Curs 9

Capitolul

10 Răspunderea în dreptul administrativ

10.1 Noțiunea de răspundere în dreptul administrativ

Răspunderea juridică reprezintă un complex de drepturi şi obligaţii conexe, prevăzute de

normele juridice, drepturi şi obligaţii ce iau naştere ca urmare a săvârşirii unei fapte ilicite şi care
constituie cadrul de realizare a constrângerii de stat, adică de aplicare a sancţiunii.
Răspunderea juridică este forma cea mai gravă a răspunderii sociale.
Răspunderea în dreptul administrativ este o formă a răspunderii juridice care intervine atunci
când sunt încălcate normele de drept administrativ prin realizarea unui fapt administrativ ilicit,
denumit și abatere administrativă.
Autorul abaterii administrative este subiectul pasiv al răspunderii în timp ce autoritatea
publică care are competența să aplice sancțiunea este subiectul activ al răspunderii.

10.2 Formele de răspundere specifice dreptului administrativ

În funcție de tipul de abatere disciplinară și de consecințele acesteia se pot identifica trei forme
de răspundere specifice dreptului administrativ:
a) răspunderea administrativ-disciplinară – este antrenată în cazul săvârșirii unei abateri
disciplinare prin care se încalcă norme de drept adminisrativ
b) răspunderea contravențională – este antrenată în cazul săvârșirii unei fapte ilicite care este
calificată expres de lege ca fiind o contravenție.
c) răspunderea administrativ-patrimonială – intervine în cazul în care prin săvârșirea unei
fapte ilicite se încalcă norme de drept administrativ de către o autoritate publică și se
antrenează obligația acesteia de a repara prejudiciile materiale sau morale produse.

10.3 Răspunderea administrativ-disciplinară

10.3.1 Noțiunea de răspundere administrativ-disciplinară

Răspunderea administrativ-disciplinară este situația juridică care constă în complexul de

drepturi și obligații conexe, conținut al raportului juridic sancționator, stabilit între autoritatea publică
care aplică sancțiunea și persoana care a săvârșit cu vinovăție o abatere disciplinară prin încălcarea
normelor dreptului administrativ.
Răspunderea administrativ-disciplinară trebuie văzută distinct de răspunderea disciplinară
specifică dreptului muncii referitoare la încălcarea de către angajat a reglementărilor de disciplină a
muncii și care este reglementată de Codul muncii.

1
 10.3.2 Trăsăturile răspunderii administrativ-disciplinare

Principalele trăsături ale răspunderii administrativ-disciplinare sunt:

