ANUL 73 DECEMVRIE Nr.

12-1942

SIBIU

A
Grigorescu, Ciobănaşul
(Vezi articolul dela p a g . 9 1 3 )
Anul 73 Decemvrie 1942 Nr. 12

TRANSILVANIA
Organ al ASTREI

DESPRE UNELE PUTERI ALE ŞTIINŢEI

Desbaterea p e care a v e a m la început intenţia s'o deschid numai
1
în faţa celor mai tineri dintre D-voastre, studenţi şi studente, ) s'a
adâncit în cursul elaborării, obiectul ei d o v e d i n d u - s e mai bogat în
semnificaţii decât p ă r e a la întâia vedere. Astfel, consideraţiile p e cari
le veţi asculta azi vor c ă u t a s ă indice linii d e orientare pe s e a m a în­
cepătorilor, dar vor fi şi cuvânt d e încurajare pentru cei cu studii
înaintate.
Titlul „Ştiinţă şi cultură" anunţat p e afişe, a sugerat p o a t e u n o r a
gândul că vor asista la desbaterea unei probleme d e „filosofia culturii",
în spiritul celei pe care o fac azi Germanii cu r â v n ă multă, şi cu r e ­
zultate a d e s e a interesante. N u voiu face, veţi vedea, consideraţii d e
felul acesta. C u m nici „filosofie a ştiinţii" nu voiu face, domeniu in
c a r e excelează gândirea franceză contimporană.
Oricât de instructive ar fi ele, nu cred că idei de felul celor a c u m
amintite şi-ar găsi loc potrivit într'un cuvânt d e deschidere ca acesta.
Căutaţi-le mai cu folos în cărţi n u m e r o a s e , cari v ă stau tuturor la în­
demână I
Folositor îmi p a r e însă c'ar fi, pentru toţi câţi vă găsiţi în a c e a s t ă
spaţioasă sală, s ă întreprindem împreună un e x a m e n p e care nu-1 veţi
găsi în cărţi. Ş i anume, s ă examinăm împreună raportul p e c a r e ar
trebui să-1 stabiliţi între D-voastre şi ştiinţa căreia v ă veţi dedica. M ă
gândesc la un raport care n'ar fi numai d e natură intelectuală, ci şi
afectiv, emoţional. A r fi v o r b a deci de o legătură o a r e c u m personală
între sufletul (nu numai inteligenţa) D-voastre şi noua D-voastre înde­
letnicire.
C e vă p o a t e d a ştiinţa, studenţi şi s t u d e n t e ? C u m trebue făcută
munca de cercetare ştiinţifică pentru c a a c e a s t a s ă d e a tot ce e în
x
) C u v â n t d e iniţiere si î n d e m n la studii s e r i o a s e a d r e s a t s t u d e n ţ i l o r Univer­
sităţii din Cluj, în z i u a d e 2 N o e m v r i e 1942.
1
900 O. D. ROŞCA

s t a r e s ă d e a ? Ş i , in ce m ă s u r ă eforturile D-voastre, p u s e in slujba

ştiinţei p u r e , pot deveni puteri creatoare şi susţinătoare d e cultură?*
Cultură pentru D-voastre şi, prin D - v o a s t r e , cultură a Neamului R o ­
m a n e s c . Iată întrebările cari formulează concentrat subiectul .Cuvântului"
nostru d e iniţiere.
Deşi consideraţiile ce vor u r m a se sprijinesc p e o adâncită e x ­
perienţă personală, cel ce v ă vorbeşte a c u m nu e destul d e bătrân c a
s t vi le p o a t ă prezenta drept sentinţe indiscutabile. D a r , in c o m p a r a ţ i e
c u D - v o a s t r e , vorbitorul este totuşi atât d e bătrân, încât s ă vi le p o a t ă
p r o p u n e ca p e nişte sugestii ale unui c a m a r a d cu e x p e r i e n ţ ă . . .

N u ignorez faptul că cei mai mulţi aţi venit la Universitate s ă

vă câştigaţi ceva ştiinţă pentru a o aplica, cu folos şi cât mai r e p e d e ,
la deslegarea problemelor practice p e cari le pune şi vi le va pune,
vieaţa. N u m ă îndoiesc însă că unii dintre D - v o a s t r e , cei puţini — p o a t e
foarte puţini — aţi venit s ă începeţi aici şi s ă continuaţi apoi t o a t ă
vieaţa a face ştiinţă.
A c e ş t i a sunt fiii cei mai iubiţi ai Universităţii. Căci Universitatea
e înainte d e toate instituţie care urmăreşte creaţia ştiinţifică. Numai im­
plicit şi 'n rândul al doilea, Universitatea urmăreşte şi-o o p e r ă d e e d u ­
caţie, s a u d e utilitate practică.
A face ştiinţă teoretică, a te dedica meditaţiei desinteresate, iată,
studenţi şi studente, o m u n c ă destul d e greu d e împlinit! Căci ce în­
s e a m n ă propriu zis (dar şi în termeni cu totul generali) a face ştiinţă T
î n s e a m n ă a căuta adevărul pentru a d e v ă r . Pentru omul d e acţiune şi
pentru noi toţi în cadrul vieţii practice, c ă u t a r e a adevărului e mijloc
întru atingerea unui s c o p concret. Pentru omul de ştiinţă adevărat, e a
este s c o p .
C e e a ce defineşte Universitatea şi o deosebeşte d e celelalte şcoli
superioare, e tocmai această n o t ă : în Universitate s e face ştiinţă teo­
r e t i c ă p u r ă , nu ştiinţă aplicată.
S'ar p ă r e a că, urmărind astfel d e scopuri, Universitatea s'ar î n ­
chide egoist în cetatea ferecată a speculaţiei desinteresate şi s'ar izola
în chip păgubitor d e marile nevoi ale Neamului. Mulţi sunt la noi cari
nu s e îndoiesc de evidenţa acestui lucru. C u toate astea, nimic mai
greşit decât o astfel de judecată simplistă, care p l e d e a z ă pentru acţiune
directă şi cât mai grabnică. Căci e limpede că nu există acţiune practică
m a r e decât acolo unde a existat în prealabil ştiinţă m a r e . Pentru c a
intervenţia s ă fie foarte eficace, e necesar s ă fie cunoscută cât mai te-
 DESPRE UNELE PUTERI ALE ŞTIINŢEI 90T

meinic porţiunea d e realitate a s u p r a căreia vrem s ă acţionăm. F ă r ă

anatomie, fiziologie, e t c , ştiinţe desinteresate ale corpului viu, medicina
d e azi, cu puterea-i d e intervenţie p e c a r e - o cunoaştem, n'ar exista.
Medicina ar fi r ă m a s p â n ă azi c e e a ce a fost mii d e ani înainte d e
mijlocul secolului trecut. A d i c ă ar continua s ă fie o artă dibuitoare,
sprijinită p e o ştiinţă rudimentară, incapabilă d e p r o p ă ş i r e sensibilă, din
c a u z a lipsei d e orizont şt a miopiei intelectuale p e cari le crează p r e a
m a r e a grije de acţiune directă şi grabnică.
In d r e a p t ă consecinţă putem s p u n e că, pentru a putea acţiona
cât mai eficace a s u p r a realităţilor româneşti, e nevoie s ă cunoşti cât
mai a d â n c aceste realităţi, şi mai ales metodele d e investigaţie cele mai
sigure cari duc la a c e a s t ă cunoaştere. Căci şi aici, c a s ă poţi mult, nu
e destul s ă vrei tare, ci trebue şi s ă ştii mult şi exact.
Deşi, pentru inteligenţele cu nu p r e a m a r e orizont, serviciile c e
le a d u c e unui N e a m o Universitate, care r ă m â n e altar curat al ştiinţii
pure, sunt mai greu d e priceput decât cele a d u s e de ştiinţele aplicate,
îndrăsnesc s ă afirm, studenţi şi studente, că o astfel d e Universitate
serveşte mai eficace şi e mai n e c e s a r ă Neamului R o m â n e s c decât u n a
care, uitându-şi menirea primordială, tinde s ă devină şcoală u n d e se
face cu p r e c ă d e r e ştiinţă aplicată.
A m s p u s toate acestea pentru a v ă ajuta s ă înţelegeţi cât d e
greşit aţi j u d e c a d a c ă v'aţi închipui cumva că, dăruindu-vă ştiinţei p u r e
chiar şi numai pentru timpul cât veţi sta p e băncile Universităţii, dezertaţi
dela obligaţiile p e cari vi le impun necazurile urgente ale Neamului,
Sunteţi mai mari servitori ai Patriei făcând, cel puţin cât sunteţi aici,
ştiinţă pură, decât coborând tam-nesam, şi înainte d e vreme, „în arenă".

N
A d e v ă r pentru a d e v ă r ! U ş o r d e formulat, veţi spune, g r e u d e
realizat. D a ! studenţi şi studente, foarte g r e u d e realizat. E a c e a s t a o
p o r u n c ă a cărei împlinire cere un număr considerabil d e virtuţi. Virtuţi
d e ordin intelectual şi şi de natură morală. G r e u d e dobândit, şi tot
atât d e anevoios d e păstrat o d a t ă câştigate.
F i e s p u s în treacăt şi o a r e c u m între p a r a n t e z e că, înainte d e toate,
nu e p r e a uşor s ă pricepi că cercetarea desinteresată, adică cea d u s ă
fără niciun g â n d lăturalnic la eventuale aplicaţii practice, p o a t e fi o
îndeletnicire care merită s ă fie îmbrăţişată fără rezervă d e cel puţin
o p a r t e a tineretului universitar al unei naţiuni tinere, u n d e sunt atâtea
nevoi ce-şi cer alinare cât mai grabnică, d a c ă nu i m e d i a t ă ; şi u n d e
energiile ce s'ar cheltui pentru satisfacerea acestor nevoi nu p a r a fi
niciodată în deajuns de mari şi d e n u m e r o a s e . . .
1*
 D. D. ROŞCA
902

Dar, închizând a c e a s t ă paranteză, e locul s ă ne întrebăm cari

sunt puterile sufleteşti ce trebuesc dobândite negreşit d e cel ce s e
dedică cercetării adevărului ?
Voiu trece în revistă numai p e unele din ele. Pe cele ce mi s e
p a r mai generale. P e câteva din acestea unii dintre D voastre le cu­
nosc cu siguranţă.
• »
C e a dintâi d e amintit ar fi o anumită disciplină a inteligenţei, c a r e
constă în efortul o a r e c u m negativ ce-1 face aceasta, s p r e a în'ătura
tot ce poate împiedeca desfăşurarea liberă a funcţiunilor intelectuale
în sensul strâns al cuvântului: percepţie, observaţie exactă, putere d e
concentrare a atenţiei, j u d e c a t ă riguroasă, etc. Motivele cari tulbură
mai d e s funcţiunea optimă a inteligenţei sunt de ordin afectiv: interese
d e tot felul, g â n d la eventuale aplicaţii practice ale rezultatelor posibile,
asociaţii emoţionale. T o a t e acestea nu permit concentrare intelectuală
suficient de puternică şi d e îndelungată. Amintesc apoi că e nevoie şi
d e o anumită ambianţă biologică (hrană şi odihnă potrivită, exerciţii
fizice, u n o a r e c a r e grad de echilibru psiho-fizic, e t c ) , care trebue reali­
zată, pentru a u ş u r a concentrarea intelectuală.
T o a t e acestea a u importanţă, evident. Şi încă m a r e . E l e sunt r e ­
lativ uşor de realizat. S ă nu uităm însă că ele nu sunt decât condiţii priel­
nice dar o a r e c u m exterioare forţei interioare care crează concentrarea
intelectuală. C e e a ce numim „voinţă", funcţiune sufletească atât de
greu d e definit şi totuş atât d e reală, intră aici ca factor determinant
şi ca slujitoare credincioasă inteligenţei.
S e repetă atâta că tineretul universitar este elita unei naţiuni.
A ş a e. In orice caz, a ş a ar trebui s ă fie. E locul s ă s p u n e m însă, că n
ordinea d e idei ce ne interesează în acest moment, ceea ce caracteri­
z e a z ă elitele e şi puterea d e m a r e şi durabilă concentrare a inteli­
genţii. E a c e a s t ă putere semn sigur d e superioritate intelectuală. Copiii,
debilii mintali, primitivii, inteligenţele mediocre ori în declin nu sunt
capabili s ă se concentreze intelectualiceşte, s a u când reuşesc, lucrul e
d e scurtă d u r a t ă .
» ¥

O a d o u a virtute p e care trebue s ă şi-o însuşiască cel ce se d ă r u -

eşte ştiinţei şi meditaţiei e curajul intelectual. E poate c e a mai greu
d e dobândit şi d e păstrat dintre puterile inteligenţei.
C e înseamnă, studenţi şi studente, a a v e a curaj intelectual?
R ă m â n â n d pentru moment pe plan pur intelectual, a a v e a curaj
e s ă nu înlături niciodată ipoteza că a d e v ă r u l p e care tocmai îl cauţi
 DESPRE UNELE PUTERI ALE ŞTHNTEI 903

ar putea fi, eventual, d e s c u r a j a t o r ; iar când ţi s'a descoperit c a a t a r e ,

să-1 accepţi ca atare, cu toate consecinţele ce-ar decurge din el.
I se impune, în astfel d e cazuri, inteligenţei o foarte atentă grije
de a nu aluneca p e povârnişul amăgirilor mângăitoare. Subconştientul
nostru, adică instinctul nostru de conservare, intervine în astfel de clipe,
p e căile cele mai întortochiate şi cu mijloacele cele m a i ademenitoare,
pentru a ne întinde „colaci de salvare", s u b forma unor ipoteze cari
s ă ne permită s ă colorăm în alb ceea ce e negru. S ă ştii s ă fii tare în
astfel de momente, s ă ai curaj s ă priveşti adevărul în faţă, s ă ştii r e ­
nunţa la consolarea p e care ţi-o oferă iluzia, iată, studenţi şi studente,
m a r e a putere sufletească p e care trebue s ă caute a o dobândi a d e v ă ­
ratul om de ştiinţă!
îndemnul acesta al m e u v a a p ă r e a p o a t e şi mai motivat, d a c ă
voiu spune că a respinge mângâierea ce vine din amăgire — m â n g â ­
iere foarte efemeră, căci d u c e mai c u r â n d s a u mai târziu la desamăgire,
uneori la descurajare — e nu numai d o v a d ă sigură de curaj intelectual
şi moral, dar e şi condiţie şi îndemn pentru c ă u t a r e a remediilor r e a l e
şi potrivite, ce singure pot îmblânzi s a u ch ar înlătura efectele pe cari
o stare de fapt potrivnică poate s ă le a b ă a s u p r a ta, cercetător, şi
a s u p r a Neamului tău. C u alte cuvinte, acceptarea adevărului obiectiv
chiar când acesta e trist, este, şi intelectualiceşte şi moraliceşte, fecundă
şi binefăcătoare.
înainte d e a merge mai departe, reţin faptul cert că cei mai mulţi
dintre D-voastre, ascultând cele s p u s e acum d e s p r e curajul intelectual,
aţi observat că 'n fond acesta nu e decât o formă a curajului m o r a l
şi fizic (biologice), a curajului pur şi simplu. O însuşire la a p a r e n ţ ă
numai intelectuală, ni se descopere a fi, în substanţa ei, şi o mare vir­
tute morală.
Mai observ in treacăt că c e e a ce numim curent „onestitate inte­
lectuală" — d e s p r e care v o m vorbi p e larg cu altă ocazie — e şi e a
o formă a curajului descris aici. Şi, întocmai c u m acesta arată cores­
pondenţe necesare în domeniul moral, tot a ş a onestitatea intelectuală
nu poate fi concepută fără legături cu onestitatea ce-o manifestăm în
vieaţa practică.

<
Dar, cine se dedică cercetării desinteresate a adevărului mai trebue
s ă p o a t ă fi curajos şi altfel. A n u m e : sunt momente şi împrejurări în
cari unii cercetători ar p u t e a întrezări că îndelungata lor activitate în
domeniul ideilor abstracte îi ameninţă eventual s ă facă din ei nişte
„desadaptaţi" in vieaţa practică.
 D. O. ROŞCA
904

In legătură cu a c e a s t ă eventualitate îmi iau v o i e ' s ă fac în faţa

D - v o a s t r e următoarele o b s e r v a ţ i i :
N u s e poate contesta faptul c ă inteligenta este şi a fost înainte
d e toate instrument în serviciul acţiunii, mai apropiate s a u mai înde­
părtate. In civilizaţiile superioare însă întâlnim spirite cari s'au dedicat
realizării unor scopuri ce nu sunt aservite direct utilului. Aici inteli­
genţa, d m armă în serviciul comandat al conservării şi-al intereselor
materiale, p o a t e deveni oglindă curată a vârtejului caleidoscopic a l
acestei lumi. D a r în astfel d e cazuri, e a p o a t e deservi interesele vitale
ale trupului ce-o p o a r t ă .
Gândiţi-vă la A r c h i m e d e care, în loc să-şi a p e r e vieaţa, m o a r e
a p ă r â n d u - ş i figurile geometrice. L a Galilei suferind tortură la adânci
bătrâneţe, pentru gândul c ă pământul se învârteşte. L a G i o r d a n o B r u n o ,
murind pentru convingerea pur intelectuală c ă lumea ar fi nemărgi­
nită. S a u la toţi acei oameni d e ştiinţă ori gânditori desinteresaţi cari
fac teorie pentru teorie, dorind s ă cunoască pentru a cunoaşte şi, drept
compensaţie a b s u r d ă , devin neapţi pentru vieaţa d e toate zilele, in­
adaptabili fără leac, fiind striviţi a d e s e a d e forţele o a r b e ale celui dintâi
b i p e d adaptat, s a u chiar ale unei colectivităţi neînţelegătoare.
Mai mult: uneori inteligenţa m a r e p o a t e omori în germene voinţa.
Orizontul intelectual larg şi cântărirea cu balanţă sufletească p r e a sen­
sibilă a nesfârşitelor posibilităţi (posibilităţi inexistente pentru minţile
mai rudimentare) paralizează a d e s e a hotărârile, s a u le încetinează p ă ­
gubitor. N u e necesar ca lucrurile s ă s e întâmple astfel. E posibil însă
c a 'n unele cazuri ele s ă s e întâmple a ş a .
Constatăm, în general, că animalul mai puţin diferenţiat s e a d a p ­
t e a z ă la condiţii grele de existenţă cu mai mulţi sorţi d e izbândă d e c â t
animalul superior. C e mamifer ar putea suferi, fără pierderea vieţii,
mutilările p e cari le suferă, d. ex., r â m a s a u ş o p â r l a ?
Reţinem deci faptul c ă personalitatea c e a mai bine înzestrată, dar
al cărei interes este îndreptat întreg către lumea nevăzută a valorilor
spirituale — fie acestea valori de comprehensiune pură, artistice ori
etice — nu e în stare totdeauna s ă se a d a p t e z e la exigenţele vieţii
practice, la cerinţele utilului imediat.
Spirite suverane în nemărginita împărăţie a sufletului, pot fi câte­
o d a t ă complet neputincioase în sferele naturii materiale.
A c e a s t ă n e a d a p t a r e poate c a u z a suferinţe, uneori umilitoare, a d e s e a
insă descurajatoare. D u p ă fire şi temperament, suferinţa ia atunci forma
resemnării, dar p o a t e î m b r ă c a şi haina amărăciunii.
Consecinţele acestea din u r m ă pot fi evitate, cred, de cei ce-ar
căuta s ă încadreze constatările d e mai s u s într'o concepţie generală a
 DESPRE UNELE PUTERI A L E ŞTIINŢEI 905

«xistenţii p r o p u s ă d e cel ce v ă vorbeşte aici, într'o carte a p ă r u t ă m a i

demult, concepţie tragică, şi, în sensul precizat acolo, concepţie c a r e
implică u n anumit eroism intelectual.
Iată, studenţi şi studente, ce a v e a m s ă v ă s p u n cu privire l a a
d o u a m a r e virtute a inteligenţei şi numită mai s u s curaj intelectual.
Virtute pe care, cei ce aveţi d e g â n d s ă faceţi ştiinţă a d e v ă r a t ă , va
trebui s ă luptaţi s'o câştigaţi şi s'o păstraţi.
*

Amintesc, fără s ă insist, şl puterea resemnării, virtute morală, nu

intelectuală.
E destul de uşor d e înţeles c ă cel ce-şi dăruieşte vieaţa unui ideal
d e ordin sufletesc nu a r e cu necesitate şi totdeauna satisfacţiile materiale,
sociale, d e vanitate, p e cari le-ar merita. întâmplător, s'ar putea s ă le
a i b ă , d a r numai întâmplător. Uneori, satisfacţiile d e acest fel pot lipsi
cu desăvârşire. Dar, în legătură cu a c e a s t ă constatare, voiu face unele
observaţii în a d o u a jumătate a „Cuvântului" meu. A c e s t e a îşi vor găsi
acolo loc mai potrivit.
* *
însuşirile mai s u s amintite, şi p e cari trebue s ă se sprijinească
v i e a ţ a celui ce caută adevărul în chip desinteresat, definesc împreună
c e e a ce s'ar p u t e a chema în termeni potriviţi maturitate intelectuală.
N u m a i civilizaţiile mari, şi aici numai elitele, a u atins intelectuali-
ceşte a c e a m a r e treaptă de propăşire care s e numeşte maturitate in­
telectuală. Numai civilizaţiile mari, prin elitele lor, a u priceput cu a d e ­
vărat, şi cu toate consecinţele c e decurg dintr'o astfel d e înţelegere, c ă
ceea ce defineşte inteligenţa p e cel mai înalt g r a d d e desvoltare a ei
este căutarea adevărului obiectiv şi exprimarea lui în forme întelegibile.
Ş i 'n orice împrejurări. L a primitivii d e toate genurile şi gradele, inte­
ligenţa îndeplineşte o funcţiune tocmai o p u s ă . A d e c ă p e a c e e a d e a
amăgi p e alţii şi d e a s e amăgi p e s i n e . . .
•
A c u m , înainte de a privi puţin lucrurile şi dintr'o perspectivă
c a r e nu mai e numai a inteligenţei, e bine poate, studenţi şi studente,
s ă o b s e r v ă m c ă pentru a s e realiza p e deplin, vieaţa omului d e ştiinţă
%

ş i a gânditorului d e r a s ă , atât d e exigentă deja, trebue s ă se spriji­

n e a s c ă şi p e entuziasm intelectual. P e un fel d e voie b u n ă care te În­
d e a m n ă s ă te dărueşti cercetării adevărului c u toate puterile sufletului
t ă u . S ă faci, fără t e a m ă şt fără p ă r e r e d e r ă u , s c o p din ceea ce, Ia
întâia vedere, a r p ă r e a că trebue s ă fie numai mijloc.
906 D. D . ROŞCA

îmi d a u bine s e a m a c ă vicisitudinile vieţii, şi 'n multe cazuri plă-*-

m ă d e a l a sufletească iniţială, nu le vor îngădui multora — poate c e l o r
mai mulţi — dintre D-voastre s ă facă din ştiinţa p u r ă vocaţie d e vieaţă.
A t â t a insă totuşi v ă pot c e r e :
Consideraţi c ă u t a r e a desinteresată a adevărului drept s c o p c e l
puţin cât veţi zăbovi p e băncile primitoare ale Universităţii. Dăruiţi,
anii aceştia, ştiinţei a d e v ă r a t e toate puterile intelectuale şi morale a l e
sufletului D - v o a s t r ă încă tânăr. Căci, deşi numai trecător, un astfel d e
efort concentrat e cu neputinţă s ă nu lase urme netrecătoare în spiritele
D-voastre, u r m e binefăcătoare m a i târziu şi pentru D-voastre şi pentru
Neamul Românesc.

III

Din toate cele s p u s e p â n ă a c u m se desprind — aţi putut c o n -

stata înşivă — câteva norme d e conduită a inteligenţei. A c e s t e reguli
ar defini în m ă s u r ă apreciabilă, studenţi şî studente, raportul D - v o a ­
stre cu ştiinţa p e care, intrând aici, v-aţi legat s'o serviţi. E x a c t s p u s ,
normele acestea definesc cum a r trebui să fie acest raport.
Considerând a c u m şi cealaltă faţă a desbaterii deschisă a z i î n a ­
intea D-voastre, s ă precizez chiar dela început c ă severa disciplină in­
telectuală p e care v'o cere îndeletnicirea serioasă cu ştiinţa a d e v ă r a t ă
nu e energie sufletească cheltuită, ci putere capitalizată. Capital ce d ă
însutit înapoi, a d u c â n d dobânzi p e cari nu le mănâncă rugina şi nici
furii nu pot s ă le s a p e .
Disciplina intelectuală d e s p r e care a m vorbit mult, d a r nu p r e a
mult, în cele precedente, a r e o extraordinară putere d e expansiune în
împărăţia sufletului. E a organizează lăuntric sufletul întreg. E a p r o d u c e
în spiritele în cari s e sălăşlueşte a d â n c devenind deprindere, efecte c e
nu sunt d e ordin numai intelectual, ci şi d e natură afectivă şi morală.
Din cunoaştere care ar p u t e a d u c e la barbarie, o b a r b a r i e s a ­
vantă, d a r barbarie, ştiinţa devine creatoare de cultură. Ştiinţa devine
conştiinţă determinantă a întregului fel d e a fi al omului. îndeletnicire
c a r e tindea s ă fie numai a inteligenţii, ştiinţa, făcută în modul descria
mai sus, crează atitudine etică faţă d e vieaţă şi faţă d e problemele
practice p u s e d e aceasta.
C u alte cuvinte, ştiinţa cultivată în spiritul definit adineaori şi î m ­
pinsă p â n ă la un anumit g r a d d e adâncime, câştigă o extraordinară
putere formativă.
Iată d e ce, studenţi şi studente, intr'o Universitate în care s e
face ştiinţă a d e v ă r a t ă nu m a i e nevoie s ă s e facă şi lecţii d e „ e x h o r -
taţie" directă la virtute. N u cred, în c e m ă priveşte, în eficacitatea
 DESPRE UNELE PUTERI ALE ŞTIINŢEI

reală a unor astfel d e lecţii moralizatoare. C r e d însă neclintit în înalta

valoare educativă a muncii ştiinţifice veritabile. Dar c â n d a m zis „ v a ­
loare educativă a ştiinţei", a m zis în acelaşi timp şi „ştiinţă putere crea­
toare de cultură".
Căci, din punctul de vedere care ne interesează aici, punct d e
v e d e r e subiectiv ziceam la începutul acestui „Cuvânt", ce e cultura?"
E a nu poate fi definită, în a c e a s t ă perspectivă, decât ca un mănunchiu
de dispoziţii sufleteşti concretizate în anumite convingeri şi deprinderi
intelectuale şi morale. E a poate crea, şi d e obicei crează un anumit
stil de vieaţă. Aceste deprinderi d a u naştere la rândul lor la civilizaţii
cu instituţii sociale şi politice corespunzătoare.
D u p ă p ă r e r e a celui ce v ă vorbeşte acum, toate aceste dispoziţii
şi convingeri se sprijinesc, în ultimă analiză — nu e locul s ă arăt aici
d e ce şi cum — p e credinţa tare, formulată s a u nu explicit, că vieaţa
spirituală e valoare supremă în lume.
*

Cari sunt, văzute m a i de a p r o a p e , repercusiunile de ordin ne­

intelectual (după cele s p u s e se înţelege că „ n e " acesta nu e privativ) p e
care ie poate a v e a ştiinţa a s u p r a vieţii interioare şi exterioare a celui
ce-o practică în felul şi în condiţiile arătate a d i n e a o r i ? Cari sunt, cu
alte cuvinte, notele esenţiale ce definesc stilul d e vieaţă al unui a d e ­
vărat om d e ş t i i n ţ ă ?
T r e b u e amintit aici, înainte d e toate, sentimentul de demnitate
omenească p e care-1 poate trezi, alimenta şi întări investigaţia ştiinţifică,
şi 'n general c ă u t a r e a adevărului, în sufletul celui ce-o practică a ş a
cum a m spus. Curajul intelectual devine curaj d e vieaţă, sentiment d e
neatârnare ce ţi umple sufletul d e mulţumire cu a d e v ă r a t omenească.
A c e s t sentiment de demnitate şi putere — care nu exclude d e altfel
de loc sentimentul de proporţie şi modestie — !-a făcut probabil p e
Montaigne s ă e x c l a m e : „ C e s t a u x serfs d e mentir et a u x libres d e
dire la verite". Din acest sentiment s'au desprins şi impresionantele
rânduri ale lui H. P o i n c a r e : „ C ă u t a r e a adevărului trebue s ă fie ţinta
activităţii noastre, e singurul s c o p demn d e ea. F ă r ă îndoială, trebue
mai întâi s ă căutăm a alina suferinţele omeneşti, dar pentru ce ? A n u
suferi e ideal negativ, şi care ar fi realizat mai sigur prin pieirea lumii.
D a c ă vrem s ă ttberăm tot mai mult p e o m d e grijile materiale, a c e a s t a
o dorim pentru c a el să-şi p o a t ă întrebuinţa libertatea recâştigată stu­
diind şi contemplând adevărul'*.
T o t a c e a s t ă experienţă de ordin intern şi-a găsit expresie în ideea
lui R e n a n , d u p ă care societatea o m e n e a s c ă ar fi produsul direct ai
•908 D . O. R O Ş C A

voinţii divine „ c a r e vrea ca binele, frumosul şi adevărul s ă - ş i g ă s e a s c ă

contemplatori în u n i v e r s . . . "
S e ştie însă c ă sentimentul şi conştiinţa demnităţii îţi d a u , c â n d
le ai adânci, unitate de atitudine, o linie de conduită în vieaţă Ele
sunt acelea cari a u contribuit în m ă s u r ă m a r e la c r e a r e a spiritului
specific ce caracterizează marile civilizaţii ale Occidentului european.
D a c ă atmosfera spirituală în c a r e se naşte şi trăieşte omul A p u s u l u i
s'a arătat atât d e prielnică eclosiunii marilor creaţii d e cultură, a c e a s t a
s e datoreşte în b u n ă p a r t e ideii d e demnitate omenească, bun câştigat
şi bun inalienabil al conştiinţii p o p o a r e l o r occidentale.
E s t e neîndoelnic că puterea de rezistenţă a unei naţiuni în faţa
adversităţilor d e tot felul creşte în proporţie directă cu adâncimea p e
care a atins-o sentimentul d e demnitate în conştiinţa membrilor ei.
Opinia publică a unui neam cu puternică conştiinţă a demnităţii sale
nu acceptă în nicio împrejurare ca laşitatea s ă fie botezată... prudenţă.

* •
Sentimentul d e demnitate o m e n e a s c ă şi conştiinţa puterii interioare
sunt însoţite d e ideea valorii unice a insului uman, a persoanei crea­
t o a r e şi purtătoare d e valori de cultură.
Cel ce v ă a d r e s e a z ă acest „ C u v â n t d e chemare" nu ignorează
d e l o c teoriile sociologice cari consideră colectivitatea drept creatoare
şi purtătoare a acestor valori. D e p a r t e d e mine gândul d e a afirma c ă
marile obştii omeneşti nu crează şi ele anumite valori d e ordin o a r e c u m
material (material în sensul cel mai larg al cuvântului), C â n d e v o r b a
însă d e valorile s u p r e m e ale religiei, artei, filosofiei şi ştiinţei, niciunul
dintre autorii acestor teorii n'au reuşit p â n ă azi s ă demonstreze cu
fapte pozitive şi 'n chip indiscutabil c ă insul u m a n creator d e cultură
ar fi într'adevăr produsul mediului în care el a apărut.
S ă nu ne lăsăm deci ademeniţi d e anumite mituri la m o d ă , ci,
r ă m â n â n d p e terenul riguros definit al experienţii controlabile, s ă r e ­
cunoaştem că nu obştiile, ci talentul individual şi geniul sunt iniţiatorii
adevăraţi ai procesului d e creaţie a valorilor d e cultură s u p r e m ă , v a ­
lori p e cari, într'un e s e u publicat a c u m un an în Luceafărul, mi-am
permis s ă le numesc veşnice. Aici obştia j o a c ă numai rol de „ m e d i u "
purtător, mai mult s a u mai puţin prielnic.
Spiritul general al unei colectivităţi p o a t e încuraja s a u înăbuşi
creaţia valorilor veşnice, dar, c a atare, acest spirit nu le crează. In
acest domeniu, c o m o a r ă a s c u n s ă a d â n c şi gelos păzită a conştiinţii in­
dividuale, colectivitatea e numai „condiţie" în c a r e „ c a u z a eficientă"
( p e r s o a n a umană) îşi p r o d u c e efectul.
 DESPRE UNELE PUTERI ALE ŞTIINŢEI 909

Iată d e ce nu e întâmplare o a r b ă şi nici nu s e datoreşte legendei

{aptul c ă religiile superioare, marile creaţii d e artă, marile idei filosofice
şi ştiinţifice a u intrat in istorie ca o p e r e ale unor autori individuali.
Izvorul acestora trebue căutat în străfundurile conştiinţii insului. T o a t e
aceste valori sunt creaţii ale câtorva, creaţii d e c a r e beneficiază a p o i
mulţimile.
E p o a t e bine s ă amintesc c ă Evanghelia lui Christos a contribuit
în m ă s u r ă m a r e ca gândirea occidentală s ă d e s c o p e r e valoarea unică
a insului omenesc. Idee plină de consecinţe, e a a jucat rol fecund d e
resort propulsor în evoluţia civilizaţiei e u r o p e n e .
*

S e v e r a disciplină intelectuală descrisă în p a r t e a întâia a acestui

„Cuvânt" tinde, spuneam, s ă asigure inteligenţei o funcţionare cât mai
liberă. înlăturând motivele d e natură materială şi afectivă cari înă-
b u ş e s c libertatea inteligenţii, disciplina a c e a s t a face posibilă imparţiali­
tatea, judecata obiectivă. Şi, d a c ă , în b u n ă analiză, a j u d e c a înseamnă
a cântări, a j u d e c a bine e identic cu a cântări drept.
Dar, vieaţa sufletului nefiind formată din compartimente fără c o ­
municaţie între ele, disciplina intelectuală a c u m amintită poate, o d a t ă
devenită deprindere, s ă p r o d u c ă efecte şi 'n manifestările voinţii. A d i c ă
în vieaţa noastră practică. Căci p a r e plauzibil c a o inteligenţă obiş­
nuită s ă judece imparţial (obiectiv) p e plan teoretic, s ă p l ă m ă d e a s c ă
suflet capabil de a j u d e c a nepărtinitor şi 'n raporturile sale cu alte
suflete. A c e a s t ă înclinare a spiritului p o a t e deveni nevoie imperioasă
a lui şi se chiamă simţ s a u conştiinţă d e dreptate.
Simţul de dreptate este întărit şi d e m a r e a idee d e s p r e c a r e a
fost v o r b a adineaori, d e ideea valorii unice a persoanei umane.
D a c ă analiza m e a e justă, vom înţelege fără s ă insist p r e a mult,
studenţi şi studente, d e ce ideea de dreptate politică şi socială — idee
a p u s e a n ă prin excelenţă, dar p e care o vrem general e u r o p e a n ă , —
idee creatoare d e glorioasă istorie, s'a născut tocmai in Occident şi nu
aiurea. A d i c ă în atmosfera spirituală a unei civilizaţii care s'a dovedit
şi creatoare d e gândire desinteresatâ a adevărului.
D a r ideea de justiţie nu reglementează numai raporturile dela
p e r s o a n ă la persoană. Mintea în care ea s'a sălăşluit a d â n c se v e d e
împinsă cu necesitate logică s'o aplice şi când e v o r b a d e raporturile dintre
p o p o a r e . A c e s t e raporturi trebue s ă fie reglementate conform prescrip-
ţiunilor ideii d e justiţie pentru ca s ă devie relaţii omeneşti în sensul
a d e v ă r a t al cuvântului. Altfel, ele nu sunt decât raporturi de forţă o a r b ă
între speţe zoologice.
910 D. D. ROŞCA

înainte d e a trece mai departe, o b s e r v că, în opoziţie cu „mila",

proverbiala milă a Orientalilor, sentiment capricios şi intermitent, ideea
d e justiţie a Occidentalilor s e manifestă, cu spirit d e continuitate, c a
ceva p e ce te poţi sprijini cu mai multă certitudine. A c e a s t ă idee s'a
şi întrupat de altfel într'un ansamblu d e instituţii cari g a r a n t e a z ă î n
Occident, în m ă s u r a posibilului, trecerea ei din împărăţia ideală a s p i ­
ritului în l u m e a concretă a faptelor.
*

D a r , efortul îndelungat ce veţi face, străduindu-vă s ă lărgiţi şi s ă

adânciţi ogorul roditor al cunoaşterii, p o a t e deveni şi izvor de m a r e
şi nealterată mulţumire sufletească. Dedicându-vă fără rezervă cerce­
tării ştiinţifice, veţi afla din experienţă personală că, pentru a fi mul­
ţumit d e vieaţă, nu e înţelept să-ţi fixezi cu obstinaţie privirea a s u p r a
fericirii proprii, considerată c a s c o p ultim al activităţii tale. Ci, pentru
a fi fericit, e nevoie să-ţi fixezi o ţintă de ordin mai înalt, s ă u r m ă ­
reşti realizarea unui ideal c a r e te depăşeşte. Astfel, munca şi creaţia
ştiinţifică pot fi, pentru cei ce se d ă r u e s c cu totul lor, izvoare d e feri­
cire, întocmai cum creatoare de fericiri sunt pentru alţii meditaţia şi
sentimentul religios, creaţia artistică, speculaţia filosofică, s a u fapta m a r e .
N u ştiu d a c ă cuvântul „fericire" p o a t e fi folosit u n d e v a mai p o ­
trivit decât atunci c â n d e v o r b a s ă numeşti just sentimentul d e mulţu­
mire a d â n c ă şi netulburată amintit acum. Căci, cei cu experienţă mai b o g a t ă
n e d ă m bine s e a m a că p r e a r ă s p â n d i t a opinie d u p ă care fericirea d e ­
plină ar fi rodul împlinirii tuturor dorinţelor noastre, e, în fond, o m a r e
amăgire. Fericiţi cu a d e v ă r a t p a r a fi fost şi a fi numai sfinţii şi
eroii. A m impresia că sentimentul d e mulţumire intimă şi inalienabilă,
p e care-1 a u des cei ce crează în artă, în filosofie şi 'n ştiinţă, s e
apropie mult d e cel p e care-1 încearcă, desigur cu mai m a r e plenitu­
dine, sfinţii şi eroii. D a r , cu g r e u s'ar p u t e a s p u n e d e s p r e toţi aceştia
că a u căutat fericirea în satisfacerea tuturor dorinţelor d e ordin pur
personal. Dimpotrivă.
C r e d că starea sufletească despre care vorbesc e c a u z a t ă la aceşti
oameni în b u n ă m ă s u r ă d e sentimentul puternic al unei s u p r e m e victorii:
Toţi aceştia a u învins şi înving a d e s e a , cu p u t e r e a sufletului lor, îm­
prejurările exterioare ale existenţei, împrejurări de multeori duşmane^
Toţi reuşesc, în momente de c u m p ă n ă ale vieţii lor, s ă fie stăpâni „ d i n
interior" peste vieaţă, s ă fie o a r e c u m d e a s u p r a împrejurărilor.
S p u n â n d u - v ă acestea, îmi vin în minte cuvintele înţelepte p e
cari mi le a d r e s a a c u m doi ani, d e p e patul s ă u d e moarte, un b ă r b a t
mie foarte apropiat, o m fără p r e a multă învăţătură de carte, d a r cu lumină
 DESPRE UNELE PUTERI ALE ŞTIINŢEI
911

m a r e din naştere. In momentul în care ştia că ne despărţim pentru tot­

d e a u n a , m ă încuraja, pentru zilele grele ce p u t e a u s ă mai vie, cu r e -
velatoarea c o n s t a t a r e : „ A m trăit 80 de ani, îmi spuse, şi, una cu alta,
nu m ă pot plânge de vieaţă. Cu adevărat om însă m'am simţit numai
în clipele în cari gândul mi a fost mai tare decât vieaţa. Numai atunci
a m trăit, dragul meu, ceasuri de mulţumire fără lipsuri."
Experienţa personală ce-o veţi face dăruindu-vă cu tot sufletul
cercetării adevărului, a d e c ă experienţa intimă pe care veţi câştiga-o
făcând s ă participe la efortul D-voastre, pe lângă intelect, şi puterile
afective ale sufletului, V ă v-a a d u c e cu siguranţă astfel de. „ceasuri d e
mulţumire fără l i p s u r i " Iar trăind astfel de clipe, veţi descoperi ter­
menul d e comparaţie care s ă vă arate, fără posibilitate d e ezitare, c ă
satisfacţiile spirituale d a u sufletului sentimentul de plenitudine p e care
niciodată nu li—1 pot da mulţumirile de ordin material.
S e înţelege uşor că cine n'a avut astfel d e clipe, nu v a p u t e a
pricepe că ele pot s ă existe. Ş i iarăşi se înţelege că, d a c ă nota e s e n ­
ţială care defineşte p e om n'ar fi spiritualitatea lui, fericirea oamenilor
a r creşte direct proporţional cu progresul material şi tehnic. E x p e ­
rienţa însă ne arată c ă lucrurile nu s e petrec cu necesitate a ş a .
*
« *

Dar, studenţi şt studente, „ g â n d mai tare decât vieaţa" nu ex­

primă o a r e , cu maximă economie d e cuvinte, una din notele defini­
torii ale ideii de libertate? Căci a fi liber cu adevărat, nu înseamnă
tocmai a fi stăpân pe tine şi pe împrejurări ?
Libertatea astfel concepută e, cred, cea mai m a r e dintre puterile
p e cari le poate cuceri omul. Zic : „putere ce trebue cucerită", căci, ca
fiinţe ale naturii, nimenea dintre noi nu se naşte liber.
S u n t liber în străfundurile sufletului meu, nu pentru că m'am
născut liber, ci pentru că vreau s ă fiu liber. Libertatea nu e fapt dat,
e datorie. E a defineşte însăşi omenia noastră. V ă d bucuros în e x p e ­
rienţa concretă a libertăţii interioare d o v a d ă sigură că ceea ce defi­
neşte p e om, nu este ceea ce e „biologic" în el, ci ceea ce e spirit în
fiinţa lui! D e aici îi vin omului „gânduri mai tari decât v i e a ţ a . . . "
Vechile catehisme vorbiau d e s p r e „ p ă c a t e strigătoare la cer.,,
Păstrând această sugestivă numire, afirm că cel dintâi p ă c a t strigător
la cer e să te accepţi, ca ins şi naţiune, aşa cum eşti, ca p e o fatali­
tate ce nu poate fi schimbată, şi s ă accepţi împrejurările a ş a cum sunt,
c a p e o fatalitate ce nu p o a t e fi s c h i m b a t ă . . .
C u m ştim, conştiinţa libertăţii s'a întrupat la unele p o p o a r e în
forme de vieaţă colectivă, creind organizaţii politice şi sociale cores-
912 D . D . ROŞCA

punzătoare. D a r , pentru ca libertatea, experienţă intimă a conştiinţei

insului, s ă devie b u n al colectivităţii, e nevoie d e elite cari s ă priceapă
nu numai teoretic ce e libertatea, ci s'o trăiască cu tot sufletul ca p e - o
experienţă personală.

