Sensurile noțiunii de întreprindere

Sensurile noțiunii de întreprindere

drd. Traian-Mihail ȘTEFĂNESCU
avocat, Leaua & Asociații

ABSTRACT

The concept of „undertaking” is used in several branches of law, but in each of these
branches of law the notion of „enterprise” has a different meaning. This paper aims
to summarize the definitions and characteristic features of the „enterprise” in the
meaning of civil law, competition law and fiscal law, and to present the relevance
of these definitions to the respective branches of law.

Keywords: undertaking, competition law, economic activity, exceptions, tax law

REZUMAT

Conceptul de „întreprindere” este utilizat în mai multe ramuri de drept, însă în

fiecare dintre aceste ramuri de drept noțiunea de „întreprindere” are un înțeles
diferit. Prezenta lucrare își propune să prezinte pe scurt definițiile și elementele
caracteristice ale „întreprinderii” în înțelesul dreptului civil, al dreptului concurenței
și al dreptului fiscal, precum și să prezinte relevanța acestor definiții pentru
respectivele ramuri de drept.

Cuvinte-cheie: întreprindere, dreptul concurenței, activitate economică, excepții,

drept fiscal

Legislație relevantă: C. civ., art. 3; Legea nr. 41/2011, art. 8; Ordonanța de urgență a
Guvernului nr. 44/2008, art. 2; Tratatul privind funcționarea Uniunii
Europene, art. 101, art. 102, art. 107

I. Introducere
Conceptul de „întreprindere” este utilizat în mai multe ramuri de drept, însă în fiecare dintre
aceste ramuri de drept noțiunea de „întreprindere” are un înțeles diferit.

Prezenta lucrare își propune să prezinte pe scurt definițiile și elemente caracteristice ale
„întreprinderii” în înțelesul dreptului civil, al dreptului concurenței și al dreptului fiscal, precum
și să prezinte relevanța acestor definiții pentru respectivele ramuri de drept.

societăți | REVISTA ROMÂNĂ DE DREPT AL AFACERILOR NR. 4/2017 | 27

 Traian-Mihail ȘTEFĂNESCU

II. Sensul noțiunii de întreprindere în dreptul civil

După cum se precizează în expunerea de motive a Legii nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a
Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, noul Cod civil a modificat radical concepția de ansamblu
asupra materiei, optând după modelul Codurilor civile italian, elvețian și olandez, pentru o
concepție monistă de reglementare a raporturilor de drept privat.

Pentru a respecta această perspectivă, diviziunea tradițională de raporturi civile și raporturi

comerciale nu a mai fost menținută, fiind consacrate diferențieri de regim juridic în funcție
de calitatea de profesionist, respectiv non-profesionist a celor implicați în raportul juridic
obligațional.

În concepția noului Cod civil are calitatea de profesionist acela care exploatează o „întreprindere”.
Prin legea de punere în aplicare a noului Cod civil, respectiv prin art. 8 al acesteia, legiuitorul a
stabilit că noțiunea de profesionist prevăzută la art. 3 C. civ. include categoriile de comerciant,
întreprinzător, operator economic, precum şi orice alte persoane autorizate să desfășoare
activități economice sau profesionale, astfel cum aceste noțiuni sunt prevăzute de lege, la data
intrării în vigoare a Codului civil.

Astfel, de definiția profesionistului care la rândul ei este legată de definiția întreprinderii, depinde
aplicarea acelor norme juridice ce sunt rezervate, în noua concepție legislativă, raporturilor dintre
profesioniști sau dintre un profesionist și un non-profesionist.

Sfera normelor juridice ce sunt rezervate raporturilor dintre profesioniști sau raporturilor juridice
în care cel puțin o parte are calitatea de profesionist este una destul de largă, nu toate acestea
regăsindu-se în codul civil, ci și în alte acte normative.

Pentru diferențieri între regimul juridic al profesioniștilor față de non-profesioniști, sunt

relevante, printre altele, dispozițiile art. 1233 C. civ. (care reglementează determinarea
DOCTRINĂ

prețului între profesioniști), art. 1358 C. civ. (unde sunt prevăzute criterii particulare de
apreciere a vinovăției), art. 1709 C. civ. (care prevede termen diferit de denunțare a viciilor
pentru cumpărătorul profesionist), art. 1785 C. civ. (locațiunea fără durată determinată este
prezumată că a fost încheiată pentru un an, în cazul profesioniștilor, în condițiile arătate de
acest articol), art. 2107 C. civ. (aprecierea diferită a diligenței unui depozitar dacă are calitatea
de profesionist) etc.

Astfel, toate aceste dispoziții legale care cuprind diferențieri între regimul juridic al profesioniștilor
față de non-profesioniști se vor aplica doar în ipoteza în care putem vorbi despre un profesionist,
adică despre exploatarea unei întreprinderi.

Revenind la definiția întreprinderii, este de menționat faptul că până la intrarea în vigoare în anul
2011 a noului Cod civil, în absența unei definiții legale a întreprinderii, în doctrină s-a considerat
că noțiunea de întreprindere desemnează o activitate organizată al cărui scop este producerea
de mărfuri, executarea de lucrări şi prestarea de servicii[1].

St.D. Cărpenaru, Dreptul comercial in condiţiile noului Cod civil, 10 decembrie 2010, articol disponibil la adresa https://
[1]

www.juridice.ro/129735/dreptul-comercial-in-conditiile-noului-cod-civil.html

28 | REVISTA ROMÂNĂ DE DREPT AL AFACERILOR NR.4/2017 | societăți

 Sensurile noțiunii de întreprindere

Noul Cod civil nu definește în mod direct noțiunea de întreprindere, ci o definește în mod implicit
sta­bilind ce se înțelege prin exploatarea unei întreprinderi. Această definiție este prevăzută de
art. 3 alin. (3) C. civ. prin care legiuitorul a stabilit: constituie exploatarea unei întreprinderi
exercitarea sis­tematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activități organizate ce constă
în producerea, ad­ministrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă
are sau nu un scop lucrativ.

S-a reținut în doctrină [2] că potrivit definiției legale, exploatarea unei întreprinderi sau
întreprinderea are următoarele caracteristici:

a) Întreprinderea constă în exercitarea sistematică și permanentă a unei activități organizate,

potrivit unor reguli proprii;

b) Activitatea organizată este realizată de una sau mai multe persoane pe riscul lor. Persoanele
care realizează activitatea organizată au calitatea de profesioniști;

c) Obiectul activității organizate este producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau
prestarea de servicii;

d) Scopul întreprinderii poate fi obținerea unui profit sau realizarea unui scop nonprofit.

Rezultă din cele de mai sus că în categoria reglementată de Codul civil se încadrează atât
întreprinderea economică sau comercială, cea care are ca scop obținerea unui profit, cât și
întreprinderea civilă sau necomercială care nu are ca scop obținerea de profit.

Definiția întreprinderii economice este prevăzută de art. 2 lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 44/2008 ca fiind „activitatea economică desfășurată în mod organizat, permanent
şi sistematic, combinând resurse financiare, forță de muncă, materii prime, mijloace logistice şi
informație, pe riscul întreprinzătorului, în cazurile şi în condițiile prevăzute de lege”.

