei asta?

– Da, sunt sigură! i-a spus Tia hotărâtă magicianului care … nu mai era

acolo. Dispăruse.

A doua zi dimineață a trezit-o chiar vocea tatălui ei. Vorbea la telefon în

sufragerie. Tiei îi trecuse supărarea așa că s-a gândit să i se strecoare în

spate, fără ca el s-o vadă, să-i pună palmele peste ochi și să-l întrebe „Cine

e?”. S-a apropiat tiptil, mergând ușor ca o pisică. Tati stătea pe un fotoliu,

cu spatele la ea, nu mai vorbea la telefon dar își verifica emailul. „Perfect”,

s-a gândit Tia. Nu e atent. o să îl iau prin surprindere. Dintr-un salt a fost în

spatele lui, i-a pus palmele peste ochi și a strigat:

– Cine eeee?

Dar tati, în loc să răspundă ca de obicei „Tiaaaa!”, a sărit speriat de pe

fotoliu, a privit în direcția ei și a strigat:

– O fantomă! M-a atins o fantomă! Avem o fantomă în casă!

Tia a început să râdă crezând că glumește. Dar el se uita în continuare spre

ea, la fel de speriat și își pipăia ochii cu degetele.

– M-a atins ceva pe ochi! M-a atins ceva pe ochi!

Mama a ieșit din bucătărie, unde-i pregătea micul dejun fetiței. S-a uitat la

el, a văzut-o pe Tia și a început să zâmbească.

4
– De ce zâmbești? Ce ți se pare amuzant?! M-a atins ceva pe ochi!, o întrebă

însă tati.

– Glumești, nu?

– Nu, nu glumesc, cum să glumesc?! Pe cuvânt că m-a atins ceva!

– Păi da, te-a atins, normal că te-a atins, fiică-ta te-a atins. E lângă tine.

– Fiică-mea?! Care fiică-mea?! Tia?

– Păi ai alta?

– Unde-i fiică-mea? Fiică-mea nu-i aici!

Tia se uita nedumerită când la mami când la tati. Nu-și dădea seama ce se

întâmplă. Nici mami nu mai zâmbea pentru că-și dăduse seama că tati nu

glumea. Părea speriat cu adevărat.

– Ce ai, omule, nu mai poți să-ți vezi copilul?!,

În acea clipă fetița și-a adus aminte de Magician. De ce îi ceruse

Magicianului și ce îi spusese acesta:„ tatăl tău nu te va mai vedea și nu te va

mai auzi…dar va putea să te simtă…” Chiar așa se întâmplase. Tatăl îi

simțise mânuțele când i-a pus palmele peste ochi dar nu o auzise. Iar acum

nu o putea vedea. Devenise invizibilă pentru el!

„Aoleu… S-a întâmplat ce îmi doream să se întâmple. Ce mă fac acum?

Dacă tati nu-și dă seama de ce am dispărut?!” Nici mama nu zicea nimic. Se

uita speriată când la unul, când la celălalt.

– Te-ai lovit la cap?, l-a întrebat mami.

5
– Nu.

– La ochi?

– Nu.

– Pe mine mă vezi?

– Da.

– Pe Tia n-o vezi?

– Nu.

– Mergem la oftalmolog!

Ajunși la un cabinet, i-au explicat medicului ce se întâmplă. Medicul i-a

verificat lui tati ochii si capul cu niște aparate, a răsfoit niște cărți, a căutat

pe Internet, a sunat mai mulți colegi doctori și s-a sfătuit cu ei. În final a

spus:

– Domnul e sănătos tun. Nu are nicio boală. Habar nu am ce se întâmplă.

Dacă nu glumiți cu mine, să sperăm că problema va trece cu timpul.

Așa că s-au întors acasă. O vreme nu au zis nimic. După câteva momente

tati s-a așezat pe fotoliu și a spus:

– Tia, vino la mine!

