RES-nr.2 20151

,QRYDрLH'H]YROWDUH&RRSHUDUH
)DFXOWDWHDGH)LORVR¿H‫܈‬L‫܇‬WLLQ‫܊‬H6RFLDO3ROLWLFH
$VRFLDWLD$OWHUQDWLYH6RFLDOH
8QLYHUVLWDWHD³$OH[DQGUX,RDQ&X]D´GLQ,D‫܈‬L
1U
Vol. V/Nr. 2
Noiembrie 2015/November 2015
Revista
de Economie Socială
Journal
of Social Economy
REVISTA DE ECONOMIE SOCIALĂ
ISSN print: 2248 – 0560; ISSN online 2248 – 3667
ISSN-L = 2248 – 0560
Revista este editată în parteneriat de către Asociaţia Alternative Sociale şi

Facultatea de Filosofie și Științe Social–Politice din cadrul Universității „Alexandru
Ioan Cuza” din Iaşi.
Scop:
Revista de Economie socială se doreşte a fi un cadru de promovare, reflecţie şi
dezbatere a temelor de interes pentru domeniul economiei sociale. Articolele şi stu-
diile publicate vor reflecta aspecte teoretice, practice şi experienţe locale, naţionale şi
transnaţionale. Sunt încurajate abordările inovatoare pentru dezvoltarea economiei
sociale, reunind perspective teoretice din mediul academic şi de cercetare cu perspec-
tivele practice ale organizaţiilor profit şi non-profit, ale experţilor din întreprinderile
sociale şi administraţie.
Toate articolele trimise vor fi supuse unui proces de recenzare (peer-group
review). Revista apare de două ori pe an.
Copyright:
Responsabilitatea conţinutului articolelor revine, în întregime, autorului
(autorilor). Autorul care trimite un manuscris (care este indicat pentru
corespondenţă, în cazul semnării de către mai mulţi autori) are responsabilitatea de a
se asigura că trimiterea spre publicare / publicarea a fost încuviinţată de toţi autorii.
Este, de asemenea, responsabilitatea autorului de a primi acceptul instituţiei de
provenienţă pentru publicare, dacă acesta îi este solicitat. Corespondenţa legată de un
manuscris va fi purtată cu autorul care va trimite textul, dacă nu există specificată, de
la început, o altă solicitare din partea semnatarilor articolului.
Autorii vor avea în vedere audienţa interdisciplinară şi multinaţională atunci când
îşi redactează contribuţia. Trebuie avute în vedere implicaţiile analizei pentru cititorii
din alte domenii, alte ţări şi alte discipline. Prezentarea stereotipă a indivizilor şi a
grupurilor sociale va fi evitată.
Articolele vor conţine numărul specificat de cuvinte, inclusiv rezumatul, cuvintele
cheie, notele şi bibliografia, în funcţie de tipul articolului: studii teoretice şi empirice:
5000-7000 cuvinte; descrieri de experienţe şi bune practici: 1800-2200 cuvinte;
recenzii: 800-1200 cuvinte.
Este de dorit ca textul să nu mai fi fost publicat sau trimis spre publicare în altă
parte. Dacă autorul are un articol înrudit publicat, va specifica acest lucru.
JOURNAL OF SOCIAL ECONOMY
ISSN print: 2248 – 0560; ISSN online 2248 – 3667
ISSN-L = 2248 – 0560
The journal is edited in partnership by Alternative Sociale Association, and
the Faculty of Philosophy and Social-Political Sciences, „Alexandru Ioan Cuza”
University of Iaşi.
Aims:
The Journal of Social Economy is intended as an opportunity for promoting,
reflecting upon and debating various topics in the area of social economy. The articles
and studies published here reflect theoretical and practical issues, as well as instances
of local, national and transnational experience. Our journal encourages innovative
interdisciplinary and cross-disciplinary approaches to social economy development,
connecting the theoretical views of the academic and research world with the
practical outlook offered by for-profit and non-profit organizations, social enterprises
and administration experts.
All submissions will undergo a peer-group review process. The journal is
published two times per year. Any views expressed in this publication are the views of
the authors and are not the views of the editors or publishing house.
Copyright:
Submission of a manuscript implies that the work described has not been
published before (except in the form of an abstract or as part of a published lecture, or
thesis), that it is not under consideration for publication elsewhere. The author
(authors) has (have) the full responsibility of the articles’ content. The submitting
(Corresponding) author is responsible for ensuring that the article’s publication has
been approved by all the other coauthors. It is also the authors’ responsibility to
ensure that the articles emanating from a particular institution are submitted with the
approval of the necessary institution. Only an acknowledgment from the editorial
office officially establishes the date of receipt. Further correspondence and proofs will
be sent to the corresponding author(s) before publication unless otherwise indicated.
The authors should take into consideration the interdisciplinary and multinational
addressability when they write their works. They should also take into consideration
the implications of the analysis for the readers from other study areas, other countries
and other subjects. The stereotypical presentation of individuals and social groups
should be avoided.
The articles will contain the specified number of words including the abstract,
key-words, notes and references: theoretical studies: 5000-7000 words; empirical stu-
dies: 5000-7000 words; described experiences and best practices: 1800-2200 words;
book reviews: 800-1200 words.
The text should not have already been published or sent to another publication. If
the author has a similar article published, he/she should specify this.
CONSILIUL ŞTIINŢIFIC ŞI EDITORIAL
Michael Cernea, Universitatea George Washington, SUA;
Nicu Gavriluţă, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, România;
Silviu Neguţ, Academia de Studii Economice, Bucureşti, România;
Vasile Işan, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, România;
Cătălin Luca, Asociaţia Alternative Sociale, România;
Antonio Maturo, Universitatea `Gabriele DÀnnuzio` Chieti-Pascara, Italia;
Mona Maria Pivniceru, Judecător la Curtea Constituţională a României;
Liviu Oprea, Centrul de Etică şi Politici de Sănătate, Iaşi, România;
Nadji Rahmania, Universitatea Lille l, Franţa;
Adina Rebeleanu, Universitatea Babeş Bolyai, Cluj Napoca, România;
Simona Stănescu, Academia Română/Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii;
Conţiu Tiberiu Şoitu, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, România;
Daniela Vîrjan, Academia de Studii Economice, Bucureşti, România;
Romeo Constantin Asiminei, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, România.
Editor Şef
Daniela-Tatiana Şoitu, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, România.
Membri
Mihaela Pitea, Asociaţia Alternative Sociale, România;
Gheorghe Pascaru, Asociaţia Alternative Sociale, România;
Geta Mitrea, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, România.
Adresa redacţiei: Asociaţia Alternative Sociale, Șos. Nicolina nr.24, Bloc 949, Iaşi
700722, România, jse@alternativesociale.ro; Tel: 0332/407.178; Fax: 0332/407.179.
Adresa Editurii: Hamangiu, Str. Colonel Corneliu Popeia, Nr. 36, Sector 5, Bucureşti;
www.hamangiu.ro
Revista de Economie Socială este indexată în Proquest-Ulrich, Proquest Central,

Ebsco, CEEOL, IndexCopernicus, DOAJ şi SCIPIO şi disponibilă online cu acces gratuit
la adresa: http://profitpentruoameni.ro
Contribuţiile pentru Revista de Economie Socială pot fi trimise continuu pe

adresa redacţiei.
Datele de apariţie a Revistei de Economie Socială:

30 mai, 30 noiembrie.
SCIENTIFIC AND EDITORIAL BOARD
Michael Cernea, the George Washington University, USA;
Nicu Gavriluţă, Alexandru Ioan Cuza University Iasi, Romania;
Silviu Neguţ, Bucharest Academy of Economic Studies, Romania;
Vasile Işan, Alexandru Ioan Cuza University, Iasi, Romania;
Cătălin Luca, Alternative Sociale Association, Romania;
Antonio Maturo, University `Gabriele DÀnnuzio` Chieti-Pascara, Italy;
Mona Maria Pivniceru, Judge on the Romanian Constitutional Court;
Liviu Oprea, Centre of Ethics and Health Policies, Iaşi, Romania;
Nadji Rahmania, l’Université de Lille l, France;
Adina Rebeleanu, Babeş Bolyai University, Cluj Napoca, Romania;
Simona Stănescu, Romanian Academy/ Research Institute for the Quality of Life;
Conţiu Tiberiu Şoitu, Alexandru Ioan Cuza University, Iasi, Romania;
Daniela Vîrjan, Bucharest Academy of Economic Studies, România;
Romeo Constantin Asiminei, Alexandru Ioan Cuza University Iasi, Romania.
Editor in Chief
Daniela-Tatiana Şoitu, Alexandru Ioan Cuza University of Iasi, Romania.
Members
Mihaela Pitea, Alternative Sociale Association, Romania;
Gheorghe Pascaru, Alternative Sociale Association, Romania;
Geta Mitrea, Universitatea Alexandru Ioan Cuza Iasi, Romania.
Address: Alternative Sociale Association, no.24 Nicolina Street, Block 949, Iasi
700722, Romania, jse@alternativesociale.ro; Phone: 0332/407.178; Fax:
0332/407.179.
Publishing House: Hamangiu, No. 36 Colonel Corneliu Popeia Street, 5th District,
Bucharest, Romania; www.hamangiu.ro
Journal of Social Economy is covered in Proquest-Ulrich, Proquest Central,

Ebsco, CEEOL, IndexCopernicus, DOAJ and SCIPIO and is available on-line with open
access at: http://profitpentruoameni.ro
The authors can send their contributions continuously to editor’s address.
Journal of Social Economy is published on:

30th May, 30th November.
CUPRINS
ECONOMIA SOCIALĂ. PERSPECTIVE TEORETICE

Legea economiei sociale. De la cadrul legislativ la cadrul teoretic
Romeo Asiminei ________________________________________________________3
Migrație sau exod? Europa noilor veniți și provocările
economiei sociale
Gheorghe Teodorescu ________________________________________________ 31
Uniunea Europeană în fața provocărilor migrației
Elena Simona Vrânceanu ____________________________________________ 75
ECONOMIA SOCIALĂ. PERSPECTIVE EMPIRICE

Situaţia unităţilor protejate autorizate din perspectiva
economiei sociale - cazul judeţului Cluj
Oana-Magda Vlăduţ ________________________________________________109
Economia socială. Un pas spre creativitate
Daniela Vîrjan _______________________________________________________141
ECONOMIA SOCIALĂ. ABORDĂRI INTERDISCIPLINARE

Aspecte etice, socio-psihologice şi medicale ale neglijării
copilului
Smaranda Diaconescu, Magdalena Iorga, Claudia Olaru, Nicoleta
Gimiga _______________________________________________________________163
Vol. V • Nr. 2/2015 VII

Factorii socio-economici şi culturali şi influenţa lor asupra

accesibilităţii populaţiei roma la serviciile de sănătate
Camelia Soponaru , Suzana Semeniuc , Smaranda Diaconescu ,
Magdalena Iorga ___________________________________________________183
RECENZII
Devianța socială la tineri. Dependența de substanțe
Autori: Mihaela Rădoi, Institutul European, Iași, 2015
Gabriela Irimescu ___________________________________________________211
Organizațiile de ajutor reciproc
Autor: Mihaela Lambru, Editura Polirom, Iași, 2013
Lavinia Baciu _______________________________________________________217
RECOMANDĂRI PENTRU AUTORI _____________________________________ 225
VIII Vol. V • Nr. 2/2015

SUMMARY
SOCIAL ECONOMY. THEORETICAL PERSPECTIVES

The law on social economy. From legislative to theoretical
framework
Romeo Asiminei ______________________________________________________ 17
Migration or exodus? Newcomers’ Europe and the challenges of
social economy sociale
Gheorghe Teodorescu ________________________________________________ 53
The European Union facing the challenges of migration
Elena Simona Vrânceanu ____________________________________________ 91
SOCIAL ECONOMY. EMPIRICAL PERSPECTIVES

The situation of the authorised protected units from the
perspective of the social economy – Cluj county case
Oana-Magda Vlăduţ ________________________________________________125
The social economy. A step toward creativity
Daniela Vîrjan _______________________________________________________151
SOCIAL ECONOMY. INTERDISCIPLINARY APPROACHES

Ethical, socio-psychological and medical aspects of child neglect
Smaranda Diaconescu, Magdalena Iorga, Claudia Olaru, Nicoleta
Gimiga _______________________________________________________________173
Vol. V • Nr. 2/2015 IX

Socio-economic and cultural factors influencing roma people’s

accessibility to health services
Camelia Soponaru , Suzana Semeniuc , Smaranda Diaconescu ,
Magdalena Iorga ___________________________________________________195
BOOK REVIEWS
Social deviance in young people. Substance dependence
Author: Mihaela Rădoi, European Institute, Iasi, 2015
Gabriela Irimescu __________________________________________________ 214
Mutual aid organizations
Author: Mihaela Lambru, Polirom Publishing, Iasi, 2013
Lavinia Baciu _______________________________________________________221
RECOMMENDATIONS FOR AUTHORS ________________________________ 229
X Vol. V • Nr. 2/2015

Economia socială.
Perspective teoretice
Social economy.
Theoretical perspectives
LEGEA ECONOMIEI SOCIALE. DE LA CADRUL LEGISLATIV
LA CADRUL TEORETIC
Romeo Asiminei[1]
Rezumat
Articolul analizează Legea nr. 219/2015 privind economia socială. Articolul este
structurat pe două dimensiuni. Prima dimensiune prezintă contextul şi procesul
legislativ care jalonează apariţia legii economiei sociale în România. A doua
dimensiune analizează conţinutul legii în raport cu definirile şi principiile teoretice
ale conceptului de economie socială. Mai mult decât atât articolul evaluează
impactul legii asupra domeniului economiei sociale.
Una dintre concluziile centrale ale articolului se referă la faptul că legea asumă un
domeniu de acţiune al economiei foarte restrictiv care se cantonează la mecanisme
de integrare pe piaţa muncii a persoanelor aparţinând grupurilor vulnerabile.
Cuvinte cheie: economie socială, grup vulnerabil, cadru legislativ,

Legea 219/2015 privind economia socială.
În data de 28 iulie 2015 era publicată în Monitorul Oficial al

României, Nr. 561, Partea I, Legea numărul 219 privind economia
socială. Parcursul legii a fost unul destul de îndelungat şi supus unei
intense dezbateri publice.
Contextul şi procesul legislativ

Apariţia legii economiei sociale în România este catalizată de un
context european favorabil. În 2008 economia socială devine o direcție
de interes odată cu includerea sa ca domeniu eligibil pentru proiectele
co-finanţate din Fondului Social European, prin Programul Operaţional
Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) 2007 - 2013, Axa
Prioritară 6 „Promovarea incluziunii sociale”, Domeniul major de
intervenţie (DMI) 6.1: „Dezvoltarea economiei sociale”. De altfel, în data
Conferențiar Universitar Doctor, Departamentul de Sociologie şi Asistenţă Socială, Facultatea

[1]
de Filosofie şi Ştiinţe Social - Politice, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”din Iaşi, Bulevardul
Carol I nr. 11, 700506, tel.: 0232201372, e-mail: romeoasiminei@yahoo.com.
de 19 februarie 2009, Parlamentul European a adoptat o Rezoluţie

privitoare la economia socială (Parlamentul European, 2009) prin care
s-a subliniat faptul că „economia socială joacă un rol esenţial în
economia europeană combinând profitabilitatea cu solidaritatea,
creând locuri de muncă de bună calitate, consolidând coeziunea socială,
economică şi regională, generând capital social, promovând cetăţenia
activă, solidaritatea şi un tip de economie care acordă prioritate
oamenilor şi sprijinind dezvoltarea durabilă şi inovarea socială,
tehnologică şi de mediu” (Asiminei, 2012, p. 9). Rezoluţia Parlamentul
European subliniază inclusiv necesitatea elaborării unui cadrul legal
care să definească statutul juridic al entităţilor de economie socială,
facilitarea accesului la credite, acordarea de stimulente fiscale și sprijin
pentru dezvoltarea micro-creditelor.
În România, în luna decembrie 2010 Ministerul Muncii, Familiei şi
Protecţiei Sociale (MMFPS) publică în variantă on-line Raportul de
cercetare privind economia socială în România1. Raportul
concluzionează faptul că „în România cadrul legislativ include referiri la
formele de economie socială, dar se impune continuarea efortului de
armonizare a legislaţiei. Cadrul instituţional este relativ confuz şi
orientat mai degrabă către sprijinirea particulară şi fragmentată a
anumitor forme de economie socială, dar nu a domeniului în ansamblul
său.” (MMFPS, 2010, p. 118). De altfel, „reglementarea domeniului
economiei sociale prin adoptarea unei legi cadru [...] ar conduce la
coagularea eforturilor administraţiei publice centrale şi locale cu cele
ale instituţiilor de reprezentare a economiei sociale cu impact pe
termen lung asupra funcţionarii entităţilor de economie socială din
România” (Stănescu, 2013, p. 76).
Ultimul trimiestru din anul 2011 a fost foarte bogat în evenimente
pentru sectorul economiei sociale din România. În luna decembrie a fost
promulgată Legea nr. 292/2011 privind asistenţa socială care la Art. 6.
lit. I definește economia socială ca fiind un sector ce cuprinde activităţi
economice care, în subsidiar şi cu condiţia menţinerii performanţei
economice, includ obiective de tip social. La Art. 53 alin. (4) din această
lege se precizează faptul că în cadrul acţiunilor multidimensionale ale
procesului de incluziune socială se înscriu şi activităţile din domeniul
economiei sociale, orientate spre generarea sau asigurarea de locuri de
muncă pentru persoanele vulnerabile. Organizarea şi funcţionarea
sectorului economiei sociale se reglementează prin lege specială.
4 Vol. V • Nr. 2/2015

Prin urmare MMFSP a elaborat trei schițe de lucru privind legea

economiei sociale. „Prima propunere legislativă a fost prezentată public
în octombrie 2011. A doua formă a fost lansată în dezbatere publică în
decembrie 2011. […]. O variantă consolidată a propunerii legislative a
fost supusă dezbaterii publice în septembrie 2012.” (Stănescu (coord.),
2013, p. 16). Varianta proiectului de lege publicată în decembrie 2011 a
fost puternic criticată de entitățile de economie socială existente la acel
moment pe motiv că domeniul economiei sociale este redus la inserția
grupurilor vulnerabile. Sectorul ONG a reacţionat și el foarte energic la
propunerile MMFSP şi a organizat numeroase procese de consultare de-
a lungul întregului proces legislativ propunând o serie de
amendamente. Efervescența sectorului ONG în organizarea de
dezbateri, campanii de consultare și luări de poziție ar trebui înțeleasă
și în contextul implelementării unui număr semnificativ de proiecte co-
finanţate din Fondului Social European, DMI 6.1. Din totalul de 4.079
proiecte contracte în cadrul POSDRU în perioada 2007-2014, 275, adică
cca. 7%, au vizat domeniul major de intervenţie 6.1 „Dezvoltarea
economiei sociale” (Ministerul Fondurilor Europene, 2015).
La data de 20 decembrie 2013 (Camera Deputaţilor, 2015)
proiectul de lege privind economia socială iniţiat de Guvernul României
a fost înregistrat la Senat, fiind prima Cameră sesizată. Ca urmare a
depăşirii termenului de adoptare de 60 de zile, proiectul de lege a fost
adoptat tacit de către Senat, potrivit Art. 75 alin. (2) teza a III-a din
Constituţia României, republicat, la data de 12 iunie 2014.
În continuarea procesului legislativ proiectul de lege este transmis
către Camera Deputaţilor spre dezbatere şi aprobare, aceasta fiind și
Camera decizională. La data de 30 iunie 2015, în urma dezbaterii din
plen, Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege privind economia
socială cu 301 voturi pentru, zero voturi contra şi o abţinere.
Ca urmare a votului din Camera Deputaților, Parlamentul
României transmite Preşedintelui spre promulgare proiectul de lege.
Prin Decretul Preşedintelui României nr. 671 din data de 22 iulie 2015
proiectul de lege devine Legea nr. 219/2015 privind economia socială.
Conform Art. 35 din Legea nr. 219/2015 privind economia socială
la data de 27 august 2015 Legea a intrat în vigoare. Conform Art. 34
alin. (1) din aceeaşi lege Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi
Persoanelor Vârstnice urmează să elaboreze normele metodologice de
aplicare care vor fi aprobate prin hotărâre a Guvernului în termen de 60
Vol. V • Nr. 2/2015 5

de zile de la data intrării în vigoare, adică până la data de 26 octombrie

2015.
Lege nr. 219/2015 privind economia socială reglementează
aspecte privind definirea domeniul economiei sociale, stabilirea
măsurilor de promovare şi de sprijinire a economiei sociale, condiţiile
de atestare de către autorităţile publice a două noi forme de organizare
juridică: întreprinderea socială şi întreprinderea socială de inserţie.
Definirea şi principiile economiei sociale

Lege nr. 219/2015 defineşte economia socială ca fiind [Art. 2 alin.
(1)] „ansamblul activităţilor organizate independent de sectorul public,
al căror scop este să servească interesul general, interesele unei
colectivităţi şi/sau interesele personale nepatrimoniale, prin creşterea
gradului de ocupare a persoanelor aparţinând grupului vulnerabil
şi/sau producerea şi furnizarea de bunuri, prestarea de servicii şi/sau
execuţia de lucrări. [Art. 2 alin. (2)] Economia socială are la bază
iniţiativa privată, voluntară şi solidară, cu un grad ridicat de autonomie
şi responsabilitate, precum şi distribuirea limitată a profitului către
asociaţi.”
Nici în literatura ştiinţifică şi nici în legislaţia internaţională nu
există o definiţie unanim acceptată privind domeniul economiei sociale.
Diversele definiri se bazează pe (1) aducerea în prim-plan a entităţilor
care compun acest sector (formele de organizare), (2) pe principiile
care stau la baza organizării domeniului (MMFPS, 2010, p. 20) sau (3)
pe o operaţionalizare mai complexă care îmbină delimitarea entităţilor
cu principiile de organizare şi funcţionare. În cazul nostru, legea
defineşte conceptul de economie socială din prisma principiilor de
organizare şi funcţionare.
Un prim element care iese în evidenţă la definiţia din Legea nr.
219/2015 în Art. 2 alin. (1) este caracterul restrictiv al domeniului
economiei sociale la entităţi private care au ca scop integrarea în
câmpul muncii a persoanelor aparţinând grupurilor vulnerabile.
Conceptul de economie socială se bazează pe teoriile sociologilor
utopişti (Owen, Saint Simon şi Fourier), ale sociologilor anarhişti
(Proudhon) sau ale unor economişti (Gide) şi descrie forme de
organizare la nivel comunitar sau chiar statal bazate pe solidaritate şi
participare cu scopul de a maximiza bunăstarea indivizilor şi a
comunităţii în ansamblu (Asiminei, 2012). Definirile moderne ale
conceptului de economie socială sunt centrate pe ideile sociologilor
6 Vol. V • Nr. 2/2015

utopişti, dar, sub presiunea contextului socio-economic, aceste idei sunt

aplicate la scală mai redusă, la nivelul unor iniţiative private (Asiminei,
2012; Asiminei şi Şoitu, 2014). Primul aliniat la definiţiei economiei
sociale din Legea nr. 219/2015 descrie aria de acţiune a domeniului.
Această arie de acţiune este redusă de la „dezvoltarea economică şi
socială a unei comunităţi” (Stănescu (coord.), 2012, p. 13), prin
intermediul entităţilor de economie socială care iau naştere cu scopul
de „a întâmpina nevoile membrilor prin intermediul pieţei” (Centrul
Internaţional de Cercetare şi Informare asupra Economiei Publice,
Sociale şi Cooperativelor (CIRIEC), 2007, p. 5) la un simplu mecanism
de inserţie socială a grupurilor vulnerabile. Practic, definirea economiei
sociale din cadrul Legii nr 219/2015 se circumscrie unei schimbări de
paradigmă (Asiminei şi Şoitu, 2014). Prin urmare, această definiţie
exclude cele mai importante entităţi ale economiei sociale: societăţile
cooperative, cooperativele de credit şi casele de ajutor reciproc ale
salariaţilor şi ale pensionarilor.
Mai mult decât atât, prin sintagma „activitate de interes general”
legiuitorul nu se referă la un sens larg, ci tot la un sens restrictiv. Prin
activitate de interes general se înţelege orice activitate din domeniul
economic, cultural-artistic, social, educaţional, ştiinţific, al sănătăţii,
sportului, locuirii, protecţiei mediului, menţinerii tradiţiilor, al cărei
scop final este dezvoltarea comunităţilor locale, crearea de locuri de
muncă, implicarea persoanelor aparţinând grupului vulnerabil,
prevăzut de prezenta lege, în activităţi cu caracter social şi/sau
activităţi economice, facilitând accesul acestora la resursele şi serviciile
comunităţii (Art. 5 alin (1), Art. 6 alin (1)).
Al doilea aliniat la definiţiei economiei sociale din Legea nr.
219/2015 descrie principiile de organizare şi funcţionare. Acest aliniat
pare a fi preluat din definiţia propusă în Raportul de Deschidere privind
Economia Socială în România: Profit pentru oameni. În raportul citat
autorii definesc economia socială ca fiind „tipul de economie care
îmbină în mod eficient responsabilitatea individuală cu cea colectivă în
vederea producerii de bunuri şi/sau furnizării de servicii, care
urmăreşte dezvoltarea economică şi socială a unei comunităţi şi al cărei
scop principal este beneficiul social. Economia socială are la bază o
iniţiativă privată, voluntară şi solidară, cu un grad ridicat de autonomie
şi responsabilitate, presupune un risc economic şi o distribuţie limitată
a profitului.” (Stănescu (coord.), 2012, p. 13) Se observă faptul că
definiţia din lege elimină referirea la riscul economic, chiar dacă
Vol. V • Nr. 2/2015 7

Comitetul Economic şi Social European statuează faptul că entităţile de

economie socială „trebuie să fie eficiente din punct de vedere economic
în aşa fel încât să poată utiliza surplusul financiar pentru atingerea
obiectivelor” de auto-ajutor mutual (Economic and Social Committee,
2000, p. 4).
Raportul CIRIEC descrie în detaliu principiile de organizare şi
funcţionare a entităţilor de economie socială (CIRIEC, 2007, pp. 5-6). În
continuare analizăm comparativ principiile CIRIEC cu principiile în baza
cărora funcţionează entităţile de economie socială din România
conform Legii nr. 219/2015, Art. 4.
Tabel 1. Principiile de organizare şi funcţionare a economiei sociale.
CIRIEC, 2007 Legea nr. 219/2015, Art. 4

sunt private, cu alte cuvinte, nu fac personalitate juridică distinctă,
parte din sau nu sunt controlate autonomie de gestiune şi
de sectorul public; independenţă faţă de autorităţile
au o formă de organizare, adică au, publice;
în general, personalitate juridică;
sunt organizaţii democratice.
Organizaţiile2 aplică principiul „o
persoană, un vot” în procesele lor
decizionale, indiferent de aportul
de capital sau cotizaţiile plătite de
membri. Membrii deţin controlul
majoritar sau exclusiv în procesul
decizional al organizaţiei.
au autonomie decizională, ceea ce control democratic al membrilor,
înseamnă că au deplină capacitate exercitat asupra activităţilor
de a-şi alege şi revoca organele de desfăşurate;
conducere, precum şi de a-şi
controla şi organiza toate
activităţile;
se bucură de libertate de asociere, caracter voluntar şi liber al
cu alte cuvinte, asocierea la asocierii în formele de organizare
acestea nu este obligatorie; specifice domeniului economiei
sociale;
orice distribuire a profiturilor sau alocarea celei mai mari părţi a
excedentelor între membrii profitului/excedentului financiar
utilizatori, în cazul în care are loc, pentru atingerea obiectivelor de
8 Vol. V • Nr. 2/2015

CIRIEC, 2007 Legea nr. 219/2015, Art. 4

nu este proporţională cu aportul interes general, ale unei
de capital sau cu cotizaţiile plătite colectivităţi sau în interesul
de membri, ci cu activităţile sau personal nepatrimonial al
tranzacţiile acestora în cadrul membrilor;
organizaţiei;
desfăşoară o activitate economică prioritate acordată individului şi
în sine, pentru a satisface nevoile obiectivelor sociale faţă de
unor persoane, gospodării sau creşterea profitului;
familii. Din acest motiv,
organizaţiile economiei sociale
sunt considerate organizaţii ale
oamenilor, nu ale capitalului.
Acestea lucrează cu capitalul şi
alte resurse decât cele monetare,
dar nu în favoarea capitalului.
solidaritate şi responsabilitate
colectivă;
convergenţa dintre interesele
membrilor asociaţi şi interesul
general şi/sau interesele unei
colectivităţi.
Deşi cele două seturi de principii sunt comparabile, există o serie

de diferenţe care subliniază caracterul mai restrictiv al domeniului
economiei sociale în România:
• Principiile CIRIEC statuează foarte clar faptul că entităţile de
economie socială au personalitate juridică de drept privat. În
cadrul Legii 219/2015 Art. 4 cele două principii sunt reunite într-
un singur principiu. Mai mult decât atât, definiţia din lege
subliniază de două ori caracterul privat al entităţilor de economie
socială: „ansamblul activităţilor organizate independent de
sectorul public”, „are la bază iniţiativa privată”;
• Principiul controlului democratic al membrilor nu este limitat
doar la activităţile desfăşurate, aşa cum apare în Legea 219/2015,
ci şi la persoana juridică în sensul alegerii şi revocării organele de
conducere. Considerăm că Legea 219/2015 omite un principiu
esenţial al autonomiei decizionale „o persoană, un vot”;
Vol. V • Nr. 2/2015 9

• Atât raportul CIRIEC cât şi Legea 219/2015 subliniază

caracterul voluntar şi liber al asocierii membrilor la entităţile de
economie socială;
• Principiile CIRIEC susţin distribuirea profitului între membri în
raport cu activităţile desfăşurate de aceştia. În definirea
economiei sociale din Legea 219/2015 se face apel la principiul
„distribuirii limitată a profitului către asociaţi”. Pe de altă parte
principiul de la Art. 4 se referă la alocarea profitului în interesul
personal nepatrimonial (?!?) Mai mult decât atât, la Art. 8 alin. (4)
se stipulează faptul că entităţile de economie socială trebuie să
aloce minimum 90% din profitul realizat scopului social şi
rezervei statutare;
• Raportul CIRIEC accentuează faptul că entităţile de economie
socială desfăşoară o activitate economică în sine. Sintagma
„economie socială” se referă atât la faptul că este implicată o
activitate economică eficientă, cât şi la caracterul social înţeles ca
auto-ajutor mutual şi spirit public (Economic and Social
Committee, 2000, p. 3). În acest sens Legea 219/2015 subliniază
prioritatea acordată obiectivelor sociale, dar nu este sensibilă la
necesitatea eficienţei economice. Prin „obiective sociale” legea nu
se referă la „auto-ajutor mutual şi spirit public”, ci la un obiectiv
mai restrâns, în sensul de „activitate care urmăreşte interesul
general, în realizarea nevoilor sociale ale grupurilor vulnerabile, a
prevenirii şi combaterii riscului de excluziune socială şi a
promovării incluziunii sociale” (Art. 6 alin. (1)).
La setul de principii enunţate mai sus se adaugă şi trei obiective
majore ale economiei sociale (Art. 5): (1) să contribuie la consolidarea
coeziunii economice şi sociale, (2) să contribuie la crearea de locuri de
muncă pentru persoanele vulnerabile şi (3) să contribuie la dezvoltarea
serviciilor sociale care să faciliteze accesul persoanele vulnerabile. În
fapt, aceste obiective sunt extrase din Carta Principiilor Economiei
Sociale (2002) - (1) consolidarea coeziunii sociale, (2) ocuparea forţei
de muncă şi (3) dezvoltarea serviciilor sociale – şi restrânse în cadrul
legii la integrarea persoanelor aparţinând grupurilor vulnerabile.
Art. 3 din Legea 219/2015 identifică entităţile economiei sociale.
Astfel, contrar definiţiei enunţate la Art. 2 din aceeaşi lege, actorii
economiei sociale sunt: societăţile cooperative de gradul I,
cooperativele de credit, asociaţiile şi fundaţiile, casele de ajutor reciproc
ale salariaţilor (CARS) şi pensionarilor (CARP), societăţile agricole şi
10 Vol. V • Nr. 2/2015

alte forme de asociere în agricultură precum şi orice alte categorii de

persoane juridice care respectă, conform actelor legale de înfiinţare şi
organizare, cumulativ, definiţia şi principiile economiei sociale
prevăzute în prezenta lege.
Întreprinderea socială şi întreprinderea socială de

inserţie
În Raportul de recomandări al economiei sociale. România 2013
(Stănescu (coord.), 2013) sunt propuse două scenarii pentru
dezvoltarea economiei sociale. Într-un prim scenariu, întreprinderile
sociale se bucură de acelaşi regim ca orice alt agent economic acestora
fiindu-le facilitate accesul la resurse instituţionale şi financiare. În al
doilea scenariu, aceleaşi structuri sunt promovate prin mecanisme
specifice de susţinere. La rândul său, acest al doilea scenariu poate
urma două opţiuni strategice: a) susţinerea întreprinderilor sociale
independent de angajarea grupurilor vulnerabile; b) promovarea, pe
lângă întreprinderile sociale, a întreprinderilor sociale de inserţie
orientate spre angajarea grupurilor vulnerabile. (Stănescu (coord.),
2013). Legea 219/2015 coincide într-o mare măsură cu cel de-al doilea
scenariu din raport.
În Legea 219/2015 privind economia socială sunt descrise două
forme juridice în care se pot regăsi entităţile care desfăşoară acţiuni de
economie socială: întreprinderea socială şi întreprinderea socială de
inserţie. Legea descrie un cadru formal-instituţional al economiei
sociale.
Vol. V • Nr. 2/2015 11

COOP de COOP de Asociaţii & CARS CARP Societăţi Alte

gradul I credit Fundaţii agricole persoane
juridice
Atestat de întreprindere socială
Întreprindere socială
Marcă socială
Întreprindere
socială de
inserţie
Figura 1. Cadru formal-instituţional al economiei sociale în România,

conform Legii nr. 219/2015.
Întreprinderea socială. Oricare dintre entităţile economiei sociale

amintite de Legea 219/2015 la Art. 3 pot primi un „atestat de
întreprindere socială” pe baza unei solicitări. Conform legii atestatul de
întreprindere socială certifică scopul social al persoanei juridice private
şi conformarea acesteia la principiile economiei sociale (enunţate în
lege). Este posibil ca entităţile clasice ale economiei sociale (societăți
cooperative şi case de ajutor reciproc – CARS, CARP) să nu poate obţine
această atestare de întreprindere socială. Atestatul de întreprindere
socială urmează să fie eliberat de Compartimentele pentru economie
socială din cadrul Agenţiilor de Ocupare a Forţelor de Muncă (AJOFM)
care vor fi înfiinţate prin efectul prezentei legi. Aceste atestate vor avea
o valabilitate de cinci ani. În plus, Compartimentele pentru economie
socială vor administra un Registrul unic de evidenţă a întreprinderilor
sociale în care vor fi înscrise informaţii cu privire la întreprinderile
sociale şi întreprinderile sociale de inserţie existente în România.
Întreprinderile sociale trebuie să respecte, conform Art. 8 alin (4)
un set de patru criterii:
• acţionează în scop social şi/sau în interesul general al
comunităţii;
12 Vol. V • Nr. 2/2015

• alocă minimum 90% din profitul realizat scopului social şi

rezervei statutare;
• se obligă să transmită bunurile rămase în urma lichidării către
una sau mai multe întreprinderi sociale;
• aplică principiul echităţii sociale faţă de angajaţi, asigurând
niveluri de salarizare echitabile, între care nu pot exista diferenţe
care să depăşească raportul de 1 la 8.
Privind obiectiv conţinutul Legii nr. 219/2015 se observă faptul că
întreprinderile sociale sunt o etapă formală intermediară între varii
forme de persoane juridice de drept privat şi întreprinderile sociale de
inserţie. Lege nu prevede nici un fel de formă de finanţare sau
mecanisme de sprijinire şi încurajare a acestora. Cel mai probabil efect
va fi că entităţile clasice de economie sociale vor rămâne organizate
după reglementari legislative punctuale3. Pentru aceste entităţi legea
economiei sociale va avea un impact minimal. Obiectivul oricărei
entităţi care doreşte să beneficieze de forme de finanţare sau
mecanisme de sprijinire şi încurajare va fi de a deveni întreprindere
socială de inserţie. Obţinerea statutului de întreprindere va fi strict o
etapă birocratică în acest parcurs.
Întreprinderea socială de inserţie. Conform Legii nr. 219/2015
întreprinderea socială de inserţie este întreprinderea socială care are,
permanent, cel puţin 30% din personalul angajat aparţinând grupului
vulnerabil, astfel încât timpul de lucru cumulat al acestor angajaţi să
reprezinte cel puţin 30% din totalul timpului de lucru al tuturor
angajaţilor şi care are ca scop lupta împotriva excluziunii,
discriminărilor şi şomajului prin inserţia socio-profesională a
persoanelor defavorizate. Aceste precizări se apropie foarte mult de
prevederile Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea
drepturilor persoanelor cu handicap (Art. 5) care defineşte unitatea
protejată autorizată ca fiind operatorul economic de drept public sau
privat, cu gestiune proprie, în cadrul căruia cel puţin 30% din numărul
total de angajaţi cu contract individual de muncă sunt persoane cu
handicap.
Statutul de întreprindere socială de inserţie se certifică prin
acordarea unei noi atestări denumită de lege „marcă socială”. La fel ca în
cazul atestatului de întreprindere socială, marca socială este eliberată
de către Compartimentele de economie socială din cadrul AJOFM-urilor
dar are o perioadă de valabilitate mai scurtă, de doar trei ani.
Vol. V • Nr. 2/2015 13

Întreprinderile sociale de inserţie pot fi finanţate din surse publice

şi/sau private, naţionale sau internaţionale, potrivit normelor juridice
aplicabile fiecăreia dintre categoriile din care fac parte sursele de
finanţare. Astfel, acest tip de întreprinderi:
• beneficiază de gratuitate pentru emiterea mărcii sociale şi
înregistrarea în Registrul unic de evidenţă a întreprinderilor
sociale;
• poate beneficia de condiţii speciale în cadrul documentaţiei de
atribuire contractelor de achiziţie publică, a contractelor de
concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de
servicii;
• poate beneficia de consiliere gratuită la constituirea şi/sau la
dezvoltarea afacerii;
• poate beneficia de o serie de facilităţi din partea autorităţilor
administraţiei publice locale;
• beneficiază de facilităţile prevăzute de Legea nr. 76/2002
privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării
forţei de muncă;
• poate beneficia de măsuri de sprijin, de natura ajutorului de
stat;
• poate beneficia4 anual de programul pentru stimularea
înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor din sfera economiei
sociale în conformitate cu prevederile art. 25 lit. d) din Legea nr.
346/2004.
Beneficiarii direcţi ai domeniului economiei sociale descris de
Legea nr. 219/2015 sunt persoane aparţinând grupului vulnerabil,
adică persoane sau familii care sunt în risc de a-şi pierde capacitatea de
satisfacere a nevoilor zilnice de trai din cauza unor situaţii de boală,
dizabilitate, sărăcie, dependenţă de droguri sau de alcool ori a altor
situaţii care conduc la vulnerabilitate economică şi socială, conform
Legii asistenţei sociale nr. 292/2011 Art. 6 lit. p).
Concluzii
Legea 219/2015 restrânge aria de acţiune a economiei sociale la
inserția pe piața muncii a persoanelor aparţinând grupurilor
vulnerabile contrar înțelesului universal al economiei sociale ca
activitate economică desfășurată cu condiția respectării unor criterii
comune. Această restrângere este realizată atât prin intermediul
14 Vol. V • Nr. 2/2015

definirii conceptului de economie socială cât şi prin formele de

organizare şi modalităţile de finanţare, sprijinire şi încurajare a
acestora. Prezenta lege orientează economia socială către mecanisme
complementare de servicii sociale care urmează să fie accesate de
persoane aparţinând grupului vulnerabil. Economia socială, din
perspectiva legii, se distanţează aproape ireconciliabil de ideea unui
demers de activism individual care să îmbine în mod eficient
responsabilitatea individuală cu cea colectivă.
Legea 219/2015 privind economia socială descrie o serie de
mecanisme de atestare a formelor de organizare a economiei sociale
(atestat de întreprindere socială, marcă socială) şi noi structuri de
organizare instituţională (compartimente pentru economie socială)
care vor avea un impact minimal asupra entităţilor clasice de economie
socială (societăţile cooperative, cooperativele de credit şi casele de
ajutor reciproc ale salariaţilor şi pensionarilor).
Note
1 Raportul elaborat de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale
este publicat în variantă tipărită în decembrie 2011.
2 Cu excepţia unor organizaţii voluntare care prestează servicii
necomerciale gospodăriilor.
3 Legea nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei,
republicată; Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind

instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi
completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările
ulterioare; Legea nr. 122/1996 privind regimul juridic al caselor de
ajutor reciproc ale salariaţilor şi al uniunilor acestora, republicată;
Legea nr. 540/2002 privind casele de ajutor reciproc ale pensionarilor,
cu modificările şi completările ulterioare; Legea nr. 36/1991 privind
societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, cu
modificările ulterioare ș.a.m.d.
4 Se aplică și pentru întreprinderile de inserție.
Vol. V • Nr. 2/2015 15

Bibliografie
1. Asiminei, R. (2012). Economia socială – Delimitări conceptuale.
Revista de economie socială, Vol II, Nr.1.
2. Asiminei, R. şi Şoitu, C.T. (2014). Economia socială: O paradigmă în
schimbare. Revista de economie socială, Vol IV, Nr.1.
3. Centrul Internaţional de Cercetare şi Informare asupra Economiei
Publice, Sociale şi Cooperativelor (CIRIEC) (2007). Economia
socială în Uniunea Europeană. Rezumatul raportului întocmit
pentru Comitetul Economic şi Social European.
4. Camera Deputaţilor (2015). Procesul legislativ al Legii nr. 219 din
23 iulie 2015. http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act?nr=
219&an=2015.
5. Economic and Social Committee (2000). Opinion on the Social
Economy and Single Market. Brussels.
6. Parlamentul European. 2009. Rezoluţia Parlamentului European din
19 februarie 2009 referitoare la economia socială.
http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?pubRef=-//
7. Stănescu, S.M. (coord.), Asiminei, R., Rusu, O., Vârjan, D. (2012).
Raport de Deschidere privind Economia Socială în România: Profit
pentru oameni. Raport de deschidere în cadrul proiectului Modelul
Economiei Sociale în România. Editor: Programul Naţiunilor Unite
pentru Dezvoltare. www.profitpentuoameni.ro.
8. Stănescu, S.M. (coord.), Asiminei, R., O., Vârjan, D. (2013). Raport de
recomandări al economiei sociale. România 2013. Editor: Programul
Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare. www.profitpentuoameni.ro.
9. Stănescu, S.M., (2013). Cadrul instituţional cu impact asupra
economiei sociale. Revista de Economie Socială, Vol. III, Nr. 3.
10. Ministerul Fondurilor Europene (2015). Raportare Programe
Operaţionale 31 iulie 2015. http://old.fonduri-ue.ro/stadiul-
absorbtiei.
11. Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS) (2010).
Raport de cercetare privind economia socială în România din
perspectivă europeană comparată. www.mmuncii.ro,
www.economiesociala.info.
12. ***, Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea
drepturilor persoanelor cu handicap.
13. ***, Legea nr. 292/2011 privind asistenţa socială.
14. ***, Legea nr. 219/2015 privind economia socială.
16 Vol. V • Nr. 2/2015

THE LAW ON SOCIAL ECONOMY. FROM LEGISLATIVE TO
THEORETICAL FRAMEWORK
Romeo Asiminei [1]1
Abstract
The article analyses the Law no. 219/2015 on social economy and it has two parts.
The first part presents the context and the legislative process that led to the
apparition of the law on social economy in Romania. The second part consists of an
analysis of the law in relation to the definition and theoretical principles of the
concept of social economy. More than this, the article assesses the impact of the law
on the field of social economy.
One of the main conclusions of the article is that the law assumes a very restrictive
position that limits itself to the integration on the labour market of people
belonging to vulnerable groups.
Keywords: social economy, vulnerable group, legislative frame,

Law no. 219/2015 on social economy.
On July 28th, 2015, the Law no. 219 on social economy was
published in the Official Journal of Romania, no. 561, Part 1. The
development of the law took a lot of time and it was subjected to
intense public debates.
Context and legislative process

The apparition of the law on social economy in Romania was
determined by a favourable European context. In 2008 social economy
became a field of interest because it was included among the eligible
fields for projects co-financed from the European Social Fund, through
the Sectorial Operational Program for Human Resources Development
(POSDRU) 2007 – 2013, priority axis no. 6 “Promotion of social
inclusion”, major field of intervention (MFI) 6.1: “Development of social
economy”. Moreover, of February 19th, 2009, the European Parliament
[1] Associate Professor PhD., Department of Sociology and Social Work, Faculty of Philosophy
and Social Political Sciences, ”Alexandru Ioan Cuza” University of Iasi, 11 Carol I Boulevard,
700506, tel.: 0232201372, e-mail: romeoasiminei@yahoo.com.
adopted a Resolution on social economy (European Parliament, 2009)

pointing out that “social economy plays an essential role in the
European economy, by combining profitability with solidarity, creating
high-quality jobs, strengthening social, economic and regional cohesion,
generating social capital, promoting active citizenship, solidarity and a
type of economy with democratic values which puts people first, in
addition to supporting sustainable development and social,
environmental and technological innovation (Asiminei, 2012, p. 9). The
resolution of the European Parliament also highlighted the necessity of
developing the legal frame to define the legal status of social economy
entities, facilitate their access to credits, providing fiscal incentives and
support for the development of micro-credits.
In Romania, in December 2010, the Ministry of Labour, Family and
Social Protection (MMFPS) published the on-line form of the Research
report on social economy in Romania1. The report concludes that “in
Romania, the legislative frame includes references to the forms of social
economy but the effort of harmonizing the legislation needs to be
continued. The institutional frame is relatively confuse and oriented
more towards particular and fragmented support of certain forms of
social economy and not of the field as a whole” (MMFPS, 2010, p. 118).
In fact, “the regulation of social economy by adopting a frame law […]
might bring together the efforts of central and local public
administration and of the institutions representing social economy with
a long term impact on the functioning of the Romanian social economy
entities” (Stănescu, 2013, p. 76).
The last trimester of 2011 was full of events for the social
economy sector in Romania. In December the Law no. 292/2011 on
social economy was adopted; at article 6 letter I social economy is
defined as the sector that includes economic activities that, in
subsidiary and provided they maintain economic performance, includes
social type objectives. At art. 53 par. (4) of the Law, it is mentioned that
the multidimensional actions of the social inclusion process also include
those activities of social economy focused on generating or ensuring
work places for vulnerable categories of people. The organization and
the functioning of the social economy sector is regulated by special law.
Consequently, MMFPS draw up three drafts for the law on social
economy. “The first legislative proposal was made public in October
2011. The second variant was on public debate in December 2011. […].
A consolidated variant of the legislative proposal was on public debate
18 Vol. V • Nr. 2/2015

in September 2012.” (Stănescu (coord.), 2013, p. 16). The variant

published in December 2011 was highly criticized by the social
economy entities of that time considering that the field of social
economy was being reduced to the insertion of vulnerable groups. The
NGO sector also reacted to the proposals coming from MMFPS and
organized numerous consultation sessions during the entire legislative
process suggesting multiple amendments. The effervescence of the NGO
sector in organizing debates, consultation campaigns and taking stands
should be seen in the context of the high number of projects co-financed
by the European Social Fund, major field of intervention 6.1. From the
total of 4,079 contract projects from HRD OP between 2007 and 2014,
275 of them, that is almost 70%, referred to the major field of
intervention 6.1 “Development of social economy” (Ministry of
European Funds, 2015).
On December 20th, 2013 (Chamber of Deputies, 2015) the law
project on social economy initiated by the Government of Romania was
registered at the Senate; this was the first of the Chambers notified.
Because the 60 days term for the law to be adopted expired, the law
project was silently adopted by the Senate, according to article 75,
paragraph (2), 3rd thesis of the Constitution of Romania, republished on
June 12th, 2014.
The legislative process continued and the law project was sent to
the Chamber of Deputies for discussions and approval as it was also the
decisional Chamber. On June 30th 2015, after a debate in the plenum,
the Chamber of Deputies adopted the law project on social economy
with 301 votes in favour, zero votes against and one withhold.
Following the vote in the Chamber of Deputies, the Parliament of
Romania sent the law project to the President for promulgation. By
presidential decree no. 671 from July 22nd 2015 the law project became
Law no. 219/2015 on social economy.
According to art. 35 of Law no. 219/2015 on social economy on
August 27th, 2015, the law entered into force. According to art. 34 par.
(1) of the same Law, the Ministry of Labour, Family, Social Protection
and Elderly was going to draw up the methodology for applying the law;
it was going to be approved by decision of the Government in 60 days
after entering into force, that was by October 26th, 2015.
The Law no. 219/2015 on social economy regulates aspects
related to what the social economy field is about, establishes the
measures for promoting and supporting social economy, the conditions
Vol. V • Nr. 2/2015 19

two new types of legal entities – social enterprise and social insertion
enterprise need to fulfil in order to be certified by the public
authorities.
Definition and principles of social economy

Law no. 219/2015 defines social economy as being [art. 2 par. (1)]
“the ensemble of activities organized independently by the public sector
that serve the general interest, the interests of a community and/or the
personal non-patrimonial interests by increasing the occupation rate of
those belonging to vulnerable groups and/or producing and supplying
goods, services and/or by execution of works. [Art. 2 par. (2)] Social
economy relies on private, voluntary and solidary initiative, with high
level of autonomy and responsibility as well as on the limited
distribution of profit between the associates.”
Neither the specialized literature nor the international legislation
provides a unanimously accepted definition of the social economy field.
The various definitions rely on (1) highlighting the entities forming this
sector (forms of organization), (2) the principles that lay at the base of
organizing this field (MMFPS, 2010, p.20) or (3) a more complex
operationalization that combines the delimitation of entities and the
organization and functioning principles. In our case, the law defines the
concept of social economy in relation to the organization and
functioning principles.
The first aspect that stands out in the definition existent in the
Law no. 219/2015, in art. 2 par. (1) is the restrictive character of the
field of social economy in the case of private entities focused on
integrating vulnerable groups into the labour market. The concept of
social economy relies on the theories of utopian socialists (Owen, Saint
Simon and Fourier), anarchist sociologists (Proudhon) or of some
economists (Gide) and describes forms of organization at community or
even state level that are based on solidarity and participation with the
aim of maximizing individuals’ wellbeing and the community’s in
general. (Asiminei, 2012). The modern definitions of social economy
rely on the ideas of utopian sociologists, but, under the pressure of the
social-economic context, these ideas are applied to a smaller scale, at
the level of private initiatives (Asiminei, 2012; Asiminei and Şoitu,
2014). The first paragraph of the definition referring to social economy
from the Law no. 219/2015 presents the area of action of the field. It is
reduced from “the economic and social development of a community”
20 Vol. V • Nr. 2/2015

(Stănescu (coord.), 2012, p. 13), through the entities of social economy

founded to “answer the members’ needs through the market” (Centre of
research and information on public and social economy and
cooperatives (CIRIEC), 2007, p. 5) to the simple mechanism of social
insertion for vulnerable groups. Practically, the definition of social
economy in Law no. 219/2015 circumscribes to a paradigm shift
(Asiminei and Şoitu, 2014). Consequently, this definition excludes the
most important entities of social economy: cooperatives, credit
cooperatives and mutual support institutions for employees and
pensioners (CAR).
More than this, with the syntagma “general interest activity” the
lawmaker does not refer to a broader meaning, but a restrictive one.
The general interest activity refers to any activity from the following
sectors: economic, cultural and artistic, social, educational, scientific,
health, sport, environmental protection, maintaining traditions. The
purpose of these activities should be that of developing the local
community, creating new jobs, inserting the vulnerable group members,
as mentioned by the present law, into social and/or economic activities
and facilitating their access to the community’s services and resources
(Art. 5 par. (1), Art. 6 par. (1)).
The second paragraph of the definition of social economy from the
same Law no. 219/2015 presents the organization and functioning
principles. This paragraph seems to have been taken from the definition
suggested in the Opening Report on Social Economy in Romania: Profit
for People. Here the authors define social economy as the “type of
economy that effectively mixes individual and collective responsibility
for the production of goods and/or providing services, social and
economic development within a community and social benefit
represents its main goal. Social economy relies on private, voluntary
and solidary initiative, with high level of autonomy and responsibility,
implies an economic risk and a limited distribution of profit” (Stănescu
(coord.), 2012, p. 13). We can see that the definition in the law
eliminates the reference to the economic risk, even if the European
Economic and Social Committee highlights that social economy entities
“must be economically effective so to use the financial surplus for
achieving their goals of mutual support (Economic and Social
Committee, 2000, p. 4).
The CIRIEC report provides a detailed presentation of the
organization and functioning principles of social economy entities
Vol. V • Nr. 2/2015 21

(CIRIEC, 2007, pp. 5-6). From this point forward, we continue with a
comparative analysis of the CIRIEC principles and of the principles that
stay at the base of the social economy entities in Romania according to
Law no. 219/2015, art. 4.
Table 1. Organizing and functioning principles of social economy
CIRIEC, 2007 Law no. 219/2015, Art. 4

Are private; in other words, they Distinct legal personality,
are not part of and are not autonomy in administration and
controlled by the public sector; independence in relation to
Have some form of organization, public authorities;
that is, in general, they have legal
personality;
Are democratic organizations.
Organizations 2 apply the “one
person, one vote” principle in their
decisional processes, regardless of
the capital submitted or the
members’ fee. The members exert
majority or exclusive control in the
organization’s decisional process.
They have decisional autonomy, Democratic control of members,
that is they have full capacity to in relation to the activities
elect and revoke the management performed;
and to control and organize all their
activities;
Are free to associate, in other Voluntary and free right to
words, the association to them is associate to the forms of
not compulsory; organization characteristic to the
social economy sector;
Any distribution of the profit or of Most of the profit/financial
the surplus between the user surplus is used to fulfilling the
members, if present, is not general interest objectives, the
proportional with the capital or the objectives of a collectively or the
fees paid by the members, but with personal non-patrimonial
their activities or transactions interest of its members;
within the organization;
22 Vol. V • Nr. 2/2015

CIRIEC, 2007 Law no. 219/2015, Art. 4

Perform an economic activity to Priority is given to the person
answer the needs of people, and social goals and less to
households or families. For this increasing the profit;
reason, the social economy
organizations are considered
organizations of people, and not of
capital. They work with capital and
other resources apart from the
monetary resources, but not in
favour of the capital.
Collective solidarity and
responsibility;
Convergence between the
members’ interests and the
general interest and/or the
interests of a community.
Although the two sets of principles are comparable, some

differences highlight the restrictive feature of social economy in
Romania:
• The CIRIEC principles clearly state that social economy entities
are legal entities of private law. In Law no. 219/2015 art. 4 the
two principles are joint in one principle. More than this, the
definition in the law highlights twice the private feature of social
economy entities: “the activities organized independently from
the public sector”, “rely on private initiatives”;
• The principle of democratic control of members is not limited
to the activities performed as it is mentioned in Law no.
219/2015, but also to the legal entity when electing and revoking
the management. We consider that Law no. 219/2015 omits a key
principle of decisional autonomy “one person, one vote”;
• Both the CIRIEC report and the Law no. 219/2015 point out the
voluntary and free option of the members to associate to social
economy entities;
• The CIRIEC principles support the distribution of profit
between the members proportionally with the activities
performed. In defining social economy, the Law no. 219/2015
makes use of the principle “limited distribution of profit between
Vol. V • Nr. 2/2015 23

associates”. On the other hand, the principle stipulated at art. 4

refers to the allocation of the profit in the personal non
patrimonial interest (?!?). More than this, art. 8 par. (4) stipulates
that social economy entities must allocate minimum 90% of their
profit to fulfilling their social goal and to their statutory reserve;
• The CIRIEC report stresses the fact that social economy entities
perform a social activity in themselves. The syntagma “social
economy” refers to both the fact that an effective economic
activity is involved and to the social aspect perceived as mutual
self-aid and public spirit (Economic and Social Committee, 2000,
p.3). Referring to this aspect Law no.219/2015 points out the
priority given to social objectives, but it is not sensitive to the
necessity of economic efficacy. When mentioning the “social
objectives”, the Law does not refer to “mutual self-aid and public
spirit”, but to a more limited objective, more precisely to “an
activity that takes into consideration the general interest when
answering the social needs of vulnerable groups, preventing and
fighting the risk of social exclusion and promoting social
inclusion” (Art. 6 par. (1)).
To the set of principles mentioned above, three key objectives of
social economy are added (Art. 5): (1) strengthen economic and social
cohesion, (2) contribute at creating jobs for vulnerable people and (3)
develop the social services intended to facilitate the access of
vulnerable groups. In fact, these objectives are taken from the Charter of
Principles of the Social Economy (2002) – (1) strengthen social cohesion,
(2) occupation of labour force, and (3) development of social services –
and restricted in the Law to the integration of the people belonging to
vulnerable groups.
Art. 3 of Law no. 219/2015 identifies the social economy entities.
This way, contrary to the definition mentioned at art. 2 of the same law,
the actors of social economy are: first degree cooperatives, credit
cooperatives, associations and foundations, mutual support institutions
for employees (CARS) and pensioners (CARP), agricultural societies and
other forms of association in agriculture, as well as any other category
of legal entities that simultaneously respect, according to their
incorporation and organization articles, the definition and the
principles of social economy, as foreseen by the present law.
24 Vol. V • Nr. 2/2015

Social enterprises and social insertion enterprises

The Recommendations Report for Social Economy. Romania 2013
(Stănescu (coord.), 2013) suggests two scenarios for the development
of social economy. The first variant considers social enterprises having
the same statute as any other economic agent, their access to
institutional and financial resources being facilitated. In the second
variant, the same structures are promoted using specific support
mechanisms. This second scenario can have two other strategic options:
a) supporting social enterprises regardless of the employment of
vulnerable groups; b) promoting, apart from social enterprises, the
social insertion enterprises focused on employing vulnerable groups.
(Stănescu (coord.), 2013). Law no. 219/2015 coincides, to a great
extent to the second variant presented in the report.
Law no. 219/2015 on social economy describes two legal forms
that can be adopted by the entities conducting social economy actions:
social enterprise and social insertion enterprise. The Law describes a
formal-institutional frame of social economy.
First degree Credit Associations CARS CARP Agricultural Other legal

cooperatives cooperatives & societies entities
Foundations
Certificate of social enterprise
Social enterprise
Social mark
Social insertion
enterprise
Figure 1. Formal-institutional frame of social economy in Romania,

according to Law no. 219/2015
Vol. V • Nr. 2/2015 25

Social enterprise. Any of the social economy entities mentioned by

Law no. 219/2015 at art. 3 can receive a “certificate of social
enterprise” upon their request. According to the Law, the certificate of
social enterprise certifies the social purpose of the private legal entity
and that it complies with the principles of social economy (mentioned
in the Law). The classical entities of social economy may not receive
this certificate (cooperative companies and mutual aid institutions -
CARS, CARP) of social enterprise. The certificate of social enterprise is
to be issued by the Departments of social economy from the Labour
force agencies (AJOFM) that will be founded following this law. These
certificates will be valid for five years. Moreover, the Departments for
social economy will have a Sole register of social enterprises with
information on the social enterprises and social insertion enterprises
from Romania.
According to art. 8 par. (4), social enterprises must respect a set of
four criteria:
• Have a social purpose and/or act in the general interest of the
community;
• Allocate at least 90% of its profit to fulfilling its social objective
and statutory reserves;
• Commits itself to transfer the goods that remained after
liquidation to one or more social enterprises;
• Apply the principle of social equity in relation to its employees,
ensuring equitable salaries, between which there cannot be
differences higher than the 1 to 8 ratio.
At an objective analysis of the Law no. 219/2015 it is noticed that
social enterprises are just a formal intermediary phase between various
forms of legal entities of private law and social insertion enterprises.
The law does not stipulate any form of financing or support and
encouragement mechanisms for them. Most probably, the classical
social saving entities will continue being organized according to
punctual legislative regulations3. In their case, the impact of the law on
social economy will be minimum. The objective of any entity interested
in benefiting from financing forms or support and encouragement
mechanisms will be that of becoming a social insertion enterprise.
Obtaining the statute of enterprise will be strictly a bureaucratic phase
in this process.
Social insertion enterprise. According to Law no. 219/2015 the
social insertion enterprise represents that social enterprise with at
26 Vol. V • Nr. 2/2015

least 30% of its staff being constantly part of the vulnerable group, so
that their cumulated work hours represent at least 30% of the total
work hours of all employees and its purpose is to fight against
exclusion, discrimination and unemployment through the social-
professional insertion of disadvantaged people. These provisions are
highly similar to those of Law no. 448/2006 on protecting and
promoting the rights of disabled people (Art. 5) that defines the
authorized protected unit as the economic entity of public or private
law, with its own administration, where at least 30% of the total
number of employees with individual labour contract is disabled
people.
The statute of social insertion enterprise is certifies by granting a
new certificate named by the law “social mark”. Just like in the case of
the certificate of social enterprise, the social mark is issued by the
Departments of social economy from AJOFM and its validity period is
shorter, of only three years.
Social insertion enterprises can be financed from public and/or
private sources, national or international, according to the legal norms
applicable to each of the categories the financing sources come from.
This way, this type of enterprises:
• Benefit of gratuitousness for issuing the social mark and for the
registration in the Sole register of social enterprises;
• Can benefit of special conditions in case of the documentations
for the assignment of public procurement, concession contracts
for public works and service concession contracts;
• Can benefit of free counselling upon founding and/or
developing the business;
• Can benefit from a series of facilities from the local public
administration authorities;
• Benefits of the facilities stipulated by Law no. 76/2002 on the
unemployment insurance system and the stimulation of
employability;
• Can benefit from support measures, like state help;
• Can benefit4 annually from the program for stimulating the
registration and development of microenterprises acting in the
sector of social economy according to the provisions of art. 25
letter d) of Law no. 346/2004.
The direct beneficiaries of the social economy sector as it is
presented by Law no. 219/2015 are the people belonging to the
Vol. V • Nr. 2/2015 27

vulnerable group, that is people or families at risk of losing their

capacity to satisfy their daily needs because of diseases, disabilities,
poverty, drug or alcohol addiction or any other situation that leads to
economic and social vulnerability, according to Law no. 292/2011 art. 6
letter p) on social protection.
Conclusions
Law no. 219/2015 restricts the action area of social economy to
the insertion into the labour market of people from vulnerable groups
contrary to the universal meaning of social economy that is seen as an
economic activity conducted while respecting various commune
criteria. This restriction manifests itself through the definition of the
concept of social economy and the forms of organization and the ways
of financing, supporting and encouraging them. The present law orients
social economy towards complementary mechanisms of social services
that are to be accessed by the members of vulnerable groups. Social
economy, from the point of view of the law, leaves behind, almost
irreconcilably, the idea of individual activism that effectively combines
individual and collective responsibility.
Law no. 219/2015 on social economy describes a set of
certification mechanisms for the forms of organization of social
economy (certificate of social enterprise, social mark) and new
structures of institutional organization (departments for social
economy) that will have minimum impact on the classical entities of
social economy (cooperatives, credit cooperatives and mutual aid
institutions for employees and pensioners – CARS, CARP).
Notes
1 The report drawn up by the Ministry of Labour, Family and Social
Protection was released in printed form in December 2011
2 Except for some voluntary organizations that provide
noncommercial services to households.
3 Law no. 1/2005 on the organization and functioning of cooperations,
republished. The Government’s emergency ordinance no.99/2006 on

credit institutions and capital, approved with completions and
amendments by Law no. 227/2007 with the subsequent completions
and amendments; Law no. 122/1996 on the legal regime of mutual aid
28 Vol. V • Nr. 2/2015

institutions for employees and their unions, republished; Law no.