Rezultă că întreprinderea economică presupune exercitarea unei activități economice, ceea ce

se traduce prin faptul că activitatea trebuie să urmărească obținerea unui profit, având în vedere
definiția activității economice prevăzute de art. 2 lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr. 44/2008 potrivit căreia „activitate economică – activitate cu scop lucrativ, constând în
producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii;”.

Dacă prin exercitarea activității nu se urmărește obținerea unui profit, adică activitatea nu
are un scop lucrativ, atunci exercitarea activității respective nu dă naștere unei întreprinderi
economice, ci a unei întreprinderi civile. Este aici cazul persoanelor fizice care se ocupă de
activitatea de producție agricolă sau zootehnică, dar nu urmăresc să obțină un profit, ci
satisfacerea nevoilor proprii de existenţă. În ambele cazuri, persoanele care exploatează o
întreprindere, fie ea civilă sau economică, au calitatea de profesionist în accepțiunea codului
civil.

[2]
Ibidem.

societăți | REVISTA ROMÂNĂ DE DREPT AL AFACERILOR NR. 4/2017 | 29

 Traian-Mihail ȘTEFĂNESCU

III. Sensul noțiunii de întreprindere în dreptul concurenței

Art. 101[3] și 102[4] prevăzute în Titlul VII – Norme comune privind concurența, impozitarea și
armonizarea legislativă – Capitolul 1 – Regulile de concurență, Secțiunea 1 – Reguli aplicabile
întreprinderilor din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (denumit în continuare
„TFUE”) interzic practici anticoncurențiale și înțelegerile dintre două sau mai „întreprinderi”,
respectiv abuzul de poziție dominantă al unei „întreprinderi”.

De asemenea art. 107 din TFUE stabilește că, cu excepția derogărilor prevăzute de tratate, sunt
incompatibile cu piața internă ajutoarele acordate de state sau prin intermediul resurselor de
stat, sub orice formă, care denaturează sau amenință să denatureze concurența prin favorizarea
anumitor întreprinderi sau a producerii anumitor bunuri, în măsura în care acestea afectează
schimburile comerciale dintre statele membre. Astfel, normele privind ajutoarele de stat se aplică
exclusiv „întreprinderilor”.

Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului din 20 ianuarie 2004 privind controlul
concentrărilor economice între întreprinderi reprezintă un alt act normativ a cărui sferă de
aplicare depinde de înțelesul noțiunii de „întreprindere”.

[3]
Art. 101 (ex-art. 81 TCE)
(1) Sunt incompatibile cu piața internă și interzise orice acorduri între întreprinderi, orice decizii ale asocierilor de
întreprinderi și orice practici concertate care pot afecta comerțul dintre statele membre și care au ca obiect sau efect
împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenței în cadrul pieței interne și, în special, cele care:
(a) stabilesc, direct sau indirect, prețuri de cumpărare sau de vânzare sau orice alte condiții de tranzacționare;
(b) limitează sau controlează producția, comercializarea, dezvoltarea tehnică sau investițiile;
(c) împart piețele sau sursele de aprovizionare;
(d) aplică, în raporturile cu partenerii comerciali, condiții inegale la prestații echivalente, creând astfel acestora un
dezavantaj concurențial;
DOCTRINĂ

(e) condiționează încheierea contractelor de acceptarea de către parteneri a unor prestații suplimentare care, prin
natura lor sau în conformitate cu uzanțele comerciale, nu au legătură cu obiectul acestor contracte.
(2) Acordurile sau deciziile interzise în temeiul prezentului articol sunt nule de drept.
(3) Cu toate acestea, prevederile alineatului (1) pot fi declarate inaplicabile în cazul:
– oricăror acorduri sau categorii de acorduri între întreprinderi;
– oricăror decizii sau categorii de decizii ale asocierilor de întreprinderi;
– oricăror practici concertate sau categorii de practici concertate care contribuie la îmbunătățirea producției sau
distribuției de produse ori la promovarea progresului tehnic sau economic, asigurând totodată consumatorilor o parte
echitabilă din beneficiul obținut și care:
(a) nu impun întreprinderilor în cauză restricții care nu sunt indispensabile pentru atingerea acestor obiective;
(b) nu oferă întreprinderilor posibilitatea de a elimina concurența în ceea ce privește o parte semnificativă a produselor
în cauză.
[4]
Art. 102 (ex-art. 82 TCE)
Este incompatibilă cu piața internă și interzisă, în măsura în care poate afecta comerțul dintre statele membre, folosirea
în mod abuziv de către una sau mai multe întreprinderi a unei poziții dominante deținute pe piața internă sau pe o parte
semnificativă a acesteia. Aceste practici abuzive pot consta în special în:
(a) impunerea, direct sau indirect, a prețurilor de vânzare sau de cumpărare sau a altor condiții de tranzacționare
inechitabile;
(b) limitează producția, comercializarea sau dezvoltarea tehnică în dezavantajul consumatorilor;
(c) aplicarea în raporturile cu partenerii comerciali a unor condiții inegale la prestații echivalente, creând astfel acestora
un dezavantaj concurențial;
(d) condiționarea încheierii contractelor de acceptarea de către parteneri a unor prestații suplimentare care, prin natura
lor sau în conformitate cu uzanțele comerciale, nu au legătură cu obiectul acestor contracte.

30 | REVISTA ROMÂNĂ DE DREPT AL AFACERILOR NR.4/2017 | societăți

 Sensurile noțiunii de întreprindere

Rezultă așadar că există o sferă destul de largă a reglementărilor de a căror aplicare depinde de
stabilirea și înțelegerea noțiunii de „întreprindere”.

Deși noțiunea de întreprindere joacă un rol deosebit de important, întrucât de această noțiune
depinde aplicabilitatea reglementărilor menționate anterior, Tratatul privind Funcționarea Uniunii
Europene nu definește conceptul, ci doar îl utilizează ca atare în articolele 101, 102 și 107 fără o
definiție explicită.

Doctrina[5] arată că nedefinirea termenului de întreprindere a fost o opțiune deliberată cu ocazia

întocmirii Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, de vreme ce termenul „întreprindere”
fusese anterior definit la art. 80 din Tratatul Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului
(CECO) de art. 196 (b) din Tratatul Euratom și de art. 1 al Protocolului 22 al Acordului privind
Spațiul Economic European.

În acest context, al lipsei unei definiții legale, un rol determinant l-a avut Curtea de Justiție a
Uniunii Europene care, pe cale jurisprudențială, a stabilit principalele caracteristici ale conceptului
de întreprindere în sensul regulilor de concurență aplicabile la nivel european.

Întreprinderile sunt acele entități care desfășoară o activitate economică

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a definit în mod constant întreprinderile ca fiind „entități
care desfășoară o activitate economică, indiferent de statutul juridic și de modul de finanțare a
acestora”[6].

Rezultă că această definiție depinde, la rândul ei, de alte două concepte distincte, respectiv de
noțiunea de „entitate” și de aceea de „activitate economice”.

Entitate înseamnă orice persoană fizică sau juridică precum și orice organ de stat
În doctrină[7], se reține că prin „entitate” în sensul regulilor de concurență se înțelege orice
persoană fizică sau juridică, incluzând aici și organele de stat.

