Sunteți pe pagina 1din 14

ADPP 4

BIR. PROTECŢIA MUNCII-PSI

INSTRUCTAJ SPECIAL
PENTRU
AUTORIZAREA MONTATORILOR DE CORPURI ABRAZIVE

1. Prevederile legale în vigoare privind autorizarea montatorului de corpuri abrazive.

„...În vederea asigurării condiţiilor de protecţie a muncii şi pentru prevenirea accidentelor de


muncă şi a bolilor profesionale, conducerea persoanei juridice, precum şi persoana fizică are
următoarele obligaţii:
...
— să ia măsuri pentru autorizarea exercitării meseriilor şi a profesiilor prevăzute în normele
de protecţie a muncii; ...” Legea 90/1996, art. 18, (1), "j"

„ ... Atunci când utilizarea unui echipament tehnic este susceptibilă să prezinte un risc specific
pentru securitatea şi sănătatea angajaţilor, angajatorul trebuie să ia toate măsurile necesare
pentru a asigura că:
...
— (b) angajaţii care efectuează reglarea, repararea modificarea sau întreţinerea sunt
desemnaţi să efectueze astfel de operaţii. … N.G.P.M., art. 284

“ … Angajatorul trebuie să ia măsurile necesare pentru ca:


….
— angajaţii vizaţi în art. 284 pct. b), vor primi o instruire adecvată, specifică.”…  N.G.P.M.,
art. 286

„ ... Montarea corpurilor abrazive pe maşini se face de către persoane bine instruite şi
autorizate de conducerea imităţii să execute astfel de operaţii ... ” N.S.S.M. pentru prelucrarea
metalelor prin aşchiere, ed. 1994, art. 72

„ ... Toate operaţiile legate de verificarea calităţii, montarea, manipularea, transportul şi


depozitarea corpurilor abrazive trebuie să fie efectuate de persoane instruite şi autorizate în
scris de către conducerea unităţii respective ... ” STAS 6177/1-87, pct. 3.1

1
2. Depozitarea şi manipularea corpurilor abrazive

Corpurile abrazive se păstrează în magazii acoperite, uscate, ferite de îngheţ şi variaţii bruşte
de temperatură.

Corpurile abrazive nu trebuie să stea în apă. Ele trebuie ferite de umezeală şi îngheţ şi
depozitate departe de sursa de căldură din încăperea folosită ca depozit.

Temperatura încăperii folosită ca depozit pentru corpurile abrazive trebuie să fie constantă şi
mai mare de + 5 C, iar umiditatea relativă a aerului mai mică de 70 %.

Corpurile abrazive ambalate se depozitează în ambalajul în care au fost livrate.


În magazii, corpurile abrazive ambalate şi neambalate se aşează grupate după formă,
dimensiuni, natura materialului abraziv, granulaţie, duritate, structură, liant şi alte
caracteristici, în navete, palete plane sau ladă, rastele.

Depozitarea corpurilor abrazive, indiferent de natura liantului, trebuie să se facă cu grijă, pe


stelaje metalice, cu înălţimea de la sol de cel mult 3 m, rezistente, căptuşite la interior cu lemn
sau alt material cu proprietăţi asemănătoare.

Între corpurile abrazive depozitate vor fi intercalate garnituri (foi) din carton sau alt material
amortizor.

Transportul corpurilor abrazive se efectuează cu mijloace de transport acoperite.

Nu este pemis transportul corpurilor abrazive împreună cu diferite piese metalice.

În timpul transportului şi/sau manipulării trebuie să fie asigurată imobilizarea corpurilor


abrazive astfel încât să nu sufere şocuri mecanice, să nu se frece unele de altele sau de
mijlocul de transport, ori de alte obiecte care să provoace deteriorarea lor.
Acestea vor fi ferite de aplicarea oricărui şoc mecanic (loviri, căderi, trepidaţii, etc.).

La transportul intern al corpurile abrazive care nu pot fi manipulate cu mâna, vor fi folosite
cărucioare (cu suspensie, cu roţi prevăzute cu bandaje din cauciuc), care pot să le susţină în
poziţie fixă.
Pentru a le feri de lovituri sau zdruncinături, corpurile abrazive trebuie să fie aşezate pe un
strat de nisip, rumeguş sau alt material moale, în stive a căror înălţime nu trebuie să
depăşească 500 mm, între ele intercalându-se garnituri din carton.

Nu este admisă manipularea prin rostogolire a corpurilor abrazive, cu excepţia cazurilor când
există o suprafaţă de rostogolire special amenajată cu covor din cauciuc PVC sau alt material
amortizor, de grosime corespunzătoare, care să excludă posibilitatea deteriorării.

