Capitolul 5

MANAGEMENTUL BĂNCILOR DE AFACERI

Cuprinsul capitolului

5.1. Managementul Societăţilor de Portofoliu

5.1.1. Apariţia şi evoluţia Societăţilor de Portofoliu
5.1.2. Participarea Societăţilor de Portofoliu la operaţiuni de achiziţii şi fuziuni
5.1.3. Cumpărarea integrală pentru management
5.2. Managementul Societăţilor Financiare de Plasament
5.3. Managementul Societătilor de Investiţii
5.3.1. Societătile de Investiţii cu Capital Variabil (SICAV-urile)
5.3.2. Fondurile Comune de Plasament
5.3.3. Cluburile de Investiţii

Cuvinte cheie

bănci de afaceri, societăţi de portofoliu, societăţi financiare de plasament, societăţi

de investiţii, achiziţii şi fuziuni, titlurizare, fondul comun de creanţe, capital variabil,
cluburile de investiţii, transparenţă fiscală.

Obiective urmărite

1. Perceperea structurii băncilor de afaceri şi a rolului acestora în economia

modernă;
2. Cunoaşterea Societăţilor de Portofoliu şi principalelor operaţiuni pe care
acestea le exercită;
3. Înţelegerea modului în care Societăţile de Portofoliu participă la acţiunile de
achiziţii şi fuziuni;
 MANAGEMENT BANCAR

4. Punerea în evidenţǎ a problematicii specifice privind cumpărarea integrală

pentru management;
5. Abordarea managementului Societăţilor Financiare de Plasament;
6. Prezentarea problematicii complexe privind Societăţile de Investiţii.

Introducere

Băncile de afaceri se diferenţiază faţă de cele comerciale (de depozit), nu atât prin
specializarea operaţiunilor lor, cât mai ales prin orientarea activităţii pe care o
desfăşoară.

Apariţia "afacerilor de bancă" este strâns legată de evoluţia economiilor moderne în

care domină marile întreprinderi industriale şi comerciale. Se ştie că, în cea mai mare
parte, crearea sau extinderea afacerilor este însoţită de nevoia de capitaluri, situaţie în
care băncile intervin ca intermediari.

Totodată, noile întreprinderi fiind mai puţin cunoscute, presupun neîncredere şi un

mare risc din partea deţinătorilor de capitaluri. În această situaţie, se impune ca băncile
să se implice direct în procesul de susţinere a finanţării, ca participanţi, prin propriile
resurse. Totodată, în acest context, băncile au posibilitatea să mobilizeze noi capitaluri
pentru susţinerea activităţii de plasament. Aşadar, în tot mai multe ţări dezvoltate, a
apărut un nou tip de bănci, şi anume băncile de afaceri. Acestea, de regulă,
funcţionează sub forma: societăţilor de portofoliu, societăţilor financiare de plasament,
societăţilor de investiţii etc.

5.1. Managementul Societăţilor de Portofoliu

5.1.1. Apariţia şi evoluţia Societăţilor de Portofoliu

Încă de la începutul secolului al XX-lea, în cadrul instituţiilor de credit comercial, s-a

produs o delimitare netă între băncile comerciale (Deposit Banks) şi băncile de investiţii
(Investment Banks), care aveau ca principal obiectiv intermedierea atragerii
capitalurilor şi plasarea lor, inclusiv administrarea pe cont propriu a emisiunilor de valori
mobiliare. Apoi, activitatea acestor bănci s-a extins în domeniul intermedierii achiziţiilor,
cesiunilor şi fuziunilor de întreprinderi care operează într-o economie concurenţială.

103
 MANAGEMENT BANCAR

În sistemul american, băncile de investiţii îndeplinesc, în principal, rolul de consilieri,

serviciile lor fiind remunerate prin comisioane ridicate, în funcţie de natura acestora.
Mai târziu, băncile de investiţii au început să ofere clienţilor săi şi sprijin financiar, fie
direct, prin participaţii cu capital, fie indirect, prin preluarea fermă a datoriilor sub forma
împrumutului obligatar (prin emisiunea de obligaţiuni).

