Intrarea debitorului în faliment – procedură, cazuri, efecte

Intrarea debitorului în faliment – procedură,

cazuri, efecte
prof. univ. dr. Ioan ADAM
Facultatea de drept, Universitatea “Transilvania” din Braşov
avocat, Baroul Braşov

ABSTRACT

Law no. 85/2014 on insolvency proceedings regulates, in addition to the judicial

reorganization procedure, the bankruptcy procedure, which applies in cases
expressly provided by law, being the final solution through which creditors can
satisfy their claims.

Keywords: bankruptcy procedure, simplified procedure, reorganization plan, losses

REZUMAT

Legea nr. 85/2014 privind procedura insolvenţei reglementează, pe lângă procedura

reorganizării judiciare, şi procedura falimentului, care se aplică în cazurile expres
prevăzute de lege, fiind soluția finală prin intermediul căreia creditorii își pot realiza
creanțele.

Cuvinte cheie: procedura falimentului, procedura simplificată, plan de reorganizare,

pierderi

Legislație relevantă: Legea nr. 14/2014, art. 145

1. Consideraţii generale privind procedura falimentului[1]

Legea nr. 85/2014 privind procedura insolvenţei reglementează, pe lângă procedura reorganizării
judiciare, şi procedura falimentului, care se poate desfăşura atât în cadrul procedurii generale,
cât şi în cadrul procedurii simplificate.

Procedura falimentului se aplică în cazurile expres prevăzute de lege şi are ca scop, în cadrul
scopului general prevăzut la art. 2 din lege, transformarea în bani a bunurilor care compun averea
debitorului pentru acoperirea pasivului acestuia.

Pentru analiza în detaliu a instituţiei falimentului, a se vedea A.R. Adam, Procedura insolvenţei, Principii. Subiecţii.
[1]

Organele. Derularea procedurii, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2016, pp. 447-466.

insolvență | REVISTA ROMÂNĂ DE DREPT AL AFACERILOR NR. 4/2017 | 99

 Ioan ADAM

Ca atare, alături de reorganizare, care se poate realiza fie prin restructurarea activităţii debitorului,
fie prin restrângerea activităţii, prin lichidarea unor bunuri din averea acestuia, falimentul apare
ca soluţia subsidiară şi finală prin intermediul căreia creditorii îşi pot realiza creanţele.

Dacă scopul mediat al procedurii falimentului este chiar scopul legii – acoperirea pasivului
debitorului, scopul imediat constă în lichidarea tuturor bunurilor din averea debitorului şi
acoperirea creanţelor creditorilor în ordinea prevăzută de art. 161 din lege.

Procedura falimentului, fiind un ansamblu de acte juridice şi operaţiuni menite să valorifice

bunurile debitorului prin lichidarea acestora, este realizată de către organele expres prevăzute
de lege să aplice această procedură, rolul principal ocupându-l în această etapă lichidatorul şi,
bineînţeles, judecătorul-sindic.[2]

Trebuie să subliniem că în cadrul procedurii falimentului, administratorul judiciar nu îşi găseşte

locul, el neavând absolut niciun fel de rol în realizarea acestei proceduri, astfel că, chiar şi în cazul
în care intrarea în faliment are loc în procedura generală, administratorului judiciar îi încetează
atribuţiile din momentul stabilirii atribuţiilor lichidatorului de către judecătorul-sindic.

De plano, pentru a elimina orice confuzie, se impune să facem precizarea că falimentul nu se

confundă cu reorganizarea judiciară nici chiar atunci când aceasta se realizează prin restrângerea
activităţii debitorului prin lichidarea unor bunuri din averea debitorului[3].

Astfel, dacă în cadrul reorganizării prin lichidare pe bază de plan, lichidarea are în vedere doar
o parte din aceste bunuri, în cadrul procedurii falimentului lichidarea are în vedere totalitatea
bunurilor din averea debitorului.

2. Cazurile în care judecătorul-sindic decide intrarea în procedura

falimentului[4]
DOCTRINĂ

Aşa cum am precizat deja, intrarea în faliment se poate face în cazul deschiderii oricăreia din
formele procedurii, generale sau simplificate, şi este decisă de către judecătorul-sindic în cazurile
expres şi limitativ prevăzute de art. 145 alin. (1) din lege, pe care le vom analiza în continuare[5].

A. a) debitorul şi-a declarat intenţia de a intra în procedura simplificată

Această ipoteză are în vedere situaţia în care deschiderea procedurii are loc la cererea debitorului
formulată în conformitate cu prevederile art. 66 din lege. În acest caz, art. 67 alin. (1) lit. g)
teza I îi impune debitorului obligaţia să depună o declaraţie prin care îşi manifestă intenţia de a
intra în procedura simplificată fie odată cu cererea introductivă, fie în termen de 10 zile de la data
înregistrării cererii. Prin declaraţia de intrare în procedura simplificată, debitorul consimte în
[2]
În ce priveşte analiza definiţiei falimentului, a se vedea, R. Bufan și Editori Coordonatori A. Deli-Diaconescu, F. Moțiu,
Tratat practic de insolvenţă, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2014, pp. 672-673.
[3]
Pentru analiza pe larg, a se vedea I. Adam, A.R. Adam, Codul Insolvenţei. Titlul II. Procedura insolvenţei (art. 1-5, 38-196,
197-203), Comentarii şi explicaţii, Ed. C.H. Beck, Bucureşti 2016, p. 718.
[4]
A se vedea, R. Bufan și Editori Coordonatori A. Deli-Diaconescu, F. Moțiu, Tratat practic de insolvenţă, op. cit., 2014,
p. 674.
[5]
Pentru analiza în detaliu a acestor cazuri, a se vedea I. Adam, C.N. Savu, Legea procedurii insolvenţei, Comentarii şi
explicaţii, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2006, pp. 653-667.

100 | REVISTA ROMÂNĂ DE DREPT AL AFACERILOR NR.4/2017 | insolvență

 Intrarea debitorului în faliment – procedură, cazuri, efecte

mod expres să i se aplice procedura falimentului, el încadrându-se în prevederile art. 38 alin. (2)

lit. e) din lege.

