Dimensiunile şi forma fibrelor textile 45

CAPITOTUL IV.
CARACTERISTICI GEOMETRICE ALE
FIBRELOR TEXTILE

IV.1. DIMENSIUNEA TRANSVERSALĂ

IV.1.1. Consideraţii generale
Dimensiunea transversală a fibrelor textile constituie unul din
cei mai importanţi parametrii de apreciere a calităţii loturilor de fibre,
care influenţează în cea mai mare măsură procesele de fabricaţie şi
calitatea produselor.
De acest parametru se ţine cont în proiectarea firelor, în
stabilirea destinaţiei loturilor de fibre, adică a sortimentului de fire
care urmează a fi realizat, a tehnologiei de filare indicată a fi utilizată
şi a parametrilor de lucru din filaturi.
Fineţea firelor care se pot fila dintr-o anumită fibră este
condiţionată de existenţa unui număr minim de fibre în secţiunea
transversală. Pentru aceeaşi fineţe de fir, cu cât fineţea fibrelor este
mai mare, cu atât numărul de fibre din secţiunea firului va fi mai mare,
forţele de frecare dintre fibre vor fi mai mari, ceea ce va conferi firului
o rezistenţă mai mare. Uniformitatea şi stabilitatea structurii firelor,
sunt de asemenea influenţate de dimensiunea transversală, sau gradul
de subţirime a fibrelor.
Grosimea fibrelor textile influenţează şi o serie de
caracteristici ale produselor finite (ţesături şi tricoturi), între care:
– tuşeul – este cu atât mai plăcut cu cât fibrele sunt mai
subţiri;
– luciul – este mai pronunţat la articole realizate din fibre mai
groase, deoarece razele reflectate de fibrele mai subţiri sunt mai
difuze, mai dispersate;
46 Fibre textile
– flexibilitatea – este cu atât mai mare cu cât fibrele sunt mai
subţiri;
– stabilitatea structurii firelor – este cu atât mai mare cu cât
ele au în structura lor fibre mai fine;
– uniformitatea firelor – din fibre mai fine se obţin fire mai
uniforme;
– rezistenţa la îndoiri repetate – este cu atât mai mare cu cât
fibrele sunt mai subţiri;
– capacitatea de izolare termică – este cu atât mai bună cu cât
fibrele sunt mai subţiri, deoarece produsele realizate din asemenea
fibre înglobează mai mult aer staţionar.
Spre deosebire de alte materiale, toate tipurile de fibre
prezintă două particularităţi:
– au o anumită neuniformitate atât în ceea ce priveşte forma
secţiunii transversale cât şi dispersia gradului de subţirime;
– au o anumită deformabilitate pe direcţie transversală,
particularitate care din punct de vedere tehnologic constituie un
avantaj, deoarece permite fixarea fibrelor în structura firelor.
Această deformabilitate nu permite însă folosirea unor sisteme
şi aparate clasice pentru măsurarea dimensiunii transversale cum ar fi
şublerele şi micrometrele şi impune introducerea unor tehnici speciale
de apreciere a gradului de subţirime.

IV.1.2. Mărimi şi indici de apreciere

a gradului de subţirime

IV.1.2.1. Mărimi de apreciere a grosimii fibrelor

♦ Diametrul fibrelor
Este o mărime utilizată numai pentru fibrele a căror secţiune
transversală este circulară sau foarte apropiată de forma unui cerc, ca
de exemplu fibrele de lână fină şi semifină şi unele fibre chimice.
Măsurarea diametrului se realizează prin metode care nu
provoacă modificarea acestei dimensiuni, cum ar fi metodele optice,
metoda curenţilor de aer sau cea a vibraţiilor.
Dimensiunile şi forma fibrelor textile 47
♦ Lăţimea fibrelor
Este o mărime utilizată în aprecierea gradului de subţirime a
fibrelor cu aspect aplatizat, de panglică sau tub turtit, cum ar fi fibrele
de bumbac sau de melană. Lăţimea fibrelor indică dimensiunea cea
mai mare a secţiunii transversale. Din acest motiv în cazul bumbacului
măsurătorile trebuie să se efectueze la mijlocul răsuciturii (fig.IV. 1).
l
a. l Fig. IV. 1. Lăţimea fibrelor
a – fibră de bumbac
b. l b – fibră de melană

Măsurarea lăţimii fibrelor se realizează cu ajutorul

microproiectoarelor, a lanametrelor sau a unor microscoape optice
obişnuite la care lentila ocular este înlocuită cu un micrometru ocular.

♦ Perimetrul secţiunii transversale

Există fibre care, deşi au aceeaşi arie a secţiunii transversale
au perimetru secţiunii diferit (fig. IV. 2).
Fig. IV.2.
Secţiuni transversale ale
fibrelor
A – aria secţiunii;
A1 = A2 = A3 P – perimetrul secţiunii
P1 ≠ P2 ≠ P3
Pentru aceeaşi arie a secţiunii transversale, cu cât perimetru este
mai mare, cu atât denivelarea suprafeţei laterale este mai accentuată,
ceea ce influenţează pozitiv fixarea fibrelor în structurile textile,
porozitatea, voluminozitatea şi capacitatea de izolare termică a
produselor.

♦ Aria laterală a fibrelor

Aria laterală a fibrelor se poate aprecia prin aria laterală absolută
sau prin indici specifici ai ariei laterale. Dacă pentru o fibră se
cunoaşte lungimea (L) şi perimetrul secţiunii transversale (P), atunci
aria laterală absolută (Aab) se calculează cu relaţia:

Aab = P ⋅ L (mm2)
48 Fibre textile
Valoarea ariei laterale a fibrelor prezintă importanţă pentru
procesele de finisare chimică a produselor textile. Cu cât aria laterală a
fibrelor, care alcătuiesc un produs, este mai mare cu atât cumsumul de
substanţe chimice (coloranţi, agenţi de înălbire etc.) va fi mai mare.
Aria laterală se poate aprecia şi prin următorii indici:
– aria laterală corespunzătoare unităţii de lungime:
Aab
Al = (mm2/mm)
l
– aria laterală corespunzătoare unităţii de masă:
A
Am = ab (mm2/g)
m
– aria laterală corespunzătoare unităţii de volum:
A
Av = ab (mm2/mm3)
V
în care: Aab – aria laterală a unei fibre, în mm2;
l – lungimea fibrei, în mm;
m – masa fibrei, în g;
V – volumul fibrei, în mm3.

IV.1.2.2. Indici specifici de apreciere a grosimii fibrelor

Cu excepţia diametrului, care se determină relativ uşor pentru

fibrele cu secţiune transversală circulară, toate celelalte mărimi
prezentate impun tehnici speciale de includere a fibrelor într-un
anumit suport precum şi de secţionare a acestora, care trebuie să se
facă perfect perpendicular şi fără a deforma secţiunile.
De aceea, în industrie se folosesc metode mai operative, care au la
bază măsurarea lungimii şi masei fibrelor.
Se utilizează două sisteme de apreciere a gradului de
subţirime:
– sistemul direct, acceptat ca sistem internaţional, conform
căruia dimensiunea transversală se apreciază prin densitatea de
lungime sau titlu;
– sistemul indirect, tolerat pe plan internaţional, care
apreciază dimensiunea transversală prin număr sau fineţe.
Dimensiunile şi forma fibrelor textile 49

♦ Densitatea de lungime, sau titlu (T) reprezintă masa unităţii de

lungime; este o mărime direct proporţională cu aria secţiunii
transversale (A) şi densitatea (ρ).

M V ⋅ ρ A⋅ L ⋅ ρ
T= = = = A⋅ ρ
L L L
Unităţile de măsură pentru titlu depind de unităţile de măsură
folosite pentru masă şi lungime. Astfel, dacă pentru masă se foloseşte
ca unitate de măsură gramul, iar pentru lungime kilometru, atunci
unitatea de măsură pentru titlu se numeşte tex. Relaţia de definiţie a
titlului în tex este:
M (g )
Ttex =
L(km )
Dacă pentru masă se foloseşte ca unitate de măsură gramul,
iar pentru lungime porţiuni de 9 km, atunci unitatea de măsură pentru
titlu se numeşte denier. Relaţia de definiţie a titlului în denier este:

M (g )
Tden =
L(9km )
În practică, pentru aprecierea densităţii de lungime a fibrelor,
frecvent utilizaţi sunt submultiplii textului, între care: militexul
(mg/km) şi decitextul (dg/km).

Tmtex = 1000 ⋅ Ttex

Tdtex = 10 ⋅ Ttex

Ca mărime, titlul în decitex este foarte apropiat de titlul în

denier.
Dintre multiplii texului cel mai utilizat este kilotexul(kg/km),
folosit pentru aprecierea grosimii semifabricatelor din filaturi (în
special a păturii şi a benzii).
De regulă, grosimea fibrelor şi filamentelor chimice se
apreciază prin titlul în denier sau în decitex.
50 Fibre textile

♦ Numărul sau fineţea este utilizat pentru aprecierea grosimii

fibrelor în sistem indirect, şi este definit ca lungimea unităţii de
masă. Este o mărime invers proporţională cu aria secţiunii
transversale:

L L L 1
N= = = =
M V ⋅ ρ L⋅ A⋅ ρ A⋅ ρ
În funcţie de unităţile de măsură folosite pentru masă şi
lungime, grosimea fibrelor se poate aprecia prin mai mulţi indici, între
care mai des utilizaţi sunt: numărul metric (Nm), numărul englez (Ne)
şi numărul francez (Nf).
Numărul metric reprezintă numărul de metri de fibră sau fir
cuprinşi într-un gram, de aici şi denumirea acestui indice.

L(m )
Nm =
M (g )
Numărul englez este definit de relaţia:

L(sculuri )
Ne =
M (lb )
Aşa cum se observă, în cazul acestui indice, masa se exprimă
în libre (1lb = 453,59g ), iar lungimea în sculuri. Lungimea unui scul
se exprimă în yards (1 yds = 0,9144m) şi diferă în funcţie de tipul
fibrelor (pentru bumbac: 1 scul = 840 yds; pentru lână pieptănată: 1
scul = 560 yds; pentru lână cardată: 1 scul = 256 yds; pentru in: 1 scul
= 300 yds).

