Recapitulare pentru teză 1 – clasa a V-a

Urșii care trăiesc la Polul Nord sunt albi. Cred că din pricina asta li se și spune urși
albi (dar, firește, dacă vreunul dintre voi a aflat că li se spune albi din alte pricini, îl rog să-mi
dea de știre și să nu mă lase să scriu minciuni). Așa... Ei, și iată că printre urșii cei albi de la
pol s-a rătăcit, într-o bună zi, un urs cafeniu, un urs mare și frumos, care venea tocmai din
munții noștri. Cum a ajuns el la pol să nu mă întrebați, că nu știu. Ce știu e că s-a pomenit
acolo și că a început să caște ochii la munții de gheață și la focile care se zbenguiau pe ei.
— Ia te uită!... Un urs murdar! strigă o focă și toate surorile ei începură să
chicotească, să hohotească și să se prăpădească de râs.
— E mânjit tot!
— De la gheare pân-la bot!
— Vai, vai, ce caraghios!
— Parc-a fost muiat în sos!
Uite-așa râdeau focile, râdeau de nu mai puteau. Ursul nostru se uită în jur, gata să
râdă și el de ursul cel murdar (pentru că urșii, se știe, se spală pe dinți în fiecare dimineață și
seară, ba mai fac și baie) când, spre marea lui mirare, nu văzu niciun urs.
— Nu cumva râdeți de mine? întrebă el supărat.
— Păi de cine, măi Martine?
— Eu sunt curat, spuse și mai supărat Martin. M-am spălat chiar azi-dimineață.
Dar focile nu-l crezură și râseră mai departe, așa că bietul urs își luă tălpășița
mormăind. Și nu merse el cine știe cât, că se și întâlni cu niște urși albi.
— Fraților! strigă bucuros Martin. Ah! Ce bine-mi pare că vă văd...
— Cine-i urâtul ăsta care se crede frate cu noi? spuse cu dispreț un urs alb.
— Ia te uită ce neobrăzare! vorbi un altul.
De ciudă, bietul Martin simți că-i dau lacrimile.
— Dar bine, fraților, nu vedeți că sunt urs, ca și voi?
— Urșii cumsecade sunt albi, răspunse primul urs alb și, fără a-l mai învrednici cu o
privire, toți urșii albi plecară legănându-și îngâmfați blănile albe. Martin se așeză pe un sloi și
începu să plângă.
— Făcea să bat atâta cale până la pol, ca să găsesc aici numai batjocură? se întreba el.
Vai, ce urși răi trăiesc printre munții de gheață!
Și cum plângea așa, un pinguin se apropie încetișor.
— De ce plângi, ursule? întrebă pinguinul.
— Cum să nu plâng, pinguinule, dacă urșii albi mă disprețuiesc și focile râd de mine?
Eu sunt cafeniu, la noi toți urșii sunt cafenii.
Pinguinul era o pasăre tare isteață.
— Și numai pentru atâta lucru plângi? Hai, vino cu mine!
Îl duse pinguinul într-un loc ferit și, cât ai bate din palme, aduse o bucată de săpun.
— Ia săpunește-te bine, de sus și până jos! îl îndemnă el pe Martin.
— Și tu? se supără ursul. Le-am spus și focilor că sunt curat. M-am spălat chiar azi-
dimineață!
— Nu-i nimic, răspunse pinguinul. Fă-mi mie plăcerea asta...
Bombănind, Martin se muie într-un ochi de apă și prinse a se săpuni. De mânios ce
era, se frecă bine, bine, bine și – iată – curând toată blana îi era plină de clăbuci albi și
strălucitori. — Așa, destul, spuse pinguinul. Martin lăsă jos săpunul și voi să se vâre în ochiul
de apă, dar pinguinul îl opri.
— Stai! Rămâi așa!
Apoi îl luă de mână și-l duse în mijlocul urșilor albi.
— Vai, ce urs frumos! strigă un urs alb.
— Ce blană albă! se minună al doilea.
 — Și ce mândru strălucește în soare! șopti al treilea.
Bietul Martin nu mai înțelegea nimic. Dar era atât de bucuros de primirea pe care i-o
făceau urșii albi, că nici nu-și bătu capul să înțeleagă. Îi mulțumi pinguinului și rămase printre
urșii albi cu care juca „bâz“ și „baba-oarba“, uitând de toate.
(Povestea ursului cafeniu, Vladimir Colin)
1. Transcrie doi termeni din câmpul lexical al animalelor de la Polul Nord.