3. Verificarea calităţii corpurilor abrazive înainte de montare

Înainte de utilizare, pentru a constata dacă nu au suferit deteriorări în timpul depozitării sau
transportului, fiecare corp abraziv trebuie supus la următoarele verificări şi încercări, în
ordinea indicată:
 verificarea existenţei marcării vitezei periferice maxime de lucru;

2
 verificasrea dimensiunilor;
 verificarea la sunet;
 verificarea aspectului şi defectelor admise;
 verificarea dezechilibrului static;
 verificarea rezistenţei la rotire;
 verificarea funcţionării în gol.

Aceste verificări sunt făcute în conformitate cu standardele în vigoare sau cu documentaţiile


tehnice de produs.

Corpurile abrazive sunt marcate, obligatoriu de furnizor. Marcajele sunt făcute direct pe
corpurile abrazive şi/sau prin etichetare.

Corpurile abrazive cu dimensiuni peste 80 mm sunt marcate prin inscripţionare cu vopsea de


culoare contrastantă faţă de culoarea corpului abraziv, cel puţin cu următoarele specificaţii:
 granulaţia;
 duritatea;
 viteza periferică maximă de lucru (numai la cele cu viteze periferice maxime de lucru
mari – peste 45 m/s).

Corpurile abrazive cu dimensiuni sub 100 mm sunt marcate prin etichetă aplicată pe pachet.
Corpurile abrazive cu dimensiuni peste 100 mm sunt marcate prin etichetatre bucată cu
bucată.

Eticheta de fabricaţie (în cazul corpurilr abrazive marcate prin etichetare) trebuie să fie lipită
integral pe corpul abraziv, iar eticheta de control (de la corpurile abrazive cu diametrul
exterior mai mare de 100 mm) va fi lipită numai la un colţ.

Etichetele conţin urătoarele specificaţii:


 marca de fabrică a producătorului;
 numărul standarduli de formă şi dimensiuni ale corpului abraziv;
 simbolul formei şi dimensiunile corpului abraziv;
 simbolul materialului abraziv;
 simbolul, natura şi felul liantului;
 structura corpului abraziv;
 granulaţia materialului abraziv;
 duritatea corpului abraziv;
 viteza periferică maximă de lucru pentru avan mecanic şi manual;
 numărul lotului şi data fabricaţiei;
 viza de certificare a calităţii.

Pietrele cu viteze periferice mari (mai mari de 35 m/s la liant ceramic şi mai mari de 40 m/s la
liant de bachelită) trebuie să fie marcate cu un semn distinctiv vizibil.

Corpurile abrazive pentru viteze periferice de lucru mari sunt marcate cu o dungă pe
diametrele sau pe etichetele acestora, astfel:
 pentru va max. 100 m/s: dungă verde;
 pentru va max. 80 m/s: dungă roşie;
 pentru va max. 60 m/s: dungă galbenă;

3
 pentru va max. 50 m/s: dungă albastră.
Marcarea este efectuată cu o vopsea rezistentă la manipulările din timpul transporturilor şi
depozitărilor.

Controlul marcajelor corpurilor abrazive este executat obligatoriu la montarea corpului


abraziv pe maşină.

Etichetele sau copii ale acestora sunt păstrate de utilizator până la consumarea corpului
abraziv.

3.1 Verificarea existenţei marcării vitezei periferice maxime de lucru


Corpurile abrazive vor fi folosite la viteza de lucru sau turaţia indicată de producător.

Viteza periferică maximă de lucru a corpului abraziv este cea inscripţionată, obligatoriu, pe
suprafaţa acestuia sau pe eticheta însoţitoare şi nu va fi depăşită sub nici un motiv.

Corpurile abrazive care nu au marcată viteza periferică maximă de lucru sau cu marcarea
neclară din care nu se poate stabili cu precizie viteza periferică sau turaţia de lucru, nu pot fi
montate pentru utilizare pe echipamentele tehnice.

Vitezele periferice maxime de lucru ale corpurilor abrazive variază în funcţie de felul
corpurilor abrazive şi de turaţia maximă a echipamentului tehnic pe care sunt montate.

Toate echipamentele tehnice care utilizează corpuri abrazive, trebuie să aibă marcată, vizibil
şi durabil, turaţia.

Nu este permisă montarea şi utilizarea corpurilor abrazive pe echipamente tehnice ale căror
turaţii nu sunt cunoscute sau inscripţionate.

La polizarea manuală se lucrează, în general, cu viteze periferice cuprinse între 20 m/s şi


35 m/s.
Pentru pietrele speciale de retezat )discuri), armate cu ţesătură din fibre de sticlă, viteza
periferică poate fi de până la 80 m/s.
Viteza periferică maximă de lucru a pietrelor cu tijă variază între 25 m/s şi 50 m/s.