Activitatea economică presupune livrarea de bunuri sau servicii pe o anumită

piață
Pentru a clarifica distincția dintre activitățile economice și cele neeconomice, Curtea de Justiție a
statuat în mod constant că orice activitate care constă în furnizarea de bunuri și servicii pe o piață
constituie o activitate economică[8].
[5]
Ch. Townley, The Concept of an ‚Undertaking’: The Boundaries of the Corporation - A Discussion of Agency, Employees
and Subsidiaries (March 12, 2009) EC COMPETITION LAW: A CRITICAL ASSESSMENT, G. Amato & C. Ehlermann, eds.,
Hart Publishing, Oxford, 2007. Disponibil la SSRN: https://ssrn.com/abstract=1358649
[6]
Hotărârea Curții de Justiție din 12 septembrie 2000, Pavlov și alții, cauzele conexate C-180/98–C-184/98,
ECLI:EU:C:2000:428, pct. 74 și Hotărârea Curții de Justiție din 10 ianuarie 2006, Cassa di Risparmio di Firenze SpA și alții,
C-222/04, ECLI:EU:C:2006:8, pct. 107.
[7]
Ch. Townley, op. cit., p. 4.
A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 16 iunie 1987, Comisia/Italia, 118/85, ECLI:EU:C:1987:283, pct. 7, Hotărârea
[8]

Curții de Justiție din 18 iunie 1998, Comisia/Italia, C-35/96, ECLI:EU:C:1998:303, pct. 36 și Hotărârea Curții de Justiție
din 12 septembrie 2000, Pavlov și alții, cauzele conexate C-180/98 – C-184/98, ECLI:EU:C:2000:428, pct. 75.

societăți | REVISTA ROMÂNĂ DE DREPT AL AFACERILOR NR. 4/2017 | 31

 Traian-Mihail ȘTEFĂNESCU

Astfel în cauzele conexate C-180/98 – C-184/98, CJUE a reținut următoarele:

„74 În mod constant, Curtea a statuat că, în contextul dreptului concurenței, noțiunea de
întreprindere acoperă orice entitate care desfășoară o activitate economică, indiferent de statutul
juridic al entității sau de modul în care este finanțată [a se vedea în special, Höfner și Elser
(C‑41/90, Rec., P. I-1979, punctul 21), Cazul și C-160/Citată anterior, Hotărârea din 24 februarie
1994, Fédération Française des Sociétés d’Assurance (C-404/04, Recueil, p. I-4013, punctul 14),
Hotărârea Albany, punctul 77, Brentjens, punctul 77 și Hotărârea Drijvende Bokken, citată
anterior].

75 De asemenea, potrivit unei jurisprudențe constante, orice activitate care constă în a oferi bunuri
și servicii pe o anumită piață este o activitate economică (Hotărârea Curții din 11 noiembrie 1987,
Comisia/Italia, 118/85, Rec., P. 2599, punctul 7 și Comisia/Italia, Rec., P. I-3851, punctul 36).”

Această definiție de principiu a fost preluată și în dreptul intern prin Legea nr. 21/1996 a
Concurenței care la art. 2 alin. (2) prevede că „(2) Prin întreprindere, în sensul prezentei legi, se
înțelege orice entitate angajată într-o activitate economică constând în oferirea de bunuri sau
de servicii pe o piață dată, indiferent de statutul său juridic şi de modul de finanțare, astfel cum
este definită în jurisprudența Uniunii Europene”.

De precizat că, până la modificările aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 39/2017,
art. 2 alin. (2) al Legii nr. 21/1996 avea următorul conținut „(2) Prin întreprindere, în sensul
prezentei legi, se înțelege orice entitate economică angajată într-o activitate constând în oferirea
de bunuri sau de servicii pe o piață dată, indiferent de statutul său juridic şi de modul de finanțare,
astfel cum este definită în jurisprudența Uniunii Europene.”

Rezultă că încadrarea unei anumite entități în categoria întreprinderilor depinde, astfel, în

totalitate, de natura activităților sale.
DOCTRINĂ

Această definiție indică faptul noțiunea de „întreprindere” este una foarte largă, în contextul în
care nici statutul entității și nici modul în care aceasta este finanțată nu au nicio relevanță pentru
a califica o entitate ca fiind „întreprindere” în sensul dreptului european al concurenței.

Fiecare entitate implicată într-o activitate economică este o „întreprindere”. Societățile,

persoanele fizice, asocierile în participațiune, companiile naționale și orice altă entitate care
livrează bunuri sau prestează servicii pot fi considerate „întreprinderi”.

Livrarea de bunuri sau servicii presupune existența unei piețe

Existența sau neexistența unei piețe pentru anumite servicii poate depinde de modul în care
serviciile respective sunt organizate în statul membru în cauză[9] și, prin urmare, poate varia
de la un stat membru la altul. De asemenea, în funcție de opțiunile politice sau de evoluțiile
economice, clasificarea unei anumite activități poate varia în timp. O activitate care astăzi nu
este considerată comercială poate deveni comercială în viitor și viceversa.[10]
[9]
Hotărârea Curții de Justiție din 17 februarie 1993, Poucet și Pistre, cauzele conexate C-159/91 și C-160/91,
ECLI:EU:C:1993:63, pct. 16-20.
COMISIA EUROPEANĂ – Comunicare a Comisiei privind noțiunea de ajutor de stat astfel cum este menționată la art. 107
[10]

alin. (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (2016/C 262/01).

32 | REVISTA ROMÂNĂ DE DREPT AL AFACERILOR NR.4/2017 | societăți

 Sensurile noțiunii de întreprindere

Într-o comunicare recentă[11], Comisia europeană arată că decizia unei autorități publice de a
nu permite terților să furnizeze un anumit serviciu (de exemplu, deoarece dorește să furnizeze
serviciul prin mijloace proprii) nu exclude existența unei activități economice. În pofida unei
astfel de închideri a pieței, o activitate economică poate exista atunci când alți operatori sunt
dispuși și capabili să furnizeze serviciul în cauză pe piața avută în vedere. În termeni generali,
faptul că un serviciu anume este furnizat prin mijloace proprii nu are relevanță pentru caracterul
economic al activității[12].

Comisia Europeană mai reține [13] și că, întrucât distincția între o activitate economică și
o activitate neeconomică depinde într-o anumită măsură de alegerile politice și de evoluția
economică din statul membru în cauză, este imposibil să se întocmească o listă exhaustivă a
activităților care a priori nu vor avea niciodată un caracter economic. O astfel de listă nu ar oferi
o securitate juridică reală și, prin urmare, ar avea o utilitate limitată.

Societățile tip holding, nu sunt considerate întreprinderi în sensul dreptului concurenței,

întrucât simplul fapt că o entitate deține acțiuni, chiar și o participare majoritară, într-o
întreprindere care furnizează bunuri sau servicii pe o piață nu înseamnă că entitatea respectivă
trebuie să fie automat considerată o întreprindere în sensul dreptului european al concurenței.
În cazul în care participarea nu conferă deținătorului decât dreptul de a-și exercita drepturile
aferente statutului de acționar, precum și, dacă este cazul, de a beneficia de dividende, care
sunt pur și simplu rezultatul deținerii unui activ, entitatea respectivă nu va fi considerată o
întreprindere în cazul în care aceasta nu oferă ea însăși bunuri sau servicii pe o piață.[14]

Statutul juridic al entității nu este relevant pentru a o califica ca fiind sau nu

întindere în sensul regulilor de concurență
De exemplu, o entitate care, în dreptul intern, are statut de asociație sau de club sportiv poate,
cu toate acestea, să fie considerată ca fiind o întreprindere în sensul articolelor 101, 102 și 107
TFUE. Același lucru este valabil și în ceea ce privește o entitate care face parte în mod oficial din
administrația publică. Singurul criteriu relevant este dacă aceasta desfășoară sau nu desfășoară
o activitate economică.