Calea d e s p r e care v'am vorbit azi e una dintre cele ce v ă pot

d u c e la adâncirea unei atari experienţe. S u n t convins că, fără aceasta,
oricâtă ştiinţă de carte veţi înmagazina, e a va r ă m â n e numai la peri­
feria sufletului D-voastre. N u veţi ajunge atunci s ă vă pătrundeţi, p â n ă
in adâncurile mari ale conştiinţei, d e adevărul c ă îndeletnicirea cu
ştiinţa, şi efortul d e creaţie spirituală în sensul larg al cuvântului, sunt
in m ă s u r ă s ă d e a valoare şi sens vieţii D-voastre personale şi, prin
voi, existenţii Naţiunii întregi.
Dimpotrivă, îndreptându-vă cu hotărîre paşii p e calea descrisă
mai sus, veţi deveni elite a d e v ă r a t e ale acestui N e a m . A d e c ă nu elite
prin u z u r p a r e , ci elite susţinătoare, creatoare şi a p ă r ă t o a r e d e m â n d r ă
şi trainică civilizaţie românească.
D. D. ROŞCA
 MIORIŢA
S e împlinesc o sută d e ani d e când a fost descoperit, p e d r u ­
murile ciobăneşti ale Sovejei din Vrancea, cântecul b ă t r â n e s c cel mat
frumos al poeziei noastre populare, „Mioriţa". Nici zecile d e variante
culese de-atunci în toate părţile ţării, nici studiile d e tot telul, ieşite
din nenumărate condeie, n'au izbutit s ă a c o p e r e strălucirea ei curată
şi a p r o a p e ieratică. A auzit-o întâia o a r ă acel boier b a s a r a b e a n , bolnav,
d e piept, A l e c u R u s s o , care a trecut-o lui Vasile Alecsandri. Poetul,
spre lauda lui, şi-a dat numai decât s e a m a d e ce c o m o a r ă fusese în­
vrednicit şi a a d u s - o la cunoştinţa lumii încă din 1850, prin ziarul Bu­
covina. Studiul d e care a însoţit-o e r a destul d e pătrunzător ca s ă
p u n ă p e cale p e cercetătorii d e mai târziu, mult mai pregătiţi decât
el, cum a fost Ovid Densuşianu. C r e d acum, d u p ă ce a m citit din n o u
cele d o u ă volume ale acestuia despre „ V i e a ţ a p ă s t o r e a s c ă în Poezia
noastră populară", că lucrarea n'a fost gândită decât ca o introducere
la „Mioriţa", P u n e r e a în lumină a folklorului român ca a folklorului
unui p o p o r d e păstori, ducea s p r e a c e a s t ă încheiere firească, a c i o b a ­
nului c a r e vorbeşte d e s p r e moarte cu o oaie n ă s d r ă v a n ă . D e jur-îm-
prejur se înălţau munţii cu vârfurile în nori. T u r m e d e oi g o m ă n â n d
din tălăngi, c o b o r a u p e văi. S e d u c e a u ca s ă nu se mai întoarcă, îm­
preună cu datinele şi cântecele lor, s p r e câmpiile cucerite d e plug şi
d e altă înţelegere, a vieţii. R ă m a s u l b u n dela ceea ce înfăţişau ele, îl
Întrupau în acest cântec din urmă, ca un suspin veşnic şi s e pierdeau
pentru totdeauna. Cronicarul, venit din Haţeg, din satul D e m s u ş , p a r c ă
anume ca s ă n u lipsească dela m a r e a destrămare şi s'o însemne, a scris,
#

nu numai cu ştiinţă, dar şi cu duioşie a c e a s t ă carte, una dintre cele

mai b o g a t e în gânduri ale sale. Printre păcurarii şi vătafii d e stâni,
care se risipeau, e r a u atâţia dintre ai lui. A ş t e r n e a într'un fel pe hârtie
şi propria istorie. D e a c e e a este poate atât d e neiertător în unele p a ­
gini cu alţii c a r e s e amestecă, Îndrugând păreri fără rost într'o pricină
•914 EMANOIL BUCUTA

atât de a d â n c a lui şi a unor puteri fără milă. S u n t şi lacrimi intre

aceste consideraţii d e filologie şi de folklor comparat. Cronicarul stă şi
scrie în jeţul d e piatră al Transilvaniei.
„Poezii populare ale Românilor", culegerea atât d e lăudată şi atât
d e hulită a lui Vasile Alecsandri, începe cu „Mioriţa", care este ca un
luceafăr de dimineaţă în căile neamului nostru. E a d ă d e a la iveală
acele puteri d e vis şi d e simţire, care d u c e a u la Eminescu şi la cân­
tăreţii tainelor sufleteşti şi nu la editor însuşi şi la poezia lui d e s o a r e
şi de lume. F u s e s e alcătuită cu 3 — 4 0 0 d e ani înainte, ca şi „Miu Copilu",
s a u Cobiu, cântecul bătrânesc de vitejie, peste care cântă, pe sub bolţi
d e p ă d u r e , toate cavalele trecutului; cum crede Iorga, punându-1 în
legătură cu năvălirea dela 1610 a lui Gabriel Bathory împotriva lui
R a d u Ş e r b a n . A c e a s t a în schimb, este cea mai b u n ă urzeală de vers
alecsandrină p o a t e a întregului nostru folklor. Vremea a c e e a de d u p ă
Mihai Viteazul a stârnit valuri, în jurul celui mai îndrăsneţ şi furtunos
D o m n al istoriei româneşti, care a u pus în mişcare, dela o margine la
alta, tot poporul carpatic, trezit p e neaşteptate între hotarele aceleiaşi
ţări. Izvoarele poeziei a u început şi ele s ă curgă şi a u ajuns, cum a u
putut, strecurându-se printre ani, p â n ă la noi. „Mioriţa" este şi e a
de-atunci.
E s t e o întâmplare d e vieaţă p ă s t o r e a s c ă d e totdeauna şt prin
a c e a s t a desprinsă d e timp, d a c ă n'ar a v e a o a r e c a r e trăsături care-i d a u
d e o d a t ă o vârstă şi o pornesc pe drumuri cu un act d e naştere între
rânduri. întâlnirea între cei trei ciobani, unul Moldovean, unul U n g u ­
r e a n şi unul Vrâncean, nu se putea face decât atunci când turmele nu
r ă m â n e a u în munţii lor, ci pribegeau, de toamna p â n ă primăvara, s p r e
baltă şi s p r e M a r e , mai cu s e a m ă s p r e Miazăzi şi s p r e Răsărit. M a r e a
transhumantă românească a bătut şi căi apusene, s p r e M a r e a Adriatică
şi semnele trecerii ei sunt vădite, dar la ieşirea din Evul M e d i u se
oprise în acele părţi. Ii r ă m ă s e s e r ă deschise numai căile s p r e noi, unde
în loc să se p i a r d ă ca o a p ă în nisipuri străine, întărea şi d ă d e a u n
nou avânt oamenilor d e ţară printre care trecea. C â n d n e - a m strâns
la noi a c a s ă , de p e aria mult mai largă d e închegare a neamului r o ­
mânesc, n e - a m întâlnit cu toţii în a c e a s t ă căldare de munţi şi de
plaiuri, în c a r e plimbările d e anotimp ale ciobanilor fuseseră ca o
lopăţică d e amestecat fiertura, ca să nu i a s ă cu grunji sau s ă se
lipească d e fund. „Mioriţa" a călcat şt ea un a s e m e n e a drum al sării s a u
al untului şi drumul ei ar p u t e a fi urmărit p e hartă. S u n t oameni d e
ştiinţă care l-au tras cu grijă, pentrucă r ă m ă s e s e acelaşi, ca al p a s ă ­
rilor călătoare în văzduh, d e atunci şi p â n ă în zilele noastre, când li
s'a închis oilor şi acest zăvor s p r e Răsărit. Transhumanta a încetat s u b
 MIORIŢA 915

ochii noştri. „Mioriţa" a fost un d a r al ei. Fluerul p u s la cheotoarea

stânei, a ş a cum a dorit ciobanul acestei transhumante, înainte s ă m o a r ă ,
c a s ă sufle în el vântul şi să-1 a u d ă turma, îl auzim şi noi din afund
de veacuri:
Flueraş de os
M u l t zice d u i o s .

Cineva, mi se p a r e d-l Caracostea, care a s u p u s „Mioriţa" unor

cercetări de-o vieaţă şi nici astăzi duse la capăt, de m a r e migală în
a m ă n u n t şi de cutezătoare presupuneri ca orizont, crede a fi d e s c o ­
perit o nepotrivire între începutul cântecului, plin d e pasul oilor p o r ­
nite la vale şi între dorinţa ciobanului s ă fie îngropat în dosul stânii.
A r fi d e o parte stâna călătoare a transhumantei şi d e cealaltă, stâna
aşezată, a bacilor nemişcători. S'ar putea c a Alecsandri, care p u n e a
uneori dela el şi e r a un restaurator, întregind u n d e d ă d e a d e lipsuri
s a u d e nefrumuseţi şi nu un păstrător, însemnând, ca folkloriştii d e
acum, neschimbat, s ă fi d u s el la a c e a s t ă prielnică tulburare. Pentrucă
altminteri, tot înţelesul este limpede. Ciobanii, adunaţi din trei unghiuri
d e pământ şi care se pregătesc d e plecare, sunt ciobani ai transhu­
mantei. T o a t e oile dinăuntru, împreună cu Mioriţa, sunt oi d e d r u m
lung.
L a fel a privit şi L u c i a n Blaga, atunci când a găsit, mult mai
încoace, pentru tiparul românesc d e înţelegere a lumii, formula lui
cheie, Spaţiul mioritic. E r a un suflet făcut p e înălţimi, dar c a r e s'a
mişcat în voie p â n ă departe, ca s ă se întindă şi s ă se a ş e z e pretutin­
deni. „Mioriţa" s'a făcut în scrisul lui, care caută s ă deschidă ori u n d e
se îndreaptă, zări noui, o mieluşea mistică, dătătoare d e lozinci d e
simţire. U n snop d e lumină îi c a d e pe creştet. S u b pasul ei cu copite
d e aur totul se face deal şi vale, cum se face şi s u b pasul şi s u b
gândul nostru. L u c i a n B l a g a trebue s ă fi cetit p e Ovid Densuşianu.
Nimeni n'a cântat între noi mai înalt l a u d a vieţii păstoreşti. Acelaşi
om, doctor în filologie dela Paris şi credincios al celei mai noui poezii
d e l a toate popoarele, putea s ă se facă totodată, trecând numai dintr'o
sală d e curs într'alta, propovăduitorul celui mai a d â n c ţărănism. N ' a
dat numele muntelui Vârful cu D o r ţăranul ardelean care a cântat
a c e a s t ă minunată doină, amintită d e marele p r o f e s o r ?

Măi bădiţă pană verde,

R ă u m ă tem c ă e u te-oi p i e r d e ,
Că te-am mai pierdut odată
Şi te-am cătat lumea toată,
S u s l a vârful m u n t e l u i .
L a Curţile Dorului.
2
 EMANOIL BUCUTA
916

A u fost insă intre noi şi oameni care a u crezut c ă „Mioriţa" a v e n i t

in literatura noastră dintr'alt timp şi dintr'alte locuri. U r m â n d p ă r e r i
ştiinţifice ale vremii, tânărul A l e x a n d r u O d o b e s c u , într'un studiu tipărit
în Revista Română, din 1861, „ R ă s u n e t e ale Pindului în Carpaţi", nu s'a
sfiit s ă v a d ă în m â n d r a crăiasă, a lumii mireasă, p e Zeiţa Iadului, Per-
sefona, iar in ciobanul care s'a însurat cu ea, pe Adonis. Cântecul no­
stru bătrânesc ar fi fost un cântec popular elen, călătorit dela p o a l e l e
Olimpului p â n ă în munţii Vrancei. N o r o c numai de o „viclenie ne­
aşteptată şi cursă a soartei", cum îi zice O d o b e s c u însuşi, care a r ă ­
sturnat toată a c e a s t ă ipoteză iscusită. A u t o r u l îşi r e z e m a s e spusele şi
p e aflarea în versurile „Mioriţei" a unor cuvinte dela Miazăzi d e D u n ă r e ,
ortoman, lae, bucălae. E l e însemnau pentru el c a o pecete, care nu
s e putuse şterge, a locului d e obârşie. S ' a întâmplat însă ca tipograful
dela 1850 s ă culeagă în loc d e „ b u c ă l a e " , c u m este versul în a d e v ă r ,
„bulucae", prin trecerea celor d o u ă litere u n a în locul alteia. L u â n d acest
cuvânt drept bun, focosul om d e ştiinţă a răscolit prin cronicari, m a r
ales prin cei moldoveni, u n d e a dat de zicerile: „buluc" şi „ a se buluci"
şt „ştim, desvolta el încântat mai departe, c ă aceste ziceri luate din
i m b a turcească, î n s e m n e a z ă : g r ă m a d ă , a grămădi. Mioriţa lae; p o a t e
d a r fi, pentru cei ce făcură mai întinse împrumuturi dela Turci, o mio­
riţă înfăţişând „ o m a r e g r ă m a d ă " , adică „ o mioriţă lânoasă" s a u „ g r ă ­
sulie". C u a c e a s t ă „mioriţă grăsulie" nu se p u t e a s ă nu c a d ă şi întreaga
poteză. O d o b e s c u a fost cel dintâi care s'o v a d ă şi s'o recunoască,
printr'o notă p u s ă la acelaşi studiu, tipărit întocmai, în A l b u m u l M a -
c e d o - R o m â n , din anul 1887, adică d u p ă 26 d e ani dela întâia t i p ă r i r e :
„într'o comică rătăcire n e - a încurcat p e noi tipograful ieşean, care a
publicat mai întâi cântecele p o p o r a n e a d u n a t e d e d-1 Vasile Alecsandri.
A m r â s împreună cu hohote, când maestrul culegător al baladelor n a ­
ţionale ne-a s p u s că cuvântul bulucae, p e care noi n e - a m muncit a-1
explica prin v o r b a turcească buluc, e r a o simplă greşală de tipar. In
manuscrisul d-lui Alecsandri fusese scris bucălae, iar zeţarul a inter-
vertit literile c şi 1. Deci toată a noastră clădire etimologică se s u r p ă
din temelii şi, cât d e s p r e noi, venim a c u m cu umilinţă a ne recunoaşte
vinovat, în cazul d e faţă, d e a fi cercat s ă facem un zadarnic buluc
d e erudiţie deşartă. Ierte-ni-se însă păcatul, d e o a r e c e îl mărturisim".
„Mioriţa" a putut s ă facă şi a s e m e n e a necazuri unor oameni c a r e e r a u
atât d e detreabă, cum e r a Odobescu. E a a r ă m a s o făptură dela noi
şi nimeni n'a mai crezut într'o călătorie a ei din Grecia. C u atât mai
puţin c â n d T e o d o r Speranţia a vrut ceva mai de curând s'o a d u c ă din
Egipt şi dintre Zeii cu cap d e animale ai vechilor dinastii. Păţania lui
O d o b e s c u ne învăţase minte. N e - a fost frică să-i mai d ă m crezământ.
 MIORIŢA 917

„Mioriţa" a r e un început liniştit, care înşeală. Par'că ar fi v o r b a

d e o poveste bogată în întâmplări, care-şi zugrăveşte întâi cadrul şi
eroii, munţii în fund, pentru că turmele a u şi ajuns p e un picior d e
plaiu, cu oiţa bârsană p e margini, fără a s t â m p ă r şi behăitoare, şi cei
trei ciobani. F a p t u l stă ca o ameninţare d e a s u p r a capetelor încă dela
întâile versuri. Baciul U n g u r e a n şi cu cel Vrâncean a u să-1 o m o a r e p e
cel Moldovean la a p u s de s o a r e . E s t e d u p ă Sfânta M ă r i a m a r e şi
zilele sunt scurte. Ziua d e astăzi s e face tot m a i scurtă, cu cât toată
această lume c o b o a r ă , pentrucă u m b r a vine mai r e p e d e în vale : T o a t e
aleargă s p r e moarte. întâmplările presimţite însă nu se petrec. Oiţa
n ă z d r ă v a n ă se trage de o parte şi d ă d e gol stăpânului ei toată urzeala.
E s t e plină de hotărîre, îl îndeamnă s ă se a p e r e , a c u m că ştie. S ă a d u c ă
lângă el câinele cel mai bărbat. Aici este culmea cântecului bătrânesc.
Ciobanul ascultă şi se supune sorţii fără nicio împotrivire. D a c ă Mioriţa
a vorbit, înseamnă că lucrurile sunt dinainte hotărîte, acolo unde ni­
meni nu poate a d u c e vreo schimbare. El îşi pune la cale, fără s ă s e
s d r o b e a s c ă şi s ă se plângă, îngropăciunea. V r e a s ă r ă m â n ă a p r o a p e d e
oi şi să-şi a u d ă câinii. Fluerul să-i mai cânte, în care s ă sufle vântul.
E s t e m a r e a lui dragoste, care-i umple vieaţa. D u p ă ce i-a purtat d e
grijă se gândeşte la m a m a cu brâul de lână, care 1-a născut şi s'ar
putea p r ă p ă d i de durere, aflând. Ei să-i s p u e că s'a însurat cu o fată
d e Crai. F a t a de Crai e M i r e a s a lumii, Moartea. D a r s ă nu-i d e a niciun
amănunt, din care bătrâna, a g e r ă şi bănuitoare, ar putea ghici. Mioriţa
s e uită în ochii lui şi ascultă. N u se mai r ă s c o a l ă . S ' a pătruns şi e a
că a ş a trebue s ă fie. S u n t faţă în faţă, două suflete împăcate cu soarta.
Iar povestirea nu mai înaintează. D e u n d e se petrecea înafară, s'a
tras înlăuntru şi s e p ă s t r e a z ă nemişcată. Timpul nu mai curge nici el,
pentru că timpul dinlăuntru nu s e mai m ă s o a r ă cu mersul soarelui.
A c e a s t ă oprire în loc a întregii fiinţe, p e muchia d e trecere dintre
d o u ă lumi, face m a r e a frumuseţe a „Mioriţei" lui Alecsandri, şi numai
a lui. Cântecul bătrânesc s'a sfârşit înainte să se desvolte. U r m e a z ă
doina, care poate fi m e r e u luată dela capăt. N e cuprinde o mâhnire
lină, care ne lasă s ă gândim. N'avem de ce plânge, pentru c ă nimic
nu s'a întâmplat şi poate n'are s ă se întâmple niciodată.
A c e a s t a 1-a făcut s ă c r e a d ă chiar pe Alecsandri că „Mioriţa", a ş a
cum o avea, nu e n întreagă. A căutat o u r m a r e . Mânaţi de bănuiala
lui s a u simţind aceeaşi lipsă, alţii, d u p ă el, s'au gândit la un ciclu
mioritic. Poetul bucovinean B u m b a c a încercat s ă facă el ceea ce nu
făcuse s a u nu trimisese p â n ă la noi poezia populară. Alte variante
şi-au luat singure această sarcină şi a u căzut numai s u b ea. Cât d e
g r o a s ă este u n a din ele, în care omorul s'a săvârşit, m a m a blestemă
2*
918 E M A N O I L B U C U T A

p e cei doi ucigaşi, iar aceştia nepăsători işi b a t joc d e femeie! N e în­
toarcem faţa dela e a şi intrăm din nou în „Mioriţa" noastră, ca în munte
şi în linişte. Poienele fumegă în jurul stânei, care a fost strânsă şi
luată. N u s e v e d e v ă p a i a , d e lumina soarelui. N u m a i iarba se încre­
ţeşte, ţiuie şi se face cenuşe. I-au dat foc la plecare ciobanii, ca s ă
îngraşe locul la anul. S e d u c p â n ă la baltă, dar vin îndărăt la S Sân tu
Gheorghe. Dorinţa din u r m ă a ciobanului Moldovean, poate fi oricând
împlinită. El a r e s ă r ă m â n ă fără nimeni în singurătate, numai p â n ă la
primăvară. D u p ă ce se v a subţia z ă p a d a , oile vor sui din nou coasta
şi vor călca, a ş a cum şi-a dorit, p e d e a s u p r a lui. Câinii vor lătra.
Fluierul v a fluiera. T o a t e vor fi a ş a cum şi le a orânduit. F u m u l s e
b u i b u c ă alb şi se ridică din zece locuri, ca un fum d e tămâie. N u este
nicio nepotrivire între vechii oieri ai transhumantei şi ciobanii „Mioriţei".
Ovid Densuşianu a avut dreptate. Profesorii ştiu mai mult decât u c e ­
nicii lor. D e o a d o u a „Mioriţă" nu e nevoe. N'ar fi în stare niciuna
s ă ajungă în frumuseţe pe cea dintâi.
Cântăreţul care a cântat-o întâia o a r ă , trebue s ă fi fost un Mol­
dovean. Nimeni nu mai poate s ă întrevadă astăzi ceea ce a fost ea la
izvor. Poezia p o p u l a r ă s e plimbă, ca pietrele într'un pârâu, şi ca pie­
trele se rotunjeşte şi se schimbă, cu cât înaintează, p â n ă ajunge ni­
sipul mărunt al culegerilor foiklorice. L i m b a nu r ă m â n e nici ea, c u m
s'ar întâmpla d a c ă poezia ar fi scrisă şi învăţată d e fiecare rând d e
oameni pe dinafară, în alcătuirea ei cea dintâi. Atunci s'ar învechi şi
n'ar mai umbla. Intre cei cari o primesc sunt mijlocitorii, cari o p ă ­
strează cât mai a p r o a p e d e c e e a ce a fost, şi sunt cântăreţii, cari o
fac d e fiecare d a t ă a d o u a o a r ă . L i m b a este c e a vorbită astăzi, în
parte din vieaţa d e toate zilele. T o c m a i pentrucă este s p u s şi face
parte din vieaţa d e toate zilele, nu poate s ă se încarce d e nimic arhaic.
Vasile Alecsandri când a primit „Mioriţa" dela A l e c u R u s s o şi, prin el,
dela răzeşii şi oierii din Putna, s'a purtat cu e a la fel ca vechiul cân­
tăreţ p o p u l a r : a p u s - o în limbă a ş a cum o scria el atunci. „Mioriţa"
n'are d e ce s ă fie un cântec propriu, ca s ă a r a t e la înfăţişare întru
totul asemenea cu poeziile lui. Cântecul popular este ca o tulpină care
s e p ă s t r e a z ă mereu aceeaşi, deşi se înoieşte în fiecare an cu alte frunze.
„Mioriţa" o a v e m în limba lui Alecsandri dela 1850, cu această d e o s e ­
bire faţă d e trecut c ă e a n'are s ă p o a t ă s ă se mai mlădieze d u p ă p r e ­
facerile vremii, o d a t ă ce s'a împietrit în scris. Cercetătorii n'au uitat
s ă caute în cele 123 d e versuri, câte a r e cântecul, ce era al poetului
fără n u m e şi ce e r a al celuilalt, A u crezut că l-au prins p e cel nou,
d a r mai mult cu bucăţi întregi, cum este vestita p r o z o p o p e e a nunţii,
folosită d e el d e d o u ă ori, când la început trebue s ă fi fost folosită
 MIORIŢA 919

numai odată. Cuvinte s a u întorsături, care s ă nu stea alături unele d e

altele, n'au găsit. Cântăreţul avusese grijă, înainte s ă d e a îndărăt lumii
acest frumos vers, să-i umple găurile şi să-i aştearnă p e d e a s u p r a
smalţul alecsandrin.
Nunta din „ M i o r i ţ a " nu este o nuntă creştină, cum nici nu este
decât o nuntă închipuită. Ceilalţi, fie turma, fie m a m a bătrână, n u
trebue s ă afle, ca s ă n u li se r u p ă inima, ce s'a întâmplat cu ciobanul,
care a pierit într'o b u n ă zi. E r a un flăcău tânăr şi frumos. C e p u t e a
s ă i se întâmple mai firesc decât s ă se î n s o a r e ?

Iar tu d e o m o r
S ă o u le s p u i lor.
S ă le s p u i c u r a t
C ă m'am î n s u r a t

Nunta aceasta, nu s'a b ă g a t d e s e a m ă , nu este creştină numai

pentrucă n'are nevoie nici d e biserică, nici d e preot, dar în schimb
cunoaşte toate rânduielile ortodoxe şi le împlineşte întocmai. N u m a i
că în ţarcul mărginit al vieţii omeneşti, aici a năvălit d e o d a t ă , în loc
de o fată pe potriva unui flăcău, din vreun sat din vale, M i r e a s a lumii,
în Ioc d e nuni, care să ţie cununa, soarele şt luna, în loc d e nuntaşi,
brazii şi paltinii, de preoţi, munţii mari, d e lăutari, miile d e păsări, d e
lumânări, stelele. E s t e o revărsare a cerului p e pământ, în care bietul
o m se pierde. El nici nu s e ascunde c ă m o a r e , îndărătul unui a s e ­
menea b a s m cosmic, de care nimeni nu se putea lăsa amăgit. P o v e ­
steşte p e din d o u ă , închipuire şi adevăr, ca s ă facă descoperirea dela
urmă, s a u chiar din cursul vorbei, mai puţin d u r e r o a s ă . S e zugrăveşte
singur, c a şi c u m ar face-o un străin, d a r cu înduioşare, înainte s ă
se s f â r ş e a s c ă :
Mândru ciobănel
T r a s printr'un inel,
F e ţ i ş o a r a lui
S p u m a laptelui,
M u s t ă c i o a r a lui
Spicul grâului;
Perişorul lui
Pana corbului;
Ochişorii lui
Mura câmpului,

T o a t ă firea stă însufleţită împrejurul lui, nu c a să-1 s c a p e , ci c a

să-1 ajute s ă cruţe o m a r e durere celorlalţi. E s t e o bunătate, o blân­
deţe şi o milă, c a r e îmbibă tot folklorul nostru şi-1 d e o s e b e s c numai
decât d e folklorul vecinilor, cu răzbunările sălbatice şi cu hazul d e
suferinţa altuia crâncen. Niciodată nu s e v e d e mai limpede deosebirea
 EMANOIL BUCUTA

decât la motivele împrumutate, care trebue s ă treacă întâi prin a c e a s t ă

prefacere, c a s ă fie însuşite. C r e d c ă este o d o v a d ă , nu atât a unei
bunătăţi şi blândeţi şi mile înăscute la poporul român, cât a unei
creştinizări înaintea celorlalţi. In ei a trăit mai departe, câteva secole
încă, bucuria d e vieaţă fără nicio îngrădire, în pofte deslănţuite, p e
c â n d noi n e - a m s u p u s mult mai d e vreme şi n e - a m făcut o a d o u a
fire, îndemnurilor d e iubire a aproapelui şi d e înfrânare.
G e o r g e Vâlsan se hotărîse în timpul din u r m ă s ă caute în b a s m e
u r m e ale unei geografii româneşti şi d ă d u s e de ştiri destul d e n e ­
aşteptate şi care ne s c ă p a s e r ă , sute d e ani, n o u ă , nespecialiştilor. S ' a r
p u t e a face acelaşi lucru, cu texte foarte vechi d e folklor, ca s ă s e
afle întâile aşezăminte ale vieţii noastre sufleteşti şi naţionale, şi intre
ele creştinismul ar trebui aşezat la locul d e frunte. A m privit tot­
d e a u n a „Mioriţa", înafară d e frumuseţile ei literare, ca o m a r e
p o e m ă creştină p o p u l a r ă . A c e a s t a cu totul fără legătură cu v o r b a
s c ă p a ţ i folkloristului bucovinean Marian, şi c a r e n'avea niciun r e a z ă m ,
c ă ciobanul sortit s ă fie ucis ar p u t e a fi Isus Cristos, şi m a m a care-1
c a u t ă şi-l p l â n g e , M a i c a Domnului. Creştină, pentru această împăcare
dela urmă, faţă d e toţi, prieteni s a u duşmani. Păgânismul ei, d a c ă a r e
vreunul, este numai d e r a m ă şi de p o d o a b ă .
D a r s ă nu uităm c ă „ M i o r i ţ a " este într'adevăf un cântec şi că nu
ne e îngăduit s ă zicem că o cunoaştem destul numai pentrucă i-am
ciocănit vers d e vers şi a m făcut tot felul d e aprecieri mai mult s a u
mai puţin isteţe, intre e a şi lume. D e a c e e a n'am citit-o numai, ci
i-am ascultat, in mai multe locuri şi a p r o a p e d e fiecare d a t ă altfel,
viersul legănat şi plângător, din diblă şi cobză. Uneori câte o c o a r d ă
e r a d e sfoară şi ş e d e a m la un foc d e stână. Cântecul venea d e d e p a r t e ,
c a o vorbă dintr'o gură ştirbă. In fumul şi scânteile care s e amestecau
c u stelele, „Mioriţa", c u toate făpturile şi întâmplările p e care le cuprinde,
încerca s ă învie înaintea noastră. E r a c a în pânza lui Grigorescu, care
a r p u t e a s ă a i b ă acest nume, cu ciobănelul tras printr'un inel, venind
p e un drum de dealuri, între dulăi şi mioare. E r a ca la fântâna d e
piatră a Miliţei Pătraşcu, din capul Şoselei Kiseleff din Bucureşti, cu
turmele începutului istoriei româneşti oprite să se a d a p e şi care în n o p ­
ţile cu lună trebue s ă pornească, sunând din tălăngi, la munte. Poezie,
ştiinţă, pictură, sculptură, muzică se înviorează la arătarea lor.
Tiberiu B r e d i c e a n u a r e armonizate cinci din aceste melodii. U n a
s e cftntă c u capul p e vioară, cu ochii închişi, c a să nu s e v a d ă c ă a u
plâns. E s t e o m â n g â e r e bemolizată şi ieşită din desnădejde. C e a d e a
d o u a este subţire şi mai lăuntrică. D ă d e veste cu o notă înalţi v e ­
nirea Oilor, gata s ă s e şteargă, atunci când s e apropie, în pasul şi
 MIORIŢA 921

tălăngile lor. A treia este un a c o r d liniştit, d e note grave, a b i a suspi-

nător, ca o tovărăşie p e cale, care nu ia parte, şi cu atât mai d u r e r o s ,
pentrucă alături d e o suferinţă, calcă alături mereu d o u ă . A p a t r a
începe cu o m a r e încredere şi s e avântă într'o povestire, care însă n u
v r e a s ă vie. Cântecul c a d e curând c a o s u p u n e r e In faţa lucrurilor
care nu se pot ocoli. P a r c ă l-ar zice Ciobanul Moldovean. C e a d e - a
cincia este o melodie lungă, plângătoare, c a r e porneşte şi nu p o a t e s ă
m e a r g ă mai departe. O cântă s u b streaşină stânei, s e a r a , Mioriţa însăşi.
S ă ne lăsăm furaţi de unul din aceste cântece, printre notele
căruia ajung p â n ă la noi şi cuvintele îmbrăcate ca în veşminte d e argint,
şi s ă trăim câteva clipe în alte vremuri. S u n t plăsmuirile neamului
nostru, cele mai adânci şi mai dragi. Altele multe, care s'au risipit,
s t a u îndărătul lor şi freamătă o d a t ă cu ele.
EMANOJL BUCUŢA
LUPTELE NAŢIONALE DIN CELĂLALT VEAC:
BUCOVINA CARE A FOST Şl CARE VA SĂ FIE
A m publicat în Transilvania Nr. 5—6 din anul trecut un studiu
d e s p r e Bucovina, analizându-i caracterul etnic şi naţional în lumina
faptelor istorice, în lumina datelor statistice şi a aspectelor ei sociale
şi culturale. Bucovina a fost de-a-lungul veacurilor şi a r ă m a s o ţ a r ă
r o m â n e a s c ă , prin tot trecutul ei, dar mai ales prin valoarea şi superio­
ritatea populaţiunii ei băştinaşe faţă d e toate acele frânturi d e neamuri
c a r e a u fost aşezate alăturea de e a în timpul stăpânirii austriace şi mai
dinadins în deceniile când raţiuni d e stat habsburgic a u făcut din Ţ a r a
Fagilor, subt raport politic şi administrativ, parte integrantă a Galiţiei
Polonilor, in p a r t e m a r e ucrainene şi înţesate d e Evrei.
O ţară nu este numai o bucată din scoarţa pământului, c u p r i n s ă
c u bogăţiile ei naturale între anumite hotare geografice, e a este înainte
d e toate suflet omenesc. Sufletul acesta, creator d e tradiţie, creator d e
ordine socială şi creator d e o p e r e de cultură şi de civilizaţie, este cel
m a i ales şi cel mai preţios dintre toate rodurile pământului. S u b t acest
raport Bucovina p o a r t ă în întregimea ei, în toată extensiunea ei crono­
logică şi spaţială pecetea duhului românesc. N u desmint realitatea
aceasta nici statisticile d e tot felul, n'au putut-o desfiinţa nici coloni­
zările repetate d e elemente eterogene, n'au putut-o îneca nici vacarmul,
cu răsunet continental câteodată, al acaparatorilor gălăgioşi, care îşi în­
chipuiau c ă trebue s ă fie numai p e cât s e p o a t e d e îndrăzneţi, pentru
c a Bucovina s ă devie pământ din altă ţară decât a României. C â n d
însă zorile altor vremuri s'au ivit, autoritatea austriacă fiinţând încă dela
hotarul Nistrului de miază-noapte p â n ă în s p r e hotarul Bârgaielor a r ­
deleneşti şi al Păltinişului moldovenesc la miază-zi, fără însă ca s ă m a i
p o a t ă ţinea în silnică ascultare un p o p o r întreg, Bucovina toată s'a
găsit dintr'odată şi spontan, în Constituanta ei din 2 7 Octomvrie 1918,
 LUPTELE NAŢIONALE DIN CELALALT VEAC 923

Inlăuntrul României întregite, iar crainicii ei d u c e a u vestea mântuire!

deopotrivă Regelui şi guvernului la laşi, ca şi consiliilor şi comitetelor
noastre naţionale din Transilvania şi fraţilor din B a s a r a b i a .
L a 27 Octomvrie 1918 tratatele d e p a c e n'au fost încheiate încă,
nici una dintre marile puteri care le-au semnat apoi nu-şi a v e a emi­
sarii în Bucovina păzită încă de împărătescul ei guvernator, contele E t z -
dorf, şi nici guvernul nostru din Iaşi şi nici a r m a t a noastră nu a v u ­
sese încă prilejul s ă intervină în afacerile ei. A r m a t a română, chemată
d e Consiliul Naţional ales d e Constituantă, şi-a făcut intrarea la Cer­
1
năuţi numai în 11 Noemvrie 1918. )
înfăţişată statistic, într'un mozaic de cifre în care se a ş e a z ă g r u ­
puri etnice mai mărunte şi minuscule alături d e altele mai mari, B u ­
covina a p a r e mult mai împestriţată decât d a c ă faci o călătorie prin e a ,
dintr'un capăt în celalalt. In perspectiva statisticilor, văzută numai în
funcţie de valoarea aritmetică a cifrelor — şi numai într'o concepţie
arhimaterialistă vieaţa socială p o a t e fi doar o problemă de calcul m a ­
tematic — Bucovina poate să p a r ă alta decât în trăirile proprii ale omului
umblat la faţa locului.
N u voiu înşira aici din nou lucruri p e care le-am mai spus in
studiul m e u din „Transilvania". Alături de Români s e găseşte în B u c o ­
vina o n u m e r o a s ă populaţiune ucraineană şi huţănească, p â n ă mai ieri
Germanii repatriaţi a c u m trăiau într'un şir de sate şi p e la oraşe, p r e ­
tutindeni hălăduia Evreul, aşezări slovace s a u de Poloni, Unguri, L i ­
poveni şi Armeni şi-au găsit loc acolo. S e p ă r e a că Bucovina se trans­
formă într'un fel d e bâlciu al tuturor naţiilor de sub coroana împă­
raţilor dela Viena. Austriacii o şi n u m e a u câteodată cu o a r e c a r e satis­
facţie şi mândrie o „ A u s t r i e în miniatură".
Austria în miniatură, a fost un vis urît al altor vremuri, menit
s ă sfâşie haina r o m â n e a s c ă a Bucovinei, s ă arunce zăbranicul uitării
peste tot ce-i amintea trecutul moldovenesc şi s ă sfarme puterea l e s p e ­
zilor d e p e mormintele voievodale dela R ă d ă u ţ i , ale Bogdăneştilor m a ­
ramureşeni întemeietori ai Moldovei, d e p e mormintele dela Putna,
Suceviţa şi cele ale altor întemeietori şi adăugători d e cultură m o l d o ­
venească şi d e lăcaşuri sfinte : Moldoviţa, Solea, Dragomirna, A r b o r e ,
S u c e a v a . . . Aceşti ctitori mari a u făcut d o a r ă din Bucovina cel mai
bogat colţ de ţarftîn opere de veche creaţie românească, cu arhitectura şi
pictura lor d e sclipitoare concepţie artistică, cu belşugul lor de o d o a r e
preţioase în care stărue evlavia unui n e a m în revărsări d e subtilă
poezie, cu cărţile lor d e o neîntrecută tehnică miniaturîstă şi caligra-

') V. b r o ş u r a m e a Cincisprezece ani dela Unirea Bucovinei, C e r n ă u ţ i 1933.