Ca o caracteristică a băncilor de investiţii americane este aceea că, majoritatea dintre

ele nu deţin şi nu exercită controlul portofoliilor întreprinderilor industriale.

Spre deosebire de băncile americane, băncile de investiţii franceze se caracterizează

prin deţineri importante ale portofoliilor întreprinderilor industriale, numite şi "clienţi
captivi". Totodată, băncile de investiţii franceze deţin în gestiune fonduri considerabile,
care adesea pot fi folosite în scopul desfăşurării propriilor operaţiuni financiare. De
asemenea, băncile de investiţii franceze sunt favorizate prin monopolul emisiunii
asupra pieţei obligatare, situaţie profitabilă, în special, pentru marile bănci.

O categorie distinctă a băncilor de investiţii o reprezintă societăţile de portofoliu.

Acestea, prin numărul şi dimensiunea lor, deţin o pondere importantă în cadrul
operaţiunilor financiare franceze, deşi pe alte pieţe financiare naţionale acţionează
societăţi de portofoliu mult mai mari.

Cu toate acestea, primele 40 de societăţi de portofoliu din Franţa deţin o capitalizare

bursieră de aproximativ 10% din capitalurile totale reprezentate de piaţa acţiunilor.

Societăţile de portofoliu au o dublă funcţionalitate: pe de o parte, asigură o valorificare

ridicată a capitalurilor, prin veniturile obţinute din dividende, iar pe de altă parte, asigură
controlul asupra anumitor întreprinderi. Prin deţinerea unui anumit număr important de
acţiuni, numit "pachet de acţiuni", societăţile de portofoliu îşi asigură o majoritate în
cadrul adunării generale a acţionarilor şi, ca atare, poziţii privilegiate în conducerea
societăţilor pe acţiuni respective, cu privire la:

a) alegerea conducerii (preşedinte, director general etc.);

b) orientarea politicii economice de investiţii, producţie, comerciale şi financiare;
c) corelarea colaborării în influenţarea furnizării de materii prime;
d) cooperarea în domeniul producţiei;
e) dezvoltarea pieţelor de desfacere etc.

Societăţile franceze de portofoliu sunt grupate în trei categorii principale:

104
 MANAGEMENT BANCAR

a) Societăţi de portofoliu de tip holding, care sunt cotate la bursă şi a căror

acţiuni sunt deţinute sau controlate de marile bănci franceze;
b) Societăţi de portofoliu ale unor bănci comerciale, în unele cazuri, chiar sub
formă de filiale ale acestora şi care nu sunt cotate la bursă;
c) Societăţi de portofoliu cu caracteristici duble: de investitori, cât şi de
intermediari.

Marile bănci comerciale franceze, prin participaţii directe sau indirecte, sunt implicate în
activitatea societăţilor de portofoliu, cu care întreţin relaţii privilegiate. Relaţia bancă-
societăţi industriale trebuie privită şi sub alt aspect, în sensul că marile întreprinderi, în
special după amplu proces de privatizare a băncilor franceze, deţin mari participaţii de
capital la cele mai importante bănci.

Deci, băncile franceze de investiţii, în activitatea lor specifică, dispun de o reţea strânsă
şi complexă de legături cu întreprinderile şi investitorii instituţionali, prin participaţii
încrucişate, directe sau indirecte.

5.1.2. Participarea Societăţilor de Portofoliu la operaţiuni de achiziţii şi fuziuni

Urmare a tendinţei concentrării şi centralizării activităţii economice, în prezent apar

foarte frecvent operaţii de achiziţii şi fuzionări de patrimonii. La amplificarea acestui
fenomen participă şi alţi factori, cum ar fi: intensificarea transformărilor tehnico-
ştiinţifice, mutaţiile produse în procesele productive, schimbările rapide ale opţiunilor
clienţilor, precum şi amplificarea reţelelor de comercializare interne şi internaţionale.
Fenomenul de achiziţie şi fuziune apare şi ca urmare a rezultatelor înregistrate prin
reuşitele sau nereuşitele manageriale.

