Tratat Arhitectura-1

Referat: De la Vitruvius spre Palladio
Doctorand: LESIUC Anamaria Cristina fără frecvenţă an II

Titular curs: professor universitar doctor architect IOAN Augustin
Arhitectura, constituie expresia încercărilor umane de a creea spaţii care să asigure adăpost şi protecţie faţă
de condiţiile nefavorabile ale mediului natural.
Arhitectura, prin satisfacerea necesităţilor şi cerinţelor umane, este expresia principală ale diverselor etape
specifice dezvoltării fiecărei societăţi, ca forţă fizică sau inteligentă.
De-a lungul timpului dezvoltarea vieţii sociale, economice şi spirituale a amplificat cerinţele şi a impus
arhitecturii anumite tradiţii de rezolvare a acestora, stabilind convenţii, reguli şi legi – verificate şi acceptate de
societate.
Arhitectura depinde nu numai de necesităţile pe care le satisface, ci şi de obiceiurile, cultura şi stilul de
viaţă al oamenilor care utilizează clădirile, de materialele folosite sau de nivelul atins de tehnologia de execuţie.
Arhitectura nu este un produs al unui subiect creator liber de orice constrângeri.1
Robert Venturi spune că arhitectura este un adăpost decorat cu simboluri. Cu alte cuvinte, există o evoluţie
de la simpla adăpostire la adăpostirea decorată şi, în fine, la adăpostirea împodobită nu cu orice fel de decoraţii
superflue, ci cu simboluri, adică forma cea mai sofisticată de semne.2
Este un mod de raportare a omului la realitatea înconjurătoare (dar nu o raportare pragmatică, utilitară,
asemenea producţiei de bunuri, ci una semnificantă), în ultima instanţă un mod de existenţă specific uman, de
asemenea este un sistem de forme semnificante cu ajutorul cărora omul îşi modelează şi remodelează existentul.
arhitectura constituie o expresie directă a prezenţei omului în lume - deci o imagine a existenţei umane.3
Arhitectura nu este „ realizarea palpabilă a unui edificiu, cât mai curând cunoştiinţele şi meşteşugul care îl
face pe arhitect apt să i se încredinţeze comanda. Reprezintă ştiinţa aplicată, arta fiind o consecinţă a aplicării mai
multor ştiinţe. Ştiinţa arhitectului este însoţită de cunoştinţe multiple şi de învăţături variate, se naşte din practică şi
teorie, practica bazându-se pe teorie, iar experienţa fiind verificată şi dirijată de ştiinţă.”4
Arhitectul trebuie(a) să aibă cunoştiinţe despre materialele de construcţie, despre climă, fenomenele
naturale, despre legiile fizicii, despre viitorii locuitori ai casei, despre igiena şi sănătate, economie, rentabilitate,
matematică şi proporţii, despre istoria locului, despre construcţii anterioare cu acceaşi funcţiune.5
Arhitectura se naşte din practică şi nu din teorie (ex fabrica et ratiocinatione)6.
Arhitectul trebuie să posede o cunoaştere enciclopedică a tuturor ştiinţelor, astfel: să ştie să scrie, să fie
expert în desen, erudit în geometrie, să ştie multă istorie, să fie versat în ştiinţa numerelor, cunoscător al filosofiei, să
ştie muzică, să ştie dreptul, să ştie astrologie, să stăpânească legea cerului.
„Arhitectura autem constat: ex ordinatione, quae graece τάξις dicitur, et ex dispositione, hanc autem Graeci διάθεσις uocitant; et
eurythmia; et symmetria; et decore; et distributione, quae graece οίκονομία dicitur”7
Dispoziţia este aşezarea potrivită a părţilor şi obţinerea unui efect elegant prin compunerea operei în funcţie
de calitate, este operaţia prin care se stabilesc, după natură şi funcţia lor, locul şi înfăţişarea tuturor părţilor care
compun clădirea. Ideile dispoziţiei se expun prin iconografie, ortografie, scenografie. Distribuţia este o reparţitie
înţeleaptă a materialelor şi a spaţiului o chibzuită măsură în facerea cheltuielilor.
1
Criticos, Mihaela Limbaj Arhitectural 1, note de curs, 2007 – 2008
2
Ioan, Augustin Introducere în tema originii arhitecturii - http://atelier.liternet.ro/articol/10392/Augustin-
Ioan/Introducere-in-tema-originii-arhitecturii.html#
3
idem
4
Pollionis, Vitruvii De Architectura Libri X, (cartea I, capitol I), traducere Cntacuzino G.M., Ionescu Grigore, Bucureşti, editura
Academiei Române, 1964
5
Tomaşevschi, Anca Sandu Elemente de arhitectură, curs universitar, Elas Trade SRL, Bucureşti, 2002
6
Pollionis, Vitruvii De Architectura Libri X, (cartea I, capitol I), traducere Cntacuzino G.M., Ionescu Grigore, Bucureşti, editura
7
Idem „arhitectura este constituită din ordonare, care se cheamă pe greceşte τάξις; din dispoziţie pe care greci o numesc
διάθεσις, din euritmie; din simetrie; din convenienţă şi din distribuţie, care pe greceşte se cheamă οίκονομία”
1
Convenienţa este înfăţisarea corectă a operei compusă cu autoritate; se obţine când fiecare element este
consacrat de obiceiuri sau de natură. Se referă la înfăţisarea generală în plan şi elevaţie a clădirii, care trebuie să fie
compusă astfel, încât să nu existe nici o parte, nici un element, a cărui existenţă, formă şi decoraţie să nu fie
întemeiată unei cerinţe bine precizată.
Ordinatio este rânduirea convenabilă a diferitelor părţi ale operei considerate separat, dar raportate în ceea
ce priveşte proporţiile la simetria întregului. Făcută după mărimea părţilor şi a întregului (după cantitate).
Simetria constă din distribuţia echilibrată a unor fome şi spaţii similare în raport cu un plan, un centru sau
un ax. Compoziţia arhitecturală utilizează două tipuri fundamentale de simetrie: simetria geometrică şi simetria
echilibrată, denumită şi asimetrie.
simetrie.
Simetria este reducerea la o măsură comună (care este modulul), a tuturor părţilor unei clădiri şi a întregului
acesteia. Prin reducerea la unitate sau prin modul, astfel spus prin stabilirea simetriei, adică a raporturilor de mărimi
care leagă elementele unei clădiri cu unitatea fundamentală se obţine acel acord convenabil între elementele clădiri şi
accea corelaţie de părţi alicote între fiecare element şi întregul imaginii arhitecturale.
Eurythmia – venusta species commodusque in compositionibus membrorum aspectus.8 Presupune un ritm
spaţial, fiecare element component al întregului trebuie să aibă o justă „quantitas” de moduli de fracţiuni de moduli.
Presupune un ritm armonios în compoziţia arhitecturală.
Proportio (άναλογία) reprezintă reduceare la un raport matematic a părţilor unei opere şi a întregului
acesteia. Este cuprinsă în sfera noţiunii de simetrie, este o unitate de simetrie, simetria fiind o însumare de proporţii.
Este cea care stabileşte raporturile vizuale armonioase între părţile componente şi între acestea şi întreg ansamblul
compoziţional. Aceste raporturi nu sunt numai cantitatuve sau dimensionale. Se referă la calitate, adică la raporturile
vizuale plăcute, având valoare estetică.
Modulul este mărimea la un raport matematic a părţilor unei opere şi a întregului acesteia.
Compoziţia realizată din ordinatio şi dispozitio reprezintă o compoziţie făcută după calitate ea privind locul
şi înfăţişarea părţilor care compun opera întreagă.
Expresia arhitecturală – sinteza a expresiei celor trei atribute (componente, cerinţe) fundamentale ale
operei de arhitectură (firmitas, utilitas, venustas), identificate de Vitruviu (Marcus Vitruvius Pollio) în De
architectura libri decem, primul tratat de arhitectură care a ajuns la noi din Antichitatea clasică (cca. 25 Î.Hr., în
perioada domniei lui Octavian Augustus) sunt:
8
Pollionis, Vitruvii De Architectura Libri X, (cartea I, capitol II), traducere Cntacuzino G.M., Ionescu Grigore, Bucureşti, editura
„aspectul graţios şi echilibrat al părţilor”
2
nimeni nu comandă
1 – firmitas (soliditate, stabilitate) – domeniul staticii, al tehnicilor si al materialelor de decât în măsura în care este
construcţie + alegerea sitului ; UTILĂ, pentru că o