^24 AL. P R O C O P O V I C I

fică, c u vechile biblioteci în care s'au aşezat alăturea d e tipărituri şi

m a n u s c r i s e moldoveneşti altele din A r d e a l şi Ţ a r a - R o m â n e a s c ă , c u ş c o a -
lele d e temeinică învăţătură c a ceea a lui Vartolomei Măzăreanul, p e
care Austria a găsit-o la Putna în plină activitate încă, c u toate acele
mărturii d e bucurie şi d e d o r d e vieaţă, d e avânt al gândului, d e c u ­
minţenie, d e hărnicie şi d e vitejie şi d e vreri d e biruinţă. Bucovina
a c e a s t a cuprinde comori care a u stârnit curiozitatea şi admiraţiune în
toate ţările civilizate ale lumii.
înfăptuiri d e altădată, p e când Bucovina şi Bucovinenii e r a u încă
p e locurile d e obârşie ale Moldovei temeinică a ş e z a r e moldovenească
la miază-noapte-răsărit, iar n u o a n e x ă austriacă încolţită şi hărţuită d e
toţi p e câţi i - a vânturat stăpânirea nouă prin meleagurile e i ! D a r
B u c o v i n a d e d u p ă 1775 ? U n titlu d e glorie al acestei Bucovine r o ­
mâneşti r ă m â n e c ă în toate clipele hotăritoare pentru soarta neamului
nostru e a a înţeles, c a în Octomvrie 1918, s ă fie n u o „Austrie", ci
o „ R o m â n i e m a r e în miniatură".
C â n d în toiul conflictelor dintre R u ş i şi Turci şi a proiectelor d e
d e s m e m b r a r e a Poloniei s e p r e v e d e a c ă multe dintre hotarele politice
d i n răsăritul E u r o p e i s e vor schimba, s e p a r e c ă răpirea Bucovinei a
fost o idee, p u s ă apoi in circulaţie la Viena, c a r e a răsărit în 1761
•mai întâi la Sibiu în mintea lui Adolf B u c c o w , faimosul general-co-
mandant trimis în Transilvania s ă înăbuşe r ă s c o a l a o r t o d o x ă a popii
Sofronie din Cioara. C â n d răpirea aceasta a fost a p r o a p e d u s ă p â n ă
la sfârşit, î m p ă r ă t e a s a Măria Theresia însăşi făcea mărturisirea următoare,
într'o scrisoare din 4 F e b r u a r i e 1 7 7 5 : „In afacerile care privesc Mol­
d o v a , n u a v e m nici u n pic d e d r e p t a t e . . . Mărturisesc c ă n u ştiu c u m
vom ieşi d e aici; c u greu in m o d onorabil, i a r lucrul acesta îmi pri-
cinueşte dureri nespuse" („Die moldauischen Angelegenheiten. . . , in
denen wir vollstăndig in Unrecht s i n d . . . Ich gestehe, ich weiss nicht,
Vrie wir u n s noch herausziehen w e r d e n ; schwerlich ehrenvoll u n d d a s
schmerzt mich ganz unaussprechlich").')
D e unde a r fi putut s ă vină biruitoare resurecţiunea naţională îm­
potriva acestei împărăteşti imoralităţi şt a sistemului oficial d e înstrăi­
nare care a urmat d u p ă e a ? Societatea r o m â n e a s c ă n u s e reculesese
încă d e loviturile grele p e care le primise în cele 2 — 3 decenii din
p r e a j m a lui 1700 şi care n e - a u prefăcut secolul XVIII în „ v e a c d e iluzii
pierdute, d e orgoliu jignit, d e umiliri haine şi d e avânturi frânte", c u m

l
) Citez d u p ă N. Iorga : Histoirt det Roumains de Bucovine â partir de Vannexion
•autrichienne (1175—1914), I a s s y 1917, p . 3 8 . l u c r a r e de i o a r t e b u n e informaţii c u p r i -
v i r e l a lucrurile d e c a r e n e o c u p ă m în e x p u n e r e a n o a s t r ă .
 LUPTELE NAŢIONALE DIN CELALALT V E A C 925

1
« p u n e a m în altă parte. ) Principatele noastre s e g ă s e a u încă în învăl­
m ă ş e a l ă fanariotă, şi Transilvania însăşi, c a r e n u a j u n s e s e încă nici
p â n ă la acel S u p p l e x libellus Valachorum din 1791, n u e r a mai puţin
învălmăşită. Noi n'am avut nici o biruinţă naţională mare, fără d e
c o o r d o n a r e a eforturilor neamului întreg, d e pretutindeni. Nici n u pot
s ă - m i închipuiu o înălţare s a u prăbuşire, fără c a s ă ne a v e m cu toţii
p a r t e a d e merit s a u d e vină. Vremurile mai b u n e e r a u în pregătire d e
abia. In B u c o v i n a îndreptarea în s p r e ele s e p u t e a aştepta d e o c a m d a t ă
d o a r dela boieri şi dela biserică.
Cei mai mulţi dintre boieri a u părăsit Bucovina, unii păstrându-şi
totuşi moşiile bucovinene şi lăsându-le în s e a m a unor arândaşi. Alţii a u
r ă m a s p e Ioc s a u a u revenit din M o l d o v a la proprietăţile lor. Intre aceştia
s e distinge mai ales r a m u r a bucovineană a Hurmuzăcheştilor. C e r n a u c a
lor a fost încă în 1821 un centru de întâlnire a refugiaţilor moldoveni,
în frunte cu mitropolitul Veniamin Costache, c a r e n u înţelegeau s ă ia
parte la revoluţia lui Ipsilanti pentru i z b â n d a cauzei greceşti, ci voiau
să-şi s e r v e a s c ă neamul lor. Mulţi alţii s'au răsfirat prin Bucovina întreagă,
mai ales Ia S u c e a v a şi Cernăuţi. R o m â n u l bucovinean este foarte pri­
mitor, îi găseşti întotdeauna cu braţele deschise, gata s ă îmbrăţişeze şi
s ă primească la el un frate venit din altă p a r t e .
Refugiaţii moldoveni s'au întrunit la începutul lui Octomvrie 1821
In m a r e sfat la Cernăuţi, in frunte cu Dumitrache şi S a n d u S t u r d z a ,
A l e c u B a l ş , Dumitrache Ghica, Petrachi Roset, Constantin Cantacuzino
2
şi alţii. ) D e atunci Bucovina a fost înfrigurată d e un dor d e libertate,
n u numai pentru ea, ci pentru neamul întreg. Deşi înfrigurarea a c e a s t a
nu s'a putut t r a d u c e încă într'o acţiune hotărită şi d e o b ş t e a s c ă con­
ştiinţă, 1821 este anul d e naştere a Bucovinei luptătoare p e planul
intereselor generale şi mari ale neamului.
Ş i biserica bucovineană s e g ă s e a atunci, p r e c u m vom v e d e a îndată,
in p r e a j m a emancipării d e subt o tutelă sfidătoare prin aroganţa şi
imoralitatea ei.
B u c o v i n a s e împărţea din punct d e v e d e r e bisericesc în 1775 între
d o u ă eparhii moldoveneşti. Partea d e miazăzi e r a în grija unui delegat
al Mitropolitului dela Iaşi, acest dichiu — 8Cxatoţ — avându-şi r e ş e ­
dinţa la S u c e a v a . P a r t e a d e m i a z ă n o a p t e aparţinea vechii episcopii
del a R ă d ă u ţ i , câre a v e a însă subt păstoria s a şi sate r ă m a s e în s t ă ­
pânirea Moldovei. Situaţia a c e a s t a n'a fost p e placul lui Enzenberg,

') Limpiziri. E x t r a s d i n voi. o m a g i a l I. L u p a ş , B u c . 1 9 4 1 , p . 15.

2
) I. N i s t o r , Un capitol din vieafa culturală a Românilor din Bucovina, An. Ac.
R o m . , B u c u r e ş t i 1916, p . 40.
926 AL. PROCOPOVICI

guvernatorul militar al Bucovinei, care ar fi dorit s ă facă tot binele

provinciei sale, dar cu o singură condiţiune: c a s ă s e lepede de orice
legătură cu Moldova. Episcopul Rădăuţilor Dosoftei H e r e s c u a fost convins
d e Austriaci că mitropolitul Moldovei Gavril Callimachi a renunţat la
toate drepturile sale ierarhice a s u p r a Bucovinei şi a fost numit episcop
„exempt" al Bucovinei întregi, adică episcop cu desăvârşire neatârnat,
c e e a ce fireşte că e r a în afară de b u n a ordine canonică. Actul d e r e ­
1
nunţare a lui Gavril Callimachi n'a putut fi descoperit p â n ă a c u m a , }
dar în Decembrie 1781 Dosoftei H e r e s c u a fost silit s ă se mute în n o u a
lui calitate dela R ă d ă u ţ i Ia Cernăuţi, primind ca organ de colaborare
şi consultare un consistoriu alăturea d e el.
Sârbii supuşi Casei de H a b s b u r g aveau p e atunci o situaţie destul
d e puternică în monarhie, înţelegând să-şi s p o r e a s c ă influenţa lor ori
d e câte ori li s e oferea vreun prilej prielnic. E i nu p u t e a u îngădui
un episcop ortodox exempt, deci anticanonic, alăturea de mitropolitul
lor. Episcopia bucovineană a fost s u p u s ă astfel, în cele dogmatice şi
spirituale, în anul 1783, mitropoliei de Carloviţ. Sârbii a u început în felul
acesta s ă se amestece în treburile noastre bisericeşti şi în B u c o v i n a ,
c a şi în Transilvania. Bătrânului Dosoftei i s'a trimis chiar un „coadiutor",
u n fel d e ajutor şi îndrumător, în p e r s o a n a arhimandritului sârb G h e -
deon Nichitici, care mai apoi a ajuns episcop la Sibiu.
în acelaşi timp a d i a u în s p r e Bucovina şi alte vânturi. Nunţiul p a p a l
din Viena, Iosif G a r a m p i , era nerăbdător s ă ne r e a d u c ă şi acolo la
dreapta lui credinţă, mai ales că Ucrainenii uniţi din Galiţia colonizaţi în
Bucovina se întorceau la început a p r o a p e toţi la ortodoxie. Biconfe-
sionalismul, care în zilele n o a s t r e a rupt în d o u ă şi a sfărâmat Iugo­
slavia, trebuia introdus şi în Bucovina. în g r a b a lor d e a mântui s u ­
fletele Bucovinenilor, unii de abia mai p u t e a u aştepta m o a r t e a lui
Dosoftei, s p r e a-şi înfăptui planurile. A b a t e l e Iosafat Bastassich a şi
răspândit o d a t ă la Viena zvonul că Dosoftei şi-a dat obştescul sfârşit,
stăruind ca în locul episcopului „schismatic" s ă fie numit un episcop
unit. Dosoftei H e r e s c u , Împovărat de ani, se mai nătângea însă să-şi
chivernisească vieaţa în scaunul lui episcopal.
E n z e n b e r g îşi continua reformele sale în mai îngăduitorul spirit
iosefinist. Administraţia averilor episcopale şi mănăstireşti — bunurile
2
bisericeşti cuprind cam / s din suprafaţa Bucovinei — a fost seculari­
zată, formându-se din ele un „fond bisericesc", încredinţat protecţiunii
împăratului, care la rândul lui 1-a lăsat în grija organelor instituite
d e guvernul s ă u . Regulamentul duhovnicesc („Geistlicher Regulierungs-

') Cf. I. N i s t o r , Istoria Bisericii din România, 1916, p . 4.

 LUPTELE NAŢIONALE DIN CELALALT VEAC 927

plan") din 1786 îi d ă Fondului bisericesc destinaţia a c e a s t a : „ T o a t e

veniturile incurg în vesteria fondului, din care se vor acoperi toate
cheltuelile pentru feţele bisericeşti şi pentru scoale, iar c e e a ce v a
Întrece [ = prisosi] se va întrebuinţa numai pentru binele obştesc al
l
clerului, al religiunii şi al omenirii." ) Pentru ce s'a întâmplat cu
a v e r e a acestui F o n d , nu mai este nevoie s ă arăt ce a putut s ă însemne,
d u p ă vremuri şi chiar p â n ă în zilele noastre, acest „bine al omenirii".
Dosoftei Herescu, din care unii a u vrut s ă facă un arhiereu d e
deosebite calităţi episcopeşti, nu ni se înfăţişează d e loc ca un m a r e
luptător pentru drepturile bisericii sale şi ale neamului s ă u , oricât în­
ţelegerea pentru constrângerile împrejurărilor în care a păstorit n e - a r
u ş u r a judecata a s u p r a lui. A devenit un simplu slujbaş eclesiastic care
2
trebuia s ă se s u p u n ă ordinelor stăpânilor săi. )
S'au împuţinat mănăstirile şi parohiile, dar faptul că mulţi călugări
şi alţi clerici a u trebuit s ă p ă r ă s e a s c ă Bucovina, a avut şi partea s a
bună, pentrucă printre aceştia se g ă s e a u şi cei străini de neamul nostru,
p e care regimul fanariot şi ocupaţia r u s e a s c ă i-au a d u s în ţară.
Nici şcoala lui Vartolomei Măzăreanul n'a putut fi p e placul lui
Enzenburg. Şi ea a trebuit să-şi o p r e a s c ă activitatea. Pentru pregătirea
preoţilor a funcţionat deci o şcoală cu o singură clasă p e lângă episcopia
din R ă d ă u ţ i , mutată şi e a d u p ă scurtă v r e m e la St.-Ilie, u n d e a fost
subt conducerea arhidiaconului sârb Daniil Vlahovici şi i s'au mai
a d ă o g a t d o u ă clase. C â n d în 1789 Dosoftei Herescu a închis ochii d e
veci, Daniil Vlahovici, a fost numit episcop în locul lui. A c e s t a şi-a mutat
şi şcoala dela St.-Ilie la Cernăuţi. D a r şcoala a c e a s t a n'a fost d e o ­
c a m d a t ă decât un institut de destrăbălare şi îmbuibare a profesorilor
ei sârbi. A ş a ne-o descrie I. B u d a i - D e l e a n u în extrem de interesantul
3
s ă u raport a s u p r a Bucovinei din acele zile. ) N u se învăţa nimic în
şcoala aceasta, iar bursele şi certificatele se vindeau p e bani s a u în
schimbul altor daruri şi servicii d e tot felul. C â n d d u p ă Daniil VJahovici
a ajuns episcop în 1823 Isaia Baloş*scul, fost elev al lui Vartolomei
Măzăreanul, şcoala a fost reorganizată şi transformată în Institut teo­
logic, iar a c e s t a a devenit în 1875 Facultate a Universităţii cernăuţene.
Ş i la Sibiu, sistemul s â r b e s c de educaţia preoţilor a fost înfrânt numai
subt Andrei Ş a g u n a , care a făcut din cursul teologic d e ş a s e luni un
institut de 2 şi apoi d e 3 ani d e studii
între timp fiii bătrânului A g a D o x a c h i Hurmuzachi îşi făcuseră
studiile la liceul german din Cernăuţi, înfiinţat în 1808 în deosebi pentru
') I. Nistor, Istoria Fondului bisericesc din Bucovina, Cernăuţi.
a
) Cf. N. I o r g a , op. cit, p. 46.
3
) I. Nistor, Românii şi Rutenii în Bucovina, B u c . 1915, p . 168—200.
928 AL. P R O C O P O V I C I

copiii funcţionarilor austriaci, şi la Universitatea din Viena. Constantin,

E u d o x i u , Gheorghe, A l e x a n d r u şi Nicolae Hurmuzachi, oricât d e trecuţi
prin şcoli străine, a u păstrat duhul moldovenesc moştenit dela părinţii lor.
C â n d în 1848 E u r o p a a ajuns în plină fierbere, şi revoluţiile n o a s t r e
şi-au avut exilaţii şi pribegii. Bucovina a ajuns a d o u a o a r ă , prin C e r -
n a u c a Hurmuzăcheştilor mai ales, o „ R o m â n i e m a r e în miniatură". A u
venit acolo poetul Vasile Alecsandri cu fratele s ă u Iancu, A l e x a n d r u
Cuza, viitorul Domn al Principatelor unite, Mihail Kogălniceanu al
Daciei Literare, Costachi Negri, G h e o r g h e Sion, A . Russo, fraţii Goleşti,
Anastasie P a n u şi alţii, iar din Transilvania neîntrecutul dascăl A r u n e
Pumnul şi Gheorghe Bariţ, fruntaş luptător al vieţii din A r d e a l , d a r
şi al solidarităţii Românilor de pretutindeni. Pe la Cernăuţi a u poposit
şi Timotei Cipariu, Iacob B o l o g a ş. a.
Bătrânul Hurmuzachi, în anteriu şi giubea, îşi a d u n a oaspeţii d e
p e la conacele lor, iar în întrunirile lor lumina visul Unirii tuturor
Românilor într'un singur stat. în acelaşi timp s e p u n e a u la cale p r o ­
blemele zilei.
Cei dintâi paşi în s p r e idealul mai îndepărtat trebuiau făcuţi. în
Bucovina Hurmuzachi s'a şi p u s p e lucru. Preoţii români a u fost con­
vocaţi la Cernăuţi, iar episcopul Eughenie Hacman, în conflict cu ei,
a trebuit s ă se plece voinţei lor. Chiar el însuşi a condus apoi în 1848
deputaţiunea trimisă la Viena, şi altă deputaţiune în 1849, care s'a
prezentat împăratului F r a n z Iosef, susţinând cererile Românilor, şi a n u m e :
restabilirea drepturilor garantate Bucovinei, d u p ă anexiune prin patenta
din 1790, r e d â n d u - s e provinciei autonomia ei şi dându-i-se un c o r p
reprezentativ (dieta ţării); reintroducerea limbii româneşti în învăţământ;
autonomie desăvârşită bisericească, în cele spirituale şi în administra-
ţiunea Fondului bisericesc, şi c r e a r e a unei mitropolii comune pentru
cele trei milioane d e R o m â n i din monarhia Habsburgilor, deci din A r d e a l
şi Bucovina.
S ' a admis introducerea limbii române în Institutul teologic dela
Cernăuţi, şcolile a u fost trecute de subt autoritatea consistoriului catolic
şi polon din L e m b e r g subt conducerea consistoriului bucovinean, încă
in Decembrie 1848 s'a creat la liceul din Cernăuţi o catedră d e limbă
română, încredinţată apoi lui A r o n Pumnul. în 1849 Bucovina a fost
desfăcută de Galiţia, formând de atunci înainte un „ducat" autonom.
N u m a i revendicările în cele bisericeşti n'au putut fi realizate.
Eughenie H a c m a n a fost un episcop energic, cu destulă învăţă­
tură c a s ă p o a t ă face faţă chemării sale. Ş i - a adunat cunoştinţele în şco­
lile dela Cernăuţi şi la Viena, cu mai puţin talent, dar cu neînfrânat
şi mereu înteţit d o r de parvenire. Temperament vioiu şi capricios, e r a
 LUPTELE NAŢIONALE DIN CELALALT VEAC 929*

d e o ambiţiune bolnăvicioasă, autoritar şi d e s p o t C a fiu de ţărani din

Văslăuţi tşi a v e a obârşia într'un mediu ucrainean şi a r ă m a s t o a t ă
vieaţa lui o fire refractară, potrivnică năzuinţelor naţionale ale R o m â ­
nilor păstoriţi d e el. Cerând supunere o a r b ă , c e d a d o a r ameninţărilor,
când îşi credea periclitate situaţia şi interesele, p â n d e a însă prilejul
prielnic lui, ca s ă revină la apucăturile sale. S e şi înconjura d e oameni
străini nu numai d e neamul nostru, dar şi d e legea noastră. >)
H a c m a n a luat deci toate măsurile c a să-şi atingă scopul şi s ă - ş i
satisfacă ambiţiunile. Grija lui c e a dintâi a fost c a s ă elimine cu d e ­
săvârşire orice amestec al mirenilor din treburile bisericeşti, dar n'a
procedat la fel şi faţă d e mirenii străini p e care i-a avut sfătuitori d e
taină. D a c ă conducătorii Românilor bucovineni ar fi vrut şi ar fi putut
să-i a d u c ă plocon întreg Ardealul ortodox, s ă - i schimbe toiagul d e
episcop în cârjă mitropolitană şi să-1 mai facă şi baron, atunci negreşit
c ă s'ar fi înţeles d e minune cu ei. R e c r u d e s c e n ţ a absolutistă în m o ­
narhia austro-ungară dintre anii 1851—1860 1-a ajutat mult c a s ă poată
transforma eparhia s a într'un p a ş a l â c duhovnicesc.
In Transilvania, însuşi Andrei Ş a g u n a a condus războiul sfânt pentru
n e a m şi lege. In Bucovina, unde Eughenie H a c m a n se b u c u r a d e
sporul Ucrainenilor veniţi din Galiţia, a trebuit ca Românii s ă d u c ă
luptă crâncenă p â n ă şi împotriva arhipăstorului lor. Printre preoţi s e
dinstingea tot mai mult în acţiunea aceasta Silvestru M o r a r i u - A n d r i e -
vici, care a v e a s ă fie în anii 1880—1895 cel mai luminat, cel mai h o -
tărît şi cel mai vrednic dintre mitropoliţii Bucovinei.
C â n d în 1860 absolutismul austriac se p r ă b u ş e a din nou în ne­
putinţele şi destrăbălările sale, reprezentanţii Românilor din Banat, T r a n ­
silvania şi Bucovina şi-au reînoit la Viena stăruinţele pentru înfiinţarea,
unei mitropolii a tuturor Românilor. împăratul a dispus c a toţi chi-
riarhii ortodocşi s ă se a d u n e la Carloviţ, d u p ă ce vor fi consultat c r e ­
dincioşii din eparhiile lor, şi să-i facă, în b a z a încheierilor din sinodul
lor, propunerile pe care le vor crede mai nimerite pentru organizarea
bisericii lor.
Eughenie H a c m a n şi-a convocat consistorul împreună cu alţi 4 4
preoţi şi a constatat în a d u n a r e a aceasta, care n'a avut alt rol d e c â t
ca să-i a p r o b e vederile şi dorinţele, c ă eparhia bucovineană cuprinde
Români şi Ucraineni, c ă Românii nu vor s ă r ă m â n ă supuşi mitropoliei
din Carloviţ, iar Ucrainenii nu vor s ă devină sufragani ai unei mi­
tropolii ardelene, c ă astfel singura soluţie care i-ar împăca şi p e unii
1
şi p e alţii ar fi crearea unei mitropolii bucovinene. ) Hotărîrilor luate

') Cf. şi b r o ş u r a m e a / . G. Sbiera, C e r n ă u ţ i 1936, p. 12—14.

>) cf. I. G . S b i e r a , Familiea Sbiera, Cernăuţi, 1889, p. 1 6 4 ; I. N i s t o r Istoria
bisericii din România, p. 81.
930 AL. PROCOPOVICI

in scopul acesta le-a dat numirea ipocrită d e „Dorinţe ale d r e p t c r e -

dinciosului cler din Bucovina" şi înarmat cu ele a susţinut la Carloviţ
înfiinţarea unei mitropolii a Ardealului, dar a cerut o mitropolie d e o ­
sebită şi neatârnată şi pentru Bucovina.
Cunoaştem cuvintele d e a s p r ă dojana şi pline de amărăciune p e
care le-a avut Ş a g u n a pentru acel „dreptcredincios cler al Bucovinei."
Românii bucovineni nu s'au lăsat intimidaţi d e manoperile lui H a c m a n .
Conduşi d e E u d o x i u Hurmuzache, Petrino, Vasilco, Bruchental şi
alţi intelectuali a u r ă m a s solidari cu Ş a g u n a . C â n d în 1864 episcopia
sibiană a fost înălţată la rangul d e mitropolie, Ş a g u n a a primit dela
R o m â n i i bucovineni o a d r e s ă omagială, trimisă din Cernăuţi în Ianuarie
1865. Citim într'însa cuvinte ca acestea cu puternice accente de d e m ­
nitate r o m â n e a s c ă , de frăţească solidaritate şi de revoltă în faţa ne­
dreptăţii făcute Bucovinei d e a p u r u r e a r o m â n e :
„ A l t ă veste mai îmbucurătoare şi alt dar mai măreţ nu ni p o a t e
sosi n o u ă dreptredincioşilor în ziua Naşterii Mântuitorului lumii, decât
fu vestea despre denumirea P r e a Sfinţiei şi Excelenţei T a l e de Arhi-
păstor şi Mitropolit al Românilor ortodocşi din A r d e a l şi Ungaria...
M a r e este bucuria noastră, Preasfinţite Părinte, pentrucă în demni­
tatea P r e a Sfinţiei T a l e de Mitropolit v e d e m începutul realizării d o ­
rinţelor noastre, care nu tind la alta, decât ca s ă putem s c ă p a o d a t ă
şi biserica noastră din Bucovina dintr'o stare de tot anormală..., căci
aici la noi nu domnesc învăţăturile cele sfinte ale Mântuitorului, ci
numai capriciul şi interesele omeneşti. B u c u r i a noastră ar fi fost d e ­
plină, fără durere d e inimă, d a c ă a m fi văzut figurând în actul numirii
Excelenţei T a l e d e Mitropolit şi biserica noastră din B u c o v i n a ! . . . P r o -
istoşii bisericii noastre... nu p r e a v r e a u s ă b a g e în s e a m ă dorinţele
respicate de repeţite ori ale drepcredincioşilor din dieceza B u c o v i n e i ;
şi clerul s e teme, nu cutează d e a-şi ridica glasul s ă u în faţa lumii,
pentrucă este terorizat!... S e terorizează chiar mirenii, şi apoi ce s ă
z i c e m noi de p r e o ţ i ? Aceştia sufăr şi tac, sperând numai în provi­
denţa dumnezeiască şi aşteptând p e un mântuitor! A c e s t mântuitor
eşti P r e a Sfinţia T a , Părinte Mitropolite!..."')
D a r de-a-curmezişul acestui început d e realizare a dorinţelor r o ­
mâneşti din Bucovina şi de pretutindeni s'a aşezat în curând un n o u
obstacol d e neînvins. A u s t r o - U n g a r i a a devenit în 1867 monarhie d u a ­
listă. Nici Viena, nici Pesta lui A n d r â s s y , mai ales, nu mai p u t e a u c u ­
prinde în concepţia lor gândul ca d u p ă divorţul lor s ă mai dăinuiască
organizaţii care s ă unească cetăţenii de dincoace şi de dincolo d e h o -

') Nistor, op. cit. p . 2 1 4 — 2 1 8 .

 LUPTELE NAŢIONALE DIN CELALALT VEAC 931

tarul tras de actul lor de despărţenie. Dualismul din 1867 nu trebuia

s ă satisfacă numai orgoliul naţional al Ungurilor, ci s ă şi sfâşie cele­
lalte unităţi naţionale din lăuntrul unei Austro-Ungarii unitare. P â n ă
şi S â r b i i din Dalmaţia devenită austriacă nu mai e r a u s ă asculte d e
mitropolitul lor din Carloviţ. Gloria lui Ş a g u n a , p e de altă parte, îi
tulbura lui Eughenie H a c m a n veghea lui plină d e venin şi d e invidie.
E r a în Ianuarie 1873. H a c m a n se g ă s e a la Viena în aşteptarea
biruinţei sale şi scuturat de frigurile răzbunării a s u p r a mirenilor şi cleri­
cilor din dieceza lui. Aceştia nu-1 voiau mitropolit şi a u protestat îm­
potriva unei a s e m e n e a numiri. A u protestat şi patriarhatul sârb şi mi­
tropolitul Moldovei, s'a alarmat şi patriarhul dela Constantinopole. C u
toate acestea H a c m a n a fost numit mitropolit, făcându-i-se sufragani
episcopii sârbi d e Zara şi d e Cattaro. D a r în vanitatea şi u r a sa, H a c m a n
n'a fost împăcat cu sine însuşi. S u b t p o v a r a protestelor şi mustrărilor
unanime, s'a prăbuşit şi stins de veci în p r e s a r ă zilei în care a v e a s ă
s e reîntoarcă la Cernăuţi, s p r e a fi instalat în noua lui demnitate d e
Arhiepiscop şi Mitropolit al Bucovinei şi al Dalmaţiei. Autorităţile i-au
trimis rămăşiţele pământeşti ca s ă fie astrucate in catedrala din C e r ­
năuţi, în pământul Bucovinei căreia i-a făcut atâta rău. înalţii d e m ­
nitari ai bisericii din Bucovina şi profesorii dela Institutul teologic d i n
Cernăuţi a u refuzat s ă ia cuvântul la înmormântare.
N e oprim aci în e v o c a r e a acelei „Românii mari în miniatură", a
Bucovinei care a fost şi merita s ă reînvie. B u c a t a din scoarţa p ă m â n ­
tului care îi p o a r t ă numele a fost recucerită şi smulsă iadului bolşevic.
R o d u l ei o m e n e s c se îndreaptă iar s p r e rosturile sale fireşti. S ă fie tot
mai vrednică d e tot ce a fost p o d o a b a a l e a s ă a acelei încântătoare
„dulce Bucovină" a lui Vasile Alecsandri, a Hurmuzăcheştilor şi a lui
Silvestru Morariu, luptătoare în rândurile cele dintâi, alăturea d e fraţii
d e pretutindeni, c a în 1821, în 1848 şi în 1918. A c e a s t a este B u c o v i n a
c a r e v a fi şi trebue s ă fie şi p e care o dorim cu toţii.

AL. PROCOPOVICI

3
 ALEXANDRU ODOBESCU Şl TRANSILVANIA
1. Pentru toate spiritele alese ale Vechiului Regat, c u n o a ş t e r e a
Transilvaniei — a c e a s t ă vatră străveche şi eroică a românismului — a
luat proporţiile unei a d e v ă r a t e revelaţii. E ca şi c u m ar fi d e s c o p e r i t
i z v o a r e d e vieaţă veşnică a neamului, d e un farmec şi de o putere n e ­
bănuită, c a şi c u m s'ar fi împărtăşit cu însăşi misiunea noastră istorică»
Unii dintre aceştia, un Mihai Eminescu de pildă, a avut norocul să>
f a c ă a c e a s t ă descoperire in anii fragezi ai copilăriei; alţii, un N i c o l a e
B ă l c e s c u , n u m a i la maturitate; iar alţii, un Caragiale, de abia la sfâr­
şitul vieţii. Oricând însă a r fi avut loc acest contact fizic cu p ă m â n t u l
şi oamenii Ardealului — el a însemnat o d a t ă hotărâtoare în d e s ă v â r ­
şirea personalităţii lor.
U n astfel d e spirit d e elită în toată puterea cuvântului, a fost ş i
A l e x a n d r u O d o b e s c u . Aristocrat prin naştere, el a r ă m a s un aristocrat
în toate înclinările şi faptele vieţii sale. Ş i v o m a d ă u g a n u m a i d e c â t :
mai p r e s u s d e toate aristocrat român. D u p ă tată şi d u p ă m a m ă , a u ­
torul „ F a l s u l u i tratat d e vânătoare" se trăgea din vestite familii b o i e ­
reşti d e baştină. C â n d întâlnim deci la el o sensibilitate atât de vie şi
d e s i g u r ă pentru tot ceea ce este românesc, trebue s ă ţinem s e a m a d e
a c e s t e p o r u n c i ale sângelui, care vin d e dincolo d e leagăn şi care
a r a r e o r i s e întâmplă s ă greşească. C e e a ce mai trebue remarcat a p o i
dela început, la acest boier d e o r a r ă distincţiune, nu numai în gusturile,
ci şi în Întreagă făptura lui, este înţelegerea şi dragostea deosebită p e
c a r e a a v u t - o pentru valorile etnice p o p u l a r e : pentru limba, poezia,,
portul, simţirea şi toate actele d e bărbăţie ale celor d e jos. Vieaţa lui
a fost o necontenită g o a n ă d u p ă frumos; să-i recunoaştem meritul d e
a n u fi ocolit, în a c e a s t ă g o a n ă , potecile care d u c la sat, acolo unde
se a s c u n d atâtea comori d e a l e a s ă simţire şi creaţie, p e nedreptul ig­
n o r a t e « a u dispreţuite. Valori româneşti de oriunde şi de pretutindeni f
El a a v u t sufletul deschis şi privirea atentă a s u p r a întregului pământ
 ALEXANDRU ODOBESCU Şl TRANSILVANIA 933

şi n e a m românesc, a cârtii eliberare şi unire o considera numai p che­

stiune d e timp.

