Cerlincă Andreea Alexandra

Clasa a VI-a A – Școala Gimnazială Nr. 8

Suceava Prof. Cojocaru Victorița

Dreptul la o p in i e

DA, facem parte din generația de copii care s e bucură, a ș a cum

poate nu toți copiii din lume o pot face, sau cum poate generațiile anterioare
nu au putut-o face, de DREPTURI! Iar printre ele evident s e numără și
DREPTUL LA OPINIE! Ne putem bucura astăzi de cele 42 de drepturi ale
copilului – strâns legate unele de celelalte și având toate aceeași importanță
– reunite în Convenția privind Drepturile Copilului, datorită doctorului J a n u s z
Korczak (1878 - 1942), pedagog, pediatru și scriitor, „marele prieten” al copiilor,
ce a regândit educația și statutul acestora, considerând că, noi, copiii, nu
suntem doar persoane în devenire, ci personalități complete care trebuie
tratate cu respect și ale căror opinii trebuie luate în considerare, participarea
noastră la decizii care ne privesc în mod direct fiind fundamentală.

Ideea elaborării unui document internațional care s ă cuprindă drepturile

copilului, extrem de important în mobilizarea comunității internaționale, îi
aparține lui Eglantyne J e b b (1876-1928), care a fondat prima organizație
Salvați Copiii în 1919, la Londra. Revoltată de consecințele Primului Război
Mondial și ale Revoluției Bolșevice din Rusia (mii de copii mureau zilnic din
cauza bolilor și a foametei în toate țările Europei), Eglantyne Jebb a luat
decizia de a s e dedica salvării și îmbunătățirii vieții copiilor din întreaga lume.
De aceea, scopul urmărit a fost de a crea o organizație internațională
puternică în măsură s ă intervină și în zonele mai puțin cunoscute, unde
protecția copilului nu era aplicată, iar conceptul de drepturile copilului era
inexistent. Programele dezvoltate în acea vreme urmăreau în special
combaterea foametei și asigurarea asistenței medicale copiilor.
 Dar s ă revin la Dreptul la opinie...dacă poate azi suntem mai puțin
„curioși” decât în urmă cu doar câțiva anișori (De ș e aia, de ș e ailaltă?),
acest lucru nu este anormal, este doar capacitatea noastră de a pune
întrebări ce scade pe măsură ce creștem. Ne înșelăm atunci când
considerăm că nu e ste important s ă punem multe întrebări. Întrebările sunt
ca o cheie magică: ele deschid porțile zăvorâte ale cunoașterii. Toți marii
savanți mărturisesc că mirarea și întrebările potrivite i-au dus spre marile lor
descoperiri. Astăzi copiii fac propriile descoperiri, ghidați de curajul de a pune
întrebări și de atenția față de ceea ce s e întâmplă în jur. Accesând linkul
https:// www.tot b.ro/1 0-inven tato ri-ad oles centi-care-au-fa cut-lumea-mai-buna-in-
2013 / ne putem informa
despre invențiile făcute de adolescenți, unii dintre aceștia având vârsta
apropiată de a noastră.

Trebuie s ă știm c ă avem dreptul d e a p u n e oricât d e multe întrebări

!. Acest drept ne conferă statutul de persoane respectate de cei din jur. Vocea
noastră s e poate face auzită, iar ceilalți trebuie s ă țină cont de curiozitățile,
îndoielile și punctele noastre de vedere. Copiii nu au avut dintotdeauna
acest drept. În Roma antică, infantia (copilăria) era etapa vieții în care nu
puteai vorbi. Credința vremii era că un copil nu știe s ă vorbească și nici s ă s e
exprime corect. Din acest motiv, întrebările copiilor treceau neobservate.

Astăzi copiii își fac vocea auzită. Ei a u puterea d e a schim ba

lumea prin dreptul lor d e a s e exprima liber. Și tu ești unul dintre ei. Deci,
vocea ta contează!

La 20 noie m b r ie 1989, majoritatea statelor lumii au adoptat

C o n v e n ț ia c u p ri vi r e l a d r ep t u r ile copi l ul u i . În acest acord s e precizează
că, indiferent de vârstă, copilul are dreptul la informare și la e x p r i m a r ea
opi n i ei p r op r i i . Aceasta înseamnă că este liber s ă pună întrebări.

Articolul 13 din Convenția cu privire la drepturile copilului stipulează

faptul că, noi, copiii, avem dreptul de a ne informa și de a ne exprima liber
opiniile.