construcţie nu rezistă fizic
2 – utilitas (funcţionalitate) – folosinţa clădirii şi garanţia unei bune funcţionări decât dacă este rezolvată
3 – venustas (frumuseţe, expresivitate) – cerinţe estetice/calităţi formale (proporţii, echilibru, tehnic, numai cu
9 îndeplinirea acestor două
ornament) .
condiţii permite atingerea
Cele trei atribute, pot fi interpretate, în termenii unei analize lingvistice, ca niveluri scopului final adică
arhitectura frumoasă.
paralele ale comunicării:
firmitas: suportul material – nivelul semiotic (suportul comunicării)
utilitas: conţinutul (scopul) – nivelul semantic
venustas: forma – nivelul “poetic”/estetic/artistic
firmitas Condiţii necesare dar nu

suficiente pentru a atinge
utilitas „arhitectura frumoasă”, este
nevoie de venustas
FIRMITAS
 reprezintă componenta tehnică în soluţionarea unui obiect arhitectural
 conditie absolut necesară pentru existenţa fizică a clădirii, dar nu suficientă pentru statutul de obiect
arhitectural
 de cele mai multe ori se manifestă ca o prezenţă discretă, implicită, şi nu ca scop în sine
 există însă momente, în istoria arhitecturii, în care firmitas prevalează faţă de celelalte atribute, constituind
o sursă importantă a înnoirii limbajului arhitectural, iar expresia tectonică devine esenţială pentru expresia
arhitecturală generală
Preocuparile structurale predomină în:
perioada arhaică - strâns legate de problema acoperirii pe orizontală a golurilor şi a spaţiilor de mari dimensiuni (rezistentă la
întindere/încovoiere a materialelor de construcţie), care duce la apariţia principalelor sisteme constructive tradiţionale – sistemul trilitic şi sistemul
în arc şi bolta. Pentru expresia arhitecturală este importantă diferenţa între structură reală, fizică şi structura percepută (care poate fi chiar cea
reală, lăsată aparentă şi exprimată cu sinceritate, sau o structură figurată).
Firmitas (formele tectonice, materialele) = sursa importantă de semnificaţii universale, pe care se construiesc cele simbolice
semnificaţii primare: stabilitate, ascensiune, masivitate, impenetrabilitate
semnificaţii secundare: relatie între cer si pamânt, scara simbolica spre Soarele
semnificaţii primare: echilibru perfect, absolut, între orizontala si verticala, între plin si gol, între umbra si lumina; regularitate, armonie,
proportionalitate
semnificaţii secundare: kosmopoiesis, metafora a ordinii universale reflectate în proportiile corpului uman
VENUSTAS
 frumuseţea este categoria fundamentală a esteticii; arhitectura ca artă a amenajării spaţiului, intră sub
studiul esteticii arhitecturale
 componenta estetică/artistică/poetică a arhitecturii, care include şi o dimensiune simbolică - expresivitatea
pur formală, detaşată de raţiuni extraestetice (funcţionale, structurale), în virtutea unei anumite autonomii a
formei artistice care permite experimentul gratuit
 venustas = artisticitate + simbolism (dimensiunea artistică a unei opere nu constă numai în realitatea ei
fizică, ci în primul rând în semnificaţiile transmise de forme, în ceea ce exprimă)
9
3
 atributul cel mai teoretizat, problema centrală a teoriei clasice de arhitectură (forma, proporţii, ornament,
ordin)
 pentru Vitruviu, venustas include cerinţele estetice, în primul rând proporţiile, dar şi inventivitatea artistică
+ adecvarea faţă de destinaţia clădirii (importantă sursa a Frumosului): cerinţele frumosului sunt îndeplinite
“când opera are o aparentă eleganţă şi placută, iar proporţiile relative ale părţilor individuale au fost
calculate pe baza adevaratei simetrii” - simetria în sensul antic = comensurabilitate (a părţilor între ele sau
a părţilor faţă de un modul), armonie
 conceptul decor (congruenţa, adecvarea dintre formă şi conţinut cu respectarea convenţiilor social-culturale
şi a canonului) este o componentă a lui Venustas zone de suprapunere între Utilitas ca funcţionalitate
simbolică şi Venustas);
 decor dictează modul de utilizare a ordinelor (în funcţie de caracterul şi calităţile lor - probleme de
iconologie arhitecturală):
 doric: pentru zeităţi virile, războinice (Marte, Hercule, Minerva)
 ionic: pentru zeităţi cu caracter intermediar între severitatea masculină si zvelteţea feminină (Junona, Diana,
Bacchus)
 corintic: pentru zeităţi cu o natură delicată (Venus, Flora, Proserpina, nimfe ale izvoarelor)
proporţiile sunt definite în 3 moduri:
1. prin relaţia părţilor între ele
2. prin relaţia tuturor elementelor cu un modul
3. prin analogia cu proporţiile corpului uman dualitate a conceptului de proporţie: proporţii matematice versus
proporţii antropomorfice (legate în imaginea omului vitruvian)
 în linia lui Vitruviu, teoria renascentistă (inclusiv Alberti) considera că după cum omul este imaginea lui
Dumnezeu (proporţiile sale sunt concepute şi fixate de voinţa divină), tot aşa proporţiile arhitecturii trebuie
să exprime ordinea cosmică analogia dintre acordurile muzicale audibile şi proporţiile arhitecturale vizibile
este expresia şi în acelasi timp dovada incontestabilă a structurii armonice a universului
 frontiera între atribute şi expresiile lor nu este fermă, ci fluctuantă, elastică; de altfel, aspectele reflectate de
cele trei comandamente se pot regrupa în două categorii, care produc două clase de forme:
Firmitas şi Utilitas practic reflectă aspecte concrete, materiale, ale existenţei, determinări obiective produc forme
“utile” (structurale sau funcţionale) care pot deveni expresii/imagini/metafore ale propriilor scopuri
Venustas şi Utilitas ideal (psihologico-simbolic) reflectă aspecte generale ale existenţei şi spiritualităţii umane,
legate de valori universale sau specifice unei comunitati produc forme “artistice”/“poetice” care pot fi simbolice
sau libere (pur estetice).10
A. Expresia o constituie forma obiectului arhitectural
- este partea materială a obiectului arhitectural
- structură compusă
- locul unde se exprimă arhitectul după ce a înţeles tema, unde se măsoară rezultatul muncii sale
elementele formei:
a. elemente de masă - corpuri tridimensionale independente, pot fi măsurate topometric
silueta – subdiviziune a masei, defineşte conturul obiectului proiectat pe un fundal
gestalt – un concept asociat obiectului arhitectural judecat izolat, independent de contextul său
10
4
b. spaţiul – elementul fundamental al arhitecturii; omul perecepe spaţiul, există şi acţionează în cadrul spaţiului, îl gândeşte, îl neagă, îl
creează şi îl alcătuieşte o identitate în raport cu spaţiul
spaţiul geometric – un volum măsurabil în sistem metric, mijlocul prin care arhitectul îşi defineşte intenţiile
spaţiul existenţial – spaţiul relaţiei dintre om şi mediul său; exprimă o opţiune de raportare a omului la un univers existenţial
spaţiul arhitectural – este spaţiul geometric şi spaţiul existenţial
- relaţia închis-deschis
- spaţiul exterior – definit de elemente de masă
- spaţiul interior – definit de suprafeţe
- spaţiul de tranzit între exterior şi interior – un spaţiu acoperit, deschis în plan vertical
c. lumina – naturală, artificială, directă, indirectă, de interior, de exterior
d. culoarea – un element al formei arhitecturale care pune în valoare spaţii, obiecte, suprafeţe; poate fi naturală sau aplicată
B. Conţinutul este alcătuit din semnificaţiile formei.
C. Relaţii între elementele formei
1. Relaţii topologice
Proximitate – simplă vecinătate
Simultaneitate – elemente asemătătoare aşezate în continuare
Dominantă – un element domină spaţiul, restul îşi păstraeză neutralitatea
Fuziune – domeniul care se întrepătrunde
Circumsciere
2. Relaţii geometrice – reprezintă organizări elaborate care se raportează la un element cu rol de organizator spaţial
Elemente exitente fizic
Elemente abstracte
Relaţiile geometrice care iau naştere între elemente pot fi:
- Centralitate
- Axialitate
- Paralelism
- Rectangularitate
- Reflecare
- Perspectivă
- Dominanta orizontală sau verticală
D. Compoziţia – cea mai elaborată organizare a unor elemente între care se stabilesc relaţii de coordonare şi subordonare, alcătuind o structură
unitară şi ierarhică
Compoziţiile sunt : plane, spaţiale, democratice (când Idea constă în ansamblu, părţile fiind relativ autonome)şi monarhice (când dominanta
conţine Ideea majoră, iar părţile integrate nu au mare personalitate), articulate, rigide, compacte, difuze, continuu, discontinuu.
E. Stilul reprezintă componenta a arhitecturii, este o componentă a formei. 11