2. A l e x a n d r u O d o b e s c u s'a împărtăşit cu ideea Unirii tuturor R o ­

mânilor în tinereţe, din potirul p e care i-1 întindea cel mai curat şi
mai d e p a r t e văzător slujitor la altarul acestei idei Nicolae Bălcescu. )
E r a în anii de cumplită d e s n ă d e j d e şi d e a m a r e reproşuri, d e d u p ă
revoluţia din 1848 în Ţările R o m â n e . Conducătorii acestei revoluţii g e ­
meau în închisori, m â n c a u pâinea a m a r ă a exilului, s a u b ă t e a u drumul
de atâtea ori blestemat al Vienei, pentru a stoarce m ă c a r o fărâmă d e
dreptate, pentru poporul care a dovedit prin n u m e r o a s e jertfe d e s â n g e
şi prin o conştiinţă şi înţelepciune atât d e luminată, c ă merită o s o a r t ă
mai omenească. I-a fost dat însă acestui n e a m ca, în mijlocul celor
mai mari înfrângeri şi desamăgiri, s ă ridice capul cu energie, s ă c r e a d ă ,
cu sacra putere p e care ţi-o d ă suferinţa şi revolta în faţa nedreptăţii,
în steaua lui biruitoare. A ş a s'a întâmplat şi d u p ă revoluţia din 1848,
care, cu toate că înfrântă, a devenit cel mai m a r e capital moral şi p o ­
litic al naţiei române, trezite la vieaţă nouă. In focul ei s'au călit ideile
de dreptate socială, de independenţă şi d e unire, stâlpii d e temelie ai
existenţii noastre naţionale.
Conducătorii munteni şi moldoveni ai acestei revoluţii s'au refu­
giat în mare p a r t e la Paris, u n d e a u iniţiat energica şi înflăcărată o p e r ă
de p r o p a g a n d ă care a d u s la Unirea Principatelor. L a 3 / 1 5 M a i 1851,
ei a u hotărit s ă comemoreze a c o l o a d u n a r e a d e p e Câmpia Libertăţii
dela Blaj. A fost cea dintâi comemorare a acestei zile memorabile,
care a devenit apoi o s ă r b ă t o a r e naţională, cinstită, împotriva tuturor
opreliştilor care s'au ridicat din p a r t e a acelora, care s'ar fi b u c u r a t
nespus d e mult s ă nu fi fost înscrisă cu r o ş u în calendarul romanesc,
iar d a c ă totul s'a înscris s ă o r a d ă pentru totdeauna. Cel care a evocat
în faţa pribegilor dela Paris m a r e a zi a fost însuşi Nicolae B ă l c e s c u .
C u toate că e r a atât d e slăbit d e boala, care a v e a să-l c o b o a r e p e s t e
câteva luni în mormânt, încât d e a b i a se mai ţinea pe picioare, a vorbit
ca un arhanghel. întreg Ardealul, cu nesfârşitele suferinţe ale istoriei
lui, cu voinţa lui neînfrântă de a trăi, cu sângeroasele şi cumplitele lui
răzbunări, cu visul Unirii ridicându-se triumfător la orizont, fremăta
în această cuvântare profetică. Intre tinerii care ascultau p e marele in­
spirat e r a şi A l e x a n d r u Odobescu. E l nu e r a acolo un pribeag. S e
dusese în capitala Franţei pentru c a să-şi d e s ă v â r ş e a s c ă studiile. A v e a
17 ani. E r a deci la vârsta deschisă tuturor marilor elanuri. C u v â n t a r e a
lui B ă l c e s c u 1-a copleşit prin sinceritatea şi elocinţa ei. E l nu v a uita-o
niciodată, cum nu v a uita, d e altfel, nimic din ceea ce a săvârşit B ă l -
3*
934 I O N BREAZU

ccscu, căruia, d u p ă c u m v o m vedea, îi v a purta un a d e v ă r a t cult, toată

vieaţa. Dela acest martir şi profet al redeşteptării noastre naţionale a
luat O d o b e s c u credinţa în ideea naţională şi în Unire. Cuvântarea lui
B ă l c e s c u a fost publicată, în acelaşi an, în Junimea Română, foaie p e
c a r e o scoteau la Paris câţiva tineri români, printre care s e g ă s e a şi
O d o b e s c u . Autorul Istoriei lui Mihai V o d ă Viteazul trebue s ă fi fost
Unul din spiritele protectoare şi diriguitoare ale acestei foi. Căci iată
Ce citim în articolul ei p r o g r a m : „ A c e l a care vine s ă v ă r ă p e a s c ă li­
b e r t a t e a s a u naţionalitatea este un m o n s t r u : să-1 goniţi, să-1 loviţi! C u
cât îi veţi face o r a n ă mai a d â n c ă , cu atât veţi merita mai bine dela
patrie, dela omenirea întreagă". Iar în articolul „Muncitorul R o m â n " ,
p e care O d o b e s c u însuşi îl publică aici, citim: Românilor, îndepărtaţi
dela voi „moliciunea" şi „melancolia" care s'a strecurat în cântecele,
obiceiurile şi în întreg spiritul vostru. Umpleţi-vă d e „virtute" n o u ă
căci „ a sosit timpul ca R o m â n i a s ă formeze toată o singură şi puter­
nică naţie, care s ă se întindă pe a m â n d o u ă poalele munţilor Carpaţi,
din D u n ă r e p â n ă la Nistru, din M a r e a N e a g r ă p â n ă la Tisa" !

3. C u un deceniu mai târziu, în 1861, tinerii care a u făcut actul d e

curaj dela Junimea Română, împreună cu alţi scriitori şi cercetători,
scot — d e a s t ă d a t ă la Bucureşti — Revista Română pentru Litere,
Ştiinţe şi Arte. Sufletul acestei publicaţii, d e o eleganţă şi masivitate
necunoscută până atunci la noi, este Alex. Odobescu. Mai ales d a t o ­
rită lui, ideea Unirii stăruie şi aici ca a x ă centrală, ca o p o r u n c ă dela
c a r e nimeni nu se poate a b a t e . E a a p a r e din cultul de care se b u c u r ă
B ă l c e s c u în paginile revistei — aici a publicat mai întâi O d o b e s c u
„Istoria Românilor s u b Mihai V o d ă Viteazul" şi a r e p r o d u s din nou
discursul comemorativ dela 1 8 5 1 ; — din năzuinţa redactorului ei prin­
cipal d e a atrage între colaboratorii revistei scriitori d e pretutindeni;
din interesul crescând pe care îl p o a r t ă manifestărilor româneşti d e
dincolo d e hotarele ţării libere. G r i j a lui O d o b e s c u este ca revista s ă
fie Cât mai răspândită în Transilvania. E l cere în acest scop, sprijinul
lui G h e o r g h e B a r i ţ : „ T o a t ă inteligenţa Principatelor şi mai ales toată
junimea — îi scrie el — n'are alt vis, nici altă dorinţă decât unirea
în idei şi lucrări cu fraţii d e peste m u n ţ i . . , Primiţi dar înfrăţirea cu
J u n i m e a , căci al ei este viitorul. Populaţia r o m â n e a s c ă din A r d e a l a
păstrat virginătatea în idei şi simţăminte; e firesc lucru ca ea s ă se
asocieze c u c e e a ce este neîntinat în populaţia dunăreană". Pentru c a
revista, c a r e e r a c a m costisitoare pentru pungile modeste ale popilor
şi dascălilor ardeleni, s ă p o a t ă fi citită de cât mai mulţi, el scoate 5 0
de exemplare p e hârtie mai ieftină, destinate numai Transilvaniei.
 ALEXANDRU O D O B E S C U $ 1 TRANSILVANIA

D a r generosul tânăr nu se mulţumeşte cu atât. C â n d în 1862; s e

ţine la B r a ş o v a d o u a a d u n a r e generală a Astrei, participă şi el, p u ­
blicând în paginile revistei o amplă şi caldă d a r e d e s e a m ă . S e strân­
seseră atunci, în acest oraş, tot ceea ce a v e a Ardealul mai ales, dela,
arhiereii celor d o u ă biserici — un Ş a g u n a , preşedintele Astrei, u n Şuluţ,
mitropolitul Blajului — la conducătorii politici şi intelectuali :* Timoteţ
Cipariu, G h e o r g h e Bariţ, Andrei M u r e ş e a n u , A x e n t e Sever, Ilie M ă ­
celar, Vicenţiu B a b e ş , D-rul Raţiu, Pavel Vasici, Ion P o p a z u , Nicolae
P o p e a , Ion Puşcariu, Visarion R o m a n — la ţărănimea din s u d u l a r ­
delean, s a u d e p e malurile, mai îndepărtate, ale Mureşului. G h e o r g h e
Bariţ, sufletul adunării, a organizat cu acest prilej o expoziţie a p r o ­
duselor ţărăneşti şi industriale şi chiar a artelor plastice din Transil­
vania. A fost cea dintâi expoziţie de acest fel la Români. N u s e putea
un prilej mai potrivit pentru a face o baie a d e v ă r a t ă în apele tari ale
sufletului ardelenesc. Nimic nu s c a p ă inteligenţii rafinate, ochiului viu,
şi inimii primitoare a lui Odobescu. E l n e - a dat atunci c e a mai fru­
moasă, mai înţelegătoare şi mai caldă cronică ce s'a scris vreodată,
despre adunările Astrei. C e e a ce 1-a impresionat mai a d â n c a u fost
accentele de românism luminat şi inspirat din cuvântările lui Cipariu şi
P o p a z u , protopopul Braşovului, apoi apariţia singulară a ţărănimii şi £ţ
preoţimii: „ E r a plăcut lucru — spune el — a v e d e a amestecându-se
cu frăţie albele sucmane ale Ardelenilor câmpeni şi zăbunele d e m ă ­
tase ale frumoaselor Scheiene şi S ă c e l e n c e ; apoi figurile venerabile
ale protopopilor români, cu vestmintele lor n e g r e , încinse cu b r â u r o ş u
şi cu pălăriile largi; apoi acel aer sărbătoresc, care se răspândise peste
tot locul, şi care p ă r e a a zice tuturor : „ S u n t e m aci toţi R o m â n i ! S u n t e m
într'o ţară r o m â n ă ! . . . "

4. C u un singur lucru nu s'a putut împăca O d o b e s c u , nici la a d u ­

narea dela B r a ş o v şi nici mai târziu: cu drumul p e care a a p u c a t
limba cărturarilor români din Transilvania. D e a c e e a el v a lupta fără
odihnă, cu toate puterile spiritului s ă u sprinten şi luminat, cu ironie şi
glumă uneori, cu înţelepciune totdeauna, pentru r e a d u c e r e a A r d e l e ­
nilor p e calea cea s ă n ă t o a s ă a limbii istorice şi populare, aceeaşi p r e ­
tutindeni, „spornică, vârtoasă şi limpede" cum Q numeşte el. El s e
a ş e a z ă deci pe linia unui A l e c u R u s s o , Vasile Alecsandri şi Ţittţ M a -
iorescu, păstrând? totuşi, în a c e a s t ă tovărăşie, silueta lui particulară.
Căci d a c ă a înfierat şi el, asemenea celor amintiţi, latinomania a r d e ­
leană, numind-o „trufie stearpă şi fără temei serios", declarând c ă nici­
o d a t ă „ n u v a l ă u d a gâştele din bătătură, s u b cuvânt că sunt urmaşe;
ale gâştelor din Capitol" şi cerând „ s ă fim mai p r e s u s d e toate btuţi
936 I O N BREAZU

R o m â n i şi nu Romani spălăciţii s ă vorbim curat româneşte, iar nu pocit

latineşte" — nimeni n'a avut ca el atâta înţelegere pentru procesul
sufletesc, d e o desinvoltură a p r o a p e tragică, ce i-a dus p e ardeleni la
a c e a s t ă e x a g e r a r e . A a r ă t a t - o aceasta în deosebi în magistralul portret,
d e u m b r ă şi lumină, ca 'n genialele tablouri de filosofi şi evanghelişti
ale lui Rembrandt, p e care 1-a făcut lui Timotei Cipariu, la moartea
acestuia, în 1887. Meritele învăţatului canonic dela B l a j , — spune O d o -
bescu — d e a fi „desţelenit şi prăşit ţarina c e a mai temeinică a naţiona­
lităţii noastre", limba strămoşească, sunt nepieritoare. El a simţit că „ c e e a
ce i-a s c ă p a t p e Români mereu dela nimicire, ceea ce i-a făcut s ă tră­
iască vieaţă dăinuitoare, vieaţă necurmată, vieaţă dela olaltă, întinsă peste
tot pământul românesc, a c e e a a fost numai şi numai limba lor. Intr a n s a
a răsuflat necontenit şi pretutindeni plămânii neamului r o m â n e s c ; cu
d â n s a a u petrecut şi a u străbătut ei nevoile; cu dânsa vor învinge p â n ă
la s f â r ş i t E a este pentru dânşii steagul biruinţii, precum a fost crucea
pentru întâiul împărat creştin. D e s p r e d â n s a ni se poate spune n o u ă
„In hoc signo v i n c e s l . . . " D e a c e e a , din cel mai curat patriotism, Ci­
pariu a dorit a c e a s t ă limbă cât mai curată d e elementele străine, a
„fugit" el, omul d e ştiinţă, „ d e ispitele ştiinţei, ca un cuvios ce vrea
să-şi păstreze nepătată credinţa". A ş a a u făcut şi Bariţ şi Laurian pentru
c a r e d e a s e m e n e a O d o b e s c u mărturiseşte o a d â n c ă veneraţiune.

5. In faţa patriotismului latinoman al cărturarilor, lui O d o b e s c u

li plăcea s ă p u n ă , ca şi A l e c u R u s s o , simţirea românească, simplă şi
d r e a p t ă a ţărănimii din A r d e a l . Prilej pentru a evoca această simţire,
ridicată p e culmile eroismului şi al martiriului, a găsit tocmai în
războiul din 1877, adică în momentul cel mai glorios al poporului român
din ţ a r a liberă. S e ştie cu câtă inteligenţă şi hotărâre a militat atunci
O d o b e s c u pentru participarea la războiu, fiind sigur c ă numai printr'un
act d e m a r e bărbăţie ne v o m cuceri şi ne vom merita neatârnarea.
G â n d u l lui nu se îndrepta însă numai s p r e câmpiile de luptă din Bul­
garia, ci şi dincolo d e Carpaţi, la „ m â n d r u l A r d e a l . . . a c e a frumoasă
b u c a t ă d e moşie strămoşească" — cum numeşte el în acest timp Tran­
silvania. In articolele p e care le-a publicat atunci în Românul el a în­
fierat atitudinea stăpânitorilor d e atunci ai acestei provincii, care in­
terziceau doamnelor r o m â n e s ă trimită ajutoare răniţilor din Războiul
Independenţii şi a demascat, c u s a r c a s m şi c u indignare, simpatia s u s ­
p e c t ă şi nefirească a acestor stăpânitori pentru Turci. In p r i m ă v a r a
anului 1878 el a rostit apoi la Ateneul R o m â n d o u ă conferinţe, una
d e s p r e Moţii lui Horia, iar alta d e s p r e Curcanii lui V o d ă Carol, „fraţii
mai tineri dar nescăpătaţî ai Moţilor ardeleni", cum îi numeşte el. C o n -
 ALEXANDRU ODOBESCU Şl TRANSILVANIA 93T

ferinţele a u fost tipărite împreună şi larg răspândite In Transilvania.

Ardelenii a u putut astfel s ă citească, la ei a c a s ă , c e a dintâi exaltare a
legendarului lor erou, făcută d e unul dintre cei mat respectaţi scriitori
români. Tot atunci, O d o b e s c u scoate pentru întâia o a r ă în v o l u m „Istoria
Românilor sub Mihai V o d ă Viteazul", a zeului s ă u a d o r a t , N i c o l a e
B ă l c e s c u , p e care d e asemenea o strecoară dincoace d e Carpaţi. Din
această carte a scos el superbul tablou al cetăţii d e munţi a A r d e a l u l u i ,
cu care şi-a început amintita conferinţă; tot d e aici şi din d o c u m e n t e l e
si studiile prietenului s â u Papiu Ilarian datele d e s p r e cauzele şi mersul
sângeroasei răscoale. D a c ă documentele i le-au d a t alţii, haina în c a r e
le-a îmbrăcat, a d â n c a semnificaţie p a n r o m â a e a s c ă este a lui, şi numai
a lui.

6. Ultima mărturie a admiraţiei şi dragostei pentru Transilvania,

n e - a d a t - o O d o b e s c u în 1894, cu un an înainte d e tragicul lut s f â r ş i t
C a director al Şcoalei Normale S u p e r i o a r e , el a cunoscut şi apreciat
p e profesorul şi pedagogul ardelean Vasile G r . B o r g o v a n , cu c a r e s'a
înţeles s ă scoată câteva manuale pentru şcoala primară. O d o b e s c u m a i
colaborase înainte la o astfel de întreprindere, cu un alt ardelean, c u
Ion Slavici. Manualele acestea sunt o d a t ă însemnată în istoria şcoalei
româneşti. L a îndemnul lui Borgovan, el vizitează, în v a r a anului 1894,
regiunea Năsăudului, u n d e petrece câteva săptămâni în localitatea
b a l n e a r ă Sângeorzul R o m â n . E r a m în momentul c â n d s'a terminat,
faimosul proces al Memorandului, care a răscolit timp d e doi ani
toate conştiinţele româneşti şi întreagă opinia publică e u r o p e a n ă . A
fost o n o u ă baie d e patriotism şi energie românească, p e c a r e i-a d a t - o
u n a din cele mai străvechi şi mai autentice regiuni ale Transilvaniei.
„ S u n t într'o ţară atât d e r o m â n e a s c ă — scrie O d o b e s c u soţiei s a l e —
atât d e lipsită d e străini, încât îmi p a r e că a c e a s t ă ţ a r ă nu p o a t e s ă
fie — în tot cazul nu trebue s ă fie — decât ţara noastră. Patriotismul
m e u creşte în localităţile româneşti care nu ne aparţin încă". Condi­
ţiile în care locueşte la S â n g e o r z sunt deosebit d e rudimentare. C u
m a r e greutate îşi p o a t e înlocui salteaua d e paie, p r e a tare pentru o a s e l e
lui delicate, cu câteva perini m o i ; a u trebuit a p o i s ă t r e a c ă c â t e v a
zile p â n ă când prietenii i-au găsit un dulap, în c a r e elegantul „ b o e r
din ţară" să-şi a ş e z e hainele. C u toate acestea, din convorbirile c u in­
telectualii, care nu mai prididesc să-i a r a t e d r a g o s t e a lor, din s p e c t a ­
colul frust şi grandios al naturii, dar mai ales din priveliştea i n c o m p a ­
rabilă a acelei minunate ţărănimt, p e c a r e o cântase cu câţiva ani
Înainte C o ş b u c în B a l a d e l e şi Idilele lui, din toate acestea el s e simte
a d â n c întinerit. Dela Bistriţa îşi c u m p ă r ă fotografiile Memorandiştilor,
$38 ION BREAZU

A r fi vrut s ă d u c ă însă cu el şi o fotografie a ţărănimii. F o t o g r a f u l

c o m a n d a t d e el dela Bistriţa nu vine însă, pentru a prinde în clişeul
lui sutele d e ţărani şi ţărance, în frumosul lor port, care joacă, în faţa
boierului din ţară, S o m e ş a n c a , Moldovineasca şi B ă t u t a şi închină cu
el din băutura, p e care le-a cinstit-o. O d o b e s c u nu p o a t e deci d u c e
cu el decât u n costum pentru fiica lui şi câteva strigături, p e care le
notează la faţa locului. N e ş t e a r s ă r ă m â n e însă în amintirea lui icoana
acestui popor, d e s p r e care scrie soţiei, că „este străbătut de dorinţa
puternică d e a se elibera d e jugul străin şi de a forma un stat cu noi",.
„ A ş a s ă fie! — încheie el. — D o r e s c s ă trăiesc pentru a v e d e a r e a l i ­
z a r e a acestei frumoase aspiraţii generale, care aici nu mai a r e forma,
v a g ă a unui simplu v i s . . . "
ION BREAZU
 PORTUL Şl INDUSTRIA CASNICĂ
DIN PLÂŞILE BEIUŞ Şl VAŞCÂU (JUDEŢUL BIHOR)
Bihorul din multe puncte d e vedere a fost şi trebue s ă spunen»
c ă mai este şi astăzi un colţ uitat d e ţară. In deosebi în trecut,,
munţii adăpostitori şi ocrotitori d e bieţi opincari „vidicani", n'aveau
de ce s ă atragă, la u m b r a desişului lor p e străinii stăpânitori d e
ieri — d a c ă nu pentru plăcerea vreunei vânători s a u excursii. Ş i p o a t e
a ş a a fost mai bine. L a a d ă p o s t d e priviri d u ş m a n e , Românul s ă r a c şt
uitat îşi putea strânge mai în tihnă curelele opincilor, iar m â n d r a R o -
mâncuţă îşi încingea mai nestingherită mijlocul cu dragul nostru tri­
color. Acestei neglijenţe a trecutului îi d a t o r ă m în mare p a r t e p ă s t r a r e a
neştirbită a celor mai d e s e a m ă comori naţionale.
Astăzi însă, c â n d munţii ne vorbesc, când fiecare zumzet, fiecare
freamăt de pe coastă r ă z b a t e la noi, ca o dulce chemare de frate, e
dureros s ă o b s e r v ă m aceeaşi neglijenţă. Ş i totuşi p r e a puţini sunt a c e i a ,
care cutreeră pitoreştile sate dela poalele munţilor Bthariei cu g â n d
de a d e v ă r a t ă apropiere sufletească. P r e a multe alte p r e o c u p ă r i avem,,
ca s ă ne mai r ă m â n ă r ă g a z s ă ne cunoaştem p e noi înşine. C u n e p ă ­
sare lăsăm nedesgropate comori, care fac p a r t e din însăşi fiinţa neamului.
Nici în ultimii 20 ani Bihorul n'a fost vizitat cu scopul de a s c o a t e
la iveală specificul românesc din a c e a s t ă binecuvântată şi prea f r u m o a s ă
regiune a ţării noastre.
Câţiva amatori ai artei poporale şi ai industriei casnice s'au în-
destulit cu mici colecţii şi neînsemnate observaţii a s u p r a acestor comori
naţionale.
N ' a u adâncit însă sufletul şi gândul -ţăranului bihorean, în m ă s u r a
s ă fie folositori la deslegarea importantelor probleme etnografice, c a r e
azi, mai mult d o a r ca 'n orice vreme, trebue s ă ne p r e o c u p e .
îmi lipsesc izvoarele trebuincioase pentru a v ă informa d e s p r e
manifestările artistice ţărăneşti din întregul judeţ, iar cunoştinţele m e l e
-MO ANGELA SELAGIAN-BUTEAN

i n a c e a s t ă materie se mărginesc la plăşile Beiuş şi V a ş c ă u ; voiu vorbi

deci numai despre arta p o p o r a l ă din aceste d o u ă plăşi.
P e acestea, in 1926, cu ocaziunea înfiripării celei dintâi expoziţii
etnografice de către Reuniunea Femeilor R o m â n e din loc, la O r a d e a
şi Beiuş, le-am străbătut împreună cu cele mai multe m e m b r e din C o ­
mitetul aranjator, pentru a cunoaşte mai bine produsele industriei c a s ­
nice femenine şi produsele industriale ale satelor cu specializări strâns
legate d e materia primă locală, ca s ă putem alege din ele tot ce e
specific bihorenesc.
Din cercetările făcute a m aflat că, portul naţional din aceste plăşi
se p o a t e g r u p a în 3 categorii: 1. Portul din p l a s a B e i u ş , 2. Portul din
jurul Vaşcăului, 3. Portul satelor dela poalele muntelui Bihorul şi d e
p e lângă pârâul G a l b e n a , u n afluent al Crişului Negru.

I. P o r t u l p o p u l a r
1. Portul în plasa Beiuş. înaintea primului războiu mondial, în
p l a s a Beiuş femeile purtau p o a l e şi spătoiu (iie) din pânză, ţesută d e
ele. Poalele din 5—6 laţi sunt plisate şi ale femeilor tinere mai a u şi
c â t e un volan p e ele. A t â t pe poale cât şi p e volane sunt motive cu­
sute s a u ţesute cu ghemuţul s a u cu boţi.
Spătoiul p e piept, pe spetează (deasupra umerilor), p e mâneci în
j o s , p e grumazi e împodobit şi el d e obiceiu în tehnica cusăturilor d e
p e poale.
Mai răspândite sunt cele brânăleşti, cruceşti, fufeşti, tăieturi c o m ­
binate cu cusături cruceşti şi fufeşti, pene scrise a l b e şi tăieturi albe.
P e acestea din u r m ă mulţi le confundă cu broderiile dela Călăţele,
numite „ v a g d a l â s o s " . Tăieturile albe din Bihor se d e o s e b e s c d e „ v a g -
dalâsos" prin faptul că, ţărancele noastre taie motivele la frumosul
motiv „cârligul fără capăt", iar la celălalt e tăiată b a z a .
In Delani, Nimăieşti şi B u r d a se g ă s e s c multe cusături d e acestea
migăloase, care d o v e d e s c nu numai o r ă b d a r e de admirat, dar şi. un
simţ artistic foarte pronunţat.
In lucrarea d-nei Dr. S e c o ş a n , Isvoade almăgene s e spune că,
aceste tăieturi, a s e m ă n ă t o a r e dantelei d e Veneţia numită „reticelle",
le-am împrumutat dela măiestrii veneţieni, veniţi la curţile ungare d u p ă
Renaştere.
Peste p u m n a t a poalelor, femeile sunt strânse cu brâuri d e lână,
d e obiceiu în tricolor, p e care şi le fac singure s a u le c u m p ă r ă dela
femeile din Leleşti.
Spătoaiele şi poalele d e port, cusute cu b u m b a c negru, sunt d e
o r a r ă frumuseţe.
 PORTUL Şl INDUSTRIA CASNICA
941

In comunele din apropierea Beiuşului, mai n o u se p o a r t ă şi rochii

costisitoare.
Şorţul din pânză d e c â n e p ă e folosit numai in casă, la lucru;
pentru sărbători a u şorţuri din cretoane s a u chiar din m ă t a s ă , iar b ă ­
trânele din ciot negru, p e care aplică pantlici şi şinoruri sclipitoare.
Mai demult p e piept purtau „ b a r ş o n " , nişte benzi d e catifea n e a g r ă ,
p e care e r a u cusuţi bani d e metal, dar dela c a r e nu lipsea nici m ă r '
g e a u a d e deochiu. Specialiştii în numismatică ar p u t e a găsi multe lu­
cruri interesante, scotocind prin lăzi d u p ă aceste p o d o a b e uitate.
Fetele şi nevestele a u c â r p e (năframe) roşii; femeile d e vârstă
mijlocie p o a r t ă c â r p e cu fond negru şi b o r d u r ă de flori, iar bătrânele
cârpe negre cu ciucuri. Fetele cu cosiţele a d u s e p e frunte s a u cu d o u ă
plete prinse la capăt cu pantlici, d e multe ori s e lipsesc d e năframa
d e cap.
D e ziua. nunţii însă îşi a ş e a z ă pletele în formă d e coc, capul şi-1
a c o p e r e cu năframă cu fond negru s a u roşie mohorîtă. D e l a a c e a
d a t ă ele socotesc drept m a r e ruşine s ă fie văzute cu capul descoperit.
Bărbaţii se îmbracă v a r a cu cămăşi şi izmene scurte. S p e t e a z a şi
pumnarii cămăşii sunt împodobiţi cu cusături, executate d u p ă tehnica
locului, în culorile roşu, alb s a u negru. Mai demult e r a u încinşi cu
chisig, ş e r p a r lat d e piele p e care îl p o a r t ă numai câţiva bătrâni. T i ­
nerii a u curele înguste.
Bărbaţii, ca şi femeile, mai p o a r t ă c o j o a c e cu ciupi în p a r t e a
dinainte, iar în s p a t e cu broderii în culori diferite. E l e sunt tivite cu
lână n e a g r ă , d e miel. Cojoacele femeilor sunt mai scurte, dar mai îm­
podobite decât ale bărbaţilor. In comunele d e pe valea Roşiei, ele sunt
•brodate cu multă lână verde, învrâstată cu violetă şi galbenă. F ă r ă
a c e a s t ă piesă d e îmbrăcăminte nici v a r a , în căldura c e a mai m a r e , nu
se d u c Ia biserică, la târguri s a u la ospeţe.
S e mai p o a r t ă s u m a n e care diferă dela sat la sat prin confecţio­
n a r e a buzunarelor şi prin înfloriturile d e p e piept, făcute din p o s t a v
r o ş u aprins, negru şi verde.
S u m a n e l e femeilor sunt mai împodobite decât ale bărbaţilor. In c o ­
munele din apropierea Beiuşului sumanele sunt albe, iar în Roşia, Căbeşti,
Meziad, J o s a n i , S o h o d o l sunt cafenii şi cenuşii. E l e sunt lucrate d e
croitorii dela sate. In timpurile r ă c o r o a s e , bărbaţii mai p o a r t ă cioareci
d i n suman. Pentru iernile g e r o a s e a u bituşe din piele d e oi p e c a r e o
p o a r t ă şi femeile. A c e a s t ă haină c ă l d u r o a s ă îi a p ă r ă d e frig, în munţi,
când îşi p ă z e s c oile şi vitele şt în drumurile lor d e comerţ ambulant
c u fructe, mături, scări, vase, etc.
942 A N G E L A SELAGIAN-BUTEAN

In comuna Delani s e fac cele mai b u n e şi mai multe bituşi; s e

desfac d e aici nu numai în plasă, ci şi în judeţul A r a d .
Iarna, bărbaţii a u căciulă de miel, iar v a r a pălării de paie s a u de p â s l ă
cu margini înguste ; cele bătrâneşti, cu obezi late, sunt foarte rare acum.
încălţămintea sunt opincile şi cizmele.

2. Portul în plasa Vaşcău. In comunele din apropierea Vaşcăului

c a : Petrileni, Stei, L u n c a , Seghişte, Vărzari ş. a., multe femei îşi îm­
p o d o b e s c poalele, confecţionate din pânză în mai multe iţe, cu motive
ţesute în r ă z b o i u ; chiar şi volanul aplicat p e ele a r e nişte dungi c o ­
stişe ţesute în culorile roşu, negru şi albastru. Poalele se termină în
dantelă lată, croşetată din b u m b a c alb ori învârstat cu b u m b a c în cu­
lorile ţesăturii.
Dantelele sunt croşetate cu multă iscusinţă de femeile din V ă r ­
zari, numite „Grecoiţe", d u p ă cum spune d-l Ic. Stavr. Moise Popoviciu,.
care le v â n d la târgurile din Beiuş, V a ş c ă u şi Băiţa.
încă dinaintea primului războiu mondial, unele poartă bluze albe
din p â n z ă cumpărată, pe care aplică combinaţiuni de linii curbe şi
flori brodate.
Spătoaiele a u cusături felurite. B r â u l lor de lână e îngust dar lung.
Şorţurile din doi laţi se termină tot în dantelă. E l e se pieptenă
c a în plasa Beiuş, a u con ci pe cerc, p e îndrea din os s a u din lemn.
Cârpele lor a u fond alb s a u galben. Z g a r d a e p o d o a b a gâtului.
A c e s t e benzi făcute din mărgele, mărunte, r e p r o d u c â n d motive g e o ­
metrice sau floricele, sunt combinate uneori şi cu o danteluţă, cu colţi,
tot din mărgele.
Cojoacele lor a u înflorituri în variate şi vii culori şi sunt tivite
cu o făşie îngustă de piele roşie. Aceste cojoace le fac cojocarii din
V a ş c ă u - B â r ă ş t i , totuşi influenţa străină e foarte pronunţată. B r o d e r i a
d e pe ele s e a m ă n ă cu cea numită „matyo" dela poalele munţilor Matra.
Bărbaţii s e îmbracă cu cămăşi albe, unele tivite în p a r t e a din jos,
altele terminate în d a n t e l ă ; aceeaşi dantelă se aplică şi la gulerul
strâmt; pe piept a u nişte nasturi coloraţi. Izmenele bătrânilor sunt
strâmte şi lungi. Cojoacele bărbaţilor a u puţină broderie, dar în părţile
acestea sunt mult purtate pieptarele din postav negru şi din blană d e
miel. A c e s t e a din u r m ă sunt încheiate la s u b s u o r i ; pielea lor e v o p ­
sită în culoarea tutunului.
S u m a n e l e s e poartă şi aici, deopotrivă, de femei şi de bărbaţi.
A l e femeilor sunt fireşte, mai scurte şi mai decorate. Culoarea p o s t a ­
vurilor p e care le întrebuinţează d e decor e mai mult albastrul întu­
necat, roşu vişiniu, galben, negru şi verdele şters.
 PORTUL Şl INDUSTRIA CASNICA 943

Sumănarii din S â r b e ţ i confecţionează astfel d e s u m a n e pentru

a p r o a p e întreaga regiune a Vaşcăului.
E i îşi desfac marfa la târgurile din Beiuş, V a ş c ă u , Beliu, Ineu Şt
C e r m e i . In timpul iernii, bărbaţii p o a r t ă cioareci, care dela genunchi
în jos sunt strâmtaţi şi intră în obiele.
Bituşa fără mâneci e mult întrebuinţată şi în regiunea aceasta.
Pălăriile lor a u margini late. încălţămintea o formează opincile şi
cişmele. Mai răspândite sunt cişmele din Cărpinet şi Vârzarii de J o s
cu t u r e a c moale şi talpa cusută, p e care le fac cismarii ţărani din aceste
comune.

3 . Portul dela poalele muntelui Bihor şi de pe lângă râul Gal­

bena. Cei mai original port Bihorean e al comunelor înşirate p e la
poalele Bihorului şi pe malurile râului G a l b e n a . S ' a păstrat p â n ă azi d e
către întreaga populaţie numai la M ă g u r a . In D umbră vani şi Chişcău
numai câteva bătrâne şi bătrâni îl mai p o a r t ă ; în B r ă d e t , B r o a ş t e , G u -
rani, Cociuba, Poieni şi Pietroasa, o parte a ţăranilor s e î m b r a c ă ca 'n
b ă t r â n i ; iar ceilalţi şi-au schimbat portul, combinându-1 cu cel din îm­
prejurimea Beiuşului şi a Vaşcăului.
Portul vechiu al femeilor e c ă m a ş a lungă cu puţine creţe. M â n e c a
acesteia e foarte decorată. E a a r e p e brânci în jos, a d e c ă de-a-lungul
ei, motive bogate.
Motivele s e aplică şi de-a-latul mânecii, pentru bătrâne într'un
rând, pentru femeile de vârstă mijlocie în 3 rânduri, numite braţuri.
M â n e c a cămăşii, în partea de jos s e încreţeşte, iar p e aceste creţe
s e fac cu aţă tare în culoarea fităului de p e întreaga mânecă admi­
rabile motive. C u s ă t u r a de pe creţe se n u m e ş t e : scăfătură.
Volănaşul din capăt, format din încreţitură, e brodat de asemenea.
C ă m a ş a pe piept nu s e împodobeşte, d a r părţile ei dela b r â u în
s u s se încheie cu puncte variate, care formează o distinsă decoraţie.
Cusăturile din plasa Beiuş sunt cunoscute şi aici, d a r p e lângă
a c e l e a s e mai obişnuiesc: motivele cusute cu „ j u m ă t a t e cruci" un fel
d e gobelin. In a c e a s t ă tehnică se fac „puii împunşi", cu fitău negru s a u
răsucit cu roşu. S e lucrează mult motive cusute „trăsurăreşte", între­
buinţate des la oumnarii cămăşilor bărbăteşti. Cele mai caracteristice
cusături din a c e a s t ă regiune sunt însă „ p e n e l e scrise", mai complicate
decât cele din jurul Beiuşului şi lucrate în culorile negru şi roşu, n ă -
sădit (violet). Unii o a s e a m ă n ă cu cusătura secuiască „irâsos". Penele
s e deosebesc însă foarte mult de cusătura aceasta prin tehnica lor, d e
a c e e a cred că nu este imitaţie, ci produsul fanteziei şi al îndemânării
femeilor din cel mai pitoresc colţ al Bihorului.
944 ANGELA SELAGIAN-BUTEAN

Numirile acestor pene d o v e d e s c şi imaginaţia lor b o g a t ă . L e z i c ;

roata înaintea acului, pene crude călcate, mesele cu flori, răsucitele,
cocoşii, secerile, cârligatele, grăpile, lodâncu, cohăneştile, adică din C o u
(Vaşcău). A c e s t e combinaţii d e linii curbe şi drepte, cusute în lănţi-
ş o a r e , puncte dinaintea acului, apoi broderie plată, se p a r e a fi fost
răspândite şi în împrejurimile Vaşcăului şi în satele d e p e pârâul R o ş i a .
E l e s e d e s e m n e a z ă fără c o m p a s ori fără linie, cu un beţigaş în­
muiat în anilină. N u toate femeile a u talentul d e a d e s e m n a cu m â n a
liberă, d a r se găseşte în fiecare sat din această regiune câte o d e s e n a ­
toare p e care o numesc „scriitoare". L a aceasta aleargă, în postul P a ­
ştilor, cu pânza de abia s c o a s ă din război femeile care preferă penele
scrise cu o r a r ă dibăcie, pentru puţinii bani s a u daruri în natură.
Irina Pele, A r m e i a n c a F e r e c e a n u din B r o a ş t e şi M ă r i a Marchiş din
B r ă d e t a u fost cele mai căutate scriitoare.
Şorţurile numite zadii sunt din p â n z ă d e c â n e p ă cu alesături fru­
m o a s e , s a u din lână. Culoarea dominantă a celor mai vechi zadii d e
lână e albastrul fumuriu, negru, r o ş u cald, galben, puţin v e r d e şters,
culori s c o a s e din frunzele şi coaja copacilor d e către gospodine. Z a -
diile acestea, ţesute în 3 iţe, a u o b o r d u r ă lată.
In creaţiile mai noi (de a c u m 2 0 — 3 0 de ani), se p u n e a b e t e a l ă
din mătăsuri, adică din berliner „ h a r a s * , cum li se zicea, c u m p ă r a t e
din Beiuş. Zadia aceasta e lucrată de-a-întregul cu motive în culori
mai aprinse şi uneori chiar ţipătoare.
S u n t zadii d e lână şi cusute cu motive. A c e s t e a se numesc zadii
tocmite. S u n t cusute diferite combinaţiuni d e flori, de linii drepte şi
curbe, cu punctele înaintea acului, cu lănţişoare din lână c u m p ă r a t e
din prăvălii. Zadiile d e lână se purtau şi în satele risipite d e p e
malurile pârâului Roşia. A c e s t e e r a u însă din 2 laţi.
P e la mijloc s e încing cu brâuri late şi lungi, din lână, care s e
ţes în deosebi la Pietroasa.
L a gât p o a r t ă mărgele mari în mai multe rânduri, s a u nişte s a l b e ,
sgărzi făcute de drotarii satelor (bărbaţi c a r e legau vasele d e lut cu
s â r m ă , ca s ă le facă mai rezistente), din s â r m ă galbenă şi mărgele d e
diferite mărimi. Dintr'un simţ d e jenă — la cununie — acestea e r a u
p u s e p e frunte, a ş a fel c a s ă le a c o p e r e ochii; se p u r t a u apoi la gât.
O u ă l e s e încondeiază cu motivele d e p e zadii.
Pieptenătura femeilor se c o m p u n e din d o u ă c o n d u r i numite cormi,
aşezate dela urechi în sus. Ştiu cazuri c ă bărbaţii le b ă t e a u pentru c a
s ă se lapede d e această coafură. Generaţia n o u ă însă, dornică d e v a ­
riaţie şi de noutăţi, a schimbat-o cu uşurinţă. A c u m se piaptănă c a în
plasa Beiuş.
 PORTUL Şl INDUSTRIA CASNICA 945

Mărămile mari cu flori şi împăturate d e - a - l a tul, v a r a le a r u n c ă

foarte graţios peste cormi a ş a că urechile cu cerceii frumoşi r ă m â n libere.
Bărbaţii a u cămăşi fără creţe în spate, „ c ă m ă ş i slobode", cum l e
numesc. A c e s t e a , la întâlnirea părţilor din care sunt compuse, se încheie
cu broderii de fitău r o ş u ori negru. N'au gulere, ci sunt tivite la gât
cu împletituri care se termină în ciucuri (cănaci). M â n e c a încreţită e
prinsă într'un p u m n a r cusut trăsureşte. In Pietroasa pumnarii sunt cu­
suţi în dungi negre şi roşii.
Izmenele lor trec peste genunchi, sunt lucrate şi p e d e lături şi
d e a s u p r a tiviturii a u ciucuri (ajoururi) frumoase. Iarna p o a r t ă cioareci.
Cojoacele bărbăteşti a u ciupi şi mult v e r d e ; le poartă a c u m şi femeile
pentrucă sunt mai ieftine. A l e femeilor, lungi p â n ă la genunchiu, a b i a
se mai găsesc. Iscusiţii cojocari din Poienii d e J o s n'au mai lucrat p o a t e
niciunul dela primul războiu mondial încoace. In curând cojoacele f e ­
meieşti din această regiune s e vor găsi numai în muzee.
Sumanele sunt toate a l b e ; la confecţionarea lor se foloseşte mult
postav roşu, verde şi negru.
In ţinutul acesta muntos bituşa este o haină mult preţuită.
Bătrânii a u pălării negre cu margini late, c ă r o r a le zic „clop-
roată". Tinerii p o a r t ă pălării mici verzi.
In zilele de s ă r b ă t o a r e , costumele femeieşti se completează în
1
ambele plăşi cu frumoase „felegi" ) în care duc prescura la biserică.
F o n d u l motivelor acestor felegi de p r e s c u r ă , în p l a s a B e i u ş e r o ş u ,
iar în plasa V a ş c ă u , în părţile muntoase, e negru.
L a târguri, s a u la orice drum, se poartă străiţi din pânză d e c â n e p ă ,
cu distinse alesături, s a u străiţi din lână. S e întâlnesc şi desagi din lână.
Albumul Minervei C o s m a cuprinde multe motive din plasa B e i u ş
şi V a ş c ă u .
Marele album al d-lui Dimitrie C o m ş a încă a r e câteva motive d e
cusături din comunele Drăgoteni şi Cărbunari din plasa Beiuş.
D e s p r e portul din împrejurimea Vaşcăului a scris d-1 Ic. S t a v r .
Moise Popoviciu în lucrarea s a Monografia comunei Seghişte publicată
în Transilvania din 1911.
Vrednica fostă institutoare M ă r i a C o s m a descrie în conferinţa s a ,
ţinută în 1924 la cercul cultural al Şcoalei d e S t a t din Beiuş, portul
din plasa V a ş c ă u .
Lucrările Locuri şi oameni d e D r , C. P a v e 1 şi Din podoabele
Bihorului d e A n g e l a S ă l ă g i a n - B u t e a n cuprind şi unele o b ­
servaţii referitoare la industria casnică din aceste plăşi.

