Tipuri de Forțe

Forța este o mărime fizică vectorială ce caracterizează orice acțiune care

poate modifica starea de mișcare a corpurilor sau le poate deforma,
precum și orice rezistență la aceste eventuale schimbări. Efectul produs
de forță poate fi diferit, în funcție de mărimea forței, de locul în care
aceasta este aplicată, de direcția pe care acționează, precum și de sensul
în care acționează.

1. Greutatea
Forța de atracție exercitată de Pământ asupra unui corp se numește
greutate și este o mărime fizică vectorială. Direcția greutății este
orientată pe verticala locului, sensul este către centrul Pământului, iar
punctul de aplicație al greutății se află în centrul de greutate al corpului.
Modulul greutății este egal cu produsul dintre masa corpului și
accelerația gravitațională: G = mg; valoarea accelerației gravitaționale la
latitudinea de 45 de grade și la altitudine zero (nivelul marii) este g =
9,81 N/kg.
Greutatea este o mărime fizică vectorială; se poate scrie în formă
vectorială:  G = mg , unde este vectorul accelerație gravitațională și are
aceeași direcție, același sens și același punct de aplicație ca și vectorul
greutate.

2. Forța elastică
Forța elastică apare într-un corp elastic deformat (alungit sau
comprimat) și are un astfel de sens încât se opune deformării. Direcția
forței elastice este pe direcția forței deformatoare /deformării , iar sensul
ei este opus forței deformatoare/deformării. Modulul forței elastice este
direct proporțional cu deformarea: Fₑ = k ⸱ Δl , iar expresia vectorială a
vectorului forță elastică este Fₑ =-k ⸱ Δl . Ultima relație oferă informații
și despre sensul forței elastice, care este opus deformării. Constanta de
elasticitate a resortului depinde de caracteristicile acestuia și este dată de
relația numită legea lui Hooke. În această relație, E este modulul de
elasticitate longitudinal (modulul lui Young), o constantă specifică
fiecărui material elastic. Unitatea de măsură pentru constanta de

elasticitate este , iar pentru modulul lui Young:

3. Frecarea
Frecarea este fenomenul fizic de apariţie, la contactul dintre două
corpuri solide sau dintre două straturi adiacente dintr-un lichid, a unei
forţe care se opune mişcării relative a celor două corpuri sau straturi de
fluid. Aceste forţe se numesc forţe de frecare.
Forţele de frecare sunt orientate tangenţial la suprafaţa de contact şi au
sens opus vitezei relative de mişcare a celor două corpuri sau straturi de
fluid.
Clasificarea frecării:

 Frecare externă:
 Statică
 Cinetică:
 De alunecare
 De rostoglire
 Frecare internă sau frecare de vâscozitate.
 Forţa de frecare care apare la frecarea la alunecare este: Ff,a =  ⸱ N ,
unde a este coeficientul de frecare la alunecare, iar N forţa de
apăsare normală pe suprafaţa de contact.
Legile frecării la alunecare:

 Forţa de frecare nu depinde de mărimea suprafeţelor de contact

dintre cele două corpuri care se freacă.
 Coeficientul de frecare depinde de gradul de şlefuire a
suprafeţelor care se freacă, scăzând cu creşterea gradului de
şlefuire.
 Coeficientul de frecare depinde de natura corpurilor care se freacă.
 Forţa de frecare (statica sau cinetica) este direct proporţională cu
forţa de apăsare la suprafaţa contactului dintre corpuri.
Frecarea la rostogolire
Forţa de frecare care apare la frecarea la rostogolire este dată de

formula: unde μr este coeficientul de frecare la

rostogolire, r raza de curbura locală a corpului care se rostogoleşte, iar N
forţa de apăsare normală. Forţa de frecare la rostogolire este mult mai
mică decât forţa de frecare la alunecare. În principiu se poate considera
că forţa de frecare la rostogolire se datorează învingerii unui moment al
forţei care apare la o răsturnare a corpului datorită adâncirii acestuia în
suprafaţa de contact.