DOCUMENTE SIMILARE 1

1
Proiectarea unei fundatii izolate
Practica de organizare si conducere - Constructii si
Constructii Instalatii
CALCULUL PANEI INTERMEDIARE
+ Font mai mare | - Font mai mic MANAGEMENTUL PROIECTELOR DE
CONSTRUCTII IN CADRUL S.C. IMPACT
DEVELOPER &CONTRACTOR SA
Executarea lucrarilor din beton armat si beton
Interrelationari - oras - apa, oras - port
Structuri Metalice
Proiectarea Proiect Confectioner tamplarie din aluminiu si mase
plastice - Fereastra aluminiu oscilobatanta dreapta
Conditii de Contract pentru Constructii PENTRU
unei fundatii izolate CLADIRI SI LUCRARI INGINERESTI PROIECTATE
DE CATRE BENEFICIAR
PROIECTARE UNEI FUNDATII INSTRUCTIUNI TEHNOLOGICE DE ASAMBLARE
SI SUDARE APLICABILE CONSTRUCTIILOR DIN
IZOLATE DIRECTE OTELURI AUSTENITICE
DIRIGINTE DE SANTIER IN DOMENIUL: “1.
PRODUSE PENTRU CONSTRUCTII” - TEST
GRILA

SUB UN STALP DE BETON ARMAT

Numar de ordine N = 12

Date de tema:
Se va proiecta fundatia izolata a unui stalp de beton armat (70x80) al unei constructii
industriale incadrata in clasa a II-a de importanta

Incarcarile de calcul transmise la nivelulterasamentului sunt:

- gruparea fundamentala:

- gruparea speciala:

Stratificatia terenului de amplasament este data de forajul numarul 3

 2

Continut:
A.    PIESE SCRISE:

determinarea caracteristicilor normale de calcul ale terenului de fundare;

predimensionarea fundatiei pe baza presiunilor conventionale de calcul;

verificarea terenului de fundare la starea limita de deformatie (SLD);

verificarea terenului de fundare la starea limita de capacitate portanta (SLCP);

armarea fundatiei;

B.     PIESE DESENATE:

sectiune verticala, vedere in plan, detalii de armare ale fundatiei;

Determinarea valorilor normate de calcul ale caracteristicilor

terenului de fundare

Stabilirea valorii normate de calcul pentru greutatea volumica  (strat argila prafoasa, cenusiu-
galbuie,plastic consistenta)

Total

Verificarea erorilor excesive

Se verifica pentru toate valorile  , deci nici o valoare nu va fi eliminata din sirul static
 3

Valoarea normata este:

Abaterea medie patratica:

Determinarea valorii de calcul pentru verificari la SLD

Determinarea valorii de calcul pentru verificari la SLCP

Determinarea valorii normate si de calcul pentru

parametrii rezistentei la forfecare
 4

Predimensionarea fundatiei pe baza presiunilor

conventionale de calcul

Stabilirea adancimii de fundare: 

Stabilirea dimensiunilor bazei fundatiei:

Stabilirea presiunii conventionale de calcul:

Indicele porilor Consistenta

Denumirea terenului de
fundare
e
Argila prafoasa, cenusiu-
galbuie, plastic consistenta

Corectia de adancime ( ):

Pentru  :
 5

se poate face un calcul preliminar pentru determinarea dimensiunilor bazei fundatiei L si

B: 

Corectia de latime ( ):

Pentru  :
 6

Se verifica conditiile pentru valoarea finala corecta a lui  :

Deoarece conditia 2 nu se verifica, se mareste lungimea fundatiei la 2.8 m:

Stabilirea dimensiunilor pe verticala ale fundatiei izolate:

Se va considera varianta fundatiei cu cuzunet de beton armat si bloc de beton simplu
 7

aleg 

nu este necesara verificarea la forta taietoare

Verificarea terenului de fundare la SLD

 8

Calculul tasarii probabile

 9

i
(cm)
E=M0 M2-3
(kPa)
M2-3
(kPa)
M0
g,i mediu
(kPa)
g,i
(kPa)

(kN/m3)
z,i mediu
(kPa)
z,i Pnet
(kPa)
i
zi / B
L / B
zi
(m)

hi
(m)

Nr.
strat

Verificarea terenului de fundare la SLCP

 10

Armarea cuzinetului de beton armat

Valorile de maxim si de minim ale presiunilor pe talpa cuzinetului sunt:

Momentele de armare pe doua directii

 11

In final se considera:

- pe directia x – x:

- pe directia y – y:

Procentele de armare pe cele doua directii sunt:

Armatura de ancoraj a cuzinetului in blocul de beton simplu:

Aria de armatura necesara este:

 12

- se considera   cu 

Lungimea de ancorare necesara este:

MONTAREA STAPILOR METALICI

Constructii
+ Font mai mare | - Font mai mic
MONTAREA STAPILOR METALICI
DOCUMENTE SIMILARE
0
BETONUL ARMAT
Elementele constructive ale drumului public
REGULI GENERALE DE DEFINIRE A MODELULUI
DE CALCUL AL STRUCTURII
Materiale pentru izolatii si finisaje
Retea de nivelment geometric – geodezic de ord. II
FIBRA DE CARBON IN CONSTRUCTII
Clasificarea fronturilor la apa
Elemente de finisaj
CALCULUL PIERDERILOR DE CALDURA ALE
INCAPERILOR
DIMENSIONAREA FUNDATIE

Se intocmeste un plan de axe pe care se trec toate fundatiile.

Se analizeaza Qt si Ht corespunzatoare stalpilor marginali si stalpilor centrali.

Dupa studierea posibilitatilor de montare a unuia sau mai multor stalpi s-a ajuns la concluzia ca cel
mai eficient ar fi sa se monteze perechi de cate doi stalpi ce se gasesc ca pozitie in exploatare la
distanta cea mai mica(travea).

Astfel masina de ridicat (macaraua)va parcurge longitudinal amplasamentul.

 13

Daca vream sa montam cei doi stalpi , automat trebuie sa treaca prin centrele celor doua fundatii un
arc de cerc a carui raza este RAZA APROXIMATIVA DE MONTAJ.

Locul geometric al centrelor cercurilor care trec prin centrele celor doua fundatii este mediatoarea .

t/2

D Ra 

-ds=1.5-3(m)

-ds=spatiu de siguranta deoarece nu se doreste ca talpile calajelor macaralei sa descarce pe

marginea gropei de fundatie(in zona acestei excavatii pamantul este afanat si nu este bine sa-l
incarcam)

-B=valoare ce tine de tipul macaralei.

Gabaritul macaralei trebuie sa se incadreze in traficul rutier.O banda de circulatie ≈3-4m.

Se face o aproximatie impunand banda de circulatie=4m.Cu aceasta valoare calculez RAZA

APROXIMATIVA DE MONTAJ Ra

Dupa calculul lui Ra si impreuna cu Qt si Ht (caracteristici de montaj ale stalpilor)se alege
macaraua.

Cunoscand caracteristicile macaralei se va recalcula amplasarea reala a macaralei punand RAZA

REALA DE MONTAJ in locul celei aproximative.

CALCUL RAZEI APROXIMATIVE DE MONTAJ Ra

 14

Stalp marginal

- t=12.0m

- ds=1.5m

- Bf=3.6m

- B=4.0m

= =5.3m

Aleg macara PH 430 T.C. : -Raza R=9.14m

-Brat=15.24m

-H=14.99m

-Q=10.93tf

-G=3.93m

Salpi vor fi adusi pe trailer,acesta avand o lungime de 9.5 m.

Aplicarea pe teren a proiectelor de constructii

Constructii
+ Font mai mare | - Font mai mic
 DOCUMENTE SIMILARE
0
15

Inainte de a construi o casa sa va ginditi si la

urmatoarele

Subiecte pentru examenul de beton armat

Aplicarea pe teren a proiectelor de Lucrari de pardoseli
constructii
Constructia unei case

STABILIREA LEGATURILOR DE
INTERCORELARE (INTERCONDITIONARE)
DINTRE ACTIVITATI

Fundatia si pivnita

Constructia unui panou solar obisnuit

RIDiCari topografice speciale - PROIECT

1.  Generalitati
FIZICA CONSTRUCTIILOR
2.  Notiuni asupra trasarii
3.  Metode de trasare in plan a punctelor Optimizarea sectiunii si a tipurilor de reazeme
pentru grinda dreapta
constructiilor
4.  Lucrari topografice in timpul executiei
constructiilor civile si industriale; trasarea
altimetrica
5.  Trasarea elementelor curbe ale
constructiilor

Generalitati

Continutul lucrarilor topografice la proiectare

- Flaboiarea unui proiect se face de regula in doua faze:

- studiul tehnico-economis (STE);

- proiectul de executie (PE).

- Pentru constructiile la care dezvoltarea documentarii tehnice de la STE pana la PE necesita un

volum relativ redus de proiectare, elaborarea proiectului se face intr-o singura faza denumita proiect
in faza unica.

- Proiectul se elaboreaza in baza temei de proiectare avand scopul de a asigura alegerea justa a
terenului pentru constructie precum si determinarea posibilitatilor tehnice ale obiectivului construit si
alegerea zonei de amplasare. Studiile se pot clasifica in:

- studii topografico-geodezice;

- studii hidrologice;

- studii geologice;
 16

- studii geotehnice;

- studii geofizice.

- Studiile topografico-geodezice constau in :

- studierea amanuntita a terenului in zona aleasa pentru constructie;

- executarea ridicarilor topografice;

- legarea si amplasarea pe harta a prospectiunilor geologice a aliniamentelor hidrologice.

Documentatia topografica necesara proiectarii:

a) planuri topografice ale teritoriului respectiv la scara 1:25000 – 1:5000 pentru indicarea
amplasamentului constructiei;

b) planuri topografice la scari mari 1:1000 – 1:5000 necesare elaborarii proiectului, rezultate in urma
ridicarilor topografice;

c) elemente topografice ale terenului din zona constructiilor (coordonate, cote, lungimi, unghiuri,
desenarea punctelor retelei de sprijin);

d) profiluri longitudinale si transversale ale terenului;

e) planuri de retele subterane (apa, canalizare, gaze, energie electrica, termoficare etc.).

Conditiile care trebuie sa le satisfaca documentatia topografica:

- precizia reprezentarii;

- scara planului siechidistanta curbelor de nivel sa fie corespunzatoare;

- suprafata reprezentata sa fie acoperitoare (uneori trebuie sa cuprinda traseele diferitelor lucrari
tehnice care se intind si in afara teritoriului studiat).

Precizia reprezentarii presupune:

- precizia reprezentarii planimetriei;

- precizia reprezentarii reliefului;

- precizia si detalierea planului;

- precizia reprezentarii planimetriei:

 17

- lungimea medie totala de pozitie a punctului pe teren:

lter= lp r 10-3) m

- abaterea admisa (toleranta) T este egala cu:

T=(2…3) lter;

- proiectia reprezentarii reliefului se caracterizeaza prin eroarea totala l H de determinare a cotei
unui punct dupa curbele de nivel trasate pe plan. Marimea erorii depinde, in afara de influenta
unor factori topografici (de precizia nivelmentului, etc) si de scara ridicarii, l:n, de echidistanta
curbelor, de caracterul terenului ( accidentat sau ses);

- astfel pentru inclinarea medie a terenului  3G, lH cuprins intre 0,16 m (sc. 1:5000), 0,06 m
(sc. 1:1000) si 0,05 m (sc. 1:500);

- fidelitatea planului – gradul de asemanare a reprezentarii pe plan a tuturor sinuozitatilor

contururilor planimetriei si reliefului. Daca fidelitatea este redusa se spune ca reprezentarea e
generalizata. Cu cat scara planului este mai mare, cu atat creste fidelitatea reprezentarii. In
cazul ridicarilor la scari mari se accepta ca erorile datorita generalitatii contururilor clare sa nu
depaseasca 0,5 mm la scara planului;

- detalierea (volumul) planului – gradul de saturatie a planului cu obiectele existente in teren, a

caror reprezentare in plan este necesara si posibila la scara si echidistanta dorita. Cerinta
detalierii se determina odata cu alegerea scarii indicate.

Scara planurilor si echidistanta curbelor de nivel:

- la proiectare, planurile de situatie utilizate trebuie sa fie realizate la urmatoarele scari si cu

urmatoerele echidistante:

- plan la scara 1:10000 cu E=1…2 m (ses) si E=5 m (accidentat) – se utilizeaza la proiectarea

marilor constructii, la alegerea traseelor magistralelor (drumuri, cai ferate, linii de transport si
energiei electrice, etc.) la determinarea suprafetelor si volumelor lacurilor de acumulare;

- plan la scara 1:3000 cu E=1 m (ses) si E=2 m (teren accidentat) – se utilizeaza la

sistematizarea localitatilor;

- plan la scara 1:2000 cu E=0,5…1 m – se utilizeaza la elaborarea proiectelor hartilor

hidrotehnice a planului generate ale constructiilor din localitati;

- plan la scara 1:1000 cu E=0,1…1 m –sunt baza pentru elaborarea detaliilor de executie in
extravilan, la elaborarea planurilor de detaliu cu traseele de drumuri, cai ferate, incinte portuare si
aeroporturi, etc.;
 18

- plan la scara 1:500 cu E=0,5 (sau E=0,25 in terenuri plane cu pante mici) – se utilizeaza la
intocmirea desenelor de executie a hartilor in localitati si constructii principale din intreprinderi
industriale, a padurilor, barajelor, a traseelor cu racordurile instalatiilor pentru constructii, etc.;

- plan la scara 1:200 se executa numai pentru proiectarea detalii de construcii si instalatii:
consolidarii de terasamente inceste portuare si aeroporturi, poduri, baraje, instalatii in cladiri, etc.;

- alegerea echidistantei trebuie sa se faca in asa fel incat precizia reprezentarii reliefului
sa asigure ca erorile max. TH=2lH la determinarea cotelor dupa curbele de nivel sa nu
depaseasca E/2 pentru echidistanta E=0,50 m si E/3 pentru E=1 m deci l H 0,12 m respectiv
lH 0,16 m;

- distanta orizontala d, intre curbele de nivel vecine sa fie minimum 3…4 mm in

terenurile cu pante mari si maximum 15..20 mm in terenurile cu pante mici (terenuri de ses):

E=d i n unde i= panta terenului pe linia de cea mai mare panta intre doua curbe vecine.

Pregatire topografica a proiectelor de constructii:

- pregatirea topografica a lucrarilor de trasare – ansamblul de operatii efectuate la birou in vederea

proiectarii si aplicarii pe teren a unei constructii.

Documentatia topografica care sta la baza pregatirii lucrarilor topografice de trasare:

- tema lucrarii de executat cu caracteristicile tehnice;

- planul general al constructiei, care contine triplasamentele obiectivelor principale ale constructiilor
la scarile 1:500 – 1:10000;

- planurile pe obiective extrase din planul general al constructiei care contin dimensiunile
contururilor, distantele reciproce intre obiecte, precum si fata de axele lor, aceste planuri se
intocmesc la scari mari: 1:2000, 1:1000, 1:500, 1:200;

- detaliile de executie pentru obiecte sau parti din obiecte si elementele de constructie, cu toate
dimensuinile proiectate la scari mari: 1:500, 1:200, 1:100;

- planurile si profilurile destinate sistematizarii verticale;

- schemele cu retelele de sprijin ale ridicarii planimetrice si altimetrice;

- inventarul coordonatelor punctelor retelei de sprijin cu descrierea punctelor;

- dosarul calculelor de la ridicarea planimetrica si altimetrica.

Pregatirea topografica consta in:

 19

- alegerea sistemului care va fi folosit pentru efectuarea trasarii;

- proiectarea retelei de sprijin pentru trasare (in cazul in care se foloseste o astfel de retea);

- alegerea celei mai corespunzatoare metode de trasare, care sa satisfaca precizia de amplasare
pe teren a constructiilor proiectate;

- determinarea elementelor topografice (unghiuri, lungimi, diferentele de nivel), necesare

trasarii pe teren a proiectului;

- intocmirea memoriului tehnic pistificativ care prevede ordinea de executie a lucrarilor topografice
de trasare, instrumente necesare, metodele de aplicare pe teren a unghiurilor, a lungimilor si a
cotelorpunctelor, modul de marcare si semnalizare pe teren a punctelor de control a lucrarilor de
trasare, termenele si documentele necesare lucrarilor de trasare.

Ca rezultat al pregatirii topografice se obtin:

a. Planul general de trasare cu toate elementele necesare trasarii;

b. Schemele de trasare pentru fiecare obiect;

c. Elementele topografice de trasat;

d. Inventarul coordonatelor punctelor retelei de sprijin a trasarii precum si ale punctelor

caracteristice de trasat.

2. Notiuni asupra trasarii:

- trasarea unei constructii – ansamblul de operatii efectuate in vederea aplicarii pe teren

a elementelor topografice (unghiuri, distante, diferente de nivel, etc.) ale constructiei
proiectate. Orice constructie se incepe cu trasarea pe teren a punctelor principale si secundare
care delimiteaza conturul ei;

- trasarea pe teren a punctelor si liniilor constructiilor se desfasoara in urmatoarea

ordine:

1. fixarea directiilor liniilor din proiect;

2. aplicarea in lungul acestor directii a lungimilor elementelor proiectate;

montarea elementelor proiectate, atat planometric cat si altimetric conform proiectului.

2.1. Precizia generala a lucrarilor de trasare:

Trasarea pe teren a constructiilor comporta in general trei etape:

 20

- trasarea pe teren a axelor principale ale constructiei, pentru trasarea axelor principale se
determina numai pozitia generala a constructiei pe teren si orientarea ei in raport cu
constructiile vecine si cu centurile obiectelor existente pe teren;

- trasarea in detaliu a constructiei, care se efectueaza fata de axele principale. Se traseaza pe teren
axele longitudinale si transversale ale partilor din constructie si detaliilor acestora, precum si axele
elementelor de constructie (prefabricatelor din beton armat) in procesul de montaj si trasarea in
detalii stabileste pozitia reciproca a elementelor de constructie se necesita o precizie mult mai
ridicata decat trasarea axelor principale;

- trasarea si pozitionarea axelor de montaj si montarea in pozitia proiectata a utilajului tehnologic.

Aceasta etapa necesita precizia cea mai ridicata.

Precizia de efectuare a lucrarilor de trasare depinde, deci, de:

- precizia trasarii axelor principale;

- precizia trasarii in detaliu si a montarii elementelor prefabricate din beton armat;

- precizia de montaj a utilajului industrial.

Precizia executarii constructiilor depinde de:

- precizia masuratorilor topografice;

- precizia calculelor la elaborarea proiectului;

- precizia efectuarii lucrarilor de constructii-montaj.

Deci marimea abaterii punctului constructiei e fata de pozitia teoretica:

I2=IT2+Ip2+Ii2

unde: IT – e.m.p. totala a influentei masuratorilor topografice (erori de lungime, unghi si cota)

Ip – e.m.p. totala datorita procesului de elaborare a proiectului constructiei

Ii – e.m.p. totala a lucrarilor de a-si monta inclusiv erorile la executarea elementelor prefabricate.

Daca proiectul constructiei prevede marimea abaterii admise T fata de dimensiunile

proiectate:

er r/3…r/2

iar IT  unde r – toleranta pentru masuratorile topografice la trasare-montaj, prevazuta in

normativele de trasare.
 21

2.2. Trasarea cotelor

2.2.1. Trasarea cotelor prin nivelment geometric

 bn

 b G

 r hn

  Hv HB HBpr

S0 HR

Se poate face:

- in raport cu planul de vizare

bM=Hv-HBM

unde Hv=HR+r
 22

- in raport cu diferenta de nivel proiectata:

bM=r-hM

hM=HBM-HR

Trebuie calculata si cota de lucru (c1)

c1=b-bM

Precizia trasarii cotelor prin nivelment geometric de mijloc:

IHMB=Ih/3+Ih/2

IHMB  IHR2+Ir2+Ib2+If2

Unde IHR – erorile datelor initiale

Ir – eroarea de citire pe mira din R

Ib – eroarea de citire pe mira din B

If – eroare de fixare pe teren a punctului (prin tarus If=3…5 mm, prin If= 1 mm)

deci Ib (IH2-IHR2-If2)/2

Eroarea pe mira are:

- o componenta sistematica:

- eroare datorata curburii Pamantului (se elimina prin nr. De mijloc);

- eroare datorata refractiei atmosferice (intre 10-16, ref. E max si trebuie reduse daca se cere o
precizie ridicata);

- eroare legata de mira (curbura, divizare, inclinare-eliminata prin balansare sau folosirea nivelei
sferice);

- erori legate de instrument (rectificarea gresita a neparalelismului axei de vizare cu nivelele torice –
se elimina prin nivelment geometric de mijloc);

- eroare datorata conditiilor exterioare (vant, ploaie, etc – se evita masuratorile pe timp nefavorabil);

- erori grasolane (greseli – se evita prin masurarea cu atentie si repetarea masuratorilor) cu masurile
specificate, eceste erori iau valori mici deci pot fi neglijate.
 23

- o componenta intamplatoare:

- eroare de citire provocata de eroarea de vizare la 0,25 m un ochi normal vede 0,1 mm, deci
IM=d/2,5M (mm)

d – lungimea pantei in mm

- eroare de citire datorata sensibilitatii nivelei torice

Ir=( d)/1700 (mm)

Unde  - valoarea unei diviziuni in secunde sau Icomp=(Icomp”/p”)  d,

Icomp”=0,3”

D – lungimea parte

- eroarea de citire datorata grosimii firului reticular

la 100 m……………..0,5 mm Ir=0,005 d (mm)

d………………….Ir

- eroarea de rotunjire pe mira I0=0,54 mm, la mira centimetrica;

- eroarea de trasare a diviziunilor Idiv-0,25 mm

2.2.2. Trasarea cotelor prin nivelment trigonometric

hI
 24

 I

HBM

So HR

In prealabil se determina distanta D, apoi:

h=HBM-HR

tgM=h/D

2. Trasarea pe teren a liniilor de panta data

a) prin nivelment geometric de mijloc:

 a
 25

rb

 i%

 k T h b

HR h

 D

b) prin nivelment geometric de capat

 b1 b2 b3
 26

 1 2 i% 3

R/HR

 d1

 d2

 d3

h=r-b

h=(i% D)/100

- deci in B se bate un tarus de lungime I=h/h

- daca se pune mira pe capatul tarusului trebuie sa se citeasca:

bM=Q-h

b1=I+(i% d1)/100

b2=I+(i% d2)/100

Metode de trasare in plan a punctelor constructiilor

1. Metoda coordonatelor polare

B
 27

 A

 d

- se aplica pe teren deschis, pentru constructii izolate, cai de comunicatii, etc.;

- marimile  si d se determina pe cale analitica, trigonometrica sau grafica in procesul pregatirii

topografice

 AC AB

Controlul trasarii punctului C se efectueaza prin :

- trasarea punctului C din alt punct de sprijin

- trasarea punctului C prin alta metoda de trasare

- compararea distantelor si unghiurilor dintre punctele trasate, obtinute prin masurarea

pe teren, cu valorile cunoscute din proiect.

Precizia de trasare se determina cu relatia:

tgAC=(yC-yA)/(xC-xA)

tgAB=(yB-yA)/(xB-xA)

d= (xC-xA)2+(yC-yA)2

unde: ls – eroarea punctului de sprijin

ld – eroarea de aplicare a distantei d

l - eroarea de trasare a unghiului 

lf – eroarea de fixare a punctului C

 28

lc2= ls2+ld2+l *d2+lf2

2. Metoda coordonatelor rectangulare

- metoda se aplica in cazul existentei unei retele topografice de constructie rectangulara

(patrate sau dreptunghiuri), iar punctele proiectului are coordonate rectangulare in sistemul de
axe al retelei.

Controlul trasarii:

- trasarea de pe latura 20-3

- trasarea prin alta metoda

- compararea distantelor si unghiurilor din proiect cu cele din teren.

Precizia de trasare e data de:

Lc2= ls2+lx2+lY2+l /y2+lf2

unde: lx,ly – erorile de trasare pe teren a abscisei si ordonatei

l - eroarea de construire a unghiului drept in C’

4. Lucrari topografice in timpul executiei constructiilor civile si industriale; trasarea

altimetrica

4.1. Trasarea pe inaltime a constructiilor

Procedeul prin plonjarea lunetei teodolitului; procedeul vazarii laterale.

Acest procedeu foloseste ca plan vertical de proiectie chiar planul de colimatie (de
plonjare) al lunetei teodolitului instalat pe prelungirea unei laturi de baza a figurii de baza a
retelei spatiale de trasare montare.

Trasarea pe verticala a axelor la nivelul de montaj al constructiei:

 29

 1 1

 2

 2”

 1’

 2’

2” 1”

- punctele 1’’ sunt marcate la o distanta egala cu de minim 1,5 ori inaltimea constructiei;
1’ poate fi fixat direct pe solul constructiei;

- prin plonjarea lunetei se determina si se fixeaza urma acestui plan prin suprapunerea
unei tinte de vizare mobile cu firul reticular vertical al teodolitului. Pentru eliminarea erorii de
colimatie, vizarea se executa de doua ori (in cele doua pozitii ale cercului vertical), lundu-se
media;
 30

- urma planului de colimatie in cele doua pozitii, se fixeaza cu un briceag pe o suprafata

special pregatita a betonului (curatata si vopsita). Eroarea de fixare in acest caz este de 0,2  0,3
mm.

4.2. Verificarea verticalitatii constructiei:

S  h

 1I

 s

- se proiecteaza in cele doua pozitii ale lunetei 1I si 1II, punctul superior la partea
inferioara a constructiei, abaterea punctului gasit (1  ) fata de pozitia din proiect a axei, este
caracterizata de marimea l a inclinarii elementului de constructie, se poate calcula:

cc l/h)cc

- precizia procedeului:

eprv= en2+ev2+el +ece2

en – eroarea datorata inclinarii axei verticale VV

 31

eprv=0,5 h/

ev – eroarea de proiectare a verticalei provocata de eroarea de vizare cu luneta

ev=( ev”/”)S=20” 2S/M

el - eroare de proiectare a verticalei provocata de precizia instalarii teodolitului in plan

vertical determinat de punctele superior si inferior ale verticalei de proiectat.

l/a=l/s deci el=eal/s

Influenta mare o are refractia laterala a razei de vizare care trece prin apropierea
elementelor de constructie expuse razelor solare din aceasta cauza, proiectarea sau verificarea
verticalitatii cu precizie ridicata trebuie efectuata numai in timpul in care influenta refractiei
atmosferice este minima (pe timp noros sau dimineata si seara).

Verificarea montajului prefabricatelor; verificarea verticalitatii zidurilor – procedeul vizarii

laterale
 32

20 aa a1a2 an ab

 A B

- abaterea axei panoului fata de pozitia proiectata se calculeaza cu relatia:

I=a0-(ai+b)

unde: a0 – departarea bazei fata de axa panoului

a – distanta de la planul vertical ce trece prin baza AB pana la marginea exterioara panoului

D – jumatate din grosimea reala a panoului

- precizia determina:

eI ea2+ea2+eb2

Distanta a0 de obicei nu este mai mare ca 2 m si poate fi masurata cu precizie ridicata
( 0,2…0,5 mm). Abaterea maxima in determinarea grosimii panourilor nu trbuie sa
depaseasca 1 mm.

4. Determinarea inaltimii constructiilor

Determinarea inaltimii constructiilor cand se poate masura distanta orizontala de la

aparat la constructie

h2

 I

 h1
 33

- se stationeaza cu teodolitul intr-un punct situat la o distanta de circa 2-3 ori inaltimea
conatructiei;

- se masoara cu precizie D,   , vizand la baza constructiei si la partea superioara:

I=h1+h2

Unde h1=Dtg 

h2=Dtg 

Deci: I=D(tg  +tg 

Pentru verificare se aseaza teodolitul in alt punct si se repeta operatiile.

Daca I2-I1, este o valoare mica, se ia

I=(I2-I1)/2

4.2. Determinarea inaltimilor constructiilor daca distanta de la aparat la constructie nu

se poate masura:

 C

h2

 h1
 34

  d2

 d1  B

 

- se alege baza materializata prin punctele A si B

- se masoara AB=d

- se stationeaza cu teodolitul in A si se masoara:

- unghiurile orizontale  si 

- unghiurile verticale  si 

- se calculeaza cota punctului C in doua moduri:

h1=d1tg

h2=d2tg

unde: d1=d sin /sin

d2=d sin /sin

  

deci: Hc’=HA+I1+h1

Hc”=HA+I2+h2
 35

Hc=(Hc’+Hc”)/2 daca Hc’-Hc”<TM

- altitudinea punctului C1 de la baza constructiei se determina prin nivelment geometric

HC1’=H1+ShA-c1

HC1”=HB++ShB-c1

Deci, daca HC1’-HC1”<IM

atunci HC1=(HC1’+HC1”)/2

iar inaltimea constructiei va fi I=HC-HC1

5. Trasarea elementelor curbe ale constructiilor

Trasarea curbelor se refera la racordarea in plan sau in profil a aliniamentelor cailor de

comunicatie (drumuri, cai ferate, canale etc) precum si la executia constructiilor cu axe sau
pereti curbi (baraje, tunuri de racire, cosuri de fum etc.).

Curbele pot fi circulare, arce de elipsa, hiperbola, parabola, curbe de racordari (parabola
cubica, parabola de gradul IV etc) sau combinatia intre curbele de racordare si curbele
circulare.

Elementele geometrice ale curbelor circulare simple

Elemente initiale sunt unghiul  si raza R.

Elementele principale sunt:

- R – raza de racordare

=200G- unghi de frangere

- T=Rtg lungimea tangentei

- b=VO-OB=R/(cos/2)-R=R(sec lungimea

- TC=R/200G lungimea curbei

- D=2T-TC depasirea tangentelor

- f=R(1-cos sageata curbei
 36

Bisectoarea b mai poate fi exprimata indirect si in coordonate reactangulare pe

tangentele xB si yB:

- xB=Rsin

- yB=R(1-cos

Puncte principale:

- varful de unghi V

Puncte de tangenta:

- T1

- T2

Punctul bisector: B.

5.1. Trasarea punctelor principale cand varful V este accesibil se face astfel:

- din varful de frangere se aplica cu ajutorul teodolitului o panglica, pe cele doua

aliniamente valoarea calculata a tangentei. Astfel se materializeaza prin tarusi punctele
TD (intrarea in curba) si Te (iesirea in curba);

- introducand in aparat jumatatea unghiului , masurat, se obtine directia bisectoarei pe

care se masoara b si astfel se poate materializa punctul B.

5.2. Trasarea punctelor principale cand varful V este inaccesibil:   

 Se dau aliniamentele tangentelor A1A2 si B1B2 pichetate pe teren, precum si raza R a cercului
de racordare.

Pe prelungirea lui A1A2 se picheteaza un punct C si pe prelungirea lui B1B2 un punct D astfel incat
linia CD sa aiba vizibilitate in lungul ei si sa poata fi masurata.

Se masoara unghiurile   si   si se calculeaza

’=200G- ’=200G-

   =200G-( 
 37

Se determina valoarea orizontala a lui CD=S si se calculeaza: S/sin=CV/sin’=DV/sin’

de unde CV=S sin ’/sin si DV=Ssin’/sin

5. Metoda coordonatelor rectangulare pe tangente

5.1. Abscise egale pe tangente

Coordonatele rectangulare ale unui punct oarecare aflat pe arcul de cerc de raza R sunt:

x– abscise egale din 2 in 2 metrii, din 5 in 5 metrii, din 20 in 20 metrii

 y – OTi-OA=R- R2-x2

Coordonatele punctelor sunt:

  x1=x

 y =R- R2-x2

 x =2x

 y =R- R2-(2x) 2

 x =3x

 y =R- R2-(3x) 2

Intinzand panglica pe aliniamentul TiV si pornind de la punctele de tangenta spre varf din 5 in 5 m
se ridica cu ajutorul teodolitului, ordonate de valoare corespunzatoare.

5.2. Arce egale

Daca se folosesc arce egale, atunci rezulta ca pentru aceste arce corespund unghiuri la centru
egale (arcele egale de 2, 5, 10, 20 metrii).

Coordonatele punctelor 1, 2, 3, etc se deduc astfel:

- se calculeaza mai intai unghiul la centru =(1/R)” si apoi:

x1=Rsin

y1=R-OA=R-Rcos=R(1-cos
 38

x2=Rsin2

y2=R-OB=R-Rcos2=R(1-cos2

Masurand abscisele pe tangente si ridicand perpendiculare, pe care se masoara

ordonatele y, se picheteaza in detaliu cu tarusi curba de racordare, pornind de la punctele de
tangenta spre bisectoare.

5.4. Metoda prin coordonate pe coarda

Arcul total este trasat TiTe de raza R cu unghiul la centru.

Se imparte in doua parti egale: TiB=BTe, fiecare cu unghiul la centru 

Se stabileste valoarea T.

Se calculeaza =T”/R si  /2-i

Se calculeaza coordonatele pe tangenta cu relatiile:

Xi=Rsin(i)

Yi=R[1-cos(i

dupa care rezulta coordonatele pe coarsa cu originea in B’:

x’i=Rsin(i)=xi

yi’=yTi-yi=yTi-R[1-cos(i unde YTi=R(1-cos

Trasarea arcului BTi se face prin coordonate rectangulare pe coarda, de la B’ spre T i.

5.5. Metoda coordonatelor polare

 Se intrebuinteaza mai ales cand masurarea pe tangente sau de coarde este dificila (obstacole
pe teren).

La aceasta metoda se impune si lungimea corzii care poate fi de 2, 5, 10m sau 20m si apoi se
calculeaza unghiul la centru, scriind

S/2=Rsin/2 de unde sin/2-S/2R.

Pe teren se procedeaza astfel: se aseaza teodolitul in punctul Ti (inceputul curbei) si

apoi se vizeaza varful pe directia tangentei, in zero in aparat si se construieste unghiul /2,
calculat in prealabil. Cu panglica se masoara pe aceasta directie segmentul s obtinandu-se
 39

punctul 1 al curbei. Se construieste apoi cu teodolitul unghiul 2(/2) masurandu-se de la

tangenta TiV, s.a.m.d.

5.6. Metoda tangentelor succesive

 Se utilizeaza atunci cand ordonatele y sunt prea mari la trasarea fata de tangente prin metoda
coordonatelor rectangulare si aceasta are loc cand unghiul  este prea mare.

Aceasta metoda se poate aplica la trasarea in detaliu a arcelor in terenuri cu acoperiri,

printre cladiri, in dublee adanci, in subteran. La aceasta metoda se imparte lungimea Te a
curbei la un numar n. Daca impartirea e exacta atunci Te/n=l. Daca nu se imparte exact se vor
determina elementele pentru l’ ale arcului rezultat in urma impartirii.

Se calculeaza unghiul la centru ”=(l/R)”, iar tangentele intermediare t si bisectoarele

b’ din varfurile intermediare V, cu formulele: t=Rtg/2 si b’=R(sec/2-l).

Trasarea se face astfel:

- se aplica pe directia tangentei lungimea t gasindu-se astfel V1;

- cu teodolitul in V1 se aplica fata de directia tangentei 

- pe aceasta directie se masoara cu panglica 2t si se marcheaza punctul 1;

- cu teodolitul in V1 se traseaza  =200- si pe aceasta directie se masoara b’, gasindu-se

punctul B1;

in acelasi mod se procedeaza pentru celelalte puncte.

5.7. Metoda corzilor prelungite:

Se foloseste atunci cand operatiile de trasare trebuie sa se efectueze in apropierea curbei.

Metoda prezinta avantajul ca nu necesita teodolit ci numai rulete de otel. Se aleg corzi egale, de
lungime s (1, 2, 5, 20 metrii).

Se determina unghiul la centru sin/2=s/2R.

Se determina k din asemanarea triunghiurilor isoscele 122’ si 1O2:

k/s=s/R rezulta k=s2/R.

Se traseaza punctul 1de coordonate X1=Rsin si Y1=R(1-cos). Se prelungeste directia

Ti1 cu s si se marcheaza 2’. Din 1 si 2’ se aplica simultan cu ruletele s si k obtinandu-se la
intersectia lor 2, s.a.m.d.
 40

5.8. Trasarea arcelor de elipsa

La unele constructii (civile, industriale, etc.) se proiecteaza in loc de curbe circulare, arce
de elipsa. De exemplu la sali sportive, stadioane, etc.

 V

 c

b T1 T2 b a

 A c B

 F1 O F2

 a D

Se aplica axele AB=2a, CD=2b

x2/a2+y2/b2=1 de unde:

 y= b/a a2-x2

x= a/b b2-y2

Focarele F si F’ se gasesc la distanta c fata de D

c=OF1=OF2= a2-b2

c/a=e<1

r1=a+ex=a+c/ax

r2=a-ex=a-c/ax
 41

r1+r2=2a

Trasarea se poate face prin:

- coordonate rectangulare:

-se aleg abscise egale xi=1, 2, … si yi= b/a a2-xi2

- coordonate polare cu polul in F1 sau F2:

-se traseaza r1 respectiv 

r1=a+exM

sin=y/r1

- coordonate polare cu polul in O

e=yM/sin =xM/cos

tg =yM/xM.

NORMATIV PRIVIND PROTECTIA CONSTRUCTIILOR IMPOTRIVA

TRASNETULUI DOCUMENTE SIMILARE
Constructii 0
+ Font mai mare | - Font mai mic Pompe de caldura
CENTRALA TERMICA
DIRIGINTE DE SANTIER IN DOMENIUL: “1.
PRODUSE PENTRU CONSTRUCTII” - TEST
GRILA
FORAJ DE EXPLORARE – EXPLOATARE
NORMATIV PRIVIND PROTECTIA Ce trebuie sa contina un Studiu de fezabilitate?
CONSTRUCTIILOR IMPOTRIVA Constructia unui panou solar obisnuit
TRASNETULUI CERINTE PENTRU INSTALATII TEHNICO-
INDUSTRIALE
PLANIMETRIE - Retele de sprijin planimerice
Indicativ: I 20-2000 topografice
Inlocuieste: I 20-94 Orasul Sulina
Design of RC Structure Elements
 42

1. GENERALITATI

1.1. Domeniu de aplicare

1.1.1. Prevederile prezentului normativ se aplica la proiectarea si executarea instalatiilor de protectie impotriva
trasnetului IPT, pentru constructii avand caracter deosebit mentionate in cap. 3 al normativului.

1.1.2. Nu face obiectul prezentului normativ protectia impotriva trasnetului pentru:

- constructii pentru fabricarea, prelucrarea, ambalarea, utilizarea sau depozitarea substantelor sau materialelor
pirotehnice;

- constructii nuclearo-electrice, cu exceptia partii clasice a acestor obiective;

- cai ferate;

- platforme maritime petroliere;

- instalatii de funiculare;

- instalatii tehnologice din domeniul telecomunicatiilor, din exteriorul constructiilor;

- instalatii de producere, transport si distributie a energiei electrice, din exteriorul constructiilor;

- instalatii tehnologice ale exploatarilor miniere.

1.1.3. Prezentul normativ se aplica la lucrarile noi si la lucrarile de reabilitari sau modernizari ale instalatiilor de
protectie impotriva trasnetului.

1.1.4. La constructiile in curs de executie, instalatia de protectie impotriva trasnetului (IPT) necesara se realizeaza si
se finalizeaza de regula imediat dupa ce structurile de rezistenta si inchiderile exterioare au fost terminate.

1.1.5. La proiectarea si executarea instalatiei de protectie impotriva trasnetului (IPT), atunci cand se folosesc
componente noi (de exemplu: elemente de captare cu dispozitive de amorsare, dispozitive de protectie la
supratensiuni, contoare pentru lovituri de trasnet etc.), acestea trebuie sa aiba agrement tehnic, conform Legii nr.
10/1995 privind calitatea in constructii.

1.1.6. La proiectarea si executarea instalatiei de protectie impotriva trasnetului (IPT) pentru o conceptie optima
tehnic si economic a acesteia, factorii interesati (ingineri de instalatii, arhitecti, constructori) trebuie sa asigure
utilizarea in instalatia de protectie impotriva trasnetului (IPT) a elementelor si echipamentelor metalice naturale ale
constructiei.

1.1.7. Prescriptiile tehnice conexe normativului sunt prezentate in anexa 1.

1.2. Termeni, definitii, abrevieri

Armaturi de otel interconectate: Elemente metalice existente in structura din beton a elementelor de constructie la
care se asigura continuitatea electrica.

1.2.2. Avans de amorsare ( T, [ s]): Castigul mediu de timp in momentul amorsarii liderului ascendent al PDA in
raport cu acela al unui captator cu tija simpla, in aceleasi conditii.
 43

1.2.3. Bara de egalizare a potentialelor pentru instalatie de protectie impotriva trasnetului (BEP): Dispozitiv de
colectoare care permite legarea la instalatia de protectie impotriva trasnetului (IPT) a elementelor naturale
conductoare, a maselor, a armaturilor si conductoarelor de protectie ale instalatiilor electrice si de telecomunicatii, a
prizelor de pamant etc.

1.2.4. Borna de separare; Dispozitiv de separare a prizei de pamant artificiale de restul instalatiei de protectie la
trasnet.

1.2.5. Componenta 'naturala' a instalatiei de protectie impotriva trasnetului (IPT): Element care asigura o functie de
protectie impotriva trasnetului, dar nu este instalat in mod special in acest scop (ex. de utilizare a acestui termen
sunt: captatoare 'naturale' - acoperis din tabla, coborari 'naturale' - elemente metalice de fatada, prize de pamant
'naturale' - prize de fundatie).

1.2.6. Conductor de centura pentru coborari: Element metalic care formeaza o bucla in jurul constructiei si
realizeaza interconectarea conductoarelor de coborare pentru o repartitie mai buna a curentului de trasnet.

1.2.7. Conductor de echipotentializare: Element metalic care asigura egalizarea potentialelor.

1.2.8. Conductor de coborare: Parte a instalatiei de protectie la trasnet (IPT) destinata sa comunice dispozitivului de
captare potentialul pamantului si sa conduca curentul de descarcare atmosferica de la dispozitivul de captare la un
electrod al prizei de pamant.

1.2.9. Constructie sau spatiu de protejat: Constructie sau spatiu pentru care este necesara o protectie impotriva
efectelor trasnetului conform acestui normativ.

1.2.10. Curent de trasnet (i): Curentul care se scurge in timpul de impact.

1.2.11. Descarcare periculoasa: Arc electric provocat de curentul de trasnet in interiorul constructiei sau in spatiul de
protejat.

1.2.12. Dispozitiv de captare: Parte a IEPT destinata sa capteze trasnetul.

1.2.13. Distanta de protectie (S): Lungimea minima dintre doua elemente conductoare din interiorul constructiei sau
din spatiul de protejat pentru care o descarcare periculoasa este putin probabila.

1.2.14. Durata unei lovituri de trasnet (T): Timpul in care curentul de trasnet se scurge spre punctul de impact.

1.2.15. Efecte directe ale trasnetului: Efectele datorate curentului direct dintre constructia care a primit lovitura de
trasnet si canalul de descarcare a trasnetului manifestate prin efecte termice, mecanice, electrice si chimice.

1.2.16. Efecte indirecte ale trasnetului: Efecte datorate fenomenelor electromagnetice produse de catre curentul de
trasnet in interiorul constructiei sau spatiului protejat.

1.2.17. Eficacitatea instalatiei de protectie impotriva trasnetului (E): Raportul intre diferenta dintre parametrii Nd si
Nc si parametrul Nd definiti la art. 1.2.23. si respectiv 1.2.24.

1.2.18. Electrod al prizei de pamant: Element al prizei de pamant care asigura contactul direct cu pamantul.

1.2.19. Electrozi in bucla: Element al prizei de pamant care formeaza o bucla inchisa.

1.2.20. Electrod de fundatie: Element al prizei de pamant inglobat in fundatia de beton a constructiei.
 44

1.2.21. Elemente conductoare (echipamente metalice): Elemente metalice care se gasesc in spatiul de protejat sau
conducte metalice care apartin constructiei de protejat si intra in sau/si ies din aceasta si prin care se poate scurge
curentul de trasnet, cum sunt de exemplu: sinele de ascensor, tuburile de ventilare, de incalzire, de conditionare,
armaturi de otel interconectate, fatadele metalice, conductele de apa, de gaz, ecranele de cabluri etc.

1.2.22. Energia specifica (ES): Energia disipata de curentul de trasnet intr-o rezistenta a carei valoare este unitara,
fiind integrala in raport cu timpul a patratului curentului de trasnet pentru durata unui curent de trasnet.

1.2.23. Frecventa loviturilor directe de trasnet (Nd): Numarul mediu anual de lovituri de trasnet care pot sa apara in
regiunea geografica in care este amplasata o constructie si care depinde si de geometria constructiei.

1.2.24. Frecventa anuala acceptata de lovituri de trasnet (Nc): Valoarea maxima acceptata a numarului mediu anual
de lovituri directe de trasnet care pot cauza avarii intr-o constructie.

1.2.25. Indicele keraunic (nivelul keraunic) (Nk): Numarul mediu anual de zile cu oraje (furtuni) pentru o zona, o
localitate.

1.2.26. Instalatie de protectie impotriva trasnetului (IPT): Instalatie care realizeaza protectia unei constructii sau a
unei zone deschise impotriva efectelor trasnetului. Este formata dintr-o instalatie exterioara de protectie la trasnet si
daca este necesar si o instalatie interioara de protectie la trasnet.

1.2.27. Instalatie exterioara de protectie impotriva trasnetului (IEPT): Instalatie de protectie impotriva trasnetului
amplasata in exteriorul constructiei de protejat, compusa din unul sau mai multe dispozitive de captare, unul sau mai
multe conductoare de coborare si una sau mai multe prize de pamant, care serveste pentru protectia impotriva
efectelor directe ale trasnetului.

1.2.28. Instalatie interioara de protectie impotriva trasnetului (IIPT): Instalatie de protectie impotriva efectelor
secundare ale trasnetului amplasata in interiorul constructiei de protejat, compusa din dispozitive care reduc efectele
electromagnetice ale curentului de descarcare atmosferica in interiorul constructiei respective.

1.2.29. Instalatie exterioara izolata de constructia de protejat: Instalatie exterioara la care dispozitivul de captare si
conductoarele de coborare sunt dispuse astfel incat traseele curentului de trasnet nu au nici un contact cu constructia
de protejat.

1.2.30. Instalatie exterioara neizolata fata de constructia de protejat: Instalatie exterioara la care dispozitivul de
captare si conductoarele de coborare sunt dispuse astfel incat traseele curentului de trasnet pot fi sau sunt in contact
cu constructia de protejat.

1.2.31. Legatura echipotentiala: Conexiune care pune la acelasi potential sau la potentiale apropiate masele si
elementele conductoare.

1.2.32. Lider ascendent: Canal de descarcare al trasnetului care se dezvolta de la sol (de la punctul de impact) catre
nor.

1.2.33. Lider descendent: Canal de descarcare al trasnetului care se dezvolta de la nor catre sol (catre punctul de
impact).

1.2.34. Limitator de tensiune: Dispozitiv destinat sa limiteze supratensiunile tranzitorii si sa ramifice undele de
curent. Poate sau nu sa contina si o componenta neliniara (de ex. descarcatoare, eclatoare, dispozitive cu rezistenta
variabila - DRV etc.)

1.2.35. Lovitura de trasnet negativa. Descarcarea electrica a unui nor de potential negativ si care se produce in
impulsuri succesive de durata scurta.
 45

1.2.36. Lovitura de trasnet pozitiva: Descarcare electrica a unui nor de potential pozitiv si care se produce intr-o
singura de descarcare de durata mai lunga decat cele negative.

1.2.37. Metoda unghiului de protectie: Procedeul de stabilire a limitelor intinderii volumului (zonei) de protectie la
trasnet pe baza unei anumite valori acceptate pentru unghiul de protectie in functie de nivelul de protectie si de
inaltimea maxima a dispozitivului de captare.

1.2.38. Metoda sferei rotative fictive (metoda electrogeometrica): Procedeul de analiza si de stabilire a limitelor
intinderii volumului (zonei) de protectie la trasnet cu ajutorul unei sfere imaginare cu centru in capatul dinspre
pamant al canalului de trasnet pe care il insoteste permanent pe traseul sau aleator. Marimea razei sferei este diferita
in functie de nivelul protectiei la trasnet.

1.2.39. Nivel de protectie: Termen de clasificare a unei IPT din punctul de vedere al eficacitatii sale.

1.2.40. Panta medie a curentului de trasnet (di/dt): Diferenta dintre curentii de trasnet la inceputul si la sfarsitul unui
interval de timp specificat [i(t2) - i(t1)] impartita la intervalul de timp specificat (t2 - t1).

1.2.41. Piesa de separatie: Dispozitiv conceput si amplasat astfel incat sa faciliteze masurarile electrice pentru
verificarea elementelor IPT.

1.2.42. Priza de pamant pentru IPT: Parte a IEPT destinata conducerii si disiparii in pamant a curentului de trasnet.

1.2.43. Probabilitatea de avariere (p): Probabilitatea unei lovituri de trasnet de a produce avarii unei constructii.

1.2.44. Proces de amorsare: Fenomen fizic produs intre aparitia efluviilor de efect Corona si propagarea continua a
unui traseu ascendent.