Vitezele periferice maxime de lucru ale corpurilor abrazive sunt cele recomandate în
Tabelul 1. Corespondenţa dintre vitezele periferice de lucru ţi turaţie este dată în Tabelul 2.

Între viteza periferică a corpului abraziv şi turaţia acestuia, respectiv a arborelui (axului)
echipamentului tehnic pe care se montează, există următoarele relaţii:

unde:
 v: viteza periferică ( m/s);
 n: turaţia (rot./min.);
 D: diametrul exterior al corpului abraziv (mm).

Viteza periferică a corpurilor abrazive naturale nu trebuie să depăşească 15 m/s.

4
3.2 Verificarea dimensiunilor
Dimensiunile corpurilor abrazive noi trebuie să corespundă standardelor de produs, în caz
contrar neputând fi utilizate.

Controlul dimensional al corpurilor abrazive este executat obligatoriu la montarea corpului


abraziv pe maşină.

3.3 Verificarea la sunet


Corpurile abrazive cu liant ceramic având diametrul exterior peste 100 mm sunt verificate la
sunet înainte de fiecare utilizare sau reutilizare, pentru descoperirea fisurilor sau crăpăturilor.
Fac excepţie de la acest control corpurile abrazive sub formă de segmenţi şi cele cu tijă.

Verificarea la sunet este executată prin lovirea corpului abraziv ţinut în poziţie suspendată pe
un ax orizontal din lemn sau din metal sau pe deget.
Corpurile abrazive cu greutate mai mare de 50 kg sunt verificate în poziţi verticală, fără a fi
suspendate.

Loviturile sunt date uşor, cu un ciocan din lemn, în două puncte situate la cca. 25  50 mm
faţă de periferie (diametru exterior) şi la 45 faţă de verticală. Loviturile sunt repetate după
rotirea corpului abraziv cu 180.

La verificare, corpurile abrazive care nu au fisuri dau un sunet clar, metalic. În caz contrar,
corpul abraziv nu va fi montat pentru utilizare.

3.4 Verificarea aspectului şi defectelor admise


Acest control este obligatoriu la montarea corpului abraziv pe echipamentul tehnic.

Corpurile abrazive trebuie să fie lipsite de crăpături şi fisuri. La corpurile abrazive cu liant de
bachelită armate cu inel de oţel, sunt admise, pe suprafaţa plană şi în interiorul alezajului,
maxim câte două fisuri cu lungimea de până la 40 mm. Fisurile de pe suprafeţele laterale
trebuie să fie decalate una faţă de alta, în aşa fel ca să nu se suprapună.

Pe suprafeţele corpurilor abrazive sunt admise fisuri după cum urmează:


 pe discuri de debitare:
 zgârieturi cu adâncimea maximă de 0,3 mm;
 pe restul corpurilor abrazive:
 pe suprafeţe plane, zgârieturi cu adâncimea şi lăţimea de max. 2 mm;
 pe suprafeţele laterale curbe, la corpurile cu H  10 mm, zgârieturi cu adâncimea
şi lăţimea de max. 1 mm, iar la cele cu H  10 mm, zgârieturi cu adâncimea şi
lăţimea de max. 1,5 mm.

Muchiile corpurilor abrazive trebuie să fie întregi.


Sunt admise următoarele ştirbituri:
 pe corpurile abrazive de formă cilindrică, lungimea totală a ştirbirilor să nu dpăşească 1/8
din lungimea circumferinţei muchiei rspective, iar lungimea unei ştirbituri să nu depăşească
1/16 din lungimea circumferinţei. Adâncimea lor poate fi de max. 4 mm;
 la discurile de debitare şi debavurare, ştirbiturile la periferiile discurilor pot fi de max. 1/5
din grosimea discului;

5
 la segmenţi este admisă ştirbirea muchiilor pe o adâncime maximă de 5 mm;
 La celelalte corpuri abrazive sunt admise maximum două ştirbituri pe muchii, cu condiţia
ca lungimea acestora să nu depăşească 1/5 din lungimea muchiei, iar lăţimea şi adâncimea să
nu fie mai mare de 2 mm.

Pe suprafaţa corpurilor abrazive sunt admise maxim patru incluziuni topite pe decimetru
pătrat, cu dimensiunea maximă până la 4 mm.

3.5 Verificarea echilibrului static


Înainte de efectuarea controlului rezistenţei la rotire şi/sau începerea funcţionării în gol,
fiecare corp abraziv împreună cu flanşele de strângere trebuie verificat în privinţa echilibrului
static.

