Monica GHEORGHE

Câteva considerații referitoare la

reglementarea și acordarea daunelor morale
în raportul de muncă
Conf. univ. dr. Monica GHEORGHE
Facultatea de Drept
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu
DOCTRINĂ
NOUTĂȚI

ABSTRACT

According to the legal regulations from the Labour Code, moral damages can be
granted only if the employee is injured by the employer during the execution of
the individual labour contract. The acknowledgement of moral damages and the
determination of the amount of moral damages in the labour disputes may be a
challeng just as it is in the case of civil litigations. The court has the task of ordering
the administration of the appropriate evidence in each case.

Having as a starting point the solutions passed by the courts of justice, the herein
study embodies important and indicative ideas for granting of moral damages in
labour relationships.

Keywords: material liability, moral damages, individual labour relationship, employee.

REZUMAT

Potrivit reglementărilor legale din Codul muncii, daunele morale se pot acorda
numai în ipoteza în care salariatul este prejudiciat de către angajatorul său în timpul
executării contractului individual de muncă. Constatarea existenței unui prejudiciu
moral și stabilirea cuantumului daunelor morale în litigiile de muncă constituie o
dificultate ca și în cazul litigiilor civile, revenind instanței de judecată sarcina de a
dispune administrarea probatoriului corespunzător pentru fiecare cauză.

Pornind de la soluțiile pronunțate de instanța de judecată, prezentul studiu

cuprinde idei de factură principială și orientativă pentru problema acordării daunelor
morale în raporturile de muncă.

Cuvinte-cheie: răspundere patrimonială, daune morale, raport individual de muncă,

salariat.

58 | REVISTA ROMÂNĂ DE DREPTUL MUNCII NR. 5/2018 | DOCTRINĂ

 Câteva considerații referitoare la reglementarea și acordarea daunelor morale în raportul de muncă

Legislaţie relevantă: C. muncii, art. 80, art. 253 alin. (1), art. 254 alin. (1),
Legea nr. 202/2002, art. 43 alin. (6)

A. În legislația muncii nu există nicio reglementare referitoare la acordarea daunelor morale

pentru prejudiciile produse în timpul executării contractului individual de muncă. O concluzie
rezultă din compararea textelor art. 253 alin. (1) și art. 254 alin. (1) C. muncii.

Astfel, potrivit art. 253 alin. (1) C. muncii, în situația în care un salariat a suferit, din vina
angajatorului, un prejudiciu material sau moral în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în
legătură cu serviciul, angajatorul este obligat să îl despăgubească pe salariat, în temeiul normelor
și principiilor răspunderii civile contractuale[1].

Spre deosebire de acest text legal, răspunderea patrimonială a salariatului poate fi antrenată,
conform art. 254 alin. (1) din Cod, numai pentru „pagubele materiale produse angajatorului
din vina și în legătură cu munca lor”. Și în acest caz, antrenarea răspunderii se face în temeiul
normelor și principiilor răspunderii civile[2].