') Ş t e r g a r e .
"946 ANGELA SELAGIAN-BUTEAN

D-1 G . T. Niculescu Varone, în volumul II al lucrării sale

Portul naţional românesc are un capitol cu titlul „ N o i cercetări etno­
grafice în B.hor", în care vorbeşte (insă foarte sumar) despre portul
din întregul judeţ.

II. I n d u s t r i a c a s n i c ă

A p r o a p e toate lucrurile din c a s ă şi g o s p o d ă r i e sunt făcute, în

ambele plăşi, d e către stăpânul şi stăpâna casei, ajutaţi de membrii
familiei.
Prin munca şi priceperea femeii se îmbracă nu numai întreaga
familie, ci şi casa, cu pânzături şi ţesături d e lână trebuincioase. R o ­
mâncele noastre lucrează într'un războiu foarte primitiv, p o d o a b e l e
casei, c a : felegile dela icoane, cele de p e r u d a r e , făţarele, ş. a.
M u n c a lor începe cu cultivarea şi prelucrarea cânepii şi a inului,
s e continuă la război şi se termină cu cusutul. A ş a dar feluritele pro­
d u s e ale industriei casnice femenine le o c u p ă întreg anul. P â n z a ţesută
în câte 2 p â n ă la 7 iţe, alesăturile în degete, în vergi, cusăturile cu
motivele s c o a s e din sufletul lor, toate sunt o d o v a d ă a simţului artistic
şi îndemânării femeii din aceste ţinuturi.
P e lângă industriile în strânsă legătură cu portul, vrednice d e
amintit sunt industriile satelor specializate, c u m le numeşte d-1 prof.
I. Simionescu.
In mai multe sate se prelucrează lemnul. L a Feneriş, m a r e a parte
a ţăranilor sunt rotari. In târgurile din B e i u ş ei vând osii, roate şi
cară. L a Tărcăiţa se fac juguri d e boi pirogravate, iar în Cresuia scări
d e toate mărimile. Buduresenii lucrează din lemn d e f a g : leagăne,
h a m b a r e , lădoaie, lăzi d e diferite mărimi, încrestate cu motive com­
binate în linii drepte şi în zig-zaguri spirale, cercuri şi semicercuri.
T o a t e acestea le desfac fie d e acasă, fie în târgurile din Beiuş. C u cele
r ă m a s e luau — şi vor lua — drumul Orăzii,
Meşteşugul clăditului îl ştiu în fiecare comună. Casele de lemn
c u portiţele sculptate, bisericuţele de lemn cu turnuri svelte fac far­
mecul satelor.
Buduresenii sunt meşteri buni şi la dubitul sumanelor. P e V a l e a -
R e a , cu a p a ei aspră, s e înşiră 11 steaze. F a b r i c a a c e a s t a primitivă, în
c a r e totul e din lemn, prelucrează stofa d e s u m a n e cu ajutorul cio­
cănelelor p u s e în mişcare cu ajutorul apei. In această parte a anului
funcţionează din greu steazăle. Carele proprietarilor d e stează s o s e s c
încărcate cu valuri de sumane. Din dubitul unui car d e marfă îşi fac
astăzi câte 5 — 6 0 0 0 lei. A s e m e n e a lucrătoare se mai g ă s e s c p e valea
 PORTUL Şl INDUSTRIA CASNICA 947

Roşiei, între V a ş c ă u şi Cărpinet, în sus de Criştior, la L e u c a şi la

Fânaţe.
Olăritul, acest meşteşug preistoric se practică în p l a s a B e i u ş la
Leleşti. Din pământul a s p r u pe care îl a u , Leleştenii pot face numai
v a s e nesmălţuite. C u v o p s e a s c o a s ă din piatra-neagră, care se g ă s e ş t e
în împrejurimea Vaşcăului şi piatra roşiatică din Meziad şi Roşia, d e ­
semnează, cu ajutorul unui piaptăn linii paralele şi alte ornamente pri­
mitive.
In plasa V a ş c ă u , la Leheceni şi Cărpinet sunt cei mai iscusiţi olari.
T o t satul se o c u p ă cu această meserie. Vasele sunt vopsite cu albealâ
a d u s ă dela Hâlmagiu. Ele se ard întâi în cuptoare apoi s e smălţuiesc.
In lutul moale scrijelesc linii paralele în zig-zaguri, spirale, steluţe, semi­
cercuri, picăţele n u m i t e : trese, fufe, cârloambe, prescuri, colţi, c o a d a
cocoşului, etc. Prin aspectul şi calitatea lor aceste vase se clasează între
cele mai durabile şi mai frumoase din Bihor.
In Valea N e a g r ă — unde se fac şi spete pentru ţesut — şi la
Săliştea de V a ş c ă u se g ă s e s c încă mulţi olari.
L a ornamentarea produselor industriilor din p l a s a Beiuş şi V a ş c ă u
predomină motivele geometrice. Pătratul, triunghiul, rombul, sunt cele
mai obişnuite; ele alternează cu cruci şi cârlige.
In industriile satelor se aplică, din cele mai îndepărtate vremi,
aceleaşi metode, se lucrează cu aceleaşi unelte şi în felul şi în forma
celor mai vechi produse. N u se recunoaşte nicio evoluţie, dar nu s e
o b s e r v ă nicio influînţă străină. P â n ă a c u m numai ici-colo, la vase şi la
mobila din casă, a m descoperit puţine infiltraţiuni străine.
C u portul însă stăm altfel. Portul din bătrâni în aceste d o u ă plăşi
s'a menţinut timp mai îndelungat. Generaţia veche a păstrat a c e a s t ă
moştenire preţioasă neschimbată.
D e câţiva ani încoace însă, m o d a a lansat şi în satele noastre
alte gusturi, alte vederi în felul de a se îmbrăca.
Influinţa străină şi a regiunilor mai îndepărtate a crescut mereu.
Maşina d e cusut a ajutat şi ea mult la introducerea pieptarului
o u mâneci, la m o d a sumănelelor, care cu o iuţeală nemai pomenită
s'au răspândit în toate comunele din plasa Beiuş.
G o a n a n e b u n ă d u p ă inovaţii va contribui, cât mai c u r â n d la p ă ­
răsirea totală a portului atât d e specific din u m b r a muntelui Bihor.
Dispar penele scrise, dispar zadiile de lână p e m ă s u r ă ce mor d e -
semnatoarele m ă i e s t r e ; nu se mai fac nici cămeşi femeieşti nici b ă r ­
băteşti cu croiul şi ornamentaţia bătrânească. Portul din p l a s a B e i u ş
cu influinţa străină recentă ia locul costumului vechiu, caracteristic şi
foarte original. Ş i e păcat s ă lăsăm să se uniformizeze portul. Variaţia
4
948 ANGELA SELAGIAN- BUTEAN

arată nu numai bogăţia d e imaginaţie a ţăranului nostru, da r ridică şi

pitorescul satelor.
A S T R A prin conferinţele d e p r o p a g a n d ă naţională, prin şcoala,
ţărănească, Reuniunea Femeilor R o m â n e prin expoziţii, b a z a r e , con­
ducte etnografice, excursii în fiecare an la sate cu scopul d e a întări
d r a g o s t e a pentru portul bătrânesc local, a u contribuit, în largă măsură,,
la d e ş t e p t a r e a interesului în cercul celor chemaţi d e a păzi una dintre
cele mai însemnate comori ale neamului.
C a un început amintesc formarea Comitetului d e românizare a
cojoacelor. U n m e m b r u priceput al acestuia, d-1 Niculiţă P o p , profesor
d e desemn la Liceul d e băieţi, vede soluţiunea problemei portului bi­
horean, între altele în alcătuirea urgentă a unui album d e costume,,
altul d e motive şi d e reînfiinţarea, cu orice jertfă, a atelierului d e ţesut
al Reuniunii Femeilor R o m â n e .
S ă n ă d ă j d u i m c ă toate aceste se vor realiza îndată d u p ă alinarea
Înmii turburate d e grozăviile războaielor. P â n ă atunci toţi cei cu t r a ­
gere d e inimă pentru manifestările artistice ale ţăranului din B hor să:
muncim în tăcere, d a r cu stăruinţă, pentru tot ce din punct d e v e d e r e
etnografic a r fi d e folos neamului.
ANGELA SELA GIAN-BUTEAN
 CRONICI
SEMNIFICAŢIA JURIDICO-ISTORICÂ A ACTULUI
1
DELA ALBA-IULIA)
Pentru conştiinţa naţională a Românilor din Transilvania, d a r
şi pentru a Românilor d e pretutindeni, hotărîrea dela 1 Decemvrie
1918, luată în Cetatea istorică a neamului, are mai p r e s u s de orice,
semnificaţia unei sentinţe drepte într'un îndelungat proces istoric. D a r
însemnătatea acelui act a p a r e sporită, când observăm că, în lumina d r e p ­
tului popoarelor, el se situiază pe linia unor mari principii, a d â n c îm­
pământenite în conştiinţa juridică obştească, — de astăzi, c a şi d e a c u m
un sfert de veac în urmă, — ce-şi g ă s e s c concretizare în acest m a r e
adevăr, că „naţiunea prin aria ei de expansiune teritorială, u r m e a z ă
s ă fie privită, ca formula vie a frontierei." Dincolo d e însemnătatea
sa naţională covârşitoare, — căci ea a înlesnit şi a definitivat inte­
grarea Transilvaniei, acest „leagăn al românismului" în cadrele teritoriale
şi politice ale unui S t a t român întregit, — hotărîrea dela A l b a - I u l i a
dela 1 Decemvrie 1918 a p a r e astfel de o „valoare internaţională", ca
unul dintre cele mai caracteristice acte ce se inspiră din acel „ d r e p t
de revendicare", cu străduinţă şi lupte câştigat în decursul veacului
trecut al „revendicărilor naţionale", următor căruia „Statul naţional
este deplin îndreptăţit d e a atrage la sine părţi din corpul naţional,
aflătoare s u b stăpâniri străine, d u p ă cum acestea la rândul lor, a u
dreptul sacru de a se alipi Statului lor naţional."
D a r ca toate actele mari din istoria neamului nostru, — şi în
deobşte din vieaţa tuturor popoarelor, — actul dela 1 Decemvrie 1918
este firească şi d r e a p t ă urmare a unei îndelungate pregătiri. A unei
pregătiri a Românilor transilvani, impresionant manifestată de-a-lungul
secolelor, p r e c u m o arată neîndoelnic, „plebiscitul d e toate zilele", ce
afirmă o constantă şi neîntreruptă gravitare a masselor româneşti tran­
silvane s p r e aşezările politice româneşti dela Sudul şi Răsăritul C a r -
paţilor; o gravitare, afirmată prin secole, a Ţârii transilvane s p r e Princi­
patele r o m â n e dunărene, a căror firească întregire e a este, p r e c u m tot­
d e a u n a a u arătat-o, alcătuirea populaţiei sale — de autohtonie şi m a r e
majoritate românească, — ca şi caracterul „unitar" geografic şi e c o -

l
| Idei d i n c o n f e r i n ţ a r o s t i t ă la 1 D e c e m v r i e 1942, la c o m e m o r a r e a zilei, d e
către Universitatea din Cluj-Sibiu.
4*
950 GEORGE SOFRONIE

nomic. A c e s t „plebiscit de toate zilele", de nepreţuită valoare m o r a l ă

şi juridică, ce s'a manifestat neîncetat, prin conştiinţa unei comunităţi
d e origine a Românilor de pretutindeni, a unei comunităţi d e voinţă, d e
năzuinţe şi d e destin, alcătueşte un prim fundament, d e însemnătate
deosebită, a actului dela 1 Decemvrie 1918. D a r la b a z a s a , se g ă ­
seşte deopotrivă, o pregătire mai apropiată în timp, d e momentul istoric
al înfăptuirii sale. E a şi-a găsit cristalizare, în interpretarea d a t ă d e
către fruntaşii naţionalişti ai Românilor din Transilvania, celei mai a -
dânci şi curate simţiri şi năzuinţe a naţiunii r o m â n e din această parte
a Ţării, mai cu s e a m ă în trei momente istorice: în reuniunea frunta-
Octomvrie 1918; în proclamarea
s o l e m n ă a despărţirii de Ungaria, afirmată în Parlamentul din B u d a ­
pesta la 18 Octomvrie 1918, şi izvorîtă din conştiinţa — comună p o ­
poarelor asuprite —, că „urmările războiului îndreptăţesc aspiraţiile d e
veacuri ale naţiunii române, la deplina libertate naţională" ; şi d e o p o ­
trivă, în „ C h e m a r e a " dela 21 Noemvrie 1918 a „Consiliului Naţional
R o m â n " , prin care naţiunea r o m â n ă din Transilvania era convocată la
Aiba-Iulia, p e ziua de 1 Decemvrie, pentru c a e a „ s ă h o t ă r a s c ă d e
soarta s a , pentru vecie." A fost atunci, în aceste acte pregătitoare,
afirmarea unei declaraţii d e credinţă în binefacerile şi temeinicia co­
mandamentelor „principiului naţionalităţilor" şi a corolarului s ă u j u ­
ridic „dreptul de autodeterminare a popoarelor", ale cărui date se
p u n e a u pentru Românii transilvani, cu atât mai tulburătoare putere,
c u cât mai mari fuseseră suferinţele şi nedreptăţile trecutului. A fost
deopotrivă exprimarea unei convingeri tari, — tot atât d e tare ca şi
rezistenţa r o m â n e a s c ă faţă de metodica acţiune de odinioară, de d e s -
naţionalizare, — că a sosit vremea „Statului naţional"; că în spiritul
evangheliei vremurilor noui, dreptul popoarelor c o m a n d ă ca şi naţiu­
nea r o m â n ă să-şi g ă s e a s c ă îndreptăţirea d e a fonda în întreg spaţiul
carpatic, în acest spaţiu de străveche şi continuă romanitate, un astfel
d e „ S t a t naţional", pentru ca astfel Statul român s ă a p a r ă pe tărâmul
dreptului, ca personificare juridică întregii naţiuni române.
D a c ă astfel actul din 2 Decemvrie 1918, a p a r e ca un act ce sin­
tetizează o întreagă desvoltare istorică a naţiunii române din Transil­
vania, pregătit fiind în timp, prin datele „plebiscitului de toate zilele",
— A d u n a r e a Naţională dela Alba-Iulia îmbracă în lumina dreptului
ginţilor, caracterele şi valoarea unui a d e v ă r a t „plebiscit spontan", a
imei impresionante manifestări d e „voinţă colectivă" fundamentul cel
mai puternic şi titlul d e drept cel mai tare, al unei formaţiuni statale.
O consultare p o p u l a r ă adică, necerută de vreun act internaţional, or­
ganizată şi afirmată în chip „spontan", dar tocmai prin aceasta având
o valoare sporită în ordinea morală şi juridică, faţă d e o consultare
la o zi determinată, şi impusă printr'un angajament prealabil. Mărturii
contemporane a u p u s în lumina acest caracter plebiscitar, al Adunării
Naţionale dela A l b a - I u l i a : „ C a la o vrajă, — s p u n e a veneratul E p i s c o p
R o m a n Ciorogariu, — s'au a d u n a t la Alba-Iulia o sută de mii de R o ­
mâni, ca s ă hotărască asupra sorţii neamului românesc. Ţărani din
t o a t e părţile locuite d e români, a u alergat cu primejdia vieţii, printre
suliţele gardiştilor unguri, la m ă r e a ţ a A d u n a r e Naţională. C a o vijelie
 SEMNIFICAŢIA JURIDICO-ISTORICA A ACTULUI DELA ALBA-IULIA 951

s'a descărcat la Aiba-Iulia, glasul p o p o r u l u i : Noi vrem Unirea cu Ro­

mânia. Hotărîrile dela A l b a Iulia, sunt tablele legii celei noui ale n e a ­
mului românesc." Ş i d a c ă mai o b s e r v ă m , că la b a z a acestui a d e v ă r a t
plebiscit d e Unire, exprimat cu indrăsneală, cu primejduirea vieţii, şi
cu o spontaneitate care a redus la neputinţă, orice r ă s p u n s s a u rezi­
stenţă imediată din partea milenarilor opresori stă şi un caracter re­
prezentativ, însemnătatea naţională, dar şi a c e e a pe tărâmul dreptului
ginţilor, a memorabilei Adunări, iese şi mai viu în lumină.
D e a c e e a Tratatul dela Trianon, semnat numai la 4 Iunie 1920,
nu a fost în m ă s u r ă , a decreta el „Unirea" Transilvaniei cu R o m â n i a ,
ci d e a consfinţi numai acest istoric act, care rămâne în chip hotărîtor
o p e r a naţiunii r o m â n e din a c e a s t ă parte a Ţării. D a c ă el prin desfă­
ş u r a r e a evenimentelor internaţionale, s'a găsit desprins d e realităţile
pe care le consfinţise — crearea lor r ă m â n â n d o p e r a „voinţei colec­
tive", — nu mai puţin acel tratat, ce se inspira din datele „princi­
piului naţionalităţilor", invincibilă idee-forţă, a p a r e mai a p r o a r e c a
puţine altele, d e idealul „justiţiei" cuvenită popoarelor. R e d u c â n d U n ­
garia e a însăşi, la fireştile limite ale unui „ S t a t naţional", el a d u c e a o
condamnare, în acelaşi timp, a pretenţiilor de hegemonie, d e stăpânire
politică, asupra altor p o p o a r e . Căci astfel cum proclama „ S c r i s o a r e a
Millerand" (din 9 M a i 1920), d e trimitere a tratatului dela Trianon
către Delegaţia ungară", ..-O stare de lucruri, fie şi milenară, nu este
vrednică s ă dăinuiască, când ea este recunoscută, a fi contrarie ideii
de justiţie."
Astfel, din desfăşurarea evenimentelor ce a u dus la actul dela 1
Decemvrie 1918, — la b a z a căruia r ă m â n e manifestarea d e voinţă a
naţiunii române s p r e „unitatea naţională", d u p ă ce e a se străduise in
veacul trecut s p r e „libertatea naţională", principiu pus de Bărnuţiu, —
a p a r e şi temeiul de drept al comunităţii naţionale româneşti, la T r a n ­
silvania întreagă. Căci acest „drept" porneşte din realităţi, d e s u ­
perioară şi permanentă valoare, din principii a d â n c împământenite în
conştiinţa juridică obştească. Ş i aceste principii, fie că sunt cristalizate
în datele principiului naţional, fie ale „criteriului etnic", se cer reali­
zate cu aceeaşi hotărîtoare putere. GEORGE SOFRONIE

NOTE CRITICE
„VALOAREA BIOLOGICA A GÂNDIRII"

Puţine sunt în literatura noastră lucrările de sinteză d e felul celei

publicate relativ d e c u r â n d de d-l Dr. D. Chirculescu, s u b titlul: „ V a ­
loarea biologică a gândirii", în editura „ C u g e t a r e a " din Bucureşti. în­
temeiată p e o stridalnică a d u n a r e d e felurite lămuriri ştiinţifice, e a
caută s ă deslege unele probleme generale, privitoare la vieaţa sufle­
tească şi la legăturile acesteia cu „biologicul". Volumul d-lui Dr. Chir­
culescu p o a t e fi o foarte b u n ă cetire pentru doritorii d e cultură g e ­
nerală : atât prin funcţiunea s a vulgarizatoare, cât şi prin imboldul p e
care-1 poate d a cetitorului d e a gândi şi d e a cerceta mai departe.
S c o p u l cărţii este d e a înfăţişa locul p e care gândirea 11 o c u p ă în lume,
952 EUGENII) SPERANTIA

s a u , mat precis, în desfăşurarea fenomenului vital. Atitudinea pe c a r e

şi-o însuşeşte, fără s ă fie cu totul nouă, a d u c e o oarecare încercare d e
contribuţie personală, sprijinită, mai întâi, pe pregătirea medicală a a u ­
torului, apoi p e lectura unui număr de autori bine aleşi, din câmpul
psihologiei contemporane, din domeniul istoriei civilizaţiei, al sociolo­
giei şt al filo sofiei biologice.
înainte d e a intra în discuţia fondului acestei scrieri, n e - a m în­
gădui să-i facem autorului o prietenească mustrare pentrucă şi-a îm­
brăcat o lucrare de preţ într'o formă neîngrijită, cu abateri dela rân­
duielile stilisticei, ale gramaticei şi, pe alocuri, ale ortografiei. A f a r ă d e
aceasta, unii termeni d e primă însemnătate, p r e c u m : „raţiune", „ i p o ­
teză", „apriori" etc. iau s u b p a n a d-lui Dr. Chirculescu o întrebuin­
ţare cu mult prea elastică, neîngăduită celor ce cunosc limbajul con­
sfinţit în logică şi în psihologie. N ă d ă j d u i m însă că o viitoare ediţie v a
a d u c e o s ă n ă t o a s ă direticare a cuprinsului acestei clădiri. Şi, cu a c e ­
stea, trecem mai d e p a r t e .
T e m a fundamentală a lucrării este cea evoluţionistă. G â n d i r e a e
prezentată ca un fenomen biologic ce-şi face apariţia iniţială în con-
diţiunile modeste ale iritabilităţii celulare şi în reacţiunile de tip reflex.
Sensaţiile constitue prima treaptă a oricărei activităţi psihice, mai jos
d e care te găseşti în plină fiziologie. Desvoltarea evolutivă a funcţiunii
sensoriale se p r o d u c e printr'o disociere care precizează şi conturează
din ce în ce mai minuţioas procesele iniţiale cu caracter mai global şi
deci mai vag. Funcţiunile mintale superioare se arată de a s e m e n e a
treptat, atât ontogenetic, cât şi filogenetic, p a r c u r g â n d un drum care
d u c e s p r e gândirea logică, dar trece prin faza gândirii „prelogice" p e
c a r e a p r e s u p u s - o şi a analizat-o L e v y - B r u h l în cele ş a s e (nu
numai trei) volume dedicate „mentalităţii primitive". T r e b u e să-i amintim
însă d-lui Dr. Chirculescu că atitudinea lui L e v y - B r u h l e departe de
a fi „literă d e evanghelie". T e z a prelogicismului a fost crunt combă­
tută d e autori prestigioşi, ca P. W. S c h m i d t , A . L o i s y , 0 . H a -
b e r t , 0 1 . L e r o y , etc. Ş i e a poate fi considerată ca definiv ruinată.
Principiile „ a priori" îi datoresc instalarea lor progresivă, d u p ă p ă r e r e a
autorului, presiunii pe care lumea exterioară o exercită s u p r a cadrelor
gândirii (v. p a g . 193). D a r a c e a s t ă geneză nu se p r o d u c e p e cale lo­
gică, ci principiile „ a priori" par a se desprinde „din lucruri". E l e nu
sunt produsul raţiunii active, d u p ă cum nu sunt nici d e origine pur
e m p i r i c ă : autorul a d o p t ă teza mult mai ispititoare a „schemelor motore",
modalităţi de reacţiune, inerente organismului nostru. T e z a aceasta p a r e
a fi împrumutată dela J . P i a g e t. D a r şi Piaget, la rândul s ă u , e, în
a c e a s t a privinţă, succesorul lui Th. R u y s s e n (v. „L'evolution psycho-
logique du jugement", 1904; E d i t u r a Felix Alean). L a el şi, într'o m ă ­
sură, la B a l d w i n , d-l Dr. Chirculescu ar fi putut găsi sugestii foarte
preţioase pentru D-sa.
J u d e c â n d însă d u p ă calităţile d e reflexiune pe care le dovedeşte
autorul, putem s ă aşteptăm dela d - s a s ă nu se o p r e a s c ă la jumătatea
drumului. Căci, într'adevăr, atâta vreme cât, conform vederilor seco­
lului al X I X lea confunzi biologicul cu fiziologicul, cât în „bios" vezi
numai „physis", nu vei putea coborî în tainele adânci ale psihismului.
 NOTE CRITICE
953

A t â t a vreme cât te vei feri cu vajnică prejudecată d e a r e c u n o a ş t e

„finalismul", mult hulitul finalism, ca particularitate caracteristici a
„Vieţii", nu vei putea contempla vieaţa sufletească tocmai în c e e a c e
constitue pivotul ei hotărîtor. D l Dr. Chirculescu recunoaşte c ă p s i ­
hicul nu e una cu fiziologicul şi totuşi îl r e d ă întotdeauna în funcţiune
d e structură organică şi de proces organic. Deci îl p r e s u p u n e întot­
d e a u n a s u p u s unui determinism d e tip fizical. D a r aspiraţia, tendinţa,
veşnicul impuls al depăşirii de sine, al depăşirii actualului şi datului
concret şt imediat, este motorul netăgăduit al Vieţii în genere şi e
faptul central al vieţii psihice. N u poţi înţelege „omul" ca fiinţă psiho­
logică fără o neîncetată raportare la factorul misterios care nu s e p o a t e
dibui la microscop, în nervi, în fibre, în globulele sanguine. II identi­
fici însă, prin acţiunea sa, prin efectele sale, în impulsul iniţial al ori­
cărui embrion viu, al oricărei celule embrionare, care n e a v â n d încă
decât un minimum de „organism", p o s e d ă totuşi puterea d e a şi-1 con­
fecţiona. Acelaşi factor lucrează mai departe, domnule Doctor, c u a j u ­
torul aparatelor speciale pe care singur şi le construeşte, a p a r a t e a l e
vieţii vegetative şi aparate ale vieţii de relaţiune. Acelaşi factor, întor-
cându-se a s u p r a s a însuşi, a p a r e c a factor psihic, c a „ e u " , ca „spirit".
In el, celebrul fiziologist şi embriologist H a n s D r i e s c h v e d e f a c ­
torul „psihoid" înzestrat cu „entelechia". In el Bergson v e d e forma
minimală a „elanului vital". In el, botanistul filosof R . H. F r a n c a
v e d e factorul activ al „integraţiunii", iar celalt botanist, autorul a d m i ­
rabilei cărţi: „ D a s Zweckgesetz in der Natur", — v o r b e s c d e s p r e
A d o l f W a g n e r dela Universitatea din Innsbruck, — îl numeşte fără
înconjur: „Psyche". Elementul acesta tendenţional, care d ă întregului
p r o c e s al vieţii o tonalitate finalistă, este şi r ă m â n e caracterul general
al oricărei forme de psihism. D a c ă nu ţinem s e a m a de el, omul n u
m a i e „ o m " pentru noi, istoria nu mai a r e niciun „sens" şi nicio e x ­
plicaţie ; arta, sforţarea ştiinţifică, dreptul, economia, morala, religia,
r ă m â n inaccesibile ştiinţei, ca simple superfetaţiuni, epifenomene, n ă ­
luci. Ş i totuşi ele sunt „realitatea" care a b s o a r b e omului 9 9 % din
preocupările s a l e ; ele sunt „omul", iar o ştiinţă care le-ar şterge c u
buretele, o psihologie care ar denatura sensul istoriei şi al valorilor, o
psihologie în care inferioritatea sufletească s'ar schilodi pentru a m a i ­
muţări teoriile ce conduc activitatea inginerului constructor d e maşini,
o atare psiholigie n'ar mai ajunge s ă r ă s p u n d ă destinaţiei cu c a r e cer­
cetările şi observaţiile psihologice a u fost întreprinse. E a n'ar mai a v e a
pentru „ o m " decât interesul unui simplu joc s a u al unei speculaţii
p u r teoretice, n'ar mai fi decât o simplă construcţie a n a l o a g ă cu a c e e a
a unui sistem de geometrie cu n dimensiuni, extrem d e interesantă d a r
total artificială.
Teoria provenienţii pur fiziologice a vieţii psihice nu e la u r m a
urmei decât o ipoteză ca oricare alta. Dela „ g l a n d a pineală" a lui
D e s c a r t e s , ea a fost exploatată p â n ă Ia refuz şi şi-a dat toate r o a ­
dele posibile. D e nu m'ar a c u z a cineva c ă fac jocuri de cuvinte m i - a ş
îngădui s ă spun că unele dintre aceste r o a d e a u fost curat n e r o a d e
(e suficient s ă ne amintim d e încercarea p e care a făcut-o un m e d i c
a c u m vreo jumătate de veac, de a m ă s u r a . . . genialitatea, şi deci d e
954 EUGENII) SPERANTIA

a funda valoarea intelectuală omenească, prin analiza urinei, prin exa­

menul cariei dentare şi alte a s e m e n e a ingenioase date). Ipoteza fizio-
logistă e însă departe d e a fi singura posibilă. O concepţie diametral
o p u s ă , care ar pune „starea d e conştiinţă" c a fenomen elementar şi
minimal al vieţii, la b a z a biologiei generale, o atare ipoteză poate fi
susţinută cu cel puţin tot atâtea şanse d e succes, e a dispunând d e s u ­
ficiente argumente ştiinţifice şi d e toată putinţa unei consecvenţe l o ­
gice. Din considerarea ei pot decurge, cum a m spus altă dată, impor­
tante elucidări ale multor noţiuni biologice. In definitiv, d u p ă cum,,
în fizică, d o u ă teorii o p u s e şi contradictorii, teoria ondulaţiunii şi
teoria corpusculelor, conlucrează soluţionând fiecare câte o parte
din problemele luminii, s e poate p r e a bine ca şi cele d o u ă i p o t e z e
d e care v o r b e a m mai s u s s ă aibă o egală aplicare în biologie: punctul
d e vedere determinist s e a c o m o d e a z ă într'o m ă s u r ă studierii p r o ­
ceselor p u r fizice ale vieţii organismului; cel neovitalist şi finaist s e
a c o m o d e a z ă studierii proceselor psihice, în intimitatea şi justificarea
lor subiectivă. Aplicarea inversă a metodelor poate, uneori, s ă fie şi
ea fructuoasă d a r numai pentru scoaterea unor constatări d e n a t u r ă
comparativă. D a c ă apoi cunoaşterea organismului implică noţiunea fizico-
chimică d e „substanţă materială", fireşte că punctul d e vedere a n a ­
tomic s e s u b o r d o n e a z ă metodei deterministe, însă şi aci trebue făcut
un „distinguo" : în studiul dinamismului fiziologic şi mai ales cel refe­
ritor la ontogeneză şi la filogeneza formelor organice nu m a i p o a t e
face abstracţie d e impulsul primitiv, tendenţional, fără care niciuna
dintre tribulaţiile vietăţilor n'ar mai a v e a vreo raţiune d e a fi. Iar el
e întru totul analog, şi probabil d e aceeaşi natură, cu cel cuprins în
cealaltă formă d e vieaţa, in psihism.
S u b aceste perspective, c â t d e mult r ă m â n e încă d e făcut, când'
e v o r b a d e a s e determina şi preciza „ v a l o a r e a biologică a gândirii".
N u m a i departe decât „L'exigence idealiste" a lui E d . L e R o y , —
p e care d-1 Dr. Chirculescu o citează, — cuprinde nenumărate şi a d ­
mirabile sugestii în acest sens. E l e ar fi putut fi exploatate, desvoitate,
tocmai în strânsă legătură cu subiectul aci examinat. R e g r e t ă m că l u ­
minoasele făgaşuri oferite d e L e R o y n ' a u fost u r m a t e cu acest prilej.
Vina e a tiranicelor prejudecăţi p e care s e sprijină psihologia c e a e x ­
clusiv fiziologică. EUGENIU SPERANTIA