1.2.45. Punct de impact: Locul in care lovitura de trasnet atinge pamantul, o constructie sau IPT.

1.2.46. Risc de deteriorare (Rd): Media anuala probabila a curentului de trasnet pentru timpul in care acesta atinge
valoarea de varf (vezi fig. 1

1.2.48. Sarcina totala (Qtot): Integrala in raport cu timpul a curentului de trasnet pentru intreaga durata a loviturii de
trasnet (vezi fig. 1

1.2.49. Suprafata echivalenta de captare (Ac): Suprafata de sol plat supusa la lovituri de trasnet ca si constructia
luata in considerare.

1.2.50. Supratensiune tranzitorie de origine atmosferica: Supratensiune de scurta durata (care nu depaseste cateva
milisecunde), oscilatorie sau nu, in general puternic amortizata.

1.2.51. Tija de captare cu dispozitiv de amorsare: Dispozitiv de captare tip tija echipat cu un sistem care genereaza
un avans de timp in amorsare, pus in evidenta la compararea in aceleasi conditii cu o tija simpla (fara PDA).

1.2.52. Trasnet: Descarcare electrica de origine atmosferica care se produce intre nori si pamant, constand din una
sau mai multe descarcari succesive.

1.2.53. Unghi de protectie ( ): Unghiul la varf, fata de verticala, pe care il formeaza linia ce limiteaza volumul de
protectie.

1.2.54. Valoarea de varf a curentului (I): Valoarea maxima a curentului de trasnet.

 46

1.2.55. Volum (zona) protejat(a): Volumul (zona) teoretic protejat(a) de catre instalatia de protectie impotriva
trasnetului.

1.2.56. Abrevieri:

IPT - Instalatie de protectie impotriva trasnetului.

IEPT - Instalatie exterioara de protectie impotriva trasnetului.

IIPT - Instalatie interioara de protectie impotriva trasnetului.

BEP - Bara pentru egalizarea potentialelor in IPT.

DRV - Dispozitiv cu rezistenta variabila.

PDA - Protectie cu dispozitiv de amorsare.

PRS - Protectie cu tija simpla.

1.3. Parametrii caracteristici ai curentului de trasnet

1.3.1. Valorile informative ale parametrilor curentului de trasnet (vezi fig. 1) valabile pentru constructii cu inaltimea
sub 60 m corespunzatoare diferitelor niveluri de protectie se dau in tabelul 1.

Valorile cele mai ridicate ale parametrilor sunt obtinute pentru lovituri de trasnet pozitive si la lovituri de trasnet
negative consecutive.

Tabelul 1

Valorile parametrilor curentului de trasnet corespunzatoare nivelurilor de protectie

Parametrii curentului de trasnet Simbol Unitati de Niveluri de protectie

masura I II III-IV
Valoarea de varf a curentului I kA
Sarcina totala Qtot C
Sarcina impulsului Qimp C
Energia specifica ES kJ/
Panta medie di/dt kA/ s

NOTA: In tabel sunt date valorile parametrilor loviturii de trasnet pentru nivelul intarit de protectie (nivel I), in
punctul de impact cu o probabilitate de 99%.

Pentru celelalte niveluri de protectie, valorile se deduc ca fiind 0,75 si respectiv 0,5 din valorile pentru nivelul I de
protectie.

1.3.2. Pentru dimensionarea IPT se vor avea in vedere urmatoarele:

- efectele mecanice datorate trasnetului sunt legate si de energia specifica (ES);

- efectele termice depind de energia specifica (ES), sarcina totala (Qtot) sau de sarcina de impuls (Qimp);
 47

- deteriorarile datorate cuplajului rezistiv depind de valoarea de varf a curentului (I).

1.3.3. Descarcarile periculoase datorate unui cuplaj inductiv sunt legate de panta de crestere a curentului. Se ia in
considerare o panta de crestere a curentului. Se ia in considerare o panta de crestere de 30%60% a curentului de varf
(vezi fig. 1 - forma de variatie a curentului de trasnet in timp).

top

2. INSTALATII DE PROTECTIE IMPOTRIVA TRASNETULUI

2.1. Stabilirea necesitatii prevederii unei IPT pentru o constructie si alegerea nivelului de protectie impotriva
trasnetului

2.1.1. La evaluarea riscului de trasnet se tine seama de urmatorii factori:

a. mediul inconjurator al constructiei;

b. tipul constructiei;

c. continutul constructiei;

d. gradul de ocupare al constructiei;

e. consecintele trasnetului.

2.1.2. Stabilirea necesitatii de a se prevedea IPT pentru un caz dat, cu exceptia celor de la art. 2.2 si alegerea
nivelului de protectie pentru IEPT se bazeaza pe determinarea frecventei prevazute de lovituri de trasnet directe pe
constructie sau pe volumul de protejat Nd si a frecventei anuale acceptate de lovituri de trasnet Nc si pe compararea
valorilor obtinute pentru Nd si Nc.

Determinarera parametrilor Nd - frecventa loviturilor directe de trasnet si Nc - frecventa anuala acceptata de
lovituri de trasnet

2.1.3. Densitatea trasnetelor la sol exprimata in numar de lovituri de trasnet pe km2 si an se poate determina,
utilizand harta keraunica din anexa 2 si cu relatia:

Ng = 0,04·Nk1,25  [nr. impact/km2an]

in care Nk este indicele keraunic din harta keraunica.

Valorile coeficientilor Ng sunt dati in tabelul 2.

Tabelul 2

Valorile Ng in functie de indicele keraunic

Indicele keraunic Nk
Ng

2.1.4. Frecventa loviturilor directe de trasnet (Nd) pe o constructie se determina cu relatia:

 48

Nd = Ng x Ae x C1 x 10-6  [lovituri/an]

in care:

Ng este densitatea anuala a loviturilor de trasnet din regiunea in care este amplasata constructia (nr. impact./km2an);

Ae este suprafata echivalenta de captare a constructiei (m2);

C1 este un coeficient ce tine seama de mediul inconjurator.

Pentru o constructie dreptunghiulara izolata, conform tabelului 3, coeficientul C1 este I. Daca aceasta constructie are
lungimea L, latimea l si inaltimea H, suprafata echivalenta de captare, se calculeaza conform fig. 2, cu relatia:

Ae = L x l + 6H(L + l) + 9 H2

2.1.5. Coeficientul C1 tine seama de topografia locului in care se afla obiectivul de protejat si de obiectele amplasate
in interiorul distantei 3H si are valorile din tabelul 3.

2.1.6. Cand suprafata de captare echivalenta a unei constructii acopera complet pe cea a altei constructii, aceasta din
urma nu se ia in considerare (fig. 3a

Tabelul 3

Valorile coeficientului C1

Amplasarea constructiei C1
Constructie amplasata intr-o zona cu alte constructii sau cu arbori
Constructie inconjurata de constructii cu inaltimi mai mici
Constructie izolata, fara alte constructii pe o raza de cel putin 3H
Constructie izolata pe varful unei coline sau promontoriu

2.1.7. Daca suprafetele de captare ale mai multor constructii se suprapun, suprafata comuna rezultata se considera ca
o singura suprafata de captare (fig. 3b

2.1.8. In cazul in care o constructie are o parte proeminenta, suprafata echivalenta de captare a proeminentei
inglobeaza o parte sau toata suprafata echivalenta de captare a partii de constructie mai joasa (conf. fig. 3a

In aceasta situatie, suprafata echivalenta de captare se calculeaza cu relatia:

Ae = 9 H2 [m2]

2.1.9. Valorile coeficientului (factorului) Nc depind de urmatorii factori specifici:

- tipul constructiei;

- continutul constructiei;

- gradul de ocupare a constructiei;

- consecintele trasnetului;
 49

si se determina cu relatia:

in care:

C = C2 x C3 x C4 x C5

Valorile coeficientilor C2, C3, C4, C5 sunt date in tabelele 4, 5, 6, 7.

Tabelul 4

Valorile coeficientului C2 in functie de natura constructiei

Coeficientul C2
Acoperis Metal Beton Combustibil

Structura
Metal
Beton
Combustibila

Tabelul 5

Valorile coeficientului C3 in functie de continutul constructiei

Coeficientul C3
Fara valori si incombustibile
Valori obisnuite si normal combustibile
Valori importante sau combustibile
Valori inestimabile, de patrimoniu sau usor combustibile, explozive

Tabelul 6

Valorile coeficientului C4 in functie de gradul de ocupare al constructiei

Coeficientul C4
Neocupate
Normal ocupate
Evacuare dificila sau risc de panica

Tabelul 7

Valorile coeficientului C5 in functie de consecintele trasnetului

Coeficientul C5
Nu necesita continuarea lucrului si nu are efecte daunatoare asupra mediului inconjurator
 50

Necesita continuitatea lucrului si nu are efecte daunatoare asupra mediului inconjurator

Efecte daunatoare asupra mediului

2.1.10. Daca Nd Nc atunci nu este necesara instalarea unei IPT sau se instaleaza la cererea expresa a beneficiarului.

Daca Nd > Nc, atunci este necesara instalarea unei IPT a carei eficacitate se determina cu relatia:

Cu ajutorul valorii E se determina, din tabelul 8, nivelul de protectie.

Tabelul 8

Determinarea nivelului de protectie al IPT in functie de eficacitatea E calculata

I Distanta de amorsare (raza

E Nivel de protectie corespunzator
(kA) sferei fictive) R (m)
0,95<E Intarit (I)
0,90<E Intarit (II)
0,80<E Normal (III)
0<E Normal (IV)

2.1.11. Proiectarea si executarea IPT trebuie sa respecte prevederile prezentului normativ si sa fie corespunzatoare
nivelului de protectie ales.

2.1.12. Daca o IPT este instalata si are eficacitatea E mai mica decat cea calculata, trebuie sa se ia masuri
suplimentare de protectie care pot fi:

- limitarea tensiunii de pas sau de atingere;

- limitarea propagarii focului;

- reducerea efectelor supratensiunilor induse de trasnet asupra echipamentelor sensibile.

In tabelul 9 se da breviarul de calcul pentru alegerea nivelului de protectie.

Tabelul 9

Determinarea necesitatii prevederii IPT si alegerea nivelului de protectie

Formule si date de intrare Calcule Rezultate

Suprafata echivalenta de captare L= Ae

- pt. volume paralelipipedice: l=

Ae = L x l + 6H(L + l) + 9 H2 H=

H2 =
 51

- pentru constructii cu proeminente:

Ae = 9 H2
Nd = Ng x Ae x C1 x 10-6 Ng =

Ae = Nd

C1 =
C2 =

C3 =
Nc
C = C2 x C3 x C4 x C5
C4 =

C5 =
Daca Nd Nc - IPT nu este necesara sau se prevede la cererea expresa a beneficiarului.

Daca Nd>Nc - IPT este necesara si se determina eficacitatea E.

, cu care se alege din tabelul 8 nivelul de protectie.

2.1.3. La cererea beneficiarului o constructie poate fi echipata cu IPT chiar daca aceasta nu rezulta ca necesara din
aplicarea conditiilor de la art. 2.1.2. La realizarea ei trebuie respectate insa cel putin cerintele minime pentru
proiectare si executie din normativ pentru nivelul IV de protectie impotriva trasnetului.

2.1.14. Instalatia de protectie impotriva trasnetului este in general formata din:

A. Instalatie exterioara IEPT, compusa din urmatoarele elemente legate intre ele (vezi fig. 4

- dispozitivul de captare cu sau fara unul sau mai multe PDA;

- conductoare de coborare;

- piese de separatie pentru fiecare coborare;

- priza de pamant tip IPT;

- piesa de legatura deconectabila;

- legaturi intre prizele de pamant;

- legaturi echipotentiale;

- legaturi echipotentiale prin intermediul eclatoarelor la suportul antenei;

B. Instalatia interioara de protectie impotriva trasnetului IIPT (vezi fig. 4), compusa din:
 52

- legaturi echipotentiale;

- bare pentru egalizarea potentialelor (BEP);

2.1.15. O constructie sau o parte a unei constructii pentru care este necesara o IPT normala (de nivel III sau IV) nu
este necesar sa fie echipata cu IEPT daca intra complet in volumul de protectie creat de IEPT al unei alte constructii
(cu exceptia situatiei in care dispozitivul de captare este constituit dintr-o singura tija simpla).

Daca IEPT este echipata cu PDA, aceasta poate asigura protectia constructiei vecine cuprinsa in raza de protectie a
instalatiei.

In toate cazurile insa se prevad IIPT pentru constructiile care intra in raza de protectie.

2.1.16. In situatiile in care numai unele spatii dintr-o constructie necesita IPT, conform art. 2.1.1. si aceste spatii nu
determina incadrarea intregii constructii in categoria lor (deci nu se impune IPT pentru intreaga constructie) se
procedeaza astfel:

- daca spatiile sunt situate la ultimul nivel al constructiei, se realizeaza IPT numai pentru spatiile respective;

- daca spatiile se gasesc la parterul sau la etajele intermediare ale unei constructii etajate si exista pericolul ca
efectele secundare ale trasnetului sa produca daune, se realizeaza IIPT necesare in spatiile respective.

2.1.17. La constructiile etajate cu arhitectura asimetrica sau formate din mai multe corpuri de cladiri de inaltimi
diferite, IPT se rezolva separat pentru fiecare corp de cladire si se leaga intre ele.

2.2. Cazurile in care echiparea cu IPT este obligatorie

2.2.1. Se prevede obligatoriu protectie la trasnet de nivelul stabilit conform art. 2.1. la urmatoarele categorii de
constructii sau instalatii:

a) Constructii care cuprind incaperi cu aglomerari de persoane sau sali aglomerate, indiferente de nivelul la care
aceste incaperi sunt situate, avand urmatoarele capacitati sau suprafete:

- teatre, cinematografe, sali de concert si de intruniri, camine culturale, sali de sport acoperite, circuri etc., cu o
capacitate mai mare de 400 locuri;

- cladiri bloc pentru spitale, sanatorii etc., cu mai mult de 75 paturi;

- hoteluri, camine, cazarmi cu mai mult de 400 de paturi;

- constructii pentru invatamant - universitati, scoli, gradinite de copii si crese, cu mai multe de 10 sali de clasa sau
joc, de laborator sau de atelier;

- restaurante si magazine cu o suprafata desfasurata mai mare de 1000 m2, exclusiv depozitele si spatiile anexe de
deservire;

- cladiri pentru calatori, din categoriile I si II, in care in perioada de varf a traficului, la ora de maxima aglomerare se
pot afla mai mult de 300 de calatori.

b) Constructii care constituie sau adapostesc valori de importanta nationala, cum sunt muzeele, expozitiile
permanente, monumentele istorice sau de arhitectura, arhivele pentru documente de valoare etc.
 53

In cazul monumentelor istorice solutia se stabileste de comun acord cu forurile de specialitate.

c) Constructii de locuit cu mai mult de P + 11E.

In cazul in care la aceste constructii, deasupra ultimului nivel se mai afla o constructie cu un singur nivel ce ocupa
pana la 50% din aria construita a cladirii si este compusa numai din incaperi pentru spalatorii, uscatorii sau masini
ale ascensoarelor, IPT se prevede si la aceasta portiune (sau tronson) de constructie.

d) Constructii inalte si foarte inalte definite conform P118.

e) Constructii si instalatii tehnologice exterioare care sunt cel putin de doua ori mai inalte decat constructiile,
proeminentele de teren sau copacii din jur si au cel putin 10 m inaltime (de ex. cosuri de fum, castele de apa,
silozuri, turnuri, cladiri in forma de turn etc.).

f) Constructii si instalatii tehnologice exterioare amplasate izolat, in zone cu Nk mai mare de 30 cum sunt: cabanele
sau constructiile similare amplasate izolat, cladirile petnru calatori de categoriile III, IV si V de pe liniile de cale
ferata.

g) Constructii stabilite ca prezentand importanta pentru diverse domenii pentru economia nationala (de ex. cladiri
destinate producerii de energie electrica, centrale de telecomunicatii, cabinele de centralizare electrodinamica,
centrele de calcul etc.).

h) Constructii si instalatii tehnologice exterioare incadrate in categoria C (BE2) de pericol de incendiu, daca sunt
situate in zone cu Nk mai mare de 30 si daca materialele combustibile care se prelucreaza, utilizeaza sau depoziteaza
in ele sunt considerate obiecte de baza ale intreprinderii sau ca avand valoare mare sau importanta deosebita.

i) Depozite deschise de materiale si substante incadrate in clasele de periculozitate P.3, P.4 si P.5, conform P118,
daca sunt situate in zone cu Nk mai mare de 30 si daca sunt considerate obiecte de baza ale intreprinderii sau ca
avand valoare mare sau importanta deosebita.

j) Constructii si instalatii tehnologice exterioare incadrate in categoriile A(BE3a) sau B(BE3b) de pericol de
incendiu.

k) Constructii pentru adapostirea animalelor daca sunt:

- grajduri pentru animale mari de rasa, indiferent de capacitate;

- grajduri pentru animale mari, cu o capacitate de peste 200 capete;

- grajduri pentru anumale mari, cu o capacitate de peste 100 capete, amplasate in zone cu indice Nk mai mare de 30;

- depozite de furaje fibroase amplasate in zone cu indice Nk mai mare de 30;

l) Amenajari sportive cu public, cu peste 5000 locuri.

m) Poduri amplasate izolat, in zone cu indice Nk mai mare de 30 m.

n) Instalatii mobile de ridicat si transportat, existente in aer liber (de ex. macarale).

2.3. Instalatii exterioare de protectie impotriva trasnetului (IEPT)

A. Conditii generale
 54

2.3.1. Instalatia exterioara de protectie impotriva trasnetului trebuie sa capteze direct loviturile de trasnet, sa conduca
curentul de trasnet intre punctul de impact si pamant si sa-l disipeze fara deteriorari termice sau mecanice, pentru
constructia de protejat si fara supratensiuni periculoase pentru persoane si continutul constructiilor.

2.3.2. IEPT neizolata se fixeaza pe constructia de protejat (fig. 4

Folosirea unei IEPT izolata de constructia de protejat este necesara:

- in cazurile in care se prevad in viitor schimbari ale constructiei sau atunci cand continutul sau folosirea volumului
de protejat ar putea duce la modificarea IEPT;

- daca sunt admise efecte termice in punctul de impact sau pe conductoarele prin care trece curentul de trasnet,
deoarece acestea ar produce deteriorari ale constructiei sau ale continutului volumului de protejat.

2.3.3. Descarcarile periculoase trebuie evitate astfel:

- in IEPT neizolate de constructie, prin echipotentializare conform subcap. 2.4. sau prin izolare conform subcap.
2.4.B;

- in IEPT izolata de constructie, prin izolare si separare conform subcap. 2.3.E.

2.3.4. Toate componentele unei IEPT, inclusiv cele naturale, trebuie sa indeplineasca, in ceea ce priveste materialele
si dimensiunile minime, conditiile din tabelul 11.

2.3.5. Componentele naturale ale constructiei care raman permanent inglobate in aceasta, a caror modificare in timp
nu este in mod normal prevazuta si a caror rezistenta poate fi evaluata, pot fi utilizate pentru realizarea IEPT, dar
numai cu acordul proiectantului constructiei.

Componentele naturale ale constructiei pot constitui parti ale IEPT sau le pot completa pe acestea

B. Dispozitive de captare

2.3.6. Pentru IEPT neizolata de constructie pot fi utilizate ca dispozitive 'naturale' de captare, definite la art. 1.2.5,
urmatoarele elemente:

a) Tablele metalice care acopera constructia de protejat daca

- imbinarile intre elementele din tabla cu grosimile din tabelul 11, sunt astfel executate (de ex. prin falt, lipire,
sudura, nituire, sertizare, suruburi, buloane etc.) incat asigura continuitatea electrica durabila in timp;

- grosimea tabelelor nu este mai mica decat valoarea 't' data in tabelul 10, astfel incat sa fie protejate impotriva
perforatiilor sau sa fie evitate riscurile posibile datorate punctelor calde;

- tablele nu sunt acoperite cu material izolant;

- tablele sunt acoperite cu vopsea protectoare, cu bitum cu grosimea de max. 1 mm sau cu PVC cu grosimea de 0,5
mm;

- materialele nemetalice de deasupra tablelor metalice sunt excluse din constructia de protejat.

b) Elemente metalice ale constructiei acoperisului (ferme, armaturi de fier interconectate etc.) acoperite cu materiale
nemetalice, cu conditia ca acestea din urma sa poata fi excluse din constructia de protejat.
 55

c) Partile metalice de tip jgheab, decoratiuni, balustrade etc. a caror sectiune nu este mai mica decat aceea
specificata pentru componentele normale ale dispozitivelor de captare.

d) Tuburile si rezervoarele metalice, in general (cu exceptiile din

cap. 3), daca sunt realizate dintr-un material cu o grosime corespunzatoare valorii 't' din tabelul 10 si daca ridicarea
temperaturii pe suprafata interioara, in punctul de impact, nu constituie un pericol.

Fac exceptie de la prevederile de mai sus prevederile de la art. 2.3.52.

Tabelul 10

Grosimi minime pentru table sau tevi metalice pentru dispozitive naturale de captare

Materiale pe baza de: Grosimea 't' (mm)

Fe
Cu
Al

Nota: Un strat de vopsea protectoare (sub 500 m sau de 1 mm de asfalt sau de 0,5 mm PVC nu se considera izolatie).

2.3.7. In cazul in care un risc de perforare sau un punct cald pe table sau tevi metalice este tolerat, sunt admise
materiale de grosime mai mica decat acelea din tabelul 10, atat pentru elementele de captare cat si de coborare.

Grosimile minime pentru acestea se dau in tabelul 11.

Tabelul 11

Grosimi minime pentru table sau tevi metalice pentru care un risc de perforare sau de punct cald este tolerat

OL
OL inox
Mat. de constructie galvanizat Cu (mm) Al/Zn (mm) Pb (mm)
(mm)
(mm)
Table
Tevi si rezervoare metalice

2.3.8. In vederea folosirii elementelor metalice ale constructiei drept dispozitive de captare naturale se prevad la
proiectare si executie posibilitati de acces si de racordare la acesta. Locurile de acces si elementele de racord se
marcheaza vizibil (de ex. cu vopsea rosie).

2.3.9. Elementele proeminente si supraconstructiile metalice de pe acoperisurile ale caror parti metalice componente
se folosesc drept dispozitive naturale de captare se leaga pentru protectie la acestea. Daca nu sunt metalice, se
prevad cu dispozitive de captare in conditiile art. 2.3.14.

2.3.10. In cazurile in care elementele metalice de la partea superioara a constructiilor sau instalatiilor tehnologice
exterioare nu sunt suficiente pentru a constitui dispozitive naturale de captare sau nu indeplinesc conditiile de
continuitate, rezistenta mecanica si la coroziune impuse, se executa dispozitive de captare.

Materialele care se pot utiliza in acest scop si conditiile lor de folosire se aleg pe baza prevederilor de la subcap. 2.3.
F.
 56

Protectia mecanica se realizeaza conform subcap. 2.3.H., protectia impotriva coroziunii conform subcap. 2.3.I iar
conexiunile conform subcap. 2.3.G.

2.3.11. Dispozitivele de captare pot fi constituite din unul sau mai multe din urmatoarele tipuri de elemente de
captare:

- tije de captare simple sau echipate cu dispozitiv de amorsare (PDA);

- conductoare de captare intinse orizontal;

- retea de conductoare captatoare.

Tije de captare echipate cu dispozitive de amorsare (PDA) electronice sau piezoelectrice se pot utiliza in conditiile
date in cap. 4.

2.3.12. O singura tija captatoare instalate pe o constructie nu poate asigura decat protectia constructiei respective, cu
exceptia utilizarii unei IPT cu PDA.

O tija captatoare instalata izolat de constructie poate asigura protectia unei singure constructii sau a unui ansamblu
de constructii.

2.3.13. Folosirea diverselor tipuri de elemente de captare (tija conductor intins orizontal, retea) se face respectandu-
se conditiile din tabelul 12 referitoare la inaltimea maxima permisa pentru punctul cel mai de sus al dispozitivului de
captare h si la dimensiunile ochiurilor retelei de captare in functie de nivelul de protectie la trasnet.

2.3.14. Un dispozitiv de captare este corect amplasat si va putea asigura nivelul de protectie cerut pentru intregul
volum care trebuie protejat daca sunt indeplinite cerintele din tabelul 12 (vezi si figura 5) referitoare la:

- inaltimea maxima fata de sol a dispozitivului de captare h (m);

- dimensiunile ochiurilor retelei de captare (m).

2.3.15. Stabilirea limitelor volumelor de protectie la trasnet create de un dispozitiv de captare se poate face prin:

- metoda unghiului de protectie;

- metoda electrogeometrica (sferei rotative fictive);

- metoda retelei.

In tabelul 12 se dau si domeniile de aplicare a acestei metode.

Tabelul 12

Caracteristicile de dispunere a dispozitivelor de captare si metodele de stabilirea a volumului protejat in

functie de nivelul de protectie

Inaltimea maxima a dispozitivului de captare h

Dimensiunile retelei de captare Raza sferei
Nivelul de protectie
(mxm) fictive R(m)
Unghiul de protectie
Intarit (I) 5x5
 57

Intarit (II) 10 x 10
Normal (III) 15 x 15
Normal (IV) 20 x 20

Nota: * in aceste cazuri nu pot fi aplicate decat metoda retelei si metoda sferei fictive

2.3.16. Metoda unghiului de protectie este aplicabila indeosebi pentru constructiile avand forma simpla, iar metoda
sferei fictive petnru cladiri de forma mai complexa.

In anexa 3 se prezinta modurile de determinare a volumului protejat prin metoda sferei fictive rotative si prin metoda
unghiului de protectie pentru cateva tipuri de dispozitive de captare pentru IEPT neizolate si izolate de constructie.

Pentru determinarea volumului de protejat impotriva trasnetului se tine seama numai de dimensiunile reale ale
dispozitivului de captare.

Dispozitive de captare pentru IEPT neizolate (montate pe constructii sau instalatii)

Conditii particulare

2.3.17. Alegerea tipurilor elementelor dispozitivelor de captare (tije, conductoare intinse, retele) se face tinandu-se
seama de forma si tipul acoperisului (plat, cu panta, in seduri etc.), supraconstructiilor si proeminentelor de la partea
superioara a constructiilor si instalatiilor respective.

2.3.18. In general, pe acoperisuri plate si practic plate (cu panta de max. 10%) se foloseste o retea captatoare (fig. 6).
Reteaua se dispune pe acoperis avandu-se in vedere si posibilitatile de utilizare a unor parti metalice ale acesteia
drept captatoare naturale (daca alte considerente nu interzic folosirea lor) si astfel incat nici un punct al acoperisului
sa nu se gaseasca la o distanta mai mare fata de un conductor al retelei decat latura ochiului de retea corespunzatoare
nivelului de protectie ales.

2.3.19. Dispozitivul de captare de tip retea se realizeaza putand alege arbitrar pozitia ochiurilor dispunand insa un
conductor care formeaza un poligon inchis pe perimetrul acoperisului (vezi fig. 6). La acest conductor se leaga
conductorul de coama si tijele de captare care echipeaza toate elementele vulnerabile ale acoperisului daca acestea
exista. Intre doua tije de captare de 0,3 inaltime, distanta poate fi de cel mult 10 m, iar intre cele de 0,5 m de cel mult
15 m ( mm). Tijele distantate la cel mult 5 m de la poligonul de contur se leaga la acest printr-un singur conductor.
Daca distanta este mai mare de 5 m, ele se leaga la poligon prin doua conductoare dispuse in directii opuse.

Dimensiunile ochiurilor retelei formate trebuie sa fie conform cerintelor din tabelul 12 pentru nivelul de protectie
cerut.

La acoperisurile cu seduri, conductoarele de captare se aseaza in general pe coame (fig. 6

Daca distanta dintre doua coame sau lungimea coamei este mai mare decat dimensiunea permisa pentru ochiurile
retelei, se aseaza conductoare de captare intre coame si transversal.

2.3.20. Conductoarele de captare instalate pe coamele constructiilor se indoaie in sus la capetele coamelor, pe
inaltimea de cca. 0,3 m pentru a forma mici tije captator.

2.3.21. Retelele de captare se instaleaza pe acoperisurile pe care nu pot fi pozate aparent (de ex. circulabile si pentru
parcare), astfel incat conductoarele sa fie protejate impotriva deteriorarilor mecanice sau se iau masuri pentru
protectia lor. Ele pot fi instalate de exemplu in rosturile placilor acoperisului montandu-se in fiecare nod al retelei un
element captator tip ciuperca cu cap rotunjit (fig. 7
 58

2.3.22. Distanta intre piesele de fixare a conductoarelor de captare instalate pe constructie poate fi de 11,5 m pe
traseele orizontale si de 1,52 m, pe trasee verticale.

Inaltimea pieselor de fixare a conductoarelor de captare se stabileste tinandu-se seama de distantele permise conform
tabelului 13 intre conductoarele de captare si elementele de constructie. Daca distantele impuse nu pot fi respectate,
pe portiunile de apropiere neregulamentara intre conductoare si elementul de constructie respectiv se prevad
protectii executate din materiale incombustibile si electroizolante cu grosimea de minimum 0,5 cm. Conductoarele
se pot monta si direct pe acoperis daca eventualele deteriorari ale acestuia sunt acceptate de beneficiar. Fixarea
trebuie realizata astfel incat sa se evite ruperea sau slabirea lor sub efectul electrodinamic al trasnetului sau
eforturilor mecanice accidentale (de ex. cutremur, alunecari de zapada).

Tabelul 13

Distantele permise dintre conductoarele de captare si elementele de constructie

Distanta dintre conductoarele de captare si

Tipul invelitorii acoperisului sau tipul peretelui
elementele de constructie (m)
Invelitori incombustibile (beton, tabla)
Invelitori din carton asfaltat, materiale hidro
- incombustibil

- combustibil
Invelitori din materiale usor combustibile (paie, stuf):
- pana la suprafata acoperisului
- pana la coama acoperisului
Pereti din materiale:
- incombustibile
- combustibile

2.3.23. Conductoarele de captare trebuie protejate pe o lungime de minim 1 m prin materiale izolante electric si
incombustibile in zona suprafetei situate in jurul consolelor de acoperis ale instalatiilor electrice.

2.3.24. Reteaua de conductoare captatoare poate avea in noduri varfuri de captare cu inaltimea de max. 0,3 m si
distantele intre ele la max. 5 m, legatura intre ele facandu-se pe sau sub invelitoarea acoperisului, dar locul de
conectare al acestora sa fie vizibil pe cat posibil.

La constructiile cu structuri din otel sau cu acoperisuri din beton armat, varfurile captatoare pot fi legate intre ele
folosindu-se elementele respective la care se prevad mustati in acest scop.

Nu se admite folosirea unor astfel de varfuri de captare la constructiile avand caracter deosebit din cap. 3.

2.3.25. Conductor de captare intins pe coama se prevede, de regula, la acoperisuri cu panta peste 10% (fig. 8

2.3.26. Tije de captare si/sau conductoare captatoare se prevad de regula, pe elementele proeminente si pe marginile
acoperisului (fig. 9

2.3.27. La constructiile cu inaltimea de max. 20 m masurata pana la cel mai inalt punct al dispozitivului de captare,
se admite ca protectia impotriva trasnetului pentru nivelul IV de protectie sa se realizeze cu o singura tija captatoare
sau cu un singur conductor captator, daca ele pot asigura zona de protectie necesara constructiei.
 59

2.3.28. Tijele de captare se monteaza vertical sau inclinat fata de verticala cu cel mult 30

Daca un dispozitiv de captare este constituit din mai multe tije, acestea trebuie legate intre ele cu un conductor fixat
pe constructie la distanta de cca. 0,3 m de constructie. Legatura nu este necesara daca are un traseu cu diferente de
nivel, in plus sau in minus, mai mari de 1,5 m (vezi fig. 10

2.3.29. Tijele de captare cu dimensiunile conform tabelului 17 pot avea inaltimea cuprinsa intre 2 si 8 m si varful lor
trebuie sa fie ascutit.

2.3.30. Tijele de captare pot fi formate din unul sau mai multe elemente din acelasi material sau din materiale
compatibile, cu conditia asigurarii continuitatii electrice.

2.3.31. Tijele de captare se fixeaza si se ancoreaza de elementele de constructie astfel incat sa reziste la intemperii.

v2.3.32. Elementele din material neconductor situate deasupra acoperisului se considera protejate daca depasesc cu
cel mult 0,3 m ochiul unei retele sau o limita a zonei de protectie.

2.3.33. Elementele din metal de pe acoperis care nu au contact cu parti ale constructiei in legatura cu pamantul, nu
este necesar sa fie legate la dispozitivul de captare daca indeplinesc simultan urmatoarele conditii:

- depasesc cu cel mult 0,3 m planul ochiurilor retelei sau limita zonei de protectie;

- au o suprafata inchisa de cel mult 1 m2 sau au lungimea de max. 2 m;

- sunt distantele la cel mult 0,5 m de un dispozitiv de captare.

2.3.34. Elementele acoperisului si de pe acesta, care nu indeplinesc conditiile de la art. 2.3.33. si art. 2.3.34., daca
sunt nemetalice, se prevad cu dispozitiv de captare care se leaga la dispozitivul de captare al constructiei, pe traseul
cel mai scurt, iar daca sunt metalice, se include in dispozitivul de captare.

Unghiul de protectie al dispozitivelor de captare respective se considera ca este de 45o indiferent de inaltimea

constructiei (vezi fig. 8 si fig. 9

2.3.35. La elementele metalice care nu depasesc cu mai mult de 0,5 m planul ochiurilor retelelor de captare (de ex.
guri de ventilare) se pot prevedea tije de captare de otel cu minim 18 mm cu inaltimea stabilita pentru a asigura zona
de protectie necesara (vezi fig. 8 si fig. 9

Elementele metalice care au peste 4 m inaltime se leaga la dispozitivul de captare sus si la baza lor.

2.3.36. Echipamentele electrice si mecanice ale ascensoarelor si instalatiilor de aer conditionat de pe acoperis, se
prevad in general cu tija de captare proprie si nu se leaga la dispozitivul de captare, dar distanta dintre tija si aceste
echipamente si egalizarea de potential se asigura conform prevederilor subcap. 2.3.E.

Instalatiile electrice de puteri mici de pe acopris (de ex. instalatia de ventilare) pot fi protejate prin tije captatoare
montate alaturi, respectandu-se distanta de la alineatul de mai sus.

La constructiile cu inaltimea peste 30 m, legarea instalatiilor avand componente sensibile la supratensiuni (instalatii
AMC si de baliza) cu circuite electronice la dispozitivul de captare se admite respectandu-se conditiile de la subcap.
3.12.
 60

2.3.37. Platformele exterioare care deservesc constructiile turn, antenele sau alte constructii similare si care sunt
accesibile persoanelor se prevad cu dispozitive de captare care sa asigure persoanelor care s-ar afla pe aceste
platforme zona de protectie necesara, in conditiile cele mai defavorabile.

2.3.38. La constructiile cu inaltimea pana la 30 m, care nu au pe peretii exteriori parti metalice care pot constitui
elemente de captare naturale (de ex. fatade metalice, conducte de instalatii), se instaleaza la inaltimea de cel mult 20
m fata de pamant un conductor de captare orizontal (fig. 11), pentru protectia impotriva loviturilor de trasnet
laterale.

La cladirile din beton armat la care armaturile sunt utilizate drept conductoare de coborare naturale, acest conductor
de captare suplimentar nu este necesar.

2.3.39. La constructiile cu inaltimea pana la 20 m inclusiv, partile metalice proeminente de pe peretii exteriori (de
ex. copertinele), daca intra in zona de protectie asigurata de dispozitivul de captare, nu se leaga la acesta. In caz
contrar sau daca au o suprafata de peste 5 m2 sau o lungime de peste 10 m, ele se leaga la dispozitivul de captare.

2.3.40. La constructiile cu inaltimea de peste 20 m, partile metalice exterioare (de ex. grilajele balcoanelor, scarile
exterioare etc.) cu suprafata peste 1 m2 sau lungimea peste 2 m incepand de la 20 m de la sol, se leaga la un
conductor de coborare apropiat.

In cazul in care astfel de constructii au fatade metalice, se prevad conductoare de captare sub forma de legaturi pe
orizontala intre coborari in conditiile de la art. 2.3.39. Aceste legaturi se executa astfel incat sa nu fie afectata
estetica constructiei.

Dispozitive de captare pentru IEPT izolate (independente) de constructie

Conditii particulare

2.3.41. Dispozitivele de captare in cazul IEPT izolata pot fi constituite din aceleasi tipuri de elemente (tije,
conductoare intinse, retele de conductoare) ca si la IEPT neizolata. Ele sunt amplasate la distanta (izolat) fata de
constructie si sunt sustinute pe suporturi sau stalpi de beton, beton armat, metal sau lemn (fig. 12). Stalpii se
dimensioneaza pe baza de calcul mecanic. Daca stalpii pentru conductoarele intinse si retele sunt din materiale
neconductoare ei trebuie echipati cu varfuri de captare bine fixate pe capetele lor si legate la pamant. Cablurile de
ancorare pentru stalpi se leaga de asemenea la pamant.

2.3.42. Un dispozitiv de captare format din una sau mai multe tije de captare se realizeaza astfel incat sa fie
indeplinite urmatoarele conditii:

- In cazul unei tije sau a doua tije captatoare, inaltimea lor sa fie de cel mult 20 m, iar distanta dintre suporturi si
constructie de minim 2 m.

- In cazul a patru tije captatoare dispuse in patrat, inaltimea unei tije si distanta dintre tije poate fi de max. 30 m, iar
distanta dintre constructie si suporturi sa fie de minim 3 m pe lateral si de min. 4,5 m pe diagonala, la colturi.

Daca priza de pamant a tijelor nu este legata de BEP a constructiei, aceste distante se maresc cu valoarea R/5 (in m)
in care R este rezistenta prizei de pamant, in ohmi.

2.3.43. Un dispozitiv de captare cu un singur conductor intins deaspra constructiei se realizeaza astfel incat sa fie
indeplinite simultan urmatoarele conditii:

- conductorul sa fie intins deasupra constructiei de protejat pe cit posibil simetric fata de conturul acesteia;
 61

- inaltimea suporturilor sa fie de max. 20 m;

- distanta intre conductor si partea superioara a constructiei, la cea mai mare sageata a conductorului, sa fie cel putin
egala cu aceea stabilita conform subcap. 2.4.B., dar minimum 1,5 m;

- distanta dintre suporturile de sustinere si constructie sa fie de min. 2 m; daca priza de pamant a suporturilor nu este
legata la BEP a constructiei, distanta se mareste asa cum s-a aratat la art. 2.3.43.

Distanta dintre suporturi nu se normeaza.

2.3.44. Un dispozitiv de captare format din mai multe conductoare de captare paralele se realizeaza astfel incat sa fie
indeplinite simultan urmatoarele conditii:

- conductoarele de captare sa fie intinse la o distanta de cel mult 10 m deasupra constructiei de protejat;

- distanta intre suporturi si constructie sa fie de minim 2 m, dar se mareste conform art. 2.3.43. daca priza de pamant
a suportului nu este legata la BEP a cladirii;

- distanta intre conductor si partea superioara a constructiei la cea mai mare sageata a conductorului sa fie cel putin
egala cu L/14, in care L este egala cu jumatate din lungimea unui conductor de captare plus inaltimea unui suport.

Inaltimea suportului si lungimea conductoarelor de captare nu se limiteaza.

2.3.45. Un dispozitiv de captare format dintr-o retea de conductoare se realizeaza astfel incat sa aiba ochiuri cu
dimensiunile maxime conform prevederilor tabelului 12 si sa indeplineasca simultan urmatoarele conditii:

- ochiurile retelei sa acopere intregul contur al constructiei de protejat;

- fiecare conductor al retelei sa fie prevazut la fiecare capat cu un suport de sustinere si un conductor de coborare la
priza de pamant;

- distanta dintre reteaua de captare si partea superioara a constructiei la cea mai mare sageata a conductoarelor
acesteia se stabileste conform subcap. 2.4.B. dar sa fie de min. 1,5 m;

- distanta de la suporturile retelei pana la constructia de protejat sa fie stabilita conform al. 2 de la art. 2.3.43.

Inaltimea suporturilor, lungimea si latimea retelei de captare nu se limiteaza.

2.3.46. In cazurile in care conductoarele de captare sunt instalate pe suporturi din materiale electroizolante si daca
trecerile spre conductoarele de coborare sunt de asemenea izolate, distantele dintre aceste conductoare deasupra si
lateral fata de constructie se stabilesc conform ar. art. 2.3.43.

2.3.47. Distanta dintre dispozitivul de captare al IEPT izolate si echipamentul metalic din zona de protectie trebuie
sa fie mai mare decat distanta de protectie definita in subcap. 2.4.B dar minimum 3 m. Daca aceasta distanta nu
poate fi respectata, atunci se executa legaturi echipotentiale intre ele.

C. Conductoare de coborare

Conditii generale

2.3.48. Conductoarele de coborare se realizeaza astfel incat aparitia descarcarilor sa fie cat mai redusa. In acest scop,
intre punctul de impact al trasnetului si pamant, se urmareste sa fie asigurata respectarea urmatoarelor conditii:
 62

- curentul sa circule pe cat posibil pe mai mult trasee in paralel;

- lungimea traseelor sa fie cat mai scurta posibil spre pamant, traseele coborarilor continuand cat mai direct
conductoarele de captare (vezi fig. 6 si fig. 8

- o legatura echipotentiala sa fie atunci cand distantele de protectie nu sunt respectate (vezi distanta de protectie
conform subcap. 2.4.b).

2.3.49. Drept coborari naturale (definite la art. 1.2.5.) cu exceptia cazurilor de la art. 2.3.52. si al constructiilor si
instalatiilor avand caracter deosebit pentru care elementele naturale se pot folosi numai in conditiile din cap. 3, se
vor utiliza practic urmatoarele elemente metalice verticale ale constructiilor si instalatiilor;

a) Echipamentele metalice (definite conform art. 1.2.21.) daca:

- intre diferitele lor parti componente este asigurata continuitatea electrica, imbinarea acestora fiind realizata astfel
incat este durabila si sigura in timp (de ex. prin lipire, sudare, sertizare, insurubare, bulonare, eclisare etc.);

- partile componente ale echipamentelor metalice au cel putin sectiunile specificate pentru conductoarele de
coborare in tabelul 17.

Nota: Elementele folosite drept coborari naturale pot fi acoperite cu material izolant.

b) Scheletul metalic al constructiei;

c) Armaturile din otel interconectate ale constructiei (definite conform art. 1.2.1.) cu exceptia armaturilor
pretensionate. Daca ele nu sunt suficiente, numarul de coborari care lipsesc se pot instala in beton.

d) Elementele metalice de fatada, profilele si suportii fatadelor metalice daca intre diferitele parti componente este
asigurata continuitatea electrica in sens vertical prin indeplinirea conditiilor de imbinare de la pct. a) sau
suprapunerea a doua parti se face pe cel putin 100 mm si au dimensiuni conform tabelului 17 si grosimea de min. 0.5
mm.

2.3.50. Nu se admite folosirea drept coborare naturala a urmatoarelor elemente metalice:

- conductele pentru fluide combustibile si conductele si armaturile de instalatii, dar ele se leaga la subsol sau la
nivelul solului la cea mai apropiata coborare in conditiile subcap. 2.4.A.;

- partile metalice ale constructiilor si instalatiilor prevazute cu IEPT izolate de constructia de protejat.

Contoarele si aparatele de pe traseul conductelor de instalatii neelectrice se scurtcircuiteaza prin legaturi executate
cu conductoare avand sectiunea prevazuta in tabelul 17, pentru conductoare de coborare.

2.3.51. Nu se admite utilizarea drept coborare naturala a elementelor metalice enumerate la art. 2.3.49 lit. d, care
apartin unor constructii incadrate in categoria C(BE2) de pericol de incendiu sau cu mediu cu praf combustibil
categoria PC (AE5) definite in normativul I 7, cu exceptia constructiilor metalice. Elementele metalice respective se
leaga insa la cea mai apropiata coborare pentru egalizarea potentialelor.

2.3.52. Jgheaburile metalice se leaga la coborari, la locurile de incrucisare cu acestea in conditiile art. 2.3.54.

Burlanele metalice de ploaie, daca se gasesc in zona de protectie a dispozitivului de captare, nu este necesar sa se
lege la acesta, dar se leaga la partea inferioara la cea mai apropiata coborare pentru egalizarea potentialelor, conform
subcap. 2.4.A.
 63

2.3.53. In vederea folosirii drept coborari naturale elementelor metalice ale constructiilor si instalatiilor tehnologice
exterioare se aplica conditiile de la art. 2.3.10. prevazandu-se posibilitati de racord (de ex. capete de armaturi,
mustati) atat la dispozitivul de captare cat si la priza de pamant. Elementele de racord prevazute se marcheaza vizibil
(de ex. cu vopsea rosie).

2.3.54. In cazurile in care elementele metalice verticale ale constructiilor sau instalatiilor tehnologice exterioare sunt
insuficiente sau nu indeplinesc conditiile de la art. 2.3.49., se prevad conductoare de coborare.

Materialele care se pot utiliza in acest scop si conditiile lor de folosire se aleg respectandu-se prevederile subcap.
2.3.F.

2.3.55. Conductoarele de coborare se executa, de preferinta, dintr-o singura bucata, fara imbinari. In cazul in care
este necesar sa se efectueze totusi imbinari pe traseul conductoarelor de coborare, numarul lor trebuie redus la
minimum, iar imbinarile se realizeaza prin sudare, lipire, sertizare, suruburi sau buloane.

2.3.56. Conductoarele de coborare se instaleaza vertical si rectiliniu, evitandu-se buclele si schimbarile de directii. In
cazul in care buclele nu pot fi evitate, ele se executa astfel incat distanta 'd' intre doua puncte de apropiere a unui
conductor si lungimea 'l' a buclei intre aceste doua puncte sa indeplineasca conditiile de la subcap. 2.4.B, art. 2.4.22.
(vezi figura 13

2.3.57. Fiecare conductor de coborare, cu exceptia coborarilor naturale, se prevede cu o piesa de separatie la locul de
racordare cu conductorul de legare la priza de pamant. Piesele se amplaseaza de regula la inaltimea de cca. 2 m de la
nivelul solului. Ele sunt astfel realizate incat sa nu poata fi demontate decat cu ajutorul unor scule, atunci cand se
executa masuratori. Ele trebuie sa fie marcate vizibil ca apartin IPT si sa poarte simbolul de priza de pamant.

2.3.58. Conductoarele de coborare se amplaseaza fata de instalatiile electrice si elementele metalice la distantele
prevazute la scubcap. 2.4.B, iar fata de elementele combustibile, conform art. 2.3.70.

2.3.59. Fiecare coborare se leaga la priza de pamant prin conductoare avand sectiunile prevazute in STAS
12604/4,5, in conditiile prevazute la subcap. 2.3.D. Se interzice legarea intre ele a mai multor coborari si apoi
racordarea printr-un singur conductor la priza de pamant.

Conductoarele de coborare din interiorul constructiilor se leaga pe drumul cel mai scurt la priza de pamant. Se
recomanda utilizarea, in acest scop, a prizelor naturale (de ex. priza de fundatie, armatura de la baza subsolului
constructiei etc.), cu conditia asigurarii continuitatii electrice a armaturilor utilizate in acest scop.

In cazurile in care aplicarea acestei solutii nu este posibila, se admite legarea coborarilor din interiorul constructiilor
la prize de pamant artificiale separate, realizate conform subcap. 2.3.D.

2.3.60. Racordarea conductoarelor de coborare prin intermediul conductoarelor de legatura la priza de pamant din
exteriorul constructiei se face in pamant.

2.3.61. In toate situatiile se instaleaza mai intai priza de pamant si conductoarele de legare la priza de pamant si
numai dupa aceea se monteaza conductoarele de coborare astfel incat legarea acestora la priza de pamant sa se poata
face imediat dupa instalarea lor.

Conductoarele de coborare IEPT montate pe constructie

Conditii particulare

2.3.62. Conductoarele de coborare se distribuie pe perimetrul spatiului de protejat cat mai uniform si cat mai
asimetric si pe cat posibil ordonate astfel incat distanta dintre elementele dispozitivului de captare si priza de pamant
sa fie cat mai scurta.
 64

2.3.63. Numarul necesar de coborari pentru un caz dat se stabileste respectandu-se distanta medie prevazuta in
tabelul 14 dintre doua coborari succesive, dar in orice situatie se prevad cel putin doua coborari.

Fac exceptie, putand fi prevazute cu o singura coborare, constructiile care au protectie de nivel IV si au inaltimea de
max. 20 m si perimetrul de cel mult 20 m.

La constructiile simetrice, daca rezulta un numar impar de coborari, el se mareste cu una, iar la constructiile cu
lungimea si latimea de max. 12 m se poate reduce o coborare.

In toate constructiile cu IPT cu nivel de protectie intarit (nivel I sau II) care au curti interioare inchise, cu perimetrul
de peste 30 m, se prevede numarul de coborari rezultate pentru perimetrul respectiv, dar cel putin doua coborari.

