Liceul Teoretic cu profil de Arte ,, Elena Alistar,,

Referat

,,Activitatea teatrală a lui Ion Luca

Caragiale”

Elaborat: Botnari Nicolae

Profesor: Bilaș Stela

Chișinău,2018
 1. Biografie.

Ion Luca Caragiale (n. 1 februarie 1852, Haimanale, județul Prahova,

astăzi I. L. Caragiale, județul Dîmboviţa, d. 9 iunie 1912, Berlin) a fost un
dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator
politic și ziarist român, de origine greacă. Este considerat a fi cel mai mare
dramaturg român și unul dintre cei mai importanți scriitori români. A fost
ales membru al Academiei Române post-mortem.
Primele studii le-a făcut între anii 1859 și 1860 cu părintele Marinache, de
la Biserica Sf. Gheorghe din Ploiești, iar până în anul 1864 a urmat clasele
primare II-V, la Școala Domnească din Ploiești. Din 1868 frecventează
Conservatorul de Artă Dramatică.
În august 1877, la izbucnirea Războiului de Independență, a fost
conducător al ziarului Națiunea română. Se poate afirma că destule dintre
adversitățile îndreptate împotriva lui Caragiale se datorează și calității sale de
junimist și de redactor la conservator-junimistul ziar Timpul (1878 - 1881).
După trei ani de colaborare, Caragiale s-a retras în iulie 1881 de la Timpul,
dar Comitetul Teatrului Național de la Iași, prezidat de Iacob Negruzzi, îl
numește director de scenă, post pe care dramaturgul l-a refuzat. A participat
frecvent la ședințele Junimii, iar la întîlnirea din martie 1884, în prezența lui
Alecsandri, și-a mărturisit preferința pentru poeziile lui Eminescu.
În zorii zilei de 9 iunie 1912, Caragiale a murit subit în locuința sa de la
Berlin, din cartierul Schöneberg, bolnav fiind de arterioscleroză.

2.Activitatea Teatrală

De la debutul său în dramaturgie (1879) și pînă în 1892, Caragiale s-a

bucurat de sprijinul Junimii. La 2 iulie 1888 acesta devine director al
Teatrului Național din București. În vârstă de numai 36 de ani, a deschis
stagiunea, la 1 octombrie 1888, cu comedia Manevrele de toamnă, o
localizare făcută de Paul Gusty, în care interpreții au obținut succese
remarcabile.
A scris în total 9 piese dintre care 8 comedii: „O scrisoare Pierdută”
(1884); „Conu Leonida față cu reacțiune”(1880); „D-ale
Carnavalului”(1885); ,,O noapte furtunoasă”(1879) ; „O soacră” ;
„Hatmanul Baltag” ; „Începem” ;
„1 Aprilie” și o dramă: ,,Năpasta”(1890).
Deși Caragiale a scris doar nouă piese, el este cel mai bun dramaturg
român prin faptul că a reflectat cel mai bine realitățile, limbajul și
comportamentul românilor. Opera sa a influențat și pe alți dramaturgi, cum
ar fi Eugen Ionesco. Caragiale s-a bucurat de recunoașterea operei sale pe
perioada vieții sale, însă a fost și criticat și desconsiderat. După moartea sa, a
început să fie recunoscut pentru importanța sa în dramaturgia românească.
După moartea sa, piesele sale au fost jucate și au devenit relevante în
perioada regimului communist.

3.Tema abordată în piese:

În comediile sale, Ion Luca Caragiale satirizează burghezia care este
animată de ideile progresiste care în realitate sunt ridicol de confuze. În
general, comediile lui Caragiale alcătuiesc acea parte a operei în care
comicul deține suveranitatea absolutră. Umorul din operele sale se aplică
unei alte zone de tranziție, aceea în care realul și fantasticul își încalcă
reciproc domeniile, rememorând o unitate primordială. Totodată, Ion Luca
Caragiale satirizează politicianul vremii, dar și moravurile societății. În
operele sale, dramaturgul folosește cu o fină inteligență efectele resorturilor
intime ale compoziției desăvârșite: măsură și echilibru în dozarea
elementelor, concentrare și precizie, dinamism scenic, exactitatea și claritatea
ideilor și tușelor caracterologice. În piesele în care predomină tragedia Ion
Luca Caragiale dezvoltă o problemă dominant psihologică. Sondând cu
asiduitate abisurile vieții interioare.

4.Analiza Pieselor
„O scrisoare pierdută”- este o comedie de moravuri sociale și politice,
publicată în 1884 și jucată pe 13 noiembrie a aceluiași an la Teatrul Național
din București. Personajele principale sunt : ŞTEFAN TIPĂTESCU,
AGAMEMNON DANDANACHE, ZAHARIA TRAHANACHE, TACHE
FARFURIDI, IORDACHE BRÂNZOVENESCU, NAE CAŢAVENCU etc.
În această comedie autorul evidențiază viața de familie, dar și cea social-
politică din sec.19-20. Personajele piesei alcătuiesc tipologia „cetățeanului
turmentat”,tipul personajului sintetic și simbolic, reprezentând masa
alegătorilor, punct luminos de umanitate fiind în stare să supraviețuiască
arivismului și corupției din jur. În această