Se introduce arborele de echilibrare în orificiul corpului abraziv, pentru a aduce planul


median al lui în poziţia verticală.
Arborele de echilibrare este aşezat pe două cuţite de ghidare sau bare cilindrice, paralele şi
perfect orizontale, pe care corpul abraziv poate să ocupe poziţia de echilibru cu frecare
minimă. Arborele şi suporţii vor avea o suprafaţă cu duritatea adecvată şi starea suprafeţelor
asemănătoare pentru ca frecarea să fie minimă.
Jocul dintre arbore şi diametrul alezajului corpului abraziv nu va depăşi 0,4 mm.
Când corpul abraziv ajunge în poziţia de echilibru, centrul său de masă se găseşte cel mai jos
posibil. În această poziţie se marchează punctul periferic superior al corpului abraziv.
Se roteşte corpul abraziv cu 90, aducând marcajul în planul orizontal al axului arborelui.
Se stabileşte masa care, fixată pe periferia corpului abraziv, îl menţine în echilibru.

Echilibrarea corectă a corpurilor abrazive este făcută cu ajutorul unor flanşe de prindere
speciale, prevăzute cu contragreutăţi mici, care se pot deplasa şi pot fi fixate într-o degajare
inelară a flanşei.

Corpurile abrazive care sunt găsite că au dezechilibrul static mai mare decât dezechilibrul
maxim admis, trebuie echilibrate dinamic înainte de a fi montate pentru utilizare.

Flanşele cu butuc trebuie să fie prevăzute, obligatoriu, cu greutăţi pentru echilibrare.

Este interzisă echilibrarea corpurilor abrazive prin practicarea unor scobituri locale pe
suprafaţa acestora.

Dacă echilibrarea nu este posibilă, corpul abraziv nu poate fi utilizat.

3.6 Verificarea rezistenţei la rotire


Corpurile abrazive cu diametrul exterior de la 150 mm inclusiv în sus precum şi corpurile
abrazive rapide cu diametrul exterior de la 30 mm inclusiv în sus trebuie supuse verificării
rezistenţei la rotire, bucată cu bucată, de către utilizator, înainte de a fi montate pe
echipamentul tehnic.

Corpurile abrazive trebuie să reziste fără să se spargă la rotirea în gol cu o viteză periferică
superioară vitezelor periferice maxime de lucru.
Corpurile abrazive care nu se sparg în cursul verificării rezistenţei la viteza de încercare sunt
considerate corespunzătoare.

6
Durata de rotire la viteza încercare a corpurilor abrazive cu diametrul exterior până la 600 mm
inclusiv este de cel puţin 30 sec., iar pentru cele cu diametrul exterior peste 600 mm este de
7 min.

Corpurile abrazive care au fost supuse la o prelucrare mecanică trebuie să fie încercate înainte
de a fi date în exploatare, prin rotirea lor timp de 10 min. la o viteză care să depăşească cu
60% viteza periferică de lucru maximă.

Rezultatele verificării rezistenţei la rotire sunt înscrise într-un registru care va cuprinde
obligatoriu rubricile următoare:
 notarea corpului abraziv;
 producătorul corpului abraziv;
 data încercării;
 viteza periferică maximă de lucru "va";
 coeficientul de încercare "ki";
 viteza periferică de încercare "vi", vi=va x ki (în m/s);
 turaţia de încercare (în rot./min.);
 timpul de menţinere la viteza de încercare (în min.);
 numele şi semnătura celui care a efectuat încercarea.

Verificarea rezistenţei la rotire a corpurilor abrazive este efectuată pe maşini specializate


pentru acest scop, care permit mărirea treptată a vitezei până la viteza de încercare.
Maşinile de încercat trebuie să fie prevăzute cu un tahometru pentru controlul permanent al
turaţiei.
În cazul cănd sunt încercate simultan două corpuri abrazive la ambele capete ale arborelui
maşinii de încercat, diametrele exterioare ale corpurilor abrazive precum şi masa lor trebuie să
fie egale.

3.7 Verificarea funcţionării în gol


Înainte de verificarea funcţionării în gol, corpul abraziv sau ansamblul corp braziv – flanşe
este echilibrat static, iar acolo unde este necesar, şi dinamic.

De asemenea, este verificată starea carcasei de protecţie şi numai dacă aceasta este în stare
bună, se trece la efectuarea încercării.

După fiecare montare şi la începutul fiecărui schimb, corpul abraziv este rotit în gol, la viteza
periferică de lucru, timp de 5 min.
Dacă la sfârşitul acestei durate de timp corpul abraziv nu s-a spart şi dacă se constată că
rotirea acestuia este fără zgomot şi vibraţi anormale, el poate fi folosit. În caz contrar, este
înlocuit corpul abraziv.

