Iorga Daniel Petrișor

AMG III

Disecția de aortă

Aorta vehiculează sângele încărcat cu oxigen spre toate țesuturile organismului,

datorită ramurilor arteriale pe care le distribuie spre diferitele zone ale corpului. Disecția de
aortă reprezintă ruptura stratului de la interiorul aortei (intima vasului), ceea ce favorizează
pătrunderea sângelui în stratul mijlociu al peretelui arterial. Disecția de aortă este o afecțiune
cu potențial letal ridicat, dacă nu este tratată imediat.

Disecția de aortă nu este o afecțiune frecventă. Pacienții cei mai afectați de această
afecțiune sunt cei cu vârste între 60 și 70 de ani.

Aorta prezintă mai multe porțiuni. Aceasta pornește ascendent de la inimă formând apoi
un arc spre regiunea posterioară a toracelui. Acest segment este numit aorta ascendentă. Arcul
aortic coboară apoi de-a lungul toracelui prin aorta descendentă. Aceasta se continuă la nivel
abdominal cu aorta abdominală. În funcție de regiunea aortică afectată, au fost diferențiate 2
tipuri de disecții aortice:

 Tipul A – afectează aorta ascendentă. Este forma mai gravă de disecție aortică.
 Tipul B – afectează aorta descendentă.


CAUZE:

Disecția de aortă apare într-o zonă slăbită a aortei. Țesutul acesteia poate fi afectat
de hipertensiunea arterială sau, mai rar, de traume fizice la nivelul toracelui (spre exemplu, în
urma unui accident rutier). Cu toate acestea, există cazuri în care copiii se nasc cu anomalii
genetice, cum ar fi sindromul Marfan caracterizat de țesuturi conjunctive slabe, printre care se
numără și cele ale sistemului cardiovascular. Sindromul Ehlers-Danlos este o altă anomalie
genetică care afectează vasele de sânge și favorizează disecția de aortă.

De asemenea, disecția de aortă poate fi favorizată de anevrismul aortic (dilatație sub

formă de sac a arterei).

Alți factori de risc pentru dezvoltarea acestei afecțiuni sunt:

 Ateroscleroza – depunerea de plăci ateromatoase (grăsimi) pe pereții vaselor de sânge.

Această tulburare afectează circulația sangvină.
 Coarctație de aortă – boală caracterizată de îngustarea lumenului (canalului) aortei.
 Intervenții chirurgicale la nivelul inimii
 Inflamația vaselor de sânge provocată de anumite afecțiuni (de exemplu, sifilisul)

Cazurile de disecție de aortă apar cu o incidență de 2,6-3,5 la 100.000 de persoane.

 SIMPTOME:

Simptomele disecției de aortă apar brusc și pot fi asemănătoare cu cele ale unui infarct de
miocard. Acestea includ:

 Durere puternică, spontană, „fulgerătoare” – apare la nivelul pieptului, în spatele

sternului, iar apoi iradiază spre umăr și spate. Durerea se poate simți în mai multe
zone, atât la nivelul gâtului, cât și spre brațe sau abdomen.
 Amețeală 
 Oboseală excesivă bruscă și leșin
 Transpirații
 Paloarea pielii
 Palpitații (bătăi rapide ale inimii) sau ritm cardiac slab
 Greață 
 Vărsături
 Dificultăți de respirație
 Durere abdominală
 Dificultăți la înghițire, din cauza presiunii exercitate asupra esofagului

Uneori, disecția de aortă poate avea simptome asemănătoare cu cele ale unui accident
vascular cerebral: pierderea stării de conștiență, amețeală, dureri de cap, tulburări de vedere,
pierderea echilibrului, dificultăți de mers.

Disecția de aortă prezintă risc ridicat de deces. De aceea, pacientul care suferă această
afecțiune necesită îngrijiri medicale de urgență. Apariția simptomelor disecției de aortă
impune apelul la numărul de urgențe.

Tratament:

Disecția de aortă este depistată printr-un examen clinic, urmat de investigații medicale
amănunțite. În timpul examenului clinic, medicul ascultă cu stetoscopul inima, plămânii și
abdomenul, pentru a identifica eventualele sunete anormale la nivelul aortei sau inimii.
Pacientul prezintă o diferență de presiune a sângelui între cele două membre superioare sau
între membrele superioare și cele inferioare.

Investigațiile medicale pentru identificarea disecției de aortă includ: angiografia aortică,

RMN, radiografie toracică, tomografie computerizată, ecografie Doppler la nivelul
aortei, ecografie cardiacă și ecografie transesofagiană.

Disecția aortică apărută la nivelul aortei ascendente (primul segment al aortei, în

vecinătatea inimii) trebuie tratată chirurgical. Disecția aortică dezvoltată la nivelul aortei
descendente (care coboară de-a lungul toracelui) poate fi tratată atât medicamentos, cât și prin
metoda chirurgicală sau intervențională. Totuși, metoda potrivită depinde de gradul severității
afecțiunii. 

Tratamentul chirurgical presupune efectuarea unei incizii la nivel toracic sau abdominal,

pentru a putea repara aorta. 
 Tratamentul intervențional se efectuează endovascular, prin introducerea unor catetere
(tuburi subțiri și flexibile) în vasele de sânge și ghidarea lor până la zona aortică afectată. La
acest nivel se introduce un stent-graft autoexpandabil. Sângele va trece prin acest stent, iar
zona afectată de ruptură va fi, astfel, „ocolită”. Stentul este un dispozitiv cu rol de proteză.
Practic, dacă zona rupturii este exclusă din sistemul circulator, iar stentul îi preia rolul,
circulația este restabilită, iar complicațiile sunt evitate. Metoda intervențională este aprobată
pentru tratarea disecției de aortă de tip B. Tehnica nu presupune incizii, deoarece medicul are
acces la această zonă prin vasele de sânge, după efectuarea unei puncții la nivelul pielii.

Tratamentul chirurgical și intervențional trebuie susținut de medicație corespunzătoare

(beta-blocante, antiagregante plachetare), mai ales dacă există și alte boli cardiovasculare
asociate.

Așadar, disecția de aortă este o afecțiune gravă care pune în pericol viața pacientului, dacă
tratamentul nu este instituit la timp.