540/2002 on mutual aid institutions for pensioners, with the
subsequent completions and amendments; Law no. 36/1991 on
agricultural companies and other forms of association in agriculture,
with the subsequent modifications, and so on.
4 It is also applicable to insertion enterprises.
Bibliography
1. Asiminei, R. (2012). Social Economy - A Conceptual Framework.
Journal of Social Economy, Vol II, No.1.
2. Asiminei, R. and Şoitu, C.T. (2014). Social Economy: A Shifting
Paradigm. Journal of Social Economy, Vol IV, No.1.
3. International Centre of Research and Information on the Public,
Social and Cooperative Economy (CIRIEC) (2007). The Social Economy
in the European Union. Summary of the report drawn up for the
European Economic and Social Committee.
4. Chamber of Deputies (2015). Bill tracking of Law no. 219 on social
economy.
http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act?nr=219&an=2015.
5. Economic and Social Committee (2000). Opinion on the Social
Economy and Single Market. Brussels.
6. European Parliament. 2009. European Parliament resolution of 19
February 2009 on Social Economy. http://www.europarl.europa.eu/
sides/getDoc.do?pubRef=-//
7. Stănescu, S.M. (coord.), Asiminei, R., Rusu, O., Vârjan, D. (2012).
Raport de Deschidere privind Economia Socială în România: Profit pentru
oameni. Raport de deschidere în cadrul proiectului Modelul Economiei
Sociale în România. Editor: United Nations Development Programme.
www.profitpentuoameni.ro.
8. Stănescu, S.M. (coord.), Asiminei, R., O., Vârjan, D. (2013). Raport de
recomandări al economiei sociale. România 2013. Editor: United Nations
Development Programme. www.profitpentuoameni.ro.
9. Stănescu, S.M., (2013). The institutional framework with an impact
on social economy. Journal of Social Economy, Vol. III, No. 3.
10. Ministry of European Funds (2015). Raportare Programe
Operaţionale 31st July 2015. http://old.fonduri-ue.ro/stadiul-absorbtiei.
Vol. V • Nr. 2/2015 29

11. Ministry of Labour, Family and Social Protection (MMFPS) (2010).

Raport de cercetare privind economia socială în România din perspectivă
europeană comparată. www.mmuncii.ro, www.economiesociala.info.
12. ***, Law no. 448/2006 on protecting and promoting the rights of
disabled people.
13. ***, Law no. 292/2011 on social work.
14. ***, Law no. 219/2015 on social economy.
30 Vol. V • Nr. 2/2015

MIGRAȚIE SAU EXOD?
EUROPA NOILOR VENIȚI ȘI PROVOCĂRILE ECONOMIEI
SOCIALE
Gheorghe Teodorescu[1]1
Rezumat
Valul migaţionist care a invadat ţărmul mediteraneean al Uniunii Europeneîn vara-
toamna lui 2015, a declanşat o criză de proporţii nemaiîntâlnite până acum de
Bruxelles. Ea pune în discuţie însăşi identitatea civilizaţiei europene, ameninţând să
reinflameze conduite de tip xenofob şi rasial, considerate deja apuse în noua „Casa
Europei”.
Pentru a înţelege resorturile şi sursele care o alimentează, recursul la metodă
constituie calea evitării unor excese şi inadecvate politici de contracarare a unui
fenomen de o asemenea complexitate care dă semne că va dura încă şi în anii
următori. Ca atare, distincţia între concepte bine definite ale sociologiei, economiei
şi psihologiei sociale, ale culturii şi geopoliticii, nu este o simplă pedanterie
academică, cât mai degrabă o modalitate de prudentă raportare la o situaţie cu
multe elemente de incertitudine şi semne de întrebare. Le poate da un răspuns
adecvat, fie şi parţial, economia socială?
Cuvinte cheie: economie socială, migrație, exod,
Europa, refugiați, Schengen
Casa Europa
După un sfert de veac de evoluție in crescendo a proiectului
zămislit de vizionarismul politic al francezilor Robert Schuman și Jean
Monnet, la sfârșitul ultimei conflagrații mondiale, Europa Unită se
înfățișează astăzi ca un „cămin" al popoarelor, ca un spațiu al
conviețuirii și dezvoltării sub semnul solidarității și subsidiarității. Un
teren primitor, cu arhitectură complexă a cărei armătură se întemeiază
pe forța unui tratat - Maastricht, 1992, și acordul părților de a renunța -
măcar parțial -, la discursul politic post-westphalian, considerat sursă a
deformărilor naționaliste și, deci, cauză profundă a multor conflicte care
[1]Doctor în Sociologie, profesor în cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Susține
cursuri de Sociologia Opiniei Publice și Analize Electorale, Sociologie Politică, Metode de
Cercetare în Științele Comunicării. Email: gh.teodorescu@gmail.com.
au inflamat „bătrânul continent” vreme de secole. Comunitatea

europeană reprezintă modelul ideal-tipic de organizare și performanță
economică, socială și politică, motivație a speranței de liberă circulație
și împlinire umană pe cuprinsul unui teritoriu ce se întinde de la
Atlantic la Delta Dunării și din Spitzbergen la Gibraltar. Și totuși...
„Totul a venit în Europa și totul a venit de la ea” (Veyne 1971), iată
un enunţ care exprimă în mod sintetic reprezentarea emblematică a
„lumii vechi” în mentalul colectiv al unei societăți globalizate. O lume
conectată însă marilor trenduri ale schimbării și progreselor
tehnologice care străbat mapamondul la început de mileniu. Produs al
unor mari idei convertite în ideal comun, Uniunea Europeană
traversează în prezent un proces de integrare progresivă a politicilor și
sistemelor decizionale orientate spre o mai bună coordonare a
strategiilor de contracarare a feluritelor situații de criză. Ca atare, cât de
pregătită este Uniunea să înfrunte o împrejurare ca aceea generată de
valul de populație care-i asaltează frontierele în vara-toamna lui 2015?
Este, cu alte cuvinte, „Casa Europa” suficient de solid construită
economic și politic pentru a nu ceda unei provocări nu atât insolite, cât
mai degrabă surprinzătoare prin anvergură și mod de manifestare? Sau,
și mai precis, are leadership-ul comunitar forța și capacitatea de a
învinge nenumărate constrângeri de ordin birocratic care i-au pus sub
semnul îndoielii valabilitatea unor răspunsuri date unor încercări
similare în trecutul mai apropiat sau mai îndepărtat?
Sunt întrebări suficient de îndreptățite inspirate de nu puține
situații în care Uniunea a probat absența unei coordonării și strategii
clare de acțiune, pentru a nu mai aminti capacitatea scăzută de reacție,
în timp real, ori de câte ori asemenea provocări au apărut. Dispunând
de mijloace strategico-militare mult sub necesitățile unei construcții
politice de nivel continental, Uniunea Europeană întrunește, însă, toate
atributele pentru a fi considerată deţinătoarea unui autentic softpower,
mai ales pentru lumile aflate înafara frontierelor sale. Investind în
propria prosperitate prin alocări succesive de fonduri structurale,
dezvoltând programe ambițioase de dezvoltare regională și optimizând
întrebuințarea resurselor de creștere economică prin redistribuirea
spontană a populației active în interiorul U.E., „Casa Europa” a devenit
un spațiu incitant, extrem de atrăgător pentru cei situați extra muros... O
„societate lume”, cum ar spune Norbert Elias (Elias 2007), interesată,
deopotrivă, să-şi multiplice sursele de confort, dar și să-şi protejeze
bunăstarea de amenințări ce vin din exterior. Experiența istorică a
32 Vol. V • Nr. 2/2015

născut, totuși, o veritabilă „cultură a ospitalității”, în care noii veniți în

Casa Europeană au întâlnit unul din cele mai liberale regimuri de azil
acordate refugiaților, exilaților și migranţilor de toate proveniențele și
nuanțele etno-rasiale. Prin urmare, apariția unui nou val de migranţi
bătând la porțile Europei nu ar trebui să constituie o „noutate” de
natură să inspire neliniște, anxietate și, cu atât mai puțin, panică la
nivelul decidenților politici de la Bruxelles ori din capitalele statelor
membre ale U.E. Și totuși, realități în derulare țin să demonstreze exact
contrariul...
Fortăreața Europa sau „frica în Occident”1

Imaginea unei Europe fortificate, teritoriu sanctuarizat al valorilor
umaniste, leagăn al culturii și civilizației, ferment activ al marilor
emulații creatoare și spațiu al libertăților democratice s-a afirmat cu
larghețe în ultimele decenii. Construind și acumulând bogăție, Europa
și-a asumat totodată propria vulnerabilitate sub multiple aspecte:
economico-financiar, instituțional, politico-militar și, nu în ultimul
rând, demografic. Or, sub acest din urmă aspect, „noi nu suportăm
un"atac" al lumii a treia. Dimpotrivă, noi am creat un gol, pe care cei din
lumea a treia vin să-l umple" (Djuvara 2015, p. 27). Horror
vacui, principiul de aur al fizicii, își confirmă, odată în plus, valabilitatea
într-un context social-economic mai mult decât favorabil, generat de un
acut deficit de brațe de muncă pe piața occidentală. Aceasta a făcut ca
istoria postbelică să consemneze deplasări de cca. 40 milioane de
persoane care au traversat Europa între cele patru puncte cardinale
(Joffe 2015)2. Valul migraţionist dinspre Estul sărac spre Vestul bogat
reprezintă doar una din ultimele circulații masive de persoane pe
continent, încât un nou val dinspre Sud spre Nord nu ar trebui să
constituie o „noutate” de natură să amenințe stabilitatea unui edificiu
politic solid. Crizele economice succesive care au pus la încercare
durabilitatea instituțiilor Uniunii Europene au evidențiat corectitudinea
unui proiect politic pe care unii încă îl mai consideră utopic. În
consecință, altele par să fie motivele de îngrijorare din cancelariile
politico-diplomatice, care răzbat în discursul, adesea acid al media
europene, odată cu pătrunderea pe continent a unui nou val de „nou
veniți”.
Mai înainte de toate, merită observat că cele mai multe asemenea
deplasări de populație de până acum s-au petrecut în interiorul
spațiului european, implicând lumea creștină cu valorile și stilurile de
Vol. V • Nr. 2/2015 33

viață, unele sensibil apropiate. Malaxarea timp de decenii a semințiilor

europene a contribuit, prin aceasta, în mod nemijlocit la atenuarea
multiplelor disparități care continuă, însă, să despartă Nordul de Sud și
Estul de Vest. O „Casă a Europei” pentru europeni, așadar, pentru
construirea căreia s-au cheltuit fonduri impresionante și s-au securizat
frontiere apte să reziste asaltului extern. De data aceasta el vine
dinspre Sud, acolo unde limesul mediteraneean reprezintă „pântecele
moale” al hotarelor U.E., lăsând să pătrundă grupuri ample de
dezmoşteniți ai soartei în căutarea unei lumi mai sigure și noi șanse de
reușită în viață.
Pusă în fața unei asemenea situații, comunitatea europeană caută
în egală măsură soluții de resorbție a celor deja intrați pe teritoriile
sale, dar și de stopare a celor care așteaptă să debarce pe continent în
viitoarele luni. Ca atare, un consens comunitar mutual s-a obiectivat
într-un set de reglementări îndreptat împotriva migrației clandestine în
spațiul Schengen, odată cu activarea unor structuri de control și
supraveghere a frontierelor. Vârful de lance al sistemului de blocare a
accesului în U.E. îl constituie Frontex, o agenție cu un buget anual de
cca. 90 mil. euro și deservită de 220 de angajați permanent, a cărei
misiune este de patrulare de-a lungul a cca. 5000 km de coastă3. În
baza Pactului European privind Imigrația și Azilul statele membre își
afirmă voința mobilizării tuturor mijloacelor disponibile a țărilor
semnatare pentru asigurarea unui control mai eficient al frontierelor
exterioare, terestre, maritime și aeriene (Raport Frontex 2014). Urmare
a acestei prevederi, la marginea fizică din Sudul continentului au fost
puse sub observație zone care servesc drept „rampe de lansare” a
migranţilor spre Europa, fiind luate măsuri de preîntâmpinare și
descurajare a acestui fenomen. Ținută sub control în ultimii ani, această
zonă a înregistrat după 1998 între 1400 de victime (potrivit statisticilor
oficiale) si 6400 de victime (date MSF- Médecins sans frontières), care
și-au pierdut viața în tentativa de a întâlni Europa4.
Presiunea exercitată de masive cereri de azil în Europa asupra
limesului mediteraneean al U.E., atribuie acestei zone de frontieră o
triplă semnificație:
− limită de sud a spațiului Schengen;
− demarcaţie simbolică între Nordul bogat (Europa) și Sudul sărac
(Africa, Orientul Apropiat);
− falie culturală între „lumea creștină” și „lumea islamică”.
34 Vol. V • Nr. 2/2015

Toate acestea sunt reprezentări care, chiar discutabile fiind, sunt

adânc fixate în imaginarul colectiv nu doar european. Asupra unei astfel
de percepții a situației există un consens tacit și la nivelul principalilor
responsabili decizionali din capitalele europene. În Europa, bastion al
civilizației occidentale, acest consens a prins contur tot mai evident pe
măsura îngroșării fluxurilor de migranţi, încolonați și porniți în marș
forțat spre inima spațiului Schengen, alimentând nu doar sentimente de
neliniște și foarte dramatizate reacții în presă, dar și gesturi de excesivă
securizare a frontierelor5. Între acestea, declaraţia lui Horst Seehofer –
prim ministrul landului Bavaria –, este mai multe decât sugestivă în
privinţa capacităţii autorităţilor germane de a gestiona criza: „Nu există
societate – afirmă acesta –, care poate să facă faţă [singură, n. n.] unei
asemenea situaţii” (apud Gallagher 2015). Frica instalată chiar în inima
celor care au susţinut politica „uşilor deschise” – promovată de Angela
Merkel –, denotă o anume anxietate ce aminteşte sindromul de panică
descris de Jean Delumeau în memorabilul său studiu „Frica în
Occident”(Delumeau 1986). Reînvie, astfel, imaginea cetăţii Augsburg
înconjurată de trei ziduri de apărare pentru a o face inexpugnabilă
oricărei invazii externe. Veştile privitoare la înmulţumirea incidentelor
dintre „noii veniţi” şi comunităţile de primire au reinflamat conduitele
xenofobe. Incendierea la mijlocul lui septembrie a unei clădiri destinate
refugiaţilor în landul Baden-Württenberg se adaugă altor cca. 150 de
atacuri şi incendii semnalate în Germania de la începutul anului.
Sunt fapte care trădează completa nepregătire a lumii europene
de a gestiona o criză de o asemenea amploare, susţine Anneli Ute
Gabanyi într-un interviu dat pentru Revista 22: „pericolul nu este doar
economic şi social, el are repercusiuni şi asupra întregului format social,
asupra democraţiei şi a culturii politice [în sensul că, n. n.] vorbim de o
criză de proporţii nu doar naţională ci poate chiar globală care nu ne va
părăsi prea curând”(Lăzescu 2015). Or, starea de nelinişte creşte cu atât
mai mult în condiţiile în care liderii de la Bruxelles au conduite proprii
unor funcţionari interesaţi să avanseze în cariera politică dând
declaraţii din care răzbate un amestec confuz de ambiţii personale,
orgoliu şi utopie, chiar cu riscul auncării UE în haos. Un populism ieftin,
circumstanţial contrapus unei situaţii grave pentru care nu dispun de
soluţii durabile. Infrastructura care a făcut posibilă resorbţia celor 1,5
mil. de refugiaţi din Est care au invadat Occidentul în 1994, spre
exemplu, a devenit inoperantă în 2015. Din acest motiv, Ute Gabanyi se
Vol. V • Nr. 2/2015 35

aşteaptă la „rechiziţionări de clădiri şi chiar locuinţe de vacanţă” pentru

a-i caza pe refugiaţii din Occidentul Apropiat şi nord-africani...
Dacă tot nu poate fi stăvilită, mareea refugiaţilor poate fi măcar
ţinută sub control, cu menţiunea că pentru aceasta e nevoie de o
abordare transnaţională a problemelor. Singur Programul Umanitar
pentru Refugiaţi – aflat în administrarea Înaltului Comisariat pentru
Refugiaţi – nu poate substitui lipsa de mobilizare a voinţei şi capacităţii
fiecărui stat membru al UE de a se implica în identificarea de soluţii
concrete. Rezolvările nu sunt deloc simple, atât timp cât nici nu există
suficiente date pentru a contura statutul şi profilul socio-profesional al
conglomeratului uman care a luat calea migraţiei spre Europa. Ca atare,
semnele incertitudinii planează şi în ceea ce priveşte avantajele şi
utilitatea economică pe care le poate furniza o masă uriaşă de populaţie
despre care se ştiu foarte puţine lucruri certe...
Migranţi, refugiaţi, exilaţi

Repertoriul întrebuinţat de presă pentru a-i nominaliza pe „noii
veniţi” pe teritoriul U.E. reuneşte laolaltă migranţi, exilaţi, refugiaţi de
război ori pur şi simplu dezrădăcinaţi şi dezmoşteniţi ai soartei.
Ambivalenţa termenilor folosiţi denotă confuzia care domneşte în
privinţa modului în care ar trebui acţionat pentru soluţionarea situaţiei
de criză apărute odată cu creşterea afluxului de populaţie care se
îndreaptă spre nordul continentului (în principal Germania, Anglia,
Franţa). Imprecizia definiţiilor date acestui fenomen influenţează direct
capacitatea instituţiilor Uniunii de a adopta o strategie comună de
distribuire a responsabilităţilor şi zonelor spre care vor fi orientate
grupuri compacte de populaţie nou sosită în spaţiul Schengen, zonă
vizată explicit de aceasta.
Pentru a simplifica o situaţie cu suficiente nuanţe şi complicaţii,
recursul la metodă devine modalitatea recomandabilă de discriminare a
diverselor apelative date unui melanj uman foarte compozit. Or, din
acest punct de vedere, cea dintâi constatare referitoare la provenienţa
celor debarcaţi în Europa cu intenţia de a-şi găsi liniştea şi un rost în
viaţă este că aceștia au ca medii de origine Siria, Irak, Afganistan, Libia,
Eritreea, Sudan, Nigeria, Iordania, Turcia, Somalia, Pakistan ş.a. Unele
dintre aceste ţări sunt teatre de război, altele sunt teren al unor
confruntări interetnice de mare violenţă, altele traversează o perioadă
de prelungită secetă şi declin economic, altele sunt afectate de tensiuni
interconfesionale şi fundamentalism religios, altele – în sfârşit –, sunt
36 Vol. V • Nr. 2/2015

pur şi simplu „zone de revărsare” a instabilităţii politico-economice

rezultate în urma „primăverii arabe”. Pentru toate aceste situaţii
termenul de „migrant” răspunde, teoretic, aproape în totalitate
definiţiei acestui concept: a fi considerat migrant presupune ca cel aflat
într-o asemenea situaţie să întreprindă o deplasare suficient de mare
între mediul de plecare şi cel de sosire, încât schimbarea domiciliului să
reprezinte o necesitate. Totodată, această deplasare trebuie să dureze
suficient de mult pentru a impune căutarea unei surse stabile de venit la
locul de destinaţie. Altfel spus, spaţiul şi timpul sunt cele două
coordonate majore ale fenomenului migraţionist, ceea ce însă nu
înseamnă că o asemenea accepţiune epuizează o diversitate de
motivaţii ale unor mişcări atât de ample de populaţie. Diverse sunt,
inclusiv, tipurile de incitaţii negative din mediile de plecare, după cum
foarte diferiţi sunt stimulii motivaţionali care acţionează ca atractori în
teritoriile de primire.
Războiul şi mizeria sunt factori dominanţi care alimentează valul
deplasărilor spre Europa în 2015, operând o primă segregare între ceea
ce ar putea fi o migraţie politică şi una economică. Prima este cauzată
de persecuţii, insecuritate, violenţă şi surse de pericol cu efect
impredictibil. În a doua categorie, cea a sărăciei, se cuprind lipsa de
mijloace de subzistenţă, inaccesul la educaţie, precaritatea serviciilor de
sănătate şi slabele oportunităţi de muncă aducătoare de venit minim.
Unii sunt refugiaţi de război, alţii prigoniţi de lipsuri materiale sau
aventurieri în căutarea lui Eldorado. Unii fug din calea armelor cu
speranţa că vor reveni cândva la locurile de baştină, în timp ce alţii îşi
ard corăbiile speranţei de a se mai întoarce vreodată în locurile natale.
Pentru aceştia din urmă şansa le surâde în funcţie de pregătirea şi tipul
specializării profesionale, de vârstă, gen şi nivel al instrucţiei şcolare.
Or, în această privinţă între cei veniţi din Siria şi Irak mulţi sunt
ingineri, cadre didactice, tehnicieni, mici întreprinzători, având prin
urmare un nivel aspiraţional de realizare socio-profesională
semnificativ mai înalt prin comparaţie cu cea mai mare parte a „noilor
veniţi”(Simon 2015)6. Dintre aceştia o mare parte deţin telefoane
mobile şi chiar aparate de tip Smartphone, fapt ce ne îndreptăţeşte,
măcar parţial, să credem că nu totdeauna cei care pleacă în căutarea
unei vieţi mai bune sunt şi cei mai săraci. Explozia tehnologiilor
comunicaţionale de uz personal din ultimii ani a făcut să pătrundă
asemenea echipamente şi în cele mai defavorizate locuri pe Terra.
Explicaţia este cât se poate de simplă şi pentru faptul că în teritorii cu
Vol. V • Nr. 2/2015 37

infrastructură de transport relativ precară, telefonul mobil reprezintă

calea cea mai ieftină economic de a accede la Internet. Dacă mai
adăugăm faptul că o bună parte dintre refugiaţi sunt „corect îmbrăcaţi”,
afişând o ţinută îngrijită deci, e dificil de afirmat că aceştia sunt nişte
paria ai lumii contemporane sau „foarte săraci”. Faptul că în baza unor
evaluări mai amănunţite a compoziţiei socio-demografice a celor trecuţi
prin filtrul administraţiilor de frontieră din Austria s-a dovedit că abia
30% dintre „noii veniţi” cu statut de „refugiaţi” s-au dovedit a fi
„sirieni”, demonstrează caracterul preponderent economic al motivaţiei
de migrare în cazul celor sosiţi pe continent. Până la urmă şi în cazul
tragic al familiei copilului Aylan – al cărui trup descoperit pe o plajă din
Turcia, impresionând o lume întreagă de drama refugiaţiilor sirieni –, s-
a dovedit că nu provenea dintr-o zonă de conflict militar, trăind în
această ţară de cca. 3 ani ca azilanţi politic. Or, Turcia este un stat
membru al Alianţei Nord-Atlantice, considerat sigur şi în afara teatrului
de război, fapt ce îndreptăţeşte supoziţia că familia lui Aylan avea
motivaţii economice pentru a veni în Europa.
În aceste condiţii, pentru unii cel puţin, se pune întrebarea de ce
nu au recurs la obţinerea unei vize turistice de călătorie cu avionul, în
loc să-şi asume dificultăţile unei traversări extrem de riscante a
Mediteranei? Inutil de adăugat faptul că şi din punct de vedere
economic un bilet de avio, costă cu mult mai puţin decât plata călăuzei
care oferă o ambarcaţiune complet nesigură pentru a ajunge pe coastele
Europei (cca. 1200-1500 euro/pers.).
Explicaţia, în acest caz, este destul de puţin complicată: de pildă
Franţa a respins în 2014 cca. 80% din cele 17000 cereri de azil. Alte
ţări, precum Suedia sau Germania s-au arătat mai primitoare acordând
drept de azil în aceeaşi perioadă pentru cca. 32000 de solicitanţi (numai
Germania a acceptat 24000) (Duval 2015). Prin comparaţie, în Hexagon
rata înaltă a şomajului7 coroborată cu o multitudine de alţi factori de
ordin socio-economic, au adus piaţa muncii în situaţia a fi neatractivă şi
chiar ostilă unor noi veniţi pe teritoriul său. Alimentată constant de
migraţia tradiţională din zona francofonă a Maghrebului în asociere cu
rate scăzute şi chiar negative de creştere economică în ultimii ani,
Franţa a fost nevoită să adopte politici antimigraţioniste foarte dure. Nu
este însă un caz singular în Europa. State precum Italia, Spania, Grecia
fiind într-o situaţie economică asemănătoare sau chiar mai rea decât a
Franţei. Cât priveşte evoluţiile din economiile statelor central europene,
nici aici lucrurile nu sunt foarte încurajatoare pentru persoane venite
38 Vol. V • Nr. 2/2015

dintr-o lume nesigură pentru a găsi una foarte sigură. Or, având
economii încă insuficient consolidate, ţările central şi est europene nu
intră în calculele „noilor veniţi”. Sau, poate mai corect, acestea intră
doar în calculul relocărilor gândite ca soluţie de contracarare a masivei
afluenţe de migranţi şi refugiaţi de război de către strategii de la
Bruxelles. În orice caz, gradul de „ospitalitate” al statelor membre ale
U.E. depinde de câteva variabile bine definite:
− evoluţia indicatorilor demografici;
− capacitatea economiei de a genera noi locuri de muncă;
− experienţa politicilor imigraţioniste;
− caracteristicile modelului cultural;
− orientarea cadrului legislativ în domeniul migraţiei;
− definiţia dată statutului de „migrant”.
Pentru toate acestea operează cadrul cooperării şi solidarităţii
dintre membrii Uniunii, supus în această împrejurare unei încercări
speciale, pentru că „statele sunt prea mici pentru probleme atât de mari
şi prea mari pentru a le rezolva pe cele mici” (Daniel Bell). De aici şi
contradicţia dintre varietatea comportamentului guvernelor în faţa
valului de populaţie carele forţează frontierele şi apelul la unitate lansat
de principalii exponenţi de imagine ai guvernanţei europene. Un
context în care instituţiile comunitare dau mai degrabă semne de
derută în faţa unei crize fără precedent a democraţiilor europene, iar
liderii se comportă mai degrabă ca „nişte saltimbanci decât ca nişte
strategi, fiind deturnaţi de la producţia binelui comun pentru a răspunde
zi de zi unor solicitări contradictorii [construind un] teren atât de propice
avântului mişcărilor populiste, chiar fasciste” (Jouvenel 2015, p. 6)8.
Perspectiva unei metisări a lumii europene deschide front larg unor
asemenea reacţii şi atitudini, iar asocierile cu sfârşitul Imperiului
Roman revin tot mai frecvent în discursul multor comentatori politici.
În acest sens, profesorul Neagu Djuvara nu face decât să exprime alto
voce ceea ce gândesc mulţi care încearcă să surprindă sensul şi
dimensiunile mişcărilor ample de populaţie dinspre Orient şi Africa
spre Europa: „Ca şi la sfârşitul Imperiului Roman, masa de sclavi,
invaziile germanice şi turanice au făcut să se schimbe componenţa etnică
a Europei. Aşa se schimbă şi acum […] Civilizaţia europeană este menită
să dispară. Asta este o lege universală. Când ai avut atâta splendoare de
creativitate şi de putere politică, ca să te întinzi pe globul întreg, trebuie
să plăteşti prin dispariţie” (Djuvara 2015, p. 29).
Vol. V • Nr. 2/2015 39

Supradramatizat şi de un pesimism excesiv, un asemenea scenariu

anticipat pentru următorii 100 de ani, este totuşi împărtăşit, cu anumite
nuanţe şi de unul dintre cei mai activi lideri pe scena politicii europene
a ultimilor ani. Oricât de politizat ar fi, dar nicidecum lipsit de o anumită
îngrijorată luciditate, discursul lui Nicolas Sarkozy îndeamnă la luarea
în considerare a unor realităţi evidente, „peste care nu putem trece cu
vederea fără ca riscurile dezintegrării societăţii franceze să crească până
la a deveni inevitabile, iar atunci va fi prea târziu să vărsăm lacrimi de
crocodil peste o situaţie născută din laşitatea de a o înfrunta deschis”
(Corsan 2015).
Rezultă din acestea un fapt cu mult mai semnificativ, care dă
măsura complicării unei situaţii pentru care imprecizia termenilor
folosiţi în scopul de a o descrie sporeşte confuzia unor decizii politice
contradictorii. Totodată, ambele aceste semnale vin din partea unor
personalităţi creditate în mod îndreptăţit cu multă experienţă în
politica europeană, dar care exprimă temeri suplimentare celor născute
de criza migraţionistă propriu-zisă. Mai exact, se întrevede în conţinutul
acestor judecăţi asupra faptelor o sumă de alte slăbiciuni şi
vulnerabilităţi structurale proprii ţărilor în care aceştia trăiesc,
România şi Franţa, ambele confruntate cu o situaţie economică mai
curând şubrezită de efectele unei crize abia dacă depăşite, fie şi la o
scară foarte diferită. Relevanţa consideraţiilor de mai sus rămâne,
neîndoielnic, o chestiune discutabilă, cu atât mai mult în condiţiile în
care România nici nu intră în categoria „statelor ţintă” ale acestor
deplasări de populaţie, iar Franţa le apare acestora mai curând ca o
„ţară de popas”, decât destinaţie efectivă. Hexagonul constituie, deci, o
rampă temporară de relansare a amplului exod demografic spre ţări cu
o dinamică economică superioară, precum Anglia, Germania, Suedia,
Olanda etc. Teritoriul francez, susţine Sarkozy, este o simplă „bază de
instruire” a noilor veniţi, o „zonă şcoală” cu statut provizoriu, unde vor
fi iniţiaţi în procedurile birocratice de solicitare a vizelor de intrare
efectivă cu statut de refugiat politic sau refugiat de război, după caz, pe
teritoriul adevăratelor ţări de destinaţie. Nimic care să implice, deci,
opţiuni de ordin ideologic, confesional ori axiologic. Tot ceea ce trebuie
făcut, consideră în continuare fostul preşedinte francez, este de a
constata existenţa reală a trei fluxuri distincte, dar malaxate de exod, de
populaţie nou intrată în Uniunea Europeană:
− migranţi economici, pentru care puţine ţări europene le pot
asigura oportunităţile economice la care se aşteaptă;
40 Vol. V • Nr. 2/2015

− refugiaţii şi exilaţii politici, produs al unor persecuţii şi

discriminări politico-ideologice ori de ordin religios, pentru care U.E.
are deja o politică unitară de primire, în buna tradiţie a valorilor sale
umaniste;
− refugiaţii de război, obligaţi să-şi părăsească ţara aflată în haos,
pentru care trebuie create adăposturi provizorii şi pe termen
determinat, până la stingerea conflictului militar care i-a alungat din
locurile natale.
În consecinţă, distincţia dintre migranţi şi refugiaţi de război nu
este doar o pedanterie hermeneutică, ci capătă o importanţă aparte în
interpretarea celor ce se întâmplă acum pe continent. Pentru că una
este să-i priveşti pe aceştia ca pe o sursă de acoperire a unui deficit de
resurse umane pentru economiile dezvoltate sau emergente, iar alta este
să vezi în „noii veniţi” sursa unor viitoare dezordini în interiorul Uniunii
Europene. În această împrejurare, migranţii – într-un sens foarte larg –,
sunt persoane în căutarea unor locuri de muncă mai bine plătite, a unor
sisteme asistenţiale mai performante în măsură să asigure un viitor
prosper lor şi familiilor lor. Când, însă, prevalent este valul celor
refugiaţi de război, abordarea fenomenului comportă măsuri complet
diferite, în care recursul la solidaritate şi comprehensivitate sociale
devine dominant.
Din acest punct de vedere, încă de la sfârşitul ultimei conflagraţii
mondiale, Europa – care începea să se constituie ca un spaţiu unit – a
fost prima care a recunoscut dreptul de azil ca pe o datorie morală în
Declaraţia universală a drepturilor omului (1948), consfinţit prin
Convenţia de la Geneva (1951) şi crearea Înaltului Comisariat pentru
Refugiaţi (HCR).
Ulterior, convenţiile de la Dublin9 au introdus progresiv restricţii
şi constrângeri destinate aplicării deopotrivă ţărilor de origine a celor
refugiaţi sau exilaţi politic, dar şi ţărilor de primire a acestora. Este
elocvent, în acest sens faptul, că în timp ce în 2000 au fost 407.000 de
solicitări de azil în Europa, în 2008 volumul lor scăzuse la 240.000
pentru ca apoi, potrivit statisticii date publicităţii de The Economist
pentru anii 2012-2014, pe baza datelor Eurostat, numărul solicitărilor
de azil a să crească din nou cu cca. 27% (de la 316.000 la 388.000), iar
raportul acceptare/respingere evoluând de la 35.755/50.390 în 2012,
la 80.895/58.050 în 2014 (creştere de 114%) (apud Duval 2015). Unda
de şoc ce se anunţa deja în ultimii ani a ajuns pe continent abia în vara-
toamna lui 2015, fapt ce nu ar fi trebuit să surprindă prea mult.
Vol. V • Nr. 2/2015 41

Anvergura acesteia, însă, a pus în dificultate, nu pentru prima oară,

guvernanţa U.E., chiar dacă s-a dovedit perfect predictibil[. În fond chiar
şi un val de cca. 1.000.000 de refugiaţi în Europa este net inferior celor
cca. 3,8 mil. de refugiaţi sirieni şi irakieni preluaţi de statele limitrofe
zonei de conflict militar (Liban, Turcia, Iordania, Egipt).
Figura1: Situaţia social-economică a Siriei
Pop. Siriei (anterior conflictului) 20,7 mil.

Refugiaţi sirieni în ţări vecine 3,8 mil.
În Turcia 1,7 mil.
În Liban, Irak, Iordania 2,1 mil.
Refugiaţi sirieni pe teritoriul Siriei 6,5 mil.
PIB/loc. 2835 $
Salariul minim (ant. conflict) 212 $
Salariul mediu (ant. conflict) 255 $
Salariul mediu (post conflict) 150 $
Sursa: Date ONU la 31 mai 2015 cf. Fati, S (2015)
Cu toate acestea, fostul preşedinte francez, Nicolas Sarkozy,

consideră că o simplă „reformă” a politicii europene în domeniul
migraţiei şi refugiaţilor de război nu este suficientă, fiind necesară o
„refundamentare radicală” a acesteia. Mai mult, el se pronunţă în
favoarea unei distincţii lipsite de echivoc între statutul de „refugiat
politic” şi cel de „refugiat de război”. Astfel, prima categorie i-ar
cuprinde pe cei realmente „exilaţi”, pentru care se impun măsuri de
protecţie de lungă durată. A doua categorie i-ar cuprinde pe cei care fac
obiectul unui „exod de populaţie”, reversibil deci după încetarea
conflictului militar şi, prin aceasta, abordările trebuind să aibă un
caracter punctual şi pe durată strict determinată (până la stingerea
focarului de război). De unde se vede că situaţiile care generează
deplasări compacte de populaţie sunt foarte diferite, fapt ce se reflectă
până la urmă într-un profil mozaicat al celor ce-şi îndreaptă paşii spre
Europa. Cum trebuie întâmpinaţi? Ce politici trebuie gândite şi aplicate
în asemenea condiţii? Apoi, dacă pentru cei deja sosiţi se pot identifica
soluţii adecvate fiecăreia dintre aceste situaţii, la ce ne putem aştepta în
42 Vol. V • Nr. 2/2015

viitor? Cât va mai dura criza? Câţi vor mai reuşi să debarce pe coastele
europene în viitorul apropiat, ştiut fiind faptul că numai orăşelul turc
Edirne musteşte la data scrierii acestor rânduri de alte cca. 20.000 de
persoane – bărbaţi, femei, copii, bătrâni şi tineri –, care aşteaptă un
semnal de la călăuze şi condiţii meteo favorabile pentru a se întâlni cu
destinaţiile ţintite cu înnoită speranţă? În această situaţie sunt multe
alte localităţi turceşti şi nord-africane, pentru care doar numărul
călăuzelor identificate depăşeşte 30.000 de suspecţi, între care 3000
operează în calitate de „transportatori” în Mediterana. Totodată,
fenomenul în sine suportă ceea ce François Gemenne – cercetător
specialist în problematica migraţiei –, identifică drept un aşa-numit
„efect de lupă”. Din punctul său de vedere „acest aflux, fără a fi negat,
este întrucâtva o iluzie. El se concentrează punctual pe situaţii foarte
precise, unele extrem de dramatice în anumite locuri. […] Dacă dau
impresia unui fenomen de masă, aceasta se datorează mai ales faptului
că Uniunea Europeană s-a pus la cheremul barcagiilor, aceştia fiind în
realitate cei care stabilesc câţi şi care vor fi cei care urmează să debarce
în Europa”(apud Duval 2015). Ceea ce este însă şi mai grav este
implicarea în acest aflux de populaţie a multor organizaţii criminale de
tip mafiot care prosperă de pe urma dramei unor oameni disperaţi.
Asemenea clanuri locale de mafioţi vor continua să prospere atât timp
cât se vor găsi persoane să plătească între 1000 şi 2000 de euro pentru
a face 50 de kilometri în portbagajul unui vehicul sau în cala unei
ambarcaţiuni gata să se scufunde la primul val mai puternic, susţine la
rândul său Patrick Simon de la Ined pentru Huffington Post.
Indiferent de modalităţile şi căile prin care aceştia ajung în
Europa, este totuşi vorba de o intrare ilegală pe continent, fapt care
motivează utilizarea sintagmei generice de „refugiaţi” de către Înaltul
Comisariat pentru Refugiaţi, invitând statele membre ale U.E. şi
principalii responsabili de la Bruxelles să nu confunde între ele noţiuni
cu definiţii clar diferite: migranţi, refugiaţi, exilaţi şi, uneori, chiar de
militanţi fundamentalişti10 amestecaţi printre cei protejaţi de Convenţia
de la Geneva. De o asemenea ambiguitate semantică se folosesc cei care
se poziţionează ferm pe liniile de forţă ale intoleranţei xenofobe,
propovăduind lozinci patriotarde şi idei naţionaliste de extremă
dreaptă. Pentru aceştia soluţia baricadării U.E. cu fortificaţii de netrecut
reprezintă „singura măsură cu adevărat umanistă”11.
Vol. V • Nr. 2/2015 43

Economia socială: ordine contra haos

Pusă în faţa unei situaţii de criză care nu o vizează în aparenţă,
România – ţară candidată la intrarea în „zona Schengen” –, are de dat un
nou test în faţa administraţiei de la Bruxelles. În calitate de membru cu
drepturi depline, ea trebuie să-şi onoreze acest statut prin gesturi
neechivoce de solidaritate cu deciziile luate în privinţa valului de
migranţi care traversează continentul pe culoare deschise în apropierea
propriilor sale frontiere. Are, între altele, de demonstrat capacitatea de
a gestiona şi securiza porţile de intrare în U.E. în condiţiile
responsabilităţilor ce-i revin ca stat de graniţă a Uniunii Europene.
Aceasta a fost, de altfel, şi motivaţia întârzierii acceptării sale în rândul
ţărilor de pe teritoriul Schengen. Unii chiar ţin să amintească sub forma
unui reproş voalat că România nu e suficient de pregătită pentru a face
parte din această zonă, fiind în schimb o bună bază de primire a cca.
1780 de migranţi, cât s-au angajat guvernul şi Preşedintele României că
pot primi. Fiind, la rândul ei, mare exportator de braţe de muncă spre
occidentul european, România şi-a diminuat considerabil presiunea
şomajului pe umerii propriului guvern şi propriei administraţii locale.
Mai mult, remitenţele anuale venind din partea celor aproximativ 2,5-3
mil. de emigranţi români aflaţi la muncă în Vest (Italia, Spania, Anglia,
Germania ş.a.) au contribuit la echilibrarea bugetelor locale din ţară
prin relansarea unor industrii intrate în colaps după 1990. Sectorul
construcţiilor civile, dezvoltarea pieţei imobiliare, a comerţului şi
serviciilor, a micilor întreprinzători din mediile urban şi rural au
constituit principala osatură a unei economii aflate în plin proces de
reconstrucţie. Prin aceasta, România nu a pierdut cca. jumătate din
populaţia sa activă şi aptă de muncă, ci şi-a externalizat activitatea de
ocupare a unui important contingent de braţe de muncă către economii
puternice, capabile să multiplice oportunităţile de angajare pe care
statul român nu le putea asigura. În contrapartidă, rata fertilităţii şi,
implicit, a natalităţii a regresat şi continuă să regreseze, ameninţând ca
în perspectiva lui 2050 România să acuze o diminuare drastică a
populaţiei (cca. 16 mil.) odată cu dilatarea segmentului de populaţie
aflată în retragere.
Confruntată cu o asemenea tendinţă demografică şi prezumtivă
criză de braţe de muncă, România se află de fapt într-o situaţie
comparabilă cu a întregii Europe sub aspectul expunerii la riscul unui
declin civilizaţional datorat reducerii bazei sale demografice. Sub acest
aspect, deficitul de populaţie pe care îl înregistrează lumea europeană
44 Vol. V • Nr. 2/2015

depăşeşte cu mult dimensiunile valului de migranţi care au „invadat”

Lumea Veche. În cazul României, neliniştea cu privire la acest fenomen
este mai degrabă un reflex natural venit din partea celor care, aflaţi la
muncă în străinătate, îşi văd acum periclitate şansele de a se realiza în
Occident, odată cu sosirea noului val de migranţi. Este, însă, doar un
simptom nemotivat de anxietate întreţinut de absenţa unei informări
corecte asupra realităţilor demografice ale Europei, în general, şi ale
României în mod deosebit.
Ideea potrivit căreia sporul demografic devine pozitiv odată cu
creşterea bunăstării şi a calităţii vieţii este invalidată de constatarea
declinului demografic acut în ţările cu standardele cele mai înalte de
dezvoltare al U.E. Politicile demografice bazate exclusiv pe fundamente
economice, prin ignorarea celor biologice, nu pot rezolva o problemă de
o asemenea gravitate în viitor. În plus, reculul demografic face
neatractivă orice economie a lumii; în condiţiile în care – aşa cum s-a
dovedit –, circulaţia capitalurilor investiţionale caută cele mai oportune
zone de plasament acolo unde cea mai importantă resursă de
dezvoltare, populaţia, se situează la parametri optimi ca volum şi
structură. Unde se află România, din acest punct de vedere?
Este o întrebare pentru care o simplă parcurgere a unui raport
privind evoluţia demografică întocmit de profesorul Vasile Gheţău
(Gheţău 2007) oferă cel mai pertinent, dar şi cel mai neliniştitor
răspuns. În aceste condiţii, declaraţia cancelarului Germaniei că „ţara sa
primeşte cu braţele deschise pe sirienii refugiaţi” nu mai surprinde decât
pe cei care au o cunoaştere incompletă sau defectuoasă a realităţilor
interne ale statului german şi ale Occidentului dezvoltat. Puţini ştiu, de
pildă, că la nivelul U.E. trăiesc şi muncesc deja peste 20 mil. de
musulmani, ancoraţi şi integraţi în exigenţele instituţionale de tip
occidental, fără ca aceştia să-şi fi pierdut identitatea nici sub aspect
lingvistic, nici cultural. Aceasta presupune, însă, ca între decidenţa
politică, societatea civilă şi media comunitare să existe transparenţă şi
reală preocupare pentru a construi binele comun prin prezentarea
situaţiei reale în care se află societatea la un moment dat. Una este să
distribui „loturi” de refugiaţi şi migranţi către administraţiile locale în
baza unei evaluări riguroase a deficitului/necesarului de resurse umane
şi alta este să cauţi pur şi simplu spaţii de cazare pentru a-i adăposti pe
refugiaţi, pasând responsabilitatea rezolvării unei situaţii cu profunde
implicaţii sociale, economice şi culturale către zone ale administraţiei
pentru care nu există nici expertiză, nici o strategie clară de acţiune. A
Vol. V • Nr. 2/2015 45

accepta formal primirea a cca. 1800 de refugiaţi din relocările exodului

dinspre Europa către România, pentru ca apoi să-i încartiruieşti în
spaţii enclavizate solicitând, totodată, cota parte din fondul european de
sprijin pentru situaţii de urgenţă, nu face decât să confirme tendinţa
spre un conformism de circumstanţă, golit de conţinut, din partea
statului român. Nu „secretomania”care înconjoară modul de
întâmpinare a unei eventuale intrări pe teritoriul românesc a valului de
migranţi rezolvă situaţia, ci numai implicarea populaţiei prin
comunităţile locale poate conduce la identificarea unor proceduri
durabile de soluţionare a ceea ce în primă instanţă apare ca o „realitate
de criză”. Securizarea frontierelor cu garduri de sârmă ghimpată – cazul
Ungariei –, nu denotă decât o cantonare în mentalităţi retrograde,
proprii unei societăţi care în era lumii globalizate mai practică un
discurs anacronic şi maniheist de separare a lumii civilizate de lumea
barbară. O poziţie care sfidează însăşi ideea care a inspirat construirea
„Casei Europa” ca uniune a valorilor umaniste şi intereselor comune pe
bătrânul continent. Exact astfel de măsuri – de ferecare a graniţelor prin
dislocări de forţe militarizate de pază şi îngrădiri de netrecut, urmate de
lagăre, ghetouri şi enclave compacte de migranţi –, pot inspira
sentimente de temere şi reacţii de violenţă interetnică, aruncând în aer
edificiul ordinii legale sub asaltul ce ameninţă din exteriorul graniţelor
naţionale. În asociere cu „compunerea”unui profil deformat al
„străinului”, propaganda naţionalistă are toate şansele să inflameze
sentimentele unei populaţii neinformate despre ceea ce se întâmplă în
realitate, a unei populaţii amăgite ani la rând că îi va veni rândul la o
viaţă mai bună doar prin simpla aderare la Uniunea Europeană, acolo
unde prosperitatea se împarte exclusiv în baza statului de stat
membru...
În această privinţă principiile economiei sociale enunţă un adevăr
indubitabil: resursele se exploatează, iar competenţele se valorifică. Prin
enclavizare şi ghetto-izare poţi concentra o masă amorfă de populaţie,
condamnată la un etern statut de „asistaţi sociali”, mobilizând forţe din
administraţie pentru a gestiona o problemă suplimentară, dar
ineficientă sub aspect economi.
Înseamnă, în plus, o întrebuinţare defectuoasă a unei resurse cu
un potenţial real, dar necunoscut, de dezvoltare şi, poate chiar mai
important, de inovare a unor practici de muncă şi moduri de raportare
la progres şi civilizaţie. Or, simpla inventariere a calificărilor pe care le
deţin în proporţii semnificative refugiaţii sirieni, de pildă, merită o
46 Vol. V • Nr. 2/2015

atenţie specială din partea teritoriilor de primire. Potrivit unor prime

statistici, lumea acestor „refugiaţi” cuprinde în proporţie de 60-70%
studenţi, profesori, ingineri şi diverse alte specializări care sunt bine
conectate binefacerilor tehnologiilor moderne de comunicare. Adică, o
populaţie care contrazice aparenţa unor clanuri needucate de amărâţi
intelectuali, cu familii numeroase şi prost îmbrăcate.
Figura 2: Opinia publică românească privitor la criza refugiaţilor din
Orientul Apropiat
95,8% - din cei intervievaţi au auzit de criza refugiaţilor din Orientul
Apropiat şi nordul Africii;
82,5% - din subiecţii cercetării resping ideea cotelor de refugiaţi stabilite
de UE pentru România;
41,7% - din repondenţi consideră războiul din Siria şi conflictele militare
cronicizate din Orientul Mijlociu drept cauză a valului de imigranţi în
Europa;
23,3% - din subiecţii studiului cred că sărăcia este adevărata cauză a
fenomenului migraţionist;
56,2% - din cei intervievaţi nu sunt de acord ca România să primească
imigranţi pe teritoriul său;
65,3% - din subiecţi resping ideea stabilizării şi integrării imigranţilor în
societatea românească;
35,5% - dintre români acceptă ca România să găzduiască imigranţi;
24,4% - din repondenţi acceptă vecinătatea cu imigranţii în localitatea
lor.
Sursa: Rezultate ale INSCOP Research, studiu realizat în perioada 10-15.
09.2015, Eşantion de 1085 subiecţi, marjă de eroare de ± 3%.
Poate că odată cu escaladarea conflictului militar din Siria, Irak ori