Ca atare, potrivit reglementărilor legale din Codul muncii, daunele morale se pot acorda numai în
ipoteza în care salariatul este prejudiciat de către angajatorul său în timpul executării contractului
individual de muncă. Evident, și angajatorul poate suferi un prejudiciu moral prin fapta culpabilă
a salariatului său, însă legiuitorul se referă expres și exclusiv la repararea prejudiciilor materiale.
În această ipoteză, angajatorul nu poate pretinde compensații bănești pentru daunele morale
care i s-ar fi provocat de către salariat. Nici inserarea în contractul colectiv de muncă sau în
contractul individual de muncă a unei clauze referitoare la răspunderea salariatului și pentru
daunele morale nu are un caracter legal, o astfel de clauză fiind lovită de nulitate întrucât încalcă
dispozițiile art. 38 coroborat cu art. 254 alin. (1) din Cod[3]. Ca atare, o acțiune prin care s-ar
solicita ca salariatul să răspundă și pentru daunele morale produse de salariat angajatorului său
este, în prezent, inadmisibilă[4].
[1]
În forma inițială, art. 253 alin. (1) din Cod prevedea obligația angajatorului de a acoperi doar prejudiciile materiale.
În acel context, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. XL (40) din 7 mai 2007, publicată în M. Of. nr. 763 din
12 noiembrie 2007, stabilise că, în aplicarea textului din Codul muncii, daunele morale puteau fi acordate salariaților de
către angajator numai dacă prin act normativ, contract colectiv de muncă sau contract individual de muncă există norme
în acest sens. Ulterior, prin Legea nr. 237/2007, publicată în M. Of. nr. 497 din 25 iulie 2007, textul din Codul muncii a fost
completat în sensul că antrenarea răspunderii patrimoniale a angajatorului se poate face și pentru acoperirea prejudiciilor
morale produse salariatului în timpul executării contractului individual de muncă.
[2]
Pentru analiza răspunderii patrimoniale a angajatorului față de salariații săi, a se vedea, I.T. Ștefănescu, Tratat teoretic
și practic de drept al muncii, ed. a IV-a, revăzută și adăugită, Ed. Universul Juridic, București, 2017, pp. 882-884; A. Țiclea,
Tratat de dreptul muncii, ed. a X-a, revăzută și adăugită, Ed. Universul Juridic, București, 2017, p. 917 și urm.; S. Panainte,
Dreptul individual al muncii, Ed. Hamangiu, București, 2017, p. 271-274; F. Roșioru, Dreptul individual al muncii, Ed. Universul
Juridic, București, p. 542 și urm.; L. Dima, Dreptul muncii, Ed. C.H. Beck, București, 2017, p. 273; B. Vartolomei, Dreptul
muncii, Ed. Universul Juridic, București, 2016, p. 244-245; M. Gheorghe, Dreptul individual al muncii, Ed. Universul Juridic,
București, 2015, p. 441-445.
[3]
Cu privire la inadmisibilitatea clauzei penale în contractul individual de muncă, a se vedea, A.G. Uluitu, Inadmisibilitatea,
de regulă, a clauzei penale în contractul individual de muncă, în R.R.D.M. nr. 1/2008, p. 19-20.
[4]
În doctrina juridică s-a susținut că, de lege ferenda, ar fi necesar să se modifice și art. 254 alin. (1), în sensul admisibilității
răspunderii salariatului și pentru prejudiciul moral. A se vedea argumentele în acest sens, I.T. Ștefănescu, Tratat teoretic
și practic de drept al muncii, ed. a IV-a revăzută și adăugită, loc. cit., p. 890-891; I.T. Ștefănescu, Probleme actuale legate

DOCTRINĂ | REVISTA ROMÂNĂ DE DREPTUL MUNCII NR. 5/2018 | 59

 Monica GHEORGHE

Distinct de reglementarea din Cod, răspunderea angajatorului pentru prejudiciile nepatrimoniale

cauzate salariatului este dedusă și din art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000
privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare[5] și art. 43 din Legea
nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați[6]. În timp ce textul
art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 se referă generic la despăgubiri, art. 43 alin. (6) din Legea
nr. 202/2002 prevede că persoana angajată care se consideră discriminată pe criteriul de sex
în relația de muncă poate solicita despăgubiri materiale și/sau morale, precum și înlăturarea
consecințelor faptelor discriminatorii de la persoana care le-a săvârșit. Cererea de acordare a
acestor despăgubiri este de competența instanței judecătorești, secțiile specializate pentru
conflicte de muncă și litigii de muncă sau, după caz, de contencios administrativ. Chiar dacă
Legea nr. 202/2002 se referă expres la daunele morale, suntem de părere că o instanță sesizată
cu soluționarea unei cereri pentru acordarea unor despăgubiri determinate de o discriminare la
DOCTRINĂ
NOUTĂȚI

locul de muncă, este obligată să acorde și daune morale, dacă sunt solicitate, dat fiind faptul că
textul este generic, nefăcând distincție.

B. În lipsa unor reguli speciale referitoare la sensul noțiunii de prejudiciu moral și la modul de
reparare a acestuia, în temeiul art. 278 alin. (1) C. muncii, cu privire la răspunderea pentru daunele
morale sunt aplicabile dispozițiile din legislația civilă, ca drept comun în materie pentru că este
întrunită cerința textului legal, respectiv nu există nimic specific normelor muncii în această materie
de natură să nu se aplice dispozițiile legii civile. Regulile cuprinse în Codul civil sunt următoarele:

– în materia răspunderii contractuale, art. 1531 alin. (3) C. civ. prevede că în cazul neexecutării
culpabile a obligațiilor, creditorul are dreptul „și la repararea prejudiciului nepatrimonial”.
Astfel, regula reparării prejudiciului material, dar și a celui moral rezultat din neexecutarea
contractului este prevăzută în mod expres ca o condiție a existenței prejudiciului[7].