ŞCOLI VECHI
SFANTU' NICOLAE, BRAŞOV
A m fost zilele acestea în c e a mai veche şcoală d e limbă r o m â ­
n e a s c ă pe care o avem. V a fi fost la începuturile ei, p e la 1500, o
şcoală de azbuche, p u s ă la cale şi gospodărită d e preoţii dela biserica
d e alături, Sfântu' Nicolae din Şcheii Braşovului. Multe schimbări s'au
petrecut în 4 5 0 d e ani p e m ă g u r a Unde sunt aşezate astăzi şi c a s a d e
rugăciune şi c a s a d e învăţătură. Ce e r a d e lemn şi mic s'a făcut d e
zid şi încăpător. P e m ă s u r ă ce oamenii din vale s e înmulţeau şi se lu­
minau prin negoţ şi călătorii, le creşteau şi dorinţele. Puteau S ă c e l e n i i
 Ş C O U VECHI 955-

să-i batjocorească, din celălalt capăt al Braşovului, că nu sunt decât

urmaşii Bulgarilor aduşi pentru zidirea Bisericii N e g r e d e Saşii din
C e t a t e ; ei îşi vedeau mai departe de treabă. Din Şchei s'a făcut î n
cele din urmă cucerirea oraşului, atunci când el a trebuit să-şi d e s ­
chidă porţile şi nu din S ă c e i e . P e aici a u intrat Românii, p e caii c u
velinţe de aur ai Junilor şi cu preoţi şi învăţători cu cărţi în m â n ă şi
nu pe caii cu legături de lână şi cu burdufuri de b r â n z ă ai celor
Ş a p t e S a t e . Trocarii sunt iuţi la limbă. A u totdeauna răspunsul gata.
E s t e o c a s ă chiar pe muchia locului de curte. S t ă cu mult d e a ­
s u p r a uliţei, în care v e d e orice mişcare. Poate s ă u r m ă r e a s c ă pe copii
d e când pornesc dela ei, cum se strecoară p e lângă ziduri s a u trec
speriaţi drumul şi apoi urcă la deal. Sunt 100, 120 şi alaiul lor, unul
câte unul, ţine destul. Câte un glas din u ş ă îi îndeamnă. Uneori le
iese înainte, c â n d este z ă p a d a prea mare s a u poleiu, ca acum, chiar
învăţătoarea. S c o a t e capul din bucătăria cantinei şi b u c ă t ă r e a s a şi le
r â d e , cu boneţica albă pe c a p . T o a t ă această gospodărie îi întâmpină,
îşi află un rost numai când se umple d e ei. Pe malul din faţa fere­
strelor un băiat mai răsărit schior, c o b o a r ă şi suie pe pârtie, fără în­
trerupere, ca un pendul de ceasornic vechiu, care m ă s o a r ă în felul lui
timpul din acest colţ ascuns, cu o lume d e pitici înfofoliţi în căciuli şi
şaluri. Ş c o a l a este o şcoală d e copii mici, iar învăţătoarele, conducă­
toare de grădiniţă. E a pregăteşte şcolari şi şcolăriţe pentru Ş c o a l a dela
Sfântu' Nicolae, cea de demult, care a putut s ă se mute în altă parte.
T o a t e lucrurile dinăuntru sunt pe potriva l o r : mesele sunt m ă s u ţ e ,
scaunile scăunaşe, farfuriile farfurioare, lingurile linguriţe, foarfecele
forfecuţe. Lecţia de astăzi este d e croitorie. T a i e nişte hârtie, foiţă co­
lorată, o încreţesc, o prind cu s â r m ă de un b ă ţ şi-şi fac sorcove de
Anul Nou. S u n t duşi dela o lucrare la alta de mâni mai iscusite, d a r
ei nu b a g ă d e s e a m ă şi cred la u r m ă că totul a ieşit din priceperea
şi sârguinţa lor. Ridică sorcova făcută din trei braţe, cu câte o floare
în vârf, ca o crăcuţă d e grădină şi urează cu ea unei făpturi fără fiinţă,
datina însăşi cu chip necunoscut, care a intrat astăzi a n u m e în sala de
clasă. Noi întrebăm dacă forfecuţele sunt boante, ca s ă nu se înţepe
micuţii în ele şi, spre mirarea noastră, conducătoarele sunt de altă p ă ­
rere. L a s ă că hârtia se taie mai r ă u cu celelalte, dar e mult mai bine
ca omuleţii s ă fie de pe a c u m deprinşi cu primejdia, când deprinderea
se întâmplă s u b o supraveghere grijulivă. V o r b a noastră se face şi e a
mică, la fel cu toate lucrurile care ne împresoară. Nici nu mergem în
capul oaselor, ca s ă nu speriem, ci încovoiaţi şi scăzuţi.
F o a r t e mulţi din copii nu se d u c decât la culcare a c a s ă . A u p ă ­
rinţi care lucrează toată ziua în vreo fabrică şi n'ar avea timp s ă v a d ă
d e ei. Ii lasă aqj cu încredere, u n d e g ă s e s c o a d o u a mamă. Mâncările
vin aburind din bucătăria care trebue s ă fie din alt secol. A r e o sin­
g u r ă deschidere de coş la toată c a s a şi făcută nu numai pentru fum,
dar şi pentru afumat şuncă şi costiţe. Maşina de gătit este într'un cotlon
adânc. B u c ă t ă r e a s a se mişcă sprintenă împrejurul ei şi ne primeşte,,
fără s ă fie strâmtorată şi pe noi oaspeţii, care d u p ă obiceiu, vrem s ă
gustăm din mâncarea dela prânz. E s t e destul d e gustoasă, ca s ă m a i
c e r e m odată. Cotlonul este despărţit d e bucătăria propriu zisă de d o i
<956 EMANOIL BUCUTA

stâlpi cu o cunună ionică; p e c a r e s e razimă o c o s o r o a b ă de zid. P e

prichiciul ei s'ar putea a ş e z a farfurii cu smalţ şi câncele ardeleneşti în­
florite. Bucătăria de odinioară era gândită s ă fie o plăcere pentru ochi.
P o a t e că prin e a se frământa, cu mâneci suflecate, un călugăr cu an­
teriu. Curăţa la zarzavat c â n t â n d : Pre tine te l ă u d ă m ! Peste toată
curtea şi peste această c a s ă stăpânea Slântu' Nicolae, în odăjdii colo­
rate, ca un păstor de oameni, de d e a s u p r a porţii celei mari de intrare
în biserică. S t ă t e a acolo nemişcat, de 180 d e ani şi mai bine şi privea
cu bunătate în lume. Priveşte şi astăzi şi copiii trec p e dinaintea lui
zâmbindu-i. II g ă s e s c în fiecare zi la locul lui. L i - e un bun cunoscut.
N u se tem de el. S'ar aştepta să iasă din firidă şi s ă se j o a c e cu ei
prin iarbă.
Odaia dintâi este plină, plină a doua, a treia deopotrivă. Ridică
toţi ochi isteţi la noi. N e cântăresc şi ne judecă. T r e b u e să s e scoale
în picioare şi s ă zică într'un g l a s : B u n ă z i u a ! Unul din oaspeţi a r e s ă
întrebe s Câţi ani ai ? Altul: C u m te cheamă ? S ă încerce să răspundă.
D a r nici noui veniţilor nu le arde de răspunsul lor, p e care d e multe
ori nici nu-1 a ş t e a p t ă ; cum ştiu toţi trecătorii aceştia s ă întrebe acelaşi
lucru ? şi nici lor de întrebarea celorlalţi. S e cercetează şi se adulmecă
unul p e altul. A p o i s e a ş e a z ă şi trebue s ă cânte. L a început nu ni­
meresc, pentrucă sunt cu ochii la oameni şi cu mintea în altă parte,
dar conducătoarea îi ajută, cântând e a întâi. Domnii ascultă şi la sfârşit
s e miră toţi cât d e bine a u cântat. S e pricep ei s ă cânte şi mai bine
decât acum, dar când sunt lăsaţi în pace. P a r c ă toţi prichindeii şi spi-
riduş'ti din scăunaşe sunt la fel; numai conducătoarele arată deosebit.
D u p ă ele îl cunoşti p e fiecare din ce clasă este.
M a m e l e vin p e s e a r ă , când ies dela fabrică, să-şi ia copiii. Ii g ă ­
s e s c toate schimbaţi, rumeni, fericiţi, vorbăreţi. N'au avut un singur
t o v a r ă ş de joacă, ci 119. Limba lor încă ş u b r e d ă este p u s ă ca pe ni­
covală şi dedată cu vorba. Mădularele în creştere, nesigure c a ale
unui viţel a b i a sculat în picioare, c a p ă t ă îndemânare şi stăpânire d e
sine. Ştiu să alerge înaintea lor şi s ă întindă mânuţele. A r face şi ele
ceva ca să-şi a r a t e recunoştinţa. S e trezesc p u n â n d măsuţele răvăşite
la loc. A d u c în legăturică merinde, pe care o c a p ă t ă mai uşor dela
economatul întreprinderii şi le dăruesc, râzând încurcate, şcolii. S u n t
între ceilalţi şi copii d e refugiaţi, uneori fără părinţi. A u scăpat cum
a u putut din vreun sat r ă m a s dincolo de hotarul cel nou tras prin
inima Transilvaniei noastre. Nu-şi d a u s e a m a d e ce, nu se r e p e d la
copiii lor, ci se r e p e d la aceşti oropsiţi, îi iau în braţe, îi leagănă ş't-i
sărută. T o c m a i atunci sună d e vecernie clopotele bisericii. S e opresc
şi-şi fac smerite cruce. Copiii îşi fac şi ei d u p ă ele. Ferestrele zuruie
puţin.
Sălile se întunecă r e p e d e . Tavanul, zărim abia târziu, nu este
d r e p t , ca în zilele noastre, ci este cu bolţi, arcuit şi strâns c a într'o
c a t a r a m ă la mijloc. N u este un tavan d e astăzi. In ferestre se văd p ă ­
durile fără frunze, p a r c ă nu de frigul iernii, ci de m a r e bătrâneţe.
Dealurile fumurii se înalţă p â n ă în cerul înserat şi se pierd în el. T o a t e
sunt poate ca a c u m 450 de ani şi Românii nu sunt aceia d e acum, ci
.aceia d e p e vremuri, mergând încet spre viitorul care-i aşteaptă. Şcheii
 ŞCOLI VECHI 957

se p o s o m o r ă s c , fără lumânări, ca în trecut. N e a g o e B a s a r a b şi A r o n

V o d ă şi-au trimis boierii în curte, cu cruci d e aur, care se mai p ă ­
strează în paraclisul din drepta şi cu carte de bune urări neamului lor
cuibărit pe-aici. Ş c o a l a nu este o grădiniţă de copii, ci este şcoala c e a
veche dela Sfântu' Nicolae, din care a ieşit în lume acest neam, c a
să-şi c e a r ă şi să-şi aibă drepturile. Iese şi astăzi nesfârşit, pe aceleaşi
porţi şi merge înainte ca s ă acopere toată Transilvania. Clopotele d e
vecernie b a t mai d e p a r t e . . .

SFÂNTU' SAVA, BUCUREŞTI

In acelaşi timp îşi s ă r b ă t o r e a ziua la Bucureşti cea mai veche
ş c o a l ă s e c u n d a r ă pe care a avut-o Ţ a r a R o m â n e a s c a , şcoală primară,
liceu şi universitate împreună, Colegiul Naţional Stantu' S a v a . El trebue
s ă mai aibă p e undeva steagul acela albastru şters, p e care mai mi-aduc
aminte s ă fi privit cu ochii mei d e copil, anul 1817, ţesut cu fir. Ş c o a l a
îşi d ă d e a p e atunci ea singură început acest an, d e când Gheorghe
L a z ă r o învăţase româneşte, în graiul mai a s p r u ardelean, trecut pe la
Învăţătură de carte nemţească. S o c o t e a că nu putea să a i b ă o mai
strălucită obârşie. Dar a venit mai târziu în fruntea ei un director,
ardelean şi el, care a d u s - o mult mai îndărăt, p â n ă în zilele lui Ş e r b a n
Cantacuzino, Domnitorul Bibliei dela 1688. 0 frumoasă monografie a
întărit cu dovezi această schimbare d e vârstă. Iată de ce a m luat parte
mai alaltăieri la a 2 6 4 - a aniversare a Colegiului, ieşit şi el din u m b r a
unei biserici, ca şi şcoala cealaltă dela Sfântu' Nicolae braşovan, pentru
pruncii români din Şchei.
Ascultam corul elevilor, cu glasurile întâi, al doilea şi al treilea,
Înainte s ă se facă de tenori şi de başi, nevinovat ca un cor d e băieţi
d e c a t e d r a l ă ; cuvântul directorului de astăzi, prin care v o r b e a u p a r c ă
toţi directorii trecutului, cei cunoscuţi alături d e ceilalţi, acoperiţi pentru
totdeauna d e ceaţă, G h e o r g h e L a z ă r însuşi, Ion Eliade Rădulescu, E u -
frosin Poteca, Petrache P o e n a r u ; salutul mişcat al Ministrului Ş c o a ­
lelor, fost şi el elev al Colegiului a c u m o jumătate de secol, d e p e
înălţimea d e cugetător cu largă zare, u n d e a ajuns, dar cu amintirea
m e r e u vie a întâiului izvor din care a sorbit. Ascultam şi m ă c r e d e a m
cu mult mai bătrân decât sunt, d e vreme ce a m putut s ă fiu faţă în
^nii mei cruzi la s e r b a r e a d e 81 d e ani ai liceului Sfântu' S a v a şi m ă
g ă s e a m a c u m la s e r b a r e a de 2641 Minunea a c e a s t a o făcuse numai
directorul ardelean, care stătea zâmbitor în întâiul r â n d d e scaune, în­
c â n t a t de isprava lui. P o a t e că era lângă el, nevăzut şi ctitorul dintâi,
aşezat din nou în drepturile lui, Ş e r b a n Cantacuzino, care n e - a dat
mai mult sbor cu cei doi vulturi s a u cu vulturul cu d o u ă capete din
stemă, atunci c â a d s'a urcat în scaun, la 1678. N u m e l e lui n'a fost
rostit d e nimeni, dar făptura m ă r e a ţ ă a unchiului lui Constantin B r â n -
coveanu se g ă s e a între noi şi u m b r e a toată sala. Cântecele nu se cântau
pentru noi, ci se cântau pentru el.
M ă g â n d e a m în colţul meu, întru sutele şi sutele de elevi înşiraţi
in câte d o u ă , trei rânduri, p e marginea balconului şi toţi cu ochii la
s c e n ă , c ă e r a ziua între toate, când Colegiul trebuia să-şi a d u c ă aminte
958 EMANOIL B U C U T A

c ă e o scoală d e demult. A c e a scenă ar fi fost bine s ă s e deschidă;

când şi când în trecut. S ă s e v a d ă puţin şi d e cei d e astăzi, atât d e
porniţi spre înoiri şi s p r e uitare, ceva din vremurile şi din oamenii
care a u fost. S u n a u tinereşte şi rotund corurile, uneori ale noastre, d a r
alteori şi a l e străinătăţii, cu fragmente de mari opere. D a r mi-ar fi
fost d r a g s ă a u d şi nişte colinde, mai ales că aniversarea c a d e atât d e
a p r o a p e d e Crăciun şi nişte cântece curat bisericeşti, care intrau a l t ă ­
dată p e ferestrele lăsate deschise ale şcolii. A m fi apropiat pleoapele
şi n e - a m fi crezut mutaţi îndărăt, între strămoşii dela 1700 s a u 1800.
Poate c ă A c a d e m i a dela Sfântu' S a v a e r a atunci înţepată şi fudulă,
pentrucă pereţii ei răsunau d e limba Eladei vechi, d e versuri lungi din
Omer şi de propoziţii prinse în albia d e marmoră a unui silogism, din
Aristotel, d a r vieaţa dimprejur, fremătătoare, e r a a noastră. Piesa d o
teatru, plină d e suferinţele Românilor din Transilvania şi d e n ă d e j d e a
care umple p e toţi Românii, e r a d e astăzi şi e r a d e viitor şi scotea
scântei şi neastâmpăr din toţi cei d e faţă. D a r m'aşi fi simţit mult mai
tare, pentru încercările d e astăzi şi cele care ne mai aşteaptă şi alături
de mine martorii mulţi ai acestei serbări, d a c ă s'ar fi arătat cel puţin
in câteva tablouri vii, fără cuvinte, ca o vedenie aleasă din alţi a n i ,
episoade din vieaţa seculară a Colegiului, amestecate în frământările
noastre d e acum. Nicio legătură nu este mai trainică decât a c e e a îm­
pletită dintr'un fir d e trecut şi dintr'un fir d e timp d e faţă. Cât d e
bogaţi a m fi fost, d e pildă, d a c ă în fiecare a n s'ar fi tipărit un A n u a r
al Colegiului, în care p e lângă starea şcolii, s ă s e v a d ă gândurile ţării,
prin condeele celor mai înzestraţi profesori şi ale marilor absolvenţi,
ajunşi îndrumători d e v r e m u r i ? Niciun A n u a r , d e oricare altă ş c o a l a
d e - a noastră, n'ar fi înşirat alături nume mai strălucite, în 264 d e t o ­
muri, c a nişte trepte ale unor Propilee româneşti. A r fi fost ca nişte
cronici d e un n o u fel, peste care n e - a m fi aplecat cu toţii, c a s ă în­
tâlnim lucrurile care a u fost, din pragul acestei şcoli binecuvântate.
A ş a , e a rămâne, pentru trecut, mai mult în ceaţă şi fără glas. Ii r ă m â n
deschise însă porţile viitorului. Titu Maiorescu, atunci când a fost numit
director d e şcoală la Iaşi, în anii lui tineri, întâiul gând p e care 1-a
avut a fost acest anuar. S ' a r putea călca p e urmele lui.

EMANOIL BUCUŢA

CÂTEVA CUVINTE IN LEGÂTURÂ CU ORGANIZAŢIA DACIEI

Organizarea administrativă şl militară a nouei provincii cucerite la
Nordul Dunării de jos, d e împăratul Tralan, a r e unele puncte fncă ne­
clarificate îndeajuns. Altele, destul d e lămurite prin lucrările istoricilor
streini sau români, par, totuşi, necunoscute sau, ce-1 mal rău, neînţelese
d e către unii cercetători. Prilej pentru a le discuta aici Îmi d ă recenta
carte a unui arheolog român, a d-lul D. Tudor, Intitulată Oltenia Ro­
mană, apărută, în editura Fundaţiilor Regale, la Bucureşti, 1942.
Autorul el e bine cunoscut cercurilor ştiinţifice prin o serie destul
de numeroasă de publicaţii mal mărunte, privind antichităţile din Oltenia,
ca şl prin lucrarea sa mai vastă, apărută in unul din volumele A n u a -
 CÂTEVA CUVINTE IN IEGATURA C U ORGANIZAŢIA DACIEI 959

rulul ŞcolU R o m â n e din R o m a , d e i p r e a ş a numiţii cavaleri danublenl,

a l e căror reprezentări — Iconiţe d e metal, piatră, etc. — l e - a adunat cu
multă trudă, a p r o a p e complet, din provinciile dunărene ale Imperiului.
Comentarul cu care însoţeşte această colecţie d e monumente iconografice
nu mai e, din păcate, la înălţimea râvnei cu c a r e s'a făcut a d u n a r e a
lor. D a r aceasta nu ne interesează acum.
C e e a c e ne d ă d-l T u d o r în lucrarea s a mal nouă d e s p r e Oltenia
r o m a n ă e un vechtu deslderat al nostru: a d u n a r e a la un loc a ştirilor
ce le a v e m despre Oltenia epocii romane, ştiri risipite in atâtea p u ­
blicaţii, lucrări, reviste şt ziare, mai vechi şl m a i nouă (v. C Dalcovlclu,
Problema continuităţii, p . 5 2 , nota 3). 0 înmănunchiere sistematică fi
cuminte a acestor date, ordonate topografic s a u d u p ă caracterul lor,
era foarte bine venită. Ş i n'am putea- spune c ă in ce priveşte adunarea
materialului, d-l T . nu s'ar fi achitat onorabil d e sarcina c e ş i - a luat,
mal ales d a c ă ţinem s e a m a d e faptul c ă o operă asemănătoare pentru
Oltenia nu se făcuse niciodată. Câteva scăpări din v e d e r e , confuzii,
d a t e greşite pot fl, d e a c e e a , uşor scuzate şi îndreptate la o nouă ediţie
a cărţii. M a i s u p ă i ă t o a r e sunt, în schimb, desele greşeli d e tipar şl d e
limbă, citatele greşite, numele pocite, care nu d a u d o v a d a d e o p r e a
aleasă acribie ştiinţifică a arheologului oltean. E l e nu pot fi scuzate p e
deplin nici cu graba cu c a r e s'a alcătuit lucrarea, căci această g r a b ă
însăşi nu e deloc justificată. D a r această grabă s e v e d e din întreg c u ­
prinsul lucrării şi constitue unul din defectele cărţii. Nu e în«ă singurul
defect; lucrarea d-lui T. m a i suferă şi d e alte neajunsuri mal mari şi
acestea lzvbrîte tot dintr'un fel d e grabă, dintr'o pripeală, a ş zice.
In loc d e - a se mulţumi cu o adunare cât mai completă a ştirilor,
cu o expunere cât mal ordonată şi lipsită d e greşeli, cu o documentare
cât mai temeinică a ceea c e i'a spus şi dtscutat d e către alţii, mal în­
văţaţi, poate, d-l Tudor, d u i d e ambiţia d e a emite păreri originale,
noi şl sensaţionale (aceeaşi greşeală p e care o comisese şi in comen­
tarul cavalerilor danubieol), se avântă în teorii ce nici nu sunt susţinute
Îndeajuns cu argumente proprii, nici nu sunt Întărite d e autoritatea
vreunui specialist consacrat. Şl, fiindcă veni vorba d e specialişti, trebue
• ă mai desvelim un cusur al lucrării d-lui T u d o r . Deşi la tot pasul
se vădeşte cât d e puţin familiarizat e d - s a cu studiile antichităţii clasice,
totuşi (sau, poate, tocmai de aceea), autorul nostru n'are nici cel m a i
mic respect faţă d e opiniile şt concluziile unor savanţi d e talia Iul R i t -
terllng, Patich, s a u ale unor cercetători mal bătrâni, mal bine pregătiţi
şi, fără îndoială, cu mal multă experienţă decât dânsul, cum ar fl, d e
pildă un ChrUtetcu sau — fără supărare — subsemnatul.
Nimic d e zis, din punct d e vedere ştiinţific (măcar), d a c ă în locul
opiniilor altora, date la o parte scurt şl expeditiv, autorul ar a d u c e
altele bune s a u , mai bune, proprii şi nici n'am semnala acest lucru,
#

d a c ă prin noile sale teorii a r a d u c e o lumină a d e v ă r a t ă în problemele

controversate. Dimpotrivă, d-l T u d o r reuşeşte s ă le încurce şl mal r ă u ,
concluziile d-sale însemnând nu un progres, cl un regres. Fireşte c ă
pentru specialiştii din ţară, d a r mai ales pentru cei din străinătate, lucrul
se rezolvă uşor: teoria nu v a fi luată în s e a m ă d e nimeni. C e te faci,
Insă, cu lumea mare căreia li este, în primul rând, destinată cartea şl,
960 C. DAICOVICIU

tn deosebi, ce te faci cu a-tot-ştlutorii diletanţi tn arheologie care, In n e ­

putinţa lor d e a face discernământ, se vor arunca, d u p ă cum U-e obiceiul,
asupra noilor teorii doar f i i n d c ă . . . strălucesc d e noutate, d a c ă nu vor
Interveni şl alte criterii s u b i e c t i v e . . . II putem noi lăsa p e aceştia s ă
rătăcească tn labirintul d e păreri, fără a le arăta a d e v ă r a t a stare a lu­
crurilor? Credem că nu.
D a r să venim la problemele p e care l e - a m indicat in titlul d a t
acestor rânduri.
S e pune, întâi d e toate, întrebarea, ce s'a întâmplat cu Oltenia
d u p ă ce e a a fost c u c e r i t ă ? Observăm din capul locului c ă nimic nu
probează afirmaţia d-lui T . c ă Oltenia întreagă ar fi fost ocupată încă
din primul războlu dacic (101—102). A v e m chiar toate motivele să ne
Îndoim d e aceasta, (Ne-am fi aşteptat, totuşi, ca d-1 T . să fi luat p o -
slţle faţă de cunoscuta teorie a lui Bud&y, respinsă d e mine, în ce pri­
veşte ocuparea Olteniei sau să fl discutat şl noua teorie a Iul Alfo'dt
despre caracterul iazig al acestor regiuni). In orice caz, faptul că cele
câteva cohorte d e trupe auxiliare pomenite pentru anii 103—105 în
Moesla superioară se găsesc, mal târziu, în O tenia nu e un argument
decisiv, căci aceste cohorte puteau ajunge în Oltenia d e Răsărit şl după
războiul al doilea, a ş a precum cohorta I Brlttonum (atestată d e aceeaşi
diplomă militară tot în Moesla sup. între 103—105) a ajuns, la Poro-
llssum, în Nordul Daciei. — E mult mal cuminte, deci, a vorbi numai
d e o ocupare a Olteniei de Vest, in piimul războlu, aceasta servind
c a un c a p d e p o d , împreună cu Banatul, pentru războiul al doilea.
Acesta se termină, d u p ă cum a arătat Degrassi şl cu mine, in 106,
deci şl cucerirea Daciei se sfârşeşte tot în acest an şl nu în 107 cum
mal persistă a scrie d-1 T. — Repartizarea provizorie a Olteniei, j u ­
mătatea de Răsărit, la Moesia Inf., iar cea de A p u s la Moesla S u p . e o
Idee luată dela mine (La Trans. dans l'Antiquite, 39), pe care d-1 T .
o aplică, e adevărat, numai la perioada dintre 102—7. S e p a r e că i d e e a
1-a convenit, dar d e pomenit, aici, nu m ă pomeneşte. M ă aminteşte insă
tn chip special, atrlbulndu-ml în m o d cu totul arbitrar un lucru pe c a r e
nu l-am afirmat niciodată ca sigur, cl numai c a o eventuală Ipoteză,
fără să-l cer cuiva „ s ă m ă urmeze". Iată ce spuneam eu în La Tr.
dans l'Ant., p. 39, în legătură cu soarta Olteniei d u p ă cucerire: „In
ce priveşte O l t e n i a , . . . nu ne putem forma o părere precisă. E posibil
ca ea să fl făcut parte, Încă dela 106/7, din D a c i a ; nu e exclus, însă,
c a acest teritoriu să fl fost lăsat provizoriu Moeslel Superioare (partea
d e Vest) şl Moeslel Inferioare (partea d e Est p â n ă la Olt) p â n ă în anul
119/20". C l a r : arăt Incertitudinea m e a de-atunci, înclinând totuşi mal
mult spre Ipoteza întâi ( = Oltenia face parte dela Început din Dacia),
p e care o aşez In primul loc. Orice om d e ştiinţă, obiectiv şl drept, ar
fl expus chestiunea aceasta (dacă ţinea să m ă pomenească neapărat)
c a m în felul următor: „Dintre Ipotezele d-lul D . acceptăm p e c e a
dintâi mal ales c ă o v e d e m verificată şl d e nişte dovezi", etc. D-I
Tudor, în schimb, insuşindu-şl, tacit, p ă r e r e a m e a cea dintâi, îmi
respinge triumfător Ipoteza a doua, c e a mai puţin recomandată d e
mine, scriind (p. 5 3 ) : „ N u putem urma p ă r e r e a d-lui D. d u p ă care aceste
regiuni ale Olteniei a u rămas alipite Moeslel p â n ă în anii 119—120,
p. Chr. când se constitue cele d o u ă Dacii". Dar eu n'am spus numai
 CÂTEVA CUVINTE IN LEGĂTURA C U ORGANIZAŢIA DACIEI 96f

aceasta şl, mal ales, nu a m spus-o aşa t Şl azi tnclln tot mal botărlt spre
Ipoteza întâi, dar n'aş vrea să se c r e a d ă c ă Ipoteza a d o u a e r a chiar
a ş a lipsită d e oarecare temelu. D e sigur, nu argumentele a d u s e d e d-l
T . sunt cele potrivite a sprijini Ipoteza întâi sau 'a distruge Ipoteza a
doua. Sincer vorbind, o d o v a d ă directă despre apartlnenţa Olteniei între
106—119 la D a c i a sau la una din cele două Moestl, nu avem. L o g i c a
şl unele Indicii ne îndeamnă, totuşi, s ă admitem mai curând teoria c e a
dintâi că, anume, Oltenia făcea parte din Dacia, Dar, ml se p a r e , a j u n g e
şi atât pentru a Învedera şt o oarecare complexitate a problemei şl,
mai ales, obiceiurile „ c o m p l e x e " ale unor „colegi".
S ă trecem, acum, la o altă chestiune, la a c e e a a întinderii Daciei
Inferioare. D u p ă cum s'a dovedit d e alţii (intre care şl d e mine, cu
argumente valide), Dacia fu împărţită in d o u ă părţi administrative şt
militare prin anul 119. Vorbind despre teritoriul Daciei Inferioare, d-i
T . se ciocneşte, d u p ă cum era firesc, de părerile altor învăţaţi, în
special d e a c e e a a învăţatului d e m a r e autoritate în materie d e istorie
a armatei romane care fusesese E . Rltterllng şt d e părerea celui c e
semnează aici, Ritterling afirmase, cu m a r e dreptate, că Dacia Infe­
rioară nu se reducea numai la Oltenia, ci e a trecea şt la Nord d e
Carpaţl, îmbrăţişând regiunea dela Est şl S u d d e Olt, până la Breţcu,
Părerea aceasta justă, bazată p e cunoaşterea unor realităţi subtile, a m
acceptat-o şi eu, sprljlnlnd-o cu noi argumente, care, d u p ă cum vom
v e d e a , nu pot fl răsturnate. D. T , insă a r e altă teorie 1 Pornind, p r o ­
babil, dela Imaginea hotarelor dinainte d e Unire, d - s a işl închipuia că
şl pentru Romani linia Carpaţllor a fost hotar despărţitor şl c ă Dacia Infe­
rioară n a trecea la N. d e Carpaţl, nici în Ardeal, nici în B nat (pentru
Dacia Inf, cuprinzând şl colţul sudestic al Banatului, trimit la noua
ediţie a cărţii mele, Siebenb. im Altertum, p. 8 8 — 8 9 şi nu o discut
aici). D e ce o a r e ? Fiindcă la S u d d e Carpaţl, la Ioneştll Govoril s'au
găsit cărămizi cu stampila cohortei a IlI-a Gallorum. D*r eu am arătat
în Dacia V I I — V I I I , p, 3 1 5 şi urm,, că garnizoana acestei cohorte încă
d e pe timpul lui Hadrian era la Hoghlz, pe Olt (CIL III 953) Or,
tocmai pe timpul lui Hadrian acest corp d e trupă poartă menţiunea
precisă că face parte din trupele de ocupaţie ale Daciei Inferioare
(CIL X V I , 75). Mal mult decât a t â t ; Tot a l d , la Hoghlz, se găteşte
trupa şl Intre anii 177—180 atestată fiind d e o inscripţie oficială (Ddi-
coviclu, Dacia, ), a ) . Concluzia pentru omul d e specialitate se impune
dela s i n e : Hoghlzul şl teritoriul dela S u d şl Est de Olt aparţine Daciei
Inferioare (nu Daciei Superioarei) Argumentele s'ar putea înmulţi şl le
putea v e d e a chiar d-l Tudor. D e pildă, despre un personagiu cu nu­
mele Iulius Possessor se ştie c ă fusese în acelaşi timp comandant a trei
trupe auxiliare, dintre care două in Oltenia, iar a treia era chtar cohorta
IlI-a Gallorum. Evident nu se putea c a un comandant de cohorte s ă
comande trupe ce formau p a z a a două provincii (Dacia Inf. şi D a c i a
Superioară). Toate trei cohortele puse, desigur provizoriu, sub ordinele
lui Iulius Possessor erau, d e fapt, in aceeaşi provincie. Iulius Possessor
a comandat aceste trei cohorte nu cu mult înainte de 159, deci p e
timpul c â n d Dacia Inferioară mai exista. D e o mutare a cohortei dela
Hoghlz la Ioneştll Govorii, unde s'au găsit cărămizile cu stampila el, nu
«962 C. DAICOVlCIU

ştim. F a ţ ă de dovezile sigure eplgrafice aduse, notiţa din manuscrisele lui

Tocilescu, păstrate la A c a d e m i a R o m â n ă , cu stampila d e cărămizi dela
Ioneştli Govoril nu poate constitui o desminţlre. Notiţa se poate b a z a
p e o informaţie sau lectură greşită a Iul Tocilescu. Dar chiar d a c ă
acele cărămizi ar fl fost a e v e a găsite la Ioneştli Govoril, ele nici atunci
nu infirmă datele dela Hoghlz: cărămizile pot data dintr'o perioadă
dinainte d e Hadrlan sau, ceeace se întâmplă foarte des, ele puteau fl
transportate pe O t dela Hoghlz la Ioneştli Govoril. Exista şl alte expli­
caţii, dar cele două a d u s e sunt, mi-se pare, suficiente. A m a v e a d e
spus insă unele lucruri despre acel Iulius Possessor. loainte d e a-1 dis­
cuta pe acesta, mai a d ă u g ă m un argument neglijat d e T u d o r : L a Cincşor,
deci tot în teritoriul care ne interesează, s'a mai aflat stampila p e
c ă r ă m i d ă şl Inscripţia unei altei cohorte, a aceleia numite F(lavla) II
Bessorum (v. Dalcoviclu, Aanuarul IStCl, II, p. 252 sq). Şl această
cohortă e dovedită ca formând garnizoana Daciei Inferioare I (CIL. X V I ,
75). Inscripţia cu numele prefectului cohortei, L, Sfejroilius Rasticinus,
se afiă în Muzeul Bruckenthal, unde a m putut-o descifra a p r o a p e în
Întregime şi nu poate fl mal târzie d e M. Aureliu, când cohorta e mu­
tată in Orient (v. W. Wagner, Die Dislokation der romischen Auxiliar-
formationen, p. 97)
Ajunge, însă, mi se pare, cu dovezile şi să ne întoarcem la amicul
nostru Iulius Possessor I Iată ce se poate ceti la p. 84 a lucrării d-lui
T u d o r , vorbind d e oraşul Romtda din Oltenia r o m a n ă : „Dintr'o In­
teresantă Inscripţie, descoperită în S p a n i a şt puţin cunoscută de cer'
cetatorii noştri,*) aflăm din cursus honorum, al Iul Sextus Iulius
Possessor, c ă el a îndeplinit şi funcţiunea d e curator cioitatis Romu-
lensium" (punctuaţia e a d-lul Tudor), apoi, mal jos, continuă!: . , . „din
Inscripţia lui S . / . P., Romula a p a r e numai c a o simplă civitas"...
N u e nici o îndoială: Romula din Oltenia fusese o cioitas a v â n d d e
curator pe S . Iulius Possessor, comandantul celor trei cohorte din Dacia
loferioară. Şt aţi mal observat, cred, c e v a : acel reproş subtil, superior,
făcut „cercetătorilor noştri", care nu cunoşteau decât puţin a c e a in­
scripţie. R e p r o ş în primul rând la a d r e s a lui Pârvan care, d u p ă cum
se ştie, s'a ocupat destul d e p e larg cu Istoria Romulel, fără să facă uz
d e acel document 1 P e mine reproşul nu mă vizează, căci eu citez in­
scripţia in lucrarea m e a din Dacia, apărută i a 1941, în legătură cu
a c e a faimoasă comandă p e care o avusese Iulius Possessor in D a d a
Inferior (Dacia, 7—8, p. 316), D a r mustrarea ar fl trebuit s ă se în­
drepte în primul rând către autorul Însuşi, căci, clne-ar c r e d e ? , in
scrierile sale asupra Romulel, apărute înainte d e lucrarea m e a din
Dacia anului 1941, d-1 Tudor nu se foloseşte d e loc d e acest d o c u ­
ment „Interesant". D e ce nu ? Fiindcă nu 1-a cunoscut decât d u p ă ce-1

') L u c r a r e a a c e a s t a a lui W. W a g n e r e o o p e r ă fundamentală p e n t r u cei c e s e

o c u p ă cu i s t o r i a t r u p e l o r a u x i l i a r e d i n D a c i a şi p r o v i n c i i l e î n v e c i n a t e . D-1 T u d o r
nu-i c u n o a ş t e d e c â t titlul ş i a c e s t a c o m u n i c a t d e m i n e . E r a n e c e s a r c a d-1 T u d o r
s ă fi c o n s u l t a t l u c r a r e a d i r e c t s a u s ă - m i fi c e r u t d e s l u ş i r i în p r i v i n ţ a t r u p e l o r c a r e - 1
i n t e r e s a u . C ă s'a p u t u t d i s p e n s a d e un a s e m e n e a mijloc d e lucru şi d e d o c u m e n t a r e
e, în o r i c e c a z , semnificativ.
s
) S u b l i n i e r e a a c e a s t a e a n o a s t r ă ş i îşi a r e tâlcul ei.
 CÂTEVA CUVINTE lN LEGĂTURA C U ORGANIZAREA DACIEI 963

•văzuse citat la minei Şl, pentrucă povestea să-şl aibă farmecul ei deplin,
s ă v ă trădăm un mic amănunt revelator: Blne-au făcut Pârvan şi alţii
c ă nu a u citat inscripţia în legătură cu organizarea municipală a R o -
mulel din Oltenia I F o a r t e bine a u procedat, fiindcă în inscripţia c a
pricina nu e vorba de „civitas Romulensium" din D a d a , ci d e oraşul
Romula Hlspalls din H'spanla 11 Iată d e ce n'a citat-o Pârvan şl d e c e
n'am cltat-o nici eu decât pentru chestiunea comandamentului cohortelor I
Cazul, d u p ă cum se vede, e comic, d a r Instructiv. Cu o elemen­
tară auto-crltlcă şl cu un pic de bun simţ d-1 T . putea să s c a p e d e
această neplăcută cursă îa care a intrat defilând solemn şi mândru.
E r a o măsură d e prevedere pe care eu nu încetez de a o r e c o m a n d a
mereu elevilor m e i : „atunci când descoperiţi lucruri atât d e intere­
sante, neobservate d e altil, mal învăţaţi şl cu mal multă comp atenţi
decât voi, întrebaţl-vă, înainte de a v ă folosi d e descoperirea voastră,
cum d e ea a r ă m a s ascunsă altor învăţaţi? D a cele mai multe ori,
veţi constata că ceeace aţi „descoperit" vot ort a fost descoperit d e mult,
ori nu e ceeace credeaţi a fi". D a c ă d-1 T . consulta dicţionarul lui
D e Rugglero sau art. Municipium dtn Encicolopedla lui Pauly-Wissowa,
a r fi văzut că nici unul nici altul din autorii de mare e r u d i t e care a u
scris despre Romula noastră nu pomenesc d e această ias^rlpţle. Acest
amănunt ar fi trebuit să-l facă prudent şl să cerceteze mal departe.
Ajungea, poate, şi dânsul la rezultatul observat d e mine : Iullus Possessor-
n'are nimic a face cu Romula olteană.
N u este mai norocos d-1 T u d o r nici în ce priveşte opinia p e care
o are fată de localizarea Daciei Malvensis. Lipsa d e noroc insă no se
datoreşte unui destin hain care-1 urmăreşte perfid pe arheologul nostru,
ci exclusiv felului propriu de a l u c r a : fără metadă şi fără o riguroasă
disciplină ştiinţifică, dlspreţulnd, d u p ă cum am văzut şl se v a mai v e d e a ,
fără nici un pic de temeiu, munca şl resultatele altor cercetători mult
mal merituoşi decât dâasul. Dar asupra acestui punct din Istoria Daciei,
c a şl asupra altor probleme în legătură cu lucrarea d-lul Tudor, v o m
m a i a v e a ocazie s i revenim, mai pe larg, altă dată şl, poate, în alt loc.
C. DAICOVICIU

0
N. CARTOJAN: ISTORIA LITERATURII ROMÂNE VECHI.
Prin cercetările din ultima vreme literatura română veche e tot
m a l serios adâncită. Bogatele smocuri d e lumină aruncate asupra î n d e ­
părtatelor pâlpâiri d e cultură d e pe pământul ţării noastre, a u dat aa
nou şl expresiv relief multora dintre problemele care privesc îndea­
p r o a p e cultura noastră veche. O nouă sinteză a s u p r a literaturii române
vechi, ca cea p e care ne-a dat-o N. Cartojan, profesor la Facultatea
d e litere din Bucureşti şl membru al Academiei, cu titlul din fruntea
acestei prezentări, nu este aşadar numai binevenită, d a i a fost şl a ş t e p -

l
) V o i . I . : Dela origini până la epoca lui Matei Basarab şi Vasile Lupu. Fun­
d a ţ i a p e n t r u L i t e r a t u r ă şi A r t ă , B u c u r e ş t i , 1 9 4 0 ; Voi. I I : Dela Matei Basarab şi Vasile
Lupu până la Şerban Cantacuzino şi D. Caniemir. Fundaţia Regală pentru Literatură
ş i A r t ă . B u c u r e ş t i , 1942.
5
 ROMULUS TODORAN