Operaţiunile de achiziţii şi fuziuni evoluează diferit de la o ţară la alta, după cum rezultă
şi din raportarea acestora la Produsul Intern Brut (PIB). De pildă, acest raport, în ultimii
ani, înregistrează 22% în Marea Britanie, 8% în SUA şi numai 4,5% în Franţa.

Cu toate acestea, în Statele Unite ale Americii şi Franţa, societăţile de portofoliu deţin o
poziţie importantă în activitatea de achiziţii şi fuziuni ale întreprinderilor.

Achiziţiile şi fuziunile, în cea mai mare parte, sunt efect al consinţămintelor reciproce
ale părţilor. În alte situaţii, iniţiativa în achiziţii aparţine cumpărătorului, acesta
achiziţionând o parte din acţiuni, de regulă, treptat, pentru a nu produce artificial o

105
 MANAGEMENT BANCAR

creştere a cursurilor. Dacă intenţiile de fuziune sunt deconspirate, atunci se produc

ample creşteri ale cursurilor, câştiguri mari, neaşteptate pentru deţinătorii de acţiuni
supuse vânzării, şi mai ales pentru intermediarii "bine informaţi".

Achiziţiile în vederea fuziunii vizează toate acţiunile, pentru că iniţiatorii au in vedere

preluarea în posesie a întregii proprietăţi, astfel încât să se poată implica în
reorganizarea activităţii şi nu în a realiza doar o simplă participare la capital. Trebuie
avut în vedere faptul că, acţiunile nu se găsesc în întregime pe piaţă, ci numai o parte a
lor (partea flotantă) şi ca atare, nu se poate realiza operaţiunea de achiziţii numai prin
cumpărarea de acţiuni, ci şi prin antrenarea în acest proces a părţii principale a
proprietăţii.

Tot mai multe ţări dezvoltate consideră că este necesar să existe anumite reglementări
prin care să se precizeze momentul de declanşare a ofertei pentru achiziţii (OPA),
astfel încât să se asigure, pe de o parte, o protecţie a vechilor proprietari, iar pe de altă
parte, noii deţinători de acţiuni care au procurat o bună parte din acestea să-şi poată
exercita dreptul de a ocupa o poziţie dominantă, să poată pune în aplicare strategii noi,
aducătoare de progres.

De pildă, reglementările engleze în materie, prevăd posibilitatea de a obţine oferta

totală pentru achiziţii numai după ce se asigură o participare de 30%, în timp ce
francezii au adoptat un prag de 1/3 din dreptul de vot. Această ultimă reglementare a
fost extinsă şi adoptată în cadrul Comunităţii Economice Europene.

Un alt aspect care ridică probleme deosebite, este acela al ofertelor de achiziţii ostile,
care vin din partea unor persoane neagreate de vânzător sau din partea unui
concurent neloial.

Deşi, în anul 2004, din 600 de "oferte pentru achiziţii" lansate în Europa, numai două
erau ostile şi care în fapt au eşuat, totuşi, se pledează pentru un cadru mai echitabil, de
dezvoltare a acestor operaţiuni, în sensul unei anumite liberalizări, combătându-se
acele prevederi statutare ("pilule otrăvite") introduse în legătură cu ofertele de achiziţii
ostile. Un asemenea procedeu este majorarea capitalului prin emisiunea de noi acţiuni
de o valoare mai mică, care să poată fi cumpărate numai de vechii acţionari, fapt ce
diluează participarea noilor investitori şi astfel, preluarea controlului prin oferta pentru
achiziţii va deveni prea costisitoare.

Operaţiunile de achiziţii şi fuziuni au o mare extindere şi pe plan internaţional. În acest

domeniu, Marea Britanie este cea mai bine plasată în Europa. De exemplu, în anul

106
 MANAGEMENT BANCAR

2004, societăţile britanice au cheltuit 1,9 miliarde £ pentru achiziţionarea a 192

întreprinderi continentale. În acelaşi timp, continentalii au achiziţionat 25 întreprinderi în
Anglia pentru 1,5 miliarde EURO. Această activitate constituie o bună cale prin care
societăţile multinaţionale proliferează, ceea ce se concretizează într-o intrepătrundere
pe plan european a capitalurilor.