Afganistan se rup şi barierele unui anacronism fundamentalist de
esenţă religioasă, ostil mersului firesc al civilizaţiei. Aşa cum în fostul
lagăr socialist din Est, propaganda şi intoleranţa unor regimuri
totalitare a cedat în faţa asaltului informaţional transfrontalier, tot
astfel „primăvara arabă” a dat tonul schimbărilor sub presiunea
„reţelelor de socializare” în care Facebook face concurenţă „legii
Sharia”. Spargerea zidurilor comunicaţionale a deschis accesul pe
„planeta Internet”, apropriind valorile, stilurile de viaţă, modurile de
Vol. V • Nr. 2/2015 47

organizare a muncii, astfel încât „invazia străinului” să nu mai constituie

un „şoc al civilizaţiilor” în 2015.
Interese geopolitice străine celor ale comunităţilor implicate în
conflicte artificial întreţinute în teritorii confiscate ca poligon de
încercare a noilor generaţii de armament, fac de nesuportat viaţa a
milioane de oameni, constrânşi astfel să-şi caute norocul pe meleaguri
străine. Puţină lume se mai gândeşte la ceea ce înseamnă „a fi
dezrădăcinat”, puţini sociologi mai amintesc studiul clasic al „Ţăranului
polonez” emigrat în Lumea Nouă, relatat de Thomas şi Znaniecki.
Nimeni, sau aproape nimeni, nu mai ia în calcul traumele celor care
trebuie să-şi gândească viitorul ca pe „un nou început” într-o societate
despre care au doar percepţii pozitive şi nicio experienţă practică. De
aceea şansa de a fi integraţi este cu atât mai mare acolo unde societăţile
sunt bine aşezate într-un eşafodaj instituţional, având reguli clare care
definesc un tip de ordine a eficienţei şi libertăţilor democratice, în care
dreptul unuia nu încalcă dreptul celuilalt. Or, dintotdeauna lumea
europeană a fost multietnică şi multiculturală, un univers al unităţii în
diversitate pentru care de fiecare dată s-au găsit soluţii de convieţuire.
„În general, ţările Europei de Est – inclusiv România – au acum puţine
minorităţi etnice şi religioase, iar vechile conflicte, Holocaustul, migraţia
din vremea comunismului ori expulzările (precum ale germanilor din
Sudeţi după cel de-al doilea război mondial), uniformizând populaţiile, au
menţinut viu <<tribalismul>> psihologic, sădind convingerea că
<<celălalt>> e acceptabil doar dacă e invizibil în societate”, susţine
Andrei Cornea (Cornea 2015). Apariţia unor „noi veniţi” într-o astfel de
lume bântuită încă de fantomele trecutului şi încă departe de
stabilitatea şi eficienţa democraţiilor dezvoltate pune o problemă
serioasă statelor din estul continentului, dar şi o mare şansă de a
confirma capacitatea lor de parteneri solidari în cadrul U.E. După ezitări
şi poziţii diplomatice de o anumită ambiguitate, România şi-a declarat
întreaga disponibilitate pentru a-şi îndeplini toate obligaţiile ce-i revin
în baza statutului de stat membru al UE şi a convenţiilor internaţionale
în domeniul migraţiei. În plus, experienţa pe care o deţine în
administrarea politicilor în sfera minorităţilor naţionale (!) constituie
un argument care o recomandă, totuşi, pentru a se implica în rezolvarea
unei situaţii cu suficiente complicaţii de ordin social, economic, cultural
şi politic, aşa cum pare să fie cazul prezumtivilor imigranţi ajunşi pe
teritoriul românesc, direct sau prin cota relocărilor stabilită de UE.
Trebuie avut în vedere faptul că poate mai mult decât unele ţări central-
48 Vol. V • Nr. 2/2015

europene (Croaţia, Slovenia, Ungaria, Austria), România reprezintă cu

precădere un culoar de tranzit spre Occident a noilor veniţi în Europa.
Analiza expectanţelor economice exprimate sau doar intuite ale
imigranţilor conduce spre o asemenea concluzie şi, implicit, la
adoptarea unor măsuri în consecinţă.
La prima vedere, din compararea datelor privitoare la nivelul
salariului minim din Siria, anterior izbucnirii conflictului militar, în
sumă de 212 dolari, şi salariul minim pe economie în România, situat la
un nivel foarte apropiat, ar rezulta faptul că în asociere cu un climat de
stabilitate, această constatare ar putea constitui un motiv rezonabil ca
măcar o parte din imigranţi să aleagă România ca destinaţie. În
realitate, aşa cum reiese din compararea nivelului veniturilor cu cel al
consumului mediu lunar al unui sirian, respectiv 255/800 dolari USA
(Fati 2015)12, nivelul expectanţei economice urcă mult peste
posibilităţile economiei româneşti (undeva spre 1000-1500 de dolari
USA lunar) de a-l satisface, confirmând ceea ce îndeobşte se cunoaşte în
privinţa ţintei de destinaţie a acestor migranţi: Occidentul bogat. Prin
urmare, însăşi ideea relocării unui număr de imigranţi către România
are puţine şanse de a se obiectiva efectiv. Va reprezenta, după toate
datele existente, mai curând un popas vremelnic pentru ca – vorba
francezului –, reculer pour mieux sauter... Aceasta şi explică apelul
premierului român la societatea civilă pentru a se implica, alături de
Guvern, în aplicarea unor programe cu tentă asistenţială şi pe durată
determinată în sprijinul refugiaţilor şi migranţilor cantonaţi în două -
trei localităţi aflate în apropierea graniţei de vest a ţării. În absenţa unei
reţete infailibile, validată la nivel european, care să fie aplicată într-o
împrejurare de o asemenea complexitate, „bunele practici” ale unor
ONG-uri cu bogată experienţă în acordarea de suport material, cultural
şi moral, reprezintă o modalitate realistă de intervenţie socială. Este,
totodată, o bună oportunitate de a testa valabilitatea unui model de
parteneriat public-privat în soluţionarea unor probleme complicate
care privesc comunităţile şi grupurile defavorizate. Aceasta s-ar
traduce, implicit, şi într-un model de cercetare-acţiune pentru situaţii
care prezintă nu puţine elemente de noutate, de inedit şi de
incertitudine, aşa cum este cazul grupurilor de imigranţi sosiţi pe
teritoriul românesc. Multe dintre aspectele ce vor trebui avute în vedere
nu pot fi, deocamdată, anticipate, solicitând din plin „imaginaţia
sociologică” şi intelectul celor care le vor înfrunta „văzând şi făcând”.
Până la urmă, toate acestea nu pot constitui decât soluţii paleative la o
Vol. V • Nr. 2/2015 49

criză de o amploare şi profunzime care excede în mod evident

capacitatea UE de a-i găsi un remediu durabil şi pe termen lung, aşa
cum dă semne că se vor întâmpla lucrurile în anii următori. Pentru a o
contracara eficient, trebuie intervenit direct la sursa care o alimentează,
iar aceasta presupune complicaţii suplimentare de ordin geopolitic.
Este o situaţie care nu are nimic a face cu migraţiile recente de pe
continentul european, nici cu ceea ce se întâmplă la frontiera dintre
Mexic şi SUA, pentru a servi drept „proceduri standard” de aplicat în
cazul imigraţiei din Orientul Apropiat şi din zona maghrebiană. Va şti
România să găsească o rezolvare inteligentă şi, întrucâtva originală unei
crize de o asemenea anvergură care a pus în dificultate întregul
leadership şi guvernanţă a Uniunii Europene? Aceasta rămâne o
întrebare deschisă, căreia economia socială îi poate oferi un răspuns în
anii următori...
Note
1 Aluzie la Jean Delumeau - "Frica în Occident"....
2 Potrivit lui Josef Joffe, reputat comentator la Wall Street Journal, pe
teritoriul european au pendulat cca. 40 mil. de refugiaţi, exilaţi,
repatriaţi, migranţi de la război încoace.
3 Capacitatea operaţională a acestei agenţii este, însă, relativ limitată,
având până de curând un grad de înzestrare cu echipament de

intervenţie mai curând precar: câteva şalupe rapide, radare şi sisteme
de supraveghere de tip early warning. Valul de refugiaţi care a reuşit să
„spargă” toate aceste sisteme de asigurare a frontierelor a forţat
creşterea bugetului Frontex de cca. patru ori, iar personalul angajat a
ajuns la cca. 800. Forţele de supraveghere s-au concentrat pe Grecia şi
Italia.
4 Numai Spania a deplasat începând din 2015 importante întăriri
militare spre această zonă de „risc crescut”, instalând în unele insule şi

câteva enclave de pe coasta marocană (Ceuta, Melila) dispozitive de
supraveghere şi intervenţie rapidă. Cu toate acestea, potrivit
organizaţiei „Médecins sans Frontières” (MSF), cca. 6400 de migranţi au
căzut victime ale traversării Mediteranei în ultimii cinci ani, din care
peste 2000 numai între ianuarie-august 2015, interval în care peste
350.000 de persoane au debarcat pe coastele europene (în principal
refugiaţi sirieni şi irakieni).
5 Ungaria a dispus construirea unui gard din sârmă ghimpată la
graniţele cu Serbia, Croaţia şi România, iar Austria a masat forţe
50 Vol. V • Nr. 2/2015

militare regulate la graniţa cu Ungaria. O asemenea abordare a situaţiei

l-a indignat pe Dimitris Avromopoulos, comisar pentru migraţie, care
dincolo de renaşterea unor atitudini şi practici reprobabile care
amintesc de perioada războiului rece, consideră că reprezintă o sursă
periculoasă de înveninare a relaţiilor între statele membre ale U.E.,
ameninţând cu apariţia unor fisuri grave în construcţia politică a „Casei
Europa”.
6 Date oferite de directorul de cercetare al Ined, Patrick Simon,pentru
Huffington Post.
7 Conform Huffington Post, comparativ cu Marea Britanie şi Germania,
rata şomajului în Franţa este de aproape două ori mai ridicată. În plus,
sectorul public francez ocupă cca. 5,6 mil. de salariaţi care, pentru a fi
angajaţi, au nevoie de diplome recunoscute în U.E. care să ateste o
calificare precisă, în condiţii de asigurare a unui venit minim pe
economie. În mediul privat, locurile de muncă sunt ocazionale şi de
regulă prost plătite, chiar dacă sunt mai accesibile celor cu nivel scăzut
de calificare.
8 Reputatul cercetător şi analist francez consideră că anul 2014 „va
rămâne marcat de incapacitatea noastră colectivă de a gestiona crizele,

prin creşterea interdependenţelor fără progres simetric a vreunei
guvernanţe mondiale, prin incapacitatea statelor, cu deosebire cele
europene, de a se dota cu mijloacele adecvate pentru a juca un veritabil
rol reglator, atât de necesar, totuşi, la nivel internaţional”(Jouvenel,
2015,p.3).
9 Dublin I şi Dublin II, iar mai nou, Dublin III.
10 Inaltul Comisariat pentru Refugiaţi atrăgea atenţia încă în urmă cu
zece ani asupra dificultăţilor legate de deosebirea unui „imigrant

politic” de un „exilat politic”. Relaxarea legislaţiei antimigraţie şi
dificultăţile lingvistice de comunicare cu „noii veniţi”, cărora li se
adaugă complicaţii privitoare la creşterea numărului de solicitanţi de
azil, pierderea documentelor de identitate etc. nu fac decât să sporească
confuzia şi șă îngreuneze luarea unor decizii corespunzătoare. În plus,
nu puţini dintre solicitanţii de azil pot relata convingător o poveste
inventată, în timp ce unii pot relata prost o poveste adevărată… .
11 France Info, declaraţie a liderului Frontului Naţional din Franţa
reluată de Le Parisien: Refugiés: Marine Le Pen trouve « ridicules » les

propositions de Sarkozy
12 O bună analiză a realităţilor social-economice din Siria realizează
Sabina Fati în Revista 22. Acesta surprinde disparităţi specifice unei
Vol. V • Nr. 2/2015 51

economii puternic afectate nu doar de războiul intern, dar şi de corupţie

şi inflaţie, făcând greu de înţeles din exterior anomalia unui consum mai
mare de cca. trei ori în raport cu veniturile.
Bibliografie
1. Cornea, A. (2015). Paradoxul. Editorial. Revista 22 a Grupului pentru
Dialog Social, 1329/8-14 septembrie
2. Corsan, O. (2015). Migrants: Sarkozy craint « une désintégration de
la société française ». Le Parisien, 9 septembrie
3. Delumeau, J. (1986). Frica în Occident, Editura Meridiane, Bucureşti
4. Djuvara, N. (2015). 99 de gânduri şi obsesii. Q magazine,
186/septembrie
5. Duval, J-B. (2015). Crise des migrants: toutes ces questions que
vous vous posez peut-être (sans oser les demander), Huffington Post, 7
septembrie
6. Elias, N. (2007), Civilisation et mondialisation, Sciences humaines,
1805/2007, 58-60.
7. Fati, S. (2015). Siria, un faliment finanţat de corupţie, Revista 22 a
Grupului pentru Dialog Social, 1331/22-28 septembrie
8. Frontex (2014). Programul de lucru al Frontex pentru 2014, Nr.
înreg. 1899/05/02.2014
9. Gallagher, T. (2015). Războiul populismelor: virtuoasa Merkel vs.
odiosul Orbán. Revista 22 a Grupului pentru Dialog Social, 1330/15
septembrie
10. Gheţău, V.. (2007). Declinul demografic şi viitorul populaţiei
României, Editura Alpha MDN, Buzău
11. Joffe, J. (2015). Germany’s Welcoming Miracle. Wall Street Journal,
10 septembrie
12. Jouvenel, H. (2015). Aux artisans du futur. Editorial. Futuribles,
404/2015
13. Lazescu, A. (2015). Interviu cu ANNELI UTE GABANYI: Europa nu
este pregătită nici istoricește, nici ca mentalitate pentru un astfel de
exod. Revista 22 a Grupului pentru Dialog Social, 1331/22 septembrie
14. Médecins sans frontières: www.msf.fr
15. Refugiés: Marine Le Pen trouve « ridicules » les propositions de
Sarkozy. (2015). Le Parisien. 11 septembrie
16. Veyne P. (1971). Comment on écrit l'histoire. Essai
d'épistémologie, Éditions du Seuil, Paris.
52 Vol. V • Nr. 2/2015

j
MIGRATION OR EXODUS?
NEWCOMERS’ EUROPE AND THE CHALLENGES
OF SOCIAL ECONOMY
Gheorghe Teodorescu[1]1
Abstract
The wave of migration that has invaded the Mediterranean shore of the European
Union in the summer and fall of 2015 has ignited a crisis of unprecedented
proportions for Brussels. It questions the very identity of the European civilization,
threatening to rekindle xenophobic and racist behaviors already deemed bygone in
the “Europe House.”
In attempting to understand its inner workings and supply sources, turning to
method helps to avoid the excesses and the inappropriate policies for counteracting a
phenomenon of such complexity that looks like it will continue throughout the
following years. Thus, the use of well-defined concepts from Sociology, Economics
and Social Psychology, as well as from culture and geopolitics, is not as much an
academic pedantry as it is a cautious way to approach a problem loaded with
uncertainties and unknowns. Can social economy be an appropriate – albeit a partial
– solution to it?
Keywords: social economy, migration, exodus,

Europe, refugees, Schengen
The Europe House

After a quarter of a century of steady upwards evolution of the
project conceived by French political visionaries Robert Schuman and
Jean Monnet in the wake of World War II, the united Europe is today a
“home” for the peoples, a place of peaceful coexistence and
development under the aegis of solidarity and subsidiarity. A
welcoming land with a complex architecture solidly reinforced by a
[1]PhD in Sociology, professor at the “Alexandru Ioan Cuza” University of Iași, Romania. He
teaches: the Sociology of Public Opinion and Election Analysis, Political Sociology, Research
Methods in Communication Studies. Email: gh.teodorescu@gmail.com.
treaty – Maastricht, 1992 – and by the parties’ agreement to put behind

– at least partially – the post-Westphalian political discourse,
considered the source of nationalistic distortions and therefore the
cause of many conflicts that have inflamed „the old continent” for
centuries. The European community is the ideally typical model of
economic, social and political organization and performance,
underlying the dreams of free movement and human accomplishment
across a territory spanning from the Atlantic to the Danube Delta and
from Spitzbergen to the Gibraltar. And yet…
According to Paul Veyne, all came to Europe and all came from
Europe… (Veyne 1971). Here’s a thought that sums up the typical
representation of “the old world” in the collective memory of a
globalized society. A world that is nevertheless in touch with the big
trends of change and technological advancements that run across the
Globe at the start of the new millennium. A product of great ideas
converted into a common goal, the European Union is currently
undergoing a process of gradual integration of the policies and decision
systems designed to optimize the coordination of counteraction
strategies in various crises. But just how prepared is the Union to face a
situation like the one created by the wave of people that are storming
its frontiers in the summer and fall of 2015? In other words, is “the
Europe House” sufficiently sound economically and politically to
withstand a challenge that is not as much new as it is surprising
through its sheer scale and through its manifestation? More precisely
put, has the Community leadership the strength and the ability to defeat
the countless bureaucratic constraints that cast doubt on the validity of
some responses given to similar attempts in the more or less recent
past?
These are sufficiently justified questions inspired by no small
number of instances when the Union showed an absence of
coordination and of a clear action strategy, not to mention a diminished
capability to duly respond whenever such challenges occurred. With
strategic and military means well below the needs of a continental-scale
political construction, the European Union nevertheless holds all the
attributes of a genuine soft power, particularly in the eyes of the worlds
that are outside its frontiers. Thanks to the investments in its own
prosperity through successive allocations of structural funds, to the
ambitious regional development programs and to the optimization of
the use of economic growth resources through spontaneous
54 Vol. V • Nr. 2/2015

redistribution of the active population within the EU, “the Europe

House” has become an exciting place with a great degree of appeal to
those located outside its walls… A “world society”, as Norbert Elias
(Elias 2007) would say, equally interested in multiplying its sources of
convenience, as well as in protecting its wellbeing against outside
threats. However, historical experience has gave birth to a real “culture
of hospitality”, where newcomers to the European House met one of the
most liberal asylum regimes with regard to refugees, exiles and
migrants of all provenances and all ethnicities and religious affiliations.
Consequently, the emergence of a new wave of migrants knocking on
Europe’s doors should come as no “surprise” and should by no means
instill worry, anxiety and all the less panic in the political decision-
makers in Brussels or in the capitals of the EU member states. Yet,
unfolding realities insist on proving the exact contrary…
Fortress Europe or “fear in the West”1

The past decades have seen the shaping of the lasting image of a
fortified Europe as a sanctuary of humanist values, a cradle of culture
and civilization, an active facilitator of great creative emulations and a
land of democratic liberties. While creating and accumulating wealth,
Europe has, at the same time, accepted its own vulnerability with
regard to several aspects: economical and financial, institutional,
political and military and, last but not least, demographic. As far as this
last aspect is concerned, “we are not under the attack of the Third
World. On the contrary, we have created a void which those from the
Third World are coming to fill” (Djuvara 2015, p. 27). “Nature abhors a
vacuum,” physics’ golden principle, proves its validity once again in a
more than favorable social and economic context generated by a
considerable labor shortage in the Western market. We have already
seen, in postwar history, the displacement of some 40 million people
across the entire Europe (Joffe 2015)2. The migratory wave from the
destitute East to the wealthy West is only one of the latest flows of
people on the continent, so a new wave from the South to the North
should not be regarded as a “novelty” likely to destabilize a sound
political edifice. The economic crises that have put the durability of the
European institutions to test have highlighted the viability of a political
process that some still deem utopian. Therefore, there must be other
reasons for worry among the European political and diplomatic elites,
Vol. V • Nr. 2/2015 55

which get through in the often caustic discourse of the European media
as a new wave of “newcomers” is penetrating the continent.
First of all, it is worth noting that most of these prior
displacements of populations occurred within the European area,
involving mainly the Christian world with its values and lifestyles, some
of which are relatively similar. The decades-long mixing of Europe’s
peoples has thus directly helped to alleviate the multiple disparities
which continue nevertheless to separate the North from the South and
the East from the West. Therefore, it has been about a “Europe House”
for Europeans, for the construction of which impressive amounts of
funds have been spent and borders have been secured to withstand the
outside assault. This time the migratory wave is coming from the South,
where the Mediterranean limes is the “soft underbelly” of Europe’s
boundaries, allowing the entrance of vast groups of wretched
individuals in search of a safer world and of new life opportunities.
Facing this situation, the European community is looking both
for ways to absorb those who have already entered its territory and for
ways to stop those who are planning on disembarking on the continent
in the upcoming months. As such, a community consensus has resulted
into a set of regulations against clandestine migration in the Schengen
area, together with the initiation of a number of border control and
surveillance structures. The spearhead of the system meant to block
access to the EU is Frontex, an agency with an annual budget of approx.
€90 million and staffed by 220 full-time employees, whose mission is to
patrol approx. 5,000 kilometers of coastline.3 Under the European Pact
on Immigration and Asylum, the member states express their
willingness to mobilize all available resources in order to assure a more
efficient control of the external land, sea and air borders (Frontex
Report 2015). As a result, areas serving as “springboards” for migrants
to Europe, located at the southern physical limit of the continent, were
placed under surveillance and measures were taken to prevent and
deter this phenomenon. Kept under control in the past years, this
region reported, after 1998, between 1,800 (official data) and 6,400
(data from Médecins sans frontières) casualties who lost their lives in
attempting to reach Europe.4
The pressure that is put on the Union’s Mediterranean limes by
the massive number of asylum seekers gives this frontier region a
threefold significance:
- Southern limit of the Schengen area;
56 Vol. V • Nr. 2/2015

- symbolic boundary between the wealthy North (Europe) and the

destitute South (Africa, the Near East);
- cultural fault line between the “Christian world” and the “Muslin
world”.
While these mental representations may be debatable, they are
deeply rooted in the social imaginary – and not just that of Europe.
There is also a silent consensus on this perception of the situation at the
level of the main decision-makers in the European capitals. In Europe, a
stronghold of Western civilization, this consensus became more and
more apparent as migrants grew in number, lining up and marching
towards the heart of the Schengen area and fueling not just feelings of
anxiety and overdramatized media reactions, but also excessive border
security measures.5 Among these, the statement of Horst Seehover –
Minister-President of Bavaria – is quite illustrative as to the ability of
the German authorities to manage the crisis: “There isn’t any society
that can cope [alone, A/N] with this situation” (apud Gallagher, 2015).
The fear creeping in the hearts of the very people who supported the
“open door” policy – promoted by Angela Markel – indicates a certain
anxiety that reminds of the panic syndrome described by Jean
Delumeau in his memorable study “Fear in the West” (Delumeau 1986).
The image is resurrected of the citadel of Augsburg, surrounded by
three walls of defense meant to make it invincible before any external
invasion. News about the increase in incidents between the
“newcomers” and the receiving communities has reignited xenophobic
conducts. The arson, in mid-September, of a refugee building in the
state of Baden-Württenberg is but one of the approx. 150 assaults and
arsons reported in Germany from the beginning of the year alone.
These facts reveal how completely unprepared the European
world is to manage a crisis of such proportions, states Anneli Ute
Gabanyi in an interview given to Revista 22: “there is a lot more than an
economic and social danger – the repercussions affect the entire social
fabric, democracy and political culture [in the sense that, N/A] we are
talking about a crisis whose proportions go beyond national, maybe
even to the global scale, and which won’t be leaving us any time soon.”
(Lazescu 2015) But the state of anxiety is increasing all the more so,
with Brussels leaders behaving like clerks only interested in their
political advancement and making statements that contain a confused
mix of personal ambition, ego and utopia, even at the risk of throwing
the EU into chaos. Cheap, circumstantial populism is their answer to a
Vol. V • Nr. 2/2015 57

serious situation for which they lack durable solutions. The

infrastructure that allowed the absorption of the 1.5 million refugees
from the East who invaded the West in 1994, for instance, has become
ineffective in 2015. For that reason, Ute Gabanyi expects “requisitions
of real estate and even vacation homes” in order to accommodate the
refugees from the Near East and from North Africa…
Since it cannot be stopped, the tide of refugees might as well be
kept under control. Only this requires a cross-national approach. The
refugee humanitarian program alone – managed by the Office of the
United Nations High Commissioner for Refugees – cannot compensate
for the lack of mobilization of each member state’s willingness and
ability to commit to identifying concrete solutions. These are not simple
by any means, as long as there is not enough data to sketch the status
and the social and professional profile of the human conglomerate that
took the path of the migration to Europe. Therefore, there is also some
uncertainty as to the advantages and social usefulness that can be
provided by a great mass of population about which very few things are
known for certain…
Migrants, refugees, exiles

The repertoire used by the media to designate these “newcomers”
to the EU includes terms like migrants, exiles, war refugees or simply
uprooted and wretched people. The ambivalence of these terms reflects
the state of confusion as to the actions that should be taken in order to
solve the crisis situation generated by the increase in the flow of
population moving towards the North of the continent (in particular
Germany, Britain and France). The lack of precision of the definitions
given to this phenomenon has a direct influence on the ability of the
Union’s institutions to adopt a common strategy for assigning the
responsibilities and the areas to which are to be directed the compact
groups of people newly arrived in the Schengen area, an area which
they explicitly seek.
In order to simplify a situation with no small amount of nuances
and complications, turning to method becomes the recommended way
to differentiate between the various names given to a highly composite
human mix. From this point of view, the first thing to notice about the
provenance of those who disembarked in Europe in search of peace and
a new life is that they originate from Syria, Iraq, Afghanistan, Libya,
Eritrea, Sudan, Nigeria, Jordan, Turkey, Somalia, Pakistan etc. Some of
58 Vol. V • Nr. 2/2015

these countries are war zones; some are grounds for extremely violent
interethnic disputes; some are going through a period of prolonged
drought and economic decline; some are affected by interreligious
tensions and by fundamentalism; and some are simply “overflow areas”
for the political and economical instabilities brought about by the “Arab
Spring”. In all these instances, the term “migrant” fits, in theory, almost
completely: to be a migrant means to move sufficiently far away from
one’s place of origin so that relocating one’s residence in the place of
arrival becomes a necessity. At the same time, the duration of the stay
at the arrival place should be sufficiently long to warrant the search for
a new stable source of income. In other words, space and time are the
two major coordinates of the migration phenomenon. However, this
meaning cannot begin to explain the diverse motivations of such
massive displacements of population. Equally diverse are the types of
negative stimuli in their places of origin or the types of positive stimuli
that attract them to their places of destination.
War and poverty are dominant factors that fuel the waves of
migrations to Europe in 2015, operating a first separation between
what may be political migration and economic migration. The former is
caused by persecutions, lack of security, violence and sources of danger
with unpredictable results. The latter revolves around the concept of
poverty, which includes the lack of means of subsistence, no access to
education, poor medical services and scarce opportunities for
employment that would generate a minimum wage. Some migrants are
war refugees. Others are fleeing poverty or are adventurers in search of
Eldorado. Some are running away from armed violence, hoping they
will one day return to their places of origin, while others abandon all
hope of ever seeing their birthplaces again. The latter’s chances of
finding fulfillment depend on their training and the type of their
professional specialization, their age, gender and academic education.
In this regard, many of the migrants from Iraq and Syria are engineers,
teachers, technicians or small entrepreneurs, meaning they have
significantly higher expectations of social and professional success
compared to most “newcomers” (Simon 2015)6. Many of them own
mobile phones and even smartphones, which entitles us, to some
extent, to speculate that the poorest are not always the ones who set
out to find a better life. Thanks to the explosion of personal
communication technologies over the last years, such devices reached
even the most underprivileged places on Earth. Moreover, in areas with
Vol. V • Nr. 2/2015 59

poor infrastructure, the mobile phone is the cheapest way to access the
Internet. Add to this the fact that many of the refugees are “dressed
correctly”, with a presentable appearance, which makes it hard to
believe that they are pariahs of the modern world or “very poor”. Based
on more thorough evaluations of the social and demographic
composition of those who passed through Austrian border filters, it was
found that only 30% of the newcomers with refugee status are Syrians,
which proves that migration has a predominantly economic motivation.
In the end, even in the tragic case of Aylan – the boy whose body
washed ashore on a Turkish beach, moving the entire world and
exposing the drama of Syrian refugees – it turned out that his family
were not coming from a conflict zone, but had been living in Turkey for
about three years as political asylum seekers. But Turkey is a NATO
member, considered safe and outside the war zone, which entitles us to
presume that Aylan’s family had economic motivations to come to
Europe.
Under these circumstances, some may wonder why these people
have not chosen to apply for a tourist visa and fly to Europe, instead of
risking their lives during the extremely dangerous crossing of the
Mediterranean. Needless to say, in economic terms, a plane ticket is
much less expensive than a hired guide who provides a totally unsafe
boat, hardly fit to get to the European coast (approx. €1,200-1,500 per
person).
In this case, the explanation is not very complicated: for instance,
in 2014 France rejected approx. 80% of the 17,000 requests of asylum.
Other countries like Sweden and Germany were more welcoming,
granting asylum – in the same time interval – to some 32,000 applicants
(Germany alone accepted 24,000) (Duval 2015). In comparison, in
France, the high unemployment rate7, in conjunction with various other
social and economic factors, made the labor market unappealing and
even downright hostile to newcomers. The constant supply of
traditional migration from the francophone Maghreb and the low or
even negative economic growth from the past years forced France to
adopt very tough anti-migration policies. But France is not the only case
in Europe, with countries like Italy, Spain or Greece finding themselves
in a similar or even worse economic situation than France’s. As for the
latest developments in the economies of the CEE states, things are not
looking very encouraging here either for people coming from an unsafe
environment and searching an extremely safe one. With economies that
60 Vol. V • Nr. 2/2015

are not well consolidated yet, the Central and Eastern European
countries don’t make the list of the newcomers. Or, to put it more
precisely, they are only taken into consideration by the Brussels
strategists as a relocation alternative to alleviate the massive influx of
migrants and war refugees. At any rate, the “hospitability” of EU
member states depends on a number of well-defined variables:
- the evolution of the demographic indicators;
- the ability of the economy to generate new employment
opportunities;
- the previous experience with anti-immigration policies;
- the characteristics of the cultural model;
- the orientation of the legal framework on immigration;
- the definition of the “migrant” status.
All these matters should be dealt with within the framework of
the cooperation and solidarity between the member states, a
framework which is currently under intense stress, because “states are
too small for problems so big and too big to solve the small problems”
(Daniel Bell); hence the contradiction between the diverse reactions of
the governments to the waves of population besieging their borders,
and the overall call to unity launched by the main representatives of the
European government. Community institutions look rather disoriented
before this unprecedented crisis for the Western democracies, while
political leaders “behave more like circus acrobats than like strategists,
turning away from the common good to attempt to respond on a daily
basis to contradicting requests [creating the conditions for] the advent
of populist and even fascist movements.” (Jouvenel 2015, p. 6)8. The
prospect of a mixed-race European world naturally elicits such
reactions and attitudes, and references to the fall of the Roman Empire
are increasingly frequent in the discourse of many political
commentators. Thus, Prof. Neagu Djuvara only gives voice to what is
believed by many who attempt to decipher the meaning and the
dimensions of these ample movements of population from the East and
from Africa towards Europe: “At the end of the Roman Empire, the
masses of slaves and the Germanic and Turanian invasions caused
Europe’s ethnic composition to change. A similar change is occurring
now […] European civilization as we know it is meant to disappear. This
is a universal law. When one achieves the splendor, creativity and
political power to spread across the entire Globe, one must pay by one’s
own extinction” (Djuvara 2015, p. 29).
Vol. V • Nr. 2/2015 61

While overdramatized and excessively pessimistic, such a

scenario for the coming 100 years is shared, with certain nuances, by
one of the most active European leaders of the past years. Political
though it may be, Nicolas Sarkozy’s discourse is not without a certain
amount of worried rationality, as he urges us to consider obvious facts
“that, if ignored, will increase the risk of the disintegration of the French
society to an unavoidable level, and then it will be too late to shed
crocodile tears over a situation that was born out of our cowardice to
confront it openly” (Corsan 2015).
What follows from these discourses is a far more significant fact
that reveals just how complicated the situation is – a situation that is
already being described in vague terms, which increases even more the
haziness of contradicting political decisions. At the same time, both
these responses come from personalities who are rightfully credited
with a great deal of experience in European politics, but who express
additional fears beside the ones generated by the migration crisis itself.
More precisely put, both these judgments reveal a number of other
weaknesses and structural vulnerabilities specific to the countries
where the two live, Romania and France, whose economies (at a very
different scale, of course) have been rather weakened by a crisis that
one only dares consider overcome. As to the relevance of their opinions,
this remains undoubtedly debatable, all the more so because Romania
is not even a “target country” in this displacement of populations, while
France looks more like a “rest stop country” than a final destination.
France is thus a temporary second springboard for the vast
demographic exodus towards countries with superior economic
dynamics such as Britain, Germany, Sweden, Netherlands etc. The
French territory, says Sarkozy, is a mere “training camp” for the
newcomers, a provisional “schooling area” where the entrants are
trained in the bureaucratic procedures surrounding the application for
either political or war refugee status visas in the actual countries of
destination; so nothing involving ideological, religious or axiological
options. According to the former French president, what needs to be
done boils down to acknowledging that the new entrants to the
European Union actually belong to three different flows that are mixed
together in the exodus:
- economic migrants, for whom few European countries can
provide the expected economic opportunities;
62 Vol. V • Nr. 2/2015

- political refugees and exiles, a by-product of political, ideological

or religious persecution and discrimination, for whom the EU already
has in place a unified receiving policy, rooted in its humanist values;
- war refugees, forced to leave a country in chaos, who must be
provided with temporary shelters until the extinguishment of the
military conflict that chased them away from their native land.
Therefore, the distinction between migrants and war refugees is
more than a hermeneutical pedantry, gaining particular importance in
figuring out what is happening on the continent. It is one thing to view
newcomers as a supply to meet a human resources deficit in the
developed or emerging economies, and quite another thing to see them
as a source of future disorder inside the European Union. Under the
former approach, migrants are – in a broad sense – people looking for
better paid jobs and for more competitive welfare systems capable of
securing a prosperous future for themselves and their families. But
when the wave of war refugees is predominant (latter approach), the
phenomenon requires completely different measures, with emphasis on
solidarity and social comprehensiveness.
From this point of view, as early as the end of World War II,
Europe – who was already beginning to act like a unified area – was the
first to recognize the right of asylum as a moral duty in the Universal
Declarations of Human Rights (1948); this was later acknowledge
through the Geneva Convention (1951) and the creation of the Office of
the High Commissioner for Refugees.
Subsequently, the Dublin regulations9 gradually introduced
restrictions and constraints regarding asylum applications that concern
both the countries of origin of the asylum seekers and the accepting
countries. Figures speak for themselves: while the number of asylum
applications in Europe in 2000 was 407,000, in 2008 this number had
dropped to 240,000, only to rise again, according to the statistics
announced by The Economist for the interval 2012-2014 based on the
Eurostat data, with approx. 27% (from 316,000 to 388,000), while the
acceptance/rejection ratio grew from 35,755/50,390 in 2012 to
80,895/58,050 in 2014 (an increase of 114%) (apud Duval 2015). The
foreseeable shock wave of recent events finally hit the continent in the
summer and fall of 2015, which should have come as no surprise.
Despite it being predictable, because of its scale, the European
government was put in a difficult position – and not for the first time.
After all, even a number as high as one million refugees in Europe is still
Vol. V • Nr. 2/2015 63

largely inferior to the 3.8 million Syrian and Iraqi refugees received by
the states adjacent to the war zone (Lebanon, Turkey, Jordan, Egypt).
Figure 1: Syria’s economic and social overview

Syria’s population (before the conflict) 20.7 mill.
Syrian refugees in neighboring countries 3.8 mill.
in Turkey 1.7 mill.
in Lebanon, Iraq, Jordan 2.1 mill.
Syrian refugees in Syria 6.5 mill.
GDP per capita $2,835

Monthly minimum wage (before the conflict) $212
Monthly average wage (before the conflict) $255
Monthly average wage (after the conflict) $150
Source: UN data available on 31 May 2015 cf. Fati, S. (2015)
Nevertheless, former French president Nicolas Sarkozy thinks that

a mere “reform” of the European policy on migration and war refugees
is not enough, calling for its “radical rethinking.” Moreover, he favors an
unequivocal distinction between “political refugee” and “war refugee”.
The former category comprises those who are really in “exile”, who
require long-term protection measures. The latter category consists of
the ones who make up a “population exodus” that is reversible after the
military conflict ends; they require one-off measures during a strictly
determined period of time (until the war is extinguished). So the
situations that generate compact movements of people can be very
dissimilar, which is ultimately reflected by the mosaic-like profile of
those who are coming to Europe. How should they be met? What are
the policies that should be designed and applied in such circumstances?
Assuming that adequate solutions can be found for those who are
already here, what is to be expected in the future? How long will the
crisis last? How many more migrants will manage to disembark on the
coasts of Europe in the near future, knowing that the small Turkish
town of Edirne alone is packed, at the time of writing, with an additional
20,000 people – men, women, children, seniors and young adults – who
are only waiting for a signal from their guides and for good weather to
reach the destinations they target with renewed hope? Many other
towns in Turkey and North Africa are in the same situation, with over
64 Vol. V • Nr. 2/2015

30,000 identified guides, 3,000 of whom operate as “carriers” in the

Mediterranean. At the same time, the phenomenon itself supports what
François Gemenne – researcher specialized in migration – identifies as a
so-called “magnifying glass effect”. From his point of view, “this influx,
without denying it, is an illusion to a certain extent. We focus topically,
on specific situations, extremely impressive in certain cases. […] If these
give the impression of a mass phenomenon, this is because the
European Union is at the mercy of the traffickers, as these are the ones
who decide when, how many and the way in which people arrive.”
(apud Duval 2015). What makes things worse is the fact that many
Mafia-type criminal organizations are involved in this population influx,
exploiting the desperate situation of the migrants. These local clans of
human smugglers will continue to prosper for as long as there are
people willing to pay between €1,000 and €2,000 to travel 50
kilometers in the trunk of a vehicle or in the cargo hold of a vessel that
might be sunk by the first large wave, says Patrick Simon from
Ined, for Huffington Post.
Regardless of the ways and avenues of getting to Europe, we are
talking about an illegal entry to the continent, which motivates the use
of the generic term of “refugees” by the Office of the High Commissioner
for Refugees, who calls upon the EU member states and the main
decision-makers in Brussels not to confuse notions with clearly
different meanings: migrants, refugees, exiles and sometimes even
fundamentalist militants10 mixed among those protected by the Geneva
Convention. This semantic ambiguity is exploited by those who align
themselves with xenophobic intolerance, preaching chauvinistic
slogans and extreme right-wing nationalist ideas. To those, barricading
the EU with insurmountable fortifications is “the only truly humanist
measure.”11
Social economy: order vs. chaos

Facing a crisis situation that seemingly doesn’t affect it, Romania –
a Schengen candidate country – has a new test to pass in front of the
Brussels administration. As a full member of the EU, it must honor this
status through unequivocal gestures of solidarity with the decisions
made with respect to the wave of migrants who are crossing the
continent through channels located close to its borders. Among other
things, Romania has to prove its ability to manage and to secure the
gateways of the EU, under the responsibilities it carries as a border
Vol. V • Nr. 2/2015 65

state of the Union. For that matter, this was the reason for the delay of
its admission to the Schengen area. There are even voices that insist on
repeating, in a thinly disguised attack, that Romania is still not ready to
be part of this area, but would make a good receiving base for some
1,780 migrants, the number that the government and the President said
they were able to receive. In its turn a great exporter of workforce to
the European West, Romania has seen a decrease in the pressure put by
unemployment on its government and local administration.
Additionally, the yearly remittances from the 2.5-3 million Romanian
emigrants working in the West (Italy, Spain, Britain, Germany etc.)
helped balance local budgets by reinvigorating industries that had
collapsed after 1990. Residential constructions, real estate, commerce
and services, and the small entrepreneurs in urban and rural areas
made up the supporting structure of an economy undergoing a process
of reconstruction. Romania did not simply lose approx. half of its active
and fit for work population – it outsourced the employment of a
massive number of workers to strong economies capable of multiplying
the job opportunities that the Romanian state could not provide. As a
downside, the fertility rate and, implicitly, the birth rate have
diminished and continue to diminish, threatening to cause a dramatic
drop in population (approx. 16 million) by the year 2050, in
conjunction with the dilatation of the retired population.
Facing such demographic tendencies, as well as a presumed
workforce shortage, Romania’s situation is actually similar to that of the
entire Europe in the sense that it equally runs the risk of a civilization
decline due to the decrease of its demographic base. In this respect, the
population deficit of the Western world exceeds by far the size of the
wave of migrants who have “invaded” the Old World. In Romania’s case,
the anxiety about this phenomenon is more of a natural reflex coming
from those working abroad, who perceive the new wave of migrants as
a threat to their chances of fulfillment in the West. But it is only an
unjustified symptom of anxiety, fueled by the absence of correct
information on the demographic realities of Europe in general and of
Romania in particular.
The idea that the natural growth rate becomes positive as
wellbeing and the quality of life increase is invalidated by the steep
demographic decline of the countries with the highest standards of
development in the EU. Demographic policies based exclusively on
economic foundations while ignoring biological ones will not be able to
66 Vol. V • Nr. 2/2015

solve a problem of this magnitude. Moreover, demographic setback

renders any economy unattractive; since investment capital pursues –
as it has been proven – placements in areas where the most important
development resource – the human resource – is within optimal
parameters in terms of volume and structure. Where does Romania
stand in this respect?
To answer this question, it suffices to read a report on
demographic evolution written by Dr. Vasile Ghețău (Ghețău 2007) – it
offers the best answer but also the most worrying one. Therefore, the
statement of the German chancellor that her country “welcomes the
Syrian refugees with open arms” can only surprise those with an
incomplete or flawed knowledge of the realities of the German state and
of the West. Few people know, for instance, that more than 20 million
Muslims are already living and working in the EU, anchored and
integrated in the Western institutional requirements without having
lost their linguistic or cultural identity. But for this information to be
widely publicized, there should be transparency between political
government, civil society and community media, as well as a genuine
concern to help build the common good by presenting the real situation
of the society at a given moment. It is one thing to assign “lots” of
refugees and migrants to local administrations based on a thorough
evaluation of the human resources deficit/needs, and quite another
thing to simply look for accommodation spaces to shelter the refugees,
passing the responsibility of solving a situation with deep social,
economic and cultural implications to parts of the administration that
lack expertise and a clear strategy. Formally accepting some 1,800
refugees from the relocations of the exodus to Europe only to quarter
them in enclaves while at the same time requesting a quota from the
European emergency relief fund does nothing but confirm Romania’s
tendency towards a circumstantial conformism that lacks substance.
The solution to this situation lies not in the secrecy surrounding the
ways to cope with a potential flow of migrants to the Romanian
territory; only the population’s involvement through local communities
can lead to identifying durable procedures to solve what appears to be a
“crisis reality” at first sight. Securing the borders with barbed wire
fences – see the Hungarian example – only denotes entrenchment in the
backward mentalities of a society that, in the age of globalization, still
professes an anachronistic, black-and-white discourse that separates
the civilized world from the barbaric world. A stance that defies the
Vol. V • Nr. 2/2015 67

very idea that inspired the construction of the “Europe House” as a

union of humanist values and common interests on the old continent.
This kind of measures – locking up the borders by deploying militarized
personnel and building impassable encirclements, followed by
internment camps, ghettoes and compact refugee enclaves – can inspire
fear and reactions of interethnic violence, compromising the edifice of
law and order because of a presumed attack from the outside of the
national borders. In conjunction with the “drawing” of a distorted
profile of “strangers”, the nationalist propaganda has all the chances of
inflaming the feelings of an uninformed population about what is
happening – a population that has long been deceived that its turn
would come to a better living simply by entering the European Union,
where prosperity would be distributed solely based on membership…
Figure 2: The Romanian public opinion regarding the Near East refugee
crisis
95.8% of interviewees have heard of the refugee crisis in the Near East and
North Africa;
82.5% of the study’s subjects reject the refugee quotas established by the
EU for Romania;
41.7% of respondents think the waves of immigrants to Europe are caused
by the war in Syria and by the chronic military conflicts in the Middle East;
23.3% of the study’s subjects think that poverty is the real cause of the
migration phenomenon;
56.2% of the interviewees are against Romania’s taking in immigrants;
65.3% of the subjects oppose the idea of immigrants’ settling and
integrating the Romanian society;
35.5% of Romanians are in favor of Romania’s harboring immigrants;
24.4% of respondents agree to having immigrants as neighbors.
Source: INSCOP Research, a study conducted between 10 and 15
September 2015 on a sample of 1,085 subjects. Error margin of ± 3%.
In this respect, the principles of social economy spell an

irrefutable truth: resources should be exploited and skills should be
capitalized on. Enclaves and ghettoes will only concentrate an
unstructured mass of people condemned to a perpetual status of
“welfare recipients” while also mobilizing additional manpower from
the administration to manage a problem that is economically unviable.
68 Vol. V • Nr. 2/2015

This approach also means the misuse of a resource whose development

potential is high, but largely unknown, and which can determine an
innovation in work practices and in the ways of referring to progress
and civilization. A mere inventory of the qualifications held in vast
proportions by the Syrian refugees, for instance, should be a priority for
the receiving territories. According to some early statistics, up to 60-
70% of these “refugees” are students, teachers, engineers and other
professions that are well accustomed to the benefits of modern
communication technologies. That is to say a type of population that is
in fact nothing like it appears to be - clans of uneducated people who
are poorly endowed intellectually, with large and badly dressed
families.
Maybe the escalation of the military conflict in Syria, Iraq or
Afghanistan also breaks the barriers of a fundamentalist anachronism
that opposes the natural progress of society. Just like the state
propaganda and the intolerance of totalitarian regimes in the former
Eastern Bloc yielded to the cross-border information assault, Sharia law
competes with Facebook in the aftermath of an “Arab Spring” that
ushered in social change under the pressure of the social networks. The
fall of the communication walls opened access to “Planet Internet”,
increasing similarities between values, lifestyles and work patterns, so
that “a stranger invasion” no longer constitutes a “civilization shock” in
2015.
The lives of millions of people are made unbearable by foreign
geopolitical interests that maintain conflicts created artificially in
territories confiscated to be used as firing ranges for testing the latest
generations of weapons. These people are forced to seek their fortune
elsewhere. Few commentators think about what it means to be
“uprooted”, few sociologists remember the classic study of the “Polish
peasant” in the New World, written by Thomas and Znaniecki. Nobody –
or hardly anybody – considers the trauma of those who need to think of
their future as a “new beginning” in a society they perceive positively,
but have no practical experience with. This is why their chances of
integration are higher with societies that are well established within an
institutional framework, with clear rules that define a type of order of
efficiency and democratic liberties, where one’s rights do not impinge
on another one’s freedom. The European world has always been
multiethnic and multicultural, a universe of unity in diversity where
solutions were always found for peaceful coexistence. “Generally
Vol. V • Nr. 2/2015 69

speaking, the Eastern European countries – including Romania –

currently have small ethnic and religious minorities. The old conflicts,
the Holocaust, the migration during the Communist regime and the
expulsions (e.g. those of the Sudeten Germans after World War II)
homogenized the populations and kept psychological ‘tribalism’ alive,
nurturing the belief that ‘the other’ is only acceptable if he is invisible in
society,” says Andrei Cornea (Cornea 2015). The emergence of
newcomers in a world still haunted by the ghosts of the past and still far
away from the stability and the efficiency of developed democracies
raises a serious problem for the Eastern European states, but it also
constitutes a huge opportunity for them to prove their solidarity as full
partners in the EU. After some hesitation and ambiguous diplomatic
stances, Romania asserted its full commitment to fulfill all the
obligations under its membership to the EU and the international
migration conventions. Additionally, Romania’s experience in managing
national minority policies (!) is an asset that recommends it for dealing
with a situation with enough social, economic, cultural and political
complications, as is the case of the immigrants who will presumably
reach the Romanian territory, either by their own will or via the
allocations quota established by the EU. One must keep in mind that
Romania may serve as a passageway for newcomers to the West to a
larger extent than other Central-European countries (Croatia, Slovenia,
Hungary and Austria). The analysis of the economic expectations
expressed by the immigrants or merely guessed leads to that conclusion
and, consequently, should also lead to appropriate measures.
On first sight, if one compares the data about the monthly
minimum wage in Syria prior to the war, equal to $212, to the monthly
minimum wage in Romania, which is very similar, one may conclude
that, with the added benefit of stability, Romania might be chosen as a
destination at least by some of the immigrants. In reality though, as
shown by the comparison between the monthly average wage in Syria
and the monthly average consumption of a Syrian – $255/$800 (Fati
2015)12 – their economic expectations are well beyond the means of the
Romanian economy ($1,000-1,500), confirming what is already known
about which countries are targeted by these migrants: the wealthy
West. Therefore, the idea of relocating a number of immigrants to
Romania has little chances of becoming reality. Based on existing data,
Romania will likely serve only as a “stepping stone”, in the spirit of the
French expression “reculer pour mieux sauter” (to draw back in order
70 Vol. V • Nr. 2/2015

to make a better jump)… Herein lies the explanation for the Romanian
prime-minister’s plea with the civil society to get involved, alongside
the government, in carrying out welfare-type programs for a
determined duration to support refugees and migrants quartered in 2-3
locations by the Western border. In the absence of an infallible recipe,
tested at the European level, designed specifically for situations of such
complexity, the “good practices” of a number of NGOs well experienced
in providing material, cultural and moral support represent a realistic
method of social intervention. At the same time, this is a great
opportunity to test the validity of the public-private partnership model
in addressing complex problems that involve underprivileged
communities and groups. This would also result in a research-action
model for situations that contain no small amount of elements of
novelty and uncertainty, as is the case of the immigrants arrived in
Romania. Many of the aspects that will need to be considered cannot be
anticipated yet, putting to test the “sociological imagination” and the
intellect of those who will be addressing them by means of “seeing and
doing.” In the end, judging by how things are looking in the coming
years, all these are likely to prove to be nothing but palliative solutions
to a crisis whose scope and depth obviously exceed the capacity of the
EU to find a durable, long-term remedy. In order to fight this crisis
effectively, one must attack the very source that fuels it, which would
lead to additional geopolitical complications. At any rate, this crisis has
nothing to do with the recent migrations on the European continent,
nor with what is going on at the border between Mexico and the US – so
we may turn to neither to find inspiration for “standard procedures” for
the immigration from the Near East and the Maghreb. Will Romania
know how to find a smart and somewhat original solution to a crisis of
such scale, which has put the entire European leadership and
government in a difficult position? This remains an open question
whose answer may lie in social economy in the coming years…
Notes
1Reference to Jean Delumeau – “fear in the West”…
2According to Josef Joffe, a highly regarded commentator for The Wall
Street Journal, some 40 million people have crisscrossed Europe after
World War II, including refugees, exiles, repatriates and migrants.
3 However, the operational capability of this agency is relatively
limited; not long ago, its intervention equipment was rather poor: a few
Vol. V • Nr. 2/2015 71

fast motorboats, radars and early warning systems. The wave of

refugees that managed to “break” these border security systems
compelled a four-time increase of the Frontex budget, while its staff
reached approx. 800 members. Surveillance efforts focused on Greece
and Italy.
4 Spain alone deployed, starting from 2015, massive military
reinforcements to this “high risk” area, installing surveillance and fast

response devices on some islands and in some enclaves on the
Moroccan coast (Ceuta, Melila). Nevertheless, according to “Médecins
sans Frontières”, approx. 6,400 migrants died while crossing the
Mediterranean in the past five years, 2,000 of whom were lost only
between January and August 2015, an interval in which over 350,000
people disembarked on the European coasts (mainly Syrian and Iraqi
refugees).
5 Hungary had a barbed wire fence built at the border with Serbia,
Croatia and Romania, while Austria deployed regular troops at the

Hungarian border. These approaches upset Dimitris Avromopoulos,
commissioner for migration, who thinks that, leaving aside the
resurgence of reprehensible attitudes and practices that remind of the
time of the Cold War, such approaches are a dangerous source of
embittering the relationships between the EU member states and
threaten to cause serious cracks in the political construction of the
“Europe House”.
6 Data provided by the research director of Ined, Patrick Simon, to
Huffington Post.
7 According to Huffington Post, unemployment rate in France is almost
twice as high as in Britain and Germany. Moreover, the French public

sector employs approx. 5.6 million people who are required to hold
degrees recognized in the EU indicating a clear set of skills, while being
paid the minimum wage. At the same time, employment in the private
sector is scarce and usually poorly paid, even if it is more accessible to
people with less training.
8 This highly regarded French researcher and analyst thinks that the
year 2014 “will remain tainted by our collective inability to manage

crises, by the multiplication of interdependencies without any
symmetrical progress towards a form of world government, by the
states’ inability – in particular in Europe – to equip themselves with
suitable means in order to be able to play a real role of regulator, so
necessary still at the international level” (Jouvenel 2015, p. 3).
72 Vol. V • Nr. 2/2015

9 The Dublin Convention, then the Dublin II Regulation and currently

the Dublin III Regulation.
10 The Office of the High Commissioner for Refugees warned as far
back as ten years ago about the difficulties in differentiating a “political

immigrant” from a “political exile.” The relaxation of the anti-
immigration legislation and the linguistic challenges in communicating
with the newcomers, together with the additional complications
generated by the increase in the number of asylum applications, the
loss of identity papers etc. can only increase the confusion and hinder
adequate decision-making. Moreover, some asylum seekers can tell a
made-up story convincingly, while others can tell a true story badly…
11 France Info, statement of the leader of the French National Front
reported by Le Parisien: Refugiés: Marine Le Pen trouve « ridicules » les

propositions de Sarkozy.
12 Sabina Fati makes a good analysis of the social and economic
realities in Syria in Revista 22. She identifies disparities specific to an

economy strongly affected not just by internal war, but also by
corruption and inflation, which makes it hard for an outsider to
understand how consumption can possibly be three times higher than
income.
Bibliography
1. Cornea, A. (2015). Paradoxul. (“The Paradox”) Column. Revista 22 a
Grupului pentru Dialog Social, 1329/8-14 September
2. Corsan, O. (2015). Migrants: Sarkozy craint « une désintégration de
la société française » Le Parisien, 9 September
3. Delumeau, J. (1986). Frica în Occident (“Fear in the West”).
Meridiane, Bucharest
4. Djuvara, N. (2015). 99 de gânduri şi obsesii (“99 thoughts and
obsessions”). Q magazine, 186/September
5. Duval, J-B. (2015). Crise des migrants: toutes ces questions que
vous vous posez peut-être (sans oser les demander), Huffington Post, 7
September
6. Elias, N. (2007), Civilisation et mondialisation, Sciences humaines,
1805/2007, 58-60.
7. Fati, S. (2015). Siria, un faliment finanţat de corupţie (“Syria, a
bankruptcy financed by corruption”), Revista 22 a Grupului pentru
Dialog Social, 1331/22-28 September
Vol. V • Nr. 2/2015 73

8. Frontex (2014). Frontex’ Programme of Work 2014, Reg. no.

1899/05/02.2014
9. Gallagher, T. (2015). Războiul populismelor: virtuoasa Merkel vs.
odiosul Orbán (“The war of populisms: Merkel the virtuous vs. Orbán
the odious”). Revista 22 a Grupului pentru Dialog Social, 1330/15-21
September
10. Gheţău, V. (2007). Declinul demografic şi viitorul populaţiei
României (“Demographic decline and the future of Romania’s
population”), Alpha MDN, Buzău
11. Joffe, J. (2015). Germany’s Welcoming Miracle. Wall Street Journal,
10 September
12. Jouvenel, H. (2015). Aux artisans du futur. Column. Futuribles,
404/2015
13. Lazescu, A. (2015). Interviu cu ANNELI UTE GABANYI: Europa nu
este pregătită nici istoricește, nici ca mentalitate pentru un astfel de
exod (“Interview with ANNELI UTE GABANYI: Europe is not ready for
this exodus either form a historical or from a mentality point of view”).
Revista 22 a Grupului pentru Dialog Social, 1331/22-28 september
14. Médecins sans frontières: www.msf.fr
15. Refugiés: Marine Le Pen trouve « ridicules » les propositions de
Sarkozy. (2015). Le Parisien. 11 September
16. Veyne, P. (1971). Comment on écrit l'histoire. Essai d'épistémo-
logie, Éditions du Seuil, Paris
74 Vol. V • Nr. 2/2015

UNIUNEA EUROPEANĂ ÎN FAȚA PROVOCĂRILOR
MIGRAȚIEI
Elena Simona Vrânceanu [1]
”The treatment of migrants is one of the most challenging issues

that human rights, as a political philosophy, faces today.”
(Marie-Bénédicte Dembour)
Rezumat
Proiectul construcţiei europene a fost supus unor permanente contradicţii, încă de
la momentul iniţierii primelor demersuri de realizare. Dincolo de idealul unificării
economico-politice, Uniunea Europeană are de gestionat tot mai multe provocări de
ordin cultural, social, economic, deloc neglijabile şi tot mai presante în contextul
ultimilor ani, marcaţi de criza finaciară globală, precum și de asaltul azilanţilor din
Africa și Orientul Mijlociu. Aşadar, putem lansa o serie de interogații: cum se
poziționează cetățenii ca nivel de încredere față de proiectul construcţiei europene?
Cum acţionează Uniunea Europeană pentru integrarea imigranţilor? Care este
legătura între o bună integrare a imigranţilor şi consolidarea proiectului
construcţiei europene? Cele trei interogaţii constituie axele de analiză ale acestui
articol, care are ca scop evidențierea unor aspecte teoretice ale efectelor produse
de migrația actuală asupra structurării sau destructurării Uniunii Europene.
Provocările actuale ale migrației au deschis calea spre parcurgerea unei noi etape a
proiectului construcției europene, iar consensul actorilor statali și implicarea
directă a instituțiilor intracomunitare pot fi decisive în trasarea evoluției pe termen
mediu și lung a Uniunii Europene.
Cuvinte cheie: migrație, construcție europeană,

provocările migrației, soluții europene
Introducere
Uneori, incipit vita nova – începutul unei noi vieți – nu este o
alegere, ci o decizie necesară pentru foarte mulți oameni. Astfel, axis
mundi se conturează într-o țară nouă, un nou continent, o nouă
[1]Asist. univ. dr. Facultatea deFilosofie și Științe Social Politice, Universitatea Alexandru Ioan
Cuza din Iași, România, Bulevardul Carol I, Telefon: 0232201154, Email:

elena.simona.vranceanu@gmail.com
Această lucrare este rezultatul cercetării făcută posibilă prin sprijinul financiar oferit prin
Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, cofinanţat prin
Fondul Social European, în cadrul proiectului POSDRU/159/1.5/S/132400, cu titlul “Tineri
cercetători de succes – dezvoltare profesională în context interdisciplinar şi internaţional”.
experiență culturală pentru milioane de indivizi. De aceea integrarea cu

succes a imigranților este esențială pentru argumentele umanitare și
culturale – acestea pot fi considerate motive idealiste - și este, de
asemenea, necesară pentru a maximiza beneficiile economice și sociale,
atât pentru imigranți, cât și pentru țara gazdă – acestea pot fi
considerate argumente materialiste. Importanța soluțiilor europene în
fața provocărilor identitare ale migrației depinde de calitate formală,
fiabilitatea și poziționarea corectă în procesul de luare a deciziilor din
cadrul instituțional național și european. Cu precădere în momentele în
care statele diminuează succesul asumării paradigmei multiculturaliste,
încercăm să identificăm instrumente politice și tehnice pentru a
gestiona problemele generate de procesul de integrare a imigranților.
Ca un exemplu relevant referitor la protecția drepturilor cetățenilor
europeni, putem considera că Uniunea Europeană a parcurs o etapă
importantă în lupta împotriva discriminării prin adoptarea în anul 2000
a următoarelor directive: Directiva Egalității Rasiale - 2000/43/EC
(29.06.2000) și Directiva dreptului egal la muncă - 2000/78/EC
(27.11.2000). Anti-discriminarea este un domeniu în care presiunea
asupra unui întreg şir de probleme legate de inegalitate cere extinderea
competenţelor Uniunii Europene.
1.Contextul actual al migrației în Uniunea Europeană

Fără îndoială, anul 2015 este marcat de presiunea unui val masiv
de imigranți care au părăsit Orientul Mijlociu şi Africa din cauza
sărăciei, a instabilităţii politice şi a războaielor, în luna august
înregistrându-se al cincilea record lunar, aproximativ 156.000 de
imigranţi au intrat pe teritoriile statelor membre ale Uniunii Europene
(UE). Cele mai intens afectate au fost insulele grecești Lesbos și Kos, în
care au ajuns 88.000 de oameni, de 11 ori mai mult decât în aceeași
lună din 2014. Agenția pentru Managementul Cooperării Operaționale
la Frontierele Externe ale Uniunii Europene (Frontex) prezintă în
rapoartele sale că peste 500.000 de migranți au fost numărați la
frontierele externe ale Uniunii Europene între lunile ianuarie și august
ale acestui an, față de 280.000 pe ansamblul anului 2014. În schimb,
Italia a înregistrat în august doar 13.000 de migranți, aproape jumătate
din numărul din aceeași lună a anului trecut. Cei mai mulți migranți
provin din Eritreea și mai multe țări din Africa subsahariană, iar un
număr tot mai mare vine din Turcia, după cum arată rapoartele Frontex.
În acest context s-au dezvoltat rețele de trafic, ilegale, care au legături și
76 Vol. V • Nr. 2/2015

rute bine stabilite pentru trimiterea imigranților în statele Uniunii

Europene, după cum putem observa în figura 1, Rute ale imigrației
ilegale, Anexa 1.
Conform Raportului Biroului European de Sprijin pentru Azil
(EASO) „în primele cinci luni ale anului 2015 s-a înregistrat o creștere
de 68 procente a numărului de cereri de protecție internațională în UE,
comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut” (Raportul anual din
2014 cu situația solicitanților de azil, 2015). Mai mult decât atât, se
constată o tendința crescătoare, având în vedere că în anul 2014,
solicitanții de zil au fost cu 43 procente mai mulți decât în anul anterior,
adică în mai puțin de un an și jumătate, migrația s-a dublat (figura 2
Aplicații pentru protecție internațională în UE, Anexa 1).
De asemenea, este important de remarcat că numeroși solicitanți
de azil în primele trei luni ale anului 2015 au provenit din Kosovo și au
ales, Ungaria ca țară de tranzit către statele vest europene. Se constată
și creșterea numărului de refugiați afgani. (Pepine 2015). Așadar, pe
lângă drama refugiaților de război, se manifestă în continuare un
fenomen de migrație economică, care poate să ia amploare în condițiile
disparităților sociale.
Această mobilitate umană excerbată a ultimilor luni este marcată
de creșterea riscurilor față de integritatea și securitatea indivizilor.
Potrivit unui raport realizat de Organizaţia Internaţională pentru
Migrare (OIM), pe parcursul anului 2015, cel puţin 2.000 de persoane
au murit în încercarea de a traversa Marea Mediterană pentru a ajunge
pe continentul European, iar în cele opt luni ale anului 2015, bilanţul îl
depăşeşte deja pe cel din 2014, când au fost înregistrate 1.607 decese
(OIM 2015). Ca o consecință a acestei situații, operațiunile de căutare și
salvare a imigranților suntem extrem de importante și ne confruntăm
cu o adevărată rețea de traversare ilegală a granițelor, care este foarte
bine organizată și coordonată cu scopul de a produce beneficii
financiare impresionante, după cum se poate observa din statisticile
Agenției Europene Frontex (figura 3 Operații de căutare și salvare. Rute
ilegale de trecere a frontierelor, Anexa 1).
Faţă de ultimul semestru din 2014, numărul solicitanţilor de azil a
crescut cu 32 procente în Germania, cu 17 procente în Ungaria, dar a
scăzut cu 41 procente în Suedia, cu 28 procente în Italia şi cu 10
procente în Marea Britanie. Dintre aceştia, cei mai mulţi beneficiari sunt
sirieni – 68.400, urmaţi de cetăţeni din Eritreea – 14.600 şi afghani –
Vol. V • Nr. 2/2015 77

14.000. Aceştia reprezintă mai mult de jumătate dintre solicitanţii de

azil în UE în 2014 (Blajan 2015).
Sirienii, al căror număr s-a dublat faţă de 2013 şi a crescut de 4 ori
faţă de 2012, au cerut preponderent protecţia a două state: Germania –
25.700 şi Suedia – 16.800. Cetăţenii din Eritreea au primit azil în Suedia
– 5300 dintre ei, Olanda – 3600 şi Marea Britanie – 2300. Iar afghanii au
ajuns să fie găzduiţi de Germania – 5000 şi Italia – 2400 (Blajan 2015).
Figura nr. 4 (Anexa1) prezintă o situație statistică realizată de Eurostat
referitoare la beneficiarii protecției oferite de azil în anul 2014. După
cum reiese din aceasta, avem o presiune importantă asupra capacității
statelor de a proteja această populație, având în vedere că discutăm de
o creștere a fenomenului de la momentul 2014 și - dincolo de această
presiune umanitară, Uniunea Europeană se confruntă cu probleme
tehnice și procedurale (precum legislația în domeniul migrației sau
capacitatea statelor de a se implica) referitoare la primirea și integrarea
a milioane de migranți.
2. România și problematica migrației actuale