2
tata. Promotor al cercetărilor d e literatură veche românească, ) in j u r u l
catedrei căruia a u răsărit numeroşi elevi, care cu hărnicie a u lucrat io
câmpul d e activitate al maestrului, Cartojan, d u p ă ce ne d ă d u s e valo­
roase studii asupra cărţilor populare la Români, e r a cel mai indicat a
scrie o asemenea carte.
F ă r ă îndătinata „prefaţă" sau obişnuitul „cuvânt înainte", înfăţi­
ş â n d materialul într'o orânduire firească, autorul începe cu o expunere
s u m a r ă , d a r foarte la locul el, asupra literaturilor romanice p â n ă In
veacul al XIH-lea, pentru a plasa mai bine începuturile literaturii n o a ­
stre tn evoluţia celor ale popoarelor neolatine: „In secolul al X l V - l e a ,
c â n d noi a b i a Ieşiţi din haosul invaziilor, începem să ne organizăm
vieaţa d e stat, Occidentul străbătuse timp d e patru veacuri un d r u m
destul de lung şi de bogat in literatură şl se ridicase până la Divina
Comedie a lui Dante, în care vibrează sufletul Italiei medievale în ceea
c e a r e el mal adânc şi mal etern omenesc" (p. 14). T r e c e apoi la a n a ­
liza caracterelor literaturii şl culturii Orientului bfzantlno-slav, d e a
cărei existentă se leagă puternic începuturile vieţii noastre literare. In­
v a z i a Turcilor in Petinsula Balcanică, a cărei urmare a fost „întărirea,
culturii în foi mă s k v o c ă In ţările noastre" (p, 17), rolul cultural al m ă ­
năstirilor, e d e v â r s t e vetre d e lumină, cultura slavă în ţările noastre, cu
desvoltarea literaturii rellgl» a s e şl istorice, sunt urmărite cu atenţie şl
interes. Numai cunoscând bine „sufletul românesc în limba slavă" vom
putea ajunge la priceperea literaturii româneşti din cele dintâi începu­
turi ale el. încătuşaţi d e veacuri în lumea slavă, multă vreme orien­
tarea noastră a'fost în spre Răsărit. D a c ă „ortrdoxla şl slavismul n e - a u
izolat în bună parte de marile frământări culturale ale Apusului" (p. 15),
nu e mai puţin adevărat, recunoaşte Cartojan pe bună dreptate, c ă
„ortodoxia şi slavismul nostru a u format intr'o vreme, în care credinţa
religioasă era o puternică realitate sufletească, cimentul care a ţinut
strâns legate sufleteşte ramurile neamului răzleţite şl încăpute sub stă­
pâniri diferite" (p, 15).
In capitolul următor — „Zorile literaturii româneşti" — textele
rotaclzente, Introducerea tiparului în Ţările Româneşti, activitatea D i a ­
conului Coresl, sunt pe larg înfăţişate. D e o atenţie deosebită din partea
autorului se bucură literatura populară, care este unul dintre capitolele
cele mal frumos expuse. încheierea volumulni I o face „începuturile
Istoriografiei ia Ţ a r a Românească" : Vieaţa Patriarhului Nifon şi Cronica
lui Minai Viteazul.
In volumul II se tratează literatura secolului al XVII-lea, d e l a
Matei B a s a r a b şi Vasile L u p u până la Ş e r b a n Cantacuzlno şl D. Cantemir,.
secţionată în d o u ă : literatura religioasă şl literatura istorică. Figurile
marilor ierarhi cărturari al secolului al X V I I - l e a din Moldova, V a r l a a m

s
) C a buletin al S e m i n a r u l u i d e Istoria literaturii r o m â n e ( e p o c a v e c h e ) p u b l i c ă
Cercetări Literare, din c a r e p â n ă a c u m au a p ă r u t 4 v o l u m e . D e c u r â n d a i n a u g u r a t
s u b t îngrijirea s a , în e d i t u r a „ C a s a Ş c o a l e l o r " o colecţie d e ..texte d e literatură v e c h e
r o m â n e a s c ă " , din c a r e au a p ă r u t p â n ă a c u m Legenda lui Afrodifian Persul d e D a n
S i m o n e s c u şi Cronica lui Ştefan cel Mare (versiunea germană a lui Schedel) d e I.
C o n s t . Chiţimia.
 N. C A R T O J A N : ISTORIA LITERATURII R O M A N E VECHI « 6 5

şl Dosoftelu, precum şl personalităţile celor doi cronicari In limba n a ­

ţională, Grlgore Ureche şl Mlron Costlo, cresc In contururi luminoase
tn ochll cetitorilor. Operele lor sunt amănunţit analizate şl prezentate
In ce a u ele mal caracteristic ca valoare Hterară-lstorlcă. Un capttoţ
aparte este rezervat culturii din Transilvania, care, deşi mai ştearsă in,
comparaţie cu inflorltoarea activitate a lui Coresl din secolul precedent,
ne-a dat totuşi o operă d e însemnătatea şl semnificaţia Noului Testa­
ment dela Bâlgrad din 1648. Printre oamenii d e cultură al Ţârilor R o ­
mâne sunt amintiţi şl Petru Movilă, mitropolitul Kievului şl Nicolae
Mllescu, călătorul moldovean tn China, care, cu toate că a u trăit c e a
mal mare parte a vieţii lor printre străini şl s'au manifestat In alte
limb), aparţin totuşi literaturii şl culturii noastre.
Prin materialul pe care tl a d u c e , prin metoda şl forma in c a r e
este Înfăţişat, Istoria literaturii române vechi a lui Cartojan este una
dintre cele mal bune cărţi dtn câte a u apărut in ultima vreme. I m p u -
nându-se deopotrivă şt prin sobrietatea şt ţinuta ei elegantă, ea este un
minunat mijloc d e studiu la Îndemâna studenţilor, profesorilor şl a tu­
turor celor ce se ostenesc să cunoască comorile trecutului nostru cul­
tural. Scrisă cu foarte multă căldură, această carte cucereşte p e cetitor
şl prin stilul limpede, curgător, natural al autorului. P e alocuri al Im­
presia c ă asculţi un curs universitar. Obârşia d e curs a acestei cărţi, —
d u p ă cum de altfel s'a relevat — se cunoaşte In anumite repetări şl
şl in Însăşi însăilarea materialului. A d m i r ă m claritatea cărţii şl o s o ­
cotim ca o mare calitate, cu atât mal mult cu cât ea se menţine şl
acolo unde controversele părerilor întunecă înţelegerea lucrurilor.
F l e c a r e capitol se încheie cu o amănunţită bibliografie analitică,
d e o incontestabilă utilitate, ţinută la curent cu cele mai noul cercetări.
N e - a r ft plăcut — d a c ă e să facem vreo observaţie — c a autorul
să fl dat d e încheiere şl la ceilalţi cărturari al secolului al X V I I - l e a
(Varlaam, Dosoftelu, Ureche şt Mtlescu) o privire d e ansamblu asupra
personalităţii şl activităţii lor, ca a c e e a cu care se sfârşesc paginile în­
chinate lut Mtron Costtn (p. 172).
Editată de Fundaţiile Regale, Istoria literaturii vechi a lut Cartojan
a p a r e In superioare condlţtunl tehnice. Haina Îngrijită In care se înfă­
ţişează e bogat împodobită, a p r o a p e la flecare pagină, cu facsimile şl
Uustraţlunl, unele in culori, d e toată frumuseţea, care d a u ochiului nu
numai o desfătare, dar şt un odihnitor popas. Regretăm însă c ă nu s'a
avut toată grija la Imprimare. A u scăpat câteva greşeli d e tipar, c a r e
sunt supărătoare pentru ochiul deprins cu eleganţa cărţii (de ex, la p .
148, col 2). Formatul in 4 ° nl se p a r e c a m nepractic. înţelegem însă
c ă el 1-a fost Impus autorului d e Ilustraţiile p e care le-a reprodus.
Aşteptând nerăbdători volumul III, c a r e s ă Împlinească această
operă ce v a pune la punct întreagă literatura noastră veche, ne întrebăm
cu o motivata îngrijorare, chiar şl tn aceste „cumplite vremi d e a c u m . . .
d e grlje şl s u s p l n u r l . . . şl cumpănă m a r e pământului nostru şl nouă",
c â n d vom a v e a oare o Istorie a literaturii moderne d e talia cărţii lui
N. C a r t o j a n ?
ROMULUS TODORAN

5
966 V. M.

ANALELE INSTITUTULUI STATISTIC AL ROMÂNIEI

Institutul Central d e Statistică d e s u b conducerea atât de c o m ­
petentă a d-lui Dr. S a b i n Manuilă, a scos primul volum din Analele
sale. Prezentarea este de o ireproşabilă factură occidentală, iar sumarul
destăinuieşte preocupări de un înalt nivel ştiinţific. In 378 de pagini
s e desbat nu numai aspecte inedite din domeniul statisticei şi al inter­
pretării cifrelor, ci deopotrivă probleme fundamentale din cadrul vieţii
noastre sociale, economice, demografice, biopolitice şi sanitare.
Primul volum din A n a l e , înseamnă un indiciu satisfăcător d e s p r e
a m p l o a r e a pe care a luat-o statistica la noi şi, mai ales, înseamnă o
mărturie elocventă despre prestigiul şi utilitatea care i s'a dat acestei
discipline. D a c ă a c u m câţiva ani lumea a v e a îndoeli a s u p r a putinţei
d e m ă s u r a r e obiectivă a fenomenelor prin discernământul cifrelor, astăzi
aceste îndoeli sunt complet risipite şi în locul lor se poate statornici
u n sentiment general de încredere. Institutul Central d e Statistică al
României, a devenit unul din instrumentele cele mai sigure pentru cer­
cetarea şi cunoaşterea realităţilor. Dela omul de stat, p â n ă la ultimul
cetăţean interesat în mersul statului, toţi a u la îndemână un material
d e orientare care le permite s ă g â n d e a s c ă şi s ă acţioneze în cunoştinţă
d e cauză. Ş i acest lucru este cu atât mai necesar şi folositor, cu cât
la noi adeseori s'au format ideile cele mai false despre ralitate, iar unii
oameni a u socotit că pot înlocui datele concrete, s a u evidenţele unor
fenomene, cu elemente abstracte d e p u r ă inspiraţie personală. Apariţia
Analelor a fost deci u n lucru bine chibzuit, d e o a r e c e pătura noastră
intelectuală a r e posibilitatea s ă ţină un contact direct cu preocupările
Institutului şi în acelaşi timp, cu miezul şi înfăţişarea corectă a atâtor
probleme.
Din e x a g e r a t ă modestie nu se p u t e a lăsa ca publicul s ă fie in­
format unilateral şi fragmentar, prin notiţe de p r e s ă a s u p r a unor cer­
cetări şi inventarieri importante. D-nii Dr. S a b i n Manuilă şi Dr. Petre
Vlad, subdirectorul institutului a u dat statisticei o funcţiune atât d e
organică, şi o desvoltare atât d e intim legată de a ş e z a r e a temeinică
şi ordonată a colectivităţii noastre, încât cunoaşterea activităţii institu­
tului ce conduc, devine indispensabilă. Apoi, nu se putea lăsa ca in­
terpretarea cifrelor s ă r ă m â n ă la periferia competinţei şi s ă a j u n g ă di­
formată s a u în formă d e reportaj sensaţional în scrisul cotidian. Reali­
tăţile şi semnificaţia lor trebuiau prezentate în spiritul d e probitate şi
erudiţie al Analelor.
In primul studiu din volum, semnat d e d-1 S a b i n Manuilă, se tra­
t e a z ă rolul statisticei în statul modern, studiu prin care se lămureşte
întreaga poziţie a disciplinei acesteia, în mijlocul societăţilor evoluate.
P e bună dreptate, d - s a subliniază c ă arta de a guverna — metodă
individualistă şi inspiraţionistă, în care elementul de observaţie cantita­
tivă nu a p a r e decât în rudimente d e înregistrări subconştiente — nu
mai rezistă complexităţii veacului nostru şi este înlocuită vertiginos cu
ştiinţa guvernării. N u există gândire, oricât de superioară ar fi ea, care
să p o a t ă rezista unor obiecţiuni statistice corecte şi reale. E x a m e n u l
 ANALELE INSTITUTULUI STATISTIC AL ROMÂNIEI 967

obiectiv al problemelor statului ne permit nu numai o urmărire a felului

cum a u decurs evenimentele, ci şi influenţa exercitată de diferite m ă ­
suri a s u p r a mersului evenimentelor. In acelaşi timp, examinarea e v o ­
luţiei numerice a evenimentelor, ne permit s ă p r e v e d e m faptele vii­
toare. 0 b u n ă organizare statistică duce, mai curând s a u mai târziu, la
raţionalizarea întregului aparat d e stat, iar a c e a s t a nu se petrece în m o d
automat, ci prin elaborarea dintre analiza statistică şi elaborarea m e ­
todei de organizare.
U n studiu remarcabil prin a m p l o a r e a ştiinţifică şi ineditul p r o ­
blemei cercetate, semnează d-rele E . Onciu Şi M. Domilescu. E l s e
referă la copiii nelegitimi. Aflăm astfel dela a u t o a r e , că în mediul u r ­
b a n din fiecare sută de copii nelegitimi, 2 5 sunt sortiţi s ă m o a r ă înainte
de a atinge vârsta d e un an. Procentul cel mai urcat al natalităţii ne­
legitime îl d ă Capitala ţării, cu 25 la sută, faţă de 17.6 media p e ţ a r ă
în anii 1932—1936. Majoritatea mamelor fac parte din g r u p a de vârste
de 2 0 — 2 4 ani, şi într'un procent de 46.4 provizoriu din familiile ţ ă - ,
răneşti. Din rândurile lor, 59 nu exercită nicio profesiune, fiind între­
ţinute d e concubinii lor. Cele care-şi câştigă existenţa, muncesc în con-
diţiuni destul de grele şi anume, din toate profesionistele numai 2 5 la
sută pot respecta durata d e muncă legală de 8 ore pe zi. F o r m a c e a
mai frecventă de convieţuire în care s'au angajat mamele, este con­
cubinajul, care reprezintă 77.3 la sută. In ce priveşte apoi situaţia j u ­
ridică a copiilor, din ancheta d-şoarelor Onciu şi Domilescu, într'un
procent de 31 la sută ei a u fost recunoscuţi oficial de tatăl lor.
D-1 Dr. S a b i n Manuilă s e o c u p ă d e statistica scarlatinei in R o ­
mânia, insistând mai ales a s u p r a sistemului d e înregistrare a datelor,
care s'a dovedit defectuos până la evidenţă şi a s u p r a necesităţii îm-
bunătăţirei metodelor d e înregistrare.
D-1 Petre Onică, semnează o substanţială anchetă sociografică,
făcută în comuna Colentina. Din datele ei aflăm, felul cum o p e r e a z ă
fenomenul urbanizării într'o suburbie a Capitalei, şi cum o a ş e z a r e cu
caracter agrar tinde s ă cucerească egalitatea economică şi socială cu
oraşul.
Autorul anchetei mai publică şi un studiu d e s p r e randamentul
plantelor alimentare din România. E v o r b a numai d e un număr r e d u s
de plante şi anume, cartofi, mazăre, fasole, c e a p ă şi v a r z ă . R a n d a ­
mentul lor la hectar prezintă oscilaţiuni destul d e variate, dela a n la
an, p r e c u m şi dela judeţ la judeţ, determinat atât de condiţiunile cli­
mei, cât şi de tehnica agricolă utilizată în cultivarea acestor plante.
. U n tânăr şi valoros economist ardelean, d-1 Dr. R o m a n Moldovan,
consacră un judicios articol mişcării preţurilor la principalele p r o d u s e
agrare d e origină vegetală. Urmărind corelaţia dintre preţurile interne
şi cele externe, d-sa constată că la g r â u paralelismul s'a manifestat
numai în p e r i o a d a anilor 1 9 2 3 — 1 9 3 1 , iar la p o r u m b , cu excepţia
anilor 1928 şi 1940, a u fost s u b nivelul cotaţiiior târgului mondial. C u
toate acestea, modificarea nivelului preţurilor n'a determinat schimbări
în suprafaţa însămânţată cu grâu şi porumb.
D-1 E u g e n D e c u s a r ă şi-a ales ca subiect interpretarea statisticei
juridice din anii 1936—1939. Din analiza d-sale, merită s ă reţinem
 V. M .

faptul că 51 la sută din plângerile şi denunţurile a d r e s a t e parchetelor

şi cabinetelor de instrucţie, se clasează ca nefondate.
D-l Ion Donat prezintă importante date istorice cu privire la în­
fiinţarea Institutului Central de Statistică al Ţării Româneşti (1859), iar
d-l T u d o r A l e x . Stoianovici face o analiză interesantă a statisticei r o ­
mâneşti în veacul al 16-lea.
Analele s e închee cu O d a r e d e s e a m ă a s u p r a recensământului
r o m â n e s c din 1941, făcută de savantul german Burgddrfer. Din cu­
prinsul ei merită s ă menţionăm următoarele aprecieri, cu atât mai m ă ­
gulitoare, cu cât ele aparţin unui erudit, preşedintele oficiului statistic
al B a v a r i e i :
„ A t â t programul recensământului, cât şi toate formularele d e r e ­
censământ, precum şi tot planul de organizare, e r a u stabilite la sosirea
m e a ca observator, p â n ă în toate amănuntele lor. Deci, pentru mine,
nu mai putea fi cazul de a d a oarecari sfaturi, pentru stabilirea s a u
e x e c u t a r e a recensământului. In consfătuiri amănunţite, am fost pus la
curent atât cu organizarea d e pregătire, cât şi cu planul de executare.
P e lângă aceasta, mi s'a p u s la dispoziţie d e către conducerea recen­
sământului şi d e către Institutul Central d e Statistică, toate mijloacele
pentru a lua cunoştinţă personală, nemijlocită, de executarea practică
a numărătoarei la faţa locului. Pretutindeni a m avut impresia unei
foarte îngrijite pregătiri a recensământului d e către centrală şi de c o n ­
ştiincioasa executare de către organele exterioare".
V. M.
 ÎNSEMNĂRI
STUDIUL PROBLEMELOR ARDELE­ ţific ş i naţional. Este vorba de înfiin­
NEŞTI L A UNIVERSITATE ţarea unui Centru de studii transil­
împrejurările prin care am trecut în vane în c a d r e l e U n i v e r s i t ă ţ i i c l u j e n e , c u
ultimii d o i ani au c r e a t n e c e s i t a t e a a p r o ­ scopul d e a c o o r d o n a toate investiga­
fundării ştiinţifice a studiilor asupra ţiile ştiinţifice p r i v i n d v i e a ţ a r o m â n e a s c ă
Ardealului După o perioadă de două a Ardealului, cât şi întemeierea unei
'decenii, d e d i c a t ă o r g a n i z ă r i i n a ţ i o n a l e a c a t e d r e d e Istoria Transilvaniei şi a ta­
provinciei noastre, potrivit exigenţelor rilor din Europa Centrală, care a fost
vieţii d e stat, a trebuit s ă n e î n t o a r c e m ocupată cu deplină competioţă d e emi­
acum la acea fază a activităţii cultu­ nentul e l e v al P r o f e s o r u l u i Ion L u p a ş ş i
r a l e in c a r e p r i m e a z ă susţinerea argu­ v r e m e î n d e l u n g a t ă a s i s t e n t al d - s a l e , d-l
m e n t e l o r c e a l c ă t u e s c temeiurile n o a s t r e Ion M o g a .
•de drept asupra pământului străbun. Profitul a c e s t o r n o i creaţii universi­
Aceasta cu a t â t m a i mult, c u cât in tare nu trebue preţuit numai prin a v a n -
c o m b a t e r e a tezei n o a s t r e sfinte, advera tajiile lor p o l i t i c - n a ţ i o n a l e , ci d e o p o t r i v ă
s ă r i i a u o r g a n i z a t şi ei u n a p a r a t ştiin­ şi prin ceea ce oferă ştiinţei însăşi.
ţific b o g a t , p e c a r e nici s p i r i t u l nostru Perioada romantismului socotim că este
d e obiectivitate, ş i c u atât m a i puţin vi­ depăşită. Cultura noastră ştiinţifică a
gilenţa n o a s t r ă nu p o t să-1 neglijeze. Ş i atins a s t ă z i a c e l s t a d i u , c â n d c e r c e t ă r i l e
-întocmai cum către sfârşitul veacului s a l e , o r i e n t a t e obiectiv, pot urmări In-
trecut, c a r e a r e p r e z e n t a t p e r i o a d a l i b e - tr'un spirit strict ştiinţific, problemele
listă, o a m e n i i d e d r e p t — în m ă s u r ă a adevărului. S e d e s c o p e r ă astfel o s e r i e
a p ă r a practic valorile patrimoniului na­ d e f a p t e neglijate p â n ă m a i d e u n ă z i , c a r e
ţional — a u luat l o c u l filologilor şi i s t o ­ n e î n f ă ţ i ş e a z ă b o g ă ţ i a u n e i vieţi în s t a r e
ricilor d e a l t ă d a t ă , c a r e p r i n o p e r e l e lor a spori conţinutul conştiinţei dreptu­
a u a d â n c i t c o n ş t i i n ţ a continuităţii d a c o ­ rilor noastre. In ce priveşte catedra
române pe acest pământ, oiganizarea menţionată, o considerăm printre cele
ştiinţifică a argumentelor noastre va mai importante şi mai frumoase ale Uni­
o c u p a d e a c u m înainte, p e n t r u o b u c a t ă versităţii n o a s t r e . E a p o a t e d e v e n i c h i a r
de vreme, locul organizării juridico- o catedră de ideologie a Universităţii
politice. Ardealului. Fiind o universitate luptă­
îndemnată de aceste împrejurări, Uni­ t o a r e , al c ă r e i ţel c o n s t ă , p e l â n g ă d e z i ­
versitatea Daciei Superioare, în vre­ d e r a t e ştiinţifice, şi în s u s ţ i n e r e a r e v e n d i ­
m e l n i c refugiu, aici la S i b i u , a luat ini­ cărilor naţionale, istoria Transilvaniei c u
ţiativa a d o u ă realizări d e ordin ştiin­ d e s g r o p a r e a şi v a l o r i f i c a r e a vieţii r o m a -
970 ÎNSEMNĂRI

n e ş t i d i n trecut, t r e b u e s ă c o n s t i t u e unul încheie cu f r a g m e n t e din „Am plecat;

d i n p u n c t e l e c e l e mai d e s e a m ă a l e p r o ­ din s a t " d e Ion V l a s i u . F i e c a r e s c r i i t o r
g r a m u l u i ei. Ş i c u m p a r t e a a c e a s t a a ţării este prezentat într'o scurtă schiţă bi­
t r e b u e s ă r ă m â n ă şi p e viitor p o a r t a r o ­ bliografică şi o caracterizare a operii
mânismului s p r e Occident, spre cultura lui. într'o Precuvântare de 6 pagini ni
Apusului, adică spre Europa, impor­ se vorbeşte despre adânca legătură din­
tanţa s t u d i u l u i istoriei t r a n s i l v a n e şi a tre p o p o r u l român din T r a n s i l v a n i a şi
Europei Centrale se accentuează astfel scriitorii lui. Iată cum începe această:
t o c m a i în v e d e r e a d e t e r m i n ă r i i rostului Precuvântare :
nostru spiritual. E s t e ceea ce suntem
„ C a p i t o l u l cel mai b o g a t şi m a i plin
s i g u r i c ă nu va ezita s ă f a c ă noul şi
d e i n t e r e s artistic şi d o c u m e n t a r din li­
v r e d n i c u l ei titular.
teratura r o m â n e a s c ă a T r a n s i l v a n i e i îl
Victor Iancu
f o r m e a z ă f ă r ă î n d o i a l ă literatura satului.
DELA FRAŢI L A FRAŢI D a c ă literatura e s t e i c o a n a vieţii u n u i
Din oraşul nostru drag ne-au sosit neam, atunci faptul a c e s t a n'ar t r e b u i
u n n o u r â n d d e cărţi. S ă n e fie î n g ă ­ s ă p r o v o a c e n i c i o m i r a r e . C ă c i partea,
duit a le prezenta cetitorilor n o ş t r i în c e a mai e s e n ţ i a l ă şi mai a u t e n t i c ă din.
câteva cuvinte. vieaţa românească a acestei provincii-,
întâia se numeşte Din vieafa satului s'a d e s f ă ş u r a t în n u m e r o a s e l e s a t e , r ă s ­
transilvănean. Culegere de povestiri din pândite pe şesurile, pe văile apelor şi
mai mulţi autori cu o Precuvântare şi a d e s e o r i p e p l a i u r i l e c e l e m a i înalte a l e
însemnări bio-bibliografice. A a p ă r u t în munţilor acestei provincii. Vieaţă în­
v a r a a c e s t u i a n în e d i t u r a ziarului „ T r i ­ zestrată cu caractere străvechi foarte
buna Ardealului" ş i f o r m e a z ă n-rul al puternice, extrem de bogată în m a r e a
d o i l e a din „Grai şi suflet românesc", ei v a r i e t a t e şi totuşi atât d e u n i t a r ă în
c o l e c ţ i e îngrijită d e d-1 G h e o r g h e D ă n - manifestările ei d e c ă p e t e n i e . Cercetă­
c u ş . (întâiul n u m ă r din a c e a s t ă colecţie rile ştiinţifice a u d o v e d i t d e mult a c e s t
este Versuri din Transilvania nordică, l u c r u într'o a n u m i t ă m ă s u r ă ; ele sunt
d e s p r e c a r e s'a v o r b i t cetitorilor n o ş t r i î n s ă d e p a r t e d e a fi a r ă t a t toate a s p e c ­
în numărul 1 din acest an al Transil­ tele acestei probleme, interesantă nu
vaniei). In 2 4 0 p a g . şi în condiţii teh­ numai pentru omul de ştiinţă, ci şi
n i c e d e o s e b i t d e îngrijite, sunt repro­ p e n t r u scriitor şi o m u l politic. D a r c h i a r
d u s e n u v e l e şi schiţe din 12 dintre cei fără să fii î n z e s t r a t cu tomuri întregi
mai reprezentativi prozatori ardeleni, d e c e r c e t ă r i m o n o g r a f i c e , e d e s t u l s ă în­
t o a t e d i n v i e a ţ a satului. V o l u m u l începe tâlneşti u n ţ ă r a n r o m â n din Transilvania-,
cu „Popa Tanda" de Ion Slavici şi şi s ă stai d e v o r b ă c u el, p e n t r u ca, în
continuă cu „ D e s p ă r ţ e n i a lui Badea c a z u l c ă e ş t i o inteligenţă o n e s t ă , s ă fii
C a r ţ i ş " şi „ D r a g o s t e a lui Gheorghe a c o p l e ş i t d e i m p r e s i a v i e a unei e x i s t e n ţ e
Florii Nuţului" de Iosif V u l c a n , „Dra­ s t r ă v e c h i , cu r ă d ă c i n i infipte a d â n c în.
gostea unchiaşului" d e V. R a n t a - B u t i - solul natal, modelată în cursul unor
cescu, „Minte de muere şi pace" de strădanii de veacuri, aspre şi cinstite,,
Ion Pop-Reteganul, „Aurel cere bani" p e n t r u c â ş t i g a r e a p â i n e i d e toate zilele,
de Lucian Bolcaş, „Păunită" de Zah. pentru păstrarea limbei, a credinţei şi
Bârsan, „Christos a înviat" de Gh. a obiceiurilor, întemeiată însfârşit pe
S t o i c a , „ G r u i a " şi „ M o a r t e a c l o p o t a r u l u i " cele mai nobile năzuinţe omeneşti". Se
de Ion Agârbiceanu, două fragmente arată apoi procesul de integrare a ace­
din „Ion" de Liviu Rebreanu, „Când stei vieţi in l i t e r a t u r a r o m â n e a s c ă , î n ă l ­
a m jucat teatru" de Al. Lupeanu-Melin, ţarea contactului cu e a la rangul u n e i
„ S b o r u l dela cuib" de Pavel D a n şi se „ l e g i d e fier" a literaturii din T r a n s i l -
 ÎNSEMNĂRI

vania. Acest proces se poate vedea A n t o l o g i a fraţilor din o r a ş u l d r a g e s t e

într'o a n u m i t ă m ă s u r ă şi din bucăţile astfel b i n e v e n i t ă din toate p u n c t e l e de
volumului, care sunt a ş e z a t e într'o r e ­ vedere. Pentru frumuseţea şi semnifica­
lativă o r d i n e c r o n o l o g i c ă , m e r g â n d d e l a ţiile ei, a m d o r i - o r ă s p â n d i t ă n u n u m a i
I o n S l a v i c i , numit p e d r e p t c u v â n t „pă­ dincolo de F e l e a c , ci ş i d i n c o a c e . Din
rintele prozei transilvănene", p â n ă la p a g i n i l e ei v o r b e ş t e A r d e a l u l întreg. Ar­
P a v e l D a n ( d e s p r e m o r m â n t u l din cimi­ d e a l u l întreg si întreg n e a m u l românesc
tirul d e l a C l u j al c ă r u i a s e face b i n e c ă c a r e a v ă z u t t o t d e a u n a în a c e s t A r d e a l
se aminteşte. Oare se v o r g ă s i mâini v a t r a lui s t r ă v e c h e , ar t r e b u i d e c i s ă o
pioase care să-1 î n g r i j e a s c ă ?) şi Ion citească.
Vlasiu. Dar dincolo de valoarea lui »

estetică — cele mai multe din bucăţi N e - a mai venit apoi dela fraţii din
sunt într'adevăr piese de antologie — oraşul drag p a t r u cărţi d e a r t ă , închi­
volumul are o nepreţuită valoare docu­ n a t e artiştilor p l a s t i c i din Ardealul de
mentară. Satul românesc din t o a t e r e ­ Nord, care au s u r p r i n s în anul trecut
giunile T r a n s i l v a n i e i , c u toate nuanţele Clujul cu o p r e a f r u m o a s ă e x p o z i ţ i e . E l e
lui sufleteşti, cu tot f a r m e c u l u n e i vieţi sunt:
a u t e n t i c e şi s t r ă v e c h i , f r e a m ă t ă în a c e s t e 1. Valentin R a u s , Emil Comea (cu 16*
pagini, te f a c e s ă te r e g ă s e ş t i între a i ilustraţii).
tăi, s ă - i iubeşti, s ă te simţi aşezat p e 2. P. P ă c u r a r i u , Raoul Şorban (cu 16
temelia indestructibilă a neamului. Se ilustraţii),
mai desprinde din aceste pagini şi 3. Mihail V o i c h i n , Teodor Harşia (cu
un val de energie şi d e optimism pe 15 ilustraţii).
care nu-1 poate înfrânge încercările 4. P. P ă c u r a r i u , Petre Abrudan (cu 14
soartei, oricât de grele a r fi ele. Mai ilustraţii).
vorbeşte apoi această carte despre marea E l e fac p a r t e din „ C o l e c ţ i a artiştilor
dragoste de pământul strămoşesc, sim­ r o m â n i din T r a n s i v a n i a de Nord," în­
b o l i z a t ă în f r a g m e n t u l r e p r o d u s din Ion grijită d e R a o u l Ş o r b a n . S u n t p a t r u c a e t e -
al lui Rebreanu, în c a r e e r o u l roma­ d e a r t ă , cu i n t r o d u c e r i inteligente ş i c u
nului s ă r u t ă ţ a r i n a c a p e o ibovnică: reproduceri admirabil executate. A m r ă s ­
foit a c e s t e c a e t e cu o o a r e c a r e gelozie
„ S e aplecă, luă în m â i n i un b u l g ă r e
d e frate, c a r e v e d e p e fratele s ă u c ă i - a
şi-1 s f ă r â m ă între degete, cu o p l ă c e r e
l u a t - o înainte. C ă c i s ă o s p u n e m sincer,
î n f r i c o ş a t ă . M â i n i l e îi r ă m a s e r ă u n s e c u
noi c e i d e d i n c o a c e d e F e l e a c n e simţim
lutul c l e i o s ca neşte mănuşi d e doliu.
c a m r u ş i n a ţ i că n'am r e u ş i t î n c ă s ă în­
Sorbi mirosul, frecându-şi palmele.
chinăm câte un a s e m e n e a c a e t lui L a -
„ A o o i încet, c u c e r n i c , fără s ă - ş i dea dea, CatulBogdan, Demian, Bilţiu-Dăncuş,.
seama, se l ă s ă în genunchi, îşi coborî V l a s i u şi altor n u m e s c u m p e , c a r e s ' a u
fruntea şi-şi lipi buzele cu voluptate î n s c r i s în i s t o r i a a r t e i r o m â n e ş t i con­
p e p ă m â n t u l ud. Ş i 'n s ă r u t a r e a a c e a s t a temporane prin creaţiuni ce vor r ă m â n e ,
g r ă b i t ă simţi un fior r e c e ameţitor..." străbătute toate de spiritul provinciei-
Pagina aceasta a cutremurat p e toţi care le-a dat naştere.
cei c a r e au citit-*. A r fi b i n e c a , m a i De amândouă părţile firavei linii d e
ales astăzi, s ă o citească fiecare R o m â n h o t a r , spiritul r o m â n e s c s c a p ă r ă d e e n e r ­
ştiutor d e carte de pretutindeni, să o gie c r e a t o a r e , g a r a n ţ i e a trăiniciei şi a
c i t e a s c ă ş i s ă s e înfioare d e s f â n t a lege victoriei lui.
a pământului care dacă ai respec­ Ion Breaza
tat-o din m o ş i - s t r ă m o ş i , a ş a c u m a făcut VAS1LE S A L A
neamul românesc, ocroteşte împotriva Cu octogenarul V a s i l e S a l a s'a
t u t u r o r veneticilor ş i e x p l o a t a t o r i l o r . stins, în l u n a A u g u s t , una din intere-
•972 ÎNSEMNĂRI

s â n t e l e figuri a l e v e c h e i s c o a l e d e cule­ P r o b a b i l , c u r â n d d u p ă n u m i r e a - i în p o s t u l
g ă t o r i ai folklorului a r d e l e a n . S ' a n ă s c u t d e î n v ă ţ ă t o r : 1882. (Unele culegeri d a ­
Ia 1 I a n u a r i e 1862, dintr'o familie ţ ă r ă ­ t e a z ă d e p e c â n d a v e a a b i a 18 ani.) L a
n e a s c ă din Drăgăneştii d e lângă Beiuş. 1885, . F a m i l i a " lui V u l c a n publică în-
A urmat şcoala normală dela Arad şi, tâile lui c u l e g e r i d e „ D o i n e p o p o r a l e d i n
la d o u ă z e c i d e ani, e r a î n v ă ţ ă t o r într'un giurul B e i u ş u l u i , A l b a c u l u i şi V a ş c o u l u i " ,
s a t din B i h o r u l s ă u d r a g (Hinchiriş). De i a r in a n u l u r m ă t o r , o s e a m ă d e c o l i n d e .
a c o l o , p e l a 1884 e s t e mutat l a V a ş c ă u , A p a r i ţ i a u n e i r e v i s t e închinate exclusiv
târguşor în care funcţionează timp d e folklorului — „ Ş e z ă t o a r e a " lui A r t u r G o -
3 0 d e a n i . D e ş i în f l o a r e a v â r s t e i , a u t o ­ r o v e i — îl însufleţeşte ş i m a i mult. încă
rităţile d e a t u n c i , c a r e nu-1 p u t e a u suferi l a 1896 îl v e d e m t r i m i ţ â n d u - i n u m e r o a s e
d i n c a u z a atitudinii intransigente şi a d e s c â n t e c e , p o v e ş t i , cimilituri şi l e g e n d e .
p u b l i c a ţ i i l o r s a l e , îl p e n s i o n e a z ă . Entu­ E l îşi c o n t i n u ă c o l a b o r a r e a p â n ă când
z i a s m u l Unirii îl readuce la modesta-i această preţioasă publicaţie încetează
c a t e d r ă , p e n t r u c a l a 1928 să se sfin­ (1929).
ţ e a s c ă p r e o t in c o m u n a Ş u ş t i u , tot l â n g ă
V a s i l e S a l a a m a i c o l a b o r a t şi la a l t e
Vaşcău.
multe p e r i o d i c e , p r e c u m şi la c a l e n d a r e
F i u d e ţ ă r a n , d a s c ă l şi p o p ă d e sat, şi a l m a n a h u r i . L a 1 8 9 1 , este — alături
timp de mai bine de o jumătate de veac, de Ion Pop Reteganul — unul dintre
Vasile Sala nu putea trăi atâta vreme „ î n v ă ţ ă t o r i i zeloşi", care fac să apară,
alături de poporul bihorean, fără s ă caute la B r a ş o v , c u n o s c u t a „ C u l e g e r e d e 1000
s ă - i prindă manifestările minunatei lui d o i n e ş i strigături", t r a s ă , d e atunci, în
v i e ţ i t r a d i ţ i o n a l e . El c u l e g e d e c i o mul­ a t â t e a ediţii.
ţ i m e d e d o i n e şi chiuituri, b a l a d e , d e s ­ C ă r ţ i s a u b r o ş u r i , p e c a r i s ă figureze
c â n t e c e , b o c e t e , ghicitori, p r o v e r b e , p o ­ singur, ca autor s a u culegător, n'a pu­
veşti, obiceiuri, credinţe şi superstiţii. blicat d e c â t târziu, după ce împlinise
Acest enorm şi preţios material, în­ 7 5 d e ani. Puţini a u auzit, d e sigur, d e
ţ e l e g e s â - 1 p u n ă la d i s p o z i ţ i a c e r c e t ă t o ­ „ B i b l i o t e c a V a ş c ă u l u i " (căreia la î n c e p u t ,
rilor, cu o n e p r e c u p e ţ i r e atât d e puţin în 1937, i s e s p u n e a „Biblioteca Beiu­
obişnuită astăzi — p o a t e proprie acelei şului*). E o c o l e c ţ i e m o d e s t ă d e b r o ş u r e l e
e p o c i . Iată-1 c o l a b o r a t o r — fără o n o r a r i u d e o c o a l ă s a u d o u ă , din c a r e a u a p ă r u t
— l a m o n u m e n t a l a o p e r ă a lui Zanne : însă, p â n ă acum. 50 (cincizeci) d e nu­
„Proverbele Românilor" ; la „Magnum mere (tipărite întâi la Beiuş, apoi la
E t y m o l o g i c u m " al lui H a s d e u ; l a n e î n ­ O r a d e a şi, în sfârşit, la B u c u r e ş t i ) . P r i m a
trecutele monografii folklorice ale lui broşură (19J7) e închinată „Datinelor
Simion F l o r e a Marian j la „Cestionariul" p o p o r u l u i r o m â n e s c la nuntă în plasa
i o l k l o r i c al lui N i c o l a e D e n s u ş i a n u şi la Beiuşului şi a Vaşcăului". Altele poartă
„ R e v o l u ţ i a Iui H o r e a " a a c e l u i a ş i , p r e c u m titlurile: , Balade şi legende, Colinde
ş i l a l u c r ă r i l e lui U r b a n - J a r n i k şi ale bătrâneşti, Legende religioase, Poveşti
lui Weigand . . . Ş i l a a t â t e a alte o p e r e , din popor, H o r e bihorene, Datinele p o ­
m a i puţin v e s t i t e şi m a i p u ţ i n c o l e c t i v e , p o r u l u i , B i h o r u l în cântecele sale po­
a i c ă r o r b e n e f i c i a r i n u s'au învrednicit, porale" şi — mai ales — „Descântece" :
d e a t â t e a ori, nici m ă c a r s ă - i a m i n t e a s c ă d e s p ă r i a t , d e m a r i n , d e legat, e t c , etc.
numele. C ă c i nu e r a c e r c e t ă t o r c a r e s ă S'au strecurat, prin aceste broşuri, şi
i se adreseze şi căruia Vasile Sala să u n e l e c u p o e z i i p e r s o n a l e a l e lui V a s i l e
n u - i r ă s p u n d ă , chiar şi în ultimii ani, S a l a — p ă c a t e a l e tinereţelor. E r a mai
l a o v â r s t ă atât de înaintată. b i n e c a ele s ă fi lipsit. „ B i b l i o t e c a V a ş ­
N'am putea preciza anul în c a r e ş i - a căului" cuprinde însă atâtea materiale
î n c e p u t c o l a b o r a r e a l a „foile" ardelene. folklorice — în s p e c i a l d e s c â n t e c e , bo-
 ÎNSEMNĂRI 973