5.1.3. Cumpărarea integrală pentru management

Această metodă surprinde un fenomen în extindere şi transformare, care întâmpină

dificultăţi în utilizare, nu numai prin diferenţieri de limbaj, ci şi prin condiţiile în care se
aplică. Pentru prima dată, metoda respectivă a fost introdusă în Statele Unite ale
Americii, în urmă cu trei decenii, sub denumirea de "pârghia managerială a cumpărării
totale" ("leverage management buy out" - LMBO).

Iniţial, această operaţiune a avut o sferă de aplicare restrânsă, ca apoi, la sfârşitul

secolului trecut, să se extindă şi să capete o mare audienţă şi în unele ţări europene, în
special în Marea Britanie, reprezentând instrumentul principal prin care s-a înfăptuit
politica de desnaţionalizare promovată de guvernul englez a premierului Margaret
Thacher.

"Cumpărarea integrală pentru management" are ca obiective trei direcţii principale:

 perfecţionarea managementului;
 creşterea forţei de competitivitate;
 sporirea profitabilităţii.

Într-o economie de piaţă, această etapă constituie un pas intermediar, scopul final fiind
consolidarea întreprinderii şi reîntegrarea ei în angrenajul economic.

La baza deciziei de vânzare a unei întreprinderi, în vederea răscumpărării integrale

pentru management, stau mai multe motivaţii:

 conformaţia diversă şi neconsonantă a unor întreprinderi, urmare a angajării

pe multiple planuri de activitate, ca efect a fuzionării sau achiziţiei de alte
unităţi. La un moment dat, în mod firesc, proprietarii unor astfel de
conglomerate vor decide să renunţe la unele activităţi colaterale şi care nu
mai pot fi integrate propriilor strategii de dezvoltare. Totodată, este avută în

107
 MANAGEMENT BANCAR

vedere şi posibilitatea obţinerii unor resurse financiare în vederea întăririi

poziţiei celorlalte unităţi;
 existenţa unor întreprinderi individuale sau familiale care din cauze naturale,
financiare sau fiscale nu pot fi preluate de moştenitorii legali. Ca atare,
acestea vor fi supuse vânzării în vederea transferului de proprietate;
 întreprinderile întâmpină dificultăţi în administraţie, obţinând rezultate slabe,
astfel că proprietarul se vede nevoit să renunţe la posesie si să cedeze locul
altuia;
 redresarea poziţiei financiare a întreprinderii în condiţiile în care, aceasta
este cotată la bursă sub nivelul de capitalizare raportat de valoarea reală a
întreprinderii.

Toate aceste întreprinderi care întâmpină dificultăţi sunt vândute, cu prioritate,

personalului propriu de conducere. Soluţia aceasta este agreeată, în primul rând, de
către vânzători care au în vedere profesionalismul echipei manageriale. De asemenea,
se urmăreşte menţinerea identităţii întreprinderii, păstrarea independenţei sale şi a
poziţiei de piaţă.

În ultimii ani, această metodă a fost aplicată în tot mai multe ţări din Europa
Occidentală. De exemplu, între anii 2010-2015, o situaţie a cumpărării întreprinderilor
de către salariaţi, în principalele ţări europene, se prezintă astfel:

Nr. Ţara Numărul întreprinderilor

crt. vândute

1. Anglia 2000

2. Franţa 200

3. Olanda 175

4. Suedia 175

5. Belgia 30

6. Germania 20

7. Elveţia 20

8. Danemarca 7

108
 MANAGEMENT BANCAR

Această metodă a fost folosită de către tot mai multe ţări din Europa de Est, ca o
posibilitate de privatizare a unor întreprinderi aparţinând sectorului public. Şi în ţara
noastră, în perioada de tranziţie, până la declanşarea aşa-zisei "mari privatizări", o
serie de întreprinderi au fost cumpărate de către proprii salariaţi, devenind astfel,
proprietatea acestora.

În general, condiţiile în care se realizează "cumpărarea integrală pentru management"

sunt specifice economiei de piaţă.

