AMZA ADELINA MARIANA

MASTER, ANUL II, SEM. al II-lea

EXAMEN
Termenul de variație lingvistică (sau pur și simplu variație ) se referă
la diferențele regionale, sociale sau contextuale în modul în care se folosește o anumită limbă .
Variația dintre limbi, dialecte și difuzoare este cunoscută sub numele de variație interspeaker .
Variația în limbajul unui singur difuzor se numește variație intraspeaker .
De la apariția sociolingvisticii în anii 1960, interesul pentru variația lingvistică (numită
și variabilitatea lingvistică ) sa dezvoltat rapid.
RL Trask observă că "variația, departe de a fi periferică și lipsită de importanță, este o parte
vitală a comportamentului lingvistic obișnuit" ( Concepte cheie în limbă și lingvistică , 2007).
Studiul formal al variației este cunoscut sub numele de lingvistică variantă (socio) .1
Toate aspectele limbajului (inclusiv foneme , morfeme , structuri sintactice și semnificații ) sunt
supuse unor variații.
Consultați exemplele și observațiile de mai jos. De asemenea, vedeți:
 Varietatea de limbi
 lect
 Accent
 Dialect și dialectologie
 diglossia
”Variația lingvistică este esențială pentru studiul utilizării limbajului. În fapt, este imposibil să
se studieze formele de limbă folosite în textele naturale fără a se confrunta cu problema variabilității
lingvistice.Variabilitatea este inerentă limbajului uman: un singur vorbitor va folosi diferite limbi
formularele cu diferite ocazii și diferiții vorbitori ai unei limbi vor exprima aceleași semnificații
folosind forme diferite. Majoritatea acestei variații sunt foarte sistematice: vorbitorii unei limbi fac
alegeri în pronunție , morfologie , alegere de cuvinte și gramatică, în funcție de un număr de Aceste
factori includ scopul vorbitorului în comunicare , relația dintre vorbitor și ascultător, circumstanțele
de producție și diversele afilități demografice pe care un vorbitor le poate avea ".2
(Randi Reppen et al., Utilizarea Corporației de a explora variația lingvistică, John Benjamins,
2002)
Variația lingvistică și variația sociolingvistică

1
Trash, RL, ”Concepte cheie în limbă și lingvistică”, 2007;

2
Reppen, Randi, ”Utilizarea Corporației de a explora variația lingvistică”, John Benjamins, 2002;
"Există două tipuri de variație a limbajului : lingvistică și sociolingvistică, cu variație lingvistică,
alternanța dintre elemente este constrânsă categoric de contextul lingvistic în care se manifestă, cu
variația sociolingvistică, vorbitorii pot alege între elemente în același context lingvistic și, prin
urmare, alternanța este probabilistică. În plus, probabilitatea ca o formă să fie aleasă în raport cu
alta este, de asemenea, afectată într-un mod probabilist de o serie de factori extra-lingviști [de
exemplu, gradul de (in) formalitate al subiectului în discuție, vorbitorul și interlocutorul, locul în
care are loc comunicarea etc.].3
(Raymond Mougeon et al., Competența sociolingvistică a studenților în imersie, Probleme
multilingve, 2010)
Variația dialectală
"Un dialect este variație în gramatică și vocabular, în plus față de variațiile sunetului. De exemplu,
dacă o persoană rostește propoziția" Ioan este un fermier "și altul spune același lucru, cu excepția
pronunțării cuvântului fermier ca" fahmuh ", atunci diferența este dar dacă o persoană spune ceva
de genul "nu ar trebui să faci asta" și altul spune "nu ar fi trebuit să faci asta", atunci aceasta este o
diferență de dialect deoarece variația este mai mare. continuum. Unele dialecte sunt extrem de
diferite și altele mai puțin.4
(Donald G. Ellis, De la limbă la comunicare, Routledge, 1999)
Tipuri de variație
"Variația egală este doar una dintre numeroasele tipuri de diferențe dintre vorbitorii
aceleiași limbi, de exemplu, există dialecte ocupaționale (cuvântul bug-uri înseamnă ceva destul de
diferit de un programator de calculator și un exterminator), dialecte sexuale sunt mai multe șanse
decât bărbații de a numi o nouă casă adorabilă ) și dialecte educaționale (cu cât mai mulți oameni au
educația, cu atât sunt mai puțin probabil să folosească dublu negativ ) Există dialecte de vârstă
(adolescenții au propriul lor slang și chiar fonologia vorbitorilor mai vechi este posibil să difere de
cea a tinerilor vorbitori din aceeași regiune geografică) și dialectele contextului social (nu vorbim în
același fel cu prietenii noștri intimi ca noi, cu noi cunoscuți, cu paparazii sau cu noi angajatorul).
[...] Dialectele egale sunt doar unul dintre multele tipuri de variații lingvistice ".5
(CM Millward și Mary Hayes, O biografie a limbii engleze, ediția a III-a Wadsworth, 2012)
Variabilele lingvistice
"Introducerea abordării cantitative a descrierii limbajului a dezvăluit modele importante de
comportament lingvistic care au fost anterior invizibile." Conceptul de variabilă sociolingvistică a
devenit central în descrierea discursului . două sau mai multe forme concurente sunt disponibile

