Universitatea POLITEHNICA din București

FACULTATEA DE INGINERIE MEDICALĂ

Nanotuburi de carbon

Student: Georgiana-Oana DRĂGAN

Conducător Ştiinţific: S. l. dr. ing. Ionela-Andreea NEACȘU

București
Ianuarie 2022
1
 Universitatea POLITEHNICA din București
FACULTATEA DE INGINERIE MEDICALĂ

CUPRINS

Pag.
INTRODUCERE………………………………………………………………...... 3
1. Carbon………………………………………………………………............ 3-5
2. Studiu istoric în lumea nanotehnologiei………………...............................

CAPITOLUL 1 – STRUCTURĂ,TIPURI ȘI OBȚINERE

1.1 STRUCTURA……………………………………………………………….
1.1.1. Nanotuburi cu un singur perete –
SWCNT……………………………………………………………
1.1.2. Nanotuburi cu pereți multiplii –
MWCT……………………………………………………………

1.2. SINTEZA…………………………………………………………………
1.3. PURIFICAREA………………………………………………………
1.4. PROPRIETĂȚI……………………………………………………….......

CAPITOLUL 2 – APLICAȚII ALE NANOTUBURILOR DE CARBON………

2.1 Terapia în tratarea cancerului………………………

2.2 Nanotuburi de carbon utilizate pentru regenerarea de țesut și implanturi
artificiale

CONCLUZII……………………………………………………………….…………

BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………….……

2
 Universitatea POLITEHNICA din București
FACULTATEA DE INGINERIE MEDICALĂ

INTRODUCERE

1.Carbon

Carbonul este cel mai schimbător element din tabelul periodic, datorită rezistenței și
numărului de legături pe care le poate forma cu alte elemente. Aceste proprietăți ale
carbonului se datorează aranjării electronilor în jurul nucleului atomului. Există 6 electroni
într-un atom de carbon și sunt împărțiți pe 3 orbitali, 1s 2s și 2p. [1]

Figura 1. Configurația electronilor ale carbonului

2.Scurt istoric în lumea nanotehnologiei

Odată cu intrarea nanoștiinței și a nanotehnologiei în atenția oamenilor de știință, în

anul 1959 rădăcinile moderne ale acestora au fost găsite în urma unei definiții dată de
fizicianul Richard Feynman, laureat al premiului Nobel.
O primă etapă importantă pentru nanotehnologie a fost marcată odată cu descoperirea
particulelor atomice de carbon, fulerenele și nanotuburile de carbon. Fulerenele
(”Buckyballs”) au fost descoperite în 1985 de R.F Curl Jr.,H.W. Kroto și R.E.Samelley.
Nanotuburile au fost descoperite de către Sumio Iijima în anul 1991, reprezentând noi forme
alotropice de carbon, având o dimensiuni nanometrice, fiind folositoare în multe aplicații în
nanotehnologie, electronică, și alte domenii ale științei, printre care se numără și utilizări
potențiale în domeniul arhitecturii moleculare. Sumio, dorind să facă poze unor buckball-uri
(molecule sferice goale compuse din atomi de carbon), a așezat într-un microscop o probă de
funingine de carbon ce conținea și aceste molecule sferice. Observând proba la microscop, a
remarcat niște formațiuni în formă de ac. Ajungând ulterior la concluzia că aceste forme erau
cilindrii de atomi de carbon (nanotuburi de carbon).
3
 Universitatea POLITEHNICA din București
FACULTATEA DE INGINERIE MEDICALĂ