O primă caracteristică este aceea că întreprinderile respective au un grad ridicat de

îndatorare. Experienţa din alte ţări ne arată că raportul dintre fondurile proprii şi cele
împrumutate se situează la nivelul de aproximativ 1 la 10. În această situaţie se impune
ca băncile să manifeste o atitudine favorabilă, în sensul de a lua în considerare activele
şi, în general, valoarea întreprinderii, ca suport pentru garantarea creditelor. Pentru
aceasta, în unele ţări au luat fiinţă societăţi de investiţii specializate, care au menirea
de a sprijini şi controla activitatea managerială a acelor întreprinderi cumpărate de
către proprii salariaţi.

Adesea, succesul acestor operaţiuni este dependent de potenţialul şi dinamismul pieţei

financiare. Prin cotarea acţiunilor la bursă se poate asigura o mai bună lichiditate a
capitalurilor investite în astfel de operaţiuni.

5.2. Managementul Societăţilor Financiare de Plasament

Societăţile financiare au apărut din necesitatea ca deţinătorii de capital să poată

asigura o fructificare optimă şi stabilă a acestuia. Aceste instituţii de credit au ca
obiectiv principal plasarea pe termen lung a capitalului, asumându-şi sarcina
administrării unui fond comun de creanţe, în scopul obţinerii unor venituri maxime.

Iniţial, aceste societăţi au avut ca obiectiv de plasament numai acţiunile şi obligaţiunile

cotate la bursă. În ultimul timp s-a proliferat foarte mult fenomenul de titlurizare, ceea
ce a produs mutaţii considerabile pe piaţa creditelor.

Mai concret, titlurizarea se extinde ca formă specifică a dezintermedierii, în condiţiile în

care "recreditarea" a cunoscut limitări şi restrângeri severe.

Această stare se manifestă, în special, ca o reacţie a evoluţiei crescătoare a dobânzilor

la creditele curente, ceea ce a făcut ca băncile să impună unele restricţii privind

109
 MANAGEMENT BANCAR

posibilitatea atragerii depunerilor. În aceste condiţii, un segment important a

deţinătorilor de capitaluri băneşti disponibile se orientează spre investirea în titluri de
împrumut. Astfel, economiile băneşti tind să devină economii financiare. Veniturile
obţinute din dividende şi, în general, beneficiile aduse de aceste titluri de plasament se
dovedesc a fi mai încurajatoare decât dobânzile la depozitele constituite prin depuneri
în cont la băncile comerciale. Pe de altă parte, creşterea condiţiilor de trai amplifică
creditul de consum şi, în special, creditul pentru cumpărări şi construcţii de locuinţe.
Cererea de credite în domeniul ipotecar, corelată cu asigurarea unor condiţii stimulative
pentru creditori, crează premisele unei utilizări directe a disponibilităţilor de capital
printr-o redistribuire de tip nou, cunoscută generic sub denumirea de titlurizare.

În speţă, titlurizarea creanţelor semnifică transferul de proprietate, prin preluarea

creanţelor de la instituţiile de credit cedante (bănci), de către Fondul Comun de
Creanţe (FCC), în schimbul depozitelor băneşti constituite prin contribuţia investitorilor.

Fondul Comun de Creanţe se defineşte ca o coproprietate a deţinătorilor de părţi

reprezentative ale creanţelor achiziţionate. Proporţional, investitorii primesc părţi care
statuează, în primul rând, calitatea de coproprietari.

Părţile de coproprietar au mai multe caracteristici asemănătoare obligaţiunilor, având în

vedere faptul că, dau dreptul la încasarea unui beneficiu sub forma dobânzii, potrivit
condiţiilor stabilite iniţial. Dar, totodată, părţile de coproprietar au şi un caracter de
acţiuni, prin faptul că implică un risc de neplată sau de rambursare anticipată şi pentru
că dau posibilitatea de a trage la răspundere pe gestionari.

Practic, Fondurile Comune de Creanţe nu sunt instituţii funcţionale, ele fiind date spre
administrare unor societăţi de gestiune.

