Sankt Petresburg și Palatul Ecaterina

Sankt Petersburg (cunoscut în limbajul colocvial ca Питер — Piter, ca Petrograd —

Петрогра́д, 1914–1924 — și în perioada sovietică sub numele de Leningrad —
Ленингра́д, 1924–1991) este un oraș din Rusia. Se află în Rusia de nord-vest, în delta
râului Neva, în partea de est a golfului Finic al Mării Baltice.
A fost fondat de țarul Petru cel Mare, în 1703, ca o "fereastră către Europa", fiind, de la acea
dată, capitală a Imperiului Rus până în 1918. Cu cei aproape 4,5 milioane de locuitori (2002),
este în ziua de azi cel de-al doilea oraș ca mărime al Rusiei, al patrulea oraș ca mărime
al Europei, un centru european de cultură extrem de important și cel mai important port rusesc la
Marea Baltică.
Sankt Petersburg este cel mai nordic oraș european cu peste 1 milion de locuitori. Centrul
orașului este unul dintre siturile protejate de UNESCO ca parte a patrimoniului universal. Orașul,
care a fost, pentru mai bine de două secole, centrul politic și cultural al Rusiei, este și în zilele
noastre extrem de important și, pentru a-l onora, oamenii îl mai numesc, deseori, "Capitala
Nordică" ("Cеверная Cтолица", Severnaia Stalița).
Sankt Petersburg este centrul administrativ al Regiunii Leningrad și al Districtului Federal
Nord-Vestic.
Puncte de reper și atracții turistice:
Imaginea maiestuoasă a orașului este datorată detaliilor arhitecturale variate: bulevarde lungi
și drepte, spații vaste, grădini și parcuri, garduri decorative din fier forjat, monumente și sculpturi
decorative. Râul Neva, cu multele lui canale, poduri și cheiuri din granit, dă orașului o notă
aparte, de neconfundat. Numeroasele canale au făcut ca orașului să i se dea supranumele de
"Veneția Nordului".
Amplasarea Sankt Petersburgului lângă Cercul Polar de Nord, la aceeași latitudine cu
orașele Helsinki, Stockholm și Oslo (60° N), face ca amurgul să dureze toată noaptea în mai,
iunie și iulie. Acest fenomen este cunoscut ca nopțile albe. Altă atracție o constituie cele nouă
poduri basculante care se deschid deasupra Nevei. Turiștii se înghesuie ca să vadă podurile
coborâte și ridicate pentru a permite navelor să traverseze orașul.
Centrul istoric al Sankt Petersburgului, numit, uneori, și  muzeul în aer liber
al neoclasicismului, a fost primul loc din patrimoniul rusesc înscris pe lista UNESCO a Locurilor
din patrimoniul mondial.
Palatele:
Sankt Petersburg a fost cunoscut ca un oraș al palatelor. Unul dintre cele mai vechi
este Palatul de Vară, o casă modestă construită de Petru cel Mare în Grădina de Vară (1710–
1714). Mult mai impozante sunt palatele baroce ale companionilor săi, așa precum este
Palatul Menșikov, construit după planurile arhitectului Domenico Tresini, între anii 1710 – 1716.
O anexă a acestui palat a fost reconstruită pentru Petru al II-lea și acum găzduiește Universitatea
de Stat din Sankt Petersburg.
Probabil cel mai cunoscut dintre palatele imperiale este Palatul de iarnă (1754–1762), o
clădire uriașă, cu interioare de un lux orbitor, care este astăzi sediul Muzeului Ermitaj.
Arhitectul Bartolomeo Rastrelli a mai proiectat trei reședințe nobiliare pe Nevsky Prospekt:
 Muzeul Ermitaj având Palatul de iarnă în dreapta
Palatul Stroganov (1752–1754, azi Muzeul Figurilor de Ceară), Palatul Voronțov (1749–
1757, azi școală militară) și palatul Anicikov (1741–1750, reconstruit de mai multe ori, azi palat
al copiilor). Alte palate baroce includ casa Șeremetiev de pe splaiul Fontanka, (numită, de
asemenea, Fontannîi dom), și palatul Beloselski-Belozerski (1846–1848) de pe Nevsky Prospekt,
fosta reședință a marelui Duce Serghei Alexandrovici.
Dintre palatele neoclasice, cel mai cunoscut este Castelul Sfântul Mihail (sau al Inginerilor),
construit pentru Împăratul Pavel I, între 1797–1801, ca să înlocuiască mai vechiul Palat de vară.
Palatul Taurid al Prințului Potemkin (1783–1789), situat în imediata vecinătate, a folosit ca sediu
pentru prima Dumă – parlamentul rusesc. Chiar la stânga palatului Ermitaj se află Palatul de
Marmură, construit la comanda Contelui Orlov, între 1768–1785, din diferite tipuri
de marmură și proiectat în stil neoclasic de Antonio Rinaldi. Palatul Mihail (1819–1825), faimos
pentru interioarele lui opulente, numit astfel după primul lui ocupant, Marele Duce Mihail
Pavlovici, acum sediu al Muzeului Rus. Construite, de asemenea, în stil neoclasic sunt
Palatul Iusupov, (sfârșitul ultimului deceniu al secolului al XVIII-lea),
palatul Razumovski (1762–1766), palatul Șuvalov (1830–1838), locul în care a fost
ucis Rasputin și Palatul Elaghin (1818–1822), o vilă (dacea) de odihnă de vară a familiei
imperiale, situată pe insula Elaghin.
Reședințe mai puțin importante au fost construite pentru copiii țarului Nicolae I: Palatul Maria
(1839–1844), aflat peste drum de Catedrala Sfântul Isaac, sediu al consiliului municipal, Palatul
Nicolae (1853–61) și Noul Palat Mihail (1857-1861).
Anul 1717 este momentul în care  Ecaterina I a Rusiei angajează un arhitect de origine
germană, cel ce avea să construiască
un palat de vară, rezultatul
imaginaţiei şi al plăcerii împărătesei.
De-a lungul timpului, Palatul 
Ecaterinei a fost demolat şi
reconstruit de mai multe ori, fiecare
ţar care venea la conducerea Rusiei
avea dorinţa de a locui într-un alt
edificiu. Astăzi, Palatul  Ecaterinei
este considerat a fi un simbol al
Rusiei, edificiul colorat în albastrul
cerului nu poate trece neobservat, fapt
datorat şi lungimii impresionante de
325 de metri.
Grădinile cu forme geometrice din
faţa palatului conferă un farmec

