Explozibili

Praful de pusca a fost primul explozibil,si este produs si in present,fiind

utilizat pentru focurile de artificiusi cartuse oarbe.In trecut era folosit ca incarcatura
propulsoare in arme,insa avea multe dejavantaje.La explozie,emana o mare cantitate de
fum gros.Pe langa faptul ca indica trupelor inamice pozitia tragatorului,fumul primelor
trageri inpiedica uneori vederea pentru mult timp,zadarnicind continuarea atacului.Praful
de pusca lasa un reziduu care ramane in teava puscii si care necesita o curatire frecventa
a acesteia.Utilizarea prafului de pusca ca explozibil militar a incetat cand s-au inventat
pulberile fara fum,bazate pe nitroceluloza(azotat de celuloza).
Unul dintre momentele cele mai insemnate din istoria explozibililor a fost dezvoltarea
fulmicotonului,pus la punct de chimistul Christian Schonbein in anul 1845.Acest
explozibil ,o forma a nitrocelulozei,a fost facut initial prin tratarea fibrelor de bumbac cu
acid sulfuric si acid azotic concentrat.In present,se fac forme mai stabile de nitroceluloza
prin tratarea aschilor de hartie sau de lemn cu aceeasi acizi.
In 1846,Ascanio Sobreo,professor de chimie de la Institutul de Tehnologie din Torino,
a produs pentru prima data nitroglicerina.Sobrero a facut acest explozibil lichid puternic
prin picurarea lenta a glicerinei in acid sulfuric si acid azotic concentrat.Insa
nitroglicerina este extrem de periculos de manuit,explozia putand fiind declansata prin
simpal lovire sau agitare a recipientului in care se afla.
Chimistul suedez Alfred Nobel a depasit aceasta problema.In 1867 Nobel a descoperit
ca poate transforma nitroglicerina intr-un explozibil care putea fi manuit in conditii
relativ sigure,amestecandu-l cu o argila numita kiselgur.Rezultatul era o substanta
semisolida care putea fi modelata in baghete de explozibil pe care Nobel le-a numit
dinamita.Era mai putin puternica decat nitroglicerina lichida,dar putea fi manuita relativ
dur si se putea declansa printr-un impact violent si puternic.In dinamita produsa in
present,o proportie mare a nitroglicerinei este inlocuita cu azotat de amoniu.Si in loc de
kiselgur,de foloseste un amestec de pasta de lemn si azotat de sodium ,deoarece acesta
face ca explozibilul sa fie manuit intr-o siguranra mult mai mare.
Explozibilul numit acid picric(numit si trinitro fenol sau TNP)a fost preparat
pentru prima data in 1771 de chimistul Woulfe.Desi puterea sa este compatibila cu cea a
nitroglicerinei,acidul picric este mult mai putin sensibil,si de aceea set mult mai sigur de
manuit-de fapt a fost nevoie de 100 de ani pentru a gasi o solutie fiabila de a-l detona.In
1888 a inlocuit praful de pusca drept umplutura pentru obuzele de artilerie.Acidul picric
in prezent nu este un explozibil raspandit,dar a devenit un standard fata de care sunt
evaluati alti explozibili.
Explozivii isi produc efectul distructiv prin combustie(ardere) rapida.Reactiile
chimice care au loc determina emanarea brusca de caldura,lumina si gaze.Un factor care
este hotarator pentru aficacitatea unui explozibil este puterea.Aceasta este evaluata prin
cantitatea de gaz produsa de o masa de substanta data.Aceasta cantitate este comparata cu
cantitatea de gaz produsa de aceeasi masa de acid picric,care este folosit drept standard si
este egal cu 100.Un alt factor care determina eficacitatea unui explozibil este viteza sa de
combustie.Daca combustia se extinde in material cu pana la 400 m/s,materialul este
clasificat ca explozibil lent.Viteza de combustie creste odata cu cresterea presiunii,astfel
incat explozibilul devine mai efficient atunci cand este ascuns intr-un spatiu