În ceea ce privește situația României în gestionarea migrației,
regăsim următoarele solicitări, conform datelor Eurostat (2015):
• Aplicaţii pentru cereri de azil – România a primit în 2012 – 2510
cereri, în 2013 – 1495 de cereri şi în 2014 – 1545 de cereri;
• În privinţa persoanelor relocate din afara UE – în 2008, 2009, 2011,
2012 şi 2013 România nu a primit refugiaţi. A primit, în schimb, 40 de
persoane în 2010 şi tot 40 de persoane în 2014;
• Drept de muncă, a acordat 46 în 2012 şi 71 în 2013;
• Cât priveşte permisele de rezidenţă acordate de România, situaţia
este următoarea:
Tabel nr.1 Permise de rezidenţă acordate de România
Anul Permise de rezidenţă
2008 19.354
2009 15.380
2010 10.218
2011 9740
2012 10.125
2013 11.160
Sursa: Eurostat, 2015
78 Vol. V • Nr. 2/2015

România a acordat protecţie pentru 775 de cetăţeni din ţări terţe

în 2014. Dintre aceştia, 375 au primit statut de refugiat, iar 400 au
primit statut conferit de protecţie subsidiară. 40 de cetăţeni au fost
acceptaţi în România din tabere de refugiaţi (resetteled refugees). În
România, potrivit datelor Eurostat, au primit azil 460 de sirieni, iar în
topul naţionalităţilor refugiaţilor care au devenit azilanţi la noi în ţară
se mai situează irakienii – 120 de persoane şi afghanii – 70 (Blajan
2015).
Implicându-se în eforturile comune ale Uniunii Europene de a găsi
soluții pentru criza imigranților, guvernul României a supus spre
dezbatere și aprobare Strategia națională privind imigrația 2015-2018
care conține următoarele obiective strategice generale:
• Promovarea migraţiei legale în beneficiul tuturor părţilor:
societatea românească, imigranţi şi statele lor de origine;
• Întărirea controlului legalităţii şederii cetăţenilor statelor terţe
pe teritoriul României şi aplicarea corespunzătoare a măsurilor de
îndepărtare a măsurilor restrictive;
• Îmbunătăţirea sistemului naţional de azil în scopul eficientizării
şi asigurării conformităţii cu standardele legale naţionale, europene şi
internaţionale aplicabile;
• Participarea activă a României la eforturile comunităţii
internaţionale şi statelor membre ale Uniunii Europene la identificarea
unor soluţii durabile pentru persoanele aflate în nevoie de protecţie
internaţională şi integrarea socială a cetăţenilor statelor terţe.
Planul de actiune pe anul 2015, aprobat prin acelasi act normativ,
constituie un mijloc prin care se stabilesc activitati concrete care sa
conduca la crearea unui sistem flexibil pentru stoparea fenomenului
migrationist aflat in crestere (Strategia națională privind imigrația
2015-2018).
3. Implicarea Uniunii Europene în gestionarea crizei

generate de migrație
Comisia Europeană propune o viziune clară asupra migrației pe
termen mediu și lung, fundamentată de patru piloni: reducerea
factorilor care stimulează migrația neregulamentară; gestionarea
frontierelor – salvarea vieților și securizarea frontierelor extern; misiunea
Europei de a oferi protecție: o politică europeană comună puternică în
materie de azil; o nouă politică privind migrația legală (COM(2015) 240
final).
Vol. V • Nr. 2/2015 79

Comisia Europeană a propus acţiuni imediate pentru a evita ca alţi

oameni să îşi piardă viaţa în Mediterana încercând să intre în UE:
• Propunerea unui sistem la nivelul UE de relocare în baza căruia să
se ofere 20 000 de locuri care vor fi repartizate în toate statele membre
persoanelor dislocate care au în mod evident nevoie de protecție,
fondurile suplimentare alocate în acest scop fiind de 50 de milioane
EUR pentru 2015 și 2016;
• Propunerea de activare pentru prima dată a mecanismului de
urgență prevăzut de articolul 78 alineatul (3) din TFUE în scopul de a se
oferi ajutor statelor membre care se confruntă cu un flux de migrație
neprevăzut. Până la sfârșitul anului 2015 se va prezenta o propunere
privind un sistem permanent al UE de relocare a fluxurilor masive de
persoane în situații de urgență;
• Lansarea, în cadrul politicii de securitate și apărare comună
(PSAC), a unei operațiuni în Marea Mediterană pentru destructurarea
rețelelor de traficanți și combaterea traficului de persoane, în
conformitate cu dreptul internațional,
• Triplarea capacităților și activelor destinate operațiunilor comune
ale Frontex, Triton și Poseidon, în 2015 și 2016 (Blajan 2015).
3.1. Scema europeană privind mecanismul de relocare și

transfer
Politica comună a Uniunii privind azilul, imigrația, vizele și
controalele la frontierele externe are drept temei titlul V (Spațiul de
libertate, securitate și justiție) din Tratatul privind funcționarea Uniunii
Europene (TFUE).
Relocarea se referă la distribuția între statele membre ale
persoanelor care au nevoie clară de protecție internațională. Cheia de
repartizare se va baza pe criterii obiective, cuantificabile și verificabile
care reflectă capacitatea statelor membre de a absorbi și de a integra
refugia, cu utilizarea unor factori de ponderare în funcție de importanța
relativă a fiecărui criteri:
a) Dimensiunea populației (40%), care reflectă capacitatea de a
absorbi un anumit număr de refugiați;
b) PIB-ul total 52 (40%), care reflectă nivelul absolut de bogăție a
unei țări și, prin urmare, arată capacitatea unei economii de a absorbi și
a integra refugiați;
80 Vol. V • Nr. 2/2015

c) Numărul mediu al cererilor de azil spontane și numărul de

refugiați relocați raportat la 1 milion de locuitori în perioada 2010-2014
(10 %), care reflectă eforturile statelor membre din ultimii ani;
d) Rata șomajului (10%) ca indicator al capacității de a integra
refugiați.” (COM (2015) 240 final).
Tabel nr.2 Schema de relocare
Member States Key Member States Key
Austria 2,62% Italy 11,84%
Belgium 2,91% Latvia 1,21%
Bulgaria 1,25% Lithuania 1,16%
Croatia 1,73% Luxembourg 0,85%
Cyprus 0,39% Malta 0,69%
Czech Republic 2,98% Netherlands 4,35%
Estonia 1,76% Poland 5,64%
Finland 1,72% Portugal 3,89%
France 14,17% Romania 3,75%
Germany 18,42% Slovakia 1,78%
Greece 1,90% Slovenia 1,15%
Hungary 1,79% Spain 9,10%
Sweden 2,92%
Sursa: Comunicare a Comisiei către Parlamentul European, Consiliu,
Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor. O
agendă europeană privind migrația, Anexa Mecanismele europene de
transfer și relocare (COM (2015) 240 final).
Relocare înseamnă transferul unor persoane strămutate care au o

nevoie clară de protecție internațională, la propunerea Înaltului
Comisar al Organizației Națiunilor Unite pentru Refugiați și în acord cu
țara de relocare, dintr-o țară terță către un stat membru, „unde acestea
vor fi admise și vor primi drept de ședere și orice alte drepturi
comparabile celor acordate unui beneficiar de protecție internațională”.
(COM (2015) 240 final).
Vol. V • Nr. 2/2015 81

Tabel nr. 3 Mecanismul european de relocare

Member States Key Total allocation based on
20.000 persons
Austria 2,22% 444
Belgium 2,45% 490
Bulgaria 1,08% 216
Croatia 1,58% 315
Cyprus 0,34% 69
Czech Republic 2,63% 525
Denmark 1,73% 345
Estonia 1,63% 326
Finland 1,46% 293
France 11,87% 2375
Germany 15,43% 3086
Greece 1,61% 323
Hungary 1,53% 307
Ireland56 1,36% 272
Italy 9,94% 1989
Latvia 1,10% 220
Lithuania 1,03% 207
Luxembourg 0,74% 147
Malta 0,60% 121
Netherlands 3,66% 732
Poland 4,81% 962
Portugal 3,52% 704
Romania 3,29% 657
Slovakia 1,60% 319
Slovenia 1,03% 207
Spain 7,75% 1549
Sweden 2,46% 491
United Kingdom 11,54% 2309
Sursa: Comunicare a Comisiei către Parlamentul European, Consiliu,
Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor. O
agendă europeană privind migrația, Anexa Mecanismele europene de
transfer și relocare (COM (2015) 240 final).
82 Vol. V • Nr. 2/2015

4. Migrația – soluție sau disoluție pentru construcția

europeană?
Legăturile între libera circulaţie, imigraţie şi azilul politic au
devenit tot mai evidente în anii 90. Acest lucru a fost confirmat de
Tratatul de la Amsterdam, prin care s-a decis crearea unei zone de
libertate, dreptate şi securitate pentru libera circulaţie, imigraţie şi
azilul politic.
Asaltul fluxului migratoriu cu care se confruntă graniţele Uniunii
Europene la momentul actual determină o reconsiderare a cadrului de
manifestare a politicilor în domeniul migraţiei. Pâna cum, atenţia s-a
îndreptat mai mult către controlul emigraţiei şi către securitatea
internă dacât către integrarea imigranţilor şi a descendenţilor acestora
(Baldwin-Edwards and Schain 1994, Miles and Thanhardt 1995, Joppke
1999, Geddes 2003). Poate Uniunea Europeană garanta drepturile
emigranţilor pe baza rezidenţei lor legale şi nu doar pe baza cetăţeniei
UE? Poate aceasta asigura respectarea drepturilor azilanţilor şi
refugiaţilor? Aceste întrebări sunt aplicabile rezidenţilor legali ai UE,
cetăţeni din ţări terţe, cetăţeni UE la origine imigranţi şi numărului din
ce în ce mai mare de azilanţi, primiţi cu tot mai multă răceală în statele
membre ale Uniunii Europene. Este, așadar, Uniunea capabilă să asigure
protecţia drepturilor imigranţilor, o cauză aparent nepopulară din
punct de vedere electoral?
În pofida constrângerilor contextului de aplicare a politicii
europene din domeniul migraţie, s-a argumentat că dimensiunea
tehnocrată şi procesul legislativ oferă şi opţiunea, electoral nepopulară,
de protecţie a intereselor difuze ale migranţilor şi ale descendenţilor
acestora. De exemplu, grupurile militante pro-emigrare înclină să
proiectze o Europă cu mai multe competenţe juridice şi politice, cu
atribuţii lărgite ale Comisiei Europene, ale Curţii Europene de Justiţie,
ale Parlamentului European, ca o potenţială şi progresivă contra-
balanţă a procesului decizional al Consiliului.
Pe de altă parte, nu este neapărat atât de important ca drepturile
migranţilor să fie populare electoral pentru a asigura receptivitatea
acestora, cât este important ca inserţia migranţilor să fie legată de
analiza raţională a factorilor de decizie la nivelul Uniunii Europene.
Noile oportunităţi politice şi problemele legate de receptivitate,
disponibilitate şi motivaţie instituţională în gestionarea migrației
trebuie analizate în relaţie cu fundamentul conceptual şi organizaţional
al contextului politicii migraţiei în UE. Mobilitatea intraeuropeană a fost
Vol. V • Nr. 2/2015 83

în mare măsură supra-naţionalizată, pe când mobilitatea

extraeuropeană (imigraţia şi azilul) ramân în principal subiecte de
cooperare inter-guvernamentală (Handoll 1995, O'Leary 1995, Geddes
2003). Libera circulaţie a fost, astfel, constituţionalizată, în sensul că
Tratatele dintre state au fost preschimbate în legi naţionale, astfel încât
ordinea internaţională, a devenit mai ordonată şi mai ierarhică
(Mancini 1989, Caporaso 1996). Pe de altă parte, instituţionalizarea
supra-naţională poate cauza apariţia unor rezultate neaşteptate, în
urma investirii cu putere a instituţiilor supra-naţionale (Sandholtz și
Stone Sweet 1998).
Argumentele pentru integrarea migranților se centrează pe
instituţionalizarea unui context al politicii migraţiei, acordând puteri
sporite instituţiilor supra-naţionale, cu scopul de a obţine rezultate mai
eficiente în urma politicilor aplicate. Unele studii cu privire la
instituţionalism ne arată că odată ce sunt stabilite angajamente politice
europene, atunci probabilitatea de regres este mică, iar potenţialul de a
obţine rezultate neaşteptate creşte (Pierson 1996). Pe de altă parte, la
momentul actual, politica UE în domeniul migraţiei este un hibrid,
conţinând elemente inter-guvernamentale şi supra-naţionale. De
exemplu, Comisia, Parlamentul European nu au fost factori suficient de
activi si persuadanți în conturarea politicii de migraţie şi azil. Cât
privește implicarea Comisiei, aceasta a fost foarte precaută pentru a nu
ofensa sensibilităţile naţionale în „zona înaltă a politicii”, strâns legată
de suveranitatea naţională (Monar 1994).
Integrarea europeană ar putea oferi un cadru politic de inserţie a
migranţilor susţinut de resurse care structurează activităţile grupurilor
de suport şi le asigură noi locaţii şi puncte de acces pentru acţiuni
politice (Baumgartner and Jones 1991, Sabatier 1986). Este important,
de asemenea, a stabili în ce măsură politica europeană comună în
domeniul migraţiei contribuie la formarea unor reţele de susţinere a
migraţiei. Aceste reţele se compun din activişti uniţi prin valori comune,
discurs comun, şi un intens schimb de informaţii şi servicii obţinute
prin intermediul organizaţiilor internaţionale bogate în resurse şi
retransmise în contexte naţionale (Keck şi Sikkink 1998).
Discuții
Contextul decizional actual orientează cadrul europenizat al
politicii de inserţie a migranţilor, mai degrabă, către forme de integrare
de natură economică, puternice din perspectiva drepturilor civile pe
84 Vol. V • Nr. 2/2015

piaţa muncii, slabe din perspectiva drepturilor sociale şi politice.

Configuraţia conceptuală şi organizaţională a contextului acestei politici
dirijează inserţia migraţilor către „cetăţenia economică” şi către
crearea de pieţe (Everson 1996), intr-o Uniune ce pare a-şi constitui o
carapace destul de tare, sub forma controlului strict al imigraţiei
(Wallace 1996). Liberalizarea limitată şi securizarea spaţiului european,
ce decurge din aceasta, constituie cadrul politicii inserţiei migraţiei.
Ideile despre drepturi, participare, integrare şi apartenenţă sunt, totuşi,
direcţionate printr-un context al politicii migraţiei la nivel european, ce
delimitează capacităţile acestei politici în relaţia sa cu contextul
instituţional creat de Tratate şi legislaţia asociată acestora (Geddes
2011). Aceste consideraţii de susţinere transnaţională duc la întrebări
legate de sensul pe care inserţia migranţilor îl propune în relaţie cu
contextul politicii de migraţie în UE. În mod clar, ideea unei Europe a
popoarelor şi a inserţiei sociale au dobândit o rezonanţă la nivel de
Uniune şi au legitimat reacţia UE în aceste privinţe (Blyth 1997). Mai
mult, în ceea ce privește inserţia migranţilor s-a argumentat că
apartenenţa post-naţională derivă din noţiunea universalistă a
individului văzut ca personalitate încadrată de reglementările
internaţionale ale drepturilor omului care pot face din cetăţenia
naţională un concept inventiv irelevant (Soysal 1998).
Progresul legat de fiecare aspect al programului de incluziune a
migranţilor este încet. Putem explica acest lucru printr-o posibilă
rezistenţă a statelor membre la poziționarea față de spațiul comun al
construcției europene. Statele membre par a fi hotărâte sa păstreze
caracterul derivativ al cetăţeniei UE cu consecinţa că cetăţenia naţională
- cu prevederile extinse asupra cetăţeniei europene - va permite accesul
la drepturi în cadrul UE. Cu toate acestea, presiunea creată asupra
statelor europene de migrația din Orientul Mijlociu și Africa determină
o repoziționare a statelor față de politica comună în domeniul migrației.
Pozițiile ferme, pe de o parte de susținere a primirii valului de
imigranți, pe de altă parte de respingere a acestora, accentuează starea
de insecuritate și disonanță intracomunitară.
Vol. V • Nr. 2/2015 85

Notă
Această lucrare este rezultatul cercetării făcută posibilă prin
sprijinul financiar oferit prin Programul Operaţional Sectorial
Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, cofinanţat prin Fondul Soci
al European, în cadrul proiectului POSDRU/159/1.5/S/132400, cu titlul
“Tineri cercetători de succes – dezvoltare profesională în context
interdisciplinar şi internaţional”.
Bibliografie
Cărți
1. Baldwin-Edwards, M. and Schain, M. A. (1994). The Politics of
Immigration in Western Europe. Frank Cass, London.
2. Everson, M. (1995). The legacy of the market citizen. In Shaw J. and
More G. (eds), New Legal Dynamics of European Union. Oxford
University Press, Oxford, 73-90.
3. Geddes, A. (2003). The Politics of Migration and Immigration in
Europe. SAGE Publications, London.
4. John, H. (1995). Free Movement of Persons in the EU: Towards
European Citizenship. John Wiley & Sons, New York.
5. Joppke, C. (1999). Immigration and the Nation-State: the United
States, Germany and Great Britain. Oxford University Press, Oxford.
6. Keck, M.E. and Sikkink, K. (1998). Activists Beyond Borders.
Advocacy Networks in International Politics. Cornell University Press,
New York.
7. Miles, R. and Dietrich, T. (1995). Migration and European
Integration: The Dynamics of Inclusion and Exclusion. Pinter Publishers,
London.
8. Monar, J. (1994). The evolving role of the Union institutions in the
framework of the third pillar. In J. Monar and R. Morgan (eds), The Third
Pillar of the European Union. European Interuniversity Press, Brussels,
69-83.
9. Sandholtz, W. and Stone Sweet, A. (1998). European Integration and
Supranational Governance. Oxford University Press, Oxford.
10. Soysal, Y.N. (1998). Towards a postnational model of citizenship.
In Gershon, S. (ed.), The Citizenship Debates. University of Minnesota
Press, Minneapolis, 189-220.
86 Vol. V • Nr. 2/2015

Articole
1. Baumgartner, F.R. and Jones, B.D. (1991). Agenda dynamics and
policy subsystems. The Journal of Politics, 53 (4), 1044-1074. Disponibil
la: http://www.unc.edu/~fbaum/articles/Agenda_Dynamics.pdf.
Consultat la data de: 03 iunie, 2015.
2. Blyth, M. (1997). Any more bright ideas? The ideational turn in
comparative political economy. Comparative Politics, 29 (2), 229–50.
3. Caporaso, J.A. (1996). The European Union and forms of state:
Westphalian, regulatory or post-modern? Journal of Common Market
Studies, 34(1), 29-52. Disponibil la: http://www.researchgate.net/
publication/23522777_The_European_Union_and_Forms_of_State_West
phalian_Regulatory_or_Post-Modern. Consultat la data de 09
septembrie, 2015.
4. Geddes, A. (2000). Lobbying for migrant inclusion in the European
Union. Disponibil la: http://www.cedem.ulg.ac.be/wp-content/
uploads/workingpaper/11.pdf. Consultat la data de: 23 iulie, 2015
5. Mancini, G. F. (1989). The making of a constitution for Europe.
Common Market Law Review, 26 (4), 595–614.
6. O’leary, S. (1995). The relationship between community citizenship
and the protection of Fundamental Rights in Community Law. Common
Market Law Review, 32 (2), 519–554.
7. Pierson, P. (1996). The path to european integration: A historical
institutionalist analysis. Comparative Political Studies, 29 (2), 123-163.
8. Sabatier, P. A. (1986). Top-down and bottom-up. Approaches to
implementation research: a critical analysis and suggested synthesis.
Journal of Public Policy, 6 (1), 21–48.
9. Wallace, C. and Vincent, K. (2007). Recent migration from the new
european borderlands. Review of Sociology, 13 (2), 19–37. Disponibil la:
http://www.szociologia.hu/dynamic/RevSoc_2007_2_WallaceC_Recent
_migration.pdf. Consultat la data de: 01 septembrie, 2015.
Rapoarte/Comunicări ale Uniunii Europene
1. European Asylum Support Office. (2015). Annual Report on the
Situation of Asylum in the European Union 2014. Disponibil la:
https://easo.europa.eu/wp-content/uploads/EASO-Annual-Report-
2014.pdf. Consultat la data de: 3 septembrie, 2015.
2. European Commission. (2015). Communication from the
Commission to the European Parliament, the Council, the European
Economic and Social Committee and the Committee of the Regions. A
European Agenda on Migration. Disponibil la: http://ec.europa.eu/
Vol. V • Nr. 2/2015 87

dgs/home-affairs/what-we-do/policies/european-agenda-migration/
background-information/docs/communication_on_the_european_
agenda_on_migration_en.pdf. Consultat la data de: 8 septembrie, 2015.
3. International Organization for Migration. (2014). Romania Annual
Report. Disponibil la: http://www.oim.ro/attachments/article/353/
IOM%20Romania%20Annual%20Raport%202014.pdf. Consultat la
data de: 1 septembrie, 2015.
Articole presă
1. Blajan, A.M., (2015). Comisia a adoptat sistemul de cote pentru
migrație. Cota României, Curs de Guvernare.RO. Disponibil la:
http://cursdeguvernare.ro/comisia-a-adoptat-sistemul-de-cote-pentru-
migratie-cota-romaniei.html. Consultat la data de: 22 iulie, 2015.
2. Maciuca, R. (2015). Cel puţin 2.000 de imigranţi au murit în 2015, în
încercarea de a ajunge în Europa, Mediafax. Disponibil la:
http://www.mediafax.ro/externe/cel-putin-2-000-de-imigranti-au-
murit-in-2015-in-incercarea-de-a-ajunge-in-europa-14663906.
Consultat la data de: 17 august, 2015.
3. Pepine, H. (2015). Dosarul românesc și criza permanentă a
migrației, Deutsche Welle. Disponibil la: http://www.dw.com/ro/
dosarul-rom%C3%A2nesc-%C8%99i-criza-permanent%C4%83-a-
migra%C8%9Biei/a-18583190. Consultat la data de: 17 iulie, 2015.
88 Vol. V • Nr. 2/2015

Anexa 1
Imaginea 1 Rute ale imigrației ilegale
Sursa: Europol, 2015
Imaginea 2 Aplicații pentru protecție internațională în UE
Sursa: EASO, 2015
Vol. V • Nr. 2/2015 89

Imaginea 3 Operații de căutare și salvare. Rute ilegale de trecere a

frontierelor
Sursa: Frontex European Agency, 2015
Imaginea 4 Azilați după naționalitate, în UE, 2014
Sursa: Eurostat, 2015
90 Vol. V • Nr. 2/2015

THE EUROPEAN UNION FACING THE CHALLENGES OF
MIGRATION
Elena Simona Vrânceanu [1]
”The treatment of migrants is one of the most challenging issues

that human rights, as a political philosophy, faces today.”
(Marie-Bénédicte Dembour)
Abstract
The project of the European construction has been subject to constant
contradictions since the time of its first steps of implementation. Beyond the ideal
of economic and political unification, the European Union has to manage more and
more cultural, social, and economic challenges, which aren’t at all negligible, and all
the more pressing in the context of recent years marked by the global financial
crisis and the assault of asylum seekers from Africa and Middle East. Therefore we
can launch a series of interrogations: What is the citizens’ level of trust in the
European construction project? How does the European Union proceed in order to
integrate immigrants? What is the link between good immigrant integration and
consolidation of the European construction project? These three interrogations
represent the axes of analysis of this article, which aims to highlight some
theoretical aspects of the effects of current migration on the structuring or
restructuration of the European Union. The current challenges of migration have
opened the path to a new phase of the European construction project, and the
consensus of state actors and the direct involvement of the Community institutions
can be decisive in shaping the medium and long term evolution of the European
Union.
Key words: migration, European construction,
migration challenges, European solution
Introduction
Sometimes incipit vita nova - the beginning of a new life - it’s not a
choice, but a necessary decision for so many people around the world.
[1]Assistant
Professor, PhD, Postdoctoral Researcher, Faculty of Philosophy and Social-Political
Sciences, Alexandru Ioan Cuza University of Iaşi, Romania, Carol I Boulevard, Phone:
0232201154, E-mail: elena.simona.vranceanu@gmail.com
This paper is a result of a research made possible by the financial support of the Sectoral
Operational Programme for Human Resources Development 2007-2013, co-financed by the
European Social Fund, under the project POSDRU/159/1.5/S/132400 -“Young successful
researchers – professional development in an international and interdisciplinary environment”.
Axis mundi is going to be built in a new country, a new continent, a new

cultural experience for millions of people. That is why the successful
integration of the immigrants is essential for humanitarian and cultural
reasons – we may call those arguments idealist reasons - and it is also
necessary for maximizing the economic and social benefits of
immigration, both for immigrants and for guest country – those can be
considered as materialist reasons. The importance of the European
solutions to the identity challenges of migration depends on the formal
quality, reliability and correct positioning in the decision making
process of the institutional design. Especially in moments in which
formal state position diminish the success of multiculturalism
paradigm, we search for technical and political tools to handle the
problems generated by integration process of all immigrants. As a
relevant example, regarding the protection of the right of the European
citizens, we may consider that in 2000, the European Union took an
important step in the fight against discrimination, by adopting two
directives: The Racial Equality Directive - Council Directive 2000/43/EC
(29.06.2000) and the Employment Equality Directive - Council Directive
2000/78/EC (27.11.2000). Antidiscrimination is a field where pressure
on a whole range of issues related to inequality requires extending the
powers of the European Union.
1. The current context of migration in the European Union

Undoubtedly, 2015 is marked by the pressure of a massive wave
of immigrants who left the Middle East and Africa because of poverty,
political instability and wars, and in August its fifth monthly record was
recorded when about 156,000 immigrants entered the territories of
Member States of the European Union (EU). The most affected were the
Greek islands of Lesbos and Kos, where 88,000 people arrived, 11 times
more than in the same month of 2014. The Agency for Management of
Operational Cooperation at the External Borders of the European Union
(Frontex) recorded in its reports that more than 500,000 migrants were
counted at the external borders of the EU between January and August
this year, compared to 280,000 for the whole of 2014. In contrast, Italy
recorded in August only 13,000 migrants, about half of the number
from the same month last year. Most migrants come from Eritrea and
several countries in sub-Saharan Africa, and a growing number come
from Turkey, as shown by Frontex reports. In this context, illegal traffic
networks were developed, which gave connections and well established
92 Vol. V • Nr. 2/2015

routes for sending migrants in EU states, as we can see in figure 1,

Illegal immigration city hubs and routes, Annex 1.
According to the Report of the European Asylum Support Office
(EASO) "in the first five months of 2015 there was an increase by 68
percent of the number of applications for international protection in the
EU, compared to the same period last year" (The 2014 Annual Report
on the Situation of Asylum in the European Union, 2015). Moreover,
there is an upward trend, taking into consideration that in 2014, asylum
seekers were by 43 percent more than the previous year, meaning that
in less than a year and a half, the migration doubled (figure 2
Applications for international protection in the EU, Annex 1).
It is also important to note that most asylum seekers in the first
three months of 2015 came from Kosovo and chose Hungary as a transit
country to Western European countries. We can also observe an
increasing number of Afghan refugees (Pepine 2015). Therefore,
besides the drama of war refugees, there is still a phenomenon of
economic migration, which can grow in conditions of social disparities.
This exacerbated human mobility of last months is marked by
increased risks regarding the integrity and security of individuals.
According to a report by the International Organization for Migration
(IOM), during 2015, at least 2.000 people died trying to cross the
Mediterranean to get to the European continent. In the eight months of
2015 the balance already exceeds the one in 2014, when 1.607 deaths
were recorded (IOM 2015). As a consequence of this situation, search
and rescue operations of the immigrants are very important and we are
facing an entire scheme of illegal border-crossing route wich is very
well organized and coordinated in order to produce impressive
financial benefit, as we cand see from the statistcs of Frontex European
Agency (Figure 3 Search and rescue operations. Illegal border-crossing
by route, Annex 1).
Compared to the last quarter of 2014, the number of asylum
seekers rose by 32 percent in Germany by 17 percent in Hungary, but
fell by 41 percent in Sweden, 28 percent in Italy and 10 percent in the
UK. Of these, most of the beneficiaries are Syrian - 68.400, followed by
citizens from Eritrea – 14.600 and Afghans – 14.000. They represent
more than half of asylum seekers in the EU in 2014 (Blajan 2015).
Syrians, whose number has doubled compared with 2013 and
quadrupled since 2012, mainly demanded protection in two countries:
Germany – 25.700 and Sweden – 16.800. Eritrean nationals received
Vol. V • Nr. 2/2015 93

asylum in Sweden – 5.300 of them, The Netherlands – 3.600 and United

Kingdom – 2.300. And Afghans were granted protection status in
Germany - 5000 and Italy - 2400 (Eurostat 2015). Figure 4 (Annex 1) is
presenting a statistic situation made by Eurostat regarding the
beneficiaries of asylum protection in the year of 2014. It is showing that
we are having a huge pressure on the states capacity to protect this
entire population, considering that we are discussing about an
increasing phase of this phenomenon and beyond this humanitarian
pressure, European Union is facing technical and procedures issues
regarding its capacity (meaning migration legislation or European
States involvement) of receiving and integrating million of people.
2. Romania and current migration issues

Regarding the managing migration situation in Romania, we can
find the following applications, according to Eurostat (2015):
• Applications for asylum demands - Romania received in 2012 – 2510
applications, in 2013 - 1495 applications in 2014 - 1545 applications;
• As regards to the people relocated from outside the EU - in 2008,
2009, 2011, 2012 and 2013 Romania did not receive refugees. It
received, however, 40 people in 2010 and again 40 people in 2014;
• Legal labor rights, 46 were granted in 2012 and 71 in 2013;
• As for residence permits granted by Romania, the situation is as
follows:
Table 1 Residence permits granted by Romania

Year Residence permits
2008 19.354
2009 15.380
2010 10.218
2011 9740
2012 10.125
2013 11.160
Source: Eurostat, 2015
Romania granted protection to 775 people from third countries in

2014. Of these, 375 were granted refugee status and 400 received
subsidiary protection status. 40 citizens were accepted in refugee
camps in Romania (resettled refugees). According to Eurostat, 460
94 Vol. V • Nr. 2/2015

Syrian received asylum in Romania and among other refugees who

became asylum seekers in our country are Iraqis - 120 people and
Afghans – 70 people (Blajan 2015).
Taking part in the EU's common efforts to find solutions for the
immigrants’ crisis, the Romanian government has submitted for debate
and approval the National Immigration Strategy for 2015-2018 which
contains the following general strategic objectives:
• Promoting the legal migration in benefit of all parties: the
Romanian society, immigrants and their home states;
• Strengthening the control over legality of third-country citizens
residing in Romania and proper enforcement of removal and restrictive
measures;
• Improving the national asylum system in order to improve legal
standards and to ensure the compliance with the national, European
and international legal standards;
• Romania's active participation in the efforts of the international
community and EU Member States in finding durable solutions for
people in need of international protection and social integration of
third-country nationals.
The Action Plan for 2015, approved by the same law, constitute a
mean of setting out concrete activities that lead to the creation of a
flexible system that can stop the growing migration phenomenon
(National Immigration Strategy 2015-2018).
3. EU involvement in managing the crisis generated

by migration
The European Commission proposes a clear vision of medium-
and long-term migration, supported by four pillars: reducing the factors
that stimulate irregular migration; border management - saving lives and
securing external borders; Europe's mission to provide protection: a
strong common European policy on asylum; a new policy regarding legal
migration (COM (2015) 240 final).
The European Commission has proposed immediate actions in
order to prevent other people to lose their lives in the Mediterranean
trying to enter the EU:
• Proposing a system at EU level for resettlement which foresees
that 20 000 places to be provided and distributed in all Member States to
the displaced people who clearly need protection; additional funds
allocated for this purpose are of 50 million euros for 2015 and 2016;
Vol. V • Nr. 2/2015 95

• Activating proposal for the first time of the emergency

mechanism foreseen in the Article 78 (3) of TFEU in order to provide
help to Member States facing an unexpected migratory flow. By the end
of 2015 a proposal will be presented regarding a permanent EU
relocation scheme of massive flows of people in emergency situations;
• Launching in the security and common defense policy (CSDP), of
a Mediterranean operation in order to dismantle trafficking networks
and combat human trafficking in accordance with international law;
• Tripling the capacity and assets destined to joint operations of
Frontex, Triton and Poseidon, in 2015 and 2016 (Blajan 2015).
3.1. European schemes for relocation and resettlement

The Union's common policy on asylum, immigration, visa and
external border controls is based on Title V (Area of freedom, security
and Justice) of the Treaty on the Functioning of the European Union
(TFEU).
Relocation refers to the distribution among the Member States of
people in clear need of international protection. The distribution key will
be based on objective, quantifiable and verifiable criteria that reflect the
capacity of Member States to absorb and integrate refugees, with
appropriate weighting factors reflecting the relative importance of such
criteria:
a) The size of the population (40 percent) as it reflects the
capacity to absorb a certain number of refugees;
b) Total GDP (40 percent) as it reflects the absolute wealth of a
country and is thus indicative for the capacity of an economy to absorb
and integrate refugees;
c) Average number of spontaneous asylum applications and the
number of resettled refugees per 1 million inhabitants over the period
2010-2014 (10 percent) as it reflects the efforts made by Member
States in the recent past;
d) Unemployment rate (10 percent) as an indicator reflecting the
capacity to integrate refugees.” (COM(2015) 240 final).
96 Vol. V • Nr. 2/2015

Table 2 European relocation scheme

Member States Key Member States Key
Austria 2,62% Italy 11,84%
Belgium 2,91% Latvia 1,21%
Bulgaria 1,25% Lithuania 1,16%
Croatia 1,73% Luxembourg 0,85%
Cyprus 0,39% Malta 0,69%
Czech Republic 2,98% Netherlands 4,35%
Estonia 1,76% Poland 5,64%
Finland 1,72% Portugal 3,89%
France 14,17% Romania 3,75%
Germany 18,42% Slovakia 1,78%
Greece 1,90% Slovenia 1,15%
Hungary 1,79% Spain 9,10%
Sweden 2,92%
Source: Communication from the Commission to the European
parliament, the council, the European economic and social committee
and the committee of the regions a European agenda on migration.
Annex European schemes for relocation and resettlement (COM (2015)
240 final)
Resettlement refers to the „transfer of individual displaced people

in clear need of international protection, on submission of the United
Nations High Commissioner for Refugees and in agreement with the
country of resettlement, from a third country to a Member State, where
they will be admitted and granted the right to stay and any other rights
comparable to those granted to a beneficiary of international
protection” (COM (2015) 240 final).
Table 3 European resettlement scheme

Member States Key Total allocation
based on 20.000 persons
Austria 2,22% 444
Belgium 2,45% 490
Bulgaria 1,08% 216
Croatia 1,58% 315
Cyprus 0,34% 69
Czech Republic 2,63% 525
Vol. V • Nr. 2/2015 97

Denmark 1,73% 345

Estonia 1,63% 326
Finland 1,46% 293
France 11,87% 2375
Germany 15,43% 3086
Greece 1,61% 323
Hungary 1,53% 307
Ireland56 1,36% 272
Italy 9,94% 1989
Latvia 1,10% 220
Lithuania 1,03% 207
Luxembourg 0,74% 147
Malta 0,60% 121
Netherlands 3,66% 732
Poland 4,81% 962
Portugal 3,52% 704
Romania 3,29% 657
Slovakia 1,60% 319
Slovenia 1,03% 207
Spain 7,75% 1549
Sweden 2,46% 491
United Kingdom 11,54% 2309
Source: Communication from the Commission to the European
parliament, the council, the European economic and social committee
and the committee of the regions a European agenda on migration.
Annex European schemes for relocation and resettlement (COM (2015)
240 final).
4. Migration – solution or dissolution for the

European construction?
The connections between freedom of movement, immigration and
political asylum have become increasingly obvious in the 90s. This was
confirmed by the Treaty of Amsterdam, through which it was decided to
create an area of freedom, justice and security for free movement,
immigration and political asylum.
The assault of the migration flow that EU borders are currently
facing causes a reassessment of the expression framework of policies in
the migration area. So far, attention turned more towards controlling
98 Vol. V • Nr. 2/2015

immigration and towards internal security, than towards integrating

immigrants and their descendants (Baldwin-Edwards and Schain 1994,
Miles and Thanhardt 1995, Joppke 1999, Geddes 2003). Can the
European Union guarantee the rights of migrants based on their legal
residency and not only based on EU citizenship? Can it ensure the rights
of asylum seekers and refugees? These questions are applicable to legal
residents of the EU, third country nationals, EU citizens with immigrant
origin and to the increasingly higher number of asylum seekers,
received with increasing cold in EU Member States. Is the Union
therefore capable of safeguarding the protection of immigrants’ rights, a
cause apparently unpopular electorally?
Despite constraints of the enforcement context of European
migration policy, it was argued that the technocratic size and the
legislative process offer the electorally unpopular option of protection
of the diffuse interests of migrants and their descendants. For example,
militant groups pro-immigration tend to project a Europe with more
legal and political powers, with extensive powers of the European
Commission, the European Court of Justice, the European Parliament, as
a potential and progressive counterbalance to the decision making
process of the Council.
On the other hand, it is not necessarily as important as the rights
of migrants to be electorally popular in order to ensure their
responsiveness, as it is important that the insertion of migrants to be
linked to rational analysis of the decision makers at EU level.
New political opportunities and issues connected to
responsiveness, availability and institutional motivation in migration
management must be analyzed in relation to conceptual and
organizational foundation of migration policy in the EU context. Intra-
European mobility has been greatly over-nationalized, while extra-
European mobility (immigration and asylum) remains mainly a topic of
inter-governmental cooperation (Handoll 1995, O'Leary 1995, Geddes
2003). Freedom of movement was thus constitutionalized, meaning that
the Treaties between states were converted into national laws, so that
the international order has become more orderly and hierarchical
(Mancini 1989, Caporaso 1996). Moreover, supranational
institutionalization can cause unexpected results, following the power
investment of supranational institutions (Sandholtz and Stone Sweet
1998).
Vol. V • Nr. 2/2015 99

Arguments for integrating migrants are centered on

institutionalizing a context of the migration policy, giving greater
powers to supranational institutions, with the aim of achieving more
effective results from the policies implemented. Some studies regarding
institutionalism show that once the European political commitments
are established, then the probability of decline becomes small, and the
potential for unexpected results increases (Pierson 1996). On the other
hand, at the moment, the EU migration policy is a hybrid containing
inter-governmental and supra-national elements. For example, the
Commission and the European Parliament were not sufficiently active
and persuasive factors in shaping the migration and asylum policy. As
for the Commission's involvement, it has been very cautious not to
offend national sensibilities in the "high policy area", closely connected
to national sovereignty (Monar 1994).
European integration could provide a political framework for the
insertion of migrants supported by resources that structure the
activities of support groups and ensure their new locations and access
points for political action (Baumgartner and Jones 1991, Sabatier
1986). It is also important, to determine whether a common European
policy in the migration field contributes to the formation of support
networks of the migration. These networks consist of activists united by
shared values, common speech and an intense exchange of information
and services obtained through rich international organizations and
rebroadcast in national contexts (Keck and Sikkink 1998).
Discussions
The existing decision-making context is guiding the Europeanized
framework of the insertion policy of migrants, towards forms of
economic integration, strong in terms of civil rights on the labor market
and weak in terms of social and political rights. Conceptual and
organizational configuration of the context of this policy is directing the
insertion of migrants towards "economic citizenship" and market
creation (Everson 1996), in a Union which appears to be a shell quite
hard, in the form of strict control over immigration (Wallace 1996).
Limited liberalization and European space security that goes with
it represent the framework of the insertion migration policy. The ideas
about rights, participation, integration and membership are still
directed by a context of migration policy at European level, which
100 Vol. V • Nr. 2/2015

defines the capabilities of this policy in its relationship with the

institutional context created by Treaties and their associated legislation
(Geddes 2011). These considerations of transnational support lead to
questions about the meaning proposed by the insertion of migrants in
relation to the immigration policy context in the EU. Clearly, the idea of
a Europe of peoples and social inclusion has acquired a resonance in the
Union and has legitimized EU’s response to these issues (Blyth 1997).
Moreover, as regards to the insertion of migrants it was argued that
post-national membership derives from the universalist notion of the
individual seen as a framed personality by international human rights
regulations which might turn national citizenship in an inventive
irrelevant concept (Soysal 1998).
The progress regarding each aspect of the migrants’ inclusion
program is slow. This can be explained through a possible resistance of
Member States regarding the positioning towards the common area of
the European construction. Member States appear to have decided to
keep the derivative nature of EU citizenship with the consequence that
national citizenship – together with extended provisions on European
citizenship – will allow access to rights within the EU. However, the
pressure created on European states by in the Middle East and Africa
migration causes a repositioning of the states towards the common
policy on migration. Strong positions, on the one hand for supporting
the wave of immigrants and on the other hand for their rejection,
increase the state of insecurity and the intra-community dissonance.
Note
This paper is a result of a research made possible by the financial
support of the Sectoral Operational Programme for Human Resources
Development 2007-2013, co-financed by the European Social Fund,
under the project POSDRU/159/1.5/S/132400 -“Young successful
researchers – professional development in an international and
interdisciplinary environment”.
Vol. V • Nr. 2/2015 101

References
Books
1. Baldwin-Edwards, M. and Schain, M. A. (1994). The Politics of
Immigration in Western Europe. Frank Cass, London.
2. Everson, M. (1995). The legacy of the market citizen. In Shaw J. and
More G. (eds), New Legal Dynamics of European Union. Oxford
University Press, Oxford, 73-90.
3. Geddes, A. (2003). The Politics of Migration and Immigration in
Europe. SAGE Publications, London.
4. John, H. (1995). Free Movement of Persons in the EU: Towards
European Citizenship. John Wiley & Sons, New York.
5. Joppke, C. (1999). Immigration and the Nation-State: the United
States, Germany and Great Britain. Oxford University Press, Oxford.
6. Keck, M.E. and Sikkink, K. (1998). Activists Beyond Borders.
Advocacy Networks in International Politics. Cornell University Press,
New York.
7. Miles, R. and Dietrich, T. (1995). Migration and European
Integration: The Dynamics of Inclusion and Exclusion. Pinter Publishers,
London.
8. Monar, J. (1994). The evolving role of the Union institutions in the
framework of the third pillar. In J. Monar and R. Morgan (eds), The Third
Pillar of the European Union. European Interuniversity Press, Brussels,
69-83.
9. Sandholtz, W. and Stone Sweet, A. (1998). European Integration and
Supranational Governance. Oxford University Press, Oxford.
10. Soysal, Y.N. (1998). Towards a postnational model of citizenship.
In Gershon, S. (ed.), The Citizenship Debates. University of Minnesota
Press, Minneapolis, 189-220.
Articles
1. Baumgartner, F.R. and Jones, B.D. (1991). Agenda dynamics and
policy subsystems. The Journal of Politics, 53 (4), 1044-1074. Available
from: http://www.unc.edu/~fbaum/articles/Agenda_Dynamics.pdf.
Accessed on: June 03, 2015.
2. Blyth, M. (1997). Any more bright ideas? The ideational turn in
comparative political economy. Comparative Politics, 29 (2), 229–50.
3. Caporaso, J.A. (1996). The European Union and forms of state:
Westphalian, regulatory or post-modern? Journal of Common Market
102 Vol. V • Nr. 2/2015

Studies, 34(1), 29-52. Available from: http://www.researchgate.net/

publication/23522777_The_European_Union_and_Forms_of_State_West
phalian_Regulatory_or_Post-Modern. Accessed on: Sep 09, 2015.
4. Geddes, A. (2000). Lobbying for migrant inclusion in the European
Union. Available from: http://www.cedem.ulg.ac.be/wp-
content/uploads/workingpaper/11.pdf. Accessed on: July 23, 2015
5. Mancini, G. F. (1989). The making of a constitution for Europe.
Common Market Law Review, 26 (4), 595–614.
6. O’leary, S. (1995). The relationship between community citizenship
and the protection of Fundamental Rights in Community Law. Common
Market Law Review, 32 (2), 519–554.
7. Pierson, P. (1996). The path to european integration: A historical
institutionalist analysis. Comparative Political Studies, 29 (2), 123-163.
8. Sabatier, P. A. (1986). Top-down and bottom-up. Approaches to
implementation research: a critical analysis and suggested synthesis.
Journal of Public Policy, 6 (1), 21–48.
9. Wallace, C. and Vincent, K. (2007). Recent migration from the new
european borderlands. Review of Sociology, 13 (2), 19–37. Available
from: http://www.szociologia.hu/dynamic/RevSoc_2007_2_WallaceC_
Recent_migration.pdf. Accessed on: Sep 01, 2015.
EU Reports/Comunications
1. European Asylum Support Office. (2015). Annual Report on the
Situation of Asylum in the European Union 2014. Available from:
https://easo.europa.eu/wp-content/uploads/EASO-Annual-Report-
2014.pdf. Accessed on: Sep 3, 2015.
2. European Commission. (2015). Communication from the
Commission to the European Parliament, the Council, the European
Economic and Social Committee and the Committee of the Regions. A
European Agenda on Migration. Available from: http://ec.europa.eu
/dgs/home-affairs/what-we-do/policies/european-agenda-migration/
background-information/docs/communication_on_the_european_
agenda_on_migration_en.pdf. Accessed on: Sep 8, 2015.
3. International Organization for Migration. (2014). Romania Annual
Report. Available from: http://www.oim.ro/attachments/article/
353/IOM%20Romania%20Annual%20Raport%202014.pdf. Accessed
on: Sep 1, 2015.
Vol. V • Nr. 2/2015 103

Press Articles
1. Blajan, A.M., (2015). Comisia a adoptat sistemul de cote pentru
migrație. Cota României, Curs de Guvernare.RO. Available from:
http://cursdeguvernare.ro/comisia-a-adoptat-sistemul-de-cote-pentru-
migratie-cota-romaniei.html. Accessed on: July 22, 2015.
2. Maciuca, R. (2015). Cel puţin 2.000 de imigranţi au murit în 2015, în
încercarea de a ajunge în Europa, Mediafax. Available from:
http://www.mediafax.ro/externe/cel-putin-2-000-de-imigranti-au-
murit-in-2015-in-incercarea-de-a-ajunge-in-europa-14663906.
Accessed on: August 17, 2015.
3. Pepine, H. (2015). Dosarul românesc și criza permanentă a
migrației, Deutsche Welle. Available from:
http://www.dw.com/ro/dosarul-rom%C3%A2nesc-%C8%99i-criza-
permanent%C4%83-a-migra%C8%9Biei/a-18583190. Accessed on:
July 17, 2015.
104 Vol. V • Nr. 2/2015

Annex 1
Figure 1 Illegal immigration city hubs and routes
Source: Europol, 2015
Figure 2 Applications for international protection in the EU
Source: EASO, 2015
Vol. V • Nr. 2/2015 105

Figure 3 Search and rescue operations. Illegal border-crossing by route
Source: Frontex European Agency, 2015
Figure 4 Beneficiaries of asylum protection
Source: Eurostat, 2015
106 Vol. V • Nr. 2/2015

Economia socială.
Perspective empirice
Social economy.
Empirical perspectives
SITUAŢIA UNITĂŢILOR PROTEJATE AUTORIZATE
DIN PERSPECTIVA ECONOMIEI SOCIALE –
CAZUL JUDEŢULUI CLUJ
Oana-Magda Vlăduţ [1]
Rezumat
Frecventa utilizare a conceptului de economie socială în discursurile naţionale şi
internaţionale care privesc incluziunea socială a grupurilor vulnerabile şi
dezvoltarea locală a generat o creştere a interesului public faţă de oportunităţile pe
care această formă specifică de activitate le poate oferi. Acest context reclamă, în
primul rând, demersuri de clarificare conceptuală a economiei sociale, pentru a
cunoaşte şi înţelege cu acurateţe ce este şi ce nu este economia socială. De
asemenea, analiza situaţiei actuale a economiei sociale la nivel naţional şi local
devine o necesitate, pentru a dispune astfel de o imagine de ansamblu coerentă cu
privire la starea de fapt, care, în condiţiile unor demersuri strategic direcţionate,
poate fi utilizată ca resursă, ca fundament pentru dezvoltarea, cantitativă şi
calitativă, a economiei sociale. Actualmente, poziţia unităţilor protejate autorizate
în ansamblul entităţilor de economie socială nu este foarte clară, având în vedere
deficienţele existente la nivelul prevederilor legislative din domeniu, în special din
punctul de vedere al clarităţii şi mai ales al armonizării lor. Prezentul articol
prezintă rezultatele unei incursiuni analitice focusate pe situaţia unităţilor
protejate autorizate din judeţul Cluj, din perspectiva numărului, mediului în care
sunt înfiinţate şi îşi desfăşoară activitatea, modului de organizare şi mai ales a
comportamentului lor economic – aspect important din perspectiva economiei
sociale.
Cuvinte cheie: economie socială, unitate protejată autorizată,
vizibilitate, mediul online
1. Argument
Până în prezent, demersurile investigative în domeniul economiei
sociale au vizat, în funcţie de aria de interes, o varietate de aspecte, de la
istoria şi evoluţia conceptului (Pearce, 2009), până la identificarea
[1]Expert în economie socială/preş. C.I.S. IMPROVE, str. Predeal 34E, ap. 2, Cluj-Napoca,
0744668536, contact@cisimprove.ro
actorilor sau grupurilor implicate, a principalelor abordări utilizate, dar

şi a necesităţii „identificării conceptuale” (CIRIEC, 2007, p. 114), la nivel
naţional şi european, a economiei sociale. De remarcat este şi concluzia
studiului realizat de M. Papp (2011), care atrage atenţia asupra rolului
diferitelor forma de economie socială, în special în ţările Europei
Centrale şi de Est, ca surselor principale sau suplimentare de trai şi
bunăstare.
În România, studiile în domeniul economiei sociale, dezvoltate cu
precădere după 2010, au vizat analize comparative la nivelul Uniunii
Europene (Achiţei, Munteanu, Drelea, 2014), identificarea actorilor
implicaţi în economia socială la nivel naţional (Barna, 2014),
surprinderea mecanismelor naţionale de susţinere a economiei sociale
(MMFPS, 2010), evidenţierea modelelor de bună practică în domeniu
(Anca, 2012), dar şi studii de caz, cu accent pe rolul acestora în
dezvoltarea comunităţilor locale (Petrescu, 2013).
Studiul de faţă reprezintă un pas înainte în domeniu, prin
surprinderea şi analiza configuraţiei specifice a unităţilor protejate
autorizate la nivelul judeţului Cluj. În acelaşi timp, poate contribui la
clarificarea conceptuală a economiei sociale în context naţional, în
situaţia în care atât perspectivele teoretice, cât şi studiile realizate
semnalează dificultăţile existente la acest palier.
2. Economia socială – tendinţe actuale

Economia socială este „tipul de economie care îmbină în mod
eficient responsabilitatea individuală cu cea colectivă în vederea
producerii de bunuri şi/sau furnizării de servicii, care urmăreşte
dezvoltarea economică şi socială a unei comunităţi şi al cărei scop
principal este beneficiul social. Economia socială are la bază o iniţiativă
privată, voluntară şi solidară, cu un grad ridicat de autonomie şi
responsabilitate, presupune un risc economic şi o distribuţie limitată a
profitului” (Stănescu, 2012, p. 13). Mai mult decât atât, economia
socială reprezintă o modalitate de a răspunde la alienarea şi
nesatisfacerea nevoilor de sectorul privat tradiţional sau de sectorul
public în timpuri de criză socio-economică” (Moulaert şi Ailenei, 2005,
p. 2041).
Actualmente, se constată o presiune masivă pe economia socială,
ca expresie a încrederii în potenţialul acesteia atât pentru evoluţia
Uniunii Europene, cât şi a societăţii româneşti.
110 Vol. V • Nr. 2/2015

Pornind de la afirmaţia „fiecare întreprindere socială începe cu o

idee de îmbunătăţire a societăţii într-un anume fel” (Kickul şi Lyons,
2012, p. 42), este evidentă varietatea oportunităţilor pe care le deschide
acest tip de organizare, de la activităţi de prevenţie, până la acţiuni cu
caracter proactiv.
Încurajarea dezvoltării economiei sociale, în contextul unui sistem
social a cărui funcţionare este îngreunată de principii de organizare pe
alocuri neproductive, de un număr copleşitor de solicitări şi de
disponibilităţi financiare insuficiente, se bazează, în principal, pe
schimbările de optică din domeniul politicilor sociale, fiind identificate,
în acest sens, tendinţe de orientare înspre soluţii inovative care să
conducă la îmbunătăţiri sustenabile.
Şi la nivelul procedurilor de intervenţie socială, pot fi observate
schimbări de abordare – respectiv de la una bazată pe nevoi, la una
bazată pe rezultate, concomitent cu demersuri din ce în ce mai evidente
de implicare a beneficiarilor în propriul proces de asistenţă, prin
responsabilizarea din ce în ce mai accentuată a acestora (Kickul şi
Lyons, 2012).
Pentru a fundamenta importanţa economiei sociale în contextul
societăţii, Sałustowicz (2006, în Hausner, 2009) a identificat
principalele funcţii pe care aceasta le îndeplineşte, punctând totodată şi
principalele paliere la care economia socială îşi face sau ar trebui să-şi
facă simţite efectele: să genereze noi locuri de muncă, în special pentru
categoriile marginalizate ori aflate în risc de marginalizare, dar şi
furnizarea de servicii în domeniul formării profesionale şi facilitarea
integrării în muncă (din perspectiva politicilor privind angajarea şi
piaţa muncii); să livreze servicii sociale pentru indivizi şi comunităţi, în
special în ariile în care nici sectorul public şi nici cel privat nu reuşesc
să satisfacă nevoi sociale din ce în ce mai mari (din punctul de vedere al
politicilor sociale); să atragă şi implice indivizii şi grupurile sociale în
procesele politice de luare a deciziilor (din perspectiva democratizării);
să reprezinte locul în care este creat un sistem social şi economic
alternativ (din unghiul de analiză al schimbării sociale).
După cum am observat deja, asupra economiei sociale sunt plasate
o multitudine de aşteptări. Efectele concrete ale economiei sociale
depind însă de contextul economic, cultural şi instituţional în care
evoluează şi care determină caracteristicile, oportunităţile şi spaţiul de
manevră al economiei sociale, care, la rândul ei, influenţează percepţiile
şi expectanţele locale.
Vol. V • Nr. 2/2015 111

Dincolo de caracteristicile contextului, economia socială se

confruntă în permanenţă cu o sarcină dificilă: aceea de a păstra un
echilibru între obiectivele de bunăstare şi cele de piaţă (Amin, 2009;
Hudson, 2009, în Amin, 2009). În contextul societăţii actuale,
„angajamentul faţă de empowerment-ul social, faţă de satisfacerea
nevoilor sociale şi a practicii etice sunt uşor compromise de presiunea
de a concura pe pieţe comerciale, de a răspunde la audituri riguroase
din partea fondatorilor şi de a căuta în permanenţă noi oportunităţi de
venituri. Şi când îi lipseşte expertiza în afaceri ori capacitatea de a
gestiona solicitări multiple şi conflictuale, frecvent organizaţia ajunge în
colaps sau este forţată să îşi compromită scopurile sale sociale şi etice”
(Amin, 2009, p. 13).
Chiar dacă par opozante, cele două tipuri de obiective nu sunt
ireconciliabile; este doar nevoie de recunoaşterea publică a acestei
tensiuni prin măsuri care vizează fie diminuarea presiunii pieţei faţă de
economia socială, fie susţinerea funcţiei sale de creare a bunăstării
sociale. Oricum, economia socială, indiferent de stadiul său de
dezvoltare, are nevoie de susţinere la nivel de politici naţionale.
Analizând amploarea pe care a luat-o în ultima vreme economia
socială, cel puţin la nivel de discurs politic internaţional, putem
identifica o schimbare mai mult de optică decât de ideologie, în
contextul mişcării de reconceptualizare a unor activităţi economico-
sociale comunitare în desfăşurare ca fiind generatoare de noi
oportunităţi de muncă şi noi pieţe, bazându-se pe tranzacţionarea unor
produse necesare din punct de vedere social, ca şi pe empowerment-ul
economic al comunităţilor dezavantajate. Această schimbare de optică
are în spate şi intenţia de a umaniza capitalismul, de a-i adăuga o
componentă de grijă (preocupare), prin intermediul pieţelor şi a
modalităţilor de livrare responsabile din punct de vedere social, bazate
pe nevoie şi orientate către părţile interesate. Se ajunge astfel la o
percepere a economiei ca o entitate eterogenă alcătuită din mai multe
tipuri de angajamente de piaţă, coordonare socială şi orientare etică
(Amin, 2009).
3. Demers metodologic
Studiul a urmărit construirea unei imagini de ansamblu asupra
situaţiei unităţilor protejate autorizate din judeţul Cluj, din perspectiva
economiei sociale. A fost avută în vedere, la nivelul populaţiei cercetării,
totalitatea unităţilor protejate autorizate din România, lotul investigat
112 Vol. V • Nr. 2/2015

în acest context restrângându-se la nivelul judeţului Cluj, ca areal al

cercetării. Trebuie menţionat, la acest nivel, faptul că au fost incluse în
cercetare, printr-o abordare indirectă, toate unităţile protejate
autorizate din centralizatorul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei
Sociale şi Persoanelor Vârstnice (versiunea public disponibilă în martie
2015).
Concret, studiul a urmărit, pe de o parte, analiza modului în care
unităţile protejate sunt definite în documentele care reglementează
autorizarea şi funcţionarea acestora, iar pe de altă parte, culegerea de
informaţii privind locaţia şi mediul (rural/urban) în care au fost
înfiinţate şi îşi desfăşoară activitatea, forma de organizare şi prezenţa
lor în mediul online (ca expresie a comportamentului economic).
Culegerea datelor în contextul acestei cercetări s-a realizat prin
utilizarea unui mix de metode şi instrumente, respectiv analiza
documentelor, analiza secundară de date şi observaţia structurată.
Prezenţa în mediul online, ca variabilă investigată prin metoda
observaţiei structurate, a fost analizată prin culegerea de informaţii cu
privire la măsura în care unităţile protejate autorizate au realizat, cu
intenţie directă, eforturi de auto-promovare pe Internet, prin
construirea de site-uri/blog-uri personalizate şi conturi pe reţele de
socializare (facebook, twitter). Demersul de culegere a informaţiilor s-a
concentrat exclusiv pe motorul de căutare Google, fiind avute în vedere,
pentru fiecare entitate supusă atenţiei, primele 50 de postări.
3.1 Analiza cadrului legislativ naţional