Numărul francez este definit de relaţia:

L(km )
Nf =
M (0,5kg )
Dimensiunile şi forma fibrelor textile 51

IV.1.2.3. Relaţii de transformare

între principalii indici de apreciere a grosimii fibrelor

¾ Relaţii de transformare între titlul în tex şi numărul metric:

M ( g ) M ( g ) 1000
Ttex = = =
L(km ) L(m ) Nm
1000

Nm ⋅ Ttex = 1000
¾ Relaţii de transformare între titlul în denier şi numărul metric:

M ( g ) M ( g ) 9000
Tden = = =
L(9km ) L(m ) Nm
9000
Nm ⋅ Tden = 9000
¾ Relaţii de transformare între titlul în denier şi numărul metric:

M (g ) M (g )
Tden = = = 9 ⋅ Ttex
L(9km ) L(km )
9
Tden = 9 ⋅ Ttex
¾ Relaţii de transformare între titlul în tex şi aria secţiunii
transversale:

Ttex =
( ) (
M (g ) V cm 3 ⋅ ρ g / cm 3
= =
) ( ) (
A cm 2 ⋅ L(cm ) ⋅ ρ g / cm3
=
)
L(km ) L(km ) L(km )

=
( ) (
A mm 2 ⋅ 10 −2 ⋅ L(m ) ⋅ 10 2 ⋅ ρ g / cm 3 )
L(m ) ⋅ 10 −3

( ) (
Ttex = 1000 ⋅ A mm 2 ⋅ ρ g / cm3 )
52 Fibre textile

( ) (
Ttex = 10 −3 ⋅ A μm 2 ⋅ ρ g / cm3 )
¾ Relaţii de transformare între număr metric şi aria secţiunii
transversale:

L(m ) L(m ) 1
Nm = = =
( )
M ( g ) A mm ⋅ L(m ) ⋅ ρ g / cm
2 3
( )
A(mm) ⋅ ρ ( g / cm3

10 6
Nm =
( ) (
A μm 2 ⋅ ρ g / cm 2 )
Relaţiile de conversie între indicii menţionaţi sunt prezentate
în tabelul IV.1.
Relaţii de conversie între indicii de apreciere a grosimii Tabelul IV.1.
Denumirea Simbol Tt (tex) Td (den) Nm NeB Nf
indicelui
Titlu (tex) Tt 1 9Tt 1000/Tt 590,7/Tt 500/Tt
Titlu (den) Td Td/9 1 9000/Td 5315/Td 4500/Td
Număr Nm 1000/Nm 9000/Nm 1 0,59Nm 0,5Nm
metric
Număr NeB 590,7/NeB 5315/NeB 1,69NeB 1 0,847NeB
englez
bumbac
Număr Nf 500/Nf 4500/Nf 2Nf 1,18Nf 1
francez

IV.1.3. Metode de măsurare a grosimii fibrelor

IV.1.3.1. Determinarea diametrului fibrelor
Măsurarea diametrului se poate face prin metode directe, cu
ajutorul lanametrelor sau a unor microscoape dotate cu micrometre
oculare, sau prin metode indirecte, cum ar fi metoda curentului de aer.
Metodele directe, metodele optice, sunt precise, dar nu sunt
operative. Prezintă avantajul că permit nu numai calcularea
diametrului mediu, ci şi a dispersiei şi a neuniformităţii diametrului.
Aceste metode presupun utilizarea unor preparate microscopice
uscate, deoarece utilizarea unor lichide de imersie ar putea modifica
dimensiunile, conducând astfel la obţinerea unor valori eronate.
Dimensiunile şi forma fibrelor textile 53
Lanametrul este un microscop de proiecţie care are la bază
acelaşi principiu de funcţionare ca şi microscopul simplu, dar spre
deosebire de acesta permite proiectarea imaginii obiectului analizat pe
un ecran. Cu ajutorul a două scări gradate de pe ecranul lanametrului,
poziţionate perpendicular între ele, se măsoară grosimea fibrelor în
diviziuni. Valoarea unei diviziuni este diferită funcţie de tipul
constructiv şi de puterea de mărire a lentilelor incluse în aparat.
Metoda curentului de aer este mult mai operativă, dar
permite determinarea numai a diametrului mediu a fibrelor din proba
supusă analizei.
Metoda are la bază comportarea diferită a fibrelor faţă de un
curent de aer de o anumită presiune.
Modificarea presiunii curentului de aer se datorează
porozităţii probei de fibre de masă constantă introdusă într-un
recipient de volum constant, iar porozitatea este cu atât mai mare cu
cît grosimea fibrelor este mai mare.
P1 P1 b
a
2 1 2
Fig. IV.3.
3 Principiul metodei
curentului de aer
1 – cilindru;
3 2 – pereţi perforaţi;
2 P2 2 P’2 3 – probă de fibre

Principiul metodei curentului de aer este redat schematic în

figura IV.3. Proba de fibre 3 de masă constantă introdusă într-un
volum constat (delimitat de pereţii perforaţi 2 ai cilindrului 1) este
străbătută de un curent de aer, care la intrare în probă are presiunea P1,
iar la ieşire presiunea P2 , respectiv P2 ’.
Întotdeauna se produce o scădere de presiune datorată
porozităţii probei. Cu cât fibrele sunt mai subţiri (figura IV.3a), cu atât
numărul lor (în aceeaşi masă) este mai mare şi obstacolul format de
fibre va fi mai compact şi rezistenţa probei de fibre faţă de curentul de
aer va fi mai mare. În cazul unei probe cu fibre mai groase (figura
IV.3b), proba care constituie obstacolul va fi mai puţin compactă şi va
opune o rezistenţă mai mică în calea curentului de aer, ceea ce va face
ca presiunea măsurată la ieşire să fie mai mare (P2’ >P2) şi implicit
diferenţa de presiune mai mică.
54 Fibre textile
Aprecierea porozităţii, a diametrului se face prin măsurarea
scăderii presiunii aerului în timpul străbaterii probei şi se calculează
cu relaţia:
k
d=
p1 − p2
relaţie în care k reprezintă o constantă a aparatului.
Cele mai cunoscute aparate care funcţionează pe principiul
curentului de aer sunt aparatele Micronaire pentru determinarea
diametrului fibrelor de lână şi aparatele Micronaire pentru analiza
fibrelor de bumbac.
Aparatul Micronaire, a cărui schemă de principiu este
prezentată în figura IV.4 se compune din: pompa 3 pentru aspirarea
aerului; un recipient care menţine presiunea constantă în timpul
măsurării, presiune a cărei valoare de regim se reglează cu ventilul 4 şi
se apreciază prin nivelul H la care se ridică plutitorul 5 în coloana 6;
recipientul cilindric 2 prevăzut cu un dop cilindric 1 între care se
introduce proba de fibre; manometrul cu alcool propilic 7 prevăzut cu
o scară gradată.

Fig.IV.4. Schema aparatului

Micronaire pentru lână
1 – cilindru detaşabil;
2 – cilindru fix; 3 – aspirator;
4 – ventil; 5 – plutitor;
6 – tub de sticlă;
7 – coloană cu alcool

Iniţial prin deschiderea robinetului 4 se stabileşte presiunea de

regim (conform indicaţiilor din cartea tehnică a aparatului) urmărindu-
se nivelul H la care se ridică plutitorul, după care se introduce proba
cântărită în cilindrul 2 şi se delimitează volumul constant prin
înfiletarea dopului 1. Corespunzător presiunii de regim din coloana 6
se citeşte pe scara manometrului 7 diferenţa dintre presiunile aerului
de la intrarea şi ieşirea din probă.
Dimensiunile şi forma fibrelor textile 55

IV.1.3.2. Determinarea ariei secţiunii transversale a fibrelor

Pentru determinarea ariei secţiunii transversale a fibrelor se
utilizează două metode: metoda planimetrică şi metoda gravimetrică.
Ambele metode presupun desenarea conturului secţiunii
transversale a fibrelor cu ajutorul unui lanametru sau a unui microscop
optic dotat cu un dispozitiv de desenat imaginea.
Metoda gravimetrică se bazează pe proporţionalitatea dintre
aria secţiunii fibrei şi masa hârtiei omogene (de obicei calc) pe care a
fost desenat conturul.
Dacă se notează cu:
Af – aria secţiunii fibrei;
mf – masa hârtiei omogene pe care s-a desenat conturul
secţiunii fibrei;
A – aria de referinţă, de valoare cunoscută;
m – masa hârtiei corespunzătoare desenului ariei de
referinţă;
Atunci:
A
Af = ⋅ mf = k ⋅ mf
m
în care k reprezintă constantă gravimetrică a hârtiei omogene,
respectiv aria unităţii de masă a hârtiei.
Metoda planimetrică se bazează pe proporţionalitatea dintre
aria unei suprafeţe şi numarul de diviziuni înregistrate cu ajutorul
unui aparat, care poartă denumirea de planimetru. Şi această metodă
presupune desenarea conturului secţiunii transversale precum şi a unei
suprafeţe de referinţă şi planimetrarea ambelor suprafeţe.

IV.1.3.3. Determinarea indicilor specifici de

apreciere a grosimii fibrelor
Determinarea indicilor de fineţe a fibrelor presupune
determinarea masei şi lungimii totale a fibrelor din proba analizată.
Metodele folosite, diferă funcţie de modul de determinare a lungimii
fibrelor, mod care este specific fiecărui tip de fibră. Între cele mai
utilizate metode, se menţionează: metoda măsurării individuale,
metoda segmentării şi metoda sortării fibrelor pe clase de lungimi.
56 Fibre textile

Metoda măsurării individuale a lungimii fibrelor se practică

pentru fibre lungi, fibre a căror lungime se poate determina cu precizie
prin această metodă. Metoda presupune determinarea lungimii
individuale a fibrelor din probă şi a masei tuturor fibrelor măsurate.
Relaţiile utilizate în acest caz sunt:
M
Ttex = [ g/km, sau mg/m ]
L1 + L2 + L3 + ..... + Ln
M
Tden = [ g/9 km, sau mg/9 m ]
L1 + L2 + L3 + ..... + Ln

L1 + L2 + L3 + .... + Ln
Nm = [ m/g, sau mm/mg ]
M
în care:
L1, L2,...Ln – lungimile individuale ale tuturor fibrelor
din probă;
M – masa totală a probei.
Metoda segmentării se practică pentru fibre scurte şi fără
ondulaţii, cum ar fi bumbacul şi fibrele liberiene. Metoda presupune
îndreptarea, paralelizarea fibrelor din probă şi segmentarea
fasciculului (fig. IV.5) astfel încât toate fibrele din segment să aibă
aceeaşi lungime, egală cu lungimea de segmentare Ls.