Tabelul 14

Distanta medie intre conductoarele de coborare in functie de nivelul de protectie

Nivelul protectie Distanta medie (m)

Intarit (I)
Intarit (II)
Normal (III)
Normal (IV)

Nota: Daca distantele dintre coborari sunt mai mari decat acelea specificate in tabelul 14, distantele de protectie 'S'
(vezi subcap. 2.4.B.) trebuie sa fie marite proportional.

2.3.64. La dispozitivele de captare cu mai multe tije pe acoperis, fiecare tija se prevede cu cel putin o coborare,
numarul coborarilor necesare pentru cazul respectiv se prevede conform art. 2.3.63.

2.3.65. Conductorul de captare intins pe coama constructiei se prevede cu cel putin doua coborari la capete, pe
muchiile constructiei, dispuse pe cat posibil in directie opusa (in Z - vezi fig. 8). La stabilirea numarului de coborari
se respecta distantele din tabelul 14.

2.3.66. La o retea captatoare se prevad coborari la nodurile perimetrale si la colturile cladirii, astfel incat sa continua
cat mai direct conductoarele de pe acoperis.

2.3.67. Daca o constructie este prevazuta cu IPT, se instaleaza o coborare si in dreptul arborilor care o depasesc in
inaltime si se gasesc la o distanta mai mica de 1 m fata de constructie.

2.3.68. Coborarile se interconecteaza printr-un conductor orizontal in apropierea solului si din 20 in 20 m pe

inaltime. Acest conductor serveste si drept captator lateral la cladiri cu inaltimea peste 20 m. Sectiunea
conductorului de legatura se alege din tabelul 17.

Nu este necesara instalarea conductoarelor orizontale in cazurile in care structura metalica sau armatura metalica a
betonului armat ale constructiei sunt utilizate drept coborari naturale.

2.3.69. Conductoarele de coborare se instaleaza in general in exteriorul constructiilor. Justificat (de ex. din
considerente estetice), conductoarele de coborare pot fi instalate la interior.

La instalarea conductoarelor de coborare, in interior se poate folosi o ghena tehnica speciala pentru coborari pe
intreaga inaltime a constructiei sau numai partial.
 65

Conditiile privind distantele de protectie trebuie respectate in toate cazurile. Trebuie respectate si conditiile art.
2.3.62 si 2.3.72.

2.3.70. Conductoarele de coborare pot fi instalate aparent (la exteriorul sau in interiorul constructiilor):

- direct, pe pereti din materiale incombustibile;

- la o distanta de cel putin 0,1 m fata de peretii din materiale combustibile.

Pe portiunile de traseu pe care nu poate fi respectata distanta de 0,1 m fata de elementele de constructie
combustibile, pe toata lungimea de contact sau de apropiere se prevede o protectie executata din materiale
incombustibile si electroizolante cu grosimea de min. 0,5 cm.

2.3.71. La constructiile invelite la exterior cu elemente de finisaj din placi metalice sau cu pereti cortina din piatra
sau sticla sau cu elemente fixe de finisaj, conductoarele de coborare pot fi fixate in spatele elementului de finisaj, pe
fatada din beton sau pe structura portanta. In acest caz, elementele conductoare ale finisajului si ale structurii trebuie
legate intre ele printr-o legatura echipotentiala, atat la partea inferioara, cat si la partea superioara a constructiei.

2.3.72. Conductoarele de coborare se pot instala in interiorul constructiilor numai in incaperi incadrate in categoriile
D(BE1a) sau E(BE1b) de pericol de incendiu din constructii de gradul I, II sau III de rezistenta la foc. Ele se pot
instala in elemente de constructie din materiale incombustibile, amplasandu-se astfel incat sa nu fie accesibile decat
personalului autorizat.

In cazul in care instalarea se face pe materiale combustibile, se respecta prevederile art. 2.3.70.

Coborarile instalate in interiorul constructiilor se pot prelungi in exterior pentru a asigura posibilitatea executarii
legaturilor cu elementele ce sunt prevazute sa fie racordate la coborari (de ex. antenele TV si altele).

Coborarile instalate in interiorul constructiilor se leaga pe traseul cel mai scurt la pamant, conform art. 2.3.60.

2.3.73. Nu se admite ca traseul coborarilor sa treaca prin burlane, balcoane, logii, luminatoare.

2.3.74. Conductoarele de coborare se amplaseaza fata de partile metalice si instalatii la distantele prevazute la
subcap. 2.4.B. Fata de marginile usilor, ferestrelor etc., distanta admisa este de cel putin 0,5 m.

2.3.75. Distanta dintre doua puncte de fizare pe elementele de constructie a coborarilor poate fi de cel mult 1,52m.

2.3.76. Daca este strict necesar, coborarile pot traversa dintr-o parte in alta, obstacole de tip cornise, copertine etc. In
aceste cazuri se iau masuri pentru a se evita infiltrarea apei si contactul direct cu materialele combustibile.

Conductoare de coborare la IEPT izolata de constructia de protejat

Conditii particulare

2.3.77. La un dispozitiv de captare constituit din tije pe suporturi, cel putin un conductor de coborare trebuie
prevazut pentru fiecare suport. Daca suporturile sunt din metal sau daca au o armatura din otel interconectata nu mai
este necesara nici o coborare.

2.3.78. Daca dispozitivul de captare este format din conductoare intinse, cel putin o coborare trebuie prevazuta
pentru fiecare capat al acestuia.

2.3.79. Dispozitivele de captare tip retea de captare trebuie sa aiba cate o coborare pentru fiecare suport de sustinere.
 66

2.3.80. Distanta dintre conductoarele de coborare si echipamentele metalice din spatiul de protejat trebuie sa fie mai
mare decat distanta de protectie 'S' stabilita conform art. 2.4.B.

D. Prize de pamant

2.3.81. Din punct de vedere al protectiei impotriva trasnetului, se recomanda realizarea unei prize de pamant unice-
comuna pentru IPT, instalatia electrica, instalatia de telecomunicatii si inglobarea ei in structura constructiei. Daca
prizele de pamant ale acestor instalatii sunt separate, ele trebuie interconectate.

Nota: Daca din motive justificate, la constructii cu structura metalica inglobata, prizele de pamant trebuie sa fie
distincte pentru diverse instalatii, ele trebuie totusi racordate la structura inglobata prin legaturi pentru egalizarea
potentialelor, conform subcap. 2.3.E.

2.3.82. Rezistenta prizei de pamant folosita in comun poate fi cel mult egala cu 1 ohm, valoare impusa in STAS
12604/4,5 pentru asigurarea protectiei impotriva socurilor electrice prin atingere indirecta si in normele specifice
pentru instalatiile respective, in scopul asigurarii functionarii corespunzatoare a acestora.

Pentru fiecare tip de instalatie se folosesc conductoare distincte pentru legare la priza comuna. Fac exceptie
armaturile din otel ale betonului si peretii metalici ai constructiilor care se pot folosi drept conductoare de legare la
priza comuna pentru toate instalatiile.

2.3.83. Rezistenta prizei de legare la pamant pentru IPT poate fi de cel mult 10 ohmi daca priza este artificiala si de
cel mult 5 ohmi daca priza este naturala.

Rezistenta prizei de legare la pamant pentru constructii deosebite se stabileste conform prevederilor din cap. 3.

2.3.84. Pentru prizele de pamant se folosesc cu prioritate drept electrozi naturali elementele metalice in contact cu
pamantul ale constructiei sau instalatiei, realizandu-se prize de pamant naturale. Se pot utiliza armaturile de otel
interconectate din elementele de beton monolit sau alte elemente metalice subterane aflate la distanta de cel mult 10
m de cosntructie, mentionate in STAS 12604/4,5 si care indeplinesc conditiile de continuitate electrica si de sectiune
minima din acest standard. Pentru evitarea riscurilor de deterioare a betonului datorita descarcarilor care pot apare la
interconectarile necorespunzatoare ale armaturilor se va acorda o atentie deosebita realizarii acestor interconectari
(de preferinta ele se vor executa prin sudare).

2.3.85. In vederea folosirii drept electrozi de pamant naturali a elementelor metalice ale constructiilor sau
instalatiilor se asigura la acestea, la proiectare si executie, posibilitati de acces si elemente de racord pentru
executarea legaturilor la coborari, la conductoarele pentru egalizarea potentialelor, pentru efectuarea masuratorilor
(de ex. capete de armaturi, mustati) marcate vizibil cu vopsea rosie.

2.3.85. In cazurile in care priza de pamant naturala este formata din electrozi care nu ofera o rezistenta de dispersie
suficient de mica sau nu indeplinesc conditiile pentru a putea fi folositi, se prevad prize de pamant artificiale. Aceste
prize se calculeaza si se executa din materiale si in conditiile date in acest normativ si in STAS 12604/4,5.

In anexa 4 se dau rezistivitatile solului in functie de natura terenului (argila, marna, nisip, roca etc.).

2.3.87. Pentru IPT, forma si dimensiunile prizei de pamant, pentru asigurarea disiparii in pamant a curentului de
trasnet fara provocarea unor supratensiuni periculoase de pas, au o importanta deosebita.

In acest scop se utilizeaza urmatoarele tipuri de dispuneri si forme ale electrozilor prizei de pamant (vezi fig. 14

Dispunerea tip A:
 67

- electrozi radiali-orizontali;

- electrozi verticali sau inclinati;

Dispunere B:

- electrozi in bucla;

- electrozi de fundatie.

Dispunerea A este in general aplicata pentru IEPT cu cel mult doua coborari.

Dispunerea B este corespunzatoare pentru IEPT cu mai mult de doua coborari.

2.3.88. In cazul dispunerii de tip A se monteaza pentru fiecare conductor de coborare fie:

- electrozi radiali-orizontali de aceeasi natura si sectiune cu conductorul de coborare, cu exceptia aluminiului, de

dimensiuni mari (7-8 m lungime) ingropati la cel putin 0,5 m adancime;

- un grup de mai multi electrozi verticali cu lungimea totala de min. 6 m, dispusi in linie sau triunghi, avand distanta
dintre ei cel putin egala cu lungimea lor si legati printr-un conductor identic cu cel al prizei de pamant, ingropat la
cel putin 0,5 m adancime.

2.3.89. In cazul dispunerii de tip B, se realizeaza pentru fiecare conductor de coborare:

- o priza in bucla formata din electrozi verticali din acelasi material si cu aceeasi sectiune cu conductorul de
coborare, dispusi in linie sau triunghi, dar de mai mici dimensiuni (2-3 m), ingropati la 0,5 m, legati intre ei printr-un
conductor identic cu cel de priza de pamant sau

- o priza de fundatie.

2.3.90. Atunci cand rezistenta prizei de pamant nu corespunde STAS 12604/5. se completeaza cu electrozi
suplimentari pana la obtinerea valorii standardizate.

2.3.91. Cand cladirea are o priza de pamant naturala (de fundatie) si o priza de pamant artificiala, prizele se leaga
intre ele.

2.3.92. Se recomanda folosirea cu prioritate a electrozilor realizati din mai multe conductoare repartizate uniform,
evitandu-se utilizarea unui singur electrod de lungime mare.

Din tabelul 15 se pot alege lungimile l, ale electrozilor radiali-orizontali corespunzatoare nivelurilor de protectie
pentru diferite rezistivitati ale solului care sunt date in anexa 4.

Tabelul 15

Lungimile l1 ale electrozilor prizei de pamant in functie de nivelul de protectie al IPT si de rezistivitatea
solului

Lungimea minima a electrodului de pamant l1(m)(m)

Rezistivitatea solului ( m)
Nivel IIIV Nivel I
 68

Lungimea totala minima a tuturor electrozilor verticali se poate stabili cu relatia: I = 0,5·I1

Daca se poate obtine o rezistenta a prizei de pamant sub 10 si rezistivitatea solului este sub 500 m nu este necesara
respectarea valorii l, din tabelul 15.

2.3.93. In cazul dispunerii tip A a electrozilor, fiecare coborare se leaga cel putin la un electrod, dar priza de pamant
IPT trebuie sa aiba cel putin 2 electrozi.

In general, dispunerea tip A se recomanda pentru soluri cu rezistivitati joase, sub 500 si constructii mici.

2.3.94. In cazul dispunerii tip B, priza se amplaseaza pe cat posibil ca inel inchis in jurul fundatiei constructiei.

Raza geometrica medie 'r' a suprafetei delimitate de un electrod in bucla sau inglobat in fundatie trebuie sa fie cel
putin egala cu valoarea l1 aleasa din tabelul 15.

Daca I1 > r, se adauga electrozi radiali sau verticali suplimentari. Lungimile lr (orizontale) si lv (verticale) ale
electrozilor se obtin cu ajutorul relatiilor urmatoare:

Ir = I1 - r

Iv = (I1 - r)/2

2.3.95. In conditiile particulare in care se impune o legatura de egalizare a potentialelor conform art. 2.4.15, fara a fi
necesara IPT, pentru realizarea prizei de pamant pentru aceasta legatura se poate folosi ca electrod radial-orizontal,
un conductor de lungimea l1 sau un conductor vertical, de lungimea 0,5l1.

Electrodul prizei de pamant al instalatiei electrice de JT se poate folosi in acest scop daca lungimea lui totala
indeplineste conditiile de la alineatul anterior.

2.3.96. Prizele de pamant separate ale IPT se realizeaza, de regula, folosindu-se electrozi verticali sau radiali.

2.3.97. Electrozii se instaleaza in exteriorul spatiului de protejat. Electrozii verticali se repartizeaza cat mai uniform
posibil pe contur si se distanteaza astfel incat sa se reduca la minim efectele interactiunii lor din pamant.

2.3.98. Electrozii se instaleaza la cel putin 1 m fata de fundatia constructiei respectiv fata de pereti la electrozii in
bucla.

2.3.99. Tipul electrozilor si adancimea de ingropare a acestora se aleg avandu-se in vedere si reducerea la minimum
a efectelor coroziunii, descarcarilor si inghetarii solului (adancimea de inghet se stabilste conform STAS 6054),
astfel incat valoarea rezistentei echivalente de legare la pamant sa fie cat mai stabila in timp.

Adancimea minima admisa pentru instalarea electrozilor este de 0,5 m.

Se recomanda ca, in caz de inghet, in calcule sa nu se tina seama de primul metru al unui electrod vertical.

In cazul rocilor practic fara strat vegetal se recomanda sa se instaleze in jurul constructiei un conduct inelar la cca.
12 m distanta, la care se leaga cel putin doua prize radiale (fasciculare orizontale) amplasate in afara drumurilor
circulabile. Conductorul inelar si electrozii radiali se fixeaza de exemplu cu bride pe stanca si se acopera cu beton.

2.3.100. In cazul electrozilor radiali sau verticali, pentru asigurarea protectiei persoanelor si animalelor, se interzice
amplasarea acestora sub locurile de acces in constructiile cu aglomerari de persoane sau in constructii inalte si foarte
inalte, conform P 118 si sub zonele cu circulatie pietonala intensa.
 69

Se pot prevedea si acoperiri izolante peste zonele periculoase (de ex. cauciuc, material plastic, lemn impregnat
hidrofug etc.).

2.3.101. Priza de pamant a IPT se leaga pe drumul cel mai scurt la bara pentru egalizarea potentialelor (BEP)
prevazuta in subsolul sau parterul constructiei, cu exceptia IPT izolata.

2.3.102. Toate prizele de pamant ale IPT a unei constructii se leaga intre ele printr-un conductor formand de
preferinta un inel inchis.

2.3.103. Priza de pamant folosita numai pentru IPT sau comuna se leaga la prizele de pamant ale altor instalatii daca
acestea se gasesc la o distanta mai mica de 10 m si respectiv 20 m, conform tabelului 16 fata de priza IPT, cu
respectarea prevederilor de la art. 2.3.82.

2.3.104. Elementele componente ale prizelor de pamant trebuie sa se gaseasca fata de elementele metalice ale
instalatiilor pozate in pamant (electrice, de apa, de gaze, de comunicatii etc.) la distantele minime indicate in tabelul
16 si sa nu fie conectate la legatura echipotentiala principala a constructiei.

Daca prin zona de influenta a prizei de pamant a IPT trec conductoarele de legare la pamant ale altor instalatii,
acestea se izoleaza si se protejeaza pe toata portiunea de apropiere neregulamentara prin tuburi din material
electroizolant sau se executa pe portiunea respectiva din cabluri cu izolatie corespunzatoare tensiunii de 1000 V.

Tabelul 16

Distante minime intre elementele componente ale prizei de pamant a IPT si alte elemente metalice din
pamant

Elemente metalice ale altor instalatii Distante minime (m)

Rezistivitatea solului Rezistivitatea solului

m > 500 m
Retele de IT
Retele de JT
Prize de pamant ale instalatiilor electrice in cazul in
care sunt comune
Conducte metalice de gaz
Apa
Comunicatii

Nota: In cazul conductelor nemetalice nu este necesara respectarea destantelor minime din tabel.

2.3.105. Conductele retelelor subterane se leaga de priza de pamant a IPT luandu-se masuri pentru protejarea
aparatelor de masura instalate pe ele prin scurtcircuitarea lor prin descarcatoare.

2.3.106. La constructiile fara IPT se recomanda ca supraconstructiile metalice (de ex. tijele antenelor) sa se lege la
priza de pamant a instalatiei electrice prin legaturi distincte de acelea ale instalatiei electrice. Fac exceptie cladirile
cu schelet metalic sau din beton armat la care se admite folosirea scheletului metalic sau armaturilor metalice drept
comune.

E. Legaturi de echipotentializare pentru masele si elementele conductoare din exteriorul constructiei

 70

2.3.107. Se executa legaturi de echipotentializare intre conductoarele de coborare si masele si elementele

conductoare din vecinatatea pe traseu (vezi fig. 4), in toate punctele in care distanta 'd' dintre ele este mai mica decat
distanta de protectie 'S' (vezi subcap. 2.4.B.).

Chiar daca distanta 'd' este mai mare decat 'S', avandu-se in vedere ca in timp, din motive neprevazute, ea se poate
micsora, se recomanda realizarea legaturilor de echipotentializare in orice situatie. In cazul in care nu sunt admise
astfel de legaturi (de ex. la instalatii de protectie catodica), trebuie marita distanta 'd' alegand un alt traseu pentru
conductoarele IPT (complet sau partial, pentru zona de apropiere neregulamentara), astfel incat conditia d S sa fie
respectata.

2.3.108. Legatura de echipotentializare se executa in masura posibilitatilor in punctul de cea mai mare apropiere
printr-un conductor de echipotentializare, descarcator sau un eclator legat intre conductorul de coborare si elementul
care trebuie pus la acelasi potential.

2.3.109. Daca masa distantata neregulamentar fata de coborari nu este legata electric la pamant, legatura
echipotentiala nu este necesara.

2.3.110. Legatura prin conductor de echipotentializare se executa in urmatoarele zone:

a) La nivelul solului sau in subsol.

Diferitele prize de pamant ale constructiei, daca exista, trebuie legate intre ele in conditiile art. 2.3.104.

b) In toate punctele in care d>S nu este respectata.

Se folosesc conductoare de legatura avand materialul si sectiunea similara celor pentru conductoarele de coborare
respective, iar lungimea lor trebuie sa fie cat mai scurta.

La IPT izolata de constructie legatura de echipotentializare cu masele exterioare se executa numai la nivelul solului.

c) In cazul coloanelor de gaze situate in aval de un manson izolant.

Distanta de protectie 'S' trebuie sa fie in acest caz de min. 3 m.

2.3.111. Legatura de echipotentializare trebuie sa se faca prin eclator in cazul antenelor si al suportului pentru
instalatia electrica. Legatura se executa in zona in care coborarea este mai apropiata de antena sau suport se
scurtcircuiteaza prin eclator.

2.3.112. Conditiile de la art. 2.3.111. de mai sus se aplica si pentru elementele conductoare inglobate, in masura in
care au fost prevazute borne de legatura la elementele de constructie respective.

F. Materiale si dimensiuni minime

2.3.113. Elementele IPT trebuie sa fie realizate cu materialele din tabelul 17.

Pot fi folosite si alte materiale daca ele au o comportare la solicitari mecanice, chimice si electrice cel putin
echivalenta cu a acelora din tabelul 17.

2.3.114. Dimensiunile minime ale materialelor ce pot fi utilizate pentru elementele IPT se stabilesc pe baza datelor
din tabelul 17.
 71

2.3.115. Tipul materialelor si dimensiunile lor se aleg tinandu-se seama de influentele externe (agenti corozivi,
solicitari mecanice etc.). Dimensiunile minime din tabelul 17 se pot mari cu cca. 25% la conductoare de captare si
cu max. 100% pentru cele de coborare daca exista pericol deosebit datorita influentelor externe si daca se considera
ca aceasta masura poate contribui la cresterea sigurantei in exploatare.

2.3.116. Materialele folosite pentru suportii de sustinere si pentru elementele de fixare a conductoarelor IPT se aleg
astfel incat sa corespunda materialelor conductoarelor (pentru a se evita pericolul coroziunii prin contact) si
acoperisurilor (combustibile sau incombustibile). se poate folosi otelul zincat la cald, fonta maleabila, cuprul,
bronzul pentru organe de masini, tabla de zinc, materialele plastice. Suportii se dimensioneaza pentru a putea asigura
fixarea sigura si rapida si astfel incat sa reziste la solicitari previzibile.

2.3.117. Elementele conductoare ale IPT si elementele metalice pentru sustinere si fixare in IPT trebuie protejate
impotriva deteriorarilor mecanice conform art. 2.3.H si impotriva coroziunii conform art. 2.3.I.

vTabelul 17

Materiale si dimensiuni minime pentru componente IPT

Conductoare de captare pe
acoperis Componente ale prizelor de
riale (1) (7) STAS Dispozitive de captare Observatii
pamant (4)
Conductoare de coborare (3)(5)
(2)
t   la cald * Varfuri: * Rotund 8 mm(2) * Rotund 10 mm(2) Otelul zincat are o rezi
coroziune in timp mai p
decat cuprul si otelu
min.) L = 0,3 m0,5 m * Banda 20x2,5 mm * Banda 30x3,5 mm

=18 mm min * Bare tubulare 27 mm

exterior, g = 3,5 mm
noxidabil * Tije: * Rotund 8 mm(2) * Rotund 10 mm(2) Otelul inoxidabil este
recomandat in atmosfe
L=2 m min * Banda 30x2 mm * Banda 30x2 mm coroziva sau in soluri a

=18 mm min

* Conductoare intinse orizontal -

Cablu cu sectiunea min. 50 mm2
electrolitic * Varfuri: * Rotund 8 mm(2) * Rotund 8 mm(2) Recomandat pentru
sau cositorit conductibilitatea sa electr
rezistenta la coroziune
L = 0,3 m0,8 m * Banda 30x2 mm * Banda 30x2 mm

=18 mm min * Bare tubulare 25 mm exterior

* Tije: Grilaje cu fire de sectiune 10

mm2 min.
L = 2 m min
* Bare de otel cuprat 15 mm
=18 mm min. min.

* Conductoare intinse orizontal –

Cablu cu sectiunea min. 50 mm2
*Conductoare intinse: sectiunea * Rotund 10 mm (2) Trebuie folosit pe supr
 72

minima 80 mm2 aluminiu (pereti etc.).

Banda: grosime 4 mm * Banda 30x4 mm

Rotund: 10 mm
naturale
vi
e din:
grosime 4 mm (6)
grosime 5 mm (6)
u grosime 7 mm (6)
din otel 8 mm 8 mm * min. 80 mm2

* min. 80 mm2

c.

Note:

Sectiunile minime in cazul folosirii otelului nezincat sunt duble fata de acelea date pentru otelul zincat.

Conductorul plat (banda) trebuie preferat conductorului rotund.

Numai inglobat in elementele de constructie.

Pentru priza comuna, pentru IPT si instalatia electrica, se respecta STAS 12604/5.

Nu se admite folosirea cablurilor coaxiale izolate pentru conductoare de coborare.

Vezi tabelul 10, art. 2.3.6.

Conductoarele pentru legaturi echipotentiale se executa din materiale avand dimensiunile minime din tabelele 19 si
20.

G. Conexiuni electrice

2.3.118. IPT se proiecteaza si se executa astfel incat numarul conexiunilor electrice inseriate sa fie minim.

2.3.119. Conexiunile electrice intre elementele conductoare se executa prin sudare, alamire, lipitura tare, presare in
mansoane si alte metode similare. Se admite si executarea conexiunilor electrice prin suruburi, nituri etc., cu
conditia luarii de masuri impotriva autodesfacerii lor si numai daca prin acestea se poate asigura mentinerea in timp
a calitatii electrice, mecanice si de rezistenta la coroziune.

2.3.120. Conexiunile intre conductoare - banda sau intre acestea si elementele din otel ale constructiei se executa cu
minimum doua suruburi M8 sau un surub M10, iar suprafata conexiunii trebuie sa fie de min. 10 cm2.

Conexiunile conductoarelor - banda la elemente din tabla subtire (cu grosime de max. 2 mm) se executa prin
intermediul unei placi de intarire cu suprafata de min. 10 cm2 si cu doua suruburi de min. M8 sau prin lipitura tare.

2.3.121. Suprafetele de contact ale conexiunilor electrice se pregatesc inainte de executarea acestora, asigurandu-se
suprafete curatate de oxizi, netede etc.
 73

2.3.122. Elementele naturale sub forma de tabla se considera ca au realizate conexiuni cu continuitate electrica si
rezistenta mecanica daca ele sunt imbinate prin falt, lipire, sudare, nituire, suruburi.

Conexiunile electrice care nu pot fi verificate in timp, se executa prin sudare (de ex. cele ale conductoarelor
inglobate in fundatie pentru realizarea prizelor de fundatie).

2.3.123. Pentru conexiuni prin sudare, suprafetele conductoarelor, benzilor etc. se suprapun pe o lungime de min.
100 mm. Sudarea se executa pe toate laturile si trebuie sa aiba cel putin 3 mm grosime.

2.3.124. Conexiunile electrice subterane se amplaseaza astfel incat sa fie usor accesibile pentru control si eventuale
reparatii.

2.3.125. Se evita pe cat posibil, executarea de conexiuni electrice pe traseul conductoarelor instalate pe elemente de
constructie din materiale combustibile. In cazul in care sunt totusi necesare, ele se executa prin sudare (luandu-se, in
timpul lucrului, masuri de protectie impotriva producerii si propagarii incendiului).

2.3.126. Se recomanda utilizarea pieselor de montare si de imbinare (tipizate) realizate in unitati specializate.

Atat piesele prefabricate cat si cele realizate pe santier se concep din punct de vedere al materialelor, formelor si
dimensiunilor astfel incat sa nu afecteze calitatea si eficienta protectiei la trasnet si siguranta constructiilor.

H Protectia impotriva deteriorarilor mecanice sau a deplasarilor

2.3.127. Conductoarele IPT amplasate in zone expuse pericolului de deterioare mecanica (de ex. in vecinatatea
solului sau a pardoselii) se protejeaza:

- in interiorul constructiei, pe inaltimea de min. 0,5 m de la pardoseala in zone cu pericol redus si pe inaltimea de
min. 2 m de la pardoseala, in restul cazurilor;

- in exteriorul constructiei, pe inaltimea de min. 2 m de la sol si pana la 0,3 m sub nivelul solului.

2.3.128. Protectia mecanica a conductoarelor IPT se realizeaza cu profile din otel laminat sau tabla din otel fixate
sigur pe elementele de constructie (de ex. prin praznuri si bratari metalice).

Se admite protejarea conductoarelor IPT cu tuburi, tevi, jgheaburi metalice sau care formeaza circuite inchise in
jurul conductoarelor numai cu conditia legarii extremitatilor lor la conductoarele respective.

2.3.129. Conductoarele de captare si de coborare se fixeaza pe elementele de constructie numai cu conditia legarii
extremitatilor lor la conductoarele respective.

2.3.129. Conductoarele de captare si de coborare se fixeaza pe elementele de constructie in conditiile date la subcap.
2.3.B. si 2.3.C.

I. Protectia impotriva coroziunii

2.3.130. Protectia materialelor elementelor IPT (conductoare, suporturi, piese de fixare, de protectie etc.) se poate
asigura in medii cu agresivitate normala tinandu-se seama de datele din tabelul 18 privind domeniile de utilizare
permise si comportarea la coroziune pentru diferitele materiale.

In spatii cu zone cu medii deosebit de agresive (de ex. zone poluate chimic, zona litoralului, zona de la gura
cosurilor industriale) se iau masuri de protectie in functie de agentii agresivi respectivi.
 74

Clasa de agresivitate a mediului se stabileste conform STAS 10128, SR ISO 1925, C139.

Tabelul 18

Domenii de utilizare permise si comportarea la coroziune pentru diverse materiale folosite in IPT

Utilizarea permisa Comportare la coroziune

Materialul*
In aer liber In pamant In beton Agenti agresivi: Electroliza
Masiv Masiv - cloruri f. concentrate

Funie Torsadat - compusi sulfurosi

In invelis Invelit - materiale organice

cat la cald Masiv Masiv Masiv Cu cupru

oxidabil Masiv Masiv Apa cu cloruri dizolvate

Funie
iu Masiv Agenti bazici Cu cupru
* Masiv Masiv Soluri acide Cu cupru

*) Materialele din care sunt executate elementele metalice naturale folosite in protectia impotriva trasnetului se pot
prezenta si sub forma de tabla, tevi etc.

**) Rezista la concentratii mari de sulfati

2.3.131. In cazul in care conductoarele, elementele de montaj si de protectie pentru IPT instalate suprateran se
executa din otel nezincat, se admite pentru IPT de nivel normal de protectie (nivel III sau IV de protectie), aplicarea
protectiei prin vopsire in conditiile prevazute in STAS 10702/1,2 si ale normativului C 139.

Vopsirea se poate face inainte de instalare, dar cel putin unul din straturile de vopsea se aplica dupa montarea
elementului respectiv, pe toate suprafetele supraterane si pe acelea aflate pana la adancimea de 0,3 m sub nivelul
solului.

2.3.132. Locurile de conexiune si suprafetele taieturilor la conductoarele din OL zincat precum si conductoarele
instalate in slituri si rosturi din zonele inchise, inaccesibile si din incaperi cu mediu umed si ud se protejeaza si prin
vopsire sau prin infasurare cu banda protectoare.

2.3.133. In IPT este interzisa folosirea suruburilor nezincate.

2.3.134. La locurile de intrare si iesire din tencuiala, zidarie sau beton, conductoarele IPT se monteaza astfel incat
apa sa nu poate patrunde in pereti si sa nu sa le corodeze.

2.3.135. In cazul in care acoperisurile, capitelurile, jgheaburile etc. au invelitori din tabla de cupru, conductoarelor
IPT din Al sau OL se pozeaza astfel incat apa de ploaie care se scurge peste partile din cupru sa nu poata ajunge si
peste aceste conductoare. Daca aceasta conditie nu poate fi respectata, pe portiunile respective, conductoarele se
executa din cupru.
 75

2.3.136. Nu se admite folosirea conductoarelor din cupru la constructii cu parti constructive cu suprafete mari din
otel, aluminiu sau zinc (de ex. pereti, schelet metalic) sau invelite cu table din aceste materiale.

2.3.137. La alegerea partilor constructiei executate din aluminiu sau otel cu elemente IPT executate din cupru se iau
masuri suplimentare de protectie impotriva coroziunii. Suportii de sustinere ai conductoarelor in aceste cazuri pot fi
din material plastic. La legaturi se folosesc elemente de legatura bimetalice sau legaturile se protejeaza impotriva
coroziunii electrotehnice. Folosirea plumbului pentru protectie in aceste situatii nu este permisa.

2.3.138. Pentru prizele de pamant se aplica masurile de protectie anticorosiva prevazute in STAS 12604/5.

Conexiunile electrice din pamant se protejeaza prin acoperire cu un strat de bitum.

2.3.139. Conductoarele de legatura dintre prizele de fundatii folosite in IPT si conductoarele de coborare trebuie
protejate impotriva coroziunii (de ex. pozandu-se in beton sau zidarie, invelindu-le cu banda protectoare etc.). Daca
legatura se face in pamant, pot fi utilizate in acest scop conductoare protejate cu material plastic sau plumb, cabluri
de cupru cu manta din material plastic.

2.4. Instalatie interioara de protectie impotriva trasnetelor IIPT

A. Legaturi de echipotentializare

Conditii generale

2.4.1. Pentru reducerea riscurilor de incendiu si de explozie precum si a riscurilor de soc electric pentru persoane, in
interiorul spatiului de protejat trebuie sa se execute legaturi de echipotentializare.

2.4.2. Legatura pentru egalizarea potentialelor trebuie realizata intre partile IEPT (dispozitive de captare, coborari,
priza de pamant) si elementele metalice in legatura cu pamantul ce se gasesc in interiorul constructiei de protejat sau
in peretii ei (conducte de apa, de incalzire, de gaze, de stins incendiu, de ventilare-climatizare, sine de ascensoare,
echipamente metalice, armatura constructiei, echipamente ale instalatiilor electrice si de telecomunicatii etc.).

Elementele metalice de mai sus se leaga intre ele si la bara de egalizare a potentialelor a IPT (BEP) care se leaga la
pamant (vezi fig. 15 si fig. 16

2.4.3. Bara pentru egalizarea potentialelor pentru IPT (BEP) se executa din cupru sau dintr-un material identic cu
materialul conductoarelor de echipotentializare si trebuie sa aiba o sectiune de min. 75 mm2. Pe ea se prevad borne
pentru racordarea conductoarelor de echipotentializare a prizei de pamant etc.

2.4.4. Legarea elementelor metalice la BEP se poate face prin conductoare de egalizare a potentialelor, prin
descarcatoare si prin eclatoare.

Pot fi utilizate drept conductoare naturale de legatura pentru egalizarea potentialelor conductele altor instalatii, cu
exceptia celor de gaze, daca continuitatea lor este sigura si durabila in timp pe tot traseul utilizat.

2.4.5. Echipamentele electrice si de telecomunicatii se leaga pentru egalizarea potentialelor numai prin intermediul
descarcatoarelor sau eclatoarelor.

2.4.6. La constructiile din beton armat la care armatura interconectata este folosita in IPT si la cele cu schelet
metalic utilizat in IPT, nu sunt necesare legaturi pentru egalizarea potentialelor.

2.4.7. Conductele metalice subterane si caile ferate care trec, fara conexiuni la constructia de protejat, la o distanta
de minim 5 m de la prizele de pamant nu se lega la IPT. In cazul in care este necesara o legare la IPT pentru
 76

egalizarea potentialelor conform art. 2.3.105, aceasta se face numai cu instiintarea proprietarilor sau
administratorilor instalatiilor sau cailor ferate respective.

2.4.8. Daca nu a fost realizata o IEPT pentru protectia bransamentului electric impotriva efectelor trasnetului, se
prevede de regula, o legatura de egalizare a potentialelor, BEP legandu-se la priza de pamant a instalatiei electrice.

2.4.9. Pentru protejarea scheletului metalic exterior al unei constructii (impotriva coroziunii) ca urmare a realizarii
IIPT, se recomanda cuprinderea in legatura de echipotentializare si a scheletului exterior.

Legaturi pentru echipotentializare pentru echipamente metalice

2.4.10. O legatura de echipotentializare trebuie executata:

a) La subsolul constructiei sau aproximativ la nivelul solului. Conductoarele de echipotentializare care leaga intre
ele echipamentele metalice trebuie racordate la o BEP construita si amplasata astfel incat sa permita un acces usor
pentru verificari. BEP este legata si amplasata astfel incat sa permita un acces usor pentru verificari. BEP este legata
la pamant (vezi figura 4). In constructii de intindere mare pot fi prevazute mai multe bare de echipotentializare
pentru IPT care trebuie apoi interconectate.

b) Deasupra solului, din 20 in 20 m, la constructii cu inaltimea mai mare de 20 m, BEP-urile trebuie legate si la
centurile orizontale care leaga intre ele, la astfel de constructii, conductoarele de coborare.

c) In zonele in care nu sunt respectate conditiile referitoare la distanta de protectie 'S' din constructiile:

* din beton armat cu armaturile interconectate;

* cu schelet metalic;

* cu eficacitatea protectiei la trasnet echivalenta celor de mai sus.

2.4.11. La IEPT izolata de constructie egalizarea de potential nu se recomanda.

2.4.12. La conductele de gaz sau de apa care au elemente izolante, acestea trebuie scurtcircuitate, de exemplu prin
descarcatoare dimensionate dupa conditiile de serviciu.

2.4.13. Legaturile de echipotentializare care trebuie sa suporte majoritatea curentului de trasnet trebuie sa aiba
sectiunea minima conform tabelului 19.

Daca numai o parte, redusa, din curentul de trasnet urmeaza sa treaca prin legatura de echipotentializare, sectiunea
minima poate fi aleasa din tabelul 20.

Tabelul 20

Sectiunea minima a conductoarelor pentru legatura echipotentiala prin care trece majoritatea curentului de
trasnet

Material Sectiunea (mm2)

Cu
Al
Fe
 77

Tabelul 20

Sectiunea minima a conductoarelor pentru legatura echipotentiala prin care trece o parte din curentul de
trasnet

Material Sectiunea (mm2)

Cu
Al
Fe

Legaturi de echipotentializare pentru masele metalice

2.4.14. Legaturile pentru egalizarea potentialelor maselor metalice trebuie sa se faca cat mai aproape de intrarea lor
in cladire atunci cand ele prezinta o astfel de situatie si se executa in aceleasi conditii ca si pentru echipamentele
metalice. Legaturile se dimensioneaza avandu-se in vedere ca prin acestea se va scurge cea mai mare parte din
curentul de trasnet.

Legaturi pentru egalizarea potentialelor instalatiilor electrice si de telecomunicatii

2.4.15. In cazul in care constructia nu are IPT, instalatiile electrice si de telecomunicatii, echipamentele electrice si
elementele conductoare din constructii se leaga la nivelul solului la o priza de pamant realizata in conditiile art.
2.3.95.

2.4.16. La constructiile cu IPT se executa legaturi pentru egalizarea potentialelor pentru instalatiile electrice si de
telecomunicatii conform prevederilor de la art. 2.4.4. si 2.4.17. Ele se realizeaza cat mai aproape posibil de intrarea
acestor instalatii in constructie (vezi fig. 4 si fig. 16). Conductoarele instalatiilor blindate sau pozate in tuburi
metalice si in cazul in care rezistenta chimica nu produce o cadere de tensiune periculoasa pentru cablurile sau
aparatele la care ele sunt racordate, este suficienta, de regula, numai legarea protectiilor metalice (tuburi, mantale ale
conductoarelor) la pamant.

2.4.17. In cazurile in care egalizarea potentialelor trebuie aplicata conductoarelor instalatiilor electrice si de
telecomunicatii, in egalizarea de potential se cuprind toate conductoarele. Se admit legaturi directe pentru egalizarea
potentialelor pentru:

- conductoarele de protectie (PE sau PEN) folosite in schema TN in protectia impotriva curentilor de defect;

- instalatiile de legare la pamant ale instalatiilor electrice cu tensiuni peste 1000 V, daca nu se produc astfel tensiuni
de punere la pamant care pot pune in pericol utilizatorii sau instalatiile respective;

- conductoarele de legare la pamant ale descarcatoarelor cu rezistenta variabila (DRV);

- legaturile la pamant pentru instalatiile de semnalizare;

- legaturile la pamant pentru sina ale cailor de transport de c.a. daca astfel de legaturi nu contravin reglementarilor
specifice in vigoare;

- legaturile la pamant ale instalatiilor de protectie impotriva supratensiunilor pentru garduri aflate sub tensiune.

Nu se admit decat legaturi indirecte (prin intermediul eclatoarelor) la IPT, pentru:

- instalatiile de legare la pamant ale instalatiilor electrice cu tensiuni peste 1000V daca este posibila producerea unor
tensiuni de punere la pamant care pot pune in pericol utilizatorii sau instalatiile respective;
 78

- prizele de pamant suplimentare pentru intreruptoarele pentru protectie impotriva curentilor de defect;

- legaturile la pamant prin sina pentru caile de transport de c.c.;

- legaturile la pamant prin sina pentru caile de transport de c.a. pentru care reglementarile specifice nu permit
legaturi directe;

- legaturile la pamant pentru laboratoare in masura in care au conductoare de protectie separate;

- instalatiile de protectie catodica impotriva coroziunii si in protectia impotriva curentilor vagabonzi.

2.4.18. Instalatia electrica sau de comanda si de semnalizare de la consumator se include in egalizarea de potential
prin intermediul limitatoarelor de tensiune si conductorelor active astfel:

- conductoarele active ale instalatiilor electrice cu tensiuni pana la 1000 V;

- conductorul mediu in retele fara conductor neutru.

Modul de realizare a legaturilor si tipul dispozitivelor trebuie stabilit impreuna cu specialistii in domeniul acestor
tipuri de instalatii electrice.

NOTA: Nu este necesara legarea pentru egalizarea de potential a conductoarelor instalatiilor electrice de lumina si
forta cu sistem de prize de legare la pamant interconectate (de ex. la constructii industriale).

2.4.19. Pentru fiecare conductor activ al instalatiei electrice de la consumator care trebuie cuprins in egalizarea de
potential, descarcatorul din tabloul de distributie se leaga pe traseul cel mai scurt la pamant, de regula, la cea mai
apropiata BEP. Eclatorul si conductorul de legatura la descarcator se instaleaza astfel incat sa poata fi accesibile
pentru verificari.

2.4.20. Pentru egalizarea de potential a instalatiilor electrice cu elemente sensibile la efectele indirecte ale trasnetului
(de ex. instalatii de semnalizare, instalatii de comanda, masura si control) se aplica prevederile de la cap. 3.

2.4.21. Pentru protectia la trasnet a instalatiilor de semnalizare la distanta si de telecomunicatii din interiorul
constructiilor se respecta prevederile.

B. Distante de protectie (S)

2.4.22. In cazurile in care nu pot fi realizate legaturi de echipotentializare, pentru a evita riscul amorsarii
descarcarilor periculoase, pentru apropierile dintre elementele IPT si elementele metalice in legatura cu pamantul
mentionate la art. 2.4.2., trebuie respectata conditia:

d>S

S este o distanta care se calculeaza cu relatia:

[m]

in care:

n, factor dependent de numarul de coborari interconectate;

 79

Ki, factor de dependent de nivelul de protectie ales;

Km, factor dependent de materialul dintre cele doua extremitati ale buclei;

l, distanta pe verticala intre punctul in care se determina distanta de protectie si priza de pamant a maselor sau cea
mai apropiata legatura de echipotentializare.

In tabelul 21 se dau valorile factorilor n, Ki si Km.

Tabelul 21

Factorul
n = 1, pentru o coborare

n = 0,6, pentru doua coborari

n = 0,4, pentru trei sau mai multe coborari

Ki = 0,1 pentru nivelul intarit de protectie (I)

Ki = 0,075 pentru nivelul intarit de protectie (II)

Ki = 0,05 pentru nivelul normal de protectie III si IV

Km = 1 pentru aer

Km = 0,5 pentru un material plin

2.4.23. Nu se impune o distanta intre elementele IPT si instalatiile electrice in urmatoarele conditii:

- in cazul cladirilor complet metalice, cu schelet metalic sau din beton armat, atunci cand aceste elemente metalice
naturale sunt folosite drept elemente de IPT;

- in cazul instalatiilor electrice inglobate direct in structurile de beton armat, de suprafata mare (panouri mari
prefabricate etc.) daca priza de pamant pentru IPT si pentru instalatia electrica este comuna.

2.4.24. Daca distantele dintre elementele IPT si elementele metalice ale instalatiilor electrice, prevazute la art.
2.4.22. nu pot fi respectate, acestea se leaga intre ele pe drumul cel mai scurt, direct prin conductoare avand
sectiunea minima prevazuta in tabelul 17 sau indirect prin eclatoare, conform art. 2.4.17.

Legaturile se fac cel putin in doua puncte si anume: intr-un punct din zona de apropiere minima si intr-un punct
situat in apropierea barei pentru egalizarea potentialelor BEP.

2.4.25. Intre conductoarele IPT si suportii de acoperis ai conductoarelor electrice neizolate aeriene se asigura o
distanta cel putin egala cu cea de la art. 2.4.22. Daca suportul de acoperis al instalatiei electrice constituie punctul
cel mai inalt al acoperisului sau daca distanta dintre conductoarele electrice la devierea lor maxima si conductorul
IPT este mai mica de 0,5 m, suportul se leaga la IPT printr-un eclator cu spatiul disruptiv de 30 mm. La constructiile
cu acoperis din material combustibil, legatura se face prin intermediul descarcatoarelor de tip inchis (de ex.
descarcatoare cu rezistenta variabila, cu spatiul disruptiv de 5 mm).

C. Protectia impotriva supratensiunilor atmosferice

 80

2.4.26. Protectia impotriva efectelor supratensiunilor atmosferice care pot fi transmise de catre LEA in constructii se
asigura montand aparate de protectie impotriva supratensiunilor, pe LEA cu lungimi mari mari de 100 m care intra
in cladirile respective, in conditiile prevazute in normativul PE 109.

2.4.27. La constructiile in care se gasesc instalatii cu elemente constitutive deosebit de sensibile la supratensiuni
(instalatii AMC, circuite electronice etc.), protectia impotriva supratensiunilor atmosferice se realizeaza
respectandu-se prevederile de la art. 3.12.

top

3. CONDITII SUPLIMENTARE PENTRU PROTECTIA IMPOTRIVA TRASNETULUI A UNOR

CONSTRUCTII SI INSTALATII AVAND CARACTER DEOSEBIT

3.1. Generalitati

3.1.1. La proiectarea si executarea protectiei la trasnet pentru constructiile si instalatiile tehnologice exterioare avand
caracter deosebit din acest capitol se respecta conditiile generale date in capitolul 2 al normativului si completarile si
modificarile impuse acestora prin conditiile suplimentare prezentate in acest capitol.

3.2. Constructii din categoria A (BE3a) sau B (BE 3b) de pericol de incendiu

A. Instalatii exterioare de protectie la trasnet (IEPT)

3.2.1. Constructiile metalice ingropate complet in pamant (subterane) sub un strat cu grosimea de min. 0,5 m nu
necesita prevederea unei IPT.

3.2.2. Constructiile cu structura complet metalica supraterane se considera ca au constituite dispozitive de captare
naturale si conductoare de coborare naturale daca legaturile intre diferitele parti componente ale structurii sunt
realizate prin mijloace care asigura mentinerea continuitatii electrice in timp (de ex. prin sudare, nituire etc.).

Priza de pamant pentru IPT se realizeaza conform prevederilor din cap. 2, iar valoarea rezistentei de dispersie se
stabileste conform 3.2.10.

3.2.3. In cazul in care nu sunt indeplinite conditiile de la art. 3.2.1. sau 3.2.2., constructiile din categoriile A (BE 3a)
sau B (BE 3b) de pericol de incendiu se prevad cu protectia la trasnet de nivelul I respectandu-se si precizarile de la
art. 3.2.4. 3.2.14.

3.2.4. Se pot utiliza drept dispozitiv de captare natural sau ca parti ale dispozitivului de captare daca indeplinesc
conditiile de continuitate electrica, rezistenta mecanica, rezistenta la coroziune (tabel 18), de fixare sigura precum si
conditiile de materiale si dimensiuni din tabelul 17 si urmatoarele:

- elementele metalice de pe acoperis (de ex. grinzi, sine, traverse);

- elementele metalice ale acoperisului (de ex. invelitori, coame, cornise si jgheaburi din tabla);

- structurile metalice portante ale acoperisului cu invelitori din materiale izolante, incombustibile.

Daca elementele metalice mentionate nu indeplinesc conditiile de mai sus pentru a putea fi utilizate drept elemente
de captare naturale, ele se leaga pe drumul cel mai scurt la dispozitivul de captare al constructiei de protejat.

3.2.5. Dispozitivele de captare se executa respectandu-se conditiile precizate pentru protectia intarita (de nivel I si II)
in cap. 2.
 81

Distanta dintre orice punct al acoperisului constructiei de protejat si reteaua de pe acoperis poate fi de cel mult 5 m.

La IPT izolata de constructie, conductoarele paralele de captare se amplaseaza astfel incat conductoarele exterioare
sa fie intinse la 1 in afara perimetrului daca suporturile au intre 20 si 30 m inaltime si la 2 m, daca au intre 30 si 40
m.

3.2.6. Zona de protectie se stabileste in cazul constructiilor cu inaltimea H pana la cel mai inalt punct al
dispozitivului de captare de 20 m prin metoda unghiului de protectie, iar pentru restul cazurilor prin metoda sferei
fictive cu raza sferei de 20 m (vezi anexa 3).

Conductoarele de coborare

3.2.7. Se pot folosi drept conductoare de coborare naturale, elementele verticale metalice ale constructiei (de ex.
scheletul metalic) sau armaturile de otel interconectate ale structurii daca indeplinesc conditiile de la art. 3.2.4. al. 1.

Se interzice utilizarea partilor metalice verticale exterioare ale constructiilor drept conductoare de coborare naturale.