De-a lungul timpului au existat copii care, prin felul în care au ales să-și
susțină opiniile, au reușit s ă atingă „corzi sensibile”. Un astfel de exemplu fiind
cel al Samanthei Smith care, în noiembrie 1982, când avea zece ani, i-a scris
liderului de atunci al Uniunii Sovietice o scrisoare prin care încerca s ă afle de
ce relațiile dintre Statele Unite și Uniunea Sovietică erau atât de tensionate.
„Dragă domnule Andropov”, scria fetița, „Numele meu este Samantha Smith.
Am 10 ani. (...) Mi-am tot făcut griji că Rusia și Statele Unite vor porni un
război nuclear. Veți vota s ă fie război sau nu? Dacă nu, spuneți-mi cum veți
ajuta ca să nu existe război. Nu trebuie s ă răspundeți la această întrebare,
dar a ș vrea s ă știu de ce vreți s ă cuceriți lumea sau cel puțin țara noastră.
Dumnezeu a creat lumea ca noi s ă trăim împreună în pace și s ă nu ne luptăm
între noi.”
În aprilie 1983, a primit răspuns de la Andropov, care a asigurat-o că URSS
face toate eforturile s ă nu existe război pe Pământ și i-a invitat pe e a și pe
părinții ei în Uniunea Sovietică. În 1983, la 11 ani, Samantha a făcut un
tur al Uniunii Sovietice. La întoarcerea în Statele Unite, Samantha a devenit
o celebritate, apărând la talk-show-uri, publicând o carte despre experiențele
sale și primind chiar și un rol în televiziune. Samantha Smith a fost numită
și „cea mai tânără ambasadoare a Americii”. (adaptare după articolul „Zece
copii care au schimbat lumea în bine“, totb.ro)

Aș putea da și un exemplu recent de

copil ce și-a făcut auzită vocea, o fetită
din Siria, de-o vârstă cu noi, Bana
Alabed, a cărei pledoarie pentru pace a
făcut înconjurul lumii în 2017, anul în
care a fost publicată cartea s a Am
nevoie de pace.

„Libertatea d e exprimare a gândurilor, a opiniilor s a u a

credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin
imagini, prin su n e te s a u prin alte mijloace d e comunicare în public,
sunt inviolabile.” (Constituția României, art. 30 alin. 1)

Trăim într-o lume în care diversitatea este cea care ne definește :

popoare diferite, idei diverse. Oamenii au multe trăsături comune, dar și
multe diferențe. Ne deosebim între noi prin opinii, pasiuni, interese, preferințe,
obiceiuri etc. Pentru a putea conviețui în armonie, trebuie s ă cunoaștem și s ă
acceptăm aceste diferențe. Lumea ar fi plictisitoare, chiar urâtă dacă am fi toți
la fel. Diversitatea oamenilor, a locurilor și a ideilor face lumea mai frumoasă,
mai interesantă, mai bogată. Din mulțimea de idei și lupta dintre ele s e
naște adevărul! Să n e bucurăm și s ă apreciem a c e a s t ă diversitate!

Opiniile nu sunt bune sau rele. Acestea sunt puncte de vedere pe care
trebuie s ă le respectăm, chiar dacă nu suntem de acord cu ele. Unele
opinii sunt mai bine argumentate, mai convingătoare decât altele. Dacă nu
suntem de acord cu o opinie, nu trebuie s ă etichetăm, s ă insultăm sau s ă
atacăm persoana care o susține. Putem veni însă cu argumente mai bine
construite, mai convingătoare. Lupta s e d ă între idei, n u între p ersoan e!
Atunci când nu sunt acceptate, diferențele de opinie pot provoca
numeroase conflicte.
 Cum protestez atunci c â n d u n coleg s a u u n prieten îmi încalcă
dreptul la opinie?

AȘA DA! AȘA NU!

• Mă adresez colegului în cauză.
• Vorbesc calm.
• Îmi aleg cuvintele, sunt politicos.
• Îmi exprim clar și precis nemulțumirea.
• Sunt prompt, acționez imediat.
• Nu-l ironizez, nu-l enervez.
• Îi descriu urmările nerespectării
acestui drept.
• Îi propun s ă găsim împreună o
soluție pentru rezolvarea problemei.
• Mă plâng unui alt coleg.
• Ridic tonul.
• Folosesc cuvinte sau gesturi
• Spun generalități, nu sunt concret.
• Las timpul s ă treacă.
• Îl iau în derâdere, îl ironizez.
• Îl ameninț.
• Îi impun soluția mea.

Compararea opiniilor nu înseamnă clasificarea lor în bune și rele.

