on Luca Caragiale 

(n. 1/13 februarie 1852[6] Haimanale, județul Prahova, Țara Românească, astăzi I. L.

Caragiale, județul Dâmbovița, România – d. 9 iunie 1912, Berlin, Imperiul German) a fost
un dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic și ziarist român.
George Călinescu îl considera a fi cel mai mare dramaturg român și unul dintre cei mai
importanți scriitori români.[7] A fost ales membru post-mortem al Academiei Române.

Cuprins

• 1Viața
• 1.1I.L. Caragiale - revizor școlar la Pitești
• 1.2Exilul voluntar la Berlin
• 2Activitatea literară
• 2.1Ziarist, publicist, poet
• 2.2Moftul român
• 2.3Conferențiar
• 2.4Director de teatru
• 3Caragiale și „Junimea”
• 4Caragiale și ASTRA
• 5Sărbătorirea maestrului
• 5.125 de ani de activitate literară
• 5.2Jubileul de 60 de ani
• 5.3Premii
• 6Opera literară
• 6.1Volume
• 6.2Considerații estetice
• 7Aprecieri critice
• 8Distincții
• 9Galerie de imagini
• 10Vezi și
• 11Note
• 12Bibliografie
• 13Lectură suplimentară
• 14Legături externe
Viața

Caragiale tânăr

S-a născut la 1 februarie 1852,[6] în satul Haimanale[8] (care astăzi îi poartă numele), fiind primul născut
al lui Luca Ștefan Caragiale și al Ecaterinei Chiriac Karaboas. Conform unor surse, familia sa ar fi fost de
origine aromână.[9] Tatăl său, Luca (1812 - 1870), și frații acestuia, Costache și Iorgu, s-au născut
la Constantinopol, fiind fiii lui Ștefan, un bucătar angajat la sfârșitul anului 1812 de Ioan Vodă Caragea în
suita sa.
Atras de teatru, Luca s-a căsătorit în 1839 cu actrița și cântăreața Caloropoulos, de care s-a despărțit, fără
a divorța vreodată, întemeindu-și o familie statornică cu brașoveanca Ecaterina, fiica negustorului grec
Luca Chiriac Karaboas.
Primele studii le-a făcut în 1859 și 1860 cu părintele Marinache, de la Biserica Sf. Gheorghe din Ploiești, iar
până în 1864 a urmat clasele primare II-V, la Școala Domnească din Ploiești, unde l-a avut învățător pe
Bazil Drăgoșescu.[necesită citare] Până în 1867 a urmat trei clase la Gimnaziul „Sfinții Petru și Pavel” din
Ploiești, iar în 1868 a terminat clasa a V-a liceală la București. Caragiale a absolvit Gimnaziul „Sfinții Petru
și Pavel” din Ploiești, pe care l-a numit, în Grand Hôtel „Victoria Română”, orașul său natal. Singurul
institutor de care autorul Momentelor și-a adus aminte cu recunoștință a fost ardeleanul Bazil Drăgoșescu,
acela care în schița memorialistică După 50 de ani l-a primit în clasă pe voievodul Unirii.
Adolescentul Iancu a început să scrie poezii în taină, dar înainte de debutul literar a fost fascinat de
performanțele teatrale ale unchiului său, Iorgu Caragiale, actor și șef de trupă, fixată la București sau
ambulantă. În 1868 a obținut de la tatăl său autorizația de a frecventa Conservatorul de Artă Dramatică, în
care fratele acestuia, Costache, preda la clasa de declamație și mimică. În 1870 a fost nevoit să
abandoneze proiectul actoriei și s-a mutat cu familia la București, luându-și cu seriozitate în primire
obligațiile unui bun șef de familie. În același an a fost numit copist la Tribunalul Prahova.
 Caragiale și fiul său Mateiu
La 12 martie 1885, s-a născut Mateiu, fiul natural al Mariei Constantinescu, funcționară la Regie, cu
Caragiale, care îl declară la oficiul stării civile.
În 1871, Caragiale a fost numit sufleor și copist la Teatrul Național din București, după propunerea lui Mihail
Pascaly. L-a cunoscut pe Eminescu când tânărul poet, debutant la Familia, era sufleor și copist în trupa
lui Iorgu. Din 1873 până în 1875, Caragiale a colaborat la Ghimpele cu versuri și proză, semnând cu
inițialele Car și Policar (Șarla și ciobanii, fabulă antidinastică).
La 7–8 ianuarie 1889 s-a căsătorit cu Alexandrina Burelly, fiica actorului Gaetano Burelly. Din această
căsătorie vor rezulta mai întâi două fete: Ioana (n. 24 octombrie 1889) și Agatha (n. 10 noiembrie 1890),
care se sting de timpuriu din cauza tusei convulsive sau a difteriei (la 15 iunie respectiv 24 martie 1891)
[10]. La 3 iulie 1893 i se naște un fiu, Luca Ion.
În 1889, anul morții poetului Mihai Eminescu, Caragiale a publicat articolul În Nirvana. În 1890 a fost
profesor de istorie la clasele I-IV la Liceul Particular Sf. Gheorghe, iar în 1892 și-a exprimat intenția de a se
exila la Sibiu sau la Brașov. La 24 februarie 1903 a avut o încercare de a se muta la Cluj, unde a fost
găzduit de protopopul Elie Dăianu, însă în luna noiembrie și-a stabilit domiciliul provizoriu la Berlin.
[11] La 14 martie 1905 s-a stabilit definitiv la Berlin.

