Obiectul principal al expertizei criminalistice a scrisului îl constituie identificarea

persoanei după scris şi stabilirea autenticităţii scrisului, ori semnăturii unei persoane, ori a
depistării falsurilor prin deghizare, imitare ş.a.
Scrisul - definit drept un sistem de comunicare, de reproducere, prin semne grafice, a
gândurilor şi a vorbirii - constituie o deprindere intelectuală, un complex de reflexe condiţionate
(stereotip dinamic) format printr-un proces de învăţare.
Identificarea după scrisul de mână are ca fundament ştiinţific existenţa unor elemente
particulare, prezente în scrisul fiecărei persoane, elemente dependente de specificul activităţii
nervoase de la nivelul scoarţei cerebrale.
Caracteristicile reflectă o proprietate fundamentală a scrisului şi anume individualitatea
sa.
Individualitatea scrisului este determinată de caracteristicile sale: forţa, echilibrul şi
mobilitatea proceselor nervoase superioare, cărora este posibil să li se adauge şi alţi factori
externi, în primul rând condiţiile concrete de scriere.
O altă proprietate fundamentală a scrisului o constituie stabilitatea caracteristicilor
grafice. Desigur, este vorba numai de o stabilitate relativă, date fiind anumite modificări, mai
mult sau mai puţin semnificative, întâlnite în evoluţia unui scris.
Caracteristicile unui scris, pe baza cărora este posibilă identificarea persoanei
scriptorului, sunt prezente mai ales în:
- Caracteristicile exprimării în scris. Particularităţile exprimării în scris sau caracteristicile
conţinutului spiritual al textului, denumite în literatura de specialitate şi “caracteristici ale
scrierii” sunt elemente care nu fac parte efectiv din categoria elementelor grafice de identificare,
fiind de natură extragrafică.
- Caracteristicile topografice ale scrisului. Acest gen de caracteristici vizează modul de
dispunere, de amplasare a unui text pe o coală de hârtie sau pe un alt suport. El se află la
interferenţa dintre caracteristicile de tip extragrafic şi dominantele grafice şi constau în:
marginea lăsată de scriptor și mărimea alineatelor etc.
Caracteristicile generale ale scrisului de mână. Dominantele grafice sunt constituite din
acele particularităţi specifice aspectului general al unui scris, formei acestuia. Pe baza lor este
posibilă clasificarea cu exactitate a unui anumit tip de scris.
a. Gradul de evoluţie a scrisului se numără printre cele mai importante caracteristici
dominante de individualizare, încât, uneori, i se atribuie un loc aparte, de sine stătător, în
procesul de identificare.
 Potrivit acestor criterii, un scris poate avea un grad de evoluţie inferior, mediu sau
superior.
b. Forma scrisului este determinată de gradul de evoluţie, de modul de executare a
literelor, atât în cazul scrisurilor cursive, cât şi în cazul scrisurilor de tipar.
c. Dimensiunea scrisului poate fi mare, mijlocie sau mică, după cum literele depăşesc 3
mm, se situează între 2-3 mm şi respectiv sunt mai mici de 2 mm.
Caracteristicile particulare sau speciale ale scrisului se constituie ca un grup de elemente
foarte valoroase în identificare, ele reflectând modul în care fiecare persoană s-a deprins să
execute un anumit semn sau grup de semne grafice.
Examinarea atentă a modului de construcţie, denumit şi grafotehnica semnului grafic,
face posibilă evitarea concluziilor eronate de identificare, determinate de asemănarea
întâmplătoare a două scrisuri.
Potrivit modelului caligrafic, o literă poate fi construită, de exemplu, dintr-o singură
trăsătură (c, l, e, o), din două trăsături (a, b, d, n), din trei (m, A, B) şi din patru (M, W).
Caracteristici speciale de grafotehnică alături de direcţia mişcării se reflectă în:
- Modalitatea de începere a execuţiei semnului grafic prin forma, poziţia trăsăturii sau a
punctului incipient;
- Finalizarea semnului grafic prin terminaţii scurte sau mari, dispuse diferit etc.
Identificarea persoanei după scris este posibilă datorită individualităţii şi stabilităţii
relative a caracteristicilor grafice.
În esenţă, cauzele care pot determina modificări ale scrisului sunt:
a.modificări datorate evoluţiei scrisului (lente şi uneori neevidente);
b.modificări datorate conducerii mâinii de către o altă persoană în trei ipostaze: mâna
inertă, când o persoană este lipsită de forţă, din cauza bolii, sau este sănătoasă sau analfabetă şi
mâna ajutată când o persoană bolnavă poate să execute semne grafice dar nu este suficient de
sigură şi apelează la ajutor, mâna forţată (prin silirea scriptorului);
c.intoxicaţii cu alcool, cu droguri, cu substanţe otrăvitoare, cu ciuperci precum şi
autootrăviri suicidare;
d. condiţii improprii de scris: poziţie incomodă, folosirea unui material inadecvat ori
instabil, calitatea instrumentului scriptural;
e.tendinţa de a scrie în viteză, deghizarea scrisului sau imitarea scrisului altei personae.