DIANA R e Cea Mai Tare Grile Fiziologie

CURS 1 - FIZIOLOGIA SANGELUI
1. Volumul sanguin total (volemia), din greutatea corporala reprezinta:

a) 7,5 – 8,4%;
b) 6,2 – 6,4%;
c) 6,9 – 7,4%;
d) 10,2 – 10,4%;
e) 9,2 – 9,5%.
2. Volumul globular reprezinta:

a) 55 % din volemie;
b) 40 % din volemie;
c) 50 % din volemie;
d) 45 % din volemie;
e) 42 % din volemie;
3. Valoarea hematocritului la femei este de:

a) 45%;
b) 40%;
c) 46.5%;
d) 55%;
e) 42%.
4. Valoarea hematocritului la barbati este de:

a) 46,5%;
b) 45%;
c) 50%;
d) 55%;
e) 42%.
5. Hematocritul ( Ht ) scade in :
a) boli respiratorii cronice;
b) anemii;
c) poliglobulii;
d) deshidratare celulara;
e) boli cardiace.
6. Urmatoarele afirmatii sunt adevarate mai putin:

a) prin funcţia circulatorie sângele contribuie la menţinerea şi reglarea presiunii sanguine;
b) funcţia de termoreglare reprezintă un element de bază al homeostaziei generale, condiţionând viteza şi
randamentul reacţiilor metabolice;
c) sângele reprezintă, un mijloc de asigurare a simultaneităţii de acţiune a organelor şi sistemelor,
simultaneitate ce conţionează adaptarea la condiţiile mediului ambiant.
d) prin functia nutritiva sangele este principalul transportor al cataboliţilor de la nivel tisular la nivel de
organe excretoare;
e) funcţia de apărare se realizează prin intermediul unor proteine specifice (anticorpi), precum şi prin
intermediul elementelor figurate specializate (leucocitele).
7. Densitatea sângelui are valoarea:

a) 1055 g/l
b) 1025 g/l.
c) 1020g/l
d) 1050 g/l.
e) 1045 g/l.
8. Valoarea presiunii coloidosmotică (oncotică) este de:

a) 32 mmHg;
b) 300 osm/litru;
c) 280 osm/litru;
d) 28 mmHg;
e) 30 mmHg.
9. Ph-ul sanguin are valoarea cuprinsă între:

a) 7,00 – 7,10;
b) 8,38 – 8,42;
c) 7,38 – 7,42 ;
d) 9,38 – 9,42;
e) 6,38 – 6,42.
10. Gruparea hem este constituita din:

a) lipide (0,7%), proteine (10%), glucide (0,5%);
b) două lanţuri alfa, cu câte 141 de aminoacizi;
c) două lanţuri beta, cu câte 164 de aminoacizi;
d) dintr-o grupare polipeptidică;
e) dintr-un atom de fier (Fe2+) fixat în centrul unui nucleu tetrapirolic.
11. Reacţia de fixare a O2 la Hb este:

a) o reacţie de oxidare;
b) o reacţie de oxigenare;
c) o reacţie de esterificare;
d) o reacţie de hidrolizare;
e) o reacţie de condensare.
12. O moleculă de Hb poate transporta atunci cand este saturata:

a) 2 molecule de O2;
b) 6 molecule de O2;
c) 4 molecule de O2;
d) 8 molecule de O2;
e) 10 molecule de O2.
13. Eritronul este un sistem format din:

a) totalitatea eritrocitelor si trombocitelor;
b) totalitatea eritrocitelor si leucocitelor;
c) totalitatea leucocitelor si trombocitelor;
d) totalitatea eritrocitelor si eozinofilelor;
e) totalitatea celulelor eritropoietice şi a eritrocitelor adulte.

a) sediul eritropoiezei este în măduva roşie (hematogenă din oase);
b) sediul distrugerii lor (hemoliza fiziologică) se află în sistemul monocitomacrofagic din splină, ficat,
circulaţie generală;
c) grupa AB poate primi de la grupele 0, A si B;
d) 85% din populaţie mai prezintă pe hematii încă un antigen denumit Rh;
e) grupa O poate dona la toate grupele (donator universal), dar nu poa-te primi decât de la grupa O.
15. După aspectul nucleului, leucocitele se clasifică în:

a) limfocite si monocite;
b) neutrofile si eozinofile;
c) monocite si mononucleare;
d) polinucleare si bazofile
e) polinucleare si mononucleare.
16. Leucocitele mononucleare sunt:

a) limfocite, neutrofile si bazofile;
b) limfocite si monocite;
c) monocite, eozinofile si bazofile;
d) neutrofile, eozinofile si bazofile;
e) limfocite si neutrofile.
17. Leucocitele polinucleare sunt:

a) limfocite si neutrofile;
b) monocite si eozinofile;
c) eozinofile, bazofile si limfocite;
d) neutrofile, eozinofile, bazofile;
e) neutrofile, monocite, mastocite.
18. Urmatoarea afirmatie este adevarata:

a) granulocitelor bazofile au rol in fagocitoza;
b) granulocitelor bazofile detin funcţia secretoare a leucocitelor în cursul inflamaţiei;
c) granulocitelor bazofile au rol metabolic;
d) granulocitelor bazofile au functie secretoare;
e) granulocitelor bazofile sunt granulocite specializate în stocarea şi eliberarea de histamină
19. Complexul monocitomacrofagic este constituit din:

a) limfocite si grupul macrofagelor fixe;
b) monocite si grupul macrofagelor fixe;
c) neutrofile si monocite;
d) neutrofile si grupul macrofagelor fixe;
e) monocite si eozinofile.
20. Macrofagele au urmatoarele functii:

a) fagocitară, secretoare, eliberarea de histamină;
b) eliberarea de histamină, imunitară, metabolică;
c) fagocitară, secretoare, imunitară si metabolică;
d) eliberarea de histamină, secretoare, imunitară, metabolică;
e) fagocitară, stocarea de histamină, imunitară, metabolică.
21. Opsoninele sunt:

a) sistemul complement, anticorpii si antigenele;
b) proteina C reactivă, antigenele si anticorpii;
c) proteina C reactivă, sistemul complement si antigenele;
d) plachetele sangvine, sistemul complement si anticorpii;
e) proteina C reactivă, sistemul complement si anticorpii.
22. Durata de viata a trombocitelor este de :

a) 8 zile;
b) 120 zile;
c) 1-4 zile
d) 2 zile
e) 14 zile
23. Fenomenele de hipercoagulabilitate apar la o valoare a trombocitelor de peste :

a) 150000/mm3
b) 360000/mm3
c) 500000/mm3
d) 400000/mm3
e) 180000/mm3
24. Hemostaza fiziologică, spontană se desfăşoară în:

a) 6 timpi
b) 5 timpi
c) 2 timpi
d) 4 timpi
e) 3 timpi
25. Timpul parietal reprezinta :
a) formarea trombusului alb;
b) ansamblul fenomenelor prin care lumenul vasului lezat se micşorează;
c) ansamblul fenomenelor de coagulare ce se desfăşoară în decurs de 3 – 5 min. de la producerea leziunii
vasculare;
d) procesul ce apare după 7 zile când trombusul de fibrină este distrus prin procesul de fibrinoliză;
e) procesul fiziologic prin care spaţiile formate sunt imediat ocupate de fibroblaşti, care secretă colagen,
determinând fibroza şi închiderea definitivă a vasului lezat.
26. Coagularea sangelui se desfasoara in :

a) patru faze;
b) doua faze;
c) trei faze;
d) sase faze;
e) cinci faze.
27. Faza a III-a de formarea fibrinei:

a) are o durata de 10 sec;
b) se desfasoara pe doua cai: intrinseca si extrinseca;
c) tromboplastina transformă protrombina în trombină;
d) trombina desface, din fibrinogen, nişte monomeri de fibrină, care polimerizează spontan;
e) dureaza 4 – 8 min.

a) timpul trombocitar reprezintă ansamblul fenomenelor prin care lumenul vasului lezat se micşorează;
b) timpul plasmatic reprezintă formarea trombusului alb care închide lumenul vascular deja contractat;
c) hemostaza definitivă, apare după 7 zile prin aderarea trombocitelor de pe peretele vascular lezat, agregarea
şi metamorfoza vâscoasă a acestora ducând la oprirea hemoragiei;
d) timpul parietal reprezintă ansamblul fenomenelor de coagulare ce se desfăşoară în decurs de 3 – 5 min. de
la producerea leziunii vasculare;
e) trombusul de fibrină apare ca urmare a transformării fibrinogenului în fibrină sub influenţa trombinei.
29. Despre plasma sanguina nu se poate afirma ca:

a) volumul plasmatic reprezintă cca 4 – 5% din greutatea corporală;
b) plasma conţine 90% apă şi 10% reziduu uscat, constituit din numeroase substanţe organice şi anorganice;
c) substanţele organice neazotate reprezintă 1% din reziduul uscat al plasmei şi sunt constituite din: cloruri,
sulfaţi, fosfaţi de Na, K, Ca, Mg, Fe, Cu etc.;
d) substanţele organice neproteice sunt: ureea acidul uric, creatina şi creatinina, amoniacul, aminoacizii şi
polipeptidele;
e) substanţele organice plasmatice sunt reprezentate si de: corpii cetonici, pigmenţii biliari, urobilinogenii.
30. Substanţele organice neazotate plasmatice sunt:

a) corpii cetonici, pigmenţii biliari, urobilinogenii;
b) glucoză, acid lactic, acid piruvic, acid oxalic, acid fumaric;
c) proteine complexe de tipul glicoproteinelor şi al lipoproteinelor;
d) fosfolipide; gliceride, mai ales trigliceride; colesterol liber şi esterificat; acizii graşi si produşi finali ai
catabolismului proteic;
e) aminoacizii, polipeptidele, glucoză, acid lactic, acid fumaric.
CURS 2 - FIZIOLOGIA APARATULUI CARDIOVASCULAR. INIMA
1. Inima este organul propulsor ce asigură deplasarea sângelui în:

a) circulaţia sistemică asigură deplasarea sângelui din ventriculul stâng spre artere, arteriole, capilare, venule,
vene, ajungând în ventriculul drept;
b) circulaţia pulmonară asigură deplasarea sângelui din atriul drept la plămân prin arterele pulmonare şi apoi în
atriul stâng prin venele pulmonare;
c) circuitul închis al marii şi micii circulaţii;
d) mica circulaţie asigură deplasarea sângelui din ventriculul drept la plămân prin arterele pulmonare şi apoi în
atriul drept prin venele pulmonare;
e) circuitul deschis al marii şi micii circulaţii.
2. Marea circulaţie (circulaţia sistemică) asigură deplasarea sângelui din:

a) ventriculul drept la plămân prin arterele pulmonare şi apoi în atriul stâng prin venele pulmonare;
b) atriul stâng spre artere, arteriole, capilare, venule, vene, ajungând în ventriculul drept;
c) ventriculul stang la plămân prin arterele pulmonare şi apoi în atriul drept prin venele pulmonare;
d) ventriculul stâng spre artere, arteriole, capilare, venule, vene, ajungând în atriul drept;
e) ventriculul stâng spre artere, arteriole, capilare, venule, vene, ajungând în ventriculul drept.
3. Mica circulaţie (circulaţia pulmonară) asigură deplasarea sângelui din:

a) ventriculul drept la plămân prin arterele pulmonare şi apoi în ventriculul stâng prin venele pulmonare;
b) ventriculul drept la plămân prin arterele pulmonare şi apoi în atriul stâng prin venele pulmonare;
c) atriul drept la plămân prin arterele pulmonare şi apoi în ventriculul stâng prin venele pulmonare ;
d) atriul drept la plămân prin arterele pulmonare şi apoi în atriul stâng prin venele pulmonare;
e) ventriculul stang la plămân prin arterele pulmonare şi apoi în atriul stâng prin venele pulmonare.
4. Inima este situată în:

a) mediastin;
b) spatiul 5 intercostal stang;
c) diafragm;
d) spatial intercostal drept;
e) hipocondru.
5. Vârful inimii orientat în jos şi spre stânga este situat în:

a) spaţiul 4 intercostal stâng, paasternal;
b) spaţiul 5 intercostal stâng pe linia axilara anterioara;
c) spaţiul 4 intercostal stâng pe linia medioclaviculara stanga;
d) spaţiul 5 intercostal stâng, parasternal;
e) spaţiul 5 intercostal stâng pe linia medioclaviculara stângă.
6. Urmatoarele afirmatii sunt false, mai putin:

a) inima are forma unui con turtit, culcat pe mediastin;
b) circulaţia pulmonară asigură deplasarea sângelui din atriul drept la plămân prin arterele pulmonare şi apoi în
atriul stâng prin venele pulmonare;
c) atriul stâng comunică cu aorta, iar ventriculul drept cu artera pulmonară.
d) ventriculul stâng comunică cu aorta, iar ventriculul drept cu artera pulmonară
e) marea circulaţie asigură deplasarea sângelui din ventriculul stâng spre artere, arteriole, capilare, venule, vene,
ajungând în ventriculul drept
a) inima este alcătuită din trei straturi ce se suprapun de la exterior spre interior: pericard, miocard, endocard;
b) pericardul seros se află în interiorul pericardului fibros şi este format din două foiţe: una internă (viscerală),
epicardul, care căptuşeşte suprafaţa interna a miocardului; una externă (parietală), care tapetează suprafaţa
externa a pericardului fibros;
c) miocardul este alcătuit din miocardul contractil şi din miocardul embrionar ;
d) intre cele două foiţe ale pericardului seros se află cavitatea pericardică, ce conţine o cantitate mică de lichid
pericardic;
e) pericardul seros se află în interiorul pericardului fibros şi este format din două foiţe: una internă (viscerală),
epicardul, care căptuşeşte suprafaţa externă a miocardului; una externă (parietală), care tapetează suprafaţa
internă a pericardului fibros.
8. Prin orificiile arteriale se realizeaza comunicarea dintre:

a) atriul stang cu venele pulmonare si atriul drept cu vena cava inferioara;
b) ventriculul drept cu artera pulmonara si atriul drept cu vena cava inferioara;
c) ventriculul drept cu artera pulmonara si ventriculul stang cu aorta;
d) atriul drept cu artera pulmonara si atriul stang cu aorta;
e) atriul stang cu aorta si ventriculul drept cu artera pulmonara.
9. Legatura anatomica si functionala dintre atrii si ventricule este realizata de:
a) reţeaua subendocardică Purkinje;
b) ţesutul embrionar;
c) valvulele atrioventriculare;
d) valvulele semilunare;
e) valva mitrala.
10. Tesutul nodal este constituit din:

a) nodul sinoatrial (sinusal) Keith-Flack, nodul atrioventricular Aschoff-Tawara, fasciculul His, reţeaua
subendocardică Purkinje;
b) nodul sinoatrial (sinusal) Keith-Flack, reţeaua subendocardică Purkinje, valvele semilunare;
c) fasciculul His, valvele atrioventriculare, reţeaua subendocardică Purkinje;
d) nodul sinoatrial (sinusal) Keith-Flack, nodul atrioventricular Aschoff-Tawara si valvele mitrale;
e) nodul atrioventricular Aschoff-Tawara, fasciculul His, reţeaua subendocardică Purkinje;
11. Urmatoarea afirmatie despre nodulul Aschoff-Tawara este adevarata:

a) este situat in ventriculul stang in apropierea varsarii venelor pulmonare;
b) este situat in atriul drept in apropierea aortei;
c) este situat subendocardic în partea dreaptă şi posterioară a marginii inferioare a septului interatrial;
d) este situat în atriul drept, în vecinătatea vărsării venei cave superioare;
e) este situat subendocardic în partea dreaptă şi posterioară a marginii inferioare a septului interventricular.
12.Urmatoarea afirmatie despre nodul sinoatrial este adevarata:

a) este situat subendocardic în partea dreaptă şi posterioară a marginii inferioare a septului interventricular
b) este situat în atriul drept, în vecinătatea vărsării venei cave superioare;
c) este situat subendocardic în partea dreaptă şi posterioară a marginii inferioare a septului interatrial;
d) este situat în atriul drept, în vecinătatea vărsării venei pulmonare;
e) este situat în atriul stang, în vecinătatea vărsării venei cave superioare;
13. Despre endocard putem spune ca:

a) intre foitele endocardului se afla o cantitate mica de lichid;
b) tapetează cavităţile inimii si este alcatuit dintr-un sac dublu:fibros si seros;
c) din punct de vedere morfologic este un muşchi striat;
d) tapetează cavităţile inimii şi este alcătuit din trei straturi (extern, mijlociu şi intern);
e) din punct de vedere funcţional are proprietăţile muşchiului neted.
14. Sistemul valvular cardiac:

a) este constituit din fibre musculare striate;
b) este acoperit de endoteliu endocardic;
c) este constituit din fibre musculare netede;
d) este constituit din tesut nodal;
e) este constituit din tesut embrionar.
15. Automatismul reprezinta:

a) proprietate miocardului de a păstra o anumită tensiune şi în timpul diastolei;
b) perioada răspunsului local gradat care urmează imediat perioadei refractare absolute;
c) capacitatea celulelor cardiace de a genera spontan impulsuri;
d) capacitatea miocardului în repaus de a răspunde la diferiţi excitanţi prin apariţia potenţialului de acţiune;
e) capacitatea miocardului de a răspunde la excitanţi cu valoare supraliminară.
16. Perioada refractara totala este formata din:

a) perioada de revenire, perioada refractară relativă, perioada refractară absolută;
b) perioada refractară absolută, perioada supranormală, perioada refractară relativă;
c) perioada răspunsului local gradat, perioada refractară relativă, perioada supranormală;
d) perioada refractară absolută, perioada răspunsului local gradat, perioada refractară relativă;
e) perioada refractară absolută, perioada refractară relativă, perioada de revenire.
17. Extrasistola poate apare in inima normala, dar mai putin:
a) reflexe abdominal;
b) stimulări cerebrale;
c) exces de cafea, fumat, alcool;
d) anxietate, oboseală excesivă, diferite droguri;
e) la jumătate intervalului dintre două depolarizări.
18. Frecventa de descarcare a nodului sinoatrial este de:

a) 40 – 60/min
b) 70 – 80/min
c) 20 – 40/min
d) 80–90/min
e) 80–100/min
19. Sursa principala de ATP este:

a) acidul lactic din sânge;
b) acizi graşi liberi ;
c) glucoza din sânge;
d) mono- si dizaharidele;
e) fosforilarea oxidativă mitocondrială.
20. Componenta extrinseca a tonicitatii cardiace este reprezentata de:

a) miofilamentele de actină şi miozină;
b) influenţele nervoase vegetative, în special de tonusul simpatic;
c) mitocondrii;
d) reticulul sarco-plasmic şi sistemul T de tuburi;
e) tensiunea elementelor contractile şi elastice.
21. Reticulul sarco-plasmic şi sistemul T de tuburi la nivelul miocardului reprezinta:

a) componentă intrinsecă ce asigura tonusul miocardului;
b) sistemul energogen;
c) componentă extrinsecă a miocardului;
d) sistemul de cuplare al excitaţiei cu contracţia;
e) sistemul contractil.
22. Despre sistola atriala putem afirma, mai putin:

a) durează 0,1 – 0,15 sec, determină umplerea completă a ventriculelor;
b) valvulele atrioventriculare in timpul sistolei atriale „plutesc” într-o poziţie intermediară;
c) durata diastolei atriale cca 0,7 sec;
d) pe electrocardiogramă este evidentiata ca unda P;
e) presiunea din atriul stâng creşte cu 6 – 8 mmHg, iar în atriul drept, cu 4 – 6 mmHg.
23. Urmatoarele afirmatii sunt adevarate, mai putin:

a) diastola atriala durează cca 0,7 sec;
b) sistola atrială determină umplerea completă a ventriculelor, contribuind cu cca 70% din volumul ventricular;
c) unda R de pe ECG reprezinta momentul în care depolarizarea a cuprins vârful inimii si începe contracţia
ventriculară;
d) faza de ejecţie lentă durează cca 0,15 – 0,30 sec, si încheie sistola ventriculară;
e) repolarizarea ventriculara pe ECG, reprezinta unda T.
24. Sistola atrială durează:

a) 0,1 – 0,15 sec;
b) 0,7 sec;
c) 0,27 – 0,3 sec ;
d) 0,5 sec;
e) 0,05 sec.
25. Faza izovolumetrică se caracterizeaza prin:

a) presiunea de120 – 140 mmHg în aortă şi de 20 – 25 mmHg în artera pulmonară;
b) presiunea aortică de 40 – 50 mmHg şi de 10 – 12 mmHg în artera pulmonară
c) presiunea aortică de140 – 160 mmHg în aortă şi de 60 – 75 mmHg în artera pulmonară;
d) presiunea aortică de 60 – 70 mmHg şi de 10 – 12 mmHg în artera pulmonară;
e) presiunea de100 – 120 mmHg în aortă şi de 40 – 45 mmHg în artera pulmonară.
26. Volumul postsistolic reprezinta:

a) 10 – 30% din volumul total (presistolic) de sânge neevacuat în timpul sistolei ventriculare;
b) 20 – 30% din volumul sângelui care ajunge în ventricule;
c) 30 – 50% din volumul total (presistolic) de sânge neevacuat în timpul sistolei ventriculare;
d) 30 – 50% din volumul sângelui care ajunge în ventricule;
e) 10 – 30% din volumul sângelui care ajunge în ventricule.