În cazul în care debitorul îşi manifestă în interiorul termenului legal intenţia de a intra în
procedura simplificată, judecătorul-sindic va pronunţa, în temeiul prevederilor art. 71 alin. (1)
teza a II-a din lege, o încheiere de deschidere a procedurii simplificate, care are drept consecinţă
intrarea debitorului direct în procedura falimentului.

b) debitorul nu şi-a declarat intenţia de reorganizare

Astfel, spre deosebire de vechea reglementare care prevedea două situații în care se putea
deschide procedura falimentului, în actualul context legislativ, există o singură situaţie, aceasta
referindu-se la omisiunea debitorului de a-şi declara intenţia de reorganizare, situaţie ce are
în vedere deschiderea procedurii la cererea debitorului. Aşa cum am mai precizat, în temeiul
prevederilor art. 67 alin. (1) lit. g), debitorul are obligaţia de a-şi manifesta intenţia de reorganizare
fie odată cu formularea cererii introductive, fie în termen de 10 zile de la înregistrarea cererii. În
cazul neîndeplinirii acestei obligaţii, cererea debitorului va fi considerată o recunoaştere a stării de
insolvenţă, astfel că judecătorul-sindic va pronunţa, în conformitate cu dispoziţiile art. 71 alin. (1),
o încheiere de deschidere a procedurii simplificate.

Apreciem că eliminarea condiției prin care debitorul pierdea dreptul de a propune un plan de
reorganizare dacă contestația formulată la starea de insolvență era respinsă, este binevenită
întrucât condiția drastică la care facem referire era de natură să încalce un drept constituțional,
respectiv dreptul la apărare. Cu alte cuvinte, dacă debitorul contesta starea de insolvență, nu
făcea altceva decât să-și exercite dreptul constituțional la apărare, or sancționarea atât de
drastică cu imposibilitatea de a mai propune un plan de reorganizare, dacă contestația era
respinsă, era excesivă. În noul context legislativ, fiind eliminată această condiție[6], debitorul,
chiar dacă i se respinge contestația la starea de insolvență, va mai avea dreptul de a propune un
plan de reorganizare.

c) niciunul dintre celelalte subiecte de drept îndreptăţite nu a propus un plan de reorganizare,

potrivit dispoziţiilor art. 132, sau niciunul dintre planurile propuse nu a fost acceptat şi confirmat

Şi această ipoteză are în vedere două situaţii distincte în care debitorul intră în procedura
falimentului.

Astfel, prima situaţie se referă la cazul în care „nici unul dintre celelalte subiecte de drept
îndreptăţite nu a propus un plan de reorganizare în condiţiile art. 132 din lege”. Din nou,
formularea la care a recurs legiuitorul este una lacunară şi generatoare de confuzii, întrucât
textul art. 145 alin. (1) lit. A.c) teza I foloseşte sintagma „niciunul dintre celelalte”, fără să explice
ce înseamnă „celelalte”, lăsând desluşirea acestui mister „la lumina şi înţelepciunea… divinităţii”.
Totuşi, legiuitorul, a făcut trimitere la dispoziţiile art. 132 din lege. Făcând o examinare a acestui
din urmă text legal menţionat am putea trage o primă concluzie cu valoare de adevăr: subiectele
îndreptăţite să propună un plan de reorganizare sunt debitorul, administratorul judiciar, precum şi

[6]
A se vedea N. Ţăndăreanu, Codul insolvenţei, adnotat, Noutăţi, Examinare comparativă şi note explicative, Ed. Universul
Juridic, 2014, p. 239.

insolvență | REVISTA ROMÂNĂ DE DREPT AL AFACERILOR NR. 4/2017 | 101

 Ioan ADAM

unul sau mai mulţi creditori… Întrebarea care se ridică este pe cine dintre subiectele menţionate
a avut în vedere legiuitorul atunci când s-a referit la „celelalte subiecte”?[7]

Pentru dezlegarea acestei enigme, apreciem că este necesar să identificăm în cuprinsul legii o
dispoziţie de text care să poată fi coroborată cu textul de lege ce constituie obiectul analizei
noastre. În acest sens, credem că atunci când a redactat prevederile art. 145 alin. (1) lit. A.c)
teza I, „s-a gândit” la dispoziţiile art. 145 alin. (1) lit. B, care reglementează expres situaţia în care
debitorul care deşi şi-a manifestat intenţia de reorganizare nu a propus un plan.

Coroborând prevederile legale menţionate, ajungem la concluzia că art. 145 alin. (1) lit. A.c) teza I,
prin sintagma „celelalte subiecte”, i-a avut în vedere pe administratorul judiciar şi pe unul sau
mai mulţi creditori care deţin împreună sau separat minimum 20% din valoarea masei credale,
exceptând debitorul a cărui situaţie este reglementată separat la art. 145 alin. (1) lit. B.

Astfel, intrarea în faliment a debitorului în condiţiile art. 145 alin. (1) lit. A.c) are în vedere situaţia
în care, aflându-ne în procedura generală, în perioada de observaţie, administratorul judiciar
sau creditorii nu propun un plan de reorganizare cu respectarea condiţiilor prevăzute de art. 132
alin. (1) lit. b) şi c).

Cea de-a doua situaţie se referă la intrarea debitorului în faliment ca urmare a faptului că niciunul
dintre planurile propuse nu a fost acceptat şi confirmat[8]. Situaţia analizată, desigur, are în vedere
perioada de observaţie din cadrul procedurii generale şi se referă la intrarea în faliment în cazurile
în care planul sau planurile propuse de către administratorul judiciar şi/sau de către creditori şi
admise de către judecătorul-sindic nu sunt acceptate, în condiţiile art. 138 alin. (4), de către
majoritatea absolută din valoarea creanţelor din acea categorie, şi nu sunt confirmate de către
judecătorul-sindic, întrucât nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute la art. 139 alin. (1)
lit. A.-F. din lege.

Pentru acurateţe, subliniem că această situaţie avea în vedere neacceptarea şi neconfirmarea

DOCTRINĂ

planului/planurilor propuse numai de către administratorul judiciar şi/sau de către creditori, nu şi

de către debitor, a cărui situaţie este reglementată în ipoteza prevăzută la art. 145 alin. (1) lit. B.
pe care urmează să o analizăm în continuare.[9]

B. debitorul şi-a declarat intenţia de reorganizare, dar nu a propus un plan de reorganizare ori planul
propus de acesta nu a fost acceptat şi confirmat

Ipoteza este similară cu cea prevăzută la art. 145 alin. (1) lit. A.c) şi are în vedere două situaţii
distincte.

Prima situaţie se referă la intrarea în faliment ca urmare a nepropunerii planului de reorganizare

de către debitorul care şi-a manifestat această intenţie. Această situaţie are în vedere cazul în
care, prin cererea introductivă formulată în temeiul art. 67 din lege sau în termen de 10 zile
de la înregistrarea acestei cereri, debitorul, deşi şi-a manifestat intenţia de a se reorganiza în

[7]
A se vedea I. Adam, C.N. Savu, Legea procedurii insolvenţei, op. cit., 2006, p. 656.
A se vedea în ce priveşte acest aspect, R. Bufan și Editori Coordonatori A. Deli-Diaconescu, F. Moțiu, Tratat practic de
[8]

insolvenţă, op. cit., 2014, p. 679.