– în contextul apărării drepturilor nepatrimoniale, art. 253 alin. (4) C. civ. prevede posibilitatea
acordării unor despăgubiri, inclusiv pentru prejudiciul nepatrimonial cauzat prin încălcarea
drepturilor nepatrimoniale. Art. 58 și urm. C. civ. consacră drepturile personalității, care
privesc: dreptul la viață, la sănătate, la integritate fizică și psihică, la demnitate, la propria
imagine, la respectarea vieții private. Această enumerare este enunțiativă întrucât textul
prevede că sunt drepturi ale personalității și „alte asemenea drepturi recunoscute de lege”.

Prejudiciul moral nu este definit expres de legiuitor nici în dreptul civil (ca și în legislația muncii),
dar, în literatura juridică se admite că reprezintă o consecință dăunătoare suferită de o persoană,
consecință ce nu are o valoare economică și care este urmarea încălcării unui drept personal
nepatrimonial care definește personalitatea umană[8].

de modificarea art. 269 alin. (1) din Codul muncii, în R.R.D.M. nr. 4/2007, p. 13-15; Ș. Beligrădeanu, Addenda la studiul
Inadmisibilitatea - de regulă - a acordării daunelor morale în cadrul raportului juridic de muncă reglementat de Codul muncii,
în Studii de drept român al muncii, Ed. C.H. Beck, București, 2007, p. 331.
Republicată în M. Of. nr. 166 din 7 martie 2014, cu modificările și completările ulterioare.
[5]

Art. 27 alin. (1) din acest act normativ dispune: „Persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței
de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației
create prin discriminare, potrivit dreptului comun”.
[6]
Republicată în M. Of. nr. 326 din 5 iunie 2013, cu modificările și completările ulterioare.
A se vedea L. Pop, I.-F. Popa, S.I. Vidu, Tratat elementar de drept civil. Obligațiile, Ed. Universul Juridic, București, 2012,
[7]

p. 307-308.
[8]
A se vedea, I. Urs, Repararea daunelor morale, Ed. Lumina Lex, București, 2001, p. 9-14; C. Jugastru, Prejudiciul - repere
românești în context european, Ed. Hamangiu, București, 2013, p. 162-163; L. Pop, I.-F. Popa, S.I. Vidu, op. cit., p. 413-414.

60 | REVISTA ROMÂNĂ DE DREPTUL MUNCII NR. 5/2018 | DOCTRINĂ

 Câteva considerații referitoare la reglementarea și acordarea daunelor morale în raportul de muncă

C. Antrenarea răspunderii angajatorului pentru prejudiciile materiale sau morale cauzate

salariaților săi presupune întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unei fapte ilicite
a angajatorului; salariatul să fi suferit un prejudiciu material sau/și moral în timpul îndeplinirii
obligațiilor sale de serviciu sau în legătură cu serviciul; între fapta ilicită și prejudiciul produs să
existe o legătură de cauzalitate; vinovăția angajatorului.

Producerea unor suferințe fizice sau psihice salariatului pe durata executării raportului individual de
muncă poate fi determinată de luarea unor decizii unilaterale de către angajator. Aceste suferințe
pot fi urmarea: vătămării sănătății sau integrității corporale a salariatului determinată de producerea
unui accident de muncă sau de contactarea unei boli profesionale; atingerii demnității, cinstei
și onoarei; încălcării dreptului la viață privată; încălcării dreptului la propria imagine; atingerii
prestigiului profesional; restrângerii posibilităților de viață familială și socială etc.

În materia litigiilor de muncă se constată o extindere a numărului de cauze în care salariații

solicită obligarea angajatorului la acordarea daunelor morale. Deseori, contestațiile la deciziile
de sancționare disciplinară, la deciziile de concediere, precum și acțiunile prin care se solicită
acordarea anumitor drepturi bănești de către angajator sunt însoțite de un capăt de cerere
referitor la acordarea daunelor morale. O categorie distinctă o constituie acțiunile de reparare
a prejudiciilor materiale și morale produse salariatului ca urmare a producerii unui accident de
muncă ce a determinat invaliditatea (totală sau parțială).

Constatarea existenței unui prejudiciu moral și stabilirea cuantumului daunelor morale în litigiile
de muncă constituie o dificultate ca și în cazul litigiilor civile, revenind instanței de judecată
sarcina de a dispune administrarea probatoriului corespunzător pentru fiecare cauză.