Fetița a mers lângă el dar și-a dat repede seama că tati nu are cum să știe că

e acolo. Așa că i-a pus o palma pe obraz. Tati i-a luat ușor mâna, i-a pupat-o

apoi a tras-o pe Tia aproape de el. A îmbrățișat-o cu putere și i-a spus

mângâindu-i părul:

6
– Va fi bine, puiul meu. Îți promit că va fi bine.

Deși era speriată Tia se simțea… fericită. Demult n-o strânsese tati în brațe.

Acum, că o făcea din nou, fetița era sigură că tatăl ei își va da seama că i-a

fost dor de el. Ș i o va putea vedea în curând. Seara, la culcare, tati i-a citit

povești, ca pe vremuri. Așezat la capul patului ei, i-a mângâiat fruntea. Tia

a adormit gândindu-se că poate nu e așa rău că a devenit invizibilă.

Dimineață s-a trezit hotărâtă să îi dea tatălui ei niște indicii. Să-l ajute să-și

dea seama mai repede că îi e dor de el. Dar și să facă ceva pentru a petrece

mai mult timp împreună:

„Hm… telefonul. Tati vorbește prea mult la telefon când e acasă. Nici mami

nu e foarte fericită că tati se ocupă de afaceri și după ce pleacă de la

birou…”

N-a trecut mult timp și telefonul lui tati a sunat. Hotărâtă, Tia l-a băgat în

buzunar. Orice lucru pe care îl atingea, devinea invizibil. Imediat a intrat în

cameră tati. Se uita după telefon. Îl auzea sunând dar nu îl vedea niciunde.

Nici nu aveau cum să-l vadă în buzunarul fetiței.

– Unde mi-oi fi lăsat telefonul?! se întrebă. Se orienta după sunetul

aparatului, așa că s-a apropiat de Tia. Era și mai nedumerit. Ș tia că e în

apropierea telefonului pentru că îl auzea sunând undeva, lângă el.

Zâmbind, fetița s-a îndepărtat un pic. Tati a ciulit bine urechea, foarte atent,

s-a luat după sunet și iar s-a apropiat de ea. Tiei i-a venit atunci o idee:

7
„Ahaaaa, vrei telefonul, tăticule? Te ții după sunetul lui? Păi hai după mine

dacă poți.E greu să prinzi un copil invizibil, nu?!” A plecat spre camera ei,

tati după ea. Când tati rămânea în urmă, Tia se oprea ca să îl aștepte. Dar

tati și-a dat repede seama ce se întâmplă. S-a oprit și a început să râdă cu

poftă:

– Tia, tu ești! Mi-ai ascuns telefonul! Ai chef de joacă?! Păi stai că te prind

eu acum!, și s-a luat din nou după ea.

Ajunși în camera ei, Tia s-a gândit să-i dea lui tati niște indicii. Să-i arate ce

îi lipsește. Prima dată l-a dus lângă rachetele de badminton. Tati o învățase

să joace. Erau abandonate într-un colț, pentru că nu mai jucaseră de multă

vreme. Tata le-a ridicat, s-a uitat la ele și a oftat. Apoi, cu ajutorul

telefonului care, culmea, suna în continuare, Tia l-a condus la un raft pe

care era așezat jocul de Monopoly. Tare bine se distrau toți trei în serile în

care jucau împreună. Iar în final fetița l-a dus la biroul ei, pe care erau

desenele făcute mai demult. Tia a scos din teanc și a pus deasupra un desen

în care erau toți, mami, tati și ea. Tati a ridicat desenul, l-a privit cu atenție,

a oftat din nou și a zis:

– Oooo, Tia, ție îți era dor….

Fetiței i s-a oprit inima de emoție. Credea că tati și-a dat deja seama. „Ah,

va spune cuvintele magice ! Va spune „ÎȚ I ERA DOR DE MINE!”, spera ea.