[9]
A se vedea în acest sens St.D. Cărpenaru, M.A. Hotca, V. Nemeș, Codul insolvenţei comentat, Ed. Universul Juridic,
Bucureşti, 2014, p. 409.

102 | REVISTA ROMÂNĂ DE DREPT AL AFACERILOR NR.4/2017 | insolvență

 Intrarea debitorului în faliment – procedură, cazuri, efecte

conformitate cu prevederile art. 67 alin. (1) lit. g), respectiv art. 67 alin. (2) din lege, nu propune
un plan de reorganizare.

Cea de-a doua situaţie se referă la intrarea în faliment în cazul în care, deşi debitorul, urmare a
manifestării intenţiei de reorganizare a propus un plan de reorganizare, acesta nu este acceptat
în condiţiile art. 138 alin. (4) de către majoritatea absolută din valoarea creanţelor din acea
categorie şi nu este confirmat de către judecătorul-sindic, întrucât nu sunt îndeplinite cumulativ
condiţiile prevăzute la art. 139 alin. (1) lit. A.-F. din lege.

C. obligaţiile de plată şi celelalte sarcini asumate nu sunt îndeplinite în condiţiile stipulate prin
planul confirmat sau desfăşurarea activităţii debitorului în decursul reorganizării sale aduce pierderi
averii sale

Textul de lege ce face obiectul analizei noastre se referă la ipoteza trecerii din reorganizare
judiciară în faliment, bineînţeles, în cadrul procedurii generale, şi are în vedere două situaţii[10].

Astfel, o primă situaţie este aceea în care debitorul nu se conformează planului, adică acesta nu
s-a supus schimbărilor de structură prevăzute în plan şi/sau, adăugăm noi, a întreprins cu totul
alte măsuri care nu erau prevăzute în planul de reorganizare, caz în care judecătorul-sindic va
dispune, prin încheiere intrarea în faliment.

În privinţa celei de-a doua situaţii în care desfăşurarea activităţii debitorului aduce pierderi averii
sale, considerăm că legiuitorul a avut în vedere cazul în care planul de reorganizare eşuează, astfel
că la cererea persoanelor menţionate la art. 143 alin. (1), judecătorul-sindic, dacă va constata că
există asemenea pierderi, va dispune, tot prin încheiere, intrarea în faliment.

D. a fost aprobat raportul administratorului judiciar prin care se propune, după caz, intrarea
debitorului în faliment, potrivit art. 92 alin. (5) sau art. 97 alin. (3)

Prevederile punctului analizat reglementează intrarea debitorului insolvent în faliment, ca urmare

a obligaţiei administratorului judiciar de a întocmi în cadrul procedurii generale, pe parcursul
perioadei de observaţie, un raport care să cuprindă concluziile acestuia privind starea economico-
financiară a patrimoniului debitorului, precum şi concluziile acestuia, în urma examinării
documentaţiei depuse de către debitor, fie odată cu cererea introductivă formulată de către el
însuşi în temeiul art. 66 din lege sau cel mai târziu în termen de 10 zile de la data înregistrării
cererii la tribunal. Raportul administratorului judiciar va trebui ca, în urma examinării aspectelor
precizate, să conţină concluzii ferme pe baza cărora acesta să facă o propunere fie de intrare în
procedura simplificată, fie de continuare a perioadei de observaţie din cadrul procedurii generale.

În cazul aprobării raportului prevăzut la art. 92 alin. (4) din lege, judecătorul-sindic va decide,
prin aceeaşi sentinţă, intrarea în faliment a debitorului. De asemenea, în cazul în care în raportul
asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, întocmit de
administratorul judiciar, se va face propunerea de intrare în faliment, acesta va publica un anunţ
referitor la raport în Buletinul Procedurilor de Insolvență, cu indicarea datei primei adunări a
creditorilor, sau va convoca adunarea creditorilor, dacă raportul va fi depus după data primei

[10]
A se vedea I. Adam, A.R. Adam, Codul Insolvenţei. Titlul II. Procedura insolvenţei (art. 1-5, 38-196, 197-203), Comentarii
şi explicaţii, 2014, op. cit., p. 721.

insolvență | REVISTA ROMÂNĂ DE DREPT AL AFACERILOR NR. 4/2017 | 103

 Ioan ADAM

adunări. La această adunare va supune votului adunării creditorilor propunerea de intrare în

faliment.

E. în cazurile prevăzute la art. 75 alin. (4) şi art. 143 alin. (3)[11]

Este vorba despre dreptul recunoscut creditorului cu creanță curentă, neplătită în termen de
60 de zile de la scadență, a cărui cuantum depășește valoarea prag, de a formula cerere de intrare
în faliment, atât în perioada de observație, cât și în perioada derulării planului de reorganizare.[12]
Această reglementare este binevenită întrucât elimină abuzul debitoarei care, în vechea
reglementare, nu putea fi constrânsă eficient să restituie creanţa curentă către creditorii săi[13].

3. Concluziile analizei de mai sus și practică judiciară

Procedura falimentului cunoaște două forme și anume: procedura simplificată de faliment și
procedura generală de faliment[14].

Procedura simplificată de faliment, așa cum am mai arătat, poate fi deschisă ca urmare a cererii
debitorului sau a creditorului, având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței, dacă față
de debitor sunt îndeplinite situațiile enumerate de art. 38 alin. (2) din Legea nr. 85/2014. De
asemenea, se va deschide procedura simplificată de faliment în ipoteza în care debitorul, prin
cererea voluntară de deschidere a procedurii insolvenței, solicită expres intrarea sa în procedură
de faliment. În aceste situații procedura insolvenței nu va mai parcurge forma procedurii generale
a insolvenței, iar debitorul va intra direct în procedură de faliment[15].

Dacă față de debitor s-a deschis procedura generală de insolvență, iar administratorul judiciar
constată, pe baza documentelor și informațiilor debitorului, că față de acesta există una sau
mai multe situații dintre cele enumerate de prevederile art. 38 alin. (2) din lege, la cererea
administratorului judiciar, judecătorul-sindic va dispune intrarea debitorului în procedura
DOCTRINĂ

simplificată de faliment. În acest caz, debitorul va trece din procedura generală de insolvență,
respectiv din perioada de observație, direct în procedură de faliment.

Procedura generală de faliment intervine în toate celelalte situații în care procedura generală
a insolvenței nu mai poate continua, iar față de debitor nu sunt incidente prevederile art. 38
alin. (2) din lege, pentru deschiderea procedurii simplificate de faliment.