Nanotuburile sunt molecule cilindrice ce sunt formate din mai multe straturi de
carbon. Astfel, în funcție de câte straturi de atomi de carbon avem, nanotuburile pot avea
diametre diferite. Atunci când avem un singur strat de atomi de carbon, putem avea diametrul
de 1 nm (SWCNT-single-walled). Atunci când avem mai multe straturi de atomi de carbon
(MWCNT-multi-walled), diametrul poate ajunge până la 100 nm. Când vorbim despre
lungimea acestora, pot ajunge până la câțiva milimetri.
Mulțumită înclinației lor naturale de a se unii prin interacții Van der Waals și prezența
legăturilor chimice sp2, nanotuburile de carbon oferă posibilitatea producerii unor fibre cu o
rezistență înaltă, greutate redusă și proprietăți foarte bune (termice și electrice).
Datorită multiplelor aplicații în diferite domenii, precum al biologiei și al medicinei,
nanotuburile de carbon au cunoscut o dezvoltare strălucită, atrăgându-i pe cercetătorii din
diferite domenii.[2] [3]

Figura 1. Un singur strat de atomi de carbon

Figura 2. Formarea unui nanotub de carbon din mai multe straturi de atomi

Figura 3. Distanța dintre două straturi din structura unui MWCNT

4
 Universitatea POLITEHNICA din București
FACULTATEA DE INGINERIE MEDICALĂ

CAPITOLUL 1-Structură, tipuri și obținere

1.1 Structura

Atomii de carbon sunt dispuși într-o serie de inele condensate de benzen rulate într-o
structură tubulară, astfel alcătuind nanotuburile de carbon (CNT).
Fulerenele sunt o clasă de compuși de atomi de carbon, care prezintă în totalitate structuri,
forme de tip cușcă sau forme de tip dom geodezic. Astfel, nanotuburile fac parte din familia
structurilor fulerine. Această clasă este remarcată drept o formă alotropică distinctă a carbonului.
Fulerenele sunt înrudite structural cu grafitul, datorită legăturilor chimice dintre atomi. Un
nanotub poate să fie de două tipuri, cu un singur perete (SWCNT) sau cu mai mulți pereți
(MWCNT) în funcție de numărul de pereți pe care îi are. [4]

Figura 1.1.1 Domul geodezic al lui Fuller

5
 Universitatea POLITEHNICA din București
FACULTATEA DE INGINERIE MEDICALĂ

Figura 1.1.2 Serie de inele condensate de benzene rulate

într-o structură tubulară

6
 Universitatea POLITEHNICA din București
FACULTATEA DE INGINERIE MEDICALĂ

1.1.1 Nanotuburi cu un singur perete – SWCNT

Nanotuburile din carbon cu un singur perete prezintă un diametru care variază între 0.4 și
2 nm, iar lungimea lor poate ajunge până la câțiva microni.
Prin modul acestora de rulare, există trei tipuri de SWCNT:
a) Armchair;
b) Zigzag;
c) Chiral.
Structura nanotuburilor cu un singur perete este caracterizată de o pereche de indici m și n, ce
prezintă un vector chiral, Valorile acestor indici vor determina tipul de structură.
Există trei situații:
a) m=0 – o structură de tip ZIGZAG;
b) m=n – o structură de tip ARMCHAIR;
c) m≠n, m≠0 – o structură de tip CHIRAL.
Vectorul chiral este un vector de forma: C=na 1+ma 2 și va determina diametrul tubului.
a √ m +mn +n
2 2
Diametrul tubului va fi dat de formula .[5][6]
π

Figura 1.1.1.1 Cele trei tipuri de SWNCT în funcție de indicii m și n

1.1.
1.1.2 Nanotuburi cu pereți multiplii – MWCNT

7
 Universitatea POLITEHNICA din București
FACULTATEA DE INGINERIE MEDICALĂ

Nanotuburile din carbon cu pereți multiplii prezintă un diametru care variază între 2 și 100
nm, în timp de diametrul interior este cuprins între 1-3 nm.
Nanotuburile cu pereți multiplii pot fi formate prin două modele structurale:
a) Păpușa Rusească;
b) Pergament.
Modelul de Păpușa Rusească este explicat prin prezența unui alt nanotub cu un diametru mai
mic în interiorul său.

Figura 1.1.2.1 Modelul Păpușa Rusească

Figura 1.1.2.2 Secțiune concentrică în modelul Păpușa Rusească

8
 Universitatea POLITEHNICA din București
FACULTATEA DE INGINERIE MEDICALĂ

Modelul de Pergament prezintă o foaie de grafen care este rulată de mai multe ori, ca în final
să se obțină mai multe cercuri concentrice.