Fig. IV. 5. Metoda segmentării

Ls

Segmentarea se realizează cu ajutorul unor dispozitive

speciale, prevăzute cu două cuţite paralele, numite ghilotine. Distanţa
dintre cuţite, care determină lungimea de segmentare, este de regulă
de 10 mm.
Pentru determinarea indicilor specifici este necesar să se
stabilească masa segmentului şi numărul de fibre existente în segment.
La bumbac numărul de fibre se determină cu ajotorul unui microscop
optic, iar la fibrele liberiene cu ajorulul unei lupe.
Dimensiunile şi forma fibrelor textile 57

Fig. IV. 6. Modul de stabilire a numărului de fibre din segment

a – fibre unitare; b – fibre multiple

În cazul fibrelor liberiene tehnice la stabilirea numărului de

fibre trebuie să se ţină seama de gradul de divizare (fig. IV.6). Astfel,
se consideră fibre unitare cele fără ramificaţii, sau cu ramificaţii
scurte. Ramificaţii scurte sunt considerate cele a căror lungime este
mai mică decât jumătate din lungimea segmentului. La fibrele la care
divizarea se realizează pe o lungime mai mare, fiecare ramificaţie se ia
în considerare ca fibră unitară.
Dacă se cunoaşte masa segmentului şi numărul de fibre
conţinute în segment atunci indicii specifici se calculează cu relaţiile:
M
Ttex = [ g/km, sau mg/m ]
Ls ⋅ n f
M
Tden = [ g/9 km, sau mg/9 m ]
Ls ⋅ n f
Ls ⋅ n f
Nm = [ m/g, sau mm/mg ]
M
în care:
Ls – lungimea de segmentare;
nf – numărul de fibre din segment;
M – masa segmentului.
Metoda sortării constă în sortarea fibrelor din probă în clase
de lungimi cunoscute şi determinarea numărului de fibre din fiecare
clasă, precum şi masa fiecărei clase.
Această metodă poate fi aplicată cu succes la fibrele de
bumbac, atunci când sortarea acestora se realizează cu fibrometru
58 Fibre textile
mecanizat. Cu acest aparat se pot forma grupe de fibre cu un interval
dintre centre de o,25 mm. Sortarea realizată cu fibrometru mecanizat
este precisă, iar clasele de fibre (fig. IV.7) sunt depuse ordonat pe o
bandă de contrast, ceea ce permite stabilirea cu precizie a numărului
de fibre din fiecare clasă.

l1 l2 l3 li l
n1 n2 n3 ni nk
m1 m2 m3 mi mk
Fig. IV. 7. Reprezentarea schematică a fibrelor
sortate în clase de lungimi cunoscute
De asemenea, pentru fiecare clasă de fibre se pot determina şi
alte caracteristici, cum ar fi rezistenţa la tracţiune, în final stabilindu-
se variaţia caracteristicii analizate în funcţie de lungimea fibrelor.
După cum rezultă din figura IV. 7, dacă se notează cu:
li – lungimea medie a fibrelor din clasa i;
mi – masa fibrelor din clasa i;
ni – numărul fibrelor din clasa i;
atunci pentru fiecare clasă de fibre se pot calcula indicii de grosime
cu relaţiile:
mi
Ttexi = [g/km, sau mg/m]
li ⋅ ni

mi
Tdeni = [ g/9 km, sau mg/9 m]
l i ⋅ ni

li ⋅ ni
Nmi = [ m/g, sau mm/mg]
mi
Dimensiunile şi forma fibrelor textile 59
Metoda permite calcularea grosimii medii a fibrelor din probă,
dar şi a dispersiei acesteia funcţie de lungimea fibrelor din probă:
k
∑ mi
i =1
T tex = k
[ g/km, sau mg/m]
∑ li ⋅ ni
i =1

k
∑ mi
i =1
T den = k
[ g/9 km, sau mg/9 m]
∑ li ⋅ ni
i =1

∑ li ⋅ ni
Nm = i =1
k
[m/g, sau mm/mg]
∑
i =1
mi

IV.2. LUNGIMEA FIBRELOR

IV.2.1. Consideraţii generale
Este un parametru care stă la baza proiectării firelor, a alegerii
sistemului de filare (cardat sau pieptănat), a reglajelor maşinilor din
filaturi, precum şi a destinaţiei loturilor de fibre.
Din punct de vedere a lungimii, fibrele textile se împart în:
• fibre cu lungime nederminată;
• fibre cu lungime determinată.
Fibre cu lungime nedeterminată, numite şi filamente, sunt
considerate acele fibre naturale sau chimice a căror lungime este
dependentă doar de mărimea formatului de depozitare (ex: gogoaşa în
cazul mătăsii naturale sau bobina în cazul firelor filamentare chimice).
Fibrele cu lungime determinată cuprind trei mari categorii:
– fibre de lungime mică – fibrele a căror lungime este de până
la 60 mm. Din această categorie fac parte fibrele de bumbac, fibrele
chimice tip bumbac, celulele liberiene; asemenea fibre se prelucrează
pe utilaje specifice filaturilor de bumbac;
60 Fibre textile
– fibre de lungime medie – fibrele a căror lungime este
cuprinsă între 60 – 150 mm. Din această categorie fac parte
majoritatea părurilor animale precum şi fibrele chimice tip lână.
Aceaste fibre se prelucrează pe utilajele specifice filaturilor de lână;
– fibre de lungime mare – fibrele a căror lungime este mai
mare de 150 mm, cum ar fi fibrele liberiene tehnice (fuiorul şi câlţii),
părul de cabaline, etc.; se prelucrează pe utilajele specifice filaturilor
de fibre liberiene.
Lungimea fibrelor prezintă importanţă deosebită mai ales în
cazul fibrelor fibrelor scurte şi a celor de lungime medie.
Fibrele de lungime mare, în cele mai frecvente cazuri, sunt
supuse reducerii lungimii, prin tăiere, înaintea introducerii în procesul
de filare. Operaţia de segmentare se realizează la diferite lungimi,
funcţie de fluxul tehnologic de prelucrare şi se poate continua şi în
unele faze ale procesului de prelucrare. Un exemplul îl constituie
fuioarele a căror lungime, dacă este mai mare de 1,5 m, sunt
segmentate la lungimi de pâna la 1m, lungimi adecvate alimentării la
maşina de pieptănat.
Alegerea celei mai adecvate linii tehnologice de filare se face
în baza parametrilor de lungime ai fibrelor. Astfel, se recomandă ca
prin flux tehnologic cu proces de pieptănare să se prelucreze fibrele
lungi. De exemplu, fibrele de lână cu lungime mai mare de 80 mm se
prelucrează, în general, prin procedeu pieptănat, cele cu lungimea mai
mare de 40 mm prin procedeu semipieptănat, iar cele cu lungimea
cuprinsă între 30 şi 60 mm prin procedeu cardat.
Parametrii tehnologici reglabili din filatură, cum ar fi vitezele
de lucru, ecartamentele, coeficienţii de torsiune ş.a., se stabilesc în
primul rând pe baza cunoaşterii cu precizie a dimensiunii fibrelor.
La toate maşinile din fluxul tehnologic de filare ecartamentele
(distanţele între organele care conlucrează) se stabilesc în funcţie de
lungimea fibrelor.
Pentru firele, semitorturile şi pretorturile care se prelucrează
din fibre mai lungi se pot folosi torsiuni mai mici, ceea ce se va
reflecta pozitiv în productivitatea maşinilor respective. Odată cu
creşterea lungimii fibrelor creşte suprafaţa de contact dintre acestea,
ceea ce, facilitează consolidarea, respectiv fixarea fibrelor în structură,
chiar şi la torsiuni mai mici.
Dimensiunile şi forma fibrelor textile 61
Lungimea fibrelor influenţează foarte multe caracteristici ale
firelor, între care: rezistenţa la tracţiune, pilozitatea, gradul maxim de
filabilitate, densitatea de lungime şi neuniformitatea acesteia.
Rezistenţa la tracţiune a firelor este cu atât mai mare cu cât
lungimea fibrelor este mai mare. Fibrele lungi au o mai bună
capacitate de a se fixa în strucura firului participând astfel cu propria
rezistenţă la rezistenţa firului. Pentru ca o fibră să se fixeze este
necesar ca ea să formeze cel puţin 3–4 spire, ceea ce se realizează cu
atât mai uşor cu cât fibrele sunt mai lungi. La bumbac, s-a stabilit
teoretic, că o creştere a lungimii fibrelor cu 1 mm determină o creştere
a rezistenţei firelor cu 1%. S-a demonstrat însă, că o creştere a
lungimii fibrelor cu 5 mm determină o creştere a rezistenţei firului cu
20%. S-a constatat de asemenea, că fibrele de bumbac cu o lungime de
până la 12,5 mm nu se fixează în fir şi nu participă la rezistenţa
acestuia, ele fiind fibre de umplutură.
Pilozitatea firelor – caracteristică de suprafaţă a firelor filate
exprimată prin numărul capetelor şi a buclelor de fibre care ies din
înşiruirea torsionată care constituie corpul firului – este determinată în
cea mai mare măsură de lungimea fibrelor. Cu cât fibrele sunt mai
scurte, capetele de fibre dintr-o înşiruire dată sunt mai numeroase şi
implicit şi numărul capetelor de la exteriorul firului este mai mare,
adică pilozitatea firelor este mai mare.
Densitatea de lungime a firelor este de asemenea dependentă
de lungimea acestora. Din fibre cu lungime mare se pot obţine fire mai
fine. Pentru bumbac, Rorich a demonstrat că o creştere a lungimii
fibrelor cu 1 mm oferă posibilitatea obţinerii unor fire cu 3 până la 10
numere metrice.
Uniformitatea densităţii de lungime a firelor, în special a
celor filate prin procedee clasice este de asemenea influenţată de
lungimea fibrelor şi de neuniformitatea acestei caracteristici.
Cunoaşterea cu precizie a parametrilor de lungime ai fibrelor
care urmează a se prelucra constituie o necesitate obiectivă în vederea
realizării unor produse competitive atât sub aspect calitativ cât şi
economic.
62 Fibre textile
IV.2.2. Metode si aparate de măsurare
a lungimii fibrelor
Pentru determinarea lungimii fibrelor se folosesc trei categorii
de metode:
♦ metode de măsurare individuală;
♦ metode bazate pe sortarea fibrelor în clase de lungimi
cunoscute;
♦ metode care au la bază înregistrarea grafică a diagramelor
de distribuţie şi/sau cumulative.
Pentru fiecare metodă sunt elaborate normative specifice
fiecărui tip de fibră care urmează a fi analizat. Respectarea tuturor
condiţiilor indicate în aceste normative este obligatorie pentru toţi
operatorii, prin aceasta asigurându-se obţinerea unor rezultate precise
şi totodată reproductibile.