•cete ş i c o l i n d e — , incât t r e b u e s ă i e r t ă m care Societatea de Linguistică dela B u c u ­

această slăbiciune bătrânească, precum r e ş t i îl m ă r t u r i s e ş t e faţă d e c e l dintâiu
şi prezentarea tipografică, atât d e pri­ p r e ş e d i n t e al ei.
mitivă, a ultimelor z e c e b r o ş u r i , s i n g u r e l e N i c o l a e D r ă g a n u face p a r t e din g e n e ­
p e care le-am putut vedea. raţia d e filologi a r d e l e n i , c a r e c u acti­
In a f a r ă d e folklor, Vasile Sala mai v i t a t e a l o r r o d n i c ă , d e s f ă ş u r a t ă în ulti­
a v e a o patimă : cărţile. F r u m o a s e l e c o ­ m e l e trei, p a t r u decenii, a u d a t o a m p l ă
lecţii d e r e v i s t e , cărţi v e c h i şi manu­ desvoltare studiilor privitoare la limba
scrise preţioase, dovedesc preocupările r o m â n ă . P r i n f o r m a ţ i e şi a p a r t e n e n ţ ă el
a l e s e ale b ă t r â n u l u i dascăl din Bihor. s e î n c a d r e a z ă în g r u p a r e a filologică d e l a
N u ş t i m c e s'a a l e s d i n această biblio­ Cluj, care s'a înjghebat şi a r o d i t in
tecă, nici din n u m e r o a s e l e lui m a n u s c r i s e jurul M u z e u l u i L i m b i i R o m â n e .
inedite, d a r a m d o r i s ă le ştim ajunse Coborâtor de pe plaiurile grănicereşti
în mâna unor instituţii ca liceul sau ale Năsăudului, cu o bogată zestre su­
episcopiile beiuşene, care ar putea cul­ f l e t e a s c ă , p r i n studiile s e r i o a s e p e c a r e
tiva, d u p ă c u m m e r i t ă , şi a m i n t i r e a celui l e - a făcut la N ă s ă u d ş i B u d a p e s t a ş i p r i n
ce le-a adunat — de sigur, cu multă toată pregătirea s a temeinică, Nicolae
t r u d ă şi sacrificii. D r ă g a n u c u c e r e ş t e c e l e m a i înalte dem­
C ă c i n u m e l e lui V a s i l e S a l a nu figu­ nităţi, î n c e p â n d c a p r o f e s o r la N ă s ă u d ,
r e a z ă în „ E n c i c l o p e d i a R o m â n ă " a lui a n u l e p o c a l al Unirii îl g ă s e ş t e docent
Diaconovich, nici în „Minerva" clujană la Universitatea maghiară din Cluj, la
s a u în „ D i c ţ i o n a r u l e n c i c l o p e d i c " al lui preluarea căreia are un rol hotar Hor.
Candrea-Adamescu, iar Enciclopedia După această dată i se încredinţează
. C u g e t a r e a " îi c o n s a c r ă d o a r d o u ă r â n ­ catedra de limba şi literatura r o m â n ă
duri incolore 1 v e c h e , p e c a r e a c i n s t i t - o p â n ă în z i u a
Poate c ă generaţiile viitoare vor dori morţii s a l e (17 D e c e m v r i e 1939). In c a ­
s ă ştie c i n e a fost h a r n i c u l şi m o d e s t u l litate d e rector, p r o r e c t o r ş i de nenu­
-culegător d e folklor c a r e s e m n a Vasile m ă r a t e ori d e c a n , în v r e m u r i d e a g i t a t ă
S a l a ? I n a f a r ă d e c â t e v a a r t i c o l e d e ziar, v i e a ţ ă u n i v e r s i t a r ă , el a c o n d u s c u p r i ­
ale părintelui Dăianu şi a l e d-lui Iosif c e p e r e şi d e m n i t a t e U n i v e r s i t a t e a c l u j a n ă ,
N a g h i u , s c r i s e c u prilejul morţii, — nu s p o r i n d p r e s t i g i u l ei.
s e v a g ă s i a p r o a p e nimic amintit d e s p r e
Nicolae Drăganu a desvoltat o labo­
dânsul.
r i o a s ă activitate ştiinţifică, c a r e 1-a c o n ­
Iată î n c ă un m o t i v c a r e n e - a î n d e m n a t
s a c r a t p r i n t r e cei m a i d e s e a m ă învăţaţi
s ă î n c h i n ă m b ă t r â n u l u i folklorist biho­
a i noştri. E a e s t e c u n o s c u t ă şi a p r e c i a t ă
rean câteva coloane în această revistă
de toată lumea. El a adus foarte pre­
a Transilvaniei.
ţ i o a s e c o n t r i b u ţ i i la s t u d i e r e a literaturii
Ion Muşlea
r o m â n e v e c h i şi în s p e c i a l l a c u n o a ş t e r e a
NICOLAE DRĂGANU literaturii şi culturii t r a n s i l v a n e . Două
P r o f e s o r u l Iorgu I o r d a n d e l a F a c u l t a t e a manuscripte vechi: Codicele Todorescu
d e litere d i n I a ş i a închinat p r i m u l m e ­ şi Codicele Marţian. Studiu şi transcriere,
m o r i u -din s e r i a I a publicaţiilor Socie­ B u c u r e ş t i , 1914, — Cea mai veche carte
tăţii R o m â n e d e L i n g u i s t i c ă c ă r t u r a r u l u i rdkoczyană, Cluj, 1922, — Un fragment
ardelean Nicolae Drâganu. ) 1
Este acesta din cel mai vechiu molitvelnic româ­
un act de pioasă aducere aminte, de nesc. C l u j , 1922, — Codicele pribeagului
unanimă cinstire şi caldă preţuire pe Gheorghe Ştefan, Voevodul Moldovei.
Studiu şi transcriere, Cluj, 1926, — Mi-
1) I o r g u I o r d a n , Nicolae Drâganu. 1884-1939.
hail Halici (Contribuţie la istoria cultu­
Societatea Română de L i n g u i s t i c ă , S e r i a I, M e m o r i i
i. Institutul d e Linguistică R o m â n ă , Bucureşti, 1942. rală românească din secolul XVII), Cluj,
974 ÎNSEMNĂRI

1927, — Un manuscris calvino-român din fiind p r e ş e d i n t e al secţiei literare, c o l a ­

veacul al XVlI-lea, B u c u r e ş t i , 1936, s u n t b o r â n d din tinereţe la această revistă.
studii c e p o t s e r v i d e m o d e l c e l o r c e s e M a i p r e s u s d e toate, p e n t r u î n t r e a g a s a
ocupă cu cercetarea manuscriselor sau activitate ştiinţifică, Nicolae Drăganu a
tipăriturilor v e c h i r o m â n e ş t i . P e d e a s u p r a fost ales membru activ al Academiei
a c e s t o r a n e - a d a t şi o l u c r a r e d e s i n t e z ă Române.
asupra literaturii r o m â n e din Transil­ D a t o r i t ă calităţilor, „ m a r i şi r a r e , —
v a n i a in Histoire de la litterature rou- s c r i e I. I o r d a n — p r i n c a r e s'a distins
maine de la Transylvanie des origines c a s a v a n t şi c a om, N i c o l a e D r ă g a n u ş i - a
ă la fin du XVHI-e siecle (Bucureşti, d o b â n d i t , î n c ă d e c â n d trăia, u n l o c d e
1938). N u a m p u t e a a v e a o s u m a r ă i d e e f r u n t e în activitatea noastră filologică,,
d e s p r e activitatea regretatului profesor p r e c u m şi în v i e a ţ a p u b l i c ă r o m â n e a s c ă .
D r ă g a n u , d a c ă n u a m aminti şi articolele Iar a s t ă z i , c â n d nu s e m a i g ă s e ş t e p r i n t r e
s a l e filologice, p e c a r e l e - a p u b l i c a t m a i noi, figura lui s e înalţă şi mai sus în
cu s e a m ă în „ D a c o r o m a n i a " . ochii tuturor a c e l o r a c a r e ştiu s ă pre-
Filolog prin excelentă, erudiţia s a i-a ţuiască adevăratele valori ştiinţifice şi
c ă l ă u z i t p a ş i i c e r c e t ă r i l o r şi s p r e explo­ u m a n e . P i e r d e r e a suferită p r i n m o a r t e a
r a r e a unui t e r e n p r e a puţin a d â n c i t , acel lui, la o v â r s t ă c â n d p u t e a să îmbogă-
al t o p o n i m i e i şi o n o m a s t i c e i . V r e m e în­ ţ i a s c ă literatura n o a s t r ă filologică, d â n -
d e l u n g a t ă a fost p a s i o n a t d e astfel de d u - n e î n c ă un n u m ă r d e l u c r ă ' i p e n t r u
studii. S t r ă d a n i i l e s a l e în a c e a s t ă d i r e c ţ i e c a r e e r a m a i b i n e pregătit d e c â t o r i c a r e
s'au î n c u n u n a t p r i n Românii în veacurile altul (mă gândesc, în primul rând, l a
IX—XIV pe baza toponimiei şi a ono­ influenţa u n g u r e a s c ă a s u p r a limbii ro­
masticei (Bucureşti, 1933), o p e r ă d e a m p l e mâne), este cu adevărat ireparabilă."
proporţii şi grea de erudiţie, care a (P. 14—15.)
aţâţat sângele înveninat de pasiuni al A c u m în p r e a j m a C r ă c i u n u l u i s e îm­
m u l t o r a dintre cei d e p r i n ş i s ă p u i e ştiinţa p l i n e s c trei ani d e c â n d elita Clujului
în s l u j b a a l t o r i d e a l u r i d e c â t adevărul. r o m â n e s c , în frunte c u p r o f e s o r i i şi s t u ­
A c e a s t ă lucrare aduce hotăritoare argu­ denţii, 1-a p e t r e c u t c u sufletele înlăcrâ-
m e n t e în mult d i s c u t a t a p r o b l e m ă a c o n ­ m a t e la „ c a s a d e lut a moşilor". Tru-
tinuităţii n o a s t r e şi a r a t ă , cu un bogat d i n d u - s e din t o a t e p u t e r i l e s ă d o v e d e a s c ă
material documentar, expansiunea Ro­ drepturile noastre sfinte pe aceste p ă ­
mânilor din T r a n s i l v a n i a în Vestul şi m â n t u r i s t r ă m o ş e ş t i , p a r c ă a n u m e destinul'
Nordul pământului românesc. 1-a ferit s ă trăiască dureroasele eveni­
S t u d i i l e s a l e p o a r t ă s e m n u l d e distincţie mente abătute asupra neamului românesc,,
al o m u l u i d e ş t i i n ţ ă : obiectivitatea. Ele p â n ă a nu s e împlini un a n d e l a m o a r t e a
s u n t t o t d e a u n a s c r i s e cu îngrijire, me­ lui. M o r m â n t u l s ă u , c h i a r p ă r ă g i n i t fiind,
ticulos d o c u m e n t a t e şi pline de obser­ e s t r a j ă în i n i m a Clujului, iar sufletul,
vaţii şi idei noi. Modestia, sinceritatea „făclie de veghe", aşteaptă limpezirea
şi conştiinciozitatea omului s e răsfrâng apelor şi înfrăţirea pe veci a obştei.
în toate l u c r ă r i l e s a l e . româneşti. Romulus Todoran
Nicolae Drăganu a fost unul dintre
L I T E R A T U R A R O M Â N Ă IN
m e m b r i i cei m a i a c t i v i a i M u z e u l u i L i m b i i
GERMANIA
R o m â n e , iar c u c â t e v a luni înainte ca
m o a r t e a s ă - i p u n ă c a p ă t activităţii s a l e Literatura româna se bucură, d e un
a t â t d e b o g a t e , în p l i n ă d e s f ă ş u r a r e , S o ­ t i m p î n c o a c e , d e un i n t e r e s tot m a i v i u
cietatea R o m â n ă de Linguistică, p r o a s p ă t în G e r m a n i a . A m putea spune că dela
înfiinţată, 1-a a l e s p r e ş e d i n t e al ei. A m o m e n t u l junimist, c â n d s'au făcut c â ­
lucrat cu râvnă şi în cadrele Astrei, t e v a t r a d u c e r i b u n e în a c e a s t ă l i m b ă d e
 ÎNSEMNĂRI 975

m a r e prestigiu şi r ă s p â n d i r e , l i t e r a t u r a ş i vie. S u n t e m s i g u r i c ă e a s e v a b u c u r a
n o a s t r ă n'a mai avut un moment atât de primirea p e care o merită din plin.
d e favorabil. El a început prin traduce­ B.
rea lui Eminescu, făcută de Konrad
O CARTE NOUĂ DESPRE MARA­
Richter, a continuat prin admirabila tra­
MUREŞ
d u c e r e a Baltagului de Sadoveanu, da­
torită d-lui H a r a l d K r a s s e r şi cu t r a d u ­ Deşi acel frumos colţ d e ţară — M a ­
cerile de poezii, r o m a n e şi nuvele care ramureşul — a atras foarte mulţi cer­
a u apărut dela începutul războiului a c ­ cetători, s u n t e m d e p a r t e î n c ă d e a-1 c u ­
tual încoace. noaşte din toate punctele de vedere.
Totuşi, dintre toate „ţările" româneşti
U n rol î n s e m n a t în o r g a n i z a r e a ace­
d e d i n c o a c e d e munţi, Maramureşul se
s t e i o p e r e d e n e c e s a r ă p r o p a g a n d ă îl a r e
p a r e c ă a fost cel m a i b i n e studiat. In
Institutul R o m â n d i n G e r m a n i a . într'un
o r i c e c a z , l i t e r a t u r a ştiinţifică a s u p r a a -
interviev publicat în ziarul Viaţa din
cestuia este destul de bogată. ( A se v e -
3 0 . X I , a. c , d-1 prof. S e x t i l Puşcariu,
v e d e a şi l u c r a r e a d-lui Prof. T i b e r i u M o -
p r e ş e d i n t e l e a c e s t u i institut, n e - a a r ă t a t
rariu, Ţara Maramureşului în lumina lite­
ce loc important ocupă în programul
raturii ştiinfihce. Cluj, 1 9 3 9 , 1 2 — 8 ° , 36 p . | .
său traducerile din literatura ro­
mână. Şi ţinem să a d ă u g ă m din p a r ­ In n o t a d e faţă n e v o m o c u p a d e n o u a
t e a n o a s t r ă c ă faptul c ă această operă lucrare a d-lui Prof. Tiberiu Morariu
este supraveghiată de un om de gust Die Maramureş, ein rumăriisches Kern-
atât d e e x i g e n t şi în a c e l a ş i timp c u ­ gebiei,') care este cea mai b u n ă mono­
noscător profund al literaturii n o a s t r e grafie g e o g r a f i c ă - e t n c g r a f i c ă a M a r a m u ­
şi al celei germane, e o garanţie că reşului.
ceea ce se va traduce va fi b i n e ales P u b l i c a t ă în l i m b a g e r m a n ă , d e c i a c c e ­
ş i bine tradus. N'am v r e a s ă s e r e p e t e sibilă şi o p i n i e i p u b l i c e a p u s e n e , a c e a s t ă
c e e a c e s'a î n t â m p l a t cu literatura n o a ­ v a l o r o a s ă l u c r a r e va trebui n e a p ă r a t c o n ­
s t r ă în Italia, u n d e s'a t r a d u s mult, d a r , sultată atunci când s e va p u n e p r o b l e m a
d i n nefericire, a r a r e o r i s'a t r a d u s mul­ r e o r g a n i z ă r i i E u r o p e i noui.
ţumitor. A p r o c e d a astfel î n s e m n e a z ă a Din punct de vedere geografic, prin
p ă ş i c u piciorul s t â n g , a r ă s p â n d i o r e ­ a s p e c t u l reliefului s ă u , fiind o d e p r e s i u n e
z e r v ă cu totul n e î n t e m e i a t ă , f a ţ ă d e v a ­ î n c a d r a t ă d e un lanţ m u n t o s , Maramu­
l o a r e a u n e i întregi literaturi. r e ş u l f o r m e a z ă o individualitate g e o g r a ­
fică b i n e distinctă. A r e un climat o r i e n ­
Avem î n a i n t e a n o a s t r ă u n a din tra­
tal, c u t e m p e r a t u r a m e d i e a n u a l ă c e v a ­
d u c e r i l e iniţiate d e Institutul d e l a Berlin.
r i a z ă între + 9 ° (în vale) şi + 6° (la
E ă se numeşte Ewiger Acker. Rumă-
munte). P r e c i p i t a ţ i u n i l e s e menţin în m e ­
nische Novellen. Ausgewâlt u n d iiber-
d i e între 7 8 0 — 8 2 0 mm. în regiunile j o a s e
t r a g e n v o n Ernst Wallner şi a a p ă r u t în
şi 1 . 0 0 0 — 1 . 3 0 0 mm. în r e g i u n e a mun­
v a r a t r e c u t ă în e d i t u r a d e prestigiu m o n ­
toasă.
d i a l Otto H a r r a s s o w i t z din L e i p z i g . In
D a r M a r a m u r e ş u l e s t e şi o i n d i v i d u a l i ­
180 p a g . ni s e d a u 7 n u v e l e ţ ă r ă n e ş t i , d e
tate geopolitică, î n c a d r â n d u - s e f o a r t e b i n e
C . S a n d u - A l d e a , I. S l a v i c i , Ion A g â r b i -
în o r g a n i s m u l etnic, politic şi economic
ceanu, Mihail S a d o v e a n u , Marcu Beza
al întregii ţ ă r i r o m â n e ş t i . I n t r ' a d e v ă r , d i n
ş i Emil Gârleanu. Fiecare autor se b u ­
cele mai vechi timpuri — p â n ă azi —
c u r ă d e o s c u r t ă şi s p r i n t e n ă c a r a c t e r i ­
p r i n n u m e r o a s e l e t r e c ă t o r i şi legături d e
z a r e . M i r e a s m a întregului p ă m â n t r o m â ­
c o m u n i c a ţ i e , M a r a m u r e ş u l a fost şi e s t e
n e s c şi a celei mai autentice vieţi d e
p e plaiurile lui pătrunde astfel într'o
1) B u k a r e s t . D i e Dacia Biicher, 1942, 12—8»
m a r e l i t e r a t u r ă print'o t r a d u c e r e fidelă 95 p. plus 1 2 . şi 6 hăr(i.
976 ÎNSEMNĂRI

mai s t r â n s legat d e Transilvania şi Mol­ r e a u n o r v e c h i tradiţii. Nobilii „cinstiţii

dova decât de Cehoslovacia sau Unga­ boieri d e viţă veche", „boresele", ca ş i
ria. A c e s t f a p t e s t e c o n f i r m a t d e n u m e ­ î n f ă ţ i ş a r e a fizică a ţ ă r a n u l u i m a r a m u r e -
r o a s e l e s c h i m b u r i c o m e r c i a l e , a t e s t a t e în şan, portul arhaic, lucrarea covoarelor
multe d o c u m e n t e din trecut, legături c a r e în c u l o r i v e g e t a l e , c a s e l e , p o r ţ i l e ş i p r i d -
se făceau a p r o a p e numai cu Transilva­ voarele, toate sunt elemente care d e o s e ­
nia, B u c o v i n a s a u M o l d o v a , d e a s e m e n e a besc pe maramureşan de populaţia r e ­
ş i p r i n d e p l a s ă r i l e s e z o n i e r e actuale, p e n ­ giunilor învecinate, înzestrându-1 cu o
tru l u c r u : „butinărit", s e c e r i ş e t c , p o p u ­ notă caracteristică.
laţia îndreptându-se spre aceleaşi re­ A p ă r u t ă într'o f r u m o a s ă ţinută în c o ­
giuni r o m â n e ş t i . lecţia „ D i e D a c i a Biicher", c u p r i n d e m a i
S u b r a p o r t etnografic, în b a z a t u t u r o r multe d i a g r a m e , 12 p l a n ş e cu fotografii
r e c e n s ă m i n t e l o r (1880, 1910, 1930, 1938), c a r a c t e r i s t i c e în c a r e s e e v i d e n ţ i a z ă p e i ­
populaţia M a r a m u r e ş u l u i a fost şi e s t e s a j u l şi specificul etnic m a r a m u r e ş a n , l u ­
f o r m a t ă în majoritate de elementul r o ­ crarea se încheie cu o bogată biblio­
mânesc b ă ş t i n a ş (50,346 a d i c ă 5 3 , 4 % în grafie, şi cu 6 hărţi f o a r t e importante
1880 ş i 9 7 , 0 5 5 a d i c ă 5 7 , 4 % în 1938). (1. h a r t a d r u m u r i l o r muncitorilor sezo-
C a e l e m e n t e d e infiltrare, mai târzii, nali şi a ţinuturilor c u t r e e r a t e d e ei între
m a i n u m e r o ş i sunt Evreii, veniţi a b i a în 1924 şi 1 9 4 0 ; 2. h a r t a etnică a d i s t r i c ­
s e c . X V l I I - l e a ; in 1880 e r a u c i r c a 14.467 tului M a r a m u r e ş , întocmită d e B a l o g P a l
( 1 5 , 2 % ) , a j u n g în 1938 la 37.430 (22,1%), după datele recensământului unguresc
d a t o r i t ă infiltrării lor din G a l i ţ i a ; Ru­ d i n 1900 ; 3. h a r t a religiilor districtului
tenii, în 1880 erau circa 11.934 su­ M a r a m u r e ş , întocmită d e B a l o g h Pal d u p ă
flete 112,6%), iar în 1938 a j u n g la 19.864 recensământul unguresc din 1900; 4.
(11,8%); Ungurii în 1880 erau 12 877 h a r t a densităţii p o p u l a ţ i e i M a r a m u r e ş u ­
( 1 3 , 7 % ) , i a r în 1938 a b i a 9.880 ( 5 , 8 % ) ; lui d u p ă d a t e l e recensământului româ­
Germanii în 1880 e r a u 2.062 (2,1%), iar n e s c din 1 9 3 0 ; 5 harta etnografică a
în 1938 s u n t 4.734 (2,8%l. districtului M a r a m u r e ş d u p ă datele re­
c e n s ă m â n t u l u i u n g u r e s c din 1880, întoc­
L a n u m ă r u l d e m a i s u s al R o m â n i l o r
mită, în culori, d e d-1 prof. T. Morariu,,
t r e b u e s c a d ă o g a ţ i şi R o m â n i i din f o s t a
la s c a r a 1 : 200 000, întrebuinţând me­
Cehoslovacie, care d u p ă datele oficiale
t o d a p u n c t e l o r ; şi 6. i d e m , d u p ă d a t e l e
a l e fostei n o a s t r e v e c i n e , e r a u c a m 14.170
r e c e n s ă m â n t u l u i r o m â n e s c din 1930). ,
suflete în 1930, în u n e l e c o m u n e r e p r e ­
Teodor Onişor
z e n t â n d p e s t e 8 0 % din p o p u l a ţ i e , restul
fiind E v r e i ş i R u t e n i .
P R O F . SIMION R A D U , DUH CREŞTIN
Autorul ne dă foarte importante date
ŞI D U H ROMÂNESC. - Sibiu, Tip.
privitoare la vieaţa economică a Mara­
Arhidiecezană, 1942, in 8 ° , 128 pag.
mureşului. Bogăţia cea mai importantă
sunt pădurile, după care urmează fâna- C a r t e a d e faţă e s t e u n d a r p e c a r e - 1
ţele n a t u r a l e ş i p ă ş u n i l e . A c e s t e a f a c c a face părintele prof. Simion R a d u
şi o c u p a ţ i a p r i n c i p a l ă a M a r a m u r e ş e n i ­ tineretului r o m â n , a c u m , în p r e a j m a s ă r ­
lor s ă fie e x p l o a t a r e a lemnului, „buti- bătoririi Crăciunului. Lucrarea are ca
narii" fiind f o a r t e iscusiţi în m u n c a lor. t e m ă iniţială s ă r b ă t o a r e a N a ş t e r i i D o m ­
A l t ă o c u p a ţ i e e s t e c r e ş t e r e a vitelor mari, nului, a u t o r u l a r ă t â n d c ă fără Hristos
o rasă foarte bună. Agricultură se face sufletul r o m â n e s c t â n j e ş t e şi d i s p a r e .
puţină. întâiul c a p i t o l s e a d r e s e a z ă p ă r i n ţ i l o r
U n capitol interesant e s t e cel d e s p r e şi e d u c a t o r i l o r , î n d e m n â n d u - i s ă p o a r t e
v i e a ţ a s o c i a l ă şi s p i r i t u a l ă , ştiut fiind c ă grija educaţiei copiilor în deosebi în
populaţia Maramureşului este păstrătoa­ a f a r ă d e ş c o a l ă . C o p i i i t r e b u e stimulaţi
 ÎNSEMNĂRI 977

p e n t r u b u n ă p u r t a r e şi moralitate, p e n t r u către Atotputernicul ca s ă ne ajute să

ordine şi disciplină ş c o l a r ă şi socială Î n f r u n t ă m t o a t e vitregiile ş i s ă r ă m â n e m
c a r e n e o n o r e a z ă p e toţi. I u b i r e a o a r b ă m ă r t u r i e c r e d i n c i o a s ă , in veac, despre
a părinţilor faţă de copiii lor devine slava puterii Sale.
slăbiciune condamnabilă, deoarece adese­ L u c r ă r i l e d e felul celei d e f a ţ ă nu p o t
o r i e a nu l a s ă s ă s e v a d ă ş i scăderile. fi r e z u m a t e ş i d e c i nici într'o recenzie
D a r in d e o s e b i insistă autorul asupra obişnuită nu se poate da o imagine
faptului că părinţii trebue să fie un a d e v ă r a t ă a lor, d e a c e e a ele trebuesc
e x e m p l u d e m o r a l i t a t e p e n t r u copiii lor. citite în întregime. Nu va fi o l e c t u r ă ,
In p a r t e a a d o u a a lucrării, întitulată n e f o l o s i t o a r e I. C a r t e a e s t e î n c h i n a t ă t i n e ­
Sufletul neamului românesc în sărbă­ retului r o m â n , î n s ă e a t r e b u e citită d e
toarea Crăciunului, p ă r . prof. R a d u a r a t ă toţi a c e i a cari într'un fel o a r e c a r e a u r ă s ­
manifestările acestui suflet românesc, p u n d e r e a educaţiei generaţiei de mâine.
e x t e r i o r i z a t e în s t r ă v e c h i l e noastre co­ B u c u r i a nu v a fi n u m a i a autorului, ci.
l i n d e şi obiceiuri. Niciun p o p o r nu are a tuturor b u n i l o r R o m â n i , d a c ă î n d e m ­
o a b u n d e n ţ ă a t â t d e m a r e d e datini c a ­ nurile c u p r i n s e în l u c r a r e a d e faţă ar
r a c t e r i s t i c e c a noi, datini c a r e f o r m e a z ă c ă d e a în „pământ" bun, ca să aducă
p e r m a n e n ţ a sufletului r o m â n e s c . T r a d i ţ i a r o d însutit. S. B.
s f â n t ă e s t e p i v o t u l rezistenţei d e v e a c u r i ,
zidul de oţel aşezat de Dumnezeu în RECTIFICARE
c a l e a c u t r o p i t o r i î o r n o ş t r i din t o a t e tim­
In articolul d-lui G e n e r a l R. Rosetti
purile. Cu deosebire în Transilvania,
„ I n jurul luptelor d e l a P l e v n a " p u b l i c a t
tradiţia a c e a s t a şi b i s e r i c a a u fost s t â l p
în Transilvania Nr. 11, 1942 s'a cules,
d e foc şi r e z e r v o r u l d e energie morală
dintr'o e r o a r e d e m a n u s c r i s , P. Mitofcieff,
care ne-au alimentat cu p u t e r n i c e în­
în Ioc d e P Mutafciew. F a c e m cuvenita
d e m n u r i d e virtute în l u p t a c a r e t r e b u i a
rectificare.
s'o ducem cu cei ce căutau extermi­
narea noastră. Tineretul este îndrumat
să stea nesmintit pe temelia tradiţiei REDACŢIONALE
r e l i g i o a s e , p a t r i m o n i u l sfânt al sufletului
s t r ă m o ş i l o r n o ş t r i : b u n i creştini, şi b u n i Cu numărul acesta se încheie anul
români. Din amărăciunile istorice, noi al 73-lea al revistei Transilvania,
trebue să înseilăm p â n z a de aur a idea­ al doilea in noua ei formă. Tuturor
lului n o s t r u s e c u l a r , să facem început colaboratorilor, prietenilor şi abo­
d e v e a c n o u , izvor d e e n e r g i e ş i mân­ naţilor noştri le aducem cu acest
d r i e r o m â n e a s c ă . R ă z b o i u l d u s în R ă s ă r i t prilej viile noastre mulţumiri pentru
împotriva bolşevismului este rânduit de sprijinul pe care ni l-au acordat.
Dumnezeu, pentru ca s ă ne curăţim de Le urăm — şi urăm întregului neam
s g u r a p ă c a t e l o r , oţeliţi într'un n o u c r e z românesc — un an nou cu reali'
n a ţ i o n a l i s t creştin. I z b ă v i r e a r o m â n e a s c ă zarea visului nostru scump, care
din R ă s ă r i t n e d u c e c u g â n d u l î n d r ă z n e ţ n'are nevoie să fie spus, pentru
p e alte m e l e a g u r i , acolo unde soarele că e înscris în inima fiecărui Român.
m e r e u a p u n e p e s t e c r e ş t e t u l fraţilor î m ­ Atragem tuturor atenţia asupra
pilaţi, c a r i c u c o n ş t i i n ţ a t r e a z ă a legăturii cuprinsului şi a foaiei de titlu, ală­
lor o r g a n i c e cu n o i şi c u toată istoria turate acestui număr. Ele sunt ne­
a c e s t u i p ă m â n t , a ş t e a p t ă cu c r e d i n ţ ă „ c u ­ cesare pentru compactarea in volum
vioasa izbăvire". a anului, pe care o recomandăm cu
In p a r t e a a t r e i a a lucrării, în capi­
insistenţă tuturor prietenilor revistei.
tolul Cununa dreptăţii, găsim o rugăciune REDACŢIA
 BIBLIOGRAFIA TRANSILVANIEI (XI)
A T L A S U L LINGUISTIC ROMÂN pu­ Tip. Naţională. 8° XIV + 2 4 0 p. ( „ G r a i
blicat d e Muzeul Limbii Române sub ş i suflet r o m â n e s c " , colecţie îngrijită d e
c o n d u c e r e a lui S e x t i l P u ş c a r i u . P a r t e a I, G h e o r g h e D ă n c u ş . N o . 2).
Voi. I I : Familia, naşterea, botezul, co­
GHELASE, ION I. Păstorii români
pilăria, n u n t a , moartea. De Sever Pop,
păstrătorii românismului şi întregitorii
S i b i u - L e i p z i g , 1942. Inst. c a r t o g r a f i c „ U -
neamului românesc. Bucureşti, 1941. Tip.
n i r e a " B r a ş o v , — in folio, 2 f + hărţile
„ I . C. V ă c ă r e s c u . " 8°. 4 3 p .
151—301.
G R A N C E A , Ilie G . Ţ i n u t u l n ă s ă u d e a n .
MICUL A T L A S LINGUISTIC ROMÂN
(Cunoştinţe Folositoare, S e r i a C . 123).
publicat de Muzeul Limbii R o m â n e sub
B u c . 1942. E d i t u r a „ C a r t e a R o m â n e a s c ă . "
c o n d u c e r e a lui S e x t i l P u ş c a r i u . P a r t e a I,
16°. 32 p .
Voi. I I : F a m i l i a , n a ş t e r e a , botezul, co­
IORDAN, IORGU. Nicolae Drăganu.
pilăria, nunta, moartea. De Sever Pop.
1 8 8 4 — 1 9 3 9 . B u c u r e ş t i , 1942 Monitorul
"Sibiu-Leipzig, 1942. Inst. c a r t o g r a f i c ,,U»
Oficial. 15 p . ( S o c i e t a t e a r o m â n ă d e lin-
n i r e a " B r a ş o v , — in 8° 8 p., 1 f., h ă r ­
g u i s t i c ă . S e r i a I. M e m o r i i 1).
ţile 209-424.
L U P A Ş , I. L a T r a n s i l v a n i e , coeur de
B R Â T I A N U , G H . I. E i n R ă t s e l u n d ein
la Vie roumaine. Bucarest, 1942. (Les
W u n d e r der Geschichte: D a s rumănische
editions Dacia). [Mon. Of. Impr. N a ţ .
V o l k B u k a r e s t , 1942. [Die D a c i a Biicher].
8 ° . 18 p .
-8° 2 4 0 p. 3 t a b .
BRÂTIANU, G H . I. R u m â n i e n und M A X I M , I. A L . Izbucuri. Izvoare in­

U n g a r a . Volkstatistische und wirtschaft- termitente dela noi (Intermittierende

liche Betrachtungen. 2 Auflage. Buka­ Q u e l l e n in d e n A p u s e n i - G e b i r g e n , Ru­

r e s t , 1942. 8 ° 14 p., 2 t a b . mânien). Extras din Revista Geografică

Română IV, fasc. II—III, 1941. Buc.
CIORÂNESCU, ALESSANDRO. La
1942. T i p . . U n i v e r s u l " . 8°, 2 2 p .
t r a d i z i o n e s t o r i c a e le origini del p o p o l o
r o m e n o . B u c a r e s t , 1942. 8° 48 p . MANUILĂ, SABIN. Reponse â Mon-
sieur Tibor Eckhardt. Bucarest, 1942.
C O S T I N L U C I A N S o l u l b a n a t i c . (Noui
M . O. şi Impr. Naţ, 8°, 2 0 p .
contribuţiuni morfologice). E d . Il-a. C r a -
i o v a , 1941, E d i t u r a r e v i s t e i „ B a n a t u l L i ­ M A N U I L Ă , S A B I N . Die Bevolkerungs-

t e r a r " T i p . „ U n i r e a . " 29 p . politischen Folgen der Teilung Sieben-

b u r g e n s . B u k a r e s t , 1942. 8 ° . 5 8 p .
CRISTESCU, OCTAV C. Revoluţiile
R o m â n i l o r . C a u z e ş i e f e c t e : politice, e c o ­ MANC1ULEA, ŞT. Episcopia gr.-cat.
n o m i c e , s o c i a l e , n a ţ i o n a l e , culturale. T e z ă maghiară de Hajdudorog şi Românii. R e ­
pentru doctoratul în D r e p t . Bucureşti tipărire din „Cultura Creştină." Blaj,
1942. T i p . „ C u r e n t u l . " 121 p . 1924. T i p . S e m i n a r u l u i . 8 ° . 27 p .

DIACONESCU, EMIL. Idealul r o m â ­ MARCU, ANA P. U n s a t r o m â n e s c

n i s m u l u i integral: T r a n s i l v a n i a . P r e c i z ă r i d e p e T â r n a v e : F ă g e t , S i b i u , 1942. E d i ­
p e n t r u c u n o a ş t e r e a c a u z e i r o m â n e ş t i . Iaşi, t u r a ziarului , Ţ a r a " « T i p . Krafft şi Drotleff,
f

4 9 4 2 . E d . L i b r ă r i e i A t h . I. G h e o r g i u . 8 ° 16°. 64 p. L e i 5 0 .
112 p . MIHĂILESCU, VINTILĂ. Blocul car­
DIN V I A Ţ A S A T U L U I T R A N S I L V Ă ­ p a t i c r o m â n e s c . (Cu prilejul unei hărţi
NEAN. Culegere de povestiri din m a i istorice : H a r t a e t n i c ă a R o m â n i e i după
mulţi autori cu o precuvântare şi în­ r e c e n s ă m â n t u l r o m â n e s c din 1930). E x t r a s .
semnări bio-bibliografice. Kolozsvâr-CIuj, B u c u r e ş t i , 1942. M . 0 „ Impr. N a ţ i o n a l ă .
,1942, E d . ziarului „ T r i b u n a A r d e a l u l u i " , 8°. 2 2 p , 1 h a r t ă .