UTILITAS
 reprezintă funcţia unui element al oricărui sistem, este contribuţia sa la realizarea finalităţii sistemului, rolul
său în cadrul ansamblului.
 funcţiunea unui obiect sau element arhitectural, mai mult reprezintă destinaţia sa utilitară, decât alte funcţii
posibile (de rezistenţă, estetice, sociale).
 condiţie absolut necesară pentru existenţa fizică a clădirii, dar nu suficientă pentru statutul de obiect
arhitectural
 continuţul propriu-zis al arhitecturii, echivalentul anecdoticului din artele plastice, literatură sau muzica
programatică
 definit drept capacitatea unei clădiri de a se adecva în mod optim la o anumită funcţiune sau destinaţie.
11
Tomaşevschi, Anca Sandu Elemente de arhitectură, curs universitar, Elas Trade SRL, Bucureşti, 2002
5
Sens dublu:
a. funcţionalitate practică, materială, utilitară - se referă la conformarea şi dimensionarea spaţiilor şi volumelor, la
condiţionarea spaţiilor şi la relaţiile dintre acestea (ierarhie sau egalitate, legături obligatorii sau facultative,
schema funcţională)
b. funcţionalitate ideală – aspect calitativ, inefabil – ţine de adecvarea optimă la funcţiune psihologică – se referă
la ambianţă, la percepţia subiectivă a cadrului arhitectural şi la un grad de confort fără de care omul poate
desfăşura o activitate, dar nu se poate identifica cu spaţiul care o adăposteşte
c. funcţionalitate simbolică (semnificantă/metaforică) teren comun cu venustas – transmite semnificaţii legate de
destinaţie, context cultural sau fizic, aspiraţii şi valori individuale, de grup sau universale; termenul “simbol”
este utilizat în mod curent pentru a denumi orice semn, dar reprezintă de fapt numai unul din cele 3 tipuri de
semne recunoscute de semiotică:
semne indexice: semne abstracte; anunţă, semnalizează o realitate – semnele de circulaţie
semne iconice (metaforă) : trimit la o realitate cu care au ceva în comun; cel mai des utilizate în arhitectură, în
special în perioada modernă (imagini ale funcţiunii)
semne simbolice: reprezintă prin convenţie o realitate absentă, invizibilă (transcendentă) cu care se identifică
(peştele, semn de recunoaştere al primilor creştini); distilează memoria culturală a unei colectivităţi, o
transformă în convenţii - ordinul clasic (simbol al ordinii cosmice), porticul cu fronton, cupola (pâna la Palladio
simboluri ale sacrului)
d. expresia funcţională se referă la transmiterea, în primul rând, a semnificaţiilor legate, explicit sau implicit, de
funcţiunea propriu-zisă (semnificaţii funcţionale), dar şi a unor semnificaţii cu caracter mai larg (sociale,
culturale, ideologice, simbolice), legate de un anumit context:
semnificaţii funcţionale (semne iconice, mai rar indexice):
la nivelul spaţiului funcţiuni principale şi secundare exprimate prin scară, tratare arhitecturale, ambianţa
la nivelul elementelor de arhitectură şi al unor subansambluri identificarea facilă a funcţiunilor după forma şi
dimensiunile golurilor din faţadă (scara, încăperile principale, serviciile)
semnificaţii sociale (semne iconice sau simbolice) - indică un statut individual sau de grup
semnificatii culturale (semne iconice sau simbolice) – exprimă identitatea culturală a unui grup sau a unui loc
semnificaţii ideologice (semne simbolice) – legate de propaganda puterii sau a unor grupări social-politice
semnificaţii simbolice (semne simbolice cu un grad de ambiguitate semantică – se pretează la multe interpretări)
Caracteristica constă în caracterul său explicit cunoscut de arhitect şi comandat de la început ca obiectiv clar care trebuie realizat.
Am făcut această prezentare mai mult pentru a înţelege şi pentru a încerca să leg cea de a doua parte a lucrării de tema referatului.
Andreea Palladio (1508 - 1580) s-a născut la Padova. Tatăl său, Pierro dalla Gondola, era tâmplar. Palladio,
cunoscut întâi sub numele de Andrea di Piero, îşi capătă numele umanist în 1540. După o ucenicie ca tăietor de
piatră, în 1521 părăseşte Padova pentru Vicenza, localitate în care şi-a dezvoltat cariera. Devine arhitect independent
în perioada 1537 - 1538. În anul 1530, îl regăsim în anturajul diplomatului, umanistului şi poetului Giangiorgio
Trissino, el însuşi autor al unui tratat de arhitectură.
Începând cu anul 1550, Palladio cunoaşte un alt diplomat şi umanist de curând întors din Anglia, Daniele
Barbaro, care îşi propusese să facă o traducere din Vitruviu. Palladio devine colaboratorul său, nu numai la nivelul
ilustraţiilor dar şi pentru comentarii.
6
În 1556, a apărut noua ediţie Vitruviu, care a pus în umbră toate ediţiile precedente. Palladio devine
consilierul pentru clădiri al Republicii Venezia în 1570. Probabil că în vederea acestei numiri, el se precipită să
publice tratatul său.
Tratatul său a avut ca efect major în afara Italiei, numit „palladianism”, dezvoltă o interpretare riguroasă a
arhitecturii clasice filtrată prin scriitura lui Vitruvius. Tratatul său se încadrează în scriitura lui Vitruvius. Palladio
realizează un echilibru real între cuvinte şi imagini, scrisul este direct şi al obiect
Mergând pe urmele lui Vitruviu, pe care autorul însuşi nu încetează să-l invoce în nenumărate rânduri („mi-
am luat maestru şi călăuză pe Vitruviu12”), Palladio îşi structurează cartea într-un mod similar.
Cantitatea de informaţii oferite de aceste patru cărţi, structurarea acestora, maniera de prezentare precum şi
exemplele alese, fac din această operă un manual al arhitectului, un dicţionar de termeni, o carte de istoria
arhitecturii şi un catalog de detalii la un loc.
Palladio găseşte călătoria către Roma o sursă de inspiraţie, a fost mişcat de „ruinile uluitoare” (QL I,3),13
luându-i timp până a reuşit să le descifreze mesajul. „Chiar şi în starea de ruină, structurile antice au fost mai
vrednice de studiu decât am avut de gând (QL, I,5)”, detectează în aceste ruine „o dovadă clară şi puternică de
virtute şi mărăţie a romanilor (QL, I, 5)”.
Desenele de lucru sunt făcute la scară, planurile clădirilor sunt verticale. În loc de „perspectivă”, Palladio
foloseşte termenul de „umbrire” pentru a arăta planul proiectat. Îşi publică desenele cu adnotări cu „dimensiune
cheie” pentru a arăta poziţia coloanei, cornişei, şi de a arăta aranjarea pe foie a planurilor.
Prezintă clădiri ca şi cum ar fi un om de ştiinţă imparţial, secţiunile lui prin corpul unei clădiri se aseamănă
prin precizia lor, claritate cu artiştii din vremealui Tiţian „De humani corporis fabrica” a lui Andreea Vesalius.
De asemenea recunoaşte aportul adus de către Bramante arhitecturii.
Cunoaşterea şi calitatea arhitecturii lui Palladio este una excepţională. De la proiectele de palat până la cele
de basilica, la reşedinţele private a unor familii înstărite.
PRIMA CARTE DE ARHITECTURĂ A LUI ANDREA PALLADIO
I. C e t r e b u i e să a v e m î n v e d e r e ş i c e t r e b u i e să p r e g ă t i m î n a i n t e d e a î n c e p e o c o n st r u c ţ i e
II. D e s p r e l e m n u l d e c o n st r u c ţ i e
III. Despr e pi etr e
IV. Despr e ni si p
V. Despr e var şi modul de a -l prepa ra
VI . Despr e meta l e
VI I . Despr e cal itat ea t erenu lu i u n d e tr ebu i e a şeza t e t emel iil e
VI I I . Despr e t emeli i
IX. Despr e di ferit e feluri de a construi zi duri
X. D e s p r e f e l u l c u m c e i d i n a n t i c h i t a t e c o n st r u i a u c l ă d i r i l e d i n p i a t r ă
XI. Despr e zi du r i şi d espr e pă rţ il e l or co mp o n ent e
XII. D e s p r e c e l e c i n c i o r d i n e f o l o si t e î n a n t i c h i t a t e
XIII. D e s p r e g a l b a r e a şi su b ţ i e r e a c o l o a n e l o r d e sp r e i n t e r c o l o n a m e n t e şi p i l a şt r i i
X I V. Despr e or di nu l t o sca n
XV. Despr e or di nul dori c
XVI. Despr e or di nul i oni c
XVII. Despr e or di nul cori nti c
XVIII. Despr e or di nul composit
XIX. D e s p r e p i e d e st a l u r i
XX. Despr e a bu zu ri
XXI. D e s p r e l o g g i i , i n t r ă r i , să l i , d e s p r e c a m e r e ş i d e s p r e f o r ma l o r
XXII. Despr e par d o sel i şi tava n e
XXIII. Despr e i nă lţi mea ca mer el o r
X X I V. D e s p r e d i f e r i t e t i p u r i d e b o l ţ i
X X V. D e s p r e d i m e n s i u n i l e u şi l o r ş i f e r e s t r e l o r
X X VI . D e s p r e d e c o r a r e a u ş i l o r şi f e r e s t r e l o r
X X VI I . D e s p r e c ă mi n u r i
X X VI I I . D e s p r e s c ă r i ş i d i f e r i t e f e l u r i d e a l e c o n s t r u i
12
Palladio, Andrea Patru cărţi de arhitectură, Editura Tehnică, Bucureşti, 1952
13
Palladio, Andrea The Four Books On Architecture, Translated by Robert Tavernor and Richard Schofield, MIT Press, England,
1997
7
XXIX. D e s p r e a c o p e r i şu r i
I QUATTRO LIBRI se deschide cu un Cuvânt înainte către cititori, comun primelor două Cărţi, în care
autorul îşi prezintă intenţia pedagogică, rezultat firesc al preocupărilor sale de o viaţă pentru studiul arhitecturii şi în
special al monumentelor antichităţii romane.
Declară de la bun început că i-a fost maestru şi călăuză Vitruviu „care este singurul autor antic în acest
domeniu” neuitând să menţioneze lucrarea lui Leon Battista Alberti, arhitectura lui Jacopo Sansovino (mult admirat
pentru Noile Procuraţii din Veneţia „edificiul cel mai bogat şi mai frumos împodobit care s-a făcut de la antici
încoace”) şi studiile lui Giovanni Giorgio Trissino „mândrie a timpurilor noastre”, personalitate de care se simţea în
mod deosebit strâns legat.14
Prima parte este alcătuită din două cărţi:
În cea dintâi, se referă la pregătirea materialelor şi la felul în care acestea sunt puse în operă, de la temelii până la