mic.Asemenea materiale sunt numite si explozibili propulsori ,deoarece tind sa
propulseze obiecte,si sa nu le sfarame.Explozibilii de acest tip sunt folositi drept
propulsori in obuze sau rachete.Combustia rapida care are loc in explozia lenta este
adesea numita deflagratie si produce o adevarata explozie.Explozibilii brizanti,pe de alta
parte,ard chiar mai rapid deoarece sunt supusi unei reactii care este in mod tehnic
descrisa drept detonatie.Cand se declanseaza un explozibil brizant,se declanseaza o unda
de soc supersonica care se deplaseaza cu 2.000-9.000 m/s.Aceasta unda detoneaza
explozibilul cand trece prin el,rezultand o combustie rapida.Unda se soc este de aceea
uneori numita unda de detonare.Viteza undei de soc nu este afectata de presiune,astfel
incat efectul distructiv al unui explozibil brizant nu va fi imbunatatit daca va fi plasat
intr-un loc mic.Unda de soc poata sa produca de circa 100 tone/cm²,astfel incat tinde sa
sfarame totul in drumul sau.Explozibilii brizanti sunt folositi in bombe si obuze explosive
si pentru lucrari de demolare.Siguranta unui explozibil este exprimata in termini
sensibilitatii sale de detonare.Aceasta masura depinde de fractiunea de material care va
exploda la lovire si de forta care trebuie exercitata pentru provocarea detonarii.Ca si la
puterea de explozie,acidul picric este folosit ca standard pentru compararie fiind cotat tot
cu 100.Explozibilii cu o cota de sensibitate de mai putin de o 100 sunt mai sensibili,mai
putin stabili si de ceea mai putini siguri.
Pe masura ce gazele produse de explozibilii lenti se dilata in aer,cresterea brusca a
presiunii produce un impuls care se deplaseaza in afara in toate directiile cu o viteza de
aproximativ 335 m/s(in aer)-aproximativ viteza sunetului.In cazul explozibilor
brizanti,presiune creste atat de rapid incat impulsul de presiune pe care il produce este o
unda de soc,sau unda expansiva care se deplaseaza mai repede decat sunetulsi loveste
obiectele aflate in raza de actiune acesteia.
Explozibilii brizanti sunt folositi ca elemente explosive in obuzele si bombele de
razboi conventionale.Explozibilul brizanti folosit cel mai fercvent in ambele razboaie
mondiale,de exemplu,a fost trotonuenul(TNT-ul).Acesta are o putere de 95,o viteza de
detonatie de 7.000 m/s si o rata de sensibilitate de 110.Alt explozibil militar important
este pentaeritrol tetranitul(PETN-ul).Acesta are o putere cotata la 116,o viteza de
detonatie de 8.100 m/s si o rata de sensibilitate de 40(este foarte sensibil din care cauza
este folosit pentru detonare).RDX-ul,numit si hexogen sau ciclonita este un alt explozibil
foaret puternic folosit in armamentul de razboi.Are o putere cotata la 167,o viteza de
detonatie de 8.400 m/s(una dintre cele mai mari),dar o rata de sensibilitate de doar 55.
Tetrilul este o substanta care necesita o preparare extrem de atenta pentru utilizare ca
explozibil brizant,deoarece este sub forma de pulbere,dar si foarte toxic.Are o putere de
120,o viteza de detonatie de 7.300 m/s si o rata de sensibilitate de 70.Aceasta
sensibilitate face ca acest explozibil sa fie utilizat ca incarcatura intermediara pentru
transferarea unei unde de soc detoanatoare de la o amorsa la incarcatura principala intr-un
explozibil.(amorsele=substante care se folosesc pentru initierea unei explozii a unei
incarcaturi.Acestea pot fi ignifere(care produc caldura)sau disruptive-care produc unde de
soc,dupa natura explozibilului primar.)

NOTA: in aceste cateva paragrafe am redat o parte a lumii fascinante,dar si foarte

periculoase a descoperirii si utlizarii unor explozibi !