a) relaxarea peretelui ventricular determină începerea scăderii presiunii intraventriculare şi durează 0,02–0,04
sec;
b) umplerea ventriculară lentă, durează 0,12 – 0,20 sec care începe din momentul în care presiunile din atrii şi
ventricule s-au egalat;
c) umplerea ventriculară rapidă, care durează 0,20 sec;
d) contracţiile atriilor sunt răspunzătoare pentru cca 10 – 15% din volumul sângelui care ajunge în ventricule;
e) segment izoelectric ST pe ECG reprezinta inceputul repolarizării ventriculare.
28. La fiecare sistolă, din fiecare ventricul, inima pompează:

a) 140 – 180 ml sânge;
b) 170 – 190 ml sânge;
c) aproximativ 70 – 90 ml sânge;
d) 30 – 45 ml sânge;
e) aproximativ 70 – 90 ml sânge.
29. Ritmul sinusal normal:

a) este de 40 contracţii/minut;
b) este de 35 contracţii/minut;
c) se datoreaza nodulului atrioventricular;
d) este de 70 contracţii/minut;
e) este determinat de reteaua Purkinje.
30. Pentru fiecare litru de O2 consumat suplimentar, debitul cardiac creşte cu:
a) 30 litri de sânge
b) 5 – 6 litri de sânge
c) 30 – 40 litri de sânge
d) 20 litri de sânge
e) 1-2 litri de sânge.
CURS 3 – FIZIOLOGIA APARATULUI CARDIOVASCULAR. SISTEMUL VASCULAR
1. La nivelul arterelor mari şi mijlocii, presiunea arterială atinge în diastolă valori de:
a) 120 – 140 mmHg;
b) 30 – 35 mmHg;
c) 50 – 60 mmHg;
d) 70 – 90 mmHg;
e) 35 – 40 mmHg.
2. Presiunea la capătul arterial al capilarelor este de:

a) cca 30 mmHg;
b) cca 10 mmHg;
c) cca 20 mmHg;
d) cca 40 mmHg;
e) cca 60 mmHg.
3. Rezistenţa capilară, comparativ cu rezistenţa arteriolară este de:

a) 1/5;
b) 1/6;
c) 2/5;
d) 3/5;
e) 5/6.
4. Presiunea la nivelul atriului drept este de:

a) 10 mmHg ;
b) 5 mmHg ;
c) 1 mmHg ;
d) 2 mmHg ;
e) –2 mmHg.

a) viteza sângelui este maximă în centrul vasului şi scade spre periferie;
b) scăderea mare a presiunii la nivelul venelor este determinată de rezistenţa scăzută a venelor;
c) dacă viteza de scurgere creşte (ex. eforturi fizice), sau vâscozitatea scade (ex. anemii) turbulenţa poate să
apară în toate arterele mari;
d) viteza de curgere a lichidelor este direct proporţională cu debitul şi invers proporţională cu suprafaţa de
curgere;
e) presiunea la începutul sistemului venos, deci al venulelor, este de cca 10 mmHg.
6. Viteza curgerii sangelui de cca 10 cm/sec o intalnim in:

a) capilare;
b) venule;
c) arteriole;
d) venele mari;
e) arterele mari.
7. Despre viteza curgerii sangelui putem afirma, exceptand:

a) viteza curgerii sângelui în vene creşte progresiv de la venule spre venele mari, unde atinge viteza de cca 10
cm/sec;
b) viteza de curgere prezintă o valoare mai ridicată în timpul sistolei comparativ cu diastola;
c) viteza la nivelul venei cave superioare este de cca 0,4 – 0,5 m/sec, în diastolă scade la 0,2 m/sec;
d) creşterea treptată a vitezei sângelui în vene se datorează diminuării treptate a suprafeţei totale de curgere a
sângelui;
e) viteza curgerii sângelui în vene creşte progresiv de la venule spre venele mari.
8. La nivelul arterelor mari şi mijlocii, presiunea arterială, în timpul sistolei, atinge valori de:
a) 120 – 140 mmHg
b) 160 – 180 mmHg
c) 12 – 14 mmHg
d) 70 – 90 mmHg
e) 80 – 100 mmHg
9. Arteriolele, care opun cea mai mare rezistenţă vasculară (cca 1/2 din rezistenţa întregului sistem
circulator), determină o scădere a presiunii arteriale:
a) pana la 30 mmHg
b) cu cca 35 mmHg;
c) cu cca 10 mmHg;
d) cu cca 20 mmHg;
e) pana la 20 mmHg.
10. Factorii determinanţi ai presiunii arteriale sunt, mai putin:

a) elasticitatea sistemului arterial.
b) volumul sanguin
c) frecvenţa cardiacă
d) debitul sistolic şi rezistenţa periferică.
e) diferenţa dintre presiunea maximă şi minimă.
11. Presiunea convergentă este:

a) reprezentată de diferenţa dintre presiunea maximă şi minimă;
b) are valori cuprinse între 45 – 50 mmHg;
c) presiunea arterială cu minima crescută pe fondul unei maxime normale;
d) presiunea sistolică din artera pulmonară ce are valoarea de cca 25 – 28 mmHg;
e) scăderea presiunii minime, cu menţinerea presiunii sistolice în limite normale.
12. Presiunea diastolică din artera pulmonară este de:

a) 25 – 28 mmHg;
b) 20 – 30 mmHg;
c) 70 – 80 mmHg;
d) 8 – 10 mmH;
e) 15 – 20 mmHg.
13. Viteza undei pulsatile depinde de:

a) elasticitatea sistemului arterial
b) sistola atriala;
c) sistola ventriculara;
d) contractilitatea sistemului arterial;
e) conductibilitatea.
14. Urmatoarea afirmatie este falsa:

a) presiunea diferenţială este reprezentată de diferenţa dintre presiunea maximă şi minimă;
b) presiunea diastolica 1/2 din valoarea presiunii sistolice, plus 10 mmHg;
c) presiunea sistolică din artera pulmonară este de cca 25 – 28 mmHg;
d) capătul arterial al capilarelor, la valoarea de cca 25 – 30 mmHg;
e) presiunea convergenta se întâlneşte la sportivi antrenaţi cu tonus vagal crescut sau la pacienţi cu
insuficienţă aortică.
15. Reţeaua capilară nu este caracterizata de:

a) la nivelul reţelei capilare se realizeaza schimburile nutritive şi a produşilor de excreţie rezultaţi din
procesele catabolice celulare;
b) reţeaua capilară este dublată în anumite teritorii de anastomoze arteriovenoase, care nu sunt prevăzute cu
musculatură netedă;
c) variaţiile tonusului reţelei capilare, produse pe cale nervoasă sau umorală, determină fie scurtcircuitarea,
fie dirijarea unei cantităţi mai mari de sânge spre capilarele din jur;
d) viteza de curgere a sângelui în capilare scade la 0,5 – 0,8 mm/sec, favorizând schimburile de substanţe
între plasma sanguină şi lichidul interstiţial;
e) reţeaua capilară realizează o suprafaţă de 6300 m².
16. Sistemului circulator cu presiune joasă este constituit din:

a) capilarele, vene, atrii, ventriculul drept, sistemul arterial;
b) capilarele, vene, atrii, sistemul arterial, ventriculul drept, mica circulaţie;
c) sistemul arterial, vene, atrii, ventriculul drept, mica circulaţie şi sistemul limfatic;
d) capilarele, vene, atrii, ventriculul drept, mica circulaţie şi sistemul limfatic;
e) mica circulaţie, sistemul arterial şi sistemul limfatic.
17. Viteza de curgere a sângelui în capilare este de:

a) 0,5 – 0,8 mm/sec;
b) 0,1 – 0,2 mm/sec;
c) 10 – 15 mm/sec;
d) 0,2 – 0,4 mm/sec;
e) 30 – 35 mm/sec.
18. Deplasarea în afară a plasmei sanguine este data de suma dintre presiunile:
a) presiunea hidrostatică intracapilară, presiunea coloidosmotică capilară, presiunea hidrostatică interstiţială
negativă si presiunea coloidosmotică interstiţială;
b) presiunea coloidosmotică capilară, presiunea hidrostatică interstiţială negativă si presiunea coloidosmotică
interstiţială;
c) presiunea hidrostatică intracapilară , presiunea hidrostatică interstiţială negativă si presiunea
coloidosmotică interstiţială;
d) presiunea hidrostatică intracapilară, presiunea coloidosmotică capilară si presiunea coloidosmotică
interstiţială;
e) presiunea hidrostatică intracapilară, presiunea hidrostatică interstiţială negativă si presiunea
coloidosmotică capilară.
19. Presiunea coloidosmotică capilara, se opune filtrării cu o forţă de:

a) 13,3 mmHg;
b) 28 mmHg;
c) 41,3 mmHg;
d) 30 mmHg;
e) 6 mmHg.
20. La nivelul polului arterial al capilarului acţionează o forţă pozitivă de:

a) 30 mmHg;
b) 5,3 mmHg;
c) 6 mmHg;
d) 28 mmHg;
e) 13,3 mmHg.
21. Urmatoarele afirmatii sunt adevarate, exceptand:

a) volumul venos este de trei ori mai mare decât cel arterial, în teritoriul venos aflandu-se cca 75% din
volumul sanguin;
b) presiunea sângelui în vene este foarte joasă: 10 mmHg la originile sistemului venos şi 0,5 mmHg la
vărsarea venelor cave în atriul drept;
c) viteza de circulaţie a sângelui creşte de la periferie spre inimă, atingând valoarea de 100 mm/sec în cele
două vene cave;
d) din punct de vedere structural, venele sunt “conducte fibromuscu-lare” al căror calibru creşte de la
periferie la inimă;
e) venele pulmonare spre deosebire de restul sistemului venos, transportă sângele oxigenat de la plămâni în
atriul stâng.
22. Factorul determinant al circulaţiei venoase este reprezentat de:

a) aspiraţia cardiacă si toracică, tonusul capilar;
b) contracţia musculaturii scheletice, forţa gravitaţională, valvulele venoase, pulsaţiile arterelor;
c) aspiraţia cardiacă şi toracică, presa abdominală, forţa gravitaţională, valvulele venoase;
d) gradientul de presiune existent între capătul periferic şi central;
e) presa abdominală, contracţia musculaturii scheletice, forţa gravitaţională, valvulele venoase.
23. În poziţia orizontală valoarea presiunii venoase la nivelul venelor mijlocii este de:
a) 3 – 4 mmHg;
b) 7 – 8 mmHg;
c) 10– 12 mmHg;
d) 5 – 6 mmHg;
e) 8 – 10 mmHg.
24. În sinusul sagital intracranian, în poziţia verticală, presiunea venoasa variaza între:
a) –1,5 – 2 mmHg;
b) 7 – 8 mmHg;
c) –10 mmHg;
d) + 90 mmHg;
e) 0 mmHg .
25. Alegeti afirmatia corecta:

a) vasele limfatice mici prezintă un endoteliu cu fenestraţii prin care trec proteinele în trunchiurile colectoare;
b) din punct de vedere structural, vasele limfatice nu sunt prevăzute cu valvule;
c) 20 – 25% din plasma filtrată la capătul arterial al capilarelor rămâne în spaţiile interstiţiale şi va fi drenată
de sistemul limfatic;
d) capilarele limfatice, nu opun rezistenţă la trecerea proteinelor sau altor particule mari din lichidul
interstiţial în trunchiurile colectoare;
e) în condiţii de repaus se formează 12 – 14 litri de limfă/zi.
26. Endotelina, un polipeptid:

a) are un important rol in drenajul substantelor;
b) are un puternic efect vasodilatator;
c) are rol in apărarea tunicii vasculare;
d) asigura transportul substantelor;
e) are un puternic efect vasoconstrictor.
27. Efect vasodilatator manifesta, mai putin:

a) scăderea PO2 şi a pH-ului;
b) creşterii locale a PCO2;
c) acetilcolina, când se aplică asupra unui vas lezat;
d) la nivelul miocardului, adenozina manifestă efect vasodilatator;
e) lactatul.
28. Urmatoarele afirmatii sunt false, exceptand:

a) substanţele care determină vasoconstricţie includ kininele plasmatice, peptidul intestinal vasoactiv,
peptidul atrial natriuretic;
b) vasodilataţia pe cale sistemică este produsă de noradrenalina (NA) şi adrenalină (A), vasopresină şi
angiotensină II;
c) acetilcolina, când acţionează asupra unui vas intact provoacă vasoconstricţie;
d) vasodilatatori locali sunt şi tromboxanii şi unele prostaglandine;
e) scăderea PO2 şi a pH-ului, determină vasodilataţia arteriolelor şi relaxarea sfincterului precapilar.
29. Vasoconstricţia pe cale sistemică este produsă de:

a) noradrenalina (NA) şi adrenalină (A), peptidul atrial natriuretic;
b) vasopresină, peptidul intestinal vasoactiv şi angiotensină II;
c) noradrenalina (NA), kininele plasmatice, vasopresină şi angiotensină II;
d) noradrenalina (NA) şi adrenalină (A), vasopresină şi angiotensină II;
e) adrenalină (A), peptidul atrial natriuretic, vasopresină şi angiotensină II.

a) arterele şi arteriolele lezate intră într-o puternică vasoconstricţie;
b) vasodilatatori locali sunt şi tromboxanii şi unele prostaglandine;
c) vasodilataţie produc kininele plasmatice, peptidul intestinal vasoactiv, peptidul atrial natriuretic;
d) vasoconstricţia pe cale sistemică este produsă de noradrenalina (NA) şi adrenalină (A), vasopresină şi
angiotensină II;
e) histamina, eliberată din celulele lezate, intensifică permeabilitatea capilară.
CURS 4 - FIZIOLOGIA APARATULUI RESPIRATOR
1. Respiratia este caracterizata de urmatorii factori, mai putin:

a) fenomene fizice;
b) fenomene chimice;
c) fenomene biologice;
d) nu implica participarea sangelui ;
e) asigura schimburile de gaze intre organism si mediu.
2. Respiratia nu este caracterizata de:

a) cuprinde transportul sanguin majoritar al oxigenului de la tesut la plamani
b) cuprinde etapa pulmonara
c) cuprinde etapa tisulara
d) cuprinde etapa sanguina
e) cuprinde respiratia celulara propriu-zisa
3. Urmatoarele afirmatii despre zona respiratorie a polului pulmonar sunt false, mai putin:
a) are loc respiraţia internă cu participarea a două categorii de procese, fizice şi chimice;
b) la acest nivel are loc schimbul de gaze respiratorii între sânge şi ţesuturi, prin intermediul lichidului
interstiţial;
c) are loc respiraţia internă celulară, cu utilizarea oxigenului şi formarea bioxidului de carbon, de către
celule;
d) este reprezentată prin cavitatea nazală, faringe, laringe, trahee şi bronhiile principale;
e) este sediul hematozei pulmonare.
4. Despre polul pulmonar putem afirma, mai putin:

a) zona nealveolizată, nu participă la schimburile gazoase;
b) zona respiratorie este reprezentată prin acinii pulmonari;
c) schimbul de gaze respiratorii între sânge şi ţesuturi, se realizeaza prin intermediul lichidului interstiţial;
d) zona de conducere este reprezentată de cavitatea nazală, faringe, laringe, trahee şi bronhiile principale;
e) zona alveolizată, este sediul hematozei pulmonare.

a) respiraţia se realizează cu participarea căilor aeriene şi a plămânilor, pe de o parte, şi a pompei cardiace, pe
de altă parte;
b) acinii pulmonari sunt alcătuiţi din bronhiile principale, bronhiolele respiratorii, ductele alveolare, sacii
alveolari şi alveolele pulmonare;
c) schimbul de gaze respiratorii între sânge şi ţesuturi, se realizeaza prin intermediul lichidului interstiţial;
d) legătura între polul pulmonar si cel tisular o realizează sângele, care este calea de transport a gazelor
respiratorii;
e) respiraţia internă celulară, utilizeaza oxigenului şi formarea bioxidului de carbon, de către celule.
6. Viteza de deplasare a aerului prin căile respiratorii este de:

a) 8–10 mm/min;
b) 20–26 mm/min;
c) 20–30 mm/min;
d) 10–16 mm/min;
e) 5–10 mm/min;
7. Functia respiratorie a cailor aeriene inferioare este :

a) de menţinere a echilibrului fluidocoagulant;
b) să asigure transportul şi distribuţia gazelor respiratorii;
c) de control a presiunii arteriale pulmonare şi sistemice;
d) ţesutul conjunctiv cartilaginos le conferă o rigiditate, care le permite să rămână permeabile în cazul
presiunii crescute intratoracice, din expirul forţat;
e) de menţinere a echilibrului fluidocoagulant.
8. Este functie nerespiratorie a cailor aeriene inferioare:

a) componenta musculară, prin colabarea adecvată, determină creşterea vitezei de mişcare a aerului,
favorizând eliminarea sa;
b) realizează schimbul gazos respirator;
c) asigură transportul şi distribuţia gazelor respiratorii;
d) laringele participă la fonaţie;
e) asigura menţinerea promptă (de 1 – 15 min) a echilibrului acidobazic.
9. Cantitatea de lichid pleural este de:

a) 15 – 25 ml;
b) 15– 20 ml;
c) 1 – 15 ml;
d) 15 – 150 ml;
e) 0,1 – 1,5 ml.

a) foiţa parietală este aderentă de pereţii cutiei toracice;
b) vidul pleural dintre cele două foiţe determină aderarea pleurei viscerale de cea parietală;
c) lichidul pleural existent permite alunecarea foiţelor una pe alta;
d) suprafaţa pleurală totală este de circa 1 m²;
e) vidul pleural dintre cele două foiţe apare in cazul patologiei pulmonare.