a) Subiectul activ al răspunderii administrativ-disciplinare (cel care aplică sancțiunea) poate fi:
- de regulă un organ administrativ;
- prin excepție un alt organ public (de exemplu, conform art. 13(4) din Legea nr.
554/2004 a contenciosului administrativ instanța de contencios administrativ este
competentă să îl oblige pe conducătorul autorității publice care nu trimite în termenul
stabilit de instanţă actele solicitate să plătească statului, cu titlu de amendă judiciară,
10% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere nejustificată)
sau un funcționar public.
b) Subiectul pasiv al răspunderii administrativ-disciplinare (autorul abaterii disciplinare) poate
fi:
- un organ al administrației publice. De exemplu, potrivit art. 143(1)
C. adm. Consiliul local se dizolvă de drept în cazul în care acesta nu se întruneşte timp
de două luni consecutiv, deşi a fost convocat conform prevederilor legale;
- un funcționar public în condițiile prevăzute de C. adm. și de reglementările speciale
adoptate pentru diferite categorii de funcționari publici: Statutul funcționarului public
parlamentar, Statutul corpului diplomatic și consular, Statutul polițistului, Statutul
personalului vamal, Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia
Naţională a Penitenciarelor etc.;
- o persoană care îndeplinește o funcție de demnitate publică (demnitar). De exemplu,
suspendarea din funcție a Președintelui României, în condițiile prevăzute de art. 95 din
Constituție prin votul celor două Camere ale Parlamentului întrunite în ședință comună,
în cazul săvârșirii unor fapte grave prin care se încalcă prevederile Constituției, a fost
calificată de doctrină ca fiind răspunderea administrativ-disciplinară a șefului de stat;
- un organism nestatal (asociație, fundație, partid politic, societate comercială etc.);
- o persoană fizică, indiferent de calitatea acesteia.
c) Temeiul obiectiv al răspunderii administrativ-disciplinare este dat de abaterea administrativ-
disciplinară prin care se încalcă, de regulă, o normă de drept administrativ.
d) Temeiul subiectiv al răspunderii administrativ-disciplinare îl constituie vinovăția. Pentru a
antrena răspunderea administrativ-disciplinară este necesar ca abaterea disciplinară să fie
realizată de autor cu vinovăție. Vinovăția este o condiţie subiectivă a răspunderii. Reprezintă
atitudinea psihică a persoanei care, săvârşind cu voinţă neconstrânsă (liberă) o faptă care
prezintă pericol social, a avut, în momentul executării, reprezentarea faptei şi a urmărilor
socialmente periculoase ale acesteia. Nu există vinovăţie atunci când făptuitorul acţionează
cu lipsă de discernământ (datorată, de exemplu, alienaţiei mintale) sau acţionează cu o voinţă
constrânsă de acţiuni exterioare care se reflectă în psihicul său (de exemplu, constrângerea
fizică căreia făptuitorul nu i-a putut rezista sau constrângerea morală exercitată prin
ameninţare cu un pericol grav pentru persoana făptuitorului ori a altuia şi care nu putea fi
înlăturat în alt mod).
e) Caracterul sancțiunilor administrativ-disciplinare. Sancțiunile administrativ-disciplinare nu
sunt privative de libertate așa cum sunt, de exemplu, sancțiunile penale.
Din cele de mai sus rezultă că există numeroase sancțiuni administrativ-disciplinare prevăzute de o
multitudine de acte normative Astfel, sunt sancțiuni administrativ-disciplinare:
- avertismentul în cazul abaterilor disciplinare care prezintă un pericol social concret
redus la adresa valorilor sociale ocrotite prin norme de drept administrativ;
- amenda. De exemplu, Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului1 prevede că acei
comercianții care nu respectă prevederile legii și termenele de înscriere a unor mențiuni
în Registrul comerțului pot fi obligați la plata unei amenzi;

1 Republicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 49 din 04 februarie 1998, cu modificările ulterioare.
2
 - diminuarea drepturilor salariale în condițiile legii. De exemplu, art. 492(3) C. adm.
prevede ca sancțiune administrativ-disciplinară aplicabilă funcționarilor publici
diminuarea drepturilor salariale cu 5-20% pe o perioadă de până la 3 luni;
- penalitățile de întârziere pentru neplata la timp a obligațiilor bugetare privind taxe și
impozite;
- suspendarea exercitării unor drepturi (de exemplu, suspendarea dreptului de avansare
în gradele de salarizare a funcționarilor publici);
- retrogradarea din funcție (de exemplu, retrogradarea în funcţia publică pe o perioadă
de până la un an);
- demiterea, destituirea din funcție sau dizolvarea organului colegial etc.

10.4 Răspunderea contravențională

10.4.1 Noțiunea de răspundere contravențională și de contravenție

Răspunderea contravențională este principala formă a răspunderii administrative, care

intervine numai în situația săvârșirii unei fapte calificate expres prin acte normative sau acte
administrative normative ca fiind contravenție.
Reglementarea-cadru în materia contravențiilor este realizată în prezent prin Ordonanţa
Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor 2. Dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 se
completează cu dispoziţiile Codului penal şi ale Codului de procedură civilă, după caz (art. 47 din
O.G. nr. 2/2001).
O.G. nr. 2/2001 constituie cadrul juridic general în materie contravențională ce cuprinde
norme având caracter principal cu care se completează reglementările speciale.
Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 2/2001 contravenția este fapta săvârşită cu vinovăţie,
stabilită şi sancţionată prin lege, ordonanţă, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a
consiliului local al comunei, oraşului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti, a
consiliului judeţean ori a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
Legea contravenţională apără valorile sociale, care nu sunt ocrotite prin legea penală.
Contravenția prezintă, de regulă, un pericol social mai redus decât infracțiunea. Prin urmare, și
sancțiunile contravenționale vor fi mai blânde decât sancțiunile penale.