acoperiş. Aici sunt cuprinse principiile universale de care trebuie să se ţină seama atât la construcţia edificiilor publice cât şi a
celor particulare.
A doua parte, constă în ilustrarea principalelor tipuri de clădiri particulare de la oraş şi de la ţară. Având la
dipoziţie prea puţine exemple antice de care să se poată servi - lăsate aşa cum le-a arătat Vitruviu în scrierile sale - îşi
prezintă propriile realizări, prin desenele clădirilor particulare şi publice construite.
Prima carte începe cu prezentarea cu primelor notiuni în domeniul constructiilor: lucrările pregătitoare
(capitolul I), materialele de constructie (capitolele II – VI): lemnul, piatra, nisipul varul, metalele, dar şi despre
calitatea terenului de fundare (capitolul VII) si elementele constructiei: temelii, zidării (capitolele VIII – XI) şi
acoperişuri (capitolul XXIX).
Despre „arhitectură” trebuie vorbit în mod metodic, clar.
Cel care va proiecta trebuie să fie atent la fiecare aspect al planului şi la ridicare unei clădiri, înainte de
construcţia în sine.
Aduce aminte de cele 3 tipuri „citite” la Vitruvius care se regăsec într-o construcţie: utilitas, firmitas,
vetustas.
Comoditatea va fi dată când este dată poziţia corespunzătoare, nu va face abuz de utilitate.
Comoditatea va fi asigurată pentru atunci când fiecare membru îşi va da poziţia apropiată bine stabilită nu
mai putin când demnitatea cere nu mai mult din utilitate.
Fiecare membru va fi bine poziţionat cand loggia, holul, camera vor fi redate în locurile apropiate
corespunzătoare lor.
Durabilitatea va fi garantată atunci când toţi pereţii sunt verticali, cu o fundaţie solidă şi puternică.
Frumuseţea va deriva dintr-o formă graţioasă şi relaţia cu întregul va fi:
a. Întregul spre părţi
b. Părţile spre întreg
deoarece clădirile trebuie să apară să fie ca un organism complet bine definit.
Calitatea şi cantitatea vor fi date de către Palldio folosindu-se de ceea ce spunea Vitruvius şi Leon Batista
Alberti.
14
1997
8
Sunt descrise ordinele de arhitectură. Proporţiile sunt legate simplu, evită limba greacă, referindu-se la
„mijlocul bombat” din trupul coloanei în loc de „entasis” cum făcea Vitruvius, el spune simplu „umflare”. Închide
prima carte cu un „cont” de tipuri de camere diferite, fiind părţi importante din clădire.
Urmează, prezentarea celor cinci ordine folosite: toscan, doric, ionic, corintic şi composit (în capitolele XII
- XVIII). Prezentarea lor didactică este însoţită de analiza morfologică a acestora cu multe informaţii practice.
Ordinul toscan are originea în Toscania. Coloanele cu baza şi capitelul trebuie să fie lungi, să aibă forma
conică în partea de sus. Coloanele din acest ordin au spaţii mari deoarece arhitrava este realizată din lemn.
Ordinul doric, plasat întotdeauna sub ionic. Numit după dorieni, populaţie greacă din Asia. Coloanele,
dacă stau singure fără pillastru trebuie să aibă şapte şi jumătate sau opt capete în lungme. Intercolonamentul este mai
mic decât diametrul a 3 coloane, numit de către Vitruvius diastil.
Intercolonamentul reprezintă spaţiul între coloane, făcut din diametru şi jumătate de coloană. Înaintaşii au
folosit acest intercolonamnet când au ridicat coloane foarte mari.
Diastil15 coloanele sunt distanţate mult în cadrul templului la Vitruvius, reprezintă înălţimea coloanei
împărţită în 8 părţi şi jumătate, o parte din acestea va fi grosimea.
Ordinul ionic, numit după oraşul Ionia, zona Asia (Templul din Efes realizat în acest stil), coloanele cu
bază şi capitel sunt lungi de 9 capete, 9 module deoarece capul reprezintă dimaterul coloanei de la bază. Arhitrava,
friza şi cornişa sunt o cincime din înălţimea coloanei. În proiecatrea colonadei ilustrată prin ea însăşi
intercolonamentul reprezintă o doime din diametru, numit de către Vitruvius eustil( înălţimea coloanei să fie
împărţită în 9 părţi şi jumătate şi o parte din aceasta să fie luată din grosminea fusului de la bază, se va obţine prin
părţi alicote, raportul intercolumnelor potrivit lui Vitruvius16).
În proiectarea de arcade, piloni reprezintă o treime din lăţimea spaţiului şi înălţimea o pătrime. Elementele
din acest ordin conform cu Vitruvius sunt:
1. Axul coloanei
2. Cimbia
3. Torsu
4. Costia primară
5. Tija de fier
6. Costia a doua
7. Orlo
8. Proiecţia
Arhitrava, cornişa, friza sunt o cincime din înălţimea coloanei şi ca un întreg din aceasta se împarte la 12
părţi.
Arhitrava reprezintă 4 părţi. Trebuie împărţită în 5 părţi, una din părţi este pentru cornişă şi restul împărţit la
12: trei sunt date la prima fascie şi la astragalul său (astragal este un profil laminat compus dintr-un tur suprafaţa
jumătate înconjurat de 2 planuri plate, cinci pentru a 3 legătură)
Friza reprezintă 3 părţi.
Cornişa reprezintă 5 părţi. Este împărţită în 7 şi 3 părţi sferte, 2 sunt pentru cavetto şi orlo, 2 pentru
modillion (bloc împărţit pe un suport orizontal găsit sub cornişă).
15
Pollionis, Vitruvii De Architectura Libri X, (cartea III, capitol V), traducere Cntacuzino G.M., Ionescu Grigore, Bucureşti, editura
16
idem
9
Ordinul corintic, numit după oraşul Corint. Este asemănător cu ordinul ionic. Are nouă şi jumătate module
lungi incluzând baza şi capitelul. Arhitrava, friza şi cornişa reprezintă o cincime din înălţimea coloanelor.
Ordinul composit, cunoscut sub numele său latin, inventat de vechii romani. Este o amestecătură între 2
ordine arătate anterior (unul îl cuprinde pe cel ionic şi corintic). Coloanele trebuie să aibă 10 module lungi. În
colonadele simple, intercolonamentul este jumătate din diametru, numit de către Vitruvius picnostil (înălţimea
trebuie împărţită în 10, din care o parte va alcătui grosimea coloanei). Compositul capitelului este asemănător cu cel
din corintic, dar diferă prin volută, orlo şi fusaro care sunt specifice ordinului ionic. Arhitrava, cornişa, friza
reprezintă o cincime înaltă ca şi coloana.
A DOUA CARTE DE ARHITECTURĂ A LUI ANDREA PALLADIO
I. D e s p r e d e c o r u l ş i b u n a î m p ă r ţ i r e d e c a r e t r e b u i e să s e ţ i n ă s e a mă l a c l ă d i r i l e p a r t i c u l a r e
II. Despr e di stri bu i r ea ca mer el or şi a al t or î ncă p eri
III. Pla nu ri l e şi v ed er il e ca sel or co n stru i t e în ora ş
IV. Despr e at riu l t o sca n
V. Despr e at riu l cu patru col oa n e
VI. Despr e at riu l co ri nt i c
VII. D e s p r e „ At r i u m T e s t u d i n a t u m” ş i d e s p r e c a s e l e p a r t i c u l a r e a l e r o ma n i l o r
VIII. D e s p r e să l i l e c u p a t r u c o l o a n e
IX. D e s p r e să l i l e c o r i n t i c e
X. D e s p r e să l i l e e g i p t e n e
XI. Despr e ca sel e part i cu lar e al e g recil or
XII. Despr e l o cu l car e tr ebu i e al es p en tru clăd ir il e d e la ţară
XIII. Despr e î mpăr ţi r ea ca sel o r d e la ţară
XIV. Despr e pla nu ri l e ca sel or d e la ţară al e u n or no b ili v en eţi eni
XV. D e s p r e p l a n u r i l e c a s e l o r d e l a ţ a r ă a l e u n o r m o şi e r i
XVI. Despr e ca sel e d e la ţa ră î n a nti ch itat e
XVII. D e s p r e u n e l e c o n s t r u c ţ i i d e t e r mi n a t e d e t e r e n
Singura care nu începe cu un cuvânt înainte, este cea de a doua Carte, consacrată în întregime locuinţei
particulare de la oraş şi de la ţară (palate sau vile).
Rezervată construcţiilor din antichitate de la Grecia spre Roma.
După ce tratează aspectele legate de decorul şi buna împărţire a locuinţelor, distribuirea camerelor şi a altor
încăperi, se opreşte asupra principalelor tipuri de locuinţe romane (atriumuri) şi greceşti, inserează în text enunţurile
unor principii de compoziţie, de proporţionare şi de construcţie, considerate ca fiind absolut necesare realizării unei
bune locuinţe. Această Carte este rezervată „lucrărilor practice” de aplicare a regulilor conţinute în tratat. Aici îşi
prezintă cele mai multe din propriile sale proiecte realizate, nu numai cu planuri, elevaţii, secţiuni şi detalii, dar şi cu
notiţe în care le descrie succint particularităţile.
Cel care proiectează trebuie să ţină cont de casele cu logi şi spaţii mari, bogat ornamentate. Pentru cei care
au o situaşie socială inferioară, trebuiesc proiectate case mai mici pentru a face cheltuieli mai mici.
Palldio atrage atenţia că trebuie să se ţină cont în proiectare de qualitas.
Arhitectul trebuie să se acomodeze cu cerinţele celui care comandă lucrarea decât participarea la ceea ce şi-
ar dori.
Vitruvius descria 5 tipuri de atrium:
1. Toscan
2. Corintic
3. Cu 4 coloane
4. Cu acoperiş
5. Fără acoperiş
Atrium toscan, amploarea acestuia este de două ori lungimea lui.
Atrium corintic, discută despre clădirea din Veneţia „Convent de Carita” pentru a explica stilul acesta.
10
Atrium cu 4 coloane, lăţimea este de 5 cincimi din lungime, pasajele ALA sunt un sfert din lungimea
atriumului. Coloanele sunt corintice, diametrul este jumătate din lăţimea de pasaje laterale, tablinium este larg
precum atrium. Coloanele de laparter sunt dorice.
Atrium cu acoperiş, detaliile oferite de Vitruvius sunt neclare în privinţa acestui tip de atrium. Atriumul este
lung cât diagonala pătratului şi este înalt până la travee. Freza bolţii este cât lungimea camerei. Vitruvius vorbeşte
despre tetrastil existând 4 coloane. Tetrastil corintic cu jumătate de coloană în jurul lui; egiptean (deasupra au fost
închise de un zid jumătate de coloane pe axele cele mai mici), înălţimea loggiei este egală cu cea a coloanelor de la
parter.
A TREIA CARTE DE ARHITECTURĂ A LUI ANDREA PALLADIO