Viteza periferică de lucru trebuie să fie mai mică sau egală cu viteza periferică maximă de
lucru marcată pe corpul abraziv.

Turaţia arborelui pe care este montat corpul abraziv trebuie controlată periodic, după cum
urmează:
 după fiecare reparaţie şi revizie, la toate tipurile de echipamente tehnice pe care se
monează corpuri abrazive;
 dată pe săptămână şi de fiecare dată când este schimbat corpul abraziv;

7
 dată pe lună, pentru polizoarele portabile acţionate electric;
 la fiecare 24 de ore de funcţionare, pentru alte polizoarele portabile.

4. Montarea corpurilor abrazive

4.1 Reguli generale


Alegerea corpului abaziv este făcută în funcţie de felul materialului de prelucrat, de forma şi
dimensiunile piesei de prelucrat, de calitatea suprafeţei care trebuie obţinută, de tipul şi starea
echipamentului tehnic, de felul operaţiei de prelucrare.

Atât persoana instuită să monteze corpul abraziv, câ şi utilizatorul trebuie să-l folosească la
turaţia/viteza de lucru înscrisă pe corpul abraziv/eticheta de fabricaţie sau la turaţia/viteza de
lucru indicată de producăto/furnizor.

Dacă în urma uneia dintre verificările menţionate la pct. 3, s-a stabilit că nu poate fi utilizat
corpul abraziv, atunci următoarele verificări sau încercări nu mai sunt efectuate.

Corpul abraziv verificat este inscripţionat cu un semn distinctiv (vopsea) rezistent la


manipulările obişnuite.
Corpurile abrazive care nu pot fi utilizate sunt marcate cu un alt semn distinctiv, fiind
înştiinţat producătorul.

Corpurile abrazive utilzate şi consumate parţial, care sunt demontate şi depozitate în vederea
unei reutilizări ulterioare, sunt supuse aceloreaşi verificări înainte de utilizare (mai puţin
verificarea dimensiunilor) ca şi corpurile abrazive noi.

Corpurile abrazive cu liant din bachelită vor fi utilzate în interval de cel mult doi ani de la
data fabricaţiei.

Este interzisă utilizarea corpurilor abrazive cu liant magnezitic în cazul în care a trecut mai
mult de un an de la fabricarea lor.

Înainte de a monta o piatră abrazivă cu liant magnezitic, aceasta trebuie uscată la 60  65 C


şi verificată rezistenţa la rotire a acesteia, deoarece corpurile abrazive cu lianţi minerali pe
bază de magneziu sunt higroscopice şi rezistenţa lor scade dacă nu sunt păstrate în încăperi
uscate.

Discurile abrazive de debitat vor fi folosite numai pe echipamentele tehnice special construite
în acest scop.

Discurile de debitat fără inserţie vor fi utilizate numai în cazul avansului mecanic. Discul va fi
solicitat numai pe periferie, fiind interzisă imprimarea oricărui efort lateral.

Discurile abrazive care sunt utilizate atât frontal, cât şi lateral, trebuie să aibă o grosime egală
cu cel puţin 1/10 din diametrul exterior al corpului abraziv respectiv.

Pe toate echipamentele tehnice care utilizează corpuri abrazive vor fi marcate vizibil şi
durabil:
 sensul de rotaţie al corpului abraziv/arborelui echipamentului tehnic (printr-o săgeată);

8
 turaţia/viteza periferică maximă de lucru a echipamentului tehnic.
Nu este permisă montarea pentru utilizare a corpurilor abrazive pe echipamentele tehnice a
căror turaţie/viteză periferică maximă de lucru nu este cunoscută.

Operaţia de corectare a corpurilor abrazive uzate neuniform este executată numai cu ajutorul
sculelor adecvate.

Corpul abraziv al cărui diametru a fost micşorat datorită uzurii şi/sau corectării, poate fi
utilizat la viteza periferică de lucru corespunzătoare corpului abraziv nou obţinut.

Arborii din oţel pe care sunt fixate corpurile abrazive trebuie să aibă o rezistenţă la rupere de
minimum 65 daN/mm2 şi o alungire relativă la rupere de minimum 10%.

Diametrele arborilor port-piatră nu vor fi inferioare valorilor stabilite în Tabelul 4.

Ansamblul flanşe – garnituri – corp abraziv trebuie să depăşească lungimea nefiletată a


arborelui, pentru a asigura o strângere bună.

Lungimea părţii filetate a arborelui trebuie să depăşească înălţimea şaibei care este montată la
exteriorul flanşei mobile şi a piuliţei de strângere, iar sensul filetului trebuie să fie astfel
orientat încât strângerea piuliţei să fie făcută în sensul invers celui de rotire a corpului abraziv.