[11]
Ibidem.
[12]
A se vedea Concluziile avocatului general Geelhoed din 28 septembrie 2006, Asociación Nacional de Empresas
Forestales (Asemfo), C-295/05, ECLI:EU:C:2006:619, pct. 110-116, Regulamentul (CE) nr. 1370/2007 al Parlamentului
European și al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar și rutier de călători și de
abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1191/69 și (CEE) nr. 1107/70 ale Consiliului (JO L 315, 3 decembrie 2007, p. 1), art. 5
alin. (2) și art. 6 alin. (1) și Decizia nr. 2011/501/UE a Comisiei din 23 februarie 2011 privind ajutorul de stat C-58/06
(ex NN 98/05) acordat de Germania în favoarea Bahnen der Stadt Monheim (BSM) și Rheinische Bahngesellschaft
(RBG) din cadrul Verkehrsverbund Rhein-Ruhr (JO L 210, 17.8.2011, p. 1), considerentele 208 și 209.
COMISIA EUROPEANĂ – Comunicare a Comisiei privind noțiunea de ajutor de stat astfel cum este menționată la
[13]

art. 107 alin. (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (2016/C 262/01).
Hotărârea Curții de Justiție din 10 ianuarie 2006, Cassa di Risparmio di Firenze SpA și alții, C-222/04, ECLI:EU:C:2006:8,
[14]

pct. 107- 118 și 125.

societăți | REVISTA ROMÂNĂ DE DREPT AL AFACERILOR NR. 4/2017 | 33

 Traian-Mihail ȘTEFĂNESCU

Scopul lucrativ nu este o condiție pentru ca o entitate să fie considerată

„întreprindere”
În cauzele conexate 209/78-215/78 și 218/79, Van Landewyck, Rec., 1980, p. 3125 și cauza
C-244/94, FFSA și alții, Rec., 1995, p. I-4013, punctul 21, CJUE a stabilit că simplul fapt că o
entitate nu are scop lucrativ nu înseamnă că activitățile pe care le desfășoară nu sunt de natură
economică.

Entitățile fără scop lucrativ pot oferi, de asemenea, bunuri și servicii pe o piață[15]. Dacă acest lucru
nu se întâmplă, entitățile fără scop lucrativ rămân în afara domeniului de aplicare al regulilor
de concurență.

În cauza C-475/99, Ambulanz Glöckner v Landkreis Südwestpfalz, CJUE a decis că furnizarea de

servicii de transport medical de urgență și de transport calificat de bolnavi de către organizații
nonprofit poate constitui o activitate economică. S-a reținut în acest context că obligațiile de
serviciu public pot face ca serviciile furnizate de astfel de organizații să fie mai puțin competitive
decât serviciile comparabile prestate de alți operatori care nu sunt vizați de astfel de obligații,
însă acest lucru nu înseamnă că activitățile respective nu pot fi considerate activități economice.

Clasificarea unei entități ca întreprindere se apreciază întotdeauna în raport

cu o activitate specifică
O entitate care desfășoară atât activități economice, cât și activități neeconomice trebuie
considerată ca fiind o întreprindere numai în ceea ce privește prima categorie de activități[16].

Astfel în cauza T-128/98, Aéroports de Paris împotriva Comisiei Comunităților Europene, Tribunalul
a reținut că „(...) dispozițiile tratatului privind concurența se aplică activităților unei entități care
pot fi separate de cele în care aceasta se angajează ca autoritate publică.”
DOCTRINĂ

De exemplu, o asociație nonprofit sau o organizație de caritate care desfășoară o activitate

economică va constitui o „întreprindere” numai pentru activitatea în cauză. Normele în materie
de concurență nu se vor aplica activităților neeconomice desfășurate de aceasta.

Excepții de la calificarea unei activități ca fiind economice și de la calificarea

unei entități ca fiind o întreprindere
În jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene au fost întâlnite numeroase situații în care
anumite activități au fost calificate ca nefiind activități economice. Este vorba de situații precum:

i. Exercitarea prerogativelor de autoritate publică;

ii. Exercitarea unei activități în domeniul securității sociale;
iii. Serviciile de asistență medicală;
iv. Activitățile legate de învățământ și activități de cercetare;
v. Activitățile legate de cultură și conservarea patrimoniului, inclusiv conservarea naturii.
După cum a stabilit CJUE prin Hotărârea din 29 octombrie 1980, Van Landewyck, în cauzele conexate 209/78-215/78
[15]

și 218/78, ECLI: pct. 88, prin Hotărârea din 16 noiembrie 1995, FFSA și alții, C-244/94, pct. 21 precum și prin Hotărârea
din 1 iulie 2008, MOTOE, C-49/07, pct. 27 și 28.
[16]
Hotărârea Tribunalului din 12 decembrie 2000, Aéroports de Paris/Comisia, T-128/98, ECLI:EU:T:2000:290, pct. 108.

34 | REVISTA ROMÂNĂ DE DREPT AL AFACERILOR NR.4/2017 | societăți

 Sensurile noțiunii de întreprindere

Un document deosebit de util, care sintetizează mare parte din concluziile Curții de Justiție a
Uniunii Europene în aceste cazuri este Comunicarea Comisiei Europene privind noțiunea de ajutor
de stat astfel cum este menționată la art. 107 alin. (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii
Europene (2016/C 262/01) (denumită în continuare „Comunicarea Comisiei”).

În următoarea secțiune vor fi prezentate cele sintetizate în Comunicarea Comisiei cu referire la

activitățile ce au fost calificate ca nefiind activități economice și la calificarea unei entități ca
fiind o întreprindere.

Exercitarea prerogativelor de autoritate publică exclude calificarea activității

ca fiind economică și, pe cale de consecință, exclude calificarea unei entități ca fiind
o întreprindere
Regulile de concurență nu se aplică atunci când statul acționează „prin exercitarea prerogativelor
de autoritate publică”[17] sau în cazurile în care entitățile publice acționează „în calitatea lor de
autorități publice[18]”. Se poate considera că o entitate acționează prin exercitarea prerogativelor
de autoritate publică în cazul în care activitatea respectivă face parte din funcțiile esențiale ale
statului sau este legată de acele funcții, prin natura sa, prin obiectivul său și prin normele care se
aplică în cazul acesteia[19]. În general, activitățile care fac parte în mod intrinsec din prerogativele
autorității oficiale și care sunt exercitate de stat nu constituie activități economice, cu excepția
cazului în care statul membru în cauză a decis să introducă mecanisme de piață. Exemple de
astfel de activități[20] sunt următoarele:

i. armata sau poliția[21];

