Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Ion Luca Caragiale a fost unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați
dramaturgi și scriitori români. A fost membru post-mortem al Academiei Române, deși nu a
terminat niciodată liceul și a fost coleg de redacție cu Mihai Eminescu și Ioan Slavici.
I.L. Caragiale a fost poet, scriitor, ziarist, comentator politic, nuvelist, autor de pamflet, dramaturg și
director de teatru, recunoscut pentru operele sale, dar și adesea criticat și desconsiderat.
Ion Luca Caragiale s-a născut la 1 februarie 1852, în satul Haimanale, care astăzi îi poartă
numele, județul Prahova, astăzi I.L. Caragiale, județul Dâmbovița, România. A fost primul copil al
lui Luca Ștefan Caragiale și al Ecaterinei Chiriac Karaboas. S-a căsătorit în 1839 cu actrița și
cântăreața Caloropoulos, de care s-a despărțit repede, dar fără să divorțeze vreodată, după care
și-a întemeiat o familie cu brașoveanca Ecaterina, fiica negustorului grec Luca Chiriac Karaboas.
Primele studii ale lui Caragiale au fost în 1859 și 1860, cu părintele Marinache, iar până în 1864
a urmat clasele primare II-V, la Școala Domnească din Ploiești, acolo unde l-a avut învățător pe
Bazil Drăgoșescu. Până în anul 1867, Caragiale a urmat 3 clase la Gimnaziul “Sfinții Petru și
Pavel”, din Ploiești, iar în 1868 a terminat clasa a V-a liceală la București. A absolvit Gimnaziul
“Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești, pe care l-a numit Grand Hotel “Victoria Română”, orașul său
natal. În anul 1868 a primit de la tatăl săul autorizația de a frecventa Conservatorul de Artă
Dramatică, unde fratele său, Costache, preda la clasa de declamație și mimică, dar în anul 1870
a fost nevoit să abandoneze proiectul și să se mute cu familia la București. Pe 12 martie 1885, s-
a născut fiul natural al Mariei Constantinescu cu Caragiale, Mateiu, pe care l-a declarat la oficiul
stării civile. În 1871, Ion Luca Caragiale a fost numit și sufleor și copist la Teatrul Național din
București, la propunerea lui Mihail Pascaly. În această perioadă l-a cunoscut și pe Mihai
Eminescu, când tânărul debuta la „Familia”, era sufleor și copist în trupa lui Iorgu. Pe 7-8
ianuarie 1889 s-a căsătorit cu Alexandrina Burelly, fiica actorului Gaetano Burelly, cu care a avut
trei copii. Mai întâi două fete: Ioana (1889) și Agatha (1890), care s-au stins din viață timpuriu
din cauza tusei convulsive ori a difteriei, la 15 iunie și 24 martie 1891, iar pe 3 iulie 1893 s-a
născut fiul său, Luca Ion. Pe data de 14 martie 1905, Caragiale s-a stabilit definitv la Berlin.
Începutul activității jurnalistice a lui Caragiale ar putea data din 1873, la ziarul “Telegraful”, din
București, acolo unde ar fi publicat rubrica de anecdote denumită “Curiozități”. Odată cu
colaborarea la revista “Ghimpele”, activitatea ziaristică a lui Caragiale este confirmată. Aici și-ar
fi semnat și unele dintre cronici cu pseudonimele: “Car și Policar”. Un alt moment esențial în
cariera sa a fost și colaborarea la Revista contemporană, la 4 octombrie 1874, cu trei pagini de
poezie semnate I. L. Caragiale. Caragiale a început în anul 1877 și colaborarea cu România
Liberă, acolo unde a publicat foiletoanele teatrale “Cercetare critică asupra teatrului românesc”.
Între anii 1878 și 1881, Caragiale a colaborat la “Timpul”, împreună Eminescu, Ronetti Roman și
Slavici. La 1 ianuarie 1880, revista Convorbirii literare a publicat comedia într-un act “Conu
Leonida față cu reacțiunea”. Tot în 1878 a început să frecventeze ședințele bucureștene ale
“Junimii”, la Titu Maiorescu și să citească din scrierile tale. La Iași, a citit “O noapte furtunoasă”,
iar în 1870 a publicat în “Convorbiri literare” piesa “O noapte furtunoasă”.
În 6 octombrie, însoțit de Titu Maiorescu, Caragiale a citit la aniversarea “Junimii”, de la Iași, “O
scrisoare pierdută”, iar pe data de 13 noiembrie, în prezența reginei, premiera piesei a fost un
real succes. Ion Luca Caragiale a fost și director al Teatrului Național din București, Titu
Maiorescu, ministrul Instrucțiunii Publice, a fost cel care s-a ocupat de problema schimbării
conducerii Teatrului Național, iar după mai multe discuții și consultări a hotărât, la 2 iulie 1888:
„Director al primului nostru teatru va fi tânărul dramaturg I. L. Caragiale”.
Scriitorul a părăsit România în anul 194, atunci când a pierdut procesul de calomnie intentat lui
Caion, un publicist care l-a acuzat de plagiat. Înainte să plece din țara sa, Caragiale a spus: “Nu mai
pot trăi aici! E prea grea duhoarea”. S-a mutat la Berlin împreună cu familia, acolo unde și-a înscris
copiii la școală și părea că este mulțumit de decizia pe care a luat-o. A început să frecventeze
cercurile studențești românești de la Berlin, pentru a-și mai alina dorul limbii române, iar la un
moment dat primește vești din țară de la prietenul său Alexandru Vlahuță, care îl ruga să revină în
țară/ ”Pentru nimic în lume n-aş părăsi acest colţ de viaţă străină pentru a mă reîntoarce în patrie.
Să mai văd ceea ce am văzut, să mai sufăr ceea ce am suferit, aceleaşi mutre, aceleaşi fosile cari
conduc viaţa publică, otrăvindu-te numai cu privirile lor stupide şi bănuitoare. Nu, dragul meu, nu.
M-am exilat şi atâta tot. Aerul de aicea îmi prieşte, sunt mulţumit cu ai mei şi n-am ce căuta într-o
ţară unde linguşirea şi hoţia sunt virtuţi, iară munca şi talentul, vieții demne de compătimit”, îi scria
Caragiale lui Vlahuţă.
II. Opera lui Ion Luca Caragiale cuprinde opt comedii și o dramă, nuvele, povestiri,
momente și schițe, parodii, poezii și publicistică. Deși a scris doar nouă piese, Caragiale
este considerat și astăzi cel mai bun dramaturg român din toate timpurile. Scriitorul a
fost întemeietorul teatrului comic din România, dar și unul dintre principalii fondatori ai
teatrului național.
Teatru – comedii
O noapte furtunoasă (1879);
Conu Leonida față cu reacțiunea (1880);
O scrisoare pierdută (1884);
D-ale carnavalului (1885);
O soacră (farsă fantezistă într-un act);
Hatmanul Baltag (operă bufă);
Începem (instantaneu într-un act);
1 Aprilie (monolog).
Drame
Năpasta (1890).
Nuvele și povestiri