LIA LAZÃR GHERASIM

Adevãrul despre Tãmãdãu

De-ar fi sã ne împãrþim viaþa, amintirile, în capitole, ea a început pentru mine

în toamna anului 1947, când pentru mulþi n-am mai fost decât „fiica trãdãtorului
de la Tãmãdãu“. ªtiam, eram convinsã cã tatãl meu, cel mai tânãr semnatar al
Actului Marii Uniri, reprezentant al plasei Ocna Sugatag, ºtiam cã el este
asemeni prietenilor sãi, un erou, deci aceastã privire aruncatã asupra
destinului meu de cãtre alþii (care nu aveau de unde sã ºtie, ori nu aveau
interesul sã o afle), aceastã privire strãinã nu m-a umilit niciodatã. Mã dureau
însã umilinþele ºi suferinþele bunicilor ºi ale rudelor mele (mama era la
închisoare, alãturi de celelalte „fugare“, doamna Mihalache ºi doamna
Carandino). Ne-a povestit mai târziu mama cât de impresionant era sã o vezi
pe marea ºi frumoasa Lilly Carandino cum urca pe prici ºi recita „De la Nistru
pân' la Tisa“ cu atâta pasiune încât ºi gardiencele ce ascultau la uºã ºi se uitau
prin vizetã cereau: „mai zi o datã, doamnã artistã“.
O prietenã din generaþia tânãrã mi-a spus: „De ce nu povestiþi mai multe
despre Tãmãdãu, dumneavoastrã care aþi fost consideratã «fiica trãdãtorului
Ilie Lazãr» ºi aþi purtat cu demnitate ºi mândrie acest apelativ? Suntem puþini
cei din generaþia tânãrã care ºþim de la pãrinþii noºtri cã aceastã diabolicã
capcanã a Securitãþii a fost pretextul desfiinþãrii PNÞ, dar, cei mai mulþi, tineri
sau mai puþin tineri, ºtiu doar ce au învãþat la ºcoalã din manualul lui Roller, din
volumele lui Ioan Scurtu, din articolele apãrute în Magazin Istoric ºi din filme,
care încercau sã murdãreascã memoria celor mai curaþi ºi mai demni fii ai
acestui neam.“ Fireºte, memoria afectivã poate uneori sã ne înºele asupra
unor amãnunte. Dar ce-ar face istoricii dacã nu ar exista ºi amintirile celor care
au trãit evenimentele consemnate în scripte? Existã presa vremii, existã
dosare de anchetã, cu adevãruri ºi minciuni, existã descrierile celor ce au
rãspândit minciuna. Dar, Dumnezeu a vrut sã mai trãiascã oameni pe care
înscenãrile, capcanele ºi suferinþele nu i-au terminat ºi, spre onoarea lor, existã
istorici ºi slujitori ai Adevãrului, care nu lasã sã se înece în negura uitãrii ceea
ce trebuie sã rãmânã în ºtiinþa ºi conºtiinþa generaþiilor ce vin. Am vãzut ºi am
trãit multe, am cunoscut eroi ºi pseudoeroi. Când întâlnesc unele relatãri ale
evenimentelor pe care le-am trãit, mã întreb: „Cum se poate ca nume