2. Încercuiește varianta corectă:

Focile râd de el, deoarece consideră
a. că este cafeniu;
b. că vine din munți;
c. că este murdar;
d. că este diferit de urșii polari.
3. Încercuiește varianta corectă:
Ursul cafeniu încearcă să-i convingă pe urșii polari că
a. este un urs cumsecade;
b. este asemenea lor;
c. nu merită să fie tratat așa;
d. s-a rătăcit.
4. Notează „X” în dreptul fiecărui enunț, pentru a stabili corectitudinea sau incorectitudinea
acestuia, bazându-te pe informațiile din textul dat. 

Enunț Corect Incorect

1. Ursul cafeniu nu își dă seama, la început, că focile râd de el

2. Martin este dezamăgit că a bătut atâta drum până la pol și aici a
întâlnit munți de gheață.
3. Pinguinul este un animal isteț, așa că îi oferă o soluție.
4. Martin se supără când pinguinul îl pune să se săpunească.
5. Martin este bucuros că a fost acceptat de către urși, deși își dă seama
că a apelat la o înșelăciune

5.Ursul cafeniu folosește săpunul pentru a deveni alb și pentru a fi acceptat de către ceilalți.
Consideri că este necesar să facem compromisuri pentru a ne integra într-un anumit grup?
Motivează-ți răspunsul în 50-100 de cuvinte, valorificând fragmentul dat.
 6. Încercuiește varianta corectă.
Sunt articulate cu articole nehotărâte substantivele:
a. un urs, o focă, alte pricini;
b. niște urși, un urs, o privire;
c. un sloi, un loc, atâta lucru;
d. blănile, lacrimile, pinguinule.
7. Încercuiește varianta corectă:
În enunțul: Urșii cumsecade sunt albi, răspunse primul urs alb și, fără a-l mai învrednici cu o
privire, toți urșii albi plecară legănându-și îngâmfați blănile albe. există
a. 5 substantive;
b. 4 substantive;
c. 6 substantive;
d. 7 substantive.

8. Selectează din fragmentul dat trei verbe la modul indicativ, la timpuri diferite, precizând timpul.
Uite-așa râdeau focile, râdeau de nu mai puteau. Ursul nostru se uită în jur, gata să râdă și el de
ursul cel murdar (pentru că urșii, se știe, se spală pe dinți în fiecare dimineață și seară, ba mai fac și
baie) când, spre marea lui mirare, nu văzu niciun urs.
1.

2.

3.

8. Rescrie textul, trecând toate substantivele la singular. Vei face toate modificările care se impun.
Dar focile nu-l crezură și râseră mai departe, așa că bietul urs își luă tălpășița mormăind. Și nu
merse el cine știe cât, că se și întâlni cu niște urși albi.
— Fraților! strigă bucuros Martin. Ah! Ce bine-mi pare că vă văd...
10. Alcătuiește un enunț, în care adjectivul „strălucitor” să fie la gradul comparativ de egalitate (1) și
un enunț interogativ, în care substantivul „urs” să aibă funcția sintactică de subiect (2).

1.
2.
11. Construiește un enunț în care pronumele cu funcție de subiect din enunțul dat să fie atribut.
— Ia săpunește-te bine, de sus și până jos! îl îndemnă el pe Martin.

12. Acest text reprezintă opinia unui elev care a citit fragmentul din Povestea ursului cafeniu, de
Vladimir Colin. Rescrie-l, corectând greșelile de orice fel.
Urșii cafeniii nu au ce căuta la polul Nord, deci ar trebui să îi explice cineva acest fapt, căci alt fel se
v-a muri lihnit de foame sau va îngheța de frig.