Unitatea protejată este „operatorul economic de drept public sau
privat, cu gestiune proprie, în cadrul căruia cel puţin 30% din numărul
total de angajaţi cu contract individual de muncă sunt persoane cu
handicap” (Legea 448/2006 privind protecţia şi promovarea
drepturilor persoanelor cu handicap (republicată), art. 5, pct. 29).
Existenţa şi mai ales supravieţuirea unităţilor protejate autorizate
pe piaţa economico-socială din România este dificilă, după cum susţine
şi M.S. Munteanu (2011, p. 173), director de dezvoltare şi comunicare la
Fundaţia „Alături de voi” România. „[...] aceste structuri de economie
socială, [...] activează pe piaţă ca entităţi private în mediu concurenţial
normal. Iată de ce managementul acestora, spre deosebire de
managementul unei firme din business, ridică probleme majore legate
de forţa de muncă utilizată (minimum 30 la sută persoane cu
dizabilităţi), norma de lucru şi productivitatea, costul materiilor prime,
Vol. V • Nr. 2/2015 113

producţia de serie mică sau unicat care înglobează manoperă şi, în

consecinţă, piaţa abordată, dar şi probleme pornite de la ideile
preconcepute cu privire la calitatea produselor realizate de această
categorie de lucrători: persoanele cu dizabilităţi.”
Abordând aspectul asimilării unităţilor protejate în categoria
entităţilor de economie socială, studiile recente din domeniu
(Constantinescu, 2013, p. 6) susţin că „doar unităţile protejate
organizate în formele tradiţionale ale economiei sociale: asociaţii,
fundaţii, cooperative pot fi asimilate domeniului [...] mai larg al
economiei sociale”, aceasta întrucât prevederile legale care
reglementează înfiinţarea şi funcţionarea unităţilor protejate nu includ
nicio referire la principiile definitorii ale economiei sociale. De
asemenea, trebuie avut în vedere faptul că, pentru a fi considerate
entităţi de economie socială, unităţile protejate autorizate trebuie să fie
organizate ca persoană juridică de sine stătătoare şi să facă parte din
domeniul privat (MMFPS, 2010).
În ceea ce priveşte înfiinţarea unităţilor protejate, un prim aspect
care trebuie menţionat în legătură cu modul cum iau fiinţă unităţile
protejate este faptul că legislaţia în vigoare reglementează autorizarea,
nu înfiinţarea acestora, ceea ce înseamnă că termenul de unitate
protejată nu reprezintă o formă de organizare a activităţii distinctă, de
sine stătătoare, reglementată de o lege specială, ci un statut acordat
unei game variate de forme juridice (societăţi comerciale, asociaţii şi
fundaţii, cooperative, persoane fizice autorizate), în urma unei
proceduri de autorizare (Ordinul 1372/2010 privind aprobarea
Procedurii de autorizare a unităţilor protejate).
Conform legislaţiei în vigoare (Legea 448/2006 privind protecţia
şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, art. 81, alin. 1),
unităţile protejate autorizate „pot fi înfiinţate de orice persoană fizică
sau juridică, de drept public sau privat, care angajează persoane cu
handicap”. Prin faptul că pot constitui unităţile protejate autorizate şi
instituţiile publice, se remarcă, la acest nivel, o semnificativă
contradicţie cu unul dintre principiile fundamentale ale economiei
sociale – cel al managementului autonom şi al independenţei faţă de
autorităţile publice (CEP-CMAF, 2002); această prevedere se constituie
în criteriu de selecţie al unităţilor protejate care pot fi asimilate
domeniului economiei sociale.
Mai mult decât atât, Legea 448/2006 (art. 81, alin. 2)
reglementează tipologiile unităţilor protejate, din pespectiva statutului
114 Vol. V • Nr. 2/2015

lor, care pot fi: „a) cu personalitate juridică; b) fără personalitate

juridică, cu gestiune proprie, sub formă de secţii, ateliere sau alte
structuri din cadrul operatorilor economici, instituţiilor publice ori din
cadrul organizaţiilor neguvernamentale, precum şi cele organizate de
persoana cu handicap autorizată, în condiţiile legii, să desfăşoare
activităţi economice independente”. Mai concret, Hotărârea de Guvern
268/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a
prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea
drepturilor persoanelor cu handicap (art. 44) clarifică tipurile de
entităţi considerate unităţi protejate, respectiv: „a) operatorii
economici cu personalitate juridică, indiferent de forma de proprietate
şi organizare, care au cel puţin 30% din numărul total de angajaţi
persoane cu handicap încadrate cu contract individual de muncă; b)
secţii, ateliere sau alte structuri din cadrul operatorilor economici,
instituţiilor publice sau din cadrul organizaţiilor neguvernamentale,
care au gestiune proprie şi cel puţin 30% din numărul total de angajaţi
persoane cu handicap încadrate şi salarizate; c) persoana fizică cu
handicap autorizată potrivit legii să desfăşoare activităţi economice
independente, inclusiv asociaţia familială care are în componenţă o
persoană cu handicap. Sunt incluse aici şi persoanele fizice cu handicap
autorizate în baza unor legi speciale, care îşi desfăşoară activitatea atât
individual, cât şi în una dintre formele de organizare ale profesiei.”
Având în vedere faptul că Legea 219/2015 privind economia
socială stipulează că activităţile de economie socială sunt realizate de
categorii de persoane juridice clar delimitate, care au fost înfiinţate şi îşi
defăsoară activitatea în acord cu principiile de economie socială (Legea
privind economia socială, art. 8, alin. 2), se evidenţiază un alt factor
limitativ în ceea ce priveşte includerea unităţilor protejate în categoria
entităţilor de economie socială: statutul de persoană juridică.
Din această perspectivă, Codul civil precizează că persoana
juridică „trebuie să aibă o organizare de sine stătătoare şi un
patrimoniu propriu, afectat realizării unui anumit scop licit şi moral, în
acord cu interesul general” (art. 187) şi că „participă în nume propriu la
circuitul civil şi răspunde pentru obligaţiile asumate cu bunurile
proprii, afară de cazul în care prin lege s-ar dispune altfel” (art. 193,
alin. 1). Astfel, este lesne de înţeles faptul că secţiile şi departamentele,
ca formă de organizare a unităţilor protejate autorizate, nu au
personalitate juridică (decât dacă au solicitat specific acest lucru –
Vol. V • Nr. 2/2015 115

aspect care suscită investigaţii aprofundate ulterioare) şi, în consecinţă,

nu intră în categoria entităţlor de economie socială.
În ceea ce priveşte autorizarea unităţilor protejate, Ordinul 1372/
2010 (art. 4) stabileşte condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o
entitate pentru a fi autorizată ca unitate protejată, respectiv: gestiune
proprie; cel puţin 30% din numărul total de angajaţi să fie persoane cu
dizabilităţi; produsele sau serviciile oferite spre comercializare să fie
realizate prin propria activitate a persoanelor cu handicap angajate, cu
excepţia celor oferite de unităţile protejate înfiinţate în cadrul
organizaţiilor persoanelor cu handicap”. Se remarcă importanţa
acordată implicării directe a angajaţilor cu dizabilităţi, esenţială din
perspectiva scopului înfiinţării unităţilor protejate, respectiv protejarea
şi promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi, pentru integrarea
şi incluziunea socială a acestora, în condiţii de egalitate a drepturilor şi
obligaţiilor care le revin la nivel de societate (Legea 448/2006, art. 3);
aceasta este definită ca „ansamblul activităţilor realizate integral sau
parţial de persoana cu handicap, în scopul obţinerii produsului
comercializabil sau în scopul prestării serviciului” (Hotărârea 89/2010
pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a
prevederilor Legii nr. 448/2006, art. 43, alin. 4), aspect atestat, conform
prevederilor legale, prin contractul individual de muncă al persoanei cu
dizabilităţi angajate, prin fişa de post sau prin alte documente emise de
conducerea unităţii protejate.
Dincolo de preocuparea faţă de promovarea drepturilor
persoanelor cu dizabilităţi, importanţa majoră a Legii nr. 448/2006 este
dată de reglementarea înfiinţării unităţilor protejate şi, mai mult decât
atât, de introducerea unor prevederi menite să asigure unităţilor
protejate un avantaj competitiv pe piaţă care să influenţeze pozitiv
capacitatea de auto-susţinere pe termen mediu şi lung a acestor forme
de susţinere a unui grup vulnerabil semnificativ.
Acest aspect apare în contextul introducerii, pentru toate
entităţile publice sau private, cu un număr de cel puţin 50 de angajaţi, a
obligativităţii de „a angaja persoane cu handicap într-un procent de cel
puţin 4% din numărul total de angajaţi” (Legea 448/2006, art. 78, alin.
2); s-a avut în vedere, în avansarea acestui procent, asigurarea unui
raport optim între forţa de muncă validă, aptă de productivitate în
condiţii normale, şi o forţa de muncă specială din punctul de vedere al
nevoilor particulare de adaptare a locului de muncă, datorită unor
afecţiuni fizice, mentale sau senzoriale înnăscute sau dobândite.
116 Vol. V • Nr. 2/2015

Legea 448/2006 (art. 78, alin. 3) oferă şi alternative celor care nu

se conformează prevederii referitoare la angajarea persoanelor cu
dizabilităţi, una dintre acestea fiind posibilitatea de a achiziţiona
„produse sau servicii de la unităţi protejate autorizate, pe bază de
parteneriat, în suma echivalentă cu suma datorată la bugetul de stat”,
respectiv câte 50% din salariul de bază minim brut pe ţară pentru
fiecare din locurile de muncă în care entitatea respectivă nu a angajat
persoane cu dizabilităţi.
Reapare în discursul legislativ aspectul implicării directe a
persoanelor cu dizabilităţi; de această dată, se prezintă, în contextul
specific al măsurilor de încurajare a angajării persoanelor cu dizabilităţi
şi respectiv de susţinere a unităţilor protejate, ca un criteriu important
de selecţie a produselor sau servicilor care pot fi achiziţionate, conform
legii, de entităţile cu peste 50 de angajaţi şi care nu respectă prevederea
angajării obligatorii a unor persoane cu dizabilităţi (Hotărârea
89/2010, art. 43, alin. 3).
De asemenea, Legea 448/2006 (art. 82, alin. 1) stipulează o suită
de beneficii fiscale, menite, de asemenea, să susţină unităţile protejate
autorizate să-şi consolideze poziţia pe piaţa concurenţială; este vorba
despre: „a) scutire de plata taxelor de autorizare la înfiinţare şi de
reautorizare; b) scutire de plată a impozitului pe profit, cu condiţia ca
cel putin 75% din fondul obţinut prin scutire să fie reinvestit pentru
restructurare sau pentru achiziţionarea de echipamente tehnologice,
maşini, utilaje, instalaţii de lucru şi/sau amenajarea locurilor de muncă
protejate [...]”. Mai mult decât atât, se constată o încercare de
responsabilizare comunitară faţă de situaţia persoanelor cu dizabilităţi
şi, totodată, faţă de nivelul de dezvoltare locală, având în vedere faptul
că Legea 448/2006 (art. 82, alin. 3, lit. c) facilitează accesul unităţilor
protejate la „alte drepturi acordate de autorităţile administraţiei
publice locale finanţate din fondurile proprii”.
Analiza normelor privind măsurile de susţinere a activităţii
unităţilor protejate autorizate a fost realizată din perspectiva bunelor
intenţii ale legiuitorului, care a urmărit, după cum am menţionat deja,
oferirea unui avantaj competitiv acestor entităţi într-o economie de
piaţă. Studiile în domeniu au identificat însă şi un dezavantaj generat de
privilegiile acordate unităţilor protejate, în condiţiile absenţei
principiilor de economie socială în legislaţia privind unităţile protejate,
datorită „comportamentelor oportuniste pe care le generează”
(Constantinescu, 2013, p. 7).
Vol. V • Nr. 2/2015 117

3.2 Situaţia unităţilor protejate autorizate la nivel naţional

Demersul analitic privind situaţia unităţilor protejate autorizate
din judeţul Cluj este fundamentat pe analiza critică a imaginii globale a
modului cum se prezintă, la sfârşitul lui 2014, starea de fapt a
persoanelor cu dizabilităţi şi a unităţilor protejate autorizate din
România.
Acest deziderat presupune, în primul rând, stabilirea categoriilor
de informaţii care prezintă relevanţă directă în acord cu focusul
cercetării. În acest sens, au fost selectaţi şi analizaţi un set de indicatori:
numărul total de locuitori din fiecare judeţ (sursă: Tempo-online, INS,
2015), numărul de persoane cu dizabilităţi din fiecare judeţ (sursă:
Buletinul statistic din 31 decembrie 2014, MMFPSPV, 2014) şi numărul
de unităţi protejate autorizate din fiecare judeţ (sursă: Lista unităţilor
protejate autorizate (2007-2015), MMFPSPV, 2015). Pe baza acestor
date, a fost elaborat un alt set de indicatori proprii studiului, care să
eficientizeze demersul de cercetare, respectiv: ponderea persoanelor cu
dizabilităţi în rândul populaţiei locale totale, pentru fiecare judeţ;
numărul de persoane cu dizabilităţi per unitate protejată autorizată,
pentru fiecare judeţ; media naţională a ponderii persoanelor cu
dizabilităţi în rândul populaţiei totale; media naţională a numărului
persoanelor cu dizabilităţi per judeţ; media naţională a numărului de
persoane cu dizabilităţi per unitate protejată.
Analiza tuturor acestor indicatori a permis realizarea unei imagini
de ansamblu asupra situaţiei la nivel naţional a persoanelor cu
dizabilităţi şi a unităţilor protejate autorizate.
Astfel, s-a constatat că cel mai mare număr de persoane cu
dizabilităţi este concentrat în municipiul Bucureşti, cu o pondere în
populaţia locală totală de 3.23%, sub media naţională de 3.69%, şi o
prezenţă a unităţilor protejate autorizate în condiţii de 402.72 persoane
cu dizabilităţi per unitate protejată.
De asemenea, s-a observat că cea mai mare pondere a persoanelor
cu dizabilităţi în populaţia totală la nivel de judeţ, de 6.5%, este
înregistrată în judeţul Sălaj, unde unei unităţi protejate autorizate îi
revine un număr de 7173 de persoane cu dizabilităţi, aproape de şapte
ori mai mare faţă de media naţională, de 1045.16. La polul opus, se află
judeţul Ilfov, cu o pondere de 2.3% a persoanelor cu dizabilităţi în
populaţia locală totală şi un număr de 384.72 persoane cu dizabilităţi
per unitate protejată – cea mai mică valoare la nivel naţional.
118 Vol. V • Nr. 2/2015

Cel mai mare număr de persoane cu dizabilităţi per unitate

protejată autorizată, de 16277, este înregistrat în judeţul Mehedinţi –
de şaisprezece ori mai mare faţă de media naţională.
În ceea ce priveşte numărul de unităţi protejate autorizate
actualmente active la nivel naţional, se constată că, la sfârşitul anului
2014, erau înregistrate 706 astfel de unităţi. În ceea ce priveşte
distribuţia acestora pe judeţe, se remarcă municipiul Bucureşti, cu 150
de unităţi active în momentul de faţă, urmată de judeţul Cluj, cu un
număr de 47 de unităţi. La polul opus, atrag atenţia: judeţul Giurgiu
care, în pofida ponderii de 3.54% a persoanelor cu dizabilităţi în
populaţia locală totală, nu are nicio unitate protejată autorizată;
judeţele Gorj, Ialomiţa şi Mehedinţi, fiecare având câte 1 unitate
protejată autorizată; judeţele Călăraşi, Sălaj şi Vrancea, fiecare cu câte 2
astfel de unităţi.
3.3 Situaţia unităţilor protejate autorizate în judeţul Cluj

Focusând demersul analitic asupra situaţiei judeţului Cluj, dincolo
de situaţia privilegiată de a se poziţiona pe locul al doilea, după
Bucureşti, în ceea ce priveşte numărul de unităţi protejate autorizate
(47), datele indică o pondere a persoanelor cu dizabilităţi (24918) în
rândul populaţiei locale totale (698929) de 3.56%, valoare aflată sub
media naţională (3.69%) cu doar 0.13%, dar şi un număr al persoanelor
cu dizabilităţi per unitate protejată autorizată de 530.17, reprezentând
aproape jumătate din media naţională (1045.16).
Lista unităţilor protejate autorizate (2007-2015) (MMFPSPV,
2015) a permis identificarea localităţilor în care au fost înfiinţate (unde
au sediu social) şi respectiv unde îşi desfăşoară activitatea (unde au
sediu/sedii secundare) unităţile protejate autorizate.
În ceea ce priveşte situaţia judeţului Cluj, s-a constatat că cea mai
mare parte a unităţilor protejate autorizate din judeţul Cluj, respectiv
39, sunt înfiinţate şi îşi desfăşoară activitatea în reşedinţa de judeţ,
respectiv în Cluj-Napoca; o posibilă explicaţie pentru această situaţie ar
fi ca cele mai multe dintre persoane cu dizabilităţi să locuiască în Cluj-
Napoca, argument puţin probabil, care însă poate reprezenta obiectul
unei activităţi investigative viitoare. De asemenea, se observă faptul că,
dincolo de unităţile protejate autorizate din Cluj-Napoca, sunt
înregistrate încă 3 astfel de entităţi în mediul urban (2 în Turda şi 1 în
Dej) şi doar 3 în mediul rural (Bologa, Floreşti şi Săvădisla). Au fost
identificate şi două situaţii în care unităţile respective au declarat locaţii
Vol. V • Nr. 2/2015 119

multiple (cu sediul social într-o localitate şi sediu/sedii secundare în

alta/altele).
Având în vedere criteriile de diferenţiere a unităţilor protejate
autorizate care pot fi incluse în categoria entităţilor de economie socială
de cele care nu pot fi asimilate acestui tip de activitate – formă de
organizare şi personalitate juridică, etapa următoare a demersului de
analiză a datelor este focusată pe analiza situaţiei specifice a unităţilor
protejate autorizate de pe raza judeţului Cluj.
Din perspectiva criteriului privind formele de organizare specifice
economiei sociale, au fost evidenţiate următoarele categorii: 29 de
societăţi comerciale; 5 secţii/departamente în societăţi comerciale; 5
secţii/departamente în asociaţii/fundaţii; 2 persoane fizice autorizate;
1 cabinet individual – profesie liberală. S-a constatat faptul că nu există
nicio asociaţie/fundaţie care să fie autorizată ca unitate protejată
autorizată şi că doar cele 5 unităţi protejate autorizate organizate sub
formă de secţii/departamente în cadrul unor asociaţii/fundaţii pot fi
asimilate domeniului economiei sociale.
Mai mult decât atât, din perspectiva celuilalt criteriu important
evidenţiat anterior, respectiv cel al obligativităţii organizării ca
persoană juridică, se constată că această singură categorie de unităţi
protejate autorizate din judeţ (secţiile/departamentele din
asociaţii/fundaţii) se descalifică de la abordarea acestora ca entităţi de
economie socială.
Toate aceste informaţii obţinute în urma filtrării unităţilor
protejate autorizate din judeţul Cluj după două criterii esenţiale – forma
de organizare şi statutul juridic – sunt susţinute, la nivel naţional, de
datele culese în cadrul unor alte studii (Constantinescu, 2013, p. 7),
potrivit cărora „formele juridice proprii economiei sociale reprezentau,
în august 2012, 23% din total unităţi protejate”.
Aceste concluzii parţiale, care conduc la situaţia de a exclude
unităţile protejate autorizate din judeţul Cluj din rândul entităţilor de
economie socială, au determinat un moment de impas, prin dilemele
generate, la nivelul cercetătorului şi a parcursului său, de confruntarea
cu o întrebare capitală: „Este justificată continuarea investigării
unităţilor protejate autorizate din judeţul Cluj, în condiţiile în care
acestea nu se încadrează în criteriile de selecţie avansate de recentele
studii din domeniu?”. După o analiză riguroasă a alternativelor de
acţiune avute la îndemână, decizia finală a fost aceea de a continua
procesul investigativ, decizie fundamentată pe două argumente
120 Vol. V • Nr. 2/2015

principale: pe de o parte, este vorba de faptul că există deficienţe la

nivelul armonizării tuturor prevederilor legislative care vizează situaţia
unităţilor protejate autorizate din perspectiva economiei sociale şi, pe
de altă parte, de realitatea potrivit căreia, la nivelul cunoaşterii largi, în
discursurile publice, în mass-media şi chiar în unele materiale de
specialitate, unităţile protejate sunt considerate a fi entităţi de
economie socială.
Analiza unităţilor protejate autorizate din judeţul Cluj din
perspectiva prezenţei în mediul online relevă o stare de fapt care
suscită discuţii amănunţite. La acest nivel, s-a constatat faptul că 28
dintre unităţile protejate autorizate de pe raza judeţului au ales să îşi
promoveze activitatea pe Internet, 9 dintre acestea optând atât pentru
site/blog, cât şi pentru cont de Facebook. Este de remarcat şi faptul că
19 dintre unităţile avute în vedere nu sunt vizibile în mediul online;
identificarea motivelor care justifică acest comportament reprezintă un
potenţial focus pentru cercetări viitoare.
Observarea comportamentului online al celor 28 de unităţi
protejate autorizate care au ales să-şi prezinte activitatea pe a condus la
constatarea că 9 dintre acestea au ales, din considerente necunoscute,
să nu-şi facă public statutul – altfel spus, să nu-şi asume, în mod public,
faptul că activitatea internă este asigurată de o forţă de muncă din care
30% sunt persoane cu dizabilităţi, chiar dacă acest statut ar putea
asigura creşterea randamentului economic, datorită facilităţilor fiscale
acordate, conform legii, potenţialilor parteneri. Şi acesta este un aspect
care merită atenţie, din perspectiva unor studii ulterioare.
4. Concluzii
Analiza situaţiei unităţilor protejate autorizate de pe raza
judeţului Cluj a reprezentat un efort considerabil de culegere,
prelucrare şi analiză a unui volum masiv de date, un demers solicitant,
însă încununat de satisfacţii.
Faptul că judeţul Cluj ocupă al doilea loc la nivel naţional, după
Bucureşti, din punctul de vedere al numărului de unităţi protejate
autorizate, reprezintă un aspect îmbucurător. Informaţiile cu privire la
ponderea persoanelor cu dizabilităţi în rândul populaţiei totale de la
nivel judeţean, care plasează Clujul aproape de media naţională atrag
atenţia asupra nevoii de creştere a eforturilor de încurajare şi susţinere
a persoanelor cu dizabilităţi în vederea ocupării şi incluziunii sociale.
Vol. V • Nr. 2/2015 121

O situaţie specială se întâlneşte în cazul comunităţilor rurale. Din

observaţiile culese pe parcursul acestui demers de cercetare, mediul
rural incorporează o foarte mică parte din totalul unităţilor protejate
autorizate. Este o situaţie regretabilă, având în vedere faptul că acesta
este mediul în care economia socială îşi poate atinge potenţialul său
real, în condiţiile unor nevoi comunitare care rămân adesea, fără
răspuns.
Un aspect inovator al acestui studiu a fost observarea
comportamentului online al unităţilor protejate autorizate. Situaţia
numărului ridicat al entităţilor care au ales să nu-şi promoveze
activitatea pe Internet, ca măsură de marketing, dar şi cazul specific al
acestor unităţi care, deşi au site/blog/cont Facebook, nu precizează
statutul lor de „unitate protejată autorizată” suscită la presupuneri, mai
mult sau mai puţin fondate, care însă ar fi interesant de abordat, într-o
manieră ştiinţifică, în cadrul unor studii ulterioare.
Din această perspectivă, unităţile protejate autorizate au nevoie,
în primul rând, de o schimbare la nivelul conştientizării rolului pe care
îl joacă în cadrul comunităţilor locale, a potenţialului de dezvoltare în
direcţia economiei sociale, dar a oportunităţilor pe care această formă
de activitate le include. Pe de altă parte, aceste unităţi trebuie să-şi
dezvolte capacitatea de a-şi gândi misiunea socială prin comportamente
economice strategic orientate înspre performanţă şi sustenabilitate.
În concluzie, este certă nevoia unui cadrul legislativ clar şi
armonizat care să reglementeze, fără dubii, existenţa tuturor unităţilor
ale economiei sociale, din punct de vedere juridic şi fiscal, dar şi care să
prevadă măsuri de susţinere a acestui domeniu particular de activitate.
În egală măsură, este nevoie de măsuri integrate de dezvoltare locală,
care să includă, în mod strategic, unităţile protejate autorizate atât în
circuitul serviciilor sociale, cât şi în cel economic, în condiţii de
vizibilitate şi suport din partea comunităţii locale.
Bibliografie
1. Achiţei, A., Munteanu, M., Drelea, A. (2014) „Dezvoltarea strategică
a economiei sociale în România” (p. 107-116). În rev. „Revista de
Economie Socială”, vol. IV, nr. 2/2014.
2. Amin, A. (2009). „Locating the Social Economy” (p. 3-21). În Amin.
A. (ed.) The Social Economy. International Perspectives on Economic
Solidarity, London & New York: Zed Books.
122 Vol. V • Nr. 2/2015

3. Anca, C. (2012). Compendiu de idei de afaceri şi modele de bună

practică. PNUD România.
4. Barna, C. (2014). Atlasul economiei sociale – România 2014.
Bucureşti: Institutul de Economie Socială.
5. Centre International de Recherches et D’Information sur
L’Économie Publique, Sociale et Coopérative (CIRIEC) (2007). The
Social Economy in the European Union, Bruxelles: European Economic
and Social Committee.
6. Codul civil (actualizat).
7. Conferinţa Europeană Permanentă a Cooperativelor, Mutualităţilor,
Asociaţiilor şi Fundaţiilor (CEP – CMAF) (2002). Carta principiilor de
economie socială.
8. Constantinescu, Şt. (2013). Economia socială și ocuparea forţei de
muncă - Integrarea grupurilor vulnerabile pe piaţa muncii. Bucureşti:
Institutul de Economie Socială.
9. Hausner, J. (2009). „Social economy and development in Poland” (p.
208-231). În Amin. A. (ed.) The Social Economy. International
Perspectives on Economic Solidarity, London & New York: Zed Books.
10. Hotărârea 268/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de
aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi
promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
11. Hotărârea 89/2010 pentru modificarea şi completarea Normelor
metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006.
12. Institutul Naţional de Statistică (2015). Baza de date Tempo-online
– Populaţia şi structura sa demografică.
13. http://statistici.insse.ro/shop/index.jsp?page=tempo3&lang=en&
ind=POP108D
14. Kickul, J.; Lyons, T.S. (2012). Understanding Social Entrepre-
neurship – The Relentless Pursuit of Mission in an Ever Changing World.
New York: Routledge.
15. Legea 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor
persoanelor cu handicap (republicată).
16. Legea 219/2015 privind economia socială.
17. Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS) (2010).
Raport de cercetare privind economia socială în România din perspectivă
europeană comparată.
18. Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor
Vârstnice (2015). Buletinul statistic din 31 decembrie 2014.
Vol. V • Nr. 2/2015 123

19. http://www.mmuncii.ro/j33/index.php/ro/2014-
domenii/protectie-sociala/ppd
20. Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor
Vârstnice (2015). Lista unităţilor protejate (2007-2015).
21. http://www.mmuncii.ro/j33/index.php/ro/2014-
domenii/protectie-sociala/ppd
22. Moulaert, F.; Ailenei, O. (2005). „Social Economy, Third Sector and
Solidarity Relations: A Conceptual Synthesis from History to Present”
(p. 2037-2053). În rev. „Urban Studies”, vol. 42, no. 11/2005.
23. Munteanu, M.S. (2011). „Economia socială – experienţă proprie şi
incertitudini” (p. 167-174). În rev. „Revista de economie socială”, vol. I,
nr. 1/2011.
24. Ordinul 1372/2010 privind aprobarea Procedurii de autorizare a
unităţilor protejate.
25. Papp, M. (2011). „Social Economy, as a Special Section on the
Informal Economy in the Northern Great Plains Region of Hungary” (p.
47-65). În rev. „Acta Universitatis Sapientiae, Social Analysis, vol. 1, no.
1/2011.
26. Pearce, J. (2009). „Social Economy: Engaging as a Third System?”
(p. 22-36). În Amin, A. (ed.) The Social Economy – International
Perspectives on Economic Solidarity. London: Zed Books.
27. Petrescu, C. (coord.) (2013). Economia socială în contextul
dezvoltării locale. Iaşi: Polirom.
28. Stănescu, S. (Ed), Asiminei, R., Rusu, O., Vîrjan, D. (2012). Profit
pentru oameni - Raport de deschidere în cadrul proiectului Modelul
Economiei Sociale în România. Programul Națiunilor Unite pentru
Dezvoltare România.
124 Vol. V • Nr. 2/2015

THE SITUATION OF THE AUTHORISED PROTECTED
UNITS FROM THE PERSPECTIVE OF THE SOCIAL
ECONOMY – CLUJ COUNTY CASE
Oana-Magda Vlăduţ [1]
Abstract
The frequent use of the concept of social economy in the national and international
discourses on social inclusion of vulnerable groups and local development
generated an increase in public interest regarding the opportunities that this
particular form of activity can provide. This context primarily requests a conceptual
clarification of the social economy, to know and understand accurately what social
economy is and what is not. Also, the analysis of the present situation of the social
economy at national and local levels is becoming a necessity thus to have a
coherent overview on the status quo, which, in conditions of strategically directed
endeavors, can be used as a resource, as a foundation for developing, quantitative
and qualitative, the social economy. Currently, the position of the authorized
protected units in the range of the social economy entities is not clear, given the
deficiencies in the legislative provisions in the field, especially in terms of clarity
and especially of their harmonization. This article presents the results of an
analytical incursion focused on the situation of the authorized protected units from
Cluj County, in terms of number, environment where they are established and
function, organization and especially their economic behavior – important from the
perspective of social economy.
Keywords: social economy, authorized protected unit,

visibility, online
1. Argument
So far, the investigative efforts in the social economy domain
targeted, depending on the area of interest, a variety of aspects, from
the history and evolution of the concept (Pearce, 2009), to determining
[1]Expert in social economy/president C.I.S. IMPROVE, Predeal street, no. 34E, ap. 2, Cluj-
Napoca, 0744668536, contact@cisimprove.ro
the actors or groups involved, the main approaches used, and the need
of “conceptual identification” (CIRIEC, 2007, p. 114) of social economy,
at national and European levels. Noteworthy is the conclusion of the
study conducted by M. Papp (2011), which emphasizes the role of
various forms of social economy, especially in Central and Eastern
Europe countries, as main of additional source of living and wealth.
In Romania, the studies in social economy, developed mainly after
2010, aimed at comparative analyses in the European Union (Achiţei,
Munteanu, Drelea, 2014), identifying the actors involved in the social
economy at national level (Barna, 2014), capturing the national
mechanisms supporting social economy (MMFPS, 2010), highlighting
the best practices in the field (Anca, 2012), but also case studies,
focusing on their role in the development of local communities
(Petrescu, 2013).
This study is a step forward in the field, by capturing and
analyzing the specific configuration of the authorized protected units at
the level of a certain community, respectively Cluj County. At the same
time, it can contribute to the conceptual clarification of the social
economy in the national context, where both theoretical perspectives
and realized studies highlight the difficulties existing at this level.
2. Social Economy - current trends

The social economy is “the kind of economy that effectively
combines individual with collective responsibility for producing goods
and/or providing services, seeking economic and social development of
a community and whose main purpose is the social benefit. Social
economy is based on voluntary and solidary private initiative, with a
high degree of autonomy and responsibility, assuming an economic risk
and limited profit distribution” (Stănescu, 2012, p. 13). Moreover, social
economy is “a way to respond to the alienation and to the needs unmet
by the traditional private sector or the public sector in times of socio-
economic crisis” (Moulaert and Ailenei, 2005, p. 2041).
Currently, there is a massive pressure on the social economy as an
expression of confidence in its potential for development of both the
European Union and the Romanian society.
Based on the statement “every social enterprise starts with an
idea to improve society in some way” (Kick and Lyons, 2012, p. 42), it is
evident the variety of opportunities this type of organization opens,
from prevention activities to proactive actions.
126 Vol. V • Nr. 2/2015

Encouraging the development of social economy, in the context of

a social system whose functioning is hampered by principles of
organization unproductive from time to time, by the overwhelming
number of solicitations and the insufficient funding resources, relies
primarily on the changing perspective in social policy, being identified,
in this regard, tendencies to move towards innovative solutions that
lead to sustainable improvements.
Changes in approach can also be noticed in the procedures for
social intervention – in particular, from one based on needs, to one
based on results, along with increasingly obvious actions to involve the
beneficiaries in their own process of assistance, by a growing personal
responsibilization (Kick and Lyons, 2012).
To substantiate the importance of the social economy in the
context of society, Sałustowicz (2006, in Hausner, 2009) identified the
main functions that it performs, also highlighting the main levels on
which social economy makes or should make their effects felt: in terms
of employment and labor market policies – generate new jobs,
particularly for the marginalized or at risk of marginalization, but also
the provision of vocational training and facilitating the labor market
integration; in terms of social policies – to deliver social services to
individuals and communities, especially in areas where either the
public or the private sector fail to meet increasingly large social needs;
in terms of democratization – attract and engage individuals and social
groups in political decision-making processes; in terms of social change
– be the place where an alternative social and economic system is
created.
As already noted, a lot of expectations are placed on social
economy. The specific effects generated by the social economy however
depend on the economic, cultural and institutional environment where
it evolves and which determines the features, opportunities and
flexibility of the social economy, which in turn influences the
perceptions and local expectations.
Beyond the contextual characteristics, the social economy
constantly faces a difficult task: to keep a balance between the welfare
goals and the market goals (Amin, 2009; Hudson, 2009, in Amin, 2009).
In the contemporary society, “the commitment towards social
empowerment, towards the satisfaction of social needs and ethical
practice are easily compromised by the pressure of competing in
commercial markets, of responding to rigorous audits from the
Vol. V • Nr. 2/2015 127

founders and of continually seeking new revenue opportunities. When

lacking business expertise or the ability to manage multiple and
conflicting demands, often the organization reaches collapse or is
forced to compromise its social and ethical purposes” (Amin, 2009, p.
13).
Even if they seem opposites, the two types of objectives are not
irreconcilable; it just takes public recognition of this tension through
measures for either diminishing the market pressure on social economy
or supporting its function of creating social welfare. However, the social
economy, regardless of its stage of development, requires support at
the national policy level.
Looking at the scale lately taken by the social economy, at least
regarding the international political discourse, we can identify a change
more in perspective than in ideology, in the context of the progressive
movement of reconceptualizing some community economic and social
activities as generating new employment opportunities and new
markets, based on trading socially necessary products, and also on the
economic empowerment of the disadvantaged communities. This
change of perspective is also backed by the intention to humanize
capitalism, to add it a component of care (concern), through socially
responsible markets and ways of delivering based on need and directed
to the stakeholders. Thus there appears a perception of the economy as
a heterogeneous entity composed of several market commitments,
social coordination and ethical orientation (Amin, 2009).
3. Methodological process
This study sought to build a picture of the situation of the
authorized protected units from Cluj County, from the perspective of
social economy. Regarding the research population, there were targeted
all the authorized protected units from Romania, the group investigated
in this context being restricted to Cluj County, the area of research. It
should be noted at this level, that were included in the survey through
an indirect approach, all the authorized protected units centralized by
the Ministry of Labor, Family, Social Protection Elderly (publicly
available version in March 2015).
Specifically, the study was oriented, on the one hand, towards the
analysis of how the protected units are defined in the documents
governing their authorization and functioning, but on the other hand,
towards gathering information regarding the location and environment
128 Vol. V • Nr. 2/2015

(rural/ urban) where they are set up and operate, their form of
organization and their online presence (as an expression of economic
behavior).
Gathering data in the context of this research was completed using
a mix of methods and instruments, respectively document analysis,
secondary data analysis and structured observation.
The presence in the online environment, variable investigated
through structured observation, was analyzed by gathering information
on the extent to which the authorized protected units, with direct
intent, made efforts to self-promote themselves on the Internet, by
building customized sites/blogs and social media accounts (Facebook,
Twitter). The information was gathered focusing solely on the search
engine Google, screening the first 50 posts for each analyzed unit.
3.1 The analysis of the national legislative framework

The protected unit is “the public or private economic operator,
with its own management, in which at least 30% of the total number of
employees with individual employment contract are persons with
disabilities” (Law 448/2006 on the protection and promotion of rights
of persons with disabilities (republished), art. 5, pt. 29).
The existence and especially the survival of the authorized
protected units in the socio-economic market from Romania is difficult,
as M.S. Munteanu, director of development and communications at the
Foundation “Close to You” Romania (2011, p. 173) also claims: “[...]
These structures of social economy [...] operate in the market as private
entities in a normal competitive environment. That is why their
management, as opposed to managing a business company, raises
major issues related to the labor force involved (minimum 30 percent
disabled persons), workload and productivity, cost of raw materials,
small series or sole production incorporating labor and, consequently,
the addressed market, but also problems generated by preconceptions
about the quality of products made by these workers: people with
disabilities.”.
Addressing the assimilation of the protected units in the category
of social economy entities, recent studies in the field (Constantinescu,
2013, p. 6) argue that “only the protected units organized in traditional
forms of social economy: associations, foundations, cooperatives can be
assimilated to the broader domain [...] of social economy”, and that
because the law governing the establishment and functioning of
Vol. V • Nr. 2/2015 129

protected units do not include any reference to the defining principles

of the social economy. Also, bear in mind that, to be considered as social
economy entities, the authorized protected units should be organized as
independent legal entities and be part of the private sector (Ministry of
Labor, 2010).
Regarding the establishment of the protected units, one aspect
that should be mentioned about how they come into existence is that
current legislation regulates the authorization, not their establishment,
which means that the term protected unit doesn’t represent a distinct
form of activity organization, by its own, regulated by a special law, but
a statute assigned to a variety of legal forms (companies, associations
and foundations, cooperatives, freelancers), at the end of an
authorization procedure (Order 1372/2010 on approving the
procedure for authorizing the protected units).
Under the current legislation (Law 448/2006, art. 81, Para. 1), the
authorized protected units “can be set up by any natural or legal person,
public or private, which employs persons with disabilities”. As the
public institutions can found authorized protected units, it can be
noticed, at this level, a significant contradiction with one of the
fundamental principles of the social economy – the management
autonomy and independence from public authorities (CEP-CMAF,
2002); this provision represents a selection criterion for the protected
units which can be assimilated to social economy.
Furthermore, Law 448/2006 (art. 81, Para. 2) regulates the
typologies of protected units from the perspective of their status, which
may be: “a) with legal personality; b) without legal personality, with its
own management, in the form of sections, departments or other
structures within economic operators, public institutions or non-
governmental organizations, as well as those organized by the disabled
person authorized under the law, to develop independent economic
activities“. More specifically, the Government Decision 268/2007
approving the Methodological Norms for the application of Law
448/2006 on the protection and promotion of the rights of persons
with disabilities (art. 44) clarifies the types of entities considered
protected units, namely: “a) economic operators with legal personality,
regardless of form of ownership and organization, with at least 30% of
total number of employees persons with disabilities employed with
individual work contract; b) sections, departments or other structures
within economic operators, public institutions or non-governmental
130 Vol. V • Nr. 2/2015

organizations that have their own management and at least 30% of the
total number of employees persons with disabilities employed and
salaried; c) natural disabled person authorized by law to conduct
independent economic activities, including family association which has
in composition a disabled person. This also includes natural disabled
persons authorized under special laws, which operates both
individually and in one of the profession’s forms of organization.”.
Given that the Law 219/2015 on social economy stipulates that
social economy activities are carried out by clearly delineated legal
entities, established and operating in accordance with the principles of
social economy (Law on the social economy, art. 8, Paara. 2), there is
highlighted another limiting factor with regard to the inclusion of the
protected units in the category of social economy entities: the status of
legal personality.
From this perspective, the Civil Code states that a legal person
“must be independently organized and have own patrimony, affected to
achieve a certain licit and moral purpose, in accordance with the
general interest” (art. 187) and that it “participates in its own behalf in
the civil circuit and responds for its assumed obligations with its own
goods, except where the it is provided otherwise by law” (art. 193, Para.
1). Thus, it is understandable that sections and departments as a form
of organization of the authorized units protected, do not have legal
personality (unless this is specifically requested – issue demanding
further in-depth investigation) and therefore cannot be placed in the
category of social economy entities.
As regards the authorization of protected units, Order 1372/2010
(art. 4) lays down the conditions that an entity must fulfill in order to be
authorized as a protected unit, namely: own management; at least 30%
of the total number of employees to be people with disabilities; the
commercialized products or services to be made through the employed
disabled persons’ own activity, excepting those provided by the
protected units established within organizations of disabled persons. It
is obvious the importance granted to the direct involvement of
employees with disabilities, essential from the perspective of the
purpose of establishing protected units, that of protecting and
promoting the rights of persons with disabilities, for their social
integration and inclusion, in terms of equality of rights and obligations
in society (Law 448/2006, art. 3); this is defined as “the set of activities
carried out fully or partially by the disabled person in order to obtain a
Vol. V • Nr. 2/2015 131

marketable product or to provide a service” (Decision 89/2010 on

amending and completing the Methodological Norms for the application
of Law no. 448/2006, art. 43, Para. 4), issue certified, according to the
law, by the individual work contract of the employed disabled person,
by the job description or other documents issued by the management of
the protected unit.
Beyond the preoccupation to promote the rights of persons with
disabilities, the major importance of the Law 448/2006 sets in the fact
that it regulates the establishment of protected units and, moreover,
that it introduces some provisions meant to ensure to the protected
units a competitive advantage in the market which to positively
influence the self-supporting capacity of these forms of helping a
significant vulnerable group on medium and long term.
This aspect occurs in the context of introduction, for all public or
private entities, with a total of at least 50 employees, the obligation to
“employ disabled persons at a rate of at least 4% of the total number of
employees” (Law 448/2006, art. 78, Para. 2); in advancing this
percentage, it was taken into consideration the assurance of an
optimum ratio between valid labor force, able to be productive in
normal circumstances, and a labor force special from the point of view
of the particular needs of adapting the workplace, due to physical,
mental or sensory conditions, innate or acquired.
Law 448/2006 (art. 78, Para. 3) also provides alternatives to
those who do not comply with the provision regarding the compulsory
employment of people with disabilities, one of them being the
possibility to purchase “goods or services from authorized protected
units, based on partnership, in the amount equivalent to the amount
due to the state budget”, respectively 50% of the national minimum
gross salary for each position where that entity did not hire people with
disabilities.
The aspect of direct involvement of people with disabilities
reappears in the legislative discourse; this time, it is presented in the
specific context of measures to encourage employment of persons with
disabilities and respectively to support the protected units as an
important criterion for selecting the products or services that can be
purchased under the law, by the entities with more than 50 employees
who do not comply with the provision regarding the mandatory
employment of disabled persons (Decision 89/2010, art. 43, Para. 3).
132 Vol. V • Nr. 2/2015

Furthermore, the Law 448/2006 (art. 82, Para. 1) provides a suite

of fiscal benefits aimed also to support the authorized protected units in
order to consolidate its position in the competitive market; these are:
“a) exemption from the taxes for authorizing its establishment and its
renewal; b) exemption from payment of income tax, provided if at least
75% of the fund obtained by exemption is reinvested for restructuring
or for purchase technological equipment, machinery, work installations
and/or adapting the protected workplaces [...]”. Moreover, it can be
noticed an attempt to responsibilize the community for the situation of
the persons with disabilities and also regarding the level of local
development, given that the Law 448/2006 (art. 82, Para. 3c) facilitate
the access of protected units to “other rights granted by local
government authorities financed from own funds”.
The analysis of the norms on the measures that support the
activity of the authorized protected units was conducted from the
perspective of the good intentions of the legislature that aimed, as
already mentioned, to offer to these entities a competitive advantage in
a market economy. However, the studies in the field identified a
disadvantage generated by the privileges granted to the protected units,
in the absence of the social economy principles in the legislation
regarding the protected units, due to “the opportunistic behavior that
they generate” (Constantinescu, 2013, p. 7).
3.2 The situation of the authorized protected units at

national level
The analytical endeavor regarding the situation of the authorized
protected units from Cluj county is based on the critical analysis of the
global image shown at the end of 2014 on the situation of the persons
with disabilities and the authorized protected units in Romania.
This goal involves, essentially, determining the relevant categories
of information directly in line with the focus of research. In this respect,
there were selected and analyzed a set of indicators: total number of
inhabitants in each county (source: Tempo-online, INS, 2015), the
number of disabled people in each county (source: Statistical Bulletin of
December 31, 2014, MMFPSPV, 2014) and the number of authorized
protected units in each county (source: List of authorized protected
units (2007-2015), MMFPSPV, 2015). Based on these data, it was
developed another set of indicators specific for this study, which to
optimize the research, namely: the share of people with disabilities
Vol. V • Nr. 2/2015 133

among the total local population for each county; the number of
disabled persons per authorized protected unit for each county; the
national average of the share of persons with disabilities in the total
population; the national average of the number of people with
disabilities for each county; the national average of the number of
people with disabilities per protected unit.
The analysis of all these indicators allows the creation of a general
picture regarding the national situation of the persons with disabilities
and the authorized protected units.
Thus, it was found that the greatest number of people with
disabilities is concentrated in Bucharest, with a share in the total local
population of 3.23%, below the national average of 3.69%, and a
presence of the authorized protected units with 402.72 disabled per
protected unit.
It was also noticed that the highest share of people with
disabilities in the total population at the county level, 6.5%, is recorded
in Sălaj county, where to one authorized protected unit would come a
number of 7173 people with disabilities, almost seven times higher
than the national average of 1045.16. At the opposite side is found Ilfov
county, with a share of 2.3% of persons with disabilities in the total
local population and 384.72 persons with disabilities per protected unit
– the lowest value at national level.
The highest number of disabled people per authorized protected
unit, 16277, is registered in Mehedinţi county – sixteen times higher
than the national average. Regarding the number of authorized
protected units currently active at national level, it appears that, at the
end of 2014, there were registered 706 such units. Regarding their
distribution by county, it stands out Bucharest, with 150 units currently
active, followed by Cluj county, with a total of 47 units. In contrast,
attention is drawn to: Giurgiu, which, in spite of the 3.54% share of
persons with disabilities in the total local population, it has no
authorized protected unit; Gorj, Ialomiţa and Mehedinţi counties, each
having one authorized protected unit; Călăraşi, Sălaj and Vrancea
counties, each with two such units.
3.3 The situation of the authorized protected units in Cluj

county
Focusing the analytical endeavor on the situation of Cluj County,
beyond the privileged position of being ranked second after Bucharest,
134 Vol. V • Nr. 2/2015

in terms of the number of authorized protected units (47), the data

indicate a share of persons with disabilities (24,918) among total local
population (698,929) of 3.56%, which is below the national average
(3.69%), with only 0.13%, but also a number of disabled persons per
authorized protected unit of 530.17, representing almost half of the
national average (1045.16).
The list of authorized protected units (2007-2015) (MMFPSPV,
2015) made possible to identify the localities in which the authorized
protected units are established (their head offices) and where they
operate (their headquarters/secondary offices).
Regarding the situation of Cluj county, it was found that most
authorized protected units in Cluj, respectively 39, are established and
operate in the county seat – Cluj-Napoca; one possible explanation for
this would be that most of the people with disabilities to live in Cluj-
Napoca, argument rather unlikely, but which may be subject to future
investigative activities. It also can be noticed that, beyond the
authorized protected units from Cluj-Napoca, there are recorded
another 3 such units in urban area (2 in Turda and 1 Dej) and only 3 in
rural area (Bologa, Floreşti and Săvădisla). There were identified two
situations in which the units declared multiple locations (headquarters
in a town and secondary offices in another/others).
Given the criteria for distinguishing the authorized protected
units that can be included in the area of social economy entities from
those which cannot be assimilated to this type of activity – form of
organization and legal status, the next step in the analysis is focused on
investigating the specific situation of the authorized protected units
from Cluj county.
From the perspective of the criterion regarding the forms of
organization specific to social economy, were highlighted the following
categories: 29 companies; 5 sections/ departments in companies; 5
sections/departments in associations/foundations; 2 freelancers; one
private office – liberal profession. It was found that there is no
association/foundation authorized as protected unit and that only the 5
authorized protected units organized as sections/departments in
associations/foundations can be assimilated to social economy.
Moreover, from the perspective of the other important criterion
outlined above, namely that of compulsory organization as a legal
entity, it appears that this sole category of authorized protected units in
Vol. V • Nr. 2/2015 135

the county (sections/departments of associations/ foundations)

disqualify from considering them social economy entities.
All the information obtained by filtering the authorized protected
units from Cluj county by the two key criteria – form of organization
and legal status – are supported, at the national level, by the data
collected in some other studies (Constantinescu, 2013, p. 7) according
to which “the legal form specific to social economy represented, in
August 2012, 23% of the total protected units".
These partial conclusions, which lead to the situation to exclude
all the authorized protected units from Cluj county from the range of
social economy entities, determined a moment of deadlock, because of
the dilemmas generated for the researcher and its endeavor by the
confrontation with a capital question: "Is it justified to continue the
investigation on the authorized protected units from Cluj county, as
they do not fulfill the criteria for selection advanced by the recent
studies in the field?".
After a thorough analysis of the available alternatives for action,
the final decision was to continue the investigative process, a decision
based on two main arguments: on the one hand, it is the fact that there
are shortcomings in the harmonization of all legislative provisions
aimed at the situation of authorized protected units in terms of social
economy and, on the other hand, the reality that, to the knowledge
wide, in public speeches, in the media and even in some specialized
materials, protected units are considered to be entities of economy
social.
The analysis of the authorized protected units from Cluj county in
terms of online presence reveals a fact that arouses detailed
discussions. At this level, it was found that 28 of the authorized
protected units from the county chose to promote their activities on the
Internet, 9 of them opting for both website/blog and Facebook account.
19 of the units in question are not visible online; identifying the reasons
for this behavior is a potential focus for future research.
Observing the online behavior of the 28 authorized protected
units that chose to present their activity on the Internet led to the
finding that 9 of them chose, for unknown reasons, not to make public
their status – in other words, not to publicly assume that their internal
activity is provided by a workforce of which 30% are people with
disabilities, even if this status could provide economic yield increase
136 Vol. V • Nr. 2/2015

due to tax incentives granted by law to potential partners. And this is an

issue that deserves attention in the light of subsequent studies.
4. Conclusions
The analysis of the authorized protected units from Cluj county
was a considerable effort to gather, process and analyze massive
volumes of data, an exhausting but rewarding endeavor.
The fact that Cluj county ranks secondly, at the national level, after
Bucharest, in terms of number of authorized protected units, is a
pleasing aspect. However, the information on the proportion of disabled
people among the total population at the county level, which places Cluj
county close to the national average draws attention to the need to
increase efforts to encourage and support people with disabilities for
employment and social inclusion.
A special situation is met in the rural communities. Out of the
information collected during this research process, the rural
environment incorporates a very small part of the total authorized
protected units. It is a regrettable situation, given that this is the
environment where the social economy can achieve its real potential
considering the community needs that often remain unanswered.
An innovative aspect of this study was the observation of the
online behavior of the authorized protected units. The situation of the
large number of entities that chose to promote the activity on the
Internet, as a matter of marketing, but also the specific case of those
units which, although they have site/blog/Facebook account, they do
not specify their status of “protected unit authorized” raise more or less
founded assumptions, that would be interesting to be approached in a
scientific manner, within the framework of further study.
From this perspective, the authorized protected units need, firstly,
a change in the awareness of the role they play in local communities, of
their potential for development towards the social economy, but also of
the opportunities that this form of activity provide. On the other hand,
these units must develop their ability to conceptualize their social
mission in terms of economic behaviors strategically oriented towards
performance and sustainability.
In conclusion, there is a certain need for a clear and harmonized
legal framework to govern without doubt the existence of all the social
economy units, in legal and fiscal terms, and providing measures to
support this particular form of activity. Equally, there is a need for
Vol. V • Nr. 2/2015 137

integrated measures for local development, which to strategically

include the authorized protected units in the circuit of social services
and economy, in conditions of visibility and support from the local
community.
Bibliography
1. Achiţei, A., Munteanu, M., Drelea, A. (2014) „Strategic development
of the social economy in Romania” (p. 107-116). In „Social Economy
Magazine”, vol. IV, no. 2/2014.
2. Amin, A. (2009). „Locating the Social Economy” (p. 3-21). In Amin.
A. (ed.) The Social Economy. International Perspectives on Economic
Solidarity, London & New York: Zed Books.
3. Anca, C. (2012). Compendium of business ideas and best practices.
PNUD Romania.
4. Barna, C. (2014). Social Economy Atlas – Romania 2014. Bucharest:
Institute for Social Economy.
5. Centre International de Recherches et D’Information sur
L’Économie Publique, Sociale et Coopérative (CIRIEC) (2007). The
Social Economy in the European Union, Bruxelles: European Economic
and Social Committee.
6. Civil Code (updated).
7. Permanent Conference of Cooperatives, Mutuals, Associations and
Foundations (CEP – CMAF) (2002). Charter of principles of the social
economy.
8. Constantinescu, Şt. (2013). Social economy and employment –
Integrating vulnerable groups on the labour market. Bucharest: Institute
for Social Economy.
9. Hausner, J. (2009). „Social economy and development in Poland” (p.
208-231). In Amin. A. (ed.) The Social Economy. International
Perspectives on Economic Solidarity, London & New York: Zed Books.
10. Decision 268/2007 on approving the Methodological Norms for
the application of Law no. 448/2006 on the protection and promotion
of the rights of persons with disabilities.
11. Decision 89/2010 on amending and completing the
Methodological Norms for the application of Law no. 448/2006.
12. National Institute of Statistics (2015). Tempo-online database –
Population and demographic structure. http://statistici.insse.ro/shop/
index.jsp?page=tempo3&lang=en&ind=POP108D
138 Vol. V • Nr. 2/2015

13. Kickul, J.; Lyons, T. S. (2012). Understanding Social Entrepre-

neurship – The Relentless Pursuit of Mission in an Ever Changing World.
New York: Routledge.
14. Law 448/2006 on the protection and promotion of the rights of
persons with disabilities (republished).
15. Law 219/2015 on social economy.
16. Ministry of Labor, Family and Social Protection (MMFPS) (2010).
Research Report on the Social Economy in Romania from a comparative
European perspective.
17. Ministry of Labor, Family and Social Protection for the Elderly
(2015). Statistical Bulletin of 31 December 2014. http://www.mmuncii.
ro/j33/index.php/ro/2014-domenii/protectie-sociala/ppd.
18. Ministry of Labor, Family and Social Protection for the Elderly
(2015). The list of protected units (2007-2015). http://www.mmuncii.
ro/j33/index.php/ro/2014-domenii/protectie-sociala/ppd.
19. Moulaert, F.; Ailenei, O. (2005). „Social Economy, Third Sector and
Solidarity Relations: A Conceptual Synthesis from History to Present”
(p. 2037-2053). In „Urban Studies”, vol. 42, no. 11/2005.
20. Munteanu, M.S. (2011). „Social economy – own experience and
uncertainties” (p. 167-174). In „Social Economy Magazine”, vol. I, nr.
1/2011.
21. Order 1372/2010 on approving the Procedure for authorizing the
protected units.
22. Papp, M. (2011). „Social Economy, as a Special Section on the
Informal Economy in the Northern Great Plains Region of Hungary” (p.
47-65). In „Acta Universitatis Sapientiae, Social Analysis, vol. 1, no.
1/2011.
23. Pearce, J. (2009). „Social Economy: Engaging as a Third System?”
(p. 22-36). In Amin, A. (ed.) The Social Economy – International
Perspectives on Economic Solidarity. London: Zed Books.
24. Petrescu, C. (coord.) (2013). Social economy in the context of local
development. Iaşi: Polirom.
25. Stănescu, S. (Ed), Asiminei, R., Rusu, O., Vîrjan, D. (2012). Profit
pentru oameni - Raport de deschidere în cadrul proiectului Modelul
Economiei Sociale în România. United Nations Development Program
România.
Vol. V • Nr. 2/2015 139

ECONOMIA SOCIALĂ UN PAS SPRE CREATIVITATE
Daniela Vîrjan [1]
Rezumat
Economia socială oferă oamenilor posibilitatea de a-și pune mintea la contribuție și
a da frâu imaginației și creativității pentru a crea bunuri și servicii necesare
satisfacerii nevoilor reale ale colectivității. Economia socială vine în sprijinul celor
care economia clasică nu le mai oferă nicio șansă pentru a-și putea câștiga existența
și în acest sens aceștia se străduiesc să producă un bun sau să ofere un serviciu
astfel încât să contribuie la buna desfășurarea a activității economico-sociale și nu
în ultimul rând la asigurarea bunăstării individuale. Un proverb românesc spune -
buturuga mică răstoarnă carul mare, în acest sens economia socială va ajunge să
ofere șanse tuturor oamenilor care vor să se implice în promovarea și dezvoltarea
acesteia și astfel să satisfacă nevoile indivizilor la un nivel cât mai ridicat.
Cuvinte cheie: economie socială, creativitate,

solidaritate socială, coeziune socială
1. Ce este economia socială?

