Sunteți pe pagina 1din 5

ARHITECTURA OCCIDENTALĂ ÎN SECOLUL AL XIX-LEA FACULTATEA DE ARHITECTURĂ, AN DE STUDII II, AN UNIVERSITAR 2013-2014, SEMESTRUL I

ARHITECTURA OCCIDENTALĂ ÎN SECOLUL AL XIX-LEA PREZENTARE GENERALĂ A TEMELOR DE CURS

1. TRADIŢIA CLASICĂ ÎN A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XVIII-LEA (NEOCLASICISMUL)

Premise:

- Franţa: teoria de arhitectură a lui Claude Perrault / proiectul lui Claude Perrault pentru finali- zarea aripii de est a palatului Louvre („Colonada Louvre-ului”);

- Palladianism-ul britanic: Collen Campbell şi publicaţiile de arhitectură / realizările lui Richard Boyle (lord Burlington şi a discipolului său William Kent); Perspective novatoare: teoria de arhitectură în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea

- Reconsiderarea surselor medievale târzii: Batty Langley Gothic Architecture, improved by Rules and Proportions (1747); noi interpretări teoretice ale antichităţii greceşti: Carlo Lodoli (Venezia), Marc Antoine Laugier (Franţa); realizări emblematice: Jacques-Germain Soufflot – reconstrucţia bisericii medievale S-te Geneviève, Paris (începută în 1757); Arhitectură şi arheologie:

- Primele publicaţii de popularizare / cunoaştere în Occident a monumentelor arhitecturii antice greceşti: Richard Pococke (1745), Julien David Le Roy (1758), James Stuart & Nicholas Revett (1762-1816);

- Rolul Grand Tour în formarea arhitecţilor şi implicarea Society of Dilettanti în cercetările (ar- heologice) privitoare la arta şi arhitectura antichităţii;

- Disputa între adepţii modelelor antichităţii greceşti şi a adepţilor celor aparţinând antichităţii romane:

o Johann Joachim Winckelmann (1717-1768), Geschichte der Kunst der Alterthums (Istoria artei antichităţii), 1764;

o Giovanni Battista Piranesi (1720-1778), Prima parte di architettura e prospettive inventate (1743), Antichità romane de’tempi della Repubblica, e de’primi imperatori (1748), Della magnificenza ed architettura de’ Romani (1761), Parere su l’architettura (1765) etc.; Arhitectura şi urbanismul în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea Urbanismul şi edilitatea urbană:

- Planul capitalei Franceze a lui Pierre Patte şi concursul pentru amenajarea unei pieţe regale (Place Louis XV) în Paris, 1748 – proiect realizat începând cu 1755 de arhitectul curţii regale franceze Ange-Jacques Gabriel (piaţă redenumită ulterior Place de la Concorde);

- Reconstrucţia Lisabonei după proiectul inginerului Eugenio dos Santos (1758);

- Preocupări urbanistice şi edilitare în Anglia: John Gwynn şi propunerea sa: London and Wes- tminster improved (1766); Arhitectura

- Diversificarea tipurilor de clădiri / programe de arhitectură: neoclasicismul reflectat în pro- gramul teatrului / clădirilor de învăţământ (şcoala pariziană de chirurgie) / clădirilor cu funcţie administrativă (William Chambers);

2. ARHITECŢII VIZIONARI:

STUDII DE CAZ – ÉTIENNE-LOUIS BOULLÉE ŞI CLAUDE-NICOLAS LEDOUX

Formaţi în spiritul tradiţiei clasice, în proiectele lor, ambii arhitecţi au fost preocupaţi în pri- mul rând de experimentele expresive. Debarasându-se de rigiditatea normelor de proporţiona- re şi de abundenţa decorativă, prin proiectele lor, cei doi au pus în discuţie, din perspective similare, principiile fundamentale ale arhitecturii inspirate de modelele clasice.

ARHITECTURA OCCIDENTALĂ ÎN SECOLUL AL XIX-LEA FACULTATEA DE ARHITECTURĂ, AN DE STUDII II, AN UNIVERSITAR 2013-2014, SEMESTRUL I

3.