a) la procesele respiratorii participă doar coastele adevarate;
b) coastele false sau flotante sunt articulate cu sternul prin intermediul cartilajului coastei a VIII-a;
c) cutia toracică este separată de cavitatea abdominală prin muşchiul diafragm;
d) in expiraţie forţată, coloana vertebrală va efectua o mişcare de extensie, proporţională cu profunzimea
expiraţiei;
e) în inspiraţia normală coloana vertebrală va efectua o mişcare de extensie accentuând orizontalizarea
coastelor.
12. În inspiraţia normală coloana vertebrală:

a) va efectua o mişcare de extensie accentuând orizontalizarea coastelor;
b) constituie punct fix;
c) va efectua o mişcare de flexie accentuând orizontalizarea coastelor;
d) va efectua o mişcare de extensie şi creşterea suplimentară a volumului cutiei toracice;
e) va efectua o mişcare de flexie accentuând orizontalizarea coastelor.
13. Arterele bronşice:

a) asigura plămânului sânge încărcat cu CO2;
b) asigura ramificatii până la nivel alveolar, unde formează o reţea capilară perialveolară care aparţine
funcţional membranei alveolo-capilare;
c) sunt ramuri ale arterei azygos;
d) asigura plămânului sânge oxigenat şi încărcat cu substanţe nutritive pentru arborele bronşic, parenchimul
pulmonar şi arterele pulmonare;
e) debitul sanguin din arterele bronşice reprezintă circa 3-5% din cel cardiac.
14. Presiunea din teritoriul arterial pulmonar este determinată de:

a) plexul peribronşic;
b) plexul submucos;
c) debitul arterial bronşic;
d) artera azygos;
e) artera hemiazygos.
15. Despre zona 1 a fluxului sangvin pulmonar putem spune ca:

a) cu irigaţie continuă, datorită faptului că presiunea arterială se menţine superioară presiunii alveolare;
b) cu circulaţie intermitentă, datorită faptului că presiunea arterială sistolică este superioară presiunii
alveolare, iar presiunea distolică este inferioară celei alveolare;
c) lipsită de irigaţie, datorită faptului că presiunea alveolară este inferioară presiunii arteriale;
d) cu irigaţie intermitentă, datorită faptului că presiunea arterială se menţine superioară presiunii alveolare;
e) lipsită de irigaţie, datorită faptului că presiunea alveolară este superioară presiunii arteriale.
16. Urmatoarearea afirmatie este falsa:

a) aerul expirat are o compoziţie variabilă, dependentă de amplitudinea respiraţiei;
b) la nivelul plamanilor avem o zona cu irigaţie continuă, datorită faptului că presiunea arterială se menţine
inferioară presiunii alveolare;
c) aerul alveolar reprezintă ultima porţiune a aerului expirat printr-o expiraţie forţată;
d) normoventilaţia se realizează în condiţiile unei compoziţii a aerului alveolar menţinut de ritmul ventilator
de repaus (eupnee);
e) aerul expirat constituie un amestec al aerului atmosferic din spaţiul mort (cca 150 – 200 ml), cu aerul
alveolar (cca 300 – 350 ml).
17. Spatiul mort se caracterizeaza prin, mai putin:

a) cuprinde spaţiul mort anatomic şi spaţiul mort fiziologic;
b) spaţiul mort anatomic menţine un raport constant între aportul de O2 şi eliminarea CO2;
c) spaţiul mort fiziologic numit şi spaţiu mort funcţional (total) cuprinde teritoriul respirator neperfuzat ;
d) spaţiul mort alveolar este reprezentat de alveolele aerate, irigate funcţional;
e) spaţiul mort anatomic participă la reîncălzirea şi umectarea aerului inspirat.
18. Capacitatea vitală pulmonată (CV) reprezintă:

a) cantitatea de aer de 2500–3000 ml care rămâne în plămân după o expiraţie normală;
b) cantitatea de aer care se găseşte în plămâni la sfârşitul unei inspiraţii forţate;
c) cantitatea de aer care poate fi expirată forţat după o inspiraţie maximă;
d) cantitatea de aer (500 – 800 ml) care este inspirată sau expirată în timpul unui act respirator de repaus;
e) volumul de aer (800 – 1500 ml) ce poate fi expirat forţat după o expiraţie de repaus.
19. Volumul curent (VC) sau volumul tindal (VT) este:

a) cantitatea suplimentară de aer (1500 – 2000 ml) care poate fi inspirată forţat după o inspiraţie de repaus;
b) volumul de aer rămas în plămâni (1000 – 1500 ml) după o expiraţie maximă;
c) cantitatea de aer care poate fi expirată forţat după o inspiraţie maximă;
d) cantitatea de aer care se găseşte în plămâni la sfârşitul unei inspiraţii forţate;
e) cantitatea de aer (500 – 800 ml) care este inspirată sau expirată în timpul unui act respirator de repaus.
20. Debitul respirator de repaus (DVR) reprezintă:

a) cantitatea de aer, care poate fi ventilată prin plămâni în mod voluntar în unitatea de timp;
b) produsul capacitatea vitală cu frecvenţa respiratorie;
c) produsul capacitatea funcţională reziduală cu frecvenţa respiratorie;
d) cantitatea de aer care se găseşte în plămâni la sfârşitul unei inspiraţii forţate;
e) cantitatea de aer proaspăt care ventilează plămânii în decursul unui minut.
21. Frecvenţa respiratorie (FR) este în repaus de:

a) 18–24 resp/min;
b) 8–10 resp/min;
c) 20–30 resp/min;
d) 12–16 resp/min;
e) 40–50 resp/min.
22. Prin coborârea diafragmului cu un cm se produce:

a) o micsorare a cavităţii toracice cu circa 300 ml;
b) o mărire a cavităţii toracice cu circa 800 ml;
c) o mărire a cavităţii toracice cu circa 300 ml;
d) o micsorare a cavităţii toracice cu circa 800 ml;
e) o mărire a cavităţii toracice cu circa 600 ml.
23. În inspiraţia de repaus participă muschii:
a) supracostali, intercostalii externi,diafragmul, trapezul, pectoralii, largul dorsal şi marele dinţat;
b) supracostali, intercostalii externi, sternocleidimastoidieni, scalenii, trapezul si pectoralii;
c) intercostalii externi, diafragmul, trapezul, pectoralii, largul dorsal şi marele dinţat;
d) supracostali, intercostalii externi şi diafragmul;
e) supracostali, diafragmul, scalenii, trapezul, pectoralii, largul dorsal şi marele dinţat.
24. Muşchii intercostali interni realizeaza:

a) comprimarea viscerelor abdominale;
b) coborârea coastelor;
c) ridicarea extremităţii anterioare a coastelor;
d) proiectarea în afară, a coastelor determinând creşterea diametrului transversal;
e) orizontalizarea coastelor.
25. Factorii care determină difuzia gazelor respiratorii sunt, mai putin:
a) permeabilitatea membranei;
b) mărimea suprafeţei alveolare;
c) viteza circulaţiei pulmonare;
d) viteza reacţiilor chimice din sânge;
e) elasticitatea toracelui, care îi permite revenirea la forma iniţială, după ce contracţia muşchilor inspiratori a
încetat.
26. Alveolele pulmonare – alegeti afirmatia corecta:

a) sunt în număr de circa 30 milioane;
b) realizează o suprafaţă de schimb de circa 70 m²;
c) sunt în număr de circa 700 milioane;
d) realizează o suprafaţă de schimb de circa 300 m²;
e) sunt în număr de circa 70 milioane.

a) membrana alveolocapilară reprezintă sediul proceselor de schimb gazos la nivelul pulmonar;
b) schimbul de gaze se realizează la nivel pulmonar prin membrana alveolocapilară;
c) Saturarea sângelui capilar cu O2 se face rapid în circa 0,30 sec;
d) la nivel pulmonar, difuziunea O2 în gradient se realizează dinspre aerul alveolar, spre sângele arterial din
capilarele pulmonare;
e) difuziunea O2 în gradient se realizeaza de la valori ale presiunii de 100 mmHg spre valori de 40 mmHg.
28. Saturarea sângelui capilar cu O2 se face rapid în aproximativ:

a) 0,03 sec;
b) 0,90 sec;
c) 0,30 sec;
d) 0,09 sec;
e) 0,60 sec.

a) difuziunea CO2 în gradient se realizeaza de la valori ale presiunii de 40 mmHg spre valori de 46 mmHg ;
b) schimbul de gaze are loc instantaneu, cu o viteză de 25 ori mai mare pentru O2, comparativ cu CO2;
c) schimbul este facilitat de solubilitatea şi capacitatea de difuziune superioare a O2 faţă de CO2;
d) începând cu extremitatea arterială a capilarului pulmonar se constată o creştere progresivă a PaCO2
(presiunea parţială a CO2 arterial);
e) la nivel pulmonar, difuziunea CO2 în gradient se realizează dinspre sângele venos din capilarele
pulmonare, spre aerul alveolar.
30. Circulaţia pulmonară a eritrocitului este de:

a) 2,5 sec;
b) 0,5 sec;
c) 0,2 sec;
d) 1,5 sec;
e) 0,75 sec.
CURS 5 - FIZIOLOGIA APARATULUI RESPIRATOR
1. O hematie conţine:
a) 30.000 molecule de hemoglobină
b) 3.000 molecule de hemoglobină
c) 3.000.000 molecule de hemoglobină
d) 300.000 molecule de hemoglobină
e) 250.000 molecule de hemoglobină
2. Globina are in structura ei:

a) doua lanţuri alfa ce conţin 146 de aminoacizi şi doua lanţuri beta ce conţin 141 de aminoacizi;
b) doua lanţuri alfa ce conţin 141 de aminoacizi şi doua lanţuri beta ce conţin 146 de aminoacizi;
c) un lanţ alfa ce conţine 141 de aminoacizi şi un lanţ beta ce conţine 146 de aminoacizi;
d) un lanţ alfa ce conţine 146 de aminoacizi şi un lanţ beta ce conţine 141 de aminoacizi;
e) doua lanţuri alfa ce conţin 141 de aminoacizi şi un lanţ beta ce conţine 146 de aminoacizi.
3. Hemoglobina poate forma următoarele combinaţii fiziologice:

a) oxihemoglobina, carboxihemoglobina şi hemoglobina redusă;
b) oxihemoglobina carbohemoglobina şi carboxihemoglobina ;
c) carbohemoglobina, hemoglobina redusă, carboxihemoglobina şi methemoglobina;
d) oxihemoglobina, carboxihemoglobina şi methemoglobina;
e) oxihemoglobina, carbohemoglobina şi hemoglobina redusă.
4. Hemoglobina poate forma următoarele combinaţii nefiziologice:

a) oxihemoglobina, carbohemoglobina;
b) carbohemoglobina şi hemoglobina redusă;
c) carboxihemoglobina şi methemoglobina;
d) carbohemoglobina şi methemoglobina;
e) hemoglobina redusă şi methemoglobina.
5. Urmatoarele afirmatii sunt false exceptand:

a) hemoglobina, la nivel pulmonar fixează rapid oxigenul, iar la nivel tisular îl eliberează rapid şi uşor;
b) hemul reprezintă 96% din greutatea hemoglobinei şi are o structură generală comună în toate hemoglobinele;
c) globina este o grupare prostetică;
d) hemul este o grupare proteică;
e) globina este constituită dintr-un nucleu tetrapirolic, care conţine fier (Fe2+), şi este comun tuturor
hemoglobinelor.
6. Alegeti afirmatia falsa:

a) o hematie conţine 300.000 molecule de hemoglobină;
b) globina reprezintă 96% din greutatea hemoglobinei;
c) hemul este constituit dintr-un nucleu tetrapirolic, care conţine fier (Fe2+);
d) combinaţiile nefiziologice ale hemoglobinei sunt: carbohemoglobina şi methemoglobina;
e) hemoglobina reprezintă 80-90% din rezidul uscat al hematiei şi este o feroproteină cu structură tetramerică.
7. Un gram de Hb pură poate fixa:

a) 4 moli O2;
b) 20,85 ml O2;
c) 1,39 ml O2;
d) 0,29 ml O2;
e) 19,5 ml O2.

a) saturaţia cu oxigen a sângelui (SO2) exprimă raportul între cantitatea de O2 combinată cu hemoglobina şi
capacitatea de oxigenare a sângelui;
b) capacitatea de oxigenare a sângelui (CO2) reprezintă volumul maxim de O2 ce poate fi fixat de 1 g Hb;
c) oxigenul pătruns în sânge va fi transportat sub două forme: sub formă solvită (dizolvată) în plasmă (3%) şi sub
formă combinată cu hemoglobina (97%);
d) saturaţia cu oxigen a sângelui are o valoare de 95-97% în sângele arterial şi 75% în sângele venos
e) 1 mol Hb poate fixa 8 moli O2.
9. Valorile medii ale diferenţei arteriovenoase (DAV)sunt de:

a) 0,6 ml/dl;
b) 4,6 ml/dl;
c) 0,4 ml/dl;
d) 4,0 ml/dl;
e) 6,4 ml/dl.
10. Curba de disociere a HbO2 deviază spre dreapta în ţesuturi prin, mai putin:
a) creşterea concentraţiei 2,3 – difosfogliceratului (2,3 – DPG) intraeritrocitar;
b) creşterea concentraţiei bioxidului de carbon;
c) creşterea concentraţiei ionilor de hidrogen (H+);
d) scăderi ale 2,3 – DPG–ului intraeritrocitar;
e) creşterea temperaturii.

a) anhidraza carbonica accelerează procesul de hidratare a CO2 la nivelul hematiilor de cca 200-300 de ori;
b) cantitatea de CO2 hidratat este de cca 700 de ori mai mică decât forma solvită gazoasă;
c) hidratarea CO2 se produce spontan şi lent, în hematii sau rapid în plasmă;
d) din cantitatea de CO2 solvită în plasmă, 0,15 ml/dl se hidratează spontan, transformându-se în H2CO3;
e) hidratarea CO2 se produce spontan şi lent, în plasmă sau rapid în hematii
12. Formarea carbarmaţilor este însoţită de eliberarea unei cantităţi de:

a) Hb;
b) Na+;
c) K+;
d) Fe²+;
e) H+.
13. Raportul CO2 combinat/CO2 dizolvat pentru sângele arterial este de:
a) 16,69;
b) 17,70;
c) 7,70;
d) 6,69;
e) 1,69.
14. Din cantitatea totala de CO2 ,52,68 ml/dl, în sângele venos, se găseste în formă combinată:
a) 2,98 ml/dl;
b) 17,70 ml/dl;
c) 2,62 ml/dl;
d) 49,7 ml/dl;
e) 16,69 ml/dl.
15. Faza de glicoliză anaerobă furnizează energie pentru refacerea a:

a) unei molecule de CP şi respectiv pentru sinteza a unei molecule de ATP;
b) 2 molecule de CP şi respectiv pentru sinteza a unei molecule de ATP;
c) 2 molecule de CP şi respectiv pentru sinteza a 2 molecule de ATP;
d) unei molecule de CP şi respectiv pentru sinteza a 2 molecule de ATP;
e) 2 molecule de CP şi respectiv pentru sinteza a 3 molecule de ATP.
16. Metabolismul aerob are loc la nivelul:

a) ribozomilor;
b) mitocondriilor
c) retinei cand se contractează o datorie de oxigen;
d) reticulului endoplasmatic;
e) Aparat Golgi.

a) în hematii, retină şi cartilaje, metabolismul este predominant anaerob;
b) metabolismul aerob are loc la nivelul mitocondriilor;
c) in etapa tisulara, la nivelul mitocondriilor are loc stocarea energiei produse sub forma legăturilor fosfat
macroergice în ATP;
d) coeficientul respirator (QR) este dat de raportul dintre CO2 eliberat şi O2 consumat;
e) randamentul reacţiilor de oxidoreducere, cuplate cu cele de fosforilare oxidativă, este de 8 molecule de
ATP/mol gram de glucoză.

a) coeficientul respirator (QR) este de 200;
b) coeficientul respirator (QR) este de 250;
c) ritmicitatea mişcărilor respiratorii este sub dependenţa activităţii permanente a centrilor nervoşi
d) senzorii transmit informaţiile specifice de la centrii reglatori catre efectorii musculari;
e) ritmicitatea mişcărilor respiratorii este independentă de activitatea centrilor nervoşi bulbari.
19. Rolul fundamental în controlul respiraţiei îl îndeplineşte:

a) un centru, localizat în treimea inferioară a punţii;
b) grupul respirator ventral (GRV), localizat în porţiunea ventrolaterală a bulbului;
c) centrul pneumotaxic, localizat dorsal în porţiunea superioară a punţii;
d) grupul respirator dorsal localizat în porţiunea dorsală a bulbului;
e) grupul respirator dorsal localizat în treimea inferioară a punţii.
20. Centrul apneustic este localizat în:

a) în porţiunea superioară a punţii;
b) în porţiunea dorsală a bulbului;
c) treimea inferioară a punţii;
d) în porţiunea ventrolaterală a bulbului;
e) în treimea inferioara a bulbului.
21. Urmatoarele afirmatii sunt false, exceptand:

a) centrul apneustic este localizat în treimea inferioară a punţii, care are efecte inhibitoare asupra bulbului;
b) grupul respirator ventral (GRV), localizat în porţiunea superioară a bulbului, poate determina atât expiraţia,
cât şi inspiraţia;
c) grupul respirator dorsal (GRD), localizat în porţiunea inferioară a bulbului, determină inspiraţia;
d) grupul respirator ventral (GRV), localizat în porţiunea superioară a bulbului, poate controla atât frecvenţa, cât
şi tipul respiraţiei;
e) centrul pneumotaxic este localizat dorsal în porţiunea superioară a punţii, si controlează atât frecvenţa, cât şi
tipul respiraţiei.
22. Nervul frenic ia naştere la nivelul:

a) segmentelor T1–T7;
b) segmentelor T7–T12;
c) segmentelor C3 – C4;
d) segmentelor C1–C2;
e) segmentelor T3–T4.
23. Centrii respiratori sunt urmatorii, cu exceptia:

a) centrul respirator pneumotaxic;
b) grupul respirator dorsal;
c) grupul respirator ventral;
d) grupul respirator lateral;
e) centrul apneustic.

a) nervii intercostali provin din segmente T7–T12, inervează alţi muşchi inspiratori;
b) influenţarea „modelului respirator” în mod voluntar este controlată de scoarţa cerebrală prin intermediul căilor
piramidale;
c) la nivelul segmentelor cervicale (C5 – C7) ia naştere nervul frenic, care inervează diafragmul
d) din segmente T7–T12, provin nervii musculaturii abdominale ce intervine în inspiraţii forţate
e) influenţarea „modelului respirator” în mod voluntar este controlată doar de centrii respiratori bulbopontini.