3
Mougeon, Raymond, ”Competența sociolingvistică a studenților în imersie. Probleme multilingve”, 2010;
4
Ellis, G. Donald, ”De la limbă la comunicare”, Routledge, 1999;
5
Millward, CM; Hayes, Mary, ”O biografie a limbii engleze”, ediția a III-a, Wadsworth, 2012;
într-o comunitate , difuzoarele prezentând diferențe interesante și semnificative în frecvența cu care
folosesc unul sau altul dintre aceste formulare concurente.
"În plus, sa descoperit că variația este de obicei vehiculul schimbării limbajului".6
(RL Trask, Concepte esențiale în limbă și lingvistică , Routledge, 1999/2005)
"Variabilele lexicale sunt destul de simple, atâta timp cât putem arăta că cele două variante
- cum ar fi alegerea dintre sifon și pop pentru o băutură carbonatată în limba engleză americană - se
referă la aceeași entitate. și pop , trebuie să ținem cont de faptul că pentru mulți sud-americani,
Coca-Cola (atunci când se face referire la o băutură și nu la combustibilul de fabricare a oțelului sau
la narcoticul ilicit) are același referent ca și sodă , în timp ce în alte părți ale SUA , Coca-Cola se
referă la un singur brand / aromă a băuturii ... "7
(Scott F. Kiesling, Variația și Schimbarea Lingvistică , Edinburgh University Press, 2011)

”Chirița în provinție”, de Vasile Alecsandri

Comedia este o specie a genului dramatic în versuri sau în proză care prezintă întâmplări și
personaje ce stârnesc râsul și care are un final vesel.
Tema operei este critica instituţiilor şi moravurilor societăţii feudale.
Subiectul este comic şi critică arivismul micilor boieri rurali, care-şi dau aere de nobili.
Chirița, comedie de moravuri surprinde modul de viață și obiceiurile unei epoci. Autorul apare în
mod indirect în text prin intermediul acțiunii și al personajelor. Chirița este structurată pe două
acte .
Chirița este o cucoană cu teribile fandoseli cosmopolite, folosind un fals jargon franțuzit. Ea
poate fi socotită ca o caricaturizare a tendințelor exagerat sau pretins inovatoare, așa cum ursuzul și
greoiul Barzoi încarnează conservatorismul în vechi tabieturi și vrăjmaș oricărei primeniri. Guliță,
fiul Chiritei, este un băiat lipsit de minte și de educație care vrea să pară foarte manierat și
inteligent.
Comicul este mijlocul prin care autorul realizează critica aspectelor abordate. Opera aceasta
este în primul rând o comedie de moravuri. Mijloacele de realizare a comicului sunt variate :
 comicul de limbaj – personajele vorbesc o franceză modernizată (Gulitza furculision,
fripturision, trantition), utilizarea calcului lingvistic (Chirița “fleurs du coucou”) , utilizarea
unor neologisme cu formă greșită sau cu sens greșit (Chirița “nu sunt ipocondra”);
 comicul de caracter – personajele sunt ridicule prin contrastul dintre esență și aparență
(Chirița care se dădea o doamnă cu idei noi, are înca obiceiuri orientale);
 comicul de nume – cele mai multe sunt diminutive – Luluța, Guliță, Chirița ;