10.4.2 Trăsăturile contravențiilor

Contravențiile prezintă următoarele trăsături:

a) fapta este săvârșită cu vinovăție. Vinovăţia există când fapta ilicită este săvârşită cu intenţie
sau din culpă. Intenţia poate fi directă (când făptuitorul prevede rezultatul faptei sale, urmărind
producerea lui prin săvârşirea acelei fapte) sau indirectă (când făptuitorul prevede rezultatul faptei
sale şi, deşi nu-l urmăreşte, acceptă posibilitatea producerii lui). Culpa poate fi culpă cu prevedere
(numită şi imprudenţă sau uşurinţă) când făptuitorul prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l acceptă,
socotind fără temei că el nu se va produce şi culpă simplă (numită şi neglijenţă) când făptuitorul nu
prevede rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea să-l prevadă.
b) legalitatea stabilirii și sancționării contravențiilor. Potrivit art. 1 din O.G. nr. 2/2001
contravențiile pot fi stabilite şi sancţionate prin lege, ordonanţă, prin hotărâre a Guvernului sau, după
caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, oraşului, municipiului sau al sectorului municipiului
Bucureşti, a consiliului judeţean ori a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

2 Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările
ulterioare.
3
 10.4.3 Subiectele răspunderii contravenționale

Subiectul activ al răspunderii contravenționale este, de regulă, o autoritate publică centrală

sau locală care are competența de a constata și aplica sancțiunea contravențională prin intermediul
agenților săi constatatori. Subiectul activ al răspunderii contravenționale poate fi, în condițiile legii,
și o persoană juridică de drept privat dacă este implicată în realizarea unui serviciu public.
Subiectul pasiv al răspunderii contravenționale poate fi o persoană fizică sau juridică care a
săvârșit o contravenție.
Persoana fizică răspunde contravențional de la vârsta de 14 ani potrivit prevederilor art. 11(2)
din O.G. nr. 2/2001.
Pentru contravenţiile săvârşite de minorii care au împlinit 14 ani minimul şi maximul amenzii
stabilite în actul normativ pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate.
Minorul care nu a împlinit vârsta de 16 ani nu poate fi sancţionat cu prestarea unei activităţi
în folosul comunităţii.
Persoana juridică răspunde contravenţional în cazurile şi în condiţiile prevăzute de actele
normative prin care se stabilesc şi se sancţionează contravenţii [art. 3(2) din O.G. nr. 2/2001].
Răspunderea contravențională a persoanei juridice nu o exclude pe cea a persoanei fizice care a
săvârșit contravenția.

10.4.4 Sancțiunile contravenționale prevăzute de O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic
al contravenţiilor

O.G. nr. 2/2001 stipulează în art. 5 faptul că sancţiunile contravenţionale sunt principale şi
complementare.
Sancţiunile contravenţionale principale sunt:
a) avertismentul;
b) amenda contravenţională;
c) prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.
Sancţiunile contravenţionale complementare sunt:
a) confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţii;
b) suspendarea sau anularea, după caz, a avizului, acordului sau a autorizaţiei de exercitare a
unei activităţi;
c) închiderea unităţii;
d) blocarea contului bancar;
e) suspendarea activităţii agentului economic;
f) retragerea licenţei sau a avizului pentru anumite operaţiuni ori pentru activităţi de comerţ
exterior, temporar sau definitiv;
g) desfiinţarea lucrărilor şi aducerea terenului în starea iniţială.
Potrivit prevederilor art. 5(4) din O.G. nr. 2/2001 prin legi speciale se pot stabili şi alte
sancţiuni principale sau complementare. Astfel, de exemplu, art. 96(2) din O.U.G. nr. 195/2002
privind circulaţia pe drumurile publice prevede ca sancţiuni contravenţionale complementare: a)
aplicarea punctelor de penalizare; b) suspendarea exercitării dreptului de a conduce, pe timp limitat;
c) confiscarea bunurilor destinate săvârşirii contravenţiilor prevăzute în O.U.G. nr. 195/2002 ori
folosite în acest scop; d) imobilizarea vehiculului; e) radierea din oficiu a înmatriculării sau
înregistrării vehiculului, în cazul vehiculelor declarate, potrivit legii, prin dispoziţie a autorităţii
administraţiei publice locale, fără stăpân sau abandonate.
Sancţiunea stabilită trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite.
Sancţiunile complementare se aplică în funcţie de natura şi de gravitatea faptei.
Pentru una şi aceeaşi contravenţie se poate aplica numai o sancţiune contravenţională principală şi
una sau mai multe sancţiuni complementare.