a) nervii intercostali provin din segmente T1–T7;
b) nervul frenic, inervează diafragmul;
c) din segmentele T7–T12, provin nervii musculaturii abdominale ce intervine în expiraţii forţate;
d) sistemul limbic influenţează activitatea respiratorie în diverse stări comportamentale;
e) influenţarea „modelului respirator” în mod voluntar este controlată doar de centrii respiratori bulbopontini.
CURS 6 - FIZIOLOGIA APARATULUI DIGESTIV
1. Segmentele tubului digestiv sunt, cu exceptia:

a) cavitatea bucala;
b) faringe;
c) laringe;
d) esofag;
e) stomac.
2.Urmatoarele afirmatii sunt adevarate despre faringe, mai putin:

a) muschii constrictori micşorează prin contracţie lor diametrele faringelui;
b) muschii ridicători ridică în timpul deglutiţiei faringele;
c) prezinta adventice aponevroză intrafaringiană; muşchi striaţi mucoasă;
d) este un organ musculomembranosdispus de la baza craniului până în dreptul vertebrei C10;
e) se continua cu esofagul.
3. Alegeti afirmatia incorecta:

a) tunica musculară a esofagului prezinta fibre longitudinale la exterior şi circulare la interior (în 1/3
superioară fibrele musculare sunt striate, iar în rest netede);
b) tunica submucoasă a esofagului prezintă cute longitudinale ce dispar la trecerea bolului alimentar, având
rol de transport.
c) esofagul prezinta tunica submucoasă ce conţine glande care secretă mucus ce uşurează înaintarea bolului
alimentar;
d) tunica mucoasă a esofagului prezintă cute longitudinale ce dispar la trecerea bolului alimentar, având rol
de transport;
e) esofagul este un canal musculomembranos prin care bolul alimentar trece din faringe spre stomac.
4. La nivelul stomacului plexul mienteric Auerbach se afla in:

a) tunica submucoasa a stomacului;
b) tunica mucoasa a stomacului;
c) tunica seroasa a stomacului;
d) plexul submucos;
e) stratul muscular al stomacului.
5.Glandele gastrice, alegeti varianta corecta:

a) glandele cardiale produc gastrină, glandele fundice produc mucus şi acid clorhidric;
b) glandele fundice produc pepsinogen şi acid clorhidric;
c) glandele fundice produc mucus şi acid clorhidric, glandele pilorice produc pepsinogen şi gastrină;
d) glandele cardiale produc pepsinogen, glandele fundice produc gastrină şi acid clorhidric;
e) glandele cardiale produc mucus, glandele pilorice produc acid clorhidric şi gastrină.

a) musculatura stomacului prezintă contracţii tonice şi peristaltice;
b) în stratul muscular al stomacului se găseşte plexul mienteric Auerbach;
c) tunica submucoasă gastrica conţine vase, nervi, plexul submucos Meissner, foliculi limfatici;
d) porţiunea orizontală a stomacului are două zone: o zonă mai dilatată ce continuă corpul stomacului
(canalul piloric) şi o zonă ce se continuă cu duodenul (antrul piloric);
e) stomacul este situat în etajul supramezocolic al cavităţii abdominale între splină şi ficat.
7. Mucoasa intestinului subţire are:

a) un epiteliu pluristratificat;
b) un epiteliu unistratificat format din celule cu platou striat;
c) un epiteliu pseudostratificat;
d) in structura ei plexul Meissner;
e) in structura ei plexul mienteric Auerbach.
8. Alegeti varianta corecta:

a) duodenului i se descriu 14 –16 flexuozităţi;
b) tunica musculară a intestinului subtire prezinta fibre musculare netede dispuse longitudinal la exterior şi
circular la interior, are in structura plexul mienteric Meissner;
c) intestinul subtire la nivelul tunicii mucoase prezintă plici circulare şi vilozităţi intestinale (absorbţia
intestinală);
d) vilozităţile intestinale sunt in numar de 50 milioane;
e) glande interstiţiale Lieberkűhn se gasesc in tunica submucoasa a intestinului subtire.

a) cecul, are formă de sac şi se găseşte în fosa ileacă stangă;
b) colonul se termină în dreptul vertebrei S1;
c) rectul, începe de la nivelul vertebrei S1 şi se sfârşeşte la nivelul orificiului anal;
d) intestinul gros continuă jejunoileonul şi se deschide la exterior prin rect;
e) vilozităţile intestinale sunt în număr de 5 milioane.

a) ficatul este situat în etajul supramezocolic, la exterior este acoperit de peritoneul visceral;
b) în vestibulul bucal se deschide canalul Stenon (canalul excretor al glandei submandibulare);
c) pancreasul exocrin este format din acini de la care pleacă ductele colectoare interlobulare şi interlobare;
d) ductul principal Wirsung şi accesor Santorini, străbat pancreasul de la coadă la cap şi se deschid împreună
cu canalul coledoc în duoden prin ampula Vater;
e) pancreasul endocrin este reprezentat de insulele Langerhans care sunt răspândite difuz în ţesutul exocrin
11. Contractiile tonice ale stomacului prezinta urmatoarele caracteristici, mai putin:
a) sunt contracţii de intensitate mică, încep în apropierea cardiei şi avansează spre pilor;
b) determinând amestecarea alimentelor cu secreţia gastrică şi deplasarea straturilor cele mai externe ale
alimentelor spre antrul piloric;
c) se repetă la cca 20 sec;
d) se intensifică în momentul evacuării conţinutului gastric în duoden;
e) sunt contracţii de adaptare la conţinut şi amestecare.
12. Limitele între care se face stocarea alimentelor în stomac fără modificări însemnate ale presiunii
intragastrice acestea sunt:
a) 0,5-1 litri;
b) 2-3 litri;
c) 2,5-3 litri;
d) 2,5-3,5 litri;
e) 1–1,5 litri.

a) contracţiile peristaltice gastrice sunt prelungiri ale contracţiilor tonice, care devin de intensitate mare la
nivelul antrului piloric;
b) la fiecare undă peristaltică numai câţiva ml din conţinutul antrului piloric sunt expulzaţi în duoden;
c) procesul de evacuare a stomacului este determinat, de gradientul de presiune dintre antrul piloric şi duoden
de 1 – 2 cm H2O;
d) contracţiile peristaltice intermitente, determină o presiune mai mare de 50 – 70 cm H2O în regiunea
antrului piloric;
e) mişcarea de retropulsie a stomacului contribuie într-o mare măsură la amestecarea conţinutului gastric.
14. Semnalele nervoase determinate de distensia stomacului de către alimente, urmând căile vagale,
ajung la:
a) centrul gastromotor din sistemul limbic;
b) centrul gastromotor din punte;
c) centrul gastromotor din mezencefal;
d) centrul gastromotor de pe scoarta cerebrala;
e) centrul gastromotor bulbar.
15. Cale eferentă vagală:

a) stimuleaza tonusul zonei gastrice proximale (de depozit);
b) inhibă tonusul zonei gastrice proximale (de depozit);
c) micsoreaza capacitatea de depozitare prin inhibarea activitatii peristaltice a zonei distale;
d) stimuleaza relaxarea sfincterului piloric;
e) inhibă activitatea peristaltică a zonei distale („pompa pilorică”);
16. Urmatoarele afirmatii sunt false cu privire la motilitatea intestinului subtire, exceptand:
a) mişcările segmentare sunt considerate ca fiind efectul contracţiilor izolate ale fibrelor longitudinale,
intervenind şi în amestecarea conţinutului;
b) mişcările pendulare apar simultan în diverse porţiuni ale intestinului, pe care îl împart în segmente egale
sau inegale;
c) mişcările pendulare apar cu frecvenţă de 8 – 12/min si se instalează în segmentele intesinale care au fost
relaxate;
d) mişcările tonice sunt prezente în toate zonele tubului digestiv prevăzute cu musculatură netedă;
e) mişcările peristaltice sunt mişcări prin care muşchiul îşi modifică lungimea fără a-şi modifica tensiunea.
17. Motilitatea intestinala este inhibata de:

a) encefalinele;
b) serotonina;
c) histamina;
d) motilina;
e) gastrina.
18. Intensifică peristaltismul în ileon, determină pătrunderea în cecum la fiecare undă peristaltică a:
a) cca 1 ml chil intestinal;
b) cca 2 ml chil intestinal;
c) cca 3 ml chil intestinal;
d) cca 4 ml chil intestinal;
e) cca 5 ml chil intestinal.
19. Factorii umorali care stimulează motilitatea colonului sunt reprezentaţi de:
a) gastrină şi histamina;
b) gastrină şi motilina;
c) serotonină şi motilina;
d) serotonină şi encefalinele;
e) gastrină şi serotonină.

a) jumătatea distală a colonului este legată, îndeosebi, de procesul de absorbţie;
b) mişcările în masă ale colonului pot fi iniţiate prin stimulare intensă a parasimpaticului;
c) jumătatea proximală a colonului este răspunzătoare de conservarea materiilor fecale
d) prin fecale se elimină doar 180 – 200 ml H2O;
e) propulsia materiilor din cecum în colonul transvers necesită cca 16 – 20 ore.
21. Calea eferentă a defecatiei este reprezentată prin:

a) fasciculelor spinotalamice;
b) calea fasciculelor Goll şi Burdach;
c) fibrele căilor piramidale;
d) fibrele parasimpatice ale nervului pelvic;
e) nervii hipogastrici.
22. Calea eferentă a defecatiei este reprezentată prin fibrele parasimpatice ale nervului pelvic, care:
a) diminua peristaltismul intestinal şi anorectal şi contracta sfincterul intern neted;
b) diminua peristaltismul intestinal şi anorectal şi relaxează sfincterul intern neted;
c) intensifică peristaltismul intestinal şi anorectal şi contracta sfincterul intern neted;
d) intensifică peristaltismul intestinal şi anorectal şi relaxează sfincterul anal extern striat;
e) intensifică peristaltismul intestinal şi anorectal şi relaxează sfincterul intern neted;
23. Sfincerul anal extern striat primeste impulsuri prin:

a) intermediul căilor piramidale;
b) calea fasciculelor Goll şi Burdach şi spinotalamice;
c) nervii ruşinoşi;
d) nervii pelvici;
e) nervii hipogastrici.
24. Urmatoarea afirmatie este falsa

a) în stadiul de „contenţie” centrii corticali menţin sfincterul extern într-o stare de contracţie tonică;
b) factorii umorali care stimulează motilitatea colonului sunt reprezentaţi de gastrină şi motilina;
c) frecvenţa defecaţiilor este de 1 – 3/zi;
d) centrul simpatic se află în măduva lombară, care asigură „contenţia” materiilor fecale;
e) semnalele nervoase sunt conduse prin nervii pelvici în centrii sacrali ai defecaţiei (S2 – S4).

a) factorii umorali care stimulează motilitatea colonului sunt reprezentaţi de gastrină şi serotonină;
b) deplasarea materilor fecale, devenite semisolide, din colonul transvers în colonul sigmoid se realizează, cu
precădere, prin contracţiile în masă;
c) mişcările în masă pot fi iniţiate prin stimulare intensă a parasimpaticului;
d) factorii umorali care stimulează motilitatea colonului sunt reprezentaţi de gastrină şi serotonină;
e) centrul simpatic se află în măduva sacrală, care asigură „contenţia” materiilor fecale.
INTREBARI CURS 7- FIZIOLOGIA APARATULUI DIGESTIV
1. Celulele oxintice secretă :

a) acidul clorhidric, pepsinogen;
b) acidul clorhidric, mucus;
c) factorul intrinsec, pepsinogen;
d) factorul intrinsec, acidul clorhidric;
e) pepsinogen, mucus.
2. Suma acidităţii libere şi a celei combinate este constituita din, mai putin:
a) acidul clorhidric, lactic, butiric si factorul intrinsec;
b) acidul lactic, butiric, clorhidric si gelatinaza;
c) acidul lactic, butiric, carbonic si acidul clorhidric;
d) acidul butiric, pepsina, HCl si acidul lactic;
e) acidul butiric, carbonic si acidul clorhidric.
3. Este o enzima secretată de celulele principale ale glandelor fundice:

a) labfermentul;
b) lipaza;
c) mucina;
d) catepsina;
e) pepsinogenului.
4. Catepsina este:
a) o enzima ce produce coagularea laptelui prin precipitarea cazeinogenului solubil;
b) o enzima proteolitica ce participa la digestia proteinelor numai la sugar;
c) o enzima ce produce scindarea gelatinei, o proteină componentă a ţesutului conjunctiv;
d) o glicoproteină ce favorizează absorbţia vitaminei B12 la nivelul intestinului subţire;
e) o enzima care exercită atât o protecţie mecanică, cât şi chimică a mucoasei gastrice, prin fixarea,
neutralizarea HCl şi inactivarea pepsinei.
5. Este o glicoproteină ce favorizează absorbţia vitaminei B12 la nivelul intestinului subţire:
a) factorul intrinsec;
b) lipaza;
c) mucina;
d) gelatinaza;
e) catepsina.

a) mucina este o enzimă care scindeaza hidrolitic lipidele fin emulsionate din lapte şi gălbenuşul de ou;
b) lipaza scindeaza o proteină componentă a ţesutului conjunctiv;
c) pepsinogenul este o enzimă bactericidă identică cu cea salivară;
d) labfermentul este o enzimă proteolitică ce participă la digestia proteinelor numai la sugar;
e) lipaza gastrică este o enzimă întâlnită numai în sucul gastric al copilului, scindând hidrolitic lipidele fin
emulsionate din lapte şi gălbenuşul de ou.
7. Secreta numai mucus:
a) glandele pilorice si fundice;
b) celulele parietale marginale si oxintice;
c) glandele fundice si cardiale;
d) glandele pilorice şi cardiale;
e) celulele caliciforme si celulele parietale.
8. Urmatoarearele afirmatii sunt adevarate mai putin:

a) factorul intrinsec se formează în celulele oxintice, alături de HCl, din glandele regiunii fundice;
b) mucina este secretata sub forma de gel de catre celulele oxintice;
c) sucul gastric conţine lizozim care este o enzimă bactericidă identică cu cea salivară;
d) labfermentul produce coagularea laptelui prin precipitarea cazeinogenului solubil în cazeină şi paracazeină
care, în prezenţa calciului, se transformă în paracazeinat de calciu;
e) pepsina este principala enzimă a sucului gastric, secretată de celulele principale ale glandelor fundice sub
formă inactivă de pepsinogen.
9. Valoarea pH-ului sucului pancreatic este de:

a) pH = 0,85
b) pH = 7-7,5
c) pH = 8-8,5
d) pH = 0,8-0,85
e) pH = 0,7-0,8
10. Enzimele proteolitice ale secretiei pancreatice sunt:

a) tripsină, chimotripsină, lizozim, carboxipeptidază, colagenază;
b) tripsină, chimotripsină, carboxipeptidază, colagenază, elastază, ribonucleaze;
c) tripsină, colagenază, carboxipeptidază, lipaza, elastază, ribonucleaze;
d) chimotripsină, elastază, gelatinaza, carboxipeptidază, ribonucleaze;
e) tripsină, chimotripsină, colagenază, elastază, gelatinaza, mucina.
11. Tripsina actioneaza asupra:

a) asupra proteinelor parţial digerate de proteazele gastrice si determina coagularea laptelui;
b) legăturilor peptidice al colagenului la nivelul aminoacizilor scinzandu-le;
c) lanţului polipeptidic micsorand-ul cu un aminoacid;
d) proteinelor parţial digerate de proteazele gastrice şi asupra nucleoproteinelor, până la scindarea acestora în
acizi nucleici determina şi coagularea sangelui;
e) acizilor ribo- şi dezoxiribonucleici din care in urma reactiei de hidrolizare rezulta nucleotide.
12. Activarea amilazei pancreatice se realizeaza in prezenta:

a) Ca2+ şi Mg2+ ca activatori;
b) vitaminei B12;
c) ionului de clor;
d) HCl la un pH sub 6;
e) ionilor de Ca.
13. Este o exopeptidază care scurtează lanţul polipeptidic cu un aminoacid:

a) chimotripsina;
b) tripsina;
c) colagenaza;
d) elastaza;
e) carboxipeptidaza.
14. Acţionează asupra proteinelor parţial digerate de proteazele gastrice:

a) tripsina si chimotripsina;
b) colagenaza şi elastaza;
c) tripsina si carboxipeptidaza;
d) chimotripsina si elastaza;
e) colagenaza si ribonucleazele.
15. Amilaza pancreatică:

a) scindează trigliceridele în acizi graşi şi monogliceride, în prezenţa Ca2+ şi Mg2+ ca activatori;
b) hidrolizează amidonul, glicogenul şi alte glucide, cu excepţia celulozei;
c) hidrolizează esterii de colesterol;
d) activată de tripsină, desprinde acizii graşi din fosfolipide;
e) coagulează sângele.
16. HCl conţinut în chim determină eliberarea din mucoasa duodenală a unui hormon care, ajuns în
sânge, va stimula la nivelul pancreasului secreţia unui suc pancreatic bogat în apă şi electroliţi. Care
este acest hormon:
a) peptidul intestinal vasoactiv (VIP);
b) somatostatina;
c) colecistochininpancreozimina (CCK) ;
d) secretina;
e) peptidul gastroinhibitor (GIP).
17. Sărurile biliare reprezentate de glicocolaţi şi taurocolaţi de Na şi K, îndeplinesc mai multe funcţii,
mai putin:
a) scade tensiunea superficială a particulelor mari de grăsime şi favorizeaza fracţionarea în particule fine, în
vederea emulsionării lor;
b) protejeaza mecanic pereţii intestinului gros;
c) contribuie la neutralizarea sucului gastric acid ajuns în duoden;
d) favorizeaza absorbţia acizilor graşi, monogliceridelor, a vitaminelor liposolubile, a colesterolului şi a unor
metale ca fierul;
e) are acţiune antiputridă asupra florei de putrefacţie din colon.
18. Constituienţii principali ai bilei sunt:

a) colesterolul, lecitina, acizii graşi, mucina, sucraza ;
b) sărurile biliare, acizii graşi, alfa-dextrinaza limită si substanţele anorganice: cloruri de Na, K, Ca,
bicarbonaţi şi fosfaţi;
c) sărurile biliare, colesterolul, lecitina, acizii graşi, mucina şi substanţele anorganice: cloruri de Na, K, Ca,
bicarbonaţi şi fosfaţi;
d) sărurile biliare, colesterolul, lecitina, acizii graşi, mucina, nucleaze şi nucleotidaze;
e) colesterolul, lecitina, acizii graşi, sărurile biliare, aminopeptidaze şi substanţele anorganice: cloruri de Na,
K, Ca, bicarbonaţi şi fosfaţi.
19. Digestia glucidelor începe în cavitatea bucală sub acţiunea:

a) sucrazei;
b)maltozei;
c) carboxipeptidazei;
d) alfa-dextrinazei;
e) ptialinei.
20. Neutralizarea acidităţii chimului la nivelul duodenului se realizeaza datorita unor cantitati mari, in
sucul pancreatic de:
a) NaHCO3;
b) gelatinaza;
c) factorul intrinsec;
d) mucina;
e) catepsina.
21. Transportul glucozei este determinat de :

a) mecanismul difuziei;
b) tripsina, chimotripsina şi elastaza;
c) coenzima A (CoA);
d) concentratia de Na+ din lumenul intestinal;
e) colipaza.
22. Cantitatea maximă de glucoză care poate fi absorbită la nivelul intestinului subţire este de:
a) 100 g/oră.
b) 120 g/oră;
c) 110 g/oră.
d) 125 g/oră.
e) 115 g/oră.
23. Sunt absorbite prin mecanismul difuziei următoarele glucide:

a) fructoza, galactoza;
b) glucoza, galactoza;
c) galactoza;
d) pentozele;
e) fructoza, glucoza.
24. Carboxipeptidazele pancreatice şi aminopeptidazele intestinale acţionează ca exopeptidaze,

determinand:
a) scindarea legăturilor peptidice din interiorul moleculei, rezultând oligopeptide;
b) pot acţiona şi asupra proteinelor native, care nu au suferit transformări prealabile la nivelul stomacului;
c) scurtarea polipeptidul cu un aminoacid ;
d) pot scinda şi colagenul din muşchi a cărui hidroliză va facilita digestia ulterioară a proteinelor din carne;
e) aparitia de nucleotide.
25. Funcţionează ca endopeptidaze :

a) tripsina, chimotripsina şi elastaza pancreatică ;
b) chimotripsina, elastaza pancreatică si aminopeptidazele intestinale;
c) tripsina, elastaza pancreatică si carboxipeptidazele pancreatice;
d) tripsina, chimotripsina si aminopeptidazele intestinale;
e) elastaza pancreatică, carboxipeptidazele pancreatice si aminopeptidazele intestinale.
26. Emulsionarea lipidelor în intestinul subţire are loc prin:

a) acţiunea de detergent a sărurilor biliare, peptidazelor pancreatice şi intestinale;
b) acţiunea de detergent a sărurilor biliare, fosfolipidelor, carboxipeptidazele pancreatice;
c) fosfolipidelor, carboxipeptidazele pancreatice şi peptidazelor pancreatice;
d) acţiunea de detergent a sărurilor biliare, fosfolipidelor şi monogliceridelor;
e) acţiunea de detergent a sărurilor biliare, monogliceridelor, carboxipeptidazele pancreatice şi peptidazelor
pancreatice;
27. Colipaza este secretata sub forma inactiva, procolipaza de:

a) sucul gastric;
b) sucul pancreatic;
c) bila;
d) glandele Ebner ;
e) sucul intestinal.
28. Inervaţia extrinsecă a tractusului gastrointestinal este asigurată de:

a) fibrele vegetative parasimpatice (colinergice) care inhiba activitatea musculaturii netede;
b) plexul Meissner localizat în submucoasă;
c) fibrele vegetative simpatice care inhibă activitatea muşchilor netezi şi contracţia sfincterului, şi fibrele
vegetative parasimpatice care stimulează activitatea musculaturii netede;
d) plexul mienteric (Auerbache) localizat între stratul muscular longitudinal şi stratul circular;
e) fibrele vegetative simpatice (noradrenergice) care stimulează activitatea muşchilor netezi şi contracţia
sfincterului.
29. Colecistochininpancreozimina (CCK) este secretată de celulele mucoase porţiunii superioare a

intestinului si determina, mai putin:
a) stimularea contracţiei colecistului si inhibă golirea stomacului;
b) stimularea secreţiei pancreatice, bogată în enzime si intensifică efectul secretinei;
c) intensificara secreţiei enterochinazei si amplifică motilitatea intestinului subţire şi a colonului;
d) intensificarea efectului secretinei si secreţia enterochinazei;
e) stimularea secreţiei intestinale de electroliţi şi apă, şi dilată vasele sanguine din circulaţia sistemică.