Figura 1.1.2.3 Modelul Pergament

Peretele exterior al nanotuburilor cu pereți multiplii este capabil să îl protejeze pe cel din
interior de interacțiunile chimice cu substanțele din exterior și ofer o rezistență la tracțiune mai
bună, suficient de bună cât să o întreacă pe cea a oțelului.
Există totuși o excepție prezentată de nanotuburile de carbon cu doi pereți, în care
morfologia și proprietățile comparabile cu cele ale SWCNT, dar nanotuburile cu doi pereți au o
rezistență îmbunătățită. [5][6][7]

Figura 1.1.2.4 Nanotub de carbon cu doi pereți

9
 Universitatea POLITEHNICA din București
FACULTATEA DE INGINERIE MEDICALĂ

1.2 Sinteză

S-au dezvoltat mai multe tehnici de obținere a acestor nanotuburi, precum:

a) Tehnica descărcării arcului electric cu temperaturi foarte ridicate;
b) Sinteza prin ablație cu laser;
c) Depunerea chimică a vaporilor.

a) Tehnica descărcării arcului electric

Această tehnică utilizează temperaturi care depășesc 1700 °C pentru sinteza nanotuburilor
de carbon. Prin folosirea acestei tehnici se vor obține nanotuburi cu mai puține defecte structurale
față de cele obținute prin alte metode.

Figura 1.2.1 Schema configurării camerei de descărcarea a arcului electric

Camera prezintă 2 electrozi montați vertical sau orizontal, anodul fiind umplut cu
precursor de pudră de carbon împreună cu catalizatorii și catodul este o tijă de grafit pur. Camera
este umplută cu un gaz (de regulă He) la presiune subatmosferică. După ce sursa de curent este
10
 Universitatea POLITEHNICA din București
FACULTATEA DE INGINERIE MEDICALĂ

pornită, cei doi electrozi sunt puși în contact cu scopul de a genera arcul electric. Electrozii se vor
ține la o distanță de 1-2 mm unul față de celălalt. Se caută atingerea unui curent constant prin cei
doi electrozi pentru a se obține un arc de curent ce nu oscila. Un arc care oscilează va genera o
plasmă instabilă, astfel calitatea produsului sintetizat nu va fi satisfăcătoare. Arcul electric
generează plasmă la temperatură foarte ridicată, cca 4000-6000 K, care sublimează precursorul
de carbon umplut în interiorul anodului. Precursorul carbonului se transformă în gaz, răcind
ulterior catodul. După ceva timp sursa de curent este oprită, arcul electric se oprește, iar
depunerea catodică, ce conține nanotuburile de carbon și cenușa, va fi colectată de pe pereții
camerei. Etapa următoare o prezintă purificarea acestei depuneri și observarea acesteia la un
microscop cu electroni pentru a se investiga morfologia acestora. [8]

b)Sinteza prin ablație cu laser

Tehnica este asemănătoare cu cea descrisă mai sus, însă sursa de energie provine de la un
lase pulsatil ce vaporizează o granulă de grafic ce conține materiale catalitice, într-un reactor la
temperaturi înalte, cu inserare de gaze inerte în incintă în timpul procesului. Astfel, nanotuburile
se formează pe suprafața mai rece a reactorului prin condensarea carbonului vaporizat. Pentru a
ușura depunerea, se poate introduce o suprafață răcită cu apă în incinta reactorului.
Această tehnică este cea mai potrivită pentru a realiza nanotuburi cu un singur perete de
cea mai bună calitate. [9]

