OBICEIURI DE CRĂCIUN ÎN BIHOR

1 Simbolurile din casele bihorenilor

Bradul

Împodobirea bradului este un obicei despre care nu se știe cu exactitate unde și când a apărut,
dar în multe zone folclorice, printre care și Bihorul, bradul este dintotdeauna un simbol al
vieții. Se mai spune despre copacul „cu cetina tot verde” că este un pom al vieții, deoarece
rămâne verde tot timpul, simbolizându-l, astfel, pe Hristos, veșnic viu.

Steaua din vârful bradului

Se obișnuiește ca în vârful bradului de Crăciun să se așeze o stea, simbol al stelei care i-a
călăuzit pe cei trei magi până la Betleem. Despre această stea se spune că aduce noroc în casă
și duce la îndeplinirea dorințelor.

2.Traditii

În Bihor, sărbătorile sunt materializate în obiceiuri străvechi ori colinde românești precum
„Ursul” sau „Capra”.
În unele zone, unde tradițiile au rămas nealterate, în noaptea Crăciunului se pot întâlni cete
de copii care umblă cu Viflaimul, amintind de uciderea celor 14.000 de prunci.
Colindatul începe în Ajunul de Crăciun și continuă până a doua zi dimineata. Tot la noi
gasim și obiceiul punerii în scenă a diverse piese tradiționale, care au personaje mitice sau
religioase. De asemenea, pentru ca cineva să facă parte din ceata de colindători are nevoie de
inițiere. Numărul membrilor variază, iar vârsta acestora este de până în 50 de ani. Ei sunt cei
care umblă cu „corinda mare”, copiii fiind cei care aduc „corinda mică”, mersul acestora
numindu-se și „a cucuța”. De asemenea, un alt obicei specific zonei este ca la colindat să se
umble cu un brad împodobit.
De la Crăciun şi până la Bobotează, copiii umblă cu Steaua, un obicei vechi care se
întâlneşte la toate popoarele creştine, amintind de steaua care a vestit naşterea lui Iisus şi i-a
călăuzit pe magi.
”Turca” este un obicei specific județului Bihor, chiar dacă mai apare și în alte zone din țară.
Aceasta presupune o ceată alcătuită din svornic (grăitorul), gazda mică (care găzduieşte
repetiţiile), birăul mic (anunţă venirea şi i se confirmă primirea de către gazde), iapa
(cărăuşul), chemătorii, dobaşul, ţurcaşul, hididişul şi corindătorii. Vioaie și neastâmpărată,
zglobie și pusă mereu pe ghiduşii,turcai i se permite să facă tot felul de glume, să fure bucate
de pe masă sau să danseze. Turca trebuie să aibă trup roşu, dintr-o ţesătură de bumbac, iar
capul este cioplit din lemn, cu coarne şi maxilarul inferior mobil, pentru a clămpăni fără
oprire și pentru a păstra ritmul pe care dansează purtătorul mastii de turca. Jocul se realizează
printr-un schimb de replici dintre turcaș și svornic.

3 Obiceiuri culinare

În principal, mâncarea specifică sărbătorilor de iarnă de la noi, se bazează pe carne de porc:

cârnați, caltaboși cu orez sau păsat de porumb, tobă, răcituri (cocioane), slănină (clisă) fiartă,
sau jumări, toate au locul lor binemeritat pe masa de Crăciun. Un preparat tradițional era
colacul făcut din grâu curat, care se cocea pentru colindători. Aceștia din urmă erau asociați
cu un grup de sfinți iar prin vizita lor ei sfințeau colacii, aducând belșug casei vizitate.În
dimineața de Crăciun, dar și în cea de Anul Nou ori Bobotează, mai există obiceiul de a pune
bani în apa de spălat, pentru ca oamenii să fie sănătoși, curați ca aurul și să nu se prinda
blestemele de ei.