Subiectul al II-lea:
Scrie un text narativ, de minimum 150 de cuvinte, în care să îți imaginezi o continuare a
poveștii.
În compunerea ta va trebui:
– să prezinți evenimentele într-o ordine logică și cronologică;
– să respecți momentele acțiunii;
– să te exprimi adecvat;
–să respecți normele de ortografie și de punctuație;
– să scrii lizibil.
Lucrare scrisă la limba și literatura română pe semestrul al II-lea
Citește, cu atenție, textul:

Se povestește c-ar fi trăit demult, demult, în Creta, un rege şi-o regină care aveau trei
fete. Dar orişicâte haruri aveau primele două, cea mai mică, Psiheea, le întrecea cu mult.
Locuitorii ţării şi chiar străini de locuri se grămădeau s-o vadă pe fata cea mai mică a regelui
din Creta, lăudându-i frumuseţea, în vreme ce poeţii se adunau acolo, rostindu-i pe-ntrecute
fermecătoare versuri [...]. Din pricina Psiheei, pământenii uitau s-o mai sărbătorească pe
mândra Afrodita şi lăsau să se stingă pe-altarele ei focul. Podoabele de aur, smulse de pe
coloane, temple şi sanctuare, din dumbrăvile sfinte, erau în schimb aduse ca daruri pentru
fată. Când a aflat zeiţa, s-a necăjit amarnic şi-a început să strige :
— Asemenea ocară?... Cum de o rabdă cerul? Şi darurile mele, flori, jertfe, fructe — toate —
să-mi fie smulse oare de fetişcana asta?... De-o fată muritoare?... Cum îndrăzneşte ea să fie
mai frumoasă ca mine, Afrodita?
Şi, înfuriată groaznic, zeiţa Afrodita l-a şi chemat pe Eros, copilul năzdrăvan, ce avea
aripi de aur, o torţă şi un arc cu săgeţi fermecate:
— Tu, ce-mi asculţi porunca fără de şovăire, i-a rostit Afrodita cu voce tremurândă, te rog de
astă dată să te repezi în Creta şi s-o cauţi pe Psiheea. O vei găsi uşor, căci oamenii, nătângi, se
strâng s-o tot admire. Tu însă fă — prin vrajă — să n-o iubească nimeni...
— Atâta ţi-e porunca ?...
— Nu. După treaba asta, mai picură-i în suflet Psiheei şi-o iubire nebună pentru-o fiinţă cu
totul decăzută, un osândit de soartă, sau cine crezi cu cale... Vreau s-o hulească lumea şi să
râdă de ea, c-a îndrăgit un monstru şi, astfel, răzbunarea zeiţei Afrodita va fi îndestulată... Îmi
împlineşti voinţa, copilul meu iubit ?...
— Da, mamă !...
Şi feciorul şi-a-ntins aripi de aur. A zburat prin văzduhuri şi-a poposit în Creta, odată
cu-nserarea. Tiptil-tiptil, ştrengarul s-a strecurat în taină, chiar în iatacul fetei. Noaptea era
senină şi-o rază de lumină — trecută prin frunzişul cel des de la fereastră — o săruta pe
pleoape, pe genele ei lungi. Şi Eros a vrăjit-o pe fata regelui, precum făgăduise zeiţei
Afrodita. Dar dibuind prin tolbă, să caute o săgeată cu care s-o ţintească, s-a cam zgâriat la
deget. Iubirea pentru fată l-a şi cuprins pe Eros. Lăsându-şi tolba-ncolo, o privea pe Psiheea
nesăţios, gândind: ,,E săvârşită vraja : n-o mai pot dezlega. Dar n-am să trag săgeata cu fiere
şi otravă, căci fiinţa mi-e robită de chipul tău, Psiheea!" Şi, suspinând, copilul cel drag al
Afroditei s-a întors în Olimp. Era-n Olimp, dar gândul îi rămăsese-acolo, în palatul din Creta,
la fecioara Psiheea, pe care o iubea. S-a scurs o săptămână... o lună... un an... şi, precum