ii. siguranța și controlul navigației aeriene[22];
iii. controlul și siguranța traficului maritim[23];
iv. supravegherea antipoluare[24];
v. organizarea, finanțarea și executarea pedepselor cu închisoarea[25];
vi. dezvoltarea și revitalizarea terenurilor publice de către autoritățile publice[26] și
[17]
Hotărârea Curții de Justiție din 16 iunie 1987, Comisia/Italia, 118/85, ECLI:EU:C:1987:283, pct. 7 și 8.
[18]
Hotărârea Curții de Justiție din 4 mai 1988, Bodson, 30/87, ECLI:EU:C:1988:225, pct. 18.
A se vedea în special Hotărârea Curții de Justiție din 19 ianuarie 1994, SAT/Eurocontrol, C-364/92, ECLI:EU:C:1994:7,
[19]

pct. 30 și Hotărârea Curții de Justiție din 18 martie 1997, Calì & Figli, C-343/95, ECLI:EU:C:1997:160, pct. 22 și 23.
[20]
COMISIA EUROPEANĂ – Comunicare a Comisiei privind noțiunea de ajutor de stat astfel cum este menționată la
art. 107 alin. (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (2016/C 262/01).
[21]
Decizia Comisiei din 7 decembrie 2011 privind ajutorul de stat SA.32820 (2011/NN) – Regatul Unit – Ajutor pentru
serviciile de medicină legală (JO C 29, 2.2.2012, p. 4), pct. 8.
[22]
Hotărârea Curții de Justiție din 19 ianuarie 1994, SAT/Eurocontrol, C-364/92, ECLI:EU:C:1994:7, pct. 27 și Hotărârea
Curții de Justiție din 26 martie 2009, Selex Sistemi Integrati/Comisia, C-113/07 P, ECLI:EU:C:2009:191, pct. 71.
[23]
Decizia Comisiei din 16 octombrie 2002 privind ajutorul de stat N 438/02 – Belgia – Ajutor acordat autorităților
portuare (JO C 284, 21 noiembrie 2002, p. 2).
[24]
Hotărârea Curții de Justiție din 18 martie 1997, Calì & Figli, C-343/95, ECLI:EU:C:1997:160, pct. 2.
[25]
Decizia Comisiei din 19 iulie 2006 privind ajutorul de stat N 140/06 – Lituania – Acordarea de subvenții pentru
întreprinderile de stat din cadrul penitenciarelor (JO C 244, 11 octombrie 2006, p. 12).
[26]
Decizia Comisiei din 27 martie 2014 privind ajutorul de stat SA.36346 – Germania – schema GRW de amenajare a
terenurilor pentru uz industrial și comercial (JO C 141, 9.5.2014, p. 1). În contextul unei măsuri de sprijinire a revitalizării
(inclusiv a decontaminării) terenurilor publice de către autoritățile publice, Comisia a constatat că pregătirea terenului
public pentru construcție și asigurarea faptului că acesta este conectat la rețeaua de utilități (apă, gaze, canalizare

societăți | REVISTA ROMÂNĂ DE DREPT AL AFACERILOR NR. 4/2017 | 35

 Traian-Mihail ȘTEFĂNESCU

vii. colectarea de date pentru a fi utilizate în scopuri publice pe baza unei obligații legale impuse
întreprinderilor în cauză de a dezvălui acest tip de date[27].

Așa cum s-a arătat mai sus, în măsura în care o entitate publică exercită o activitate economică
care poate fi separată de exercitarea prerogativelor de autoritate publică, entitatea în cauză
funcționează ca o întreprindere, cu privire la activitatea respectivă. În schimb, în cazul în
care activitatea economică nu poate fi separată de exercitarea prerogativelor de autoritate
publică, activitățile exercitate de entitatea respectivă în ansamblu rămân legate de exercitarea
prerogativelor de autoritate publică și, prin urmare, nu se încadrează în noțiunea de
întreprindere[28].

Exercitarea unei activități în domeniul securității sociale poate exclude calificarea activității
ca fiind economică și, pe cale de consecință, exclude calificarea unei entități ca fiind o
întreprindere.

Decizia de a clasifica sistemele din domeniul securității sociale ca implicând activități economice
depinde de modul în care acestea sunt instituite și structurate. În esență, în jurisprudență se face
distincție între sistemele bazate pe principiul solidarității și sistemele economice.[29]

Se reține de către Comisia Europeană că sistemele de securitate socială bazate pe solidaritate,

care nu implică o activitate economică au, de regulă, următoarele caracteristici[30]:

i. afilierea la sistem este obligatorie[31];

ii. sistemul urmărește un obiectiv exclusiv social[32];
iii. sistemul nu are un scop lucrativ[33];
iv. prestațiile acordate nu depind de contribuțiile făcute[34];
v. prestațiile plătite nu sunt neapărat proporționale cu câștigurile salariale ale persoanei
asigurate[35]; și
vi. sistemul este supus controlului statului[36].
DOCTRINĂ

și electricitate) și la rețelele de transport (feroviare și rutiere) nu constituie o activitate economică, ci face parte din
sarcinile publice ale statului, și anume furnizarea și controlul terenurilor în conformitate cu planurile de amenajare
urbană și teritorială locale.
[27]
Hotărârea Curții de Justiție din 12 iulie 2012, Compass-Datenbank GmbH, C-138/11, ECLI:EU:C:2012:449, pct. 40.
[28]
Hotărârea Curții de Justiție din 12 iulie 2012, Compass-Datenbank GmbH, C-138/11, ECLI:EU:C:2012:449, pct. 38 și
Hotărârea Curții de Justiție din 26 martie 2009, Selex Sistemi Integrati/Comisia, C-113/07 P, ECLI:EU:C:2009:191, pct. 72
și urm.
[29]
COMISIA EUROPEANĂ – Comunicare a Comisiei privind noțiunea de ajutor de stat astfel cum este menționată la
art. 107 alin. (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (2016/C 262/01).
[30]
Ibidem.
[31]
Hotărârea Curții de Justiție din 17 februarie 1993, Poucet și Pistre, cauzele conexate C-159/91 și C-160/91,
ECLI:EU:C:1993:63, pct. 13.
[32]
Hotărârea Curții de Justiție din 22 ianuarie 2002, Cisal și INAIL, C-218/00, ECLI:EU:C:2002:36, pct. 45.
Hotărârea Curții de Justiție din 16 martie 2004, AOK Bundesverband, cauzele conexate C-264/01, C-306/01,
[33]

C-354/01 și C-355/01, ECLI:EU:C:2004:150, pct. 47-55.

[34]
Hotărârea Curții de Justiție din 17 februarie 1993, Poucet și Pistre, cauzele conexate C-159/91 și C-160/91,
ECLI:EU:C:1993:63, pct. 15-18.
[35]
Hotărârea Curții de Justiție din 22 ianuarie 2002, Cisal și INAIL, C-218/00, ECLI:EU:C:2002:36, pct. 40.
Hotărârea Curții de Justiție din 17 februarie 1993, Poucet și Pistre, cauzele conexate C-159/91 și C-160/91,
[36]

ECLI:EU:C:1993:63, pct. 14; Hotărârea Curții de Justiție din 22 ianuarie 2002, Cisal și INAIL, C-218/00, ECLI:EU:C:2002:36,

36 | REVISTA ROMÂNĂ DE DREPT AL AFACERILOR NR.4/2017 | societăți

 Sensurile noțiunii de întreprindere

Comisia Europeană arată că[37] trebuie să se facă distincția între astfel de sisteme bazate pe
principiul solidarității și sistemele care implică o activitate economică[38]. Acestea din urmă sunt,
de regulă, caracterizate prin:

i. caracterul opțional al afilierii [39];

ii. principiul capitalizării (corelarea drepturilor cu contribuțiile plătite și cu rezultatele financiare

ale sistemului)[40];

iii. caracterul lor lucrativ[41]; și

iv. acordarea unor drepturi care sunt în plus față de cele acordate de un sistem de bază[42].