4
 10.4.4.1 Avertismentul

Avertismentul este o sancțiune contravențională principală care se poate aplica oricărui

contravenient persoană fizică sau juridică.
Potrivit prevederilor art. 7(1) din O.G. nr. 2/2001 avertismentul constă în atenţionarea verbală
sau scrisă a contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârşite, însoţită de recomandarea
de a respecta dispoziţiile legale.
Avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă.

10.4.4.2 Amenda contravențională

Amenda contravențională este o sancțiune contravențională principală care se poate aplica

oricărui contravenient persoană fizică sau juridică.
Amenda contravențională reprezintă o sumă de bani pe care persoana care săvârșeste o
contravenție este obligată să o plătească cu titlu de sancțiune și care se face venit la bugetul de stat
sau al unităților administrativ-teritoriale.
Art. 8(1) din O.G. nr. 2/2001 prevede că amenda contravenţională are caracter administrativ.
Astfel, amenda contravențională se deosebește de amenda penală. Amenda contravențională se
aplică de autorități publice prin intermediul agenților săi constatatori. În schimb, amenda penală se
aplică de instanța de judecată. De asemenea, spre deosebire de amenda contravențională, amenda
penală se înscrie în cazierul judiciar și implică anumite decăderi și interdicții pentru persoanele
amendate.

10.4.4.3 Prestarea unei activităţi în folosul comunităţii

Prestarea unei activităţi în folosul comunităţii este o sancțiune contravențională principală

care se poate aplica numai contravenienţilor persoane fizice.
Regimul juridic general al sancțiunii prestării unei activităţi în folosul comunităţii este
reglementat de O.G. nr. 2/2001 și de O.G. nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancţiunii prestării
unei activităţi în folosul comunităţii3.
Potrivit prevederilor art. 1(2) din O.G. nr. 55/2002 sancţiunea contravenţională a prestării unei
activităţi în folosul comunităţii se stabileşte întotdeauna alternativ cu amenda şi poate fi aplicată
numai de instanţa de judecată.
Cazurile în care se aplică sancţiunea contravenţională a prestării unei activităţi în folosul
comunităţii:
1. în cazul în care amenda nu este achitată în termenul prevăzut de lege și nu există
posibilitatea executării silite. Astfel, potrivit prevederilor art. 9(3) din O.G. nr. 55/2002 în cazul în
care contravenientul persoană fizică nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea
definitivă a sancţiunii şi nu există posibilitatea executării silite, organul de specialitate al unităţii
administrativ-teritoriale în a cărui rază teritorială domiciliază contravenientul va sesiza instanţa
judecătorească în a cărei circumscripţie domiciliază acesta, în vederea înlocuirii amenzii cu
sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, ţinându-se
seama de partea din amendă care a fost achitată.
2. în cazul în care instanța de judecată apreciază că, în raport cu gravitatea faptei,
amenda este neîndestulătoare. Astfel, potrivit prevederilor art. 6 din O.G. nr. 55/2002 în cazul
contravenţiilor pentru care legea prevede sancţiunea amenzii alternativ cu sancţiunea prestării unei
activităţi în folosul comunităţii, dacă agentul constatator apreciază că sancţiunea amenzii este
îndestulătoare, aplică amenda procedând potrivit dispoziţiilor O.G. nr. 2/2001. Dacă, în raport cu
gravitatea faptei, se apreciază că amenda este neîndestulătoare, agentul constatator încheie procesul-
verbal de constatare a contravenţiei şi îl înaintează, în cel mult 48 de ore, instanţei competente.

3 Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 642 din 30 august 2002, aprobată prin Legea nr. 641/2002, cu modificările ulterioare.
5
Conform art. 7(1) din O.G. nr. 55/2002 competenţa aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie a
fost săvârşită contravenţia. Instanţa potrivit art. 8(5) din O.G. nr. 55/2002 apreciază asupra legalităţii
şi temeiniciei procesului-verbal şi pronunţă una dintre următoarele soluţii:
a) aplică sancţiunea amenzii;
b) aplică sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii, dacă apreciază că aplicarea
amenzii contravenţionale nu este îndestulătoare ori contravenientul nu dispune de mijloace materiale
şi financiare pentru plata acesteia;
c) anulează procesul-verbal.