Din analiza practicii judiciare[9] în materia acordării daunelor morale sunt necesare și utile
următoarele precizări orientative:

– neexecutarea unei obligații legale sau contractuale de către angajator nu atrage automat
și producerea unui prejudiciu moral; nu se poate prezuma prejudiciul nepatrimonial, fiind
necesară administrarea de probe pe baza cărora să fie stabilită cu certitudine atât existența,
cât și întinderea pagubelor;
– pentru a exista un prejudiciu moral este necesar să se producă un disconfort psihic de o
anumită amploare, iar consecințele să fie suficient de grave;
– prejudiciul moral nu poate fi probat prin probe materiale în aceeași măsură precum prejudiciul
material; pentru acordarea daunelor morale, este nevoie de existența unor elemente probatorii
adecvate care să permită găsirea unor criterii de evaluare a întinderii acestora, nefiind
suficientă libera apreciere a instanței;
– pentru dovedirea daunelor morale, sarcina probei revine salariatului[10], care trebuie să producă
un minimum de argumente și indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile personale
nepatrimoniale au fost lezate prin suferința produsă și, ca urmare, să se procedeze la o evaluare
a despăgubirilor ce compensează prejudiciul;
[9]
A se vedea practica judiciară cuprinsă în: D. Zeca, Daunele morale în litigii de muncă, comerciale și de contencios
administrativ. Practică judiciară, Ed. Hamangiu, București, 2011, pp. 1-155; L. Uță, Daunele morale în contencios
administrativ, în litigii cu profesioniști, de muncă și de asigurări sociale. Practică judiciară, Ed. Hamangiu, București, 2017,
pp. 112-278; A. Țiclea, Tratat de jurisprudență în materia dreptului muncii, Ed. Universul Juridic, București, 2011, pp. 751-755.
[10]
Aceasta reprezintă una din excepțiile de la art. 272 C. muncii potrivit căruia „sarcina probei în conflictele de muncă
revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până în ultima zi de înfățișare”. Alături de
această situație de excepție, sarcina probei revine salariatului și în ipoteza dovedirii unui fapt negativ sau în acțiunea prin
care se solicită constatarea existenței unui raport de muncă.

DOCTRINĂ | REVISTA ROMÂNĂ DE DREPTUL MUNCII NR. 5/2018 | 61

 Monica GHEORGHE

– în stabilirea întinderii despăgubirilor, instanța de judecată trebuie să aprecieze, în raport cu

consecințele suferite de salariat, o anumită sumă globală, care să compenseze prejudiciul
moral cauzat, fără ca prin această compensare să determine o îmbogățire fără justă cauză[11];
stabilirea cuantumului daunelor morale include o doză de aproximare, ca și în dreptul comun,
avându-se în vedere consecințele negative suferite de salariat, măsura în care i-a fost afectată
situația profesională, familială sau socială;
– cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare; evaluarea
daunelor morale presupune examinarea unor criterii referitoare la suferințele fizice și psihice,
expunerea la disprețul public sau al colegilor, atingerea gravă adusă onoarei și demnității, la
sănătatea și integritatea corporală, la prestigiul profesional; evident, aceste aprecieri trebuie
făcute cu luarea în considerare a pregătirii profesionale a salariatului respectiv, a prestigiului
profesional al acestuia, a stării de sănătate anterioară luării măsurii unilaterale de către angajator;
DOCTRINĂ
NOUTĂȚI

– un reper orientativ pentru instanța de judecată poate fi că o măsură unilaterală a angajatorului

poate determina o anumită gravitate dacă afectează situația profesională a angajatului și, o cu
totul altă gravitate, mai mare, dacă afectează și situația familială și socială a salariatului respectiv;
– ori de câte ori se dovedește că angajatorul a uzat de prerogativele sale legale și contractuale
cu bună-credință și cu respectarea limitelor rezonabilității, deciziile sale nu pot fi apreciate a fi
abuzive și, în consecință, nu pot da naștere la pretenții întemeiate de acordare a daunelor morale.

D. Frecvent, daunele morale sunt solicitate în ipoteza contestației împotriva deciziei de

sancționare disciplinară și de concediere.

Art. 6 alin. (2) teza finală C. muncii consacră, cu titlu de principiu, dreptul salariatului la protecție
împotriva concedierilor nelegale. Această protecție se concretizează prin reglementarea unor
proceduri obligatorii în cazul concedierii, precum și prin măsuri exprese în cazul încălcării acestora.

