Interviu cu Ion Creangă

- Domnule Ion Creangă, alături de Eminescu, Slavici și Caragiale faceți parte din
marii clasici ai literaturii române. Scrierile dumneavoastră au avut un impact major asupra
literaturii române. Poveștile dumneavoastră au fost apreciate de toți cititorii, indiferent de
vârstă. Ce v-a atras spre literatură?
- Aș vrea să spun că dacă nu l-aș fi întâlnit pe Mihai Eminescu, poate nu aș fi ajuns
vreodată să aștern pe hârtie toate acestea. A fost destul de greu să îmi expun gândurile pe o
foaie chiar și sub îndrumare lui, deci ar fi fost puțin probabil să scriu fără îndemnul acestuia.
- Cum a fost să trăiți într-o familie numeroasă?
- Pentru acele vremuri nu era un fapt neobișnuit. Șapte copii nu însemna o familie
numeroasă. Și la bădiță Mihai au fost nouă frați. El a fost al șaptelea.
. Copilăria mea a fost fericită. Stau câteodată și-mi aduc aminte ce vremi și ce oameni
mai erau în părțile noastre pe când începusem și eu, drăgăliță-Doamne, a mă ridica băiețaș la
casa părinților mei, în satul Humulești, din târg drept peste apa Neamțului; sat mare și vesel,
împărțit în trei părți, care se țin tot de una: Vatra satului, Delenii și Bejenii.

- Din romanul autobiografic „Amintiri din copilărie”, întâmplările chiar au avut loc în
tocmai cum le-ați povestit sau domină ficțiunea?
- Nu pot spune că ce am scris a fost adevărat în totalitate, dar în mare parte așa s-au
desfășurat lucrurile.
- Tot în „Amintiri din copilărie” povesteați cum vă era greu să vă mutați la oraș.
Aveați amintiri atât de neplăcute în legătură cu orașul?
- Nu. Nu gândul că voi sta la oraș mă întrista, ci ideea că va trebui să îmi părăsesc
locul natal.