a) substanţa P se află în celulele endocrine ale tractusului gastro-intestinal si inhibă secreţia de gastrină, VIP,
GIP, S, motilina;
b) somatostatina este secretată de celulele delta ale pancreasului şi de mucoasa tractusului gastrointestinal si
inhibă secreţia de gastrină, intensifică secreţia sucului pancreatic apos şi alcalin;
c) peptidul gastroinhibitor (GIP) este secretat de mucoasa duodenului şi a jejunului si inhibă secreţia şi
motilitatea gastrică si stimulează activitatea gastrointestinală în faza interdigestivă;
d) secretina (S) este secretată de celulele S din mucoasa gastrică, submucoasa şi stratul muscular al
esofagului si intensifică secreţia sucului pancreatic apos şi alcalin;
e) glucagonul este secretat de celulele pancreatice alfa şi de mucoasa gastrică şi duoden;
CURS 8 - FIZIOLOGIA APARATULUI RENAL

1. Rinichiul este alcătuit din :
a) capsula renala si o zona centrala numita medulara;
b) o zonă centrală numită medulară si o zonă periferică, numită corticală;
c) parenchimul renal si o zonă periferică, numită corticală;
d) două părţi: capsula renală şi ţesutul sau parenchimul renal;
e) ţesutul sau parenchimul renal si o zonă centrală numită medulară.
2. Parenchimul renal este alcătuit din:

a) medulară si piramidele Malpighi;
b) o zonă centrală si tubii colectori Bellini;
c) o zonă centrală numită medulară si o zonă periferică, numită corticală;
d) aria cribrosa si o zonă periferică, numită corticală;
e) piramidele Malpighi si tubii colectori Bellini.
3. Piramidele lui Malpighi sunt în numar de:

a) 1 până la 7
b) 7 până la 14
c) 5 până la 7
d) 14 până la 28
e) 1 până la 5
4. Papilele renale se gasesc la nivelul:

a) corticalei;
b) coloanelor Bertin;
c) tubiilor colectori Bellini;
d) piramidelor Ferrein;
e) piramidelor Malpighi.
5. Aria cribosa este constituită:
a) de un număr variabil de orificii (15 – 20);
b) de un număr variabil de piramide Malpighi (15 – 20);
c) de un număr variabil de coloane Bertin (15 – 20);
d) de un număr variabil de piramide Ferrein (300-500);
e) de un număr variabil de papile renale.
6. Următoarele afirmaţii sunt adevărate mai putin:

a) suprafaţa fiecărei papile renale este perforată de un număr variabil de orificii aria cribrosa;
b) numărul de lobi renali este egal cu numărul piramidelor Malpighi;
c) coloanele Bertin, sunt prelungiri ale corticalei în medulară;
d) urina se scurge prin tubii colectori Bertin în calicele renale mici;
e) piramidă Ferrein are semnificaţia unui lobul renal şi reprezintă prelungiri ale medularei în corticală.
7. Piramidele Ferrein, sunt:

a) în număr de 7 – 14 pentru fiecare piramidă Malpighi.
b) în număr de 300 – 500 pentru fiecare piramidă Malpighi.
c) în număr de 200 – 300 pentru fiecare piramidă Malpighi.
d) în număr de 100 – 150 pentru fiecare piramidă Malpighi.
e) în număr de 30 – 50 pentru fiecare piramidă Malpighi.
8. Urmatoarea afirmaţie este adevarată:

a) piramidă Ferrein are semnificaţia unui lob renal;
b) arterele drepte adevărate străbat piramidele Malpighi în tot lungul lor, de la bază la vârf;
c) piramidă Malpighi are semnificaţia unui lobul renal;
d) coloanele Bertin, sunt prelungiri ale medularei în corticală;
e) piramidele Ferrein sunt orientate cu baza spre către corticală, şi cu vârful spre hilul renal.
9. Capsula Bowman reprezintă:

a) aria cribrosa;
b) unitatea anatomică şi funcţională a rinichiului;
c) porţiunea iniţială a piramidei Malpighi;
d) porţiunea iniţială a nefronului;
e) porţiunea iniţială a piramidei Ferrein.
10. Următoarea afirmaţie este falsă cu privire la capsula Bowman:

a) reprezintă porţiunea iniţială a nefronului
b) este situată în corticală şi are forma unei cupe cu pereţii dubli, prezentând doi poli;
c) foiţa internă a capsulei Bowman este formată din celule turtite;
d) foiţa externă a capsulei se continuă cu tubul contort proximal;
e) capsula Bowman, împreună cu polul urinar, formează corpusculul renal Malpighi.
11. Sistemul tubular măsoară:

a) 3 – 4 cm;
b) 1 – 2 cm;
c) 4 – 6 mm;
d) 8 – 9 cm;
e) 3 – 4 mm.
12. Tubul contort proximal este constituit din:

a) epiteliu cilindric pseudostratificat;
b) epiteliu simplu pavimentos;
c) epiteliu simplu cubic cu margine în perie;
d) epiteliu simplu cilindric ciliat;
e) epiteliu pluristratificat cubic.
13. Sistemul tubular al nefronului este constituit din:

a) tub contort proximal, ansa Henle, tub colector Bellini;
b) ansa Henle, tub colector Bellini, tub contort distal;
c) tub contort proximal, tub colector Bellini, tub contort distal;
d) tub contort proximal, ansa Henle, tub contort distal;
e) tub contort proximal, tub colector Bellini, ansa Henle, tub contort distal.
14. Aparatul juxtaglomerular are rolul de a secreta:

a) eritropoetina;
b) renina şi eritropoetina;
c) renina si angiotensinogen;
d) eritropoietina si angiotensinogen;
e) renina.
15. Mai mulţi tubi controrţi distali se varsă:
a) într-un tub colector Bertin;
b) într-un tub contort proximal;
c) în ramura descendentă a ansei Henle;
d) în macula densa;
e) într-un tub colector Bellini.
16. Tubii colectori Bellini se varsă în:

a) tubul contort proximal;
b) tubul contort distal;
c) calicele renale mici prin orificiile de la suprafaţa papilelor renale;
d) porţiunea contortă a tubului distal;
e) porţiunea dreaptă a tubului contort distal.
17. Vasa recta sunt anse ale capilarelor desprinse din:

a) arterele arcuate;
b) reţeaua capilară peritubulară;
c) arterele drepte adevarate în ”ploaie“
d) arterele interlobulare;
e) venele pre- şi retropielice.
18. Următoarea afirmaţie este falsă:

a) capilarele peritubulare sunt un pat capilar de joasă presiune;
b) patul capilar glomerular este un pat capilar de înaltă presiune;
c) vasa recta are un rol deosebit în procesul de concentrare a urinei;
d) prin vasa recta curge 20% din debitul sanguin renal;
e) în vena renală stângă se varsă şi vena testiculară la bărbat sau ovariană la femeie.
19. Principalele zone de rezistenţă a presiunilor în circulaţia renalăsunt:

a) arterele renale mici, arteriola aferentă şi arteriola eferentă;
b) arterele arcuate, arteriola aferentă;
c) areterele renale mici şi venele renale;
d) arterele prepieliceşi arterola eferentă;
e) arterele pre- şi retropielice.
20. Următoarele afirmaţii sunt false, mai puţin:

a) căile urinare extrarenale cuprind porţiunea bazală a bazinetului, ureterul, vezica urinară şi uretra.
b) căile urinare intrarenale sunt reprezentate de calicele renale mici, calicele renale mari şi dinspre vârf a
bazinetului;
c) numărul calicelor renale mici este egal cu numărul piramidelor Malpighi;
d) vârful bazinetului este situat în jos şi înăuntru şi se continuă cu calicele renale mari;
e) baza este îndreptată în sus şi în afară şi se continuă cu ureterul.
21. Trigonul vezical se caracterizează:

a) printr-un strat de ţesut conjunctiv lax;
b) prin prezenţa a trei straturi de fibre musculare netede;
c) prin prezenţa unui epiteliu pseudostratificat;
d) prin prezenţa unui epiteliu simplu cilindric;
e) printr-o mucoasă netedă, fără cute.
22. Segmentul evacuator al aparatului renal prin care urina este eliminată din vezica urinară în timpul
micţiunii este:
a) ureterul;
b) uretra;
c) calicele renale mari;
d) bazinetul;
e) calicele renale mici.
23. Filtrarea glomerulară depinde de următorii factori:

a) constricţia arteriolei eferente scade presiunea intraglomerulară, şi implicit, volumul filtratului glomerular
b) reabsorbţia selectivă la nivelul diferitelor segmente ale nefronului a substanţelor necesare organismului;
c) stimularea sistemului vegetativ simpatic determină vasoconstricţia preferenţială a arteriolei aferente, prin
care induce creşterea filtrării glomerulare;
d) structura şi suprafaţa membranei filtrante, presiunea efectivă de filtrare şi debitul circulator renal.
e) secreţia prin tubul nefronului a unor componente care vor fi eliminte prin urină.
24. Următoarea afirmaţie este adevărată:

a) mărimea porilor din membrană permite trecerea moleculelor care nu depăşesc 6 nm;
b) proteinele plasmatice pot trece prin porii membranei glomerulare, astfel încât filtratul glomerular conţine
cca. 7 % proteine
c) stratul celulelor endoteliale ale capilarelor este străbătut de o reţea de fibre de proteoglicani;
d) stratul celulelor epiteliale, ce delimitează suprafaţa capsulei Bowman (foiţa viscerală a capsulei Bowman),
este continuu;
e) serumalbuminele, care au o greutate de cca. 69000, se filtrează în cantitate de 0,5% din substanţa prezentă
în plasmă.
25. Presiunea arterială la nivelul glomerulului este de:

a) 18 mmHg;
b) 32 mmHg;
c) 60 mmHg;
d) 28 mmHg;
e) 32 mmHg.
26. Creşterea debitului circulator real intensifică rata de filtrare glomerulară din cauza:
a) scăderii presiunii efective de filtrare şi presiunii coloidosmotice intraglomerulare;
b) creşterii presiunii efective de filtrare şi a scăderii presiunii coloidosmotice intraglomerular;
c) scăderii presiunii efective de filtrare;
d) creşterii presiunii efective de filtrare şi presiunii coloidosmotice intraglomerulare;
e) creşterii presiunii coloidosmotice intraglomerulare.
27. Constricţiei arteriolei aferente asupra filtrării glomerulare determină:

a) scăderea presiunii intraglomerulare;
b) creşte cantitatea de filtrat glomerular format;
c) măreşte rezistenţa la curgerea sângelui din glomerul;
d) creşte presiunea intraglomerulară;
e) intensifică fluxul sanguin în zona corticală a rinichiului şi diminuează circulaţia în zona medulară
28. Următoarele afirmaţii sunt adevărate, mai puţin:

a) fiecare nefron posedă două mecanisme feedback care se desfăşoară, numai la nivelul complexului
juxtaglomerular;
b) fibrele musculare netede ale arteriolelor aferente şi chiar eferente sunt umflate şi umplute în special cu
granule de renină inactivă, formând celulele juxtaglomerulare;
c) complex alcătuit din „macula densa” şi celulele juxtaglomerulare, formează complexul (aparatul)
juxtaglomerular;
d) rata filtrării glomerulare (RFG) variază, în cazul modificărilor mari ale presiunii arteriale sistemice în zona
valorilor de 75 – 160 mmHg.
e) mecanismele feedback sunt declanşate de compoziţia chimică a lichidului ce scaldă zona maculei densa.
29. Dilatarea arteriolei aferente este determinată de:

a) creşterea ratei de filtrare glomerulară;
b) creşterea concentraţiei ionilor de Na şi Cl de la nivelul maculei densa;
c) scăderea concentraţiei ionilor de Na şi Cl de la nivelul maculei densa;
d) renina care acţionează asupra angiotensinogenului plasmatic dând naştere angiotensinei II;
e) creşterea concentraţiei ionilor de Na şi Cl de la nivelul maculei densa declanşează eliberarea reninei din
celulele juxtaglomerulare.
30. Volumul de urină primară care se formează în 24 de ore este de aproximativ:

a) 45 litri;
b) 180litri;
c) 12 litri;
d) 60 litri;
e) 70 litri.
CURS 9 - FIZIOLOGIA APARATULUI RENAL
1. Prezinta o structură histologică adecvată, realizată prin „marginea în perie” a membranelor

celulare:
a) ansa Henle;
b) tubul contort distal;
c) capsula Bowman;
d) tubului contort proximal;
e) tubul colector.
2. Nefronul epurează plasma in cadrul procesului de filtrare care irigă glomerulul in proportie de:
a) cca 1/3 din plasma sanguină;
b) cca 1/5 din plasma sanguină;
c) cca 1/4 din plasma sanguină;
d) cca 1/2 din plasma sanguină;
e) cca 30 % din plasma sanguină.

a) in spaţii intercelulare este transportat Na+ pasiv prin interventia H+;
b) conexiunile dintre celulele tubulare nu sunt etanşe (spatii celulare) numai spre polul lumenal
c) datorita gradientului de concentraţie, Na+ difuzează pasiv în celulă prin membrana apicală a celulelor
tubulare;
d) cele mai active procese de reabsorbţie şi secreţie (cca 80% din total) au loc la nivelul tubului contort
colector;
e) transportul pasiv se realizează numai la nivelul membranei bazolaterale.
4. Sub acţiunea Na+ – K+ – ATP-azei, pentru fiecare 3 Na+ expulzaţi din celulă, sunt introduşi in
celula:
a) 2 H+.
b) 3 K+.
c) 3 H+.
d) 1 K+.
e) 2 K+.
5. Gradientul electrochimic reprezinta:

a) suma dintre diferenţa electrică si gradientul chimic a ionului de Na+ ;
b) suma dintre diferenţa de concentraţie a ionului Na+ si gradientul chimic;
c) diferenta dintre gradientul chimic si diferenta electrica a ionului de Na+ ;
d) diferenta dintre gradientul chimic si diferenţa de concentraţie a ionului Na+ ;
e) diferenţa dintre presiunea hidrostatica şi coloidosmotica.
6. Transportul activ al Na+ la nivelul tubului distal se află sub controlul:

a) ADH-ului;
b) angiotensina II;
c) vasopresina;
d) aldosteronului;
e) LDH.
7. Angiotensina II:
a) creste excretia de Na+ şi apă;
b) diminuează excreţia de Na+ şi apă;
c) creste excretia de Na+ şi Cl;
d) diminueaza reabsorbtia glucozei la nivelul tubului contort proximal;
e) creste excretia glucozei la nivelul tubului contort proximal.
8. Glucozuria apare la valori ale glicemiei în sângele venos:

a) intre 120 – 170 mg%.
b) de peste 120 mg%.
c) de peste 190 mg%;
d) de peste 220 mg%.
e) intre 170 - 180 mg%.

a) glucoza şi Na+ se fixează de aceeaşi proteină cotransportoare („simport”);
b) peptidul atrial natriuretic intensifică excreţia Na+ prin intensificarea ratei de filtrare glomerulară;
c) glucoza este reabsorbită la nivelul tubului contort proximal printr-un mecanism activ;
d) glucozuria apare la valori ale glicemiei în sângele venos de peste 190 mg%;
e) transportul glucozei la nivelul nefronului reprezintă un exemplu de transport pasiv.
10. Ultima parte a tubului contort distal, este permeabil:

a) pentru apă numai în prezenţa ADH-ului;
b) pentru apă in proportie de 65% din filtratul glomerular;
c) pentru apă in proportie de 50% din filtratul glomerular;
d) pentru uree in prezenta aldosteronului;
e) pentru uree in proportie de 10% din filtratul glomerular.
11. Despre apa facultativa putem afirma ca:

a) volumul ei este relativ constant;
b) reprezinta apa reabsorbită până la nivelul tubului distal;
c) este supusă controlului exercitat cu precădere de ADH;
d) ea contine glucoza, proteinele, aminoacizii in proportie de 80%;
e) este supusa controlului exercitat de LDH.
12. Substanţele care se elimină în urină în concentraţie apropiată de aceea a filtratului glomerular şi a
lichidului interstiţial sunt:
a) ionii de Na, PAH, Cl, bicarbonaţi;
b) ionii de Na, Cl, inulina;
c) ionii de Cl, glucoza, aminoacizii,bicarbonaţi;
d) ionii de Na, Cl, bicarbonaţi;
e) ionii de Na, aminoacizii, bicarbonaţi.
13. Osmolaritatea filtratului glomerular este de:

a) 1200 – 1400 mOsm/litru
b) cca 300 Osm/litru
c) 120 – 140 mOsm/litru
d) 140 – 300 mOsm/litru
e) cca 140 Osm/litru
14. Sunt complet impermeabile pentru apa, chiar si in prezenta ADH-ului:
a) segmentul ascendent al ansei Henle, porţiunea corticală a tubului colector şi canalul colector;
b) porţiunea terminală a tubului contort distal, porţiunea corticală a tubului colector şi canalul colector;
c) porţiunea corticală a tubului colector, canalul colector si „segmentul de diluţie” al tubului contort distal;
d) porţiunea terminală a tubului contort proximal, porţiunea corticală a tubului colector şi canalul colector
e) segmentul ascendent al ansei Henle şi „segmentul de diluţie” al tubului contort distal.

