Astăzi, despre o poveste a Cazinoului...

Despre Cazinoul din Constanța cu toții vorbim frumos, clădirea fiind deja un simbol al
municipiului nostru. Iată o întâmplare nu atât de fericită din istoria sa...
Este ora 6 dimineața… Zorii zilei de 16 august abia au mijit iar razele soarelui încep deja să
arunce timid săgeți colorate de lumină pe plaja încă sălbatică a Mamaiei.
Polițaiul Nicolea Popp își freacă ochii încercând să alunge somnul.
Dormea atât de bine pe canapeaua de la post, atunci când aghiotantul îl trezise brusc strigându-i
„Arde șefu, avem un suicid!”.
Au venit amândoi într-un suflet, până aici, la marginea stațiunii. La câteva sute de pași
depărtare se văd Pavilionul de Băi și câteva vile luxoase ridicate de bogătanii din capitală. În
rest, limba lungă și parcă nesfășită de pământ a plajei cu nisip atât de fin.
Popp se apropie de grupul de pescari adunați într-un loc, oameni încruntați, supărați parcă de
incidentul ce i-a oprit să iasă pe mare, pentru o nouă zi de muncă. La picioarele lor stă trupul
neînsuflețit al unui bărbat tânăr, îmbrăcat bine. Abia de i-au apărut tuleiele… Și-a zburat creierii
cu un Beretta, ce i-a rămas încleștat în mâna dreaptă. Aghiotantul îl caută prin buzunare dar nu
găsește nimic, nici bani, nici acte…
Popp nu mai are ce face pe plajă. Dă ordin ca trupul să fie dus de urgență la casa funerară, la
Constanța. Mai stă de vorbă câteva clipe cu pescarii apoi dă ordin de plecare.
După câteva ore de la descoperirea cadavrului, Popp reușește să afle și identitatea tânărului.
Numele lui e Lazăr Derera, un puști de numai 18 ani și ceva, din localitate. Fortuna a făcut ca
tocmai asistentul legistului să fie cel ce a făcut recunoașterea. Omul îl știa pe Derera, era băiatul
unei familii sărace ce locuia sus în mahalale, dincolo de strada Ștefan cel Mare, pe lângă
depozite și ateliere.
Popp are meteahna dormitului la birou dar când Morfeus îl scapă din gheare se trezește, este ager
și încăpățânat, dornic să afle taina suicidului. Are vreo 20 de ani de muncă în prefectura poliției
și a văzut multe, astfel că știe unde să meargă, ce să întrebe și mai ales, pe cine…
Spre seară este încă la post, mănâncă din merindele aduse pachet de către soție și scrie raportul
suicidului. Toată enigma a fost dezlegată…
Raportul făcut prefectului spune clar: „În ziua de 16 august 1913, numitul Derera Lazăr, din
serviciul D-lui Boeru, comisionar, s-a sinucis pe plaja Mamaia, din cauză că pierduse la Cazinoul
Comunal, bani sustrași de la patronul său”.
Polițaiul dezlegase ușor misterul. Pe 11 august, comisionarul Boeru a plecat cu trenul la
București, cu treburi ce urmau să îl țină ocupat cam preț de o săptămână. Și-a însărcinat ajutorul,
pe tânărul Derera să facă niște plăți, adică să scoată niște mărfuri ce urmau să ajungă în Gara
Constanța. S-a încrezut Boeru în puștiul Lazăr, ambițios și isteț, bun slujbaș în cele 6 luni de
când se angajase. De unde să știe patronul ce gânduri nebune și vise aveau să-i treacă prin cap
copilului acela
De trei ani la Constanța se deschisese Cazinoul Comunal. Lume bună și lume obișnuită
deopotrivă, boeri și burghezi, funcționari, militari, slujbași sau haimanale, cu toții se înghesuiau
acolo să joace jocuri de noroc. Toți voiau să dea lovitura vieții și să își facă avere, sau să o
crească, după caz…
Patima aceasta, hrănită de zvonuri și povești fanteziste, îl lovise și pe tânărul Lazăr. Crescut în
sărăcie și nevoi, băiatul visa frumos. Banii aceia mulți, dați de d-l Boeru îi ardeau buzunarele…
Nu era o haimana și primul gând a fost unul bun: După ce a plecat comisionarul la București,
Derera s-a interesat când ajunge marfa așteptată. I s-a spus că să treacă seara, ca să ridice
coletele. A stat cuminte în magazia de pe strada Carol, iar pe la orele 18.00 și-a făcut din nou
drum la gară.
Soarta însă i-a jucat o festă: marfa nu venise. Dintr-o greșeală, ajunsese într-un tren de Giurgiu,
așa că la Constanța poate avea să ajungă abia peste vreo două zile. Nu era bai, erau stofe și alte
lucruri ce nu aveau să se strice.
Seara l-a prins pe Derera având în buzunar toți cei 600 de lei dați d-l Boeru. Nu a mai mers la
prăvălie, să-i lase în casa de bani… A plecat direct în centru, la o cârciumă mai ieftină de lângă
celebrul Bristol. Acolo s-a întâlnit cu un bun prieten din copilărie și și-au spus unul altuia povești
auzite despre îmbogățirile de la Cazino.
Era ceasul al nouălea deja când amețiți de căldura de pe zi dar mai abitir de berile băute lângă
Bristol, cei doi tineri au hotărât să pornească spre Cazinou.