IV.2.2.1. Metode de măsurare individuală

Toate metodele care se bazează pe principiul măsurării
individuale sunt precise, dar prezintă dezavantajul că nu sunt
operative.
Asemenea metode se aplică la fibrele liberiene, fibrele de lână
şi la fibrele chimice. În cazul măsurării individuale a lungimii fibrelor
ondulate, una din condiţiile de bază, care trebuie respectată, este cea
de îndreptare a fibrelor până la suprimarea ondulaţiilor.
Măsurarea lungimilor individuale se poate realiza prin:
– metoda manuală;
– metoda cu aparate.
¾ Metoda manuală
Această metodă presupune măsurarea lungimii fibrelor cu
ajutorul unei rigle. Pentru fibrele ondulate, pe lângă riglă, se foloseşte
o placă de contrast pe care se depune un strat de glicerină sau vaselină
albă. Fibrele introduse în acest strat pot fi corect îndreptate fără a
suferii deformaţii. Anularea ondulaţiilor este posibilă deoarece stratul
de glicerină (vaselină) măreşte forţa de adeziune dintre fibră şi placa
de contrast, forţă care devine mai mare decât forţa de descreţire a
fibrei.
Dimensiunile şi forma fibrelor textile 63
În baza valorilor obţinute în urma măsurătorilor, prin metode
statistice, se determină parametrii de lungime (lungimea medie,
lungimea mod, etc.) precum şi indicii de neuniformitate.

¾ Metode de măsurare a lungimilor individuale cu aparate

Pentru reducerea timpului de analiză, au fost concepute
aparate care grupează valorile măsurate în clase chiar în timpul
determinărilor.
Asemenea aparate, frecvent folosite pentru determinarea
lungimii fibrelor de lână, sunt aparatul Sinus şi aparatul Wira.
Aparatul Sinus tip 4-10-2/b (figura IV.8) se compune din:
– sistemul de prindere elastică a probei reprezentative 1
(măsuţa transportoare şi clapeta de presare), care asigură îndreptarea
fibrei în timpul extragerii din probă;
– sistemul de măsurare, alcătuit din rigla 2 şi claviatura cu
clapete 3 (lăţimea clapetelor - 5 mm determină precizia de măsurare);
– sistemul de înregistrare a rezultatelor format din
rezervoarele cu bile 5, mecanismele de debitare a bilelor şi planul
înclinat prevăzut cu canale 4; un mecanism de debitare a bilelor şi un
canal din planul înclinat.

Fig. IV.8. Schema de principiu a aparatului Sinus [9]

1 – sistem de fixare a probei; 2 – riglă; 3 – claviatură; 4 – plan înclinat cu canale;
5 – rezervor cu bile; 6 – placă opritoare; 7 – sertar colector; 8 - discuri debitoare;
9 – sitem de pârghi; 10 – contor
64 Fibre textile

Fig. IV. 9. Schema de principiu a funcţionării aparatului Sinus

li – lungimea medie a claselor; fi – frecvenţa absolută
1 – masă alimentatoare; 2 – sistem de presare cu arc; 3 – claviatură;
4 – pensetă; 5 – plan înclinat cu canale

Funcţionarea acestui aparat poate fi explicată în baza schemei

din fiigura IV.9.
Cu o pensetă (4) se extrage manual câte o fibră din proba
reprezentativă prin deplasarea acesteia deasupra claviaturii (3). În
momentul în care capătul posterior al fibrei scăpa de sub clapeta de
presare (2) a sistemului de fixare a probei, se opreşte deplasarea
pensetei şi cu vârful acesteia se apasă clapeta corespunzătoare
lungimii de fibră măsurată.
Deasupra claviaturii se află rezervoarele pline cu bile
(fiecărei clapete din claviatură îi corespunde câte un rezervor cu bile şi
un canal în planul înclinat),
Prin apăsarea pe o clapetă se debitează o singură bilă, bilă
care se va rostogoli în canalul planului înclinat (5), marcându-se astfel
lungimea fibrei.
Lăţimea claselor reprezintă intervalul dintre centrele claselor,
deci în timpul măsurării lungimii se face şi reducerea la clase, adică la
sfârşitul măsurătorilor se stabileşte lungimea medie a fiecărei clase
(poziţia fiecărui canal) şi frecvenţa absolută a claselor (numărul de
bile din fiecare canal).
Modul de repartiţie al bilelor în planul înclinat indică forma
diagramei de distribuţie.
Dimensiunile şi forma fibrelor textile 65
Aparatul Wira (figura IV.10.) se deosebeşte de Sinus, prin
aceea că marcarea lungimii fibrelor nu se face cu ajutorul bilelor şi a
clapetelor dispuse în lungul aparatului, ci printr-un sistem
electromagnetic.

Fig. IV. 10. Schema de principiu a aparatului Wira

li – lungimea medie a claselor; fi – frecvenţa absolută
1 – masă alimentatoare; 2 – sistem de presare; 3 – traductor, detector de lungime;
4 – sistem de ghidare a pensetei; 5 – pensetă; 6 – hârtie de înregistrare

Măsurarea lungimilor individuale, care se realizează tot prin

extragerea succesivă a fibrelor, cu ajutorul unei pensete, din proba
reprezentativă fixată elastic.
Penseta (5) nu este deplasată manual, ci prin intermediul unui
cilindru (4) prevăzut cu un şanţ elicoidal în care se introduce vârful
pensetei. Pe fibra a cărei lungime urmează a se determina se aşează un
braţ uşor care îi frânează deplasarea, îndreptând-o. Atunci când
capătul posterior al fibrei scapă de sub controlul braţului, cilindrii (3)
fac contact, comandând prin intermediul unui unui circuit electric
oprirea cilindrului şi implicit oprirea deplasării pensetei. Poziţia
pensetei indică lungimea măsurată. Prin ridicarea pensetei valorile
obţinute vor fi preluate de un contor care le marchează împărţindu-le
în clase cu distanţa dintre centre de 5 mm. Aparatul este prevăzut cu o
hârtie de înregistrare (6) pe care, cu ajutorul unei peniţe, se marchează
prin puncte, valorile individuale ale lungimilor ordonate pe clase.
Acest aparat, de provenienţă maghiară, este mai precis, dar
mai greu de întreţinut, datorită contactelor făcute la fiecare
măsurătoare.
66 Fibre textile

V.2.2.2. Metode de măsurare a lungimii fibrelor

prin sortare în clase de lungimi cunoscute
Pentru reducerea duratei de analiză se folosesc aparate, numite
sortatoare, sau clasificatoare de lungime, cu ajutorul cărora fibrele din
proba reprezentativă sunt sortate în clase de lungimi cunoscute.
În toate cazurile fibrele din proba reprezentativă sunt
paralelizate – în unele cazuri fiind necesară şi realizarea capătului
drept – şi apoi suouse sortării.
Sortatoarele sunt specifice fiecărui tip de fibră. Se ceosebesc
în ceea ce privesc parametrii de lucru, respectiv distanţa între diferite
organe de lucru. Cele mai multe variante au fost concepute pentru
determinarea lungimii fibrelor de bumbac.

¾ Clasificatoare cu piepteni (sortatoare cu piepteni)

Aceste aparate sunt formate dintr-un set de barete cu ace
dispuse echidistant într-un suport-cadru. Există două variante
constructive şi anume:
– sortatoare cu câmp simplu de ace (saortatoare Bayer);
– sortatoare cu câmp dublu de ace (sortatoare Johansen).
În ambele cazuri, sortarea fibrelor pe clase de lungimi se
realizează în faze succesive (figura IV.11).

Fig. IV.11. Schema sortării fibrelor

Dimensiunile şi forma fibrelor textile 67
Într-o primă fază se introduce proba de fibre, care au fost în
prealabil paralelizate, într-un câmp cu ace cu ajutorul unui dispozitiv
special sub formă de furculiţă.
Cu o pensetă specială se extrag succesiv grupe de fibre din
câmp şi se transferă într-un alt câmp (faza a doua). Iniţial se extrag
toate fibrele a căror capete ies în afara baretei din faţă, apoi se
coboară prima baretă şi se extrag fibrele care ies în afara baretei 2 şi
operaţia continuă. Fibrele extrase se introduc în cel de-al doilea câmp,
astfel încât, capetele tuturor fibrele să fie aliniate la nivelul primei
barete, adică se realizrază practic mănunchiul “capăt drept”.
Sortarea se realizează prin extragerea claselor de fibre din
mănunchiul “cap drep” introdus în câmpul de piepteni (faza 3).
Manual sau mecanic se coboară primul rând de ace şi se extrag cu
penseta fibrele care ies din câmpul cu ace, deci sortarea se face
începând cu fibrele cele mai lungi. Operaţia se repetă până la
epuizarea tuturor fibrelor.

1 2 i k

Fig. IV.12 Clase de fibre sortate după lungime

Fibrele astfel extrase se depun pe o bandă de contrast,

obţinându-se în final k clase de fibre (fig. IV.12) de lungimi
cunoscute. Diferenţa dintre lungimile medii ale fibrelor ce aparţin
claselor vecine (intervalul dintre clase - b) este egală cu distanţa dintre
baretele câmpului de ace. La sortatoarele cu câmp simplu de ace
precizia de sortare este de 2 mm.
Frecvenţa fibrelor din fiecare clasă se poate stabili fie prin
numărarea fibrelor din fiecare clasă (frecvenţa după număr) fie prin
determinarea masei fibrelor sortate (frecvenţa după masă).
La sortatoarele cu câmp dublu de ace (figura IV.13) modul de
ordonare şi de sortare al fibrelor este similar cu cel prezentat la
sortatoarele cu câmp simplu, cu deosebirea că îndepărtarea baretelor
68 Fibre textile
din zona activă se realizează prin ridicarea respectiv coborârea
succesivă a baretelor din câmpul superior şi cel inferior.
b

Fig. IV.13. Sortatorul cu câmp dublu de ace [14]

b – intervalul dintre centrele claselor

Construcţia sortatoarelor cu câmp dublu permite micşorarea

distantaţei dintre acele baretelor succesive, ceea ce asigură obţinerea
unui interval mai mic dintre centrele claselor şi implicit o precizie mai
mare a parametrilor de lungime calculaţi. Precizia de sortare la
asemenea aparate este de 1 mm.
¾ Clasificatorul cu cilindrii (Aparatul Jukov)
Metoda Jukov [9] se utilizează pentru determinarea lungimii
fibrelor de bumbac, şi cuprinde următoarele faze de lucru:
– realizarea mănunchiului cap drept;
– sortarea fibrelor din mănunchiului, pe clase de
lungime cunoscute;
– stabilirea frecvenţelor pentru fiecare clasă de lungime;
– prelucrarea rezultatelor.
Din proba reprezentativă se prelevează o probă de analiză, de
masă dependentă de lungimea fibrelor (cca. 30 mg), care se ordonează
într-un mănunchi cap drept cu ajutorul unei plăci şi a unei cleme de
construcţie specială.
Figura IV.14.
Realizarea mănunchiului
cap drept [9]
1 - clemă; 2 - mănunchi;
3 - placă; 4 şi 5 – opritoare
Dimensiunile şi forma fibrelor textile 69
După ordonare, fibrele sunt preluate cu aceeaşi clemă şi
transferate în sortator. Opritoarele 4 şi 5 ale plăcii (fig.IV.14) asigură
prinderea corectă a capătului drept al mănunchiului.
În figura IV.15 este prezentată schema aparatului Jukov
precum şi modul de aşezare al mănunchiului între cilindrii sortatori.