102
 prestigioase sã vrea sã mintã, de ce
nu situeazã evenimentele în contextul
lor real, de ce rãstãlmãcesc fapte, sau
uitã ceea ce le place sã fie uitat?“ S-a
strãduit neobositul Cici Ioniþoiu, s-au
strãduit redactorii de la „Memoria“, s-au
publicat cãrþi ce au însemnat capãtul
cumplitei nopþi. Dar existã oare preoþi
care sã dea canon, spre cunoaºtere ºi
ispãºire, acolo unde mai existã
conºtiinþã, lectura acestor amintiri? În
anul 1964, tatãl meu ieºind din
închisoare, dupã 17 ani, ºi vãzând
filmul serial, ce a durat mai multe
sãptãmâni, cu „banda“ ce pleca în
America, ca „sã-ºi salveze averile“
(aproape toþi erau sãraci) ºi sã
„trãdeze þara“, spunea cu amãrãciune:
„Noi am fost trimiºi în misiune de
prezidentul Maniu sã încercãm sã
Lia Lazãr Gherasim ºi Ilie Lazãr facem ceva dincolo, când în þarã nu se
la Baia-Mare în 1972
mai putea face nimic“. Cel care a fãcut
filmul cunoºtea ºi oamenii, ºi realitãþile, dar, ori a considerat o tragedie
naþionalã scenariul potrivit pentru un film de succes, ori a fost cumpãrat sã o
facã. „Istoricul“ comunist Roller scria în manualul sãu la pagina 740 „Partidul
lui Maniu s-a transformat într-o grupare de trãdãtori ºi de spioni, organizaþie
împotriva regimului democratic ºi independent de stat a României..“, la pagina
741 scrie: „îndemnul cercurilor imperialiste americane ºi engleze a determinat
pe Maniu ºi conducerea PNÞ sã încerce trimiterea peste hotare a unui grup din
conducerea partidului. Acolo cu ajutorul ºi la adãpostul imperialiºtilor, acest
grup urma sã realizeze hotãrârile partidului, în frunte cu Maniu, prin acþiuni
menite sã ºtirbeascã suveranitatea naþionalã, sã primejduiascã pacea, sã
declanºeze rãzboiul civil ºi sã conducã acþiuni de spionaj ºi diversiune în þarã.
Datoritã vigilenþei MAI, trãdãtorii au fost prinºi ºi arestaþi.“ Aceste minciuni
sfruntate n-au fost o piedicã, pentru odraslele celor ce-au îndrãznit sã le
pronunþe, sã zãboveascã îndelungat ºi sã culeagã foloase materiale în „lumea
imperialistã“.
Tatãl meu, þinut în lanþuri ºi bãtãi, cu oase rupte, 12 ani de izolare, când a
scãpat din închisoare ne-a tot povestit. „Ce-a fost pentru mine Tãmãdãu?“ Tata
era ascuns la prietena mamei, Miluþa Antal Dumitrescu, unde erau ºi chiriaºi
de la Legaþia Britanicã. În ziua de 13 iulie 1947 a venit la locuinþa noastrã de
pe strada Poºtei, nr. 2, Romiti Boilã, nepotul lui Maniu, sã-i cearã mamei sã
pregãteascã un geamantan cu cele de cuviinþã pentru un drum lung, ºi sã ne

103
întrebe dacã nu vrem sã-l însoþim ºi noi pe tata, aºa cum doriserã doamnele
Mihalache ºi Carandino. „Dacã pleacã în misiune, familia i-ar fi spre greutate“,
a rãspuns mama, „ºi eu am pãrinþii bãtrâni la Copalnic Mãnãstur ºi nu pot sã-i
pãrãsesc“. În ziua urmãtoare au venit douã automobile care urmau sã ne ducã
la ascunziºul tatãlui meu, ca sã ne luãm rãmas bun. Dupã evenimentele din
decembrie 1989 a apãrut în presa clujeanã o relatare elogioasã despre ºoferii
Steanþa ºi Paleacu, care fuseserã ºi ei „deþinuþi“ ºi aveau cu ce sã se laude.
Tata ne-a povestit în 1964 cã cei doi „ºoferi“ au fost primii lui anchetatori. Noi
n-am ºtiut nimic despre tatãl meu, dacã trãieºte sau nu, deoarece nici fostul lui
coleg de facultate, Petru Groza, nici Nicolski nu au vrut sã ne spunã nimic.
Când dupã condamnarea de 12 ani, a mai primit ºi o condamnare
administrativã de 5 ani, la Periprava, am aflat printr-o carte poºtalã cã este în
viaþã ºi are drept la pachet. Pânã la Periprava, tata nu avusese cu cine vorbi,
se ruga ºi cânta. Acolo a întâlnit deþinuþi mai tineri, care erau de mai demult la
muncã. ªi le-a povestit, ºi le-a tot povestit, ca sã ºtie ºi tinerii istorie. Un tânãr
l-a întrebat ironic: „Da' de ce aþi venit la puºcãrie cu geamantanul ãsta elegant
de piele?“; „Pãi, pe mine ªeful m-a trimis peste ocean“ a rãspuns tata. Când
au desfãcut valiza ce stãtuse atâþia ani în magaziile puºcãriilor prin care
trecuse, Râmnicu-Sãrat, Galaþi, Sighet, Malmaison, au vãzut zdrenþe cu miros
de putred ºi un tânãr machedon a spus celorlalþi „Uite, sã nu-l lãsãm în zdrenþe,
sã ne desfacem noi hainele, sã facem din cuie andrele ºi sã-i facem ca la noi,
„cãmaºa mirelui“. În câteva ceasuri l-au
imbrãcat din cap pânã în picioare.
Distrofic ºi neputincios, tata a fost dus la
înfirmierie unde avea sã-l îngrijeascã cel
care a fost soþul meu, Ioan Gherasim, ºi
care l-a îngrijit ºi-n ultimele clipe ale vieþii,
pânã în 1976. Mama rãmãsese închisã în
dormitor pãzitã de doi securiºti, apoi
arestatã ºi ea. Eu am plecat la Copalnic-
Mãnãstur, la bunicii mei, ºi pe drum, în
gara din Cluj, am aflat din ziarul
„Scânteia“ cã, în loc sã ajungã în America,
tata ajunsese în lanþuri. Aºa s-a încheiat
tinereþea mea. În martie 1949 aveam sã
fim alungaþi ºi din casa strãmoºeascã.
Dar, n-am pierdut nimic, nici credinþa, nici
speranþa, nici dragostea celor ce ne
cunoºteau. Domnul fie lãudat. Afirmaþiile
pe care le fac, le fac de dragul Adevãrului,
am trãit ºi am vãzut multe, ºtiu multe de la
tata, cãci mãrturia lui este dreaptã. El nu a Lia Lazãr Gherasim ºi Ion-Andrei
inventat nimic, nu a regretat nimic, Gherasim, sept 1970 la Cluj