Astfel, trebuie să facem distincția între debitorul care se află în perioada de observație și debitorul
care se află în perioada de reorganizare judiciară.

Dacă debitorul și-a declarat intenția de reorganizare a activității sale prin cererea voluntară de
deschidere a procedurii de insolvență, ori ca o consecință a recunoașterii stării de insolvență,

[11]
A se vedea N. Ţăndăreanu, Codul insolvenţei, adnotat, op. cit., 2014, p. 239.
[12]
A se vedea art. 75 și art. 143 din lege.
În acest sens a se vedea, R.M. Roşu, C.A. Mihăilescu, G.D. Petcu, Falimentul şi lichidarea, Ed. Universul Juridic, Bucureşti,
[13]

2015, op. cit., pp. 34-35.

[14]
Pentru detalii, a se vedea A.R. Adam, Procedura insolvenței, op. cit., 2016, pp. 446-451.
A se vedea în sensul celor analizate, R. Bufan și Editori Coordonatori A. Deli-Diaconescu, F. Moțiu, Tratat practic de
[15]

insolvenţă, op. cit., 2014, p. 676.

104 | REVISTA ROMÂNĂ DE DREPT AL AFACERILOR NR.4/2017 | insolvență

 Intrarea debitorului în faliment – procedură, cazuri, efecte

în urma unei cereri a creditorului de deschidere a procedurii de insolvență a debitorului, față

de acesta s-a deschis procedura generală a insolvenței, iar dacă nu mai propune un plan de
reorganizare a activității sale, față de debitor se va deschide procedura generală de faliment. În
acest caz debitorul va trece din procedura generală, respectiv din perioada de observație, direct
în procedura de faliment.

Dacă debitorul și-a declarat intenția de reorganizare a activității sale, prin chiar cererea voluntară
de deschidere a procedurii de insolvență, ori ca o consecință a recunoașterii stării de insolvență,
în urma unei cereri a creditorului de deschidere a procedurii de insolvență a debitorului, ulterior
față de acesta s-a deschis procedura generală a insolvenței, debitorul sau celelalte entități
îndreptățite, a propus un plan de reorganizare a activității sale, însă acesta nu a fost aprobat
de către creditori, față de debitor se va deschide procedura generală de faliment. În acest caz
debitorul va trece din procedura generală, respectiv din perioada de observație direct în procedura
de faliment.

Dacă debitorul și-a declarat intenția de reorganizare a activității sale, prin chiar cererea voluntară
de deschidere a procedurii de insolvență, ori ca o consecință a recunoașterii stării de insolvență,
în urma unei cereri a creditorului de deschidere a procedurii de insolvență a debitorului, ulterior
față de acesta s-a deschis procedura generală a insolvenței, debitorul sau celelalte entități
îndreptățite, a propus un plan de reorganizare a activității sale, acesta a fost aprobat de către
creditori, însă nu a fost confirmat de către judecătorul-sindic, față de debitor se va deschide
procedura generală de faliment. În acest caz debitorul va trece din procedura generală, respectiv
din perioada de observație direct în procedura de faliment.

Referitor la această ipoteză în practica judiciară[16] s-a ridicat întrebarea dacă prin hotărârea
prin care judecătorul-sindic infirmă[17] planul de reorganizare a activității debitorului dispune
totodată și intrarea debitorului în procedură generală de faliment sau dispunând infirmarea
planului de reorganizare acordă un termen pentru continuarea procedurii de insolvență până
la care administratorul judiciar ori/și creditorii debitorului vor solicita intrarea debitorului în
procedură de faliment.

În ceea ce ne privește opinăm în sensul că judecătorul-sindic investit cu solicitarea admi­nis­tra­

torului judiciar, având ca obiect confirmarea unui plan de reorganizare aprobat de către creditori,
nu va putea dispune din oficiu intrarea debitorului în procedura generală de faliment, ca o
consecință a infirmării planului de reorganizare. Pentru argumentarea acestei opinii arătăm că
potrivit art. 139 alin. (1) din Lege pentru confirmarea planului de reorganizare judecătorul-sindic
stabilește un termen de cel mult 15 zile de la depunerea la dosarul cauzei a procesului-verbal al
adunării creditorilor, prin care s-a aprobat planul de reorganizare. În practică s-a stabilit că pentru
această ședință se vor cita debitorul, administratorul judiciar și creditorii, chiar dacă legea nu
dispune expres în acest sens, însă având în vedere că judecătorul-sindic poate solicita părerea unui
specialist, pentru exprimarea unei opinii asupra viabilității planului de reorganizare, iar cheltuielile

[16]
Spre exemplu prin Sentința civilă nr. 2974 din 19 decembrie 2013 pronunțată de Trib. Brașov, secția a II-a civilă de
contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. 12743/62/2012 s-a dispus infirmarea planului de reorganizare a activității
debitorului propus de către acesta, iar prin sentința civilă nr. 25 din 9 ianuarie 2014 s-a dispus intrarea debitorului în
procedură generală de faliment.
Infirmarea planului de reorganizare reprezintă soluția pe care o pronunță judecătorul-sindic în ipoteza în care respinge
[17]

cererea administratorului judiciar de confirmare a planului de reorganizare.

insolvență | REVISTA ROMÂNĂ DE DREPT AL AFACERILOR NR. 4/2017 | 105

 Ioan ADAM

ocazionate de aceasta se suportă din averea debitorului, s-a considerat că se impune exprimarea
concluziilor acestora. La această ședință judecătorul-sindic va supune dezbaterii contradictorii
aspectele legate de legalitatea planului de reorganizare și de viabilitatea acestuia. Judecătorul-
sindic nu va putea pune în discuția părților aspecte legate de intrarea debitorului în procedură de
faliment, în ipoteza infirmării planului de reorganizare, în caz contrar acesta s-ar antepronunța
asupra confirmării planului de reorganizare. În atare condiții, considerăm că dacă judecătorul-
sindic infirmă planul de reorganizare nu se va putea dispune intrarea debitorului în procedură de
faliment, cât timp această chestiune nu a fost pusă în dezbaterea contradictorie a părților. Tot
în practică s-a stabilit că pentru soluționarea cererii administratorului judiciar având ca obiect
intrarea debitorului în procedură de faliment se impune, în toate situațiile, citarea debitorului, a
creditorilor și a administratorului judiciar, chiar dacă legea nu prevede în mod expres în acest sens.