I. D e s p r e d r u mu r i
II. D e s p r e t r a sa r e a d r u mu r i l o r î n o r a ş e
III. D e s p r e d r u mu r i l e d i n a fa r a o r a ş e l o r
IV. D e s p r e c e e a c e t r e b u i e l u a t î n s e a mă ş i d e s p r e l o c u l c a r e t r e b u i e a l e s l a c o n s t r u i r e a p o d u r i l o r
V. D e s p r e p o d u r i l e d e l e m n şi d e s p r e c e e a c e t r e b u i e a v u t î n v e d e r e l a c o n st r u i r e a l o r
VI. Despr e p odu l r i di cat d e Iu liu C ezar p est e Ri n
VII. Despr e podu l de pe C i smone
VIII. D e s p r e a l t e t r e i f e l u r i d e a fa c e p o d u r i l e d e l e m n fă r ă a f i x a p i l o ţ i i î n r â u
IX. D e s p r e p o d u l d e l a B a s sa n o
X. Despr e p odu r il e d e pia tră şi d esp re ce tr ebu i e avu t în v ed ere î n co n stru ir ea l or
XI. D e s p r e c â t e v a p o d u r i v e st i t e c o n s t r u i t e î n a n t i c h i t a t e ş i d e s p r e d e s e n e l e p o d u l u i d e l a R i mi n i
XII. P o d u l d e l a V i c e n z a p e st e f l u v i u l B a c c h i g l i o n e
XIII. U n p o d d e p i a t r ă c o n st r u i t d e m i n e
XIV. D e s p r e a l t p o d c o n c e p u t d e mi n e
XV. D e s p r e p o d u l p e st e r â u l R e r o n e l a Vi c e n z a
XVI. D e s p r e p i e ţ e ş i d e s p r e e d i fi c i i l e d i n j u r u l a c e st o r a
XVII. Despr e pi eţel e gr ecil or
XVIII. Despr e pi eţel e romanil or
XIX. D e s p r e b a si l i c i l e a n t i c e
XX. D e s p r e b a si l i c i l e d i n t i m p u l n o s t r u ş i d e s p r e d e s e n e l e c e l o r d i n V i c e n z a
XXI. D e s p r e p a l e s t r e ş i d e s p r e x y st i î n G r e c i a a n t i c ă
Cartea a III-a deschidea a doua parte a tratatului palladian, drept care autorul s-a gândit să o dedice prinţului
Emanuel Filibert de Savoia în semn de gratitudine şi recunoştinţă pentru înalta cinste acordată prin invitaţia de a vizita
Piemontul în anul 1566.
11
Pornind de la probleme de ordin general privind construcţia drumurilor în primele capitole (I – III), Palladio
consacră în continuare cel mai mult spaţiu construcţiei podurilor (capitolele IV- XV), exemplificând cu poduri, unele
chiar realizate de el însuşi.
Descriind maniera de a construi edificiile publice (străzi, poduri, palate), prezintă atât proiectele proprii cât
şi reconstituiri arheologice ale operelor antice. Face multe aluzii la sursele literare si tehnice folosite. Ca si Vitruviu,
citează în această carte din Tacit, Plutarh şi Iulius Caesar, din care reproduce un citat din Comentarii în care se referă
la construcţia unui pod peste Rin.
Capitolele XVI - XVIII sunt dedicate spaţiilor publice: pieţele şi construcţiile din jurul acestora. Face apoi o
analiză a pieţelor la greci şi la romani, în lumina textelor vitruviene. Monumentele greceşti erau prea puţin
cunoscute, această parte a Europei aflându-se la acea dată sub stăpânirea turcească.
În ultimile capitole, XIX şi XX se referă la bazilici, prezentând prin comparaţie exemple antice romane şi
greceşti, dar şi câteva din timpul său.
Capitolul XXI care încheie cartea a III-a se ocupă - după modelul oferit de Vitruviu17 - de edificiile
destinate practicării exerciţiilor fizice în Grecia şi Roma antică: palestre şi xysti ( xysti – portic acoperit, dar deschis,
destinat practicării exerciţiilor fizice pe timp de iarnă sau pe vreme nefavorabilă în Grecia şi Roma antică; erau
construite în imediata vecinătate a palestrelor).
Despr e pi eţel e romanil or
17
Pollionis, Vitruvii De Architectura Libri X, (cartea XI, capitol V), traducere Cntacuzino G.M., Ionescu Grigore, Bucureşti, editura
12
A PATRA CARTE DE ARHITECTURĂ A LUI ANDREA PALLADIO