Figura 1.2.2 Schema metodei de sinteză prin ablație laser

11
 Universitatea POLITEHNICA din București
FACULTATEA DE INGINERIE MEDICALĂ

1.3 Purificarea

În funcție de tehnica utilizată pentru a obține nanotuburile de carbon, există mai multe
metode diferite și modalități de purificare.
Însă, toate modalitățile de purificare au următorii pași esențiali:
 Ștergerea particulelor mari de grafit;
 Dizolvarea în solvenții corespunzători pentru eliminarea particulelor de catalizator
și a fulerenelor;
 Microfiltrări și cromatografii pentru a separa pe baza dimensiunii și pentru a scoate
grupările amorfe de carbon.
Pentru separarea nanotuburilor cu pereți multiplii se pot utiliza tehnici de oxidare, în urma
acestora nanptuburile sunt rupte din particulele poliedrice de tip grafit. Principalul dezavantaj la
această tehnică este puritatea scăzută, distrugerea în număr mare a materialelor de bază și,
totodată, reactivitatea crescută a nanotuburilor rămase, datorită existenței unor legături
suspendate.
Pentru a separa nanotuburile cu un singur perete, există o metodă simplă și eficientă, mai
exact cea de a le fierbe în acid azotic, eliminându-se carbonul amorf și particulele de metal. Cu
toate că există foarte multe metode acum, încă nu există o metodă de purificare simplă, care să nu
genereze proprietăți nedorite. Obiectivul principal este ca pe viitor să se obțină o metodă pentru a
ușura procesul și pentru a da randament mai mare. [10,11]

1.4 Proprietăți

Principalele proprietăți ale nanotuburilor de carbon:

a) Reactivitate chimică;
b) Proprietăți mecanice foarte bune.
c) Conductibilitate termică;
Prezintă o toxicitate scăzută și nu sunt dăunătoare pentru mediul înconjurător, iar datorită
prezenței carbonului în organismul uman, nanotuburile sunt socotite ca fiind biocompatibile.

12
 Universitatea POLITEHNICA din București
FACULTATEA DE INGINERIE MEDICALĂ

a) Reactivitate chimică

Reactivitatea chimică a nanotuburilor de carbon poate fi comparată cu cea a unui strat de

grafenă. Reactivitatea crește cu cât avem un diametru mai mic al nanotubului. Modificarea
chimică covalentă a pereților laterali sau a vârfului s-a demonstrat a fi posibilă, solubilitatea
nanotubului în diferiți solvenți putând fi controlată astfel. [12]

b) Proprietăți chimice

Nanotuburile de carbon sunt conductor termici foarte buni, dezvoltând o proprietate numită
”conducție balistică”. În același timp, acestea prezintă proprietate de izolatori, pe zonele laterale
ale suprafeței. Din punct de vedere experimenta, proprietățile au fost confirmate prin măsurători.
La temperatura de 2800 °C în vid și 750 °C în aer, nanotuburile îți ating maximul stabilității
termice. [12]

c) Proprietăți mecanice

Având o lungime mare în comparație cu diametrul lor, nanotuburile de carbon prezintă o

flexibilitate crescută și în același timp un modul Young foarte mare pe direcția axială. [13]

13
 Universitatea POLITEHNICA din București
FACULTATEA DE INGINERIE MEDICALĂ

14
 Universitatea POLITEHNICA din București
FACULTATEA DE INGINERIE MEDICALĂ

CAPITOLUL 2 – APLICAȚII ALE NANOTUBURILOR DE CARBON

Datorită proprietăților pe care nanotuburile de carbon le posedă, acestea pot fi utilizate în

diferite domenii cu scopuri diferite.
Aplicații în care sunt utilizate nanotuburile de carbon:
 Compozite de rezistență înaltă;
 Dispozitive de stocare a energiei;
 Dispozitive de conversie a energiei;
 Echipamente electrice;
 Senzori etc.
Oamenii de știință au fost nevoiți să modifice puțin structura nanotuburilor pentru a le putea
utiliza în industrie.
Nanotuburile de carbon sunt puțin solubile în medii apoase, iar pentru a elimina acest
inconvenient cercetătorii au modificat suprafața acestora, adăugând diferite molecule hidrofile
care să îndrepte solubilitatea și biocompatibilitatea.
De altfel, toxicitatea nanotuburilor este prezentată drept un aspect destul de important. Cu cât
un nanotub este mai mare, cu atât toxicitatea pentru organism este mai mare, preferându-se
utilizarea unor dimensiuni cât mai reduse.
Nu în ultimul rând, din punct de vedere al biodistribuției și farmacocineticii, acestea sunt afectate
de note distinctive precum:
 Formă;
 Compoziție chimică;
 Solubilitatea suprafeței;
 Starea de agregare;
 Dimensiune.

