Sunteți pe pagina 1din 3

Mitul Zburătorului

Mitul este un element esenţial al civilizaţiei omeneşti, explică geneza


lumii sau fenomenele naturii, miturile motivează aspiraţiile şi idealurile umane;
el e un produs al spiritului care se reînoieşte în permanenţă. Mitul conferă
expresie la ceea ce raţiunea nu poate exprima; el ne pune în contact cu misterul
naturii.

În mitologia populară românească, Zburătorul, este mit fundamental


românesc. Este o ființă fantastică închipuită ca un spirit rău, care chinuie
noaptea, în somn, fetele nemăritate și femeile măritate de curând, iar bărbaţilor
le cauzează insomnia, nelinişte sau tot felul de frământări.
În unele credinţe populare, în funcţie de regiuni, zburătorul este asemănat cu un
zmeu, are coadă de foc şi este supranumit „ceasul cel rău” sau „ăl mai rău”. Cea
mai comună descriere a zburătorului, întâlnită în majoritatea credinţelor
populare, este cea a unui flăcău tânăr. Acesta ia naştere ca urmare a interzicerii
unei relaţii de amor, dintre o fată şi un băiat, de către părinţii fetei. Tânărul
îndrăgostit se transformă în zburător, se întoarce noaptea în camera fetei, iar în
timp ce aceasta doarme o chinuie în diverse feluri, o sărută şi o muşcă. Există
mai multe moduri prin care zburătorul pătrunde în camera fetei, în general
acesta se foloseşte de hornul casei, gaura cheii, fereastră sau chiar de crăpătura
uşii. Fata îl vede pe zburător ca fiind real, se trezeşte din somn şi este mereu
cuprinsă de fior, iar ca stare generală, fata vizitată de un zburător, slăbeşte din ce
în ce mai mult. Boala care o cuprinde pe fată este numită „lipitură”, iar cele care
sunt chemate să o vindece pe cea bolnavă sunt babele care au priceperea de a
descânta.

Dupa credinţa poporului din Ţara Romanească, acest spirit rău care atacă
femeile însărcinate. Acesta intră noaptea pe coş sau pe horn în casele oamenilor,
sub formă de şarpe şi cu aparenţa de flacară, care chinuie noaptea femeia care
are lipitură, acestaa care se scoală dimineaţa fară puteri şi cu vânătăi pe corp.
Femeia care e cuprinsă de această fiinţa rea simte pe tot corpul o mare greutate,
muşcaturi, ciupili şi gadilături, şi din cauza aceasta apoi, naşte copilul mort.

Există şi metode de protecţie împotriva acestui personaj malefic. Una


dintre acestea vorbeşte de posibilitatea de a unge cu „untură de zmeu pleznit”
locurile prin care aceştia pătrund (horn, uşă, geam). Zmeul încearcă să găsească
o cale de intrare neunsă, dacă nu găseşte, strigă pentru a i se deschide. În cazul
în care nimeni din interior nu-i răspunde, aceta moare.

În literatura romantică, termenul „zburător” este o personificare


a dorului de bărbatul iubit, a dragostei intense față de ființa iubită. Se consideră
că „zburătorul” este un bărbat care, în timpul vieții, a fost respins de o femeie și
care, după moarte, bântuie femeile de pe Pământ, dar mai ales pe cea care l-a
refuzat (dacă aceasta mai este în viață). Este considerat simbolul iubirii
neîmpărtășite.
Apare prezentat în basmele româneşti ca fiind un tânăr înalt şi subţire, iar uneori
este înfăţişat şi ca un şarpe cu aripi sau ca o flacără. Personajul acţionează doar
noaptea şi este capabil să ia forma unui bărbat, a unei femei sau a unei stele. Din
punct de vedere al simbolului, în general, zburătorul personifică fiinţa iubită la
care nu se poate ajunge.

În literatura română mai mulţi autori au folosit mitul zburătorului ca temă


pentru textele literare. Vasile Alecsandri, Cezar Bolliac, Ion Heliade
Rădulescu sau Mihai Eminescu.
În poemul Calin file din poveste, iubirea este reprezentată ca o îmbinaren a
pământescului şi cosmicului. Fata de împarat este simbolul frumusetii. Părinţii
acesteia, în dorinţa lor de a-şi feri copila iubită de mrejele Zburătorului, au
ridicat în jurul ei „ zidiri de cetăţuie”.Cu toate strădaniile părinţilor, Zburătorul
nu poate fi oprit de efemere zidiri pământeşti. Dincolo de orice privirecei doi se
întâlnesc noaptea. Dragostea fetei este atât de puternică încât îşi doreşte să fie
răpită de zburător. Dar cei doi nu se pot intalni decat in somn, făcând parte din
lumi diferite, motivul somnului devenind astfel punctul de legatura intre teluric
si uranic. Portretul zburatorului este romantic si sugereaza inadaptarea si imposi-
bilitatea îmbinării celor doua lumi. Iar suferinta fetei provocata de dorul lui ia
proporţii cosmice, sufletul ei este asemanat cerului

George Calinescu afirmă că Zburatorul ar fi un demon, de o frumusete


răpitoare, care, tulbură minţile şi şimturile fetelor tinere facandu-le să tânjeasca
iubire. Romulus Vulcanescu, in” Mitologie romina ” , numeste Zburatorul ca
fiind ” o semidivinitate erotică … un daimon arhaic de factură malefică”.
SURSE:

§ Dicţionar de mitologie, George Lăzărescu

§ Folclorul medical român comparat, Aurel I. Candrea

§ Mitologie romaneasca, Simion Florea Marian

§ Mitologia română, Romulus Vulcanescu

S-ar putea să vă placă și