104
 Vilma Urdea, Lia Lazãr Gherasim ºi Ilie Lazãr la Cluj în 1969

radiografiile fãcute în 1964, la eliberare, stau dovadã despre bãtãile cumplite

care i-au rupt coastele. Veriºoara mea, Anisia Brãtescu, ai carei nepoþi
mergeau sã pescuiascã în lacul de la Tãmãdãu, cunoscuse în sat un bãtrân de
peste 90 de ani, care-ºi amintea cum o grãmadã de securiºti stãtuserã în
noaptea de 13 spre 14 iulie 1947 tupilaþi în pãpuºoi, aºteptând sã vinã avionul
ce trebuia sã-i ducã pe fugari, ºi cum i-au prins vitejeºte; dar avionul despre
care Iuliu Maniu ºtia cã are 14 locuri nu era decât un avion mic de 2 locuri. Tata
nu dorea sã vorbeascã despre Vlãduþ Haþeganu, care fãcuse legãtura cu piloþii.
El spunea: „De ce sã spurci un nume atât de drag ardelenilor, când poate
securitatea a vrut anume sã-l compromitã, când poate cã el nici nu ºtia cã este
folosit cu un anume scop?“ Când venise Romiti Boilã cu dispoziþie din partea
ºefului, totul pãrea foarte tainic. Dar, în ziua urmãtoare a sosit dl. Ciupercescu
cu adrese ale unor prieteni din Istanbul, unde ar fi trebuit sã fie prima oprire,
înainte de pornirea spre alte zãri. Eu ascultam pe la uºi, ºi ºtiu cã tata n-a dus
nimic cu el. Dusese de la mine o iconiþã cu Maica Domnului, cãci eu i-am spus:
„Ea sã-þi conducã drumul unde va ºti Ea“. ªi când la proces avocatul Ursu a
îndrãznit sã-l apere, spunând aceste lucruri, a fost dat afarã din barou, ºi ºi-a
sfârºit viaþa ca dulgher. Cine-l mai pomeneºte dintre cei ce am rãmas în viaþã,
ce vitejeºte s-a purtat acest om, atunci când atâþia oameni mari au refuzat sã
fie martori ai apãrãrii? Datori suntem a nu uita, datori suntem a rãmâne uniþi si
recunoscãtori, datori suntem a învãþa pe urmaºi, cã aici sub aceastã glie, zac
eroi!

105