Actul Unic European

DISCIPLINA DREPTUL UNIUNII EUROPENE

Stan Carmen Andreea

GRUPA 1 ( 232) | ACADEMIA DE STUDII ECON0MICE DIN BUCUREȘTI- FACULTATEA DE
ADMINISTRAȚIE ȘI MANAGEMENT PUBLCI
Cuprins
Introducere............................................................................................................2
I. Naşterea Actului Unic European....................................................................2
I.1. Principalele etape care au condus la semnarea Actul Unic European
(AUE)................................................................................................................3
I.2. Obiectivele Actului Unic European............................................................3
II. Structura Actului Unic European.....................................................................4
III.De la Actul Unic European şi până la înfiinţarea Uniunii Europene...............4
III.Contributiile Actului Unic European...............................................................4
III.1. Modificari institutionale...........................................................................4
III.2. Modificari politice....................................................................................4
III.3. Modificari aduse Tratatului......................................................................5
Concluzii...............................................................................................................6
 Introducere

Actul Unic European a fost semnat la Luxemburg la 17 februarie 1986,de nouă ţări
( Franţa, Germania, Belgia, Olanda, Spania, Irlanda, Anglia, Luxemburg şi Portugalia ) iar la
Haga la 28 februarie 1986 de către celelalte trei state ( Italia, Grecia şi Danemarca care au
organizat un referendum în acest scop ).
Acesta a intrat în vigoare la 1 iulie 1987. A.U.E. marchează o nouă etapă în
procesul de realizare a pieţei interne Comunitare şi a relansat acţiunea comunitară,
constituind un moment foarte important al istoriei U.E.
El evidenţiază politica statelor membre de a pune capăt stagnării construcţiei
comunitare, conciliind cele două curente care s-au evidenţiat în procesul construcţiei
europene – cooperare interstatică şi acţiunea supranaţională - prefigurând U.E. Dar până la
semnarea Actului Unic European au avut loc mai multe acţiuni în această direcţie, printre
care cele mai importante au fost :
- Raportul Davignon, adoptat în 1970 de către miniştrii de externe la Luxemburg, care
prevedea cooperarea politică a celor şase state în scopul informării şi consultării
regulate cu privire la cele mai importante probleme internaţionale.
- Comisia Comunităţilor Europene primea dreptul de a da avize în situaţiile în care
lucrările miniştrilor de externe antrenau efecte asupra activităţii Comunităţilor.
(Tratatul de la Maastricht)

Întâlnirea la nivel înalt de la Copenhaga din 14-15 decembrie 1973 a adoptat o

declaraţie asupra identităţii europene, în cadrul căreia statele membre încercau să definească
liniile politice directoare şi responsabilitatea Europei în viaţa internaţională.
Consiliul European de la Haga din decembrie 1976 a stabilit ca obiectiv al cooperării
elaborarea unei politici externe comune, subliniind că aceasta era limitată la sectoarele în care
statele membre erau de acord să-şi exercite suveranitatea de o manieră convergentă.
Raportul de la Londra din 1981 a consacrat prezenţa Comisiei la toate nivelurile de
cooperare politică şi a stabilit o procedură de criză . (Mariana, 2007)

I. Naşterea Actului Unic European

Actul Unic European a fost negociat in cadrul Conferinței Interguvernamentale

desfașurată in perioada 9 septembrie 1985 – 17 februarie 1986.
Actul unic european a fost semnat la Luxemburg, la 17 februarie 1986 de 9 state din
cele 12 membre și la 28 februarie 1986, de celelalte 3: Italia, Danemarca și Grecia , fiind
primul mare amendament al Tratatului stabilind Comunitatea Economică Europeană (CEE).
Actul unic european a intrat in vigoare la 1 iulie 1987. (Ștefan , 2007)
I.1. Principalele etape care au condus la semnarea Actul Unic European (AUE)

Principalele etape care au condus la semnarea Actul Unic European (AUE) sunt:
 Declaraţia solemnă de la Stuttgart din 19 iunie 1983
 Proiectul de tratat privind instituirea Uniunii Europene
 Consiliul European de la Fontainebleau din 25 şi 26 iunie 1984
 Foaia Albă asupra Pieţii Interne din 1985
 Consiliul European de la Milano (Actul Unic European)