I.L. Caragiale - revizor școlar la Pitești

În 1870, după moartea tatălui, tânărul Caragiale a trebuit să asigure traiul zilnic pentru el, mama și sora sa.
În anul 1881, s-a aflat într-o situație dificilă, fără serviciu. În urma unor demersuri a reușit să obțină postul
de revizor școlar la circumscripția școlară alcătuită din județele Neamț și Suceava, cu reședința
(cancelaria) în Piatra Neamț, începând cu 1 octombrie 1881. La Piatra Neamț, în anii 1881-1882, a avut ca
ajutor (subrevizor) pe institutorul ardelean Ion Parhon, originar din Cetatea Baltă, tatăl viitorului savant
endocrinolog, prof. univ. dr. Constantin I. Parhon, membru al Academiei Române.
După aproape cinci luni de la numirea ca revizor în districtele moldovene, scriitorul a cerut să fie permutat
în aceeași calitate la circumscripția districtelor Argeș-Vâlcea. Prin Decretul nr. 448, din 22 februarie 1882,
publicat în Monitorul Oficial”, nr. 264, din 26 februarie / 10 martie 1882, a fost transferat în postul solicitat,
cu reședința în Pitești[12].
Revizoratul școlar era subordonat direct Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice, însă colabora cu
reprezentanții autorităților județene (prefect, subprefect, director de prefectură) și orășenești (primar, ajutor
de primar, consilieri). În anii 1882-1883, prefecți ai județului Argeș au fost: colonelul Alexandru Budișteanu
(30 iunie 1881 - 13 ianuarie 1883); (fratele tău, colonelul, ulterior generalul Constantin Budișteanu, consilier
județean, deputat și senator de Argeș) și G. Boian (13 ianuarie 1883 - 21 octombrie 1883); primari: N.
Viișoreanu (1880-1883, cu întreruperi), fost prefect de Argeș (în 1861 și 1867); Ioan I. Rădulescu, primar cu
delegație (în 1882 și 1883), pe anumite intervale de timp, însă primar în 1884, profesor de istorie și
geografie la gimnaziu, până în 1879, apoi deputat (deputații și senatorii erau obligați să demisioneze din
funcțiile bugetare avute înainte de alegeri). Pe lângă problemele de învățământ, revizorul școlar răspundea
și de activitatea culturală[13][14].
I.L. Caragiale cunoscuse orașul Pitești înainte de anul 1882, încă în etapa adolescenței, atunci când
însoțise trupa de actori condusă de unchiul său, Iorgu Caragiale, cu ocazia turneelor prin țară.