15
 Universitatea POLITEHNICA din București
FACULTATEA DE INGINERIE MEDICALĂ

Datorită solubilității lor în apă, nanotuburile sunt biocompatibile cu fluidele organismului și

nu prezintă efecte toxice, astfel ele putând fi folosite în medicină.

16
 Universitatea POLITEHNICA din București
FACULTATEA DE INGINERIE MEDICALĂ

2.3 Terapia în tratarea cancerului

2.3.1 Prin livrare de medicamente

Când se deschide subiectul legat de administrarea convențională a medicamentelor

împotriva cancerului, apar destule probleme:
 Pot prezenta o toxicitate crescută;
 Solubilitate redusă;
 Pot prezenta o capacitate redusă de a străbate membranele celulare și cea nucleară;
 Formațiunile canceroase au dezvoltat rezistență la medicamente.

Figura 2.1.1 Procesul de eliberare controlată a medicamentului prin intermediul

nanotuburilor de carbon

Ar exista totuși o soluție, susținută de studii, cum că nanotuburile de carbon ar fi o

alternativă promițătoare. Cu ajutorul proprietății ce le permite oamenilor de știință să
introducă în pereții nanotubului o genă specifică prin intermediul căreia, gena recunoaște
receptorii celulei cancerigene și pătrunde în interiorul acesteia când ajunge lângă peretele
celulei. Odată ce pătrunde în interiorul celulei, medicamentul va fi eliberat. Se pot elibera
și gene ce au ca scop tratarea celulelor canceroase.

17
 Universitatea POLITEHNICA din București
FACULTATEA DE INGINERIE MEDICALĂ

2.4 Nanotuburi de carbon folosite pentru regenerarea de țesut și implanturi artificiale

Scaffold-urile utilizate pentru regenerarea de țesuturi au nevoie de următoarele:

 Rigiditate suficientă încât să reziste la forțe externe;
 Să fie biodegradabile și absorbabile;
 Să aibă abilitatea de a adera și permite celulelor să prolifereze pe acestea.
 Să aibă abilitatea de a fi penetrate de vasele de sânge, dar și de fluidele organismului.
Au fost îmbunătățite punctele slabe ale acestor scaffold-uri cu ajutorul nanotuburilor de carbon.
Un compozit ce conține colagen și nanotuburi de carbon prezintă proprietăți mecanice foarte
bune datorită proprietăților pe care le dețin nanotuburile.
În urma combinării scaffold-urilor cu nanotuburile, s-a observat o creștere a
biocompatibilității acestora, datorită influențelor proprietăților fizice care nu prezintă efective
negative asupra biocompatibilității scaffold-urilor. [14-15]

Figura 2.2.1 Scaffold-uri vasculare

18
 Universitatea POLITEHNICA din București
FACULTATEA DE INGINERIE MEDICALĂ

19
 Universitatea POLITEHNICA din București
FACULTATEA DE INGINERIE MEDICALĂ

CONCLUZII

Nanotehnologia este un domeniu interesant și este privit atent în momentul actual, iar din
punctul de vedere al cercetătorilor, pune cărămizile pentru un viitor strălucit în știință. Cu toate că
au existat de-a lungul anilor diferite nanobiomateriale, nanotuburile de carbon și-au făcut simțită
prezența destul de prielnic, acaparând multe domenii în care pot fi utilizate, de la electricitate,
până la medicina. (datorită câtorva proprietăți :flexibilitate, conductori termici foarte buni, sunt
subțiri etc.)
Fiind descoperite la începutul anilor ’90, nanotuburile au trezit interesul oamenilor de
știință datorită proprietăților lor inedite, astfel avansându-se din punct de vedere al sintezei
acestora, dar și al aplicațiilor lor.
Chiar dacă nanotuburile de carbon sunt încă la început de drum, cu siguranță cercetătorii
mai au multe de descoperit despre acestea.