Opiniile n u su n t b u n e s a u rele, ci doar diferite! Oamenii dețin frânturi de
adevăr, nimeni nu deține adevărul absolut. Este util s ă existe diferențe de
opinie atâta vreme cât acestea nu afectează pe nimeni! Schimbând și
comparând opinii diferite ne apropiem de adevăr.

Opiniile sunt punctele noastre de vedere cu privire la un eveniment, la

ceva ce am citit sau am auzit. Cu toții avem opinii cu privire la foarte multe
lucruri: ce desene animate sunt la modă, care este prețul corect al jucăriilor,
câte teme ar trebui s ă primim, când s ă avem vacanță și lista ar putea continua
la nesfârșit. Este important s ă învățăm s ă ne exprimăm punctul de vedere,
astfel încât ceilalți s ă ne asculte opinia și s ă ne respecte drepturile.

Cum s ă formulăm opiniile astfel încât s ă nu îi ofensăm pe ceilalți și s ă ne

facem înțeleși ?

 În primul rând, trebuie s ă avem grijă ca opiniile noastre s ă fie

formulate la persoana I, respectiv s ă vorbim despre noi („eu cred”,
„eu a ș avea nevoie”, „părerea mea este“, „sunt convins de“, „eu simt”
etc.). Trebuie să evităm s ă ne exprimăm părerile la persoana a II-a
(„tu ești”, „tu niciodată”, „tu întotdeauna” etc.), deoarece s e poate
crea impresia că punem etichete și că avem prejudecăți. Acestea
îngreunează comunicarea și îl determină pe celălalt s ă se retragă sau
agravează conflictul.
 În al doilea rând, e ste bine s ă ne exprimă mopiniile într-o manieră
civilizată și respectuoasă. Opiniile noastre nu trebuie s ă s e transforme în
jigniri.
 În al treilea rând, dacă încercăm s ă ne facem ascultați, trebuie să le
spunem celorlalți ce simțim și ce așteptăm de la ei.
În exprimarea opiniei contează atât cuvintele folosite, cât și tonul vocii (este
indicat s ă vorbim suficient de tare, fără s ă țipăm), privirea îndreptată spre
cei cu care vorbim, gesturile pe care le facem în timp ce vorbim, ținuta
corpului. Grija pentru aceste detalii poate face opiniile noastre mai atrăgătoare
pentru ceilalți.

Susținem opinii, cântărim argumente

De ce și cum argumentăm? Suntem deseori puși în situația de a alege

între opinii diferite. Putem face această alegere în mod responsabil? Este
adevărat că mulți oameni lasă la voia întâmplării formarea opiniilor. Unii cred
că este bine ceea ce au învățat de la persoanele în vârstă. Alții cred tot c eea
ce aud de la colegii și prietenii lor. Aceste modalități de formare a opiniilor nu
sunt întotdeauna cele mai indicate. Oamenii care nu cântăresc singuri opiniile
sunt ușor de păcălit și de influențat. Din acest motiv, ar fi indicat s ă alegem
doar opiniile pe care noi sau ceilalți le putem susține convingător. Susținerea
unei opinii s e numește argumentare. A r g u m en t ul t r ebuie s ă a r a t e p e c e
a n u m e t e ba z e z i c â n d ai o opinie . Argumentarea s e construiește
răspunzând la întrebări: „Pe ce te bazezi?”, „De ce crezi...?” etc. Dacă un coleg
afirmă că toți colegii lui îl nedreptățesc, acea sta este o opinie care poate fi
împărtășită sau nu de ceilalți. Dacă însă aduce dovezi care îi susțin opinia,
cum ar fi faptul că niciunul dintre colegi nu îl invită la petrecerile la care
participă toți ceilalți, opinia lui este mult mai credibilă. Așadar, un argument
este format din opinia pe care o avem și dovezile, justificările pe care le
aducem. Orice argumentare urmează un model asemănător celor de mai jos:
Ne convinge/nu n e convinge

Niciun argument nu ne poate co nstrân ge s ă credem sau s ă facem ceva

anume. Argumentele au doar rolul de a ne convinge de ceva. Este
responsabilitatea noastră s ă alegem între opinii diverse și argumentele ce le
susțin. Pentru a alege între argumente este bine s ă ținem cont de
următoarele:

1. Argumentele trebuie s ă a d u c ă dovezi c e pot fi verificate s a u

experimentate d e ceilalți. De exemplu, „Cred că este bine ca toți copiii s ă s e
exprime liber, atât timp cât nu jignesc, deoarece jignirile îi fac pe ceilalți s ă
sufere”.