Toate corpurile abrazive trebuie carcasate, cu excepţia corpurilor abrazive cu diametrul


maxim până la 50 mm.

Distanţa dintre periferia corpului abraziv nou şi suprafaţa cilindrică interioară a carcasei de
protecţie trebuie să fie 3  5% din diametrul exterior al corpului abraziv. Pentru corpurile
abrazive cu diametrul exterior mai mic de 100 mm, această distanţă trebuie să fie de cel puţin
3 mm, iar pentru cele cu diametrul exterior mai mare de 500 mm, distanţa trebuie să fie de cel
mult 25 mm.

Distanţa dintre corpul abraziv cu flanşe şi peretele lateral al carcasei trebuie să fie în limitele
de 10  15 mm.

După montarea corpului abraziv nou, capacul demontabil al carcasei (acolo unde există)
trebuie fixa bine de partea fixă.

4.2 Montarea corpurilor abrazive


Montarea şi fixarea mai multor corpuri abrazive pe acelaşi arbore este permisă numai pe
echipamentele tehnice dotate cu această posibilitate.

Montarea corpurilor abrazive este efectuată numai cu ajutorul tipurilor de flanşe prin
intermediul cărora este realizată strângerea şi antrenarea corpurilor abrazive, prevăzute în
standardele generale, în standardele de produs sau în cartea maşinii.

Corpurile abrazive cu alezaj mic (diametrul alezajului cu max. 12 mm mai mare decât
diametrul arborelui) sunt fixate cu flanşe fără butuc, iar cele cu alezaj mare, cu flanşe cu
butuc.
Este recomandată fixarea cu flanşe cu butuc a corpurilor abrazive cu diametrul exterior mai
mare de 350 mm.

9
Flanşele vor fi executate numai din oţel cu rezistenţa la tracţiune de min. 50 daN/mm2, nefiind
permisă utilizarea flanşelor din fontă.
Suprafeţele inelare de strângere ale flanşelor trebuie să fie egale, plane şi paralele. Prelucrarea
acestor suprafeţe este făcută prin degroşare cu un avans de 0,5  1 mm/rot.

Flanşele trebuie executate încât să fie echilibrate static.


Flanşele cu butuc trebuie să fie prevăzute cu greutăţi pentru echilibrare. Fixarea
contragreutăţilor de echilibrare va fi asigurată corespunzător.

Flanşa fixă (de sprijin) trebuie solidarizată cu arborele printr-un mijloc sigur de fixare.
Flanşa mobilă (de strângere) trebuie să intre liber, cu joc, pe butuc sau arbore. Diferenţa dintre
cele două diametre nu trebuie să depăşească 0,1  0,8 mm sau 0,1  0,5 mm pentru corpurile
abrazive rapide, cu diametrul găurii până la 100 mm.
Cele două flanşe vor avea acelaşi diametru exterior.

Diametrul exteior al flanşelor fără butuc trebuie să fie de cel puţin 1/3 din diametrul exterior
al corpului abraziv.

Lăţimea suprafeţelor inelere de strângere ale flanşelor trebuie să fie de 1/16  1/20 din
diametrul exterior al corpului abraziv.

La fixarea discurilor tăietoare care au vitezele periferice mai mari de 120 m/s vor fi folosite
flanşe de strângere cu diametrul exterior egal cu ½ din diametul exterior al corpului abraziv.

Cănd nu pot fi utilizate carcase de protecţie la echipamentele tehnice pe care sunt montate
corpuri abrazive, flanşele de fixare vor fi de formă tronconică, cu diametrul exterior egal cu ½
din diametrul exterior al corpului abraziv şi cu lăţmea suprafeţei inelare de strîngere de cel
puţin1/6 din diametrul exterior al corpului abraziv.

Numărul şi diametrul şuruburilor şi momentul de strângere la flanşele cu butuc, precum şi


momentul de strângere al piuliţei de fixare sunt indicate în STAS 9092/1 – 83.

La fixarea flanşelor cu butuc, strângerea şuruburilor trebuie efectuată în cruce, conform STAS
6177/1 – 87.

La montarea corpurilor abrazive, între acestea şi flanşe sunt introduse câte o garnitură din
carton presat sau lt material elastic (piele, cauciuc, etc.), cu grosimea uniformă de 0,5  2 mm,
în funcţie de diametrul exterior al corpului abraziv.
Lăţimea acestei garnituri trebuie să acopere întreaga suprafaţă inelară de strângere a flanşelor
şi să depăşească circumferinţa acestora cu 1  2 mm.

Utilizarea garniturilor este admisă numai la o singură montare.