8
– Tia, ție îți era dor …să ne jucăm!, spuse însă tati. Ok, îți promit că ne vom

juca mai des!

„Ooooo, nu tati, nu!”, a gândit Tia. De fapt și de asta îmi e dor, să ne

jucăm… Dar în primul rând ÎMI E DOR DE TINE! Ș ă facem lucruri

împreună, să citim, să ne uităm la un desen animat sau pur și simplu să

stăm împreuna!”

Telefonul suna insistent în buzunarul fetiței.

– Te rog, Tia, dă-mi telefonul, poate fi ceva important., i-a spus tatăl. Fetița

a scos din buzunar aparatul care a redevenit vizibil. Tata a răspuns imediat:

– Da! Da, ajung în curând la birou și rezolvăm

Apoi s-a întors spre ea:

– Tia, îți promit că azi mă întorc mai repede de la birou și ne jucăm

împreună. Bine? Citim și o poveste deseară! Vino să te îmbrățișez.

A strâns-o în brațe, i-a mângâiat părul și i-a atins cu palma obrajii, nasul,

ochii, fruntea.

– Of, Tia, abia aștept să te văd… Îmi e dor de tine…De ce nu mai pot să te

văd oare?!

„Pentru că și mie îmi e dor de tine!”, îi venea Tiei să strige, dar știa că tati

nu o poate auzi.

De dorul lui, s-a gândit să facă un desen pănă se întoarce de la birou. Unu

mare, mare. Dar oare unde să-l facă?! Gândul i-a zburat la dulapul din
9
mansardă, cel în care se ascunsese când se jucase cu tati. Da, dulapul în care

nu apucase să o găsească pentru că îi sunase telefonul. Peretele interior al

dulapului, mare și alb, era perfect pentru așa ceva. Cu carioci, Tia l-a

desenat pe tati și apoi s-a desenat pe ea ținându-l de mână.

Seara l-a așteptat. Spera că se va ține de cuvânt și va veni mai repede acasă,

așa cum promisese. Chiar s-a gândit să-i facă o farsă. De la Halloween îi

rămăsese o mască de pisică. Când a auzit ușa de la intrare (da, de data asta

tati s-a ținut de cuvânt) și-a pus repede masca pe față. Era sigură tati va

dori din nou s-o mângâie și se întreba amuzată oare ce va zice când va

atinge botul de pisică al măștii. Chicotind veselă, a fugit în întâmpinarea lui

și l-a tras de mână.

– Tia, aici erai!, a spus tati și, așa cum se aștepta fetița, a vrut s-o mângâie pe

obraji. Dar când tati a pus degetele pe botul pisicii care avea și niște mustăți

zdravene, a strigat speriat:

– Aoleeeeeeeu, ce s-a mai întâmplat acum?!

Noroc că mami era pe aproape și, râzând, i-a spus:

– Fiică-ta are chef de farse. Ș i-a pus pe față masca în formă de cap de pisică!

– Ahaaaaaa, șmecherie mică, ai chef de glume? Te ascunzi după o mască de

pisică?! Chiar, ce ai zice tu să jucăm ascunselea?! Ș tiu că îmi va fi aproape

imposibil să te găsesc dar nu am jucat de multă vreme. Vrei?

– Daaaaaa, a strigat Tia, aruncând masca cât colo.

10
– A zis DA, i-a transmis mama tatălui care, bineînțeles, nu auzise strigătul

de fericire al fetei.

Tia se gândea unde să se ascundă. Putea să se ascundă oriunde, tati nu ar fi

văzut-o nici dacă ar fi rămas lângă el. Dar trebuia să îl ajute cumva s-o

găsească, să-i mai dea un indiciu.

„Dulapul! Da, dulapul”. De fiecare data când se ascunsese acolo, tati era cât

pe ce să o găsească. …„Poate își amintește”, și-a spus ea. Fericită că se jucau

din nou, Tia uitase de uriașul desen făcut pe peretele interior al dulapului.