Relaţiile dintre părţile implicate: bancă, debitori, FCC şi investitori se pot prezenta
schematic, astfel:

110
 MANAGEMENT BANCAR

(5)

FONDUL
DEBITORI (1) BANCĂ (2)
COMUN DE INVESTITORI
CREANŢE

(4) (3)

Legendă:
(1) - acordarea creditelor;
(2) - cedarea creanţelor către FCC
(3) - cumpărarea creanţelor de către investitori
(4) - plata către bancă a creanţelor
(5) - rambursarea creditelor

Fig.5.1. Mecanismul constituirii Fondului Comun de Creanţe

Titlurizarea aduce transformări importante în derularea relaţiilor de credit şi

desfăşurarea operaţiunilor bancare, generând o omogenizare a condiţiilor de creditare.
Totodată, titlurizarea şi-a adus un aport important la creşterea şi diversificarea ofertei
de credite şi, în special, a contribuit la regularizarea ofertei de credit faţă de anumite
situaţii economice şi monetare conjuncturale.

Posibilitatea oferită băncilor de a revinde o parte din împrumuturile acordate, asigură o

mai bună stare de lichiditate a operaţiunilor active şi diminuează expunerea la riscuri.
În acelaşi timp, se produce o segmentare a pieţei creditului. O parte rămâne la
dispoziţia băncilor, iar altă parte este preluată prin dezintermediere de către investitori.

Mai mult, titlurizarea crează condiţii favorabile pentru internaţionalizarea pieţei

capitalurilor, contribuind la lărgirea spectaculoasă a surselor de finanţare a economiei.

5.3. Managementul Societătilor de Investiţii

Societăţile de investiţii s-au dezvoltat foarte mult în ultimul timp, urmare a satisfacerii
cererilor micului investitor de a-şi asigura un venit cât mai bun din plasamentul
capitalului şi economiilor sale disponibile. Întotdeauna micul investitor a fost victima
oscilaţiilor cursurilor bursiere, datorită faptului că, adesea acesta este neavizat sau
incompetent în aprecierea evoluţiei dezvoltării economice, în general şi a pieţei, în

111
 MANAGEMENT BANCAR

special. Astfel, societăţile de investiţii dispunând de un personal specializat, analişti

financiari şi specialişti cu experienţă, sunt în măsură să desfăşoare o selecţie eficientă
a hârtiilor de valoare şi să asigure nivele optime ale veniturilor.

În acest context, societăţile de investiţii au proliferat în toate ţările dezvoltate,

regăsindu-se sub diverse forme: societăţi de investiţii cu capital variabil, fondurile
comune de plasament, cluburile de investiţii etc.

5.3.1. Societăţile de Investiţii cu Capital Variabil (SICAV-urile)*

Caracteristica principală a Societăţilor de Investiţii cu Capital Variabil este aceea că,

oferă posibilitatea de participare liberă pentru toţi cei care doresc să achiziţioneze
acţiuni. Operaţiunea de cumpărare a titlurilor de valoare are loc la ghişeu la preţul de
emisiune.

Pe de altă parte, deţinătorii de astfel de acţiuni pot renunţa la acestea prin returnarea
sau răscumpărarea lor la ghişeu. În felul acesta, numărul acţiunilor vândute de
societate este variabil, ceea ce imprimă un caracter de variabilitate şi capitalului
constituit.

Acţiunile Societăţilor de Investiţii cu Capital Variabil nu sunt cotate la bursă. Cursul

acestora se determină zilnic, având în vedere activul net şi numărul de acţiuni
existente, după următoarea relaţie:

(NA × CA) + (NB × CB) + . . . . + (NZ × CZ)

CAsicav = ,
NA SICAV

unde:

NA . . NZ = numărul hârtiilor de valoare de tipul A,B,..Z;

CA . . CZ = cursul hârtiilor de valoare de tipul A, B,..Z;

Cursul acestor acţiuni reprezintă pentru cei care se retrag din Societăţile de Investiţii cu
Capital Variabil, şi preţul de răscumpărare din ziua respectivă.

* Societăţile de Investiţii cu Capital Variabil, cunoscute sub abrevierea de SICAV-uri, sunt specifice
sistemului bancar francez.

112
 MANAGEMENT BANCAR

Preţul de emisiune al acţiunilor SICAV se stabileşte prin adăugarea la cursul SICAV a

unei cote (k), reprezentând cheltuielile de emisiune şi partea ce se constituie ca fiind
fond indivizibil.

