Sunteți pe pagina 1din 5

A

Nr 1 Centrul pompidou paris In exemplul dat prevaleaza atributul vitruvian firmitas, conditie absolut necesara pentru existenta fizica a cladirii, dr nu suficienta pentru statutul de obiect arhitectural. Este definit ca rezistenta fata de factoriii care ameninta integritatea cladirii: incarcari statice sau dinamice, factori fizico-chimici naturali sau artificiali, factori accidentali. Se concretizeaza in sistemul contructiv, materiale, tehnologie, echipare tehnica. De cele mai multe ori se manifesta ca o prezenta discreta, implicita, si nu ca un scop in sine. Exista momente, in istoria arhitecturii, in care firmitas prevaleaza fata de celelalte atribute, constituind o sursa importanta a innoirii limbajului arhitectural, iar expresia tectonica devine esentiala pentru expresia arhitecturala generala – momente in care cerintele functionale (practice sau simbolice( depasesc posibilitatile tehnice ale epocii si se cauta/ se experimenteaz noi solutii. Preocuparile structurale predomina in perioada arhaica, gotica si moderna. In anii 70, ca manifestare a unui modernism tarziu inca atras de mitul progresului tehnologic, apare curentul high-tech, stil ce incorpoeaza elemente ale industriei si tehnologiei de ultima ora in designul cladirilor. El apare ca un modernism imbogatit, o extensie a ideilor precedente ajutata de avansul in realizarile tehnologice. Arhitectura high-tech propune o estetica noua, in unele privinte, un raspuns pentru deziluzionarea creata de arhitectura moderna. Caracteristicile acestei arhitecturi variaza, dar au ca baza accentuarea elementelor tehnice. Se mizeaza pe afisarea proeminenta a componentelor tehnice si functionale ale cladirii, si un aranjament ordonat si folosirea elementelor prefabricate. Peretii cortina si cadrele metalice sunt de asemenea des folosite. Pentru a impulsiona atributele tehnice, ele sunt exteriorizate, deseori impreuna cu elementele structurale ale cradirii. Unul dintre cele mai ilustre exemple este Centrul Pmpidou din Paris. Tuburile de ventilatie sunt proemiment aratate in exterior. Accesul in cladire se face si el din exterior, printr-un mare tub ce permite vizitatorilor sa intre. Atitudinea fata de tehnica constructiva este una de figurare: tehnica nu este decat o imagine tehnicista sofisticata – expresie suprapusa realitatii structurale. Ea este mai mult o metafora decat un raspuns la cerinte concrete, dar propune de fapt un nou sistem ornamental. Atributul vitruvian predominant, firmitas este insotit de aspecte reflectate si in cadrul Utilitasului practic, impreuna ele reflectand aspecre concrete, materiale , ale existentei. Forma produsa este una “utila” (structurala sau functionala” care poate deveni expresia propriilor sale scopuri.

NR 2 Cenotaful lui newton In exemplul dat prevaleaza atributul vitruvian utilitas, definit drept capacitatea unei cladiri de a se adecva In mod optim la o anumita functiune sau destinatie. El reprezinta continutul propriu zis al arhitecturii, echivalentul anecdoticului din artele plastice, literatura sau muzica. Atributul are sens dublu, unul al functionalitatii practice, materiale, utilitare ( conformarea si dimensionarea spatiilor si volumelor, relatiile dintre aceastea) si unul al functionalitatii ideale, aspect calitativ, care tine de adecvarea optima la functiune. In acest scop atributul preia o valenta simbolica (metaforica), ajungand pe teren comun cu venustas. Astfel se transmit semnificatii legate de destinatie, context cultural sau fizic, aspiratii si valori individuale, de grup sau universale. Expresia functionala se refera la trasmiterea in primul rand a seminficatiilor legate, explicit sau implicit, de functionalitatea propriu zisa, dar si a unor seminificatii cu caracter mai larg (sociale, culturale, ideologice, simbolice). Cenotaful lui Newton este un proiect utopic al arh Etienne L. Boullee, datand din secolul al 18lea. Conceput ca omagiu pentru aportul marelui fizician in dezvoltarea umanitatii, arhitectul nu tine cont de posibiltatile tehnice ale epocii. Sistemul constructiv, materialele, cu alte cuvinte definitia atributului vitruvian firmitas, sunt subordonate expresiei plastice dominante. Avand in vedere ca reprezinta un