ROMANTISMUL ÎN ARHITECTURĂ

Caracteristicile generale ale curentului (din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea până în prima jumătate a secolului al XIX-lea): reconsiderarea trecutului medieval dar şi a tradiţiei clasice, a vernacularului, sau exploatarea pitorescului în opere variate care mizează pe frumo- sul subiectiv (opunându-se astfel obiectivării estetice pe care o propuneau reinterpretările moştenirii clasice). În arhitectură, ca de altfel şi în artele plastice, romantismul nu a închegat un stil sau un sistem de forme unitar. A fost o stare de spirit care a declanşat un nou mod de a gândi. Romantismul a fost mai degrabă exprimarea simultană a mai multor puncte de vedere (estetice), uneori contradictorii. De aici şi imposibilitatea de a delimita un „stil romantic“ practicat de un grup de artişti consecvent romantici. Nu poate fi desemnată nici o operă para- digmatică care să reunească aspiraţiile romantice.

4.

ARHITECTURA LA SFÂRŞITUL SECOLULUI AL XVIII-LEA

Revoluţia Franceză (1789) şi repercusiunile în arhitectură: construcţii existente sau construcţii noi, proiecte rămase pe hârtie sau şantiere în derulare – devin prin asocierea unor noi semnifi- caţii oglindiri ale noii ordini: proiectul pentru Palatul Adunării Naţionale de la Paris (1792), Muzeul Monumentelor Franceze (1795) depozitar al geniului artistic al naţiunii franceze), transformarea bisericii S-te Geneviève în Pantheon (templu închinat marilor personalităţi ale naţiunii franceze).

5.

TEORIA DE ARHITECTURĂ LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI AL XIX-LEA

Evoluţiile şi experienţele arhitecturale de pe parcursul secolului al XVIII-lea sintetizate în scrierile teoretice (din multe puncte de vedere complementare) ale arhitecţilor Jean-Baptiste Rondelet şi J.-N.-L. Durand (ambii implicaţi în învăţământul tehnic din capitala franceză), publicate la începutul secolului al XIX-lea.

- Aspectele de natură formală (prezentate sub forma unei posibile metode / reţete de proiecta- re): J.-N.-L. Durand - Précis des leçons d'architecture données à l'École royale polytechnique

(1802-1805).

- Aspectele de natură tehnică: Jean-Baptiste Rondelet – Traité théorique et pratique de l'art de bâtir (1805-1816).

6.

EPOCA NAPOLEONIANĂ

-

Paralelismul declarat cu perioada de glorie a Romei imperiale, oglindit în realizările patronate de Napoleon la Paris (coloana din Place Vendôme, Arcul de Triumf de la Tuileries (Arcul Ca- ruselului), Arcul de Triumf din Place de l’Étoile etc.), dar și în orașele din teritoriile nou cuce- rite (Milano).

-

Activitatea arhitecţilor oficiali ai curţii: Charles Percier şi Pierre Fontaine

7.

REVIVAL-UL ŞI PLURALISMUL STILISTICE: CAZUL NEOGOTICULUI ENGLEZ

Persistenţa arhitecturii gotice în Anglia până în secolul al XVIII-lea şi primele tentative de re- interpretare:

-

În teorie: Batty Langley - Gothic Architecture, improved by Rules and Proportions (1747);

-

În practică: Horace Walpole – reşedinţa proprie de la Strawberry Hill, Twickenham, în apro- piere de Londra (c. 1750).

ARHITECTURA OCCIDENTALĂ ÎN SECOLUL AL XIX-LEA FACULTATEA DE ARHITECTURĂ, AN DE STUDII II, AN UNIVERSITAR 2013-2014, SEMESTRUL I

Maturizarea experimentelor revival-ului gotic în opera teoretică şi practică a lui A. W. N. Pugin:

o

Critica oraşului şi a arhitecturii contemporane în Contrasts: Or, A Parallel Between the Noble Edifices of the Fourteenth and Fifteenth Centuries and Similar Buildings of the Present Day. Shewing the Present Decay of Taste (1836)

o

Una dintre cele mai importante demonstraţii de adaptare a vocabularului gotic în arhi- tectura instituţiilor publice (laice): Parlamentul din Londra (c. 1840-1860, împreună cu arhitectul Charles Barry).