3.2.8. Numarul conductoarelor de coborare se stabileste respectandu-se conditia ca pentru fiecare 5 m sau 10 m
corespunzatoare nivelului intarit (inel I sau II) de perimetru de acoperis (masurati la marginea exterioara a acestuia)
sa se prevada un conductor de coborare si conditia ca IEPT sa aiba cel putin 4 coborari.

3.2.9. Se interzice instalarea conductoarelor de coborare in interiorul cladirilor sau sub tencuiala.

Prize de pamant

3.2.10. Prizele de pamant se realizeaza conform prevederilor de la subcap. 2.3.D.

Rezistenta de dispersie a unei prize de pamant montata numai pentru IPT (care nu este priza comuna) trebuie sa aiba
valoarea de:

- in cazul IPT montata pe constructia de protejat:

max. 2,5 ohmi, pentru prizele naturale;

max. 5 ohmi, pentru prizele artificiale.

- in cazul IPT izolata fata de constructia de protejat:

max. 5 ohmi, pentru prizele naturale;

max. 10 ohmi, pentru prizele artificiale.

Daca priza de pamant este comuna, se respecta prevederile art. 2.3.82.

3.2.11. Priza de pamant a unei IEPT neizolata fata de constructia de protejat se poate utiliza si pentru legaturile la
pamant pentru IIPT.

3.2.12. Toate conductele metalice care ies din si intra in constructia de protejat se leaga la priza IPT.

B. Instalatie interioara de protectie impotriva trasnetului (IIPT)

 82

3.2.13. Se prevad egalizari de potential la partea inferioara a constructiei, la partea superioara si din 10 in 10 m
inaltime. Aceste egalizari formeaza centuri inchise, orizontale.

La BEP ale acestor egalizari se leaga si coborarile precum si elementele metalice din exteriorul constructiei.

3.2.14. Pentru protectia la supratensiuni atmosferice, in cazurile in care se impune ca racordul electric al constructiei
sa se execute cu linie electrica subterana (LES), la trecerea de la linia electrica aeriana (LEA) la LES, se aplica
urmatoarele masuri suplimentare de protectie la trasnet;

- pe conductoarele LEA, in trei puncte situate la 25 m, 50 m si 100 m fata de stalpul de trecere de la LEA la LES se
prevad descarcatoare cu rezistenta variabila (DRV);

- LES se executa cu o lungime de min. 50 m;

- armatura cablurilor LES se leaga la priza de pamant atat la intrarea cat si la iesirea din constructie.

Daca racordul electric al constructiei se face direct cu LEA, se aplica si urmatoarele masuri suplimentare de
protectie la trasnet:

- LEA se ecraneaza cu IPT pe distanta de 500 m de la constructie;

- pe conductoarele LEA se prevad DRV-uri in 3 puncte situate la 25 m, 50 m si 100 m de la cladire.

3.2.15. Distanta minima intre conductoarele IPT si parti metalice ale echipamentelor si instalatiilor sau intre
conductoarele IPT si instalatiile electrice se impune sa fie de cel putin 1,5 ori mai mare decat cea stabilita la cap.
2.4.B.

Daca aceasta distanta nu poate fi realizata, partile metalice ale echipamentelor si instalatiilor se leaga la IPT in
conditiile art. 2.4.24.

Conexiunile intre si la elementele IPT se executa de preferinta prin sudare.

3.2.16. Pentru instalatiile electrice din constructiile incadrate in categoria A (BE3a) si B(BE3b) de pericol de
incendiu, a caror defectare ca urmare a efectelor indirecte ale trasnetului ar putea pune in pericol constructia,
procesul tehnologic, vieti omenesti (de ex. instalatii AMC, instalatii de semnalizare etc.) se aplica cu deosebita grija
masuri de evitare a acestor efecte (de ex. realizand egalizari de potentiale cat mai complete, folosind cabluri si
conducte electrice ecranate cu manta metalica, prevazand aparate de protectie la supratensiuni etc.). In astfel de
situatii se respecta si prevederile privind protectia la trasnet din normele specifice pentru aceste categorii de
constructii.

3.3. Instalatii tehnologice exterioare supraterane pentru depozitarea fluidelor combustibile

A. Rezervoare de fluide combustibile

3.3.1. Se considera ca au constituite dispozitive de captare naturale si conductoare de coborare naturale:

a) Rezervoarele metalice cu capac metalic fix, izolate sau neizolate, semiingropate sau supraterane, care indeplinesc
simultan urmatoarele conditii:

- sunt complet etanse sau sunt prevazute cu supape de respiratie pentru presiuni si vid si cu dispozitive opritoare de
flacari;
 83

- au grosimea tablei corpului si capacului rezervorului de min. 5 mm OL;

- rezervoare pentru gaze petrolifere lichefiate GPL cu grosimea tablei mai mare de 6 mm;

- au asigurata o legatura electrica sigura intre capac si corpul rezervorului legat la pamant;

- au toate conductele racordate la rezervor legate electric la acesta, in punctul lor de intrare.

b) Rezervoarele metalice cu capac plutitor, prevazute cu sistem de etansare de tip mecanic cu elemente metalice
(rezervoare cu sistem de etansare cu spatii de vapori), care indeplinesc simultan urmatoarele conditii:

- au grosimea tablei corpului si capacului rezervorului de min. 5 mm OL;

- au toate elementele bune conducatoare electric de pe capac si din interiorul rezervorului legate la pamant prin
corpul rezervorului;

- sunt suntate caile conductoare electric intrerupte prin piese izolatoare ale mecanismului pantograf sau ale
articulatiei mecanismului;

- sunt prevazute intre capacul plutitor si inelul de etansare care gliseaza pe peretele rezervorului cu o suntare sigura,
printr-un sistem de banzi metalice flexibile, fixate la intervalele de max. 3 m pe circumferinta rezervorului;

c) Rezervoarele metalice cu capac plutitor metalic prevazute cu sistem de etansare de tip elastic cu elemente
metalice (rezervoare cu sistem de etansare fara spatiu de vapori inflamabili) care indeplinesc simultan primele doua
conditii de la pct. b.

3.3.2. Rezervoarele cu capac nemetalic sau partial metalic precum si rezervoarele care nu indeplinesc conditiile de la
art. 3.3.1. se prevad cu protectie de nivel I realizata cu respectarea precizarilor de la art. 3.2.4.

Nu se admite instalarea de dispozitive de captare si a conductoarelor de coborare pe rezervor.

Partile metalice ale capacului se leaga la pamant prin corpul metalic al rezervorului.

3.3.3. Toate rezervoarele, cu exceptia celor subterane care au asigurata o legatura buna la pamant prin ele insele sau
prin conductele lor metalice, se leaga sigur la pamant. Numarul legaturilor la pamant pentru un rezervor se stabileste
in functie de marimea diametrului orizontal sau de lungimea lui astfel:

- pana la 2 m o legatura;

- peste 2 m pana la 10 doua legaturi;

- peste 10 m pana la 20 m trei legaturi;

- peste 20 m patru legaturi.

Punctele de racord ale legaturilor se repartizeaza cat mai uniform pe circumferinta sau perimetrul rezervorului.

3.3.4. Priza de pamant se realizeaza in conditiile din cap. 2, iar rezistenta ei de dispersie trebuie sa aiba valorile
mentionate la art. 3.2.10 fara a se lua in consideratie conductele si instalatiile pentru depozitarea, transportul sau
prelucrarea fluidelor combustibile chiar daca pentru protectia acestora se leaga la priza de pamant a IPT in conditiile
de la alineatul b) de la art. 3.3.5.
 84

3.3.5. La priza de pamant a unui rezervor se leaga:

a) toate prizele de pamant naturale sau artificiale ale altor rezervoare sau instalatii care se gasesc pe o raza de 30 m
in jurul prizei;

b) toate elementele metalice de dimensiuni mari, supraterane sau subterane (de ex. conducte pentru fluide
combustibile sau incombustibile, instalatii de prelucrare, de incarcare si de depozitare ale acestora etc.) si care se
gasesc pe o raza de 15 m in jurul prizei de pamant a rezervorului.

3.3.6. Rezervoarele protejate prin IPT izolate nu se leaga la priza de pamant a acesteia.

3.3.7. Protectia impotriva trasnetului prin IPT izolate a rezervoarelor dintr-un parc de rezervoare se poate face
individual sau pe grupuri, respectandu-se conditiile cerute de tipul constructiv al acestora.

Suporturile (pilonii) de sustinere a tijelor captatoare se instaleaza la distanta de min. 5 m pana la 10 m fata de
rezervoare.

3.3.8. Rezervoarele de gaze (gazometrele) si rezervoarele similare fara tevi de aerisire se protejeaza impotriva
trasnetului in conditiile corespunzatoare de la art. 3.3.1. 3.3.7.

Gazometrele prevazute cu tevi de aerisire se protejeaza impotriva trasnetului prin IPT independente care, in afara de
conditiile din cap. 2, trebuie sa indeplineasca si urmatoarele conditii:

- suporturile dispozitivului de captare sa fie amplasate la cel putin 5 m distanta fata de zonele incadrate in categoriile
de pericol de explozie 0 si 1 si la cel putin 3,5 m fata de mantaua gazometrului;

- varfurile elementelor de captare sa depaseasca cu min. 3 m capatul superior al tevii de aerisire (zona de incadrare 1
de pericol de explozie);

- priza de pamant sa fie realizata conform prevederilor art. 3.2.10.

B. Conducte din incinte

3.3.9. Conductele metalice pentru transportul fluidelor combustibile care au grosimea peretilor de min. 5 mm OL si
sunt instalate la inaltimi mai mari de 4 m de sol se considera autoprotejate. Ele se leaga la pamant la fiecare 2530 m
lungime de conducta prin prize de pamant proprii separate, de max. 20 ohmi. Daca nu pot fi realizate prin separare,
toate prizele pentru conductele respective se leaga intre ele.

In cazul in care astfel de conducte sunt instalate la inaltimi mai mici de 4 m fata de sol, ele se leaga la priza de
pamant de max. 30 ohmi la fiecare 200-300 m lungime de conducta (pentru protectia impotriva efectelor secundare
ale tranetului).

3.3.10. Pentru legarea la pamant a conductelor din incinte se folosesc cu prioritate prizele naturale (de ex. suporturile
metalice sau din beton armat pentru sustinerea conductelor) si prizele artificiale existente. Aceste prize se
completeaza la necesitate prin legarea la electrozi suplimentari, pentru realizarea rezistentei de dispersie prescrise in
max. 20 ohmi, respectiv max. 30 ohmi.

C. Instalatii tehnologice

3.3.11. Instalatiile tehnologice pentru prelucrarea fluidelor combustibile se protejeaza impotriva trasnetului conform
prevederilor de la subcap. 3.3 pentru constructiile din categoria A (BE3a) sau B (BE 3b) de pericol de incendiu.
 85

3.3.12. Instalatiile de incarcare-descarcare a lichidelor combustibile pentru vagoane cisterne, vase maritime sau
fluviale etc. se leaga la o priza de pamant cu valoarea rezistentei de dispersie conform art. 3.2.10. pentru IEPT
izolata de constructie.

3.4. Cosuri independente sau cuplate la cladiri

A. Generalitati

3.4.1. Cosurile metalice care indeplinesc conditiile de imbinare sigura, de continuitate electrica intre tronsoane si de
sectiune de la art. 2.3.6. al. a, se considera ca au constituit natural dispozitivul de captare si conductoarele de
coborare pentru IPT. Legatura la pamant a cosului se poate realiza prin legarea cablurilor lui de ancorare la
elementele metalice ingropate in pamant (sine sau bare de ancorare etc.). Daca acest lucru nu este posibil, este
necesara o priza de pamant realizata conform prevederilor de la art. 2.3.D.

3.4.2. La cosurile metalice care nu indeplinesc conditiile de la art. 3.4.1. si la cosurile nemetalice (de ex. din
caramida, din beton armat) se prevad dispozitive de captare si conductoare de coborare realizate in conditiile art.
3.4.B. si 3.4.C si prize de pamant conform art. 2.3.D.

B. Dispozitive de captare

3.4.3. Se folosesc cu prioritate drept dispozitive de captare naturale elementele metalice existente la partea
superioara a cosului (de ex. deflectoarele si coroana metalica) daca indeplinesc conditiile de la art. 2.3.6.

In cazul in care nu se dispune de astfel de elemente naturale se prevede la gura cosului un dispozitiv de captare
format dintr-o centura executata dintr-o banda de otel zincat, cu sectiunea minima de 70 x 8 mm pe care se fixeaza
minimum 3 tije captatoare din otel rotund zincat cu diametrul minim de 20 mm si lungimea de 1, inclinate la
30o spre exteriorul cosului si amplasate la distante de max. 2 m masurate pe perimetrul superior al acestuia. Tijele se
fixeaza astfel incat sa depaseasca gura cosului cu min. 0,5 m.

In cazul utilizarii conductoarelor sau tijelor de captare din otel nezincat, sectiunile lor minime trebuie sa fie duble
fata de cazul in care se foloseste otel zincat.

Atunci cand exista pericol marit de coroziune (de ex. datorita fumului sau gazelor evacuate din cos), elementele
componente ale dispozitivului de captare se protejeaza suplimentar prin plumbuire sau alte procedee care asigura
protectia anticorosiva necesara.

3.4.4. Elementele metalice existente la gura cosului care nu au fost incluse in dispozitivul de captare se leaga la
aceasta.

3.4.5. Realizarea zonei de protectie necesara se stabileste la cosurile nemetalice cu metoda sferei rotative pentru
nivelul de protectie adoptat (nivel I si II).

C. Conductoarele de coborare

3.4.6. Cosurile cu inaltimea pana la 20 m inclusiv necesita cel putin o coborare. La cosurile cu inaltimea peste 20 m
sunt necesare cel putin 2 coborari care se interconecteaza la partea superioara a cosului sau pana la 3,5 m sub acesta,
la baza cosului si intermediar, la intervale egale de max. 60 m.

3.4.7. Se folosesc cu prioritate drept coborari naturale scarile exterioare montate pe cos.

Scarile exterioare pot constitui doua coborari in urmatoarele conditii: in cazul unei singure scari, daca se prevad
doua maini curente metalice cu continuitate sigura (executata de preferinta prin sudare) sau doua legatura sigure
 86

intre treptele scarii precum si legaturi duble la dispozitivul de captare si la proza de pamant, executate cu banda sau
conductor rotund de otel cu sectiunea de 100 mm2;

- in cazul a doua scari, daca pentru fiecare scara se respecta conditiile de mai sus astfel incat o scara sa constituie o
coborare.

3.4.8. Nu se admite folosirea elementelor metalice interioare (scari, conducte de fum, conducte pentru evacuarea
gazelor, dispozitive de ridicat etc.) drept coborari, dar este necesar sa li se asigure la executie continuitatea electrica
si sa fie legate la coborari.

3.4.9. Nu se admite folosirea armaturilor metalice din beton armat drept coborari, dar armaturile se leaga la acestea
sus, jos si intermediar la intervale egale de max. 60 m la cosurile cu inaltimea peste 20 m si cel putin jos, la cele cu
inaltimea sub 20 m.

3.4.10. In cazurile in care nu sunt indeplinite conditiile de la art. 3.4.7. se prevad conductoarele de coborare.

Pe lungimea de la varful cosului in jos egala cu de 5 ori diametrul la varf al cosului, dar de min. 3 m, considerata
expusa la fumul sau gazele evacuate pe cos, conductoarele de coborare se executa din otel rotund zincat cu diametrul
minim de 16 mm sau din platbanda din otel zincat de 40 x 4 mm si se protejeaza suplimentar cu vopsea anticorosiva.
In rest, conductoarele de coborare se pot executa din otel rotund zincat cu diametru de 10 mm sau din platbanda din
otel zincat de 30 x 3 mm.

3.4.11. La cosurile prevazute cu doua conductoare de coborare acestea se amplaseaza astfel:

- cel putin una din coborari se monteaza in apropierea scarii pe cos, iar daca cosul are doua scari se monteaza cate o
coborare langa fiecare scara;

- cele doua coborari se aseaza pe partile opuse ale cosului.

Daca la cos sunt prevazute gheare de picior, cel putin una din coborari se amplaseaza langa gheara. In cazul in care
sunt doua siruri de gheare, langa fiecare sir se monteaza o coborare.

3.4.12. Elementele metalice montate pe cos (de ex. invelitorile metalice de la gura cosului, ventilatoarele, filtrele,
platformele, rezervoarele de apa) se leaga la conductoarele de coborare. Elementele metalice cu dimensiuni mari pe
verticala (de ex. conducte metalice) atat la punctul cel mai de sus cat si la punctul cel mai de jos al acestora se leaga
la coborari (pentru egalizarea potentialelor).

3.4.13. In cazul cosurilor industriale montate pe o constructie cu IPT sau cuplate cu o constructie cu IPT, se admite
cu una dintre coborari sa se lege la IPT a constructiei, cealalta fiind legata direct la priza de pamant.

D. Legaturi pentru egalizarea potentialelor

3.4.14. La priza de pamant a cosului se leaga pentru egalizarea potentialelor toate elementele metalice de dimensiuni
mari in contact cu pamantul (de ex. cazane, rezervoare, conducte, schelete etc.) aflate pe o raza de pana la 10 m, in
jurul bazei cosului, din exteriorul sau interiorul constructiilor.

3.4.15. Egalizari de potential intre conductoare de coborare, tuburi, conducte, echipamente metalice, otelul
armaturilor, scheletul metalic etc. la cosurile cu inaltimea peste 20 m se fac sus, jos si intermediar, la distante egale,
de cel mult 60 m, iar la cele cu inaltimea sub 20 m la nivelul solului.

3.4.16. Instalatia electrica de iluminat din exteriorul cosurilor (corpurile de iluminat, conductele electrice) se
amplaseaza atunci cand este posibil, cel putin la distanta prevazuta la art. 2.4.B. fata de captatori si coborari. Pentru
 87

protectia impotriva trasnetului se leaga, partea metalica a instalatiei electrice de la corpul de iluminat de la partea
superioara si de la partea inferioara ale cosului, la elementul IPT cel mai apropiat.

NOTA: Se recomanda ca protectia impotriva loviturilor laterale de trasnet a instalatiilor de iluminat sa se realizeze
introducand in toate locurile de montaj ale corpurilor de iluminat, DRV intre conductoarele active si coborarea cea
mai apropiata. Conductoarele de protectie se leaga direct la o coborare. Pe traseul conductoarelor electrice ale
instalatiei de iluminat, intre doua corpuri de iluminat nu este necesara montarea DRV cand conductoarele nu sunt
intrerupte pe acest traseu.

3.4.17. Corpurile de iluminat ale instalatiei de balizaj se protejeaza legandu-se direct sau indirect la IPT in conditiile
prevazute la art. 2.3.E.

3.5. Constructii in forma de turn

A. Turnuri de racire

3.5.1. Turnurile de racire metalice se prevad cu dispozitive de captare si conductoare de coborare, daca nu
indeplinesc conditiile de continuitate intre elementele componente, de imbinare si de sectiune minima date la art.
2.3.5. Legatura la pamant se asigura conform prevederilor din subcap. 2.3.D.

3.5.2. In cazul turnurilor de racire nemetalice si a celor metalice care nu indeplinesc conditiile de la art. 3.5.1. se
poate utiliza drept dispozitiv de captare natural balustrada metalica de protectie de la partea superioara a turnului. In
lipsa acesteia, pe marginea superioara a turnului se monteaza un conductor de captare, executat din materiale avand
dimensiunile minime conform prevederilor din tabelul 17.

La turnuri cu inaltimea peste 20 mm, dimensiunile minime ale materialelor se majoreaza respectandu-se art. 2.3.115.

3.5.3. Scheletul metalic si armaturile betonului armat ale structurii turnurilor de racire se pot utiliza drept coborari
daca se iau masuri de proiectare si executie pentru indeplinirea conditiilor de la subcap. 2.3.C.

Verificarea zonei de protectie se face cu metoda sferei rotative corespunzatoare nivelului intarit de protectie (nivel I
si II).

3.5.4. La turnurile de racire la care nu sunt indeplinite conditiile de la art. 3.5.1. sau 3.5.3. se prevad conductoare de
coborare executate din materiale avand dimensiunile stabilite conform prevederilor din tabelul 17 (tinandu-se seama
si de observatia 5 din tabel) si art. 2.3.115.

La turnurile de racire cu perimetrul marginii superioare pana la 20 inclusiv se prevad 2 coborari. La perimetre mai
mari de 20 m se instaleaza cate un conductor in plus pentru fiecare 20 m suplimentari.

3.5.5. Legarea la pamant a turnurilor de racire se face conform prevederilor de la subcap. 2.3.D.

3.5.6. Egalizarile de potential si interconectarea conductelor de coborare se executa in conditiile prevazute la cosuri.

B. Castele de apa

3.5.7. Castelele de apa se prevad cu un dispozitiv de captare format dintr-un conductor montat pe marginea
acoperisului. Daca forma si dimensiunile acoperisului castelului o cer, se executa un dispozitiv de captare de tip
retea pe suprafata acoperisului. Materialele conductoarelor de captare si dimensiunile lor minime se aleg din tabelul
17 tinandu-se seama si de art. 2.3.115. Ochiurile retelei de captare trebuie sa fie de cel mult 10 x 10 m.
 88

3.5.8. Zona de protectie se determina la castelele cu inaltimea peste 20 m cu metoda sferei rotative fictive,
corespunzatoare nivelului intarit de protectie (nivel II).

Pentru castelele cu inaltimi sub 20 m se pot folosi si celelalte metode pentru stabilirea zonei de protectie.

3.5.9. Conductoarele de coborare si priza de pamant ale castelelor de apa se realizeaza conform prevederilor
corespunzatoare de la turnurile de racire.

C. Turle, clopotnite si foisoare

3.5.10. Dispozitivul de captare se poate realiza folosindu-se invelitoarea metalica a acoperisului si elementele
metalice naturale ale constructiei (de ex. tije port-drapel, cruci, elemente decorative etc.) daca acestea indeplinesc
conditiile de continuitate intre elementele componente, de imbinare si sectiune minima de la art. 2.3.6.

Zona de protectie pentru turle, clopotnite si foisoare cu inaltimea peste 20 m se determina cu metoda sferei rotative
fictive corespunzatoare protectiei intarite (nivelul II de protectie).

3.5.11. Scheletul metalic sau din beton armat se poate folosi drept coborare in conditiile prevazute la subcap. 3.3.B.

In cazul in care nu pot fi indeplinite conditiile de mai sus, turlele si foisoarele se prevad cu conductoare de coborare
instalate in beton sau la exterior.

3.5.12. Turlele, clopotnitele si foisoarele independente de alte constructii, indiferent de inaltime, se prevad cu cel
putin doua conductoare de coborare.

3.5.13. Turlele si clopotnitele care fac parte dintr-o constructie (de ex. a unei biserici) se prevad cu o coborare, daca
inaltimea lor este de cel mult 20 m si cu doua coborari, daca inaltimea lor este de peste 20 m.

Cel putin una dintre coborari se leaga direct la priza de pamant a IPT a corpului constructiei (atunci cand aceasta
IPT a fost prevazuta deoarece zona de protectie a IPT a turlei sau clopotnitei nu acopera si corpul constructiei).

Intre IPT a turlei sau clopotnitei si IPT a constructiei se executa legaturi atat la partea superioara a acoperisului cat si
la partea inferioara a constructiei.

3.5.14. Conductoarele IPT se dispun fata de partile metalice si instalatiile electrice ale turlelor la distante de min. 1,5
ori mai mari decat acelea determinate pe baza subcap. 3.4.B.

3.5.15. Egalizarea de potential in legatura cu instalatiile electrice se realizeaza prin intermediul aparatelor de
protectie la supratensiuni (descarcatoare etc.) montate la partea de jos a constructiei sau la tabloul electric.

3.6. Spitale si clinici

3.6.1. La spitale si clinici care necesita IPT si care au in dotare echipament medicale pentru investigatii si tratamente
medicale in a caror componenta intra elemente sensibile la efectele indirecte ale trasnetului (de ex. elemente
electronice), retelele de captare se executa cu ochiuri de max. 10 x 10 si se prevede cate un conductor de coborare la
fiecare 10 m de perimetru al acoperisului cladirii. Armaturile planseelor se leaga intre ele si la coborari.

3.6.2. In constructii care nu au structura din beton armat sau cu schelet metalic, partile metalice ale instalatiilor
electrice din zona incaperilor cu echipamente medicale cu elemente componente sensibile la supratensiuni se leaga
la IPT in zona prizei de pamant, de ex. la priza de fundatie, la bara pentru egalizarea potentialelor din subsol sau
aproximativ la nivelul solului.
 89

3.6.3. Elementele metalice usor accesibile si elementele metalice cu actionari mecanice sau electrice (de ex.
parasolare actionate mecanic sau jaluzele actionate electric) se leaga la IPT si la egalizarea de potential special
aplicata in spitalele si clinicile respective, conform reglementarilor specifice.

Egalizarea de potential pentru IPT nu se admite sa fie situata in acelasi plan cu egalizarea de potential speciala din
spitale.

Restul masurilor de protectie impotriva efectelor indirecte ale trasnetului se aplica conform prevederilor de la
subcap. 2.3.E. si subcap.

3.7. Cladiri cu acoperisul din materiale combustibile (de gradul IV si V de rezistenta la foc)

3.7.1. La cladiri incadrate in gradul IV si V de rezistenta la foc nu se admite utilizarea elementelor metalice de pe
acoperisul din materiale combustibile drept dispozitive de captare naturale.

3.7.2. La cladirile cu acoperisurile executate din materiale combustibile de tip paie, trestie, sita, sindrila, stuf etc.
dispozitivul de captare se executa cu minimum de conexiuni. Conexiunile necesare se executa numai prin sudare.

3.7.3. Pe acoperisurile din materiale combustibile de tip paie, stuf etc. conductoarele de captare se monteaza bine
intinse, pe suporturi din materiale izolante si greu combustibile sau incombustibile (de ex. lemn de esenta tare tratat
ignifug, izolatori de j.t. din portelan sau din alt material izolant rezistent la intemperii, beton nearmat etc.) la distanta
de min. 0,6 m fata de coama acoperisului si de min. 0,4 m fata de suprafata acoperisului (vezi tabelul 13).

3.7.4. Elementele metalice de pe astfel de acoperisuri (de ex. giruete, scari stc.) se monteaza pe suporturi din
materiale izolante si la distanta de conductoarele dispozitivului de captare stabilite conform subcap. 2.4.B.

3.7.5. Daca pe acoperisul din materiale combustibile al cladirii exista elemente metalice proeminente (de ex.
luminatoare, ferestre sau cosuri metalice sau cu rame metalice) sau cu suprafata mai mare de 1 m2, protectia la
trasnet a cladirii se realizeaza cu IPT independenta (cu tija, conductoare sau retea).

3.7.6. Se interzice montarea antenelor si a instalatiilor electrice pe acoperisuri din materiale combustibile de tip stuf,
paie, trestie etc. la constructii care nu sunt prevazutre cu IPT.

La constructiile cu acoperisuri din materiale combustibile de tipurile enumerate anterior, antenele si instalatiile
electrice se instaleaza fata de elementele dispozitivului de captare la o distanta de cel putin 0,5 m.

3.7.7. Ramurile copacilor se taie de cate ori este necesar pentru a le mentine la o distanta de cel putin 2 m fata de
acoperisul din materiale combustibile al cladirii. Daca langa cladire sunt copaci care depasesc coama acoperisului,
se prevede un conductor de captare pe marginea dinspre copaci a acoperisului.

3.7.8. Conductoarele de coborare montate pe elementele de constructie din materiale combustibile ale cladirii se
instaleaza pe suporturi din materiale izolante si cel putin greu combustibile (lemn de esenta tare tratat ignifug,
izolatori de j.t. din portelan sau alt material izolant rezistent la intemperii, beton nearmat) la distanta de min. 0,4 m
de acestea. Distanta dintre conductoarele de coborare si streasina acoperisului combustibil sa fie de min. 15 cm.

3.7.9. Se interzice traversarea acoperisului din materiale combustibile cu conductoarele IPT. In cazuri exceptionale
se admite trecerea conductoarelor IPT prin astfel de acoperisuri cu conditia ca pe portiunea de trecere conductorul
IPT sa fie protejat cu un material incombustibil si izolant electric avand o grosime care sa asigure protectia necesara
si lungimea de min. 0,6 m de o parte si de alta a trecerii.

3.7.10. In cazul in care acoperisul combustibil al cladirii este sustinut pe schelet metalic, acesta poate fi utilizat drept
coborari in conditiile subcap. 2.4.B.
 90

Legatura dintre conductoarele de captare si conductoarele de coborare se executa prin conductoare protejate si
izolate de portiunea de trecere prin acoperisul din material combustibil.

3.8. Depozite deschise de furaje fibroase de paie si de alte materiale similare

3.8.1. Depozitele deschise fara acoperis pot fi protejate prin IPT independenta cu tije de captare fixate pe stalpi sau
prin conductoare de captare intinse deasupra sustinute de stalpi.

Conductoarele de captare si conductoarele de coborare se instaleaza la o distanta de cel putin 0,6 m fata de
materialele usor combustibile (fan, paie etc.).

3.8.2. La depozitele deschise cu acoperis conductoarele de coborare se instaleaza astfel incat distanta fata de
materialele depozitate sa fie de cel putin 0,6 m. Daca nu poate fi respectata aceasta distanta in locurile de apropiere
neregulamentara se prevad pereti din materiale incombustibile cu rezistenta la foc de cel putin 15 min.

3.9. Amenajari pentru sport (cu public)

3.9.1. La amenajarile pentru sport prevazute cu protectie la trasnet, se cuprind in aceasta protectie:

- toate constructiile, inclusiv tribunele acoperite si zonele de acces;

- pilonii pentru iluminat si stalpii pentru steaguri;

- balustradele metalice si gardurile metalice de la tribune si de la locurile spectatorilor;

- oricare parte metalica de mari dimensiuni (de ex. tabelele de marcaj).

3.9.2. La locurile spectatorilor din tribune si gradene neacoperite se prevad tije de captare care depasesc cel mai inalt
loc cu min. 5 m. Numarul si inaltimea tijelor de captare precum si distanta dintre ele rezulta pe baza determinarii
zonelor de protectie conform 30 x 3 mm.

3.9.3. Drept tije de captare si conductoare de coborare se pot utiliza tijele sau pilonii metalici pentru steaguri. Cei din
material neconductor electric, daca este necesar, se prevad cu elemente de captare si coborare.

3.9.4. Toate partile metalice care se gasesc in zona terenului pentru sport, a locurilor spectatorilor si a cailor de acces
pentru public (de ex. pilonii, balustradele) precum si elementele metalice mari (de ex. dispozitivele de afisaj)
inclusiv partile metalice ale cladirilor anexe se leaga la priza de pamant a amenajarii sportive respective.

3.9.5. Protectia oamenilor impotriva tensiunilor de atingere si de pas la caderea trasnetului se asigura respectandu-se
conditiile din subcap. 2.4.

3.9.6. La stalpii pentru iluminat cu inaltimi peste 20 m se iau masuri in vederea egalizarii potentialelor intre
instalatiile electrice si IPT. La tabloul principal de lumina si la baza fiecarui stalp se prevad aparate de protectie
impotriva supratensiunilor pentru legaturi de echipotentializare intre partile actele ale instalatiei electrice si proza de
pamant a IPT.

Daca fiecare stalp are tablou de distributie propriu este suficienta prevederea aparatelor de protectie impotriva
supratensiunilor in aceste tablouri. Mantalele metalice si invelisurile metalice ale cablurilor se leaga la instalatia de
legare la pamant.

3.10. Poduri
 91

3.10.1. Podurile din otel si din cabluri de otel nu necesita dispozitiv de captare si conductoare de coborare.

3.10.2. La podurile din beton armat in punctele cele mai inalte se prevad tije de captare din otel cu dimensiunile
conform tabelului 17 si cu inaltimea de 0,3-0,5 m. Aceste tije pot fi realizate prin capete de armaturi care ies din
beton, lasate la construirea podului.

Drept conductoare de coborare se utilizeaza otelul din armatura luandu-se masurile necesare in timpul executiei (de
ex. executand suduri intre conductoarele verticale si cele orizontale). La necesitate se pot introduce in beton
conductoarele de coborare.

3.10.3. Se interzice legarea conductoarelor IPT la armaturile pretensionate ale podurilor.

3.10.4. Prizele de pamant se realizeaza folosind partile metalice in contact cu pamantul ale podurilor (chesoane,
armaturile fundatiilor, armaturilor fundatiilor stalpilor etc.). Daca aceste parti nu sunt accesibile sau nu pot fi legate
la IPT trebuie realizate prize de pamant conform prevederilor din cap. 2.

3.10.5. Reazemele de toate tipurile ale podurilor se sunteaza prin conductoare izolate cu sectiunea de min. 50
mm2 Cu si se leaga la instalatia de legare la pamant daca aceasta legare nu s-a realizat prin constructie.

3.10.6. Partile metalice care nu sunt legate la armaturi sau la scheletul metalic (de ex. balustrade, pilonii steagurilor)
se leaga la acestea. Intreruperile de la balustrade trebuie de asemenea suntate.

3.10.7. Instalatiile electrice ale podurilor se includ in egalizarea de potential pentru IPT.

3.10.8. La podurile care au si cai pentru circulatia pietonilor se aplica masuri suplimentare pentru protectia
persoanelor in locurile cu pericol datorita tensiunilor de pas sau atingere, de ex. prin distributia potentialelor sau prin
izolarea locurilor unde se stationeaza spre calea de acces catre trepte si la rampele pentru pietoni.

3.11. Instalatii mobile de ridicat si transportat din aer liber (de pe santiere)

3.11.1. Sinele de rulare ale macaralelor turn se leaga la prize de pamant la ambele capete. Daca sinele au o lungime
mai mare de 20 m se leaga cate o priza de pamant din 20 m in 20 m daca nu exista asigurarea continuitatii sinei la
joante.

3.11.2. Sinele de rulare ale macaralelor turn se leaga prin legaturi duble cu armaturile fundatiilor constructiilor.

3.11.3. Aparatele si masinile cu carcase metalice, indiferent de amplasarea lor si tevile metalice care se gasesc pe o
raza de 20 m in jurul sinelor de rulare, se leaga la acestea.

3.11.4. Partile metalice izolate electric fata de pamant ale macaralelor turn nu se leaga la pamant.

3.12. Constructii cu instalatii avand componente sensibile la supratensiuni (instalatii AMC cu circuite
electronice pentru prelucrarea sau transmiterea de informatii)

3.12.1. In constructiile care au instalatii in a caror componenta intra elemente constitutive sensibile la supratensiuni
atmosferice, la realizarea protectiei la trasnet a constructiei trebuie sa se respecte cel putin urmatoarele conditii:

- numarul de conductoare in dispozitivele de captare si de coborare se mareste astfel incat distantele intre ele sa fie
de max. 5 m si eventual se prevad chiar fatade metalice pentru ecranari;

- armaturile tuturor planseelor, peretilor, fundatiilor si structurile metalice de sustinere a acoperisului se leaga la IPT;
 92

- instalatiile de legare la pamant ale tuturor instalatiilor din constructia respectiva se leaga intre ele prin intermediul
mantalelor cablurilor (daca mantalele au sectiuni conform tabelului 17), conductelor de instalatii (cu exceptia celor
pentru fluide combustibile) si ale altor parti metalice similare.

3.12.2. In instalatiile respective se recomanda sa se ia in afara protectiei la supratensiuni prevazuta de producatorii

echipamentelor sau aparatelor si urmatoarele masuri:

- aparatele se ecraneaza sau se aleg de tip cu ecran impotriva influentelor inductive si capacitive;

- se folosesc cabluri si conducte cu ecran metalic, poduri metalice pentru pozarea cablurilor electrice, iar armaturile
cablurilor se leaga electric si continuu intre ele;

- intre partile active ale instalatiilor electrice si priza de pamant se intercaleaza aparate de protectie la supratensiuni.

In afara acestor masuri se aplica si acelea prevazute in normele specifice pentru instalarea si exploatarea
echipamentelor si aparatelor respective sau in instructiunile producatorilor acestora.

3.12.3. Aparatele cu elemente constitutive sensibile la supratensiuni, instalate pe acoperisurile constructiilor sau pe
partile lor exterioare (de ex. aparatura de masura meteorologica, camere de luat vederi TV etc.) nu se leaga la
dispozitivul de captare. Ele se ecraneaza (protejeaza) prin una sau mai multe tije-captator cu unghi de protectie de
45o sau printr-o colivie metalica, distantata fata de aparatele de protejat la o distanta stabilita conform subcap. 2.4.B.
si cu ochiurile retelei avand dimensiunea cel mult egala cu jumatate din aceasta distanta. In cazurile in care nu se pot
realiza ecranari la loviturile directe ale trasnetului (de ex. la antene) respectivele elemente metalice se leaga la IPT si
se folosesc drept elemente ale dispozitivului de captare.

3.12.4. Daca ecranul de protectie realizat prin tije-captator poate fi instalat la o distanta fata de aparate stabilita
conform art. 3.12.3. al. 1 (de ex. la aparate de masura din cladiri turn, cosuri) trebuie respectate prevederile de la art.
3.12.2. indeosebi cele referitoare la folosirea cablurilor ecranate.

Aparatele pot fi protejate in carcase metalice.

[top]

4. IPT CU DISPOZITIVE DE AMORSARE

4.1. Generalitati

4.1.1. Prezentul capitol se aplica la IPT cu dispozitive de amorsare (PDA) impotriva loviturilor directe de trasnet ale
tuturor constructiilor care fac obiectul prezentului normativ, cu inaltimi mai mici de 60 m, precum si a zonelor
deschise la care considerentele economice si estetice impun aceasta solutie.

Acest capitol nu trateaza protectia instalatiilor electrice impotriva supratensiunilor de origine atmosferica transmisa
prin retele.

4.1.2. Un paratrasnet cu dispozitiv de amorsare (PDA) este compus dintr-un varf de captare, un dispozitiv de
amorsare si o tija suport pe care se gaseste un sistem de conexiune al conductorului de coborare.

4.2. Determinarea zonei de protectie

4.2.1. Pentru determinarea zonei de protectie a unui PDA, se

utilizeaza metoda electromagnetica (sfera fictiva).

 93

4.2.2. PDA se instaleaza, de preferinta, pe locul cel mai inalt al constructiei, respectiv al zonei care o protejeaza.

4.2.3. Un PDA este caracterizat prin avansul propriu al amorsarii ( T). Acesta este determinat de catre producator
prin incercari de laborator si in situ. Prin aceste incercari se compara un PDA cu o tija simpla de aceeasi inaltime,
amplasata in aceleasi conditii (fig. 17

Avansul amorsarii T, care serveste la calculul razei de protectie se determina cu relatia:

T = TPTS - TPDA

TPTS - timpul de amorsare mediu al unui lider ascendent pentru un paratrasnet cu tija simpla;

TPDA - idem pentru paratrasnet cu dispozitiv de amorsare.

4.2.4. Volumul de protejat este delimitat de suprafata de revolutie care are aceeasi axa cu PDA si este delimitata de
razele de protectie Rp corespunzatoare diferitelor inaltimi h, conform figurii 18

4.2.5. Raza de protectie a unui PDA, Rp, depinde de nivelul de protectie ales, de lungimea suplimentara determinata
de avansul amorsarii L (fig. 17b) si de inaltimea sa de instalare h.

L este lungimea suplimentara determinata de avansul T al PDA si se calculeaza cu relatia:

L = v(m/ s) x T( s) in care:

T = avansul amorsarii al PDA dat de producator si este caracteristic tipului de PDA;

v[m/ s] - este viteza de propagare a liderului ascendent si descendent; in calcule se poate adopta valoarea medie v =
1 m/ s; experimental s-a constatat ca v = 0,9÷1,1 m/ s

Inaltimea de instalare h reprezinta inaltimea varfului PDA in raport cu planul orizontal care trece prin elementul de
constructie protejat (fig. 18

Raza de protectie se calculeaza cu relatia:

pentru h ≥ 5m

Pentru h 5m, Rp se determina cu ajutorul abacelor din fig. 19a fig. 19b fig. 19c fig. 19d

R raza sferei fictive:

20 m - pentru nivelul intarit de protectie (II)

30 m - pentru nivelul intarit de protectie (II)

45 m - pentru nivelul normal de protectie (III)

60 m - pentru nivelul normal de protectie (IV)

4.2.6. PDA pot fi din cupru, otel cuprat sau otel inox. Tija si varful au o sectiune conductoare mai mare de 120 mm2.
 94

4.2.7. Varful unui PDA trebuie sa fie cu cel putin 2 m deasupra zonei pe care o protejeaza (de ex. inclusiv antenele,
turnurile de racire, acoperisurile, rezervoarele etc.).

4.2.8. Atunci cand IPT contine mai multe PDA pentru aceeasi constructie, acestea se leaga intre ele printr-un
conductor, conform tabelului 17, cu exceptia situatiilor in care acesta trebuie sa ocoleasca obstacole (cornise, aticuri)
denivelari pozitive si negative mai mari de 1,5 m (vezi fig. 10

4.2.9. Daca trebuie protejate suprafete deschise (terenuri de sport, campinguri, piscine etc.), PDA se instaleaza pe
suporti speciali: stalpi, catarge, piloni, sau pe alta constructie invecinata care permite acesteia sa acopere intreaga
zona de protejat.

4.2.10. Atunci cand catargele sunt ancorate cu hobane, acestea se leaga in punctele de ancorare de jos, la
conductoarele de coborare prin conductoarele conform tabelului 17.

4.2.11. La proiectarea unei instalatii de protectie la trasnet, trebuie sa se tina seama de elementele arhitecturale
favorabile instalarii unui PDA. Acestea sunt de regula elementele cele mai inalte ale constructiei.

4.3. Conductoarele de coborare

4.3.1. Fiecare PDA este legat la pamant prin cel putin o coborare.

Sunt necesare cel putin doua coborari in urmatoarele cazuri:

- daca proiectia pe orizontala a conductorului de coborare este mai mare decat proiectia pe verticala (vezi fig. 20

- daca inaltimea constructiei este mai mare de 28 m.

Acestea trebuie dispuse pe fatade opuse.

4.3.2. Conductoarele de coborare trebuie sa aiba dimensiunile minime din tabelul 17.

Este interzisa utilizarea cablurilor coaxiale izolate drept conductoare de coborare.

4.3.3. In cazul in care se utilizeaza un contor de lovituri de trasnet, acesta trebuie amplasat pe conductorul de
coborare cel mai scurt si deasupra piesei de separatie.

4.3.4. Daca se utilizeaza coborari naturale, PDA se leaga la partea superioara direct la structura metalica, iar aceasta
se leaga la partea inferioara la priza de pamant.

Coborarea naturala trebuie sa indeplineasca conditiile de la scubcap. 2.3.E.

4.4. Prize de pamant

4.4.1. Fiecare coborare a PDA trebuie sa aiba cel putin o legatura la o priza de pamant.

4.4.2. Prizele de pamant artificiale sunt din:

a) conductoare care se dispun radial-orizontal, de mari dimensiuni (7-8 m lungime) ingropate la cel putin 50 cm
adancime (fig. 14a
 95

b) mai multi electrozi verticali cu lungimea totala de minimum 6 m dispusi in linie sau triunghi, distantati intre ei la
o distanta cel putin egala cu lungimea electrozilor legati intre ei.

Se recomanda forma triunghiulara pentru electrozii verticali (fig. 14b

4.5. Reguli particulare

4.5.1. In cazul in care in volumul de protejat se afla o antena individuala sau colectiva, catargul antenei trebuie legat
prin intermediul unui dispozitiv de protectie impotriva supratensiunilor sau descarcator, la conductoarele de
coborare ale IPT.

4.5.2. Se poate utiliza, ca suport comun pentru PDA si antena, un catarg obisnuit in urmatoarele conditii:

- catargul este din teava suficient de rezistenta si nu necesita ancorare prin hobane;

- PDA se fixeaza in varful catargului;

- varful PDA depaseste cu cel putin 2 m antena cea mai apropiata;

- fixarea conductorului de coborare se face prin intermediul unui colier de legatura fixat direct pe tija;

- traseul cablului coaxial al antenei este in interiorul catargului sau intr-un tub metalic.

4.5.3. In cazul acoperisurilor de paie, PDA se amplaseaza pe cos. Conductoarele de coborare trebuie sa aiba
diametrul de 8 mm, din cupru si se instaleaza pe acoperis, pe suporti izolati, distantati la 0,4 m.

4.5.4. Datorita inaltimii mari si ionizarii aerului produse de fum si gaze calde, cosurile uzinelor sunt puncte de
impact predilecte ale trasnetului.

La partea superioara a acestora se instaleaza, in directia vantului, PDA, confectionat din materiale rezistente la
coroziune, temperatura s.a.

4.5.5. Pentru cosuri cu inaltimi mai mari de 40 m sunt necesare cel putin doua coborari, repartizate uniform, dintre
care una pe directia vantului dominant. Aceste coborari se leaga intre ele prin centuri in partile de sus si jos la baza
cosurilor. Fiecare coborare se leaga la priza de pamant.

4.5.6. Toate elementele metalice exterioare si interioare se leaga la conductoarele de coborare in locul cel mai
apropiat, conform subcap. 2.3.E.

4.6. Zone de stocaj a produselor inflamabile sau care determina incadrarea in categoriile A, B pericol de
incendiu

4.6.1. Dispozitivele PDA se monteaza pe catarge, stalpi, piloni sau alta structura exterioara perimetrului de protejat,
astfel incat sa domine aceasta zona. Locul de amplasare al acesteia trebuie sa tina seama de raza de protectie
determinata conform prezentului normativ.

4.7. Turle, clopotnite si foisoare

4.7.1. Turlele, clopotnitele si foisoarele sunt puncte preferentiale ale trasnetului, datorita formelor proeminente.

4.7.2. Atunci cand constructia are mai multe proeminente, PDA se instaleaza pe proeminenta cea mai inalta. PDA se
leaga direct la pamant printr-un conductor de coborare al carui traseu este in lungul acestei proeminente.
 96

4.7.3. Un al doilea conductor de coborare dispus pe coama naosului bisericilor se prevede atunci cand este
indeplinita una din urmatoarele conditii:

- inaltimea totala a clopotnitei, turlei sau foisorului (H) este mai mare de 28 m;

- lungimea naosului depaseste volumul de protectie.

In acest caz, a doua coborare va porni din varful turnului principal.

4.7.4. Daca la extremitatea naosului exista o cruce sau o statuie nemetalica si biserica este echipata cu doua coborari,
pe aceasta se va instala o tija de captare.

v top

5. VERIFICARI

5.1. Intretinerea si verificarile periodice ale unei instalatii de protectie impotriva trasnetelor sunt obligatorii deoarece
in timp, unele elemente ale IPT isi pot pierde eficacitatea datorita coroziunii, intemperiilor, socurilor mecanice si
loviturilor de trasnet. Caracteristicile mecanice si electrice ale unei IPT trebuie sa fie mentinute conform
prevederilor normei pe toata durata de viata a IPT.

5.2. Instalatia de protectie impotriva trasnetelor trebuie sa fie verificata:

- initial, la punerea in functiune;

- periodic in exploatare (vezi tabelul 22).

5.3. La receptia constructiei, pentru IPT se va prezenta un document privind calitatea executiei IPT.

Verificari initiale

5.4. Proiectul de executie pentru IPT se verifica de catre persoane fizice atestate de catre MLPAT privind exigentele
de performanta in constructii.

5.5. La receptia IPT se verifica:

- natura, sectiunile si dimensiunile dispozitivelor de captare;

- natura si sectiunea materialelor utilizate pentru conductoarele de coborare;

- traseele, amplasamentul si continuitatea electrica a conductoarelor de coborare;

- fixarea mecanica a diferitelor elemente ale instalatiei;

- compatibilitatea, din punctul de vedere al coroziunii, intre materialele utilizate;

- respectarea distantelor de protectie si/sau a legaturilor de echipotentializare;

- rezistenta prizelor de pamant;

- interconectarea prizelor de pamant;

 97

- documentele de agrementare ale elementelor noi ale IPT (de ex. PDA, dispozitive de protectie la supratensiuni).

Daca IPT este echipata cu PDA se verifica daca PDA depaseste cu cel putin 2 m inaltime ansamblul zonei de
protejat.

In cazul in care un conductor al IPT nu este vizibil partial sau in intregime pentru a putea fi verificat, se recomanda
masurarea continuitatii sale electrice.

Verificari periodice

5.6. Se recomanda ca periodicitatea verificarilor in functie de nivelul de protectie sa fie conform tabelului 2.2.

Tabelul 2.2.

Periodicitatea verificarilor la IPT

Periodicitatea normala Periodicitatea severa

Nivelul de protectie
- ani - - ani -
Intarit (I)
Intarit (II)
Normal (III)
Normal (IV)

NOTA: In zone cu atmosfera coroziva se recomanda verificarea cu periodicitate severa.

5.7. Verificarea IPT este obligatorie si dupa fiecare modificare sau reparare a constructiei, dupa toate loviturile de
trasnet pe constructie, dupa seisme sau explozii in apropierea constructiei.