Este interzisă montarea corpurilr abrazive cu mai multe garnituri suprapuse.

Dat fiind faptul că garniturile sunt susceptibile de a-şi pierde elasticitatea, este necesară
verificarea strângerii după 2  3 ore de lucru cu corpul abraziv montat pe echipamentul
tehnic.

10
Corpul abraziv trebuie să intre uşor, neforţat pe arborele Echipamentului tehnic sau pe flanşa
cu butuc şi să rămână astfel în condiţii de utilizare normală. Pentru aceasta este necesar să fie
respectate abaterile limită ale diametrului nominal al arborelui (sau butucului flanşei) şi ale
diametrului nominal al alezajului corpului abraziv.
Diferenţa dintre cele două diametre nu trebuie să depăşească 0,1  0,8 mm sau 0,1  0,5 mm
pentru corpurile abrazive rapide, cu diametrul găurii până la 100 mm.

Este interzisă mărirea diametrului nominal al alezajului corpului abraziv pentru relizarea
jocului corespunzător faţă de arborele sau butucul flanşei. În acest scop este permisă numai o
operaţie de pilire manuală, uşoară a alezajului corpului abraziv.

Nu este admisă lărgirea alezajului prin cioplire cu dalta.

Este interzisă micşorarea diametrului nominal al alezajului corpului abraziv (ex.: prin
umplerea cu plumb) pentru realizarea montării pe arbore sau pe butucul flanşei.

Pentru montarea corpurilor abrazive cu alezaj mic sunt utilizate bucşe din oţel care să
compenseze diferenţa dintre alezajul corpului abraziv şi diametrul arborelui. Grosimea bucşei
trebuie să fie de max. 6 mm, iar lungimea ei nu va depăşi grosimea corpului abraziv în zona
alezajului.

Înainte de montare, toate suprafeţele în contact reciproc ale corpului abraziv, garniturilor şi
flanşelor, vor fi curăţate bine de orice corpuri străine, cu ajutorul aspiratorului, aerului
comprimat sau periilor.

În cazul marcării prin etichete, acestea trebuie înlăturate de pe porţiunile de suprafaţă ale
corpului abraziv care vin în contact cu flanşele.

Corpul abraziv pe care producătorul a marcat printr-o săgeată poziţia de montaj, trebuie
montat astfel încât sensul săgeţii să fie orientat în jos.

Fixarea corpurilor abrazive trebuie să asigure o centrare perfectă a acestuia în raport cu axul
de rotaţie.
La centrarea corpurilor abrazive vor fi utilizate, în timpul montării, numai ciocane din lemn
sau materiale plastice, pentru baterea corpurilor brazive pe circumferinţă.

Corpurile abrazive cu tijă vor fi astfel fixate încât lungimea liberă a cozii să nu depăşească,
pentru turaţia respectivă, pe cea indicată de proucător.

Este interzisă modificarea dimensiunilor tijei (lungime şi/sau diametru) la corpurile abrazive
cu tijă, pentru realizarea prinderii.

Este interzisă folosirea corpurilor abrazive cu tijă care produc vibraţii în timpul utilizării sau
sunt excentrice.

După montarea corpurilor abrazive pe echipamentele tehnice fixe, vor fi reglate distanţa dintre
muchia inferioară a vizorului şi corpul abraziv (max. 6 mm) şi distanţa dintre suport şi corpul
abraziv (max. 3 mm).

Suportul trebuie astfel reglat încât punctul superior de contact al piesei cu corpul abraziv să se

11
găsească în planul orizontal care trece prin centrul corpului abraziv sau mai sus cu cel mult 10
mm.

Reglarea suporţilor şi vizierelor de protecţie este executată cu corpul abraziv în stare de


repaus.

ANEXE

Tabelul 1: Vitezele periferice maxime de lucru ale corpurilor abrazive


Tabelul 2: Turaţia pietrelor abrazive, în funcţie de diametru şi viteza periferică de lucru
Tabelul 3: Coeficenţii "ki" de încercare la rotire
Tabelul 4: Diametrele arborilor

Documentaţie complementară:
1. STAS 6177/1 – 87 CORPURI ABRAZIVE. Reguli pentru asigurarea securităţii la
utilizare
2. STAS 4593 – 90 CORPURI ABRAZIVE CU LIANŢI CERAMICI ŞI DE
BACHELITĂ. Condiţii tehnice de calitate
3. SR ISO 6103:1995 CORPURI ABRAZIVE. ECHILIBRUL STATIC AL
DISCURILOR ABRAZIVE. Determinare
4. STAS 12961 – 91 MAŞINI-UNELTE. CARCASE DE PROTECŢIE A CORPURILOR
ABRAZIVE. Forme şi dimensiuni
5. STAS 9092/1 – 83 MAŞINI UNELTE. FLANŞE CU BUTUC PENTRU FIXAREA
CORPURILOR ABRAZIVE CILINDRICE. Dimeniuni
6. NSSM pentru prelucrarea metalelor prin aşchiere, ed. 1994

