MINIMALISM

Minimalismul se referă la acele mişcări sau stiluri în diverse forme de artă şi

design, în special arte vizuale şi muzică, unde lucrarea de artă este redusă la
părţile fundamentale. În alte domenii ale artelor, minimalismul caracterizează
nuvelele lui Ernest Hemingway, piesele de teatru ale lui Samuel Beckett, filmele
lui Jean-Pierre Melville şi Robert Bresson, poveştile lui Raymond Carver şi chiar
planurile de automobile ale lui Colin Chapman.

Minimalismul în Arhitectura

Mies van der Rohe a spus: „Less is more”: „mai puțin înseamnă mai mult”, pentru
a defini strategiile sale estetice de a pune mai mult accent pe structura internă a
construcţiei, de a elimina pereţii interni şi de a adopta un plan deschis, reducând
structura construcţiei la o „piele”, sau faţadă, puternică, transparentă şi elegantă.

Designerul Buckminster Fuller a adoptat un motto similar, „Făcând mai

mult cu mai puţin” (Making more with less), dar tehnicile lui erau mai degrabă

axate spre tehnologie şi inginerie decât estetică.

Noi am adaptat acest lucru pentru a reflecta un mod de a trăi, atunci

când cineva are nevoie de mai puține lucruriși mai puțin spațiu de a le expune.

În anii ’60 termenul de „minimalism” a devenit la modă, definind în primul

rând un stil de artă, iar apoi de design. În termeni arhitecturali minimalismul

este bazat pe un proces de a reduce arhitectura la concepțiile sale esențiale

de spațiu, lumină și formă.

Lucrările arhitecților minimaliști precum Louis Baragan, Claudio

Silvestrin și Tadao Ando explorau fundamentele spațiului, lumini și materiale

89

Istoria designului

evitând maniera stilată. Minimalismul este un stil popular de design interior,

cu toate ca recent a început să devină mai delicat și mai standardizat față

de trecutul său rigid și rece. Fundamentul minimalismului rămâne însă

același: linii clare, suprafețe dure și mobilier jos, dar, mai nou, observăm

muchii mai slabe, mai multe culori, textura aducând tot mai mult cu textura

organică.

Rezultatul minimalismului nu depinde neapărat de folosirea unor

metode elaborate, tehnologie avansată sau materiale specifice, ci doar de un

proces rațional și simplu, rezultatul putând fi cu ușurință remarcat. De aceea

acest mod de a face lucrurile, această sensivitate a designului este atât de

des întâlnit, având în vedere ca a evoluat atunci când efectele globalizării (în

economie) au fost simțite, mai ales în domeniul culturii.

Lumina este una dintre principalele aspecte ale minimalismului, în

arhitectură cât și în designul interior. Lumina directă, indirectă, difuză, puncte

de lumină care pot mări spațiul, acoperi un zid, reflecta culorile, lumina

anumite obiecte de mobilier sau accentua un anumit traseu.

Este foarte interesant de observat că prin utilizarea filtrelor de lumină,

materialelor foarte deschise, sticlă translucidă, sau luminii difuze, obiectele

par să sfideze legile gravitației. Materialele translucide au mai degrabă

abilitatea de a sugera contururile decât de a ni le arăta. Lumina care pătrunde

prin acestea estompează muchiile obiectelor, făcându-le să arate de parcă s-ar

dizolva în spațiu. Panourile din lemn laminat au efect similar. Aparent solide

de la distanță, pot fi modelate în foarte multe modalități fără a strica aspectul

final al suprafeței, fiind armonizat de lumina filtrată.

Minimalismul în arte vizuale

O pictură minimalistă, de exemplu, va folosi în general un număr limitat

de culori şi va folosi forme geometrice simple. În sculptura minimalistă,

accentulse pune pe materialele folosite (vezi David Smith şi Donald Judd). Deşi

mulţi cred că minimalismul implică doar reprezentări abstracte-geometrice,

acestă mişcare se extinde în afara acestor limitări.

În mişcarea minimalistă, au existat trei faze importante:

- Prima fază a implicat reducerea la esenţial a formelor artistice. Cele

mai importante contribuţii la acestă fază a minimalismului au fost aduse

de constructiviştii ruşi şi sculptorul român Constantin Brâncuşi. Constructi-

viştii ruşi au proclamat că simplificarea formelor a fost realizată ca să lanseze

creerea unei limbi universale a artei care să fie înţeleasă de mase. Lucrările

90

Istoria designului
lui Brâncuşi au avut mai degrabă ţelul de a găsi puritatea formei, şi au pre-

gătit drumul artistic pentru alte abstracţii ale formei, similare minimalis-

mului.

- A doua fază a mişcarii a început o dată cu lansarea unor artişti aşa cum

ar fi: Sol LeWitt, Frank Stella, Donald Judd şi Robert Smithson.

- A treia fază, numită în general “post-minimalism”, a apărut datorită

creaţiilor unor artişti precum Martin Puryear, Tyrone Mirchell, Melvin Edwards

şi Joel Shapiro. Această fază include referinţe distincte la obiecte fără a avea o

reprezentare directă.

Minimalismul în literatură

Minimalismul literar este caracterizat printr-o folosire redusă a

cuvintelor. Autorii minimalişti evită adverbe şi preferă chiar contextul, în locul

descrierilor literare, să dicteze înţelesul pieselor. Cititorii sunt aşteptaţi să

aibă un rol activ în crearea unei poveşti, sau să determine înţelesul bazat atât

pe contextul lor personal cât şi pe contextul autorului. Personajele în proza

minimalistă sunt neexcepţionale/banale - adică includ persoane banale ca

antrenori de echipe de cartier sau persoane care vând cărţi, decât persoane

faimoase, excepţionale sau foarte bogate.