În ipoteza în care față de debitor s-a deschis procedura generală de insolvență, ca urmare a
formulării cererii unui creditor de deschidere a procedurii de insolvență, debitorul nu și-a
manifestat intenția de reorganizare a activității sale și nu a propus un plan de reorganizare,
iar după întocmirea și publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvență a tabelului definitiv
al creditorilor nici o entitate îndreptățită nu a propus un plan de reorganizare a activității
debitorului, unica soluție pentru continuarea procedurii de insolvență o reprezintă intrarea
debitorului în procedură generală de faliment. În acest caz debitorul trece din procedura generală
de insolvență, respectiv din perioada de observație direct în procedură de faliment.

În ipoteza în care s-a confirmat un plan de reorganizare judiciară, iar acesta eșuează[18], sau
debitorul nu plătește creanțele curente în termen de 60 de zile de la scadență, judecătorul-sindic
va dispune intrarea debitorului în procedură generală de faliment. În acest caz debitorul trece
din procedura generală de insolvență, respectiv faza reorganizării judiciare, direct în procedura
de faliment.

Ca urmare a intrării debitorului în procedură de faliment, indiferent dacă în procedură simplificată

DOCTRINĂ

ori în procedură generală, dreptul de administrare al debitorului este ridicat prin efectul legii și de
asemenea debitorul este dizolvat de drept. În acest sens, la fel ca și în situația hotărârii prin care
judecătorul-sindic dispune deschiderea procedurii generale a insolvenței, acesta va dispune prin
sentința de intrare a debitorului în faliment și alte măsuri, pe care legea le prevede în mod expres.
Astfel, judecătorul-sindic va dispune desemnarea unui lichidator judiciar, va stabili calendarul
de desfășurare a acestei etape a procedurii de insolvență, precum și măsurile privind sigilarea,
inventarierea și evaluarea bunurilor debitorului.

4. Efectele intrării debitorului în faliment[19]

Prevederile art. 145 alin. (2) din lege reglementează şi efectele care se produc ca urmare a intrării
debitorului în faliment, efecte care diferă în funcţie de felul procedurii, generală sau simplificată,
în cadrul căreia debitorul a intrat în faliment[20].
A se vedea, R. Bufan și editori Coordonatori A. Deli-Diaconescu, F. Moțiu, Tratat practic de insolvenţă, op. cit., 2014,
[18]

p. 678.
[19]
A se vedea I. Adam, A.R. Adam, Codul Insolvenţei. Titlul II. Procedura insolvenţei (art. 1-5, 38-196, 197-203), Comentarii
şi explicaţii, 2014, op. cit., p. 725.
[20]
A se vedea în ce priveşte efectele deschiderii procedurii falimentului, R.M. Roşu, C.A. Mihăilescu, G.D. Petcu,
Falimentul şi lichidarea, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2015, op. cit., pp. 84-113.

106 | REVISTA ROMÂNĂ DE DREPT AL AFACERILOR NR.4/2017 | insolvență

 Intrarea debitorului în faliment – procedură, cazuri, efecte

Înainte de a trece la analiza efectelor falimentului specifice fiecăreia dintre procedurile mai sus
amintite, se impune să facem importanta subliniere că potrivit art. 145 alin. (2) din lege, prin
hotărârea pronunţată de către judecătorul-sindic prin care se decide intrarea în faliment se va
pronunţa şi dizolvarea societăţii debitoare. Pentru acurateţe juridică, aşa cum am mai precizat,
judecătorul-sindic pronunţând intrarea în faliment, dizolvarea societăţii debitoare în cauză
se produce de drept[21], astfel că, în mod eronat, art. 145 alin. (2) din lege foloseşte sintagma
„judecătorul-sindic va pronunţa dizolvarea societăţii debitoare”, această consecinţă având loc în
virtutea legii. Teza pe care o susţinem îşi găseşte suportul în prevederile art. 227 alin. (1) lit. f) din
Legea nr. 31/1990, care reglementează cazurile în care societăţile comerciale se dizolvă de drept,
unul dintre acestea fiind chiar falimentul societăţii. Ca atare, efectul principal al intrării în faliment
a debitorului rezidă în dizolvarea ope legis a societăţii în cauză, astfel că chiar dacă judecătorul-
sindic omite să dispună asupra acesteia, efectul se produce nu prin dispoziţia judecătorului-sindic,
ci prin voinţa legii, astfel că impropriu judecătorul-sindic dizolvă societatea, în realitate el trebuind
doar să constate dizolvarea societăţii.

Totodată, se impune să facem importanta precizare că dizolvarea societăţii debitoare se produce

de drept, indiferent în care formă de procedură, generală sau simplificată, se dispune intrarea în
faliment, legea nefăcând nici o distincţie în acest sens, astfel că dizolvarea reprezintă un efect
comun al ambelor forme de proceduri menţionate.

Aşa cum am precizat la începutul analizei acestei problematici, intrarea debitorului în faliment
produce anumite consecinţe juridice, enumerate expres de dispoziţiile art. 145 alin. (2) din lege,
consecinţe pe care urmează să le analizăm în ordinea prevăzută de lege, şi anume:

a) ridicarea dreptului de administrare al debitorului

Acesta reprezintă un efect procedural important al intrării în faliment, prin el urmărindu-se

prevenirea diminuării averii debitorului prin acte frauduloase sau prin managementul defectuos
al debitorului[22].

Similar cu dizolvarea societăţii debitoare, art. 85 alin. (4) din lege prevede că dreptul de
administrare al debitorului încetează de drept de la data la care se dispune intrarea în faliment,
astfel că judecătorul-sindic, pronunţând intrarea debitorului în faliment, nu mai este necesar
să dispună şi ridicarea dreptului de administrare al debitorului care se produce în virtutea legii.
Ca atare, exercitarea căii de atac, pe motiv că judecătorul-sindic a omis ca, prin hotărârea prin
care s-a dispus intrarea debitorului în faliment, să dispună şi ridicarea dreptului de administrare
al debitorului, va trebui respins ca fiind lipsit de interes întrucât, aşa cum am arătat, dreptul de
administrare încetează, ope legis, odată cu intrarea în faliment.

Pentru a înţelege cât mai uşor cum se produce ridicarea dreptului de administrare, este necesar
să facem distincţie în funcţie de forma procedurii, generală sau simplificată, în care se produce
intrarea în faliment şi, bineînţeles, în funcţie de persoana care a formulat cererea introductivă.

Astfel, acesta are obligaţia ca, în ipoteza în care cererea introductivă a fost formulată de către
debitor, prevederile art. 67 alin. (1) lit. g) din lege să îşi manifeste intenţia de intrare în procedura

[21]
A se vedea I. Adam, C.N. Savu, Legea procedurii insolvenţei, op. cit., 2006, p. 659.
[22]
A se vedea în acest sens St.D. Cărpenaru, M.A. Hotca, V. Nemeș, Codul insolvenţei comentat, op. cit., 2014, p. 410.

insolvență | REVISTA ROMÂNĂ DE DREPT AL AFACERILOR NR. 4/2017 | 107

 Ioan ADAM

simplificată sau de reorganizare, fie odată cu cererea introductivă, fie în termen de 10 zile de la
data depunerii acestei cereri, aşa cum dispune art. 67 alin. (2) din lege.