Fig. IV.15. Schema de pricipiu a aparatului Jukov

1,2 – cilidrii; 3 –şurub melc-roată melcată;
4 – manivelă; 5 – clemă; 6 – opritorul clemei; 7 – placă opritoare;
8 – suport; 9 mănunchi cap drept

Mănunchiul 9 se introduce între cilindrii 1 şi 2, astfel încât

capătul drept să fie la o distanţă de 9 mm faţă de linia de prindere a
cilindrilor. În acest scop clema port-probă 5 se sprijină pe suportul 8,
iar opritorul acesteia pe placa opritoare 7 a aparatului.
La aparatul Jukov sortarea începe cu fibrele cele mai scurte.
Principiul de sortare este redat în figura IV.16.

Fig. IV.16 Principiul de sortare cu aparatul Jukov

1,2 - cilindrii sortatori; 3 – transmisia şurub melc-roată melcată;
4 – manivelă; 5 – clemă; N – forţe a apăsare
70 Fibre textile

Cu clema 5 se prinde capătul drept al mănunchiului şi se

extrage prima clasă, care conţine numai fibre scurte, respectiv fibre
care nu au fost reţinute de cilindrii. Aceasta este posibil deoarece forţa
normală de apăsare a probei (N1) exercitată de cilindrii este mai mare
comparativ cu forţa (N2) exercitată de clemă.
Prin rotirea manuală, în sens adecvat, a manivelei 4,
mecanismul şurub melc-roată melcată 3 transmite, prin intermediul
unui lanţ cinematic, mişcarea de rotaţie spre cilindrii sortatori, care la
rândul lor vor asigura înaintarea mănunchiului de fibre. La fiecare
rotaţie a manivelei mănunchiul înaintează cu 1 mm.
Sortarea se realizează în clase cu distanţa dintre centre de
2 mm. Manivela se roteşte de două ori, mănunchiul înaintează cu 2
mm, făcându-se o nouă sortare, după care fibrele astfel extrase se
depun pe o placă pluşată, Se continuă astfel extragerea câte unei clase
de fibre pănâ când toate fibrele din probă au fost sortate.
Sortarea prin această metodă nu permite stabilirea frecvenţei
fibrelor după număr. Frecveţele se stabilesc după masa fibrelor din
fiecare clasă.
Sortarea realizată cu aparatul Jukov nu este foarte precisă. Din
analiza lungimii fibrelor din fiecare clasă s-a constatat că dintr-o
anumită clasă, numai 46 % din totalul fibrelor sunt de lungimea
corespunzătoare clasei respective, 17 % sunt fibre mai scurte cu 2 mm,
deci fibre care ar trebui să facă parte din clasa vecină inferioară, iar 37
% sunt fibre mai lungi cu 2 mm, deci în mod normal aceste fibre
corespund clasei vecine superioare.
Din acest motiv, după stabilirea masei fiecărei clase sortate se
impune recalcularea, respectiv corectarea acesteia.

¾ Fibrometrul mecanizat (fig. IV.17, a) este destinat

determinării lungimii fibrelor de bumbac.
Principalele elementele de lucru ale acestui aparat sunt doi
cleşti cu ajutorul cărora se realizează atât mănunchiul cap drept cât şi
sortarea în clase de lungimi cunoscute.
Mănunchiul de fibre cap drept 3 se fixează elastic în cleştele
mobil 1.
Dimensiunile şi forma fibrelor textile 71

Fig. IV.17.
Principiul sortării
fibrelor cu fibrometru
mecanizat [14]
1 – cleşte mobil;
2 – cleşte fix;
3 – mănunchi cap drept;
4 – bandă;
5 – suportul cleştelui
mobil;
6 – limitator de cursă;
7 – clasă de fibre.

Sortarea se realizează ciclic. La fiecare ciclu, din probă se

extrage câte o clasă de fibre de către cleştele fix 2, care se deschide şi
se închide periodic.
Pe parcursul unui ciclu, cleştele mobil execută două mişcări
de translaţie:
• o mişcare alternativă, de apropiere şi de retragere faţă de
cleştele fix, mişcare pe care o execută împreună cu
suportul său 5;
• o mişcare de avans faţă de suport .
Mişcările celor doi cleşti trebuie perfect sincronizate.
La fiecare ciclu, cleştele fix reţine câte o clasă, prin extragerea
fibrelor din mănunchiul cap drept. În acest scop cleştele mobil
împreună cu suportul său şi proba de fibre se apropie de cleştele fix.
Când ajunge în poziţia cea mai apropiată (cursa este limitată de
opritorul 6) cleştele fix trebuie să fie deschis. Înainte de a se retrage
cleştele mobil, cel fix se închide, reţinând fibrele a căror capete au
ajuns până la linia sa de prindere (fig. IV.17 b). Fibrele reţinute 7, sunt
depuse pe banda de contrast 4.
Cleştele mobil se retrage numai cu fibrele care sunt mai scurte
decât distanţa dintre cei doi cleşti. În cursa următoare cleştele
72 Fibre textile
avansează faţă de suport deoarece un sistem de avans asigură culisarea
sa în suportul său, deci distanţa între cleşti în această cursă va fi mai
mică decât în cea anterioară.
Avansul cleştelui port – probă (cleştele mobil) determină
precizia de măsurare – deci intervalul între clase. El poate fi reglat de
la 0,125 mm până la 2 mm. După fiecare ciclu de sortare, banda de
contrast 4 se deplasează (perpendicular pe planul desenului), prin
aceasta clasele de fibre sunt depuse sub formă de grupe distincte.
Sortarea fibrelor cu fibrometru mecanizat prezintă
următoarele avantaje:
• se pot obţine clase de fibre cu intervale foarte mici între
centre;
• sortarea este precisă, nefiind necesară recalcularea
frecvenţei;
• fibrele sunt depuse ordonat pe banda de contrast.
Sortarea precisă şi depunerea ordonată a fibrelor pe banda de
contrast oferă posibilitatea stabilirii frecvenţei după numărul fibrelor
din fiecare clasă, precum şi posibilitatea determinării pentru fiecare
clasă şi a altor caracteristici (fineţea, rezistenţa, gradul de maturitate
etc) ale fibrelor. Toate acestea permit analiza variaţiei caracteristicilor
investigate în funcţie de lungimea fibrelor.
O astfel de sortare corectă şi ordonată, permite observarea
clasei cu cele mai numeroase fibre, deci se poate aprecia foarte repede
lungimea mod a probei analizate.
Pentru stabilirea corectă, cu exactitate a a lungimii mod se
aplică o metodă specifică acestui aparat, şi anume:
- se determină masele fiecărei clease;
- se stabileşte clasa cu masa maximă (Ml);
- se compară aceasta cu masele claselor vecine.
Dacă:
Ml-b > Ml+b , atunci Lmod = l
Ml-b < Ml+b , atunci Lmod = l+ b/2
Dimensiunile şi forma fibrelor textile 73

IV.2.2.2.1. Parametrii de lungime ai fibrelor textile

Atât în urma măsurătorilor individuale, cât şi a celor efectuate
cu ajutorul sortatoarelor se stabilesc următoarele valori:
– lungimile medii ale claselor de fibre;
– frecvenţele din clase (după numărul de fibre sau după
masa fibrelor din fiecare clasă).
Cu ajutorul acestor valori se pot calcula următorii parametrii
de apreciere a lungimii fibrelor: lungimea medie, lungimea mod,
lungimea medie superioară, lungimea filatorului ş.a.

¾ Lungimea medie a fibrelor ( L )

Lungimea medie reprezintã media lungimilor tuturor fibrelor
analizate. În cazul grupãrii valorilor în clase, acest parametru se
calculeazã cu relaţia:
l max

−
∑l
l min
i ⋅ fi
L= l max

∑f
l min
i

în care: li - lungimea medie a fibrelor din clasa i, în mm;

fi - frecvenţa fibrelor din clasa i (după număr, sau după
masă);
lmin - lungimea medie a fibrelor din clasa de fibre cu
lungimea cea mai mică, în mm;
lmax - lungimea medie a fibrelor din clasa de fibre cu
lungimea cea mai mare.
Lungimea medie este un parametru care poate fi utilizat
pentru aprecierea lungimii tuturor fibrelor.
Pentru aprecierea dimensiunii longitudinale a fibrelor de lână
se apelează frecvent la lungimea medie ponderată ariei secţiunii
transversale a fibrelor – lungimea Hauteur (LH) sau la lungimea
medie ponderată masei fibrelor – lungimea Barbe (LB):
74 Fibre textile
l max

−
∑A ⋅n
l min
i i ⋅ li
LH = l max

∑A
l min
i ⋅ ni

l max

−
∑M
l min
i ⋅ li
LB = l max

∑M
l min
i

în care:
Ai – aria medie a secţiunilor transversale a fibrelor din clasa i;
ni – numărul de fibre din clasa i;
li – lungimea medie a fibrelor din clasa i;
Mi – masa fibrelor din clasa i.