a) aminoacizii sunt rapid reabsorbiti, astfel încât concentraţia lor, începând cu ansa Henle şi până la urina
finală, este aproape zero;
b) bicarbonatii se elimină în urină în concentraţie apropiată de aceea a filtratului glomerular şi a lichidului
interstiţial;
c) ionul de potasiu se elimină în urină în concentraţie apropiată de aceea a filtratului glomerular şi a
lichidului interstiţial;
d) ionul de sodiu se elimină în urină în concentraţie apropiată de aceea a filtratului glomerular şi a lichidului
interstiţial;
e) ionul de clor se elimină în urină în concentraţie apropiată de aceea a filtratului glomerular şi a lichidului
interstiţial.
16. Mecanismul de concentrare a urinei se realizeaza prin interventia urmatoarelor mecanisme,

exceptand:
a) transportul solvitilor din lichidul interstitial in zona medulara internă se face prin intermediul sângelui din
vasa recta;
b) la nivelul tubului colector, are loc reabsorţia pasivă a Na+, urmată de difuzia activă a Cl-;
c) transportul ionilor în lichidul interstiţial se realizează la nivelul tubului colector;
d) în prezenţa dozelor mari de ADH, se reabsoarbe o mare cantitate de uree din tubul colector;
e) transportul Na+ şi Cl- în lichidul interstiţial se face din porţiunea ascendentă a segmentului subţire al ansei
Henle.
17. Din debitul renal circulă prin zona medulară doar:

a) 4-6 %;
b) 6-8 %;
c) 3-4 %;
d) 1-2 % ;
e) 8-10 %.
18. Osmolalitate sângelui care a pătruns iniţial în zona medulară prin vasa recta este de:
a) 300 mOsm/litru;
b) 320 mOsm/litru
c) 1200 mOsm/litru
d) 500 mOsm/litru
e) 1000 mOsm/litru
19. Concentratia lichidului la nivelul papilei renale este de aproximativ:

a) 300 mOsm/litru
b) 320 mOsm/litru
c) 1200 mOsm/litru
d) 120 mOsm/litru
e) 12 mOsm/litru
20. Apare senzaţia de micţiune cand presiunea intravezicala ajunge la:

a) 5 – 10 cm H2O;
b) 100 – 120 cm H2O;
c) 5 – 10 mm H2O;
d) 18 – 20 mm H2O;
e) 18 – 20 cm H2O.
21. Micţiunea reflexă la copiii până la 2 – 3 ani se realizeaza prin:
a) circuitul cerebrospinal;
b) circuitul reflex parasimpatic;
c) circuitul reflex simpatic;
d) fasciculele spinotalamice laterale;
e) nervii ruşinoşi interni.
22. Despre fasciculul Goll se poate afirma, ca:

a) intra in constitutia nervilor rusinosi interni;
b) pleacă din coarnele laterale L2, face sinapsă în ganglionul mezenteric inferior şi în plexul vezical;
c) determina relaxarea detrusorului şi contracţia sfincterului intern;
d) realizeaza transmiterea de semnale nervoase spre centrii superiori implicaţi în controlul micţiunii sau în
apariţia senzaţiei necesităţii de a urina;
e) determina contracţia reflexă a detrusorului şi relaxarea simultană a sfincterului uretral intern.

a) în bulb există doi centri facilitatori şi un centru inhibitor al micţiunii;
b) micţiunea este un reflex spinal controlat de numeroşi centri nervoşi supramedulari;
c) în punte există un centru facilitator, a cărui activitate generează relaxarea reflexa a detreusorului;
d) fibrele eferente motorii intră în constituţia nervilor ruşinoşi interni;
e) circuitul reflex simpatic transmite semnale declanşate de umplerea vezicii.
24. Urmatoarele afirmatii sunt false, cu exceptia:

a) centrii pontini au conexiuni cu centrii corespunzători bulbari şi afectează activitatea centrilor medulari,
prin fasciculele reticulospinale;
b) aferenţa celor trei centri bulbari soseşte prin fasciculul spinotalamic lateral;
c) funcţia centrilor corticali este independenta de starea vezicii;
d) în stadiul de umplere a vezicii, centrii corticali determină contracţia sfincterului extern şi relaxarea
detrusorului;
e) fascicolul Goll intra in constitutia nervilor rusinosi interni.

a) fibrele preganglionare, care pleacă în special din coarnele laterale L2, fac sinapsă în ganglionul mezenteric
superior ;
b) controlul voluntar al micţiunii, include participarea unui circuit cerebrospinal constituit din fibre care
transmit informaţii de la nivelul receptorilor vezicali şi ai uretrei;
c) centrul facilitator din punte generează puternice contracţii ale detreusorului;
d) prin circuitul reflex parasimpatic are loc micţiunea reflexă la bolnavii cu secţiuni medulare deasupra
centrului sacral al micţiunii;
e) centrul inhibitor din punte determină contracţia violentă a sfincterului striat extern.
CURS 10 - FIZIOLOGIA APARATULUI GENITAL
1. Testiculii (organ pereche) coboară prin canalul inghinal în bursele scrotale începând din:
a) luna a 2-a;
b) luna a 3-a;
c) luna a 4-a;
d) luna a 5-a;
e) luna a 8-a.
2. Coborârea testiculelor în bursele scrotale este determinată de temperatura mai coborâtă din burse
de:
a) 32,5ºC;
b) 36ºC;
c) 37,5ºC;
d) 36,5ºC;
e) 35,5ºC;
3. Primul segment extratesticular al conductelor seminale este reprezentat de:
a) epididim;
b) tubii seminiferi drepţi;
c) glandele bulbouretrale;
d) vezicula seminală;
e) bursele scrotale.
4. Tubii seminiferi contorţi, într-un testicul sunt in numar de:

a) 250 – 300;
b) 300 – 400;
c) 400 – 800;
d) 500 – 800;
e) 350 – 600.
5. Spermatogeneza se desfasoara la nivelul:

a) canalului epididimar;
b) canalului deferent;
c) canalelor eferente;
d) mediastinului testicular;
e) tubilor seminiferi contorţi.
6. Celulele Leydig, situat între tubii seminiferi, au rol în:

a) rol trofic şi de susţinere;
b) secreţia endocrină a testicului;
c) rol trofic;
d) rol de susţinere;
e) spermatogeneza.
7. Celulele Sertoli sunt:

a) situate între tubii seminiferi;
b) prezente in structura canalelor eferente;
c) celule cu rol trofic şi de susţinere;
d) celule cu rol în secreţia endocrină a testicului;
e) ) prezente in structura canalului epididimar.
8. Face parte din structura cailor spermatice intratesticulare;

a) canalul epididimar;
b) canalele eferente;
c) canalul deferent;
d) reţeaua testiculară;
e) uretra.
9. Glandele anexe sunt:

a) vezicula seminală,prostata, glandele bulbouretrale;
b) prostata, glandele bulbouretrale, penisul;
c) vezicula seminală,prostata, bursele scrotale;
d) prostata, penisul, bursele scrotale;
e) vezicula seminală, glandele bulbouretrale, bursele scrotale.

a) glandele bulbouretrale sunt două formaţiuni glandulare ce se deschid prin două canale în uretra
spongioasă;
b) tubii seminiferi contorţi au în structura lor o membrană bazală şi un epiteliu stratificat;
c) albugineea prezintă o îngroşare la nivelul marginii posterosuperioare a testiculului, numită mediastinul
testiculului;
d) lobulii testiculari, spermatici, sunt în număr de 250 – 300 pentru fiecare testicul;
e) al 2-lea segment al căilor spermatice este reprezentat de canalul epididimar.
11. Timpul necesar transformării unei spermatogonii în spermatozoidul adult este de:
a) cca 60 de zile
b) cca 64 de zile
c) cca 34 de zile
d) cca 30 de zile
e) cca 94 de zile

a) celulele sexuale primordiale masculine au în nuclei o garnitură haploidă de cromozomi;
b) spermatocitele de ordinul I se divid de doua ori meiotic, formând spermatocitele de ordinul II;
c) spermiile se desprind de celulele Sertoli la maturare şi se deplasează în lungul căilor spermatice până la
veziculele seminale
d) spermatoitele de ordinul II se lipesc de celulele Sertoli şi se transformă fără diviziune în spermii;
e) spermatocitele de ordinul II au garnitură diploidă de cromozomi (22 + X sau 22 + Y).
13. Urmatoarele afirmatii sunt valabile pentru celulele Sertoli, mai putin:
a) celulele Sertoli, prin conexiunile compacte pe care le realizează la nivelul membranei bazale a tubilor
seminiferi, formează o barieră hematotesticulară;
b) contribuie la transformarea spermatidelor în spermatoizi;
c) secreţia unor factori hormonali reglatori ai spermatogenezei;
d) spermatide se lipesc de celulele Sertoli şi se transformă fără diviziune în spermatozoizi (spermii);
e) au rol în secreţia endocrină a testicului.
14. Spermatozoizii isi mentin fertilitatea timp de:

a) 42 d zile;
b) 64 de zile;
c) 90 de zile;
d) 62 de zile;
e) 30 de zile;
15. Lichidul prostatic prezintă importanţă în:

a) a asigura motilitatea optimă a spermatozoizilor ce apare la un pH de 9 – 9,5;
b) creerea unui gradient osmotic care facilitează mişcarea lichidului în lumenul tubului seminifer;
c) transformarea spermatidelor în spermatoizi şi la secreţia unor factori hormonali reglatori ai
spermatogenezei;
d) neutralizarea secreţiilor vaginale care sunt acide;
e) procesul de maturare a spermatozoizilor sub acţiunea unui produs secretat de epididim.
16. Hialuronidaza este prezentată în:

a) piesă intermediară (corp) spermatozoidului;
b) lichidul prostatic;
c) acrozomul spermatozoizilor;
d) coada spermatozoidului;
e) celule Leydig.
17. Poate avea loc erectia atat în urma excitării genitale adecvate şi după:
a) secţiunea măduvei spinării deasupra zonei lombare;
b) secţiunea nervilor ruşinoşi interni;
c) secţiunea la nivelul nervilor pelvici;
d) secţiunea măduvei spinării la nivelul zonei lombare;
e) secţiunea măduvei spinării la nivelul zonei sacrale.
18. Controlul secreţiei de FSH este realizată de:

a) acetilcolina şi a VIP;
b) mucusul secretat de glandele bulbouretrale;
c) prezenţa testosteronului;
d) inhibina secretată de celulele Sertoli şi prin intervenţia estrogenilor testiculari;
e) gonadotropina corionică (HCG).
19. În interiorul parenchimul glandular al ovarului exista două zone, din care, medulara este
constituită din:
a) epiteliu stratificat cu celule avand rol trofic şi de susţinere;
b) ţesut conjunctiv lax;
c) ţesut conjunctiv interstiţial;
d) ţesut elastic;
e) ţesut conjuctiv unistratificat.
20. Corpul galben ia naştere:

a) in urma fecundarii ovocitului de ordinul I;
b) in faza secretorie a ciclului endometrial;
c) in urma fecundarii ovocitului de ordinul II;
d) datorita creşterii frecvenţei descărcărilor pulsatorii sub actiunea directa a testosteronului si
progesteronului;
e) prin transformarea celulelor foliculare în celule endocrine ce secretă progesteron.

a) stratul intern (teaca internă) a foliculului primar conţine celule secretoare de estrogeni;
b) la pubertate ajung cca 400 de foliculi primordiali;
c) ovogoniile (celulele sexuale primordiale feminine) au un set diploid de cromozomi (44 + XX);
d) ovocitul de ordinul II este fecundabil;
e) la maturitate cca 400 de foliculi primordiali.
22. Ciclul ovarian lunar – alegeti afirmatia adevarata:

a) în această fază are loc creşterea glandelor, care devin spiralate, iar lumenul lor se umple cu secreţii.
b) faza secretorie este produsă de secreţia simultană de estrogeni şi progesteron de către corpul galben
c) modificările morfologice din faza proliferativa se produc sub acţiunea estrogenilor foliculilor în
dezvoltare;
d) dezvoltarea foliculului primordial începe prin dezvoltarea ovocitelor primare, însoţită de proliferarea
celulelor gramuloasei;
e) în ultima etapă a ciclului ovaria endometrul devine foarte vascularizat şi bogat în glicogen.

a) ovocitul de ordinul II expulzat din ovar, captat de franjurile trompei uterine şi suferă ultima diviziune
(mitotică);
b) corpul galben de sarcină se formeaza in fiecare luna a sarcinii;
c) dezvoltarea foliculului începe prin dezvoltarea ovocitelor primare, însoţită de atrezia celulelor
gramuloasei;
d) dezvoltarea foliculului preovulator este controlată de testosteron;
e) după cca 8-9 zile postovulatorii corpul galben pierde funcţia secretorie şi se transformă în corp alb.
24. Faza proliferativă a ciclului endometrial se caracterizeaza prin:

a) creşterea glandelor, care devin spiralate, iar lumenul lor se umple cu secreţii;
b) producerea unei secreţii locale de prostaglandine, care produc spasmul vascular;
c) secreţia simultană de estrogeni şi progesteron de către corpul galben;
d) reepitelizarea endometrului;
e) modificări morfologice ce se produc sub acţiunea estrogenilor foliculilor în dezvoltare.
25. Alegeti afirmatia incorecta:

a) după ovulaţie, care are loc în a 14 zi a ciclului, foliculul se umple cu sânge, formând un corp hemoragic
b) la pubertate ajung cca 200 – 400 mii de foliculi primordiali
c) procesul de luteinizare a foliculului este iniţiat de FSH;
d) corpul galben atinge dimensiuni maxime la 8 – 9 zile de la ovulaţie
e) la maturitate ajung cca 400 de foliculi primordiali în decursul întregii perioade fertile a femeii
26. Corpul galben, de la ovulaţie, atinge dimensiuni maxime la:

a) 10 – 14 zile
b) 2 – 3 zile
c) 14 – 20 zile
d) 20 – 28 zile
e) 8 – 9 zile
27. Gonadotropină corionică este secretata de:

a) corpul galben;
b) placenta;
c) corpul alb;
d) celulele granulosei;
e) foliculul preovulator.
28. Secreţia de HCG se diminuă foarte mult incepand cu:

a) luna a treia;
b) luna a sasea;
c) luna a opta;
d) luna a doua;
e) luna a saptea.
29. Hormonilor mamogeni sunt:

a) estrogeni, prolactină, hormoni tiroidieni, gonatropina corionica, STH şi ACTH;
b) progesteron, prolactină, testosteronul, hormoni tiroidieni, STH şi ACTH;
c) estrogeni, progesteron, prolactină, hormoni tiroidieni, gonatropina corionica;
d) estrogeni, progesteron, prolactină, FSH, STH şi ACTH;
e) estrogeni, progesteron, prolactină, hormoni tiroidieni, STH şi ACTH.
30. Galactopoieza depinde de un nivel adecvat de:

a) FSH;
b) estrogeni;
c) LTH;
d) hormoni tiroidieni;
e) prolactina.
CURS 11 - FIZIOLOGIA SISTEMULUI NERVOS
1. Neuronul – alegeti varianta eronata:

a) este format din corp si prelungiri
b) prelungirile neuronului sunt: dendritele si axonul
c) axonul este o prelungire unica
d) axonul este acoperit de doua teci
e) dendritele receptioneaza influxul nervos

a) excitabilitatea reprezintă proprietatea neuronului de a răspunde la un stimul printr-un potenţial de acţiune;
b) conductibilitatea este proprietatea neuronului de a propaga excitaţia în lungul prelungirilor sale;
c) axonul conduce influxul nervos celulipet (centripet);
d) în fibrele nervoase mielinizate conducerea se face saltator;
e) la nivelul sinapselor, conducerea se face întotdeauna de la membrana presinaptică la cea postsinaptică.
3. Alegeti afirmatia corecta:

a) tecii de mielină, determină scaderea vitezei de propagare a impulsului, precum şi scăderea consumului
energetic, deoarece pompele ionice acţionează doar la nivelul strangulaţiilor Ranvier;
b) la nivelul sinapselor, conducerea se face întotdeauna de la membrana postsinaptică la cea presinaptică;
c) excitaţia se produce în receptor, de unde se propagă la dendrită, parcurge lungimea dendritei în sens
celulifug, excită corpul neuronului, de unde porneşte celulipet pe axon spre alţi neuroni şi, în final, spre
efector;
d) faţă de agenţii excitanţi axonul şi dendritele lungi răspund prin potenţiale locale, gradate în funcţie de
intensitatea excitantului;
e) dedritele care recepţionează influxul nervos şi îl conduc spre corpul neuronului celulipet (centripet)

a) în fibrele nervoase mielinizate conducerea se face saltator, de la un nod ranvier la altul, impulsul putând
sări chiar 4-5 noduri;
b) în interiorul unui nerv, poteţialul de acţiune al unei fibre „sare” pe fibrele vecine;
c) din punct de vedere anatomic, un nerv este alcătuit din mai multe fibre nervoase separate între ele prin
fascicule de ţesut conjunctiv;
d) la nivelul sinapselor, conducerea se face întotdeauna de la membrana presinaptică la cea postsinaptică;
e) conducerea unidirecţională a impulsului nervos, se datoreşte sinapselor şi receptorilor, care conduc
impulsul într-un singur sens.
5. Sinapsele chimice – alegeti afirmatia corecta:

a) neurotransmiţătorul acţionează asupra proteinelor receptoare din membrana neuronului presinaptic;
b) conduc întotdeauna impulsul nervos într-un singur sens, de la neuronul presinaptic, care secretă
neurotransmiţătorul, la neuronul postsinaptic;
c) sunt caracterizate de canale care conduc direct impulsul electric de la o celulă la alta;
d) joncţiunile gap sunt mici structuri tubulare proteice, care permit mişcarea liberă a ionilor din interiorul
unei celule către următoarea;
e) asigura o conducere bidirecţională atât pe dendrită, cât şi pe axon.
6. In structura cailor ascendente specifice intră:

a) sistemul reticulat activator ascendent (SRAA), care face parte din substanţa reticulată a trunchiului
cerebral;
b) cinci componente anatomice: receptorul, calea aferentă, centrii nervoşi, calea eferentă şi efectorul;
c) 3 neuroni: spinal, medular (sau bulbar) şi talamic;
d) axonii neuronilor motori somatici şi vegetativi;
e) axonul motoneuronului alfa din coarnele anterioare ale măduvei spinării.
7. Receptorii se clasifica dupa natura agentului excitant in urmatoarele cu exceptia :

a) mecanoreceptori;
b) algoreceptori;
c) chemoreceptori;
d) proprioreceptori;
e) voloreceptori.
8. Receptorii se clasifica după tipul excitantului in:

a) terminaţii dendritice libere;
b) celule senzoriale;
c) receptori electromagnetici;
d) corpusculi senzitivi;
e) organe receptoare cu structură complexă.
9. Urmatoarele afirmatii despre calea aferenta sunt adevarate, exceptand:

a) cale aferentă cea mai simpla este reprezentată de neuronul senzitiv spinal şi prelungirile sale;
b) calea aferentă convergentă este un mod de distribuţie în care un singur neuron central primeşte contacte
sinaptice de la mai multe fibre aferente; divergenţa constă în ramificarea unei singure fibre aferente la mai
mulţi neuroni centrali;
c) calea aferentă divergentă constă în ramificarea unei singure fibre aferente la mai mulţi neuroni centrali;
d) este formată din axonul motoneuronului alfa din coarnele anterioare ale măduvei spinării;
e) receptorii vin în contact sinaptic cu terminaţiile dendritice ale neuronilor senzitivi din ganglionii spinali
sau de pe traiectul unor nervi cranieni.
10. Despre nervii spinali putem afirma, mai putin:
a) sunt în număr de 31 de perechi şi au o dispoziţie metamerică;
b) limita superioară corespunde găurii occipitale, iar cea inferioară se află în dreptul vertebrei L5;
c) nervii spinali sunt formaţi din: două rădăcini, un trunchi şi patru ramuri;
d) rădăcina anterioară (ventrală), motorie, conţine axonii neuronilor somatomotori din coarnele anterioare ale
măduvei spinării şi axonii neuronilor visceromotori din coarnele laterale;
e) rădăcina posterioară (dorsală), senzitivă, prezintă pe traiectul ei ganglionul spinal în care se găsesc
neuronii somatosenzitivi şi viscerosenzitivi.
11. Encefalul este alcătuit din:

a) măduva spinării, trunchiul cerebral, cerebel, emisferele cerebrale;
b) măduva spinării, puntea lui Varolio, diencefal, cerebel, emisferele cerebrale;
c) măduva spinării, mezencefal, cerebel, emisferele cerebrale;
d) măduva spinării, trunchiul cerebral, cerebel, diencefal,
e) trunchiul cerebral; cerebel; diencefal; emisferele cerebrale.
12. La nivelul trunchiului cerebral se află formaţiunea reticulată, cu rol în:

a) reglarea unor funcţii vitale, cum sunt activitatea cardiovasculară, respiratorie şi digestivă;
b) reglarea tonusului muscular, al celui cortical şi în controlul reflexelor spinale, al echilibrului şi al posturii;
c) controlul mişcărilor stereotipe, subconştiente;
d) controlează cea mai mare parte a funcţiilor secretorii ale hipofizei anterioare şi posterioare;
e) reglarea metabolismele intermediare (lipidic, glucidic, protidic) şi metabolismul energetic.
13. Funcţia de releu a talamusului este îndeplinită de nucleii talamici specifici, în care se află cel de al
treilea neuron al căilor de conducere al tuturor analizatorilor, cu excepţia:
a) analizatorului oftalmic;
b) analizatorului auditiv;
c) analizatorului kinestezic;
d) analizatorului olfactiv
e) analizatorului vestibular.
14. Funcţia motorie a talamusului se realizează prin intermediul:

a) nucleilor talamici nespecifici;
b) unor conexiuni ale nucleilor talamici cu ariile asociative corticale din lobii parietal, temporal şi occipital;
c) ganglionilor bazali;
d) unor nuclei talamici specifici, în care se află cel de al treilea neuron al căilor de conducere al tuturor
analizatorilor, cu excepţia celui olfactiv;
e) unor nuclei nespecifici, participând la reglarea ritmului somn – veghe şi la elaborarea unor procese afectiv
– emoţionale.
15. Hipotalamusul şi structurile sale învecinate trimit eferenţe în urmatoarele direcţii, exceptand:
a) descendent, către trunchiul cerebral, în special către formaţia reticulată;
b) ascendent, către etajele superioare ale diencefalului şi ale scoarţei cerebrale; în special către talamusul
anterior şi cortexul limbic;
c) ascendent, către etajele superioare, în special către talamusul anterior şi cortexul limbic;
d) spre infundibul, pentru a controla cea mai mare parte a funcţiilor secretorii ale hipofizei anterioare şi
posterioare;
e) spre nucleii bazali ai măduvei spinării.
16. Functiile paleocortexului sunt, mai putin:

a) centru cortical al analizatorului olfactiv;
b) reglarea actelor de comportament instinctual;
c) provoacă (prin intermediul hipotalamusului) o serie de modificări vegetative ale emoţiilor (paloare,
roşeaţă, variaţii ale frecvenţei cardiace sau ale tensiunii arteriale etc.);
d) elaborarea modelului conştient al lumii, apare conştienţa propriei existenţe, iau naştere voinţa şi deciziile;
e) impulsul (motivaţia) este o stare psihică ce determină subiectul să îndeplinească anumite activităţi menite
să satisfacă una din necesităţile primare.
a) calea aferentă vegetativă este formată din doi neuroni, un neuron numit preganglionar, situat în SNV, şi un
neuron numit postganglionar, situat în periferie, într-un ganglion spinal;
b) în SNV simpatic, ganglionul este in organul inervat;
c) ganglionul vegetativ parasimpatic este situat la distanţă de organul inervat (de cele mai multe ori în
imediata apropiere a măduvei spinării);
d) terminaţiile nervoase ale SNV parasimpatic eliberează noradrenalina şi în mai mică măsură adrenalina
e) terminaţiile nervoase ale SNV simpatic eliberează noradrenalina şi în mai mică măsură adrenalina
18.Urmatoarele afirmatii sunt adevarate, mai putin:

a) pe baza circuitelor limboneocorticale şi limbomezencefalice este asigurat procesul de învăţare şi este
elaborată trăirea subiectivă a emoţiei (frică, anxietate, bucurie etc.);
b) nucleii bazali (corpii striaţi), se găsesc la nivelul mezencefalului;
c) pe baza acestor conexiuni, sistemul limbic poate elabora unele reflexe condiţionate simple;
d) segmentele corticale ale analizatorilor şi sunt denumite arii senzitive primare locaizate la nivelul scoarţei
cerebrale;
e) percepţia complexă a lumii exterioare şi a semnificaţiilor diferitelor senzaţii se realizează în ariile
asociative.
19. Urmatoarele afirmatii despre SNV simpatic sunt adevarate, exceptand:

a) ganglionul este situat la distanţă de organul inervat (de cele mai multe ori în imediata apropiere a măduvei
spinării);
b) terminaţiile nervoase ale SNV simpatic eliberează noradrenalina şi în mai mică măsură adrenalina;
c) cand simpaticul stimulează o anumită funcţie a unui organ, parasimpaticul o inhibă, şi invers;
d) mediatorul chimic al simpaticului in stimularea glandelor sudoripare este adrenalina;
e) dilată pupila (midriază) prin contracţia muşchilor netezi radiari ai irisului.
20. Despre efectele stimularii SNV simpatic putem afirma, mai putin:
a) produce uşoară relaxare a muşchilor ciliari ai irisului, pentru vederea la distanţă, fără acomodare;
b) produce vasoconstricţie, urmată de scăderea secreţiei glandelor: lacrimale, nazale, parotide,
submandibulare, gastrice, pancreas;
c) produce secreţie abundentă a glandelor sudoripare, cu precizarea că, în acest caz, mediatorul chimic al
simpaticului este acetilcolina;
d) creşte frecvenţa cardiacă şi forţa de contracţie a mio-cardului, având ca efect creşterea debitului cardiac;
e) aspra plamanilor produce bronhoconstricţie, si produce o uşoară dilataţie a vaselor sanguine.
21. Efectele stimulării parasimpaticului sunt, mai putin:

a) contractă muşchii ciliari, favorizând acomodarea cristalinului pentru vederea de aproape;
b) produce vasodilataţia glandelor exocrine (nazale, lacrimale, parotide, submandibular, gastrice, pancreas)
urmată de secreţie glandulară abundentă, bogată în enzime;
c) relaxează musculatura netedă a vezicii biliare şi a căilor biliare;
d) scade frecvenţa cardiacă şi forţa de contracţie a miocardului; produce vasodilataţie coronară;
e) creşte peristaltismul intestinal şi tonusul musculaturii netede intestinale.
22. Stimularea simpaticului determina:

a) produce mioză (micşorarea pupilei);
b) produce vasodilataţie coronară;
c) produce bronhoconstricţie; produce dilataţia vaselor sanguine;
d) reduce peristaltismul intestinal şi tonusul musculaturii netede intestinale;
e) la nivelul tractului urinar contractă detrusorul.
23. Stimularea parasimpaticului determina:

a) stimulează procesele catabolice (glicogenoliză hepatică şi musculară cu creşterea glicemiei;
b) relaxarea sfincterului vezical intern (neted);
c) reduce debitul urinar şi secreţia de renină;
d) determină contracţia muşchilor erectori ai firului de păr; creşte activitatea mintală;
e) produce vasodilataţie la nivel cerebral, la nivelul coronarelor şi în cea mai mare parte a muşchilor striaţi.
a) SNV simpatic are ganglionul vegetativ situat în organul inervat;
b) ganglionul vegetativ parasimpatic este la distanţă de organul inervat (de cele mai multe ori în imediata
apropiere a măduvei spinării);
c) centrii vegetativi, situaţi la periferie, exercită un control global al funcţiilor organelor;
d) centrii vegetativi situaţi în nevrax un control local;
e) terminaţiile nervoase ale SNV simpatic eliberează noradrenalina şi în mai mică măsură adrenalina.
25. Alegeti varianta falsa:

a) excitarea hipotalamusului anterior duce la creşterea tonusului parasimpatic, iar a celui posterior la creşterea
tonusului simpatic;
b) excitarea hipotalamusului posterior la creşterea tonusului simpatic;
c) terminaţiile nervoase ale SNV simpatic eliberează acetilcolina;
d) SNV simpatic, ganglionul este situat la distanţă de organul inervat (de cele mai multe ori în imediata apropiere a
măduvei spinării);
e) terminaţiile nervoase ale SNV parasimpatic eliberează acetilcolina.
CURS 12 - FIZIOLOGIA ANALIZATORILOR
1. Dupa natura excitantului receptorii tactili sunt, mai putin:

a) discurile Merkel (atingere);
b) chemoreceptori;
c) corpusculii Vater-Paccini (vibraţie), corpusculii Golgi (presiune), corpusculii Ruffini;
d) corpusculii Golgi (presiune);
e) corpusculii Ruffini.
2. Fasciculul spinotalamic lateral conduce:

a) sensibilitatea tactilă grosieră;
b) sensibilitatea protopatică;
c) sensibilitatea termică şi dureroasă;
d) sensibilitatea tactilă fină;
e) sensibilitatea epicritică.

a) sensibilitatea tactilă grosieră (protopatică) are protoneuronul în neuronii senzitivi din cornul posterior al
măduvei (axonul formează fasciculul spinotalamic anterior);
b) fasciculul spinotalamic ventral conduce sensibilitatea termică şi dureroasă;
c) fasciculul spinotalamic lateral conduce sensibilitatea protopatică;
d) sensibilitatea termică şi dureroasă are protoneuronul în neuronii senzitivi din cornul posterior al măduvei
(axonul formează fasciculul spinotalamic lateral);
e) sistemul spinobulbotalamic conduce sensibilitatea tactilă fină (epicritică).

a) aria somestezică primară (SI), este localizată în girul postcentral (câmpurile 3, 1, 2);
b) aria somestezică secundară (SII), este localizată în partea inferioară a lobului parietal şi în tavanul şanţului
lateral Sylvius;
c) in segmentul central al analizatorului exteroceptiv se proiectează axonii deutoneuronului căii senzitive, din
talamus;
d) informaţiile exteroceptive, culese din jumătatea dreaptă a corpului, se proiectează în girul postcentral
stâng;
e) ariile somestezice asociative se găsesc în lobul parietal, posterior faţă de aria somestezică primară şi
deasupra ariei somestezice secundare.
5. Alegeti varianta falsa:

a) sensibilitatea tactilă grosieră (protopatică) are deutoneuronul în neuronii senzitivi din cornul posterior al
măduvei (axonul formează fasciculul spinotalamic anterior);
b) sensibilitatea termică şi dureroasă are protoneuronul în ganglionul spinal (axonul pătrunde pe calea
rădăcinii posterioar în măduvă);
c) sistemul spinobulbotalamic conduce sensibilitatea tactilă fină (epicritică);
d) toate informaţiile exteroceptive, culese din jumătatea dreaptă a corpului, se proiectează în girul postcentral
drept;
e) toate informaţiile exteroceptive, culese din jumătatea dreaptă a corpului, se proiectează în girul postcentral
stâng.
6. Segmentul periferic al analizatorului interoceptiv este reprezentat de, mai putin:

a) baroreceptori (în zonele reflexogene din crosa aortei şi sinusul carotidian
b) discurile Merkel;
c) voloreceptori (în atrii, în venele pulmonare, în venele cave);
d) osmoreceptori şi chemoreceptori (în aparatul cardiovascular);
e) algoreceptori (în toate viscerele).
7. Segmentul central al analizatorului interoceptiv este reprezentat de:

a) aria somestezică primară (SI), este localizată în girul postcentral (câmpurile 3, 1, 2);
b) aria somestezică secundară (SII), este localizată în partea inferioară a lobului parietal şi în tavanul şanţului
lateral Sylvius;
c) calea spinoreticulotalamică cu proiecţie corticală difuză;
d) regiunea posterioară a girului postcentral (câmpul 2);
e) neocortex, aria somestezică II şi de paleocortex.
8. Receptorii kinestezici sau proprioceptorii (mecanoreceptorii) articulari sunt, mai putin:

a) terminaţii nervoase libere;
b) corpusculii Vater-Paccini;
c) fusurile neuro-musculare;
d) corpusculii Ruffini;
e) organele Golgi articulari.
9. Fusurile neuromusculare sunt formate din:

a) 1-5 fibre musculare striate modificate (intrafusale),
b) 15-20 fibre musculare striate modificate (intrafusale),
c) 20-25 fibre musculare striate modificate (intrafusale),
d) 5-10 fibre musculare striate modificate (intrafusale),
e) 25-30 fibre musculare striate modificate (intrafusale),

a) fibra intrafusală este o fibră musculară scheletică modificată, cu două capete polare striate (contractile) şi o
parte centrală numită ecuatorială (necontractilă);
b) fibrele intrafusale sunt de două tipuri: fibre cu nuclee în sac, si fibre cu nuclee în lanţ;
c) fusurile neuromusculare sunt localizate în porţiunea centrală necontractilă a fibrei extrafusală;
d) inervaţia senzitivă a fusurile neuromusculare este asigurată de dendritele neuronilor senzitivi din
ganglionii spinali;
e) inervaţia motorie a fusurile neuromusculare este asigurată de dendritele neuronilor senzitivi din ganglionii
spinali;
11. Despre sensibilitatea kinestezica putem spune, exceptand:

a) este condusă prin fasciculele spinobulbare;
b) receptorii sunt corpusculii Golgi, Ruffini, Vater-Paccini şi terminaţiile nervoase libere;
c) receptorii sunt fusurile neuromusculare;
d) protoneuronul se află în ganglionul spinal (axonul pe calea rădăcinii posterioare pătrunde în cordonul
posterior din măduva spinării formând fasciculul Goll şi Burdach);
e) deutoneuronul se află în nucleii Goll şi Burdach din bulb.
12. Despre sensibilitatea proprioceptiva de controlal miscarii putem spune, exceptand:

a) este condusă prin fasciculele spinocerebeloase (ventral şi dorsal);
b) receptorii sunt fusurile neuromusculare;
c) protoneuronul este localizat în ganglionul spinal (axonul pe calea rădăcinii posterioare intră în măduva
spinării);
d) fasciculul spinocerebelos dorsal străbate bulbul, puntea şi mezencefalul şi apoi, printre cei doi pendunculi
cerebeloşi superiori, ajunge la cerebel;
e) deutoneuronul se află în neuronii senzitivi din cornul posterior al măduvei formând tractusurile:
spinocerebelos dorsal (direct, Flechsig); spinocerebelos ventral (încrucişat, Gowers).

a) fasciculul spinocerebelos ventral străbate numai bulbul şi apoi, pe calea pedunculului cerebelos inferior,
ajunge la cerebel;
b) fasciculul spinocerebelos ventral străbate bulbul, puntea şi mezencefalul şi apoi, printre cei doi pendunculi
cerebeloşi superiori, ajunge la cerebel;
c) informaţiile de la nivelul fusurile neuromusculare se proiectează, în special, în regiunea posterioară a
girului postcentral (câmpul 2);
d) informaţiile de la articulaţii în regiunile anterioare (câmpul 3) şi în profunzimea şanţului central, până spre
cortexul motor (câmpul 4);
e) fasciculul spinocerebelos dorsal străbate bulbul, puntea şi mezencefalul şi apoi, printre cei doi pendunculi
cerebeloşi superiori, ajunge la cerebel.
14. Tunica medie a globului ocular este formata din, mai putin:
a) coroida;
b) corpul ciliar cu muschii ciliari;
c) procese ciliare;
d) iris;
e) corneea.
15. Mediile refringente sunt, exceptand:

a) corneea;
b) sclerotica;
c) umoarea apoasă;
d) cristalinul;
e) corpul vitros;
16. Aparatul dioptric ocular este format din:

a) cornee si umoarea apoasa;
b) cristalin si corpul vitros;
c) cornee (cu o putere de refracţie de cca 40 dioptrii) si cristalin (cu o putere de refracţie de cca 20 dioptrii);
d) sclerotica si cornee;
e) coroida si corp vitros.

a) când ochiul priveşte la distanţă, muşchiul ciliar este relaxat, iar zonula Zinn tensionată, aceasta pune în
tensiune cristaloida, comprimând cristalinul;
b) eferenţa simpatică are originea în centrii pupilodilatatori din primele două segmente ale măduvei toracice;
c) retina este sensibilă la radiaţiile electromagnetice cu lungimea de undă cuprinsă între 400 şi 750 nm;
d) aria vizuală primară (câmpul 17), numită şi aria striată, se întinde pe faţa medială a lobilor occipitali, de o
parte şi de alta a scizurii calcarine;
e) la nivelul ariei vizuale primare, cea mai întinsă reprezentare o are foveea centralis, ce ocupă regiunea
posterioară a lobului occipital.
18. Endolimfa se gaseste in:

a) interiorul labirintului osos;
b) interiorul labirintului membranos;
c) interiorul labirintului membranos;
d) între labirintul osos şi cel membranos;
e) interiorul cohlee osoase.
19. Despre organul Corti putem afirma, mai putin:

a) receptorii acustici (mecanoreceptori) se găsesc la nivelul organului Corti;
b) organul Corti se află pe membrana bazilară şi este acoperit de membrana tectoria, care are o extremitate ce
pluteşte liber în endolimfă;
c) organul Cotri este format din: celule de susţinere si celule senzoriale auditive;
d) sunetul este transmis până la organul Corti doar prin oasele craniului (transmitere osoasă) in conditii
fiziologice;
e) celulele senzoriale auditive transformă energia mecanică a sunetelor în influx nervos

a) trompa lui Eustachio creaza o diferenta de presiune intre aerul din urechea medie si presiunea atmosferică;
b) depolarizările celulelor senzoriale reduc frecvenţa potenţialelor de acţiune, iar hiperpolarizările o cresc;
c) când o undă sonoră ajunge la membrana ferestrei ovale, aceasta este împinsă spre rampa vestibulară,
comprimând perilimfa;
d) protoneuronul formează lemniscul lateral care se îndreaptă spre coliculul inferior;
e) frecvenţa sunetelor percepute de urechea umană este cuprinsă între 1000 şi 3000 cicli/sec.