8.

REVIVAL-UL ŞI PLURALISMUL STILISTICE: EVUL MEDIU ŞI IDEALUL CLASIC ÎN SPAŢIUL CUL- TURAL GERMAN ÎN PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-LEA

-

Opera lui Karl Friedrich Schinkel în Prusia – experimentele bazate atât pe reinterpretarea sur- selor medievale târzii cât şi ale surselor clasiciste.

-

Opera lui Leo von Klenze în Bavaria – idealizarea modelelor arhitecturale ale clasicismului antic grecesc şi asocierea unor funcţii şi semnificaţii noi (Walhalla de lângă Regensburg, Mu- zeele müncheneze (Gliptoteca şi Propileele)).

-

Dezbaterile privitoare la policromia arhitecturii antice greceşti: J. I. Hittorf.

9.

„ÎN CE STIL SĂ CONSTRUIM?” – CĂUTAREA UNUI NOU STIL ÎN GERMANIA PRIMEI JUMĂTĂŢI A SECOLULUI AL XIX-LEA

- Experimentele bazate pe repertoriul arhitectural medieval timpuriu (bizantin şi romanic) ale lui Karl Friedrich Schinkel, inițiatoare ale unor căutări stilistice noi, a căror formă teoretică a fost dată două decenii mai târziu de Heinrich Hübsch (exemplele bisericilor parohiale din suburbiile berlineze proiectate de Schinkel).

- Teoretizarea Rundbogenstil-ului („stilul arcului în plin cintru”) în eseul lui Heinrich Hübsch – In welchem Style sollen wir bauen? („În ce stil ar trebui să construim?”), 1828 – direcție eclectică care îmbina elemente de vocabular diverse – paleocreștine, bizantine, romanice sau renascentiste – având ca laitmotiv arcul în plin cintru sau (mai rar) arcul segmentar, rezultat din arcul în plin cintru.

- Realizările Rundbogenstil ale arhitectului Heinrich Hübsch din Baden (Technische Hochschule din Karlsruhe (1833-36), biserica St. Cyriakus din Bulach de lână Karlsruhe (1834-37), Trinkhalle din Baden-Baden (1837-40)).

- München sub patronajul lui Ludwig I de Bavaria: transformările urbanistice (Ludwigstrasse și extensia orașului spre vest) şi operele arhitecţilor curţii regale Leo von Klenze şi Friedrich von Gärtner (instituții publice și culturale, concentrate în partea de vest a nucleului istoric al orașului, majoritatea pe Ludwigstrasse).

10. ORAŞUL SECOLULUI AL XIX-LEA

- Oraşul liberal (prima jumătate a secolului al XIX-lea): transformările declanşate de Revoluţia industrială, schimbările contextului politic şi cultural etc. Experimentele lui Robert Owen, Charles Fourier şi Jean-Baptiste André Godin.

- Oraşul post-liberal (a doua jumătate a secolului al XIX-lea) – intervenţiile de modernizare ale importantelor centre urbane occidentale: importantele operațiuni de restructurare a Parisului în timpul prefectului Georges-Eugène Haussmann și a împăratului Napoleon III, noul plan de extindere al Barcelonei (capitala Cataloniei) realizat de inginerul Ildefonso Cerdá, restructura- rea Vienei – demolarea fortificațiilor și construirea Ringstrasse, etc.

ARHITECTURA OCCIDENTALĂ ÎN SECOLUL AL XIX-LEA FACULTATEA DE ARHITECTURĂ, AN DE STUDII II, AN UNIVERSITAR 2013-2014, SEMESTRUL I

11.