Precursor al minimalismului literar în Statele Unite ale Americii poate fi

considerat Ernest Hemingway. Printre cele mai bune exemple a lucrărilor lui

minimaliste este nuvela „Dealuri ca elefanţi albi” (Hills Like White Elephantsîn
engleză). Una dintre caracteristicele importante ale scrierilor lui Hemingway

este faptul că el niciodată nu descrie tonul unui personaj când vorbeşte

- cititorul este obligat să interpreteze tonul bazat pe răspunsul celorlalte

personaje.

După Hemingway, în anii 1940, diverşi scriitori de romane poliţiste, ca

James M. Cain şi Jim Thompson, au adoptat un stil simplu şi direct de scris,

fapt care le-a adus succese importante.

Alţi scriitori minimalişti sunt: Raymond Carver, Chuck Palahniuk, Amy

Hempel, Bobbie Ann Mason, Tobias Wolff, Grace Paley, Sandra Cisneros, Mary

Robinson şi Frederick Barthelme. În plus, scriitorul irlandez Samuel Beckett

este cunoscut pentru piesele de teatru şi poveştiile lui minimaliste.

Minimalismul în filosofie

Minimalismul înfilosofie indicăofilosofie formată înjurulunor elemente

de bază ale vieţii, în loc de tot spectrul uman sau al vieţii. Persoanele care au

91

Istoria designului

adoptat o filosofie minimalistă în general trăiesc viaţa la un nivel de bază, cu

minimul necesar ca să supravieţuiască.

De asemenea, diverse filosofii moderne pot fi considerate minimaliste

întrucâtse axează pe o serie limitată de elemente importante în viaţă. Acestea

includ filosofii care pun în centrul lor banii sau un Dumnezeu oarecare.
Minimalismul în muzică

În muzica ultimilor 40 de ani, cuvântul minimalism este uneori

folosit pentru muzica care are unele dintre (sau chiar toate) caracteristicile

următoare: repetare îndelungată (deseori a unor fraze muzicale scurte, cu

variaţii minime), ostinato-uri sau stasis-uri (deseori sub forma unor sunete

joase şi/sau lungi); accentuarea armoniei consonante; un puls constant; efect

hipnotic; uneori sunt folosite schimbări de fază, în care undele sonore ies din

sincronicitate una cu alta puţin câte puţin. Ca exemple pot fi numite compoziţii

ale lui John Cage sau LaMonte Young.

Cuvântul „minimalism”, făcut cunoscut independent unul de altul

de către compozitorii Michael Nyman şi Tom Johnson, este controversat,

dar este des folosit încă de la mijlocul anilor 1970. Aplicarea unui termen

din artele vizuale la muzică a fost contestat; totuşi, nu numai că muzica

de acest fel are aceeaşi simplicitate şi aversiune pentru ornamentări ex-

cesive pe care o are şi sculptura minimalistă, dar unele dintre primele

concerte de muzică minimalistă au avut loc tocmai cu ocazia unor expoziţii de

arte vizuale minimaliste, de exemplu ale lui Sol LeWitt. Mai mulţi compozitori

asociaţi cu muzica minimalistă au criticat termenul, un exemplu notabil fiind

Philip Glass.

O formă mai recentă de muzică minimalistă este techno-ul minimalist,

un subgen al muzicii techno. În formele ei cele mai simple, această muzică

constă doar dintr-un singur motiv ostinato (deseori numit „loop muzical”)

cântat cu toba bas bătând pe pulsul de sfert de notă.

În alte exemple, structuri ritmice de bază sunt puse unele peste altele

creând astfel un acompaniament poliritmic pentru acelaşi puls de tobă bas

de 4/4. Sherburne (2004) numeşte această tehnică masificare, iar pe prima

scheletalism.

Minimalism. Curentul minimalist este tot mai popular, îmbinând

elementele naturale cu esteticul și modernul, în culori calme și neutre, tonuri

92

Istoria designului

de alb, bej și gri, care amintesc de plaje, pietre, nori. Forța minimalismului

rezidă în eficiența de a folosi un minim din ceea ce există într-o încăpere, așa

ca fiecare obiect trebuie perfect ales, iar materialele contează enorm, ca și

forma fiecăruia.

79

O formă mai recentă de muzică minimalistă este techno-‐ul

minimalist, un subgen al muzicii techno. În formele ei cele mai simple,

această muzică constă doar dintr-‐un singur motiv ostinato (deseori numit

"loop muzical") cântat cu toba bas bătând pe pulsul de sfert de notă. În alte
exemple, structuri ritmice de bază sunt puse unele peste altele creând astfel

un acompaniament poliritmic pentru acelaşi puls de tobă bas de 4/4.

Sherburne (2004) numeşte această tehnică masificare iar pe prima

scheletalism.

Minimalism. Curentul minimalist este tot mai popular, îmbinând

elementele naturale cu esteticul și modernul, în culori calme și neutre, tonuri

de alb, bej și gri, care amintesc de plaje, pietre, nori. Forța minimalismului

rezidă în eficiența de a folosi un minim din ceea ce există într-‐o încăpere, așa

ca fiecare obiect