hărăzise zeul iubirii, Eros, flăcăii ce-nainte nu conteneau s-o ceară de nevastă, acum o priveau
reci. Parcă vedeau o piatră, o marmură cioplită cu mare iscusinţă de-un sculptor cu renume şi,
totuşi, fără viaţă şi fără de simţire. [...] Atunci, bătrânul rege s-a dus la un oracol, să-ntrebe pe
Apolo ce are de făcut. Apolo i-a răspuns, prin preoţii din templu :
— Nu mai spera, tu, rege, ca ginere, un om. O fiinţă fără seamăn, un monstru rău şi crud, ce
zboară prin văzduhuri, purtând cu sine focul şi-o armă ucigaşă, de care însuşi Zeus se teme
uneori, va fi bărbatul fetei. Deci du-o pe Psiheea în vârful unui munte şi las-o părăsită, ca
monstrul să-şi ia prada, şi nu-ncerca, bătrâne, să te împotriveşti poruncii zeilor, căci vei fi
osândit...[...]
Păşind fata cu frică, pe o potecă-ngustă, pătrunde în palat, şi-acolo — ce să vadă ? O
boltă minunată, sculptată cu migală în lemn scump de lămâi, şi-n fildeş, şi-n aramă. Coloanele
înalte, care o susţineau, erau turnate-n aur. Şi mii de animale — părând însufleţite — făcute
din argint, împodobeau pereţii, în vreme ce podeaua părea ca înstelată cu mii de nestemate,
mărgăritare albe, cu luciu stins, rubine, focoase diamante şi alte multe pietre, puse în mozaic
şi-nchipuind din ele figuri parcă pictate. Fata privea uimită, păşind tot mai departe, pe scări
 monumentale, prin încăperi, în care erau îngrămădite comori nemăsurate de aur, pietre
scumpe, veşminte şi podoabe. O fiinţă nevăzută, călăuzindu-i paşii, îi glăsuia copilei:
— Tot ce zăreşti în juru-ţi, frumoasa mea stăpână, să ştii că e al tău. Poţi da orice poruncă.
Poţi spune orice voie. [...]
Psiheea devenise soţia unei fiinţe ce venea numai noaptea, şi-n zori — când prima rază
se strecura-n cămară — dispărea fără urmă. Nu ştia cum arată, nu ştia cum îl cheamă, de are
înfăţişare frumoasă sau de monstru.
Dar într-o zi, când fata ieşi ca să se plimbe pe munte, prin poiene, a auzit din vale nişte
voci cunoscute. A stat puţin pe gânduri. Cine să fie oare? A!... da!... Sunt ele, surorile mai
mari. O strigă şi o caută:
— Psiheea, unde eşti? Regele, tatăl nostru, trimisu-ne-a pe noi, să te căutăm, surioară, căci el
şi cu regina s-au ferecat în casă... Nu vor să vadă cerul şi nici lumina zilei, cât timp nu pot să
afle nimic de soarta ta...
Psiheea le aude şi-ar vrea să le răspundă; dar fiinţele din preajmă îi poruncesc să tacă.
O vorbă să nu spună. Întâi să-i ceară voie slăvitului ei soţ.
Cu câtă nerăbdare aşteaptă dânsa noaptea! Iar când soţul soseşte, ea plânge şi-l
dezmiardă şi-l roagă, stăruieşte. Până ce el, în fine, se-nduplecă. Îngăduie ca-n ziua următoare,
vântul să aducă acolo, în palat, pe cele două fete, care umblau prin munte, căutând-o pe
Psiheea.
Mai înainte-i spune :
— Ştiu că surorile or să te sfătuiască lucruri nechibzuite. Nu le da ascultare. Mai ales nu uita
că, orice-ar fi pe lume, să nu-ncerci să mă vezi...
— Am să-ţi împlinesc voia. Să nu ai nicio teamă! îi răspunde Psiheea. Toate vor fi, stăpâne,
aşa precum doreşti... (adaptare după Eros și Psiheea, Alexandru Mitru)
iatac = cameră, odaie
sanctuar = templu
oracol = persoană care putea prevedea viitorul
tolba = geantă în care se păstrează săgețile