ECLECTISMUL ÎN A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-LEA

-

Reconsiderarea trecutului arhitectural în ansamblu (dintr-o perspectivă care se erijează pe o cunoaştere aprofundată, bazată pe criterii ştiinţifice, într-o perioadă în care istoria arhitecturii începea să-și capete autonomia ca disciplină) şi utilizarea modelelor acestuia pentru crearea unor opere originale, care să răspundă cerinţelor estetice, funcţionale şi semnificative ale momentului. Ca şi în cazurile neoclasicismului şi romantismului, eclectismul nu poate fi defi- nit ca „stil” ci, mai degrabă, ca un curent de gândire, o atitudine, care a generat forme de ex- presie variate (instituţiile reprezentative construite după jumătatea secolului al XIX-lea pe Ringul vienez, clădirea Operei din Paris – „palat” al burgheziei franceze realizată după pro- iectul lui Charles Garnier etc.).

12.

ÎNVĂŢĂMÂNTUL DE ARHITECTURĂ

-

Începuturile învăţământului de arhitectură în Franţa lui Ludovic al XIV-lea prin înfiinţarea sub patronaj regal și cu concursul direct al ministrului Jean-Baptiste Colbert a Academiei Re- gale de Arhitectură de la Paris (1671) – instituţie a cărei curiculă a fost focalizată pe studiul aspectelor formale ale arhitecturii, consolidând dogma şi impunând gustul „oficial” în arhitec- tura comandată de suveran şi, mai apoi, de stat.

-

Crearea primelor şcoli tehnice în Franţa în secolul al XVIII-lea: École des Ponts et Chaussés (1747 și reorganizată în1775 cu concursul arhitectului Jean-Rodolphe Perronet) şi a École Polytechnique (fondată în 1795 și organizată de J.-B. Rondelet, fostul asistent al lui J.-G. Soufflot pe șantierul bisericii S-te Geneviève din Paris).

-

Organizarea învăţământului de arhitectură în Franţa până în a doua jumătate a secolului al XIX-lea (École des Beaux-Arts): externalizarea activităţii de proiectare în ateliere indepen- dente, schiţele, concursurile lunare şi rolul central al titularului disciplinei „teoria arhitecturii” în impunerea temelor și a liniei urmate în formarea arhitecților. Ţelul final al pregătirii în prestigioasa instituţie pariziană: Grand Prix de Rome, constând într-o perioadă de cinci ani pe care studentul o petrecea la Roma ca penssionaire al Académie Française (studiu de caz: peri- oada romană a arhitectului Henri Labrouste).

13.

ARHITECTURA ŞI INGINERIA: NOILE MATERIALE ŞI FORMA ARHITECTURALĂ (1750-1851)

-

Industrializarea şi progresele ştiinţifice – noi materiale şi tehnici de construcţie. Rolul geome- triei descriptive (Gaspard Monge) şi al introducerii sistemului metric (începând cu 1795 în Franța) în unificarea manierelor de reprezentare folosite în proiectarea de arhitectură.

-

Interferenţele dintre experimentele arhitecţilor şi inginerilor – arhitectura podurilor metalice:

cele mai timpurii experimente britanice (podul de fontă atribuit lui John Wilkinson (?) în co- laborare cu T. F. Pritschard – Coalbrookdale Bridge, 1777-79) până la experimentele îndrăz- nețe ale lui Thomas Telford și I. K. Brunel (podurile suspendate realizate de Telford – Menai Bridge, 1818-1826 și Brunel Clifton Bridge, lângă Bristol, 1836).

-

Metalul şi sticla în arhitectură – grădinile de iarnă (sere urbane, imaginate ca parcuri închise), galeriile comerciale (cazul galeriei „d’Orleans”, realizate de Percier și Fontaine la Grand Palais în Paris, etc.

-

Exploatarea expresivităţii structurilor metalice (studiu de caz: biblioteca S-te Genevève, H. Labrouste, c. 1838-1851).

ARHITECTURA OCCIDENTALĂ ÎN SECOLUL AL XIX-LEA FACULTATEA DE ARHITECTURĂ, AN DE STUDII II, AN UNIVERSITAR 2013-2014, SEMESTRUL I

14.

