3.

SCĂRI
 CUPRINS

3.0. Introducere.
3.1. Elementele componente ale scărilor.
3.2. Elemente de proiectare a scărilor.
3.3. Scări din beton armat.
3.4. Scări metalice.
3.5. Scări din lemn.
3.6. Scări din zidărie.
3.7. Alte soluții.
3.0. INTRODUCERE
Circulaţia între niveluri se poate realiza cu ajutorul:
• scărilor;
• mijloace mecanizate (ascensoare, trolii, elevatoare etc.).
Scările sunt subansambluri constructive,
structurale, care asigură circulația pe
verticală între nivelurile clădirii, între
exterior și parter, precum și în exterior, între
planurile orizontale de circulație ale
pietonilor, situate la niveluri diferite.
Funcţie de destinație, scările pot fi:
• monumentale, executate la exterior ca scări de acces la unele clădiri
importante sau interior pe unul sau două niveluri la teatre, muzee,
clădiri administrative etc.;
• principale, realizate la clădiri cu mai multe niveluri, fără ascensoare,
pentru o circulație normală pe verticală;
• secundare, executate pe întreaga înălțime a clădirii, asigurând o
circulație în paralel cu ascensoarele sau numai între anumite niveluri (la
subsol sau pod);
• de incendiu, care asigură evacuarea în caz de pericol, amplasate de
regulă pe fețele exterioare ale unor pereți și au legături directe la
coridoarele de circulație ale fiecărui nivel al clădirii;
• industriale, destinate întreținerii și exploatării unor utilaje și instalații
amplasate la diferite niveluri față de nivelul pardoselii.
 Scară de incendiu
UTCB, FCCIA

Scară monumentală, TNB I.L. Caragiale

Scară principală UTCB, FCCIA Scară industrială

După poziția față de clădire pot fi:
a) exterioare;
b) interioare.

a)

b)
După comportarea la foc (influențate de materialele din
care sunt executate) scările pot fi:
• incombustibile: din beton, piatră naturală, materiale
ceramice;
• greu combustibile: din metal;
• semicombustibile: din lemn ignifugat;
• combustibile: din lemn neignifugat, mase plastice.
În funcție de înălțimea treptelor, scările pot fi:
• cu trepte joase având h ≤ 16,5cm
• cu trepte de înălțime medie având 16,5cm ≤ h ≤ 17,5cm
• cu trepte de înălțime (înalte) având 17,5cm ≤ h ≤ 22,5cm
• scări abrupte având h > 22,5cm.
După forma în plan a treptelor, scările pot fi cu:
• rampe drepte
• rampe balansate
• rampe curbe
 Tipuri de scări

pisică

cu trepte
suspendate

colimason

a morarului dreaptă
Scări – rezolvări geometrice

Scară cu 2 rampe

Scară cu 1 rampă

Scară cu 3 rampe
În funcție de materialul din care se execută, scările pot fi:
• din beton armat
• din materiale ceramice arse
• din piatră naturală
• din lemn
• din metal
etc.
 Tipuri de scări

metalică

din piatră

din lemn din beton armat

Exigenţe asociate scărilor
Exigenţele atribuite scărilor sunt diverse şi multiple şi depind de mulţi
factori. O enumerare a principalelor exigenţe ar fi următoarea:
• rezistenţă mecanică şi stabilitate (EE1)
• siguranţa la foc (EE2)
• siguranţa în exploatare (EE4): uzură, durabilitate, confortul
antropodinamic, aspectul arhitectural-estetic
• izolaţie termică şi economie de energie (EE5): aspectul igienico-sanitar
• protecţie împotriva zgomotului (EE6)
• altele: cost de execuție și întreținere, posibilitatea de industrializare a
execuției etc,
3.1. ELEMENTELE COMPONENTE ALE
SCĂRILOR
Componentele generale ale scărilor sunt:
• planuri înclinate (rampe)
• planuri orizontale (podeste)
• elemente de siguranţă (balustrada, mâna curentă...)
Elementele componentele ale scărilor sunt:
• treapta: element orizontal al rampei pe care se calcă; este
caracterizat de lățime, înălțime, lungime;
• vangul: marginea liberă a rampei;
• grinda de vang: este grinda dispusă paralel cu vangul (în lungul
rampei)
• linia pasului: proiecția în plan orizontal a liniei de utilizare
normală a treptelor; este situată la o distanță de cca.
50...60cm față de balustradă;
• podestele: sunt planuri orizontale între rampe (podeste
intermediare) sau la capetele rampelor (podeste de nivel) cu
scopul de a crea momente de ohihnă la urcare sau al scimbării
direcției rampei;
• grinda de podest: este grinda dispusă la marginea podestelor
și care este perpendiculară pe rampe;
Elementele componentele ale scărilor sunt:
• balustrada: este elementul vertical dispus pe partea
liberă a rampei (la vang), respectiv a podestului și are
rolul de a proteja circulația pe scară;
• mâna curentă: este un element continuu, bine finisat,
așezat la partea superioară a balustradei.
Scări – elemente generale

Treaptă, contratreaptă,
ciubuc, intrados

Rampe, podest de nivel curent, podest(e) intermediar(e) Balustradă, mână curentă

Scări – elemente componente

Scară cu 2 rampe

Scară cu 1 rampă

Scară cu 3 rampe
Scări – elemente componente
Scări – elemente componente
3.2. ELEMENTELE DE PROIECTARE A
SCĂRILOR
Siguranța și confortul circulației pe scară se asigură prin:
• respectarea dimensiunilor geometrice ale rampelor: lungime,
lățime (numărul de fluxuri care circulă);
• înălțimea de circulație (între rampe)
• respectarea dimensiunilor treptelor (lățime, înălțime) funcție
de persoanele care circulă;
• respectarea dimensiunilor podestelor;
• respectarea dimensiunilor balustradelor (înălțime,
imposibilitatea de blocare,
• finisajul mâinii curente este în corelare cu utilizatorii;
• asigurarea iluminării naturale și accesul furtunului pompierilor.
Trepte
Pentru a se asigura siguranța și confortul circulației pe scară
trebuie ca:
• 2h + b = 62...64cm (relația lui Rondelet) pentru clădiri civile
• 2h + b = 58...60cm pentru spitale, grădinițe
• 3h + b = 80...85cm pentru zone greu de acces (podurile
acoperișurilor)
Numărul de trepte între două niveluri se determină cu
relația:
n=H/h
unde:
• H este înălțimea de nivel;
• h este înălțimea treptei;
Lungimea desfășurată a unei rampe se calculează cu relația:
D = (n-1)*b
unde:
• n este numărul de trepte;
• b este lățimea treptei;
Mâna curentă
Tipuri de balustrade
3.3. SCĂRI DIN BETON ARMAT
Avantaje:
- capacitate portantă mare și comportare bună la acțiunile încărcărilor
concentrate sau dinamice;
- comportare bună la acțiunile încărcărilor orizontale (șaibă rigidă);
- oferă posibilitatea realizării a oricărei forme geometrice în plan și
pentru orice fel de elemente portante;
- durabilitate ridicată și cheltuieli reduse de întreținere;
- sunt incombustibile;

Dezavantaje:
- durată ridicată/medie de execuție;
- dependența de condițiile climatice;
- utilizarea de materiale energofage;
etc.
Se folosesc la:
• locuințe, birouri, clădiri administrative, ;
• clădiri din domeniul învățământului, socio-cultural,
sanitar etc.;
Se pot executa:
• monolit;
• din elemente prefabricate;
Posibilități de execuție a scărilor din beton armat monolit
Finisarea treptelor
Scări din elemente prefabricate de dimensiuni mici
Scări din elemente prefabricate de dimensiuni mari
a.1) Scări din elemente independente,
alcătuite din trepte, fără contratrepte

Reazemă pe pereți portanți.

Necesită un perete portant în care să se

încastreze (min. 25cm în pereți din zidărie
c.p.p. și min. 15cm în pereți din b.a.

Rezultă o lățime foarte redusă a scării.

Se folosesc ca scări secundare cu trafic
redus.

Schemele statice
a.2) Scări colimason

Rezultă o lățime foarte redusă a scării.

Se folosesc ca scări secundare cu trafic
redus.

Schema statică a rampei și modalitatea

de calcul manual.
a.3) Scări din plăci

Oferă un intrados neted.

De regulă grosimea podestului este mai

mare decât a rampei.

Schemele statice ale podestelor funcție de:

- modalitatea de încastrare sau nu în pereți;
- modalitatea de rezolvare a pereților.
a.4) Scări din plăci drepte și grinzi de podest

Soluție constructivă recomandată

pentru deschideri mari.

Schema statică a rampei.

a.5) Scări cu plăci, grinzi de podest și grinzi
de vang

Schema statică:
- a rampei;
- podestelor.
a.6) Scări cu rampe ortopoligonale

Necesită un cofraj complicat.

Consumul de oțel este ridicat.

Schema statică.
a.7) Scări elicoidale cu/fără grindă centrală

Soluția necesită încastrarea capetelor grinzii

centrale / grinzilor de vang.

Schema statică de calcul:

- grindă centrală;
- trepte;

Schema statică de calcul:

- grinzi de vang;
- trepte.
a.8) Scări curbe cu/fără grinzi de vang

Forma în plan poate fi: cerc, elipsă,

parabolă.

Schema statică de calcul.

a.9) Scări suspendate

Treptele sunt suspendate de

elemente de rezistență.

Schema statică de calcul pentru

trepte.
3.4. SCĂRI DIN METAL
Se folosesc la:
• clădiri industriale;
• de incendiu;
a.1) Scară metalică de incendiu

Reazemă pe pereți portanți ...

a.2) Scară metalică de incendiu
a.2) Scară metalică de incendiu
3.5. SCĂRI DIN LEMN
Se folosesc la:
• locuințe unifamiliale;
• clădiri din domeniul turistic;
a.1) Scară din lemn
3.6. SCĂRI DIN ZIDĂRIE
Funcție de materialul de bază din care se execută, pot fi
din:
• corpuri ceramice arse;
• piatră naturală.
a.1) Scară din cărămidă
3.7. ALTE SOLUȚII
 Tipuri de scări

pisică

cu trepte
suspendate
colimason

a morarului cu trepte încastrate

 Tipuri de scări

cu grinzi de vang

prefabricate din
cu grindă centrală beton armat
Scară
Scara de la Vatican
Scară
Scară
Scări
 Bibliografie
• H. Asanache, „Clădiri – vol. 1, Elemente de bază ale concepţiei şi
proiectării”, Ed. CONSPRESS 2013, ISBN 978-973-100-301-6
• F.Delia + AM Ghita, Clădiri civile I, note de curs in format electronic
• http://www.wikipedia
Vă mulțumesc pentru atenție!

Conf.dr.ing. Florin DELIA

Universitatea Tehnică de Construcții București
www.utcb.ro
4. ACOPERIȘURI
 CUPRINS
4.0. Introducere.
4.1. Elementele generale ale acoperișurilor. Clasificări.
4.2. Acoperișuri cu pantă mare.
4.2.1. Elementele componente ale acoperişurilor
4.2.2. Tipuri de învelitori.
4.2.3. Structuri de rezistență
4.3. Acoperișuri cu pantă medie.
4.4. Acoperișuri cu pantă mică.
4.5. Soluții atipice.
4.0. INTRODUCERE
Acțiuni exercitate asupra acoperişului
Rolul principal al acoperişurilor este acela de a
asigura un mediu interior protejat faţă de acţiunea
factorilor agresivi ai mediului exterior: variaţii de
temperatură, umiditate, ploaie, vânt, praf, noxe,
zgomot etc.
Poziţia acoperişului
 În compunerea acoperişului se găsesc următoareale elemente
principale, diferenţiate prin funcţiunile pe care le îndeplinesc:
• învelitoarea, cu rol de protecţie hidrofugă;
• termoizolaţia, cu rol de protecţie termică împotriva
pierderilor de căldură din timpul iernii şi a aportului de
căldura din timpul verii;
• bariere contra vaporilor, straturi sau canale de difuzie,
elemente ce au rolul de a evita pătrunderea vaporilor de apă,
prin migraţie, în termoizolaţie;
• elemente accesorii, cu rol de colectare şi evacuare a apelor
meteorice, de închidere perimetrală, de evacuare a vaporilor
de apă, de iluminare etc.
Elementele principale sunt sustinute de structura de
rezistenţă a acoperişului, care poate fi:
• planşeul peste ultimul nivel (straturile acoperișului sunt
așezate pe planșeu);
• o structură specială din lemn, metal sau beton numită
şarpantă.
4.1. ELEMENTE GENERALE. CLASIFICĂRI
• Din punct de vedere al comportării higrotermice pot fi:
• acoperişuri duble, ventilate, care mai sunt denumite şi
acoperişuri reci;
• acoperişuri într-un strat, neventilate, denumite şi
acoperişuri calde.
Acoperişurile duble, ventilate, sau reci au inclus în alcătuirea lor
un strat de aer care se află în legătură cu exteriorul. Acest strat
delimitează două zone în structura acoperişului:
• un element-suport al termoizolaţiei (în mod obişnuit, planşeul
peste ultimul nivel sau un tavan suspendat) şi termoizolaţia;
• un element-suport al hidroizolaţiei şi hidroizolaţia.

Acoperişurile într-un strat, neventilate sau calde se caracterizează

prin succesiunea straturilor componente unul după altul, fără
straturi de aer pentru ventilare. Sunt acoperişuri cu pante mici
(terase).
a) b)

Alcătuirea acoperişurilor
a) acoperiş dublu, ventilat sau rece; b) acoperiş cald, neventilat;
1 – hidroizolaţie sau învelitoare; 2 – strat de aer ventilat; 3 – termoizolaţie; 4 – planşeu; 5 – strat de
beton de pantă; 6 – barieră contra vaporilor; 7 – circulaţie de aer; 8 - migraţia vaporilor de apă
În funcţie de pantă, acoperişurile pot fi:
• plate (terase):
circulabile, cu pante 1,5…4%;
necirculabile, cu pante de 2…7%;
• înclinate :
cu pante medii 8…20%;
cu pantă mare 21…150%.
 medie

mare

Acoperişuri cu pantă mică

În funcţie de forma arhitecturală adoptată, se întâlnesc:
• acoperişuri cu suprafeţe plane, înclinate (versanţi sau
ape); intersecţia versanţilor formează dolii şi creste
(coame);
• acoperişuri curbe; bolţi, cupole şi cu dublă curbură;
• acoperişuri tip shed, utilizate la anumite hale industriale,
ateliere de creaţie, săli de expoziţie ş.a;
• acoperişuri cu luminatoare, folosite la clădiri cu deschideri
mari, la care iluminarea naturală nu se poate asigura
numai prin ferestre.
 b) c)

a)

e) f)
d)

Tipuri de rezolvări structurale pentru acoperiş

a) şarpantă; b) structură pe cabluri; c) structură reticulară; d) planşeu; e) profil de stâlp; f) grindă
 b)

c)
a)

Forme de acoperişuri
a) cu suprafeţe plane;
b) bolţi; c) cupole;
d) conoizi; e) paraboloizi d)
hiperbolici e)
 a)

c)
b)

d) e)

Acoperişuri speciale
a) copertine tip consolă; b) structură tip peron;
c) cupolă cu placă cutată; d) tip şa cu stâlpi
ancoraţi; e) pânză precomprimată din beton;
f) acoperiş suspendat; g) tip cort f) g)
 a)

b) c) d) e)
Acoperişuri speciale
a) acoperișuri cu arce de deschidere mare; b) cu arce structurale; c) plăci cutate; d) cupole din beton armat;
e) pânză precomprimată din beton;
a) b) c) d)

Acoperişuri speciale
a) plăci din beton armat; b) tip shed; c) cupolă cu placă cutată; d) pe cabluri
 a) b)
c)
Acoperişuri speciale
a) acoperișuri pe cabluri suspendate; b) acoperișuri circulare pe cabluri suspendate; c) reticulare
4.2. ACOPERIȘURI CU PANTĂ MARE
4.2.1. Elementele componente ale acoperişurilor
Subansamblul-acoperiş este alcătuit dintr-o serie de
elemente principale, diferenţiate prin funcţiunile pe care le
îndeplinesc (învelitoarea, termoizolaţia, bariere contra
vaporilor, structuri de rezistenţă), precum şi din elemente
accesorii care servesc iluminării şi ventilării spaţiului de
sub învelitoare (tabachere, lucarne, luminatoare),
eliminării noxelor sau a vaporilor de apă (deflectoare) sau
direcţionării şi evacuării apelor pluviale (jghiaburi, burlane,
pazii, sorţuri) de pe acoperiş.
Elementele caracteristice ale unui acoperiş cu pantă mare sunt:
• poala sau picătura, este conturul format de linia situată cea mai jos
şi care delimitează acoperişul;
• coamele sunt liniile de intersecţie, situate la cota cea mai mare, ale
versanţilor şi de la care apa meteorică se îndepărtează; pot fi
dispuse pe orizontală sau înclinată;
• doliile sunt liniile determinate de intersecţiile versanţilor spre care
se îndreaptă apa meteorică;
• streaşina sau cornişa este partea de acoperiş care depăşeşte zidurile
exterioare ale acoperişului;
• elemente pentru ventilare pot fi lucarnele (cucuvele) şi tabacherele;
unele dintre acestea pot avea şi rol de iluminare; tabacherele sunt
elementele realizate în planuri paralele cu panta versantului;
lucarna este elementul care iese din planul acoperişului.
Elementele principale vor fi prezentate în subcapitolele următoare. În acest
subcapitol se vor face succinte referiri la elementele accesorii (auxiliare):
• Tabacherele se utilizează în vederea aerisirii şi iluminării podurilor precum
şi pentru accesul la nivelul învelitorii. Sunt alcătuite dintr-un cadru din
dulapi peste care se montează o ramă din lemn sau metalică în care se
montează geam simplu sau armat. Rama este prinsă de cadru în balamale
formând un capac mobil care permit deschiderea tabacherei.
• Lucarnele servesc aceluiaşi scop ca şi tabacherele, deosebindu-se de
acestea prin faptul că formează volume ce se detaşează din planul
acoperişului. Sunt de diferite forme şi au în compunere ferestre sau ochiuri
mobile pentru aerisire.
• Luminatoarele servesc la iluminarea naturală a interiorului halelor
industriale, au forme variate.
• Deflectoarele sunt elemente amplasate în punctele cele mai înalte ale
acoperişurilor şi servesc pentru evacuarea noxelor, a aerului cald sau a
aburului din interiorul halelor industriale. Deflectoarele pot fi închise la
nevoie cu jaluzele mobile.
• Jghiaburile au rolul de a colecta apele pluviale de la nivelul învelitorii şi de a
le orienta către burlane. Sunt confecţionate din tablă zincată sau, mai rar
din tablă de plumb sau cupru. Sunt susţinute de cârlige prinse de căpriorii
şarpantei sau de dibluri special introduse în pereţii de beton.
• Burlanele conduc apa colectată în jghiaburi spre rigole sau la reţeaua de
canalizare. Ele pot fi exterioare clădirii sau interioare când sunt poziţionate
în goluri special executate în pereţii de zidărie ai clădirii. Burlanele
exterioare se confecţionează din tablă zincată, se montează la distanţa de
câţiva centimetri de perete pentru a evita umezirea faţadei şi sunt prinse
de acesta prin intermediul unor brăţări din oţel lat. Burlanele interioare se
fac din fontă, azbociment sau materiale plastice şi se prevăd cu guri de
curăţire.
• Paziile sunt fâşii de tablă zincată, care se aşează la dolii, sub învelitoare, sau
pentru racordarea învelitorii la suprafeţe verticale: coşuri de fum sau
calcane.
• Şorţurile sunt fâşii din tablă care se montează la partea inferioară a
acoperişului, sub învelitoare şi care se prind de jghiaburi prin falţ.
a) b) c)

d)

Numărul de pante al acoperişului

a) una; b) două; c) patru; d) opt
 Elementele caracteristice ale unui acoperiş cu pantă mare
1 – picătura; 2 – coamă orizontală; 3 – coamă înclinată; 4 – dolie; 5 – streaşină; 6 – tabacheră; 7 - lucarnă
 a) b) c) d)

e)

Elemente auxiliare de acoperiş

a) lucarnă semirotundă; b) lucarnă triunghiulară; c) lucarnă cu o singură pantă; d) lucarnă cu două pante;
e) tabacheră
Modalități de ventilare a acoperişurilor cu pod
 Detaliu constructiv acoperiș casă din lemn / în zone cu umiditate ridicată
1- placaj interior; 2 – strat cu rol de barieră contra vaporilor; 3 – vată minerală cu densitate mare;
4 – placaj; 5 - strat cu rol de barieră contra vânt; 6 - vată minerală cu densitate medie; 7 – strat
de aer slab ventilat; 6+7 – înălțime căprior; 8 – astereală (+strat anticondens); 9 – hidroizolație;
10 - șipci; 11 - învelitoare.
Modalități de ventilare a acoperişurilor cu pod
Elemente pentru
ventilarea
acoperişurilor
cu pod
Acoperiş ventilat
4.2.2. Tipuri de învelitori
 Învelitoarea este elementul de acoperiş aşezat la partea
superioară a acestuia, cu rol de izolare a clădirii împotriva
agenţilor atmosferici. Învelitorile trebuie să asigure o bună
etanşeitate, să fie durabile, rezistente la foc, să necesite
cheltuieli minime de investiţie şi de întreţinere în exploatare,
să asigure un aspect arhitectural plăcut.

La acoperișurile cu pantă mică, învelitoare este o hidroizolație

Materialele din care se execută învelitorile se prezintă într-o
gamă largă:
• învelitori organice (paie, trestie, lemn, materiale bituminoase);
• învelitori din piatră naturală (ardezie);
• învelitori din piatră artificială arsă (ceramice);
• învelitori din piatră artificială nearsă (azbociment, mortar sau
beton);
• învelitori metalice (tablă din oţel, zinc, aluminiu, plumb etc.)
• învelitori din sticlă simplă sau armată;
• învelitori din materiale plastice.
Tipuri de învelitori
țigle solzi, țigle presate (trase), olane, tablă plană, tablă ondulată, șițe bituminoase
 Tipuri de învelitori
șițe și șindrile din lemn, dranițe, eternit, stuf, paie
Din punct de vedere al modului de asigurare a etanşeităţii,
învelitorile pot fi:
• continue, fără rosturi, impermeabile la aer, apă şi vapori
(materiale bituminoase);
• din elemente discontinue, impermeabile la acţiunea apei,
dar permeabile la aer şi vapori de apă (plăci ceramice,
azbocimentul plan sau ondulat, tablă plană, ondulată sau
cutată etc.); în acest caz pe suprafaţa acoperişului apar
rosturi.
Din punct de vedere al portanţei întâlnim:
• învelitori elastice, care necesită strat-suport continu
(materiale bituminoase, tablă plană etc.);
• învelitori care necesită elemente suport aşezate la distanţe
reduse (ceramice, ardezia, lemnul, azbocimentul plan);
• învelitori la care elementele de susţinere se dispun rar,
având în vedere rigiditatea relativ mare la încovoiere a
componentelor învelitorii (elemente cutate sau ondulate
din tablă, azbociment, materiale plastice).
4.3.1. Învelitori din piatră artificială arsă
(ceramice)
Aceste învelitori se realizează din ţigle sau olane în forme variate,
obţinute din argilă arsă în cuptoare.
Sunt grele şi necesită un consum apreciabil de lemn pentru
şarpante; cu toate acestea sunt folosite pe scară largă deoarece
se confecţionează din materii prime locale şi nu necesită
cheltuieli de întreţinere.
Olanele şi tiglele trebuie să satisfacă condiţii severe de calitate:
• rezistenţă mare la îngheţ-dezgheţ, fără a fisura sau a suferi
exfolieri;
• capacitate de a absorbi şi restitui apa cu uşurinţă, astfel încât
învelitoarea să pară uscată, imediat după încetarea ploii;
• sunet clar la lovire, indiciu că elementul respectiv are o
densitate ridicată şi nu este fisurat.
a) Învelitori din țiglă
Ţiglele sunt produse din argilă arsă. Ele pot fi obişnuite, colorate
sau smălţuite şi se prezintă sub formă de ţigle solzi sau ţigle
profilate (obţinute prin presare sau trase). Ţiglele se montează
pe şipci sau pe şipci aşezate pe astereală acoperită cu carton
bitumat, în funcţie de regimul de precipitaţii al zonei şi de
importanţa clădirii. Ţiglele au în alcătuirea lor unul sau doua
ciocuri de agăţare cu care se fixează pe şipci, iar în regiuni cu
vânturi puternice se ancorează suplimentar cu cleme metalice
sau cu sârmă galvanizată. Coamele se acoperă cu elemente de
coamă asemănătoare olanelor, aşezate cu concavitatea în jos pe
un pat de mortar. Racordarea la dolii, calcane, coşuri de fum se
face cu tablă zincată.
a.1) Țigle solzi

Detalii elemente de
acoperiş, produse
Bramac
a.1) Țigle solzi

Tipuri de ţigle solzi

a.1) Țigle solzi

a)
b) c)

Produse specifice pentru o învelitoare realizată din ţigle solzi, tip Bramac
a) ţiglă; b) ţigle solzi aşezate simplu, elevaţie; c) ţigle solzi aşezate dublu, elevaţie
a.1) Țigle solzi

d) e)

Produse specifice pentru o învelitoare realizată din ţigle solzi, tip Bramac
d) ţigle solzi aşezate simplu, secţiune; e) ţigle solzi aşezate dublu, secţiune
a.1) Țigle solzi

f) g) h) i)

Produse specifice pentru o învelitoare realizată din ţigle solzi, tip Bramac
f) ţiglă PVC pentru gură de aerisire; g) racord flexibil PVC; h) ţiglă PVC trecere antenă;
i) racord antenă cu ţiglă de trecere
a.1) Țigle solzi

j) l) m)
k)

Produse specifice pentru o învelitoare realizată din ţigle solzi, tip Bramac
j) racord antenă cu ţiglă trecere; k) ţeavă de aerisire cu ţiglă de trecere; l) fereastră în planul acoperişului;
m) luminator;
a.1) Țigle solzi

n) o) p)

Produse specifice pentru o învelitoare realizată din ţigle solzi, tip Bramac
n) ţiglă laterală; o) ţiglă suport treaptă; p) consolă parazăpadă
Tipuri de parazăpezi
a.1) Țigle solzi

a) b)

Detalii specifice pentru o învelitoare realizată din ţigle solzi, tip Bramac
a) rezolvare dolie cu folie PVC; b) racord la coşul de fum
a.2) Țigle cu jgheab

Detalii elemente de
acoperiş, produse
Bramac
a.2) Țigle cu jgheab

Tipuri de ţigle
a.2) Țigle cu jgheab

Tipuri de ţigle
a.2) Țigle cu jgheab

Rezolvare la coamă
a.3) Olane

Sunt învelitori grele, recomandată în zonele cu vânturi

puternice. Aşezarea învelitorii necesită un strat continu
(realizat din astereală), etanşeizat cu un rând de carton
bitumat. Olanele se vor dispune alternativ, un rând cu
concavitatea în sus, un rând cu concavitatea în jos
(capace) fixate cu mortar.
a.3) Olane

a) b)
Învelitoare din olane
a) olan; b) elevaţie
a.3) Olane

Tipuri de olane
b) Învelitori din piatră

Învelitorile pot fi din:

• piatră naturală
• piatră artificială nearsă
b1) Învelitori din piatră naturală
b2) Învelitori din piatră artificială nearsă

Învelitorile din piatră artificială nearsă se prezintă în variate

forme şi dimensiuni dar pot fi separate în două categorii:
• învelitori din ţigle şi olane realizate din mortar de ciment
cu sau fără coloranţi;
• învelitori din azbociment, eternit.
b.2.1) Învelitori din țigle şi olane din mortar de ciment

Aceste învelitori sunt alcătuite în acelaşi mod şi din

elemente asemănătoare ca şi învelitorile similare din
materiale ceramice; faţă de primele, acestea au însă o
greutate uşor mai mare.
b.2.2.1) Învelitori din azbociment

a)

Învelitori din azbociment

b)
a) tipuri de plăci; b) mod de dispunere
b.2.2.2) Învelitori din eternit

a)

Învelitori din eternit

a) tipuri de plăci; b) mod de dispunere b)
c) Învelitori metalice
• Învelitorile metalice se realizează din tablă de aluminiu,
zinc, plumb, cupru, tablă neagră vopsită, tablă zincată
(galvanizată). Tabla pentru învelitori poate fi sub formă de
foi plane, ondulate sau cutate.

• Foile ondulate sau cutate din tablă de oţel, neagră sau

galvanizată se montează direct pe pane. Aceste învelitori
au o largă utilizare mai ales la construcţii industriale de
tipul halelor de fabricaţie neîncălzite, depozite, magazii ş.a.
c.1) Învelitori din tablă plană (metalică)

b) c)

a) d) e)
Detalii realizare învelitoare din tablă plană
a) plan învelitoare; b) falţuri culcate; c) falţuri în picioare; d) detaliu ancorare falţ simplu; e) detaliu ancorare
falţ dublu
c.2) Învelitori din tablă plană (din plumb)
c.3) Tablă cutată sub formă de ţigle (Lindab, Isola)

Produsele sunt executate sub forma unui sistem, cuprinzând

elemente pentru rezolvări de coamă, dolie, de margine,
străpungeri, etanşeităţi, elemente de aerare etc.
Ţiglele sunt rezolvate din mai multe straturi cu rol de
protecţie, anticondens, rezistenţă, estetic etc.
Faţa exterioară poate fi tratată prin vopsire electrolitică,
peliculă poliesterică sau criblură fină.
Sunt executate într-o gamă variată de culori.
c.3) Tablă cutată sub formă de ţigle (Lindab, Isola)

c)
a) b)

d) e) f)
Învelitoare din ţigle de tablă
a) ţiglă din tablă; b) element de coamă; c) element pentru aerisire; d) pieptene de aerisire; e) profil de
etanşare; f) rezolvare acoperiş în zona hornului
d) Învelitori bituminoase

Învelitorile bituminoase pot fi sub formă de:

• șițe bituminoase;
• suluri;
• plăci ondulate.
d.1) Învelitori din șițe bituminoase

a) b)
Învelitoare din şiţe bituminoase
a) tipuri de şiţe; b) rezolvare învelitoare
1 – şiţă bituminoasă; 2 – strat de pânză bitumată; 3 – astereală; 4 – căprior; 5 – plăci pe două rânduri; 6 –
jgheab; 7 – mastic de bitum
d.2) Învelitori bituminoase în suluri

b)

a) Învelitori bituminoase în suluri

a) mod de dispunere a sulurilor; b) detalii constructive
e) Învelitori din lemn

Învelitorile din lemn pot fi sub formă de:

• șite;
• șindrile;
• dranițe.
e) Învelitori din lemn
f) Învelitori din sticlă
Învelitorile din sticlă se utilizează mai mult pentru
iluminarea suprafeţelor interioare: în cazul serelor,
luminatoarelor, acoperişurilor shed etc. Sticla se foloseşte
sub formă de ţigle, plăci plane din sticlă simplă sau armată
şi plăci ondulate din sticlă armată de diferite culori.
Ţiglele din sticlă înlocuiesc pe anumite porţiuni ţiglele
ceramice obişnuite.
Plăcile din sticlă plană sau ondulată se montează în
rame de metal prevăzute cu garnituri de cauciuc.
g) Învelitori din materiale plastice
Învelitorile din materiale plastice sunt uşoare şi au
aspect plăcut. Se folosesc pentru iluminarea naturală a
suprafeţelor acoperite (pieţe agroalimentare) sau la
iluminarea halelor industriale şi agrozootehnice.
Se prezintă sub formă de plăci ondulate de diferite
culori din poliesteri armaţi cu fibre de sticle sau sub formă
de cupolete din acelaşi material.
Plăcile ondulate se montează ca şi cele din azbociment
iar cupoletele se fixează în cadre orizontale metalice.
4.2.3. Tipuri de structuri de rezistență
Elementele funcţionale ale acoperişului sunt susţinute de o
structură de rezistenţă. Aceasta, ca mod de alcătuire,
depinde de:
• rezolvarea elementelor de închidere (învelitoare,
termoizolaţie) care determină înclinarea versanţilor precum
şi mărimea încărcărilor necesar a fi preluate;
• rezolvarea în plan a clădirii privitoare la poziţionarea
elementelor structurale verticale.
Principalele tipuri de sisteme constructive din alcătuirea
structurilor de rezistenţă pentru acoperişuri:
• structuri masive de zidărie întâlnite numai la clădiri vechi;
• structuri din bare (şarpante din lemn, metal, beton armat,
beton precomprimat);
• structuri spaţiale autoportante din beton armat, beton
precomprimat;
• structuri suspendate pe cabluri, caracterizate prin greutate
proprie mică.
4.2.3.1. Şarpante din lemn
Se întâlnesc următoarele tipuri constructive:
• şarpante pe scaune;
• şarpante pe ferme (grinzi cu zăbrele);
• şarpante pe grinzi cu inimă plină.
a) Şarpantele din lemn pe scaune (şarpante dulgherești)

Se utilizează cu precădere la construcţii de locuinţe dar şi

la clădiri social culturale cu deschideri mici (şcoli,
grădiniţe, spitale), precum şi la magazii, depozite etc.

Prin scaun de şarpantă se inţelege ansamblul de rezistenţă

plan, indeformabil alcătuit din popi şi căpriorii dispuşi în
planul popilor (căpriori de scaun) solidarizaţi prin moaze.
a) Şarpantele din lemn pe scaune (şarpante dulgherești)

Elementele componente ale unei şarpante pe scaune sunt:

• astereala alcătuită din scânduri negeluite, din plăci de fibre din lemn (PFL)
sau din plăci aglomerate din lemn (PAL);
• şipcile înlocuiesc astereala în cazul utilizării învelitorilor din plăci mici (şiţă,
şindrilă, ţigle, azbociment plan etc.);
• căpriorii se realizează din lemn rotund sau ecarisat şi se dispun la distanţe
de 70…110 cm unul de altul, după linia de cea mai mare pantă
(perpendicular pe coamă). Căpriorii din acelaşi plan transversal cu popii
poartă numele de căpriori de scaun iar ceilalţi se numesc căpriori curenţi;
• panele se execută din lemn ecarisat şi se dispun paralel cu coama la
distanţe de 2,50…4,00 m. În funcţie de poziţia pe care o ocupă în ansamblul
acoperişului se întâlnesc: pane de coamă şi pane intermediare;
• cosoroabele sunt elemente care se dispun la nivelul streşinii pe centurile
pereţilor exteriori ai clădirii;
a) Şarpantele din lemn pe scaune (şarpante dulgherești)

• popii sunt elemente verticale ale şarpantei realizaţi din lemn

rotund sau ecarisat;
• tăplile se aşează sub popi şi au rolul de a repartiza încărcările
concentrate transmise de aceştia;
• moazele (cleştii) sunt elemente de solidarizare pentru popi şi
căpriori; se confecţionează din scânduri, dulapi sau lemn
semirotund;
• contravântuiri (contrafişe) se montează în general între pane şi
popi, sunt alcătuite din lemn rotund sau ecarisat şi au rolul de a
rigidiza ansamblul şarpantei în sens longitudinal.
 Şarpante pe scaune
a) cu rezemare pe ziduri transversale; b) cu
rezemare pe ziduri longitudinale;
1 – căprior; 2 – pană de coamă; 3 – pană
intermediară; 4 – cosoroabă; 5 – pop;
6 – talpă; 7 – cleşti (moaze); 8 – contafişe;
9 – planşeul ultimului nivel; 10 – ziduri
portante

a) b)
 Acoperiş cu pod, cu descărcare pe ziduri longitudinale
a) plan; b) secțiune longitudinală; c) secțiune transversală
1 – pop vertical; 2, 3 – popi înclinați; 4 – clești; 5 – pană centrală; 6 – pană intermediară; 7 – cosoroabă; 8 – pană înclinată; 9 – căpriori; 10 - contrafișă
 Acoperiş cu pod, cu descărcare pe ziduri transversale
a) plan; b) secțiune longitudinală; c) secțiune transversală
1 – pop; 2 – contrafișă; 3 – clești; 4 – pană centrală; 5 – pană intermediară; 6 – cosoroabă; 7 – pană înclinată; 8 – căpriori; 9 - contrafișă
Detalii şarpantă
 Șarpantă cu macaz
1 – coardă; 2 – arbaletrier; 3 – căprior; 4 – pop vertical; 5 – riglă; 6 – clești ; 7 – pană intermediară; 8 – cosoroabă; 9 –
contravțntuire în plan longitudinal; 10 – zid portant
Șarpante la poduri cu mansardă
Coame

Ventilarea pe la coamă
 a)

b)

Detalii streașină
a) streașină înfundată; b) streașină cu căpriori aparenți;
c) c) cu schimbare de pantă
 Detalii streașină
a) streașină înfundată; b) streașină cu jgheab ascuns;
b) c) streașină din beton armat, cu schimbare de pantă
Cornișe
Cornișe
b) Şarpante pe ferme din lemn

Se folosesc la construcţii cu deschideri mari (9,00…30,00 m) fără

reazeme intermediare. Fermele pot avea în elevaţie forme
triunghiulare, dreptunghiulare, poligonale sau pot fi cu talpa
superioară curbă
b) Şarpante pe ferme din lemn

Scheme de ferme din lemn utilizate la şarpante

a – triunghiulare; b – dreptunghiulare; c – poligonale; d – cu talpa superioară curbă
b) Şarpante pe ferme din lemn
Fermele din lemn por fi:
• ferme cu consum redus de oţel, realizate în totalitate din lemn sub
formă de scânduri sau dulapi, oţelul fiind utilizat numai în elementele
de îmbinare (cuie, buloane, coliere);
• ferme cu consum mediu de oţel, realizate din lemn rotund sau ecarisat,
cu îmbinări prin chertare între elementele componente; elementele
întise se execută din oţel-beton;
• ferme cu consum mare de oţel, ferme mixte, cu alcătuire raţională,
folosind optim proprietăţile fiecărui material. Se mai numesc şi ferme
inginereşti; în general toate elementele comprimate din compunerea
lor sunt din lemn (talpa superioară şi zăbrelele comprimate), în timp
ce elementele întinse (talpa inferioară şi zabrelele întise) sunt
confecţionate din oţel.
c) Şarpante pe grinzi cu inimă plină
• Sunt alcătuite din astereală, pane şi grinzi cu inimă plină. Grinzile
cu inimă plină s-au realizeazat în două variante constructive: cu
inimă din scânduri încrucişate bătute în cuie, sau cu inimă din
placaj încleiat.
• Grinzile cu inimă plină din lemn se foloseau la deschideri de 6…15
m la acoperişuri cu pante mici pentru construcţii industriale,
agrozootehnice sau provizorii. Distanţa dintre grinzile şarpantei
este în mod obişnuit de 3...4 m. Această soluţie este mai puţin
folosită astăzi fiind înlocuită cu o variantă modernă în care grinzile
se realizează din pachete de scânduri încleiate (lemn lamelat
incleiat).
Sistemul de colectare
ape pluviale

Tipuri de jgheaburi

Tipuri de burlane

Sisteme
complete parafrunzar colier
Sistemul de colectare ape pluviale
Aglomerarea la marginea unui acoperiş, datorată topirii zăpezii
Aglomerarea cu zăpadă la marginea unui acoperiş
Aglomerarea cu zăpadă la streaşină
Solicitări la nivelul
jgheabului
4.3. ACOPERIȘURI CU PANTĂ MEDIE
Domenii de utilizare:
- sunt folosite la clădiri de tip hale, birouri, provizorii etc.;

Fermele trebuiesc contravântuite în sens longitudinal

clădirii.

Structura de rezistență poate fi realizată din:

• metal;
• elemente prefabricate din beton armat;
• lemn.
Acoperișuri cu
structură metalică

tipuri de ferme
Învelitoarile cele mai des folosite sunt:
- plăci din tablă cutată;
- panouri termoizolante (sandwich);
- plăci din azbest.
a) Tablă cutată sub formă de plăci

a) Învelitoare din ţigle de tablă b)

a) tipuri de plăci; b) detalii de ancorare
b) Panouri termoizolante (sandwich)

b)

Panouri termoizolante
a) a) tipuri de plăci; b) detalii de montare
c) Structuri actuale

Structuri actuale
H – hidroizolație din membrană PVC; T – termoizolație din vată minerală; sd+bcv – strat difuzie ț
barieră contra vaporilor (folie PE 0.2mm); tablă metalică profilată 0,4mm grosime
Acoperiș din elemente
prefabricate
Acoperiș dublu cu pod
tehnic
Acoperiș cu strat de
aer slab ventilat
Acoperiș ventilat, cu
înălțime redusă
4.4. ACOPERIȘURI CU PANTĂ MICĂ
4.4.1. Elemente generale
Se folosesc pentru clădiri civile, industriale și agricole.

Se adoptă din considerenteȘ

• arhitectural –estetice;
• atunci când un acoperiș cu pod ar rezulta cu înălțimi
foarte mari (clădiri dezvoltate în plan);
• condiții de siguranță în exploatare pentru sistemul de
colectare ape meteorice;
etc.
Elemente componente acoperis terasa:
• straturi;
• “accesorii”.
STRATURI

Elemente componente :
• pantă (P);
• termoizolație (T);
• hidroizolație (H);
• “strat ultim”.
Funcție de poziția relativă dintre termoizolație și
hidroizolație, terasele pot fi:
• clasice (termoizolația este poziționată sub hidroizolație);
• inverse/ranversate (termoizolația este poziționată deasupra
hidroizolației);
Terasă clasică Terasă inversă
4.4.2. Alcătuiri și funcțiunile straturilor
Panta

Funcție de direcția de orientare a apelor, terasele pot fi cu

scurgeri:
• interioare;
• exterioare.

Apele se pot executa cu pante:

• inegale;
• egale;
 a)

Terase cu scurgeri b)
a) exterioare; b) interioare
Detalii straturi acoperiș terasă
Termoizolația

Funcție de natura materialului folosit putem avea:

• vrac (granulit, vermiculit, zgură, cenușă de termocentrală
etc.);
• cu grosime constanta (vată minerală, vată de sticlă,
polistiren expandat, polistiren extrudat, sticlă celulară,
b.c.a. etc.).
Pentru a păstra caracteristicile termoenergetice
performante, termoizolația trebuie menținută relativ
“uscată”. În acest scop, termoizolația este protejată astfel:
• la partea inferioară se dispune un strat de difuzie și un
strat cu rol de barieră contra vaporilor;
• la partea superioară se dispune un strat cu rol de barieră
contra vaporilor.

În prezent aceste straturi sunt înlocuite de un strat de egală

presiune.
Detalii straturi acoperiș terasă
Hidroizolația

Se poate executa :
• din materiale în suluri;
• de tip “monolit” (prelată, turnată sub forma lichidă).

Hidroizolația trebuie protejată contra: acțiunii oxigenului,

ultravioletelor, solicitărilor mecanice, solicitărilor termice
etc.
Principiul de ventilare a acoperișurilor clasice
Aeratoare / Deflectoare
 a) b) profile
actuale
Detalii clasice rezolvare racord hidroizolație la atic anii ‘80
a) atic din zidărie; b) atic monolit din beton armat;
Principiul de ventilare a acoperișurilor terasa clasice/inverse actuale
Acoperiș ventilat

Acoperiş ventilat – la terase (terase ventilate)

“Stratul ultim”

Soluția de rezolvare depinde de activitățile care urmează să

se desfășoare pe terasă:
• terase necirculabile (pietriș, ardezie, mică, vopsea pe bază
de aluminiu etc.);
• terase circulabile (dale mozaicate, plăci din piatră, plăci din
lemn etc.);
• terase “speciale” (vegetale, grădină, rutieră etc.).
 Terasă necirculabilă
Acoperişuri cu pantă mică

Plan acoperiș terasă

Terasă circulabilă
Detalii constructive
Terasă circulabilă pietonal
Terasă circulabilă pietonal
Structura tip a unei terase vegetale / grădină
4.4.3. Aceesoriile acoperișurilor terasă
ACCESORIILE TERASEI

Pot fi: acoperiri atic, rezolvări pentru accesul pe terasă,

canale de ventilare, coșuri de fum, guri colectoare,
deflectoare, trape pentru aerisire și evacuarea fumului,
cupole pentru iluminare etc.
 tubulaturi gulere, colțare

rigole

Acoperiş cu pantă mică - accesorii grile suport strat vegetal

 aeratoare

guri colectoare

parafrunzare

Acoperiş cu pantă mică - accesorii garguie

Detalii clasice rezolvare
aticuri anii ’80 pentru a
evita fisurarea aticului ca
efect al fenomenelor de
dilatare-contracție ale
stratului cu rol de pantă
 Detalii clasice rezolvare aticuri anii ‘80
a) atic monolit din beton armat; b) poziție rost în betonul de pantă; c) atic monolit termoizolat;
d) atic prefabricat, tip pășitor
1 - profil de rost; 2 – rost; 3 – termoizolație; 4 – suporți elastici;
 a) c)
b)

Detalii clasice rezolvare aticuri anii ‘80

a) atic realizat din zidărie; b) monolit din beton armat; c) atic monolit cu ventilare;
a) b)

Detalii clasice rezolvare aticuri anii ‘80

a) atic prefabricat cu ventilare; b) atic monolit cu ventilare;
 a) b) c)

Detalii clasice rezolvare aticuri anii ‘80

a) atic prefabricat cu ventilare; b) atic din zidărie;
c) cu atic cu acoperire prefabricată ; d) fără atic;
d)
 Detalii clasice rezolvare aticuri anii ’80 (UK)
a) atic prefabricat cu ventilare; b) atic monolit cu ventilare;
 a) b)

Detalii clasice rezolvare rosturi anii ‘80

a) la atic; b) în câmpul terasei;
Tipuri de guri de scurgere
Strat protecţie hidroizolaţie
Funcţie de destinaţia terasei, poate fi:
• necirculabilă;
• circulabilă:
• pietonal;
• rutier;
• de tip special: vegetală, grădină, piscină, cu funcţiuni
multiple, ventilată etc.
4.4.4. Hidroizolația acoperișurilor terasă
După natura materialelor care realizează hidroizolaţia,
putem avea:
• metalice;
• plastice;
• poliuretanice;
• cauciucuri;
• pe bază de ciment;
• bitumuri;
• mixte.
a) Hidroizolaţii plastice

• Sunt recomandate pentru lucrări de etanşare a bazinelor,

rezervoarelor.
• Se folosesc membrane elastice din PVC.
Materiale plastice:
• PE – polietilenă;
• PE-C – polietilenă clorurată;
• PP – polipropilenă;
• PVC – policlorură de vinil;

• PIB – poliizobutilenă;
• CSM sau PE-CS – polietilenă cloro-sulfonată;
• EBA – etilen/butil acetat;
Materiale plastice:
• EEA – etilen/etilacetat, terpolimer etilen/etilacetat;
• ECB sau EBT – etilen, copolimer, bitum;

• EVAC – etilen/vinilacetat;
• FPO sau PO-F – poliolefină flexibilă;
• EPP sau PP-F – polipropilenă;

• TPO – poliolefină termoplastică

Hidroizolaţii plastice
a) Membrană din elastomer poliuretanic
Hidroizolaţii din membrană din elastomer poliuretanic, aplicată
monolit
c) Hidroizolaţii poliuretanice
• Pot fi folosite atât la infrastructură cât și la suprastructură,
pentru clădiri sau construcții.
• Se aplică prin pulverizare.
• Sunt extrem de toxice la aplicare.
Hidroizolaţii poliuretanice
aplicate prin pulverizare
d) Hidroizolaţii din cauciucuri
• Sunt flexibile.
• Sunt rezistente la radiații UV.
Cauciucuri tip elastomeri:
• BR – cauciuc butadienic;
• CR – cauciuc cloroprenic;
• CSM – cauciuc polietilen cloro-sulfonil;

• EPDM –etilen-propilen-dien-terpolimer;
• IIR – cauciuc izopren-izobuten (butil cauciuc);

• NBR – cauciuc acrilonitril-butadienic (nitril cauciuc);

Cauciucuri termoplastice:
• EA – amestec elastomeric;
• MPR – topitură de cauciuc procesabilă;

• SEBS – stiren etilen butilen stiren;

• TPS sau TPS-SEBS – SEBS copolimeri;

• TPE – elastomeri termoplastici, nereticulaţi;

• TPE-X – elastomeri termoplastici, reticulaţi;

• TPV – cauciuc termoplastic vulcanizat;

Hidroizolaţii bituminoase tip prelată din EPDM
e) Hidroizolaţii bituminoase
 Tipul de bitum
Caracteristica
H38/42 H45/55 H68/75 H80/90
Punct de înmuiere (˚C) 38...42 45...55 68...75 80...90
Penetraţia la 25˚C
180 40 35 20
(mm,min)
Ductilitatea
0˚C,cm,min 8 - 1 -
-25˚C,cm,min 100 80 4 3
Punct de rupere FRAASS
-17 -10 -12 -10
0˚C,max
Punct de inflamabilitate
240 240 240 250
M, 0˚C,min
Dintre produsele bituminoase utilizate în construcţii, se
pot aminti:
• soluţii de bitum;
• emulsii de bitum;
• suspensii de bitum;
• chituri bituminoase;
• masticuri de bitum;
• asfalturi naturale;
• membrane.
• soluţiile de bitum: se obţin prin dizolvarea la cald a bitumului
în solvenţi organici petrolieri (benzine, white – sprite); se
folosesc pentru lucrări de amorsare a suprafeţelor suport;
• emulsiile de bitum: sunt soluţii de bitum în mediu apos cu
emulgatori pentru aderenţă; sunt utilizate pentru amorsarea
suprafeţelor; sunt deosebit de eficiente pentru locuri
neventilate şi cu pericol de incendii sau pentru suprafeţe
umede;
• suspensiile de bitum: rezultă din amestecarea bitumului moale
cu var pastă şi adaos de apă; sunt extrem de utile pentru
hidroizolaţii dispuse pe pante mari;
• chiturile bituminoase: sunt suspensii de bitum cu var filerizat,
fibre celulozice ori fibre de azbest;
• masticurile de bitum: se obţin din amestecarea bitumului
oxidat de petrol cu filer de calcar, cenuşă de termocentrală,
microazbest, fulgi de azbest, adaosuri de cauciuc;
• asfalturile naturale: sunt obţinute cu procente diverse de
bitum (22%, 15%);
• membranele: obţinute prin îmbunătăţirea masei de bitum
şi/sau utilizarea de armături
Materialele bituminoase pot fi aplicate sub formă:
• monolită;
• suluri și/sau covoare;
Materialele sub formă monolită.
Hidroizolaţii bituminoase monolite
Materialele bituminoase sub formă de suluri.
Hidroizolaţii bituminoase sub formă de suluri
 Structura unei hidroizolaţii
1 – material hidroizolator; 2 – faţa inferioară; 3 – faţa superioară
Faţa inferioră poate fi:
• netratată;
• tratată:
talc, nisip fin, suport textil uneori neţesut;
de tip termosudabil, dacă întreaga suprafaţă a membranei
se va lipi, pentru protecţia acestui strat până la punerea în
operă se foloseşte:
folie de polietilenă, hârtie Kraft, folie siliconizată - se vor
îndepărta la punerea în operă a membranei;
folie de polietilenă termofuzibilă, care contribuie la
calitatea lipirii membranei
După forma suprafeţei, aceasta poate fi:
• dreaptă;
• ampretată;
Ca metode de "fixare" a membranei se pot aminti:
• lipirea la rece, utilizând amorse bituminoase;
• lipirea la cald cu flacăra ori cu aer cald (soluţie agreată din
punct de vedere al securităţii muncii);
• autoadezive (sub greutatea proprie sau exercitând o
compresiune de valoare medie prin utilizarea unui compresor
de greutate mică / medie);
• soluţii mixte:
prindere mecanică şi adeziv;
prin clipsare şi adeziune chimică
Faţa superioară a hidroizolaţiei

Faţa superioară a membranei poate fi:

• netratată;
• tratată:
materiale pe bază de piatră: nisip, strat de pietriş, paiete de
ardezie colorate, paiete de bazalt etc.;
materiale metalice: folie de aluminiu, cupru;
vopsea polimerică, vopsea poliuretanică, vopsea acrilică,
emulsie bituminoasă aluminizată aplicată prin pensulare
Bitumul folosit are caracteristici îmbunătăţite şi poate fi:
• oxidat;
• aditivat;
• bitum oxidat aditivat cu copolimeri olefinici elastomeri.
Bitumul oxidat se obţine din bitumul natural prin
procedee de oxidare (suflare de aer cald peste masa
de bitum).
 Bitmul aditivat se obţine din bitumul oxidat prin
încorporarea, în masa sa, a unuia sa chiar a mai
multor polimeri.

Cei mai utilizaţi polimeri sunt:

• polipropilena atactică (APP);
• etilen – propilenă (EPM);
• stiren-butan-stiren (SBS).
Caracteristicile principale ale tipurilor de bitum

Membrană aditivată cu
Caracteristica
APP EPM SBS

Alungirea (%)
2 ... 4 2 ... 4 45 ... 50

Comportarea la cald (˚C)

150 110 120

Comportarea la frig (˚C)

+5 ... -10 0 ... -10 -5 ... -25
Armătura hidroizolaţiei poate fi constituită din:
• soluţii de bază:
• soluţii îmbunătăţite:
• soluţii de bază pentru armătura hidroizolaţiei :
 carton celulozic;
 ţesătură textilă: fibre liberiene ţesute, fire în urzeală de
bumbac şi vigonie;
 fire polimerice (neţesute);
 ţesătură din voal poliesteric;
 ţesătură din fire poliesterice;
 ţesătură din fire de sticlă;
 împâslitură din fibre de sticlă;
 folie aluminiu sau cupru de 0.08 mm grosime;
• soluţii îmbunătăţite pentru armătura hidroizolaţiei :
 poliester neţesut ranforsat;
 voal fibre de sticlă, ranforsat;
 ţesătură din fire poliesterice pe o direcţie şi fire de sticlă pe
cealaltă direcţie;
 împâslitură din fire de sticlă întărită longitudinal cu fire de
sticlă;
 poliester filat;
 ţesătură din fibre de sticlă, întărită;
 două straturi de poliester neţesut termoliate de o parte şi
de cealaltă pe un voal de sticlă (IMPERPOL);
 Principalele caracteristici ale armăturilor
Rezistenţă la rupere Alungirea la rupere
Natura armăturii (N,min) (%)
longitudinal transversal longitudinal transversal
carton 300 ... 400 200 ... 350 2 2
pânză bitumată 500 ... 450 400 ... 350 10 20 .. 30
împâslitură bitumată 150 ... 250 150 ... 200 2 2
ţesătură bitumată 550 ... 700 450 ... 600 5 5
fire de sticlă 160 ... 550 150 ... 450 2 ... 5 2 ... 5
împâslitură din fibre de
300 ... 400 180 ... 300 2 ... 5 2
sticlă
fibră de sticlă 400 250 2 2
voal de sticlă ranforsat 400 150 2 2
ţesătură din fibre de sticlă 800 800 5 5
poliester 1100 850 45 45
voal poliesteric 800 800 40 40
împâslitura poliesterică 1000 1000 50 50
folie de aluminiu 200 ... 300 200 ... 300 3 3
Dispozitive de evacuare a fumului şi a căldurii
Luminatoare,
cupole
4.5. ACOPERIȘURI ATIPICE
Acoperişuri atipice
 Bibliografie
• H. Asanache, „Clădiri – vol. 1, Elemente de bază ale concepţiei şi
proiectării”, Ed. CONSPRESS 2013, ISBN 978-973-100-301-6
• F.Delia + AM Ghita, Clădiri civile I, note de curs in format electronic
• http://www.wikipedia
Vă mulțumesc pentru atenție!

Conf.dr.ing. Florin DELIA

Universitatea Tehnică de Construcții București
www.utcb.ro
5. INFRASTRUCTURA
 CUPRINS

5.1. Elemente ale infrastructurii clădirilor.

5.2. Subsoluri.
5.3. Fundații.
5.4. Hidroizolații folosite la infrastructuri.
5.1. ELEMENTE ALE INFRASTRUCTURII
CLĂDIRILOR
Secțiune verticală printr-o clădire - reprezentare generală
Alcătuirea generală a unei clădiri
A –substructura (infrastructura);
B - suprastructura;
1 – fundaţie; 2 – perete interior;
3 – perete exterior; 4 – planşeu;
5 – şarpanta; 6 – învelitoare;
7 – fereastra; 8 – balcon; 9 – soclu;
10 – trotuar; 11 – subsol; 12 – parter;
13 – etaj (nivel curent).
• ACOPERIŞ

• STRUCTURA DE REZISTENŢĂ
- PEREŢI
- STÂLPI + GRINZI
- PLANŞEE
- SCĂRI

• ELEMENTE NESTRUCTURALE
- PEREŢI INTERIORI

• SISTEMUL DE FUNDARE

• INSTALAŢII
5.2. SUBSOLURI
Funcție de suprafața pe care se desfășoară, subsolurile pot fi:
• parțiale;
• generale (sub tot parterul);
• extinse.

Funcție de activitatea care se desfășoară la acest nivel, subsolurile pot fi:

• locuibile (demisoluri);
• cu activități comerciale, garaje etc.;
• tehnice.

Funcție de înălțimea liberă, subsolurile tehnice pot fi:

• de înălțime mică (Hl = 1,20...1,50m);
• obișnuite (Hl = 1,80...2,00m).
Când subsolurile sunt parțiale, tehnice și de înălțime mică poartă denumirea
de canale tehnice (adăpostesc numai instalații).
Funcțiunile principale ale demisolurilor sunt cele legate de:
• iluminare naturală;
• ventilare;
• hidroizolare;
etc.

Iluminarea naturală a demisolurilor se poate realiza prin:

• ”scoaterea clădirii din pământ” (iluminare directă);
• curți engleze de lumină (iluminare indirectă);
• canale de lumină (iluminare indirectă);
etc.
Iluminare directă
curți engleze

Clădire ”îngropată
parțial”
Probleme de iluminare și ventilare la subsoluri
Probleme de iluminare și ventilare la subsoluri
Probleme de iluminare și ventilare la subsoluri
5.3. FUNDAȚII
După adâncimea de fundare (adâncimea la care se găseşte terenul bun de
fundare), fundaţiile pot fi:
• de suprafaţă (de mică adâncime, directe);
• de adâncime.

După modul de transmitere al încărcărilor de la fundaţie la teren, fundaţiile

pot fi:
• directe;
• indirecte.

După poziţia în raport cu nivelul apei freatice, fundaţiile pot fi situate:

• deasupra nivelului apei freatice (fundaţii executate în uscat);
• sub nivelul apei freatice (fundaţii executate sub apă).
După materialul de bază folosit la execuţie, fundaţiile se realizează:
• din piatră naturală, beton simplu, beton ciclopian (fundaţii rigide);
• din beton armat (fundaţii elastice).

După tehnologia de execuţie, fundaţiile pot fi:

• monolite, executate la faţa locului în şanţurile sau gropile de fundare;
• prefabricate, realizate în fabrici sau poligoane de prefabricate, transportate pe şantier şi
apoi montate la poziţie.

După forma în plan se deosebesc:

• fundaţii continue sub ziduri sau sub stâlpi, se prezintă sub formă de tălpi;
• fundaţii izolate sub stâlpi;
• fundaţii sub formă de tălpi încrucişate (reţele de grinzi);
• fundaţii de tip radier general sub formă de placă (dală) simplă sau placă (dală) cu grinzi
 b)
a)
Tipuri de fundații
a) rigide; b) elastice
Fundatii sub pereti
Clădiri fără subsol

Fundaţie cu secţiunea dreptunghiulară

1 – perete; 2 – bloc de fundare; 3 – strat suport; 4 – teren natural CSG - cotă săpătură generală; CF - cotă fundaţiei
 Fundaţie în trepte
1 – perete; 2 – bloc de fundare; 3 – strat suport; 4 – teren natural; 5 – cuzinet; 6 – umplutură;7 – bloc de
fundare în trepte
Fundaţie în trepte
Fundaţii de suprafață

Plan fundaţii (sub pereţi)

clădire fără subsol
Fundaţii de suprafață

Parter

Subsol

Plan fundaţii + pereţi subsol

clădire cu subsol
Fundaţii de suprafață

Plan fundaţii izolate (sub stâlpi)

Fundaţii monolite din beton
armat, izolate (sub stâlpi din
beton armat)
Fundaţii prefabricate din beton armat, izolate (sub stâlpi din beton armat)
Fundaţii din beton armat, izolate
(sub stâlpi metalici)
Fundaţii din beton armat,
izolate (sub stâlpi din lemn)
Fundaţii de suprafață

Plan fundaţii pe grinzi

continue (sub stâlpi)
Fundaţii de suprafață

Fundaţie radier sub stâlpi

a) placă groasă; b) tip ciupercă
1 - stâlp; 2 – dală de beton; 3 – beton de egalizare; 5 – capitel
Fundaţii de adâncime

Fundaţie pe piloţi prefabricați

Fundaţii pe piloţi executaţi direct în operă
a) purtători pe vârf; b) flotanţi
a) sistem Franki; b) sistem Benoto
1 – radier; 2 – piloţi

Fundaţii pe cheson închis

1 – cheson; 2 – coş de acces; 3 – campană (ecluză); 4 – cameră
de lucru; 5 – cămăşuială; 6 – beton turnat monolit
5.4. HIDROIZOLAȚII FOLOSITE LA
INFRASTRUCTURI
Ce este o “HIDROIZOLAŢIE”?
 Hidroizolaţia este lucrarea care are drept scop
protejarea elementelor de construcţii şi a mediului
interior, de efectele acţiunii apei.
De ce este nevoie de
“HIDROIZOLAŢIE”?
Efecte ale acţiunii apei – degradarea elementelor structurale
Efecte ale acţiunii apei – degradarea finisajelor
Efecte ale acţiunii apei – degradarea fizico-chimică a finisajelor
Efecte ale acţiunii apei
Efecte ale acţiunii apei – pierderea stabilității
 Efecte ale acţiunii apei
în momentul inundaţiei după 1 lună
Efecte ale acţiunii apei – dezvoltarea igrasiei și a mucegaiurilor
Efecte ale acţiunii apei
Legea 10/1995 (2016), cerinţe esențiale:
A - Rezistenţă şi stabilitate;
B - Siguranţă in exploatare;
C - Siguranţă la foc;
D - Igienă, sănătatea oamenilor, refacerea şi protecţia mediului;
E - Izolaţie termică, hidrofugă şi economie de energie;
F - Protecţie impotriva zgomotului.
Caracteristica fizică care definește sensibilitatea la apă a unui material este
denumită permeabilitate la apă și depinde de forma porilor (deschiși,
închiși), structura porilor (continui, discontinui), dimensiuna porilor (foarte
mici, mici, mari) etc.
• Materialele de bază folosite pentru realizarea componentei structurale a
infrastructurii (betonul, zidăria) sunt extrem de permeabile la acţiunea
apei, spre exemplu pentru un beton obişnuit, permeabilitatea la apă este
de aproximativ 0.5 litri/(m224h).
• Dacă se ţine cont de dimensiunea porilor cărămizilor pline presate sau al
betonului, se poate estima că valoarea ascensiunii capilare este de
aproximativ 1.5÷3 m.
material hidrofob (hidrofug) material hidrofil
Generalităţi:
• clasificări;
• materiale;
• domenii de utilizare;
• criterii de performanţă.
ACŢIUNEA APEI ASUPRA
ELEMENTELOR DE CONSTRUCŢIE
 Acţiunea apei asupra elementelor de construcţie ale
substructurii, se poate realiza:
• în mod direct prin:
degradări mecanice datorate fenomenelor repetate de: îngheţ
– dezgheţ, evaporare, eroziune, spălarea unor constituenţi;
coroziune chimică, datorată agresivităţii chimice a apei sau a
terenului;
favorizarea apariţiei mucegaiurilor, a ciupercilor, a
microorganismelor, ceea ce conduce la deprecierea condiţiilor
interioare din punct de vedere sanitar igienic;
• în mod indirect prin fenomene de tasare
 Acţiunea apei asupra construcţiilor
1 – precipitaţii; 2 – apă de suprafaţă; 3 – pânză de apă subterană; 4 - zonă de
capilaritate saturată; 5 - straturi de pământ permeabil (zonă de capilaritate
nesaturată); 6 – straturi de pământ impermeabil; 7 – construcţie
Posibilităţi de acumulare a apei în sol,
funcţie de stratificaţia terenului
 Legea 10/1995 care reglementează cadrul de
desfăşurare al activităţilor în construcţii obligă, ca pentru
un amplasament pe care urmează să se realizeze o
construcţie, să se întocmească un STUDIU
GEOTEHNIC. Acest studiu este realizat pe baza unui
număr minim de foraje şi conţine date referitoare la
stratificaţia terenului, caracteristicile mecanice ale acestor
straturi, nivelul pânzei de apă freatică etc.
 Un studiu complementar, ce este elaborat de
geotehnician, şi care ar veni în ajutorul
proiectantului pentru adoptarea unei soluţii corecte
a sistemului de hidroizolaţii este

PROGNOZA MIGRĂRII APEI PRIN SOL

Întreruperea direcţiei naturale de migrare a apei prin sol
Modificarea regimului hidrologic al solului
ca urmare al casetării unui râu
 Modificarea regimului hidrologic al solului
ca urmare al realizării unor clădiri ce au substructura adânc îngropată
 Modificarea regimului hidrologic al solului
ca urmare al realizării unor lucrări îngropate
 Modificarea regimului hidrologic al solului
ca urmare a realizării umpluturii din jurul clădirii
1 – teren greu permeabil; 2 – umplutură permeabilă; 3 – clădire
Migrarea apei prin sol în cazul unei „suprafeţe” impermeabile
 Esenţial pentru alegerea tipului de hidroizolaţie îl
reprezintă

ANALIZA APEI
şi anume, concentraţia:
- NITRAŢILOR
- SULFAŢILOR
- CALCIURILOR
 "Hidroizolaţia" unei construcţii trebuie concepută şi
executată ca un sistem complex, alcătuit din:
• hidroizolaţia propriu-zisă (ce va fi denumită în
continuare hidroizolaţie) - rezolvată cu ajutorul
materialelor hidroizolatoare;
• lucrări constructive aferente: care sunt compuse dintr-o
serie de lucrări menite a reduce efectul acţiunii apei
asupra hidroizolaţiei propriu-zise.
 Lucrări constructive aferente au drept scop:
• colectarea apelor meteorice de la nivelul acoperişului şi
direcţionarea lor către un sistem de rigole sau către reţeua
edilitară de canalizare;
• prevederea de trotuare şi rigole perimetrale clădirii, necesare
pentru colectarea şi îndepărtarea apelor de suprafaţă din imediata
vecinătate a clădirii;
• realizarea lucrărilor de umpluturi, din jurul clădirii, cu pământuri şi
cu un grad de compactitate adecvate pentru a evita acumularea
apei în sol, lângă construcţie; limitarea fenomenelor de tasare a
terenului (măsuri necesare pentru a evita exercitarea unor
solicitări mecanice importante atât asupra hidroizolaţiei cât şi
asupra elementelor structurale ale construcţiei);
• efectuarea de lucrări de stabilizare, hidrofobizare, epuismente etc.
 Funcţie de nivelul pânzei de apă freatică şi al cotei de
fundare, hidroizolaţiile adoptate pot fi:
• contra umidităţii naturale a terenului;
• contra apelor subterane FĂRĂ presiune hidrostatică;
• contra apelor subterane CU presiune hidrostatică.
 REGULI FUNDAMENTALE
NECESAR A FI RESPECTATE ÎN
PROIECTAREA ŞI EXECUŢIA
HIDROIZOLAŢIILOR
Realizarea hidroizolaţiei în sistem cuvă
 a) b)

Dispunerea hidroizolaţiei pe faţa pe care se exercită presiunea lichidului

a) la EXTERIORUL construcţiei; b) la INTERIORUL construcţiei.
Realizarea hidroizolaţiei pentru planuri înclinate
 b)
a)

Dispunerea hidroizolaţiei
a) în zona unghiurilor drepte; b) în cazul intrândurilor
Realizarea hidroizolaţiilor în soluţii actuale, în zona colţurilor
Asigurarea continuității hidroizolației
Dispunerea hidroizolației pe planuri înclinate
Decalarea foilor de hidroizolaţie realizate din mai multe straturi
 a) b)

Zone sensibile de refacere a etanşeităţii hidroizolaţiei

a) la un canal subteran; b) pentru străpungere instalaţie în zona subsolului
 a) b) c)

Izolaţii hidrofuge împotriva apelor sub presiune

a) în sistem cuvă; b) în sistem semicuvă cu înnădirea hidroizolaţiei pe
verticală; c) în sistem semicuvă cu înnădirea hidroizolaţiei pe orizontală;
 a) b)

Rezolvarea clasică a hidroizolaţiei

a) la pereți amplasați la subsol (aplicare la exterior); b) la o placă pe sol;
1 – element structural (strat suport hidroizolaţie); 2 – strat de corectare + nivelare; 3 – hidroizolaţie; 4 – strat protecţie mecanică a
hidroizolaţiei; 5 – teren bun de fundare; 6 – strat rupere capilaritate; 7 – hidroizolaţie orizontală; 8 – placă beton slab armată
 a) b)

Rezolvarea clasică a hidroizolaţiei

a) la acoperișuri tip terasă; b) în spații interioare cu umiditate ridicată
1 – strat suport hidroizolaţie; 2 – strat de corectare + nivelare; 3 – hidroizolaţie orizontală; 4 – strat superior (de protecţie contra
radiației UV, de protecție mecanică a hidroizolaţiei, strat vegetal etc.) / 4’ – pardoseală
Deasemeni, hidroizolația poate fi:
• în contact cu lichidul, în acest caz lichidul exercită
presiune pe hidroizolație iar soluția mai este denumită
sistem pozitiv, pe partea pozitivă;
• pe fața opusă elementului de construcție aflat în contact
cu lichidul, în acest caz lichidul exercită o presiune care
are ca efect ”dezlipirea” hidroizolație iar soluția mai este
denumită sistem negativ, pe partea negativă.
MATERIALE HIDROIZOLANTE
După natura materialelor care realizează hidroizolaţia,
putem avea:
• soluţii injectabile;
• metalice;
• plastice;
• poliuretanice;
• cauciucuri;
• tencuieli;
• bentonitice;
• bitumuri;
• mixte.
Hidroizolaţii sub formă de
soluţii injectabile
Sunt utilizate atunci când stabilitatea la fisurare este mai mică de
0.1 mm.
Procedeul constă în injectarea sau difuzia de soluţii hidrofobizante
(silicaţi alcalini, fluosilicaţi, siliconaţi, silicaţi polimerici, epoxi,
poliuretani), sub presiune, în elementele de construcţie. Sunt
folosite pentru umplerea porilor în toată masa elementului de
construcţie. Sunt utilizate soluţii hidrofuge lichide,
pulverulente, uni sau bi componente. Dezavantaj – la fisurarea
elementului structural, devin ineficiente.
Hidroizolaţii sub formă de soluţii injectabile
Hidroizolaţii sub formă
de soluţii injectabile
Hidroizolaţii metalice
Sunt utilizate în cazul solicitărilor mecanice importante (ce depăşesc
5daN/cm2), temperaturi mai mari de +40˚C, la lucrări speciale.
Au costuri ridicate dar oferă impermeabilizări deosebite.

Se utilizează:
• foi din oţel inoxidabil, îmbinate prin sudură;
• oţel laminat: îmbinat prin nituire, rosturile dintre profile etanşându-se
cu plumb;
• foi de cupru;
• foi de zinc;
• foi de aluminiu (Al+Mn) de 0.2mm grosime;
• foi de plumb.
Se pot aplica:
• la acoperișuri;
• la infrastructură:
- pe interior;
- pe exterior.
Hidroizolaţii metalice –
acoperișuri
Hidroizolaţii plastice
• Sunt recomandate pentru lucrări de etanşare a bazinelor,
rezervoarelor.
• Se folosesc membrane elastice din PVC.
Materiale plastice:
• PE – polietilenă;
• PE-C – polietilenă clorurată;
• PP – polipropilenă;
• PVC – policlorură de vinil;

• PIB – poliizobutilenă;
• CSM sau PE-CS – polietilenă cloro-sulfonată;
• EBA – etilen/butil acetat;
Materiale plastice:
• EEA – etilen/etilacetat, terpolimer etilen/etilacetat;
• ECB sau EBT – etilen, copolimer, bitum;

• EVAC – etilen/vinilacetat;
• FPO sau PO-F – poliolefină flexibilă;
• EPP sau PP-F – polipropilenă;

• TPO – poliolefină termoplastică

Hidroizolaţii plastice
Membrană din elastomer poliuretanic
Hidroizolaţii din membrană din elastomer
poliuretanic, aplicată monolit
Hidroizolaţii poliuretanice
• Pot fi folosite atât la infrastructură cât și la suprastructură,
pentru clădiri sau construcții.
• Se aplică prin pulverizare.
• Sunt extrem de toxice la aplicare.
Hidroizolaţii poliuretanice
aplicate prin pulverizare
Hidroizolaţii din cauciucuri
• Sunt flexibile.
• Sunt rezistente la radiații UV.
Cauciucuri tip elastomeri:
• BR – cauciuc butadienic;
• CR – cauciuc cloroprenic;
• CSM – cauciuc polietilen cloro-sulfonil;

• EPDM –etilen-propilen-dien-terpolimer;
• IIR – cauciuc izopren-izobuten (butil cauciuc);

• NBR – cauciuc acrilonitril-butadienic (nitril cauciuc);

Cauciucuri termoplastice:
• EA – amestec elastomeric;
• MPR – topitură de cauciuc procesabilă;

• SEBS – stiren etilen butilen stiren;

• TPS sau TPS-SEBS – SEBS copolimeri;

• TPE – elastomeri termoplastici, nereticulaţi;

• TPE-X – elastomeri termoplastici, reticulaţi;

• TPV – cauciuc termoplastic vulcanizat;

Hidroizolaţii bituminoase tip prelată din EPDM
Hidroizolaţii realizate din tencuieli
Se folosesc tencuieli impermeabilizate cu aditivi hidrofobi (gama
APASTOP).

Dezavantaje:
• nu rezistă la solitări mecanice importante (tasări, fisuri etc.);
• nu pot acoperi cavităţi mari;
• materialul hidrofob “devine inert”;
la subsol (pe interior) la băi, bucătării,
balcoane
Hidroizolaţii realizate din tencuieli
Se utilizează două tipuri de tencuieli:
• impermeabile: cu adaosuri hidrofuge sau cu dozaj ridicat de
ciment (peste 400 ÷ 500kg/m3); sunt straturi relativ subţiri (3 ÷
5cm); adesea sunt protejate suplimentar prin vopsitorii
hidrofuge; dezavantaj - fisurează la sarcini mecanice, la tasări
ale construcţiei;
• torcretate: se obţin prin împroşcarea de mortar cu presiune şi
viteză mare (aprox. 115m/s) cu aer comprimat; necesită
utilizarea de agregate fine; se pot folosi şi adaosuri hidrofobe;
dezavantaj – la fisurarea elementului structural, devin
ineficiente.
Hidroizolaţii realizate din
argile bentonitice
Dezavantaje:
• nu rezistă la solitări mecanice importante (tasări, fisuri etc.);
• nu pot acoperi cavităţi mari;
• sunt ”ireversibile”.
Hidroizolaţii realizate din argile bentonitice
Hidroizolaţii mixte

Sunt utilizate la rosturi de tasare – dilatare, la

elemente de construcţie supuse presiunilor
hidrostatice mari.

Sunt durabile şi eficace

Pot fi:
• masticuri bituminoase cu inserţii metalice
• masticuri bituminoase aplicate pe tencuieli
• materiale bituminoase şi foi metalice.
Hidroizolaţii soluții mixte
Hidroizolaţii bituminoase
 Tipul de bitum
Caracteristica
H38/42 H45/55 H68/75 H80/90
Punct de înmuiere (˚C) 38...42 45...55 68...75 80...90
Penetraţia la 25˚C
180 40 35 20
(mm,min)
Ductilitatea
0˚C,cm,min 8 - 1 -
-25˚C,cm,min 100 80 4 3
Punct de rupere
-17 -10 -12 -10
FRAASS 0˚C,max
Punct de inflamabilitate
240 240 240 250
M, 0˚C,min
Dintre produsele bituminoase utilizate în construcţii, se
pot aminti:
• soluţii de bitum;
• emulsii de bitum;
• suspensii de bitum;
• chituri bituminoase;
• masticuri de bitum;
• asfalturi naturale;
• membrane.
• soluţiile de bitum: se obţin prin dizolvarea la cald a bitumului
în solvenţi organici petrolieri (benzine, white – sprite); se
folosesc pentru lucrări de amorsare a suprafeţelor suport;
• emulsiile de bitum: sunt soluţii de bitum în mediu apos cu
emulgatori pentru aderenţă; sunt utilizate pentru amorsarea
suprafeţelor; sunt deosebit de eficiente pentru locuri
neventilate şi cu pericol de incendii sau pentru suprafeţe
umede;
• suspensiile de bitum: rezultă din amestecarea bitumului
moale cu var pastă şi adaos de apă; sunt extrem de utile
pentru hidroizolaţii dispuse pe pante mari;
• chiturile bituminoase: sunt suspensii de bitum cu var filerizat,
fibre celulozice ori fibre de azbest;
• masticurile de bitum: se obţin din amestecarea bitumului
oxidat de petrol cu filer de calcar, cenuşă de termocentrală,
microazbest, fulgi de azbest, adaosuri de cauciuc;
• asfalturile naturale: sunt obţinute cu procente diverse de
bitum (22%, 15%);
• membranele: obţinute prin îmbunătăţirea masei de bitum
şi/sau utilizarea de armături
Materialele bituminoase pot fi aplicate sub formă:
• monolită;
• suluri și/sau covoare;
Materialele sub formă monolită.
Hidroizolaţii bituminoase monolite
Materialele bituminoase sub formă de suluri.
Hidroizolaţii bituminoase sub formă de suluri
 Structura unei hidroizolaţii
1 – material hidroizolator; 2 – faţa inferioară; 3 – faţa superioară
Faţa inferioră poate fi:
• netratată;
• tratată:
talc, nisip fin, suport textil uneori neţesut;
de tip termosudabil, dacă întreaga suprafaţă a
membranei se va lipi, pentru protecţia acestui strat până
la punerea în operă se foloseşte:
folie de polietilenă, hârtie Kraft, folie siliconizată - se
vor îndepărta la punerea în operă a membranei;
folie de polietilenă termofuzibilă, care contribuie la
calitatea lipirii membranei
După forma suprafeţei, aceasta poate fi:
• dreaptă;
• ampretată;
Ca metode de "fixare" a membranei se pot aminti:
• lipirea la rece, utilizând amorse bituminoase;
• lipirea la cald cu flacăra ori cu aer cald (soluţie agreată din
punct de vedere al securităţii muncii);
• autoadezive (sub greutatea proprie sau exercitând o
compresiune de valoare medie prin utilizarea unui compresor
de greutate mică / medie);
• soluţii mixte:
prindere mecanică şi adeziv;
prin clipsare şi adeziune chimică
Faţa superioară a hidroizolaţiei

Faţa superioară a membranei poate fi:

• netratată;
• tratată:
materiale pe bază de piatră: nisip, strat de pietriş, paiete
de ardezie colorate, paiete de bazalt etc.;
materiale metalice: folie de aluminiu, cupru;
vopsea polimerică, vopsea poliuretanică, vopsea acrilică,
emulsie bituminoasă aluminizată aplicată prin pensulare
Bitumul folosit are caracteristici îmbunătăţite şi poate fi:
• oxidat;
• aditivat;
• bitum oxidat aditivat cu copolimeri olefinici elastomeri.
Bitumul oxidat se obţine din bitumul natural prin
procedee de oxidare (suflare de aer cald peste masa
de bitum).
 Bitmul aditivat se obţine din bitumul oxidat prin
încorporarea, în masa sa, a unuia sa chiar a mai
multor polimeri.

Cei mai utilizaţi polimeri sunt:

• polipropilena atactică (APP);
• etilen – propilenă (EPM);
• stiren-butan-stiren (SBS).
Caracteristicile principale ale tipurilor de bitum

Membrană aditivată cu
Caracteristica
APP EPM SBS

Alungirea (%)
2 ... 4 2 ... 4 45 ... 50

Comportarea la cald (˚C)

150 110 120

Comportarea la frig (˚C)

+5 ... -10 0 ... -10 -5 ... -25
Armătura hidroizolaţiei poate fi constituită din:
• soluţii de bază:
• soluţii îmbunătăţite:
• soluţii de bază pentru armătura hidroizolaţiei :
 carton celulozic;
 ţesătură textilă: fibre liberiene ţesute, fire în urzeală de
bumbac şi vigonie;
 fire polimerice (neţesute);
 ţesătură din voal poliesteric;
 ţesătură din fire poliesterice;
 ţesătură din fire de sticlă;
 împâslitură din fibre de sticlă;
 folie aluminiu sau cupru de 0.08 mm grosime;
• soluţii îmbunătăţite pentru armătura hidroizolaţiei :
 poliester neţesut ranforsat;
 voal fibre de sticlă, ranforsat;
 ţesătură din fire poliesterice pe o direcţie şi fire de sticlă pe
cealaltă direcţie;
 împâslitură din fire de sticlă întărită longitudinal cu fire de
sticlă;
 poliester filat;
 ţesătură din fibre de sticlă, întărită;
 două straturi de poliester neţesut termoliate de o parte şi
de cealaltă pe un voal de sticlă (IMPERPOL);
 Principalele caracteristici ale armăturilor
Rezistenţă la rupere Alungirea la rupere
Natura armăturii (N,min) (%)
longitudinal transversal longitudinal transversal
carton 300 ... 400 200 ... 350 2 2
pânză bitumată 500 ... 450 400 ... 350 10 20 .. 30
împâslitură bitumată 150 ... 250 150 ... 200 2 2
ţesătură bitumată 550 ... 700 450 ... 600 5 5
fire de sticlă 160 ... 550 150 ... 450 2 ... 5 2 ... 5
împâslitură din fibre de
300 ... 400 180 ... 300 2 ... 5 2
sticlă
fibră de sticlă 400 250 2 2
voal de sticlă ranforsat 400 150 2 2
ţesătură din fibre de sticlă 800 800 5 5
poliester 1100 850 45 45
voal poliesteric 800 800 40 40
împâslitura poliesterică 1000 1000 50 50
folie de aluminiu 200 ... 300 200 ... 300 3 3
 Structura unei membrane bistrat
a) cu strat din pâslă sintetică; b) cu ploturi
1 – strat suport hidroizolaţie; 2 – strat nivelare – corectare; 3 – membrană; 4 –
strat de pâslă sintetică; 5 – folie de protecţie; 6 – membrană; 7 – strat de aer
/ sistem de ploturi; 8 – hidroizolaţie exterioară
Hidroizolaţii rigide cu rol drenant
APRECIEREA CALITATIVĂ A
MEMBRANELOR HIDROIZOLANTE
Aprecierea calitativă a membranelor hidroizolante se face în raport
cu mai multe criterii cele mai importante fiind:
• impermeabilitatea la apă (I);
• rezistenţa la poansonare statică (Ps);
• rezistenţa la poansonare dinamică (Pd);
• comportamentul la temperaturi ridicate (T);
• flexibilitatea la temperaturi scăzute (F) ;
• rezistenţa de rupere din întindere (R);
• alungirea la rupere din întindere (A) ;
• rezistenţa la oboseală.
Cu titlu de exemplu, pentru climat de șes și dealuri, pot fi
recomandate următoarele tipuri de hidroizolații:
• împotriva umidității natural a solului și a apelor fără presiune
hidrostatică: I1, Ps2, Pd2, T2, F2, R2, A1;
• împotriva apelor cu presiune hidrostatică: I4, Ps5, Pd5, T2, F2, R4,
A2;
• împotriva apelor de spălare din spații interioare umede: I2, Ps5,
Pd5, T2, F2, R4, A2;
Cu titlu de exemplu, pentru climat de șes și dealuri, pot fi
recomandate următoarele tipuri de hidroizolații:
• pe suport rigid la acoperișuri terasă necirculabile:
- cu protecție grea: I2, Ps3, Pd3, T2, F2, R2, A2;
- cu autoprotecție: I2, Ps3, Pdm3, T3, F2, R3, A2;
• pe suport rigid la acoperișuri terasă circulabile pietonal: I3, Ps4,
Pdm3, T2, F2, R2, A2.
 Tipul termoizolației Notația
carton celulozic cu bitum oxidat R2A1F1
pânză textilă cu bitum oxidat R4A3F1
împâslitură din fibre de sticlă cu bitum aditivat cu R3A1F2
APP
împâslitură din fibre de sticlă cu bitum aditivat cu R3A1F5
SBS
ţesătură din fire de sticlă cu bitum aditivat cu APP R5A1F2

ţesătură din fire de sticlă cu bitum aditivat cu SBS R5A1F5

voal poliesteric cu bitum APP R5A5F2

voal poliesteric cu bitum SBS R5A5F5

ELEMENTE ACCESORII
HIDROIZOLAȚIILOR
 Modalităţi de racord a hidroizolaţiei la pereţi
1 – perete; 2 – strat suport hidroizolaţie; 3 – hidroizolaţie; 4 – protecţie hidroizolaţie din
min. 35 cm mortar de ciment; 5 - plasă de rabiţ; 6 – agrafe din tablă zincată; 7 – bolţ
împuşcat, cu piuliţă; 8 – profil de etanşare
DETALII DE REALIZARE A SISTEMULUI DE
HIDROIZOLAŢII LA CLĂDIRI DE LOCUIT
Clădiri fără subsol
Detaliu rezolvare hidroizolaţie la clădiri cu pereţi, fără subsol
a) perete exterior; b) perete interior
Rezolvarea hidroizolaţiei la pereţii exteriori (cu dren)
Clădiri cu subsol
Detaliu rezolvare hidroizolaţie la clădiri cu pereţi, cu subsol
a) perete exterior; b) perete interior
Rezolvarea hidroizolaţiei la pereţi exteriori cu subsol (cu dren)
DETALII DE REALIZARE A HIDROIZOLAŢIILOR
LA ROSTURI ŞI LA STRĂPUNGERI
Detaliu profil de rost
Detaliu realizare hidroizolaţie la rosturi cu solicitări mici,
rezolvare clasică
Detaliu realizare hidroizolaţie la rosturi cu solicitări mari,
soluţie tradiţională
Detalii rezolvări rosturi actuale
Străpungeri în peretele de subsol, deasupra nivelului apei freatice
a) cu fixarea rigidă a conductei; b) cu fixarea elastică a conductei
 Detaliu străpungere perete de subsol sub nivelul apelor freatice
a) cu fixarea rigidă a conductelor; b) cu fixarea rigidă a conductelor
Detalii rezolvări străpungeri actuale
PROBLEME SPECIALE ÎNTÂLNITE LA
REZOLVAREA HIDROIZOLAŢIEI
Ordinea executării lucrărilor, funcţie de posibilitatea intervenţiei din
exteriorul clădirii
a) cu taluz natural; b) cu taluz vertical
 Detaliu rezolvare hidroizolaţie în cazul unui taluz vertical instabil
1 – teren natural; 2 - strat protecţie mecanică a hidroizolaţiei; 3 – hidroizolaţie; 4 – perete clădire;
5 – fundaţie; 6 – elemente orizontale de susţinere; 7 – şpraiţuri metalice reglabile; 8 – element
de fixare; 9 – zone de tăiere a şpraiţurilor
Hidroizolaţii băi, bucătării
Străpungerea accidentală a hidroizolației
ELEMENTE GENERALE DE REZOLVARE
A HIDROIZOLAȚIILOR
 Hidroizolaţia poate avea o alcătuire:
• monostrat, realizată dintr-un singur strat de membrane
bitumate, membrane din material plastic sau cauciuc;
• bistrat, numai atunci când se utilizează membrane
bitumate.
 Proiectantul va indica procedurile tehnologice de realizare a
structurilor hidroizolante referitoare la aplicarea membranelor
şi relaţia acestora cu suportul:
• aplicare flotantă: membranele hidroizolante sunt liber aşezate pe
suport şi se lipesc numai între ele pe zonele de suprapunere
(lateral şi la capete);
• aplicare semiflotantă: membranele hidroizolante se lipesc la
suprapuneri, iar pe restul suprafeţei lipirea pe suport se face în
puncte sau benzi;
• aplicare în aderenţă totală: membranele se lipesc pe suprafeţe
orizontale şi cu pantă ≤ 7% cu adeziv la rece, prin autoaderenţă
sau prin sudură cu flacăra (procedeu care a înlocuit lipirea cu
mastic fierbinte, topit la cald);
• aplicarea în aderenţă totală pe suprafeţe verticale: membranele
se lipesc prin sudură cu flacăra sau prin autoaderenţă (nu se
utilizează lipirea cu adezivi, la rece);
• aplicarea cu fixare mecanică: procedeu recomandat doar pentru
fixarea membranele din material plastic sau cauciuc pe suport din
tablă profilată sau pe suprafeţele verticale ale rebordurilor.
Suprapunerile între membrane pot fi:
• Membranele bitumate din structurile hidroizolante bistrat
(multistrat) se lipesc între ele numai în totală aderenţă;
• În general suprapunerile la capetele membranelor sunt >12 cm iar
transversal acestora >8 cm; în particular, fiecare producător de
membrane hidroizolante indică mărimea suprapunerilor, iar în
unele cazuri aplică marcaje longitudinale pe produse;
• Indiferent de modul de lipire în câmp, la suprapuneri membranele
bitumate se sudează cu flacăra;
• La realizarea hidroizolaţiilor verticale cu membrane bitumate nu
se utilizează lipirea cu adezivi, la rece;
• Membranele din material plastic sau cauciuc au îmbinările
sudate cu aer cald ori prin acţiunea unui solvent, sau sunt lipite
fie cu un adeziv, fie cu o bandă autoadezivă
 Bibliografie
• H. Asanache, „Clădiri – vol. 1, Elemente de bază ale concepţiei şi
proiectării”, Ed. CONSPRESS 2013, ISBN 978-973-100-301-6
• F.Delia + AM Ghita, Clădiri civile I, note de curs in format electronic
• http://www.wikipedia
Vă mulțumesc pentru atenție!

Conf.dr.ing. Florin DELIA

Universitatea Tehnică de Construcții București
www.utcb.ro