monument funerar, el denota o functionalitate ideala, iar arhitectul foloseste in volumetria proiectului simboluri ce trasmit semnificatii legate de aceast context, pentru obtinerea adecvarii optime la functiune. Astfel, conceput la o scara imensa chiar si pentru epoca noastra, din punct de vedere al volumetriei, este format din un corp sferic central, inconjurat simetric de scari monumentale. Sfera este goala in interior, iar coaja sa este perforata cu mici goluri ce creeaza imaginea unui cer instelar. In mijlocul incaperii imense, este suspendata o faclie imensa, reprezentand centrul universului, corpul astral solar. Expresia arhitecturala plastica este una metaforica, simbolica, reflecta o realitate (mimesis), iar aceasta devine un criteriu important in identificarea semnificatiilor pe care le transmite obiectul de arhitectura. Avand in vedere ca proiectul este unul utopic, el reflecta aspecte generale ale existentei si spiritualitatii umane, legate de valori universale sau specifice unei comunitati. El se afla la frontiera intre atributele Venustas si Utilitas ideal, expresia plastica fiind una a formelor “artistice”/”poetice”, pur simbolice.

B

In arta si arhitectura, fenomenul de comunicare (de transmiterea a unor continuturi sau semnificatii) trebuie privit sub dublu aspect: expresia (apanajul emotatorului de mesdaje, deci al creatorilui) si preceptia (apanajul receptorului, al destinatarului mesajelor, al consumatorului). Mintea umana este astfel programata incat sa caute semnificatia (intelesul) fiecarei imformatii senzoriale/ a fiecarui stimul care il primeste din exterior. Semnificatiile pe care le transmit obiectele si fenomenele cu care venim in contact depind de perceptie, iar perceptia se bazeaza pe experienta. Se pot identifica mai multe paliere ale exprientei si perceptiei, unul universal (primar general, bilogic), al speciei – constand in experiente comune tuturor menbrilor speciei umane, legate de corporalitatea omului, de relatiile sale cu mediul inconjurator – caruia ii corespunde palierul seminificatiilor universale (primare, naturale) – transmise pe cale bilogica. Unul cultural simbolic, de grup, caruia ii corespun semnificatii cultural-simbolice (conventionale) – format din experientele comune ale unui anumit grup cultural, care impartaseste un sistem de valori si reprezentari comnune – si un palier individual, cu seminificatii individuale, derivate din memoriile si experientele proprii fiecarui individ. In exemplele prezentate, celor doua obiecte arhitecturale le este comun primul palier al seminficatiilor primare (naturale), reprezentand o forma tectonica, materiala, sursa importanta de semnificatii universale, pe care se construiesc cele simbolice.

Nr 1 Semnificatia primara a ordinului grec, prezenta in arhitectura partenonului si imprumutata in exemplul muzeului literaturii din Marbach, este cea a echilibrului perfect, absolut, intre orizontala si verticala, intre plin si gol, intre umbra si lumina. Oridinul semnifica regularitate, armonie, proportionalitate. Ca semnificatie secundara, pentru greci, aceasta era o metafora a ordinii universale reflectata in proprotile corpului uman (kosmopoesis). Forma planimetrica a templului, model istoric de prestigiu, este imprumutata si in organizarea muzeului, astfel colonada inconjoara un spatiu central, inchis. In limbajul arhitecturii rationale, ea are o alta semnificatie secundara (cultural-simbolica), este o clara definire a unui concept material solid, bazat pe ordinea proportionala, regularitatea si armonia ordinului grecesc, ornamentul nefiind prezent. Astfel, expresia arhitecturala urmareste o asemanare cu acropola greceasca (prin dispunerea sa in relatii asemanatoare cu cell ala acropolei, fata de cladirile muzeelor din proximitate, prin traseul de acces ascendent), dar semnificatia sa cultural-simbolica nu mai este una religioasa, o reflectare a ordinii divine, ci una a expresiei plastice, mai exact un limbaj al arhitecturii moderne rationale. Acest aspect este in conformitate cu programul arhitectural muzeal prin creearea traseelor si tratarea zonelor de interes in mod diferit.

