Sunteți pe pagina 1din 19

CHESTIONARUL

cu întrebări pentru evaluarea cunoștințelor la Intervenția profesională


a angajaților cu statut special din cadrul subdiviziunilor IGP pe anul 2021

1. Conform Ordinului Nr.4 din 11.01.2018 „Privind aprobarea Ghidului cu privire la intervenția
profesională în exercițiul funcției”, prin termenul ,,Intervenția profesională” se subînțelege:
totalitatea măsurilor şi acţiunilor pe care le întreprind angajații, pentru
îndeplinirea misiunilor de serviciu în vederea asigurării unui serviciu public
calitativ respectând ideea de tehnică în locul celei de forţă;
2. Conform Ordinului Nr. 4 din 11.01.2018 „Privind aprobarea Ghidului cu privire la intervenția
profesională în exercițiul funcției” se interzice aplicarea cartușelor cu gloanțe de cauciuc sau de
plastic, a mijloacelor cu efect iritant sau lacrimogen:
cu încălcarea restricţiilor şi caracteristicilor tehnice ale acestora;
3. Conform Ordinului Nr. 4 din 11.01.2018 „Privind aprobarea Ghidului cu privire la intervenția
profesională în exercițiul funcției” Membrele superioare şi inferioare definesc o parte a corpului și
anume:
care au un rol precis bine determinat după cum urmează: 1) partea cu arma; 2)
partea reactivă.
Partea cu arma reprezintă partea dreaptă (stângă) a corpului împărţit în
jumătate, de sus în jos, având rolul de a riposta în faţa unei agresiuni prin
aplicarea forţei fizice, mijloacelor speciale şi armei de foc, în continuare se vor
numi: mâna, piciorul de pe partea cu arma având rolul de protecție a mijloacelor
speciale și a armei de foc inclusiv și aplicarea rapidă a acestora.
Partea reactivă reprezintă partea stângă (dreaptă) a corpului, care asigură
protecţia eficace şi adaptată păstrând distanţa, timpul şi capacitatea rapidă
pentru a riposta şi se vor numi: mâna, piciorul reactiv.
4. Conform Ordinului Nr. 4 din 11.01.2018 „Privind aprobarea Ghidului cu privire la intervenția
profesională în exercițiul funcției” în funcție de nivelul de risc, comportamentul persoanei poate fi:
1) cooperant – persoana se supune cerinţelor legale ale angajatului;
2) de agresivitate redusă - persoana refuză premeditat să execute cerinţele legale
ale angajatului, ultragiază angajaţii şi alte persoane fizice, opune rezistenţă
pasivă fără aplicarea loviturilor, este neînarmat;
3) de agresivitate medie - persoana refuză premeditat să execute cerinţele legale
ale angajatului, opune rezistenţă activă manifestată prin apucarea, deteriorarea
premeditată a uniformei de serviciu sau a elementelor acesteia sau ţinutei civile a
angajatului, aplică lovituri cu corpul, membrele superioare şi Partea de sus a
corpului - strânsă doar în faza de tir - lovituri și tehnici articulare - poziţia
umerilor şi a braţelor - prinderea armei în mână - ochirea - acţiunea degetului pe
trăgaci - respiraţia Partea de jos a corpului - disponibilă pentru deplasări -
poziţia şi orientarea - pivotări și poziționări - strângerea bazinului - lovituri de
oprire - reducerea suprafeței corpului Genunchii uşor flexaţi (supleţe pentru
deplasare) Vârful piciorului către interior (protecţia zonei femurale şi a
triunghiului genital) Piciorul partea cu arma pe direcţia obiectivului 10 inferioare
asupra angajatului sau altor persoane, deteriorează obiectivele şi bunurile
acestora etc., încearcă să fugă de la locul faptei, este neînarmat;
4) de agresivitate sporită - persoana nu reacţionează la cerinţele legale ale
angajatului, acţionează violent şi periculos, atacă în grup sau atacă cu utilizarea
diferitor obiecte folosite în calitate de arme (de orice construcţie, contondente,
ascuţite sau tăioase etc.), a armelor albe, a substanţelor şi mecanismelor care
realmente pot cauza decesul, a armelor de foc, a câinilor, încearcă să se eschiveze
de la reţinere după săvârşirea crimei, refuză să execute cerinţele legale de
depunere a armei, atentează la securitatea personală ori încearcă să captureze
prin violenţă arma de foc a angajatului, săvârşeşte alte acţiuni pentru care actele
legislative oferă dreptul angajatului să aplice arma de foc.
5. Conform Ordinului Nr. 4 din 11.01.2018 „Privind aprobarea Ghidului cu privire la intervenția
profesională în exercițiul funcției” limbajul comunicării de intervenție profesională are ca obiectiv:
1) recepţionarea mesajului emis de către angajat;
2) înţelegerea mesajului emis de către angajat;
3) acceptarea mesajului emis de către angajat;
4) provocarea reacţiei de răspuns (feedback), constând într-o schimbare de
comportament sau de atitudine.
6. Conform Ordinului Nr. 4 din 11.01.2018 „Privind aprobarea Ghidului cu privire la intervenția
profesională în exercițiul funcției” limbajul comunicării de intervenție profesională trebuie sa fie:
coerent, clar, precis, concis, util şi rapid
7. Conform Ordinului Nr. 4 din 11.01.2018 „Privind aprobarea Ghidului cu privire la intervenția
profesională în exercițiul funcției” comunicarea nonverbală se bazează pe:
anumite reacții/reflexii ale corpului uman care pot fi observate cu ochiul liber.
Mijloacele de exprimare a reacției organismului la o modificare survenită în
mediul exterior sau interior sunt următoarele: 1) expresia feței; 2) atitudinea; 3)
contactul vizual; 4) postura; 5) gesturile; 6) paralingvistica (exemplu, tonul vocii,
intensitatea, rapiditatea în vorbire).
8. Conform Ordinului Nr. 4 din 11.01.2018 „Privind aprobarea Ghidului cu privire la intervenția
profesională în exercițiul funcției” comportamentul agresiv se manifestă prin:
înroșirea feței; 2) ridicarea vocii; 3) respirație accelerată; 4) contact vizual
direct; 5) gesturi exagerate
9. Conform Ordinului Nr. 4 din 11.01.2018 „Privind aprobarea Ghidului cu privire la intervenția
profesională în exercițiul funcției” contactarea persoanei se efectuează în următoarele situații:
1) pentru prevenirea persoanei/persoanelor de a întreprinde anumite acţiuni sau
să se abţină de la săvârşirea acestora;
2) pentru a solicita explicaţii în legătură cu fapte sau alte aspecte care prezintă
interes pentru rezolvarea sarcinilor de serviciu;
3) pentru stoparea persoanei/persoanelor care au un comportament suspect sau
corespund semnalmentelor persoanelor anunţate în căutare;
4) alte situaţii similare.
10. Conform Ordinului Nr. 4 din 11.01.2018 „Privind aprobarea Ghidului cu privire la
intervenția profesională în exercițiul funcției” legitimarea persoanei constă în:
solicitarea şi verificarea actului de identitate a persoanei şi stabilirea
corespunderii datelor de identificare ale acesteia.
11. Conform Ordinului Nr. 4 din 11.01.2018 „Privind aprobarea Ghidului cu privire la
intervenția profesională în exercițiul funcției” dispozitivele de control ce oferă o protecție eficace
angajatului pe timpul executării misiunii de serviciu sunt:
1) triangulaţia simplă;
2) triangulaţia dublă.
12. Conform Ordinului Nr. 4 din 11.01.2018 „Privind aprobarea Ghidului cu privire la
intervenția profesională în exercițiul funcției” dispozitivele de control ce oferă o protecție eficace
angajatului pe timpul executării misiunii de serviciu sunt:
1) triangulaţia simplă;
2) triangulaţia dublă.
13. Conform Ordinului Nr. 4 din 11.01.2018 „Privind aprobarea Ghidului cu privire la
intervenția profesională în exercițiul funcției” dispozitivele de control ce oferă o protecție eficace
angajatului pe timpul executării misiunii de serviciu sunt:
1) triangulaţia simplă;
2) triangulaţia dublă.
14. Conform Ordinului Nr. 4 din 11.01.2018 „Privind aprobarea Ghidului cu privire la
intervenția profesională în exercițiul funcției” triangulația dublă este formată din:
trei angajaţi (un element de control, un element de sprijin, un element de sprijin -
acoperire) şi persoana contactată, legitimată, percheziţionată etc.
15. Conform Ordinului Nr. 4 din 11.01.2018 „Privind aprobarea Ghidului cu privire la
intervenția profesională în exercițiul funcției” triangulația simplă este formată din:
doi angajaţi (un element de control şi un element de sprijin) şi persoana
contactată, legitimată, percheziţionată, etc.
16. Conform Ordinului Nr. 4 din 11.01.2018 „Privind aprobarea Ghidului cu privire la
intervenția profesională în exercițiul funcției” care din codificările de alertă cu arma, nu corespund
codificărilor stipulate în Ghid:
1) „Cod alb” - arma în rastel, încărcătorul nealimentat, fără cartuş în camera
cartuşului, arma cu piedica de siguranță (dacă este dotată) la poziţia „asigurat”;
2) „Cod galben” - arma se află în toc sau dacă este armă de umăr se află la umăr,
nu este o ameninţare aparentă, încărcătoarele sunt alimentate, un încărcător
montat la armă, fără cartuş în camera cartuşului, siguranţa armei la poziţia
„asigurat”;
3) „Cod oranj” - ameninţare prezumtivă neidentificată, arma dezasigurată (dacă
este dotată), încărcătoarele sunt alimentate, un încărcător montat la armă, fără
cartuş în camera cartuşului, mâna de pe partea cu arma prinde mânerul pistolului
(arma de mână poate fi poziționată semiscoasă din toc sau în spatele pulpei
piciorului), indexul (degetul arătător) este în prelungirea gărzii trăgaciului.
4) „Cod roşu” - ameninţare actuală identificată, poziţie de contact/contact
apropiat, arma orientată sub orizontala privirii pe direcția amenințării, indexul
este în prelungirea gărzii trăgaciului, arma dezasigurată, este cartuş în camera
cartuşului;
5) „Cod roşu foc” - agresiune actuală poziţie de contact/contact apropiat, arma
dezasigurată, este cartuş în camera cartuşului, indexul pe trăgaci, se execută
„foc”.
17. Conform Ordinului Nr. 4 din 11.01.2018 „Privind aprobarea Ghidului cu privire la
intervenția profesională în exercițiul funcției” prevederile - arma în rastel, încărcătorul nealimentat,
fără cartuș în camera cartușului, arma cu piedica de siguranță (dacă este dotată) la poziția „asigurat”
corespunde codificării de alertă:
,,Cod alb”
18. Conform Ordinului Nr. 4 din 11.01.2018 „Privind aprobarea Ghidului cu privire la
intervenția profesională în exercițiul funcției” prevederile - arma se află în toc sau dacă este armă de
umăr se află la umăr, nu este o amenințare aparentă, încărcătoarele sunt alimentate, un încărcător
montat la armă, fără cartuș în camera cartușului, siguranța armei la poziția „asigurat”, corespunde
codificării de alertă:
„Cod galben”
19. Conform Ordinului Nr. 4 din 11.01.2018 „Privind aprobarea Ghidului cu privire la
intervenția profesională în exercițiul funcției” prevederile - amenințare prezumtivă neidentificată,
arma dezasigurată (dacă este dotată), încărcătoarele sunt alimentate, un încărcător montat la armă, fără
cartuș în camera cartușului, mâna partea cu arma prinde mânerul pistolului (arma de mână poate fi
poziționată semiscoasă din toc sau în spatele pulpei piciorului), indexul (degetul arătător) este în
prelungirea gărzii trăgaciului, corespunde codificării de alertă:
„Cod oranj”
20. Conform Ordinului Nr. 4 din 11.01.2018 „Privind aprobarea Ghidului cu privire la
intervenția profesională în exercițiul funcției” prevederile - amenințare actuală identificată, poziție de
contact/contact apropiat, arma orientată sub orizontala privirii pe direcția amenințării, indexul este în
prelungirea gărzii trăgaciului, arma dezasigurată, este cartuș în camera cartușului, corespunde
codificării de alertă:
„Cod roşu”
21. Conform Ordinului Nr. 4 din 11.01.2018 „Privind aprobarea Ghidului cu privire la
intervenția profesională în exercițiul funcției” prevederile - agresiune actuală poziție de
contact/contact apropiat, arma dezasigurată, este cartuș în camera cartușului, indexul pe trăgaci, se
execută „foc”, corespunde codificării de alertă:
„Cod roşu foc”
22. Conform Ordinului Nr. 4 din 11.01.2018 „Privind aprobarea Ghidului cu privire la
intervenția profesională în exercițiul funcției” distanța până la care va fi aplicat ambalajul cu aerosol
cu substanțe iritantlacrimogene este:
de până la 3 metri
23. Conform Ordinului Nr. 4 din 11.01.2018 „Privind aprobarea Ghidului cu privire la
intervenția profesională în exercițiul funcției” nu se recomandă ca distanța de la care va fi aplicat
ambalajul cu aerosol cu substanțe iritantlacrimogene să fie mai mica de:
1 metru până la persoană
24. Conform Ordinului Nr.4 din 11.01.2018 „Privind aprobarea Ghidului cu privire la
intervenţia profesională în exercițiul funcției”, prin termenul ,,Intervenţia profesională” se
subînțelege:
totalitatea măsurilor şi acţiunilor pe care le întreprind angajații, pentru
îndeplinirea misiunilor de serviciu în vederea asigurării unui serviciu public
calitativ respectând ideea de tehnică în locul celei de forţă;
25. Conform Ordinului Nr.4 din 11.01.2018 „Privind aprobarea Ghidului cu privire la
intervenția profesională în exercițiul funcției”, prin termenul ,,Legitimarea persoanei” se subînțelege:
Legitimarea persoanei este o măsură de intervenţie ce constă în solicitarea şi
verificarea actului de identitate a persoanei şi stabilirea corespunderii datelor de
identificare ale acesteia
26. Conform Ordinului Nr. 4 din 11.01.2018 „Privind aprobarea Ghidului cu privire la
intervenția profesională în exercițiul funcției”, în funcție de dispunere și de efectele care pot surveni în
urma acțiunii, se disting trei zone:
1) zona roşie (cap, gât) - semnifică o zonă periculoasă asupra căreia este interzisă
aplicarea forței fizice, cu excepția prevăzută la procedeul ”eliberarea de la
centurarea trunchiului din spate pe sub brațe„;
2) zona oranj (spate, torace, abdomen, coloana vertebrală, organe genitale) -
semnifică o zonă asupra căreia se va acţiona moderat;
3) zona verde (membrele superioare, inferioare şi fese) - semnifică o zonă de
acţiune permisivă, asupra căreia se permite aplicarea loviturilor până la
momentul în care s-a reuşit dominarea (imobilizarea persoanei).
27. Conform Ordinului Nr.4 din 11.01.2018 „Privind aprobarea Ghidului cu privire la
intervenția profesională în exercițiul funcției”, în funcție de dispunere și de efectele care pot surveni în
urma acțiunii, se disting trei zone:
1) zona roşie (cap, gât) - semnifică o zonă periculoasă asupra căreia este interzisă
aplicarea forței fizice, cu excepția prevăzută la procedeul ”eliberarea de la
centurarea trunchiului din spate pe sub brațe„;
2) zona oranj (spate, torace, abdomen, coloana vertebrală, organe genitale) -
semnifică o zonă asupra căreia se va acţiona moderat;
3) zona verde (membrele superioare, inferioare şi fese) - semnifică o zonă de
acţiune permisivă, asupra căreia se permite aplicarea loviturilor până la
momentul în care s-a reuşit dominarea (imobilizarea persoanei).
28. În toate cazurile când aplicarea forței fizice, a mijloacelor speciale ori a armelor de foc nu
poate fi evitată, subiecții legii, în primul rând, sânt obligați:
1) să ia toate măsurile posibile, în funcţie de caracterul şi gradul prejudiciabil al
faptei, de identitatea delincventului care o săvârşeşte, de intensitatea rezistenţei
opuse, pentru ca dauna cauzată sănătăţii, onoarei, demnităţii şi bunurilor
oamenilor să fie cât mai mică;
2) să acorde imediat primul ajutor, să asigure acordarea asistenţei medicale
urgente victimelor şi să ia măsuri pentru a înştiinţa în cel mai scurt timp rudele
victimelor;
3) să comunice imediat conducătorului său direct despre toate cazurile de aplicare
a forţei fizice, a mijloacelor speciale ori a armelor de foc;
4) în caz de rănire sau de deces al persoanei ca urmare a aplicării forţei fizice, a
mijloacelor speciale ori a armei de foc, să informeze personal sau prin intermediul
conducătorului său direct organul de poliţie ori, după caz, procurorul în a cărui
rază de jurisdicţie a fost aplicată forţa fizică, mijloacele speciale sau arma de foc;
5) în caz de aplicare a armelor de foc, să întreprindă acţiunile posibile pentru a
asigura păstrarea probelor şi a stabili identitatea martorilor oculari ai
evenimentului;
6) în cazurile specificate la subpct. 4), să depună imediat, dar nu mai târziu de 24
de ore, un raport în scris către superior, cu respectarea procedurii prevăzute de
Ordinul comun al Procurorului General, Ministrului Justiţiei, Ministrului
Afacerilor Interne, Directorului General al Serviciului Vamal, Directorului
Centrului Naţional Anticorupţie şi Ministrului Sănătăţii nr. 77 / 572 / 408 / 639-o /
197 / 1589 din 31 decembrie 2013.
29. Conform Ordinului Nr.4 din 11.01.2018 „Privind aprobarea Ghidului cu privire la
intervenția profesională în exercițiul funcției”, se interzice aplicarea mijloacelor speciale:
împotriva minorilor, în cazul când vârsta acestora este evidentă sau este
cunoscută, împotriva femeilor, a persoanelor în etate şi a persoanelor cu semne
vizibile de invaliditate, cu excepţia cazurilor când aceştia atacă angajatul ori altă
persoană, inclusiv în grup ori cu utilizarea armelor, când opun rezistenţă
periculoasă pentru viaţa şi sănătatea oamenilor, dacă acţiunile de acest gen nu
pot fi curmate pe alte căi şi cu alte mijloace.
30. Conform Ordinului Nr.4 din 11.01.2018 „Privind aprobarea Ghidului cu privire la
intervenția profesională în exercițiul funcției”, dispozitivul de control este alcătuit minim din:
mod de dispunere în teren a angajaţilor (din cel puţin doi)
31. Conform Ordinului Nr. 4 din 11.01.2018 „Privind aprobarea Ghidului cu privire la
intervenția profesională în exercițiul funcției” supinația prezumă:
răsucire a mâinii cu podul palmei în sus
32. Conform Ordinului Nr. 4 din 11.01.2018 „Privind aprobarea Ghidului cu privire la
intervenția profesională în exercițiul funcției” pronația prezumă:
răsucire a mâinii cu podul palmei în jos
33. Conform Ordinului Nr. 4 din 11.01.2018 „Privind aprobarea Ghidului cu privire la
intervenția profesională în exercițiul funcției” inserția prezumă:
locul de fixare pe os a capătului terminal al unui mușchi
34. Conform Ordinului Nr. 4 din 11.01.2018 „Privind aprobarea Ghidului cu privire la
intervenția profesională în exercițiul funcției” flexia prezumă:
îndoirea de la încheietură a membrelor inferioare și posterioare a corpului uman
35. Conform Ordinului Nr. 4 din 11.01.2018 „Privind aprobarea Ghidului cu privire la
intervenția profesională în exercițiul funcției” zona roșie prezumă:
o zonă periculoasă asupra căreia este interzisă aplicarea forței fizice, cu excepția
prevăzută la procedeul ”eliberarea de la centurarea trunchiului din spate pe sub
brațe„ (cap, gât)
36. Conform Ordinului Nr. 4 din 11.01.2018 „Privind aprobarea Ghidului cu privire la
intervenția profesională în exercițiul funcției” zona verde prezumă:
o zonă de acţiune permisivă, asupra căreia se permite aplicarea loviturilor până
la momentul în care s-a reuşit dominarea (imobilizarea persoanei), (membrele
superioare, inferioare şi fese)
37. Conform Ordinului Nr. 4 din 11.01.2018 „Privind aprobarea Ghidului cu privire la
intervenția profesională în exercițiul funcției” zona oranj prezumă:
o zonă asupra căreia se va acţiona moderat (spate, torace, abdomen, coloana
vertebrală, organe genitale)
38. În conformitate cu prevederile Legii nr. 218 din 19.10.2012 Armele de foc se aplică în
încăperi numai după somația:
În încăperi, somarea prin efectuarea de împușcături nu se permite.
(„Părăsiţi..., vom aplica arma de foc!”.)
39. În conformitate cu prevederile Legii nr. 218 din 19.10.2012, Aplicarea armei de foc
presupune:
efectuare a unei împuşcături asupra ţintei
40. În conformitate cu prevederile Legii nr. 218 din 19.10.2012, arma de foc din dotare se
interzice a fi aplicată:
a) împotriva minorilor, dacă vîrsta acestora este evidentă sau este cunoscută,
împotriva femeilor, persoanelor în etate şi a persoanelor cu semne vizibile de
invaliditate, cu excepţia cazurilor cînd acestea atacă subiectul legii ori altă
persoană în grup sau cu utilizarea armelor, cînd opun rezistenţă periculoasă
pentru viaţa şi sănătatea oamenilor, dacă acţiunile de acest gen nu pot fi
curmate pe alte căi şi cu alte mijloace;
b) în situaţiile cînd ar putea fi pusă în pericol viaţa altor persoane;
c) în timpul acţiunilor de restabilire a ordinii publice în cazul dezordinilor în
masă, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. a) şi h);
d) asupra aeronavelor, navelor fluviale şi asupra altor mijloace de transport
cu pasageri, cu excepția cazurilor cînd ar putea fi cauzate pagube sau urmări
vădit mai grave decît cele ce s-ar produce dacă pericolul nu ar fi înlăturat;
e) asupra persoanelor care au trecut sau încearcă să treacă ilegal frontiera
de stat dacă faptul se produce fie vădit întîmplător, fie în legătură cu un
accident sau cu o calamitate naturală;
f) pentru reţinerea contravenienţilor sau pentru curmarea tentativei acestora
de a evada de la locul reţinerii dacă acţiunile lor nu pun în pericol viaţa și
sănătatea oamenilor sau dacă ei nu opun rezistenţă armată;
g) în situaţiile în care ar putea fi violat teritoriul, spaţiul aerian sau apele
teritoriale ale unui stat vecin, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 10 alin.
(1) lit. a).
41. În conformitate cu prevederile Legii nr. 218 din 19.10.2012, arma de foc se folosește
pentru:
Pentru a da un semnal de alarmă sau pentru a solicita ajutor, subiecţii legii
pot trage focul de armă în plan vertical, cu excepţia cazurilor cînd aceștia se
află în încăperi.
42. În conformitate cu prevederile Legii nr. 218 din 19.10.2012, arma de foc se folosește
pentru:
Pentru a da un semnal de alarmă sau pentru a solicita ajutor, subiecţii legii
pot trage focul de armă în plan vertical, cu excepţia cazurilor cînd aceștia se
află în încăperi.
43. În cazul în care, aplicarea armei de foc nu poate fi evitată, subiectul legii care o aplică este
obligat:
a) să evite utilizarea arbitrară sau abuzivă a armei de foc;
b) să acţioneze proporţional cu gravitatea atacului şi cu obiectivele legitime
ce se urmăresc a fi atinse;
c) îndată ce aplicarea armei de foc şi-a atins scopul, să renunțe imediat la
acest mijloc.
44. Armele de foc pot fi aplicate fără somație doar în următoarele situații și condiții:
a) în caz de atac prin surprindere, în stare de legitimă apărare sau de
extremă necesitate;
b) în caz de atac cu utilizarea tehnicii de luptă, a mijloacelor de transport, a
aparatelor de zbor sau a navelor fluviale;
c) în cazul eliberării ostaticilor, a persoanelor răpite sau deţinute ilegal;
d) în cazul evadării de sub arest, cu armă sau cu ajutorul mijloacelor de
transport, a infractorilor sau a deţinuţilor din instituţiile penitenciare, precum
și în cazul evadării acestora din mijloacele de transport în timpul deplasării
lor;
e) împotriva animalelor care pun în pericol viaţa și sănătatea subiectului legii
sau a altor oameni.
45. Subiecții legii pot aplica armele de foc, ca măsură extremă, în următoarele situații:
În cadrul acţiunilor de restabilire a ordinii publice în cazul tulburărilor în
masă, armele de foc se aplică ca măsură extremă doar în privinţa persoanei
care a comis un atac armat şi care nemijlocit pune în pericol viaţa subiectului
legii sau a altor oameni.
46. Subiecții legii pot aplica armele de foc, ca măsură extremă, în următoarele situații:
În cadrul acţiunilor de restabilire a ordinii publice în cazul tulburărilor în
masă, armele de foc se aplică ca măsură extremă doar în privinţa persoanei
care a comis un atac armat şi care nemijlocit pune în pericol viaţa subiectului
legii sau a altor oameni.
47. Armele de foc se aplică în încăperi numai după somația:
În încăperi, somarea prin efectuarea de împușcături nu se permite.
„Părăsiţi..., vom aplica arma de foc!”.
48. În conformitate cu prevederile Legii nr. 218 din 19.10.2012, depășirea de către subiecții
legii a atribuțiilor privind aplicarea forței fizice, a mijloacelor speciale și a armelor de foc, atrage
după caz:
răspunderea disciplinară, civilă, contravenţională sau penală.
49. Legea nr. 218 din 19.10.2012 stabilește:
temeiurile, condiţiile şi limitele (restricţiile) aplicării forţei fizice, a mijloacelor
speciale şi a armelor de foc de către subiecţii prezentei legi în scopul unificării
cadrului juridic şi instituţional de aplicare a acestora, precum şi în scopul
protejării statului de drept.
50. În conformitate cu prevederile Legii nr. 218 din 19.10.2012, aplicarea forței fizice, a
mijloacelor speciale ori a armelor de foc, precum și intensitatea aplicării se determină de către
subiectul legii în dependență de:
circumstanţele situaţiei concrete, de tipul şi gradul de pericol, precum şi de
caracteristicile individuale şi identitatea persoanei împotriva căreia urmează a fi
aplicate, cu respectarea principiului proporţionalităţii.
51. În conformitate cu prevederile Legii nr. 218 din 19.10.2012, arma de foc se aplică numai
după somația:
„Stai! …”, urmînd denumirea autorităţii pe care o reprezintă persoana. În caz de
nesupunere, se somează din nou prin cuvintele: „Stai că trag!”.
52. În conformitate cu prevederile Legii nr. 218 din 19.10.2012, în cazul în care aplicarea
armei de foc nu poate fi evitată, subiectul legii care o aplică este obligat:
a) să evite utilizarea arbitrară sau abuzivă a armei de foc;
b) să acţioneze proporţional cu gravitatea atacului şi cu obiectivele legitime
ce se urmăresc a fi atinse;
c) îndată ce aplicarea armei de foc şi-a atins scopul, să renunțe imediat la
acest mijloc.
53. În conformitate cu prevederile Legii nr. 218 din 19.10.2012, somarea prin efectuarea de
împușcături nu se permite:
În încăperi
54. În conformitate cu prevederile Legii nr. 218 din 19.10.2012, în cazul acțiunilor
individuale, decizia de aplicare a mijloacelor speciale din dotare aparține:
subiectului legii (angajatului)
55. În conformitate cu prevederile Nomenclatorului mijloacelor speciale, al tipurilor de arme
de foc și al munițiilor aferente, precum și a regulilor de aplicare a acestora, aprobat prin HG nr. 474
din 19 iunie 2014, se interzice folosirea dispozitivelor pentru oprirea forțată a vehiculelor:
de transport public şi a remorcilor în timpul transportărilor pasagerilor, a
motocicletelor, pe poduri, pe trecerile la nivel cu calea ferată, pe estacade, în
tuneluri.
56. În conformitate cu prevederile Nomenclatorului mijloacelor speciale, al tipurilor de arme
de foc și al munițiilor aferente, precum și a regulilor de aplicare a acestora, aprobat prin HG nr. 474
din 19 iunie 2014, se permite folosirea dispozitivelor pentru oprirea forțată a vehiculelor:
în care se află persoane evadate de sub arest sau cu care se ştie cu certitudine că
se deplasează infractori, sau despre care se ştie că au fost răpite ori în cazul în
care conducătorul auto execută manevre periculoase pentru viaţa şi sănătatea
altor persoane sau nu reacţionează ori ignoră gesturile şi semnalele de stopare a
unităţii de transport, ori încearcă să pătrundă cu mijlocul de transport în cortegiul
persoanei beneficiare de protecţie de stat
57. În conformitate cu prevederile Nomenclatorului mijloacelor speciale, al tipurilor de arme
de foc și al munițiilor aferente, precum și a regulilor de aplicare a acestora, aprobat prin HG nr. 474
din 19 iunie 2014, regulile de aplicare ale mijloacelor speciale și a armelor de foc se aplică și sânt
obligatorii pentru:
personalul care deţine grade şi statut special, grade și statut militar din cadrul
Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului de Informaţii şi Securitate, Centrului
Naţional Anticorupţie, Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat, Serviciului Vamal
din subordinea Ministerului Finanţelor, Serviciului de Stat de Curieri Speciali,
Departamentului Instituţiilor Penitenciare din subordinea Ministerului Justiţiei,
pentru procurori, precum şi pentru personalul special împuternicit al
Inspectoratului Ecologic de Stat şi al Serviciului Piscicol ale Ministerului
Mediului, serviciilor specializate din cadrul autorităţilor publice centrale, create
în scopul transportării purtătorilor materiali de informaţie atribuită la secret de
stat, a mijloacelor financiare şi a obiectelor de preţ (în continuare – subiecţii
legii).
58. În conformitate cu prevederile Nomenclatorului mijloacelor speciale, al tipurilor de arme
de foc și al munițiilor aferente, precum și a regulilor de aplicare a acestora, aprobat prin HG nr. 474
din 19 iunie 2014, se interzice aplicarea loviturilor cu bastonul:
în zona capului, gîtului şi claviculelor, abdomenului şi organelor genitale cu
excepţia cazurilor în care aceste persoane atacă subiectul legii ori altă persoană,
inclusiv în grup ori cu utilizarea armelor, opun rezistenţă într-un mod care
prezintă pericol pentru viaţa şi sănătatea oamenilor, dacă acţiunile de acest gen
nu pot fi curmate pe alte căi şi cu alte mijloace.
59. În conformitate cu prevederile Nomenclatorului mijloacelor speciale, al tipurilor de arme
de foc și al munițiilor aferente, precum și a regulilor de aplicare a acestora, aprobat prin HG nr. 474
din 19 iunie 2014, se permite aplicarea loviturilor cu bastonul:
● lovitură de oprire directă cu vîrful bastonului;
● lovitură de oprire directă cu călcîiul bastonului;
● lovitură de oprire descendentă cu vîrful bastonului;
● lovitură de oprire descendentă cu călcîiul bastonului;
● lovitură de oprire cu bastonul poziţionat orizontal;
● lovitură de oprire cu capul mînerului bastonului;
● lovitură de oprire circulară descendentă cu bastonul;
● lovitură de oprire circulară ascendentă cu bastonul;
● lovitură de oprire circulară cu bastonul pe diagonală;
● alte lovituri de oprire similare adoptate.

60. În conformitate cu prevederile Nomenclatorului mijloacelor speciale, al tipurilor de arme


de foc și al munițiilor aferente, precum și a regulilor de aplicare a acestora, aprobat prin HG nr. 474
din 19 iunie 2014, se interzice aplicarea cartușelor cu gloanțe de cauciuc și plastic în zona:
în zona capului
61. În conformitate cu prevederile Nomenclatorului mijloacelor speciale, al tipurilor de arme
de foc și al munițiilor aferente, precum și a regulilor de aplicare a acestora, aprobat prin HG nr. 474
din 19 iunie 2014, se permite aplicarea cartușelor cu gloanțe de cauciuc și plastic, în zona:
În restul zonelor
62. În conformitate cu prevederile Nomenclatorului mijloacelor speciale, al tipurilor de arme
de foc și al munițiilor aferente, precum și a regulilor de aplicare a acestora, aprobat prin HG nr. 474
din 19 iunie 2014, se interzice folosirea dispozitivelor pentru oprirea forțată a vehiculelor:
de transport public şi a remorcilor în timpul transportărilor pasagerilor, a
motocicletelor, pe poduri, pe trecerile la nivel cu calea ferată, pe estacade, în
tuneluri.
63. În conformitate cu prevederile Nomenclatorului mijloacelor speciale, al tipurilor de arme
de foc și al munițiilor aferente, precum și a regulilor de aplicare a acestora, aprobat prin HG nr. 474
din 19 iunie 2014, se permite folosirea dispozitivelor pentru oprirea forțată a vehiculelor:
în care se află persoane evadate de sub arest sau cu care se ştie cu certitudine
că se deplasează infractori, sau despre care se ştie că au fost răpite ori în cazul în
care conducătorul auto execută manevre periculoase pentru viaţa şi sănătatea altor
persoane sau nu reacţionează ori ignoră gesturile şi semnalele de stopare a unităţii
de transport, ori încearcă să pătrundă cu mijlocul de transport în cortegiul
persoanei beneficiare de protecţie de stat
64. Conform Ordinului Nr.311 din 17.11.2015 „Privind aprobarea Regulamentului cu privire
la intervenţia profesională în cadrul MAI”, din domeniile intervenţiei profesionale fac parte:
1) Formarea generală în intervenția profesională;
2) Dominarea fără armă a persoanei/ adversarului;
3) Dominarea cu armă a adversarului;
4) Tactica de intervenție;
5) Intervenție de prim ajutor.
65. Conform Ordinului Nr.311 din 17.11.2015 „Privind aprobarea Regulamentului cu privire
la intervenția profesională în cadrul MAI”, avertizările/somările nu sunt necesare în cazul:
cînd tergiversarea aplicării forţei fizice, a mijloacelor speciale şi a armelor de
foc generează un pericol direct pentru viaţa şi sănătatea angajaţilor MAI şi a
altor persoane, cînd poate conduce la alte urmări grave sau cînd, în situaţia
creată, un astfel de avertisment este nepotrivit sau imposibil.

66. Conform Ordinului Nr.311 din 17.11.2015 „Privind aprobarea Regulamentului cu privire
la intervenţia profesională în cadrul MAI”, zonele de securitate sunt:
1) zona de observare - zonă care permite angajaţilor MAI observarea
persoanei/adversarului şi a mediului înconjurător, prin stabilirea unui contact
vizual, auditiv cu acesta;
2) zona de contact fizic - zona în care asupra adversarului se pot aplica
lovituri de oprire a înaintării, cu ajutorul membrelor superioare sau inferioare,
ori cu ajutorul mijloacelor speciale, ori altor mijloace sau obiecte, cu
respectarea condiţiilor şi a restricţiilor stabilite de actele legislative şi
normative;
3) zona de priză - zonă din care se poate prinde corpul adversarului cu
ajutorul mîinilor executînd tehnici articulare şi de imobilizare, tehnici de
eliberări din priza adversarului prin aplicarea loviturilor de ieşire,
dezechilibrare şi imobilizare a acestuia.
67. Conform Ordinului Nr.311 din 17.11.2015 „Privind aprobarea Regulamentului cu privire
la intervenţia profesională în cadrul MAI”, la aplicarea forţei fizice, bastoanelor speciale de cauciuc
şi plastic se somează:
”STAI sau ÎNCETAŢI! POLIŢIA (sau denumirea autorităţii pe care o reprezintă angajatul
MAI)! VOM (VOI) APLICA FORŢA!”
68. Conform Ordinului Nr.311 din 17.11.2015 „Privind aprobarea Regulamentului cu privire
la intervenţia profesională în cadrul MAI”, la folosirea câinilor de serviciu se somează:
„STAI! sau ÎNCETAŢI! POLIŢIA (sau denumirea autorităţii pe care o reprezintă angajatul
MAI)! VOM (VOI) FOLOSI CÎINII DE SERVICIU!”
69. Conform Ordinului Nr.311 din 17.11.2015 „Privind aprobarea Regulamentului cu privire
la intervenţia profesională în cadrul MAI”, la aplicarea altor mijloace din dotare se somează:
„STAI! sau ÎNCETAŢI! POLIŢIA (sau denumirea autorităţii pe care o reprezintă angajatul
MAI)! VOM (VOI) APLICA ... (denumirea mijlocului)!”
70. Conform Ordinului Nr.311 din 17.11.2015 „Privind aprobarea Regulamentului cu privire
la intervenţia profesională în cadrul MAI”, la aplicarea armei de foc se somează:
„STAI! POLIŢIA (sau denumirea autorităţii pe care o reprezintă angajatul MAI)!, iar în caz
de nesupunere, se somează din nou prin cuvintele: „STAI CĂ TRAG!”, dacă persoana somată
nu se supune nici de această dată, se somează prin tragerea focului de armă în plan vertical.
71. Conform Ordinului Nr.311 din 17.11.2015 „Privind aprobarea Regulamentului cu privire
la intervenţia profesională în cadrul MAI”, în funcţie de nivelul de risc, comportamentul
persoanei/adversarului poate fi:
1) cooperant – persoana/adversarul se supune cerinţelor legale ale
angajatului MAI;
2) de agresivitate redusă - persoana/adversarul refuză premeditat să
execute cerinţele legale ale angajatului MAI, ultragiază angajaţii MAI şi alte
persoane fizice, opune rezistenţă pasivă fără aplicarea loviturilor, este
neînarmat;
3) de agresivitate medie - persoana/adversarul refuză premeditat să
execute cerinţele legale ale angajatului MAI, opune rezistenţă activă manifestată
prin apucarea, deteriorarea premeditată a uniformei de serviciu sau a
elementelor acesteia sau ţinutei civile a angajatului MAI, aplică lovituri cu
corpul, membrele superioare şi inferioare asupra angajatului MAI sau altor
persoane, deteriorează obiectivele şi bunurile acestora etc., încearcă să fugă de
la locul faptei, este neînarmat;
4) de agresivitate sporită - persoana/adversarul nu reacţionează la
cerinţele legale ale angajatului MAI, acţionează violent şi periculos, atacă în
grup sau atacă cu utilizarea diferitor obiecte folosite în calitate de arme (de orice
construcţie, contondente, ascuţite sau tăioase etc.), a armelor albe, a
substanţelor şi mecanismelor care realmente pot cauza decesul, a armelor de foc,
a cîinilor, încearcă să se eschiveze de la reţinere după săvîrşirea crimei, refuză
să execute cerinţele legale de depunere a armei, atentează la securitatea
personală ori încearcă să captureze prin violenţa arma de foc a angajatului MAI,
săvîrşeşte alte acţiuni pentru care actele legislative oferă dreptul angajatului
MAI să aplice arma de foc.
72. Conform Ordinului Nr.311 din 17.11.2015 „Privind aprobarea Regulamentului cu privire
la intervenţia profesională în cadrul MAI”, intervenția graduală presupune:
proporţionalitatea dintre comportamentul persoanei/adversarului
(cooperantă, agresivă), mijloacele folosite de acesta şi gradul măsurilor de
coerciţie aplicate de angajatul MAI.
73. Conform Ordinului Nr.311 din 17.11.2015 „Privind aprobarea Regulamentului cu privire
la intervenţia profesională în cadrul MAI”, zona și distanțele de protecție reprezintă:
cercul concentric situat în jurul angajatului MAI, cît și distanţa stabilită între angajatul MAI și
persoana/adversar.
74. Conform Ordinului Nr.311 din 17.11.2015 „Privind aprobarea Regulamentului cu privire
la intervenţia profesională în cadrul MAI”, zona de observare este:
zonă care permite angajaţilor MAI observarea persoanei/adversarului şi a
mediului înconjurător, prin stabilirea unui contact vizual, auditiv cu acesta;
75. Conform Ordinului Nr.311 din 17.11.2015 „Privind aprobarea Regulamentului cu privire
la intervenţia profesională în cadrul MAI”, zona de contact fizic este:
zona în care asupra adversarului se pot aplica lovituri de oprire a înaintării, cu
ajutorul membrelor superioare sau inferioare, ori cu ajutorul mijloacelor speciale,
ori altor mijloace sau obiecte, cu respectarea condiţiilor şi a restricţiilor stabilite
de actele legislative şi normative;
76. Conform Ordinului Nr.311 din 17.11.2015 „Privind aprobarea Regulamentului cu privire
la intervenţia profesională în cadrul MAI”, zona de priză este:
zonă din care se poate prinde corpul adversarului cu ajutorul mîinilor executînd
tehnici articulare şi de imobilizare, tehnici de eliberări din priza adversarului prin
aplicarea loviturilor de ieşire, dezechilibrare şi imobilizare a acestuia.
77. Conform Ordinului Nr.311 din 17.11.2015 „Privind aprobarea Regulamentului cu privire
la intervenţia profesională în cadrul MAI”, zona de percuție și traumatism stabilește:
suprafeţele dispuse pe corpul persoanei/adversarului asupra cărora se va aplica
forţa fizică, mijloacele speciale şi arma din dotare, în funcţie de agresivitatea
persoanei şi riscul pericolului ce poate surveni asupra angajaților MAI sau altor
persoane.
78. Conform OrdinuluiNr.311 din 17.11.2015 „Privind aprobarea Regulamentului cu privire
la intervenţia profesională în cadrul MAI”, zona roșie semnifică:
o zonă periculoasă asupra căreia se va evita pe cît posibil acţiunea (cap, gît)
79. Conform Ordinului Nr.311 din 17.11.2015 „Privind aprobarea Regulamentului cu privire
la intervenţia profesională în cadrul MAI”, zona oranj semnifică:
o zonă asupra căreia se va acţiona moderat (spate, torace, abdomen, coloana
vertebrală, organe genitale)
80. Conform Ordinului Nr.311 din 17.11.2015 „Privind aprobarea Regulamentului cu privire
la intervenţia profesională în cadrul MAI”, zona verde semnifică:
semnifică o zonă de acţiune permisivă, asupra căreia se permite aplicarea
loviturilor pînă la momentul în care s-a reuşit dominarea (imobilizarea persoanei)
(membrele superioare, inferioare şi fese)
81. Conform Ordinului Nr.311 din 17.11.2015 „Privind aprobarea Regulamentului cu privire
la intervenţia profesională în cadrul MAI”, părțile corpului sunt:
membrele superioare şi inferioare
82. Conform Ordinului Nr.311 din 17.11.2015 „Privind aprobarea Regulamentului cu privire
la intervenţia profesională în cadrul MAI”, dispozitivele de control ce oferă protecție eficace
angajaților MAI în timpul serviciului sunt:
1) triangulaţia simplă
2) triangulaţia dublă
83. Conform Ordinului Nr.311 din 17.11.2015 „Privind aprobarea Regulamentului cu privire
la intervenţia profesională în cadrul MAI”, tehnici de tranziție sunt:
tehnicile care asigură trecerea rapidă la alte acţiuni coercitive în dependenţă de
situaţia apărută în care se află angajatul MAI (de la baston la armă, de la armă la
baston etc.).
84. Conform Ordinului Nr.311 din 17.11.2015 „Privind aprobarea Regulamentului cu privire
la intervenţia profesională în cadrul MAI”, triangulația simpla este:
dispozitiv de control format din doi angajaţi MAI (un element de control şi un
element de sprijin) şi persoana contactată, legitimată, percheziţionată, etc.;
85. Conform Ordinului Nr.311 din 17.11.2015 „Privind aprobarea Regulamentului cu privire
la intervenţia profesională în cadrul MAI”, triangulația dublă este:
dispozitiv de control format din trei angajaţi MAI (un element de control, un
element de sprijin, un element de sprijin - acoperire) şi persoana contactată,
legitimată, percheziţionată etc.
86. Conform Ordinului Nr.311 din 17.11.2015 „Privind aprobarea Regulamentului cu privire
la intervenţia profesională în cadrul MAI”, dominarea fără armă a persoanei/adversarului cuprinde
următoarele măsuri de intervenție:
Contactarea şi legitimarea persoanei;
Controlul corporal preventiv;
Controlul bagajelor;
Percheziţia corporală;
Aplicarea forţei fizice şi a mijloacelor speciale.
87. Conform Ordinului Nr.311 din 17.11.2015 „Privind aprobarea Regulamentului cu privire
la intervenţia profesională în cadrul MAI”, la mânuirea armei de foc angajații trebuie să respecte
următoarele reguli fundamentale de securitate:
1) orice armă se consideră şi se manipulează întotdeauna ca şi cum ar fi
încărcată;
2) ţeava armei nu se îndreaptă asupra obiectivului/adversarului, decît dacă
viaţa şi sănătatea angajatului MAI sau a altor persoane este pusă în
pericol;
ţeava armei se îndreaptă asupra obiectivului/adversarului, dacă acesta a
fost corect indentificat şi izolat de terţe persoane;
3) în toate cazurile nu se pune degetul pe trăgaci, pînă nu apare necesitatea
de a deschide foc;
4) manipulările de orice gen (alimentare, încărcare, descărcare, remediere a
incidentelor de tragere, verificare a armamentului) se va executa
întotdeauna într-o direcţie nepericuloasă.
88. Conform Ordinului Nr.311 din 17.11.2015 „Privind aprobarea Regulamentului cu privire
la intervenţia profesională în cadrul MAI”, în timpul contactării persoanei angajatul va respecta
următoarele reguli tactice:
1) asigurarea distanţei de protecţie;
2) realizarea comunicării profesionale (salutarea, prezentarea, explicarea
motivului stopării şi acţiunilor ce urmează de întreprins, mulţumirea ex.: „Vă
rog să vă opriţi! Bună ziua! Sunt inspector inferior al IP Centru, sergent
Cocieru. Vă rog să vă deplasaţi pe partea marcată a trotuarului. Vă mulţumim
pentru cooperare!”).
89. Conform Ordinului Nr.311 din 17.11.2015 „Privind aprobarea Regulamentului cu privire
la intervenţia profesională în cadrul MAI”, acțiunile preventive nonviolente presupun:
(persoana manifestă un comportament cooperant) – contactarea persoanei,
legitimarea, avertizarea, somarea, conducerea persoanei/adversarului, controlul
corporal preventiv, controlul bagajelor, folosirea surselor de iluminare etc.;
90. Conform Ordinului Nr.311 din 17.11.2015 „Privind aprobarea Regulamentului cu privire
la intervenţia profesională în cadrul MAI”, acțiunile coercitive cu aplicarea forței fizice presupune:
acţiuni coercitive cu aplicarea forţei fizice (persoana manifestă un
comportament de agresivitate redusă) – comunicarea profesională, aplicarea
procedeelor speciale de luptă, tehnicilor articulare şi de imobilizare, conducerea
la sediul de poliţie sau, după caz, solicitarea unui echipaj mobil al poliţiei etc.;
91. Conform Ordinului Nr.311 din 17.11.2015 „Privind aprobarea Regulamentului cu privire
la intervenţia profesională în cadrul MAI”, acțiunile coercitive cu aplicarea forței fizice și mijloacelor
speciale din dotare presupune:
acţiuni coercitive cu aplicarea forţei fizice şi mijloacelor speciale din dotare
(persoana manifestă un comportament de agresivitate medie) - utilizarea
mijloacelor speciale prin aplicarea loviturilor de oprire, tehnicilor articulare cu
bastonul, parărilor cu bastonul, aplicarea ambalajului cu aerosol (substanţe
iritant-lacrimogene), armelor cu gaze lacrimogene sau iritante, cătuşelor, cîinilor
de serviciu, armelor cu electroşoc, armelor cu proiectile din cauciuc sau plastic,
dispozitivelor speciale din dotare etc;
92. Conform Ordinului Nr.311 din 17.11.2015 „Privind aprobarea Regulamentului cu privire
la intervenţia profesională în cadrul MAI”, acțiunile coercitive prin aplicarea armei de foc presupune:
(persoana manifestă un comportament de agresivitate sporită) – întreprinderea
acţiunilor proporţional cu gravitatea atacului, aplicarea, după caz, a mijloacelor
speciale pentru a imobiliza (neutraliza) adversarul, folosirea şi aplicarea armelor
de foc, vehiculelor, tehnicii blindate, altor mijloace speciale.
93. Conform Ordinului Nr.311 din 17.11.2015 „Privind aprobarea Regulamentului cu privire
la intervenţia profesională în cadrul MAI”, avertizarea este:
o măsură de intervenţie prin care angajatul MAI, atenționează
persoana/persoanele despre acţiunile legale care pot fi aplicate în caz de
nesupunere.
94. Conform Ordinului Nr.311 din 17.11.2015 „Privind aprobarea Regulamentului cu privire
la intervenţia profesională în cadrul MAI”, somarea este:
o măsură de intervenţie imediată utilizată de către angajaţii MAI, care constă într-
o cerinţă imperativă (ordin), legal adresată persoanei/persoanelor să execute sau
să nu execute anumite acţiuni/inacţiuni.
95. Conform Ordinului Nr.311 din 17.11.2015 „Privind aprobarea Regulamentului cu privire
la intervenţia profesională în cadrul MAI”, dispozitivele de control ce oferă protecție angajaților MAI
pe timpul executării misiunii de serviciu sunt:
1) triangulaţia simplă;
2) triangulaţia dublă.
96. Conform Ordinului Nr.311 din 17.11.2015 „Privind aprobarea Regulamentului cu privire
la intervenţia profesională în cadrul MAI”, legitimarea persoanei se efectuează în următoarele
situații:
1) cînd persoana/persoanele încalcă dispoziţiile legale ale angajatului MAI;
2) asupra persoanei/persoanelor despre care există indicii temeinice că
pregătesc sau au comis o faptă ilegală;
3) cînd persoana solicită intrarea într-un perimetru restricţionat legal;
4) pentru stabilirea identităţii persoanelor care sesizează angajaţii MAI despre
comiterea unei fapte antisociale;
5) în cazul identificării persoanelor aflate în căutare;
6) în alte cazuri legale.
97. Conform Ordinului Nr.311 din 17.11.2015 „Privind aprobarea Regulamentului cu privire
la intervenţia profesională în cadrul MAI”, la efectuarea controlului corporal preventiv, angajatul
MAI va respecta următoarele reguli tactice:
1) efectuarea controlului corporal preventiv, de obicei, asupra persoanei
poziţionate în picioare, cu braţele ridicate lateral, picioarele depărtate la
nivelul umerilor;
2) supravegherea permanentă a persoanei controlate chiar dacă în aparenţă
este calmă și se supune cerințelor angajatului MAI;
3) efectuarea controlului corporal preventiv de o persoană de acelaşi sex cu
persoana controlată;
4) efectuarea controlului corporal preventiv a persoanei inconştiente din
poziţia în care se află.
98. Conform Ordinului Nr.311 din 17.11.2015 „Privind aprobarea Regulamentului cu privire
la intervenţia profesională în cadrul MAI”, loviturile de oprire directe se efectuează cu:
1) cu podul palmei;
2) bază medie;
3) laterală cu cotul;
4) cu genunchiul;
5) cu piciorul.
99. Conform Ordinului Nr.311 din 17.11.2015 „Privind aprobarea Regulamentului cu privire
la intervenţia profesională în cadrul MAI”, loviturile de oprire circulare se efectuează cu :
1) cu podul palmei;
2) ascendentă cu cotul;
3) cu genunchiul;
4) cu piciorul.
100. Conform Ordinului Nr.311 din 17.11.2015 „Privind aprobarea Regulamentului cu privire
la intervenţia profesională în cadrul MAI”, distanța de la care va fi aplicat ambalajul cu aerosol cu
substanțe iritant-lacrimogene este de până la:
pînă la 3 metri
101. Conform Ordinului Nr.311 din 17.11.2015 „Privind aprobarea Regulamentului cu privire
la intervenţia profesională în cadrul MAI”, distanţa de aplicare a ambalajul cu aerosol cu substanțe
iritant-lacrimogene nu trebuie să fie mai mică de:
1,5 metri pînă la adversar
102. Conform Ordinului Nr.311 din 17.11.2015 „Privind aprobarea Regulamentului cu privire
la intervenţia profesională în cadrul MAI”, ambalajul cu aerosol va fi ținut şi aplicat cu:
„mîna partea cu arma”, prin apăsare pe butonul de acţionare
103. Conform Ordinului Nr.311 din 17.11.2015 „Privind aprobarea Regulamentului cu privire
la intervenţia profesională în cadrul MAI”, încătuşarea persoanei se efectuează din următoarele
poziții:
1) încătuşarea din poziţia în picioare;
2) încătuşarea din poziţia în genunchi;
3) încătuşarea la sol.
104. Conform Ordinului Nr.311 din 17.11.2015 „Privind aprobarea Regulamentului cu privire
la intervenţia profesională în cadrul MAI”, sunt stabilite următoare codificări de alertă cu arma:
1) „Cod alb” - arma în rastel, încărcătorul nealimentat, fără cartuş în
camera cartuşului, arma cu piedica de siguranță (dacă este dotată) la
poziţia „asigurat”;
2) „Cod galben” - arma se află în toc sau dacă este armă de umăr se află la
umăr, nu este o ameninţare aparentă, încărcătoarele sînt alimentate, un
încărcător montat la armă, fără cartuş în camera cartuşului, siguranţa
armei la poziţia „asigurat”;
3) „Cod orange” - ameninţare prezumtivă neidentificată, arma dezasigurată
(dacă este dotată), încărcătoarele sînt alimentate, un încărcător montat la
armă, fără cartuş în camera cartuşului, mîna de pe partea cu arma prinde
mînerul pistolului, indexul (degetul arătător) este în prelungirea gărzii
trăgaciului;
4) „Cod roşu” - ameninţare actuală identificată, poziţie de contact/contact
apropiat, arma orientată sub orizontala privirii pe direcția amenințării,
indexul este în prelungirea gărzii trăgaciului, arma dezasigurată, este
cartuş în camera cartuşului;
5) „Cod roşu foc” - agresiune actuală poziţie de contact/contact apropiat,
arma dezasigurată, este cartuş în camera cartuşului, indexul pe trăgaci, se
execută „foc”.
105. Conform Ordinului Nr.311 din 17.11.2015 „Privind aprobarea Regulamentului cu privire
la intervenţia profesională în cadrul MAI”, principiul gradualității presupune:
utilizarea de către angajaţii MAI în mod progresiv\regresiv a măsurilor de
intervenţie, forţei fizice, mijloacelor speciale şi a armelor de foc, în dependenţă de
metodele, intensitatea şi mijloacele prin care acţionează persoana/adversarul
106. Conform Ordinului Nr.311 din 17.11.2015 „Privind aprobarea Regulamentului cu privire
la intervenţia profesională în cadrul MAI”, controlul corporal preventiv se efectuează:
în cazurile prevăzute de lege, asupra persoanei participante la întruniri publice
sau în alte locuri în care este interzis accesul cu arme, produse ori substanţe
periculoase, asupra persoanei care se află în stare de inconştienţă, precum şi al
bagajului acesteia.
107. Conform Ordinului Nr.311 din 17.11.2015 „Privind aprobarea Regulamentului cu privire
la intervenţia profesională în cadrul MAI”, percheziția corporală se efectuează:
în scopul descoperirii la o anumită persoană a instrumentelor ce au fost destinate
pentru a fi folosite sau au servit ca mijloace la săvîrşirea
contravenţiei/infracţiunii, obiectelor şi valorilor dobîndite de pe urma
contravenţiei/infracţiunii, precum şi altor obiecte sau documente care ar putea
avea importanţă pentru cauză.
108. Conform Ordinului Nr.311 din 17.11.2015 „Privind aprobarea Regulamentului cu privire
la intervenţia profesională în cadrul MAI”, cătușele se aplică următoarelor categorii de persoane:
1) condamnaţi, dezertori şi evadaţi;
2) reţinuţi şi arestaţi preventiv, pe timpul transferării sau al escortării;
3) autori ai unor contravenţii/infracţiuni care se manifestă agresiv, sînt
violenţi și se opun măsurilor legale luate de angajaţii MAI;
4) care prezintă pericol pentru viaţa şi integritatea lor corporală, a
angajatului MAI sau a altor persoane datorită stării psihice, în care se află;
5) persoane care se manifestă agresiv, nu se supun cerinţelor legale şi
urmează să fie conduse la sediul poliţiei în vederea luării măsurilor legale;
6) persoana asupra căruia s-a depistat arma(e) de foc deţinute ilegal.
109. Conform Ordinului Nr.311 din 17.11.2015 „Privind aprobarea Regulamentului cu privire
la intervenţia profesională în cadrul MAI”, cătușele se aplică următoarelor categorii de
persoane/adversari:
1) condamnaţi, dezertori şi evadaţi;
2) reţinuţi şi arestaţi preventiv, pe timpul transferării sau al escortării;
3) autori ai unor contravenţii/infracţiuni care se manifestă agresiv, sînt
violenţi și se opun măsurilor legale luate de angajaţii MAI;
4) care prezintă pericol pentru viaţa şi integritatea lor corporală, a
angajatului MAI sau a altor persoane datorită stării psihice, în care se
află;
5) persoane care se manifestă agresiv, nu se supun cerinţelor legale şi
urmează să fie conduse la sediul poliţiei în vederea luării măsurilor
legale;
6) persoana asupra căruia s-a depistat arma(e) de foc deţinute ilegal.
110. Conform Ordinului Nr.311 din 17.11.2015 „Privind aprobarea Regulamentului cu privire
la intervenţia profesională în cadrul MAI”, în funcţie de distanţa la care se află obiectivul tragerile pot
fi:
1) tragerea de intervenţie - folosită la distanţa de pînă la 10 metri, aplicîndu-
se ochirea sumară (ambii ochi deschişi);
2) tragerea ochită - folosită de către angajatul MAI la distanţă mai mare de
10 metri, aplicîndu-se ochirea prin alinierea ochiului director cu aparatele
de ochire ale armei şi cu zona aleasă de pe obiectiv.
111. Conform Ordinului Nr.311 din 17.11.2015 „Privind aprobarea Regulamentului cu privire
la intervenţia profesională în cadrul MAI”, tragerea de intervenție se folosește la distanţa de până la:
de pînă la 10 metri
112. Conform Ordinului Nr.311 din 17.11.2015 „Privind aprobarea Regulamentului cu privire
la intervenţia profesională în cadrul MAI”, reîncărcarea armei poate fi:
1) reîncărcarea tactică - efectuată în timpul unei „pauze”, cînd presiunea
adversarului este mai puţin accentuată, cu scopul de a nu rămînea cu
încărcătorul descărcat complet;
2) reîncărcarea rapidă - efectuată atunci cînd nu mai sînt cartuşe, iar
manşonul-închizător a rămas înapoi, această tehnică se bazează pe
rapiditatea mişcărilor pentru a putea continua tragerea.
113. Conform Ordinului Nr.311 din 17.11.2015 „Privind aprobarea Regulamentului cu privire
la intervenţia profesională în cadrul MAI”, tehnicile de progresie includ:
1) tehnici de acţiune în teren şi încăperi;
2) tehnici de deplasare;
3) cucerirea colţului;
4) trecerea prin faţa deschizăturii;
5) progresia pe scări;
6) tehnici de pătrundere şi de investigare.
114. Conform Ordinului Nr.311 din 17.11.2015 „Privind aprobarea Regulamentului cu privire
la intervenţia profesională în cadrul MAI”, modul de acțiune în încăperi și teren poate fi efectuat prin:
1) Modul de acţiune în supleţe constă în căutarea adversarului încă
nelocalizat, cercetarea fiecărei încăperi sau compartiment de teren;
2) Modul de acţiune în forţă constă în surprinderea adversarului localizat
printr-o acţiune dinamică şi descurajantă fără a permite acestuia timp de
reacţie.
115. Conform Ordinului Nr.311 din 17.11.2015 „Privind aprobarea Regulamentului cu privire
la intervenţia profesională în cadrul MAI”, metodele de cucerire a colțului sunt:
achiziţionarea progresivă şi în siguranţă a unui nou compartiment pentru a
surprinde adversarul sau pentru a-i descoperi poziţia

116. Conform Ordinului Nr.311 din 17.11.2015 „Privind aprobarea Regulamentului cu privire
la intervenţia profesională în cadrul MAI”, metoda de cucerire a colțului poate fi:
1) directă (clasică) - arma este în poziţie de contact apropiat, se trece de după
colţ odată cu arma fără să se expună tot corpul;
2) flash - arma este în poziţie de contact apropiat, se verifică iniţial terenul cu
privirea după care se trece concomitent cu arma;
3) prin filiere - arma este în poziţie de contact, ieşirea de după colţ se face prin
fragmentarea terenului sau încăperii, prin deplasare laterală;
4) cu utilizarea mijloacelor tehnice - arma este în poziţie de contact apropiat,
cu mîna reactivă, ţinem mijlocul cu care încercăm să observăm ce se
întîmplă de după colţ.
117. Conform Ordinului Nr.311 din 17.11.2015 „Privind aprobarea Regulamentului cu privire
la intervenţia profesională în cadrul MAI”, metoda de deplasare pe scări poate fi:
deplasarea în lanţ
deplasarea în val
deplasarea în coloană
deplasarea sub acoperirea transportului blindat

S-ar putea să vă placă și