Şeful Biroului Protecţia Muncii – P.S.I.

insp. Ilie Tănăsescu

12
Tabelul 1
Vitezele periferice maxime de lucru ale corpurilor abrazive

Viteza periferică maximă de lucru,


Avensul corpului
Nr. în m/s, pentru corpuri abrazive cu
Denumirea corpului abraziv abraziv sau al
crt. liant
piesei
ceramic bachelită cauciuc
manual 30 35 35
1 Pietre cilindrice plane
mecanic 35 40 35
manual 25 30 -
2 Pietre conice plane
mecanic 30 35
manual 25 30 -
3 Pietre taler
mecanic 30 -
manual 25 30 -
4 Pietre oală
mecanic 30 35
manual 25 - -
5 Pietre cilindrice cu scobituri
mecanic 30 -
Pietre cilindrice cu umăr bilteral (cu manual 30 30 30
6
tijă) mecanic 35 35 35
manual 30 - -
7 Pietre cilindrice cu degajare
mecanic 35
manual 30 30 30
8 Pietre bitronconice
mecanic 35 35 35
Pietre armate cu ţesătură din fibră manual -
9 80 -
desticlă mecanic
manual -
10 Pietre de debitat 80 -
mecanic
11 Pietre segmenţi mecanic 30 30 -
12 Pietre cu tijă manual 25 25 25

Tabelul 2
Turaţia pietrelor abrazive, în funcţie de diametru şi viteza periferică de lucru

De Viteza periferică (m/s)


piatră 15 20 25 30 35 40 45 60 80
(mm) Turaţia (rot./min.)
10 28600 38200 47700 57300 66800 76400 85700 - -
15 19100 25500 31800 38200 44600 51000 75500 76400 -
25 11500 15300 19100 23000 26750 30550 34370 45840 61000
50 5730 7650 9550 11450 13400 15750 17185 22900 30500
75 3825 5100 6380 7650 9000 10185 11455 15300 20400
100 2865 3825 4775 5730 6700 7640 8600 11450 15300
125 2300 3050 3800 4600 5300 6110 6875 9200 12200
150 1900 2550 3200 3800 4450 5100 5730 7640 10200
175 1635 2200 2730 3270 3800 4365 4910 6550 8750
200 1440 1910 2390 2875 3350 3820 4300 5730 7640
225 1275 1700 2100 2550 2975 3395 3820 5100 6800
250 1150 1525 1900 2300 2675 3055 3440 4575 6100
300 950 1275 1590 1900 2230 2550 2865 3820 5100
350 820 1090 1370 1640 1900 2180 2450 3275 4360
400 725 960 1200 1450 1675 1910 2150 2870 3820
450 635 850 1060 1275 1485 1700 1910 2550 3400
500 575 770 960 1150 1340 1540 1625 2120 3050

13
Tabelul 3
Coeficenţii "ki" de încercare la rotire
Vit.
periferică
Nr.
Tipul maşinii Avans max. de ki
crt.
lucru "va"
(m/s)
16
20
25 1,5
mecanic şi 32
1 Maşini de rectificat staţionare
manual 40
50 1,4
60 1,3
80 1,2
50 1,4
2 Maşini portabile — 60 1,3
80 1,2
60
mecanic 80
3 Maşini de debitare fixe 1,1
100
manual 80
80
4 Maşini de debitare portabile — 1,1
100

Tabelul 4
Diametrele arborilor

Diametrul exterior al pietrei (mm)


Grosi-
-mea până
75 100 125 150 175 200 225 250 300 350 400
pietrei la 50
(mm)
Diametul arborelui (mm)
6 3 6 8 10 13 13 16 16 20 20 22
10 5 6 10 10 13 13 16 16 20 20 22
13 5 10 10 13 13 13 16 16 20 20 22
15 6 10 10 13 13 13 16 16 20 20 22
20 6 10 10 13 13 16 16 20 20 20 25 32
25 10 13 13 13 13 16 16 20 20 25 25 32
30 - 16 16 20 20 20 25 32 32
40 - 16 20 20 20 20 25 32 32
45 - 20 20 20 25 25 25 32 32
50 - 20 20 25 25 25 25 32 32
60 - 20 20 25 25 25 25 32 38
65 - 20 20 25 25 32 32 32 38
70 - 20 20 25 25 32 32 32 38

14

S-ar putea să vă placă și