Deci,

k
Pretul de emisiune(SICAV) = CA(SICAV) (1 + ),
100

Din punctul de vedere al plasamentului, Societăţile de Investiţii cu Capital Variabil se

diferenţiază în mai multe tipuri. Cele care urmăresc rezultate imediate se vor orienta
spre achiziţionarea hârtiilor de valoare cu randament ridicat, în sensul obţinerii unor
venituri maxime din dobânzi şi dividende care se distribuie în totalitate acţionarilor la
sfârşitul exerciţiului. În această categorie se înscriu şi majoritatea Fondurilor care au
funcţionat în ţara noastră după 1990.

În acest sens menţionăm:

 Fondul Mutual al Oamenilor de Afaceri (FMOA - SAFI), care pune în circulaţie

Certificate de investitor (CI) de tip A, B şi C, în emisiuni succesive;
 Credit Fond - administrat de către "Certinvest", ce foloseşte ca titlu de valoare,
Unitatea de investiţii (UI);
 Fondul Român de Investiţii (FRI) - care utilizează ca instrument operaţional,
Certificatul de investitor (CI), tip A şi B;
 Fondul de Investiţii ARDAF, care, de asemenea, foloseşte ca instrument de
depunere, Certificatul de Investitor.

Alte societăţi sunt specializate în achiziţionarea acţiunilor întreprinderilor noi, în

dezvoltare, urmărind prin aceasta un câştig de capital. Prin creşterea valorii la bursă a
acţiunilor respective va creşte şi dimensiunea cursului acţiunilor SICAV şi astfel, preţul
de răscumpărare a acestora, cuvenit deţinătorilor, se va majora.

De asemenea, sunt şi Societăţi de Investiţii cu Capital Variabil care se orientează spre

achiziţionarea hârtiilor de valoare emise în valută sau EURO, urmărind astfel
stabilitatea investiţiilor efectuate şi obţinerea eventualelor câştiguri din speculaţiile
nivelului de curs ale valutelor respective.

Trebuie menţionat faptul că, pentru a se obţine venituri, plasamentele trebuie menţinute
cel puţin un exerciţiu (trimestru, semestru, an), după care se pot încasa dobânzi sau

113
 MANAGEMENT BANCAR

dividende. Totodată, Societăţile de Investiţii cu Capital Variabil pot să-şi modifice

structura plasamentelor, pe de o parte să vândă unele hârtii de valoare, iar pe de altă
parte să îşi manifeste disponibilitatea pentru a cumpăra altele, potrivit unor strategii
stabilite. Sunt şi situaţii în care Societăţile de Investiţii cu Capital Variabil prevăd
respectarea anumitor proporţii minime a plasamentelor în vederea asigurării
lichidităţilor, protejării clienţilor sau pentru a evita deturnarea de la activitatea de bază.

De exemplu, unele SICAV-uri plasează capitalul în proporţie de cel puţin 30% în

obligaţiuni ale statului şi bonuri de tezaur, în vederea asigurării unei lichidităţi
confortabile. Aceasta se produce datorită faptului că, titlurile de valori ale statului au
cursuri relativ stabile şi sunt imediat vandabile. Totodată, prin această practică se
crează plasamente sigure pentru obligaţiunile şi bonurile de tezaur care reprezintă
datoria publică. Şi pentru restul plasamentelor se urmăreşte o dispersare a
participaţiilor, pentru a se evita unele pierderi importante atunci când o întreprindere a
cărei acţiuni sunt deţinute de către Societatea de Investiţii cu Capital Variabil, ar da
faliment sau ar obţine rezultate slabe. De regulă, SICAV-urile nu angajează mai mult
de 10% din capitalurile sale în hârtii de valoare aparţinând unei singure întreprinderi.

Aceste prevederi statutare au şi o altă menire, şi anume aceea de a nu afecta

menţinerea propriei funcţionalităţi a Societăţii de Investiţii cu Capital Variabil şi
transformarea ei într-o societate de tip holding. Altfel, s-ar putea crea posibilitatea ca un
anumit grup din conducerea SICAV-ului să folosească capitalul comun în realizarea
unor scopuri personale, prin care rezultatele să nu se răsfrângă asupra tuturor
membrilor.