Unele sisteme combină caracteristici din ambele categorii. În astfel de cazuri, clasificarea
sistemului depinde de o analiză a diferitelor elemente și a importanței lor respective[43].

Serviciile de asistență medicală

În cadrul Uniunii, sistemele de asistență medicală sunt foarte diferite de la un stat membru la
altul. Gradul de concurență care există pe piață între diferiții furnizori de servicii medicale depinde
de particularitățile naționale.

În unele state membre, spitalele publice sunt parte integrantă a unui serviciu național de sănătate
și sunt bazate aproape în totalitate pe principiul solidarității[44]. Astfel de spitale sunt finanțate
direct din contribuțiile de securitate socială și din alte resurse de stat și furnizează serviciile
respective gratuit, pe baza principiului acoperirii universale[45]. Instanțele Uniunii au confirmat

pct. 43-48; Hotărârea Curții de Justiție din 16 martie 2004, AOK Bundesverband, cauzele conexate C-264/01, C-306/01,
C-354/01 și C-355/01, ECLI:EU: C:2004:150, pct. 51-55.
[37]
COMISIA EUROPEANĂ – Comunicare a Comisiei privind noțiunea de ajutor de stat astfel cum este menționată la
art. 107 alin. (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (2016/C 262/01).
[38]
A se vedea în special Hotărârea Curții de Justiție din 16 noiembrie 1995, FFSA și alții, C-244/94, ECLI:EU:C:1995:392, pct. 19.
[39]
Hotărârea Curții de Justiție din 21 septembrie 1999, Albany, C-67/96, ECLI:EU:C:1999:430, pct. 80-87.
Hotărârea Curții de Justiție din 16 noiembrie 1995, FFSA și alții, C-244/94, ECLI:EU:C:1995:392, pct. 9 și 17-20 și
[40]

Hotărârea Curții de Justiție din 21 septembrie 1999, Albany, C-67/96, ECLI:EU:C:1999:430, pct. 81-85; a se vedea,
de asemenea, Hotărârea Curții de Justiție din 21 septembrie 1999, Brentjens, cauzele conexate C-115/97-C-117/97,
ECLI:EU:C:1999:434, pct. 81-85, Hotărârea Curții de Justiție din 21 septembrie 1999, Drijvende Bokken, C-219/97,
ECLI:EU:C:1999:437, pct. 71-75 și Hotărârea Curții de Justiție din 12 septembrie 2000, Pavlov și alții, cauzele conexate
C-180/98-C-184/98, ECLI:EU:C:2000:428, pct. 114 și 115.
[41]
Hotărârea Curții de Justiție din 21 septembrie 1999, Brentjens, cauzele conexate C-115/97-C-117/97,
ECLI:EU:C:1999:434 pct. 74-85.
[42]
Hotărârea Curții de Justiție din 12 septembrie 2000, Pavlov și alții, cauzele conexate C-180/98–C-184/98,
ECLI:EU:C:2000:428, pct. 67-70.
[43]
Hotărârea Curții de Justiție din 5 martie 2009, Kattner Stahlbau, C-350/07, ECLI:EU:C:2009:127, pct. 33 și urm.
[44]
Un exemplu semnificativ în acest sens este sistemul național de sănătate din Spania (a se vedea Hotărârea
Tribunalului din 4 martie 2003, FENIN, T-319/99, ECLI:EU:T:2003:50 și Hotărârea Curții de Justiție din 11 iulie 2006,
FENIN, C-205/03 P, ECLI:EU:C:2006:453, pct. 25-28.
În funcție de caracteristicile generale ale sistemului, taxele care reprezintă doar o mică parte din costul real al
[45]

serviciului pot să nu afecteze clasificarea acestuia ca neeconomic.

societăți | REVISTA ROMÂNĂ DE DREPT AL AFACERILOR NR. 4/2017 | 37

 Traian-Mihail ȘTEFĂNESCU

faptul că, acolo unde există o astfel de structură, organizațiile în cauză nu acționează în calitate
de întreprinderi[46].

În cazul în care structura respectivă există, chiar și activitățile care în sine ar putea avea un
caracter economic, dar care se desfășoară doar cu scopul de a furniza un alt serviciu neeconomic,
nu au un caracter economic. O organizație care achiziționează bunuri – chiar și în cantități mari –
cu scopul de a furniza un serviciu neeconomic nu acționează ca întreprindere doar pentru că este
un cumpărător pe o anumită piață[47].

În multe alte state membre, spitalele și alți furnizori de servicii medicale își oferă serviciile contra
unei remunerații obținute fie direct de la pacienți, fie de la societatea de asigurări la care sunt
afiliați aceștia[48]. În cadrul acestor sisteme, există un anumit grad de concurență între spitale în
ceea ce privește furnizarea serviciilor medicale. Acolo unde se întâmplă acest lucru, faptul că un
serviciu medical este furnizat de un spital public nu este suficient pentru ca activitatea respectivă
să fie clasificată ca fiind neeconomică.

Instanțele Uniunii au clarificat, de asemenea, faptul că serviciile medicale pe care le prestează

medicii independenți și alți practicieni privați contra cost și pe propriul risc trebuie considerate
ca reprezentând o activitate economică[49]. Aceleași principii se aplică în cazul farmaciilor.

Învățământ și activități de cercetare

Învățământul public organizat în cadrul sistemului național de învățământ finanțat și controlat
de stat poate fi considerat o activitate neeconomică. În această privință, Curtea de Justiție a
indicat că statul „prin stabilirea și menținerea unui astfel de sistem de învățământ public finanțat
în întregime sau în mare parte din fonduri publice și nu de către elevi sau de către părinții lor
[…] nu intenționa să se angajeze în activități remunerate, ci își îndeplinea misiunea în domeniile
social, cultural și educativ față de populație”[50].
DOCTRINĂ

Caracterul neeconomic al învățământului public nu este afectat, în principiu, de faptul că elevii

sau părinții lor sunt nevoiți uneori să plătească taxe de înscriere sau de studii care contribuie
la cheltuielile de funcționare ale sistemului. Astfel de contribuții financiare reprezintă adeseori
doar o fracțiune din costurile reale ale serviciului și, prin urmare, pot să nu fie considerate drept
o remunerație pentru serviciul furnizat. Prin urmare, acestea nu afectează caracterul neeconomic
al unui serviciu de învățământ general finanțat în principal din fonduri publice[51]. Aceste principii

[46]
Hotărârea Tribunalului din 4 martie 2003, FENIN, T-319/99, ECLI:EU:T:2003:50, pct. 39 și Hotărârea Curții de Justiție
din 11 iulie 2006, FENIN, C-205/03 P, ECLI:EU:C:2006:453, pct. 25-28.
[47]
Hotărârea Tribunalului din 4 martie 2003, FENIN, T-319/99, ECLI:EU:T:2003:50, pct. 40.
A se vedea, de exemplu, Hotărârea Curții de Justiție din 12 iulie 2001, Geraets - Smits și alții, C-157/99,
[48]

ECLI:EU:C:2001:404, pct. 53-58.

A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 12 septembrie 2000, Pavlov și alții, cauzele conexate C-180/98-C-184/98,
[49]

ECLI:EU: C:2000:428, pct. 75 și 77.

Hotărârea Curții de Justiție din 11 septembrie 2007, Comisia/Germania, C-318/05, ECLI:EU:C:2007:495, pct. 68. A se
[50]

vedea, de asemenea, Decizia Comisiei din 25 aprilie 2001 privind ajutorul de stat N 118/00 – Subvenții publice acordate
cluburilor sportive profesionale (JO C 333, 28 noiembrie 2001, p. 6).
[51]
Hotărârea Curții AELS din 21 februarie 2008 în cauza E-5/07, Private Barnehagers Landsforbund/Autoritatea AELS de
supraveghere, Curtea AELS Rep., 2008, p. 62, pct. 83.

38 | REVISTA ROMÂNĂ DE DREPT AL AFACERILOR NR.4/2017 | societăți

 Sensurile noțiunii de întreprindere

pot viza serviciile de învățământ public, cum ar fi formarea profesională[52], școlile primare[53]
și grădinițele[54] publice și private, activitățile de învățământ cu titlu accesoriu desfășurate în
universități[55], precum și cursurile predate în universități[56].

Trebuie să se facă distincția între furnizarea unor astfel de servicii de învățământ public și
serviciile care sunt finanțate, în principal, de către părinți sau elevi ori din venituri comerciale.
De exemplu, cursurile de învățământ superior finanțate în întregime de studenți se încadrează
evident în această ultimă categorie. În anumite state membre, și instituțiile publice pot oferi
servicii educaționale care, având în vedere natura lor, structura lor financiară și existența unor
organizații private concurente, trebuie considerate ca având un caracter economic.

Având în vedere principiile prevăzute mai sus, Comisia consideră [57] că anumite activități ale
universităților și ale organizațiilor de cercetare nu intră în domeniul de aplicare al normelor privind
ajutoarele de stat. Este vorba despre activitățile de bază ale acestora, și anume: (a) activitățile
de formare în vederea sporirii și îmbunătățirii calificării resurselor umane; (b) desfășurarea de
activități independente de cercetare și dezvoltare în vederea dobândirii unor cunoștințe mai
vaste și a unei mai bune înțelegeri, inclusiv activități de cercetare și dezvoltare în colaborare; (c)
diseminarea rezultatelor cercetării.

Comisia consideră că activitățile de transfer de cunoștințe (acordarea de licențe, crearea de

spin‑off-uri sau alte forme de gestionare a cunoștințelor create de către organizația sau
infrastructura de cercetare) nu au un caracter economic în cazul în care activitățile respective
sunt desfășurate fie de organizația de cercetare sau de infrastructura de cercetare (inclusiv
departamentele și filialele acestora), fie în comun cu astfel de entități, fie în numele acestora, și
toate veniturile din activitățile respective sunt reinvestite în activitățile de bază ale organizațiilor
sau infrastructurilor de cercetare în cauză[58].

Cultură și conservarea patrimoniului, inclusiv conservarea naturii

Cultura este un vehicul de identități, de valori și de sensuri care oglindesc și modelează societățile
Uniunii. Domeniul culturii și al conservării patrimoniului acoperă o gamă largă de obiective și
activități, printre care: muzee, arhive, biblioteci, centre sau spații artistice și culturale, teatre,
opere, săli de concerte, situri arheologice, monumente, situri și clădiri istorice, obiceiuri
tradiționale și artizanat, festivaluri și expoziții, precum și activități de educație culturală și
artistică. Patrimoniul natural bogat al Europei, inclusiv conservarea biodiversității, a habitatelor
și a speciilor oferă, de asemenea, beneficii importante pentru societățile din Uniune.

[52]
Hotărârea Curții de Justiție din 27 septembrie 1988, Humbel, 263/86, ECLI:EU:C:1988:451, pct. 18.
[53]
Hotărârea Curții de Justiție din 11 septembrie 2007, Comisia/Germania, C-318/05, ECLI:EU:C:2007:495, pct. 65-71 și
Hotărârea Curții de Justiție din 11 septembrie 2007, Schwarz, C-76/05, ECLI:EU:C:2007:492, pct. 37-47.
[54]
Hotărârea Curții AELS din 21 februarie 2008 în cauza E-5/07 Private Barnehagers Landsforbund/Autoritatea AELS de
supraveghere, Curtea AELS Rep., 2008, p. 62.
[55]
Hotărârea Curții de Justiție din 18 decembrie 2007, Jundt, C-281/06, ECLI:EU:C:2007:816, pct. 28-39.
[56]
Hotărârea Curții de Justiție din 7 decembrie 1993, Wirth, C-109/92, ECLI:EU:C:1993:916, pct. 14-22.
[57]
COMISIA EUROPEANĂ – Comunicare a Comisiei privind noțiunea de ajutor de stat astfel cum este menționată la
art. 107 alin. (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (2016/C 262/01).
[58]
A se vedea punctul 19 din Cadrul pentru ajutoarele de stat pentru cercetare, dezvoltare și inovare (JO C 198, 27 iunie
2014, p. 1).

societăți | REVISTA ROMÂNĂ DE DREPT AL AFACERILOR NR. 4/2017 | 39

 Traian-Mihail ȘTEFĂNESCU

Ținând seama de caracterul special al acestora, anumite activități legate de cultură și de

conservarea patrimoniului și a naturii pot fi organizate într-un mod necomercial, neavând astfel
un caracter economic. Finanțarea publică a acestora ar putea, prin urmare, să nu constituie ajutor
de stat. Comisia consideră că finanțarea publică a unei activități culturale sau de conservare a
patrimoniului accesibilă publicului larg în mod gratuit îndeplinește un scop pur social și cultural
care are un caracter neeconomic. În aceeași ordine de idei, faptul că vizitatorii unei instituții
culturale sau participanții la o activitate culturală sau de conservare a patrimoniului, inclusiv de
conservare a naturii, deschisă publicului larg trebuie să plătească o contribuție bănească care
acoperă numai o fracțiune din costurile reale nu afectează caracterul neeconomic al activității
respective, deoarece această contribuție nu poate fi considerată drept o remunerație veritabilă
pentru serviciul furnizat.

Spre deosebire de cele expuse mai sus, activitățile culturale sau de conservare a patrimoniului
(inclusiv de conservare a naturii) finanțate preponderent din taxele plătite de vizitatori sau
de utilizatori sau prin alte mijloace comerciale (de exemplu, expoziții cu caracter comercial,
cinematografe, evenimente muzicale și festivaluri cu caracter comercial, precum și școli de artă
finanțate în principal din taxele de școlarizare) ar trebui să fie calificate ca având caracter economic.
Similar, activitățile culturale sau de conservare a patrimoniului de care beneficiază exclusiv
anumite întreprinderi, iar nu publicul larg (de exemplu, restaurarea unei clădiri istorice utilizate
de o companie privată) ar trebui în mod normal să fie calificate ca având un caracter economic.