a) vestibulul membranos este format din 2 cavităţi membranoase: utriculă şi saculă;
b) în utriculă se deschid cele 3 canale semicirculare mem-branoase prin nişte extremităţi dilatate numite
ampule;
c) în utriculă şi saculă se găseşte câte o maculă formată din: celule de susţinere; celule senzoriale,
răspunzătoare pentru echilibrul static;
d) cilii sunt înglobaţi într-o structură gelatinoasă (membrana otolitică) în care se găsesc granule de carbonat
de calciu numite otoliţi;
e) receptorii vestibulari (mecanoreceptori) se găsesc în macula luteea şi în crestele ampulare din labirintul
membranos.
22. Receptorii maculari, alegeti afirmatia falsa:

a) receptorii maculari sunt stimulaţi mecanic de către otolite;
b) receptorii maculari detectează viteza de deplasare a corpului;
c) receptorii maculari nu detectează viteza de deplasare a corpului, respectiv a capului, ci acceleraţia;
d) receptorii maculari descarcă impulsuri chiar şi în absenţa deplasării capului;
e) receptorii maculari sunt stimulati atât în condiţii statice, cât şi dinamice.
23. Alegeti afirmatia falsa:

a) protoneuronul se găseşte în ganglionul vestibular Scarpa;
b) axonul formează ramura vestibulară a nervului cranian VIII;
c) ramura vestibulară se îndreaptă spre cei 4 nuclei vestibulari din bulb;
d) cilii celulelor senzoriale din canalele semicirculare nu sunt excitaţi mecanic de deplasarea endolimfei;
e) proiecţia corticală al analizatorului vestibular se află la nivelul peretelui superior al şanţului Sylvius (lobul
parietal).
24. La indivizii tineri punctul remotum se afla la:

a) 25 cm de ochi;
b) 3 m de ochi
c) 6 m de ochi;
d) 2,5 m de ochi;
e) 60 cm de ochi.
25. Proiectia corticala a analizatorului vestibular se află la nivelul:

a) regiunii posterioare a girului postcentral (câmpul 2);
b) regiunii anterioare (câmpul 3) şi în profunzimea şanţului central, până spre cortexul motor (câmpul 4).
c) ariei striate(câmpul 17), ce se întinde pe faţa medială a lobilor occipitali, de o parte şi de alta a scizurii
calcarine;
d) în circumvoluţia temporală superioară (câmpul 41 şi 42);
e) peretelui superior al şanţului Sylvius (lobul parietal), în vecinătatea ariilor acustice din girul temporal
superior.
CURS 13 - FIZIOLOGIA MUŞCHILOR STRIAŢI
1. Sarcomerul reprezinta:
a) unitatea morfofuncţională a miofibrilelor;
b) unitatea ultrastructurală fibrei musculare striate;
c) unitatea ultrastructurală şi funcţională a miofibrilelor;
d) unitatea morfofuncţională a fibrei musculare striate;
e) unitatea ultrastructurală şi funcţională a miofilamentelor.
2. Sarcoplasma conţine mai putin:

a) incluziuni ciclopasmatice
b) miozină;
c) miofibrile;
d) mitocondriile;
e) reticulul sarcoplasmatic.
3. Sarcomerul transforma energia chimica in energie mecanica, cu un randament de:

a) 10 – 15%;
b) 20 – 25%;
c) 60 – 70%;
d) 70 – 80%;
e) 30 – 40%.
4. Fasciculul primar este format din fibre acoperite de endomisium:

a) 4-5 fibre;
b) 12-16 fibre;
c) 20 – 30 de fibre
d) 40-50 fibre;
e) 65-85 fibre.
5. Benzile (discurile) clare sunt străbătute de:

a) membrana H;
b) sistemul L;
c) sistemul T;
d) colonete Leydig;
e) membrana Z.
6. Sarcomerul reprezinta segmentul cuprins între:

a) doua membrane M;
b) doua zone H;
c) două membrane Z;
d) doua sisteme L;
e) doua sisteme T.
7. De fiecare moleculă de actină globulară (G-actină) se ataşează:

a) câte o moleculă de ATP;
b) un filament de actină;
c) două filamente proteice de tropomiozină ;
d) troponina T;
e) câte o moleculă de ADP.

a) troponina, este un complex de trei proteine globulare ataşate de tropomiozină;
b) troponina J, are o afinitate puternică pentru tropomiozină;
c) tropomiozina, filamentul de actină conţine două filamente proteice de tropomiozină;
d) troponina C, cu afinitate pentru ionii de calciu;
e) în perioada repausului muscular tropomiozina acoperă zonele active ale actinei, împiedicând interacţiunea
actinei cu miozina.

a) molecula de miozină este formată din 4 lanţuri polipeptidice;
b) fiecare filament de miozină este format din cca 90 molecule de miozină;
c) miofilamentele groase şi lungi sunt cuprinse în discul întunecat, si sunt formate din actină, tropomiozină şi
troponină;
d) miofilamentele subţiri si lungi sunt formate din actină, tropomiozină şi troponină;
e) un miofilament de miozină situat în centru este înconjurat de 3 miofilamente de actină.
10. Troponina J, care are o puternică afinitate pentru:

a) tropomiozină;
b) actină;
c) moleculă de ADP;
d) moleculă de ATP;
e) ionii de calciu.
11. Troponina T, care are o afinitate puternică pentru

a) actină;
b) moleculă de ADP;
c) ionii de calciu;
d) tropomiozină;
e) moleculă de ATP.
12. Care din afirmatiile de mai jos este adevarata:

a) înainte de a începe contracţie, capetele punţilor transversale fixează complexul troponin-tropomiozină;
b) ionii de Ca²+, inlatura efectul stimulator al complexului troponin-tropomiozină;
c) capul punţii ce are energie înmagazinată care se combină cu o noua molecula de ADP, devine dezenergizant
(cu mai puţină energie) şi din nou asigură forţa de tracţiune;
d) după scindarea moleculei de ATP are loc desprinderea capului de actină;
e) în timpul contracţiei lungimea miofilamentelor de actină şi miozină nu se modifică.
13. Interacţiunea actină-miozină se produce atât timp cât:

a) are loc scindarea moleculei de ATP;
b) membrana Z se apropie de miozină, sau până când încărcătura musculară devine prea mare pentru tragerea
filamentelor de actină;
c) calciul este fixat de troponină;
d) se realizeaza pomparea activă a calciului din citosol spre depozitele intracelulare (reticulul sarco-plasmatic)
sau în afara celulei;
e) are loc scăderea concentraţiei calciului citosolic.
14. Pentru a se produce relaxarea fibrei musculare este necesară:

a) încărcarea cu calciu a celulei musculare sau epuizarea rezervelor de ATP;
b) scăderea concentraţiei calciului citosolic;
c) fixarea moleculei ATP de capetele punţilor transversale;
d) legarea capului punţii în zonele active ale actinei;
e) desprinderea capului de actină insotita de scindarea moleculei de ATP, plasându-l în poziţie perpendiculară,
gata de începerea unui nou ciclu.
15. Manifestarile electrice ale activitatii musculare sunt, mai putin:

a) sarcolema este polarizată cu sarcini pozitive la exterior şi negative la interior, având o diferenţă de potenţial de
90 mV;
b) excitarea fibrelor musculare pe cale naturală sau artificială provoacă apariţia unui potenţial de acţiune
propagat în lungul fibrei cu o viteză de 30 m/sec;
c) viteză de propagare a potenţialului de acţiune în lungul fibrei este de 30 m/sec;
d) sunt iniţiate prin mecanismul de cuplare excitaţie-contracţie;
e) potenţialele de acţiune ale unei unităţi motorii se sumează, dând potenţialele de placă motorie.
16. . Manifestarile biochimice ale activitatii musculare sunt, mai putin:
a) prima etapă constă în desfacerea ATP în ADP, acid fosforic şi energie, sub acţiunea ATP-azică a capului
miozinei;
b) aplicarea unui stimul unic, cu valoare prag, determină aparitia unei secuse musculare;
c) moleculele de ATP se refac din ADP şi creatinfosfat (CP);
d) rezervele de CP(creatinfosfat) se refac pe seama energiei rezultate din glicoliză;
e) în timpul fazei aerobe a glicolizei, în muşchi se formează acid lactic în cantităţi variabile.
17. Urmatoarele afirmatii despre tetanos sunt adevarate, mai putin:

a) tetanosul incomplet, prezintă un platou dinţat, exprimând sumarea incompletă a secuselor la stimulara
repetitivă cu frecvenţă joasă de 10 – 20 stimuli/sec;
b) tetanosul complet, prezintă un platou regulat, exprimând sumaţia totală a secuselor, obţinută prin aplicarea
stimulilor cu o frecvenţă mult mai mare: 50 – 100 stimuli/sec;
c) toate contracţiile voluntare ale muşchilor din organism sunt tetanosuri;
d) forţa dezvoltată de muşchi în timpul tetanosului este de 4 ori mai mare decât cea dezvoltată în timpul secusei;
e) frisonul, siostola cardiacă, sunt tetanosuri obţinute în urma reflexului miotatic.
18. Componentă elastică în serie (CES) a unui muschi este constituita din, mai putin:
a) elasticitatea punţilor transversale (articulaţiile segmentelor S2);
b) materialul discurilor Z ale sarcomerelor;
c) sistemul de tuburi longitudinale ale RS;
d) ţesutul conjunctiv, care leagă muşchiul de tendon;
e) elasticitatea locurilor de fixare ale muşchilor de oase;
19. Face parte din componenta elastică în paralel (CEP) a unui muschi:
a) elasticitatea punţilor transversale (articulaţiile segmentelor S2);
b) elasticitatea locurilor de fixare ale muşchilor de oase;
c) ţesutul conjunctiv, care leagă muşchiul de tendon;
d) materialul discurilor Z ale sarcomerelor;
e) sarcolema fibrei musculare.
20. Tonusul muscular se datorează excitării unui număr redus de unităţi motorii, care se înlocuiesc
reciproc cu frecvenţă relativ joasă de:
a) 10 Hz;
b) 5 Hz;
c) 15 Hz;
d) 0,5 Hz;
e) 1,5 Hz.
21. Terminaţiile secundare senzitive ale fusului neuromuscular semnaleaza:

a) viteza cu care sunt întinşi muşchii;
b) transmiterea sensibilităţii dureroase a muşchiului;
c) manifestările acustice ce apar datorită vibraţiilor fasciculelor musculare care se contractă asincron;
d) manifestările termice ale contracţiei ce se datorează fenomenelor biochimice din fibra musculară;
e) lungimea instantaneea a muşchilor.
22. Motoneuronii fazici, inervează fibrele musculare striate (extrafusale):

a) cu contracţie lentă (motoneuroni ai tonusului);
b) cu contracţie rapidă (motoneuroni ai mişcării);
c) eferenţele gama-dinamice, cu terminaţii în placă pe fibrele cu sac nuclear;
d) eferenţele gama-statice, terminate cvadrilat pe fibrele cu lanţ nuclear;
e) care măresc sensibilitatea fusului la extensia susţinută.
CURS 14 - FIZIOLOGIA MUŞCHILOR NETEZI
1. Muşchiul neted multiunitar se caracterizeaza prin, exceptand:

a) este alcătuit din fibre musculare netede separate;
b) fiecare fibră acţionează complet independent de celelalte;
c) fiecare fibra este inervată de o singură terminaţiune nervoasă;
d) este controlat mai ales prin stimuli non-nervoşi;
e) este aceea că el este controlat mai ales prin semnale nervoase.
2. Muşchiul neted visceral - putem afirma, mai putin:

a) fibrele acestui muşchi se contractă împreună, ca o singură unitate;
b) fiecare fibră acţionează complet independent de celelalte;
c) forţa generată într-o fibră poate fi transmisă celei vecine;
d) este cunoscut şi sub denumirea de muşchi neted sinciţial datorita interconexiunilor dintre fibre;
e) acest tip de muşchi se află în pereţii a numeroase viscere.
3. Urmatoarele afirmatii sunt adevarate despre muschii netezi, exceptand:

a) formarea punţilor actomiozinice este reglată prin fosforilarea calciu – indusă de miozina;
b) majoritatea muşchilor netezi prezintă o contracţie tonică, prelungită, având adesea durată de ore sau chiar
zile;
c) un muşchi neted tipic începe să se contracte la 50 – 100 ms după ce a fost stimulat, atinge maximum de
contracţie la o jumătate de secundă;
d) rapiditatea activităţii ciclice a punţilor transversale este mult mai redusă de muşchiul neted;
e) fracţiunea de timp în care punţile transversale sunt ataşate de filamentele de actină este foarte redusă în
muşchiul neted.
4. Un muşchi neted tipic începe să se contracte după ce a fost stimulat la:

a) 5 – 10 ms;
b) 100 – 150 ms;
c) 50 – 100 ms;
d) 250 – 300 ms;
e) 100 – 500 ms;
5. Timpul total de contracţie a muschiului neted este de:

a) 10 – 20 sec;
b) 1 – 3 sec;
c) 0,1 – 0,3 sec;
d) 15 – 20 sec;
e) 20 – 25 sec.
6. Caracterizeaza muschiul neted, mai putin;

a) se poate menţine o contracţie tonică prelungită a muşchiului neted cu un consum energetic foarte mic;
b) muşchiul neted, mai ales cel visceral, are capacitatea de a-şi recăpăta forţa de contracţie originală în câteva
secunde sau minute după ce a fost elongat sau scurtat;
c) muşchiul neted este activat exclusiv de către sistemul nervos;
d) muşchiului neted permite oricărui organ cavitar să-si menţină aceeaşi presiune în interiorul lumenului său,
independent de lungimea fibrelor sale;
e) muşchiul neted se poate scurta, faţă de lungimea sa de repaus, cu un procentaj mult mai mare ca muşchiul
scheletic.

a) membrana muşchiului neted conţine mai multe tipuri de proteine-receptor, capabile să iniţieze procesul
contractil;
b) în membranele muşchiului neted, alături de receptorii stimulatori, exista şi niste proteine-receptor cu rol de
inhibiţie a contracţiei;
c) joncţiunea neuromusculară este situată în partea mijlocie a fibrei musculare, si corespunde unei diferenţieri
a sarcolemei, constituiend joncţiunea neuromusculară;
d) joncţiunea neuromusculară este una difuza care secretă propriul lor transmiţător, direct în lichidul
interstiţial, de unde neurotransmiţătorul difuzează spre celule;
e) muşchiul neted, mai ales cel visceral, are capacitatea de a-şi recăpăta forţa de contracţie originală în câteva
secunde sau minute după ce a fost elongat sau scurtat.
8. Transmiţători secretaţi de fibrele nervoase autonome ce inervează muşchii netezi sunt:.

a) adenozina;
b) scăderea concentraţiei ionilor de calciu;
c) creşterea concentraţiei ionilor de potasiu;
d) vasopresina;
e) acetilcolina şi noradrenalina.
9. Factori umorali ai contracţiei musculaturii netede sunt, mai putin:

a) acetilcolina;
b) angiotensina;
c) adenozina;
d) serotonina;
e) histamina
10. Factori tisulari locali ai contracţiei musculaturii netede sunt:

a) adenozina, acidul lactic, creşterea concentraţiei ionilor de potasiu, acetilcolina si angiotensina;
b) excesul de CO2, noradrenalina, adrenalina;
c) scăderea pH-ului, vasopresina, oxitocina;
d) creşterea concentraţiei ionilor de potasiu, scăderea concentraţiei ionilor de calciu, creşterea temperaturii
corpului;
e) adenozina, acidul lactic, acetilcolina, serotonina, histamina.

DIANA R e Cea Mai Tare Grile Fiziologie

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

DIANA R e Cea Mai Tare Grile Fiziologie

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CURS 1 - FIZIOLOGIA SANGELUI

1. Volumul sanguin total (volemia), din greutatea corporala reprezinta:

2. Volumul globular reprezinta:

3. Valoarea hematocritului la femei este de:

4. Valoarea hematocritului la barbati este de:

6. Urmatoarele afirmatii sunt adevarate mai putin:

7. Densitatea sângelui are valoarea:

8. Valoarea presiunii coloidosmotică (oncotică) este de:

9. Ph-ul sanguin are valoarea cuprinsă între:

10. Gruparea hem este constituita din:

11. Reacţia de fixare a O2 la Hb este:

12. O moleculă de Hb poate transporta atunci cand este saturata:

13. Eritronul este un sistem format din:

14. Urmatoarele afirmatii sunt adevarate mai putin:

15. După aspectul nucleului, leucocitele se clasifică în:

16. Leucocitele mononucleare sunt:

17. Leucocitele polinucleare sunt:

18. Urmatoarea afirmatie este adevarata:

19. Complexul monocitomacrofagic este constituit din:

20. Macrofagele au urmatoarele functii:

21. Opsoninele sunt:

22. Durata de viata a trombocitelor este de :

23. Fenomenele de hipercoagulabilitate apar la o valoare a trombocitelor de peste :

24. Hemostaza fiziologică, spontană se desfăşoară în:

26. Coagularea sangelui se desfasoara in :

27. Faza a III-a de formarea fibrinei:

28. Urmatoarea afirmatie este adevarata:

29. Despre plasma sanguina nu se poate afirma ca:

30. Substanţele organice neazotate plasmatice sunt:

CURS 2 - FIZIOLOGIA APARATULUI CARDIOVASCULAR. INIMA

1. Inima este organul propulsor ce asigură deplasarea sângelui în:

2. Marea circulaţie (circulaţia sistemică) asigură deplasarea sângelui din:

3. Mica circulaţie (circulaţia pulmonară) asigură deplasarea sângelui din:

4. Inima este situată în:

5. Vârful inimii orientat în jos şi spre stânga este situat în:

6. Urmatoarele afirmatii sunt false, mai putin:

8. Prin orificiile arteriale se realizeaza comunicarea dintre:

10. Tesutul nodal este constituit din:

11. Urmatoarea afirmatie despre nodulul Aschoff-Tawara este adevarata:

12.Urmatoarea afirmatie despre nodul sinoatrial este adevarata:

13. Despre endocard putem spune ca:

14. Sistemul valvular cardiac:

15. Automatismul reprezinta:

16. Perioada refractara totala este formata din:

18. Frecventa de descarcare a nodului sinoatrial este de:

19. Sursa principala de ATP este:

20. Componenta extrinseca a tonicitatii cardiace este reprezentata de:

21. Reticulul sarco-plasmic şi sistemul T de tuburi la nivelul miocardului reprezinta:

22. Despre sistola atriala putem afirma, mai putin:

23. Urmatoarele afirmatii sunt adevarate, mai putin:

24. Sistola atrială durează:

25. Faza izovolumetrică se caracterizeaza prin:

26. Volumul postsistolic reprezinta:

27. Urmatoarele afirmatii sunt false, mai putin:

28. La fiecare sistolă, din fiecare ventricul, inima pompează:

29. Ritmul sinusal normal:

CURS 3 – FIZIOLOGIA APARATULUI CARDIOVASCULAR. SISTEMUL VASCULAR

2. Presiunea la capătul arterial al capilarelor este de:

3. Rezistenţa capilară, comparativ cu rezistenţa arteriolară este de:

4. Presiunea la nivelul atriului drept este de:

5. Urmatoarele afirmatii sunt adevarate, mai putin:

6. Viteza curgerii sangelui de cca 10 cm/sec o intalnim in:

7. Despre viteza curgerii sangelui putem afirma, exceptand: