Scrierile Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț spre apărarea rugăciunii

minții (III)

Un articol de: Pr. Dr. Ștefan Zară - 21 Iul, 2022

O ultimă scriere prin care Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț apără rugăciunea lui Iisus și care
o continuă, de fapt, pe cea din anul 1770, prezentată anterior, este un răspuns, de această dată,
la defăimările călugărului Teopempt de la Mănăstirea Poiana Voronei asupra cărților Sfinților
Părinți despre rugăciunea inimii. Această scrisoare a Sfântului Paisie din anul 1793 cuprinde o
serie de povățuiri despre rugăciunea neîncetată, încheindu-se cu o listă în care sunt enumerați
Sfinții Părinți care au scris despre rugăciunea inimii, cu o scurtă descriere a lucrărilor
acestora. Originalul slavon al lucrării se păstrează în Biblioteca Academiei din Sankt-
Petersburg, în colecția lui A.I. Iațimirski, iar cea mai veche copie a acestuia pare a fi cea
păstrată în Biblioteca Academiei Române mss. slavon nr. 380, ff. 68-89v, alcătuită de
schimonahul Mitrofan, la Mănăstirea Neamț, în anul 1793. Din anul următor, 1794, datează o
traducere în limba română a acestei scrisori, păstrată la Chișinău în fondul de carte al
Bibliotecii Mănăstirii Noul Neamț (cf. Sfântul Paisie de la Neamț, Cuvinte și scrisori
duhovnicești, vol. 2, p. 245). Părintele Paul Mihail a editat corespondența starețului Paisie cu
obștea de la Mănăstirea Poiana Voronei din alte copii ale manuscrisului paisian, păstrat la
Mănăstirea Rila din Bulgaria: „La Mănăstirea Rila din Bulgaria, în 1931, în manuscrisul L
4/20, am dat de toată corespondența mănăstirii Poiana Vorona cu starețul Paisie, și ulterior cu
arhimandritul Sofronie tot de la Mănăstirea Neamț. E o copie scrisă îndată după moartea
starețului Paisie, ca și atâtea alte scrieri ale sale răspândite pe la mănăstirile unde a fost sau a
avut legături și ucenici” (Paul Mihailovici [Pr. Paul Mihail], „Starețul Paisie Velicicovscki și
erezia de la Poiana Voronei”, în Arhivele Basarabiei, nr. 1-4, 1938, p. 69). Corespondența
Cuviosului Paisie referitoare la această problemă „se compune din jalba de la sobor către
superiorul Mănăstirei Poiana Voronei, asupra ieromonahului Teopempt, hulitorul scrierilor Sf.
Părinți și a rugăciunei lui Iisus. E datată la 1793, Iunie, 14 (În ediția scrisorilor publicate de
Valentina Pelin apare data 17 iunie). A doua scrisoare e a superiorului Agathon către
arhimandritul Paisie, starețul Mănăstirii Neamț, în care expunând jalba soborului, roagă să nu-
i lase în această chestiune fără îndrumare și lumină, după cum Însuși Duhul Sfânt îi va vesti”
(Pr. Paul Mihail, „Starețul Paisie Velicicovscki și erezia de la Poiana Voronei”, p. 69). Sfântul
Cuvios Paisie de la Neamț, expunând motivele care l-au făcut să alcătuiască scrisoarea sa,
scria: „Fiindcă oarecare din soborul părinților de la Poiana Voronei cu numele Teopempt, cu
vrednicia ieromonah, făcându-se al doilea Calavrit, a început cu grele hule pe Sfânta
Rugăciune a Domnului nostru Iisus Hristos și pe Sfinții Părinți, care au învățat aceasta, încă și
pe cei ce o au avut și o au acum, a-i huli și eretici a-i face pe părinții schitului, încă și
farmazoni a-i numi” (Sfântul Paisie de la Neamț, „Adeverire pentru rugăciunea minții”, în:
Cuvinte și scrisori duhovnicești, vol. 2, p. 245). De aceea părinții din soborul Mănăstirii
Poiana Voronei au cerut Sfântului Paisie să alcătuiască o lucrare întru apărarea rugăciunii
inimii: „Neapărata trebuință ne silește pe noi a dezodihni pe sfinția voastră și părinteasca
dragoste către care noi alergăm fără îndoială, fiind ca niște orfani, și mulțumim
Atotputernicului nostru Ziditor că te mai ține încă întru această viață pentru folosul nostru cel
de obște. Iar prin aceasta, arătăm sfinției tale pentru ieromonahul Teopempt, care viețuiește în
schitul Voronii, despre care cu dovadă fățișă s-a dovedit acum că el s-a descoperit a fi hulitor
nerușinat asupra Dumnezeieștii Scripturi, adică a sfintelor cărți ale de Dumnezeu insuflaților
Sfinților Părinți care învață despre rugăciunea lui Iisus. Drept aceea, toți bieții frați ai acestui
schit de obște nu au mai putut răbda hula cea fără de Dumnezeu a aceluia și mi-au înfățișat în
scris despre el [...]. Căzând la picioarele sfinției voastre, cu smerenie ne rugăm dragostei
părintești a sfinției tale să nu ne lași în această tulburare” (Sfântul Paisie de la Neamț,
„Adeverire pentru rugăciunea minții”, pp. 250-251).

Cuviosul Paisie de la Neamț vestește că a primit scrisoarea starețului dimpreună cu cea a

soborului „cu bucurie prin preaiubitul întru Domnul fratele nostru, duhovnicul Iachint”
(Sfântul Paisie de la Neamț, „Adeverire pentru rugăciunea minții”, p. 252) și având în vedere
faptul că această „chestiune despre care se scrie e mare, atunci și răspunsul nu e mic și în scurt
timp nu poate să le trimită. Copiind cele trimise, restitui originalul, făgăduind cu timpul a
răspunde spre întărirea bisericii și folosul fraților iubitori. Urmează răspunsul pre larg - al
starețului Paisie, care în fond e istoricul rugăciunii lui Iisus cu mărturisirile Sfinților Părinți” 
(Pr. Paul Mihail, „Starețul PaisieVelicicovscki și erezia de la Poiana Voronei”, p. 70).

Starețul Paisie le scrie părinților din soborul acestei mănăstiri că, pe pământul moldovenesc,
„această pravoslavnică și creștinească țară și mai mult decât altele iubitoare de străini și
primitoare pentru străini”, defăimarea rugăciunii lui Iisus vine de la „un oarecare deșert la
minte filosof monah din Munții Moșenski” (Sfântul Paisie de la Neamț, „Adeverire pentru
rugăciunea minții”, p. 253) și îi îndeamnă să aibă o sfântă râvnă și o credință nezdruncinată în
cărțile Sfinților Părinți care au scris pe această temă.

Sfântul Paisie prezintă rugăciunea inimii conform învățăturii Sfinților Părinți, arătând că
„această sfântă rugăciune pentru unii, care n-au crezut și s-au îndoit de dânsa, s-a făcut piatră
de poticnire și piatră de sminteală, după cum vedem în cărțile grecești ale preacuvioșilor
noștri părinți Simeon Noul Teolog și ale ucenicului său Nichita Stithat, acum tipărite, prin
purtarea de grijă a lui Dumnezeu” (Sfântul Paisie de la Neamț, „Adeverire pentru rugăciunea
minții”, p. 254). Înainte de a da o listă cu mărturii din Sfinții Părinți care au scris despre
„sfânta și sfințita rugăciune a minții, adică cea săvârșită cu mintea în inimă”, Sfântul Cuvios
Paisie îi îndeamnă pe monahii din Mănăstirea Poiana Voronei: „Voi însă, credincioși și
adevărați fii ai Pravoslavnicei Biserici a lui Dumnezeu, ținându-vă de adevăr, fiți întemeiați
pe piatra cea neclintită a credinței, având pentru adevărata lucrare a poruncilor lui Hristos și
pentru această preasfântă rugăciune, atât mulțime de martori - pe preacuvioșii și de Dumnezeu
purtătorii părinții noștri, a căror cuprindere în scurt lângă aceasta o alăturez - , urmați cu toată
osârdia sfintelor învățături, silindu-vă cu sufletul și cu trupul spre tot lucrul bun și plăcut lui
Dumnezeu, după puterea voastră, ajutorându-vă darul lui Dumnezeu” (Sfântul Paisie de la
Neamț, „Adeverire pentru rugăciunea minții”, p. 257).

În concluzie, vedem lămurit că Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț nu doar că a fost un

practicant al rugăciunii neîncetate, ci și a apărat-o, atât prin traducerile Sfinților Părinți care
tratează în scrierile lor despre această rugăciune, cât și prin scrieri proprii, apologetice.
Rugăciunea inimii este prezentată în învățătura Sfântului Paisie ca „sabie duhovnicească
pentru înjunghierea vrăjmașului, de Dumnezeu nouă dăruită [...]. Rugăciunea aceasta încă,
zic, nu este numai a minții, adică nu este săvârșită numai cu mintea și cu gura, căci aceasta
fiecărui creștin ce vrea să se mântuiască se cuvine a o face, ci prin iscusința minții în inimă
lucrată, cu numele lui Dumnezeu, străpungere este a vrăjmașului nevăzut” (Sfântul Paisie de
la Neamț, „Preacinstitului Părintelui Theodosie, Arhimandritul Sihăstriei Sofroniev”, în
Cuvinte și scrisori duhovnicești, vol. 1, p. 71).