aparte.
Mai mult de 100 de kilograme de aur au fost
utilizate pentru a auri faţada palatului şi numeroasele
statui care completează arhitectura unică a Palatului
Ecaterinei. De-a lungul au existat o sumedenie de
zvonuri, multe voci au susţinut că acoperişul palatului
a fost construit în întregime din aur, o întreagă avere
înfrumuseţând frumosul palat rusesc. O grădină
imensă, cu forme geometrice se află chiar în faţa
palatului, fără aceasta zona nu ar mai avea acelaşi
farmec.
 Ecaterina I avea o
binecunoscută pasine pentru arta
neocalsică şi pentru a-şi satisface
pe deplin dorinţele, a angajat un
arhitect scoţian ce avea să
înfrumuseţeze interioarele vastului
palat.
Interioarele, la fel de fascinante ca
şi exteriorul.
Apartamentele personale ale
împărătesei, camerele de oaspeţi,
imensele saloane au fost decorate
cu gust, astfel încât crează uimire
în rândul milioanele de turişti din
întreaga lume ce trec pragul
Palatului Ecaterinei.
Poarta principală a palatului
Camerele au fost concepute aşa încât să fie
conectate la grădinile suspendate. O mulţime de
statui din bronz, foarte valoroase,
înfrumuseţează interioarele palatului, picturi,
sculpturi, obiecte decorative preţioase au
creat un cadru superb, rezultatul imaginaţiei
împărătesei.
Anul 1976 este momentul decesului
împărătesei Ecaterina I şi de atunci conducătorii
Rusiei au preferat să se retragă la Moscova.
Pentru o perioadă, Palatul  Ecaterinei rămâne
pustiu şi începe să-şi piardă din farmecul de
odinioară. Din fericire, autorităţile nu l-au lăsat
să devină o ruină şi la momentul actual ne putem bucura încă de frumuseţea sa unică. Palatul
Ecaterinei este unul dintre cele mai vizitate
obiective turistice din Rusia, prin sălile sale
impresionante se plimbă zilnic sute de turişti din
toate colţurile lumii.
Aşadar, Palatul  Ecaterinei este unul dintre
cele mai impresionante edificii de pe Pământ,
o construcţie plină de culoare ce înfrumuseţează
regiunea în care se află.
    

Domul principal al palatului