1. Transcrie un indice de timp și unul de spațiu.

2. Încercuiește varianta corectă:

Eros se îndrăgostește de Psiheea, deoarece
e. este frumoasă;
f. a intrat în camera ei;
g. Afrodita a vrut să o pedepsească;
h. s-a zgâriat la deget .
3. Încercuiește varianta corectă: 5
Tom s-a înroșit la față, fiindcă
e. era prea concentrat să ia leul cu coamă;
f. macaraua trebuia să coboare și să înhațe o jucărie;
g. a băgat jetonul în fanta cutiei;
h. era furios.
4. Notează „X” în dreptul fiecărui enunț, pentru a stabili corectitudinea sau incorectitudinea
acestuia, bazându-te pe informațiile din textul dat.  10p
Enunț Corect Incorect

9. Tom este un copil ușor de mulțumit.

Timp de un an Psiheea nu a mai fost curtată de niciun pețitor.
10. Părinții l-au învățat să insiste atunci când își dorește ceva.
11. Macaraua are un braț care se termină cu un clește.
12. Tom prinde cățelușul de pluș aflat în stânga tigrului.

6. Consideri că este necesar să respectăm interdicțiile? Motivează-ți răspunsul în 50-100 de

cuvinte, valorificând fragmentul dat.

5. Încercuiește varianta corectă:

În enunțul: Regele, tatăl nostru, trimisu-ne-a pe noi, să te căutăm, surioară, căci el şi cu regina
s-au ferecat în casă, un sinonim pentru cuvântul subliniat ar fi:
a. s-au ascuns;
b. s-au închis;
c. s-au așezat;
d. s-au oprit.
6, Încercuiește varianta corectă:

În enunțul Din pricina Psiheei, pământenii uitau s-o mai sărbătorească pe mândra Afrodita şi
lăsau să se stingă pe-altarele ei focul.. există

a.1 pronume personal;

b. 2 pronume personale;
c. 3 pronume personale;
d. 4 pronume personale.
5. Rescrie textul, trecând verbele de la imperfect la perfect simplu.

Fata privea uimită, păşind tot mai departe, pe scări monumentale, prin încăperi, în care erau
îngrămădite comori nemăsurate de aur, pietre scumpe, veşminte şi podoabe.

6. Selectează din fragmentul dat un substantiv nearticulat, un pronume personal și un adjectiv.

Dar într-o zi, când fata ieşi ca să se plimbe pe munte, prin poiene, a auzit din vale nişte voci
cunoscute. A stat puţin pe gânduri. Cine să fie oare? A!... da!... Sunt ele, surorile mai mari.

10. Precizează partea de vorbire/valoarea morfologică a cuvântului subliniat în enunțul:

O strigă și o caută. Construiește un enunț în care acest cuvânt să aibă altă valoare pe care o vei
preciza.

Valoarea lui o în enunțul dat:

Propoziție cu o altă valoare:

Precizează gradul de comparație al adjectivului din enunțul: Cum îndrăzneşte ea să fie mai
frumoasă ca mine, Afrodita? Construiește un enunț în care acest adjectiv să fie la alt grad de
comparație pe care îl vei preciza.

7. Completează spațiile cu forma corectă a cuvintele dintre paranteze.

.......................( a duce, imperativ, negativ) niciodată prea departe îndrăzneala de a crede că-
ți este permis totul, fiindcă .......................... ( a afla, viitor, formă populară) curând
că ................... (propriu, pl) tăi dușmani nu sunt decât ................... (om, pl) care par a-ți dori
binele.

Subiectul al II-lea:
Scrie un text narativ, de minimum 150 de cuvinte, în care să prezinți o întâmplare reală
sau imaginară petrecută într-un parc.
În compunerea ta va trebui:
– să prezinți evenimentele într-o ordine logică și cronologică; 10p
– să respecți momentele acțiunii; 5p
– să te exprimi adecvat; 5p
– să respecți normele de ortografie și de punctuație; 4p
– să scrii lizibil. 1p