I. D e s p r e l o c u l c a r e t r e b u i e a l e s p e n t r u c o n st r u i r e a b i s e r i c i l o r
II. D e s p r e f o r m e l e l o c a şu r i l o r d e c u l t ş i d e s p r e d e c o r a r e a l o r
III. D e s p r e î n fă ţ i şa r e a t e m p l e l o r
IV. Despr e ci n ci t i pu ri de t emp l e
V. Despr e î mpăr ţi r ea t emp l el or
VI . Despr e d esen el e u n or t empl e a nt ice
VI I . Despr e T emplul lui Ma r s Ult or
VI I I . Despr e T emp lu l lu i N er va T ra ian
IX. D e s p r e T e m p l u l l u i A n t o n i n şi a l F a u s t i n e i
X. Despr e T emp l el e S oar elu i şi al Lu nii
XI. D e s p r e T e m p l u l su p r a n u m i t L e G a l l u c e
XII. Despr e T emplul lui Jupit er
XIII. T e mp l u l F o r t u n e i V i r i l e
X I V. T e mp l u l V e st e i
XV. T e mp l u l l u i M a r t e
XVI. D e s p r e B a p t i st e r u l l u i C o n st a n t i n
XVII. D e s p r e T e m p l u l l u i B r a ma n t e
XVIII. Despr e T emplul lui Jupit er Sta tor
XIX. Despr e T emplul lui Jupit er T ona ns
XX. D e s p r e P a n t h e o n , n u mi t a s t ă z i S a n t a M a r i a R i t o n d a
XXI. D e s p r e d e s e n e l e u n o r t e m p l e c a r e su n t î n a fa r ă d e R o ma
XXII. D e s p r e t e m p l u l a l e c ă r u i r u i n e s e v ă d î n a p r o p i e r e a b i s e r i c i i S a n S e b a st i a n o d e p e V i a A p p i a
XXIII. Despr e T emplul Vest ei
X X I V. Despr e T emplul lui Ca stor şi P ol lux
X X V. Despr e t emplul de lâ ngă T r evi
X X VI . D e s p r e t e m p l u l d i n A s s i si
X X VI I . D e s p r e d e s e n e l e u n o r t e m p l e c a r e su n t î n a fa r a I t a l i e i
X X VI I I . D e s p r e d o u ă t e m p l e d i n N î m e s ş i î n p r i mu l r â n d d e s p r e c e l su p r a n u m i t „ L a M a i s o n C a r r é e ”
XXIX. Despr e celă lalt t emp lu di n Nî mes
XXX. D e s p r e a l t e d o u ă t e m p l e d i n R o ma şi î n p r i mu l r â n d d e s p r e c e l a l C o n c o r d i e i
XXXI. Despr e T emplul lui N eptu n
Detaliul ordinului coritic: baza coloanei, capitelul şi antablamentul de la