În plus, multe activități culturale sau de conservare a patrimoniului sunt nesubstituibile în mod
obiectiv (de exemplu, păstrarea arhivelor publice care dețin documente unice) și, prin urmare,
exclud existența unei piețe reale. În opinia Comisiei, astfel de activități ar putea fi calificate, de
asemenea, ca neavând un caracter economic.

În cazurile în care o entitate desfășoară activități culturale sau de conservare a patrimoniului,

dintre care unele sunt activități neeconomice, astfel cum sunt descrise la punctele 34 și 36 și
DOCTRINĂ

unele sunt activități economice, finanțarea publică pe care o primește va intra sub incidența
normelor privind ajutoarele de stat numai în măsura în care aceasta acoperă costurile legate de
activitățile economice[59].

IV. Sensul noțiunii de întreprindere în dreptul fiscal

În dreptul fiscal noțiunea de „întreprindere” este utilizată cu precădere în convențiile de evitare
a dublei impuneri (denumite și „CEDI”). Având în vedere multitudinea de Convenții de evitare a
dublei impuneri la care România este parte (peste 70), prezenta analiză va avea în vedere textul
convenției Model privind impozitele pe venit și pe capital editată de Organizația pentru Cooperare
și Dezvoltare Economică (denumită în continuare „Convenție”).

[59]
Precum se prevede la punctul 207 din Comunicare a Comisiei privind noțiunea de ajutor de stat astfel cum este
menționată la art. 107 alin. (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (2016/C 262/01, Comisia consideră
că finanțarea publică acordată serviciilor uzuale (de exemplu, restaurante, magazine sau parcări cu plată) ale
infrastructurilor care sunt utilizate aproape exclusiv pentru o activitate neeconomică nu are în mod normal niciun
efect asupra schimburilor comerciale dintre statele membre. De asemenea, Comisia consideră că finanțarea publică a
serviciilor uzuale care sunt furnizate în contextul activităților neeconomice culturale și de conservare a patrimoniului
(de exemplu, un magazin, un bar sau un vestiar cu plată într-un muzeu) nu are, în mod normal, niciun efect asupra
schimburilor comerciale dintre statele membre.

40 | REVISTA ROMÂNĂ DE DREPT AL AFACERILOR NR.4/2017 | societăți

 Sensurile noțiunii de întreprindere

Art. 3 „Definiții Generale” din textul convenției Model privind impozitele pe venit și pe capital
grupează un număr de prevederi necesare pentru interpretarea termenilor utilizați în Convenție,
printre care termenii de „persoană”, „companie”, „întreprindere” și „activitatea economică”.

Astfel, art. 3 din Convenție prevede că: „1. În sensul acestei Convenții, dacă nu se impune altfel
prin context:

a) termenul «persoană» include o persoană fizică, o companie și orice altă asociere de persoane

b) termenul «companie» înseamnă orice organism corporatist și orice entitate care se supune
aceluiași tratament fiscal ca și un organism corporatist

c) termenul «întreprindere» se aplică desfășurării oricărei activități economice; (...)

h) termenul «activitate economică» include prestarea de servicii profesionale și altor activități

cu caracter independent.”

În comentariile Convenției se arată că termenul „companie” desemnează, în primul rând, orice

organism corporativ. În plus, termenul acoperă orice altă unitate impozabilă tratată ca organism
corporativ conform legislației fiscale din Statul Contractant în care este constituită. Definiția este
redactată ținând seama, în special, de Articolul referitor la dividende. Astfel termenul „companie”
are relevanță numai pentru articolul 10 „Dividende”, pentru paragraful 7 al articolului 5 și pentru
articolul 16.

În comentariile Convenției se arată, de asemenea, că întrebarea dacă o activitate este desfășurată

în cadrul unei întreprinderi sau constituie ea însăși o întreprindere a fost întotdeauna interpretată
conform legislațiilor fiscale ale statelor membre. Prin urmare, în acest articol nu s-a încercat să
se dea o definiție exhaustivă a termenului „întreprindere”.

Totuși, se prevede că termenul „întreprindere” se aplică desfășurării oricărei activități economice.

Deoarece termenul „activitate economică” este definit în mod expres pentru a include
exercitarea de servicii profesionale și alte activități cu caracter independent, aceasta clarifică
faptul că exercitarea de servicii profesionale sau de alte activități cu caracter independent trebuie
considerate ca reprezentând o întreprindere, indiferent de semnificația acestui termen în legislația
națională. Statele care consideră că o astfel de clarificare nu este necesară, sunt libere să omită
definiția termenului „întreprindere” din convențiilor lor bilaterale.

De asemenea, convenția nu conține o definiție exhaustivă a termenului „activitate economică”,

însă se menționează expres că termenul include exercitarea de servicii profesionale și alte activități
cu caracter independent. Această prevedere a fost adăugată în anul 2000, odată cu eliminarea din
Convenție a Articolului 14, referitor la Serviciile Independente Personale. Această completare, care
asigură că termenul de „activitate economică” include efectuarea de activități prevăzute anterior
de art. 14, a avut ca scop să împiedice interpretarea termenului „activitate economică” într-o
manieră restrictivă, astfel încât să excludă efectuarea de servicii profesionale sau alte activități
cu caracter independent, în State în care legislația națională nu consideră că efectuarea de astfel
de servicii sau activități constituie activitate economică. Statele Contractante unde acest lucru
nu este valabil sunt libere să stabilească la nivel bilateral omiterea acestei definiții.

societăți | REVISTA ROMÂNĂ DE DREPT AL AFACERILOR NR. 4/2017 | 41

 Traian-Mihail ȘTEFĂNESCU

V. Alte sensuri
Cu ocazia întocmirii prezentei lucrări au mai fost identificate următoarele definiții ale
întreprinderii:

– Potrivit art. 2 din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării şi dezvoltării întreprinderilor
mici şi mijlocii, „prin întreprindere” se înțelege „orice formă de organizare a unei activități
economice, autorizată potrivit legilor în vigoare să facă activități de producție, comerț sau
prestări de servicii, în scopul obținerii de venituri, în condiții de concurență, respectiv: societăți
reglementate de Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare, societăți cooperative, persoane fizice autorizate, întreprinzători titulari ai unei
întreprinderi individuale şi întreprinderile familiale, autorizate potrivit dispozițiilor legale în
vigoare, care desfășoară activități economice”.

– O altă definiție este prevăzută și la art. 6 pct. 1 din Legea nr. 217/2005 privind constituirea,
organizarea şi funcționarea comitetului european de întreprindere, republicată (M. Of.
nr. 889/2011), potrivit căruia întreprinderea reprezintă „o entitate publică sau privată care
desfășoară o activitate economică, cu scop lucrativ sau nu”.

VI. Concluzii
Precum rezultă din cele prezentate mai sus, noțiunea de „întreprindere” este utilizată în mai
multe ramuri de drept, însă cu toate că există și trăsături comune, în fiecare dintre aceste ramuri
de drept noțiunea are un înțeles diferit.

După cum s-a arătat mai sus, în niciuna dintre ramurile de drept analizate, conceptul de
întreprindere nu se suprapune cu acelea de „persoană juridică” sau „societate”, cum s-ar putea
crede la o primă vedere.
DOCTRINĂ

42 | REVISTA ROMÂNĂ DE DREPT AL AFACERILOR NR.4/2017 | societăți

Reproduced with permission of copyright owner. Further
reproduction prohibited without permission.