Nr 2 Semnificatia primara a formei piramidale este de stabilitate, ascensiune, masivitate si impenetrabilitate. Ea este o forma geometrica primara perceputa usor, rapid de mintea umana. Ca semnificatie secundara(cultural-simbolica), in primul exemplu, pentru egipteni reprezinta relatia intre cer si pamant, o scara simbolica spre Soarele Ra, mormant al lui Osiris, zeu al fertilitatii si garant al prosperitatii regatului (daca mormantul nu este profanat). Se observa ca aceste semnificatii cu incarcatura religioasa sunt construite pe cele primare ( piramida: ascensiune – relatie cer pamant; impenetrabilitate – mormant protejat). In al doilea exemplu, piramida Luxor din Las Vegas, imprumuta semnificatia culturala a piramidei egiptene, dar cu un alt scop, unul comercial. Piramida lui Keops a ramas in istorie ca una dintre cele 7 minuni ale lumii, ea devenind astfel un simbol cunoscut si usor perceput de oameni. Tocmai pe aceste premise se bazeaza expresia arhitecturala a piramidei din Las Vegas, ea folosindu’se de simbolistica imbogatita a piramidei pentru a creea un semnal urban. Ca functiunea ea este total diferita, nu are un scop religios, ci o functiune comerciala: hotel, casino, restaurant. De asemenea tehica constructiva este diferita, piramida egipteana fiind contruita din blocuri masive de piatra, omogena in interior, cu cateva incaperi funerare si canale de aerisire, pe cand Luxor foloseste forma ca o coaja, in interior avand organizarea unei cladiri moderne.

C sub1. Între formele spatiale si volumetrice privite ca elemente de limbaj se stabilesc diferite relatii, care structureaza compozitia si îi dau o anumita expresie. Din studiul ansamblurilor arhitectural-urbane se poate constata o anumita variatie a prioritatii acordate celor doua ipostaze ale formei, în mod spontan sau deliberat. Apar astfel situatii clare de subordonare a spatiului fata de volumul construit sau, invers, a volumului construit fata de spatiul urban (cazuri prezentate în continuare sub forma evolutiei istorice a compozitiei urbane), dar si situatii de complementaritate sau dialog, în care spatiul si volumul detin ponderi egale în cadrul compozitiei. Un exemplu relevant de complementaritate, de contrapunct compozitional între piese de naturi diferite, dar echivalente ca pondere, îl ofera Piazza San Marco din Venetia. ex.Piata, alcatuita dintr-un ciorchine de forme spatiale si volumetrice, domina orasul. Forma net decupata a pietei îsi subordoneaza cladirile cu tratare uniforma si repetitiva (Procuratiile) care o delimiteaza pe trei laturi, dar nu si edificiile monumentale ale Bazilicii si Campanilului, cu care intra într-o relatie de echilibru al contrariilor. Cele doua cladiri, ele însele aflate într-o relatie de contrast, formeaza un ansamblu dominant fata de cladirile din jur (Procuratii si tesut urban omogen) si aflat în relatie de complementaritate cu spatiul bine conturat al pietei.

sub2

în peisajul urban se pot identifica spatii-figura delimitate de masa construita cu rol de fond, cladiri-figura (izolate în spatiu) pe fondul spatiului liber, dar si al cladirilor din jur, si fatadefigura pe fondul fronturilor în care sunt înscrise (fronturi rectilinii, ondulate, de colt) nr 1 – cladire figura: Biserica cretulescu este perceputa ca fiind o cladire figura in primul rand prin poztia sa, detasata de cladirile inconjuratoare (pozitie specifica edificiilor de cult religios). De asemenea se evidentiaza ca figura si prin tipo-morfologia sa : obiect de cult religios inconjurat de cladiri de locuinte. Un alt aspect care evidentiaza acest lucru este si tratarea sa arhitecturala (arhitectura bizantina), prin culoare, decoratie, materiale, fiind perceputa diferit fata de edificiile inconjuratoare – blocuri moderniste.

Nr 2 – fatada figura: Biserica Sant’Agnese (arh. Francesco borromini, 1661) este inscrisa in frontul construit ce inconjoara piata Navona din Roma. Ea se citeste ca obiect figura pe frontul construit caruia ii este alipita. Tratarea arhitecturala (cupola, turnuri, decoratii) deosebita creeaza o ierarhie in care fatada bisericii isi subordoneaza fatadele cladirilor din jur, din punct de vedere al valorii arhitecturale. De asemenea si planimetric ea prezint o retragere fata de frontul contruit, incadrata de scari monumentale.