În situaţia în care debitorul şi-a manifestat intenţia de a intra în procedura simplificată, judecătorul-
sindic, pronunţând o încheiere de deschidere a acestei proceduri, va dispune intrarea debitorului
direct în faliment şi, ca urmare a acestui aspect ridicarea dreptului de administrare al debitorului
se va produce de drept, aşa cum prevede art. 85 alin. (4) din lege.

În situaţia în care debitorul nu şi-a declarat intenţia de a se reorganiza, în condiţiile art. 67 alin. (1)
lit. g), judecătorul-sindic, constatând că acesta se încadrează în prevederile art. 38 alin. (2) lit. c)
din lege, pronunţând o încheiere de deschidere a procedurii simplificate cu consecinţa intrării
direct în faliment, la fel ca şi în situaţia prezentată anterior, dreptul de administrare al debitorului
va înceta de drept conform prevederilor art. 85 alin. (4) din lege.

Bineînţeles că intrarea în faliment a debitorului se poate produce şi în cadrul procedurii generale,

astfel că, la fel ca şi în cadrul procedurii simplificate, dreptul de administrare al debitorului va fi
ridicat ope legis.

b) în cazul procedurii generale, desemnarea unui lichidator judiciar provizoriu, precum şi stabilirea
atribuţiilor şi a onorariului acestuia, în conformitate cu criteriile aprobate de legea de organizare
a profesiei

După cum se poate observa, legiuitorul are în vedere intrarea în faliment în cadrul procedurii
generale ca urmare a raportului întocmit de către administratorul judiciar, deci nu de către
lichidator, în conformitate cu prevederile art. 97 alin. (4) din lege, raport care indică motivele
pentru care reorganizarea este imposibil de realizat şi, pe cale de consecinţă, se propune intrarea
în faliment[23]. În situaţia în care adunarea creditorilor va aproba, în condiţiile art. 98 alin. (2) din
lege[24], intrarea în faliment, judecătorul-sindic va desemna în conformitate şi cu prevederile
art. 45 alin. (1) lit. d) din lege, un lichidator provizoriu dintre practicienii în insolvenţă care au
DOCTRINĂ

depus ofertă de servicii în acest sens la dosarul cauzei, lichidator care va administra procedura
până la confirmare. Totodată, prin hotărârea prin care se dispune intrarea în faliment, judecătorul-
sindic va stabili şi remuneraţia lichidatorului provizoriu în conformitate cu criteriile stabilite prin
legea de organizare a profesiei de practician în insolvenţă, precum şi atribuţiile acestuia pentru
această perioadă provizorie[25].

c) în cazul procedurii simplificate, confirmarea în calitate de lichidator judiciar a administratorului

judiciar, desemnat conform art. 57 alin. (2) sau art. 73, după caz

Legiuitorul a avut în vedere ipoteza reglementată de prevederile art. 92 din lege, la al cărui
comentariu facem trimitere, care impune administratorului judiciar ca, în perioada de observaţie,
specifică numai procedurii generale, să efectueze o analiză a situaţiei economice a patrimoniului
debitorului şi să întocmească în acest sens un raport prin care să propună fie intrarea în procedura
simplificată, fie continuarea perioadei de observaţie în cadrul procedurii generale şi supunerea
acelui raport judecătorului-sindic.
[23]
A se vedea art. 97 din lege.
În ce priveşte condiţiile de cvorum pentru ca adunarea creditorilor să aprobe raportul administratorului judiciar prin
[24]

care se propune intrarea în faliment, a se vedea art. 98 din lege.

[25]
A se vedea pentru detalii, R.M. Roşu, C.A. Mihăilescu, G.D. Petcu, Falimentul şi lichidarea, 2015, op. cit., p. 85.

108 | REVISTA ROMÂNĂ DE DREPT AL AFACERILOR NR.4/2017 | insolvență

 Intrarea debitorului în faliment – procedură, cazuri, efecte

În situaţia în care judecătorul-sindic aprobă raportul administratorului judiciar, acesta va

pronunţa o sentinţă de intrare în faliment în condiţiile art. 145 alin. (1) lit. D. din lege. În acest
caz, judecătorul-sindic va confirma în calitate de lichidator pe administratorul judiciar care a
întocmit raportul menţionat, dar numai dacă, în prealabil, acesta a fost propus de comitetul
creditorilor şi votat de adunarea creditorilor în condiţiile art. 57 alin. (2) din lege.

După cum vom arăta, legiuitorul a creat o inadvertenţă prin trimiterea la dispoziţiile art. 73
din lege, deoarece acest text legal are în vedere situaţia în care se deschide direct procedura
simplificată, astfel că este exclus ca, urmare a deschiderii acestei forme de procedură, să fie
desemnat un administrator judiciar pentru ca ulterior acesta să fie confirmat în calitate de
lichidator. Aceasta deoarece judecătorul-sindic, deschizând procedura simplificată, cu consecinţa
intrării direct în faliment a debitorului, va desemna, nu un administrator judiciar, ci un lichidator
deoarece prezenţa administratorului judiciar în cadrul procedurii falimentului este complet inutilă,
acesta neputând avea atribuţii în această etapă procedurală. Ca atare, logic şi juridic, judecătorul-
sindic nu ar avea un administrator judiciar pe care să îl confirme în calitate de lichidator deoarece,
aşa cum am arătat, în cazul în care se dispune deschiderea procedurii simplificate, va putea fi
desemnat numai un lichidator deoarece numai acesta poate avea atribuţii în cadrul procedurii
falimentului, nu şi administratorul judiciar.

În concluzie, apreciem că art. 145 alin. (2) lit. c) din lege se referă la situaţia confirmării în calitate
de lichidator a administratorului judiciar numai în ipoteza în care din procedura generală se trece
în procedura simplificată în cadrul căreia se produce intrarea direct în faliment a debitorului şi,
această situaţie se întâlneşte numai în ipoteza prevăzută de art. 92 din lege despre care am făcut
vorbire la începutul analizei acestui efect[26].

d) termenul maxim de la intrarea în faliment în cadrul procedurii generale, de predare a gestiunii

averii de la debitor/administratorul judiciar către lichidator judiciar, împreună cu lista actelor şi
operaţiunilor efectuate după deschiderea procedurii prevăzută la art. 84 alin. (2) din lege

Prevederea legală analizată are în vedere obligaţia debitorului sau a administratorului judiciar
de a preda lichidatorului gestiunea averii debitorului insolvent şi lista actelor şi operaţiunilor
efectuate după data deschiderii procedurii generale în perioada de observaţie, deci în ipoteza în
care judecătorul-sindic a dispus intrarea în faliment a debitorului în cadrul procedurii generale.