Nota: Pentru a se cunoaste exact daca o constructie a fost sau nu lovita de trasnet, se recomanda instalarea pe o
coborare a unui contor de inregistrare a loviturilor de trasnet.

5.8. Toate defectiunile constatate la verificarea unei IPT trebuie remediate fara nici o intirziere.

Modul de efectuare a verificarilor

5.9. Verificarile se efectueaza:

- prin inspectia vizuala;

- prin masurari.

5.10. Inspectia vizuala se face pentru a constata daca:

- eventualele modificari sau extinderi ale constructiei impun completarea IPT existente;

- continuitatea electrica a conductoarelor vizibile este conforma cu cerintele;

- fixarea diferitelor componente si protectia mecanica sunt in stare buna;

 98

- nici o parte a IPT nu a fost afectata de coroziune;

- distantele de protectie sunt respectate si legaturile echipotentiale sunt suficiente si in stare buna.

5.11. Masurarile trebuie efectuate pentru a se verifica:

- continuitatea electrica a conductoarelor ascunse;

- functionarea PDA;

- rezistenta de dispersie a prizelor de pamant.

5.12. La verificarea continuitatii electrice a unui conductor de coborare, masurarea se face dupa separarea acestuia
de priza de pamant prin piesa de separatie (cu ajutorul unui megohmmetru de 500 V sau a altui aparat corespunzator
pentru masurarea rezistentelor).

5.13. Rezistenta de dispersie a prizei de pamant se masoara cu echipamente si metode agrementate.

5.14. Functionarea PDA se verifica cu aparatele si metodele indicate de producator.

5.15. Rezultatele fiecarei verificari periodice trebuie consemnate intr-un raport care mai trebuie sa cuprinda:

- data efectuarii verificarilor si masuratorilor;

- conditiile meteo in timpul efectuarii acestora;

- metoda si aparatele folosite;

- deficientele constatate si masurile de remediere a acestora.

top

ANEXA 1

PRESCRIPTII CONEXE NORMATIVULUI

1. SR CEI 60099-1 Descarcatoare. Partea 1. Descarcatoare cu rezistenta variabila cu eclatoare pentru retel
2. SR CEI 60104 Sarme de aliaj de aluminiu-magneziu-siliciu pentru conductoarele liniilor aeriene
3. SR CEI 60227 Conductoare si cabluri izolate cu PVC de tensiune nominala pana la 450-750 V, inclus
4. SR CEI 60364 Instalatii electrice in constructii. Standard pe parti.
5. SR CEI 60888 Sarme de otel zincate pentru conductoare cablate.
6. SR CEI 60889 Sarma de aluminiu trasa la rece in stare de ecruisare tare pentru conductoarele liniilor
7. SR CEI 61024-1 Protectia structurilor impotriva trasnetului. Partea 1: Principii generale
8. SR CEI 61024-1-1 Protectia structurilor impotriva trasnetului. Partea 1:Principii generale. Sectiunea 1: G
protectie pentru instalatiile de protectie impotriva trasnetului
9. SR EN 485-4 Aluminiu si aliaje de aluminiu. Table, benzi si table groase. Tolerante de forma si la d
laminate la rece.
10. SR EN 754-3 Aluminiu si aliaje de aluminiu. Bare si tevi trase. Partea 3. Bare rotunde, tolerante la d
11. SR EN 754-5 Aluminiu si aliaje de aluminiu. Bare si tevi trase. Partea 5. Bare dreptunghiulare, toler
12. SR EN 755-3 Aluminiu si aliaje de aluminiu. Bare, tevi si profile extrudate. Partea 3. Bare rotunde, t
forma.
13. SR EN 755-5 Aluminiu si aliaje de aluminiu. Bare, tevi si profile extrudate. Partea 5. Bare dreptungh
 99

de forma.
14. SR EN 10143 Table si benzi de otel acoperite termic continuu. Toleranta la dimensiuni si de forma.
15. SR EN 60099-4 Descarcatoare. Partea 4. Descarcatoare cu oxizi metalici fara eclatoare pentru retele de
16. STAS 291-2 Bare rotunde din aliaje cupru-zinc. Dimensiuni.
17. STAS 333 Otel laminat la cald. Otel rotund.
18. STAS 391-2 Bare rotunde de cupru. Dimensiuni.
19. STAS 392-2 Bare dreptunghiulare de cupru. Dimensiuni.
20. STAS 426-2 Table din cupru. Dimensiuni.
21. STAS 438-1 Produse de otel pentru armarea betonului. Otel beton laminat la cald. Marci si conditii
22. STAS 889 Sarma rotunda trefilata din otel, utilizata in scopuri generale.
23. STAS 908 Otel laminat la cald. Banda.
24. STAS 1946 Otel laminat la cald. Tabla neagra.
25. STAS 2612 Protectia impotriva electrocutarilor. Limite admise.
26. STAS 2873 Sarme si bare dreptunghiulare din cupru si benzi din cupru pentru scopuri elecrotehnic
27. STAS 2873-1 Sarme si bare dreptunghiulare din cupru pentru electrotehnica.
28. STAS 3033 Sarma rotunda din aluminiu pentru electrotehnica.
29. STAS 3734 Linii aeriene de energie electrica. Conductoare de otel zincate.
30. STAS 3999 Aparate de protectie contra supratensiunilor. Clasificare si terminologie.
31. STAS 4102 Piese pentru instalatii de legare la pamant de protectie.
32. STAS 6499-1 Sarma si bare dreptunghiulare de aluminiu pentru scopuri electrotehnice.
33. STAS 6499-2 Benzi de aluminiu pentru scopuri electrotehnice.
34. STAS 8275 Protectia impotriva electrocutarilor. Terminologie
35. STAS 10128 Protectia contra coroziunii a constructiilor din otel supraterane. Clasificarea mediilor a
36. STAS 10166-1 Protectia contra coroziunii a constructiilor din otel supraterane. Pregatirea mecanica a
37. STAS 10702-1 Protectia contra coroziunii a constructiilor din otel supraterane. Conditii tehnice gener
38. STAS 10702-2 Protectia contra coroziunii a constructiilor din otel supraterane. Acoperiri protectoare
neagresive, slab agresive si cu agresivitate medie.
39. STAS 12604-4 Protectia impotriva electrocutarilor prin atingere indirecta. Instalatii electrice fixe. Pre
40. STAS 12604-5 Protectia impotriva electrocutarilor prin atingere indirecta. Instalatii electrice fixe. Pre
41. I 7 Normativ pentru proiectarea si executarea instalatiilor electrice cu tensiuni pana la 100
42. I 18 Normativ pentru proiectarea si executarea instalatiilor interioare de telecomunicatii din
43. ID 17 Normativ pentru proiectarea, executarea, verificarea si receptionarea instalatiilor elect
explozie.
44. P 118 Normativ de siguranta la foc a constructiilor.
45. C 139 Instructiuni tehnice pentru protectia anticorosiva a elementelor de constructii metalice
46. ND 910 Normativ pentru proiectarea si executarea liniilor de telecomunicatii.
47. PE 109 Normativ privind alegerea izolatiei, coordonarea izolatiei si protectia instalatiilor elect
supratensiunilor.

[top]

ANEXA 2

NUMARUL MEDIU ANUAL DE ZILE CU ORAJE (FURTUNI) (1961-1990)

Nr. crt. Statia meteorologica Nr. zile

Alexandria
Baia Mare
Bistrita
Barlad
Botosani
Brasov
Bucuresti-Baneasa
 100

Calafat
Ceahlau (varf 1900 m)
Campina
Campeni
Campulung Mold.
Campulung Muscel
Constanta
Craiova
Curtea de Arges
Deva
Drobeta Tr. Severin
Fagaras
Fetesti
Galati
Giurgiu
Grivita
Gurahont
Iasi
Miercurea Ciuc
Odorheiu Secuiesc
Parang
Piatra Neamt
Platforma Gloria
Polovragi
Predeal
Rauseni
Radauti
Rosiori de Vede
Satu Mare
Semenic
Sinaia 1500
Sf. Gheorghe (Delta)
Suceava
Timisoara
Targu Mures
Tg. Logresti
Targoviste
Tg. Jiu
Tg. Ocna
Toplita
Turnu Magurele
Turda
Tarcu (2200 m)
Vf. Omu
Vladeasa (1800 m)
Zalau

Harta cu numarul maxim anual de zile cu oraje (1961-1990)

 101

Harta cu numarul mediu anual de zile cu oraje (furtuni)

top

ANEXA 3

VOLUMUL PROTEJAT PRINTR-UN DISPOZITIV DE CAPTARE

1. Aplicarea metodei electrogeometrice (a sferei fictive)

Punctul de impact al trasnetului este determinat de obiectul care se va gasi primul la distanta de amorsare (egala cu
diametreul sferei fictive) R.

Fenomenul se produce ca si cum in varful liderului se afla centrul sferei fictive de raza R care se deplaseza solidar
cu acesta. La apropierea de sol, primul obiect care va atinge sfera va determina punctul de impact.

In practica, pentru amplasarea corecta a dispozitivului de captare se procedeaza astfel:

O sfera fictiva cu raza R, determinata de nivelul de protectie, este rostogolita pe sol, in toate directiile, fara a pierde
contactul cu solul si/sau obiectul de protejat.

Daca, in cursul acestei miscari, sfera intra in contact cu dispozitivele de captare (tije verticale, conductoare intinse
orizontal, retea), fara ca niciodata sa atinga constructia de protejat, atunci protectia ei este asigurata.

Daca in cursul acestei miscari, sfera intra in contact cu una dintre constructiile de protejat, IPT trebuie regandita
(neproiectata) pana cand nici un alt contact nu mai este posibil.

EXEMPLU: Aplicarea metodei: 'sferei fictive' la tija de captare.

Se considera o tija simpla, verticala, de inaltime H, amplasata pe sol.

Fie un trasnet caruia ii sunt asociate un curent I, conform tabelului 8 si in consecinta o sfera fictiva de raza R.

In cursul traiectoriei sale de coborare, sfera va putea atinge pamantul in urmatoarele trei cazuri:

1. Daca ea intra in contact unic cu tija de captare (cazul A din fig. 21), aceasta va constitui punctul de impact al
trasnetului.

2. Daca ea intra in contact cu solul, fara a atinge tija (cazul B), lovitura de trasnet va cadea pe sol in punctul SB.

3. Daca ea intra simultan in contact cu tija si cu solul (cazul C), lovitura de trasnet va avea loc in oricare din punctele
de contact, dar impactul este putin probabil sa se produca in zona hasurata din figura 21, care constituie deci, zona
protejata de tija de captare. Aceasta zona de protectie se obtine pentru o raza R si o intensitate a curentului I.

Loviturile de trasnet a caror curenti au valori mai mici decat valoarea l, pot lovi constructiile aflate in zona de
protectie, dar cu riscuri mici pentru acestea.

2. Volumul protejat printr-o tija de captare verticala

Volumul protejat de o tija de captare verticala este de forma unui con a carui axa este tija de captare, iar
unghiul din fig. 22 are valorile din tabelul 12 din cap. 2, corespunzatoare nivelului de protectie.
 102

3. Volumul protejat printr-un conductor de captare intins

Volumul protejat de un conductor de captare intinse se face prin compunerea volumelor de protectie ale celor doua
tije virtuale amplasate la extremitatile conductorului si ale caror varfuri se afla pe acesta (vezi figura 23), iar
unghiul din figura are valorile din tabelul 12 din cap. 2, corespunzatoare nivelului de protectie.

4. Volumul protejat printr-o retea de conductoare captatoare

Volumul protejat printr-o retea de conductoare captatoare (vezi figura 24) este definit prin:

- volumul inclus in retea;

- volumul general prin deplasarea unui segment de dreapta in lungul conductorului periferic care face un unghi cu
tija fictiva.

Unghiul din figura 24 are valorile din tabelul 12 din cap. 2, corespunzatoare nivelului de protectie.

EXEMPLE DE CALCUL:

1. Se considera o cladire amplasata in Constanta, intr-un cartier cu cladiri de inaltimi aproapiate si arbori. Cladirea
are forma si dimensiunile din fig. 25, respectiv L = 25 m, l = 20 m, H = 30 m, cu destinatia centrala telefonica si
sectie de proiectare cu arhiva judeteana.

Folosind metodologia de la cap. 2.2. din normativ, se evaluaeaza riscul de trasnet pentru aceasta cladire.

a) Se determina suprafata echivalenta de captare a constructiei Ae folosind relatia:

Ae = L x l + 6H(L + l) + 9 H2 = 34034 m2 (2.1.4)

b) Se determina frecventa de lovituri directe de trasnet pe constructie Nd:

Nd = Ng x Ae x C1 x 10-6 = 0,019

in care:

Ng este densitatea anuala a loviturilor de trasnet din regiunea in care este amplasata constructia. Pentru orasul
Constanta, din harta keraunica, din anexa 2 se determina indicele keruanic Nk = 25 zile/an, cu ajutorul caruia se
alege din tabelul 2, cap. 2.2. valoarea parametrului Ng = 2,24 nr. impact/an km2.

C1 este coeficientul ce tine seama de mediul inconjurator si se alege din tabelul 3 din cap. 2.2. Pentru o constructie
inconjurata de alte constructii si arbori C1 = 0,25.

c) Se determina parametrul Nc:

Nc = (5,5 x 10-3)/C = 0,00055

in care:

C = C2 x C3 x C4 x C5 = 10

Valorile coeficientilor C2, C3, C4, C5 sunt date in tabelele 4, 5, 6, 7 din cap. 2.2: C2 = 1; C3 = 2; C4 = 1; C5 = 5.
 103

d) Se compara valorile parametrilor Nd si Nc.

Deoarece Nd > Nc este necesara instalarea unei IPT cu eficacitate E.

e) Se determina eficacitatea E a IPT cu relatia:

E = 1 - (Nc/Nd) = 0,97 (2.1.10)

Din tabelul 8 se alege nivelul intarit de protectie (nivelul I), deoarece 0,95 < E < 0,98.

Pentru acest nivel de protectie raza sferei fictive, conform tabelului 8, este R = 20 m si curentul de trasnet asociat I
este 2,8 kA.

Verificarea IPT cu metoda sferei fictive arata ca protectia cu tije de captare clasice nu este posibila, cea mai eficienta
solutie este protectia cu retea de captare cu ochiuri de 5 x 5 m conform tabelului 12, iar distanta medie dintre
conductoarele de coborare este 10 m conform tabelului 14 din cap.

Daca se opteaza pentru o solutie de protectie cu PDA se alege un dispozitiv cu T = 25 s respectiv cu avans de
amorsare care se calculeaza cu relatia 4.2.3. cu v = 1m/s si T = 25 s se obtine L = 25 m. Acesta se monteaza in
centrul terasei de inaltime H = 30 m pe o tija cu inaltimea h = 4 m (vezi fig. 25

Pentru acest dispozitiv se calculeaza razele de protectie pentru nivelul terasei si la nivelul solului.

Pentru terasa avand inaltimea fata de sol H1 = 30 m si h1 = 4 m fiind inaltimea reala a PDA fata de suprafata terasei,
raza de protectie este:

Pe diagonala terasei, distanta maxima a unui colt al terasei fata de centrul terasei unde este montat dispozitivul de
captare este D/2 = 16m.

Cum D/2<Rp rezulta ca toate elementele terasei sunt in raza de protectie a dispozitivului de captare.

La nivelul solului, inaltimea reala a PDA fiind h2 = H1 + h1 = 34 m, rezulta raza de protectie a IPT la nivelul solului:

Laturile cladirii la sol fiind L = 25 m si l = 20 m mai mici decat Rp2, rezulta ca si la acest nivel este asigurata
protectia intarita (de nivel I).

2. Constructia este identica din punct de vedere al dimensiunilor cu cea din exemplul 1, dar cu destinatia de birouri.
Constructia este amplasata in Pitesti, intr-un cartier de locuinte, fiind inconjurata de constructii cu inaltimi
aproapiate si de arbori.

a) Se determina suprafata echivalenta de captare a constructiei Ae:

Ae = L x l + 6H(L + l) + 9 H2 = 34034 m2

b) Se determina frecventa loviturilor directe Nd

 104

Nd = Ng x Ae x C1 x 10-6 = 0,0396

in care:

Ng este densitatea anuala a loviturilor de trasnet din regiunea in care este amplasata constructia. Pentru orasul Pitesti,
din harta keraunica, din anexa 2 se determina indicele keraunic Nk = 45 zile/an, cu ajutorul caruia se alege din
tabelul 2, cap. 2.2. valoarea parametrului Ng = 4,66 nr. impact/an km2.

C1 este coeficientul ce tine seama de mediul inconjurator si se alege din tabelul 3 din cap. 2.2. Pentru o constructie
inconjurata de alte constructii si arbori C1 = 0,25.

c) Se determina parametrul Nc:

Nc = (5,5 x 10-3)/C = 0,00275

in care:

C = C2 x C3 x C4 x C5 = 2

Valorile coeficientilor C2, C3, C4, C5 sunt date in tabelele 4, 5, 6, 7 din cap. 2.2: C2 = 1; C3 = 2; C4 = 1; C5 = 1

d) Se compara valorile parametrilor Nd si Nc.

Deoarece Nd > Nc este necesara instalarea unei IPT cu eficacitate E.

e) Se determina eficacitatea E a IPT cu relatia:

E = 1 - (Nc/Nd) = 0,93

Din tabelul 8 se alege nivelul intarit de protectie (nivelul II), deoarece 0,90 < E < 0,95.

Pentru acest nivel de protectie raza sferei fictive, conform tabelului 8, este R = 30 m si curentul de trasnet asociat I
este 5,2 kA.

In urma verificarilor cu metoda sferei fictive rezulta ca o solutie de protectie este cea cu retea de dimensiunile 10 x
10 m si unghi de protectie = 25o, distanta dintre conductoarele de coborare fiind de 15 m. In aceasta situatie, raza de
protectie este:

Rp = h x tg 14 m

Daca se opteaza pentru o solutie cu PDA rezulta ca necesara utilizarea aceluiasi dispozitiv cu T = 25 s, respectiv cu
avans de amorsare L = 25m.

Pentru nivelul II de protectie razele de protectie rezultate in urma calcului vor fi mai mari deoarece raza sferei fictive
este de 30 m in loc de 20 m.

Dispozitivul de protectie se monteaza pe o tija cu inaltimea de h1 = 2 m. In aceste conditii, raza de protectie la
nivelul terasei este:
 105

La nivelul solului, inaltimea PDA fiind h2 = H + h1 = 32 m, rezulta raza de protectie a IPT la nivelului solului:

Atat in exemplul 1 cat si in exemplul 2, in situatia utilizarii PDA, conform normativului, sunt necesare doar doua
conductoare de coborare.

3. Se considera o cladire amplasata in Bucuresti, intr-un cartier cu cladiri de inaltimi apropiate si arbori. Cladirea are
forma si dimensiunile din fig. 25, respectiv L = 25 m; l = 20 m; H = 30 m, cu destinatia de productie de echipamente
electronice.

a) Se determina suprafata echivalenta de captare a constructiei Ae:

Ae = L x l + 6H(L + l) + 9 H2 = 34034 m2

b) Se determina frecventa loviturilor directe de trasnet pe constructie Nd

Nd = Ng x Ae x C1 x 10-6 = 0,029

in care:

Ng este densitatea anuala a loviturilor de trasnet din regiunea in care este amplasata constructia. Pentru orasul
Bucuresti, din harta keraunica, din anexa 2 se determina indicele keraunic Nk = 35 zile/an, cu ajutorul caruia se alege
din tabelul 2, cap. 2.2. valoarea parametrului Ng = 3,41 nr. impact/an km2.

C1 este coeficientul ce tine seama de mediul inconjurator si se alege din tabelul 3 din cap. 2.2. Pentru o constructie
inconjurata de alte constructii si arbori C1 = 0,25.

c) Se determina parametrul Nc:

Nc = (5,5 x 10-3)/C = 0,0055

in care:

C = C2 x C3 x C4 x C5 = 1

Valorile coeficientilor C2, C3, C4, C5 sunt date in tabelele 4, 5, 6, 7 din cap. 2.2: C2 = 1; C3 = 1; C4 = 1; C5 = 1

d) Se compara valorile parametrilor Nd si Nc.

Deoarece Nd > Nc este necesara instalarea unei IPT cu eficacitate E.

e) Se determina eficacitatea E a IPT cu relatia:

E = 1 - (Nc/Nd) = 0,81

Din tabelul 8 se alege nivelul intarit de protectie (nivelul III), deoarece 0,80 < E < 0,90.

Pentru acest nivel de protectie raza sferei fictive, conform tabelului 8, este R = 45 m si curentul de trasnet asociat l
este 9,5 kA. In urma verificarii instalatiei de protectie la trasnet cu metoda sferei fictive, rezulta solutia clasica de
 106

protectie cu retea avand dimensiunile rezultate din tabelul 12, respectiv 15 x 15 m2, unghiul de protectie = 35o si
distanta medie intre conductoarele de coborare, rezultata din tabelul 14, de 20 m.

In aceasta situatie, raza de protectie este Rp = h x tg = 21 m (conform tabelului 12).

Si in aceasta situatie este posibila protejarea constructiei utilizand PDA cu aceleasi caracteristici ca in exemplele
anterioare si numai doua conductoare de coborare.

4. Se considera o cladire amplasata in Bcuuresti, intr-un cartier de constructii mici. Cladirea are forma si
dimensiunile din fig. 26, respectiv L = 10 m; l = 8 m; H = 15 m, cu destinatia magazin.

a) se determina suprafata echivalenta de captare a constructiei Ae (2.1.4):

Ae = L x l + 6H(L + l) + 9 H2 = 8058 m2

b) Se determina frecventa de lovituri directe de trasnet pe constructie Nd (2.1.4):

Nd = Ng x Ae x C1 x 10-6 = 0,0137

in care:

Ng este densitatea anuala a loviturilor de trasnet din regiunea in care este amplasata constructia. Pentru orasul
Bucuresti, din harta keraunica, din anexa 2 se determina indicele keraunic Nk = 35 zile/an, cu ajutorul caruia se alege
din tabelul 2, cap. 2.2. valoarea parametrului Ng = 3,41 nr. impact/an km2.

C1 este coeficientul ce tine seama de mediul inconjurator si se alege din tabelul 3 din cap. 2.2. Pentru o constructie
inconjurata de alte constructii si arbori C1 = 0,25.

c) Se determina parametrul Nc:

Nc = (5,5 x 10-3)/C = 0,0055

in care:

C = C2 x C3 x C4 x C5 = 1

Valorile coeficientilor C2, C3, C4, C5 sunt date in tabelele 4, 5, 6, 7 din cap. 2.2: C2 = 1; C3 = 1; C4 = 1; C5 = 1

d) Se compara valorile parametrilor Nd si Nc.

Deoarece Nd > Nc este necesara instalarea unei IPT cu eficacitate E.

e) Se determina eficacitatea E a IPT cu relatia:

E = 1 - (Nc/Nd) = 0,6

Din tabelul 8 se alege nivelul intarit de protectie (nivelul IV), deoarece 0 < E < 0,8.

Pentru acest nivel de protectie, raza sferei fictive, conform tabelului 8, este R = 60 m, curentul de trasnet asociat,
respectiv I este 14,7 kA, iar unghiul de protectie = 55o. Pentru a asigura acest nivel de protectie, constructia cu
amplasarea si dimensiunile prezentate mai sus, poate fi protejata cu o tija clasica de captare tip Franklin montata la o
 107

inaltime de minim 7 m fata de nivelul terasei, avand inaltimea totala fata de sol h = 22 m. In aceasta situatie, in urma
verificarii cu sfera fictiva rezulta o asigurare buna a constructiei cu aceasta solutie.

Raza de protectie in acest caz este:

Rp1 = h1 x tg = 31,4 m

O alta solutie clasica de protectie este aceea de tip retea, cu dimensiunile 20 x 20 m, in cazul de fata fiind o centura
de captare montata pe conturul terasei, cu doua coborari montate diametral opus.

Pentru aceasta solutie, raza de protectie este:

Rp2 = h2 x tg = 31,4 m

Si in cazul acestei constructii se poate adopta solutia de protectie cu PDA, cu T = 25 s, respectiv cu avans de
amorsare L = 25 m montata la o inaltime h = 2 m fata de terasa, respectiv 17 m fata de sol.

Raza de protectie la sol este Rp3 = 73,3 m.

ANEXA 4

Rezistivitatea diferitelor soluri si ape

Rezistivitatea s
Nr. m]
Natura solului
rt. Domeniul de variatie in functie de Valori recomandate pentru calculele
umiditatea si continutul de saruri preliminare
Solutie de sare si ape acide
Apa de mare
Apa de parau si rau
Apa de iaz sau izvor
Apa subterane
Apa de munte (parauri, rauri, lacuri)
Pamant, huma, turba (foarte umede)
Cernoziom
Huma vanata cu continut de sulfura de fier
Pamant arabil
Pamant argilos, argila
Pamant cu pietris
Loess, pamant de padure
Argila cu nisip
Pamant nisipos
Nisip foarte umed
Balast cu pamant
Nisip, nisip cu pietris
Roci, bazalt
Stanca compacta

[top]
 108

DOCUMENTE SIMILARE
3

PREVEDERI SPECIFICE Pompe de caldura

CONSTRCTIILOR METALICE
Legea autorizarii executiei constructiilor
Constructii CONSTRUCTII AGROTURISTICE CU
STRUCTURA DIN LEMN
+ Font mai mare | - Font mai mic
ELEMENTE GENERALE DE TEORIE IN
CONSTRUCTII

Modul de monitorizare a ocuparii si utilizarii

terenului intravilan
PREVEDERI SPECIFICE Auditul energetic al cladirilor existente
CONSTRCTIILOR METALICE
Macro si microstructura lemnului

1 Generalitati CALCULUL SIPCILOR

Cum montam peretii de gips carton

Prezentul capitol din normativul P100-2004,
partea I, se bazeaza in principal pe proiectul Elemente structurale si tipuri de structuri
Eurocode 8, partea I. Proiectarea structurilor
rezistente la cutremur. Reguli generale, actiuni
seismice si prevederi pentru cladiri (PrEN1998-
1: 2004), cu unele completari si modificari din
norma americana AISC 2002 (2002), respectiv
din norma romaneasca P100-1992.

1.1 Domeniul

(1) Prevederile din acest capitol se refera exclusiv la cladiri cu structura metalica (constructii civile,
industriale, agricole si alte tipuri de constructii metalice cu structura similara cu cea a cladirilor
(platforme metalice, estacade, structuri pentru sustinerea cosurilor si cazanelor termocentralelor,
etc.).
 109

(2) Pentru determinarea starii de eforturi si deformatii la incarcari seismice, se recomanda, pentru
toate tipurile de structuri metalice, metoda calculului modal cu spectre de raspuns (par. 4.5.3.1, alin.
2)

In cazul structurilor pentru care raportul dintre inaltime (H) si latura cea mai mica (B) este mai mare
decat 4 se va face un studiu special pe bata calculului dinamic neliniar folosind accelerograme de
amplasament.

(3) Prezentul normativ implementeaza criterii de verificare pentru rezistenta elementelor structurale
si a imbinarilor in formatul normei europene EC3, partea 1 “Reguli generale si prevederi pentru
proiectarea structurilor din otel pentru cladiri (EN 1993-1.1), respectiv partea 1.8 “Calculul si
proiectarea imbinarilor” (EN1993-1.8). In acest context, in norma se compara eforturile sectionale
obtinute din calculul structurii sub efectul actiunilor de proiectare, seismice si neseismice (N Ed, MEd,
VEd) cu fortele si momentele de proiectare – capabile (N Rd, MRd, VRd). Atunci cand se aplica
prevederile STAS 10108/0-78 pentru verificarea elementelor structurale si a imbinarilor conform
prevederilor din P100-2004, se va avea in vedere corespondenta intre eforturi sectionale (N, M, V) si
tensiuni ( 

Pentru verificarile care nu sunt acoperite de prevederile din STAS10108/0-78, se va folosi EN 1993.

1.2 Principii de proiectare

Caracterizarea tipului de comportare a unei structuri, disipativa sau nedisipativa, pentru calcul, in
cazul aplicarii metodelor de calcul in domeniul elastic (cu forte statice echivalente sau pe baza
spectrelor de raspuns) se realizeaza prin intermediul factorului de comportare q. In C 6.1 este
prezentata o relatie tipica dintre forta taietoare de baza si deplasarea la varf a unei structuri. Pentru
simplificarea raspunsului neliniar al structurii se adopta adeseori o idealizare biliniara. Valoarea
factorului q depinde de urmatorii factori:

 Suprarezistenta de proiectare  , care provine din:

- dimensionarea structurii din alte conditii decat rezistenta la cutremur (rezistenta in gruparea
fundamentala de incarcari sau limitarea deplasarilor relative de nivel la starea limita de serviciu
seismica)
- evitarea unei variatii prea mari a numarului de sectiuni pentru a uniformiza si simplifica
procesele de proiectare si executie
- o rezistenta reala a materialelor mai mare decat cea nominala, etc.

 redundanta structurala qR= Fy/F1 reprezinta capacitatea de redistributie plastica a structurii, dupa

formarea primei articulatii plastice

 ductilitatea structurii   caracterizeaza capacitatea de deformare postelastica fara o

reducere semnificativa a caracteristicilor de rezistenta si rigiditate

In relatiile de mai sus s-au folosit urmatoarele notatii:

Fe - forta corespunzatoare unui raspuns infinit elastic;

 110

Fy - forta de curgere a sistemului;

F1 – forta taietoare de baza la formarea primei articulatii plastice;

Fd - forta taietoare de baza de calcul.

Valoarea totala a factorului de comportare q poate fi exprimata ca produsul suprarezistentei de

proiectare, a redundantei si a factorului de reducere datorat ductilitatii:

Figura C 6. Definitia componentelor factorului de comportare q

In principiu, orice structura conformata si dimensionata corect, poseda suprarezistenta de proiectare

datorita coeficientilor partiali de siguranta utilizati la definirea rezistentelor de calcul si a incarcarilor
folosite la proiectare. Structurile static nedeterminate poseda in plus si o redundanta structurala. In
consecinta, pentru o structura alcatuita si dimensionata in mod corect, valoarea efectiva a factorului
q este intotdeauna supraunitara. Cea de-a treia componenta a factorului q, data de ductilitate, este
si cea mai importanta. Aceasta presupune asigurarea ductilitatii la nivelului materialului, a sectiunilor
elementelor structurale, a elementelor structurale si imbinarilor dintre ele, a structurii in ansamblul
ei.

Structurile alcatuite si dimensionate pentru a asigura toate cele trei categorii de cerinte, privind
suprarezistenta, redundanta si ductilitate sunt denumite structuri disipative si sunt incadrate in
conformitate cu P100-2004 in clasele de ductilitate H sau M.

Structurile care nu indeplinesc toate conditiile de ductilitate dar poseda suprarezistenta si

redundanta structurala, sunt considerate slab disipative si incadrate in clasa de ductilitate L.

Structurile cu elemente de clasa 4 care indeplinesc redundanta structurala si suprarezistenta, se

calculeaza pe baza unui factor  .
 111

Structurile slab disipative alcatuite din elemente cu sectiune de clasa 1, 2 sau 3 se dimensioneaza si
verifica pe baza prevederilor din STAS 10108/0-78; pentru verificarile care nu sunt acoperite de
prevederile din STAS10108/0-78, se va folosi EN 1993.

Structurile alcatuite din elemente cu sectiune de clasa 4 se dimensioneaza si verifica in conformitate

cu prevederile din STAS10108/0-78, STAS10108/2-83, NP 012/97 respectiv Eurocode 3, partea 1.3
(EN1993-1.3).

1.3 Verificarea sigurantei

La proiectare se tine cont de posibilitatea ca limita de curgere efectiva a otelului (fy,act), sa fie mai
mare decat limita de curgere nominala (fy), prin introducerea unui coeficient de amplificare a limitei

de curgere  . In proiectare se accepta folosirea unei valori .

2 Conditii privind materialele

(1 - 2). Pentru structurile din clasele H si M de ductilitate, se vor utiliza oteluri cu proprietati de
ductilitate definite prin:

raportul dintre rezistenta la rupere fu si limita minima de curgere fy va fi cel putin 1,20
alungirea la rupere A5 va fi cel putin 20%
otelurile folosite in elementele structurale cu rol disipativ vor avea un palier de curgere distinct,
cu alungire specifica la sfarsitul palierului de curgere, de cel putin 1,5%.

Otelurile cu limita de curgere de proiectare fyd 350 N/mm2 se pot folosi numai daca proprietatile
plastice ale materialului sunt atestate prin incercari experimentale. Limita de curgere de
proiectare (fyd) este echivalenta cu rezistenta de calcul a otelului specificata in STAS10108/0-78 si se

obtine prin impartirea limitei de curgere caracteristica la coeficientul partial de siguranta  :

= 1.10 S235 (OL37)

= 1.12 S275 (OL44)

= 1.15 S355 (OL52)

(3) Elementele din tabla cu grosimi > 16mm solicitate la intindere perpendicular pe planul lor sunt
susceptibile de aparitia destramarii lamelare. Riscul de aparitie a acestui fenomen este semnificativ
in cazul placilor de capat ale grinzilor in cazul imbinarilor grinda-stalp in zona afectata termic de
 112

sudura dintre talpa grinzii si placa de capat. Riscul de destramare lamelara poate sa apara si in cazul
grinzilor sudate direct de talpa stalpului, in cazul stalpilor sudati de placa de baza sau in cazul
imbinarilor de continuitate realizate cu flanse.

In vederea evitarii riscului de destramare lamelara se recomanda urmatoarele masuri:

evitarea solutiilor constructive la care din cauza sudarii si din efectul incarcarilor exterioare apar
tensiuni semnificative de intindere in directia grosimii laminatelor

daca totusi astfel de solutii nu pot fi evitate este necesara alegerea unor marci de oteluri la care
producatorul sa garanteze o valoare minima a gatuirii Z z la incercarea la tractiune pe
epruvete prelevate in directia grosimii (incercare efectuata conform SR EN 10164):

in care:

- Zz,nec este valoarea minima necesara a gatuirii. Aceasta se poate determina conform procedurii din
Eurocode 3, partea 1.10 (EN 1993-1.10) sau cu procedura simplificata prezentata in Anexa 1 a GP
078/2003 (Buletinul Constructiilor, nr. 16/2004).

(4) Imbinarile cu suruburi ale elementelor structurale care participa la preluarea si transmiterea
actiunii seismice (grinzi si stalpi la cadre necontravantuite, grinzi, stalpi si contravantuiri la cadre
contravantuite) se vor proiecta cu suruburi de inalta rezistenta grupa 8.8 si 10.9.

Elementele care nu participa la preluarea si transmiterea actiunii seismice (ex. grinzi secundare de
planseu), pot fi imbinate si cu suruburi din grupele de calitate 4.6, 5.6, 5.8 si 6.8.

(5) In cazul prinderilor grinda - stalp cu placa de capat si suruburi de inalta rezistenta, la montaj se
va asigura o pretensionare a acestora cu un efort de minim 50% din efortul de pretensionare
prescris pentru imbinarile care lucreaza prin frecare. Aceste imbinari insa nu se dimensioneaza ca
imbinari care lucreaza prin frecare. Normele europene – EN1998-1 si cele americane AISC 2005
prevad pretensionarea completa a suruburilor. Conditia de dimensionare a suruburilor este de regula
rezistenta lor la intindere. Pretensionarea suruburilor se impune pentru a limita efectele incarcarii
ciclice in timpul actiunii seismice.

(6) In general, suruburile de ancoraj ale stalpilor in fundatii se recomanda sa se realizeze din oteluri
din grupe de calitate 4.6 si 5.6. Atunci cand se folosesc suruburi de ancoraj din grupele de calitate
5.8, 6.8 si in mod special in situatia in care se folosesc suruburi cu caracteristici fizico-mecanice
similare grupei de calitate 8.8, trebuie sa acorde o atentie sporita clasei betonului respectiv a
sistemelor de ancorare. In principiu, trebuie sa existe compatibilitate intre rezistenta la intindere a
suruburilor si aderenta dintre acestea si betonul din fundatie.

(7-8) Trebuie facuta distinctia intre fy, care reprezinta limita de curgere nominala a otelului (ex. S235

– OL37:  ; S275 – OL44  ; S355 – OL52:  ) si

 113

limita de curgere de proiectare care este asimilabila rezistentei de calcul definita conform STAS

10108/0-78 (OL37:  ; OL44  ; OL52:  )[1].

In zonele disipative se limiteaza valoarea limitei de curgere,  , a materialului din elementele

structurale respective pentru a asigura concordanta intre mecanismul de disipare proiectat si

raspunsul real al structurii. Limita de curgere , , nu va fi mai mare decat limita de curgere

nominala amplificata cu  ( ).

3 Tipuri de structuri si factori de comportare

3.1 Tipuri de structuri

Cadre necontravantuite

Capacitatea de rezistenta si rigiditatea structurii solicitate la actiunea seismica sunt asigurate in

principal de rezistenta si rigiditatea la incovoiere a grinzilor si stalpilor precum si de capacitatea de
transmitere a momentelor incovoietoare la nivelul imbinarilor dintre grinzi si stalpi, respectiv dintre
stalpi si fundatii.

Pentru cadrele cu imbinari rigla-stalp rigide, si cu rezistenta la moment incovoietor mai mare decat
momentul incovoietor plastic al grinzii, ideal este ca articulatiile plastice sa se formeze numai la
capetele grinzilor, in vecinatatea imbinarilor cu stalpii. In cazul imbinarilor sudate, localizarea
articulatiilor plastice in zonele de capat a grinzilor poate fi obtinuta prin reducerea sectiunii talpilor
grinzilor – solutia “dog-bone” (pentru detalii si relatii de calcul vezi AISC 2005). Zonele disipative
insa pot fi situate si in stalpi, respectiv la baza acestora (deasupra prinderii in fundatii) si la partea
superioara a stalpilor de la ultimul etaj. Se recomanda ca in vederea obtinerii un ui mecanism plastic
global, (se formeaza toate articulatiile plastice posibile fara a se forma mecanisme de etaj)
articulatiile plastice din zonele specificate anterior ale stalpilor sa se formeze dupa cele din grinzi.

In cazul cadrelor parter, cu imbinari rigla stalpi rigide si de rezistenta completa si cu prinderi rigide in
fundatii, articulatiile plastice se pot forma la partea superioara si la baza stalpilor, cu conditia, ca
forta axiala de compresiune din stalpi, N Ed, sa indeplineasca conditia NEd/Npl.Rd < 0,3 (NEd – efortul
axial de proiectare in gruparea de incarcari care contine seismul; N  pl.Rd  – rezistenta plastica a
sectiunii la compresiune centrica).

Exista posibilitatea ca in cazul in care cadrele se dimensioneaza cu imbinari rigla-stalp semirigide si

partial rezistente in conformitate cu clasificarea din Eurocode 3, partea 1.8 (EN1993-1.8), daca
imbinarile au capacitate de rotire plastica suficienta (cel putin egala cu 0.035 rad pentru clasa H de
ductilitate, respectiv 0.025 pentru clasa M de ductilitate), disiparea energiei induse de actiunea
seismica sa se faca si in imbinari. Norma europeana Eurocode 8, partea 1 (EN1998-1.1) respectiv
normele americane (AISC 2002, AISC 2005) permit formarea articulatiilor plastice si in imbinari in
conditiile in care rigiditatea si capacitatea reala de rezistenta sunt luate in calcul in analiza structurii
si se asigura ductilitatea necesara. In actuala versiune a prezentului normativ, se recomanda ca la
 114

proiectarea cladirilor curente sa se evite formarea articulatiilor plastice in imbinari, ceea ce implica
evitarea utilizarii unor imbinari partial rezistente.

Cadrele contravantuite centric

Cadrele contravantuite centric sunt acele cadre cu contravantuiri la care axele elementelor
structurale se intalnesc in noduri si formeaza o structura verticala cu zabrele (triangulata) pentru
preluarea actiunilor orizontale.

In aceasta categorie intra urmatoarele sisteme structurale (vezi tabel 6.3, P100-1/2004):

Contravantuiri cu diagonale intinse active, la care fortele orizontale sunt preluate numai de
diagonalele intinse, neglijand diagonalele comprimate.
Contravantuiri cu diagonale in V, la care fortele orizontale sunt preluate atat de diagonalele intinse
cat si cele comprimate. Punctul de intersectare al acestor diagonale este situat pe grinda, care
trebuie sa fie continua.

Pentru asigurarea unei comportari ductile a acestor sisteme, este necesar ca sectiunile diagonalelor
sa fie de clasa 1 (pentru clasa de ductilitate H) si 2 (pentru clasa de ductilitate M). Prinderile
diagonalelor trebuie sa asigure nivelul de suprarezistenta specificat in 6.5.5 (P100-1/2004).

Utilizarea unor sectiuni cu suplete ridicata pentru contravantuiri poate sa conduca la o voalare
prematura a acestora, chiar si la nivele reduse ale deplasarilor relative de nivel si implicit la o
ductilitate redusa a elementelor.

Se pot folosi si alte sisteme de contravantuiri, de exemplu contravantuiri in X pe doua nivele sau
contravantuiri in V cu bara verticala de legatura (vezi Figura C 6.2). Aceste cadre pot fi proiectate cu
o comportare post elastica similara cadrelor contravantuite in V. Aceste doua sisteme au avantajul
ca asigura o reducere a fortelor axiale transmise grinzilor dupa cedarea barelor comprimate ale
contravantuirilor . Sistemul cu contravantuiri in X pe doua nivele este in general mai flexibil decat
sistemul cu contravantuiri in V, pe de alta parte sistemul cu bara verticala de legatura asigura o
uniformizare a eforturilor axiale din contravantuiri pe inaltimea structurii. Folosirea acestor doua
sisteme reduce riscul formarii mecanismelor de nivel.

bara verticala de
legatura
 
 115

(a) (b)

Figura C 6. . Cadre cu contravantuiri in X pe doua nivele (a) si contravantuiri in V cu bara verticala
de legatura (b), AISC (2005).

O solutie structurala alternativa acestor sisteme de contravantuiri este utilizarea unor diafragme
metalice, care disipeaza energie prin voalarea plastica din forfecare (plastificare in campurile
diagonale intinse) sau prin forfecare plastica. Proiectarea acestor sisteme structurale este
reglementata in normele americane AISC 2005.

Cadre contravantuite excentric.

Caracteristica principala a acestor sisteme este ca cel putin un capat al fiecarei contravantuiri este
prins de grinda astfel incat forta axiala din contravantuire este transmisa sistemului structural prin
intermediul unui segment scurt de grinda, denumit bara disipativa (link), solicitat la forfecare si
incovoiere.

Figura C6. . Sisteme constructive cu contravantuiri excentrice.

Avantajul cadrelor cu contravantuiri excentrice (Figura C 6.3)consta in faptul ca printr-o alcatuire si

dimensionare corespunzatoare a sistemului structural, se pot obtine performante de rigiditate
 116

similare celor oferite de cadrele cu contravantuiri centrice, simultan cu caracteristici de ductilitate

specifice cadrelor necontravantuite.

Structuri de tip pendul inversat

Aceste structuri sunt caracteristice pentru castele de apa, platforme sau structuri parter care sustin
greutati mari, cum ar fi cele pentru silozuri, buncare, etc.

Structuri metalice asociate cu nuclee sau pereti de beton armat

La aceste structuri, fortele orizontale sunt preluate in principal de diafragme sau nuclee de beton
armat (tabel 6.3.e). Cadrele metalice, de regula necontravantuite, se dimensioneaza din actiuni
gravitationale. Calculul elementelor din beton armat se face in conformitate cu prevederile din cap 5
(P100-1/2004). Calculul structurii metalice se face in conformitate cu prevederile din STAS 10108-
0/78, respectiv Eurocode 3, partea 1.1 si Eurocode 3, partea 1.8.

In cazul structurilor nesimetrice, sau simetrice dar cu o distributie excentrica a maselor trebuie
prevazute masuri constructive pentru preluarea efectelor de torsiune deoarece nucleul de beton
armat nu asigura intotdeauna rigiditatea la torsiune necesara. In acest caz se recomanda realizarea
unei analize 3D. Este de asteptat ca sa fie necesara introducerea unor contravantuiri verticale in
structura metalica, de preferat in cadrele perimetrale, caz in care aceste structuri vor trebui
dimensionate in conformitate cu prevederile corespunzatoare din P100-1/2004, daca se
dimensioneaza ca structuri de clasa H sau M, respectiv in conformitate cu STAS 10108-0/78 daca se
dimensioneaza ca structuri de clasa L.

Structuri duale (cadre necontravantuite asociate cu cadre contravantuite)

In general, in practica, pentru structura unei cladiri nu se pot folosi numai cadre contravantuite,
acestea asociindu-se cu cadre necontravantuite. In situatia in cadre cadrele necontravantuite sunt
proiectate sa preia cel putin 25% din actiunile orizontale, sistemul structural compus din aceste
cadre necontravantuite si cele contravantuite se numeste sistem dual. In principiu, un sistem dual
se poate obtine prin combinarea cadrelor contravantuite si necontravantuite in acelasi plan
(structura 2D), sau in plane diferite (structura 3D), conlucrarea fiind asigurata de efectul de
diafragma a planseului.

Se pot realiza structuri duale prin combinarea cadrelor necontravantuite cu cadre contravantuite
centric cu diagonale intinse respectiv cu cadre contravantuite excentric; pentru ambele sisteme
compuse, in normativul P100-1/2004 sunt prevazute valorilor factorilor de comportare q. Se pot
realiza cadre duale si prin combinarea cadrelor necontravantuite cu cadre cu contravantuiri centrice
in V. Normativul P100-1/2004 si Eurocode 8, partea 1 (EN1998-1.1) nu contin prevederi specifice
pentru evaluarea factorului q in aceasta situatie. Normativul american Uniform Building Code (UBC
1997) nu face distinctie intre cadrele duale cu contravantuiri centrice cu diagonale in X respectiv cu
diagonale in V. In acest context, pentru acest tip de structuri duale, se pot folosi valorile factorului q
 117

date in P100-1/2004 pentru cadrele duale cu contravantuiri intinse, dar se recomanda verificarea
raspunsului la actiunea seismica printr-o analiza statica neliniara sau dinamica neliniara.

3.2 Factori de comportare

(1-2) Semnificatia factorului de comportare q a fost prezentata in paragraful C6.2, respectiv Figura

C 6.1. Valorile factorului q asociate diferitelor tipuri de structuri sunt prezentate in tabelul 6.3 din
P100-1/2004. Valorile din tabel pot fi utilizate cu conditia respectarii criteriilor de ductilitate si
suprarezistenta precizate in paragrafele 6.5-6.10, respectiv cele cu privire la calitatea materialelor
din capitolul 6.2 si a calitatea executiei 6.11. Se subliniaza faptul ca totodata, este necesara
satisfacerea criteriilor de regularitate a structurii, precizate in capitolul 4.4.3.

In situatia in care structura are neregularitati in elevatie, valorile factorului de comportare q date in
tabel se reduc cu 20%. Aceasta reducere rezida in faptul ca neregularitatea pe verticala (nivele cu
rigiditate si/sau rezistenta substantial diferite de nivelele adiacente) poate genera aparitia unor
mecanisme plastice de nivel. In cazul in care structura prezinta neregularitate atat in plan, cat si pe
verticala, valoarea factorului q de referinta (data in tabelul 3 din P100-1/2004) se reduce cu 30%,
vezi paragraful 4.4.3.1.

(3-4) Raportul u  ale carui valori sunt prezentate in tabelul 6.3 pentru diverse tipuri de structuri
din P100-1/2004, reprezinta in fapt redundanta structurala definita prin factorul q R, definit in Figura
C 6.1. Teoretic, acest raport are valoarea 1 doar in cazul cadrelor static determinate, care pot forma
o singura articulatie plastica. Valori mai exacte ale raportului u  se pot determina printr-o analiza
statica neliniara (pushover), caz in care insa acest raport nu poate depasi limita de 1.6.

(5) Factorul q se va determina independent pentru fiecare directie, in functie de tipul structural
considerat, cu valorile date in tabelul 6.3 din normativ. In principiu, se recomanda ca structura sa fie
conformata astfel, incat sa aiba rigiditati si capacitati de deformare in domeniul post-elastic
comparabile pe cele doua directii; sunt insa numeroase situatiile in practica in care pe o directie se
utilizeaza cadre necontravantuite, iar pe cealalta cadre contravantuite sau duale.

4 Calculul structurii

(1-2) O structura bine conformata pentru a prelua actiunile seismice trebuie sa asigure prin
alcatuire, calcul, dimensionare si detalii constructive un echilibru intre rezistenta, rigiditatea si
ductilitatea elementelor structurale si a imbinarilor acestora. In acest context, calculul structurii se
realizeaza in ipoteza ca toate elementele structurale componente sunt active. Exceptie fac structurile
in cadre contravantuite centric cu diagonale care lucreaza numai la intindere (in X sau alternante).
In aceste structuri, daca nu se efectueaza proiectarea pe vaza unui calcul neliniar, diagonala
comprimata nu participa la preluarea actiunii seismice. Spre exemplu, in cazul unei analize elastice
cu forte seismice echivalente, se vor considera doar diagonalele intinse pentru un sens al fortelor;
vor fi deci doua modele structurale pentru cele doua sensuri ale actiunii seismice. In cazul unei
analize elastice spectrale, se pot utiliza cele doua modele structurale mentionate anterior, dar
eforturile si reactiunile de calcul se vor obtine din infasuratoarea rezultatelor celor doua analize
structurale.
 118

In calculul structurii, la modelarea acesteia, se va tine seama de efectul de diafragma orizontala al

planseelor, care se vor proiecta ca atare in conformitate cu prevederile de 4.4.1.6.

In cazul in care se accepta imbinari semirigide si/sau partial rezistente, in analiza globala statica sau
dinamica se va tine seama rigiditate imbinarilor si capacitatea reala a acestora.

5 Reguli pentru comportarea disipativa a structurilor

Ductilitatea unei structuri solicitata la actiunea seismica implica capacitatea structurii de a disipa
energia indusa de miscarea seismica prin deformatii plastice. In calculul plastic al structurilor,
ductilitatea structurala defineste capacitatea structurii de a dezvolta deformatii in domeniul post-
elastic fara o reducere semnificativa a capacitatii de rezistenta.

Prin structuri disipative (clasele de ductilitate H si M) se inteleg acele structuri, la care, prin
proiectare si executie se asigura cerintele de ductilitate la nivelul: materialului, sectiunilor,
elementelor structurale, imbinarilor si a structurii pe ansamblu. Structurile disipative se proiecteaza
in asa fel, incat deformatiile plastice sa fie dirijate in anumite zone ale structurii, in functie de tipul
structurii (vezi 3.1). In general, intr-o structura exista componente care pot avea o comportare
fragila (de exemplu suruburile si sudurile in imbinari), sau care trebuie sa aiba o comportare
preponderent elastica pentru asigurarea stabilitatii generale a structurii (de exemplu stalpii), carora,
prin proiectare, trebuie sa li se asigure o suprarezistenta suficienta pentru a ramane in domeniul
elastic chiar si dupa intrarea in domeniul post-elastic a elementelor disipative. Elementele disipative
(care contin zone disipative) vor fi dimensionate din punct de vedere a rezistentei si stabilitatii in asa
fel, incat sa poata intra in lucru in domeniul post-elastic, la nivelul de solicitare corespunzator
factorului de comportare q asumat. In principiu, aceste elemente, in zonele disipative nu trebuie
supradimensionate. Exista situatii, in care pentru a se dirija si controla deformatiile plastice, se
recurge la o reducere a capacitatii de rezistenta a elementelor ductile in zonele disipative (exemplu:
grinzi cu sectiune redusa in vecinatatea imbinarilor cu stalpii; contravantuiri comprimate realizate din
otel de marca inferioara fata de restul structurii, etc.)

Ductilitatea de material. In cazul otelului, cerintele de ductilitate de material se exprima prin

intermediul alungirii specifice la rupere, respectiv prin raportul dintre rezistenta la rupere si
rezistenta minima de curgere; aceste cerinte sunt specificate in capitolul 6.2 din cod, respectiv in 2
din prezentele comentarii.

Ductilitatea de sectiune. In cazul elementelor solicitate la intindere, ductilitatea sectiunii este

asigurata de ductilitatea materialului. In cazul elementelor structurale solicitate la compresiune
si/sau incovoiere, ductilitatea de sectiune depinde de supletea peretilor care compun sectiunea si de
ductilitatea de material. In functie de supletea peretelui, exprimata prin raportul latime/grosime,
peretii comprimati si/sau incovoiati, se incadreaza in patru clase de sectiuni, de la unu la patru.
Criteriile de clasificare a sectiunilor pentru clasele 1-3 sunt date in tabelul F.1 din cod, fiind preluate
din Eurocode 3, partea 1-1 (EN 1993-1-1). Peretii de clasa 4 sunt cei cu supleti mai mari decat
valorile corespunzatoare clasei 3 de sectiune. Peretii din clasa 4 comprimati si/sau incovoiati, in care
tensiunile de compresiune sunt mai mari decat tensiunea critica de voalare, se considera ca lucreaza
in cadrul sectiunii cu caracteristici geometrice reduse (eficace). Calculul acestor pereti (sectiuni) se
face cu metoda latimii eficace, in conformitate cu prevederile NP 012-1997, respectiv Eurocode 3
partea 1-3 (EN 1993-1-3) si Eurocode 3 partea 1-5 (EN 1993-1-5). Sectiunile se clasifica in functie
 119

de clasa peretilor componenti. Peretele de clasa cea mai mare (cea mai supla) da clasa sectiunii. In
se prezinta intuitiv, pentru o sectiune solicitata la incovoiere, relatia moment-curbura, pentru cele
patru clase de sectiune.

Figura C 6. . Relatia moment-curbura pentru clasele de sectiune 1-4.

Clasa de sectiune a elementelor structurale componente este un factor esential pentru definirea
clasei de ductilitate a structurii. In tabelul 6.4 din P100-1/2004 se prezinta relatia dintre clasele de
ductilitate a structurii si clasele de sectiune (vezi Tabelul 1). Pentru relationarea claselor de sectiune
cu factorul de comportare q, se va face corelarea intre tabelul 6.3 si 6.4 din P100-1/2004.

Tabelul . Relatia dintre clasa de ductilitate si clasa de sectiune

Clasa de ductilitate Clasa de sectiune

H clasa 1
M clasa 2 sau 1
L clasa 3, 2 sau 1

Structurile realizate din sau cu elemente structurale de clasa 4 se vor dimensiona numai in domeniul
elastic, cu un factor de comportare q egal cu 1, luand in considerare caracteristicile geometrice ale
sectiunii eficace (vezi si capitolul 6.2).

Ductilitatea elementelor structurale solicitate la intindere este data de ductilitatea de material.

In cazul elementelor comprimate si/sau incovoiate, ductilitatea elementelor structurale se defineste
prin capacitatea de rotire plastica pentru grinzi, stalpi, contravantuiri comprimate, bare disipative
lungi, respectiv capacitatea de deformare plastica la forfecare pentru bare disipative scurte.
Ductilitatea elementelor structurale depinde de ductilitatea de material, de ductilitatea de sectiune,
de tipul de solicitare, de zveltetea si modul de rezemare a elementului structural. In principiu,
ductilitatea elementului structural exprima capacitatea acestuia de a se deforma in domeniul
postelastic.

Ductilitatea imbinarilor se exprima prin capacitatea de rotire in domeniul plastic a acestora.

Normele de calcul actuale intre care Eurocode 8, partea 1 (EN 1998-1) si AISC 2005, precum si
P100-1/2004 impun pentru incadrarea imbinarilor in clasele de ductilitate H sau M valori minime ale
 120

capacitatii de rotire plastica. Aceste norme nu contin insa metode evaluare prin calcul a capacitatii
de rotire plastica, impunandu-se incercari experimentale. Documentul FEMA 350 si norma ANSI/AISC
358-05 din Statele Unite contin recomandari si criterii de precalificare a unor tipuri de imbinari rigla-
stalp pentru cadre necontravantuite in clasele de ductilitate H, M si L. In ghidul de proiectare GP
082/2003, publicat in buletinul Constructiilor nr. 16 din 2004, se prezinta in conformitate cu FEMA
350, solutii constructive si parametri pentru proiectarea imbinarilor ductile la structuri metalice in
zone seismice. Totodata, in acest ghid se prezinta procedeul de efectuare a incercarilor
experimentale in regim ciclic pentru elemente structurale si imbinari din documentul ECCS, 1985.

Trebuie insa mentionat ca o imbinare structurala nu se rezuma numai la mijloacele de asamblare

(suruburi, cordoane de sudura), ci implica interactiunea mai multor elemente componente ce apartin
elementelor structurale care se imbina. Spre exemplu, in cazul unui nod rigla-stalp cu placa de capat
extinsa si suruburi, se evidentiaza mai multe componente care isi aduc contributia la rezistenta
imbinarii (momentul incovoietor capabil), rigiditatea ductilitatea si acesteia (vezi Figura C 6.5,
EN1993-1-8). Astfel, nodul este format din doua componente majore: panoul de inima al stalpului si
imbinarea propriu-zisa. La randul sau, se pot evidentia urmatoarele componente ale imbinarii:
suruburile, placa de capat, talpa stalpului supusa la incovoiere, inima stalpului supusa la
compresiune si intindere, inima stalpului supusa la intindere, talpa riglei solicitata la compresiune. In
functie de tipologia nodului, numarul componentelor poate fi mai mare sau mai mic. Intre aceste
componente, unele (de exemplu panoul de inima al stalpului, placa de capat, etc.) au capacitatea de
a se deforma in domeniul plastic, asigurand o comportare ductila imbinarii, altele (de exemplu
suruburile si cordoanele de sudura) au o comportare fragila. Este necesar ca prin proiectare
componentelor fragile sa li se asigure o suprarezistenta fata de elementele ductile ale imbinarii,
pentru li se asigura o comportare elastica pe toata durata actiunii seismice. Pentru a asigura o
comportare ductila a unui nod per ansamblu, componenta (sau componentele) imbinarii cu
rezistenta cea mai mica vor trebui sa posede cele mai bune proprietati de ductilitate.

1. panou de inima solicitat la forfecare

2. imbinare

3. componente (ex. suruburi, placa de capat, etc.)

Nod = panou de inima solicitat la forfecare + imbinare

Figura C 6. . Componentele unui nod rigla-stalp.

Suprarezistenta si ductilitatea se asigura prin proiectare, printr-o alegere corespunzatoare a

materialului, printr-o corecta alcatuire si dimensionare a imbinarii, dar, in acelasi timp, acestea
depind de calitatea executiei.

Ductilitatea structurala se asociaza cu capacitatea de deformarea laterala a structurii in domeniul

post-elastic pe durata actiunii seismice. Ductilitatea structurala integreaza ductilitatea de material,
 121

ductilitatea sectiunilor, ductilitatea elementelor structurale si a imbinarilor. In functie de valoarea

deplasarii relative de nivel se pot stabili criterii de performanta pentru proiectarea structurilor, dupa
modelul FEMA 356.

Valorile limita ale deplasarii relative de nivel continute in paragraful 4.6.3.2. din P100-1/2004,
reprezinta conditii pentru asigurarea integritatii elementelor nestructurale (pereti de inchidere si
compartimentare), si nu au legatura cu performanta structurala la starea limita ultima.

5.5 Reguli de proiectare pentru imbinari in zone disipative

(1) Prin conceptia constructiva, dimensionare, tehnologie de executie si controlul calitati acesteia, se
vor evita concentrarile de tensiuni si aparitia unor tensiuni reziduale mari in imbinarile elementelor
structurale, in special in acele componente care au un caracter fragil.

(2-3) P100-1/2004 nu admite formarea articulatiilor plastice in imbinari, impunand o suprarezistenta

de 1.20 pentru imbinarile realizate cu sudura in adancime cu patrundere completa (nivel de
acceptare B conform normativ C150/1999), respectiv de 1.1ov=1.375 pentru imbinarile realizate cu
suduri in relief sau cu suruburi. Aceasta inseamna ca imbinarile rigla-stalp ale cadrelor metalice
necontravantuite trebuie proiectate astfel ca sa lucreze in domeniul elastic pe durata actiunii
seismice. Concomitent, norma impune cerinte de ductilitate (capacitate de rotire plastica minima):
0.035 rad pentru structurile din clasa de ductilitate H si 0.025 rad pentru structurile din clasa de
ductilitate M. Aceasta conditie este redundanta, in situatia in articulatiile plastice se formeaza in
grinzile cadrului, iar imbinarile raman in domeniul elastic. In principiu, capacitatea de comportare
ductila a imbinarilor trebui verificata doar in cazul acestea sunt dimensionate ca imbinari disipative.

Norma europeana Eurocode 8, partea 1 (EN1998-1.1) respectiv normele americane (AISC 2002,
AISC 2005) permit formarea articulatiilor plastice si in imbinari in conditiile in care rigiditatea si
capacitatea reala de rezistenta sunt luate in calcul in analiza structurii si se asigura ductilitatea
necesara.

(4) Imbinarile cu suruburi solicitate la forfecare vor fi realizate cu suruburi de inalta rezistenta,
pretensionate pentru a realiza transmiterea eforturilor prin frecare. Sunt admise imbinari din
categoriile B (lunecarea impiedecata la starea limita de serviciu) si C (lunecarea impiedecata la
starea limita ultima) conform EN 1993-1.8. Suprafetele pieselor in contact vor fi prelucrate pentru a
se incadra in clasele A (coeficient 0.5) si B (0.4) conform EN 1090-2, respectiv normativul
C133-82. In cazul imbinarilor solicitate perpendicular pe planul acestora (cu suruburi solicitate la
intindere), suprafetele pieselor in contact vor fi prelucrate pentru a se incadra in clasele B
(coeficient 0.4) si C (0.3) conform EN 1090-2, respectiv normativul C133-82. Aceste imbinari se
realizeaza cu suruburi de inalta rezistenta pretensionate (categoria E conform EN 1993-1.8).

(5) In scopul favorizarii unui comportament ductil, in cazul imbinarilor cu suruburi solicitate in planul
lor, rezistenta la forfecare a suruburilor va depasi cu cel putin 20% rezistenta la presiune pe peretii
gaurii. In acest fel se asigura un mod de cedare ductil prin plastificare gaurii (ovalizare plastica),
evitand forfecarea tijei, care reprezinta un mod de cedare fragil.

(6-7) Datorita conditiilor extreme de solicitare a imbinarilor in zone disipative ale structurilor supuse
actiuni seismice, calculul si alcatuirea corecta a imbinarilor trebuie sa fie verificate prin incercari
 122

experimentale. Materialele, detaliile de alcatuire a imbinarii si dimensiunile elementelor structurale

vor fi cat mai apropiate de cele utilizate in proiect. Modul de aplicare a incarcarii va avea un caracter
ciclic. Incercarile experimentale se vor realiza in conformitate cu prevederile EN 1990 capitolul 5:
'Analiza structurala si proiectarea asistate de experiment' si anexa D 'Proiectarea asistata de
experiment', precum si cu recomandarile Conventiei Europene de Constructii Metalice (ECCS, 1985).

Incercarile pe imbinari vor trebui sa confirme cu un coeficient de siguranta adecvat rezistenta si

capacitatea de rotire plastica, conform incadrarii in clasa de ductilitate.

Atunci cand nu se efectueaza incercari experimentale specifice pentru un proiect dat, se pot utiliza
rezultatele experimentale efectuate pe elemente similare. Totodata, se pot utiliza tipurile de imbinari
si criteriile de proiectare pentru imbinarile precalificate conform ANSI/AISC 358-05, respectiv GP
082/2003.

(8) In cazul imbinarilor de cu suruburi inalta rezistenta pretensionate, care lucreaza in planul lor,
pentru a tine seama de posibilitatea lunecarii pieselor, ca efect al solicitarii ciclice, imbinarile se vor
verifica si ca imbinari cu suruburi obisnuite, in concordanta cu prevederile cu STAS 10108/0-78,
respectiv EN 1993-1.8.

(9) Datorita rigiditatii si capacitatii de deformare substantial diferite a imbinarilor cu suruburi si a

celor sudate, nu se admit solutii constructive hibride, la care preluarea si transmiterea eforturilor se
realizeaza simultan prin suruburi si cordoane de sudura. Pentru premontaj, pot fi insa folosite fie
suruburi, fie suduri de solidarizare, cu conditia sa nu fie luate in considerarea la dimensionarea
imbinarii propriu-zise.

5.6 Reguli de proiectare pentru suruburile de ancoraj

(1) Solutia de prindere a stalpilor in fundatie, de regula se dimensioneaza pentru a asigura imbinarii
de la baza stalpului o suprarezistenta care sa mentina componentele acesteia in domeniul elastic pe
tot parcursul actiunii seismice. Eventualele articulatii plastice vor putea sa se formeze numai in
stalpi, in vecinatatea imbinarii, dar nu in aceasta. Componentele imbinarii de la baza stalpului sunt
suruburile de ancoraj, placa de baza, traversele si rigidizarile (atunci cand exista). Pentru realizarea
conditiei de suprarezistenta, imbinarea de la baza stalpilor se va dimensiona sub efectul eforturilor
determinate conform relatiei 4.23 din P100-1/2004.

(2) In eventualitatea in care se urmareste realizarea unei imbinari ductile pentru prinderea stalpului
in fundatie, se recomanda asigurarea unei zone deformatie libera a suruburilor de ancoraj de minim
5d, unde d este diametrul tijei surubului. Materialul din care sunt confectionate suruburile de
ancoraj, va indeplini conditiile de ductilitate specificate in P100-1/2004 capitolul 6.2.

(3) In cazul in care imbinarile de la baza stalpilor s-ar proiecta ca     imbinari ductile, este de
preferat sa se evite starile complexe de tensiune in suruburile de ancoraj (intindere si forfecare). In
acest scop, P100-1/2004 recomanda forta taietoare sa nu se transmita prin suruburile de ancoraj. In
 123

caz contrar, cand imbinarea are suprarezistenta asigurata de relatia 4.23 din P100-1/2004,
verificarea suruburilor de ancoraj, se va face pentru efectul combinat al eforturilor de intindere si
forfecare, in conformitate cu prevederile STAS 10108/0-78, respectiv EN 1993-1.8.

6 Cadre necontravantuite

6.1 Criterii de proiectare

(1-3) Asigurarea unei capacitati maxime de disipare a energiei seismice are loc in cazul in care
mecanismul plastic de tip global. In cazul cadrelor necontravantuite, aceasta conditie corespunde
formarii articulatiilor plastice la capetele grinzilor, precum si la baza stalpilor si la partea superioara a
stalpilor de la ultimul nivel.

6.2 Grinzi

(1-2) In cazul cadrelor necontravantuite, grinzile reprezinta elementele disipative principale.

Disiparea energiei seismice are loc prin formarea articulatiilor plastice din incovoiere la capetele
grinzilor. Dezvoltarea momentului plastic capabil al sectiunii si asigurarea capacitatii de rotire sunt
influentate de rigiditatea elementului, supletea peretilor sectiunii, precum si prezenta unor forte
importante de compresiune si/sau forfecare. De aceea, P100-1/2004 prevede dispunerea unor
legaturi laterale suficiente pentru a impiedica pierderea stabilitatii generale a grinzii prin incovoiere-
rasucire in ipoteza formarii articulatiei plastice la unul dintre capetele grinzii. In zonele disipative,
sectiunile vor fi de clasa 1 pentru clasa H de ductilitate a structurii si de clasa 1 sau 2 pentru clasa M
de ductilitate a structurii. Pentru ca momentul capabil al sectiunii si capacitatea de rotire sa nu fie
diminuate, forta axiala va fi limitata la 15% din forta axiala plastica a sectiunii, iar forta taietoare va
fi limitata la 50% din forta taietoare plastica capabila (vezi relatiile 6.3 si 6.4 din P100-1/2004). In
cazul in care forta axiala si/sau forta taietoare din grinda nu respecta conditiile (6.3) si (6.4) din
P100-1/2004, grinda nu poate fi considerata element disipativ la incovoiere. In cazul unui calcul
structural elastic, fortele taietoare sunt substantial subevaluate fata de nivelul fortelor taietoare din
structura care rezulta in domeniul plastic sub actiunea incarcarii seismice. De aceea, determinarea
fortei taietoare din grinzile disipative se face in ipoteza formarii articulatiilor plastice la cele doua
capete al grinzii (conform relatiei 6.5 din P100-1/2004).

(3) In cazul structurilor slab disipative (clasa L de ductilitate), elementele structurale pot fi realizate
cu sectiuni de clasa 3. In acest caz, caracteristicile plastice ale sectiunii vor fi inlocuite cu cele
elastice.

(4-5) Pentru a preintampina pierderea stabilitatii generale prin incovoiere-rasucire a grinzilor,

acestea vor fi fixate lateral, la talpa superioara si inferioara. Distantele maxime dintre aceste
reazeme laterale se determina conform STAS 10108/0-78 si P100-1/2004, paragraful 6.6.2(1).
Suplimentar, legaturile laterale trebuie dispuse in zonele in care este posibila formarea articulatiilor
plastice. P100-1/2004 contine relatii pentru determinarea rezistentei necesare a acestor prinderi
laterale. Studiile efectuate in SUA (AISC 2005, FEMA 350) indica faptul ca in cazul in care grinzile
sunt realizate ca si grinzi mixte otel-beton, prinderea dintre talpa superioara si placa de beton armat
asigura o legatura laterala suficienta pentru dezvoltarea unor deformatii plastice corespunzatoare
unor deplasari relative de nivel de 0.04 radiani. Prinderi suplimentare sunt necesare numai in cazul
unor cerinte de ductilitate mai ridicate.
 124

(6) Asigurarea suprarezistentei imbinarilor grinda-stalp poate conduce in multe cazuri la solutii
neeconomice. O alternativa o constituite reducerea latimii talpilor grinzii in apropierea zonei de
imbinare grinda-stalp, prevazuta in P100-1/2004, (Figura C 6.6)Detalii de alcatuire si relatii de calcul
pentru aceasta solutie sunt disponibile in FEMA 350, ANSI/AISC 358-05 si GP 082/2003.

Figura C 6. . Grinda cu sectiune redusa .

6.3 Stalpi

(1) Stalpii care fac parte din structura principala de rezistenta trebuie sa posede o rezistenta
suficienta pentru a evita plastificarea lor sub efectul actiunii seismice de calcul (vezi 5.1-5.4).
Exceptie fac sectiunile stalpilor in care se permit formarea articulatiilor plastice, respectiv la baza
stalpilor si la partea superioara a stalpilor de la ultimul nivel (vezi 6.1).

Pentru asigurarea suprarezistentei necesare a stalpilor, eforturile de calcul se obtin prin insumarea
eforturilor din componenta seismica amplificate cu factorul 1.1 ovM si a celor din componenta
gravitationala, conform relatiilor (6.6) din P100-1/2004.

In cazul in care valoarea M nu se determina printr-un calcul detaliat, se pot adopta valorile
recomandate in anexa F.4 din P100-1/2004. Trebuie insa precizat ca valorile factorilor recomandati
in tabelul F.2 din anexa corespund produsului 1.1ovM (de exemplu, 1.1ovM=3 pentru cadre
necontravantuite).

Intrucat este posibil ca nu intotdeauna conditiile de suprarezistenta introduse prin relatiile (6.6) sa
conduca la evitarea aparitiei articulatiilor plastice in stalpi, se recomanda, ca, daca proiectarea nu
are la baza un calcul in domeniul inelastic, sa se faca si verificarea conditiei de grinda slaba – stalp
tare, in conformitate cu prevederile din AISC 2005.
 125

(2) Verificarea de rezistenta si stabilitate a stalpilor se va efectua conform STAS 10108/0-78. Pentru
determinarea lungimilor de flambaj ale stalpilor structurilor multietajate se pot folosi prevederile din
anexa F.5.

(4) Transferul eforturilor de la grinda la stalp se va face tinand seama de modul real de lucru al
imbinarii grinda-stalp: imbinare rigida cu rezistenta totala, caz in care structura se considera
continua, transferul momentului plastic incovoietor de pe grinda pe stalp fiind complet; imbinare
semirigida partial rezistenta, caz in care structura este semi-continua, capacitatea de transfer a
imbinarii fiind partiala in raport cu momentul plastic capabil al grinzii.

(5) Incercarile experimentale realizate pe noduri grinda-stalp au demonstrat ca panoul de inima al

stalpului are un aport important la ductilitatea totala a nodului. Desi panoul de inima al stalpului are
un comportament ductil, deformatiile excesive ale acestuia au un efect defavorabil asupra
comportarii de ansamblu al nodului. De aceea, pentru a evita dimensionarea unor panouri de inima
a stalpului prea slabe, P100-1/2004 impune verificarea relatiei (6.8). Forta taietoare de calcul din
panou se determina in ipoteza formarii articulatiilor plastice in grinzile adiacente, pe baza
momentelor plastice capabile. Pentru determinarea rezistentei panoului de inima al stalpului, se iau
in considerare rezistenta la forfecare a inimii stalpului, precum si aportul talpilor stalpului, conform
relatiilor (6.9-6.10 din P100-1/2004). Relatiile pentru determinarea rezistentei la forfecarea a
panoului de inima al stalpului tin seama de reducerea rezistentei in prezenta unor forte axiale mari (

). Cresterea rezistentei la forfecarea a panoului de inima al stalpului poate fi

obtinuta prin dispunerea unor placi suplimentare (de dublare), vezi Figura C 6.7.

      

Figura C 6. . Placi de dublare pentru panourile de inima, AISC 2005.

(6) Pentru asigurarea rezistentei si ductilitatii panoului de inima, este necesara evitarea voalarii
acestuia. In acest scop grosimea inimii stalpului si a placilor de dublare (atunci cand sunt folosite)
trebuie sa respecte relatia (6.11) din P100-1/2004. In cazul in care inima stalpului si/sau placile de
dublarea nu satisfac aceasta grosime, acestea pot fi solidarizate prin intermediul unor suduri in
gauri, astfel ca suma grosimilor inimii si a placilor de dublare sa satisfaca relatia (6.11) din P100-
1/2004, vezi Figura C 6.8.

rigidizari de continuitate
 

suduri in
gauri
 126

placi suplimentare pe inima

 

Figura C 6. . Solidarizarea inimii stalpului si a placilor de dublare, AISC 2005.

(7-9) Asigurarea rezistentei si rigiditatii nodurilor grinda-stalp necesita, in general, dispunerea pe

ambele parti ale stalpului a unor rigidizari de continuitate la nivelul talpilor grinzii. Aceste rigidizari
asigura transferul solicitarilor de la talpile grinzii la stalp. Rigidizarile servesc de asemenea si la
delimitarea panoului de inima al stalpului, care reprezinta o zona puternic solicitata. Rigidizarile vor fi
proiectate astfel ca sa posede o rezistenta cel putin egala cu cea a talpilor grinzii.

(10) In zona imbinarii rigla-stalp, talpile stalpului trebuie legate lateral. Aceste legaturi laterale pot fi
realizate prin intermediul contravantuirilor, grinzilor, planseelor de beton, etc. In cazul in care nu
exista astfel de elemente in structura, se vor dispune elemente speciale, care trebuie posede o
rezistenta de minim 0,02  fy  tf  b (tf, b – dimensiunile talpii grinzii).

6.4 Imbinari grinda-stalp

(1-2) La cadrele necontravantuite zonele disipative sunt amplasate la capetele grinzilor. P100-1/2004
nu permite formarea articulatiilor plastice in imbinari. Prin asigurarea unei suprarezistente fata de
zona disipativa, imbinarile sunt proiectate sa lucreze in domeniul elastic pe toata durata actiunii
seismice.

Pentru indeplinirea cerintelor de siguranta la starea limita ultima sub efectul incarcarii seismice,
zonele plastice potential (zonele din grinzi adiacente imbinarilor grinda-stalp) trebui sa posede o
 127

capacitate de rotire plastica adecvata (0.035 radiani pentru clasa de ductilitate H si 0.025 radiani
pentru clasa de ductilitate M). In cazul in care imbinarile nu au o suprarezistenta suficienta (sunt
partial rezistente), articulatiile plastice se formeaza in imbinari (situatie permisa de normele seismice
europene si cele americane: EN1998-1.8, respectiv AISC 2005). In acest caz, imbinarile trebuie sa
posede capacitatile de rotire specificate anterior. Determinarea capacitatii de rotire a imbinarilor
trebuie demonstrata prin incercari experimentale.

In cazul in care imbinarile sunt suprarezistente fata de zonele disipative din grinzi, iar grinzile sunt
proiectate conform capitolului 6.6.2 din P100-1/2004, capacitatea de rotire in articulatiile plastice din
grinzi poate fi considerata adecvata.

Capacitatea de rotire p a imbinarilor sau a zonelor din grinzi adiacente imbinarilor, se determina cu

relatia  , unde  reprezinta deformatia grinzii la mijlocul deschiderii, iar l este deschiderea

grinzii (vezi Figura C 6.9).

Figura C 6. Deformarea grinzii  pentru calculul p

Capacitatea de rotire p in articulatiile plastice trebuie asigurate pentru o incarcare ciclica, fara o
degradare de rezistenta si rigiditate mai mare de 20% (vezi Figura C 6.10). Aceasta cerinta este
valabila independent de amplasarea articulatiei plastice (imbinare sau grinda). Deformatia elastica a
stalpului nu trebuie luata in considerarea la determinarea lui p. In cazul in care panoul de inima al
stalpului se plastifica, contributia acestuia la capacitatea de rotire totala nu trebuie sa depaseasca
30%.

Moment M0.0350.8Mp
incovoieto  
r

M0.0350.8Mp
 
 128

-0.035 0 0.035
Rotire, rad

Figura C 6. . Nivelul de acceptare al degradarii de rezistenta, AISC 2005.

6.5 Imbinarile de continuitate ale stalpilor

Imbinarile de continuitate ale stalpilor sunt imbinari prin contact, forta de compresiune considerand
ca se transmite direct intre fetele transversale. Calculul se face in conformitate cu prevederile din GP
016-97. Amplasarea imbinarilor trebuie astfel alese incat imbinarea sa poata fi executata cu
usurinta, direct de pe planseu.

7 Cadre contravantuite centric

7.1 Criterii de proiectare

(1-3) Cadrele contravantuite centric disipeaza energia seismica prin deformatii plastice axiale ale
contravantuirilor. Incercarile experimentale pe contravantuiri solicitate la incarcari ciclice axiale au
aratat ca dupa producerea flambajului in domeniul plastic, forta capabila de compresiune scade
dramatic in ciclurile de incarcare succesive, ceea ce conduce la reducerea dramatica a energiei
disipate prin deformatiile de compresiune. Astfel, preluarea fortelor laterale seismice si disiparea
energiei are loc preponderent in contravantuirile intinse.

Pentru a asigura o comportare uniforma a structurii per ansamblu, pentru ambele sensuri ale actiunii
seismice, proiectia orizontala a ariei contravantuirilor ascendente trebuie sa fie cat mai apropiata de
cea a contravantuirilor descendente (vezi relatia 6.15 din P100-1/2004).
 129

Figura C 6. Diagrama ciclica forta-deplasare pentru o contravantuire, AISC 2005.

7.2 Criterii de proiectare

(1) Contravantuirile reprezinta elementele disipative la cadrele contravantuite centric, ceea ce

implica reducerea semnificativa a capacitatii portante la compresiune in urma deformatiilor plastice
care au loc in timpul unui cutremur. De aceea, dupa incetarea efectelor actiunii seismice, cand
contravantuirile sunt practic scoase din uz, preluarea incarcarilor gravitationale trebuie sa fie
asigurata doar de grinzi si stalpi, fara a tine cont de prezenta contravantuirilor.

(2-3) Datorita reducerii semnificative a rezistentei contravantuirilor comprimate in urma flambajului

plastic, contributia contravantuirilor comprimate la preluarea fortelor orizontale din actiunea seismica
este redusa. Pentru a tine cont de acest aspect intr-un calcul elastic, la modelarea structurii se
considera doar contravantuirile intinse. Exceptie fac structurile cu contravantuiri in V, la care atat
contravantuirile intinse, cat si cele comprimate se considera active. Pentru detalii asupra modului
practic de efectuare a calcului structural si de determinare a eforturilor, vezi C6.4(1-2).

In cazul in care se efectueaza un calcul neliniar static sau dinamic, se pot considera atat
contravantuirile intinse, cat si cele comprimate, in urmatoarele conditii:

 modelul inelastic al contravantuirii comprimate trebuie sa reflecte comportarea acesteia inainte si

dupa flambaj (vezi Figura C 6.11)

 modelul de comportarea a contravantuirii comprimate trebuie sa aiba la baza justificari teoretice

si experimentale adecvate.

7.3 Calculul diagonalelor

 130

(1-3) Pentru toate sistemele de contravantuiri centrice, zveltetea adimensionala a barelor

contravantuirilor   se limiteaza superior la 2.0, pentru a preveni flambajul prematur al
contravantuirii comprimate. Zveltetea adimensionala se determina conform relatiei:

unde:

A – Aria sectiunii transversale a contravantuirii

fy – limita de curgere nominala

Ncr – forta critica de flambaj minima, 

In cazul contravantuirilor cu diagonale in X, zveltetea adimensionala   va fi mai mare decat 1.3,
pentru a evita suprasolicitarea stalpilor in faza premergatoare flambajului diagonalei comprimate
(atunci cand sunt active atat diagonale intinse, cat si cele comprimate).

Relatia dintre zveltetea  (asa cum este definita in STAS 10108/0-78) si zveltetea adimensionala   
este urmatoarea:

Informativ, pentru un otel OL37 cu limita de curgere fy = 235 N/mm2, limitarea   

corespunde la  .

(4-5) Contravantuirile solicitate la intindere se dimensioneaza astfel incat efortul plastic capabil al
sectiunii transversale Npl,Rd sa fie mai mare decat efortul maxim din combinatia seismica NEd. Pentru
sistemele cu contravantuiri in V, diagonalele comprimate se vor verifica conform STAS 10108/0-78 la
flambaj.

(6) Intrucat la sistemele contravantuite centric diagonalele reprezinta elementele disipative,

imbinarile acestora trebuie sa posede o suprarezistenta suficienta, conform capitolului 6.5.5 din
P100-1/2004.

(7) Pentru a se asigura un mecanism plastic global, diagonalele active ale sistemului de
contravantuiri trebuie sa fie astfel dimensionate, incat sub actiunea fortelor seismice sa se plastifice
in totalitate (pe toata inaltimea structurii). In acest scop, se recomanda ca valorile maxima si minima
ale rapoartelor Ni sa nu depaseasca 25%. Aceasta conditie este dificil de respectat in cazul cladirilor
 131

cu multe niveluri, la care actiunea vantului poate impune cerinte de rezistenta si rigiditate diferite
fata de actiunea seismica. In cazul in care nu este posibila respectarea cerintei de uniformitate a
contravantuirilor, performanta seismica a structurii va fi confirmata printr-un calcul inelastic.

7.4 Calculul grinzilor si stalpilor

(1) La cadrele contravantuite centric, grinzile si stalpii sunt elemente nedisipative. Pentru a
preintampina deformati plastice in aceste elemente, acestea trebuie sa posede o suprarezistenta
suficienta fata de elementele disipative (contravantuirile). Eforturile de calcul in stalpi si grinzi se
obtin prin insumarea eforturilor din componenta seismica amplificate cu factorul 1.1 ovN si a celor
din componenta gravitationala, conform relatiilor (6.16) din P100-1/2004.

(2) In cazul cadrelor cu contravantuiri in V inversat, rezistenta grinzii la forte gravitationale trebuie
asigurata in eventualitatea ca in urma actiunii seismice contravantuirile au cedat prin flambaj. In
acest scop, calculul grinzii se va face fara a considera reazemul intermediar asigurat de
contravantuiri.

In cazul cadrelor cu contravantuiri in V, efectul fortei neechilibrate din diagonala comprimata care
poate flamba sub efectul actiunii seismice, se aplica pe grinda considerand:

 pentru diagonala intinsa o forta egala cu rezistenta plastica a sectiunii Npl,Rd

 pentru diagonala comprimata o forta egala cu 0.3Npl,Rd

In urma compunerii, cele doua forte din diagonale vor genera o forta transversala si una axiala pe
grinda. Grinda trebuie sa fie verificata pentru a rezista sub efectul acestor forte.

(3) Buna functionare a sistemelor cu contravantuiri in V este asigurata de impiedecarea pierderii

stabilitatii generale a grinzii. In acest scop se vor prevedea legaturi laterale la nivelul talpilor grinzii
in sectiunea de intersectie cu diagonalele.

8 Cadre contravantuite excentric

(1-4) La cadrele contravantuite excentric zonele disipative sunt localizate in barele disipative
(linkuri). Celelalte elemente ale cadrelor contravantuite excentric trebuie sa ramana preponderent in
domeniul elastic sub efectul fortelor care se pot dezvolta prin plastificarea si ecruisarea barelor
disipative. Elementele componente ale cadrelor contravantuite excentric sunt prezentate in Figura C
6.12. Functie de lungimea barei disipative, comportarea plastica a acesteia poate fi dominata de
forfecare (pentru bare disipative scurte) sau de incovoiere (pentru bare disipative lungi). Barele
disipative pot fi orizontale (pe lungimea grinzii, vezi Figura C 6.12 i-iii) sau verticale (exterioare
grinzii, vezi Figura C 6.12 iv).
 132

Pentru a evita concentrarea deformatiilor plastice intr-un numar redus de bare disipative, este
necesara asigurarea unui mecanism plastic global. Pentru aceasta, nivelul de solicitare al barelor
disipative sub efectul actiunii seismice, trebuie sa fie cat mai uniform.

(i) (ii)

(iii) (iv)
legenda:
a = bara disipativa (link)

b = portiunea de grinda exterioara barei disipative

c = contravantuire

d = stalp

Figura C 6. . Exemple de cadre contravantuite excentric, AISC (2005)

8.2. Calculul barelor disipative

 133

(1) Inima barelor disipative se va realiza fara placi de dublare , deoarece este posibil ca acestea sa
nu participe corespunzator la mecanismul plastic al barei disipative. De asemenea, prezenta gaurilor
are un efect defavorabil asupra comportarii plastice a barelor disipative, de aceea acestea nu sunt
permise.

(2-10) Raspunsul inelastic al barelor disipative depinde semnificativ de lungimea barei disipative,
definita prin raportul Mpl,link/Vpl,link. Atunci cand lungimea barei disipative este mai mica decat
1.6Mpl,link/Vpl,link (bare disipative scurte), raspunsul inelastic va fi dominat de forfecare. Daca lungimea
barei disipative este mai mare decat 3M pl,link/Vpl,link (bare disipative lungi), raspunsul inelastic va fi
dominat de incovoiere. Pentru lungimi de intermediare ale barei disipative, raspunsul inelastic este
caracterizat atat de forfecare, cat si de incovoiere (bare disipative intermediare). Capacitatea de
deformare plastica a barelor disipative este in general mai mare pentru barele disipative scurte.
Incercarile experimentale (AISC, 2005) au aratat rotiri plastice capabile de 0.08 radiani in cazul
barelor disipative scurte si 0.02 radiani in cazul barelor disipative lungi.

In analiza neliniara inelastica, modelarea barelor disipative va trebui facuta in asa fel incat sa
respecte cat mai apropiat de realitate mecanismul de disipare proiectat: bara disipativa scurta spre
exemplu lucreaza la forfecare, iar ce lunga la incovoiere.

Efectul fortei axiale asupra raspunsului inelastic al barei disipative poate fi neglijat daca forta axiala
nu depaseste 15% din forta axiala plastica capabila a barei disipative. In cazul in care nivelul fortei
axiale depaseste 15% din forta axiala plastica capabila a barei disipative, forta taietoare capabila si
momentul plastic capabil se vor reduce. In acest caz sunt permise doar barele disipative scurte, a
caror lungime maxima este data de relatia 6.24 (conform P100-1/2004).

In cazul cadrelor contravantuite excentric la care momentele incovoietoare la cele doua capete ale
barei disipative sunt egale (vezi Figura C 6.12.i), clasificarea barelor disipative (scurte, intermediare
si lungi) se face cu relatiile 6.25-6.27 din P100-1/2004. In cazul cadrelor contravantuite excentric la
care momentele incovoietoare la cele doua capete ale barei disipative sunt diferite (vezi Figura C
6.12.ii-iv), clasificarea barelor disipative (scurte, intermediare si lungi) se face cu relatiile 6.28-6.30
din P100-1/2004.

(11-) O comportare ciclica ductila a barelor disipative se poate obtine printr-o detaliere
corespunzatoare a rigidizarilor transversale ale inimii. In acest scop, sunt necesare rigidizari
marginale pe ambele parti ale inimii (la ambele capete ale barei disipative), precum si rigidizari
intermediare (vezi Figura C 6.13). La barele disipative scurte, rigidizarile intermediare au scopul de a
impiedica voalarea plastica a inimii. In acest caz, distanta maxima dintre rigidizarile intermediare
depinde de deformatia plastica necesara a barei disipative (AISC 2005), o distanta mai mica fiind
necesara pentru o capacitate de deformatie plastica mai mare. La barele disipative lungi, cu
lungimea cuprinsa intre 3Mpl,link/Vpl,link si 5Mpl,link/Vpl,link este necesar sa se dispuna cate o rigidizare
intermediara la fiecare capat al barei disipative la o distanta egala 1.5 b, unde b este latimea talpii,
pentru a limita degradarea de rezistenta datorata voalarii plastice a talpilor si a pierderii stabilitatii
prin incovoiere-rasucire. In cazul in care lungimea barei disipative depaseste 5M pl,link/Vpl,link nu sunt
necesare rigidizari intermediare. Rigidizarile intermediare se dispun pe ambele parti ale inimii, atunci
cand inaltimea barei disipative este mai mare decat 600 mm. In cazul barelor disipative cu inaltimea
mai mica de 600 mm, este permisa dispunerea rigidizarilor doar pe o singura parte a inimii.
 134

Prinderea rigidizarilor de inima si talpi se realizeaza prin suduri in relief (de colt). Rigidizarile trebuie
detaliate astfel incat sa se evite sudura in zona de racord dintre talpa si inima, aceasta putand sa
conduca la reducerea capacitatii de deformare plastica a barei disipative prin initierea unor fisuri in
inima (AISC 2005).

In general, intersectia dintre axa grinzii si cea a diagonalei va fi situata la extremitatea barei
disipative, insa se accepta ca aceasta intersectie sa fie situata in interiorul barei disipative
(vezi Figura C 6.13). Nu se permite ca intersectia dintre axa grinzii si cea a diagonalei sa fie situata
in afara barei disipative, deoarece, datorita excentricitatii, vor rezulta momente incovoietoare
suplimentare in grinda si contravantuiri.

intersectia dintre axa barei

disipative si a diagonalei va fi la
capatul sau in interiorul barei
disipative
 

legaturi laterale la
extremitatile barei
disipative
 

e=lungimea barei
disipative
 

 
rigidizari marginale pe toata
inaltimea barei disipative - pe
ambele parti
 

rigidizari intermediare pe toata

inaltimea barei disipative – pe
ambele parti pentru h>600
mm
 
 135

Figura C 6. . Elementele principale ale barei disipative (AISC 2005).

8.3 Elemente structurale care nu contin bare disipative

(1) La cadrele contravantuite excentric, stalpii, contravantuirile si segmentele de grinzi situate in

afara barelor disipative sunt elemente nedisipative. Pentru a preintampina producerea deformatiilor
plastice in aceste elemente, acestea trebuie sa posede o suprarezistenta suficienta fata de barele
disipative. Eforturile de calcul in elementele nedisipative se obtin prin insumarea eforturilor din
componenta seismica amplificate cu factorul 1.1 ov si a celor din componenta gravitationala,
conform relatiilor (6.31) din P100-1/2004. Este insa posibil ca relatiile (6.31) sa nu ofere in toate
situatiile suprarezistenta necesara in elementele nedisipative. De aceea, se recomanda estimarea
directa a eforturilor de calcul in elementele nedisipative printru-un calcul inelastic (static sau
dinamic).

Pentru a se asigura un mecanism plastic global, barele disipative trebuie sa fie astfel dimensionate,
incat sub actiunea fortelor seismice sa se plastifice in totalitate (pe toata inaltimea structurii). In
acest scop, se recomanda ca diferenta dintre valorile maxima si minima ale rapoartelor i sa nu
depaseasca 25%. Aceasta conditie este dificil de respectat in cazul cladirilor cu multe niveluri. In
cazul in care nu este posibila respectarea cerintei de uniformitate a barelor disipative, performanta
seismica a structurii va fi confirmata printr-un calcul inelastic.

8.4 Imbinarile barelor disipative

In cazul cadrelor contravantuite excentric de tipul celor din Figura C 6.12.i, imbinarile grinda-stalp a
grinzilor care contin bare disipative se vor dimensiona cu aceleasi relatii folosite la dimensionarea
grinzilor (6.31).
 136

In cazul cadrelor contravantuite excentric de tipul celor din Figura C 6.12.ii-iii, imbinarile grinda-stalp
sunt amplasate in zone plastice potentiale si necesita a atentie deosebita. Cercetarile experimentale
au aratat ca acest tip de imbinari sunt solicitate intr-un mod diferit fata de imbinarile grinda-stalp de
la cadrele necontravantuite (AISC 2005). De aceea, modul de alcatuire a imbinarilor grinda stalp de
la cadrele necontravantuite nu asigura intotdeauna o comportare adecvata in cazul sunt folosite
pentru imbinari bara disipativa – stalp la cadre contravantuite excentric.

Figura C 6. . Exemplu al unui nod intarit bara disipativa - stalp

Se recomanda ca alcatuirea si dimensionarea imbinarilor bara disipativa – stalp la cadre

contravantuite excentric sa fie validate prin incercari experimentale, sau sa se asigure o
suprarezistenta fata de bara disipativa. In acest caz imbinarea va fi dimensionata la eforturile
corespunzatoare dezvoltarii mecanismului plastic in bara disipativa, amplificate cu ov. In Figura C
6.14 este prezentat un exemplu de alcatuire a unei astfel de imbinari intarite bara disipativa – stalp.

9 Structuri de tip pendul inversat

Caracteristica principala a acestor structuri o constituie localizarea articulatiilor plastice exclusiv in

stalpi, si nivelul ridicat al fortei axiale, definit de relatia NSd  / Npl Rd  ≥ 0,3. Aceste structuri sunt
caracteristice pentru castele de apa, platforme sau structuri parter care sustin greutati mari, cum ar
fi cele pentru silozuri, buncare, etc. Cadrele parter, de tipul celor care se folosesc pentru hale sau
platforme industriale nu se caracterizeaza, de regula, prin dezvoltarea in stalpi a unor forte axiale
care sa satisfaca conditia anterioara.

10. Structuri metalice cu nuclee sau pereti din beton armat si pentru structuri duale
 137

C6.10.1. Structuri cu nuclee sau pereti din beton armat

La aceste structuri, fortele orizontale sunt preluate in principal de diafragme sau nuclee de beton
armat. Cadrele metalice, de regula necontravantuite, se dimensioneaza din actiuni gravitationale.
Deoarece participarea cadrelor metalice la preluarea fortelor seismice orizontale este neglijabila,
acestea se verifica conform STAS 10108-0/78, respectiv Eurocode 3, partea 1.1 si Eurocode 3,
partea 1.8. Calculul elementelor din beton, care asigura preluarea fortelor seismice, se face in
conformitate cu prevederile din cap 5 (P100-1/2004). Proiectantul va avea grija ca detaliile
constructive prin care se solutioneaza legaturile dintre structura metalica si cea din beton sa
respecte ipotezele de lucru mentionate anterior.

In cazul in care structura metalica are o contributie semnificativa (cel putin 25%) la preluarea
fortelor seismice, aceasta se va proiecta pe baza prevederilor din prezentul normativ.

10.2. Structuri duale (cadre necontravantuite plus cadre contravantuite)

O structura alcatuita din cadre contravantuite si necontravantuite poate fi considerata duala atunci
cand cadrele necontravantuite au o contributie semnificativa la preluarea fortelor seismice (minim
25% din forta seismica totala). Aceste structuri se proiecteaza cu un factor de reducere q unic.
Cadrele contravantuite centric au o capacitate redusa de disipare a energiei seismice. Structura
duala, obtinuta prin combinarea cadrelor contravantuite centric cu cele necontravantuite are un
raspuns seismic global imbunatatit, datorita redundantei si capacitatii de disipare mai mari a
structurii necontravantuite.

In categoria structurilor duale intra si cele obtinute prin combinarea cadrelor contravantuite
excentric cu cadre necontravantuite. In acest caz insa, ambele structuri au o capacitate de disipare a
energiei seismice comparabila, asocierea lor facandu-se de cele mai multe ori din considerente
functionale. Folosirea contravantuirilor excentrice in locul celor centrice conduce la sisteme
structurale mai omogene, atat din punct de vedere a rigiditatii cat si a ductilitatii. In plus, impactul
contravantuirilor excentrice asupra fluxurilor de circulatie in cladire este mai redus.

In cazul in care participarea cadrelor necontravantuite la preluarea fortelor seismice este mai mica
decat 25% din forta seismica totala, contributia acestora se neglijeaza. Factorul de reducere q este
cel al sistemului contravantuit, care se dimensioneaza in conformitate cu prevederile capitolelor 6.7
si 6.8. In acest caz cadrele necontravantuite se verifica conform STAS 10108-0/78.

11. Controlul executiei

Asigurarea calitatii executiei unei structuri metalice solicitate seismic, si care s-a proiectat ca
structura disipativa este esentiala. In acest scop, la executia si montajul structurii se recomanda ca
pe langa prevederile din STAS 767/0-78 si C150-99 sa se respecte prevederile din normele europene
EN1090 si EN1993-1.10 (Eurocode 3 partea 1.10).

Bibliografie
 138

Dubina D., Grecea D., Ciutina A., Stratan A. (2000), 'Influence of connection typology and loading
asymmetry', in F. Mazzolani (ed.), Moment resisting connections of steel building frames in seismic
areas, E & FN SPON, p. 217-244.

Mazzolani, F.M., Moment resistant connections of steel frames in seismic areas: Design and
Reliability. London: E & FN Spon, 2000.

EN 1990 'Basis of structural design'. Capitolul 5: 'Structural analysis and design assisted by testing' .
Anexa D 'Design assisted by testing'.

Buletinul Construtiilor, nr. 16/2004

P100-92, (1992). 'Normativ pentru proiectarea antiseismica a constructiilor de locuinte, social-

culturale, agrozootehnice si industriale', Ministerul lucrarilor publice si amenajarii teritoriului,
Romania.

Eurocode 8 (2003). 'Design of structures for earthquake resistance. Part 1: General rules, seismic
actions and rules for buildings'. December 2003. CEN - European Committee for Standardization.

AISC (2002). 'Seismic Provisions for Structural Steel Buildings'. American Institute of Steel
Construction, Inc. Chicago, Illinois, USA.

AISC (2005). 'Seismic Provisions for Structural Steel Buildings'. American Institute of Steel
Construction, Inc. Chicago, Illinois, USA.

ANSI/AISC 358-05 (2005). 'Prequalified Connections for Special and Intermediate Steel Moment
Frames for Seismic Applications', American Institute of Steel Construction, One East Wacker Drive,
Suite 700, Chicago, Illinois 60601-1802.

ECCS (1985). 'Recommended Testing Procedures for Assessing the Behaviour of Structural Elements
under Cyclic Loads', European Convention for Constructional Steelwork, Technical Committee 1,
TWG 1.3 – Seismic Design, No.45

FEMA 350, (2000). 'Recommended Seismic Design Criteria for New Steel Moment-Frame Buildings',
SAC Joint Venture.

FEMA 356, (2000). 'Prestandard and commentary for the seismic rehabilitation of buildings', Federal
Emergency Management Agency, Washington (DC).

Valorile specificate pentru fy si R sunt valabile pentru grosimi ale tablei  16mm

Transmisia caldurii prin convectie

 DOCUMENTE SIMILARE
0
139

Plansee metalice
Constructii CAIET DE SARCINI - STRATURI DE FORMA
+ Font mai mare | - Font mai mic Caracterizarea si utilizarea otelurilor pentru tevi,
cazane si recipiente sub presiune la temperatura
ambianta si la temperaturi scazute

Modul de monitorizare a ocuparii si utilizarii

Transmisia caldurii prin convectie terenului intravilan

Calculul stalpilor
1. Mecanismul fenomenului
GRADUL DE CUNOASTERE AL
PRODUCATORILOR DE EMAILURI

MANAGEMENTUL CALITATII IN CONSTRUCTII

CAIET DE SARCINI - Instalatii sanitare interioare

UTILAJE PENTRU RECUPERAREA SI

RECICLAREA MATERIALELOR DE CONSTRUCTII
- PROIECT- FOARFECA PENTRU DEMOLARI

DEFECTELE LEMNULUI
Transferul de caldura prin convectie, de
exemplu de la suprafata mai calda a unui
element de incalzire (Fig. 12) la un fluid (aer)
mai rece, are loc in cateva etape.

Fig. 12. Transferul caldurii prin convectie

Initial, caldura trece prin conductie termica de la suprafata elementului la particulele de aer
adiacente acestuia, ceea ce are ca efect ridicarea temperaturii (si energiei interne) a acestor
particule; acest proces se desfasoara in stratul subtire de fluid de langa suprafata elementului,
 140

denumit strat limita. In continuare, datorita incalzirii, aerul se dilata, isi micsoreaza densitatea
si, devenind mai usor, tinde sa se ridice spre zonele superioare, formand un curent ascendent
(curent convectiv). Locul acestui fluid este luat de fluidul mai rece din restul spatiului. Cu alte
cuvinte, particulele cu energie mai mare se deplaseaza catre zone de fluid cu temperaturi mai
scazute, unde, prin amestec cu alte particule, transmit o parte din energia lor. Daca
temperatura radiatorului ar fi constanta in timp si nu s-ar produce pierderi de caldura, acest
proces ar continua pana la egalizarea temperaturii aerului interior cu cea a elementului de
incalzire. In vecinatatea elementelor de inchidere cu temperatura scazuta (pereti exteriori,
geamuri) sensul transferului termic se inverseaza, formandu-se curenti convectivi descendenti
(Fig. 12).

Convectia este astfel un transfer de energie, masa si impuls. Energia este inmagazinata in
particulele de fluid si este transportata ca rezultat al miscarii acestora. Factorii care influenteaza
convectia caldurii, determinand caracterul complex al acesteia, sunt: campul de temperatura din
solid si din fluid in vecinatatea suprafetei de contact, natura fluidului (densitate, caldura masica,
vascozitate, coeficient de conductivitate termica etc.), structura geometrica a sistemului in care
fluidul se misca, natura si modul de prelucrare al suprafetelor solidului etc.

Functie de cauza miscarii, convectia se clasifica in convectie libera sau naturala (miscarea de
amestec este rezultatul diferentelor de densitate produse de gradientii de temperatura), si
convectie fortata (miscarea de amestec este rezultatul unor cauze externe care produc diferente
de presiune, ca de exemplu un ventilator).

2. Legea lui Newton

Calculul fluxului termic transmis prin convectie nu se poate efectua cu ajutorul legii lui Fourier,
datorita imposibilitatii cunoasterii complete a stratului limita si a gradientului termic pe
suprafata de contact dintre perete si fluid. Rezolvarea acestor dificultati, pentru calculele
practice, se face cu ajutorul legii lui Newton, care permite determinarea cantitatii de caldura si a
fluxului termic schimbat prin convectie intre un solid si un fluid.
 141

Fig. 13. Sir Isaac Newton (1642–1727)

Fiind dat un element, de exemplu un perete exterior, cantitatea de caldura primita (Q c) sau

cedata ( ) prin convectie se determina cu relatia lui Newton astfel:

 (11a)

 (11b)

unde:    Ti, Te – temperatura aerului interior, respectiv exterior (ºC);

Tsi, Tse – temperatura suprafetei interioare, respectiv exterioare a

peretelui (ºC);

αc c – coeficientul de transfer termic prin convectie, la suprafata

interioara, respectiv exterioara a peretelui (W/m2 ºC);

S – suprafata prin care are loc transferul termic (m 2);

τ – timpul (h).

Coeficientul de transfer de suprafata α se defineste, asemanator cu coeficientul de

conductivitate termica λ, ca fiind marimea numeric egala cu cantitatea de caldura primita sau
cedata intr-o ora, printr-o suprafata de
1 m2, cand diferenta de temperatura dintre perete si fluid este de 1 ºC.

3. Coeficientul de transfer termic de suprafata

Definirea cantitativa a transferului de caldura prin convectie cu ajutorul legii lui Newton face ca
in coeficientul de convectie αc sa se reflecte majoritatea factorilor de care depinde procesul
convectiv: tipul miscarii, regimul de curgere, proprietatile fizice ale fluidului, forma si orientarea
suprafetei de schimb de caldura. In felul acesta αc devine o functie complexa, cu multe variabile
si greu de determinat, de forma:

αc = f(ℓ, v, Tp, Tf, λ, cp (12)

unde:    – lungimea caracteristica a curgerii (m);

 142

v – viteza de curgere (m/s);

Tp Tf – temperatura peretelui, respectiv a fluidului (ºC sau K);

λ – coeficientul de conductivitate termica al fluidului (W/mºC);

cp – caldura specifica a fluidului la presiune constanta (J/KgºC);

ρ – densitatea fluidului (Kg/m3);

ν – vascozitatea cinematica a fluidului (m2/s).

Determinarea coeficientului de transfer termic prin convectie se poate face prin patru metode
principale:

determinari experimentale combinate cu analiza dimensionala;

solutiile matematice exacte ale ecuatiilor stratului limita;

analiza aproximativa a stratului limita prin metode integrale;

analogia dintre transferul de caldura, masa si impuls.

Toate aceste metode isi aduc contributia la intelegerea transferului de caldura convectiv. Cu
toate acestea, nici una din metode nu poate rezolva singura toate problemele schimbului de
caldura prin convectie, deoarece fiecare procedeu are anumite limitari care restrang utilizarea
sa practica.

Bazele transferului de caldura in cladiri

Constructii
DOCUMENTE SIMILARE
+ Font mai mare | - Font mai mic
0
ZIDARIE - Proprietatile mecanice de rezistenta ale
zidariei
INSTALATII DE BALAST - SANTINA
Cum montam parchetul laminat
PUNEREA IN LUCRARE A BETONULUI -
PREGATIREA TURNARII BETONULUI
BAZELE PROIECTARII CONSTRUCTIILOR DIN
ZIDARIE - Conditii tehnice
GLAFURI CELULARE PVC PT INTERIOR
Profile - Z, C, platou, RAL
Repartizarea camerelor si a vitrajelor
Subiecte pentru examenul de beton armat
PREVEDERI CONSTRUCTIVE PENTRU CLADIRI
DIN ZIDARIE
 143

Bazele transferului de caldura in cladiri

1. Consideratii generale 1

2. Marimi de baza si definitii 2

3. Moduri fundamentale de transfer termic 4

3.1. Conductia termica 4

3.2. Convectia termica 5

3.3. Radiatia termica 6

Conductia termica 6
4.1. Legea lui Fourier 6

4.2. Coeficientul de conductivitate termica    9

Convectia termica 10
5.1. Factorii ce influenteaza transferul convectiv    11

5.2. Legea lui Newton. Coeficientul de convectie    12

Radiatia termica 13
 144

6.1. Natura fizica a fenomenului    13

6.2. Transferul termic radiant intre un perete si un fluid 14

7. Conditii de unicitate    16

8. Notiunea de rezistenta termica 17

9. Simularea numerica a transferului de caldura 20

9.1. Introducere 20

9.2. Ecuatia diferentiala a conductiei termice    20

9.3. Modelarea numerica a campurilor termice 22

9.3.1. Generalitati    22

9.3.2. Programul RDM    22

9.3.3. Programul NASTRAN    24

1. Consideratii generale
Prin transfer de caldura se intelege procesul spontan, ireversibil de propagare a caldurii in spatiu,
reprezentand schimbul de energie termica intre corpuri, sau regiuni ale aceluiasi corp, ca rezultat al
diferentei de temperatura dintre acestea. Transferul de caldura este un transfer de energie intre
sisteme fizico–chimice sau intre diferitele parti ale aceluiasi sistem, in cadrul unei transformari in
care nu se efectueaza lucru mecanic.

Stiinta transferului de caldura are ca preocupare procesele in care energia termica la parametri mai
ridicati este transformata in energie termica la parametri mai coborati. In mod curent, parametrul cu
care se apreciaza calitatea caldurii este temperatura, definita ca o masura globala a intensitatii
proceselor care determina energia interna a unui corp.

Schimbul de caldura respecta cele doua principii fundamentale ale termodinamicii.

 Principiul I al termodinamicii, care exprima legea conservarii energiei:

„Daca intr-un sistem izolat termic, schimburile de caldura se desfasoara fara reactii chimice,
fara fenomene electromagnetice sau de disociere si fara deplasari de mase, cantitatea de
caldura a sistemului ramane constanta, oricare ar fi schimburile termice dintre partile sale
componente.”
 145

 Principiul al II-lea al termodinamicii, care stabileste sensul natural al propagarii

caldurii, intotdeauna de la zona cu temperatura mai ridicata catre zona cu temperatura mai
coborata:

„Daca intr-un sistem izolat termic, distributia temperaturilor este neuniforma, vor avea loc
schimburi de caldura, aceasta scurgandu-se din regiunile cu temperatura ridicata spre cele
cu temperatura joasa, pana la completa nivelare a temperaturilor sistemului.”

Practic, transferul de caldura este prezent intr-o masura mai mare sau mai mica in toate domeniile
tehnicii actuale, iar importanta lui este in continua crestere. Legile transferului termic controleaza
modul in care caldura se transmite prin elementele exterioare ale cladirilor (anvelopa), proiectarea si
functionarea unei extrem de mari varietati de aparate si instalatii industriale etc.

Se poate afirma ca obiectivele studiului transferului de caldura sunt constituite de gasirea metodelor
si procedeelor de franare a acestui fenomen (in cazul elementelor de izolare), sau de intensificare in
cazul unor instalatii de diverse tipuri.

Higrotermica este o ramura a fizicii constructiilor in cadrul careia sunt studiate acele fenomene si
caracteristici ale cladirilor ce au in vedere satisfacerea cerintelor de viata ale oamenilor si in special
protectia contra agentilor climatici: variatii de temperatura, vant, ploaie, zapada etc. Astfel, sunt
investigate procesele de transfer de masa si caldura in constructii, respectiv transmisia vaporilor de
apa (higro) si a caldurii (termo) prin elementele de constructie, precum si efectele pe care aceste
procese le au asupra conditiilor de microclimat interior, a conditiilor de igiena si confort, a
durabilitatii si a caracteristicilor fizice ale elementelor de constructie.

In acest sens cladirile trebuie sa satisfaca anumite cerinte de confort, pentru indeplinirea carora
marimile fizice ce caracterizeaza microclimatul incaperilor nu trebuie sa depaseasca anumite limite
(de exemplu temperatura interioara in cladirile de locuit trebuie sa fie minim 20 ºC iarna si maxim
26 ºC vara, umiditatea relativa cca. 3570% iarna si 60% vara, viteza maxima de miscare a aerului
interior 2 m/s).

2. Marimi de baza si definitii

Rezolvarea problemelor termice specifice constructiilor se bazeaza pe cunoasterea legilor fizicii
referitoare la schimbul de caldura, stabilite de teoria propagarii caldurii.

Principalele notiuni cu care se opereaza in acest domeniu sunt:

a. Temperatura – reprezinta o marime scalara de stare, care caracterizeaza gradul de incalzire al

corpurilor. Temperatura poate varia in timp si spatiu fiind, in cazul cel mai general, o functie de 4
variabile (trei variabile geometrice si variabila timp): 

Ca unitate de masura se utilizeaza gradele, care difera functie de sistemul de masura folosit: Celsius
(ºC), Fahrenheit (ºF), Kelvin (K). In sistemul international (SI) unitatea de masura a temperaturii
este gradul Kelvin.

b. Camp termic – reprezinta totalitatea valorilor temperaturii ce caracterizeaza un anumit spatiu

(domeniu). Campul termic poate fi constant (stationar sau permanent) sau variabil (nestationar sau
 146

tranzitoriu), dupa cum temperatura din fiecare punct este constanta sau variabila in timp.
De asemeni, campul termic este unidirectional (atunci cand propagarea caldurii are loc pe o singura
directie), bidirectional sau plan (propagarea caldurii are loc pe doua directii) si tridimensional sau
spatial (propagarea caldurii are loc pe toate cele trei directii in spatiu).

c. Suprafata izoterma – este locul geometric al punctelor dintr-un camp termic spatial, ce se
caracterizeaza prin aceeasi valoare a temperaturii la timpul τ. Deoarece un punct al unui corp nu

poate avea simultan doua valori diferite ale temperaturii, rezulta ca suprafetele izoterme sunt
continue si nu se intersecteaza intre ele. Suprafetele izoterme pot fi plane sau curbe.

d. Linie izoterma – este locul geometric al punctelor de egala temperatura, dintr-un camp termic
plan. Din acelasi motiv ca la suprafetele izoterme, liniile izoterme sunt continue si nu se
intersecteaza intre ele.

e. Gradient de temperatura – este o masura a variatiei temperaturii pe o anumita directie din

spatiul (domeniul) analizat. Mai riguros, gradientul de temperatura reprezinta limita raportului intre
diferenta de temperatura   si distanta  dintre doua puncte, cand   (din punct de
vedere matematic este derivata temperaturii in raport cu spatiul):

f. Cantitatea de caldura (Q) – reprezinta o cantitate de energie si in SI se masoara in Joule (J).

Se pot folosi si alte unitati de masura, cum ar fi Wh sau caloria (cal).

g. Fluxul termic sau debitul de caldura (Φ) – este cantitatea de caldura ce strabate o suprafata in
unitatea de timp. Din punct de vedere matematic reprezinta derivata cantitatii de caldura Q in raport
cu timpul τ, si se masoara in J/h sau, mai uzual, in W:

h. Densitatea fluxului termic sau fluxul termic unitar (q) – reprezinta cantitatea de caldura care
strabate unitatea de suprafata in unitatea de timp; este o marime vectoriala, avand directia normala
la suprafetele sau liniile izoterme si se masoara in W/m 2.

3. Moduri fundamentale de transfer termic

Exista trei moduri distincte de transfer a caldurii: conductia, convectia si radiatia. Aceste tipuri de
transfer pot aparea separat sau, mai frecvent, combinate cate doua sau la limita toate trei simultan,
in procese complexe de schimb de caldura.

3.1. Conductia termica

 147

Este procesul de transfer al caldurii dintr-o regiune cu temperatura mai ridicata catre o regiune cu
temperatura mai scazuta, in interiorul unui mediu solid, lichid sau gazos, sau intre medii diferite in
contact fizic direct, sub influenta unei diferente de temperatura, fara existenta unei deplasari
aparente a particulelor care alcatuiesc mediile respective.

Mecanismul transferului de caldura prin conductie in corpuri solide, lichide sau gazoase se
desfasoara in mod diferit.

a) La corpurile solide nemetalice (dielectrice), conductia termica se realizeaza prin vibratia termica a
retelei cristaline. Pentru determinarea coeficientului de conductie ar trebui evaluata energia de
vibratie a retelei respective. Calculul se simplifica daca se foloseste o analogie cu teoria cuantica a
materiei, in care fiecarui corpuscul in miscare i se asociaza o unda de tip Broglie. Invers, se pot
asocia oricarei miscari ondulatorii corpuscule fictive numite fononi. Daca un cristal are doua fete la
temperaturi diferite, energia termica este transferata prin fononi de la fata calda la cea rece. La
trecerea prin materiale, fononii sunt atenuati datorita fenomenului de dispersie (imprastiere),
atenuarea undelor termice fiind o marime proportionala cu rezistenta termica la conductie. Pentru
cristalele ideale, la care dispersia fononilor lipseste, rezistenta termica este coborata, iar conductia
termica are o intensitate ridicata. In cristalele reale, datorita unor defecte de structura sau
impuritati, creste dispersia fononilor, iar conductia termica se reduce. In materialele amorfe, lipsite
de structura simetrica sau periodica, dispersia fononilor este foarte mare, iar conductia termica
foarte redusa.

b) La corpuri solide metalice si semiconductoare, conductia termica se realizeaza prin doua procese:
transferul de energie cu ajutorul fononilor prin unde ale retelei si transferul de energie cu ajutorul
electronilor liberi (de valenta). Contributia electronilor liberi este de 1030 de ori mai mare decat
contributia fononilor.

c) La corpurile lichide si gazoase, conductie termica apare sub forma a doua procese: ciocnirile
elastice din aproape in aproape intre molecule sau atomi, pozitia reciproca a acestora ramanand insa
aceeasi in spatiu, si deplasarea electronilor liberi.

In cazul particular al metalelor lichide si electrolitilor, contributia ultimului proces este de

101000 ori mai mare decat la lichidele nemetalice. Gazele, avand o distributie haotica a moleculelor,
cu legaturi intermoleculare slabe si distante mari intre molecule, realizeaza cel mai redus transfer de
caldura prin conductie.

La materialele poroase (des intalnite in constructii), conductia termica nu mai apare in stare pura,
fluidele (aer, apa etc.) existente in capilare si pori putand efectua miscari in cazul unor dimensiuni
corespunzatoare ale porilor. In acest fel apare transfer termic prin convectie si chiar prin radiatie.

3.2. Convectia termica

Reprezinta procesul de transfer al caldurii prin actiunea combinata a conductiei termice, a acumularii
de energie si a miscarii de amestec. Se manifesta la fluidele in miscare si in procese de schimb a
starii de agregare. Convectia este cel mai important mecanism de schimb de caldura intre o
suprafata solida si un fluid, intre care exista contact direct si miscare relativa.

Transferul de caldura prin convectie, de exemplu de la un perete mai cald la un fluid mai rece, are
loc in cateva etape. Initial, caldura trece prin conductie termica de la suprafata peretelui la
 148

particulele de fluid adiacente acestuia, ceea ce are ca efect ridicarea temperaturii (si energiei
interne) a acestor particule; acest proces se desfasoara in stratul subtire de fluid de langa perete,
denumit strat limita. In continuare, datorita incalzirii, fluidul se dilata, isi micsoreaza densitatea si,
devenind mai usor, tinde sa se ridice spre zonele superioare, formand un curent ascendent (curent
convectiv). Locul acestui fluid este luat de fluidul mai rece din restul spatiului. Cu alte cuvinte,
particulele cu energie mai mare se deplaseaza catre zone de fluid cu temperaturi mai scazute, unde,
prin amestec cu alte particule, transmit o parte din energia lor. Daca temperatura peretelui este
constanta in timp, iar in fluid nu exista surse de caldura, acest proces continua pana la egalizarea
temperaturii fluidului cu cea a peretelui.

Convectia este astfel un transfer de energie, masa si impuls. Energia este inmagazinata in particulele
de fluid si transportata ca rezultat al miscarii acestora. Factorii care influenteaza convectia caldurii,
determinand caracterul complex al acesteia, sunt: campul de temperatura din solid si din fluid in
vecinatatea suprafetei de contact, natura fluidului (densitate, caldura masica, vascozitate, coeficient
de conductie termica etc.), structura geometrica a sistemului in care fluidul se misca, natura si
modul de prelucrare al suprafetelor solidului etc.

Functie de cauza miscarii, convectia se clasifica in convectie libera sau naturala (miscarea de
amestec este rezultatul diferentelor de densitate produse de gradientii de temperatura), si convectie
fortata (miscarea de amestec este rezultatul unor cauze externe care produc diferente de presiune).

3.3. Radiatia termica

Este procesul prin care caldura este transferata de la un corp cu temperatura ridicata la un corp cu
temperatura scazuta, corpurile fiind separate in spatiu. Schimbul de caldura prin radiatie se
datoreaza naturii electromagnetice a energiei transferate sub forma de cuante.

Termenul de „radiatie” este, in general, aplicat tuturor fenomenelor care implica unde
electromagnetice. In transferul de caldura prezinta interes numai acele fenomene care sunt
rezultatul diferentelor de temperatura si care pot transmite energie printr-un mediu transparent sau
prin spatiu. Energia transmisa in acest fel este denumita radiatie termica sau caldura radianta.

Energia radiatiei termice apare pe seama energiei interne a unui corp si reprezinta oscilatii
electromagnetice cu lungimea de unda cuprinsa in intervalul 0,1100 μm. Radiatiile termice sunt
situate in spectrul invizibil, dar respecta aceleasi legi ca si radiatiile luminoase: se propaga in linie
dreapta, se reflecta, se refracta, se absorb.

Schimbul de caldura prin radiatie se realizeaza de la distanta, fara contact direct intre corpuri.
Fenomenul are sens dublu: un corp radiaza energie, dar si absoarbe energia emisa sau reflectata de
corpurile inconjuratoare. La corpurile solide si lichide transformarea energiei electromagnetice in
energie termica are loc in straturile superficiale, iar la corpurile gazoase in volum. Transferul de
caldura prin radiatie este cu atat mai intens cu cat temperatura corpului radiant este mai ridicata. In
aplicatiile tehnice care implica temperaturi apropiate de cele ale mediului ambiant, radiatia termica
poate fi neglijata in comparatie cu transferul de caldura prin conductie si prin convectie.

Conductia termica
4.1. Legea lui Fourier
 149

Relatia de baza a transferului de caldura prin conductie a fost propusa de Fourier in 1822, prin legea
care ii poarta numele. Fiind dat un element de constructie omogen, de exemplu un perete (Fig. 1),
cantitatea de caldura transmisa in regim stationar, pe baza ecuatiei lui Fourier, se poate estima cu
relatia:

 (1)

unde: Q – cantitatea de caldura transmisa prin conductie (J sau Wh);

λ – coeficientul de conductivitate termica (W/mºC);

S – aria suprafetei elementului prin care se face transferul termic conductiv, masurata
perpendicular pe directia de propagare a caldurii (m 2);
Tsi, Tse – temperaturile suprafetei interioare, respectiv exterioare a elementului (ºC sau K);

τ – timpul (h);

d – grosimea elementului (m).

 150

Fig. 1. Conductia termica in regim stationar printr-un perete plan

Daca in relatia (1) se face S = 1 m2, Tsi – Tse ºC, τ = 1 h, d = 1 m, atunci rezulta: λ = Q.
In acest mod se poate defini coeficientul de conductivitate termica ca fiind cantitatea de caldura ce
trece printr-un element cu suprafata de 1 m2, grosimea de 1 m, timp de o ora si pentru o diferenta
de temperatura dintre cele doua suprafete de 1 ºC sau 1 K.
 151

Cu ajutorul relatiei lui Fourier se poate stabili atat modul de variatie a temperaturii pe grosimea unui
element, cat si expresia temperaturii intr-un punct oarecare (in regim termic unidirectional si
stationar). Pentru aceasta, in cadrul peretelui omogen din Fig. 1 vom considera un strat de grosime
infinit mica „dx” in care temperatura variaza cu o cantitate „dT” (Fig. 2).
 152

Fig. 2. Transmisia caldurii prin conductie la un perete omogen

In acest caz, expresia fluxului termic unitar (densitatii de flux), se poate obtine prin impartirea
relatiei (1) la aria S si la timpul τ. Se obtine:

 (2)

unde:   – gradientul de temperatura (ºC/m).

Semnul „–” din relatia (2) indica faptul ca fluxul termic are sens contrar cresterii temperaturii
(caldura se transmite de la zonele mai calde spre zonele mai reci, conform principiului al II-lea al
termodinamicii).

Pentru determinarea campului termic (deci a valorilor temperaturii in orice punct al peretelui) vom
integra ecuatia diferentiala (2), pusa sub forma:

Prin integrare se obtine:

in care: C – constanta de integrare.

Valorile temperaturilor pe suprafata interioara, respectiv exterioara a peretelui, sunt:

 (5.2)

Inlocuind valorile din conditia (5.1) in relatia (4), se determina constanta de integrare C:

Cu ajutorul conditiei (5.2) si a relatiilor (4) si (6) se deduce:

 (7)

Din ultima relatie se expliciteaza fluxul termic unitar:

 153

Temperatura intr-un punct oarecare din perete, situat la distanta „x” de suprafata interioara a
acestuia (Fig. 2), se deduce cu ajutorul relatiilor (4), (6) si (8):

Relatia (9) este o functie de gradul I de variabila „x” (geometric reprezinta ecuatia unei drepte), si
pune in evidenta doua aspecte importante:

in cazul unui element omogen temperatura variaza liniar pe grosimea acestuia, in ipoteza
regimului (campului) termic unidirectional si stationar;
la o distanta oarecare „x” de suprafata elementului (Fig. 2) valoarea temperaturii este constanta
in orice punct; cu alte cuvinte, intr-un plan oarecare, paralel cu suprafetele elementului,
temperatura este constanta.

4.2. Coeficientul de conductivitate termica

Majoritatea materialelor de constructie, cu exceptia celor compacte, au o structura capilar–poroasa,
alcatuita din cavitati si schelet rigid, ce poate lega apa sub diferite forme, la presiuni mai mici decat
cele de saturatie din afara corpurilor. De asemeni, aerul si apa migreaza prin reteaua de capilare si
pori. In consecinta, caldura se transmite concomitent sub mai multe forme:

conductie in scheletul solid si in amestecul aer – apa din cavitati;

convectie locala a aerului si apei datorita diferentelor de temperatura intre fetele opuse ale
peretilor cavitatii;
schimburi repetate de faza (evaporari, condensari) in cavitati.

In aceste conditii este deosebit de dificila evaluarea cantitativa a acestor fenomene pe baza unor
relatii simple. Ca urmare, aprecierea coeficientului de conductivitate termica, in asa fel incat acesta
sa reflecte complexitatea proceselor de transfer termic, nu se poate efectua decat experimental,
determinandu-se un coeficient echivalent, ce depinde de o multitudine de factori:

unde: T – temperatura absoluta;

U – umiditatea materialului;

grad T, grad U – gradientii de temperatura si de umiditate;

d – grosimea materialului.
 154

Coeficientul de conductivitate termica λ (sau, mai pe scurt, conductivitatea termica) reprezinta o

caracteristica termofizica de baza a fiecarui material si depinde, in cazul general, de natura si starea
materialului, de temperatura si de presiune. Pentru materialele de constructie curent folosite, acest
coeficient are valori cuprinse intre 0,043,0 W/mºC (cu exceptia metalelor: de exemplu otelul are
λ ≈ 50 W/mºC, iar pentru aluminiu λ ≈ 200 W/mºC).

Conductivitatea termica variaza direct proportional cu densitatea materialului. Din acest motiv
materialele usoare au un coeficient λ mai mic si deci proprietati de izolare termica mai bune.
De asemeni, coeficientul de conductivitate variaza direct proportional cu umiditatea (deoarece λ
pentru apa este considerabil mai mare decat cel pentru material), deci un material va avea
proprietati izolatoare mai bune cu cat va fi mai uscat.

Convectia termica
Asa cum s-a aratat la pct. 3.2, transferul de caldura prin convectie intre suprafata unui corp solid si
un fluid are loc prin actiunea combinata a conductiei termice si a transportului de masa. Daca
temperatura suprafetei este mai mare decat a fluidului, caldura se propaga intai prin conductie de la
corpul solid la particulele de fluid din imediata vecinatate a peretelui. Energia transmisa astfel
mareste energia interna a fluidului, fiind transportata prin miscarea acestuia. Cand particulele de
fluid incalzit ajung intr-o regiune cu temperatura mai scazuta, caldura este transferata in continuare
spre fluidul mai rece.

5.1. Factorii ce influenteaza transferul convectiv

Transferul de caldura prin convectie este influentat de patru categorii de factori: natura miscarii,
regimul de curgere, proprietatile fizice ale fluidului, forma si dimensiunile suprafetei de schimb de
caldura.

a) Natura miscarii depinde de cauza care o genereaza, deosebind:

miscare generata de diferentele de densitate ale fluidului (produse de diferentele de

temperatura). In acest caz miscarea este denumita miscarea libera, iar transferul de caldura
poarta numele de convectie libera (naturala);
miscarea fluidului este rezultatul unei actiuni mecanice exterioare produse de vant, ventilatoare
etc. In acest caz este vorba despre o miscare fortata, iar transferul de caldura se numeste
convectie fortata.

Miscarile libere si fortate pot exista separat sau simultan. Cand viteza miscarii fortate este mare se
poate neglija efectul miscarii libere.

b) Regimul de curgere poate fi de doua tipuri: laminar si turbulent.

In curgerea laminara fiecare particula din fluid se deplaseaza in cadrul aceluiasi strat, paralel cu
suprafata peretelui si paralel cu traseul celorlalte particule. Curgerea se desfasoara in straturi
paralele, fara transfer de particule (de masa) de la un strat la altul.

In curgerea turbulenta particulele din fluid au o miscare „dezordonata”, cu o directie si o viteza de

deplasare permanent variabile. Miscarea are o viteza rezultanta, paralela cu suprafata peretelui, dar
 155

suprapus peste aceasta exista fluctuatii continue de viteza care produc un transfer reciproc de
particule (de masa) intre straturi.

Intre cele doua tipuri de baza exista o curgere tranzitorie, in care o particula din fluid are alternativ
portiuni de curgere laminara si turbulenta.

In functie de regimul de curgere al fluidului, mecanismul convectiei termice se desfasoara astfel:

in regim laminar convectia se face cu precadere prin conductie termica in fluid; aportul miscarii
de amestec este redus;
in regim turbulent convectia are loc prin conductie termica in stratul limita si prin transfer de
masa in restul zonei de curgere.

Datorita turbulentei in fluid, care genereaza transfer de masa, convectia turbulenta este mult mai
intensa decat convectia laminara.

c) Proprietatile fizice ale fluidului influenteaza schimbul de caldura prin convectie, fluidele

diferentiindu-se intre ele ca agenti termici. In mod special, transferul de caldura prin convectie este
afectat de conductivitatea termica λ, caldura specifica c p, densitatea ρ si vascozitatea dinamica η,
proprietati dependente pentru fiecare fluid de temperatura si, intr-o masura mult mai mica, de
presiune.

d) Forma si dimensiunile suprafetei de schimb de caldura au un efect important asupra

procesului de convectie. Geometria suprafetei de schimb termic (plana, cilindrica, nervurata etc.) si
orientarea acesteia fata de directia de curgere afecteaza caracteristicile stratului limita si creeaza
conditii specifice de curgere si de transfer de caldura.

5.2. Legea lui Newton. Coeficientul de convectie

Calculul fluxului termic transmis prin convectie nu se poate efectua cu ajutorul legii lui Fourier,
datorita imposibilitatii cunoasterii complete a stratului limita si a gradientului termic pe suprafata de
contact dintre perete si fluid.

Rezolvarea acestor dificultati, pentru calculele practice, se face cu ajutorul legii lui Newton, care
permite determinarea cantitatii de caldura si a fluxului termic schimbat prin convectie intre un solid
si un fluid.

Fiind dat un element, de exemplu un perete exterior, cantitatea de caldura primita (Q c) sau cedata (

) prin convectie se determina cu relatia lui Newton astfel:

unde: Ti, Te – temperatura aerului interior, respectiv exterior (ºC);

 156

Tsi, Tse – temperatura suprafetei interioare, respectiv exterioare a peretelui (ºC);

αc c – coeficientul de transfer termic prin convectie, la suprafata interioara,

respectiv exterioara a peretelui (W/m2 ºC);

S – suprafata prin care are loc transferul termic (m 2);

τ – timpul (h).

Coeficientii de transfer de suprafata α se definesc, asemanator cu coeficientul de conductivitate

termica λ, ca fiind cantitatea de caldura primita sau cedata intr-o ora, printr-o suprafata de 1 m 2,
cand diferenta de temperatura dintre perete si fluid este de 1 ºC sau 1 K.

Definirea cantitativa a transferului de caldura prin convectie cu ajutorul legii lui Newton face ca in
coeficientul de convectie α sa fie inglobati toti factorii de care depinde procesul convectiv: tipul
miscarii, regimul de curgere, proprietatile fizice ale fluidului, forma si orientarea suprafetei de schimb
de caldura. In felul acesta α devine o functie complexa, cu multe variabile si greu de determinat, de
forma:

α = f(l, w, Tp, Tf, λ, cp

in care: l – lungimea caracteristica a curgerii; w – viteza de curgere; T p – temperatura peretelui;

Tf – temperatura fluidului; λ – coeficientul de conductivitate termica al fluidului; c p – caldura
specifica a fluidului la presiune constanta; ρ – densitatea fluidului; ν – vascozitatea cinematica a
fluidului.

Determinarea coeficientului de transfer termic prin convectie se poate face prin patru metode
principale:

analiza dimensionala combinata cu determinari experimentale;

solutiile matematice exacte al ecuatiilor stratului limita;

analiza aproximativa a stratului limita prin metode integrale;
analogia dintre transferul de caldura, masa si impuls.

Toate aceste metode isi aduc contributia la intelegerea transferului de caldura convectiv. Cu toate
acestea, nici una din metode nu poate rezolva singura toate problemele schimbului de caldura prin
convectie, deoarece fiecare procedeu are anumite limitari care restrang utilizarea sa practica.

Radiatia termica
6.1. Natura fizica a fenomenului
 157

Radiatia este un fenomen de transport al energiei, care are drept suport material undele
electromagnetice. Radiatia se propaga si prin vid si deci poate sa apara ca mod elementar de
transfer termic independent de conductie si convectie. Toate corpurile emit si absorb radiatii in
proportii diferite si pe lungime de unda caracteristice. Macroscopic, fenomenele radiante respecta
principiile termodinamicii clasice.

Radiatiile sunt produse de diversi oscilatori: radiatiile ultraviolete, spectrul vizibil si radiatiile infrarosii
sunt determinate de oscilatiile electronilor, razele gama provin din reactii nucleare etc.

La interactiunea radiatiilor cu un mediu material se evidentiaza efectul lor termic. Din punct de
vedere energetic radiatiile se comporta la fel, diferentele aparand la lungimea de unda si la efectele
pe care le au asupra mediului ambiant.

Energia radiatiilor provine din energia interna a corpurilor si difera de la un tip de radiatie la altul.
Cea mai mare cantitate de energie o transporta radiatiile infrarosii. Efecte nocive asupra
organismelor vii au radiatiile cosmice, gama si Röntgen. In doze mari si celelalte radiatii sunt
periculoase, deoarece pot provoca arsuri.

Toate corpurile cu o temperatura diferita de zero absolut emit continuu energie sub forma de
radiatii. Radiatiile au un dublu caracter: ondulatoriu si corpuscular. Energia si impulsul sunt
concentrate in fotoni, iar probabilitatea de a se gasi intr-un anumit loc din spatiu este definita prin
notiunea de unda.

Mecanismul de transformare a energiei termice in energie radianta, pe baza interpretarii lui Planck,
se poate prezenta astfel: in urma unui soc (dintre molecule, atomi, electroni liberi) in interiorul unui
corp, electronii unui atom sunt scosi temporar din starea de echilibru si trec de la un nivel de
energie la altul (de pe o orbita pe alta). La revenirea in pozitia initiala (la nivelul de energie initial),
care reprezinta o stare de stabilitate mai mare, energia termica primita in urma socului se elibereaza
sub forma undelor electromagnetice care sunt emise in spatiu.

6.2. Transferul termic radiant intre un perete si un fluid

Cantitatea de caldura transmisa de un corp prin radiatie Q r, conform relatiei lui Stefan – Boltzmann,
este data de relatia:

 (Wh)

unde: cr – coeficientul de radiatie (W/m2K4);

S – aria suprafetei exterioare a corpului radiant (m2);

T – temperatura absoluta (K);

τ – timpul (h).
 158

Coeficientul de radiatie cr reprezinta cantitatea de caldura radiata de 1 m2 de material , intr-o ora, la
o temperatura a suprafetei radiante de 100 K.

Cantitatea de caldura transmisa prin radiatie de la aerul interior la suprafata interioara a unui perete
poate fi determinata cu relatia:

unde Ti, Tsi reprezinta temperatura aerului interior, respectiv temperatura suprafetei interioare a peretelui.

In mod analog, cantitatea de caldura transmisa prin radiatie de la suprafata exterioara a unui perete
la aerul exterior se poate exprima cu relatia:

unde Tse, Te reprezinta temperatura suprafetei exterioare a peretelui, respectiv temperatura aerului
exterior.

Din punct de vedere al calculului practic este mai convenabil sa se exprime cantitatea de caldura sub
forma unei expresii care sa contina temperatura la puterea I-a. Acest lucru se poate obtine printr-un
artificiu matematic, inlocuind coeficientii de radiatie cr cu coeficienti echivalenti de radiatie αr, astfel:

in care:

 (W/m2 ºC)

7. Conditii de unicitate
Relatiile matematice care caracterizeaza fenomenul de transmitere a caldurii nu pot fi utilizate in
rezolvarea practica a unui caz sau altul deoarece, din punct de vedere matematic, conduc la o
 159

infinitate de solutii ce difera intre ele prin una sau mai multe constante de integrare. Din acest
motiv, pentru fiecare situatie in parte, se ataseaza o serie de conditii ce definesc particularitatile
cazului respectiv, numite conditii de unicitate sau conditii la limita.

In general, conditiile de unicitate sunt numeroase si de diverse tipuri, cele mai importante dintre ele
fiind descrise in continuare.

a) Conditii geometrice, care definesc forma geometrica si dimensiunile corpului (domeniului) in

care se desfasoara procesul de transfer de caldura.

b) Conditii initiale, care stabilesc valorile temperaturii in interiorul domeniului la momentul

initial τ = 0. In cazul general aceasta conditie poate fi exprimata analitic sub forma T = f(x,y,z) la
timpul τ = 0. Cazul cel mai simplu il constituie distributia uniforma de temperatura T = T o = const.

c) Conditii de contur sau de frontiera, care definesc legatura corpului cu mediul ambiant, din
punct de vedere termic:

conditiile de primul tip (de speta I-a) se refera la cunoasterea valorilor temperaturii pe suprafata
corpului (sau pe o anumita zona din suprafata), in fiecare moment τ :

Ts = f(x,y,z,τ) – cunoscute

conditiile de al doilea tip (de speta a II-a) definesc valorile fluxului termic unitar la suprafata
corpului (sau pe o parte din suprafata), pentru orice τ:

qs = f(x,y,z,τ) – cunoscute

conditiile de al treilea tip (de speta a III-a) cuprind cunoasterea temperaturii mediului ambiant
(in particular a aerului din interiorul si din exteriorul unei cladiri) si legea dupa care se
desfasoara transferul de caldura intre suprafata unui corp (element) si mediul inconjurator.
Daca se considera o arie egala cu unitatea pe suprafata corpului atunci, potrivit legii
conservarii energiei, cantitatea de caldura transferata prin conductie prin corp, care
traverseaza aria unitara, este egala cu cantitatea de caldura preluata prin convectie de catre
fluidul din vecinatatea corpului, de pe aceeasi arie unitara, adica:

 (10)

unde: λ – coeficientul de conductivitate termica (W/mºC);

 – gradientul de temperatura (ºC/m);

α – coeficientul de transfer termic superficial (W/m2 ºC);

Ts – temperatura la suprafata corpului (ºC);

 160

Tf – temperatura fluidului (ºC).

Membrul stang al relatiei (10) reprezinta fluxul termic unitar transmis prin conductie
(conform relatiei lui Fourier) ce iese din corp, iar membrul drept fluxul termic unitar transmis
prin convectie (conform relatiei lui Newton) ce se propaga in continuare prin fluidul ce
margineste corpul, ecuatia exprimand de fapt egalitatea acestor fluxuri conform principiului
conservarii energiei.

conditiile de al patrulea tip (de speta a IV-a) definesc procesul de conductie la frontiera dintre
doua zone ale corpului (domeniului) cu caracteristici diferite, aflate in contact. In acest caz,
daca se considera contactul perfect, se poate scrie egalitatea dintre fluxul unitar ce iese din
prima zona cu fluxul unitar ce intra in cea de a doua zona, conform relatiei:

unde: λ1, λ2 – coeficientii de conductivitate termica a celor doua zone vecine (W/mºC);

 – gradientul de temperatura la suprafata de contact, pentru fiecare zona (ºC/m).

8. Notiunea de rezistenta termica

Campul termic si campul electric sunt fenomene analoge. Aceasta inseamna ca respecta ecuatii cu
forme similare si au conditii la limita similare. Ecuatiile care descriu comportarea unui sistem termic
pot fi transformate in ecuatiile caracteristice unui sistem electric, si invers, prin simpla schimbare a
variabilelor.

Astfel, legea lui Ohm, care exprima in electrotehnica legatura intre intensitate I a curentului,
diferenta de tensiune ΔU si rezistenta electrica Re, are o forma analoga in transferul de caldura prin
relatia dintre fluxul termic unitar q, diferenta de temperatura ΔT si o marime denumita rezistenta
termica (unidirectionala) R, adica:

In consecinta, relatia de calcul pentru rezistenta termica a unui element este, prin definitie:

 (m2 ºC/W) (11)

unde: q – fluxul termic unitar ce strabate elementul (W/m2);

ΔT – diferenta de temperatura (caderea totala a temperaturii) intre cele doua medii (aerul
 161

exterior si interior) care marginesc elementul respectiv (ºC).

Prin aplicarea relatiei (11) in cazul celor trei moduri fundamentale de transfer a caldurii, se obtin
expresiile particularizate ale rezistentei termice in cazul conductiei, convectiei si radiatiei.

In cazul transferului termic unidirectional prin conductie, rezistenta termica a unui element omogen,
de grosime „d”, va fi:

 (m2 ºC/W)

In ceea ce priveste transmisia termica prin convectie si radiatie, trebuie observat ca, la nivelul
calculului, cele doua forme de transfer se pot cumula. Astfel, fluxul termic unitar total dintre un
element de constructie si un fluid va fi egal cu suma fluxurilor unitare prin convectie si prin radiatie:

unde:    q – fluxul unitar total (datorita convectiei si radiatiei) dintre element si fluid (W/m 2);

qc – fluxul unitar transmis prin convectie (W/m2);

qr – fluxul unitar transmis prin radiatie (W/m 2);

αc – coeficientul de transfer termic superficial, prin convectie (W/m 2 ºC);

αr – coeficientul de transfer termic superficial, prin radiatie (W/m 2 ºC);

α – coeficientul de transfer termic superficial (total): α c r (W/m2 ºC);

Tf, Ts – temperatura la suprafata solidului, respectiv in fluid (ºC).

Rezistenta termica superficiala, datorita schimbului de caldura prin convectie si radiatie, intre fluid si
element, este:

 (m2 ºC/W)

Aplicand ultima relatie pentru suprafata interioara, respectiv exterioara a unui element, se obtine:

unde: Ri – rezistenta termica superficiala la suprafata interioara a elementului (m 2 ºC/W);

 162

Re – idem, la suprafata exterioara a elementului (m2 ºC/W);

αi – coeficientul de transfer termic superficial la suprafata interioara (W/m 2 ºC);

αe – idem, la suprafata exterioara (W/m2 ºC).

Rezistenta termica totala a unui element omogen la transmisia caldurii (prin conductie, convectie si
radiatie), va avea expresia:

 (m2 ºC/W)

Prin inversarea rezistentei termice de obtine coeficientul total de transmisie termica (numit in
Normativul C107 coeficient de transfer termic unidirectional), ce reprezinta cantitatea de caldura ce
trece printr-o suprafata de 1 m2, timp de o ora, la o diferenta de temperatura dintre aerul interior si
cel exterior de 1ºC sau 1 K, pentru un perete cu grosimea „d”, in regim termic stationar:

 (W/m2 ºC)

In cazul unui element alcatuit din mai multe straturi paralele intre ele si perpendiculare pe directia
fluxului termic, expresiile rezistentei termice si a coeficientului de transfer termic vor fi:

 (m2 ºC/W)

 (W/m2 ºC)

9. Simularea numerica a transferului de caldura

9.1. Introducere

In conditiile economice actuale, cand pretul surselor conventionale de energie este din ce in ce mai
ridicat iar sursele neconventionale (solare, eoliene etc.) nu au capatat inca o amploare de masa,
problema utilizarii cat mai rationale a energiei a devenit o prioritate atat pe plan mondial, cat si la
nivel national, indiferent de stadiul de dezvoltare a unei tari sau alta. Cu atat mai mult tarile cu un
 163

nivel economic inca deficitar, intre care se incadreaza si Romania, trebuie sa adopte o directie care
sa asigure utilizarea cat mai judicioasa a resurselor energetice, in cadrul contextului mai larg al
conceptului de „dezvoltare durabila”.

Pe aceasta linie se inscriu eforturile intreprinse in tara noastra, in ultimii 10 ani, de ponderare a unor
consumuri energetice exagerate in sectorul constructiilor. Deocamdata, majoritatea acestor
demersuri au fost in special pe plan conceptual, in sensul asigurarii unui cadru atat la nivel legislativ,
cat si la nivelul prescriptiilor tehnice (normative, ghiduri, instructiuni etc.) care sa reglementeze
problematica legata de confortul in cladiri, in corespondenta cu normele actuale adoptate pe plan
european privind criteriile unor consumuri energetice rationale.

Astfel a fost elaborata, printre altele, seria de normative C107, privind calculul termotehnic al
elementelor de constructie ale cladirilor, care propune un nou mod de abordare a problemelor de
higrotermica a constructiilor, mai evoluat decat vechea metodologie, valabila inainte de 1989 in
cadrul standardelor romanesti.

In esenta, aceste noi normative includ o serie de prevederi si de modalitati de calcul care se apropie
intr-o mai mare masura de comportarea reala a elementelor si a sistemului format de o cladire, in
intregul lui, asigurand astfel un cadru mai riguros pentru dimensionarea termica a constructiilor.

9.2. Ecuatia diferentiala a conductiei termice

Calculul parametrilor ce caracterizeaza procesele de schimb de caldura prin conductie necesita

cunoasterea distributiei temperaturii in spatiu si timp. Aceasta implica solutionarea unor ecuatii
diferentiale specifice, ce se stabilesc de regula prin scrierea bilanturilor termice, in conformitate cu
primul principiu al termodinamicii.

Ecuatia conductiei termice, in forma cea mai generala, pentru corpuri neomogene si anizotrope, cu
surse interioare de caldura, in regim termic nestationar, este:

unde: T – temperatura (ºC);

λ – coeficientul de conductivitate termica (W/mºC);

q – fluxul unitar al surselor interne de caldura (W/m2);

c – caldura specifica la presiune constanta (J/Kg ºC);

ρ – densitatea materialului (Kg/m3);

 164

τ – timpul (h).