D

Raportul figura/fond (pornind de la relatiile de separare si inchidere) este esential in perceptial arhitectural-urbana. O forma clar delimitata, inchisa intr-o alta forma este interpretata ca figura (individualizata, reliefata, beneficiind de un statut ierarhic superior in ordinea perceptiei), iar restul imaginii ca fond (camp uniform, nedifenetiat, nelimitat, neutru); statutul de figura esre accentuat de anumite caracteristici ale formelor (contur ferm, cat mai regulat sau cat mai pregnant, usor lizibil; culoare, textura, pozitie privilegiata intr-un context). Figura are caracter de sine statator, iar fondul de testu difuz.

.nr 1 In primul exemplu spatiul urban are rol de figura pe fondul omogen al cladirilor contruite,(tesut urban specific barocului). In cazul pietei Navona din Roma, in parallel cu formarea unor sisteme de putere autoritare ( papalitatea Contrareformei si regimuirile monarhice absolutiste) se accentueaza principiul subordonarii cladirilor fata de spatiul urban, iar ahitectura devine o scenografie somtuoasa pentru marile procesiuni religioasae sau pentru ceremoniile si serbarile regale. Exista in organizarea planimetrica o rigoare geometrica stricta, forma spatiala aparand ca o matrita dupa care sunt modelate cladirile, spatiul este tinut sub control, in timp ce observatorul are senzatia inselatoare a unui spatiu surpriza. In contrast, al doilea exemplu, ansamblul de locuinte Superquadras din Brasilia, este definitoriu pentru

organizarea tesutului orasului functionalist, unde se inverseaza ierarhia consacrata dintra spatiul urban si volumul contruit. tesutul este transformat într-un parc continuu, nediferentiat si nestructurat prin ierarhia lizibila a spatiilor urbane , asa cum se întâmpla în orasul traditional - în care reteaua de centre si parcursuri este dominata de spatiile semnificative (piata civica, piata comerciala ca loc al schimburilor sau piata catedralei), precum si de traseele care conduc spre acestea

- dispare notiunea de tesut omogen, în care cladirile curente (locuinte si locuri de productie) sunt simple „ochiuri” repetabile, neindividualizate, iar monumentele, edificiile publice (care întrupeaza valorile comunitatii sau ale societatii în

ansamblu) se citesc ca evenimente („rupturi”, „accidente”) – statut perfect justificat de semnificatia lor

- spatiul devine un fond neutru în care volumele construite se percep ca figuri, ca

obiecte izolate, dominatoare, chiar daca functiunea lor (practica si simbolica) nu justifica acest statut (ex. blocuri de locuinte sau cladiri de birouri).

Nr 2 In primul exemplu, este prezent un tesut urban specific perioadei Renasterii, caracterizat prin gesturi arhitecturale-urbanistice ordonatoare, care dau prioritate spatiului urban, subordonand cladirile. Spatiul este conceput ca figura pe dondul tesutului contruit, iar edificiile majore sunt integrate, supuse ordinii spatiale. Spatiile renascentiste, concepute dupa regulile perspectivei centrale, au forme regulate, inchise si sunt percepute axil, fiind usor de controlat.

In contrast, al doilea exemplu, ansamblul de locuinte Quartiere Falchera din Torino, este definitoriu

pentru organizarea tesutului orasului functionalist, unde se inverseaza ierarhia consacrata dintra spatiul urban si volumul contruit. tesutul este transformat într-un parc continuu, nediferentiat si nestructurat prin ierarhia lizibila a spatiilor urbane , asa cum se întâmpla în orasul traditional - în care reteaua de centre si parcursuri este dominata de spatiile semnificative (piata civica, piata comerciala ca loc al schimburilor sau piata catedralei), precum si de traseele care conduc spre acestea

- dispare notiunea de tesut omogen, în care cladirile curente (locuinte si locuri de productie) sunt simple „ochiuri” repetabile, neindividualizate, iar monumentele, edificiile publice (care întrupeaza valorile comunitatii sau ale societatii în

ansamblu) se citesc ca evenimente („rupturi”, „accidente”) – statut perfect justificat de semnificatia lor

- spatiul devine un fond neutru în care volumele construite se percep ca figuri, ca

obiecte izolate, dominatoare, chiar daca functiunea lor (practica si simbolica) nu justifica acest statut (ex. blocuri de locuinte sau cladiri de birouri).