Numai respectându-se aceste condiţii de bază, SICAV-urile pot funcţiona în ideea

atragerii deopotrivă a micilor şi marilor deţinători de capital disponibil şi valorificarea
deplină a acestora.

5.3.2. Fondurile Comune de Plasament

Fondurile Comune de Plasament reprezintă o altă formă a Societăţilor de Investiţii ce

se caracterizează prin aceea că, din punct de vedere organizatoric şi funcţional,
reunesc deopotrivă, atât trăsături ale Fondului Comun de Creanţe, cât şi caracteristici
ale Societăţilor de Investiţii cu Capital Variabil.

De la Fondul Comun de Creanţe se regăsesc următoarele trăsături:

114
 MANAGEMENT BANCAR

 forma de coproprietate asupra deţinerii titlurilor de valori mobiliare (acţiuni,

obligaţiuni etc.);
 capitalurile imobilizate sunt încredinţate spre gestionare unui depozitar (cel
mai adesea se apelează la serviciile unei societăţi financiare), sub
supravegherea unui girant, care şi el trebuie să fie interesat în rezultatele
Fondului, deţinând o parte din active;
 asigurarea stabilităţii plasamentului, constând în aceea că retragerea sau
răscumpărarea părţilor nu poate fi posibilă un număr de ani (de regulă acest
interval variază între 3 şi 10 ani, clauza respectivă fiind prevăzută în statul
Fondului).

De la Societăţile de Investiţii cu Capital Variabil, Fondul comun de plasament preia

acele reguli de funcţionare prin care se asigură protejarea asociaţilor.

O caracteristică specifică ce se manifestă în cadrul Fondului comun de creanţe este

aceea că se acceptă angajarea capitalurilor deponenţilor şi în hârtii de valoare ale
societăţilor comerciale necotate la bursă. Pentru această formă de plasament sunt
stabilite anumite limite, de regulă între 20% şi 40% din totalul activelor.

5.3.3. Cluburile de investiţii

Acestea sunt instituţii financiare care au drept obiectiv iniţierea în tehnica bursieră şi
atragerea de economii în vederea plasării lor pentru achiziţionarea titlurilor de valori
mobiliare.

Cluburile de investiţii pornesc iniţial de la un capital modest, după care membrii clubului
(maximum 20) se obligă a plăti, lunar, o cotizaţie ce constituie sursa principală de
mobilizare a disponibilităţilor.

Elementul comun care marchează toate aceste forme de atragere a capitalurilor şi

plasarea lor sub forma achiziţiilor de valori mobiliare este transparenţa fiscală.
Veniturile obţinute prin aceste forme de plasament nu sunt impozitate la sursă, ele
urmând să fie incluse în veniturile personale. De regulă, în cadrul impozitării tuturor
veniturilor obţinute de persoanele fizice, aceste surse de venit beneficiază de
acordarea unor reduceri fiscale.

115
 MANAGEMENT BANCAR

Întrebări

1. Sub ce formă se regăsesc băncile de afaceri ?

2. Ce sunt societăţile de portofoliu ?
3. Cum sunt grupate societăţile franceze de portofoliu ?
4. Care sunt principalele fenomene ce determină operaţiunile de achiziţii şi fuziuni ?
5. Ce se înţelege prin cumpărarea integrală pentru management ?
6. Care sunt motivaţiile ce stau la baza deciziei de vânzare a unei firme în vederea
răscumpărării integrale pentru management?
7. Ce sunt Societăţile Financiare de Plasament ?
8. Ce se înţelege prin titlurizare ?
9. Care este mecanismul funcţionării Fondului Comun de Creanţe ?
10. Ce sunt Societăţile de Investiţii ?
11. Cum funcţionează Societăţile de Investiţii cu Capital Variabil ?
12. Cum se stabileşte preţul de emisiune al acţiunilor SICAV ?
13. Ce sunt Fondurile Comune de Plasament ?
14. Ce reprezintă Cluburile de Investiţii ?

116