Economia socială (ES) sau economia solidară sau al treilea sector
s-a dezvoltat din nevoia de a găsii soluţii noi în rezolvarea unor
probleme sociale, economice și de altă natură și pentru a satisface
nevoile membrilor comunităţii care sunt insuficient acoperite de
sectorul public sau de sectorul privat. Principiul care stă la baza ES este
principiul responsabilităţii şi solidarităţii sociale spre deosebire de
sectorul public care urmăreşte asigurarea unei bunăstări colective pe
principiul egalităţii colective, iar sectorul privat urmărește să-și
maximizeze profitul pe principiul eficienţei economice. Cele trei
sectoare au la bază principii diferite, dar activităţile şi bunurile
[1] Conf.univ.dr. la Academia de Studii Economice, Facultatea Economie Teoretică și Aplicată,

Departamentul de Economie și Politici Economice, Str. Piața Romană, nr.6, cod poștal 010374,
telef.+4021.319.19.00/int.293, daniela_virjan@yahoo.com
furnizate de către cele trei sectoare sunt destinate oamenilor şi

comunităţii în sens general.
Dacă vorbim de eficienţă, această caracteristică ar trebui
obținută în cele trei sectoare pentru că eficienţă înseamnă satisfacerea
unor nevoi nelimitate ţinând cont de faptul că resursele sunt limitate.
Eficienţa presupune maximizarea rezultatelor cu eforturi cât mai mici
sau minimizarea eforturilor pentru a obţine rezultate cât mai mari. ES
nu trebuie sa facă abatere de la principiul eficienței economice, trebuie
să pună în balanță resurse pe care le are la dispoziție și modul cum
resurse sunt repartizate către acele categorii care sunt la un moment
dat în anumite situaţii critice (persoane care îşi pierd locul de muncă şi
numai reuşesc să se reintegreze pe piaţa muncii, categorii dezavantajate
pe piaţa muncii, stigmatizate, vulnerabile, persoane cu anumite
dizabilităţi fizice sau mentale etc.).
Credem că într-o lume plină de invidie, egoism, o luptă continuă şi
acerbă pentru interesele individuale, oamenii nu sunt mai fericiţi, ci
dimpotrivă sentimentul de neîmplinire capătă dimensiuni din ce în ce
mai mari. Implicarea într-o acţiune voluntară, de întrajutorare a celor
care la un moment dat sunt mai vulnerabili, din diferite motive, şi care
uneori nu depinde de persoana lor, este un sentiment extraordinar care
nu poate fi explicat prin cuvinte ci doar trăit prin participarea directă în
acte şi fapte sociale în folosul comunităţii.
Economia socială poate fi o continuare a politicii ocupării, oferind
locuri de muncă tuturor celor care sunt descurajaţi şi care poate au
renunţat să-și mai caute un loc de muncă. Economia socială creează
locuri de muncă pentru persoane cu dizabilităţi, pentru cei excluşi şi
marginalizaţi social, celor care nu au o locuinţă, celor care nu au nici o
pregătire profesională, familiilor monoparentale, romilor care sunt
stigmatizaţi şi nu reuşesc să-şi găsească un loc de muncă, tinerilor
absolvenţi care intră cu stângul pe piaţa muncii devenind şomeri, şi
tuturor celor care sunt interesaţi de valorile economiei sociale.
Excluziunea socială poate fi conceptualizată drept o insuficienţă a
următoarelor patru sisteme: sistemul democratic şi legal care
promovează integrarea civică; piaţa muncii, care promovează
integrarea economică; sistemul bunăstării, care promovează integrarea
socială; sistemul familiei şi comunităţii, care promovează integrarea
interpersonală (Manole, 2012, p.114). Contextul economico-social
actual, influenţat de criză, globalizare şi schimbări structurale,
presupune nevoia de reformă care să atenueze, pe de o parte,
142 Vol. V • Nr. 2/2015

rigiditatea instituţională şi legislativă ce domină relaţiile de muncă, iar,

pe de altă parte, problemele cu care se confruntă sistemele de protecţie
socială (Trașcă, 2013, p.67).
ES pe lângă latura socială cuprinde și o latură economică care
presupune un proces complex de producere de bunuri și servicii și de
comercializare a acestora pe o piață liberă și nu neapărat specifică. În
aceste condiții bunurile furnizate de ES trebuie să fie competitive, iar
pentru a obține rezultate bune, întreprinderile sociale trebuie să își
facă simțită prezența pe piață, să fie vizibile prin acțiunile pe care le
întreprind sau produsele pe care le produc și să investească în
publicitate și în politica de marketing pentru promovarea și
comercializarea acestora.
Înţelegerea corectă a ES este absolut necesară pentru că, foarte
mulţi actori ai economiei nu au auzit de economie socială şi în acest
sens nu au nici iniţiative în vederea sprijinirii şi dezvoltării acesteia. ES
a făcut un pas important odată cu intrarea în vigore a legii nr.
219/2015, lege care reglementează domeniul economiei sociale,
stabilește măsuri de promovare și de sprijin pentru anumite categorii și
grupuri sociale, contribuind la dezvoltarea comunității locale, crearea
de locuri de muncă și implicarea persoanelor aparținând grupurilor
vulnerabile.
Misiunea ES este de a populariza, informa şi educa populaţia în
spiritul solidarităţii şi al voluntariatului pentru o înţelegere mai bună a
nevoilor comunităţii. Principiile de bază în prima fază ar trebui să fie
cooperarea şi coordonare între instituţii, ministere şi administraţii
pentru armonizare şi coerenţă între nivelul naţional şi local. Nu trebuie
să excludem posibilitatea unui parteneriat public-privat-întreprindere
socială şi invers.
Principalii actori ai economiei sociale din România sunt: ONG-
urile, asociaţiile şi fundaţii, societăţi mutuale sau casele de ajutor
reciproc (CARS şi CARP), cooperativele mutuale (de consum, de credit şi
agricole), întreprinderile sociale şi alte forme care sunt mai puţin
cunoscute.
Economia socială pune în prim plan grija faţă de individ și
problemele sociale ale acestuia pe principiul solidarităţii şi ajutorului
reciproc. Promovarea și funcționarea entităților economiei sociale la un
nivel susținut, ar putea produce bunăstare economică și socială şi unor
categorii defavorizate ale populației și al cărui număr a crescut destul
de mult mai ales în perioada de criză. De ce economia socială? Pentru că
Vol. V • Nr. 2/2015 143

economia socială urmărește dezvoltarea economică și socială a unei

comunități și al cărui scop principal este asigurarea bunăstării colective
și în special a celor care sunt descurajați pe piața muncii datorită unor
situații nefavorabile.
2. De ce economia socială este un pas spre

creativitate?
Creativitatea este catalizatorul dezvoltării economice, sociale și
educaționale. Creativitatea nu este o activitate separată de cunoaștere, a
fi creativ înseamnă a învăța, a cerceta, a te pune la curent cu noile
informații, a cunoaște și a recunoaște ceea ce fac alții, deci cunoașterea
însăși trebuie să devină creatoare(dex). În sistemul educațional
românesc se acumulează o serie de cunoștințe, dar nu știm cum să
facem ca acele cunoștințe să capete contur în sens practic, pragmatic și
concret. Sistemul educațional nu stimulează gândirea, creativitate și nu
premiază ideile originale, ci premiază reproducerea exactă a
cunoștințelor.
Pentru creativitate sunt necesare câteva condiții: educația este
extrem de importantă dar trebuie să aplicăm în mod creativ tot ceea ce
învățăm; să dobândim cunoștințele necesare într-un anumit domeniu
de activitate sau cunoștințe complementare și nu în ultimul rând să fim
originali. Creativitatea este individuală, individul este cheia, este uzina
pentru că își poate promova propria creativitate prin produsul pe care îl
realizează. Produsul poate fi un obiect, un lucru sau un serviciu, și
pentru că indivizii sunt diferiți și rezultatele sunt diferite. De exemplu
un chirurg care operează pe creier, pentru el fiecare operație reușită
este un act de creație pentru că la fiecare individ situația este diferită și
trebuie să găsească soluții imediate pentru fiecare pacient în parte (așa
cum a declarat într-un interviu academicianul - Leon Dănăilă, medic
specialist neurochirurg).
Criza actuală este o criză a identității umane. Am uitat cine suntem
și ce alegem să fim cu adevărat. Toate evenimentele pe care le-am trăit
în ultimele decenii ne-au convins că dacă nu suntem creativi, inventivi
și flexibili la tot ceea ce se schimbă pe piață, societatea nu progresează,
ci dimpotrivă se afundă și mai mult în abis și neajunsuri.
Economia socială este o acțiune privată, voluntară și solidară care
încurajează creativitatea și originalitatea pentru a asigura
profitabilitatea și continuitatea acțiunilor și activităților pe care le
întreprinde.
144 Vol. V • Nr. 2/2015

Întreprinderile economiei sociale sunt într-o competiție cu

întreprinderile economiei reale și acestea pentru a putea supraviețui
trebuie să creeze și să producă un produs astfel încât să facă față
concurenței de pe piața reală. Întreprinderile de economie socială
produc bunuri originale, unicat având un mare grad de creativitate.
Economia socială este o economie creativă pentru că promovează și
încurajează libera inițiativă, imaginația și originalitatea. Economia
socială poate deveni una din soluțiile inovatoare și creative care pot
contribui la abordarea mai umană a problemelor economice, îmbinând
libertatea pieței cu responsabilitate socială în folosul întregii
colectivități.
3. Exemple de bune practici din economia socială

care pun accent pe creativitate
Asociația pentru Inițiative Durabile-Alternative a promovat
proiectul Creativity Group cu scopul de a stimula gândirea creativă
(bussiness games, teatru de improvizație, light painting, pictură, crearea
de filme și multe ale metode). Proiectul se desfășoară prin ateliere
săptămânale pentru dezvoltarea creativității și se derulează în Cluj-
Napoca și București. Scopul proiectului este de a dezvolta potențialul
creativ, de a antrena gândirea creativă și de a stimula participanții să-și
asume riscul de a fi creativi. Bucureștiul se află pe locul 18 în Uniunea
Europeană cu una dintre cele mai mari concentrări de profesioniști din
domeniul industriilor creative (Ispas, 2013).
Fundația Căminul Felix, Oradea, județul Bihor. Fundația cuprinde
16 case de tip familial, în fiecare casă sunt ocrotiți câte 12 copii
abandonați. Fundația are o întreprindere socială Acțiunea Felix cu
misiunea de a produce resurse pentru copii aflați în îngrijire. Au fost
dezvoltate: ferma de vaci, un centru de croitorie și creație, un motel
agro-turistic și un ansamblu de ateliere cu profil auto și de tâmplărie.
Asociația Casa de copii Sfânta Maria oferă servicii comunității în
scopul ocrotirii, creșterii și educării copiilor cu părinți decedați,
abandonați sau care provin din familii dezorganizate. În anul 2004,
Asociația a pus bazele unei societăți comerciale, numită sugestiv
˶Bucuria copiilor". La început au realizat icoane pictate pe lemn, apoi s-
au implicat în diferite proiecte finanțate din străinătate și au putut
achiziționa utilaje necesare pentru dotarea atelierelor de tâmplărie de
lemn și policlorură de vinil. Pe lângă atelier mai au și un centru de
fotocopiere și un magazin.
Vol. V • Nr. 2/2015 145

Elementul inovator al inițiativei de ES constă în faptul că tinerii au

posibilitatea să învețe în mod practic o meserie, să înțeleagă ce
înseamnă responsabilitatea și să deprindă abilitățile necesare pentru a
se integra într-o echipă de lucru.
Organizați Umanitară Concordia, are ca obiectiv recuperarea și
reintegrarea socială, școlară și familială a copiilor și tinerilor care
provin din familiile defavorizate social sau care nu au un adăpost. În
anul 2012, ocrotea peste 400 de copii și tineri, administrate în
București, Ploiești și Aricești, județul Prahova.
În 2011, organizația a inaugurat Brutăria Concordia, care produce
pentru vânzare, diverse specialități de panificație și patiserie. Brutăria
oferă posibilitatea formării profesionale, în meseriile de bucătar și
patiser, diplomele sunt recunoscute atât în România cât și în UE.
Aproximativ 43% dintre angajații brutăriei sunt tineri aflați în procesul
de reintegrare socială și familială. Pe lângă hala de producție și sălile
pentru cursuri, Brutăria Concordia are o moară, unde macină grâul și
secara folosite în brutărie.
Fundația Dezvoltarea Popoarelor (FDP), are misiunea de a
dezvolta oportunități socio-educative și de integrare profesională
pentru persoane aflate în situație de risc social. FDP are sediul în
București și trei filiale în țară (Arad, Cluj și Dâmbovița). La nivel
comunitar, FDP contribuie la prevenirea abandonului școlar și la
dezvoltarea inițiativelor de ES.
În anul 2012, a luat naștere SC Proiect Mozaic, fabrica are 300
metri pătrați, este configurată pentru o capacitate de producție de 4500
mp de mozaic pe lună și are în dotare utilaje performante. Oferta
disponibilă: mozaic de import, realizarea de tablouri tip frescă, inclusiv
pe bază de comandă, activități de asamblare pentru diferite produse,
confecționare unor articole din hârtie precum și activități de
fotocopiere și pregătire a documentelor.
Asociația de Asistență Socială Comunitară Agape, furnizează
servicii sociale specializate în vederea integrării optime pe plan social,
educațional, profesional și spiritual. Asociația are un atelier
handmade ͈Beauty from Ashes”, singurul partener fiind Romanian
Orphan Ministries, cu sediul în SUA și care comercializează produsele
pe piețele din străinătate.
In atelier sunt confecționate accesorii pentru păr, broșe și alte
bijuterii. Produsele obținute sunt unicat și exprimă talentul, pasiunea și
sensibilitatea celor care lucrează la ele.
146 Vol. V • Nr. 2/2015

Fundația Umanitară HAND-ROM, este o organizație

nonguvernamentală acreditată ca furnizor de servicii sociale,
școlarizarea copiilor cu cerințe educaționale speciale, abilitare-
reabilitare și consiliere în vederea integrării sociale.
În anul 2009 fundația înființează un atelier unde sunt educați și
învățați copii cu handicap. În atelier se execută operațiuni de legare și
copertare a documentelor arhivate sau lucrărilor de licență ale
studenților. Se produc diverse registre, carnete, albume foto și agende
în formate speciale. Pe lângă serviciile și produsele de legătorie,
lumânărit și serigrafie tinerii cu dizabilități realizează o serie de obiecte
decorative și de artizanat, cu care participă la o serie de evenimente
culturale.
Întreprinderea socială Valea Barcăului – Sănătate Dulce. Produsele
marca Sănătate Dulce sunt sănătoase, naturale și vin direct de la micii
producători de la poalele Munților Apuseni. În cadrul întreprinderii
sociale se procesează și ambalează produse apicole și fructe uscate:
miere de salcâm, de tei, nucă și propolis, cu polen și propolis, cu anason,
miere cremă cu scorțișoară, miere cremă de chimen, miere cremă de
cafea, polen și prune uscate cu nucă.
Vânzarea produselor se face prin mai multe canale de distribuție:
în magazine de desfacere, la târguri și în mediul online. Jumătate din
profit este investit în burse de școlarizare pentru prevenirea
abandonului școlar.
Asociația ViitorPlus au inițiat proiectul RECICLETA care îmbină
trei direcții: dezvoltare economică, echitate socială și mediul
înconjurător. Recicleta angajează persoane care trăiesc din venituri
foarte mici, au dificultăți în găsirea unui loc de muncă și sunt în risc de
abandon familial pentru că nu pot asigura familiei nevoile de bază
pentru un trai decent.
Întreprinderea socială funcționează din 2009, în sectorul 1,
București, iar clienții sunt persoane fizice și juridice, care generează
cantități mici de deșeuri de hârtie (25-100 kg) și care nu dispun de un
spațiu de depozitare. Colectarea se face cu ajutorul unei cargo-biciclete,
mijloc de transport care nu produce gaze cu efect de seră.
Asociația Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor - OMENIA,
București sprijină persoanele de vârstă a treia cu venituri mici și foarte
mici, aflate în situații de risc social. Scopul este întrajutorarea și
susținerea reciprocă a membrilor, pensionarilor la limită de vârstă, pe
caz de boală, pentru incapacitate de muncă sau cu handicap.
Vol. V • Nr. 2/2015 147

Este o rețea de sprijin a membrilor pe principiul reciprocității.

Fiecare membru are obligația de a contribui lunar cu suma de 3 lei. În
baza carnetului de membru, se poate accesa o gamă largă de produse și
servicii, la prețuri mici sau chiar gratuit. Funcționează din 1952, iar din
1997 s-a transformat în ONG.
Alte entități de economie socială care creează bunuri și servicii în
folosul comunită ț ii: Fundaț ia Caritabila ͈Orizonturi” Suceava;
Fundaț ia P͈ entru voi” Tomis; Biocoop Sibiu; Federația Caritas a Diecezei
Timișoara; Asociaț ia ͈Touched” Romania, București; Societatea
Cooperativă Meș teș
ugă rească ͈Publiter”, București; Centru de Resurse
pentru Inițiative Etice și Solidare, Timișoara etc.
Lista poate continua pentru că la nivelul anului 2010, economia
socială din România includea un număr de peste 31 mii organizații, ce
dețineau active imobilizate în valoare de aproximativ 10 miliarde lei,
realizau venituri anuale de 7,7 miliarde lei și angajau un număr de peste
100 mii persoane, echivalentul a 1,7% din populația salariată și 1,1%
din populația ocupată (Constantinescu, 2012, p. 9) (vezi Tabelul 1).
Tabelul 1. Indicatori ai organizațiilor de economie socială din România:

2010
2010 Nr. de Active Venituri Angajați Membri
organi imobilizate (mii lei) (mii)
zații (mii lei)
Asociații și 26,322 5,800,000 5,674,974 60,947 -
fundații
Cooperative, 2,017 975,050 1,620,129 34,843 -
din care:
Cooperative 857 592,123 749,972 25,109 30
meșteșugăre
ști
Cooperative 958 199,204 565,039 7,485 20
de consum
Cooperative 75 115,723 185,118 2,003 -
de credit
Cooperative 127 68,000 120,000 246 -
agricole
CAR, din 2,983 3,142,642 426,263 4,801 3,237
care
148 Vol. V • Nr. 2/2015

CAR 203 674,163 81,574 2,510 2,000

Pensionari
CAR 2,780 2,448,479 344,689 2,291 1,237
Salariați
Total 31,322, 9,917,788 7,721,366 100,591 -
000
Sursa: Atlasul Economiei Sociale , România 2012, Ștefan
Constantinescu, IES, București, 2012, pag.9
4. Concluzii
Economia socială este o economie creativă pentru că produce
bunuri și servicii cu un anumit grad de originalitate, produse unicat și
orientate spre satisfacerea reală a nevoilor unei comunități. În cadrul
întreprinderilor de economie socială creativitatea este o premisă care îi
stimulează pe cei care sunt implicați în activitatea respectivă să
găsească în permanență soluții noi pentru rezolvarea unor probleme
urgente și foarte importante pentru viața unei comunități. Ei
conștientizează responsabilitatea pe care o au și fac tot efortul pentru a
fi solidari cu problemele unei colectivități din care și aceștia fac parte. A
conștientiza că faci parte dintr-un întreg și că acțiunile individuale
afectează întregul este o chestiune de unitate, solidaritate și de
apartenență.
Economia socială este o economie creativă pentru că promovează
și încurajează libera inițiativă, imaginația și originalitatea. Economia
socială poate deveni una din soluțiile inovatoare și creative care pot
contribui la ieșirea din criza actuală, deoarece abordarea mai umană a
problemelor economice va trezi un simț al responsabilității și al
implicării fiecăruia dintre noi în procesul economic, social, cultural și
politic care va pune în funcțiune pe principiul libertății și solidarității
un nou mecanism de funcționare și organizare a societății.
Bibliografie
1. Constantin Ș., Atlasul Economiei Sociale, IES, București, 2012.
2. Ispas M., Educația în spiritul creativității, articol disponibil online la
adresa www.cariereonline/articol/creativitate.
Vol. V • Nr. 2/2015 149

3. Manole A.M., Coeziunea socială – o analiză post-criză, articol

publicat în Revista Economie teoretică și aplicativă, Vol XIX (2012), No
11(576), pp. 111-118.
4. S. Stănescu, R.Asiminei, O.Rusu, D.Vîrjan, Profit pentru oameni:
raport de deschidere în cadrul proiectului. Modelul economiei sociale în
România.
5. Trașcă D.L., Aceleanu M.I.și Sahlian D.,Eficiența în plan teritorial a
politicii de coeziune în România, articol publicat în Revista Economie
teoretică și aplicativă, Vol.XX(2013), no1(578), pp.64-74.
6. Vîrjan D., Economie și politici sociale, Editura ASE, București, 2005.
7. htpp://www.nesst.org
8. htpp://www.societal.ro/comunitate/profit/soniabercuci
9. htpp://www.infocompanies.com/Fundatia-Caminul-Felix-Oradea
10. htpp://www.csfmaria.ro
11. htpp://www.fdpsr.ro
12. htpp://www.concordia.or.at/romania
13. htpp://www.handrom.ro
14. htpp://www.sanatate-dulce.ro/index.php
15. htpp://www.viitorplus.ro
16. htpp://www.carp-omenia.ro
17. htpp://profitpentruoameni.ro/wpcontent/uploads/2012/01/Rap
ort-de-deschidere
150 Vol. V • Nr. 2/2015

THE SOCIAL ECONOMY. A STEP TOWARD CREATIVITY
Daniela Vîrjan [1]
Rezumat
The social economy gives people the opportunity to put their heads together and
unleash your imagination and creativity to create goods and services that meet the
real needs of the community. The social economy which supports the classical
economics no longer could I give any chance to earn a living and to this end they
shall endeavor to produce a good or provide a service to contribute to the smooth
conduct of economic and social activity and not Finally the individual welfare. A
Romanian proverb says "small stump fell great oaks" in this social economy will
eventually provide opportunities for all people who want to get involved in
promoting and developing it and thus meet the needs of individuals at a highest
level.
Keywords: social economy, creativity,

solidarity, social cohesion
1. What is social economy?

Social economy (SE) or solidarity economy, or the third sector, has
evolved out of a need to find new solutions for social, economical and
other kinds of issues and also out of a need to satisfy community
members whose needs are not well covered by the public and private
sector. The principle on which SE is based upon is the principle of social
solidarity and responsibility, as opposed to the public sector which
aims to ensure a collective well being based on the principle of
collective equality, while the private sector aims to maximize their own
profits based upon the economical efficiency principle. The three
sectors are based upon different principles, but the activities and goods
[1]Associate professor PhD, Academy of Economic Studies, Theoretical and Applied Economics ,
Department of Economics and Economic Policy , Str . Romana No. 6, postal code 010 374, Phone
+ 4021.319.19.00 / int.293 , daniela_virjan@yahoo.com
they supply are destined for poeple and communities, in a general

meaning.
If we were to discuss efficiency, it should be present in all three
sectors, because efficiency means that we can satisfy an unlimited
number of needs despite resources being limited. Efficiency is about
maximizing results while making an as low an effort as possible to do
so, or minimizing efforts while getting the best results for the efforts
made. ES not be departed from the principle of economic efficiency
must weigh the resources it has available and how resources are
allocated to those categories that are at a time in a critical (people that
have lost their workplace and whom have not managed to reintegrate
within the labor market, categories that are at a disadvantage on the
labor market, stigmatized people, vulnerable people, people with
particular mental or physical disabilities and so on).
We believe that in a world full of envy, selfishness, a bitter and
constant battle for personal interest is being held. People are no longer
happy, and in fact the sense of unfulfillment people feel reaches great
proportions. Getting involved with voluntary oriented activities, to help
those who are vulnerable due to various reasons and not their fault, is
an amazing feeling which cannot be portrayed in words and must be
lived by directly participating in social acts and deeds aimed at
benefiting the community.
Social economy can be seen as an extension to the employment
policy, offering work places to those who have lost hope in finding a
work place. Social economy created work places for people with
disabilities, to the excluded and the socially marginalized, to those left
without a home, to those without professional training, to those
belonging to single parent families, to stigmatized Roma who cannot
find a work place, to fresh graduated who have a hard time getting into
the labor market, initially having become unemployed, and to people
interested in the values of social economy.
Social exclusion can be understood as deficiencies in the
functioning of the following systems: the democratic and legal system
that promotes civic participation; the labour market, which promotes
economic integration; the welfare system, which promotes social
inclusion; the family and community system that promotes
interpersonal bonds (Manole, 2012,114). Regarded at an individual’s
level, social exclusion denotes low welfare The current socio-economic
context, influenced by the crisis, globalization and structural change,
152 Vol. V • Nr. 2/2015

implies the need for reform to alleviate, on the one hand, the
institutional and legislative rigidity dominating working relations, and,
on the other hand, the problems facing social security systems (Trasca,
2013,67).
Social economy, besides the social part of it, also includes an
economical part which is made up by a complex process of making
goods, providing services and selling these products off on a free and
not necessarily specific market. In these conditions, goods provided by
SE must be competitive, and to achieve good results, social enterprises
must make its presence felt on the marke, They must make themselves
visible through the acts they undertake or the products they produce
and they must invest in publicity and into a marketing policy to
promote and sell the said services and goods.
A correct understanding of SE is necessary because very many
economical actors have not heard of social economy and because of this,
they show no initiative in supporting its development. SE has taken an
important step with the entry into force must Law no.219 / 2015 law
regulating social economy , establish measures to promote and support
for certain social groups , contributing to the local community , creating
hard work and commitment to the vulnerable groups .
SE's mission is to popularize, inform and educate the people in a
solidary and voluntary spirit, for a better understanding of the
community's needs. The base principles of the first phase are
cooperation and coordination between institutions, ministries and
administration, to achieve armony and coherence at a national and local
level. We also shouldn't exclude the possibility for a public-private-
social enterprise partnership, or the other way around.
The primary social economy actors functioning in Romania are :
NGOs, associations and foundations, mutual societies or mutual
assistance unions (CARS and CARP), mutual cooperatives
(consumption, credit and agricultural), social enterprises and other
lesser known forms of social economy.
Social economy puts care for the individual and his social needs
first, on the principle of solidarity and mutual help. The promoting and
functioning of social economy entities at a sustainable level could
produce economical and social wealth for disadvantaged categories of
the populace, whose numbers have risen quite a bit during the crisis
period. Why social economy? Because social economy seeks to achieve
economical and social development at a community level, its purpose
Vol. V • Nr. 2/2015 153

being to ensure a collective wellbeing and especially for those

discouraged on the labor market due to unfavorable conditions.
2. How is social economy a step towards creativity?
Creativity is the catalyst for economical, social and educational
growth. Creativity is not an activity separate from knowledge. To be
creative means to learn, to research, to be up to date with new
information, to know and acknowledge what others do, thus knowledge
itself needs to become a creator. Within the Romanian educational
system, people accumulate knowledge, but they do now learn how to
give the said knowledge form in a practical, pragmatic way. The
Romanian educational system does not spur thinking, creativity and
does not award original ideas, and instead awards the exact repetition
of knowledge.
Few conditions are needed to spur creativity : education is
important, however we must creatively put what we've learn into use;
we must acquire the knowledge needed for a domain of activity or
complementary knowledge, and finally but not least important, we
must be original. Creativity is individual. The person is the key, it is the
factory because it can promote its own creativity through the product it
creates. The product can be an object, a good or a service, and because
people differ, results differ too. For example, every succesful brain
surgery performed by a surgeon is an act of creation because every
patient has a different issue and he must find rapid solutions for each
(as declared by the academician Leon Dănăilă in an interview, who is an
expert brain surgeon).
Our current crisis is a crisis of human identity. We have forgotten
who we are and what we truly choose to be. All the events we have
witnessed in the last decades have failed to convince us that if we are
not creative, inventive and flexible to everything that changes on the
market, society will not progress and will instead sink further into the
abyss of a miserable life and shortcomings.
Social economy is a private, voluntary and solidary act which
encourages creativity and originality to ensure a profitability and
continuity to the activities in performs.
Social economy enterprises compete with real economy
enterprises, and as such must create and produce something different if
they are to contend with real market competition. Social economy
154 Vol. V • Nr. 2/2015

enterprises produce original and unique goods, possessing a great

degree of creativity. Social economy is a creative economy because it
promotes and encourages free initiative, imagination and originality.
Social economy may become one of the innovative and creative
solutions which may contribute to a more humane approach to
economical issues, merging market freedom with social responsibility
to the benefit of the collective.
3. Examples of good social economy practices which
focus on creativity
The Durable-Alternative Initiative Association has promoted the
Creativity Group project with the purpose of stimulating creative
thinking (business games, improvised theater, light painting, painting,
film making and many other methods). The project is being held as
weekly workshops for creativity and are held in Cluj-Napoca and
Bucharest. The project's purpose is to develop people creative potential,
to train creative thinking and to stimulate participants into taking it
upon themselves to be creative. Bucharest is ranked 18th within the
European Union with one of the highest concentrations of professionals
in the creative industries domain.
The Felix Hostel Foundation of Oradea, Bihor county. This
foundation is comprised of 16 family homes, and in each 12 abandoned
children are protected. The foundation has a social enterprise named
The Felix Act, with a mission to produce resources for the children in
their care. They have developed : a cow farm, a sewing and creation
center, an agro-touring motel and aggregate of workshops with
motoring and woodwork profiles.
The „Saint Mary Orphanage„ association offers services to the
community in exchange for the protection, raising and educating of
children whose parents have died, whom were abandoned or who come
from unorganized families. In the year 2004, the Association founded a
commercial society, suggestively named "Children's joy". For starters,
they made icons painted on wood, then got involved in various projects
founded by outside groups and bought the equipment they needed to
equip their woodwork and polyvinyl workshops. Alongside the
workshop, they also have a photocopying center and a shop.
The innovating element behind SE initiatives is the fact that young
people have the possibility to learn a craft in a practical way, to
Vol. V • Nr. 2/2015 155

understand what responsibility is and to master the skills needed to fit

in work teams.
The Concordia Humanitarian Organization aims to redeem and
reintegrate children and youth who come from socially disadvantaged
families or who simply do not have a home, on a social, school and
family level. In the year 2012, it sheltered over 400 children and youth,
administered in Bucharest, Ploiești and Aricești, Prahova county.
In 2011, the organization unveiled the Concordia Bakery which
makes various bakery and patisserie specialties. The Bakery offers the
possibility of professional training as bakers and confectioners, with
their diplomas being recognized both in Romania and in the EU. About
43% of the bakery's workers are youth undergoing a process of social
and family reintegration. Alongside the production hall and the class
rooms, the Concordia Bakery has a mill, where it grinds the wheat and
rye used in the bakery.
The People's Growth Foundation (PGF) has the mission to create
social-educational opportunities for professional integration for people
in a social risk situation. PGF is based in Bucharest and has three
subsidiaries in Romania (Arad, Cluj and Dâmbovița). At a community
level, PGF contributes towards preventing school droupout, and
towards the growth of SE initiatives.
In 2012, CS Proiect Mozaic was founded. The factory is 300 square
meters, is configured for a production capacity of 4500 square meters
of mosaic per month and has efficient machinery. Its offer is : import
mosaic, making fresco scenes, including on command, assembly
activities for various products, the production of paper articles and also
photocopying and document priming activities.
The Agape Social Community Assistance Association supplies
specialized social services with the purpose of achieving an optimal
integration on a social, educational, professional and spiritual plan. The
association has a handmade workshop "Beauty from Ashes", whose
single partner is the Romanian Orphan Ministries, based in the USA and
which sells goods on outside markets.
Hair accessories, brooches and other jewelry are made in this
workshop. The goods obtained are unique and express the talent,
passion and sensibility of those who worked on them.
The HAND-ROM Humanitarian Foundation is an NGO credited as a
provider of social services, of schooling for children with special needs,
abilitation-reabilitation and counseling for social integration.
156 Vol. V • Nr. 2/2015

In 2009, the foundation founded a workshop where children with

handicaps are educated. In this workshop, tying and binding operations
are done on archived documents or on student's dissertations. Various
registers are made, cards, photo albums and special format agendas.
Besides bookbinding, silk and candle goods and services, these youth
with disabilities also make a series of decorative and handicraft goods,
with which they enter a series of cultural events.
The Valea Barăaului social enterprise - Sweet Health. Sweet Health
brand goods are healty, natural and come straight from small growers
working at the hem of the Apuseni. Within the social enterprise, bee
origin goods and dried fruit are processed and packaged : acacia honey,
linden honey, nut and propolis honey, anise honey, cinnamon cream
honey, caraway cream honey, coffee cream honey, pollen and dried
plum with nuts.
The selling of these goods is done through multiple distribution
routes: shops, fairs and online. Half the profit is invested in scholarships
to prevent school dropout.
The FuturePlus Association have initiated the RECYCLETE project,
which brings together three ideas : economical development, social
equality and the environment.
Recyclete hired people who live on very low income, have
difficulties in finding a workplace and are at risk of family abandon
because they cannot sustain the basic needs for a decent living for that
family.
This social enterprise has functioned in sector 1, Bucharest since
2009, having had individuals and companies as clients, whom generate
small amounts of waste paper (25-100 kg) and who do not have where
to deposit them. Collecting is done by cargo-bycicle, transport method
that does not produce greenhouse effect gases.
The OMENIA Mutual Assistance Union association of Bucharest
supports aging individuals who have low and very low income, being at
social risk. Its purpose is to have members help eachother - pensioners
at the age limit, people pensioned due to sickness, work incapability or
handicaps.
It is a mutual support among members network. Each member
must contribute 3 lei on a monthly basis. By making use of a member
card, a wide array of goods and services is made available, at low costs
or for free. It has been functioning since 1952, and in 1997 is has
become an NGO.
Vol. V • Nr. 2/2015 157

Other social economy entities which create goods and services for
the better of the community: The "Horizons" Charity Foundation of
Suceava; the "For you" Foundation of Tomis; Biocoop Sibiu; the Caritas
Federation of the Timișoara Diocese; the "Touched" Romania
Association of Bucharest; The "Publiter" Crafts Cooperative Society of
Bucharest; the Resources for Ethical and Solidary Initiatives Center of
Timisoara and others.
The list may go on, because in 2010, the social economy of
Romania included 31 thousand organizations, owning fixed assets
worth about 10 milliard lei, achieved monthly incomes of 7.7 milliard
lei and hired over 100 thousand people, and that is equivalent to 1.7%
of the salaried populace and 1.1% of the occupied populace
(Constantinescu, 2012,9) (see Table 1).
Table 1. Romanian social economy organization indicators : 2010
2010 Number of Fixed assets Income Employ- Members
organizati (thousands (thousands ees (thousand
ons lei) lei) s)
Associations 26,322 5,800,000 5,674,974 60,947 -
and
foundations
Cooperatives, 2,017 975,050 1,620,129 34,843 -
of which:
Crafts 857 592,123 749,972 25,109 30
cooperatives
Consumer 958 199,204 565,039 7,485 20
cooperatives
Credit 75 115,723 185,118 2,003 -
cooperative
Agricultural 127 68,000 120,000 246 -
cooperatives
MAU, of 2,983 3,142,642 426,263 4,801 3,237
which
MAU 203 674,163 81,574 2,510 2,000
Pensioners
MAU 2,780 2,448,479 344,689 2,291 1,237
Employees
Total 31,322,000 9,917,788 7,721,366 100,591 -
158 Vol. V • Nr. 2/2015

Source: Atlasul Economiei Sociale, Romania 2012, Ștefan

Constantinescu, IES, București, 2012, page 9
4. Conclusions
Social economy is a creative economy because it generates goods
and services with a certain degree of originality, unique goods and
goods oriented towards truly satisfying the needs of a community.
Within social economy enterprises, creativity is a given which
stimulates those working on that activity to always find new solutions
for issues urgent and very important for the existence of a community.
They understand how they're responsible and make all efforts to be
solidary with the issues of the community to which they belong. To
understand that you are part of a while and that the actions of each
affects the whole is a matte of unity, solidarity and membership.
Social economy is a creative economy because it promotes and
encourages free initiative, imagination and originality. Social economy
may become one of the innovative and creative solutions to contribute
to coming out of our current crisis, because a more humane approach
to economical issues will generate a sense of responsibility and
involvement for everyone to join the economical, social, cultural and
political process that will create a new order and mechanism for
society, based upon freedom and solidarity.
Bibliography
1. Constantin Ș., Atlas of Social Economy, IES, Bucharest, 2012
2. Ispas M., Education for creativity, article available online at
www.cariereonline/articol/creativitate
3. Manole.A.M., Social cohesion – a post-crisis analysis, Theoretical and
Applied Economics Vol XIX (212), No11(576), pp.111-118
4. S. Stănescu, R.Asiminei, O.Rusu, D.Vîrjan, Profit for men aperture
ratio of the project. The social economy in Romania
5. Trasca, D.L.,Aceleanu.M.I., Sahlian.D., Territorial efficency of the
cohesion policy in Romania, Theoretical and Applied Economics, Vol
XX(2013), no 1 (578), pp.64-74
6. Vîrjan D., Economy and Social Policy, Publishing ASE, Bucharest,
2005
7. htpp://www.nesst.org
Vol. V • Nr. 2/2015 159

8. htpp://www.societal.ro/comunitate/profit/soniabercuci
9. htpp://www.infocompanies.com/Fundatia-Caminul-Felix-Oradea
10. htpp://www.csfmaria.ro
11. htpp://www.fdpsr.ro
12. htpp://www.concordia.or.at/romania
13. htpp://www.handrom.ro
14. htpp://www.sanatate-dulce.ro/index.php
15. htpp://www.viitorplus.ro
16. htpp://www.carp-omenia.ro
17. htpp://profitpentruoameni.ro
160 Vol. V • Nr. 2/2015

Economie socială.
Abordări interdisciplinare
Social economy.
Interdisciplinary approaches
ASPECTE ETICE, SOCIO-PSIHOLOGICE ŞI MEDICALE ALE
NEGLIJĂRII COPILULUI
Smaranda Diaconescu [1]

Magdalena Iorga [2]
Claudia Olaru [3]
Nicoleta Gimiga [4]
Rezumat
Neglijarea copilului a fost şi este încă un subiect de interes, atât profesional cât şi
public, intens dezbătut de către cercetătorii şi specialiştii din domeniul protecţiei
copilului, sociologi, psihologi şi asistenţi sociali, specialişti în educaţie şi sănătate.
Pornind de la câteva cazuri întâlnite în practica medicală curentă, am căutat să
identificăm factorii care determină neglijarea copilului din punct de vedere medical şi
care ar trebui să fie atitudinea profesioniştilor din domeniul sănătăţii faţă de astfel de
situații. Pentru a gestiona corect şi eficient cazurile de neglijare medicală este nevoie
de o evaluare a nevoilor copilului, de identificarea resurselor părinţilor, de orientare
a efortului acestora pentru a răspunde adecvat necesităţilor acestuia cu scopul de a-i
asigura o stare de sănătate optimă.
Cuvinte cheie: copil, neglijare medicală, sănătate, drepturi
1. Introducere
Fiecare copil are dreptul uman fundamental de a fi în siguranţă.
Părinții au obligaţia de a-şi creşte copii, iar comunitatea trebuie să se
asigure de faptul că părinții acţionează în interesul copilului (ONU,
1989).
[1] Smaranda Diaconescu, medic primar, Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sfânta Maria”
din Iaşi, şef lucrări dr., Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr.T.Popa”, Strada Universităţii
nr 16, cod postal 700115, Iaşi, România, smaranda.diaconescu@umfiasi.ro, tel 0744922161;
[2] Magdalena Iorga, psiholog clinician, Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sfânta Maria” din
Iaşi, şef lucrări dr., Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr.T.Popa”, Strada Universităţii nr 16,
cod postal 700115, Iaşi, România, magdalena.iorga@umfiasi.ro, autor corespondent, tel
0722800936;
[3] Claudia Olaru, medic specialist, Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sfânta Maria” din Iaşi,
asistent universitar dr., Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr.T.Popa”, Strada Universităţii

nr 16, cod postal 700115, Iaşi, România, moa_clau@yahoo.com, tel 0757039848;
[4] Nicoleta Gimiga, medic specialist, Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sfânta Maria” din
Iaşi, asistent universitar dr., Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr.T.Popa”, Strada

Universităţii nr 16, cod postal 700115, Iaşi, România, chiti_nico@yahoo.com, tel0755500713.
În România ultimelor două decenii au fost numeroase cazuri de

copii neglijaţi, abuzaţi sau abandonaţi de părinți care aparțineau
grupurilor vulnerabile și care au fost intens mediatizate, atât în presa
naţională cât şi în cea internaţională. Un număr mare de proiecte au fost
implementate cu scopul de a găsi soluţii pentru această problemă
socială, unind specialişti din diverse instituţii şi cu profesii diverse. S-au
aplicat abordări diferite, din domeniul protecţiei copilului, educaţiei,
sociologiei, asistenţei sociale, psihologiei sau sănătăţii, încercându-se o
rezolvare multidisciplinară. S-au identificat cauze sociale (sărăcia,
migraţia, predominanţa rurală), educaţia (şcolară, sexuală sau
parentală), medicale (imposibilitatea de a accesa serviciile medicale,
lipsa grijii pentru sănătate, populaţie vulnerabilă), psihologice (abuz
psihologic, emoţional, fizic, sexual) și din domeniul asistenţei sociale
(familii dezorganizate, copii lăsaţi în grija rudelor, nerespectarea
dreptului copilului la educaţie sau sănătate).
Identificarea cauzelor reale, precum şi conturarea unor politici
adecvate cu efecte de durată asupra individului dar şi a comunităţii au
constituit obiective importante în domeniul educaţiei, sănătăţii şi a
protecţiei sociale. În ciuda acestor eforturi congruente, există încă un
număr mare de copii neglijaţi.
Efectele asupra calităţii vieţii acestora sunt imense şi de durată, cu
impact major asupra dezvoltării fizice, psihice şi sociale a acestora:
privarea de drepturile fundamentale la sănătate şi educaţie
(consecinţele asupra sănătăţii fizice şi mentale fiind uneori greu sau
imposibil de recuperat), absenteism sau abadon şcolar, imposibilitatea
de a se integra pe piaţa muncii şi de a-şi asigura un trai decent,
autoizolare, sărăcie şi uneori, comportamente antisociale.
Cauzele neglijării copilului sunt numeroase (Humphreys & Absler,
2011; Cross et al, 2012; Soponaru & Iorga, 2015; Widom et al, 2012):
- nivel socio-economic scăzut al familiei, cu impact asupra tuturor
aspectelor vieţii copilului (educaţie, sănătate, alimentaţie, tratament,
igienă etc.);
- acces restrâns la servicii medicale, în special în zonele rurale fără
specialişti din domeniul sănătăţii;
- nivel de educaţie scăzut;
- sănătatea fizică şi mentală a mamei;
- familii monoparentale, dezorganizate sau mixte;
- violenţa domestică;
- apartenenţa etnică sau religioasă;
164 Vol. V • Nr. 2/2015

- familii cu părinţi imigranţi, unde copiii sunt lăsaţi în mod neoficial

în grija rudelor sau a fraţilor mai mari (fenomenul „white orphans”).
Ne-am propus să abordăm una dintre temele îndelung dezbătute
în literatura de specialitate din domeniul protecţiei şi bunăstării
copilului, şi anume neglijarea copilului în familie de către
părinţi/adultul responsabil de creşterea şi educarea sa, cu efecte
importante asupra sănătăţii şi integrităţii fizice a copilului, prezentând
un studiu de caz şi propunând o discuţie despre posibilităţile de
intervenţie în acest caz.
Problematica abordată se încadrează în una din tematicile
abordate de Revista de Economiei Socială respectiv familia – ca unitate
a structurii, cu accent pe formele pe care le îmbracă neglijarea părinților
asupra dezvoltării copilului. Neglijarea copilului de către părinții care
aparțin grupurilor vulnerabile este cauzată pe de o parte de lipsa
abilitățiilor parentale, iar pe de altă parte sunt situații în care părinții
dețin abilități parentale dar aceștia omit intenționat luarea de măsuri
care presupun îndeplinirea responsabilităților parentale și prin urmare
pun în pericol viața, dezvoltarea fizică, integritatea corporală, sănătatea
fizică și psihică a copilului.
2. Copilul neglijat – abordare psiho-medicală şi
socială
Neglijarea este definită ca fiind o formă non-fizică a violenţei şi
reprezintă incapacitatea sau refuzul adultului de a asigura dezvoltarea
copilului în toate aspectele vieții sale. Este cea mai frecventă formă de
maltratare şi este reprezentată de incapacitatea permanentă de a oferi
protecţie şi îngrijire copilului. Acesta suferă, ca urmare a atitudinii
ignorante şi rău-voitoare prin care îi sunt refuzate nevoile fizice,
emoționale, educaţionale sau medicale şi pot avea un impact important
asupra sănătăţii şi integrităţii ulterioare în adolescenţă şi maturitate
(Sperry & Widom, 2013).
Amploarea pe care o are acest fenomen în ultimii ani în foarte
multe ţări a dus la apariţia unor structuri supra sau paramedicale, cu rol
decisiv în depistarea acestor cazuri, tratarea dar mai ales prevenirea
lor.
Neglijarea poate îmbrăca mai multe forme (Carole, 2007):
- alimentară (copilul nu este hrănit corespunzător nevoilor sale,
alimentația este nepotrivită, administrată neadecvat sau copilul este
privat de hrană);
Vol. V • Nr. 2/2015 165

- vestimentară (copilul nu are haine, este îmbrăcat necorespunzător

şi murdar);
- neglijarea igienei (lipsa igienei corporale);
- medicală (părinții nu se îngrijesc de sănătatea copilului şi de
efectuarea controalelor medicale de rutină);
- educațională (neînscrierea copilului la grădiniţă/şcoală, lipsa
preocupării părinţilor pentru stimularea intelectuală a copilului,
dezinteresul faţă de progresele şcolare);
- neglijarea emoţională (poate cea mai frecventă şi cea mai insidioasă
formă de neglijare, lipsa atenţiei din partea adultului, lipsa contactelor
fizice, a semnelor de afecțiune, a cuvintelor de apreciere);
- părăsirea copilului/abandonul (cea mai gravă formă de neglijare şi
abuz).
Neglijarea medicală se prezintă în două forme: eşecul de a
recunoaşte semnele evidente ale unei afecţiuni grave şi absenţa cererii
ajutorului medical sau incapacitatea de a urma recomandările medicale
primite în urma unui consult medical. În oricare dintre aceste două
situaţii, consecinţele pot fi fatale sau pot duce la dizabilităţi cronice
(Drolen, 2013).
3. Studiu de caz – discuţii
O.S., de sex feminin, în prezent în vârstă de șase ani, a fost admisă
în serviciul de gastroenterologie pediatrică, pentru prima dată la vârsta
de șapte luni, pentru rectoragii. Prin colonoscopie cu prelevare de
biopsii colice etajate s-a stabilit diagnosticul de colită ulcerativă. S-a
optat iniţial pentru tratament cu corticosteroizi; după o evoluţie
favorabilă, fetiţa revine, după patru luni, cu scădere severă în greutate,
hematochezie și prolaps rectal tratat prin cerclaj, urmat de o ruptură de
rect. Se practică colostomie cu evoluţie nefavorabilă, cu ocluzie
intestinală prin bride postoperatorii; se reintervine chirurgical iar
ulterior se extrag două granuloame de fir. Evoluţia este în continuare
nefavorabilă cu sângerare intermitentă prin colostomă; la vârsta de
doi ani se decide colectomie totală cu anastomoză ileo-anală. Anamneza
a identificat şi alte evenimente medicale asociate neglijării din partea
familiei: ruptură vaginală prin cădere de pe scări, intoxicație prin
ingestie accidentală de cloramină și două fracturi femurale prin cădere
de la înălţime.
În total, în primii doi ani de viaţă, pacienta a însumat un număr
de 211 zile de spitalizare. Fetiţa provine dintr-o familie monoparentală
166 Vol. V • Nr. 2/2015

cu status socioeconomic scăzut. Din punctul nostru de vedere o parte

din aceste complicații au fost datorate neglijenţei mamei care nu a
respectat tratamentul medical, recomandările dietetice, igiena și mai
ales asigurarea integrităţii fizice a copilului prin supraveghere.
În cele mai multe dintre cazuri, decizia părinților de a nu apela la
medic, chiar în situaţia în care copilul are semne evidente de boală, nu
are consecințe negative şi se încadrează în situaţii uzuale precum febra
înaltă cauzată de erupţiile dentare sau de afecțiuni virale autolimitate.
În aceste cazuri este neobişnuit să apară consecinţe nefaste dacă micul
pacient nu primește îngrijiri medicale specializate, pentru că simpla
administrare de antitermice şi hidratarea corespunzătoare de către
aparţinători este, de cele mai multe ori, suficientă. Pe de altă parte, pot
exista situaţii în care consecinţele pot fi fatale dacă nu se apelează la
servicii medicale de urgenţă în timp util: de exemplu în peritonita
cauzată de o apendicită nerecunoscută la timp. În afara acestor
episoade acute există situații în care semnele şi simptomele unor boli
cronice nu sunt recunoscute de către părinţii, ei motivând ulterior că nu
au observat nimic anormal şi că, după părerea lor, dezvoltarea copilului
s-a înscris în limite normale. Nu de puţine ori, motivaţiile părinţilor sunt
susţinute de explicaţii interiorizate ca fiind logice şi care se autosusţin
(manifestări asemănătoare cu cele ale fraţilor, existenţa unor astfel de
manifestări în familia extinsă, automedicaţia anterioară eficientă în
aparenţă, cauzalitate motivată de evenimente pasagere din timpul zilei,
stres etc).
Poate fi considerată neglijare şi reticenţa părintilor de a coopera
cu cadrele medicale; aceasta apare atunci când un medicament are
efecte adverse semnificative sau o procedură diagnostică sau
terapeutică este considerată de către părinţi ca fiind periculoasă şi
familia nu doreşte să acţioneze în beneficiul copilului (lipsa educaţiei
sanitare, limitările impuse de apartenenţa religioasă sau etnică,
imposibilitatea asumării deciziei). De asemenea, rapiditatea informării
prin surse electronice cu privire la metode de intervenţie sau tratament
determină ca părinţii-experţi să intervină ei înşişi prin administrarea de
tratamente copiilor, după ce au consultat forumuri, site-uri medicale
sau alte surse de informare de pe internet. În multe dintre cazuri
părinţii se orientează printre/spre diagnostice şi tratamente
identificate şi care nu au nici o legătură cu maladia copilului, părinţii
nefiind specialişti în identificarea simptomelor şi cauzelor adevărate
(Nazir et all 2015; Garofalo, 2015).
Vol. V • Nr. 2/2015 167

Pot fi identificaţi mai mulți factori care duc la neacordarea

îngrijirilor medicale copiilor, factori care trebuie luaţi în considerare
atunci când se au în vedere intervenţii destinate atenuării acestui
fenomen. Copilul poate fi văzut ca centrul unui sistem în care lipsa de
îngrijire medicală poate rezulta din interacţiunile unei multitudini de
factori interdependenți (Belsky, 1980). Acești factori pot fi grupaţi în cel
puţin două categorii:
- factori legaţi de copil şi părinte: sărăcia (există multe familii care
nu au resurse financiare pentru a avea grijă de copiii cu afecţiuni acute
sau cronice sau, pentru unii părinţi, mai ales cei care sunt unici
susţinători financiari ai familiei, absenţa de la serviciu pentru a se
îngriji de copiii bolnavi poate duce la pierderea slujbei), lipsa accesului
la serviciile medicale (pot apărea bariere în calea accesului la îngrijirile
medicale cauzate de dificultăţile de acces în anumite zone geografice -
transport deficitar, lipsa personalului medical specializat în anumite
zone), familii dezorganizate (aceste familii pot avea dificultăţi în a
acţiona în mod corespunzător în situaţii de urgenţă medicală dar şi
pentru a satisface nevoile copiilor cu afecţiuni cronice care necesită
tratamente şi vizite periodice la medic), lipsa de conştientizare,
cunoştinţe sau competenţe (părinții nu sunt conştienţi de semne sau
simptome care pot indica boli grave sau nu pot înţelege de ce este
prescris un medicament sau un tratament, de ce este important să
urmeze cu stricteţe instrucţiunile medicale), lipsa de încredere în
specialiştii din sănătate (unele familii pot refuza sfatul medical din
cauza lipsei de încredere în medici, din cauza a ceea ce au auzit de la
prieteni sau mass-media sau din cauza experiențelor negative
anterioare în cadrul instituţiilor de sănătate), atitudinea și
comportamentul copiilor (unii copii, în special adolescenţi, refuză
diferite investigaţii sau tratamentul medical şi nu se supun regulilor
impuse de dietă sau medicaţie). În această situaţie colaborarea cu
familia, suportul social, intervenţia psihoterapeutică pot determina ca
pacientul emancipat să devină responsabil de starea sa fizică şi
numeroase ţări au adoptat diverse legi prin care pacientul, minor încă,
poate să ofere, prin consimţământul informat, acceptul sau refuzul
propunerii medicale (Iorga et al, 2014; Diaconescu et al, 2013);
- factori care țin de personalul medical, de cele mai multe ori
legate de abilităţile de comunicare, regulile instituţionale cu privire la
relaţia personal medical-pacient, barierele culturale, etnice sau
168 Vol. V • Nr. 2/2015

religioase, relaţionarea cu familia sau aparţinătorii, credinţele şi filtrele

personale (Starcea et al, 2014).
Care ar trebui să fie atitudinea personalului medical în momentul
confruntării cu neglijarea fizică sau medicală a unui copil?
Managementul situaţiilor de neglijare medicală implică identificarea şi
înţelegerea problemelor care au condus la situaţia în cauză. Evaluarea
cazurilor de copii neglijaţi ar trebui sa fie centrată pe nevoile copiilor
mai mult decât pe motivaţiile şi justificările părinţilor. Totuşi,
personalul medical trebuie să înţeleagă şi punctul de vedere al familiei
şi să propună un tratament adecvat şi care poate să fie susţinut de către
familie. Implicând familia ca un partener în procesul decizional, medicul
îi asigură pe aparținători că opiniile lor sunt respectate şi deschide uşa
către un compromis benefic şi către o mai bună complianţă a familiei.
Părinţii ar trebui să fie educaţi cu privire la pericolele bolii şi
importanţa îngrijirii medicale, în conformitate cu tratamentul şi mai
mult decât atât, familia trebuie implicată în dezvoltarea unui plan
medical eficient. Angajarea părinţilor în parcursul procesului de
planificare a tratamentului poate dezvolta abilităţile parentale. Eşecul
acestora conduce la necesitatea accesării serviciilor de protecţie a
copilului pentru alte motive decât cele de suport social şi legislativ în
cazul aflării într-o situaţie vulnerabilă.
Dilemele etice nu ocolesc situaţiile de neglijare medicală. În multe
cazuri, poate fi dezbătută problema beneficiului net al unei modalităţi
terapeutice. Dacă, de exemplu, părinţii refuză intervenţia medicală
pentru un nou-născut cu patologie severă la limita viabilităţii, poate fi
considerată aceasta neglijenţă? O situaţie asemănătoare se creează
atunci când, din considerente religioase sau culturale, sunt refuzate
posibilităţile de intervenţie invazivă. În multe cazuri, nu avem date
despre beneficiile relative ale diferitelor intervenţii terapeutice şi
uneori, există păreri diametral opuse asupra acestora. În aceste situaţii
este important ca părinţii şi pediatrii să aibă şansa unei discuţii libere
despre opiniile şi valorile fiecărei părţi, cu participarea echipei
multidisciplinare din care să facă parte şi psihologul, asistentul social şi
preotul. Este esenţial ca aceste discuţii să fie documentate şi
consemnate într-un registru şi aduse la cunoştinţa familiei cât şi
medicului. Implicarea Comitetului de Etică al unității medicale poate fi
utilă în rezolvarea cazurilor controversate (AAP, 2011; Boxer, 1988),
precum şi numeroasele cazuri de afecțiuni cronice care pot fi o
provocare pentru orice părinte. Aceşti copii necesită vizite medicale
Vol. V • Nr. 2/2015 169

multiple, tratament multidisciplinar, dietă specială şi medicaţie

adecvată. Atunci când familiile acestor copii au resurse financiare
limitate, responsabilitatea îngrijirii poate fi copleşitoare. Politicile de
sănătate ar trebui să vină în ajutorul acestor familii, înainte ca serviciile
de protecţie a copilului să găsească soluţii ulterioare, uneori spre
dezechilibrul emoţional al copilului.
4. Concluzii
Neglijarea copilului, din punct de vedere medical, de către părinții
care aparțin grupurilor vulnerabile poate avea consecinţe fatale asupra
acestuia. Responsabilitatea unui medic pediatru este sănătatea,
bunăstarea și calitatea vieții pacientului său. Pediatrul și întreaga
echipă medicală au un rol esenţial în rezolvarea unor cazuri de copii
neglijaţi: înţelegerea circumstanţelor în care se află familiile din care
provin copiii, explicarea necesităţii terapiei şi importanţa respectării ei,
colaborarea cu profesioniştii din cadrul altor instituţii pentru ca aceşti
pacienţi să aibă o stare de sănătate bună. Repercursiunile neglijării
fizice a copilului se reflectă nu doar asupra sănătăţii corporale şi
psihologice a acestuia, ci şi asupra sistemului medical, repercutându-se
prin costuri importante (este mult mai uşor şi mai ieftin să previi decât
să tratezi). Dacă greşelile sau eşecurile din sectoarele economice sau
politice pot fi modificate, stopate sau diminuate prin mijloace legislative
sau economice, eşecurile în creşterea şi dezvoltarea copilului datorate
neglijenţei sunt pe termen lung şi uneori, de nerecuperat.
Familia rămâne principalul partener în dezvoltarea armonioasă a
copilului şi felul în care îşi îndeplineşte funcţiile specifice influenţează,
printr-o paletă infinită de factori, funcţionarea societăţii, în ansamblul
ei. Pornind de la considerentul că părinţii nu trebuie să vadă copilul ca
pe un bun al lor, ci ca pe o persoană cu propria personalitate,
beneficiară de drepturi, considerăm că este necesar să se intervină
acolo unde familia nu reuşeşte să asigure drepturile copilului. Aceasta
intervenţie trebuie să fie în interesul superior al copilului şi apoi al
familiei şi al societăţii.
170 Vol. V • Nr. 2/2015

Bibliografie:
1. American Academy of Pediatrics, Committee on Bioethics. (2011).
Institutional ethics committees. Pediatrics. 107(1), 205– 209.
2. Belsky J. (1980). Child maltreatment: anecological integration. Am
Psychol. 35(4), 320– 335.
3. Boxer GH, Carson J, Miller BD. (1988). Neglect contributing to
tertiaryhospitalization in childhood asthma. Child Abuse Negl. 12, 491–
501.
4. Carole J and the Comitete of Child Abuse and Neglect. (2007).
Recognizing and Responding to Medical Neglect, Pediatrics, 120(601),
1385-1389.
5. Cross, T. P., Mathews, B., Tonmyr, L., Scott, D., Ouimet, C. (2012).
Child welfare policy and practice on children's exposure to domestic
violence. Child abuse & neglect, 36(3), 210-216.
6. Declaraţia drepturile copilului, Organizaţia Naţiunilor Unite, 1989.
http://www.ohchr.org/EN/ProfessionalInterest/Pages/CRC.aspx
7. Diaconescu, S., Olaru, C., Gimiga, N., Ciubotariu, G., Lupu, V. V.,
Ciubara, A., Burlea, M. (2013). Informed Consent in Pediatric
Gastrointestinal Endoscopy. Romanian Journal of Pediatrics, 62(4).
8. Drolen, C. S. (2013). and Neglected Child. Residential and Inpatient
Treatment of Children and Adolescents.
9. Garofalo, L., Di Giuseppe, G., & Angelillo, I. F. (2015). Self-Medication
Practices among Parents in Italy. BioMed research international, 2015.
10. Humphreys, C., Absler, D. (2011). History repeating: Child
protection responses to domestic violence. Child & Family Social
Work, 16(4), 464-473.
11. Iorga, M.,Starcea, M., Munteanu, M., Sztankovszky, L.Z. (2014).
Psychological and Social Problems of Children with Chronic Kidney
Disease, European Journal of Science and Theology, 10(1), 179-188.
12. Luca, C. (2014). Expertiza psihologică a copilului abuzat/neglijat.
București, Editura Hamangiu.
13. Nazir, S., Goel, K., Mittal, A., Singh, J., Goel, R. K. D., & Rashid, A.
(2015). Parent induced self-medication among under five children: an
observational cross sectional study. TAF Preventive Medicine
Bulletin, 14(2), 81-86.
14. Soponaru, C., Iorga, M., (2015). Families with a disabled child,
between stress and acceptance. A theoretical approach, Romanian
Journal for Multidimensional Education, 7 (1), 57-73.
Vol. V • Nr. 2/2015 171

15. Sperry, D. M., & Widom, C. S. (2013). Child abuse and neglect,
social support, and psychopathology in adulthood: A prospective
investigation. Child abuse & neglect, 37(6), 415-425.
16. Starcea, M. Iorga, M., Sztankovszky, L.Z., Munteanu, M. (2014).
Doctor-Patient Relationship in Children’s Chronic Kidney Disease and
Its Importance for the Quality of Life for the Dialysis Patient, European
Journal of Science and Theology, 10 (3), 27-36.
17. Widom, C. S., Czaja, S. J., Bentley, T., Johnson, M. S. (2012). A
prospective investigation of physical health outcomes in abused and
neglected children: new findings from a 30-year follow-up. American
Journal of Public Health, 102 (6), 1135-1144
172 Vol. V • Nr. 2/2015