10.4.5 Constatarea contravenției

Potrivit prevederilor art. 15 din O.G. nr. 2/2001 contravenţia se constată printr-un proces-
verbal încheiat de persoanele anume prevăzute în actul normativ care stabileşte şi sancţionează
contravenţia, denumite în mod generic agenţi constatatori. Pot fi agenţi constatatori: primarii, ofiţerii
şi subofiţerii din cadrul Ministerului de Interne, special abilitaţi, persoanele împuternicite în acest
scop de miniştri şi de alţi conducători ai autorităţilor administraţiei publice centrale, de prefecţi,
preşedinţi ai consiliilor judeţene, primari, de primarul general al municipiului Bucureşti, precum şi
de alte persoane prevăzute în legi speciale.

10.4.6 Aplicarea sancţiunilor contravenţionale

Potrivit art. 21 din O.G. nr. 2/2001 în cazul în care prin actul normativ de stabilire şi
sancţionare a contravenţiilor nu se prevede altfel, agentul constatator, prin procesul-verbal de
constatare, aplică şi sancţiunea. Dacă, potrivit actului normativ de stabilire şi sancţionare a
contravenţiei, agentul constatator nu are dreptul să aplice şi sancţiunea, procesul-verbal de constatare
se trimite de îndată organului sau persoanei competente să aplice sancţiunea. În acest caz sancţiunea
se aplică prin rezoluţie scrisă pe procesul-verbal.
Sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu
gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită
fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum
şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal
[art. 21(3) din O.G. nr. 2/2001].

10.4.7 Căile de atac împotriva actelor de sancționare a contravențiilor

Potrivit prevederilor art. 31 din O.G. nr. 2/2001 împotriva procesului-verbal de constatare a
contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării
sau comunicării acestuia.
Plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.
Controlul aplicării şi executării sancţiunilor contravenţionale principale şi complementare este de
competenţa exclusivă a acestei instanţe. Plângerea suspendă executarea.
Dacă prin lege nu se prevede altfel, hotărârea prin care s-a soluţionat plângerea poate fi atacată
numai cu apel. Apelul se soluţionează de secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului.
Motivarea apelului nu este obligatorie. Motivele de apel pot fi susţinute şi oral în faţa instanţei. Apelul
suspendă executarea hotărârii (art. 34(2) din O.G. nr. 2/2001).

6
 10.5 Răspunderea administrativ-patrimonială

10.5.1 Noțiunea de răspundere administrativ-patrimonială

Răspunderea administrativ-patrimonială este acea formă a răspunderii juridice care constă în

obligarea autorităților publice, în condițiile legii, la repararea prejudiciilor materiale sau morale
cauzate particularilor.

10.5.2 Condițiile răspunderii administrativ-patrimoniale

Pentru a fi antrenată răspunderea administrativ-patrimonială este necesar să fie întrunite