I.2. Obiectivele Actului Unic European

Principalul obiectiv al Actului Unic European era sa aducă un nou elan in procesul
construcţiei Europene pentru a completa Piaţa Internă. Oricum, acest scop era greu de atins
pe fundamentul tratatelor existente , mai ales pentru decizia luată la Consiliu, care a impus
unanimitate pentru armonizarea legislaţiei.
Actul Unic European din 1986 a stabilit un calendar cu obiectivele pietei interne.
Intre rezultatele sale, extraordinar de pozitive, se evidențiază urmatoarele:
a) Deschiderea contractelor publice, prin intermediul imbunatațirii directivelor
asupra contractelor de muncă și administratorilor, accentuandu-i transparența și controlul și
amplificandu-l la nivelul unor importante sectoare excluse pană atunci, cum ar fi
transporturile, energia și telecomunicațiile;
b) Presiunea disparităților fiscale, prin intermediul aproximării dispozițiilor
naționale in materie de fiscalitate indirectă, impozit asupra valorii adăugate (TVA) și
impozite asupra consumurilor specifice;
c) Liberalizarea piețelor de capitaluri și a serviciilor financiare;
d) Normalizarea, prin intermediul recunoașterii textelor și certificatelor naționale și,
in general, prin intermediul recunoașterii principiului de echivalență al normelor naționale,
impreună cu determinate mijloace de armonizare in materie de securitate și zgomot;
e) Presiunea obstacolelor tehnice (exercițiul liber al activităților profesionale și
echivalența formalităților) și fizice (controale la frontieră) asupra liberei circulații a
persoanelor. Astfel, de exemplu, Directiva adoptată in noiembrie 1997 asupra profesiunii de
avocat facilitează exercițiul acestei profesiuni in cadrul Uniunii Europene;
f) Crearea unui cadru favorabil cooperării industriale prin intermediul armonizării
dreptului societăților și aproximarea legislațiilor in materie de proprietate intelectuală și
industrială (mărci și patente);
g) Liberalizarea serviciilor (telecomunicații, energie, etc.), ce reprezintă mai mult de
70% din PIB-ul UE. Actul permitea țărilor membre să ia măsuri pentru prevenirea
infracționalității . (Ovidiu, 2005)
II. Structura Actului Unic European

Actul Unic European este constituit dintr-un Preambul (introducere), din patru titluri
şi dintro serie de declaraţii adoptate în timpul Conferinţei.
Actul Unic a stabilit data de 31 decembrie 1998 pană la care trebuia definitivată
Piaţa Internă, scop in care au fost conferite competente noi instituţiilor comunitare in
domeniile:
a) politica socială;
b) apărarea mediului inconjurător şi cercetare;
c) politica economică şi sistem monetar;
d) asigurarea coeziunii economice şi sociale pentru reducerea decalajelor intre
diferitele regiuni ale statelor membre. (infoeuropa.ro, n.d.)

III.De la Actul Unic European şi până la înfiinţarea Uniunii

Europene

Perioada de la intrarea in vigoare a Actului Unic European (AUE), in 1 iulie 1987, şi

pană la intrarea in vigoare a Tratatului Uniunii Europene, la finele lui 1993, cunoaşte o
dezvoltare accelerată (ne referim la faptul că de la o revizuire de proporţii a Tratatului şi pană
la următoarea nu au trecut decat circa 5 ani, adică un sfert din timpul scurs de la adoptarea
Tratatelor de la Roma şi pană la AUE, determinată de mai mulţi factori, unii interni, alţii
externi Comunităţii). (euroactiv.ro, n.d.)

III.Contributiile Actului Unic European

III.1. Modificari institutionale

Actul Unic clarifică dispoziţiile existente privind competenţele de execuţie. Articolul

10 modifică articolul 145 din Tratatul CEE .
Astfel, în regulă generală, Consiliul delegă Comisiei competenţele de execuţie a
actelor. Consiliul nu îşi poate rezerva competenţa de execuţie decât în cazuri specifice. Actul
Unic European face posibilă instituirea unui Tribunal de Primă Instanţă (TPI). Toate cazurile
pot fi transferate acestui Tribunal, cu excepţia hotărârilor preliminare supuse de statele
membre sau a chestiunilor preliminare. (Ovidiu, 2005)

III.2. Modificari politice

 Articolul 8A defineşte în mod clar scopul Actului Unic, care este instaurarea
progresivă a pieţei interne pe durata unei perioade care se încheie la 31 decembrie 1992.
Articolul 30 prevede ca statele membre să facă eforturi pentru a elabora şi aplica o
politică externă comună la nivel european. În acest scop, ele se angajează să se consulte cu
privire la problemele de politică externă care ar putea prezenta interes pentru securitatea
statelor membre. (ier.ro)

III.3. Modificari aduse Tratatului

 Tratatul privind Uniunea Europeană, numit „Tratatul de la Maastricht”