Daca se admit diferite ipoteze initiale, ecuatia caldurii se simplifica, luand diverse forme:

corpuri omogene si izotrope:

in care Δ este operatorul Laplace: 

corpuri omogene si izotrope avand caldura specifica, greutatea specifica si coeficientul de

conductivitate termica constante in raport cu timpul:

unde a – coeficientul de difuzivitate termica (a = λ ρ.cp

idem, fara surse interioare de caldura (ecuatia lui Fourier):

idem, cu surse interioare, regim stationar (ecuatia lui Poisson):

idem, fara surse (ecuatia lui Laplace):

9.3. Modelarea numerica a campurilor termice

9.3.1. Generalitati

Din deceniul al saselea al secolului trecut, in domeniul cercetarii stiintifice a inceput sa se contureze
o noua tendinta, aceea de a folosi un anumit tip de metode aproximative, denumite metode sau
tehnici numerice. Asa au aparut metoda diferentelor finite (FDM), metoda elementelor finite (FEM),
metoda elementelor de frontiera (BEM) etc.

In esenta, toate metodele numerice transforma ecuatia diferentiala sau sistemul de ecuatii
diferentiale ce caracterizeaza un anumit fenomen (ecuatii de ordin superior, ce nu pot fi rezolvate
prin mijloace directe, analitice) intr-un sistem liniar de ecuatii algebrice usor de solutionat. In cazul
modelarii campului termic ecuatia diferentiala cu care se lucreaza este ecuatia caldurii (pag. 2, 3),
 165

sub o forma sau alta, considerata impreuna cu conditiile la limita (conditii de speta I, II, III si IV).
Ecuatia diferentiala impreuna cu conditiile la limita aferente poarta numele de problema la limita.

Practic, toate metodele numerice se bazeaza pe un proces numit „discretizare”, ce consta in

„fragmentarea” sub o forma sau alta a obiectului modelat, si pe determinarea valorilor necunoscute
(temperaturi, fluxuri unitare) in nodurile si elementele retelei de discretizare.

Desi aproximative, aceste modalitati de calcul converg cu suficienta rapiditate spre solutia exacta,
astfel incat, daca se respecta anumite conditii minime de rigoare, rezultatele obtinute sunt de buna
calitate.

O data cu aparitia si dezvoltarea pe scara larga a microprocesoarelor si in continuare a

calculatoarelor personale si a statiilor de lucru ingineresti (dupa 1980), metodele numerice au
cunoscut o amploare deosebita. Cu deosebire metoda elementelor finite a suscitat in mare masura
interesul specialistilor, datorita avantajelor sale bine cunoscute. Pe baza acestui model matematic au
aparut programe performante, printre care NASTRAN, ANSYS, ABAQUS, COSMOS etc. Toate aceste
programe dispun de module de calcul extrem de puternice si de facilitati deosebite de pre si post
procesare.

9.3.2. Programul RDM

RDM este un program francez, scris de Yves Debard, de la Institutul Universitar de Tehnologie din
Le Mans. Programul ruleaza in mediul Windows, si cu toate ca nu se incadreaza in categoria
programelor profesionale, are meritul de a fi bine organizat, usor de invatat si suficient de precis.

Cu acest program pot fi efectuate urmatoarele tipuri de analiza:

analiza statica a grinzilor drepte solicitate la incovoiere plana;

analiza elastica a starii plane de tensiuni si deformatii;

calculul placilor la incovoiere;

analiza campului termic plan.

In ceea ce priveste analiza termica, pot fi studiate domenii plane de diverse forme, omogene sau
neomogene, cu sau fara izvoare de caldura, in regim termic stationar, cu conditii la limita de speta I,
II, III si IV.

a) Preprocesarea

Acest proces consta in definirea geometriei domeniului analizat. Pot fi utilizate puncte, drepte,
segmente de dreapta, cercuri si arce de cerc. Practic, desi gama elementelor geometrice nu este
prea larga, poate fi generata (sau aproximata suficient de exact) forma oricarui domeniu curent
intalnit in practica de proiectare.

b) Discretizarea

Pentru discretizare pot fi utilizate:

 166

elemente finite plane cu 3 laturi si 3 sau 6 noduri

elemente finite plane cu patru laturi si 4, 8 sau 9 noduri.

Discretizarea poate fi complet automata (tip Delaunay), cu utilizarea elementelor triunghiulare, sau
semiautomata (pe blocuri), cu elemente triunghiulare si/sau patrulatere. Dupa discretizare,
elementele finite pot fi verificate din punct de vedere al distorsiunilor (patrulatere prea alungite,
triunghiuri cu un unghi apropiat de 180º, etc.) si pot fi luate masuri de corectare, prin repetarea
procesului de discretizare cu alte optiuni.

c) Postprocesarea

Dupa efectuarea analizei termice, se obtin urmatoarele rezultate:

 valorile temperaturilor in fiecare nod;

 valorile fluxurilor termice unitare in fiecare nod.

Pentru o mai buna intelegere si interpretare, rezultatele pot fi puse sub diverse forme grafice:

 linii de egala temperatura (izoterme);

linii de fluxuri unitare egale;

harti de temperaturi si de fluxuri unitare (prin colorarea diferita a zonelor dintre liniile de egala
valoare);
variatia temperaturilor sau fluxurilor unitare in sectiuni alese de utilizator;
variatia temperaturilor sau fluxurilor unitare pe frontierele domeniului.

Valorile marimilor calculate pot fi salvate in fisiere text, pentru intregul domeniu sau pentru anumite
zone. Aceste valori pot fi apoi preluate intr-un program de calcul tabelar, cum este EXCEL, si utilizate
pentru determinarea rapida a coeficientului ψ si in final a rezistentei termice
corectate R’. Coeficientul χ nu poate fi determinat cu programul RDM, intrucat acesta nu rezolva
probleme de camp termic spatial.

9.3.3. Programul NASTRAN

Programul NASTRAN (NASA STRUCTURAL ANALYSIS) este proprietate a firmei „MSC Software
Corporation” din Los Angeles, SUA. Programul pune la dispozitia utilizatorului un cadru de lucru
foarte unitar si bine integrat in mediul WINDOWS. Toate fazele necesare unei analize, indiferent de
tipul acesteia, se efectueaza in acelasi loc, cu aceeasi structura de meniuri, cu comenzi comune de
vizualizare pentru pre si post-procesare. Procesele de generare a geometriei domeniului si de
generare a elementelor finite sunt separate, ceea ce creeaza posibilitatea unui mod de lucru mai
ordonat, de tip ierarhizat, si multe alte facilitati ce vor fi descrise in continuare.

a) Preprocesarea

Aceasta faza presupune, principial, doua etape:

 crearea geometriei;
 „umplerea” geometriei cu elemente finite (procesul de discretizare).
 167

Modelarea geometriei include generarea de puncte, linii, curbe de diferite tipuri (inclusiv curbe
spline), suprafete dintre cele mai diverse (plane, conice, obtinute prin translare de curbe etc.),
volume simple (paralelipipedice, sferice, cilindrice) sau complexe (obtinute prin combinarea
volumelor simple si/sau cu ajutorul unor suprafete de frontiera).

Operatiile de discretizare sunt mult usurate de posibilitatile numeroase si foarte variate de generare
automata sau semiautomata a retelei, cu pasi constanti sau variabili, atat pentru domeniile 2D cat si
pentru cele 3D. Discretizarea se poate efectua direct, prin generarea elementelor finite fara utilizarea
geometriei, dar acest procedeu nu se recomanda decat in cazul problemelor simple sau la corectarea
unor zone de dimensiuni reduse. In mod uzual se utilizeaza elementele geometrice drept punct de
pornire si suport pentru reteaua de discretizare.

Dupa generare, exista posibilitatea unei prime verificari a elementelor finite, din punct de vedere al
distorsiunilor aparute:

 verificarea raportului dintre lungimile laturilor adiacente ale elementului;

 verificarea raportului dintre lungimile laturilor opuse ale elementului;
 verificarea deviatiei unghiurilor in raport cu unghiul drept, la elemente 2D cu 4 laturi;
 verificarea deviatiei unghiurilor in raport cu unghiul de 60º, la elemente 2D cu 3 laturi;
 verificarea planeitatii elementelor 2D;
 verificarea tetraedrelor pleostite (cu inaltime redusa).

Optional, pentru elementele distorsionate, poate fi instituita o stare de „carantina”, in sensul ca

acestea sunt introduse intr-un grup separat, unde pot fi vizualizate si manipulate independent de
elementele finite „sanatoase”.

La finalul acestor operatii se pot utiliza numeroasele optiuni de corectare a retelei prin indesire,
rarire, uniformizare, transformari de elemente, re-discretizare in zone controlate de utilizator etc.

Numarul de elemente sau noduri ale retelei nu este limitat de program, ci doar de memoria
sistemului pe care se lucreaza.

b) Analiza cu elemente finite

Pot fi efectuate urmatoarele tipuri de analiza: analiza statica, analiza statica pentru optimizarea
greutatii proprii a unei structuri, analiza dinamica modala (valori si vectori proprii), analiza spectrala,
analiza dinamica tip „time history”, analiza neliniara de pierdere a stabilitatii (flambaj), analiza
neliniara (calcul in domeniul plastic, calcul in stadiul de curgere etc.), curgeri de fluide, analiza
termica in regim stationar si nestationar, combinatii ale acestora (de exemplu analiza termo-
elastica).

In privinta calculului termic pot fi analizate: conductia 1D, 2D sau 3D; convectia libera sau fortata;
radiatia in spatii inchise sau deschise. Se pot impune conditii la limita de orice tip, constante sau
variabile in spatiu si/sau timp. De asemeni, pot fi utilizate materiale cu coeficientul λ variabil (functie
de temperatura sau umiditate). Domeniile modelate pot contine surse termice punctuale, liniare, de
suprafata sau de volum, constante sau variabile in timp.

Modelele analizate pot fi omogene sau neomogene, compuse dintr-o diversitate de tipuri de
materiale solide (izotrope, ortotrope 2D sau 3D, anizotrope 2D sau 3D, hiperelastice etc.) sau fluide
 168

(gaze, lichide). Pot fi utilizate de asemeni materiale cu proprietati termo-optice speciale (in spectru
infrarosu sau vizibil) sau materiale ce sufera schimbari de faza.

Este de remarcat tendinta de a introduce solutii matematice moderne in diversele tipuri de analiza,
asa cum este de exemplu metoda Lanczos in analiza modala.

c) Postprocesarea

Pot fi vizualizate hartile de deplasari, deformatii, tensiuni, eforturi, temperaturi, viteze etc.
De asemeni, se pot afisa diagramele de eforturi pentru elemente liniare (bare), starea de tensiuni
sub forma vectoriala, directiile tensiunilor principale, harti ale diferitelor marimi in sectiuni mobile,
linii sau suprafete de egala valoare pentru deplasari, tensiuni, temperaturi, flux termic etc.

Valorile acestor marimi pot fi listate in diverse formate, prestabilite sau definite de utilizator, in
fisiere text, pentru intregul domeniu sau pentru portiuni ale acestuia.

Pot fi combinate rezultatele din diverse cazuri de incarcare, fiecare caz fiind afectat de un coeficient
propriu, controlat de utilizator.

In plus, se poate evalua precizia analizei, in raport cu fiecare tip de rezultat (de exemplu fluxul
termic), pe baza a 6 criterii posibile: diferenta dintre valorile extreme in nodurile unui element,
diferenta dintre valorile extreme in nodurile unui element si cea medie, diferente normalizate
(raportate la valoarea maxima la nivelul intregului model) etc.

Nu in ultimul rand, este de remarcat paleta extrem de bogata a mesajelor pe care programul le
genereaza la sfarsitul unei rulari. Acestea sunt impartite in trei categorii:

 mesaje de informare, folosite in mod uzual pentru a instiinta utilizatorul asupra anumitor
operatii executate de program;
 mesaje de atentionare, atunci cand sunt depistate anumite „stangacii” in modelare (de
exemplu sunt semnalate elementele cu distorsiuni mai mari decat cele admisibile); acestea
nu sunt considerate erori majore (desi in anumite cazuri pot vicia in mare masura
rezultatele), iar rularea programului nu este stopata;
 mesaje de eroare fatala, care apar in cazul depistarii unor greseli sau omisiuni majore in
datele de intrare (de exemplu nu sunt definite conditiile la limita in cadrul modelarii unui
camp termic); in aceste cazuri rularea este intrerupta.

Setul complex de verificari ce pot fi efectuate inainte si dupa rulare, precum si numeroasele mesaje
finale, diminueaza in mod semnificativ probabilitatea unor erori de modelare si fac din NASTRAN un
program in care cu greu se poate gresi.

Transmisia caldurii prin conductie la structuri in mai multe straturi paralele

Constructii

+ Font mai mare | - Font mai mic
Transmisia caldurii prin conductie la
structuri in mai multe straturi
paralele
Fie un element de constructie exterior (de
exemplu un perete), alcatuit din mai
multe straturi de grosimi d1, d2, d3, si
avand conductivitatile termice λ1, λ2, λ3,
(Fig. 16).
DOCUMENTE SIMILARE 169
0
GEOTEHNICA SI FUNDATII
Lucrari din gips-carton
Tipuri de subsisteme structurale
Cum trebuie sa fie gresia si faianta
FISA TEHNICA SAVANA - Coloranti pentru produse
de acoperire pe baza de apa
Pardoseli
Pereti de compartimentare - Instalatii / Racorduri
Constructia unui panou solar obisnuit
Auditul energetic - Certificarea energetica a
cladirilor
Transferul caldurii prin conductie

Play
Unmute
Loaded: 1.01%
Fullscreen

Fig. 16. Transmisia caldurii prin conductie la

structuri in mai multe straturi paralele

Densitatile fluxului termic (fluxurile termice unitare) in cele trei straturi sunt:
 170

     (24)

Regimul termic fiind considerat stationar, fluxul termic va fi constant (egal in toate
straturile: q1 = q2 = q3 = q). Explicitand diferentele de temperatura din relatiile (24) se
poate scrie:

 (25)

Prin adunarea relatiilor (25), membru cu membru, se obtine diferenta totala de

temperatura (diferenta dintre temperaturile suprafetelor):

 (26)

Conform rel. (20), rapoartele dintre grosimile straturilor si conductivitatile termice ale
acestora reprezinta rezistentele termice unidirectionale ale fiecarui strat. Rezistenta
termica totala va fi egala cu suma rezistentelor termice ale straturilor componente:

 (27)

Din expresiile (26) si (27) se poate deduce relatia fluxului termic unitar:

 (28)

Temperatura T1 de la suprafata de contact dintre primele doua straturi (Fig. 16) se

poate calcula pornind de la prima relatie (25), folosind si relatia (28):

 (29)

Temperatura T2 de la suprafata de contact dintre ultimele doua straturi (Fig. 16) se

poate calcula folosind primele doua relatii (25) si relatia (28):
 171

 (30)

Prin generalizarea relatiei (30), temperatura

intr-un plan vertical situat la distanta 'x' de suprafata interioara a peretelui va avea
expresia:

 (31)

unde:    Rx – rezistenta termica a stratului de grosime „x” (m2 ºC/W).

DOCUMENTE SIMILARE
Rezistenta termica a elementelor cu
0
punti
CALCULUL COEFICIENTULUI GLOBAL DE
Constructii IZOLARE TERMICA - AMENAJARE SALA
EVENIMENTE
+ Font mai mare | - Font mai mic PROIECTAREA PRELIMINARA A CLADIRILOR CU
PERETI STRUCTURALI DIN ZIDARIE
MEMORIU TEHNICO ECONOMICO -
JUSTIFICATIV
PREVEDERI SPECIFICE CONSTRUCTIILOR
Rezistenta termica a elementelor cu METALICE
punti Degradarea betonului armat
INSTALATII DE BALAST - SANTINA
FIBRA DE CARBON IN CONSTRUCTII
1. Punti termice
CAIET DE SARCINI
PROIECT CONSTRUCTII
La elementele omogene, sau alcatuite din Lansarea unei afaceri
straturi continui si paralele cu suprafetele
elementului, fluxul termic este
unidirectional si perpendicular pe
element, iar rezistenta termica este
constanta. Practic, aceasta situatie se regaseste rar in cazul elementelor anvelopei
cladirilor. De regula, acestea contin zone neomogene prin care caldura se propaga dupa
doua sau trei directii, campul termic fiind in acest caz plan sau spatial.

Pause
Unmute
Loaded: 2.15%
 172

Fullscreen

In aceste zone pot exista materiale cu coeficient de conductivitate termica mai mare
decat in restul elementului (campul curent) si/sau zone in care geometria elementului
se modifica. Ambele situatii au drept urmare o majorare semnificativa a pierderilor de
caldura.

Zonele din componenta elementelor de constructii, care datorita alcatuirii structurale

sau geometrice prezinta o permeabilitate termica sporita fata de restul elementului,
determinand intensificarea transferului de caldura, sunt denumite punti termice. Uneori
exista zone neomogene in care pierderile de caldura sunt mai mici decat in campul
curent; prin extensie, si acestea sunt denumite punti termice.

Puntile termice sunt caracterizate in principal prin temperaturi care difera de cele ale
restului elementului din care fac parte. Ca urmare, in perioadele reci suprafata
interioara a elementului de inchidere prezinta in zonele puntilor temperaturi mai mici,
ceea ce afecteaza conditiile de confort prin scaderea temperaturii resimtite in incapere
si favorizeaza condensarea vaporilor de apa din aerul interior, cu urmari defavorabile
sub aspect igienic, estetic si al durabilitatii elementelor.

Punti termice frecvent intalnite in constructii:

stalpii din beton inglobati partial sau total in pereti din zidarie;
samburii (stalpisorii) si centurile peretilor din zidarie;
rosturile (imbinarile) dintre panourile prefabricate din beton ale peretilor exteriori;
intersectiile dintre peretii exteriori (colturile iesinde sau intrande ale cladirii), dintre
peretii exteriori si cei interiori sau dintre peretii exteriori si plansee;
conturul ferestrelor si usilor exterioare etc.

Din punct de vedere geometric, puntile termice se clasifica in doua mari categorii (Fig.
21):

punti termice liniare – caracterizate printr-o anumita lungime, sectiunea transversala

a puntii fiind constanta pe toata lungimea acesteia. De exemplu, stalpisorii si
centurile inglobate in peretii din zidarie constituie punti termice liniare;
punti termice punctuale – aceste punti au o extindere redusa pe toate cele 3 directii.
Intersectiile dintre stalpi si grinzi (dintre puntile termice liniare) constituie punti
termice punctuale. De asemeni, unele elemente constructive cu dimensiuni mici,
cum sunt ploturile din beton sau agrafele metalice cu ajutorul carora se
realizeaza legatura dintre straturile unui perete, constituie punti termice
punctuale.
 173

2. Conceptul de rezistenta termica specifica corectata

Conform Normativului C 107/3, prin rezistenta termica specifica corectata, notata cu R’,
se intelege acea rezistenta care „tine seama de influenta puntilor termice asupra valorii
rezistentei termice specifice determinate pe baza unui calcul unidirectional in camp
curent”. In legatura cu aceasta definitie trebuie aduse cateva precizari.

Fig. 21. Punti termice liniare si punctuale

Rezistenta termica in campul curent, determinata prin calcul unidirectional este functie
de structura elementului in zonele neperturbate de punti, si nu poate fi influentata de
prezenta acestora. Influenta puntilor termice se exercita, de fapt, nu asupra rezistentei
unidirectionale, ci asupra rezistentei termice globale a unui element. De aceea, este
corect sa spunem ca rezistenta termica corectata reprezinta o aproximare a rezistentei
termice reale, care tine cont atat de rezistenta unidirectionala cat si de efectul puntilor
(pierderi suplimentare de caldura) Valoarea rezistentei termice corectate tinde catre
valoarea rezistentei termice reale, de ansamblu, fiind apropiata de aceasta in cazul unui
calcul corect efectuat.

Pentru stabilirea relatiei de calcul a rezistentei termice specifice corectate trebuie mai
intai dedusa o expresie pentru coeficientul de transfer termic corectat U’ care este, prin
definitie, inversul rezistentei termice.

In consecinta, conform si rel. (19), se poate scrie:

 (56)

unde: q’ – densitatea fluxului termic (fluxul termic unitar) (W/m 2);

ΔT – caderea totala de temperatura (diferenta dintre temperatura
aerului interior si temperatura aerului exterior) (ºC sau K).
 174

a. Punti termice liniare

In cazul unui element de constructie cu functie de izolare termica, ce contine o singura

punte liniara (Fig. 22), densitatea fluxului termic poate fi
exprimata ca suma dintre densitatea qu in camp unidirectional (ca si cum puntea
termica nu ar exista) si o densitate de flux suplimentara Δq cauzata de punte: q’ = q u +
Δq. Relatia (56) devine:

 (57)

Fig. 22. Element cu o singura punte termica liniara

Expresia (65) se poate scrie:

 (58)

unde: Φu – fluxul termic unidirectional, aferent ariei A, in situatia

fara punte (W);

Φ’ – fluxul termic aferent ariei A, in situatia cu punte (W);

ΔΦ – surplusul de flux datorat puntii termice: ΔΦ = Φ’ – Φ u (W);

A – aria suprafetei traversate de fluxul termic; cf. Fig. 22: A = B.ℓ

In cazul transmisiei unidirectionale (fara punte), coeficientul de transfer termic U va fi:

 175

 (59)

Din relatia (59) rezulta:

 (60)

Inlocuind in expresia (58) fluxul termic Φu dat de relatia (60) se obtine:

 (61)

unde:    R – rezistenta termica determinata prin calcul unidirectional (m2 ºC/W).

Cu notatia  , relatia (61) se poate scrie:

 (62)

b. Punti termice punctuale

In cazul in care un element de constructie include o singura punte termica punctuala,

relatia (58) se poate scrie:

 (63)

Daca se face notatia  , relatia (63) devine:

 (64)

c. Cazul general
 176

In situatia cand in cadrul unui element exista un numar oarecare de punti termice
liniare si punctuale, relatiile (62) si (64) conduc la:

 (65)

Primul termen din membrul al II-lea al relatiei (65) reprezinta ponderea pierderilor
termice unidirectionale (ca si cum puntile ar lipsi), iar urmatorii doi termeni ponderea
pierderilor suplimentare datorate puntilor termice liniare, respectiv punctuale.
Coeficientul de transfer termic corectat U’ este o caracteristica specifica globala a
portiunii de anvelopa cu aria A.

Rezistenta termica specifica corectata R’ se obtine prin inversarea coeficientului de

transfer termic corectat U’, deci:

 (66)

Pentru asigurarea nivelului de protectie termica normat (preconizat), verificarea

rezistentei termice specifice corectate a unui element de constructie cu functii de izolare
termica se efectueaza cu relatia:

 (67)

unde:    R’ rezistenta termica specifica corectata, calculata conform (66);

R’min – rezistenta termica specifica corectata minima necesara, ale carei valori
normate sunt prevazute in Normativul C107/1 – Anexa 3, functie de tipul
elementului (pereti exteriori, plansee peste ultimul nivel etc.).

3. Coeficientii liniari si punctuali de transfer termic

Conform celor aratate la pct. , relatiile de definitie ale coeficientilor de transfer termic
liniari ψ si punctuali χ sunt:

 (68)   (69)

unde:    ΔΦ – surplusul de flux datorat puntii termice: ΔΦ = Φ’ – Φ u (W);

 177

Φ’ – fluxul termic ce traverseaza domeniul (portiunea din element ce include

puntea termica) (W);
u – fluxul termic unidirectional, ce traverseaza acelasi domeniu, dar in absenta
puntii termice (W);
ℓ – lungimea puntii termice liniare (m);

ΔT – caderea totala de temperatura (ºC sau K).

Coeficientul ψ reprezinta, conform relatiei (68), surplusul de flux ΔΦ datorat unei punti
termice liniare, raportat la lungimea ℓ a acesteia si la caderea totala de temperatura ΔT
(diferenta dintre temperaturile aerului interior si exterior). Altfel spus, ψ reprezinta
fluxul termic suplimentar ce traverseaza o punte liniara cu lungimea de 1 m, pentru o
cadere de temperatura de 1ºC (sau 1 K). Marimea sa depinde de alcatuirea puntii
termice, dar si de caracteristicile zonei curente (cu transmisie termica unidirectionala) in
care este situata puntea.

In mod analog, conform relatiei de definitie (69), coeficientul χ reprezinta fluxul termic

suplimentar cauzat de o punte punctuala, pentru o cadere de temperatura de 1ºC (sau 1
K).

a. Calculul coeficientilor ψ si χ

Calculul efectiv al coeficientilor ψ si χ poate fi efectuat cu expresiile de definitie (68) si

(69), prin parcurgerea urmatoarelor etape:

modelarea numerica, cu ajutorul unui program specializat de calcul, a campului

termic, fie pentru domeniul plan definit de sectiunea transversala prin puntea
liniara (de regula sectiune orizontala sau verticala) in cazul coeficientului ψ, fie
pentru domeniul spatial in cazul coeficientului χ si determinarea fluxului termic Φ’
ce traverseaza elementul;

determinarea fluxului termic unidirectional Φu pentru domeniul definit, in absenta

puntii termice (calculul se poate efectua manual);
stabilirea diferentei dintre cele doua fluxuri Φ’ – Φu = ΔΦ si raportarea acesteia la
lungimea puntii si la caderea de temperatura (in cazul coeficientului ψ), sau numai
la caderea de temperatura (in cazul coeficientului χ).

Problema care se pune este cat de extins trebuie sa fie domeniul luat in considerare.
Principial, in cazul puntilor termice liniare trebuie considerate portiuni de o parte si de
alta a puntii, suficient de extinse pentru a depasi limitele zonei de influenta a acesteia,
limite ce variaza in principal functie de structura puntii. Conform Normativului C 107/3 si
altor reglementari, o latime de cca. 1,2 m a celor doua zone adiacente se poate
considera acoperitoare in cazul oricarui tip de punte.
 178

In Fig. 23 – 26 sunt reprezentate cateva situatii uzuale in care intervin punti termice
liniare si modul de apreciere a dimensiunilor domeniului considerat in calcule.

Pentru calculul fluxului Φ’ domeniile modelate se adopta conform

Fig. 23.a – 26.a, iar pentru calculul fluxului Φu se considera domeniile cu punti eliminate
conform Fig. 23.b, 24.b, 25.c, 26.c.

In ceea ce priveste fluxul termic Φ’ ce traverseaza fiecare punte, acesta trebuie calculat
fie prin modelarea numerica a campului termic pe domeniul plan definit de sectiunea
transversala prin puntea termica liniara, fie prin rezolvarea campului termic pe domeniul
spatial aferent puntii punctuale.
In ambele situatii este necesara folosirea unui program de calcul capabil sa rezolve
probleme de camp termic, de regula fiind utilizate programe bazate pe metoda
elementelor finite.

Fig. 23. Punte termica in dreptul unui stalpisor inglobat

a. domeniul modelat numeric 2D;

b. domeniul fara punte (calcul unidirectional)

Fig. 24. Punte termica la intersectia dintre peretele exterior si cel interior

a. domeniul modelat numeric 2D;

 179

b. domeniul fara punte (calcul unidirectional)

Fig. 25. Punte termica la intersectia dintre doi pereti exteriori – colt iesind

a. domeniul modelat numeric 2D; b. modul de „eliminare” a puntii;

c. domeniul fara punte (calcul unidirectional)

Fig. 26. Punte termica la intersectia dintre doi pereti exteriori – colt intrand

a. domeniul modelat numeric 2D; b. modul de „eliminare” a puntii;

c. domeniul fara punte (calcul unidirectional)

 180

b. Metodologia de calcul recomandata in normative

Pentru calculul coeficientului liniar de transfer termic ψ si a celui punctual χ in cadrul

Normativului C 107/3 se utilizeaza doua relatii alternative, deduse din expresiile de
definitie (68) si (69):

 (70)   (71)

unde:    Φ – fluxul termic aferent unei punti termice avand latimea B si

lungimea de 1 m (W);
ΔT – caderea totala de temperatura (ºC sau K);

B – latimea domeniului analizat, considerata la suprafata interioara

a elementului, cf. Fig. 27 – 30 (m);

R    – rezistenta termica unidirectionala (m2 ºC/W);

A    – aria suprafetei traversate de fluxul termic (m2).

In Fig. 27 – 30 sunt reluate tipurile de domenii prezentate in Fig. 23 – 26. Normativul C

107/3 recomanda pentru zonele adiacente puntii adoptarea unor latimi B = 0,8 1,2 m,
functie de tipul domeniului.

Fig. 27. Punte termica in dreptul unui stalpisor inglobat

Definirea termenului „B” din relatia (70)

 181

Fig. 28. Punte termica la intersectia dintre peretele exterior si cel interior

Definirea termenului „B” din relatia (70)

Fig. 29. Punte termica la intersectia peretilor exteriori – colt iesind

Definirea termenului „B” din relatia (70)

Fig. 30. Punte termica la intersectia peretilor exteriori – colt intrand

 182

Definirea termenului „B” din relatia (70)

Relatiile (68) si (77) pe de o parte, si (70) si (71) pe de alta parte, conduc la doua
variante de determinare a coeficientilor de transfer termic ψ si χ, in cadrul aceleiasi
metodologii. Ambele modalitati implica acelasi volum de calcul, dar prima, bazata pe
relatiile de definitie, are urmatoarele avantaje:

foloseste expresii mai simple pentru coeficientii de transfer ψ si χ;

evidentiaza semnificatia fizica a coeficientilor ψ si χ, conducand la un mod de lucru

transparent, usor de inteles; relatiile (70) si (71) mascheaza logica metodei, mai
ales ca in cadrul Normativului C 107/3 nu sunt date definitii ale acestor coeficienti;

se evita utilizarea termenului „B” din relatia (70) prin aplicarea regulilor de eliminare
a puntilor termice, ilustrate in Fig.
DOCUMENTE SIMILARE
23 – 26.
0

Calculul stalpilor

CALCULUL PANEI CENTRALE

Transferul global de caldura
Constructii
+ Font mai mare | - Font mai mic
MANAGEMENTUL PROIECTELOR DE
CONSTRUCTII IN CADRUL S.C. IMPACT
DEVELOPER &CONTRACTOR SA
STRUCTURA CONSUMULUI DE CALDURA AL
UNEI CLADIRI

Ce trebuie sa contina un Studiu de fezabilitate?

DIRIGINTE DE SANTIER IN DOMENIUL: “1.

Transferul global de caldura PRODUSE PENTRU CONSTRUCTII” - TEST
GRILA
In cadrul proceselor de schimb termic caldura SCARI
se transmite de cele mai multe ori simultan
Tehnologia de executie a lucrarilor de zugraveli
prin doua sau prin toate cele trei tipuri de simple
transfer. Numeroase aplicatii tehnice
presupun, de exemplu, schimbul de caldura Dimensionarea elementelor de otel/aluminiu

intre doua fluide separate de un perete DEFORMATIILE BETONULUI

despartitor, astfel incat transmisia caldurii se
desfasoara prin conductie, convectie si
radiatie termica.
 183

Fiind dat un perete omogen de grosime „d” (Fig. 17), transmisia caldurii de la interior spre
exterior se realizeaza in trei etape:

a) transmisia de la aerul interior cu temperatura Ti, la suprafata interioara cu temperatura Tsi,

prin convectie si radiatie; in acest caz, fluxul termic unitar este:

b) transmisia in masa (pe grosimea) elementului, prin conductie:

c) transmisia de la suprafata exterioara cu temperatura T se la aerul exterior cu temperatura Te,

prin convectie si radiatie:

Fig. 17. Transmisia globala a caldurii printr-un element omogen

In cazul regimului termic stationar, cele trei fluxuri sunt egale: q1 = q2 = q3 = q.
In consecinta, relatiile (32), (33) si (34) se pot scrie:
 184

;  ;   (35)

Prin adunarea celor trei relatii (35), membru cu membru, se obtine:

 (36)

Rezistenta termica totala (globala) la transmisia caldurii, printr-un element omogen, va avea
deci expresia:

 (37)

Prin inversarea rezistentei termice globale se defineste coeficientul global de transfer termic,
masurat in W/m2 ºC, ce reprezinta cantitatea totala de caldura ce trece printr-un perete cu
suprafata de 1 m2 si grosimea „d”, timp de o ora, la o diferenta de temperatura dintre aerul
interior si cel exterior de 1ºC (sau 1 K), in regim termic stationar:

 (38)

In cazul unui element alcatuit din mai multe straturi paralele intre ele si perpendiculare pe
directia fluxului termic, expresiile rezistentei termice si a coeficientului de transfer termic vor fi:

 (39)

 (40)

Notiunea de rezistenta termica unidirectionala

Constructii
 DOCUMENTE SIMILARE
0
185

TEHNOLOGIA DE MONTAJ A ELEMENTELOR

+ Font mai mare | - Font mai mic HALEI

Automatizarea centralelor termice

MICROCLIMATUL INTERIOR AL UNEI CLADIRI

VERIFICAREA TERMOENERGETICA A
Notiunea de rezistenta termica ELEMENTELOR DE CONSTRUCTIE
unidirectionala Cum trebuie sa fie gresia si faianta

Prin rezistenta termica se intelege capacitatea
unui element de constructie de a se opune
propagarii caldurii, deci de a diminua fluxul
termic ce-l traverseaza.
Calculul si compensarea unei drumuiri planimetrice
in circuit
Conditii de Contract pentru Constructii PENTRU
CLADIRI SI LUCRARI INGINERESTI PROIECTATE
DE CATRE BENEFICIAR

Norme de protectie a muncii pentru prelucrarea

pietrelor naturale si a marmurei

Invelitori realizate din materiale bituminoase

STILURI DE CONDUCERE – LEADERSHIP

Play

Unmute

Loaded: 1.01%

Fullscreen

Campul termic si campul electric sunt fenomene analoage. Aceasta inseamna ca cele doua tipuri
de fenomene respecta ecuatii cu forme similare si au conditii la limita similare. Ecuatiile care
descriu comportarea unui sistem termic pot fi transformate in ecuatiile caracteristice unui sistem
electric, si invers, prin simpla schimbare a variabilelor.

Astfel, legea lui Ohm, care exprima in electrotehnica legatura intre intensitatea I a curentului,
diferenta de tensiune ΔU si rezistenta electrica Re, are o forma analoga in transferul de caldura
prin relatia dintre fluxul termic unitar q, diferenta de temperatura ΔT si o marime denumita
rezistenta termica (unidirectionala) R, conform relatiilor:

 (18)

In consecinta, relatia de calcul pentru rezistenta termica a unui element este, prin definitie:
 186

 (m2 ºC/W) (19)

unde:    q – fluxul termic unitar ce strabate elementul (W/m2);

ΔT – diferenta de temperatura (caderea totala a temperaturii) intre cele doua medii (aerul exterior si
interior) care marginesc elementul respectiv (ºC).

Prin aplicarea relatiei (19) in cazul celor trei moduri fundamentale de transfer a caldurii, se obtin
expresiile particularizate ale rezistentei termice in cazul conductiei, convectiei si radiatiei.

In cazul transferului termic unidirectional prin conductie, rezistenta termica a unui element
omogen, de grosime „d”, va fi:

 (20)

In ceea ce priveste transmisia termica prin convectie si radiatie, trebuie observat ca, la nivelul
calculului, cele doua forme de transfer se pot cumula.

Astfel, fluxul termic unitar total dintre un element de constructie si un fluid va fi egal cu suma
fluxurilor unitare prin convectie si prin radiatie:

 (21)

unde:    q – fluxul unitar total (datorita convectiei si radiatiei) dintre element si fluid (W/m 2);

qc – fluxul unitar transmis prin convectie (W/m2);

qr – fluxul unitar transmis prin radiatie (W/m2);

c – coeficientul de transfer termic superficial, prin convectie (W/m2 ºC);

αr – coeficientul de transfer termic superficial, prin radiatie (W/m2 ºC);

α – coeficientul de transfer termic superficial (total):    α = αc r

(W/m2 ºC);
 187

Ts, Tf – temperatura la suprafata solidului, respectiv in fluid (ºC).

Ca urmare, rezistenta termica superficiala, datorita schimbului de caldura prin convectie si

radiatie intre fluid si element, este:

 (22)

Aplicand ultima relatie pentru suprafata interioara, respectiv exterioara a unui element, se
obtine:

   (23)

unde:    Ri – rezistenta termica superficiala la suprafata interioara a

elementului (m2 ºC/W);

Re – idem, la suprafata exterioara a elementului (m 2 ºC/W);

αi – coeficientul de transfer termic superficial la suprafata interioara (W/m 2 ºC);

αe idem, la suprafata exterioara (W/m2 ºC).

DOCUMENTE SIMILARE
0

Coeficientul global de izolare termica MANAGEMENTUL CALITATII IN CONSTRUCTII

PROGRAMAREA LUCRARILOR DE
Constructii CONSTRUCTII
+ Font mai mare | - Font mai mic CONSTRUCTII AGROTURISTICE CU
STRUCTURA DIN ZIDARIE

BAZELE PROIECTARII CONSTRUCTIILOR DIN

ZIDARIE - Conditii tehnice

GEALAN - Forta traditiei si a experientei

Coeficientul global de izolare termica
Rezistenta termica specifica corectata R’
reprezinta o caracteristica termotehnica de
baza a elementelor de constructii, fiind un
indicator important al nivelului la care
cerintele de izolare termica sunt indeplinite.
NOTIUNI GENERALE DESPRE FUNDATII
Structuri Metalice
Dimensionarea elementelor de otel/aluminiu
CONCEPTUL DE SISTEM IN CONSTRUCTII
Calculul armaturii pentru placa din beton armat in
domeniul plastic
 188

Totusi, aceasta marime caracterizeaza in mod individual diversele elemente opace, cu functii de
izolare termica, nu si cladirea in ansamblu. Pot exista situatii cand, desi rezistentele termice
specifice corectate sunt superioare valorilor minime necesare (normate), pierderile de caldura
globale ale cladirii se situeaza peste nivelul admisibil prevazut de normele in vigoare. Astfel de
cazuri pot sa apara, in principal, din urmatoarele motive:

Play

Unmute

Loaded: 1.01%

Fullscreen

aria suprafetelor vitrate exterioare (ferestre, usi exterioare, pereti vitrati etc.), prin care au
loc pierderi semnificative de caldura, are o pondere importanta in cadrul ariei totale a
anvelopei cladirii;

cladirea are o volumetrie atipica, cu raportul dintre aria exterioara (aria anvelopei, prin
care au loc pierderi termice) si volumul total al cladirii mai mare decat la constructiile cu forme
uzuale;

exista infiltratii ale aerului exterior, controlate sau accidentale, datorita etansarii insuficiente
a rosturilor tamplariei exterioare si/sau permeabilitatii mari la aer a unor elemente de
inchidere.

In consecinta, atat normativele straine, cat si cele romanesti – Normativele C107/1 si C107/2 –
introduc o marime termotehnica numita „coeficient global de izolare termica”, notat cu G, ce
exprima cantitatea totala de caldura pierduta de cladire in exterior.

Normativul C107/1 contine metodologia de verificare a coeficientului G la cladiri de locuit. In

conformitate cu acest normativ, coeficientul global de izolare termica „reprezinta suma
pierderilor de caldura realizate prin transmisie directa prin suprafata anvelopei cladirii, pentru o
diferenta de temperatura intre interior si exterior de 1ºC (sau 1 K), raportata la volumul cladirii,
la care se adauga pierderile de caldura aferente reimprospatarii aerului interior, precum si cele
datorate infiltratiilor suplimentare (necontrolate) de aer rece”.

Conform definitiei, coeficientul global de izolare termica se calculeaza cu relatia:

 189

 (72)

unde:    G – coeficientul global de izolare termica (W/m 3 ºC);

Φj – fluxul termic ce traverseaza elementul „j” al cladirii (W);

ΔT – caderea totala de temperatura, adica diferenta dintre tempe-ratura conventionala a

aerului interior si temperatura conventionala a aerului exterior: ΔT = T i - Te (ºC
sau K);

V – volumul interior incalzit al cladirii (m3);

ca – caldura specifica masica a aerului interior (J/(Kg ºC) sau

Ws/(Kg ºC);

a – densitatea aerului interior (Kg/m3);

n – viteza de ventilare naturala (rata ventilarii), exprimata prin numarul de schimburi de

aer pe ora intr-un anumit spatiu (apartament, incapere etc.) (1/h);

ca a.n – pierderile de caldura datorate ventilarii cladirii si, eventual, infiltratiilor

necontrolate de aer, raportate la volumul cladirii si la diferenta de temperatura
ΔT    (W/m3ºC );
Relatia (72) poate fi pusa sub o forma mai utila din punct de vedere al calculelor practice.
Astfel, suma din membrul II se poate scrie:

 (73)

unde:    Aj – aria elementului „j”, cu functie de izolare termica (m 2);

elementele „j” pot fi: peretii exteriori, zonele vitrate exterioare, planseul de la
ultimul nivel, pereti ce despart zone ale cladirii cu temperaturi diferite etc. (m 2);

qj – fluxul termic unitar mediu (densitatea de flux) a elementului

„j” (W/m2);

R’j – rezistenta termica specifica corectata a elementului „j” (m2 ºC/W);

 190

Lj – coeficient de cuplaj termic al elementului „j”, egal prin definitie cu raportul Aj/R’j    (W/ ºC);

Daca se tine seama de valorile caldurii specifice masice a aerului interior

(ca = 1000 Ws/KgK) si ale densitatii aerului interior (ρ a = 1.23 Kg/m3), termenul al doilea din
membrul II al relatiei (72) se poate explicita astfel:

 (74)

(valoarea 3600 se introduce pentru a face trecerea de la secunde la ore)

Cu ajutorul relatiilor (73) si (74), expresia (72) devine:

 (75)

Din punct de vedere al spatiilor delimitate, elementele de izolare termica ale cladirilor pot fi
grupate in doua categorii:

elemente ce delimiteaza interiorul cladirii de exteriorul acesteia (elemente perimetrale);

elemente ce delimiteaza interiorul cladirii de spatii construite adiacente, cu temperatura

diferita (garaje, subsoluri, poduri, spatii comerciale etc.).

Deoarece pierderile de caldura prin elementele perimetrale (in contact cu aerul exterior) sunt
diferite de pierderile prin elementele ce delimiteaza spatiile adiacente, se introduce un factor de
corectie adimensional notat cu τ, exprimat cu relatia:

 (76)

unde: Ti, Te – temperatura conventionala a aerului interior, respectiv exterior (ºC);

Tu – temperatura aerului interior din spatiile adiacente cladirii (ºC).

In relatia (76) se observa ca pentru Tu = Te (egalitate valabila pentru elementele anvelopei in
contact cu aerul exterior), rezulta     τ = 1.
 191

In final, prin utilizarea rel. (75) si (76), relatia practica de calcul a coeficientului global de izolare
termica va fi:

 (77)

Verificarea nivelului de izolare termica globala se efectueaza, conform Normativului C107/1, cu

relatia:

 (78)

in care: GN – coeficientul global normat de izolare termica (W/m 3ºC).

Valorile coeficientul global normat de izolare termica pentru cladirile de locuit sunt date in
cadrul Normativului C107/1, functie de numarul N de niveluri si de raportul A/V dintre aria
anvelopei si volumul incalzit al cladirii.

DOCUMENTE SIMILARE
1

Proiectarea acoperisului de tip Interrelationari - oras - apa, oras - port

sarpanta din lemn
Ce este geamul termopan? - Avantajele geamului
Constructii LowE

Legea 10 din 18 ianuarie 1995 privind calitatea in

+ Font mai mare | - Font mai mic
constructii

CONSTRUCTII AGROTURISTICE CU
STRUCTURA DIN BETON ARMAT

CASA PASIVA (ECOLOGICA) – CASA VIITORULUI

FOAIE DE CAPAT Metale folosite in constructii

CALCULUL POPULUI CENTRAL

Zgarie-nori

Bucharest – Brasov Motorway (autostrada)

COMPOZITIA BETONULUI

DENUMIREA LUCRARI:   

Proiectarea acoperisului de tip sarpanta din lemn

BENEFICIAR:
 192

Facultatea de arhitectura si constructii din Oradea

PROIECTANT:

VERIFICATOR

BORDEROU

A.     PIESE SCRISE

Foaie de capat

Borderou

Tema proiectului

Memoriu tehnic justificativ

B.     PIESE DESENATE

Plan sarpanta    (sc:1:50)

Sectiune transversala    (sc:1:50)

Sectiune longitudinala    (sc:1:50)

Detalii caracteristice    (sc:1:50)

TEMA PROIECTULUI

Sa se proiecteze acoperisul de tip sarpanta din lemn cu urmatoarele dimensiuni si caracteristici:

deschiderea    10.75 m

lungimea totala 23.00 m

rezemarea se face pe ziduri transversale

invelitoarea este realizata din tigla profilata

constructia este amplasata in localitatea Alesd

MEMORIU TEHNIC JUSTIFICATIV

1.Dimensionare
 193

Suprafata reazema pe ziduri transversal in localitataea Alesd

Tipul invelitorii tigla profilata

L=10.75 m

 =23.00 m

 = 2.3 m

 = 1.55 m

panta 58 cm/m

T=4 m

 =3 m

Strat
Valoarea lui 

Tigla + nisti + capriori 50 daN/m²

Termoizolatie 1 daN/m²

B.V.folie polietilena 1 daN/m²

Astereala 15 daN/m²

Total 67 daN/m²

2. Actiunea zapezii

   x   x   x 

 =1 KN/m²

 =1.5 KN/m²

 =1 KN/m²
 194

 KN/m²

 =1.6 KN/m²

 = 0.8 x 1 x 1 x 1.5 = 1.2 KN/m² = 240 daN/m²

 = 1.6 x 1 x 1 x 1.5 = 2.4 KN/m² = 120 daN/m²

3. Actiunii din vant

Presiunea

   x   ( z ) x   [ KN/m²]

F 0.7 0.42

G 0.7 0.42

H 0.4 0.24

I 0.4 0.24

J 0.5 0.3
 195

4. Sipci

 h=4.8 x 4.8

Icovoiere oblica

a)      =20 daN/m²

 =67 daN/m²

   x   x   =240 x 0.34 x   =70.67 daN/m²

   x   = 67 x 0.34=22.78 daN/m²

 196

   x   =70.67 x   =35.34 daN/m²

   x   =70.67 x   =61.20 daN/m²

   x   =22.78 x   =11.39 daN/m²

   x   =22.78 x   =19.73 daN/m²

b)      

 =35N/mm²

c)     Solicitari

 =4.892 daN x m

 =2.82 daN x m
 197

 =0.911 daN x m

 =1.997 daN x m

d)    Verificarea sagetilor

   x   x 
 198

   x   x 

 x 

Sageata finala

 = 0.00002 x ( 1 +0.8 ) = 0.000036

 = 0.000023 x ( 1 + 2.5 ) = 0.0000805

 = 0.000040 x ( 1 + 2.5 = 0.00014

     =
0.00014m = 0.14mm

5.Calculul capriorilor

a)      Incarcari

Zapada   x 0.8m = 192 daN/m

 199

Permanenta   daN/m

Utila   = 100 x 1.2 = 1.20 daN

   x   = 192 x cos² 30 = 144

 x cos 

b)      Deschidere de calcul

 = 2.3m

   

c)      Caracteristici sectionale

b x h 120 x 150 [ mm ]    b x h = 12 x 15 [ cm ]

A = 18000 mm² = 180   

 =   = 

 =   

 Solicitarile

 
 200

 + 1.5 x   =

=1.35 x 61.72 + 1.5 x 191.52 = 370.602 daN x m

 =   = 4.5 x   m

 = 4.5 x 

A = 0.018 m²

 = 

e) Rezistentele

 = 3.5 N / mm²
 201

 = 

 =   = 0.755

 = 22.36 N/mm²

 = 

f) Verificare la incovoiere

   

61.62 x 

g) Verificarea la forfecare

2.28 x 

h) Verificarea deformatiilor

In faza initiala

     = 0.00003375 = 3.375 x 
 202

In faza finala

 x ( 1+ 

 x ( 1+ 

6. Calculul panelor

Calculul la incovoiere dreapta

 203

a)      Dimensiunile

b x h = 190 x 250   

c 35 clasa 2

b)      Incarcari

 = 67 daN/m²

 = 240 daN/m³

   = 67

x 

 = 

c)      Deschiderea de calcul

T=4m

d)      Solicitari

 = 

 = 

 = 

 = 
 204

 = 1.35

x 

 =   =   = 19.79 x   m³

 =   daN/m²

 daN/m²

e)      Rezistentele

 3.5 N/mm² 

 =   =   = 21.80 N/mm²

=21.80 x 
 205

f)       Verificare la incovoiere

g)      Verificare la forfecare

4.61 x   

h)      Verificarea deformatiilor

In faza initiala

 = 8.7 x   daN/m²

   = 

In faza finala
 206

7. Calculul popilor

Popi verticali

a)      Se aleg dimensiunile

b x h = 15 x 15 cm    A = 225 cm² = 0.0225 m²

 x 

Zapada
 207

 =   = 240 x 2.3 x 4 = 2208 daN

Incarcari de calcul

 = 1.35 x 

     

   = 14.44 x 

   daN/m²

a = 0.2 x T = 0.2 x 4.5 = 0.9 m

i = 

I =     = 4.2 x 

A = 0.15 x 0.15 = 0.0225 m²

Verificare
 208

 0.5 x   = 0.5 x ( 1 +0.2 ( 0.67 – 0.5 ) + 0.67² ) = 0.74

 k + 

8. Talpile

Talpi 20 x 20 x 50

Grosime    

     = 3.466 x 

2.195 x