20
 Universitatea POLITEHNICA din București
FACULTATEA DE INGINERIE MEDICALĂ

BIBLIOGRAFIE

[1] Carbon Nanotubes: Properties and Applications-De Michael J. O’Connell (2006)

[2] STRATEGIA DOMENIULUI FIZICA- NANOSTIINTE(2011)
[3]Sumio Iijima (2002). Carbon nanotubes: past, present, and future. , 323(1-4), 1–5. 
[4] Colbert, D. T.; Zhang, J[5].; McClure, S. M.; Nikolaev, P.; Chen, Z.; Hafner, J. H.; Owens, D. W.;
Kotula, P. G.; Carter, C. B.; Weaver, J. H. (1994). Growth and Sintering of Fullerene Nanotubes. 
[5] He, Hua; Pham-Huy, Lien Ai; Dramou, Pierre; Xiao, Deli; Zuo, Pengli; Pham-Huy, Chuong
(2013). Carbon Nanotubes: Applications in Pharmacy and Medicine. BioMed Research International,
2013()
[6]M.S. Dresselhaus; G. Dresselhaus; R. Saito (1995). Physics of carbon nanotubes.
[7] Maniwa, Yutaka; Fujiwara, Ryuji; Kira, Hiroshi; Tou, Hideki; Nishibori, Eiji; Takata, Masaki; Sakata,
Makoto; Fujiwara, Akihiko; Zhao, Xinluo; Iijima, Sumio; Ando, Yoshinori (2001). Multiwalled carbon
nanotubes grown in hydrogen atmosphere: An x-ray diffraction study. Physical Review B
[8]Arora, Neha; Sharma, N.N. (2014). Arc discharge synthesis of carbon nanotubes: Comprehensive
review. Diamond and Related Materials, 50()
[9]C.D. Scott; S. Arepalli; P. Nikolaev; R.E. Smalley (2001). Growth mechanisms for single-wall carbon
nanotubes in a laser-ablation process.
[10]Nicole Grobert (2007). Carbon nanotubes – becoming clean. 
[11[Valentini, Federica; Amine, Aziz; Orlanducci, Silvia; Terranova, Maria Letizia; Palleschi, Giuseppe
(2003). Carbon Nanotube Purification:  Preparation and Characterization of Carbon Nanotube Paste
Electrodes. Analytical Chemistry
[12] Tasis, Dimitrios; Tagmatarchis, Nikos; Bianco, Alberto; Prato, Maurizio (2006). Chemistry of
Carbon Nanotubes.
[13]Salvetat, J.-P.; Bonard, J.-M.; Thomson, N.H.; Kulik, A.J.; Forró, L.; Benoit, W.; Zuppiroli,
L. (1999). Mechanical properties of carbon nanotubes.
[14]Haniu, Hisao; Saito, Naoto; Matsuda, Yoshikazu; Tsukahara, Tamotsu; Usui, Yuki; Narita, Nobuyo;
Hara, Kazuo; Aoki, Kaoru; Shimizu, Masayuki; Ogihara, Nobuhide; Takanashi, Seiji; Okamoto, Masanori;

21
 Universitatea POLITEHNICA din București
FACULTATEA DE INGINERIE MEDICALĂ

Kobayashi, Shinsuke; Ishigaki, Norio; Nakamura, Koichi; Kato, Hiroyuki (2012). Basic Potential of
Carbon Nanotubes in Tissue Engineering Applications. Journal of Nanomaterials, 2012()
[15]CARBON NANOTUBES AND ITS APPLICATIONS: A REVIEW (Vol.2 Issue 4, October-
December 2009)

22