(1992)
Tratatul de la Maastricht reuneşte într-un singur ansamblu, denumit Uniunea
Europeană, cele trei Comunităţi (Euratom, CECO, CEE) şi cooperările politice
instituţionalizate în domeniul politicii externe, al apărării, al poliţiei şi al justiţiei. Acesta
redenumeşte CEE, care devine CE. În plus, acest tratat instituie uniunea economică şi
monetară, introduce noi politici comunitare (educaţie, cultură, cooperarea pentru dezvoltare,
coeziunea) şi extinde competenţele Parlamentului European (procedura de codecizie).
 Tratatul de la Amsterdam (1997)
Tratatul de la Amsterdam a permis extinderea competenţelor Uniunii prin instituirea
unei politici comunitare a ocupării forţei de muncă, prin transferul unei părţi din materiile
care intrau anterior sub incidenţa cooperării în domeniul justiţiei şi afacerilor interne, prin
măsuri menite să apropie Uniunea de cetăţeni şi prin posibilitatea unei cooperări mai strânse
între anumite state membre (cooperări consolidate). Acesta extinde procedura de codecizie şi
votul cu majoritate calificată la noi domenii, simplifică şi renumerotează articolele din tratate.
 Tratatul de la Nisa (2001)
Tratatul de la Nisa este consacrat în cea mai mare parte „reminiscenţelor” de la
Amsterdam, şi anume problemelor instituţionale privind extinderea şi care nu au fost
soluţionate decât parţial în 1997. Este vorba despre componenţa Comisiei, despre ponderarea
voturilor în cadrul Consiliului şi despre extinderea domeniilor supuse votului cu majoritate
calificată. Acesta a înlesnit utilizarea procedurii de cooperare consolidată şi a eficientizat
sistemul jurisdicţional.
 Tratatul de la Lisabona (2007)
Tratatul de la Lisabona introduce vaste reforme instituţionale. Acesta elimină
vechea arhitectură instituţională introdusă de Tratatul de la Maastricht şi înlocuieşte
Comunitatea Europeană cu Uniunea Europeană.
Acesta introduce, de asemenea, modificări semnificative privind modul de
funcţionare al instituţiilor europene, procesul decizional şi repartiţia competenţelor între UE
şi statele membre. Obiectivul este îmbunătăţirea procesului de adoptare a deciziilor într-o
Uniune extinsă, cu 27 de state membre.
Tratatul de la Lisabona modifică, în plus, numeroase politici interne şi externe ale
UE. Acesta permite în primul rând instituţiilor să legifereze şi să ia măsuri în domenii politice
noi. Prezentul tratat a fost modificat de asemenea prin următoarele tratate de aderare:
 Tratatul de aderare a Austriei, Finlandei şi Suediei (1994), Acest tratat creşte
numărul statelor membre ale Comunităţii europene de la douăsprezece la
cincisprezece.
  Tratatul de aderare a Republicii Cehe, Estoniei, Ciprului, Letoniei, Lituaniei,
Ungariei, Maltei, Poloniei, Sloveniei şi Slovaciei (2003) Acest tratat creşte
numărul statelor membre ale Comunităţii Europene de la cincisprezece la
douăzeci şi cinci.
 Tratatul de aderare a Bulgariei şi României (2005). Acest tratat creşte
numărul statelor membre ale Comunităţii Europene de la douăzeci şi cinci la
douăzeci şi şapte. (Tratatul de la Maastricht)

Concluzii

Cu toate că în toate tratatele originale ale Comunităţilor s-au prevăzut,confirmat şi

chiar întreprins diferite acţiuni în acest sens, progresul realizării pieţei unice a fost lent, el
lovindu-se de prejudecăţile şi de dorinţa de conservare a suveranităţii în anumite segmente
ale economiei, tendinţe manifestate de către unele state membre ale Comunităţii.
Actul Unic European intrat în vigoare la 1 iulie 1987 a reuşit să revitalizeze acest
proces al realizării Pieţei unice până la data de 31 decembrie 1992 . Acesta prevedea un
program ambiţios în acest sens având ca obiective: mişcarea liberă a bunurilor, a serviciilor, a
capitalurilor şi a persoanelor pe tot cuprinsul Comunităţiilor.
Pentru a realiza aceste obiective indrăzneţe, trebuia într-o primă fază să se ia măsuri
serioase în sensul uşurării procedurilor.
Preambulul exprimă scopurile fundamnetale ale Tratatului si exprimă hotărarea
Statelor Membre de a transforma relaţiile lor intr-un intreg cu perspective de a crea o Europă
Unită. Introducerea mai stabileşte de altfel un caracter unic al Actului , ceea ce duce la
reuniunea aprovizionării commune in ceea ce priveşte cooperarea in domeniul Politicii
Externe şi Securitate Comună şi a Comunităţilor Europene.
In ceea ce priveşte naşterea Actului Unic European, acesta relansează construcţia
europeană iar din punct de vedere instituţional aceasta referindu-se la extinderea votului
majorităţii calificate, precum şi lărgirea rolului Parlamentului European,de altfel şi
dezvoltarea unui spaţiu social. (Actul Unic European)
Bibliografie
Actul Unic European. (fără an). Actul Unic European.

euroactiv.ro. (fără an). Preluat de pe www.euroactiv.ro.

ier.ro. (fără an). Preluat de pe www.ier.ro.

infoeuropa.ro. (fără an). Preluat de pe www.infoeuropa.ro.

Mariana, R. (2007). Drept comunitar. În R. Mariana, Drept comunitar (p. 100). București: Editura
Fundaţia România de Mâine.

Ovidiu, Ț. (2005). Drept comunitar general. În Ț. Ovidiu, Drept comunitar general (p. 100). București:
Editura Lumina Lex.

Ștefan , T. (2007). Drept comunitar. În T. Ștefan, Drept comunitar (p. 100). București: Editura C.H.
Bech.

Tratatul de la Maastricht. (fără an). Tratatul de la Maastricht.