Relaţia de legătură între cele două lungimi se calculează cu

relaţia:

− − ⎡ ⎛ Cv ⎞ 2 ⎤
L B = L H ⋅ ⎢1 + ⎜ H ⎟ ⎥
⎣⎢ ⎝ 100 ⎠ ⎥⎦

¾ Lungimea mod ( Lmod )

Este un parametru care corespunde lungimii grupului cu cele
mai numeroase fibre, adică lungimea clasei cu frecvenţa maximă.
Lungimea mod se poate determina direct din diagrama de
distribuţie (fig. IV.18), dar numai în cazul în care intervalele dintre
centrele claselor sunt mai mici de 1 mm (b < 1 mm).
Dimensiunile şi forma fibrelor textile 75

Fig. IV.18. Determinarea lungimii mod

din diagrama de distribuţie a lungimii fibrelor

În cazul în care intervalele între centrele claselor sunt mai

mari de 1 mm (b >1 mm), lungimea mod se calculează cu relaţii
specifice metodei aplicate şi tipului de fibră analizat.
Astfel, în cazul sortării fibrelor de bumbac prin metoda Jukov,
lungimea mod se calculează cu următoarea relaţie:

b ⋅ (ml − ml −b )
Lmod = l − 0,5b +
(ml − ml −b ) + (ml − ml +b )
în care:
l - lungimea medie a fibrelor din clasa cu frecvenţă
maximă, în mm;
b - intervalul dintre centrele claselor, în mm;
ml - masa fibrelor din clasa cu frecvenţa maximă, în mg;
ml-b - masa fibrelor din clasa cu lungimea medie a fibrelor
egală cu l-b, în mg;
ml+b - masa fibrelor din clasa cu lungimea medie a fibrelor
egală cu l+b, în mg;
Dacă sortarea fibrelor de bumbac s-a realizat cu fibrometrul
mecanizat, atunci pentru stabilirea valorii lungimii mod este necesar
să se compare masele claselor vecine celei cu frecvenţa maximă.
Dacă: ml-b > ml+b, atunci Lmod = l;
ml-b ≤ ml+b, atunci Lmod = l+ b/2
relaţii în care: l, b, ml-b şi ml+b au aceleaşi semnificaţii ca în relaţiile
prezentate anterior.
76 Fibre textile
Lungimii mod pentru fibrele de lână se determină cu relaţia:

l1 ⋅ f1 + l 2 ⋅ f 2 + l3 ⋅ f 3 + l4 ⋅ f 4
Lmod =
f1 + f 2 + f 3 + f 4
în care:
l1, l2, l3, l4, – lungimile medii ale fibrelor din clasele cu
frecvenţele cele mai mari, în mm;
f1, f2, f3, f4, – frecvenţele relative ale fibrelor din clasele
corespunzătoare, în %.

¾ Lungimea medie superioară ( L s )

Lungimea medie superioară reprezintă lungimea medie a
fibrelor cu lungimea mai mare decât lungimea medie.
Se calculează cu relaţia:
lmax

−
∑ li ⋅ f i
−

LS = L
lmax
∑ fi −
L

în care: L – lungimea medie a fibrelor din probă;

lmax – lungimea medie a fibrelor din clasa de fibre cu
lungimea cea mai mare.
Lungimea medie superioară este un parametru utilizat pentru
aprecierea lungimii fibrelor a căror diagramă de distribuţie prezintă
asimetrie stânga (ex. fibrele de bumbac).

¾ Lungimea comercială sau lungimea filatorului ( Lf )

Este un parametru de apreciere a lungimii fibrelor, specific
fibrelor de bumbac, care reprezintă lungimea medie a fibrelor a căror
lungime este mai mare decât lungimea mod. Poartă denumirea de
lungimea filatorului, deoarece, reglajele parametrilor de lucru din
filaturi se fac în funcţie de această mărime.
Se calculează cu relaţia:
Dimensiunile şi forma fibrelor textile 77
l max

∑l ⋅ f
Lmod
i i

Lf = l max

∑f
Lmod
i

¾ Lungimea stapel, utilizată pentru fibrele de bumbac, este

definită ca lungimea părţii reprezentative a unui mănunchi de
fibre îndreptate şi paralelizate.

¾ Lungimea span (SL) reprezintă lungimea de fibră cuprinsă

între linia de prindere a tuturor fibrelor, aşezate la întâmplare
în lungul unei înşiruiri şi o linie paralelă cu aceasta, peste care
se extinde un anumit procent din numărul total de fibre (de
regulă 2,5% sau 50%). Lungimea span se utilizează pentru
aprecierea lungimii fibrelor de bumbac şi indică modul în care
se vor aşeza fibrele analizate într-un câmp de laminat,
informaţie deosebit de importantă pentru un filator.

¾ Lungimea nominală, sau lungimea de segmentare (Ln )

Este un parametru, consemnat pe toate loturile de fibre
chimice şi reprezintă lungimea la care au fost segmentate filamentele
în procesul de obţinere a fibrelor scurte. Operaţia de segmentare a
filamentelor este astfel concepută încât fibrele rezultate să se
caracterizeze printr-o anumită distribuţie, deci nu toate fibrele
obţinute sunt de aceeaşi lungime. Din acest motiv valoarea medie a
lungimii fibrelor diferă de valoarea nominală.
Pentru industrie, un interes deosebit îl prezintă abaterea (a)
lungimii medii faţă de lungimea nominală, care se calculează cu
relaţia:
L − Ln
a= ⋅ 100 (%)
Ln

în care: L – lungimea medie determinată, mm;

Ln – lungimea nominală, mm.
78 Fibre textile

IV.2.2.2.2. Indici pentru aprecierea neuniformităţii

lungimii fibrelor
Pentru aprecierea calitãţii fibrelor din punct de vedere al lungimii
se ţine seama atât de valorile parametrilor de lungime determinaţi, cât
şi de neuniformitatea lungimii.
Există mai mulţi indici prin care se poate aprecia neuniformitatea
lungimii, între care mai des utilizaţi sunt: coeficientul de variaţie,
uniformitatea Hertel, uniformitatea fibrelor.

Coeficientul de variaţie (CVL )

Este un indice utilizat pentru aprecierea neuniformităţii
lungimii fibrelor la care se determină în mod curent lungimea medie.
Se calculează cu relaţia:

σL
CVL = ⋅ 100 (%)
L
în care:
σL – abaterea medie pătratică;
L – lungimea medie a fibrelor.
Uniformitatea Hertel
Este un indice utilizat pentru aprecierea neuniformităţii
lungimii fibrelor a căror diagramă de distribuţie prezintă asimetrie
stânga, cum este cazul fibrelor de bumbac.
Se calculează cu relaţia:
L
UH = ⋅ 100 (%)
LS
în care:
L – lungimea medie a fibrelor din probă, în mm;
L s – lungimea medie superioară a fibrelor, în mm.
Dimensiunile şi forma fibrelor textile 79
Uniformitatea lungimii fibrelor (U)
Acest indice, folosit pentru bumbac, se determină cu relaţia:
U = Lmod ⋅ B
în care: Lmod – lungimea mod a fibrelor, mm;
B – baza bumbacului, %.

Fig. IV.19. Reprezentarea grafică a bazei într-o diagrama de distribuţie

Baza este definită ca suma frecvenţelor relative pe un interval

de 5 mm, interval în centru căruia se află clasa cu frecvenţa maximă
(fig. IV.19).
Diagrama de distribuţie a fibrelor de bumbac prezintă o
asimetrie stânga, cu atât mult mai pronunţată, cu cît bumbacul are o
lungime mai mare; baza este mai mare pentru bumbacul mai scurt.
(B1), comparativ cu bumbacul mai lung (B2 ) sau a celui extralung
(B3) (fig. IV.19).
Cu cât baza lungimii fibrelor este mai mare, ca atât
neuniformitatea fibrelor este mai mică, deci neuniformitatea lungimii
bumbacului lung este mai mare decât a bumbacului scurt. Cu toate
acestea nu se poate face afirmaţia că bumbacul scurt este de preferat,
deoarece lungimea mod a acestuia (Lmod 1) este mult mai mică decât
lungimea mod (Lmod 2) a bumbacului lung, sau a celui extralung
(Lmod3). Din aceste motivele, pentru aprecierea calităţii bumbacului din
punct de al lungimii se ia în considerare produsul dintre lungimea mod
şi bază ( U = Lmod ⋅ B ), adică uniformitatea lungimii fibrelor.
80 Fibre textile

Indicele de pufozitate (P)

Este cunoscut şi sub denumirea de procent de fibre scurte
şi reprezintă suma frecvenţelor corespunzătoare claselor de fibre
a căror lungime este mai mică decât o anumită valoare consemnată în
standarde, fibre considerate nefilabile sau foarte greu filabile.
La bumbac sunt considerate fibre scurte fibrele a căror
lungime este mai mică de 15 mm, iar la lână cele cu lungimea sub 30
mm.
Procentul de fibre scurte se calculează cu relaţia:

M fs
P= ⋅ 100 (%)
M

în care:
Mfs – masa fibrelor cu lungimea sub o anumită valoare;
M – masa fibrelor din proba analizată.

IV.2.2.3. Metode de înregistrare a diagramelor

Pentru scurtarea timpului de analiză au fost concepute şi

realizate aparate numite fibrografe cu ajutorul cărora se trasează
diagramele de distribuţie şi/sau cumulative, din care prin metode
grafice se determină parametrii de lungime ai fibrelor.
Cele mai multe tipuri de fibrografe au fost concepute pentru
determinarea lungimii fibrelor de bumbac.
Probele, destinate analizei, sunt pregătite de dispozitive
speciale care intră în componenţă aparatelor sau constitue anexe ale
acestora.
Fibrografele sunt prevăzute cu traductoare (mecanice, optice,
capacitive), care sesizează şi transformă variaţia frecvenţei fibrelor în
funcţie de lungimea acestora în semnale electrice şi cu sisteme de
înregistrare a diagramelor.
Dimensiunile şi forma fibrelor textile 81

Fibrograful românesc este destinat fibrelor de bumbac.

Acest aparat, a cărui schemă bloc este prezentată în figura IV.20,
realizează pregătirea probei şi sortarea fibrelor cu un interval de
0,25 mm între centre claselor, stabileşte frecvenţele relative şi
cumulate şi trasează diagrama de distribuţie (ni), diagrama
frecvenţelor cumulate ( Σ ni) şi diagrama lungimilor cumulate ( Σ nili).

ni

Sortator Traductor Σ ni

Σnili

Fig. IV.20 Schema bloc a fibrografului românesc

Sortarea se realizează după principiul stabilit la fibrometru.

Traductorul se bazează pe proporţionalitatea dintre mărimea
forţei frecare şi numărul fibrelor extrase din fasciculul cap-drept, prins
elastic într-un cleşte.
În figura IV.21 sunt prezentate diagramele trasate de
fibrograful românesc.