Art. 80 alin. (1) prevede sancțiunea anulării deciziei de concediere, dispusă netemeinic sau nelegal
și acordarea unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte
drepturi de care ar fi beneficiat salariatul. Alin. (2) prevede posibilitatea repunerii părții în situația
anterioară emiterii actului de concediere dacă există o solicitare expresă sau, în caz contrar,
constatarea încetării de drept a contractului individual de muncă de la data rămânerii definitive
a hotărârii judecătorești.

Obișnuit, orice conflict de la locul de muncă determină o anumită tensiune și produce un stres
emoțional sau psihic. În acest context se pune întrebarea: acordarea despăgubirilor, în temeiul
art. 80 C. muncii, reprezintă o reparație suficientă și echitabilă astfel încât acoperă și prejudiciu
moral suferit de salariat?

Din practica judecătorească analizată constatăm că instanțele de judecată manifestă prudență

în aprecierea acordării daunelor morale, fiind pronunțate soluții în ambele sensuri:
– de respingere a capătului de cerere cu privire la acordarea daunelor morale. În motivarea
acestei soluții, instanțele au reținut:
- fie că anularea măsurilor (de sancționare sau concediere, după caz) dispuse de angajator,
pe motiv de nelegalitate sau netemeinicie, alături de reintegrarea salariatului la locul de
muncă ocupat anterior (în cazul în care s-a solicitat), precum și plata despăgubirilor corelative

[11]
A se vedea considerentele menționate de Î.C.C.J. în Decizia nr. 4505 din 3 iulie 2008 referitoare la acordarea daunelor
morale în cadrul răspunderii civile.

62 | REVISTA ROMÂNĂ DE DREPTUL MUNCII NR. 5/2018 | DOCTRINĂ

 Câteva considerații referitoare la reglementarea și acordarea daunelor morale în raportul de muncă

(prevăzute de art. 80) reprezintă o acoperire a prejudiciului cauzat de măsura unilaterală a

angajatorului[12];
- fie că lipsesc dovezi adecvate pentru prejudiciul moral invocat de salariat, simplele prezumții
nefiind suficiente[13];
- fie că printr-o sancționare disciplinară sau concediere a salariatului se generează o stare de
tensiune, de disconfort material și psihic, însă aceste consecințe se repară prin restabilirea
legalității[14];
- fie că întrucât salariatul nu a solicitat reintegrarea în funcția deținută anterior, despăgubirile
materiale acoperă și daunele morale[15].

Evidențiem că, din analiza mai multor decizii de respingere a acordării daunelor morale în acțiunile
având ca obiect principal contestarea deciziei de concediere sau de sancționare disciplinară,
rezultă o idee de factură principială și orientativă pentru problema acordării daunelor morale:
măsura de sancționare sau concediere constituie o împrejurare traumatizantă, iar starea de
disconfort fizic și psihic produsă salariatului concediat este inerentă unei asemenea măsuri și
poate fi reparată prin restabilirea legalității[16].

– de admitere a acordării daunelor morale. Soluțiile de admitere au fost pronunțate în situații:

- în care au fost dovedite presiuni ale angajatorului pentru încetarea nelegală a contractului
individual de muncă, când angajatorul a emis decizii (succesive) de concediere cu privire
la același salariat, care au determinat o stare de frustrare a salariatului generată de
modalitatea în care angajatorul a acționat și o instabilitate economică a salariatului[17];
- când au fost dovedite actele de hărțuire zilnică, abuzurile și actele de discriminare săvârșite
în raport cu salariatul care avea un grad de handicap[18];