Se poate observa că legiuitorul a prevăzut această obligaţie fie pentru administratorul judiciar,
fie pentru debitor, astfel că se pune problema determinării cazurilor când obligaţia de predare
revine debitorului şi când aceasta revine administratorului judiciar.

Apreciem că obligaţia de predare a gestiunii averii şi a listei actelor şi operaţiunilor efectuate

după deschiderea procedurii generale în perioada de observaţie îi revine debitorului în ipoteza
în care acestuia nu i-a fost ridicat dreptul de administrare şi, pe cale de consecinţă, a desfăşurat
activităţile curente şi a efectuat plăţile către creditorii cunoscuţi în conformitate cu prevederile
art. 87 alin. (1) lit. a) din lege adică sub supravegherea administratorului judiciar.

Obligaţia de predare a gestiunii averii şi a listei actelor şi operaţiunilor efectuate după deschiderea
procedurii generale în perioada de observaţie îi revine administratorului judiciar în ipoteza în care
debitorului i-a fost ridicat dreptul de administrare, iar acesta a desfăşurat activităţile curente şi
[26]
A se vedea în acest sens St.D. Cărpenaru, M.A. Hotca, V. Nemeș, Codul insolvenţei comentat, op. cit., 2014, p. 411.

insolvență | REVISTA ROMÂNĂ DE DREPT AL AFACERILOR NR. 4/2017 | 109

 Ioan ADAM

a efectuat plăţile către creditorii cunoscuţi în conformitate cu prevederile art. 87 alin. (1) lit. b)
din lege, adică sub conducerea administratorului judiciar.

e) întocmirea de către administratorul judiciar şi predarea către lichidatorul judiciar, în termen

de maximum 5 zile de la intrarea în faliment, în cadrul procedurii generale, a unei liste cuprinzând
numele şi adresele creditorilor şi toate creanţele acestora la data intrării în faliment, cu indicarea
celor născute după deschiderea procedurii, a tabelului definitiv al creanţelor şi a oricăror altor
tabele întocmite în procedură, a oricăror rapoarte de distribuţie, a listei actelor şi operaţiunilor
efectuate după data deschiderii procedurii. Această obligaţie revine administratorului special, cu
avizul administratorului judiciar dacă, până la data deschiderii procedurii falimentului, nu a fost
ridicat dreptul de administrare.

Această obligaţie instituită în sarcina administratorului judiciar este similară cu cea analizată
anterior şi are în vedere întocmirea şi predarea către lichidator, într-un termen de maximum 5 zile
de la data intrării în faliment în cadrul procedurii generale, a tabelului definitiv al creanţelor şi
a oricăror altor tabele întocmite în procedură[27], a oricăror rapoarte de distribuţie, precum și a
unei liste care să conţină numele şi adresele creditorilor, toate creanţele acestora existente la
data intrării în faliment, administratorul judiciar având obligaţia de a indica expres acele acte
încheiate după data deschiderii procedurii generale în perioada de observaţie şi/sau în perioada
de reorganizare.

Obligația de a depune listele și rapoartele amintite revine administratorului special, cu avizul

administratorului judiciar, dacă, până la data deschiderii procedurii falimentului nu a fost ridicat
dreptul de administrare[28].

În ceea ce priveşte creanţele existente la data intrării în faliment, menţionăm că legiuitorul a avut
în vedere acele creanţe care s-au născut anterior datei deschiderii procedurii generale şi care nu
au fost achitate în totalitate pe parcursul desfăşurării acestei proceduri.
DOCTRINĂ

Astfel, o primă ipoteză este aceea în care în cadrul procedurii generale unele creanţe puteau fi
achitate fie total, fie parţial pe parcursul perioadei de observaţie când, potrivit art. 87 alin. (1) din
lege, debitorul avea dreptul să facă plăţi către creditorii cunoscuţi. În acest caz, administratorul
judiciar va întocmi o listă care să cuprindă doar creanţele născute anterior datei deschiderii
procedurii şi care nu au fost stinse prin plată sau care au fost achitate doar parţial pe parcursul
perioadei de observaţie. Desigur că, în mod logic şi raţional, în privinţa creanţelor achitate parţial,
administratorul judiciar va consemna în listă doar părţile de creanţă rămase neachitate.

Cea de-a doua ipoteză este aceea în care, în cadrul procedurii generale, unele creanţe puteau fi
achitate, fie integral, fie parţial, în cadrul procedurii de reorganizare, potrivit programului de plată
a creanţelor cuprins în planul de reorganizare. În acest caz, administratorul judiciar are obligaţia să
întocmească o listă care să cuprindă bineînţeles doar creanţele născute anterior datei deschiderii
procedurii şi care nu au fost stinse prin plată sau care au fost achitate doar parţial pe parcursul
reorganizării. Ca şi în ipoteza precedentă, în cazul creanţelor achitate parţial, administratorul
judiciar va consemna în listă doar acele părţi din creanţe care nu au fost stinse.

[27]
A se vedea I. Adam, C.N. Savu, Legea procedurii insolvenţei, op. cit., 2006, pp. 664-665.
[28]
În acest sens, a se vedea şi St.D. Cărpenaru, M.A. Hotca, V. Nemeș, Codul insolvenţei comentat, op. cit., 2014, p. 412.

110 | REVISTA ROMÂNĂ DE DREPT AL AFACERILOR NR.4/2017 | insolvență

 Intrarea debitorului în faliment – procedură, cazuri, efecte

În ceea ce priveşte creanţele născute ulterior datei deschiderii procedurii, apreciem că legiuitorul a
avut în vedere acele creanţe care s-au născut pe parcursul perioadei de observaţie şi se referă în
principal la creanţele care au aparţinut furnizorilor fără de care activitatea curentă a debitorului
nu se poate desfăşura precum şi acele creanţe care s-au născute pe parcursul desfăşurării
procedurii reorganizării judiciare.

În fine, o ultimă precizare care se impune a fi făcută are în vedere o altă inadvertenţă creată
de către legiuitor şi care rezidă în aceea că, potrivit art. 145 alin. (2) lit. e) din lege, obligaţia
de întocmire şi predare a listei către lichidator revine doar administratorului judiciar, în timp
ce potrivit art. 146 alin. (1) – care face trimitere expresă la prevederile art. 145 alin. (2) lit. e) –
aceeaşi obligaţie îi revine şi debitorului.