ETHICAL, SOCIO-PSYCHOLOGICAL AND MEDICAL
ASPECTS OF CHILD NEGLECT

Magdalena Iorga [2]
Claudia Olaru [3]
Nicoleta Gimiga [4]
Abstract
Child neglect was and continues to be a matter of both professional and public
interest, thoroughly debated by child protection researchers and specialists,
sociologists, psychologists and social workers, specialists in education and health.
Drawing on some examples encountered in current medical practice, we tried to
identify the causal factors of child neglect from a medical point of view and the
attitude that healthcare professionals should adopt towards such situations. The
correct and efficient management of medical neglect cases requires an assessment
of the child’s needs, the identification of the parents’ resources and guidance of
their efforts so as to properly cater to the child’s needs for the purpose of ensuring
the optimum health of the latter.
Keywords: child, medical neglect, health, rights
1. Introduction
Every child has the fundamental human right to be safe. Parents
have the obligation to raise their children, and the community must
make sure that the parents act in the child’s best interest (UN, 1989).
[1] Smaranda Diaconescu, Senior Consultant, „Sfânta Maria” Emergency Hospital for Children in
Iaşi, PhD. Lecturer, „Gr.T.Popa” University of Medicine and Pharmacy, no. 16 Universităţii Street,
postal code 700115, Iaşi, Romania, smaranda.diaconescu@umfiasi.ro, phone number
+40744922161;
[2] Magdalena Iorga, Clinical Psychologist, „Sfânta Maria” Emergency Hospital for Children in
Iaşi, PhD. Lecturer, „Gr.T.Popa” University of Medicine and Pharmacy, no. 16 Universităţii Street,
postal code 700115, Iaşi, Romania, magdalena.iorga@umfiasi.ro (corresponding author), phone
number +40722800936;
[3] Claudia Olaru, Attending Physician, „Sfânta Maria” Emergency Hospital for Children in Iaşi,
PhD. Assistant Lecturer, „Gr.T.Popa” University of Medicine and Pharmacy, no. 16 Universităţii
Street, postal code 700115, Iaşi, Romania, moa_clau@yahoo.com, phone number
+40757039848;
[4]Nicoleta Gimiga, Attending Physician, „Sfânta Maria” Emergency Hospital for Children in Iaşi,
PhD. Assistant Lecturer, „Gr.T.Popa” University of Medicine and Pharmacy, no. 16 Universităţii
Street, postal code 700115, Iaşi, Romania,chiti_nico@yahoo.com, phone number
+40755500713.
In the last two decades, several cases of neglected, abused or

abandoned children in Romania have been widely publicized both in
the national and international mass media. Several projects have been
implemented for the purpose of finding solutions to this social problem,
bringing together specialist from various institutions and with different
professions. Different approaches were adopted from the domain of
child protection, education, sociology, social assistance, psychology or
health, in an effort to determine a multidisciplinary solution. The causes
that were identified were of social nature (poverty, migration, and rural
prevalence), related to education (school education, sexual or parental
education), related to medical aspects (impossibility to access medical
services, lack of proper care for one’s health, vulnerable population), of
psychological nature (psychological, emotional, physical or sexual
abuse) or from the domain of social assistance (dysfunctional families,
children left to be cared for by relatives, failure to observe the
children’s right to education or health).
Identifying the real causes, as well as configuring adequate
policies with long-term effects both on the individual and on the
community constituted major objectives in the domain of education,
health and social protection. In spite of all these congruous efforts,
there is still a large number of neglected children. The effects on the
quality of their lives are immense and long lasting, having a major
impact on the children’s physical, psychological and social
development: deprivation of the fundamental rights to health and
education (the consequences on the physical and mental health are
sometimes difficult or impossible to heal), absenteeism or school
dropout, impossibility to get integrated on the labor market and to
ensure a decent living for themselves, self-isolation, poverty and
sometimes even antisocial behaviors).
There are numerous causes of child neglect (Humphreys & Absler,
2011; Cross et al, 2012; Soponaru & Iorga, 2015; Widom et al, 2012):
- low socioeconomic status of the family, impacting every aspect of
the child’s life (education, health, alimentation, treatment, hygiene,
etc.);
- restricted access to medical services, especially in rural areas
lacking in healthcare specialists;
- low level of education;
- the physical and mental health of the mother;
- single-parent, dysfunctional or mixed families;
174 Vol. V • Nr. 2/2015

- domestic violence;
- ethnicity or religious affiliation;
- families with immigrant parents, where the children are unofficially
left to be cared for by relatives or older siblings (the „white orphans”
phenomenon).
We aimed to approach a topic that has been debated for a long
time now in the specialty literature in the domain of child protection
and welfare, namely child neglect within the family by the
parents/adult responsible for raising and educating the child, with
significant effects on the child’s physical health and integrity. For this
purpose we are presenting a case study and proposing a discussion
regarding the intervention possibilities in this case. This problems
address to one of the topics of the Social Economy Magazine: the family
- as a unit of the structure, focusing on the forms of child neglecting by
the parents and their effects on child development. Child neglect by
parents belonging to vulnerable groups is partially caused by lack of
skills. In this situation the neglect is unintentional; on the other hand,
there are situations where parents have parenting skills and they
deliberately skip to take appropriate measures according to parental
responsibilities and thus endanger physical and mental health of the
child, his bodily integrity and sometimes even his life.
2. The neglected child – Psycho-medical and social
approach
Neglect is defined as a non-physical form of violence and
represents the adult’s incapacity or refusal to provide for the child’s
development in all the aspect of the child’s life. It is the most frequent
form of ill-treatment and it is represented by the permanent incapacity
to provide the child with protection and care. The child suffers as a
result of the ignorant or malevolent attitude by which the child is
deprived of his/her physical, emotional, educational or medical needs,
and these can have a major impact on the subsequent health and
integrity during adolescence and maturity (Sperry & Widom, 2013).
The magnitude this phenomenon has had in recent years in a large
number of countries has led to the creation of some paramedical
structures that play a decisive role in the identification, treatment and,
above all, the prevention of such cases.
Neglect can take several forms (Carole, 2007):
Vol. V • Nr. 2/2015 175

- nutritional (the child is not fed according to his/her needs, the

foods are inadequate or administered in an inadequate manner, or the
child is deprived of food);
- clothing (the child does not have clothes, is dressed inappropriately
and dirty);
- hygiene neglect (lack of bodily hygiene);
- medical (the parents do not take care of the child’s health and
carrying out routine medical checks);
- educational (the child is not enrolled in kindergarten/school, the
parent’s lack of interest in the intellectual stimulation of the child,
disinterest towards school progress);
- emotional neglect (possibly the most frequent and most insidious
form of neglect, lack of attention from the adult, lack of physical
contacts, signs of affection and words of appreciation);
- child abandonment/relinquishment (the most severe form of neglect
and abuse).
Medical neglect takes two forms: failure to recognize the obvious
signs of a severe illness and failure to request medical assistance or
incapacity to follow through with the recommendations received
pursuant to a medical consult. In either of these situations, the
consequences can be fatal or conducive to chronic disabilities (Drolen,
2013).
3. Case study – Discussions
O.S., female, currently six years old, was first admitted to the
pediatric gastroenterology ward when she was seven months old,
presenting with rectal bleeding. The diagnosis determined after a
colonoscopy with multiple colic biopsies was ulcerative colitis. The first
course of treatment was based on corticosteroids; after a favorable
evolution, the little girl is admitted again four months later and is
presenting with severe weight loss, hematochezia and rectal prolapse
treated with cerclage, followed by a rectal rupture. The patient
undergoes colostomy with unfavorable evolution, followed by bowel
obstruction via postoperative bridles; another surgical intervention is
carried out and two suture granulomas are subsequently removed. The
patient’s evolution continues to be unfavorable, presenting with
intermittent bleeding through the colostomy; the doctors decide to
perform a total colectomy with ileal - anal anastomosis when the
patient was two years old. The medical history revealed other medical
176 Vol. V • Nr. 2/2015

events related to neglect from the family: vaginal rupture caused by

falling down the stairs, intoxication by accidental ingestion of
chloramine and two femoral fractures caused by falls from height.
In her first two years of life the patient was hospitalized for a total
of 211 days. The little girl comes from a single-parent family, with a low
socioeconomic status. We believe that a part of these complications
were due to the mother’s neglect, who did not observe the medical
treatment, dietary recommendations, the hygiene, and most
importantly did not ensure the physical integrity of the child by
monitoring her.
In most cases, the parents’ decision to not seek medical assistance,
even when the child does not show any obvious signs of illness, does
not engender any negative consequences and include common
situations such as high fever caused by teething or self-limited viral
infection. In these cases it is not uncommon for serious consequences to
occur if the little patient does not receive specialized medical
assistance, because most of the times it is sufficient for the next of kin to
merely administer antipyretics and proper hydration. On the other
hand, there can be situations where the consequences can be fatal if
urgent medical assistance is not sought in due time (e.g.: peritonitis
caused by failure to identify the symptoms of appendicitis in due time).
Apart from these acute episodes, there are situations where the signs
and symptoms of chronic illnesses are not recognized by the parents,
who then argue that they did not notice anything abnormal and that, in
their opinion, the child’s development was within normal limits. The
parents’ motivations are quite often supported with explanations they
have internalized as being logical and self-supporting (manifestations
that are similar to those of the siblings, existence of such manifestations
within the extended family, apparently effective previous self-
medication, causality motivated by small events that occur during the
day, stress, etc.).
The parents’ reluctance to cooperate with medical professionals
can also be considered a form of neglect; this occurs when a medicine
that has significant side effects or when a diagnostic or therapeutic
procedure is deemed dangerous by the parents and the family does not
wish to act in the best interest of the child (lack of sanitary education,
limitations set by the religious or ethnic affiliation, impossibility of
making the decision). Also, the quick information possibilities using
electronic sources regarding intervention or treatment methods
Vol. V • Nr. 2/2015 177

determine expert-parents to intervene all by themselves by

administering treatments to their children after checking forums,
medical websites or other information sources on the Internet. In many
cases, he parents look for identified diagnostics and treatments that are
completely unrelated to their child’s illness, the parents not being
specialists in identifying the real symptoms and causes (Nazir et all
2015; Garofalo, 2015).
We can identify several factors that lead to withholding medical
care for the children, factors that must be considered when projecting
interventions designed for mitigating this phenomenon. The child can
be seen as the center of a system where lack of medical care can result
from the interaction of a multitude of interdependent factors (Belsky,
1980). These factors can be grouped in at least two categories:
- child and parent related factors: poverty (there are many
families that lack the financial resources to care for children with acute
or chronic diseases or, for some parents – especially those who are the
sole financial providers of the family – missing work to take care of a
sick child can cause them to lose their job), lack of access to medical
services (the access to medical care can be encumbered by difficulties in
terms of accessibility to certain geographical areas – poor
transportation options, lack of specialized medical staff in certain
areas), dysfunctional families (these families can have difficulties in
taking the right measures in cases of medical emergency, as well as in
catering to the needs of children with chronic illnesses that require
treatments and regular medical checks), lack of awareness, knowledge
or skills (the parents are not aware of signs or symptoms that are
indicative of serious illnesses or cannot understand why a medicine or
course of treatment is prescribed and why medical instructions must be
strictly followed), lack of confidence in health care specialists (some
families may refuse medical advice due to their lack of confidence in
doctors, because of hearsay from their friends or from the mass media,
or due to previous negative experiences within health care institutions),
the children’s attitude and behavior (some children – especially
teenagers – refuse to undergo various investigations or medical
treatments, and refuse to observe the diet and medication related
rules). In such a situation, collaborating with the family, social support
and psychotherapeutic intervention can determine the emancipated
patient to become responsible for his physical state, and numerous
countries have adopted various laws that enable the underage patient
178 Vol. V • Nr. 2/2015

to give an informed consent with regard to the acceptance or refusal of

a medical proposition (Iorga et al, 2014; Diaconescu et al, 2013);
- factors related to the medical staff, most of the times with
respect to their communication skills, the institutional rules regarding
the relationship between the medical staff and the patient, cultural,
ethnic or religious barriers, the relationship with the patient’s family or
next of kin, personal beliefs and filters (Starcea et al, 2014).
What attitude should the medical staff take when faced with a case
of physical or medical neglect of a child? The management of medical
neglect cases involves identifying and getting to understand the
problems that led to the respective situation. The assessment of child
neglect cases should focus more on the child’s needs rather than on the
parents’ motives and justifications. However, the medical staff must
also understand the family’s point of view and recommend an adequate
course of treatment that can also be supported by the family. By getting
the family involved as a partner in the decision-making process, the
doctor ensures them that their opinions are observed and this clears
the road to reaching a beneficial compromise and to a closer
compliance of the family. The parents should be educated regarding the
dangers of the disease and the importance of medical care according to
the treatment and, above all, the family must be involved in developing
an effective medical plan. Getting the parents engaged in the treatment
planning process can help develop parenting skills. Failure of such
initiatives makes it necessary to resort to child protection services for
other reasons than those related to the social and legal support for
children in vulnerable situations.
Ethical dilemmas are no strangers to medical neglect cases. The
net benefit factor of a therapeutic modality can be debated in many
cases. For instance, can parents’ refusal of medical intervention for a
newborn with severe pathology at the borderline of viability be
considered a case of negligence? A similar situation occurs when
invasive intervention possibilities are refused based on religious or
cultural beliefs. In many cases, we do not have data on the relative
benefits of various therapeutic interventions and sometimes there are
opposing opinions on the respective matters. In such situations, it is
important for the parents and pediatricians to have a chance to discuss
freely about the opinions and values of each side, also involving the
multidisciplinary team comprising the psychologist, social worker and
priest. It is essential for these discussions to be documented and
Vol. V • Nr. 2/2015 179

recorded in a registry book and acknowledged by the family and the

doctor alike. Involving the Ethics Committee of the health care facility
can be useful for solving controversial cases (AAP, 2011; Boxer, 1988),
as well as for numerous cases of chronic affections that can be a
challenge for any parent. These children require multiple medical
checks, multidisciplinary treatment, special diet and adequate
medication. When the families of such children have limited financial
resources, the burden of care can be overwhelming. Health care policies
should be supportive of such families before child protection services
can find subsequent solutions that sometimes affect the emotional
balance of the child.
4. Conclusions
The medical neglect of the underage child by parents belonging to
vulnerable groups can have fatal consequences on the latter. The
pediatrician is responsible for the health, welfare and quality of life of
his/her patient. The pediatrician and the entire medical team play an
essential role in solving certain cases of child neglect: understanding
the circumstances of the children’s families, explaining the necessity of
therapy and the importance of observing it, collaborating with
professionals from other institutions to ensure the good health of these
patients. The consequences of physical child neglect are reflected not
only on the bodily and psychological health of the child, but also on the
medical system by incurring significant costs (it is far easier and
inexpensive to prevent than it is to treat). If errors or failures in the
economic or political sectors can be modified, stopped or mitigated
using legal or economic means, failures in raising a child and in his/her
development span on the long term and sometimes cannot be treated.
The family remains the main partner in the harmonious
development of the child, and the manner in which it fulfills its specific
functions influences the way in which the society functions as a whole
through countless factors. Based on the consideration that parents
should not see the child as a personal good, but as an individual with a
personality of its own and benefitting from rights, we believe that it is
necessary to intervene in cases where the family fails to ensure the
child’s rights. This intervention must serve the best interest of the child,
and secondly that of the family and society.
180 Vol. V • Nr. 2/2015

Bibliography:
1. American Academy of Pediatrics, Committee on Bioethics. (2011).
Institutional ethics committees. Pediatrics. 107(1), 205– 209.
2. Belsky J. (1980). Child maltreatment: an ecological integration. Am.
Psychol. 35(4), 320– 335.
3. Boxer GH, Carson J, Miller BD. (1988). Neglect contributing to
tertiary hospitalization in childhood asthma. Child Abuse Negl. 12, 491–
501.
4. Carole J and the Committee of Child Abuse and Neglect. (2007).
Recognizing and Responding to Medical Neglect, Pediatrics, 120(601),
1385-1389.
5. Cross, T. P., Mathews, B., Tonmyr, L., Scott, D., Ouimet, C. (2012).
Child welfare policy and practice on children's exposure to domestic
violence. Child abuse & neglect, 36(3), 210-216.
6. Declaration of the Rights of the Child, United Nations, 1989.
http://www.ohchr.org/EN/ProfessionalInterest/Pages/CRC.aspx
7. Diaconescu, S., Olaru, C., Gimiga, N., Ciubotariu, G., Lupu, V. V.,
Ciubara, A., Burlea, M. (2013). Informed Consent in Pediatric
Gastrointestinal Endoscopy. Romanian Journal of Pediatrics, 62(4).
8. Drolen, C. S. (2013), and Neglected Child. Residential and Inpatient
Treatment of Children and Adolescents.
9. Garofalo, L., Di Giuseppe, G., & Angelillo, I. F. (2015). Self-Medication
Practices among Parents in Italy. BioMed research international, 2015.
10. Humphreys, C., Absler, D. (2011). History repeating: Child
protection responses to domestic violence. Child & Family Social
Work, 16(4), 464-473.
11. Iorga, M., Starcea, M., Munteanu, M., Sztankovszky, L.Z. (2014).
Psychological and Social Problems of Children with Chronic Kidney
Disease, European Journal of Science and Theology, 10(1), 179-188.
12. Luca, C. (2014). Expertiza psihologică a copilului abuzat/neglijat.
București, Editura Hamangiu.
13. Nazir, S., Goel, K., Mittal, A., Singh, J., Goel, R. K. D., & Rashid, A.
(2015). Parent induced self-medication among under five children: an
observational cross sectional study. TAF Preventive Medicine
Bulletin, 14(2), 81-86.
14. Soponaru, C., Iorga, M., (2015). Families with a disabled child,
between stress and acceptance. A theoretical approach, Romanian
Journal for Multidimensional Education, 7 (1), 57-73.
Vol. V • Nr. 2/2015 181

15. Sperry, D. M., & Widom, C. S. (2013). Child abuse and neglect,
social support, and psychopathology in adulthood: A prospective
investigation. Child abuse & neglect, 37(6), 415-425.
16. Starcea, M. Iorga, M., Sztankovszky, L.Z., Munteanu, M. (2014).
Doctor-Patient Relationship in Children’s Chronic Kidney Disease and
Its Importance for the Quality of Life for the Dialysis Patient, European
Journal of Science and Theology, 10 (3), 27-36.
17. Widom, C. S., Czaja, S. J., Bentley, T., Johnson, M. S. (2012). A prospective
investigation of physical health outcomes in abused and neglected children:
new findings from a 30-year follow-up. American Journal of Public Health, 102
(6), 1135-1144.
182 Vol. V • Nr. 2/2015

FACTORII SOCIO-ECONOMICI ŞI CULTURALI ŞI
INFLUENŢA LOR ASUPRA ACCESIBILITĂŢII POPULAŢIEI
ROMA LA SERVICIILE DE SĂNĂTATE
Camelia Soponaru [1]

Suzana Semeniuc [2]
Magdalena Iorga [4]
Rezumat
Speranța de viață pentru romi este cu cel puțin zece ani mai mică decât cea a
populației majoritare. Principalul factor incriminat pentru această stare de fapt
este accesul deficitar la serviciile de educaţie şi de sănătate. Pe lângă acesta, alţi
factori influenţează într-un mod semnificativ accesibilitatea populaţiei la serviciile
de sănătate: gradul de integrare în comunitate, credinţele despre sănătate datorate
aspectelor culturale, migraţia, imaginea despre cel care vindecă (ar putea fi şi
medicul), precum şi complicata explicaţie despre boală şi moarte în termeni
metaforici dar şi religioşi, la care se adaugă lipsa educaţiei pentru sănătate.
Populaţia de etnie romă rămâne în continuare o populaţie vulnerabilă în ceea ce
priveşte boala, accesul la tratament şi recuperare.
Cuvinte cheie: roma, populație vulnerabilă, sistem de sănătate,

accesibilitate, statut socio – economic, cultură
1. Boala - fenomen biologic, psihologic, social si

cultural
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) definește sănătatea atât
prin absența bolii cât și prin existența unei stări de bine și confort
psihologic, somatic și social al individului. În afară de definiția OMS
există și ale argumente care vin în sprijinul ideii că boala are o
[1] Conferenţiar universitar doctor, Universitatea „Al.I.Cuza” din Iaşi, România, Facultatea de
Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, tel: +40745984647, email: puzdriac@yahoo.com;
[2] Psiholog, Institutul de Psihiatrie Socola, Iaşi, România, tel: +40757014982, email:
suzanachelaru@yahoo.com;
[3] Şef de lucrări doctor Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr.T. Popa” din Iaşi, România, tel:
+40744922161, email: smaranda.diaconescu@umfiasi.ro (autor corespondent);

[4] Şef de lucrări doctor Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr.T. Popa” din Iaşi, România, tel:
+40722800936, email: magdalena.iorga@umfiasi.ro.

componentă socială importantă. Astfel, expresia bolii diferă de la

comunitate la comunitate şi în funcţie de perioada istorică. În același
timp, munca, status-rolul, nivelul de trai, nivelul cultural şi igienic al
societăţii respective influenţează starea de boală (OMS, 1946).
Componenta biologică a bolii presupune o stare a organismului
sau unei părţi a acestuia în care funcţiile sunt afectate, din cauza unor
agenţi din mediul intern sau extern. Starea fizică a organismului are un
răsunet psihologic şi efecte asupra vieţii sociale a individului,
limitându-i activităţile cotidiene sau profesionale şi interacţiunea cu cei
din jur. Fiecare bolnav trăieşte boala în stil propriu iar tratamentul
trebuie să se adapteze la fiecare bolnav în parte.
Boala poate fi interpretată doar în contextul social şi personal al
bolnavului. Stilul de viaţă, calitatea vieţii, istoria pacientului, sunt
aspecte extrem de importante pentru descrierea maladiei sale.
Aspectele culturale nu sunt nici ele de ignorat atât în declanşarea bolii
(obiceiuri alimentare, tratament neconvenţional etc.) cât şi în
explicarea fenomenului bolii.
2. Atitudini, percepții și reprezentări ale bolii în
etnia romă
Numărul cercetărilor internaționale referitoare la atitudinile,
percepțiile și reprezentările romilor cu privire la sănătate și boală sunt
destul de numeroase și, în ciuda faptului că subiecții romi care au
participat la aceste studii sunt din țări diferite, se pot surprinde câteva
caracteristici generale privind evoluția reprezentării sociale a bolii la
etnia romă. Două exemple sunt concludente, în urma a două studii, unul
internațional și altul național, ambele efectuate pe subiecți de etnie
romă din România și a altor câteva cercetări străine efectuate pe
populație de etnie romă din alte țări.
Fiind o comunitate nomandă, identitatea culturală reprezentată de
credințe, ritualuri etc. a romilor a fost influențată de popoarele în care
au migrat. Astfel, potrivit cercetărilor în domeniu, românii și romii
impart practici populare referitoare la medicina tradițională, cum ar fi
băutul de ceaiuri, consumarea diferitelor ierburi, etc. Diferențele față de
cultura populației majoritare apar însă pregnant atunci când se discută
despre cauzele bolilor. Rromii asociază frecvent apariția bolilor cu
ghinionul, blestemul sau implicarea spiritelor rele. De aici derivă, în
opinia cercetătorilor, și metodele de vindecare ce fac parte mai degrabă
dintr-un registru supranatural decât dintr-unul fundamentat pe
184 Vol. V • Nr. 2/2015

informații științifice. De exemplu, printre metodele de vindecare sau de

protecție în fața bolii, rromii investigați de cercetători au enumerat
tăiatul părului și al unghiilor persoanei bolnave și aruncarea lor în râu,
băutul unui pahar de apă care a stat la lumina lunii sau decorarea casei
cu cristale ori potcoave. Romii tradiționaliști folosesc poțiuni din
diverse ierburi și practică alchimia.
Un alt aspect inedit surprins în articole recente este acela că în
comunitățile rrome femeia este cea care are în grijă sănătatea familiei,
bărbatul fiind rareori implicat în deciziile care privesc acest subiect. De
aici provine, potrivit autorilor, credința că, pentru a avea efectul
scontat, remediul trebuie administrat de o femeie în vârstă, o
vindecătoare sau, în ultimă instanță de femeia din familie. În
comunitățile rome se întâlnește des segregarea în funcție de sex în ceea
ce privește sănătatea. De exemplu, în mod tradițional bărbații nu
participă și nu își însoțesc partenerele la proceduri obstetrice și
ginecologice și nici nu sunt prezenți la nașterea copiilor, în primul rând
pentru că acestea implică părți considerate impure sau murdare ale
corpului (Singh, 2011).
De un real interes în rândul cercetătorilor care au studiat cauzele
pentru care rromii apelează mai puțin frecvent decât populațiile
majoritare la servicii medicale s-a bucurat și una dintre credințele
comunității rome potrivit căreia peroanele non-rrome, denumite gadje,
ar avea puteri prin care îi pot contamina pe romi, făcându-le rău.
Potrivit mai multor cercetători acesta este un factor care îi determină
pe aceștia să apeleze la metode de tratament tradiționale. Și asta pentru
că, potrivit acestei credințe, contactul fizic sau simpla atingere a
obiectelor unei persoane non-rrome le poate aduce nenorociri, prin
urmare, având în vedere că majoritatea covârșitoare a medicilor sunt
pentru ei gadje, evită contactul cu aceștia (Rambouskova et al, 2009).
Această credință are, potrivit autorilor, un efect și mai puternic asupra
femeilor de etnie rromă pentru care contactul fizic cu un bărbat, fie el și
medic, dar care nu face parte din comunitate este considerat și mai
compromițător. Unele cercetări susțin că femeile rome nu vor căuta
ajutor medical de teama de a se expune sau de a fi atinse de un medic
bărbat. Acest tip de interacțiune poate fi percepută ca și contaminatoare
și poate aduce rușine familie pacientei. În cazuri extreme, acest efect de
contaminare considerat a fi produs de examinarea de către un medic
gadje bărbat poate face femeia rromă neeligibilă pentru căsătorie
(Weyrauch, 1997).
Vol. V • Nr. 2/2015 185

O lucrare interesantă, ,,Attitudes and praxis of traditional forms of

health-care in a post-communist romanian romani community”, cu
privire la atituinile și practicile medicinei tradiționale în comunitățile
de romi din România post-comunistă, realizată de cercetătorul Dorian
Singh, de la Universitatea Oxford, vine cu o altă perspectivă. Plecând de
la contextul social creat de căderea regimului comunist care a însemnat,
susține autorul, pe de o parte, îndepărtarea oricăror prohibiții cu
privire la exprimarea credințelor proprii fiecărei etnii, încurajând astfel,
în cazul rromilor, metodele medicine tradiționale și, pe de altă parte,
limitarea accesului pentru polutațiia săracă la servicii medicale
specifică stilului de viață capitalist, lucrarea și-a propus să analizeze în
ce măsură acești factori influențează în prezent credințele privind
practicarea medicinii tradiționale în rândul rromilor și metodele
tradiţionale de tratament pe care aceștia le folosesc. Cercetarea
calitativă, a fost efectuată folosind metoda interviului in-depth, pe 43 de
pacienți rromi din București și a scos la iveală aspecte interesante cu
privire la evoluția atitudinilor rromilor față de medicina tradițională și
practicile ei, precum și modul în care a evoluat reprezentarea socială a
bolii în acestă comunitate (Singh, 2011). Dacă majoritatea cercetărilor
anterioare confirmau faptul că medina tradițională precum și credințele
mai degrabă mistice referitoare la apariția bolilor, ocupă un rol central
în reprezentarea socială a bolii la comunitatea rromă, lucrarea la care
facem referire obține cu rezultate cu totul diferite. Astfel, aproape toți
pacienții rromi intervievați au respins categoric obiceiurile și metodele
medicinei tradiționale cum ar fi încrederea mai mare în vindecători,
magie, blesteme decât în medici, proceduri medicale sua medicamente.
De asemenea, au respins categoric ideea potrivit căreia bolile ar fi
rezultatul impurificării/contaminării de către cei de altă etnie sau al
ghinionului ori blestemelor. Mai mult, mitul contaminării de către gadje,
care ocupă un loc central în cercetările anterioare, este la rândul său
respins. Interacțiunea cu populația de altă etnie a fost considerată a fi
cotidiană și fără a avea ceva special, astfel că unii intervievați s-au
arătat surprinși de faptul că sunt întrebați așa ceva. La fel, nici un
bărbat sau femeie romă nu a considerat că pacientele femei nu ar trebui
să fie consultate de un medic bărbat, din considerente tradiționale
(Singh, 2011). De asemenea, majoritatea respondenților au susținut că
prima dată, atunci când se îmbolnăvesc, apelează la medicina
convențională iar dacă nu o fac, motivele nu au nici o legătură cu
credințe tradiționale ci mai degrabă cu situația economică precară sau
186 Vol. V • Nr. 2/2015

cu lipsa unor documente de identitate. Doar puțini dintre rromii

intervievați au admis că cer mai întâi sfatul cuiva din comunitate înainte
de a apela la medic, dar acel cineva se referă la familie sau prieteni și nu
la vindecători. Imediat după medic, în categoria persoanelor la care
apelează atunci când sunt bolnavi, romii au indicat farmaciștii. Printre
explicațiile avansate de autor, cu privire la aceste schimbări
fundamentale care au survenit în ultimii ani în reprezentarea socială a
bolii în etnia romă, se numără, pe de o parte industrializarea puternică
din ultimii ani din România, păstrarea unui sistem medical implementat
de comuniști care are o adresabilitate mult mai crescută față de
populația săracă, fără asigrări medicale, decât în alte țări, precum și un
rezultat al celor patru decenii de regim totalitar care a impus forțat
abandonarea culturii asociate proprii etnii, împreună cu credințele și
modelele sale tradiționale (Singh, 2011).
Multe studii menționează că în comunităţile de rromi studiate,
moartea şi boala sunt subiecte tabu. În cultura tradiţională a romilor,
prezența acestora sau doar discutarea acestor subiecte este considerată
semn rău şi poate aduce nenorocire asupra casei şi comunităţii
(Dumitras et al, 2013). De asemenea, cercetarea ieșeană se aliniază
altor studii străine, efectuate pe populații de etnie romă din alte țări, în
ceea ce privește interpretarea bolii în termeni mistici, ca pedeapsă de la
Dumnezeu sau ca blestem. Acest fapt sugerează acceptarea destinului şi,
în consecinţă, de cele mai multe ori, prezentarea tardivă la medic. În
acelaşi context, al împăcării cu soarta, există credinţa că toate
evenimentele vieţii sunt predeterminate şi inevitabile, ceea ce face ca
mulți pacienţii rromi, chiar informaţi asupra bolii riscurilor la care se
expun, să nu respecte tratamentele recomandate. Un alt aspect,
subliniat în cercetarea menționată, este acela că boala se asociază
frecvent cu sentimentul ruşinii, fiind o reprezentare a impurităţii
spirituale şi morale. Perceperea stării de boală ca ceva ruşinos şi mulţi
dintre bolnavi nici nu pot explica acest fapt, se ştie că este transmisă din
generaţie în generaţie. Izolarea bolnavilor reprezintă o formă de
protecție a comunităţii, deoarece bolnavul fiind impurificat, poate
atrage, printr-un gen de contaminare, îmbolnăvirea fizică şi spirituală a
celorlalţi membri ai comunităţii. În cultura tradiţională rromă,
excluderea este echivalentă cu destrămarea identităţii, cu
descompunerea spiritului, fiind o pedeapsă mai gravă decât moartea
însăşi. Pentru a evita însă izolarea faţă de ceilalţi membri ai comunităţii
şi ruşinea impurificării fizice prin boală, mulţi pacienţi romi fie îşi
Vol. V • Nr. 2/2015 187

ascund suferinţa (refuză să recunoască, faţă de membrii comunităţii, că

sunt bolnavi), fie refuză să accepte că sunt bolnavi, cu consecinţe
dramatice asupra evoluţiei afecţiunii (Dumitras et al, 2013).
Un aspect relativ pozitiv al autorilor studiului este acela că deşi
percep boala ca o pedeapsă de la Dumnezeu şi o asociază frecvent cu
fenomene mistice, romii sunt conştienţi sau intuiesc factorii de risc reali
care provoacă îmbolnăvirea. În ciuda particularităţilor culturale ale
etniei rrome, spun autorii, având la bază un sistem de norme, valori si
concepte cu marcă identitară şi cu implicaţii asupra simbolisticii şi
atitudinilor privind diferite aspecte ale vieţii şi morţii, percepţia bolii ca
o pedeapsă de la Dumnezeu şi asocierea acesteia cu fenomene mistice
nu exclude logica elementară, a bunului simţ, rromii fiind conştienţi sau
intuind factorii de risc reali care provoacă îmbolnăvirea. Aceasta
sugerează că, respectând fundamentul cultural al romilor, există şanse
reale pentru construirea unei atitudini pozitive faţă de propria sănătate.
O adevarată provocare pentru mediatorii sanitari sau alte persoane
implicate în educaţia sanitară a romilor este încercarea de convingere a
acestora că sănătatea trebuie întreţinută, iar boala trebuie tratată și
tratamentele respectate (Dumitras et al, 2013).
3. Starea de sănătate a populației rrome și accesul la servicii

medicale
Potrivit datelor Uniunii Europene, speranța de viață pentru romi
este cu cel puțin zece ani mai mică decât cea a populației majoritare,
principalul factor incriminat pentru această stare de fapt fiind accesul
deficitar la serviciile de educaţie şi de sănătate. (Wamsiedel, Vincze,
Ionescu, 2011; Becares, 2015). Unele cercetări menționează existența
unor probleme cronice precum lipsa de informații despre utilitatea
vaccinării, frecvența redusă a vizitelor la stomatolog, nutriția
inadecvată, auto-medicația, accesul dificil la servicii medicale datorat
costurilor pe care mulți dintre romi nu le pot acoperi, ponderea
redusă a femeilor care apelează la servicii de prevenire a cancerului
de sân și de col uterin. Totodată, aproape jumătate dintre minorii romi
nu au efectuat toate vaccinurile incluse în Programul Național de
Imunizare şi tot atâția adulți nu au beneficiat niciodată de servicii de
medicină dentară. Un procent de 89,4% dintre femeile rome de peste 15
ani nu au efectuat niciodată testul Babeş-Papanicolau pentru depistarea
cancerului de col uterin (Wamsiedel, Vincze, Ionescu, 2011; Condon et
Salmon, 2014). În aceleaşi studii care fac și o comparație între starea de
188 Vol. V • Nr. 2/2015

sănătate a românilor și cea a rromilor, se menționează că deşi premisa

inițială de la care s-a plecat în cercetarea acestor diferențe a fost că
populația rromă are o stare de sănătate modestă şi un acces inegal la
serviciile de sănătate, comparative cu populația majoritară, rezultatele
au infirmat-o. Astfel, peste jumătate din populația de romi apreciază că
are o stare de sănătate bună şi foarte bună (59%) iar 24% proastă şi
foarte proastă. Diferențele înregistrate faţă de populaţia majoritară sunt
nesemnificative: 61% dintre românii chestionați îşi consideră starea de
sănătate bună şi foarte bună și numai 9% o consideră proastă şi foarte
proastă. Aceste cifre trebuie privite și din prisma lipsei de educație
pentru sănătate, populația de etnie romă necunoscând astfel accesul
limitat la servicii de sănătate (Wamsiedel, Vincze, Ionescu, 2011; Cace,
2014, Cook et al, 2013).
Referitor la percepția pozitivă pe care rromii o au cu privire la
propria sănătate, mai multe studii identifică faptul că auto-evaluarea
pozitivă a stării de sănătate reprezintă o tendinţă întâlnită frecvent în
cercetările cantitative asupra comunităţilor de romi. Studii similare
realizate în ultimii ani în România dar şi în alte ţări sunt coerente în
această privinţă. Cercetările calitative efectuate în comunitate şi analiza
unor indicatori obiectivi ai stării de sănătate, precum speranţa de viaţă
şi mortalitatea infantilă, contrazic estimările sănătăţii populaţiei rome
întemeiate pe autopercepţie şi identifică o serie de probleme
structurale care împiedică accesul la servicii medicale de calitate
(Masseria, 2010; Carrasco-Garrido, 2011, Fésüs, 2012, Rughiniş, 2010).
Prevalenţa interpretării optimiste a stării de sănătate de către
populaţiile rome din spaţii geografice şi culturale diferite sugerează o
construcţie culturală diferită a sănătăţii şi a bolii. Un studiu realizat în
Spania a relevat că mulţi romi percep sănătatea ca pe absenţa bolii, iar
boala ca pe un fenomen dezabilitant asociat cu moartea (Carrasco-
Garrido, 2011; McKee, 1997). Boala nu există decât în măsura în care
prezintă simptome clare care pun în pericol desfăşurarea normală a
activităţilor sau care ameninţă existenţa fizică a individului. În
momentul în care aceste simptome dispar, persoana se consideră
sănătoasă. Definiţia oferită de Organizaţia Mondială a Sănătăţii,
întemeiată pe canonul occidental, menţionează explicit diferenţa de
abordare. Pentru organismul internaţional, sănătatea este „o stare de
bine generală, fizică, mentală şi socială şi nu doar simpla absenţă a bolii
sau a infirmităţii” că este posibil ca subiecţii romi care îşi autoevaluează
starea de sănătate să excludă din sfera bolii acele manifestări
Vol. V • Nr. 2/2015 189

asimptomatice sau ale căror simptome nu pun în pericol activităţile

curente. Starea de sănătate declarată de respondenţi trebuie înţeleasă
în universul cultural al populaţiei rome şi comparată cu alţi indicatori
(Wamsiedel et al, 2007, Cace, 2014).
Studiile menţionate anterior evidențiază faptul că, deşi
majoritatea populaţiei declară că apelează, atunci când are o problemă
medicală, în primul rând la medicul de familie, diferențele sunt totuşi
semnificative: 58% în cazul românilor și 22% în cazul romilor. Pe de
altă parte, 31% dintre romi apelează în primul rând la serviciul de
urgențe spre deosebire de 12% dintre români. Procentul semnificativ
de romi care accesează medicina de urgență este în directă legătură cu
procentul mare de romi care au declarat că nu au asigurare medicală,
explică autorii. Un alt aspect abordat în cerectarea Institutului pentru
Politici Publice a fost și cea referitoare la auto-medicație în rândul
rromilor. Dovada faptului că populația roma se confruntă cu probleme
semnificative în ceea ce privește autoedicația și poate nu are
cunoştinţele necesare în acest domeniu, dar nici acces la toată gama de
servicii medicale conform nevoilor acestora, provine şi din procentul
îngrijorător al celor care apelează la serviciile farmaciștilor pentru
medicaţie (75%), procentul fiind extrem de ridicat și în rândul
românilor (63%) (Benett, 2010, Rughiniş, 2010).
Un studiu realizat în anul 2007 de Organizația Romani CRISS oferă
câteva date importate atât cu privire la accesul populației de etnie
rromă din România la serviciile medicale cât și referitoare la imaginea
pe care o au medicii în rândul rromilor. Autorii studiului identifică două
mecanisme de excludere a populaţiei din sistemul public de sănătate:
- Excluderea formală: în această categorie intrând toate persoanele
care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege, pentru a beneficia de
actul public medical, ne-asigurații, excluşii din sistemul asigurărilor de
sănătate (cei fără acte de identitate, familii fără minim un angajat, care
nu a fost luat în evidențele instituţiilor);
- Excluderea informală care poate fi denumită ca fiind excluderea
incluşilor sau excluderea asiguraţilor care îndeplinesc condiţiile
prevăzute de lege, dar care, din diverse motive, ce ţin de funcţionarea
deficitară a întregului sistem de sănătate, contexte speciale locale,
prejudecăţi sociale, culturale sau etnice, sunt excluşi de la servicii de
sănătate (exemplu: cei care sunt neinformați despre drepturile pe care
le au în calitate de asigurat, fără bani pentru transport, fără bani pentru
costuri suplimentare).
190 Vol. V • Nr. 2/2015

Potrivit cercetării menționate, cele mai frecvente caracteristici ale

persoanelor excluse ori cu acces diminuat la diverse beneficii medicale
sunt următoarele: dispun de resurse economice (și venituri monetare)
reduse, au un plasament rezidenţial dezavantajos în raport cu situarea
spaţială a ofertei relevante de servicii medicale, familii din mediul rural
ori din alte zone ce oferă oportunităţi reduse de solicitare pe plan local
a unor servicii medicale, au dificultăți în accesarea informaţiilor utile
privind oportunităţile de asistență existente, au un nivel scăzut de
educaţie, dispun de un statut profesional sau etnic minoritar (cazul
minorităţii de etnie roma), familiile neasigurate cu venituri mici,
persoanele care trăiesc din câştiguri ocazionale, din ajutorul de şomaj
sau asistență socială, persoane vârstnice fără venituri sau cu venituri
foarte mici, copii și tineri fără familie sau fără domiciliu stabil.
Astfel, în privința accesului la serviciile medicale, romii se
încadrează în ambele tipuri de excluziune, atât excluziunea formală –
principalul factor fiind lipsa actelor de identitate - cît și cea informală.
La nivelul anului 1998, 28,1 % dintre respondenții de etnie romă
apreciază că rromii sunt trataţi mai prost atunci când merg la medic
comparativ cu alte etnii. Pe de altă parte un procent de 5,2 % dintre
rromi menţionează incidenţa discriminării pozitive (Zamfir, Preda,
2002). Cele mai frecvente motive de nemulţumire ale populaţiei rome
față de oferta de servicii medicale publice, derivă din faptul că pacienţii
întâmpină mari dificultăți în procurarea medicamentelor, există
disfunctionalități în programul dispensarului și, nu în ultimul rând,
existența unei lipse de interes pentru pacienţi.
Studiul menționat, realizat prin intervievarea romilor din mai
multe comunități din țară, punctează și câteva aspecte privind imaginea
pe care o are medicul în rândul comunității. În tabelul de mai jos sunt
evidențiate cele mai frecvente răspunsuri la întrebarea De ce sunteţi
mulţumit/nemulţumit de atitudinea medicului de familie și a doctorilor în
general?
Tabel 1: Atitudinea pacienților de etnie rromă față de medici

Atitudini pozitive față de medici Atitudini negative față
de medici
- vorbeşte frumos - vorbeşte urât
- răspunde la solicitări - mă da afară din
- nu face diferenţa între oameni cabinet
- își respectă programul - mi-a spus să-mi caut
Vol. V • Nr. 2/2015 191

- mă tratează si mă sfătuieşte ce să fac alt medic

- îmi rezolvă problemele medicale - nu vine în sat
- nu face discriminări - nu mi-a dat
- se poartă frumos tratamentul pe care
- mă consultă l-am cerut
- îmi dă tratament - este aiurit
- pentru că m-a îndrumat spre Bucureşti, am - rupe hârtiile pentru
fost foarte bine primită și mi s-a explicat ajutor social
correct - nu este serios
- ne înţelege foarte bine, ne dă tratament - când am cerut o
bun scutire a zis ca aşa
- când am avut probleme, m-a consultat si suntem noi ţiganii
mi-a dat pastille tot timpul cerem
- de cîte ori am avut nevoie m-a tratat și - nu întotdeauna își
sfătuit face datoria de
- cred că mi-a explicat ce trebuie să fac spre medic
binele meu - a refuzat să-mi dea
- sunt înţelegători tratament
- mă înţelege nu mă ignoră - e răutăcios
- vorbeşte pe înţelesul nostru - nu ni se eliberează
- sunt amabili adeverinţe
Sursă: http://ec.europa.eu/health/ph_projects/2004/action3/docs/
2004_3_01_manuals_ro.pdf
Cercetările menționate au vizat și un alt concept important, și

anume preocuparea pentru sănătate în rândul populației de etnie romă.
Preocuparea pentru sănătate reprezintă un concept dificil de definit
având în vedere diferitele accepţii ale sănătăţii. Pentru comunităţile în
care tradiţiile joacă un rol important, evaluarea preocupării pentru
sănătate este necesar să acopere nu doar atitudinile şi comportamentul
subiecţilor faţă de metodele moderne de prevenire, control şi vindecare
a bolilor, dar şi atitudinile şi comportamentele privitoare la practicile
tradiţionale de menţinere a sănătăţii. Din analiza noastră se pot trage
două concluzii: populația romă manifestă o preocupare reală pentru
sănătate și preocuparea nu este întotdeauna controlată medical
(Romani CRISS, 2009).
Aceeași analiză relevă faptul că nu s-a evidențiat o patologie
specifică populației de etnie romă. Astfel, romii se confruntă în
principal, la fel ca populația majoritară, cu patologii cardio-vasculare și
192 Vol. V • Nr. 2/2015

boli de nutriție, copiii suferind îndeosebi de afecțiuni ale aparatului

respirator.
4. Concluzii
Accesibilitatea populaţiei roma la serviciile de sănătate depinde se
o serie de factori, precum statutul socio-economic, gradul de integrare
în comunitate sau posibilitatea de a avea un medic de familie. Pe lângă
aceştia, alţi factori influenţează în mod semnificativ apelarea la
serviciile de sănătat: credinţele despre boală determinate de aspecte
culturale, migraţia ca stil de viaţă, imaginea vindecătorului (poate fi şi
medicul) şi explicaţia complicată despre boală şi moarte în termeni
religioşi şi metaforici, la care se adaugă lipsa unei educaţii pentru
sănătate. Populaţia romma este o populaţie vulnerabilă din punct de
vedere a obţinerii unei îngrijiri medicale în ceea ce priveşte
diagnosticul, tratamentul şi recuperarea. Credinţele culturale şi
reprezentările sociale despre sănătate şi moarte precum şi fenomenul
bolii sunt profund inrădăcinate în credinţele etnice şi religioase.
Bibliografie:
1. Becares, L. (2015). Which ethnic groups have the poorest
health?. Ethnic Identity and Inequalities in Britain: The Dynamics of
Diversity, 123.
2. Bennett, J. (2010). Raportul Naţional IRSDTC pentru România,
2010. Project: Roma.
3. Cace, S (coord), (2014), Politici de incluziune a romilor în statele
membre ale Uniunii Europene, Institutul European din România.
4. Carrasco-Garrido, P., De Andrés, A. L., Barrera, V. H., Jiménez-Trujillo,
I., & Jiménez-García, R. (2011). Health status of Roma women in Spain. The
European Journal of Public Health, 21(6), 793-798.
5. Condon, L. J., & Salmon, D. (2014). ‘You likes your way, we got our own
way’: Gypsies and Travellers’ views on infant feeding and health
professional support. Health Expectations.
6. Cook, B., Wayne, G. F., Valentine, A., Lessios, A., & Yeh, E. (2013).
Revisiting the evidence on health and health care disparities among the
Roma: a systematic review 2003–2012. International journal of public
health, 58(6), 885-911.
7. Dumitras, S., Gramma, R., Roman G, Parvu, A., Enache M., Moisa, S.M.,
Ioan B., (2013), Considerations on the particularities of the ilness and
death perception for rroma people Romanian Journal of Pediatrics, 62 (1),
69-73.
Vol. V • Nr. 2/2015 193

8. Fésüs, G., Östlin, P., McKee, M., & Ádány, R. (2012). Policies to improve
the health and well-being of Roma people: The European
experience. Health Policy,105(1), 25-32.
9. Masseria, C., Mladovsky, P., & Hernández-Quevedo, C. (2010). The
socio-economic determinants of the health status of Roma in comparison
with non-Roma in Bulgaria, Hungary and Romania. The European journal of
public health, 20(5), 549-554.
10. McKee, M. (1997). The health of gypsies. BMJ, 315(7117), 1172-1173.
11. Rambousková, J., Dlouhý, P., Křížová, E., Procházka, B., Hrnčířová, D.,
& Anděl, M. (2009). Health behaviors, nutritional status, and
anthropometric parameters of Roma and non-Roma mothers and their
infants in the Czech Republic. Journal of nutrition education and
behavior, 41(1), 58-64.
12. Romani CRISS Organization. (2007) Serviciile de sănătate şi romi.
Evaluarea sistemului de mediere sanitare.
http://ec.europa.eu/health/ph_projects/2004/action3/docs/2004_3_01_
manuals_ro.pdf, Retrieved at 10th March 2015.
13. Rughiniş, C. (2010). The forest behind the bar charts: bridging
quantitative and qualitative research on Roma/Ţigani in contemporary
Romania. Patterns of prejudice, 44(4), 337-367.
14. Singh, D. (2011). Attitudes and praxis of traditional forms of health
care in a post-communist Romanian Romani community. Anthropology of
East Europe Review, 29(1), 127-140.
15. Strategia Guvernului României de incluziune a cetăţenilor români
aparţinând minorităţii rome pentru perioada 2014-2020,
http://www.anr.gov.ro/docs/Site2014/Strategie/Strategie_final_18-11-
2014.pdf, Retreived at 14th of March, 2015.
16. Wamsiedel, M., Jitariu, C., Barbu, S., Cnab, T., (2007), Sănătate şi
comunitate romă, analiză asupra situaţiei din România. Raport Romani
CRISS Organization. http://www.romanicriss.org/Sanatatea%20si%20
comunitatea%20roma%20%20a%20situatiei%20din%20Romania.pdf
17. Wamsiedel, M., Vincze, E., Ionescu I., (2011), Raport Romani CRISS
Organization, Roma Health Perspective of the actors involved in the health
system – doctors, health mediators and patients,
http://www.romanicriss.org/PDF/raport%20final%20osi%20health%20_
engleza.pdf , Retreived at 14th of March, 2015.
18. Weyrauch, W. O. (1997). Romaniya: an introduction to Gypsy
law. The American Journal of Comparative Law, 225-235.
19. Zamfir, C. şi Preda, M. (coord.). (2002). Romii în România. Bucureşti:
Editura Expert.
194 Vol. V • Nr. 2/2015

SOCIO-ECONOMIC AND CULTURAL FACTORS
INFLUENCING ROMA PEOPLE’S ACCESSIBILITY TO
HEALTH SERVICES
Camelia Soponaru [1]

Suzana Semeniuc [2]
Magdalena Iorga [4]
Abstract
Child neglect was and continues to be a matter of both professional and public
interest, thoroughly debated by child protection researchers and specialists,
sociologists, psychologists and social workers, specialists in education and health.
Drawing on some examples encountered in current medical practice, we tried to
identify the causal factors of child neglect from a medical point of view and the
attitude that healthcare professionals should adopt towards such situations. The
correct and efficient management of medical neglect cases requires an assessment
of the child’s needs, the identification of the parents’ resources and guidance of
their efforts so as to properly cater to the child’s needs for the purpose of ensuring
the optimum health of the latter.
Keywords: child, medical neglect, health, rights
1. Disease – a biological, psychological, social and

cultural phenomenon
The World Health Organization (WHO) defines health both by the
absence of disease and by the existence of a state of wellbeing and the
individual’s psychological, somatic and social comfort. Apart from the
WHO definition, there are additional arguments to support the idea that
[1] PhD Associated Professor, Faculty of Psychology and Educational Sciences, “Al.I.Cuza”
University of Iasi, Romania, tel: +40745984647, email: puzdriac@yahoo.com;
[2]Clinical Psychologist, Institute of Psychiatry of Socola, Iaşi, Romania, tel: +40757014982,
email: suzanachelaru@yahoo.com;
[3] PhD lecturer, „Gr.T.Popa” University of Medicine and Pharmacy, Iasi, Romania, tel:
+40744922161, email: smaranda.diaconescu@umfiasi.ro (corresponding author);
[4] PhD lecturer, „Gr.T.Popa” University of Medicine and Pharmacy, Iasi, Romania, tel:
+40722800936, email: magdalena.iorga@umfiasi.ro.

disease has an important social component. Thus, the expression of

disease differs from one community to another and depending on the
historical period. At the same time, work, status-role, standard of living,
the cultural and hygienic level of a given society influence the disease
state (WHO, 1946).
The biological component of disease entails a state of the
organism or of part of it, in which functions are affected because of
certain agents in the internal or external environment. The physical
state of the body has a psychological rebound and social effects by
limiting the daily and professional activities and the human
interactions. Each patient lives in his own way the disease and the
treatment must adapt to each person in particular.
The disease must be interpreted only in the psychological and
social context of the patient. His lifestyle, the quality of life and his
history are extremely important for describing the illness. The cultural
aspects must not be ignored due to the fact that they are determining
(by alimentary habits, unconventional treatment, etc.) and explaining
the process of the disease.
2. Attitudes, perceptions and representations of
disease in the Roma ethnic group – recent research
The number of international studies referring to Roma people's
attitudes, perceptions and representations of health and disease are
rather numerous and, despite the fact that Roma subjects who
participated in these studies were from different countries, some
general features regarding the evolution of the social representation of
disease in the Roma ethnic group may be captured. In this chapter, we
focused on two studies, to be presented in detail: one international and
the other national, both carried out on Roma ethnic subjects from
Romania, and also on a few foreign research efforts performed on Roma
people from other countries.
Because the community is nomadic, Roma people's cultural
identity, represented by beliefs, rituals, etc. has been influenced by the
peoples among whom they migrated. Thus, according to research in the
field, Romanians and Roma share popular practices referring to
traditional medicine, such as drinking tea, consuming various herbs, etc.
However, the differences from the culture of the majority population
clearly appear when discussing the causes of diseases. Roma people
frequently associate the occurrence of diseases with bad luck, a curse or
196 Vol. V • Nr. 2/2015

the involvement of evil spirits. Hence, according to researchers, the

healing methods which belong to a supernatural range, rather than to
one based on scientific information. For instance, among methods of
healing or protection against disease, Roma people surveyed by
researchers have listed cutting the hair and the nails of the diseased
person and throwing them in the river, drinking water from a glass
which has been in the moonlight, or decorating the house with crystals
or horseshoes. More traditional Roma use potions from various herbs
and practice alchemy.
Another unique aspect captured in recent articles is the fact that,
in Roma communities, the woman is the one in charge of family health,
the man rarely being involved in decisions regarding this topic. Hence,
claim the authors, the belief that, in order to have the intended effect,
the remedy must be administered by an elderly woman, a healer or, as a
last resort, the woman of the family. The author sustains that in Roma
communities, one often encounters the segregation by gender in what
concerns health. For example, men do not traditionally participate in
and accompany their partners for obstetric and gynecological
procedures and they are not present at childbirth, mainly because these
involve parts of the body considered impure or filthy (Singh, 2011).
Real interest among researchers studying the causes why Roma
people turn to medical services less frequently than majority
populations was aroused by one of the beliefs of the Roma community,
according to which non-Roma individuals, called gadje, have powers
with which they could contaminate Roma individuals, harming them.
According to several researchers, this is a factor which makes them
resort to traditional methods of treatment. This is due to the fact that,
according to this belief, physical contact or merely touching the objects
of a non-Roma individual may bring misfortunes; therefore, taking into
account that the vast majority of doctors are, to them, gadje, they avoid
contact with them (Rambouskova et al, 2009). According to the authors,
this belief has even stronger effect on Roma women, for whom the
physical contact with a man, even a doctor, who is not part of the
community is considered even more compromising. Some studies claim
that Roma women will not seek medical help for fear of being exposed
to or touched by a male doctor. This type of interaction may be
perceived as 'contaminating' and may bring shame upon the patient's
family. In extreme cases, this contamination effect allegedly produced
Vol. V • Nr. 2/2015 197

by being examined by a male gadje doctor may make the Roma woman
non-eligible for marriage (Weyrauch, 1997).
An interesting paper, “Attitudes and praxis of traditional forms of
health-care in a post-communist romanian romani community”,
regarding the attitudes and practices of traditional medicine in Roma
communities in post-communist Romania, carried out by researcher
Dorian Singh, from the University of Oxford, comes with a different
perspective. Starting from the social context created by the collapse of
the communist regime, which, according to the author, meant, on the
one hand, the removal of any prohibitions regarding the expression of
each ethnic group's beliefs, thus encouraging, for Roma people,
traditional medical methods, and on the other hand, the restriction of
access to medical services of the poor, specific to the capitalist lifestyle,
the paper set out to analyse to what extent these factors currently
influence beliefs about the practice of traditional medicine among Roma
people, and traditional methods of treatment used by them. Another
qualitative research was performed using the in-depth interview
method, on 43 Roma patients in Bucharest, and it revealed interesting
aspects regarding the evolution of Roma attitudes toward traditional
medicine and its practices, as well as the way in which the social
representation of disease evolved in this community (Singh, 2011). If
most previous research confirmed the fact that traditional medicine, as
well as rather mystical beliefs about the occurrence of disease, plays a
central role in the social representation of disease in the Roma
community, the paper we refer to has obtained completely different
results. Thus, almost all Roma patients interviewed flatly rejected the
customs and methods of traditional medicine, such as the greater trust
in healers, magic, curses than in doctors, medical procedures or drugs.
In addition, they flatly rejected the idea that diseases are the result of
impurification/contamination by those of other ethnicities, or of bad
luck or curses. Moreover, the myth of contamination by gadje occupying
a central place in previous research is rejected in its turn. “Interaction
with the population of different ethnicity was considered to be every
day, not out of the ordinary, so that some of the surveyed people were
surprised to be asked such a question. Equally, no Roma man or woman
considered that female patients should not be consulted by a male
doctor for traditional reasons” (Singh, 2011). In addition, most
respondents claimed that, when getting sick, they resort to
conventional medicine first, and if they do not do this, their reasons
198 Vol. V • Nr. 2/2015

have no connection to traditional beliefs, but rather to their precarious

economic situation or the lack of identity documents. Few of the
surveyed Roma admitted they first ask someone in the community for
advice, before going to the doctor, but that someone refers to family or
friends, not to healers. Right after the doctor, in the category of people
they call on when sick, Roma people indicated pharmacists. Among the
explanations proposed by the author regarding these fundamental
changes which occurred in recent years in the social representation of
disease in the Roma ethnic group, we find, on the one hand, the strong
industrialization of Romania in the recent past, the preservation of a
medical system implemented by the communists, which has much
higher addressability for the poor compared to other countries, without
medical insurance, as well as a result of the four decades of the
totalitarian regime, which forcefully imposed the abandonment of the
ethnic culture, together with its traditional beliefs and methods (Singh,
2011).
Many studies about Roma communities reveal that death and
disease are taboo topics. In traditional Roma culture, their presence or
even discussing these topics is considered a bad omen and may bring
misfortune upon the house and community” (Dumitras et al, 2013).
What is more, the research in Iași is aligned to other, foreign studies,
carried out on Roma ethnic groups in other countries, in what concerns
the interpretation of disease in mystical terms, as a punishment from
God or as a curse. This fact suggests the acceptance of destiny and,
consequently, most often, the late visit to the doctor. In the same
context of accepting one's fate, there is the belief that all life events are
predetermined and inevitable, which makes many Roma patients, even
those informed on disease risks they expose themselves to, not follow
recommended treatments, emphasize the authors. Another aspect
highlighted in the above-mentioned research is that disease is often
associated with the feeling of shame, being a representation of spiritual
and moral impurity. The perception of the state of disease as something
shameful is passed from one generation to the next, and some of the
people interviewed cannot even explain why exactly it is shameful to be
ill. Isolating patients represents a form of protecting the community,
because the patient, being impurified, may attract, by a sort of
contamination, physical and spiritual disease in the other members of
the community. In traditional Roma culture, exclusion is equivalent to
the dissolution of identity, the decomposition of the spirit, being a more
Vol. V • Nr. 2/2015 199

severe punishment than death itself. In order to avoid isolation from

other members of the community and the shame of physical
impurification by disease, many Roma patients either hide their
suffering (they refuse to acknowledge to the members of the
community that they are diseased), or refuse to accept they are
diseased, with dramatic consequences on disease progression”
(Dumitras et al 2013).
A somewhat positive aspect, according to the authors of the study,
is that though they perceive disease as a punishment from God and
frequently associate it with mystical phenomena, Roma people are
aware of or intuit the real risk factors causing the occurrence of disease.
Despite the cultural particularities of the Roma ethnic group, based on a
system of norms, values and concepts marking identity and having
implications on the symbolism and attitudes regarding various aspects
of life and death, the perception of disease as a punishment from God
and its association with mystical phenomena does not exclude
elementary logic, that of the common sense, Roma people being aware of
or intuiting the real risk factors causing the occurrence of disease. This
suggests that, by respecting the Roma cultural foundation, there are
real chances of building a positive attitude toward their own health. A
real challenge for health mediators or other people involved in Roma
people's health education is the attempt to convince them that health
needs to be maintained, disease needs to be treated and treatments
need to be followed.” (Dumitraş et al 2013).
3. Roma people’s health status and access to medical

services
According to data from the European Union, Roma people’s life
expectancy is at least ten years below that of the majority population.
The main incriminating factor for this state of affairs is poor access to
education and health services (Wamsiedel, Vincze, Ionescu, 2011;
Becares, 2015). Whether we take into account financial causes or
whether we track indicators mainly related to the available healthcare
infrastructure or even to the potential discrimination of Roma people
by medical staff, all of these together lead to a lower level of access to
health services. Some researches mention the existence of some chronic
problems, such as lack of information about the utility of vaccination,
low frequency of visits to the dentist, inadequate nutrition, self-
medication, difficult access to medical services, due to the costs which
200 Vol. V • Nr. 2/2015

many Roma people cannot cover, the low percentage of women who
resort to breast cancer and cervical cancer prevention services.
Moreover, almost half of the underage Roma population has not had all
the vaccines included in the National Immunization Program and just as
many adults have never benefited from dental services. For example, a
total of 89.4% of Roma women over 15 have never got the Pap (Babeş-
Papanicolau) test for cervical cancer detection (Wamsiedel, Vincze,
Ionescu, 2011; Condon et Salmon, 2014). Data from the same reports,
which also makes a comparison between the health status of
Romanians and Roma, mentions that, though the initial assumption for
researching these differences has been that the Roma population has
poor health and unequal access to health services by comparison with
the majority population, results have disproved it. Thus, over half of the
Roma people who participated in the survey consider they are in good
or very good health (59%), and 24% - in poor and very poor health.
Recorded differences from the majority population are insignificant:
61% of the surveyed Romanians consider they are in good or very good
health and only 9% consider themselves in poor and very poor health.
These numbers should also be regarded in terms of the lack of health
education, the Roma population thus being unaware of the limited
access to health services (Wamsiedel, Vincze, Ionescu, 2011; Cace, 2014,
Cook et al, 2013).
Referring to the positive perception some Roma people have of
their own health many studies are mentioning that the positive self-
evaluation of health status represents a frequent trend encountered
during quantitative research on Roma communities. Similar studies
carried out in recent years in Romania or in other countries are in
accordance with this. The qualitative research performed within
communities and the analysis of objective health indicators, as well as
that of life expectancy and infant mortality rate, contradict health
estimations of the Roma population based on self-perception and
identify a number of structural problems impeding access to quality
medical services (Masseria, 2010; Carrasco-Garrido, 2011, Fésüs, 2012,
Rughiniş, 2010).
The prevalence of the optimistic interpretation of health status by
Roma people from different geographic and cultural spaces suggests a
different cultural construction of health and disease. A study carried out
in Spain revealed that many Roma perceive health as the absence of
disease, and disease as a disabling phenomenon, associated with death
Vol. V • Nr. 2/2015 201