[12]
C. Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale, decizia nr. 184 din 17 februarie 2010: „În cauza de față Tribunalul a
reținut faptul că nu s-a făcut dovada prejudiciului moral suferit; având în vedere scopul reparator, moral, acordarea daunelor
morale trebuie să se întemeieze pe o legătură de cauzalitate dovedită între vătămarea pretinsă de către salariat și fapta
angajatorului, de natură a produce pretinsa vătămare; în această situație sarcina probei aparține salariatului lezat, respectiv
a contestatorului din cauza de față. Astfel, contestatorul nu a probat existența și întinderea prejudiciului moral, a existenței
și întinderii vătămării, nefiind suficientă simpla susținere în sensul lezării onoarei și demnității prin măsura luată de angajator,
chiar dacă această măsură s-a dovedit a fi nelegală. Mai mult, prin reintegrarea sa și plata tuturor drepturilor de care ar fi
beneficiat s-a acoperit eventualul prejudiciu cauzat (acesta a fost repus în situația anterioară).”
C. Apel București, secția a VII-a confl.de mun. și asig. soc., dec. nr. 1611A din 30 martie 2016 și dec. nr. 541R din 30 ianuarie
2013, publicate în volumul L. Uță, op. cit., pp. 176-183, respectiv pp. 232-238.
[13]
C. Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, decizia civilă
nr. 3173/R din 6 iulie 2010 - selecție și prelucrare de judecător Petrică Arbănaș, în R.R.D.M. nr. 8/2010; C. Apel București,
secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, decizia nr. 327/R din 21 ianuarie 2010
- selecție și prelucrare de judecător Petrică Arbănaș, în R.R.D.M. nr. 8/2010.
[14]
C. Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, decizia civilă nr. 1488/A din 5 noiembrie 2015, nepublicată;
C. Apel București, secția a VII-a confl. de mun. și asig. soc., dec. nr. 4589A din 24 noiembrie 2015, publicată în volumul
L. Uță, op. cit., pp. 239-242.
[15]
Decizia nr. 2631 din 11 aprilie 2014, C. Apel București, s. a VII-a confl. de mun. și asig. soc.; decizia nr. 3213 din
23 septembrie 2015, C. Apel București, s. a VII-a confl. de mun. și asig. soc.; decizia nr. 184 din 17 februarie 2010, C. Apel
Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale, nepublicată.
[16]
C. Apel București, s. a VII-a confl. de mun. și asig. soc., dec. nr. 541R din 30 ianuarie 2013, cit. supra.
C. Apel București, s. a VII-a, confl. de muncă și asig. soc., dec. nr. 1471 din 5 mai 2015, publicată în volumul L. Uță,
[17]

op. cit, pp. 169-176.

C. Apel București, s. a VII-a confl. de mun. și asig. soc., dec. nr. 5230R din 6 noiembrie 2013, publicată în volumul
[18]

L. Uță, op. cit., pp. 184-191.

DOCTRINĂ | REVISTA ROMÂNĂ DE DREPTUL MUNCII NR. 5/2018 | 63

 Monica GHEORGHE

- când angajatorul în executarea unei hotărâri judecătorești de reintegrare a salariatului

concediat nelegal a dispus reintegrarea într-un alt post care presupunea prestarea altor
activități decât cele stabilite prin contractul individual de muncă, fapt care a produs
salariatului o stare de stres și suportarea unor umilințe[19].

O problemă esențială în opinia noastră este înțelegerea corectă a art. 80 alin. (1) din Cod prin
prisma caracterului daunelor la care se referă. Aparent, din formularea legală ar rezulta că ar fi
vorba doar de acoperirea daunelor materiale, numai că acest text trebuie corelat cu art. 253
alin. (1) din Cod care se referă expres și la repararea prejudiciilor morale de către angajator.
Concluzia care se degajă este certă: coroborarea celor două texte presupune acordarea
întotdeauna a daunelor materiale, dar și a celor morale produse salariatului concediat nelegal
sau netemeinic, evident, dacă sunt dovedite. Nu suntem de acord cu reținerea principială a
DOCTRINĂ
NOUTĂȚI

unor instanțe că obligarea angajatorului la despăgubiri materiale, ca urmare a anulării deciziei

de concediere, conform art. 80 din Cod, precum și reintegrarea în funcția deținută anterior
concedierii (în situația în care contestatorul a solicitat expres) constituie o reparație suficientă și
echitabilă și că ar acoperi și daunele morale întrucât acordarea despăgubirilor [în temeiul art. 253
alin. (1) din Cod] se face pentru consecințe produse în planuri distincte, respectiv despăgubirile
materiale (egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar
fi beneficiat cel în cauză dacă nu ar fi fost concediat) se acordă urmare a lipsei locului de muncă
și a salariului corespunzător datorită măsurii unilaterale emise nelegal sau netemeinic în timp
ce daunele morale intervin pentru acoperirea suferințelor produse salariatului în plan moral de
luarea respectivei decizii.

[19]
C. Apel Timișoara, dec. 1090 din 10 iulie 2017, nepublicată.

64 | REVISTA ROMÂNĂ DE DREPTUL MUNCII NR. 5/2018 | DOCTRINĂ

Reproduced with permission of copyright owner. Further
reproduction prohibited without permission.