Fig IV.21. Diagrame trasate de fibrometrul românesc

82 Fibre textile
Din diagrama de distribuţie se citeşte valoarea lungimii mod,
respectiv lungimea corespunzătoare frecvenţei maxime. Acest lucru
fiind permis, deoarece sortarea s-a realizat cu o precizie mare, de sub
1 mm.
Din diagramele cumulative se citesc frecvenţele cumulate
( Σ ni) şi lungimile cumulate ( Σ nili) corespunzătoare lungimii minime,
maxime, iar lungimea mod se citeşte direct pe diagrama de distribuţie.
Se trasează pe diagrame lungimea mod şi se marchează
punctele în care aceasta intersectează cele două diagrame cumulative
(punctele a şi b), cu ajutorul cărora se calculează lungimea filatorului:
l max

∑n l i i
a
Lf = L mod
l max
= k;
b
∑n
L mod
i

Lungimea medie se calculează cu relaţia:

l max

∑n l i i
e
L= l min
l max
= k;
f
∑n
l min
i

După calcularea lungimii medii se ridică o perpendiculară pe

axa abciselor care va intersecta cele două diagrame cumulative în
punctele c şi d, valori cu care se calculează lungimea medie
superioară:
l max

∑n l i i
c
Ls = L
l max
= k;
d
∑n i
L

În toate aceste ecuaţii k reprezintă o constantă a aparatului.

Dimensiunile şi forma fibrelor textile 83
Fibrograful Uster este destinat determinării lungimii fibrelor
de bumbac şi a fibrelor chimice a căror lungime nu depăşeşte 60 mm.
Trasează numai diagrama cumulativă, din care prin metode grafice se
determină parametrii de lungime ai fibrelor de bumbac.
Aparatul este deservit de sortatorul Johansen (sortator cu
câmp dublu de ace) cu ajutorul căruia fibrele din probă se ordonează
sub forma unui mănunchi cap-drept.
Schema de principiu a fibrografului Uster este redată în figura
IV. 22. Proba se introduce într-un palpator mecanic, un traductor
format din două plăci cu profile speciale 1 şi 2 între care este
delimitată fanta 3. Prin fanta 3 se trece mănunchiul cap-drept
(perpendicular pe planul figurii care redă vederea frontală a
fibrografului – figura IV.22,a) care este presat cu o forţă constantă de
către plăcile traductorului.

a b
Fig. IV.22.
Schema de principiu a fibrografului Uster
a – vedere frontală; b – vedere laterală
1,2 – plăcile traductorului; 3 – fantă; 4 – amplificator;
5 – dispozitiv de înregistrare

Odată cu trecerea probei, placa 1 oscilează, menţinând

constantă forţa de apăsare şi prin aceasta detectând continuu grosimea
mănunchiului de fibre.
Traductorul se bazează pe principiul proporţionalităţii dintre
frecvenţa cumulativă (numărul de fibre existent într-o anumită
secţiune a mănunchiului) şi aria secţiunii transversale a mănunchiului.
Oscilaţiile plăcii 1 sunt amplificate şi transmise dispozitivului
de înregistrare a diagramei.
Înregistrarea diagramei se realizează prin detectarea grosimii
probei începând de la capul drept (bază) spre lungimea maximă a
fibrelor. La baza mănunchiului grosimea este maximă, apoi scade
treptat odată cu scăderea numărului de fibre.
84 Fibre textile
Din diagrama cumulativă se poate determina lungimea mod,
care corespunde punctului de inflexiune al curbei, sau prin caltul, se
poate trasa diagrama de distribuţie.

Fibrograful Hertel (fig. IV.23.) trasează numai diagrama

cumulativă şi este destinat determinării lungimii fibrelor de bumbac.
Dispune de un traductor optic (celulă fotoelectrică), a cărui
funcţionare se bazează pe proporţionalitatea dintre intensitatea
fluxului luminos care străbate o probă şi numărul de fibre existent în
proba considerată.

6 2 4

Fig.IV.23.
Schema de principiu a
fibrografului Hertel[14]
5 1 – mănunchi de fibre;
8 2 - pieptene; 3 – cadru;
4 – sursă de lumină;
1
5 – lentilă; 6 – fotocelulă;
7 7 – perete opac; 8 – amplificator;
9 – sistem de înregistrare
9

Proba de fibre ordonată sub formă de mănunchi cap-drept 1 se

fixează în pieptene 2 al cadrului mobil 3. Prin ridicarea cadrului,
mănunchiul trece prin faţa fantei peretelui opac 7.
Fluxul luminos, emis de sursa de lumină 4, străbate fascicolul
de fibre fiind apoi captat de fotocelula 6. Intensitatea fluxului captat
variază în funcţie de numărul de fibre ce trece prin faţa fantei.
Variaţiile, sesizate de fotocelulă, sunt amplificate, transformate în
variaţii de semnale electrice şi transmise sistemului de înregistrare.
Din diagrama frecvenţelor cumulate, trasate de acest fibrograf,
se determină parametrii de lungime ai fibrelor analizate.
Dimensiunile şi forma fibrelor textile 85
Fibrograful Jupiter (fig. IV.24.) este destinat analizei
lungimii fibrelor de bumbac. Trasează diagrama de distribuţie, din
care prin metode grafice se determină parametrii de lungime.
Traductorul este optic şi se bazează pe proporţionalitatea dintre
numărul de fibre depuse pe o bandă de contrast şi intensitatea fluxului
luminos reflectat de acestea.
Aparatul este deservit de un sortatator (sortatorul Baals) care
depune fibrele în ordinea lungimii de un tambur acoperit cu bandă
pluşată de culoare neagră.

Fig. IV.24.
Schema de principiu
a fibrografului Jupiter[14]
1 – tambur; 2 – sursă de lumină;
4 3 – fotocelulă; 4 – amplificator;
5- sistem de înregistrare

5
2 1

Prin rotirea tamburului 1, fibrele sunt aduse pe rând sub

incidenţa fluxului luminos emis de sursa 2.
Intensitatea fluxului luminos reflectat de fibre şi captat de
fotocelula 3 variază continuu în funcţie de numărul fibrelor ce intră
sub incidenţa fluxului luminos. Şi în acest caz, variaţiile sunt
amplificate, transformate în semnale electrice şi redate grafic sub
forma diagramei de distribuţie.

IV.2.2.4. Metode gravimetrice pentru determinarea

lungimii medii a fibrelor
Aceste metode se pot aplica la fibrele cu ondulaţii reduse, care
pot fi îndreptate şi paralelizate. De regulă, se aplică la fibrele scurte, la
care metodele de sortare în clase de lungimi cunoscute, sau metodele
de înregistrare a diagramelor nu se pot aplica. De asemnea, aceste
metode devin foarte utile în cazul lipsei din dotare a aparatelor
specifice determinării lungimii fibrelor.
86 Fibre textile
De menţionat, că prin metodele gravimetrice se obţin
informaţii cu privire la un singur parametru de lungime şi anume cu
privire la valoarea lungimii medii, fără a se putea aprecia
neuniformitatea sau conţinutul de fibre scurte.
Există mai multe metode, dar cel mai frecvent se folosesc:
– metoda segmentării mijlocului unui fasciculului;
– metoda segmentării fasciculului în segmente de aceeaşi
lungime.
¾ Metoda segmentării mijlocului fasciculului (metoda
Chandler) presupune ordonarea tuturor fibrelor dintr-o probă sub
forma unui mănunchi cu fibre paralelizate şi individualizate, astfel
încât să se poată tăia un segment de o amunită lungime din mijlocul
fascicolului (fig. IV.25).
Mc 1 Ms Mc 2

ls

Fig. IV.25. Schema segmentării unui mănunchi de fibre

Mc 1, Mc 2 – masa capetelor; Ms – masa segmentului

Fasciculul trebuie astfel ordonat încât segmentul să conţină

toate fibrele din probă, adică, lungimea tuturor fibrelor din segment să
fie egală cu lungimea de segmentare.
Dacă se notează:
M – masa fasciculului, mg;
Ms – masa segmentului, mg;
Mc – masa capetelor, respectiv Mc 1+ Mc 2 ,mg;
n – numărul fibrelor din segment, care este egal cu numărul
fibrelor din fascicul;
w – masa unităţii de lungime a fibrelor, mg/mm;
L – lungimea medie a fibrelor din fascicul, mm;
ls – lungimea de segmentare, mm;
atunci masa fasciculului (M) se calculează cu relaţia:
Dimensiunile şi forma fibrelor textile 87
M
M = L ⋅ n ⋅ w , de unde rezultă: L =
n⋅w
Masa segmentului (Ms) se calculează cu relaţia:

Ms
Ms = l s ⋅ n ⋅ w , de unde rezultă: w =
ls ⋅ n
Înlocuind în expresia lungimii medii valoarea w se obţine:

M M ⋅ l s (Ms + Mc ) ⋅ l s ⎛ Mc ⎞
L= = = = l s ⎜1 + ⎟
Ms Ms Ms ⎝ Ms ⎠
n⋅
ls ⋅ n
Deci, cunoscându-se doar lungimea de segmentare (ls ), masa
segmentului (Ms) şi masa capetelor (Mc) rezultate în urma
segmentării, se poate calcula lungimea medie a fibrelor cu relaţia:

⎛ Mc ⎞
L = l s ⎜1 + ⎟
⎝ Ms ⎠

¾ Metoda segmentării fasciculului în segmente de aceeaşi

lungime presupune ordonarea probei de fibre într-un mănunchi cap-
drept şi segmentarea întregului mănunchi, începând de la capătul drept
în segmente egale ca lungime (fig. IV.26).