Lazăr Derera avea vreo 7 lei în buzunar, banii lui, afară de cei primiți de la d-l Boeru…
În acea seară, Derera a jucat la bulă și a pierdut jumate din banii comisionarului Boeru.
Tovarășul său l-a scos cu greu din stabiliment și l-a dus acasă.
A doua zi, puștiul s-a cutremurat când și-a dat seama ce a făcut. A mers glonț la gară dar spre
ușurarea sa, mărfurile patronului nu veniseră încă de la Giurgiu. Mai avea timp…
De unde să adune însă cei 300 de lei? Ai lui erau săraci, iar tovarășii săi nu erau mai breji ca el.
Gândul nebun de a juca din nou nu îi dădea pace. Și-a făcut curaj cu câteva pahare de coniac
băute chiar pe terasă la „Bristol”, alături de lumea bună a orașului. Bogătanii îl priveau însă
chiorâș uitându-se la hainele sale și chiar ospătarul abia – abia de se învoise să îl servească, asta
după ce văzuse că are bani la teșcherea.
După episodul de la „Bristol”, Derera a mers la un croitor evreu ce își avea prăvălie pe strada
Ovidiu. Cu doar un pol și-a luat costum nou, de ziceai că abia a coborât din vaporul ce aducea
burghezi de la Constantinopole. S-a mai oprit apoi la șantanul lui Marin Cantaragiu unde a făcut
cinste unor marinari și unor cocote cucerite de hainele lui de domn…
Apoi a mers din nou la Cazino. Singur. Știa de data asta cum să joace pentru a recupera paguba
de cu o zi înainte. Sau așa credea…
Zorii zilei de 15 august l-au găsit pe Lazăr Derera stând ca beat în fața Cazinoului Comunal.
Rămăsese lefter… Mai avea poate vreo 2 lei sau nici atât, doar niște monede de 50 de bani. A
mers acasă și a bolit până la amiază încercând să doarmă. Coșmarurile și grijile nu îl lăsau. Îl
visa pe domnul Boeru dându-l pe mâna poliției… Se vedea stând în temniță, în timp ce maica lui
jelea cu lacrimi.
Pe la 6 seara a mers din nou la gară. Mărfurile comisionarului ajunseseră în sfârșit la Constanța.
Domnul Boeru avea și el să se întoarcă acasă pe 16 august, spre amiază…
Lazăr Derera a mers la prăvălie. A luat din casă un pol dar și revolverul Beretta pe care știa că
Boeru îl ține ascuns printre stoafele de lux. Cu gândurile rătăcite a ajuns iar la cârciumă, tot la
șantanul lui Cantaragiu. A rămas peste noapte la Fifi, o cocotă cu nuri de-i încălzeau pe dată
sângele. Dimineață, cocota l-a dat afară, vrând să doarmă.
A mai avut doar bani cât să dea unui birjar tătar să îl ducă la Mamaia. Greu de spus de ce
alesese să meargă tocmai la Mamaia dar nicio clipă nu uitase de greutatea revolverului din
buzunar.
Pe plaja pustie, pe la 5 dimineață, Lazăr Derera s-a așezat pe nisip, așteptând răsăritul. Poate că
lumina Soarelui avea să îi încălzească sufletul și mintea, poate că avea să îi vină vreo idee
salvatoare…
Soarele se încăpățâna însă să rămână ascuns iar tânărul nu mai avea răbdare. A scos arma,
buimac și golit de gânduri, și-a potrivit țeava la tâmplă și a apăsat pe trăgaci…
Iată o poveste tristă din istoria Cazinoului...
Mențiuni – Sinuciderea lui Lazăr Derera a agitat foarte mult apele la Constanța, în vara anului
1913, și a condus la crearea unui scandal de proporții, alimentat de presa care se opunea Jocurilor
de noroc de la Cazinoul Comunal. Ziarul „Răcnetul Constanței” a demarat o adevărată campanie
împotriva stabilimentului, acuzându-i pe reprezentanții Cazinoului dar și pe membri ai Primăriei
că acceptă la jocul de bulă orice persoană, încurajându-i la cheluieli exagerate, profitând de pe
urma lor și de pe urma patimii lor.
* Citat din Răcnetul Constanței 29 august 1913 (preluare din sursa Doina Păuleanu)”– „La Nissa
și Monte Carlo, locuitorii nu au permisiunea să frecventeze sălile de joc, pe când la noi, cei mai
jefuiți sunt chiar localnicii. Ast-fel, seara în jurul mesei de bulă de la Cazino, nu vezi de cât
minori, funcționari, băeți de prăvălie și mici comercianți care dau banul muncit, umplând
buzunarele largi ale bandiților în haine negre”
* Adresă din 6 sept.1913 a Primăriei Constanța către directorul exploatării Casinului Comunal
(preluare din sursa Doina Păuleanu) – „La jocul de bulă are intrarea liberă oricine, minori,
minore, funcționari, mânuitori de bani publici, persoane necunoscute, suspecte și urmărite de
poliție și de justiție…”
Familia lui Lazăr Derera a cerut, fără succes, Cazinoului despăgubiri morale de 10.000 de lei.
Sursa poveștii: cartea ,,Poveștile Mării Negre”, volumul III, autor Cristian Cealera : ,, Moartea
lui Lazăr Derera – O poveste a Cazinoului”