ARHITECTURA, INGINERIA ŞI CRIZA ESTETICĂ: EXPERIMENTELE INOVATOARE ŞI FORMA AR-

HITECTURALĂ (1851-1890)

-

Expoziţiile universale – oglindire a progresului tehnic / industrial al civilizaţiei occidentale (studiu de caz prima manifestare de acest gen, organizată de Henry Cole și Prințul Albert, des-

fășurată sub patronaj regal la Londra în amplul pavilion „Crystal Palace” (1851), realizat sub coordonarea lui Joseph Paxton).

-

Critica industrializării, a producției în serie a bunurilor și a diminuării crescânde a rolului ar- tistului / artizanului în concepția și execuția obiectelor artistice: (John Ruskin (The Seven Lamps of Architecture', (1849) și The Stones of Venice (1851-1853), William Morris și fun- damentele mișcării „Arts & Crafts”). Dintr-o perspectivă diferită, Viollet-le-Duc critica rupe-

rea

de realitate a formării arhitecților (Entretiens sur l'architecture (în 2 volume, 1863-1872)),

principalele reproșuri fiind aduse învățământului de la École des Beaux-Arts, unde încerca să- și impună propriile idei în timpul reformei din 1864-1865.

-

Dimensiunile progresului tehnic de pe parcursul secolului al XIX-lea, strălucit ilustrate de ex-

poziția universală organizată la Paris în 1889 cu ocazia centenarului Revoluției Franceze (stu-

dii

de caz: Galeria mașinilor și Turnul Eiffel)

15.

EVOLUŢIA ARHITECTURII ŞI URBANISMULUI ÎN STATELE UNITE ALE AMERICII

-

Începuturile dezvoltării planificării așezărilor și arhitecturii pe coasta de est a continentului Nord-american, din a doua jumătate a secolului al XVII-lea și până la declararea independen- ței în 1776, sub influența (diluată din multe puncte de vedere) modelelor europene din zonele de proveniență ale imigranților (studiu de caz: planul orașului Philadelphia, trasată după pla-

nul

lui William Penn în 1682, capitală a confederației statelor independente din zona de est a

SUA, până la sfârșitul secolului al XVIII-lea când era inaugurat Washington-ul).

-

„Grid-ul” ca bază a planificării urbane și a sistematizării teritoriului american la sfârșitul seco- lului al XVIII-lea și planul lui Pierre Charles L’Enfant pentru capitala Washington (1791).

-

Ecourile neoclasicismului european în operele lui Thomas Jefferson (Virginia State capitol,

Richmond, 1785-1796, University of Virginia, Charlottesville, 1817-1826 etc.) și ale lui Ben- jamin Latrobe (din 1803 numit de către președintele Jefferson, Surveyor of the Public Buildings of the United States).

-

Dezvoltarea urbană americană pe parcursul secolului al XIX-lea (studiu de caz: New York – planul de extindere al vechii colonii, realizat în 1811).

-

Reconstrucția orașului Chicago după incendiul din 1871 și activitatea reprezentanților „Școlii de la Chicago” – c. 1879-1893 – William Le Baron Jenney, Henry Hobson Richardson, Louis Sullivan etc.

BIBLIOGRAFIE

BENEVOLO, Leonardo, History of Modern Architecture, vol. I, The Tradition of Modern Architecture, The MIT Press, Cambridge Massachusetts, (1977) 1980 BERGDOLL, Barry, European Architecture 1780-1890, Oxford University Press, 2000 HANDLIN, David. P., American Architecture, Thames & Hudson, London (1985), 2004 KOSTOF, Spiro, A History of Architecture. Settings and Rituals, Oxford University Press, 1995 LASCU, Nicolae, MĂRGINEANU CÂRSTOIU, Monica, (ed.), Arhitectura ca artă. Premise teoretice ale arhitecturii secolului XX, de la François Blondel la Camillo Boito, Bucureşti, ed. Meridiane, 1987 MALLGRAVE, Harry Francis, Modern Architectural Theory. A Hitorical Survey, 1673-1968, Cambridge University Press, 2005 WATKIN, David, MIDDLETON, Robin, Architecture in the Nineteenth Century, Electa, Milano, (1980) 2003