În ceea ce ne priveşte, apreciem că obligaţia întocmirii şi predării acestei liste îi revine fie
administratorului judiciar, fie debitorului în funcţie de faptul dacă în perioada de observaţie
debitorului i-a fost sau nu ridicat dreptul de administrare.

Astfel, obligaţia de întocmire şi predare a listei menţionate lichidatorului îi revine debitorului

în ipoteza în care acestuia nu i-a fost ridicat dreptul de administrare deoarece acesta a efectuat
plăţile către creditorii cunoscuţi sub supravegherea administratorului judiciar aşa cum prevede
art. 87 alin. (1) lit. a) din lege.

Dimpotrivă, obligaţia de întocmire şi predare a listei către lichidator îi revine administratorului

judiciar în ipoteza în care debitorului i-a fost ridicat dreptul de administrare, deoarece acesta a
efectuat plăţile către creditorii cunoscuţi sub conducerea administratorului judiciar, aşa cum
dispune art. 87 alin. (1) lit. b) din lege.

De asemenea, apreciem că obligaţia întocmirii şi predării listei către lichidator îi revine debitorului,
dacă intrarea în faliment în cadrul procedurii generale s-a făcut din procedura de reorganizare
judiciară, deoarece, pe parcursul reorganizării debitorul îşi va conduce singur activitatea sub
supravegherea administratorului judiciar, aşa cum rezultă cu claritate din prevederile art. 141
din lege.

f) notificarea intrării în faliment

Acesta reprezintă un efect firesc al intrării în procedura falimentului şi constituie o obligaţie care
este instituită în sarcina lichidatorului care va trebuie să notifice[29] intrarea în faliment în oricare
din formele procedurii în cadrul căreia s-a dispus trecerea la faliment, fie în cadrul procedurii
generale, fie în cadrul procedurii simplificate.

În situaţia intrării în faliment în cadrul procedurii generale, în conformitate cu prevederile

art. 146 alin. (1) din lege[30], lichidatorul are obligaţia de a trimite notificarea tuturor creditorilor
menţionaţi în lista depusă, potrivit art. 145 alin. (2) lit. e) din lege de către debitor sau de către
administratorul judiciar, după caz, precum şi debitorului, registrului comerţului/registrului
societăţilor agricole unde debitorul este înmatriculat în vederea efectuării acestei menţiuni.

[29]
A se vedea în acest sens, R. Bufan și editori Coordonatori A. Deli-Diaconescu, F. Moțiu, Tratat practic de insolvenţă,
op. cit., 2014, p. 684.
[30]
A se vedea art. 156.

insolvență | REVISTA ROMÂNĂ DE DREPT AL AFACERILOR NR. 4/2017 | 111

 Ioan ADAM

În situaţia intrării în faliment în cadrul procedurii simplificate, în conformitate cu prevederile

art. 147 alin. (1) din lege (redactat greşit şi pentru critica acestuia facem trimitere la comentariul
acestuia) lichidatorul va trimite o notificare tuturor creditorilor notificaţi în conformitate cu
prevederile art. 99 din lege, debitorului şi oficiului registrului comerţului/registrului societăţilor
agricole/registrului asociaţiilor şi fundaţiilor, după caz, în care debitorul este înmatriculat pentru
efectuarea menţiunii că debitorul se află în faliment.

În ceea ce priveşte termenele care trebuie indicate în notificarea realizată conform prevederilor
art. 146 şi 147 din lege, art. 145 alin. (3) prevede că judecătorul-sindic are obligaţia ca, prin
hotărârea prin care pronunţă intrarea în faliment, să stabilească şi aceste termene.

Aşa cum am mai precizat, notificarea reprezintă un act procedural[31] care produce consecinţe
juridice importante şi ea va trebui să cuprindă explicit etapele şi obligaţiile pe care le au de
îndeplinit creditorii pentru a-şi valorifica creanţele lor faţă de averea debitorului, indicarea cu
claritate a termenelor în care trebuie să îndeplinească actele de procedură, ştiut fiind că acestea
sunt, în cea mai mare parte, termene imperative de decădere. Notificarea este un act procedural
în al cărei conţinut este cuprinsă cronologia etapelor desfăşurării procedurii, iar în fiecare etapă
ce acte de procedură şi în ce termene trebuie să le formuleze creditorul pentru a-şi valorifica
drepturile sale.

Potrivit art. 145 alin. (4) din lege, în cazul intrării în faliment în cadrul procedurii generale[32],
prevederile art. 100-114 din lege se vor aplica în mod corespunzător şi în aceasta etapă
procedurală, bineînţeles numai dacă va fi necesar şi doar în privinţa creanţelor născute între
data deschiderii procedurii şi data intrării în faliment, precum şi procedura de admitere a acestor
creanţe. Aşadar, legiuitorul a avut în vedere acea ipoteză în care s-a deschis procedura generală,
însă fie nu s-a propus, fie a eşuat planul de reorganizare, situaţie în care se intră în faliment în
procedura generală, astfel că, potrivit art. 146 alin. (2) din lege, sarcina trimiterii notificărilor
către creditori revine lichidatorului, notificare care va cuprinde elementele prevăzute de art. 146
DOCTRINĂ

alin. (2) din lege.

Ca atare, prevederile art. 100-114 din lege, inclusiv cele privind procedura de admitere, ceea
ce implică verificarea creanţelor, se vor aplica numai în ceea ce priveşte creanţele născute
după deschiderea procedurii generale, pe parcursul perioadei de observaţie sau în perioada de
reorganizare. Rezultă că acele creanţe născute anterior datei deschiderii procedurii şi care nu au
fost achitate, în cazul procedurii falimentului deschisă în cadrul procedurii generale, nu vor mai fi
supuse procedurii de verificare întrucât acestea au fost deja verificate în perioada de observaţie,
bineînţeles, cu condiţia să fi fost admise în tabelul definitiv de creanţe, în condiţiile art. 112
alin. (2) din lege, aşa cum prevede art. 146 alin. (3).

[31]
În acest sens, a se vedea şi St.D. Cărpenaru, M.A. Hotca, V. Nemeș, Codul insolvenţei comentat, op. cit., 2014, p. 412.
[32]
Pentru detalii a se vedea şi R.M. Roşu, C.A. Mihăilescu, G.D. Petcu, Falimentul şi lichidarea, 2015, op. cit., p. 110.

112 | REVISTA ROMÂNĂ DE DREPT AL AFACERILOR NR.4/2017 | insolvență

Reproduced with permission of copyright owner. Further
reproduction prohibited without permission.