2. Dovezile pot fi ilustrate prin exemple. Pentru argumentul de mai sus s e

pot da exemple de copii care suferă când sunt jigniți.

3. Unele argumente sunt convingătoare cân d, p e lân gă dovezi și

exemple, n e arată cum s e vor schimba lucrurile d a c ă alegem s ă
credem s a u n u o anumită opinie. Dacă atunci când își exprimă opiniile
copiii nu îi jignesc pe ceilalți, s e vor evita certurile și actele de violență, pentru
că acestea sunt urmări posibile ale jignirilor.

Stereotipuri. Prejudecăți. Discriminare.

Adesea ne formăm opinii despre un lucru fără să-l cunoaștem

suficient sau preluăm părerile altora. Ne trezim, de exemplu, gândind și
spunând că băieții sunt neastâmpărați, că fetele sunt plângăcioase etc.
Avem motive s ă gândim și s ă spunem astfel de lucruri? I-am cunoscut noi pe
toți băieții, pe toate fetele și am ajuns la aceste concluzii? De multe ori,
aproape fără s ă ne dăm seama, gândim și vorbim negativ despre anumite
categorii de oameni, în cazul de față: fete, băieți etc. Adică devenim
,,prizonierii” unor stereotipuri. Gândind negativ, începem s ă avem sentimente și
atitudini negative față de ei. Aceasta înseamnă că începem s ă avem
prejudecăți.

Exemple de stereotipuri :

 Italienii sunt vorbăreți și

gălăgioși.  Atleții de culoare
sunt cei mai buni.  Femeile sunt
sensibile.
 Tinerii sunt
nepoliticoși.  Bogații
sunt înfumurați.
  Artiștii sunt cu capul în nori.
 Bărbații sunt mai puternici decât femeile.

Ce este stereotipul? Stereotip – o idee falsă care există în mintea noastră cu

privire la un ,,lucru” (un individ, un grup), înainte de a cunoaște suficient acel
lucru. Uneori nici nu ne dăm seama de ce avem astfel de idei. Stereotipurile
sunt ca niște etichete pe care le
punem unor oameni doar pentru că aparțin unui anumit grup (băieți, fete, tineri,
bătrâni etc.). Cele mai multe stereotipuri s e referă la însușiri negative.
Atunci când sunt dobândite în copilărie sunt foarte greu de schimbat și rămân
cu încăpățânare în mintea noastră, influențându-ne sentimentele și
comportamentele.

Ce este prejudecata? Stereotipurile ne influențează sentimentele față de

ceilalți și dau naștere prejudecăților. A avea prejudecăți înseamnă, în cele
mai multe cazuri, a manifesta sentimente negative (dispreț, ură, frică,
respingere) față de fiecare individ dintr-un anumit grup doar pentru că
aparține respectivului grup. Prejudecățile pot avea consecințe grave, precum
discriminarea și violența.

Exemple de prejudecăți :

 Teama sau ura față de străini și convingerea că trebuie s ă ne

ferim de ei.  Disprețul față de tineri și opinia că toți tinerii sunt
prostcrescuți.
 Disprețul față de persoanele în vârstă și opinia că toți bătrânii sunt
ursuzi.  Atitudinea de superioritate a bărbaților față de femei.

Ce este discriminarea? Discriminarea este o consecință a prejudecăților. A

discrimina înseamnă a respinge pe cineva, a-l jigni, a-l nedreptăți pentru că
aparține unui grup (rasă, gen, vârstă etc.) față de care avem prejudecăți.

Exemple de acte discriminatorii :

 Refuzul unei firme de a angaja femei sau romi etc.

 Refuzul unei școli de a primi ca elevi copii cu boli cronice.

În concluzie, avem la îndemână ca instrument limbajul prin care ne

putem face cunoscute opiniile, într-un mod corect, clar, neofensator,
departe de orice stereotip, prejudecată sau discriminare ! Nu trebuie decât s ă
fim sinceri și corecți, clari și conciși în a spune ce gândim ! Avem dreptul s ă
facem asta !

Bibliografie

 Educație socială. Manual pentru clasa a V-a Liliana Zascheievici,

Nicoleta-Laura Crețu, Tamara Mănatu, Elena Nedelcu, Maria-Dorina Stoica

Webografie
https://salvaticopiii-iasi.ro/drepturile-copilului/?
gclid=EAIaIQobChMIxfiNkILS9AIVI4xoCR1M-wRjEAAYASAAEgJQivD_BwE