următoarele condiții:
a) existența unui act administrativ ilegal, a unui refuz nejustificat al administrației publice de
a rezolva o cerere sau nesoluționarea în termenul legal a unei cereri. Potrivit prevederilor art. 52(1)
din Constituție persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate
publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este
îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi
repararea pagubei.
De regulă persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate
publică, printr-un act administrativ ilegal introduce o acțiune în anularea actului care va cuprinde un
capăt de cerere referitor la solicitarea de despăgubiri pentru prejudiciile materiale și morale suferite.
Pentru admiterea acțiunii instanța trebuie să constate ilegalitatea actului administrativ contestat. Prin
urmare, în situația în care instanța apreciază că actul administrativ atacat este legal, va respinge
cererea de chemare în judecată.
Acțiunea pentru despăgubiri poate fi introdusă și ulterior. Astfel, în condițiile prevăzute de
art. 19 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ atunci când persoana vătămată a cerut
anularea actului administrativ, fără a cere în acelaşi timp şi despăgubiri, acestea pot fi solicitate în
termen de un an de la data la care persoana a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei. În
mod logic, în situația în care acțiunea principală în anularea actului a fost respinsă, instanța apreciind
că actul este legal, introducerea ulterioară a acțiunii pentru despăgubiri rămâne fără obiect.
b) existența unui prejudiciu material sau/și moral. Prejudiciul este rezultatul dăunător
(dauna), de natură patrimonială sau nepatrimonială, efect al încălcării drepturilor subiective și
intereselor legitime ale unei persoane.
Potrivit art. 18(3) din Legea nr. 554/2004 în cazul soluţionării cererii, instanţa va hotărî şi
asupra despăgubirilor pentru daunele materiale şi morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest
lucru.
Prejudiciul poate fi material sau/și moral. Prejudiciul material este o consecință negativă
susceptibilă de evaluare bănească, care decurge din lezarea unui drept sau interes legitim patrimonial
(de exemplu, distrugerea sau degradarea unui bun). Prejudiciul moral este o consecință negativă
nesusceptibilă de evaluare pecuniară, care rezultă din lezarea unui drept sau interes nepatrimonial.
Prejudiciul moral constă întotdeauna într-o durere fizică sau psihică a victimei şi este urmarea, în
principiu, a vătămării sănătăţii şi integrităţii corporale; restrângerii posibilităţilor de viaţă familială şi
socială normală (prejudiciu de agrement); atingerilor provocate armoniei fizice şi înfăţişării unei
persoane (prejudiciu estetic); decesului unei persoane faţă de care avem o puternică afecţiune
(prejudiciu afectiv); atingerilor aduse demnităţii, cinstei şi onoarei unei persoane; încălcării dreptului
la propria imagine; atingerilor aduse vieţii private etc.
c) existența raportului de cauzalitate între actul administrativ ilegal (refuzul nejustificat de a
rezolva o cerere sau nesoluționarea cererii în termenul legal) și prejudiciul produs. Pentru existența
răspunderii administrativ-patrimoniale este necesar să se cerceteze dacă prejudiciul produs este
consecința directă a unei activități ilegale a administrației publice (act administrativ ilegal, refuzul
nejustificat de a rezolva o cerere sau nesoluționarea cererii în termenul legal).

7
 d) existența vinovăției autorității publice în cazul răspunderii subiective. Vinovăția
administrației publice constă în îndeplinirea defectuoasă a prerogativelor sale de putere publică,
având ca urmare producerea de pagube particularilor prin încălcarea sau nerecunoașterea drepturilor
sau intereselor legitime ale acestora.
Potrivit art. 1357(2) C. civ. autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă. Astfel
administrația publică va răspunde indiferent dacă culpa sa este gravă sau ușoară.

10.5.3 Formele răspunderii administrativ-patrimoniale

Răspunderea administrativ-patrimonială poate fi:

a) o răspundere obiectivă care intervine indiferent de vinovăția autorității publice răspunzătore;
b) o răspundere subiectivă bazată pe vinovăția autorității publice răspunzătoare.
Răspunderea obiectivă poate îmbrăca următoarele forme:
• răspunderea patrimonială a statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare
Potrivit prevederilor art. 52(3) din Constituție statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate
prin erorile judiciare. Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii şi nu înlătură răspunderea
magistraţilor care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.
• răspunderea patrimonială a autorităților administrației publice pentru limitele (riscurile)
serviciului public
În cazul acestui tip de răspundere persoana vătămată nu trebuie să dovedească culpa administrației
publice, ci trebuie să dovedească în fața instanței faptul că prejudiciul suferit se datorează unei limite
de organizare a serviciului public, cum ar fi o defecțiune inerentă ce ține de structura serviciului
public.
Răspunderea subiectivă poate îmbrăca următoarele forme:
• răspunderea patrimonială a autorităților publice pentru pagubele cauzate prin acte
administrative ilegale, prin refuzul nejustificat de a rezolva o cerere sau prin nesoluționarea
cererii în termenul legal;
• răspunderea patrimonială a autorităților publice pentru pagubele cauzate prin ordonanțe sau
dispoziții din ordonanțe ale Guvernului declarate neconstituționale;
• răspunderea patrimonială a autorităților publice pentru pagubele cauzate prin acte
administrative unilaterale emise în legătură cu atribuirea, încheierea, modificarea sau
încetarea contractelor administrative;
• răspunderea patrimonială a autorităților publice pentru pagubele cauzate prin neexecutarea
hotărârilor de contencios administrativ în termen.