(Carrasco-Garrido, 2011; McKee, 1997). Disease only exists to the

extent to which it shows clear symptoms endangering the normal
course of activities or the individual’s physical existence. As soon as
these symptoms disappear, the individual considers himself healthy.
The definition given by the World Health Organization, based on the
Western canon, explicitly mentions the difference in approach. To the
international organization, health is a “general state of physical, mental
and social wellbeing and not the mere absence of disease or infirmity” it
is possible that Roma subjects assessing their own health status exclude
from the scope of disease asymptomatic manifestations, or
manifestations whose symptoms do not endanger current activities.
The health status declared by respondents must be understood within
the cultural universe of the Roma population and compared to other
indicators (Wamsiedel et al, 2007, Cace, 2014).
The study emphasizes that, although most of the population
declares to turn to the family doctor when faced with a medical
problem, differences are still significant: 58% of Romanians and 22% of
Roma. On the other hand, 31% of Roma chiefly appeal to the ER service,
whereas 12% of Romanians do this. The significant percentage of Roma
who access emergency medicine is directly related to the high
percentage of Roma who have declared they do not have medical
insurance, explain the authors. Another aspect tackled in the research
of the Institute for Public Policy was that referring to self-medication
among Roma people. The proof of the fact that the Roma population
faces significant problems in what concerns self-medication and
perhaps lacks the necessary knowledge in this field and access to the
full range of medical services, according to their needs, also stems from
the alarming percentage of those who appeal to pharmacists’ services
for medication (75%), this percentage being extremely high in the case
of Romanians as well (63%) (Benett, 2010, Rughiniş, 2010).
A study carried out in 2007 by the Romani CRISS Organization
offers important data regarding both the access of Roma people in
Romania to medical services and the image of doctors among Roma
people. The authors of the study identify two mechanisms of exclusion
of the population from the public health system:
- Formal exclusion: this category includes all people who do not meet
the requirements stipulated by law for benefiting from public
healthcare, the uninsured, those excluded from the health insurance
system (those without identity documents, families without the
202 Vol. V • Nr. 2/2015

minimum one person employed, not having been listed on institution

records);
- Informal exclusion, which may be called the exclusion of the
included or the exclusion of the insured who meet the legal
requirements, but who, for various reasons linked to the poor
functioning of the entire health system, special local contexts, social,
cultural or ethnic prejudices, are excluded from health services (for
instance: those who are not informed of their rights as insured
individuals, who lack money for transport or for additional costs).
According to the above-mentioned research, the most frequent
features of people who are excluded or get reduced access to various
medical benefits are the following: they have low economic resources
(and monetary income), their residential locations are disadvantageous
in relation to the location of the relevant medical services offer, families
in rural environments or other areas offering fewer local opportunities
for requesting medical services, they experience difficulties in accessing
useful information on existing opportunities for assistance, they have a
low level of education, they have the professional or ethnic status of a
minority (the case of the Roma ethnic minority), low-income uninsured
families, people who subsist on occasional earnings, on unemployment
benefits or social welfare, elderly people with no income or with very
low incomes, children and young people without a family or a
permanent address.
Thus, concerning access to medical services, Roma people fall into
both types of exclusion, both formal – the main factor being the lack of
identity documents – and informal exclusion. At the level of 1998,
28.1% of Roma respondents consider that Roma people are treated
worse than other ethnic groups when going to the doctor. On the other
hand, 5.2% of Roma mention the incidence of positive discrimination
(Zamfir, Preda, 2002). The most frequent reasons for complaint of the
Roma population regarding the offer of public medical services derives
from the fact that patients face great difficulties in obtaining
medication, there are dysfunctions in the schedule of the dispensary
and, last but not least, the existence of a lack of interest in patients.
The mentioned study, carried out by interviewing Roma people
from several communities across the country, also points out a few
aspects regarding the image of the doctor within the community. In the
table below, the most frequent answers to the question Why are you
Vol. V • Nr. 2/2015 203

happy/unhappy with the attitude of your family doctor and of doctors in

general? are outlined:
Table 1: Roma patients' attitude towards doctors

Positive attitudes towards doctors Negative attitudes towards
doctors
- he uses nice language - he uses bad language
- he answers requests - he kicks me out of his
- he does not treat different people medical practice
differently - he told me to look for
- he respects his schedule another doctor
- he treats and advises me what to do - he does not come to the
- he solves my medical problems village
- he makes no discriminations - he did not give me the
- he has nice behavior treatment I requested
- he consults me - he is a scatterbrain
- he gives me treatment - he tears apart welfare
- as he directed me to Bucharest, I was very paperwork
well received and got correct explanations - he is not serious
- he understands us very well, he gives us - when I asked for an
good treatment exemption form, he said
- when I had problems, he consulted me and that's what we Roma are
gave me pills like, always asking for
- he treated and advised me as many times things
as needed - he does not always fulfill his
- I believe he explained to me what I need to duty as a doctor
do for my own good - he refused to give me
- they are sympathetic treatment
- he understands me, he does not ignore me - he is malicious
- he speaks in terms we can understand - no medical certificates are
- they are kind issued to us
Source: http://ec.europa.eu/health/ph_projects/2004/action3/docs/
2004_3_01_manuals_ro.pdf
The mentioned research papers also targeted another important

concept, namely, the concern for health among the Roma population.
The concern for health represents a concept difficult to define, taking
into account the different acceptations of health. For communities in
which traditions play an important role, the assessment of the concern
204 Vol. V • Nr. 2/2015

for health needs to cover not only subjects' attitudes and behaviour
toward modern methods of disease prevention, control and curing, but
also attitudes and behaviours regarding traditional practices of health
maintenance. From our analysis, two conclusions can be drawn: the
Roma population exhibits a real concern for health and this concern is
not always medically controlled (Romani CRISS, 2009).
The same analysis reveals that no pathology specific to the Roma
population has been highlighted. Thus, Roma people, like the majority
population, mainly face cardiovascular pathologies and nutritional
diseases, children especially suffering from respiratory diseases.
4. Conclusions
The accessibility of Roma people to health services are depending
on a lot of factors, like socio-economical status, integration in the
community or the possibility to have a family doctor. Adding to that,
other factors are deeply influencing the accessibility of roma people to
health services: the health related believes due to cultural aspects, the
migration as a life-style, the image of the curer (could be the doctor)
and the complicated explanation of disease and death in terms of
religious and metaphorical approach and the lack of education for
health. Roma people remain a vulnerable population regarding
diagnostic, treatment and recovering. The cultural believes and social
representations about health, treatment and death and the explanation
of the phenomenon of disease are deeply linked to different ethnical
and religious reasons.
Bibliography
1. Becares, L. (2015). Which ethnic groups have the poorest
health?Ethnic Identity and Inequalities in Britain: The Dynamics of
Diversity, 123.
2. Bennett, J. (2010). Raportul Naţional IRSDTC pentru România,
2010. Project: Roma.
3. Cace, S (coord), (2014), Politici de incluziune a romilor în statele
membre ale Uniunii Europene, Institutul European din România.
4. Carrasco-Garrido, P., De Andrés, A. L., Barrera, V. H., Jiménez-
Trujillo, I., & Jiménez-García, R. (2011). Health status of Roma women in
Spain. The European Journal of Public Health, 21(6), 793-798.
Vol. V • Nr. 2/2015 205

5. Condon, L. J., & Salmon, D. (2014). ‘You likes your way, we got our
own way’: Gypsies and Travellers’ views on infant feeding and health
professional support. Health Expectations.
6. Cook, B., Wayne, G. F., Valentine, A., Lessios, A., & Yeh, E. (2013).
Revisiting the evidence on health and health care disparities among the
Roma: a systematic review 2003–2012. International journal of public
health, 58(6), 885-911.
7. Dumitras, S., Gramma, R., Roman G, Parvu, A., Enache M., Moisa,
S.M., Ioan B., (2013), Considerations on the particularities of the ilness
and death perception for rroma people Romanian Journal of Pediatrics,
62 (1), 69-73.
8. Fésüs, G., Östlin, P., McKee, M., & Ádány, R. (2012). Policies to
improve the health and well-being of Roma people: The European
experience. Health Policy,105(1), 25-32.
9. Masseria, C., Mladovsky, P., & Hernández-Quevedo, C. (2010). The
socio-economic determinants of the health status of Roma in
comparison with non-Roma in Bulgaria, Hungary and Romania. The
European journal of public health, 20(5), 549-554.
10. McKee, M. (1997). The health of gypsies. BMJ, 315(7117), 1172-
1173.
11. Rambousková, J., Dlouhý, P., Křížová, E., Procházka, B., Hrnčířová,
D., & Anděl, M. (2009). Health behaviors, nutritional status, and
anthropometric parameters of Roma and non-Roma mothers and their
infants in the Czech Republic. Journal of nutrition education and
behavior, 41(1), 58-64.
12. Romani CRISS Organization. (2007) Serviciile de sănătate şi romi.
Evaluarea sistemului de mediere sanitare.
http://ec.europa.eu/health/ph_projects/2004/action3/docs/2004_3_0
1_manuals_ro.pdf, Retrieved at 10th March 2015.
13. Rughiniş, C. (2010). The forest behind the bar charts: bridging
quantitative and qualitative research on Roma/Ţigani in contemporary
Romania. Patterns of prejudice, 44(4), 337-367.
14. Singh, D. (2011). Attitudes and praxis of traditional forms of
health care in a post-communist Romanian Romani
community. Anthropology of East Europe Review, 29(1), 127-140.
15. Strategia Guvernului României de incluziune a cetăţenilor români
aparţinând minorităţii rome pentru perioada 2014-2020,
http://www.anr.gov.ro/docs/Site2014/Strategie/Strategie_final_18-
11-2014.pdf, Retreived at 14th of March, 2015.
206 Vol. V • Nr. 2/2015

16. Wamsiedel, M., Jitariu, C., Barbu, S., Cnab, T., (2007), Sănătate şi
comunitate romă, analiză asupra situaţiei din România. Raport Romani
CRISS Organization.
http://www.romanicriss.org/Sanatatea%20si%20comunitatea%20ro
ma%20-%20analiza%20a%20situatiei%20din%20Romania.pdf
17. Wamsiedel, M., Vincze, E., Ionescu I., (2011), Raport Romani CRISS
Organization, Roma Health Perspective of the actors involved in the
health system – doctors, health mediators and patients,
http://www.romanicriss.org/PDF/raport%20final%20osi%20health%
20_engleza.pdf , Retreived at 14th of March, 2015.
18. Weyrauch, W. O. (1997). Romaniya: an introduction to Gypsy
law. The American Journal of Comparative Law, 225-235.
19. Zamfir, C. şi Preda, M. (coord.). (2002). Romii în România.
Bucureşti: Editura Expert.
Vol. V • Nr. 2/2015 207

Recenzii
Book reviews
DEVIANȚA SOCIALĂ LA TINERI. DEPENDENȚA DE
SUBSTANȚE
Mihaela Rădoi
Institutul European, Iași, 2015, 238 pagini
Gabriela Irimescu [1]
Mihaela Rădoi este conferenţiar universitar doctor la

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Filosofie și
Științe Social-Politice, Departamentul de Sociologie și Asistență Socială,
director al Departamentului ID şi cercetător postdoctoral în cadrul
Universității de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa” din Iași. A
absolvit Facultatea de Filosofie şi Științe Social-Politice, specializarea
Asistenţă Socială, masterul de Management Social şi Dezvoltare
Comunitară şi a obţinut diploma de doctor în sociologie. Este titulara
cursurilor „Devianţa urbană şi drogurile", „Deontologia profesiei de
asistent social", „Deontologia şi legislaţia muncii", „Protecţia şi asistenţa
socială a şomerilor", „Guvernarea şi managementul instituţiilor de
asistenţă socială" și „Managementul serviciilor sociale comunitare".
Lucrarea abordează un domeniu de importanță particulară
pentru societățile democratice, problematica dependenţei de droguri şi
a devianţei sociale, problematică înscrisă în plan european în cadrul
capitolului Libertăți - Justiție - Securitate.
Problematica drogurilor este abordată dintr-o perspectivă
pluridisciplinară, oferind informații cu privire la evoluția și amploarea
fenomenului, consecințele consumului de droguri în plan juridic și
psihosocial, măsuri de prevenție și modele de intervenție.
Lucrarea este structurată pe cinci capitole, iar datele utilizate
sunt cele oficiale ale instituțiilor de specialitate, prelucrate de autor în
acord cu specificul temei. Lucrarea urmărește cu rigoare științifică
[1]
Universitatea“Alexandru I. Cuza” din Iași, Facultatea de Filosofie și Științe Social Politice,
Departamentul de Sociologie și Asistență Socială, email: gabriela.irimescu@gmail.com.
problematica deosebit de complexă și analizată în ultima vreme și deci,

cu atât mai dificilă, a dependenței de substanțe psihotrope, a raportului
dintre educație și politicile sociale în domeniu, dintre sistemul
internațional și juridic european și planul național de acțiune de
prevenire și combatere a consumului și traficului de droguri. (Rădoi,
2015).
Demersul științific inițiat de autoare este perfect acoperit și
motivat atât din perspectiva realităților sociale contemporane, cât și din
perspectiva eforturilor sociale necesare pentru reintegrarea socio-
profesională a persoanelor consumatoare de droguri, concomitent cu
efortul de identificare a unor noi soluții de implicare și responsabilizare
a autorităților de profil pentru evitarea marginalizării și excluderii
sociale a acestora.
Problematica adicției, a consumului de droguri, a consumatorului
de droguri este tratată istoric și prin elemente de analiză comparată,
pornind de la definirea conceptelor de bază, a modelelor teoretice, a
politicilor sociale de intervenție în domeniu, concomitent cu analize de
tip reflexiv, în sensul identificării cauzelor existenței și proliferării
acestui fenomen, precum și a formelor și metodelor de responsabilizare
a instituțiilor statului în contextul societăților moderne. Remarcăm, în
același timp, modul obiectiv și pertinent de tratare a dependenței
individului, din ce în ce mai mult, prin serviciile și prestațiile sociale,
care, în cele mai multe cazuri, sunt insuficiente și inadecvate, generând
forme complexe de pluridependență la nivel familial, comunitar și
social.
Primul capitol, Drogurile - cadru general de analiza si delimitări
conceptuale, cuprinde un demers de semantizare și operaționalizare a
conceptelor de lucru, respectiv a drogurilor și dependenței de drog.
Al doilea capitol, Droguri licite, droguri ilicite. Particularități și
estimări ale consumului de droguri în Europa, prezintă analiza tipologică
pe doua direcții: droguri întâlnite în traficul ilicit și principalele droguri
legale și efectele lor asupra consumatorilor.
Capitolul trei, Teorii și modele explicative ale devianței și
consumului de droguri abordează principalele paradigme și corelații
relevante: dependența și devianța în rândul adolescenților - delincvența
juvenilă - factori și teorii; teorii și modele explicative ale consumului de
substanțe - analiză din perspectiva construirii modelelor de intervenție.
212 Vol. V • Nr. 2/2015

În capitolul patru, Factori determinanți ai delincvenței și ai

consumului de droguri, este realizată o tipologie a principalelor categorii
de factori de risc și de protecție în consumul de substanțe.
Capitolul cinci, Strategii de intervenție în consumul de droguri.
Rolul familiei, școlii, comunității în prevenirea consumului de droguri, în
partea de cercetare, reunește integrativ, într-o perspectivă de
cercetare-acțiune: raportul consumul de droguri în rândul elevilor de
liceu din municipiul Iași; modalități de intervenție și metode de
tratament; rolul factorilor de risc în elaborarea programelor de
prevenire a consumului de droguri; modalități de intervenție în funcție
de stadiul consumului și modalități de intervenție în mediul școlar,
bazate pe formarea abilităților de viață.
Problema cea mai importantă pe care o pune în discuție această
lucrare este necesitatea identificării și realizării unei strategii coerente
și aplicate de intervenție în domeniul consumului de droguri. Autoarea
subliniază faptul că fenomenul consumului de droguri este din ce în ce
mai complex, iar Europa și, implicit România, se confruntă cu alegeri
dificile în ceea ce privește prioritățile de finanțare şi, astfel, studierea
problematicii drogurilor devenind esențială pentru inițierea și
implementarea de politici antidrog și intervenții eficiente.
Lucrarea este recomandată medicilor, asistenţilor sociali,
psihologilor care iniţiază şi coordonează programe de intervenţie, ca şi
studenţilor care se pregătesc să-şi desfăşoare activitatea în acest
complex domeniu.
Vol. V • Nr. 2/2015 213

SOCIAL DEVIANCE IN YOUNG PEOPLE. SUBSTANCE
DEPENDENCE
Mihaela Rădoi
European Institute, 2015, Iasi, 238 pages
Gabriela Irimescu [1]
Mihaela Rădoi is Associate Professor at the "Alexandru Ioan Cuza"

University in Iasi, Faculty of Philosophy and Social-Political Sciences,
Department of Sociology and Social Work, Director of the ID
Department, and postdoctoral researcher at the University of Medicine
and Pharmacy "Grigore T. Popa" in Iasi. She is graduated in Philosophy
and Social-Political Faculty, Social Work specialization, Master in Social
Management and Community Development, and she obtained a PhD in
sociology. She holds university courses of "Urban deviance and drugs",
"Ethics of the profession of social worker", "Ethics and labor law,"
"Social assistance and protection of the unemployed", "Governance and
management of social assistance institutions" and "Management of
community social services" .
This work addresses an area of particular importance for
democratic societies, the issue of drug addiction and social deviance,
stated on a European issue within Chapter about Freedoms - Justice –
Security.
Drugs issue is approached from a multidisciplinary perspective,
providing information on the progress and extent of the phenomenon,
the consequences of drugs use in legal and psychosocial measures of
prevention, and intervention models.
This work is divided into five chapters, and the used data are
from official specialized institutions, processed by the author in
accordance with the specific theme. This work follows with scientific
[1]
Alexandru Ioan Cuza" University in Iasi, Faculty of Philosophy and Social-Political Sciences,
Department of Sociology and Social Work, e-mail: gabriela.irimescu@gmail.com.
rigor the extremely complex issues and lately analyzed, and therefore
more difficult, of the dependence on psychotropic substances, of the
relationship between education and social policies in the area, between
both international system and the European legal framework and
national plan of preventing and combating action of drugs use and
trafficking (Rădoi, 2015).
The scientific approach initiated by the author is perfectly
covered and motivated from the perspective of contemporary social
realities and social efforts required in terms of socio-professional
reintegration of drug users, while the effort to identify new solutions
and accountability involvement of the relevant authorities to avoid
their marginalization and social exclusion.
The issue of addiction, drugs consumption, of the drug user is
dealt with historical and comparative analysis elements, starting from
the definition of basic concepts, theoretical models, social intervention
policies in the field, at the same time reflexive analysis, to find causes
and spread of this phenomenon, but also the forms and methods of
accountability of state institutions in the context of modern societies.
We note at the same time, objectively and appropriate treatment of
individual dependence, increasingly more, by social services and
benefits, which in most cases are insufficient and inadequate, leading to
complex forms of multi-dependence at household, community and
social levels.
The first chapter, Drugs - framework for analysis and conceptual
boundaries, comprises a step of signify approach and operationalization
of working concepts, especially drugs and drugs addiction.
The second chapter, Licit, illicit drugs. Features and estimates of
drugs use in Europe, presents typological analysis on two areas: illicit
drugs found in drug trafficking, and the encountered major legal drugs
and their effects on consumers.
Chapter three, Theories and explanatory models of deviance and
drug use, addresses the main paradigms and relevant correlations:
addiction and deviance among adolescents - juvenile delinquency -
factors and theories; explanatory theories and models of substance use
- analysis in terms of building models of intervention.
In chapter four, Determinants of delinquency and drug use, is made
a typology of the main categories of risk and protective factors in drug
abuse.
Vol. V • Nr. 2/2015 215

Chapter five Intervention strategies in drug use. The role of family,

school, community in drug addiction prevention, within the researching
part, combines integrative in an action-research perspective: report on
drug use among high school students in Iasi; means of intervention and
methods of treatment; role of risk factors in the development of
programs to prevent drug abuse; intervention modalities depending on
the state of consumption and ways of intervention in school – based on
life skills training.
The most important issue that this paper discusses is the need to
identify and achieve a coherent and implemented strategy of
intervention in the field of drug addiction. The author points out that
drug abuse is becoming more complex, both Europe and Romania are
facing difficult choices regarding funding priorities, and therefore the
study drug issue becomes essential for initiating and implementing
effective drug policy and interventions.
The book is recommended to doctors, social workers,
psychologists which are initiating and coordinating intervention
programs, as also to the students that are preparing to work in this
complex field.
216 Vol. V • Nr. 2/2015

ORGANIZAȚIILE DE AJUTOR RECIPROC
Mihaela Lambru
Editura Polirom, Iași, 2013
Lavinia Baciu [1]
Mihaela Lambru este sociolog, conferențiar doctor la

Universitatea București, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială.
Semnează numeroase articole în reviste și capitole în cărţi de
specialitate.
În afară de lucrarea de față, Mihaela Lambru a mai coordonat și
alte volume, din care menționam: Parteneriatul public‑privat în
furnizarea serviciilor sociale, Politici publice și reforma administrației
publice. Dimensiunea participativă a politicilor publice, Sectorul
neguvernamental: profil, tendințe, provocări și Sociolog pe piața muncii.
Titlul Organizaţiile de ajutor reciproc face referire la subiectul
abordat, fiind specific şi sistematic. Lucrarea trezește interesul
cititorilor prin utilizarea unor concepte precum politici sociale,
organizații mutuale, concepte care trimit către un domeniu tot mai
cercetat și mai vizat în ultimii ani, cel al economiei sociale.
Materialul a fost publicat la Editura Polirom, în anul 2013, fiind
realizat în cadrul proiectului „Prometeus – promovarea economiei
sociale în România prin cercetare, educație și formare profesională la
standarde europene” cofinanțat din Fondul Social European prin
Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 –
2013 și este implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății
Civile.
Mihaela Lambru, în cele trei părţi ale lucrării, Organizaţiile de
ajutor reciproc, doreşte să explice concepte precum: sector privat,
[1]
Studentă a Facultății de Filizofie și Științe Social - Politice, specializarea Asistență Socială,
anul III, în cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, email:
baciu_lavinia26@yahoo.com, număr de telefon: 0747.749.398.
economie de piaţă, economie socială, organizaţii mutuale, organizaţiile

de tip Case de Ajutor Reciproc în România şi în Uniunea Europeană.
Volumul de fata îşi propune să aducă informaţii structurate cu
privire la mutualitate și organizaţii mutuale, să aducă clarificări
conceptuale şi informaţii actualizate cu privire la caracteristicele
esenţiale ale organizaţiilor mutuale şi ale celor de tip ajutor reciproc.
Mihaela Lambru în prima partea a volumului său face o scurtă
prezentare a evoluției conceptului de economie socială, punctând
definițiile economiei sociale, a societăţilor mutual, evidenţiind
caracteristicele şi principiile esenţiale ale acestor termeni. Autoarea
este de părere că fenomenul mutualist este înţeles şi practicat în funcţie
de contextul social. Societăţile sau organizaţiile mutuale în contexte şi
ideologi diferite au reuşit să existe sub variate tipuri. Precizăm
căautoarea surprinde elementele esențiale a prezentării organizațiilor
de ajutor reciproc, necesare în cunoștere și întelegerea organizațiilor de
acest tip.
În partea a II-a a acestui volum autoarea se concentrează asupra
prezentării cadrului european de politici publice privind societăţile
mutuale. Aceasta este de părere că organizaţiile mutuale sunt adânc
înrădăcinate în tradiţiile statului bunăstării şi faptul că organizaţiile
mutuale şi de tip ajutor reciproc din Europa au contribuit major la
dezvoltarea unei culturi proletare în vestul Europei, la dezvoltarea
sindicalismului şi a instrumentelor de împrumut şi economisire. Mai
departe în acest capitol se face o clasificare a mutualităţilor în două
categorii: organizaţii foarte mari, cu milioane de membrii, acestea de
cele mai multe ori pot avea la origine grupuri ideologice, politice dar şi
organizaţii mutuale mici, care operează pe pieţe de nişe locale. Această
parte din volum se încheie cu prezentarea întreprinderilor mutuale din
cadru Europei care operează în aria asigurărilor de sănătate şi a
asigurărilor generale.
În ultima parte a acestui volum, Mihaela Lambru prezintă
cronologic organizaţii mutuale care funcţionează în România asociaţiile
de ajutor reciproc precum șie elementele de dinamică, de structură,
definiţii şi caracteristicile de profil ale acestui tip de întreprindere.
Se face delimitarea conceptuală între Casele de Ajutor Reciproc şi
Casele de Ajutor Reciproc ale Pensionarilor precum şi sunt prezentate
elemente din legislaţia care le reglementează. Distinct sunt prezentate
Casele de Ajutor Reciproc ale Pensionarilor din România şi teoriile care
explică dimensiunea antreprenorială a sectorului asociativ, dintre care
218 Vol. V • Nr. 2/2015

enumeram: teoria bunurilor comune, teoria controlului din partea

consumatorului, teoria încrederii şi teoria resurselor. Autoarea
analizează problematica vârstei a treia prin elaborarea unor abordării
teoretice:
1. Gerontologia socială priveşte persoanele vârstnice ca pe o
minoritate cu identitate specifică, independentă de sistemul economic
şi politic, având probleme specifice;
2. Gerontologia politică se concentrează asupra problematicii
participării individuale, a votului şi activităţii grupurilor de presiune;
3. Abordarea de tip economie politică examinează resursele aflate la
dispoziţia vârstnicilor punând în evidenţă inegalităţile dintre acestea şi
tinerii adulţi;
4. Abordarea centrată pe analiza politicilor sociale pentru vârsta a
treia ce pune accent pe analiza sistemelor de pensii şi analiza serviciilor
sociale.
În această parte a volumului autoarea evidenţiază procesul
politicilor publice şi dezvoltarea organizaţiilor mutuale şi de ajutor
reciproc. Ea este de părere că pentru a influenţa procesul de
dezvoltarea a politicilor publice pentru entităţile din România este
necesar cunoaşterea principiului mutualităţii şi a înţelegerii modului în
care funcţionează organizaţiile mutuale.
Pentru o înţelege comprehensivă a caracteristicilor şi tendinţelor
noilor instrumente de politici sociale, domnia sa ne prezintă cinci arii de
politicii publice:
1. Politicile publice transversale;
2. Politici publice teritoriale;
3. Instrumente pentru dezvoltare;
4. Politicile publice sectoriale;
5. Susţinerea comunităţilor şi categoriilor defavorizate.
Autoarea subliniază că în România autorităţile publice nu arăta un
mare interes pentru asociaţiile de ajutor reciproc ca posibil partener în
furnizarea servicii sociale pentru vârsta a treia, identificând câteva
explicații pentru acesta situație:
1. Climat ideologic nefavorabil organizaţiilor neguvernamentale în
general şi celor de ajutor mutual în particular;
2. Imaginea slabă a acestor organizaţii în zona de decizie;
3. Organizaţiile de ajutor mutual au probleme în a înţelege şi a
valorifica principiul mutualităţii care stau la baza funcţionarii lor.
Vol. V • Nr. 2/2015 219

Volumul abordează o temă de actualitate și de maximă importanță

pentru România este destinat unui public larg: de la persoanele
interesate să își lărgească viziunea despre acest domeniu laspecialiştii
în domeniu care pot afla lucruri dintr-o perspectivă diferită despre
sectorul economiei sociale.
Autoarea adopta un stil sistematizat și bine structurat pentru a
detalia fiecare element esențial în abordarea subiectului său.
Lucrarea reprezintă un cadru teoretic care oferă elementele necesare
înțelegerii organizațiilor mutuale, a istoricului lor și a modului în care
funcționează acestea, motiv pentru care recomandăm lecturarea acestui
volum.
220 Vol. V • Nr. 2/2015

MUTUAL AID SOCIETIES
Mihaela Lambru
Polirom Publishing, Iasi, 2013
Lavinia Baciu [1]
Mihaela Lambru is a sociologist, Ph. D associate professor teaching

at the Faculty of Sociology and Social Work, in University of Bucharest.
She is the author of multiple articles published in magazines and
chapter books in this speciality area. In addition to this paper, Mihaela
Lambru coordinated many other volumes, such as: Public - private
partnership in providing social services; Public policies and the public
administration reform; The participatory dimension of public policies;
Non-governmental Sector: profile, tendencies, challenges and Sociologist
on the labor market.
The title Mutual aid societies is dealing the approached subject,
being specific and systematic. The paper gets reader’s interest by using
concepts such as social policy, mutual societies, concepts that are
pointing to an area which is more and more studied and targeted in the
past years, the social economy area. The material has been published
by the Polirom publishing house in 2013, being realized inside of the
Prometheus project - promoting social economy in Romania through
research, innovation and training at European standards“ financed by
European Social Fund through The Sectoral Operational Programme
Human Resources Development 2007 - 2013 and it is implemented by
the Foundation of Development for Civil Society .
The author, Mihaela Lambru, in the three parts of her paper,
Mutual aid Organizations, aims to explain concepts such as private
sector, market economy, social economy, mutual organizations, type of
[1]Student at Philosophy and Social Science College-Social assistant 3rd year in University of
Alexandru Ioan Cuza from Iasi. Email: baciu_lavinia26@yahoo.com, Tel: 0747.749.398.
organizations such as Mutual aid association in Romania and European

Union.
This volume aims to give structured information on mutuality and
mutual organizations, to bring conceptual clarifications and updated
information on the essential characteristics of the mutual organizations
and the mutual aid type.
In the incipient part of the volume the author makes a short
description of the evolution of social economy concept, lining out the
definitions of social economy, mutual societies, highlighting the
essential features and principles of these terms. The author states that
the mutuality phenomenon is understood and practiced dependent on
the social context. Mutual organisations or mutual societies have
managed to exist under various types in different settings and
ideologies. We point out that the author captures the essential elements
of presenting the mutual aid organization required for knowing and
understanding this type of organisations.
In the second part of this volume, the author focuses on
presenting the European framework for public policy concerning the
mutual society. She believes that the mutual organizations are deeply
rooted in the traditions of the welfare state and the fact that the mutual
societies and the mutual aid organisation from Europe had a great
contribution to the development of a proletarian culture in Western
Europe, to the evolution of unionism and loan and saving instruments.
Farther in this chapter it is made a classification of mutuality in two
categories: very large organizations, with millions of members, which
can e often founded on ideological, political groups and small mutual
organizations, which operate on the local niche markets. This part of the
volume ends up with the presentation of mutual enterprises from
Europe operating in the area of health and general insurances.
In the last part of this volume, Mihaela Lambru is presenting
chronologically the mutual organizations that are working in Romania,
mutual aid associations, as well as the elements of dynamics, structure,
definitions and typical characteristics of this kind of enterprise. It is
made a conceptual delimitation between the Mutual aid association and
Mutual aid association for Pensioners and there are presented elements
of the legislation which governs them. Distinctly, there are presented
the mutual aid association from Romania and the explaining theories of
the entrepreneurial dimension of the associative system as: the theory
of common wealth, the consumer theory, theory of trust and the theory
222 Vol. V • Nr. 2/2015

of resources. The author analyses the issue of old age by developing a

theoretical approach:
1. Social gerontology sees elderly people as a minority with its own
identity, detached from the economic and political system, having
specific problems;
2. Political gerontology focuses on the individual participation issue,
voting and the activity of pressure groups;
3. The approach of political economy type analyses the resources that
are available for the elders, highlighting the inequalities between them
and the young adults;
4. The approach that focuses on analysing the social policies for old
age people, which stresses up on analysing the pension system and
social services.
In this part of the work, the author points out the public policy
process and evolution of mutual aid organizations. She opines that, in
order to influence the evolution of public policy, for romanian entities ,
itis necessary to know the mutuality principle and to understand the
way mutual organization work.
For a comprehensive conception of the characteristics and
tendencies of the new social policy tools, she presents us five areas of
public policy:
1. Transversal public policy;
2. Territorial public policy;
3. Development tools;
4. Sectoral public policy;
5. Supporting communities and underprivileged class.
The author highlights the fact that in Romania the public
authorities don't see mutual aid organizations as a possible partner in
providing social services for the elderly, identifying several
explanations for this situation:
1. An unfavourable ideological climate for non-governmental
organizations, generally, and for those of mutual aid, particular;
2. Poor image of this organizations in the area of making decisions;
3. Mutual aid organizations have difficulties in understanding and
capitalizing the mutuality principle which underlies them.
The volume taps a very important and topical subject for
Romania, and it is addressed to a broad audience: from people who are
interested in broadening their horizons in this domain, to experts who
can find out things about the social economy from a different
Vol. V • Nr. 2/2015 223

perspective. The author adopts a systematic and structured style in

detailing each essential element in addressing its subject.
This paper represents a theoretical framework that gives the
appropriate elements for understanding the mutual organisations, their
history and the way they work, and this is the reason why we advise
you to read this book.
224 Vol. V • Nr. 2/2015

RECOMANDĂRI PENTRU AUTORI
Autorii vor avea în vedere audienţa interdisciplinară şi multinaţională atunci

când îşi redactează contribuţia. Trebuie avute în vedere implicaţiile analizei pentru
cititorii din alte domenii, alte ţări şi alte discipline. Prezentarea stereotipizantă a
indivizilor şi a grupurilor sociale va fi evitată.
Scop: Revista de Economie Socială se doreşte a fi un cadru de promovare,
reflecţie şi dezbatere a temelor de interes pentru domeniul economiei sociale.
Articolele şi studiile publicate vor reflecta aspecte teoretice şi practice, experienţe
locale, naţionale şi transnaţionale. Revista încurajează abordări inovatoare inter şi
transdisciplinare pentru dezvoltarea economiei sociale, reunind perspective teoretice
din mediul academic şi de cercetare cu perspectivele practice ale organizatiilor profit
si non-profit, ale experţilor din întreprinderile sociale şi administraţie.
Articolele vor conţine numărul specificat de cuvinte, inclusiv rezumatul,
cuvintele cheie, notele şi bibliografia, în funcţie de tipul articolului:
1. Pentru studii teoretice: 5000-7000 cuvinte
2. Pentru studii empirice: 5000-7000 cuvinte
3. Pentru descrieri de experienţe şi bune practici: 1800-2200 cuvinte
4. Pentru recenzii: 800-1200 cuvinte
Este de dorit ca textul să nu mai fi fost publicat sau trimis spre publicare în
altă parte. Dacă autorul are un articol înrudit publicat, va specifica acest lucru.
Autorul va respecta îndrumările tehnice, datele limita de trimitere a
articolelor/studiilor (10 martie și 10 septembrie) şi de retrimitere a acestora în
termen de o saptămână după primirea opiniilor din peer-review.
Pentru a asigura procesul de peer-review, autorii sunt rugaţi să trimită
articolul în limba romnă şi în limba engleză, în două fişiere a câte două exemplare, din
care câte unul fără datele de identificare şi fără vreun reper cu privire la autorul acelei
contribuţii.
Este încurajată citarea articolelor din publicaţii cotate ISI şi/sau recunoscute
de către CNCSIS/CNCS, respectiv din numere anterioare ale acestei reviste. Articolele
vor fi trimise in format electronic, ca fisier ataşat, la adresa: jse@alternativesociale.ro.
Sunt binevenite contribuţiile care reflectă studii şi cercetări realizate de
autori în ultima perioadă pe următoarele teme:
a. istoria şi originile economiei sociale;
b. solidaritate socială şi antreprenoriat;
c. democraţie participativă/ active citizenship;
d. justiţie socială;
e. incluziune socială;
f. liberalism şi solidaritate creştină;
g. binele individual – binele social;
Vol. V • Nr. 2/2015 225

h. responsabilitate individuală – responsabilitate socială;

i. autonomie individuală – socială;
j. conflicte şi cooperare societală;
k. forme de economie socială şi practici;
l. familia – ca unitate a structurii sociale;
m. mişcarea cooperatistă europeană contemporană;
n. dezvoltarea durabilă;
o. lupta împotriva sărăciei;
p. coeziune socială;
q. ocupare deplină;
r. experiente locale, regionale şi naţionale în domenii ale economiei sociale;
s. experienţe şi practici de formare în domenii ale economiei sociale;
t. alte teme de interes pentru domeniul economiei sociale.
Structura articolelor
Autorii sunt rugaţi să urmeze următoarele indicaţii cu privire la structura
articolelor:
TITLU: Cambria, 14, litere mari, centrat;
Prenume şi nume: aliniat dreapta, Cambria, 12;
Date de contact (la subsol, câte o notă pentru fiecare autor): titlul
academic/poziţia în organizaţie, denumirea departamentului şi a instituţiei,
adresa de corespondenţă, numărul de telefon, e-mail (Cambria, 9);
Rezumat: 150-200 de cuvinte, în acord cu structura de mai jos, Cambria 10, 1
rând ;
Cuvinte cheie: între 3 şi 8, Cambria 10, aliniat dreapta, italic;
Textul: Cambria 12, 1,5 rânduri;
Mulţumiri (eventuale) ;
Contribuţia autorilor la redactarea articolului ;
Note ;
Bibliografie (references) ;
Tabelele şi figurile pot fi inserate in text sau prezentate câte unul pe pagină la
sfârşitul articolului, cu titlu, numerotate, cu precizarea sursei.
Structura rezumatelor
Pentru studii empirice / experimentale:
1. Tema şi obiectivul cercetării.
2. Metodologia de cercetare
3. Caracteristici ale participantilor la studiu / ale comunităţii studiate
4. Rezultatele obţinute sau estimate.
5. Concluzia, cu implicaţiile şi aplicaţiile rezultatelor.
Pentru sinteze / studii teoretice:
1. Tema studiului.
2. Perspectiva teoretică de la care porneşte studiul; obiectivul studiului.
226 Vol. V • Nr. 2/2015

3. Sursele utilizate (ex: baze de date, tipul de literatură analizată, eventual

criteriile de selecţie a acesteia).
4. Concluziile principale la care s-a ajuns în urma analizei / sintezei teoretice.
Pentru prezentarea de experienţe:
1. Tipul de experienţă.
2. Caracteristicile ale organizaţiei / acţiunii prezentate
3. Aspectele noi /pozitive din respectiva experienţă
4. Posibile intrebări / sugestii pentru studii / experienţe viitoare
Stilul textului
Autorii sunt rugaţi să urmeze următoarele indicaţii cu privire la stilul textului:
Utilizaţi varianta britanică a limbii engleze.
Primul titlu se scrie cu bold, prima litera cu majuscule şi aliniat la stânga.
Numerotaţi paragrafele sau secţiunile cu cifre arabe. Evitaţi paragrafele foarte
scurte sau formate dintr-o propoziţie.
Utilizaţi bold în text doar pentru subtitluri (numerotate, alineat).
Pentru sublinieri în text, utilizaţi caractere italice.
In textul principal, numeralele de la unu la zece trebuie scrise în cuvinte, dar
pentru numerele mai mari trebuie utilizate cifrele (ex.: 11, 23, 264)
Toate acronimele trebuie scrise în întregime prima dată, chiar şi cele care sunt
foarte des utilizate (ex.: UK, EU etc)
Scrieţi procent (nu %!) cu excepţia parantezelor ilustrative.
Intre textul din stânga şi semnele de punctuaţie nu se lasă spaţiu .
Citarea şi bibliografia
În text, daţi numele de familie al autorului, anul apariţiei cărţii şi pagina (dacă
există) între paranteze (Cole 1992, p. 251).
Pentru referinţe care au între unu şi trei autori, trebuie menţionaţi toţi (Cole,
Green şi Black 2003).
Pentru referinţe cu patru sau mai mulţi autori se utilizează următoarea formă
(Cole ş.a. 2003).
IMP: toti autorii vor trebui menţionaţi la bibliografie (nu se permite trimitere
de genul et al.!)
Lista completă a referinţelor citate, aranjate în ordine alfabetică a numelor de
familie, va trebui scrisă la 1.5 rânduri, la sfârşitul articolului, în următoarea formă:
1. Cole, T. (1992). The Journey of Life. A Cultura History of Aging in America.
Cambridge University Press, Cambridge.
2. Elder, G.H. and Clipp, E.C. (1988). Wartime losses and social bonding:
influences across 40 years in men’s lives. Psychiatry, 51 (1), 177-198.
3. Ruth, J.-E. and Oberg, P. (1996), Ways of life: old age in life history perspective.
In Birren, J.E., Kenyon, G., Ruth, J.-E., Schroots, J.F.F. and Svensson, T. (eds),
Aging and Biografy: Explorations in Adult Development. Springer, New York,
167-186.
Trimiterile la documente legislative vor respecta urmatoarea formă:
Vol. V • Nr. 2/2015 227

In text: denumirea cunoscută a documentului şi codul de identificare

(Com(2007) 332 Final) sau denumirea cunoscută şi anul: Legea asistentei sociale
(2011);
La bibliografie: Emient. An. Titlul documentului. Codul de identificare.
Publicat in ...... sau Disponibil la:....; Consultat la data de: ...........
Se respectă următoarele:
Autorii sunt rugaţi să reducă la minim trimiterile la lucrări nepublicate sau care
urmează să fie prezentate la conferinţe, pentru că sunt dificil de găsit de către
cititori. Dacă se optează pentru astfel de trimiteri, se va indica: titlul
conferintei, organizatorul, locul şi data la care va fi susţinută prezentarea.
Titlurile de Cărţi şi Reviste sunt Scrise cu Caractere Italice, Tile Case. (fiecare
cuvânt cu literă mare).
Titlurile de Lucrări, articole şi capitole din cărţi se scriu tip sencence case
(doar primul cuvânt cu majusculă) fără caractere italice.
Se utilizează (eds / coord.) şi (ed./coord.) acolo unde este cazul (fără litere
mari, cu punct după ed., dar nu şi după eds!)
Citarea paginilor de internet sau a publicaţiilor online
Menţionaţi autorul, data, titlul, instituţia care a publicat sau numele celei care
găzduieşte lucrarea, asemeni unei publicaţii tipărite. Apoi specificaţi:
Disponibil online la ……. sau Adresa completa de internet [data accesării].
Tabele
Tabelele trebuie inserate in text, numerotate consecutiv, cu precizarea sursei.
Dimensiunile trebuie să se potrivească încadrării într-o pagină de 190 mm x
130 mm.
Titlul trebuie scris înaintea tabelului, cu prima literă mare, cu caractere italice.
Conţinutul tabelului: numele rândurilor/coloanelor se scriu cu prima literă
mare. Sunt preferate titlurile scurte. Detaliile tehnice sau metodologice (cum
ar fi eşantionul, tipul de statistică) ar trebui descrise în denumire sau în note
cu privire la table. Se utilizează doar o decimală.
Figurile
Se trimit inserate in text sau pe pagini separate, numerotate consecutiv şi
denumite.
Capturile vor fi în fişiere separate.
In interiorul textului menţionaţi locul aproximativ al tabelelor şi al figurilor.
Copyright: Responsabilitatea conţinutului articolelor revine, în întregime,
autorului (autorilor). Autorul care trimite un manuscris (care este indicat pentru
corespondenţă, în cazul semnarii de către mai mulţi autori) are responsabilitatea de a
se asigura ca trimiterea spre publicare / publicarea a fost încuviintată de toţi autorii.
Este deasemenea responsabilitatea autorului de a primi acceptul instituţiei de
provenienţă pentru publicare, daca acesta îi este solicitat. Corespondenţa legată de un
manuscris va fi purtată cu autorul care va trimite textul, daca nu există specificată, de
la început, o altă solicitare din partea semnatarilor articolului.
228 Vol. V • Nr. 2/2015

RECOMMENDATIONS FOR AUTHORS
The authors should take into consideration the interdisciplinary and

multinational addressability when they write their works. They should also take into
consideration the implications of the analysis for the readers from other study areas,
other countries and other subjects. The stereotypical presentation of individuals and
social groups should be avoided.
The articles will contain the specified number of words including the abstract,
keywords, notes and references:
1. For theoretical studies: 5000-7000 words
2. For empirical studies: 5000-7000 words
3. For described experiences and best practices: 1800-2200 words
4. For book reviews: 800-1200 words
The text should not have already been published or sent to another
publication. If the author has a similar article published, he/she should specify this.
The authors should respect the deadlines for: papers submissions (10th March
and 10thSeptember) and for submitting the reviewed papers (one week after peer-
review feedback).
In order to ensure the peer-review process, the authors are asked to send the
article in Romanian and in English Languages, in two copies each, of which one
without the identification data and without any clue regarding the article’s author.
It is encouraged the quotation of the articles from the ISI publications, from
journals approved by CNCSIS/CNCS) and from other volumes of the publication.
Articles will be sent electronically as an attachment to: jse@alternativesociale.ro
We welcome articles that reflect the studies and researches conducted by the
authors in recent years on the following topics:
a. the history and origins of the social economy;
b. social solidarity and entrepreneurship;
c. participatory democracy / active citizenship;
d. social justice;
e. social inclusion;
f. liberalism and Christian solidarity;
g. individual welfare - social welfare;
h. individual responsibility – social responsibility;
i. personal autonomy – social autonomy;
j. societal conflicts and cooperation;
k. forms of social economy and practices;
l. family - as a unit of social structure;
m. contemporary European cooperative movement;
n. sustainable development;
o. fight against poverty;
Vol. V • Nr. 2/2015 229

p. Social Cohesion;
q. full employment;
r. experiences of local, regional and national social economy;
s experience and training practices of the social economy;
t. other topics of interest to social economy.
Structure of article
The authors are asked to respect the following indications regarding the
articles’ structure:
• TITLE: Cambria, 14, centred, uppercase;
• Name and surname (Cambria 12, right align);
• Contact details – as footnote, one for each author - academic title, the name of
the department and of the institution, correspondence address, phone
number, e-mail address (Cambria 9);
• Abstract: 150 – 200 words, Cambria, 10, 1;
• Key words: between 3 and 8, Cambria, 10, right align, it;
• The main text: Cambria, 12, line spacing 1.5, justified;
• Acknowledgments (if needed);
• The author’s contribution to the article;
• Notes;
• References;
The tables and the images should be presented one by one on the page at the
end of the article, with title, numbering and the source.
Structure of abstracts
For empirical / experimental manuscripts:
1. Theme and objective research.
2. Research methodology
3. Characteristics of participants in the study / studied community
4. Approximate or expected results.
5. Concludes with implications and applications results.
For synthesis / theoretical studies:
1. Theme study.
2. Theoretical perspective from which starts the study, the objective of the study.
3. The sources used (eg databases, the type of literature review, possible criteria
for selecting it).
4. The main conclusions reached in the analysis / synthesis theory.
For the presentation of experiences:
1. Type of experience.
2. Characteristics of the organization / action set
3. New issues / positive experience
4. Possible questions / suggestions for future studies / future experiences.
Text style
The authors are asked to take into consideration the following indications
regarding the text’s style:
230 Vol. V • Nr. 2/2015

• For the English language use the British style;

• The first title should be written with bold, the first letter is capital and left
aligned;
• Number the paragraphs or the sections with Arab numbers. Avoid very short
paragraphs or one sentence paragraph;
• Use bold in text only for subtitles (numbered, aligned);
• For underlining use italic characters;
• In the main text, the numerals from one to ten should be written in words, but
for higher numbers should be used numbers (e.g. 11, 23, 264);
• All the acronyms should be written fully for the first time, even those that are
used really often (e.g. UK, EU etc);
• Footnotes are allowed only for details and technical information (including
statistical data);
• Write ‘percent’ (not %!) with the exception of illustrative brackets;
• Do not leave empty spaces between text and punctuation.
Quotation and bibliography
Write the author’s surname, the year of the book’s apparition and the page (if
it exists) between brackets, in the text (Cole 1992, p. 251).
For references that have between one and three authors, should be all
mentioned (Cole, Green and Black 2003).
For references with four or more authors should be used the following
formula: (Cole et al. 2003).
IMP: every author should be mentioned in the bibliography (it is not allowed
a style as this: et al!).
The complete list of the quoted references, arranged in alphabetical order by
surnames should be written with 1.5 line spacing, at the end of the article, using the
following style:
1. Cole, T. (1992). The Journey of Life. A Cultural History of Aging in America.
Cambridge University Press, Cambridge.
2. Elder, G.H. and Clipp, E.C. (1988). Wartime losses and social bonding: influences
across 40 years in men’s lives. Psychiatry, 51 (1), 177-198.
3. Ruth, J.-E. and Oberg, P. (1996), Ways of life: old age in life history perspective. In
Birren, J.E., Kenyon, G., Ruth, J.-E., Schroots, J.F.F. and Svensson, T. (eds), Aging and
Biografy: Explorations in Adult Development. Springer, New York, 167-186.
For references on laws:
Please indicate, inside text: the known title of document and the identification
code: (Com(2007) 332 Final) or the known title of document and year: Social
assistance law (2011);
On references: The author / the institution that published or the name of the
host institution. The date/year. The title. Identification code. Published in .....
or Available at:.... [the date of the page’s visit].
The following indications should be respected:
The authors are asked to reduce at minimum the references to unpublished
works or that which are to be presented at conferences, as they are difficult to
Vol. V • Nr. 2/2015 231

find by readers. If this type of reference is used, you should indicate: the
conference’s title, the organiser, the place and the date at which the work will
be presented.
Titles of Books and Magazines are Written with Italics, Tile Case (each word with
capital).
The Works Titles, articles and chapters should be written using sentence case
(only the first letter capital) without italics.
You should use (eds/coord) and (ed/coord) …. where necessary (without
capitals, dot after ‘ed.’, but not after ‘eds’!)
Internet pages or online publications quotation
• Mention the author, the date, the title, the institution that published or the
name of the host institution, as the same as a printed publication.
• Then specify: Available online at …..or the Complete internet address [the date
of the page’s visit]
Tables
The tables should be in text or presented on separate pages at the end of the
paper, consecutively numbered and you should write the source.
The dimensions should fit the dimensions of a page of 228 x 152 mm (of which
the text takes 184 x 114 mm).
The title should be written before the table, with the first letter capital, italics.
The content of the table: the names of the rows / columns should be written
with the first letter capital. Short titles are preferred. The technical or
methodological details (for example, the sample, type of statistics) should be
described in the name or in the notes regarding the tables. Only one decimal
should be used.
Images
The references are made on separate pages, consecutively numbered.
The captions should be in separate files.
Inside of the text you should mention the approximate place of the tables and
images.
Copyright: Submission of a manuscript implies that the work described has
not been published before (except in the form of an abstract or as part of a published
lecture, or thesis), that it is not under consideration for publication elsewhere. The
author (authors) has (have) the full responsibility of the articles’ content. The
submitting (Corresponding) author is responsible for ensuring that the article's
publication has been approved by all the other coauthors. It is also the authors'
responsibility to ensure that the articles emanating from a particular institution are
submitted with the approval of the necessary institution. Only an acknowledgment
from the editorial office officially establishes the date of receipt. Further
correspondence and proofs will be sent to the corresponding author(s) before
publication unless otherwise indicated.
232 Vol. V • Nr. 2/2015

$FHDVWăUHYLVWăHVWHHGLWDWăvQSDUWHQHULDWGHFăWUH$VRFLDĠLD$OWHUQDWLYH6RFLDOH
úL)DFXOWDWHDGH)LORVR¿H‫܈‬L‫܇‬WLLQ‫܊‬H6RFLDO±3ROLWLFHGLQFDGUXO
8QLYHUVLWă‫܊‬LLÄ$OH[DQGUX,RDQ&X]D´GLQ,DúL
7KLVMRXUQDOLVHGLWHGLQSDUWQHUVKLSE\$OWHUQDWLYH6RFLDOH$VVRFLDWLRQ
DQGWKH)DFXOW\RI3KLORVRSK\DQG6RFLDO3ROLWLFDO6FLHQFHV
Ä$OH[DQGUX,RDQ&X]D´8QLYHUVLW\RI,DúL

RES-nr.2 20151

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

RES-nr.2 20151

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

,QRYDрLH'H]YROWDUH&RRSHUDUH

Revista este editată în parteneriat de către Asociaţia Alternative Sociale şi

Revista de Economie Socială este indexată în Proquest-Ulrich, Proquest Central,

Contribuţiile pentru Revista de Economie Socială pot fi trimise continuu pe

Datele de apariţie a Revistei de Economie Socială:

Journal of Social Economy is covered in Proquest-Ulrich, Proquest Central,

The authors can send their contributions continuously to editor’s address.

Journal of Social Economy is published on:

ECONOMIA SOCIALĂ. PERSPECTIVE TEORETICE

ECONOMIA SOCIALĂ. PERSPECTIVE EMPIRICE

ECONOMIA SOCIALĂ. ABORDĂRI INTERDISCIPLINARE

Vol. V • Nr. 2/2015 VII

Factorii socio-economici şi culturali şi influenţa lor asupra

RECOMANDĂRI PENTRU AUTORI _____________________________________ 225

VIII Vol. V • Nr. 2/2015

SOCIAL ECONOMY. THEORETICAL PERSPECTIVES

SOCIAL ECONOMY. EMPIRICAL PERSPECTIVES

SOCIAL ECONOMY. INTERDISCIPLINARY APPROACHES

Vol. V • Nr. 2/2015 IX

Socio-economic and cultural factors influencing roma people’s

RECOMMENDATIONS FOR AUTHORS ________________________________ 229

X Vol. V • Nr. 2/2015

Cuvinte cheie: economie socială, grup vulnerabil, cadru legislativ,

În data de 28 iulie 2015 era publicată în Monitorul Oficial al

Contextul şi procesul legislativ

Conferențiar Universitar Doctor, Departamentul de Sociologie şi Asistenţă Socială, Facultatea

de 19 februarie 2009, Parlamentul European a adoptat o Rezoluţie

4 Vol. V • Nr. 2/2015

Prin urmare MMFSP a elaborat trei schițe de lucru privind legea

Vol. V • Nr. 2/2015 5

de zile de la data intrării în vigoare, adică până la data de 26 octombrie

Definirea şi principiile economiei sociale

6 Vol. V • Nr. 2/2015

utopişti, dar, sub presiunea contextului socio-economic, aceste idei sunt

Vol. V • Nr. 2/2015 7

Comitetul Economic şi Social European statuează faptul că entităţile de

CIRIEC, 2007 Legea nr. 219/2015, Art. 4

8 Vol. V • Nr. 2/2015

CIRIEC, 2007 Legea nr. 219/2015, Art. 4

Deşi cele două seturi de principii sunt comparabile, există o serie

Vol. V • Nr. 2/2015 9

• Atât raportul CIRIEC cât şi Legea 219/2015 subliniază

10 Vol. V • Nr. 2/2015

alte forme de asociere în agricultură precum şi orice alte categorii de

Întreprinderea socială şi întreprinderea socială de

Vol. V • Nr. 2/2015 11

COOP de COOP de Asociaţii & CARS CARP Societăţi Alte

Atestat de întreprindere socială

Figura 1. Cadru formal-instituţional al economiei sociale în România,

Întreprinderea socială. Oricare dintre entităţile economiei sociale

12 Vol. V • Nr. 2/2015

• alocă minimum 90% din profitul realizat scopului social şi

Vol. V • Nr. 2/2015 13

Întreprinderile sociale de inserţie pot fi finanţate din surse publice

14 Vol. V • Nr. 2/2015

definirii conceptului de economie socială cât şi prin formele de

republicată; Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind

Vol. V • Nr. 2/2015 15

16 Vol. V • Nr. 2/2015

Romeo Asiminei [1]1

Keywords: social economy, vulnerable group, legislative frame,

Context and legislative process

adopted a Resolution on social economy (European Parliament, 2009)

,QRYDрLH'H]YROWDUH&RRSHUDUH