S-a strecurat înăuntru și a început să aștepte, sperând că indiciul e suficient

de bun și tati își va da seama unde e.

– Cine nu e gata îl iau cu lopataaaaa!, l-a auzit strigând, apoi a plecat în

căutarea ei.

– Unde o fi fetița mea? Oare în camera ei?! L-a auzit cotrobăind pe acolo,

apoi căutând prin dormitor, deschizând ușa la băi sau mișcând masa și

scaunele din bucătărie.

– Tiaaaa, unde te-ai ascuns?! De fapt nu-mi spune că oricum nu te aud…

Dar te găsesc eu, stai liniștită, nu mă las până nu dau de tine!

I-a auzit apoi pașii urcând pe scări, spre mansardă. Vai, ce emoții avea

fetița! Dacă tati ar fi putut s-o audă, i-ar fi auzit inima de tare ce bătea. Pașii

tatălui s-a oprit undeva aproape. Foarte aproape. Probabil chiar în fața

dulapului.

11
– Ahaaaaa, cred că știu unde ești! A spus el și a deschis larg ușa dulapului.

Lumina puternică din camera a intrat în dulap și acolo tati a văzut…Nu, nu

a văzut-o pe Tia, dar prin ea a văzut uriașul desen. Tati a tăcut și l-a privit

lung: el și Tia, ținându-se de mână fericiți. Fetița a văzut atunci cum ochii

tatălui se umezesc de lacrimi, deși zâmbea. Fața i se luminase. Părea că își

dăduse seama de ceva foarte important.

– Of, Tia, a oftat el. Ț ie…

Fetița simțea că nu mai poate respira de emoție.

– Ț ie îți era …dor de mine!

Tia a simțit în acel moment cum o cuprinde o bucurie incredibilă. Era atât

de fericită că parcă simțea cum acea bucurie o mângâie pe întregul corp. Pe

mâini, pe picioare, pe păr. Iar tata a văzut cum în fața ochilor îi apare ceva.

La început un abur, apoi un fel de norișor alb. Norișorul a început să prindă

forma unui corp pentru ca în final să se transforme în… Tia. Fetița îi

apăruse în fața ochilor și zâmbea fericită.

– Tati, mă vezi? Mă auzi?, l-a întrebat fata.

Tati nu zicea nimic. Doar o privea iar ochii îi străluceau. Atunci mama a

intrat în mansardă. Nu știa ce să creadă, nu știa ce se întâmplă. L-a văzut pe

tati cum se uită direct spre Tia și cum lacrimi mari îi picură din ochi.

– Ce ai, omule, ești bine?

Tati și-a tras nasul cu putere și a zis cu voce hotărâtă:

12
– Sunt bine. Tare bine. Niciodată nu am fost mai bine. Mă uit la cel mai

frumos lucru pe care l-am văzut vreodată. Mă uit la fetița mea!

– Mă vezi, tati?, a întrebat Tia din nou, cu emoție în glas.

– Te văd, scumpa mea. Ș i îți promit că nu te voi mai scăpa din ochi câte zile

voi avea.

Apoi s-au îmbățișat toți trei tare, foarte tare, râzând și plângând de fericire.

Din acea zi, tati a redevenit acel tati de mai demult. S-a ocupat și de

afacerea lui, pentru că orice mămică și tătic trebuie să lucreze, dar n-a prea

mai vorbit la telefon când era acasă. Au petrecut însă mai mult timp

împreună, toți trei, în familie. Se plimbau, se jucau, făceau lecții ori își

citeau povești seara, înainte de culcare.

Tati îți dăduse seama de cel mai important lucru din lume: un copil nu are

în primul rând nevoie de case mari, haine multe și jucării scumpe. Ci are

nevoie ca părinții să-i fie alături. Cât mai mult. Trup și suflet.

13