templul lui Neptun (r e c o n s t i t u i r e)
Autorul prezintă clădirile de cult: biserici, bazilici, temple. Pornind de la formule teoretice şi practice legate
de construcţia locaşurilor de cult (alegerea locului pentru construcţie, formele, înfăţişarea, tipurile, împărţirea
13
templelor), Palladio exemplifică cu câteva din cele mai importante temple antice cercetate personal, unele chiar la
faţa locului, cu prilejul unor călătorii, ca aceea din anul 1566, în Provenţa, când a avut ocazia să vadă, printre altele şi
La Maison Carré din Nîmes.
În această Carte sunt prezentate în cea mai mare parte releveele şi încercările sale de reconstituire a mai
multor temple antice.
Templul unde Dumnezeu trebuie:
1. să fie adorat şi lăudat de către om, locul unde omul să aducă mulţumiri divinităţii
2. sunt redate desene de temple din vechime tocmai pentru a arăta cum ar trebui decorate templele şi mai ales
bisericile. Face apel la Vitruvius „prin compararea a ceea ce am observat cu ceea ce ne invaţă, aceasta nu s-
a dovedit prea greu pentru mine pentru a ajunge la o înţelegere a formei şi aspectului templului”
Templul este :
- rotund cu 6, 8 sau mai multe unghiuri în formă de cruce rotundă
- patrulater
Templele care nu sunt rotunde, unghiul să fie egal indiferent dacă are 6,8 sau mai multe unghiuri şi laturi.
Anticii au acordat o atenţie deosebită construirii templelor astfel că pentru Soare şi Lună forma templului
era rotundă; pentru Jupiter au făcut templul care nu avea acoperiş deoarece reprezenta o yeitate a aerului şi cerului.
Anticii au acordat o atenţie deosebită ornamentului şi decorului din templul:
- pentru Minerva, Marte, Hercules – stilul era doric
- pentru Venus, Flora, muze, nimfe – stilul era corintic
- pentru Diana, Bacchus – stilul era ionic.
Sunt 7 aspecte ale templului:
Templul fără portic – in antis=faţada cu pilaştri (va fi „in antis” când va avea în frontispiciu ante rezultate din
prelungirea pereţilor laterali ai cellei şi, între ante, la mijloc, două coloane, deasupra acestora un fronton stabilit după
simetria precizată de Vitruvius în cartea sa aVa18. Va avea 2 pilaştri la colţuri, între aceşti pilaştri, în mijlocul din
faţă, 2 coloane sunt proiectate şi vor sprijini frontispicium aflat la intrre.
- prostil=faţada cu coloane (are toate părţile ca şi templul „in antis”, în faţă antelor are coloane de
colţ în număr de 2, câte una la dreapta şi la stânga, arhitrava va fi deasupra ca cel din „in antis”. Va avea mai multe
coloane decât cel „in antis”, mai ales la pilaştri din colţ. Cu 2 coloane la dreapta şi stânga.
- amfiprostil= compus ca şi cel din prostil, are partea din spate prevăzută ca şi cea din faţă cu
coloane şi fronton. Nu au mai rămas exemple din antichitate.
Templul cu portic – pentru întreg templul. Poate fi descris templul care are portic pe faţada cum este în aparenţă cel
în prostil. Va avea 4 aspecte, poate fi construit cu 6 coloane pe faţada principală sau pe faţada din spate, cu 11
coloane în partea de jos la colţuri. Acest aspect este numit de către Vitruvius peripter ( care va avea în faţă dar şi în
spate câte 6 coloane, pe laturi 11 inclusiv cele din colţ. Aceste coloane trebuiesc aşezate astfel încţt între pereţii
împrejmuitori şi rândurile exterioare de coloane să rămână un interval de intercolonament, pentru că în jurul cellei
templului să rămână loc de circulat); cu coridoare de-a lungul templului.
Templul pseudoperipter are 8 coloane pe faţă, porticul nu este dublu deoarece un şir de coloane a fost îndepărtat,
are un coridor fals.. pereţii cellei sunt dimensionaţi încât să aibă în faţă cele 4 coloane ale faţadelor principale şi
18
Pollionis, Vitruvii De Architectura Libri X, (cartea V), traducere Cntacuzino G.M., Ionescu Grigore, Bucureşti, editura Academiei
Române, 1964
14
posterioare. De la pereţii împrejmuitori pânpă la rândurile exterioare de coloane trebuie să se lase un spaţiu larg cât 2
intercolonamente plus grosimea de la baza a unei coloane.
Templul dipter are 2 coridoare, porticul va fi dublu, este octostil atât spre faţada principală cât şi pe faţada
posterioară, dar împrejurul edificiului are 2 rânduri de coloane .
Templul hypetral (cel fără acoperiş), este templul dedicat lui Jupiter, zeul aerului şi al ceruşui, cu altar pe mijloc.
Este decastil şi spre faţada principală şi spre cea posterioară. Toate părţile le are ca dipterul, dar în interior are
coloane dispuse pe două rânduri în înălţime şi în depărtare de pereţi, ca porticurile peristitului din curte tocmai să
îngăduie o circulaţie de jur împrejur. Mijlocul va rămâne liber, îngăduie o circulaţie de jur împrejur. Mijlocul este
sub cerul liber, fără acoperiş.
Templul circular de cele mai multe ori este deschis, fără cella, cu coloane care susţin cupola , cu altar plasat în
mijloc. Este aranjat astfel: diametrul este întreg, spaţiul este împărţit în 3: unul pentru scară, altul pentru ascensiune,
altul pentru coloane şi templul în sine. Are capitel şi baza se află pe piedestal.
Templul dreptunghiular are portic la fronton.
Dacă faţada are: - 6 coloane – va fi împărţit în 18 module
- 8 coloane – va fi împărţit în 24 de module
- 10 coloane – va fi împărţit în 31 de module înălţimea coloanei va fi dată de stilul ionic sau
corintic
Tratatul palladian realizează o sintetiză a teoriilor arhitecturale de la finele Renaşterii italiene, aşa cum „De
re aedificatoria” a lui Leon Battista Alberti îi definea înoitoarele principii.
Două lucrări fundamentale, plasate aproape simetric în timp, delimitează în plan teoretic, una dintre
perioadele excepţionale ale istoriei umanităţii.
Pornind de la concepţia vitruviană „Trei lucruri trebuie luate în seamă la orice constructie, fără de care
nici un edificiu nu va merita să fie lăudat si acestea sunt: utilitatea, durabilitatea şi frumuseţea”19, Palladio concepe
un îndrumar practic pentru proiectarea construcţiilor, dând indicaţii privitor la dimensionarea, şi proporţionarea
spaţiilor şi a formelor, dar şi de alegerea amplasamentelor, a materialelor şi a tehnicilor potrivite.
Influienţat de Leon Batistta Alberti, Fra Giocondo şi Sebastiano Serlio, Palladio înţelege să întărescă
demersul raţional al artei de a construi.
19
1997
15
BIBLIOGRAFIE