6
Trask, RL, ”Concepte esențiale în limbă și lingvistică”, Routledge, 1999/2005;
7
Kiesling, Scott F., ”Variația și schimbarea lingvisticii”, Edinburgh University Press, 2011;
  comicul de moravuri – ipocrizia , incultura, snobismul, corupția.
Chirița, îmbracătă în costum de mazoană, intră călare pe poarta, alături de țăranii care aclamau «
Dreptate, dreptate/ Ne fa/ Cucoana, dreptate, / Ne da ! », cerând să fie ascultați și îndreptățiți.
Chirița este aspră și ironică, răspunzând amenințătoare : « Cu biciul pe spate/ V-oi da ! / V-oi da eu
dreptate/ așa ! » . Țăranii se plâng la ea că « cuconasul Guliță », fiul ei, i-a « badgiocurit »,
omorându-le un vițel la vânat, altuia i-a dat foc bordeiului cu cuibucul de hârtie, altul i-a prins
ținându-i calea Mariucăi… Chirița li se adresează cu « bețivanilor », « toparlani », « mojacilor »,
luându-i apărărea « sufletelului » și pentru a scăpa de ei, repede calul spre ei.
Urmează o replică a Chiriței din care reiese modestia sa nemarginită, care vrea să îi asigure pe
toți că, acum că a devenit ispravnicească, nu se va schimba, nu va fi « pacondra…ba dimpotrivă, va
ramane aceeași ». Această modestie nu o ține mult, întrucat peste puțin timp anunță « bontonurile și
tenechelele » fără asemănare, ce vor urma și dorința ei de a face o călătorie la Paris.
Chirița îl plânge pe Guliță, crezând că-i mort. Guliță se trezește, răspunzând cu o replică în
franceză, unei întrebări a Chiriței (Cum se zice în franceză o « teribila tranta » ?), la care Leonaș și
Luluța nu se pot abține și izbucnesc în hohote de râs.
Chirița dă ordinul de pregatire pentru plecare: îi poruncește lui Ion să pună să vină jandarii cu
săbiile scoase, cumnata să se ocupe de lucruri, iar țăranilor le da 2 fifirigi, să bea în sănătatea
boierului. Jandarmii ocupă pozițiile, Safta aduce șapca lui Guliță și capela Luluței, iar slugile se
îndreaptă spre poarta cu geamandanurile, cutiile și saltelele. Chirița îl ia de cot pe monsiu Șarl,
Luluța este îndemnată să-i dea brațul lui Guliță, iar Chirița anunță plecarea. Guliță îi amintește din
întamplare de curcanul cel bătran pe care trebuia să i-l ducă boierului. Ion i-l aduce și apoi pleacă cu
toții la drum. Urmează o arie : Sonni la trompa ‘ntrepida.
Salonul Chiriței cu 5 uși, una în fund care duce afară, și câte două de fiecare parte a canapelei în
stânga, jilțuri, scaune… Într-un targ din ținut. Arie : » Airi des compliments ! » Chirița (pe canape).
Chirița laudă viața de isprăvniceasă, dar dorința ei cea mai mare este să plece la Paris, pentru că s-a
săturat de Moldova. Oftează, în așteptarea D-lui Șarl de la Ieș. Începe să viseze la ispravile ei de la
Paris, cum o sa le pară franțuzilor, la care Ion îi răspunde amuzat « că o sa li se pară cât 2 ».
Leonaș se întoarce, îmbrăcat în costum de bricicar, este întâmpinat de Ion, care, după ce află
că acesta nu are nici « pescher », nici hârzob de « pastrabi », nici caș de munte, nici căprioară, nici
vreo căpățână de zahăr sau bătuți, îl sfătuiește să se caute măcar de vreo cârboavă, căci altfel nu va
fi primit.
Monsiu Șarl intră, blând, dând buzna în salon, cu pașaportul în mână. I-l oferă galant
Chiriței pe un bumb pe care i-l taie de pe surtacul Barzoiului, asemănător cu o farfurioară. Chirița,
mândră de dobândirea pașaportului, începe să citească, făcând mare tam-tam pe seama statutului
său de « baroană ». Apoi se interesează despre ce mai este nou la Ieș, despre teatru. Șarl îi
mărturisește că a văzut opera italiană « Robert, le Diable », o piesă tare frumoasă. Chirița îi cere să
le povestească, așa că se așează toți pe canape și pe jalțuri, cu Șarl în mijlocul lor. La sfârsit, toți
sunt surprinși de minunăția piesei și de ingeniozitatea nemților.8
O altă modalitate o constituie indicațiile scenice prin care autorul își “mișcă” personajele, le
dă viață, folosind comicul ca principal mijloc artistic.
Ca moduri de expunere, autorul foloseste dialogul si monologul, iar caracterizarea personajelor se
face in mod indirect, prin vorbele, faptele si gandurile lor, ori direct de catre alte personaje.
Opera “Chirița în provinție” se încadrează în specia comediei, deoarce autorul satirizează cu
sarcasm întâmplări, aspecte sociale cu ajutorul personajelor ridicule, stârnind râsul, cu scopul de a
le îndepărta.

8
Alecsandri, Vasile, ”Chirița în provinție”, Editura Gama, București, 2009, pag. 1-144.
BIBLIOGRAFIE:

Ellis, G. Donald, ”De la limbă la comunicare”, Routledge, 1999.

Kiesling, Scott F., ”Variația și schimbarea lingvisticii”, Edinburgh University Press, 2011.
Millward, CM; Hayes, Mary, ”O biografie a limbii engleze”, ediția a III-a, Wadsworth, 2012.
Mougeon, Raymond, ”Competența sociolingvistică a studenților în imersie. Probleme multilingve”,
2010.
Reppen, Randi, ”Utilizarea Corporației de a explora variația lingvistică”, John Benjamins, 2002.
Trash, RL, ”Concepte cheie în limbă și lingvistică”, 2007.
Trask, RL, ”Concepte esențiale în limbă și lingvistică”, Routledge, 1999/2005.

BIBLIOGRAFIE literară:

Alecsandri, Vasile, ”Chirița în provinție”, Editura Gama, București, 2009.