L1 L2 L3 L4 L5 L6

LS LS LS LS LS LS

Fig. IV.26. Fascicul cap-drept tăiat în segmente egale

Ls – lungimea de segmentare;
−
L1 , L 2 ,..., L 6 – lungimile medii ale fibrelor din segmente
88 Fibre textile

Lungimea de segmentare se stabileşte astfel încât primul

segment, cel dinspre capătul drept, să conţină fibre de aceeaşi
lungime. Deci, lungimea medie a fibrelor din primul segment ( L1 )
este egală cu lungimea de segmentare (LS).
În ipoteza în care se consideră că toate fibrele se
caracterizează prin aceeaşi masa pe unitate de lungime, atunci
lungimea medie a fibrelor din fiecare segment ( L i ) este direct
proporţională cu masa fibrelor (Mi) din segmentul considerat,
respectiv:

LS L1 L2 Li Ln
= = = ⋅⋅⋅ = = ⋅⋅⋅ =
M1 M1 M 2 Mi Mn

Din aceste rapoarte, pentru fiecare segment se calculează

lungimea medie a fibrelor:

LS ⋅ M i
Li =
M1

Lungimea medie a tuturor fibrelor din fascicul ( L ) se

calculează cu relaţia:

L = L1 + L 2 + ⋅ ⋅ ⋅ + L i + ⋅ ⋅ ⋅ + L n
În prezent, dintre toate metodele prezentate, o atenţie
deosebită se acordă metodelor de înscriere a diagramelor, deoarece
sunt foarte rapide şi permit determinarea unui număr mare de
parametrii de lungime, care sunt necesari pentru tranzacţiile
comerciale sau sunt utilizaţi în procesele de prelucrare.
Dimensiunile şi forma fibrelor textile 89

IV. 3. ONDULAŢIILE FIBRELOR

Aproape toate fibrele textile prezintă ondulaţii mai mult sau
mai puţin pronunţate, care influenţează atât procesele de prelucrare cât
şi voluminozitatea şi stabilitatea dimensională a produselor. Cu cât
ondulaţiile sunt mai pronunţate fibrele au o mai mare aderenţă unele
faţă de altele şi se fixează mai bine în structurile textile.
În funcţie de caracteristicile dorite a se obţine pentru produsul
textil finit, ca materii prime, se utilizează fibre cu sau fără ondulaţii.
Pentru realizarea unor produse voluminoase cu o bună capacitate de
izolare termică se recomandă fibre cu ondulaţii accentuate, iar pentru
produse netede fibre neodulate. Se pot aplica diferite procedee, fie
pentru a reduce sau a mări gradul de ondulare a fibrelor. Astfel, din
fibrele de lână fină, care se caracterizează prin ondulaţii naturale
pronunţate, nu s-ar putea obţine stofe fine, netede dacă în fluxul
tehnologic din filatură nu s-ar introduce procesul de ”lisare” (spălarea
şi călcarea bezilor) care are ca scop reducerea ondulaţiilor.
În procesul de fabricaţie al fibrelor chimice scurte sau a firelor
filamentare, indiferent de tipul polimerului utilizat, operaţiile comune
sunt cele de filare şi etirare. Filamentele chimice etirate sunt netede,
lipsite de ondulaţii. Pentru a lărgii domeniile de utilizare a fibrelor
chimice, în procesul de fabricaţie, după operaţia de etirare, se introduc
operaţii de încreţire. La toate procedeele de încreţire există posibilatea
de a regla parametrii de lucru (presiuni, temperaturi, viteze de lucru
etc.) astfel încât să se obţină fibre cu diverse grade de ondulare.
Din punct de vedere teoretic ondulaţia este o undă sinusoidală
caracterizată prin frecvenţă sau lungime de undă şi prin amplitudine
sau înălţimea ondulaţiei.
În general ondulaţiile fibrelor textile se apreciază prin:
• formă;
• frecvenţă;
• amplitudine;
• grad de ondulare;
• stabilitate.
90 Fibre textile
Forma ondulaţiilor indică modul de deviere al axei fibrei în
raport cu direcţia lungimii, deviere care poate fi plană sau spaţială.
Din acest punct de vedere forma ondulaţiilor poate fi:
– spaţială elicoidală (spiralată), specifică fibrelor de lână;
– plană ascuţită (formă de zig-zag), cu un anumit unghi de
ondulare (fig. IV.27 a);
– plană rotunjită, cu o anumită rază de curbură (fig. IV.27
b).
α
a

b R
Fig. IV.27
Ondulaţii plane
a – formă ascuţită cu unghi de ondulare α;
b – formă rotunjită cu rază de curbură R

Frecvenţa ondulaţiilor reprezintă numărul de ondulaţii pe

unitatea de lungime de fibră.

1 2 n

l0
Fig. IV.28.
Modul de stabilire a umărului de ondulaţii

Numărul de ondulaţii (n) pentru o anumită lungime de fibră

(l0) se stabileşte prin identificarea tuturor arcurilor (fig. IV.28) plasate
de o parte a axei de simetrie, iar frecvenţa ondulaţiilor (n0) se
calculează cu relaţia:
n
n0 = (ondulaţii/cm)
l0
Lungimea segmentului de fibră ondulată (l0 ) pentru care se
determină numărul de ondulaţii se recomandă să fie de 20 milimetri
pentru fibrele tip bumbac (fibrele cu lungime de până la 60 milimetri)
şi de 30 milimetri pentru cele a căror lungime este mare de 60
milimetri.
Dimensiunile şi forma fibrelor textile 91
Amplitudinea reprezintă înălţimea ondulaţie şi a cărei valoare
se utilizează pentru aprecierea caracterului ondulaţiei. Din acest punct
de vedere atât ondulaţiile ascuţite cât şi cele cu o anumită rază de
curbură pot fi normale, reduse (întinse), sau înalte (fig. IV.29). Pentru
a stabili caracterul ondulaţiei se compară valoarea înălţimii (CD) cu
valoarea lungimii corzii (AB) care subîntinde ondulaţia.
Astfel, dacă:
AB
– CD > , atunci ondulaţia este înaltă;
2
AB
– CD = , atunci ondulaţia este normală;
2
AB
– CD < , atunci ondulaţia este redusă.
2

Fig. IV.29. Caracterul ondulaţiilor

a – ondulaţie înaltă; b – ondulaţie normală c – ondulaţie (redusă) întinsă

Gradul de ondulare (Gî) reprezintă raportul dintre lungimea

fibrei ondulate (l0) şi lungimea aceleiaşi fibre în stare întinsă (l1):
l
Gi = 0
l1
După Menning şi Zart, ondulaţiile se apreciază prin aşa
numita ”ondulare” sau ”încreţire” care indică în procente cu cât se
scurtează lungimea unei fibre drepte datorită ondulării. Deci,
ondularea (O) se determină cu relaţia:

l1 − l0
O= ⋅ 100 (%)
l1
în care: l0 – lungimea fibrei încreţite;
l1 – lungimea fibrei întinse.
92 Fibre textile

Fig. IV. 30.

Fibră sub formă ondulată şi îndreptată

Determinarea practică a parametrilor menţionaţi se poate

realiza prin fixarea fibrei pe o ramă suport (fig.IV.31) şi proiectarea
imaginii, cu un anumit grad de mărire, pe un ecran.

Fig. IV.31. Fixarea fibrei ondulate

într-o ramă suport

Pentru imagimea mărită a fibrei (de pe ecran, sau reprodusă pe

o hârtie) se măsoară lungimea fibrei ondulate, se stabileşte numărul de
ondulaţii, iar cu ajutorul unui aparat special se determină lungimea
fibrei întinse.
Stabilitatea ondulaţiilor indică capacitatea fibrelor de a
recupera, total sau parţial, forma şi caracteristicile ondulaţiilor după
acţiunea unor factori externi.
În procesele de prelucrare textilă cel mai important factor care
acţionează asupra fibrelor este solicitarea de tracţiune. Sub acţiunea
forţelor de tracţiune ondulaţiile, în special la fibrelor chimice, suferă
modificări ireversibile, ceea ce se va reflecta implicit în aspectul şi
proprietăţile produselor finite.
Intensitatea modificărilor, dependentă de mărimea forţelor şi
de durata solicitării, se poate aprecia prin:
• forţa de descreţire;
• reducerea frecvenţei ondulaţiilor ca urmare a solicitării de
tracţiune cu o forţă convenţională
• indicele de stabilitate a ondulaţiilor.

Forţa de descreţire reprezintă valoarea minimă a forţei de

tracţiune care aplicată axial unei fibre determină anularea ondulaţiilor.
Valoarea forţei de descreţire se determină prin solicitări ciclice
(încărcare-descărcare) cu forţe crescătoare până la suprimarea
ondulaţiilor. Această valoare prezintă importanţă pentru
Dimensiunile şi forma fibrelor textile 93
caracterizarea fibrelor chimice. La această categorie de fibre, sub
acţiunea solicitărilor de tracţiune, ondulaţiile suferă pronunţate
modificări, ajungându-se chiar până la anularea totală.
Forţa de descreţire se apreciază prin valori relative (Fd),
similare celor utilizate pentru rezistenţa la rupere, respectiv:
F
Fd = da (cN/tex)
Ttex
în care: Fda – valoarea absolută a forţei de descreţire, în cN;
Ttex – densitatea de lungime a fibrei solicitate, în tex.
În cazul fibrelor de lână ondulaţiile nu pot fi anulate numai
prin simpla solicitare de tracţiune. Chiar şi prin solicitarea fibrei până
la rupere, ondulaţiile nu dispar.
Reducerea frecvenţei ondulaţiilor. Dacă o fibră este solicitată
la tracţiune cu o forţă mai mică decât cea de descreţire, atunci
ondulaţiile nu dispar, dar îşi modifică toate caracteristicile, modicări,
care cel mai simplu se pot aprecia prin gradul de reducere a
frecvenţei.
Pentru acesta este necesar să se determine numărul de
ondulaţii pe unitate de lungime ale fibrei corespunzător stării iniţiale
(n01) şi numărul de ondulaţii ale aceleeaşi fibre (n02), după solicitarea
acesteia cu o forţă de tracţiune convenţională. Pentru calculul gradului
de reducere a frecveţei ondulaţiilor (R0) se poate aplica formula:

n02
Ro = ⋅ 100 (%)
n01

Deoarece modificarea caracteristicilor ondulaţiilor este

dependentă de mărimea forţei de solicitare este strict necesar ca atunci
când se indică gradul de reducere a frecvenţei să se specifice valoarea
forţei de tracţiune la care a fost supusă fibra.
Indicele de stabilitate a ondulaţiilor reprezintă raportul dintre
alungirea fibrei (Δl2) sub acţiunea unei forţe convenţionale (Fc), după
ce aceasta a fost tensionată în prealabil cu o forţă de tracţiune (Fs)
timp de un minut urmată de o relaxare timp de un minut şi alungirea
(Δl1) a aceleeaşi fibre solicitată cu aceeaşi forţă convenţională, dar
înainte de tensionare.
94 Fibre textile
Principiul determinărilor practice este redat schematic în figura IV.32.

l1
l0 l2
l3
l

Fp Δl1 Δl2
Fp
Fc Fc
relaxare
Fs un minut

solicitare un minut

Fig. IV.32. Principiul determinării stabilităţii ondulaţiilor

Iniţial se pretensionează fibra cu o forţă Fp (0,005 mN/dtex),

apoi se stabileşte alungirea acesteia determinată de forţa convenţională
Fc (0,7 mN/dtex). După solicitarea fibrei timp de un minut cu o forţă
Fs (3mN/dtex) urmată de relaxare se determină din nou alungirea
fibrei sub acţiunea aceleaşi forţe convenţionale. În final se calculează
stabilitatea ondulaţiilor cu relaţia:
Δl 2
S= ⋅ 100 (%)
Δl1

Pentru determinarea caracteristicilor ondulaţiilor au fost

construite aparate speciale cum ar fi balanţa pentru încreţiri realizată
de firma Metrimpex din Ungaria, dar rezultate acceptabile pot fi
obţinute şi la un dinamometru destinat solicitării fibrelor individuale.