Ioan, Augustin Introducere în tema originii arhitecturii -
http://atelier.liternet.ro/articol/10392/Augustin-
Ioan/Introducere-in-tema-originii-arhitecturii.html#
Palladio, Andrea The Four Books On Architecture, Translated by Robert
Tavernor and Richard Schofield, MIT Press, England,
1997
Palladio, Andrea Patru cărţi de arhitectură, Editura Tehnică, Bucureşti, 1952
Pollionis, Vitruvii De Architectura Libri X, (cartea I, capitol I), traducere
Cntacuzino G.M., Ionescu Grigore, Bucureşti, editura
Tomaşevschi, Anca Sandu Elemente de arhitectură, curs universitar, Elas Trade SRL,
Bucureşti, 2002
16

Tratat Arhitectura-1

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Tratat Arhitectura-1

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Referat: De la Vitruvius spre Palladio

Doctorand: LESIUC Anamaria Cristina fără frecvenţă an II

construcţie + alegerea sitului ; UTILĂ, pentru că o

firmitas Condiţii necesare dar nu

E. Stilul reprezintă componenta a arhitecturii, este o componentă a formei. 11

A TREIA CARTE DE ARHITECTURĂ A LUI ANDREA PALLADIO

Despr e pi eţel e romanil or

A PATRA CARTE DE ARHITECTURĂ A LUI ANDREA PALLADIO

Detaliul ordinului coritic: baza coloanei, capitelul şi antablamentul de la

Criticos, Mihaela Limbaj Arhitectural 1, note de curs, 2007 – 2008

S-ar putea să vă placă și